Regina umbrelor - Volumul I - Armata celor cazuti

Partea I - Ciobul

Undeva , peste Marea Regilor , in ruinele vechii cetati , o Umbra cade peste tinut , inghetand inimile raselor , invrajbind familii , distrugand totul in calea sa. O armata de creaturi nemaivazute in aceasta lume se aduna in fosta cetate , cerand sangele celor nevinovati , cerand razbunare.

In lumina slaba a camerei sale , Arov se invartea nelinistit. Luna se ridicase de mult pe cer , ca o secera rece de argint. In mintea elfului se invalmaseau siroaie de ganduri negre. Invartea incet ciobul negru intre degete, gandind intens. Mai erau trei zile. Trei zile pana cand va trebui sa plece. Moag , singurul om din Ultimul Taram il sfatuise sa plece cat de curand din Regatul elfilor si sa se refugieze in munti , departe de flacarile razboiului , care amenintau sa treaca Marea. Toate aceste zvonuri erau intarite de soliile care veneau si plecau din regat , aducand cu ele povesti groaznice despre corabii negre invaluite in ceturi , traversand valurile furioase ale Marii. Arov nici nu mai stia ce sa zica. Toate gandurile si instinctele ii spuneau sa fuga din Regat , dar inima spunea altceva. Tatal sau era pe moarte. Nu putea sa il paraseasca. Pana la urma , Arov era unicul sau fiu. Conform Vechilor Legi , Arov trebuia sa urce pe tron imediat ce tatal sau isi va da duhul. Si , cum razboiul se apropia , Arov trebuia sa isi conduca poporul in lupta. Poporul pe care il iubea cel mai mult. Poporul in care crescuse.

Un ciocanit scurt il smulse pe Arov inapoi in camera sa luminata doar de o lumanare.

-Intra! striga printul.

Usa se deschise incet , cu un scartait rece. In cadrul ei , un om inalt , cu ochi verzi si un par lung , castaniu , aparu. Se apropie de biroul micut , din lemn sculptat , apoi se rezema de muchia de lemn.

-Deci? intreba acesta , privindu-l pe printul nelinistit.

-Nu stiu , Moag. Nu cred ca pot sa imi parasesc tatal acum. Mai ales ca aproape a murit acum doua ceasuri. Am o responsabilitate pe care trebuie sa o duc la bun sfarsit. Acum ori niciodata. Poporul meu se bizuie pe mine , asa ca nu ii pot amagi cu minciuni tesute cu ata alba.

Pe buzele crapate ale omului aparu un zambet multumit , dar amar.

-Esti exact ca tatal tau. Nobil. Mandru. Devotat. Gata sa mori pentru ce iubesti. Dar trebuie sa ma intelegi. Elfii au fost mereu priceputi sa se ascunda de ochii neprietenosi chiar si atunci cand a Cincea Legiune a patruns in Muntii Sarpelui. Atunci , rasa ta era in pericol de a fi exterminata. Si totusi , ati supravietuit. In ciuda Dusmanului , ati reusit sa traiti...

-Dar cu ce pret , Moag? intrerupse Arov. Mama mea a pierit. A fost rapita de Umbrele de la Miazanoapte. Cine stie ce a patit atunci...Regina Elfilor a murit. Tatal meu a fost in doliu de atunci...Poate ca de-asta a fost atat de macinat de boala in ultimii 10 ani...

-Arov. Poporul tau trebuie sa inteleaga. Inafara de tine , nu mai exista alt descendent pur. Tu esti singurul care poate sa conduca. Problema este ca elfii inca nu stiu ca sunt in pericol. Multi neaga izbucnirea razboiului. Chiar si unele solii. Trebuie sa fugi ca sa poti conduce. Eu iti voi fi alaturi indiferent de alegerea pe care o vei face, dar trebuie sa te avertizez ca pe Malurile de Aur au calcat fiinte mai negre decat noaptea , mai rele decat Diavolul insusi. Dusmanul este mai aproape de noi cu fiecare zi e trece. Trebuie sa iei o decizie acum. Altfel , nu va mai exista o cale de intoarcere. Raul ne va inghiti in vartejul sau negru , devorandu-ne sufletele. Intunericul pe tine te vrea. Daca poporul nu va avea un rege , nu va fi capabil sa lupte , deci va fi usor de controlat.

O tacere grea se asternu in camera printului , amutindu-i pe cei doi.

-Moag....trebuie sa anuntam poporul. Maine , in zori , vom pleca.

-Voi anunta poporul. Dar trebuie sa ne gandim cum ii ascundem...Nu putem sa refugiem cateva sute de elfi in padure si sa ne asteptam ca Umbra sa nu ne vada. Trebuie sa gasim un loc unde cei din semintia Neagra nu ne vor gasi....

Din nou , linistea se abatu asupra camerei ca un uragan mut , afundandu-i pe amandoi intr-o tacere ca de mormant. Oriunde s-ar fi dus pe acest taram , cei care cauta varsare de sange ii vor gasi si ii vor macelari.

Deodata , Moag tresari si exclama fericit :

-Minele de Diamant! Acolo nu ar cauta niciodata. Este mult prea multa lumina. Armata neagra nu o suporta. Ziua , soldatii umbla cu pelerine groase , ca sa isi apere pielea de lumina si caldura soarelui. Si minele sunt destul de mari incat sa ne putem refugia acolo.

-Da, dar sunt foarte departe de aici. Plus ca acolo , gnomii nu sunt foarte primitori. Isi apara comorile mai ceva ca propriile vieti. Crezi ca ne vor primi? intreaba printul apropiindu-se de om.

-Au aceeasi cauza ca si noi. Vor sa traiasca. Vor sa isi apere comorile. La fel ca si noi. Ne vor accepta. Sau vor muri.

Arov incuviinta din cap , apoi spuse :

-Sa mergem la tatal meu. Trebuie sa il anuntam si pe el.

Amandoi iesira din camera mica , apoi coborara treptele sculptate in piatra muntelui si intrara in sala tronului. In locul scaunului de aur ornat cu diamante si safire , zacea un pat , pe care statea intins batranul rege. Tremura si plangea , cuprins de o groaza teribila. Strangea sabia la piept ca si cum asta l-ar fi aparat de boala.

Arov ingenunche langa patul sculptat din lemn masiv , apoi lua mainile tremuratoare ale tatalui sau si spuse :

-Tata...trebuie sa plecam de aici , inainte ca Dusmanul sa ne ia urma si sa ne prinda in mrejele sale. Moag are un plan care , cred eu , ne va aduce sorti de izbanda... Trebuie sa plecam maine in zori.

Regele isi intoarse privirea catre fiul sau , apoi spuse cu buze tremuratoare :

-Fiul meu...Mereu mi-am dorit sa fiu inmormantat aici , la buza muntelui , aproape de cetatea care mi-a fost si tata si mama pentru sute de ani. Nu pot pleca de aici. Aici m-am nascut , aici vreau sa mor. Dar vreauca tu sa conduci elfii de-acum inainte. Esti intelept , fiul meu. Poti sa treci peste moartea mea. Scumpa ta mama ma cheama la ea...

-Tata , nu! striga fiul.

-...Fiule....te rog...Mai ai ciobul negru pe care ti l-am dat?

Cu ochii inlacrimati , Arov scoase bucata neagra , lucioasa.

-Da tata...

-Bun....trebuie sa o distrugi. Sa o distrugi... Este o piesa foarte importanta in planurile Umbrei... Am pus mana pe relicva asta acum 10 ani , in ultima lupta cu A Cincea Legiune. Cred ca ciobul asta este o bucata dintr-o piatra foarte periculoasa pentru noi. Trebuie sa o distrugi , fiul meu. Nu trebuie sa lasi ca ciobul sa cada in maini necurate...trebuie distrus.

-Tata....cum fac asta?

-Fiule....Nici eu nu stiu. In acesti 10 ani am tot incercat.....Magie neagra , baiete....Nu poate fi distrusa decat de cel care a facut-o. Trebuie sa gasesti o cale de a o distruge...Trebuie sa reusesti , fiule...

O tuse groaznica puse stapanire pe rege , innecandu-l. Printul elf incepu sa planga , tremurand din toate incheieturile. Moag isi scoase palaria de paie , apoi ingenunche. Lacrimi grele, sarate , i se scurgeau pe nasul acvilin. Regele elf a fost singurul care l-a primit ca pe un prieten atunci cand a fugit de pe Ultimul Taram. Regele elf i-a fost , inainte de toate , prieten. Moag insasi nu se mai considera un om , ci un elf. Il iubea nespus pe rege si pe fiul sau si si-a jurat ca nu il va lasa niciodata pe rege la greu.

Corpul regelui se opri din tuse , apoi ochii regelui incremenira in tavanul sculptat.

Moag se ridica , apoi sopti incet : Rujulu ussu mirs!*

-Trebuie sa anuntam poporul , Moag. Maine dimineata plecam catre Minele de Diamant. La prima ora. Vom abandona Cetatea si vom fugi.

-Cum vrei tu , regele meu , se inclina Moag in fata sa.

Moag si Arov iesira din sala tronului , indurerati , apoi iesira in balconul cetatii. O multime de chipuri asteptau noile vesti. Arov isi simtea inima grea. Cum va putea sa le spuna elfilor ca tatal sau a plecat la stele?

-Dragii mei elfi ai padurii , striga Arov. Stiu ca multi vor sa stie ce se intampla cu regatul nostru. Ei bine , Dusmanul a revenit cu forte noi asupra noastra. Ne vrea sangele. Vrea razbunare. Asa ca vom pleca. Maine , in zori , vom fi departe , in drum spre Minele de Diamant.

Ultimele sale cuvinte starnira un val de soapte. Minele de Diamant au ramas la fel de cunoscute ca si inainte de razboi. Si gnomii din ele la fel , pentru zgarcenia lor.

-Nu avem alta alternativa , oamenii mei. Ori plecam , ori vom pieri , la fel ca tatal meu.

Pentru o secunda , printul isi auzi inima batand in piept , apoi se auzi un al doilea val de soapte indurerate. Cateva femei ( probabil servitoare) izbucnira in lacrimi. Regele era foarte iubit de elfi. Chiar si Vrajitorii din Sud erau in relatii bune cu el.

Un strigat puternic se auzi de peste tot din cetatea luminata : "Traiasca Regele Elf!"

Toti elfii ingenuncheara in fata lui Arov. Chiar si Moag.

-Maine in zori , deci. Nu luati cu voi decat mancare si arme mici. In caz ca vom da peste inamici in drumul nostru.

Elfii se raspandira , fiecare catre casa sa. Arov intra inapoi in castel , caci pe cerul intunecat , fuioare grele aparusera si primii stropi de ploaie incepura sa cada in cetate. Moag se retrase in camera sa , iar Arov se duse in grajdurile cetatii. Calul sau alb , Monsau , il astepta. Ochii sai blanzi il priveau cu mila. Pana si el stia ca Regele murise. De multe ori isi purtase regele in lupta.

Arov deschise cufarul mare , incrustat cu rubine , apoi lua saua din piele neagra si o aseza pe spatele armasarului. Acesta necheza scurt. Se bucura ca ii putea fi de folos printului. Arov mangaie fruntea calului , apoi inchise ochii. Intr-un fel , simtea ca o parte vie din tatal sau se refugiase in acest cal , simtea ca tatal sau il veghea prin ochii blanzi ai calului.

Arov urca in saua de piele , apoi lua fraiele in maini si mangaie gatul puternic al calului. Nici nu era nevoie de mai mult. Armasarul merse din e in ce mai repede , apoi iesi in fuga din grajdurile regale , gonind spre portile cetatii.

Stropii de apa cadeau ca niste sageti reci din inaltul cerului. Siroaie de apa rece curgeau pe fata lui Arov. Calul gonea spre singurul loc unde stia ca Arov se va simti in siguranta. Mormantul mamei sale. Copitele calului goneau pe pamantul moale , stropind totul in jur.

Din linia orizontului intunecat rasare monumentul elf , inchinat mamei sale. Siroaie reci curg pe metalul rece , negru. Calul se opreste in loc , apoi inclina capul in semn de respect. Arov coboara de pe armasar , apoi se apropie de monument. Din buzele sale curg vorbe in limba Veche : Maumau , omo oaue raumaus len...Sphur cau se so sausau mau phrozoso konsru ssulu. Vau oelusc.**

O vreme , printul tacu , lasand sunetul ploii sa ii inunde toate simturile , lasand picurii grei de apa sa ii loveasca corpul. Se simtea golit de orice insemna viata. Se simtea ca ultimul prizonier al propriului sau corp. Stia ca aceasta calatorie se va incheia tragic. Intr-un fel , simtea ca ciobul pe care il strangea in pumn traia , era constient ca posesorul sau vrea sa il distruga. Arov simtea vibratia bucatii negre , lucioase. Incet , elful isi atinse fruntea cu trei degete , apoi atinse metalul ud al monumentului.

Un fulger strapunse intunericul noptii , luminand padurea deasa. Tanarul rege elf sari in saua neagra , si isi imboldi calul. Acesta necheza lung in lumina sulitelor de lumina si goni spre cetatea ascunsa in padurea intunecata.

.......................................................

* Regele este mort!

**Mama , imi iau ramas bun...Sper ca tu si tata ma priviti dintre stele. Va iubesc.

.......................................................

Heey lumeee! In primul rand , vreau sa va spun : "Bine v-am gasit!" :))

In al doilea rand , vreau sa va multumesc pentru ca imi cititi cartea....Inseamna mult pentru mine , mai ales ca e prima data pentru mine cand postez o carte.. :)) Asa ca va rog sa imi iertati posibilele greseli de tastare... :)

A , inca ceva :) ... Daca v-a placut acest capitol , nu uitati sa imi spuneti parerile voastre in comentarii...Chiar vreau sa stiu ce ganditi! :)) dar nu ma judecati prea dur...pana la urma , e prima mea carte de acest gen.. :) Desigur , daca vreti , puteti lasa si un vot ;) Ar fi dragut....Asa..ca de incurajare :))

Va multumesc inca o data pentru ca imi cititi cartea ! :)) :*