~Capitolul 9~ ("-Sakura...")

Spike's P.O.V.:

Aerul este asa curat! Ma simt asa de bine. Plamanii parca explodeaza de fericire. Iubesc acest aer extrem de "delicios". Fara poluare, fara galagie. Totul e minunat! Iarba subtire si proaspata ma rasfata si ea. Se intelege destul de bine cu toata natura. Daca ar vorbi si ele...

Ma simt singur singurel. Niciun caine sau animal nu-i prin jur. Parca eu as fi singurul pe planeta. De ce? Eh, poate nu-i vad eu. Imi pun capul pe labute si ma uit in fata. Era poarta. As vrea sa fie deschisa, sa pot merge in "aventura" de afara. Sa cunosc pe cineva.

Sa pot dezlega mistere, sa devin eroul animalelor de aici. Sa devin si eu ceva. Ah, dar mai e pana atunci. Mai am de asteptat. Oftez lung si incerc sa dorm.

Nu pot. Nu sunt deloc obosit. Desi am alergat cu Izabela prin curte ore intregi. Ea e poate obosita. Eu pot ridica si munti cu energia pe care o am. Dar marea dilema, cum s-o folosesc?

Ma ridic in patru labe si ma uit in jur. Nimic. Parca totul e pirdut. Parca as fi doar eu si atat. Nici o vieturitoare prin zona, sau om. Doar eu. Am chef de joaca, dar parca ma lipsesc.

Soarele bate cu putere afara, incalzind totul, cap coada. Cerul era albastru cristalin, pasarile zburau de colo colo. In sfarsit ceva nou. In fata mea se aseaza o radunica. Se uita la mine studiindu-ma. Eu eram neinteresat.

Imi indrept labutele anterioare in fata si codita o ridic in sus de tot, tragandu-mi corpul. Parca ma tineam de ceva si eram cu fundul in sus. Ma indind cam vro doua minute de parca nu eram destul de lung. De parca as fi un pitic si vreau sa cresc mai inalt.

Dupa ce-mi termin treaba ma uit la aceasta micuta vrabiuta. Nu e ca toate celelalte. Este rosie si varfurile de la aripi sint galbene. La fel ca aripile sale este si codita aceia lunga. Desi nu am mai vazut-o, mi se pare extrem de cunoscuta.

Nu-i mai dau importanta si intru in casa. Urc scarile reci ce-mi dau fiori si am de gand sa ajung la Sakura. Sigur stie ea ceva ce sa ma relaxeze sau cum sa ma distrez. Urc sus din ce in ce mai repede.

Usa era intre-deschisa, asa ca intru fara probleme. Nu am fost atent unde intru si am ajuns direct in camera lui Sasuke. Dau doi pasi in spate si aud cum Izabela vorbeste. Glasul ei asa de bland, de dulce si fermecator ma atrage spre ele. Le aud , sau mai bine zis, o aud cum incearca sa-i spuna ceva.

-Sakura... Nu te mai gandi la Sasuke si la cat rau ti-a facut in viata. Gandeste-te la tine, la mine , la Spike. Gandeste ca noi iti vrem binele si la fel vor si Hinata, Naruto si ceilalti prieteni ai nostrii. Sasuke are ce-si doreste, faima, bani, femei. Are totul, iar tu nimic. Asta pentru ca tu i-ai darut tot ce are in momentul de fata. Arata-i ca nu esti slaba, o carpa in fata lui. Arata-i cine esti cu adevarat. Recapatati viata si fii din nou vesela. Vreau sa zic, vesela cu adevarat.

Mama, asta da discurs motivant din partea ei. Cu cate sinceritate si seriozitate vorbea. Are perfecta dreptate, iar stapana mea ar face bine sa o asculte. Nu merita Sasuke toate eforturile pe care Sakura le face pentru el. Nu merita.

Capitolul 10 (" Nu merita.")

Sasuke's P.O.V.:

Ce repede trec toate. Privesc pe geam la peisajul ce ma acapareaza. Vreau sa scap de toti si toate. Cum sa fac asta? Nu pot. Tata ma iubeste si e singurul din viata mea care ma intelege. Nu-i pot face asta. E prea dureros pentru el si nu ar supoorta, mai ales ca are cancer. Nu mai are mult de trait.

"- Fiule, sunt asa mandru de tine! imi spune cu bucurie si mandrie in glas. Nici nu zici ca i-a murit adevaratul fiu. Oare o fi tinand la el macar un gram? El stie totul si are raspuns la ce vreau eu sa aflu. Dragul meu, de astazi esti vicepresedintele acestei companii. Sunt mandru sa-ti inmanez acest loc cel meriti. Si cand te gandesti ca in curand vei schimba compania. "Bine ati venit la Firma Familiei Uchiha!" Suna asa de bine.

-Tata, doar nu te gandesti sa-ti fac de acum copii, nu? ii spun inspaimantat. Nu as putea face acest lucru atat de tanar. Maine- poimaine implinesc saisprezece ani si deja sa am familie? Prea de tot.

-Nu. Sigur ca nu. Dar m-as bucura nespus de mult sa te vad la casa ta, cu sotia si copii tai. Se intristeaza tata. Nu-mi place cand devine asa de suparat si amagit.

-Nu te ingrijora tata. Eu si Sakura vom fi impreuna pentru totdeauna. Nimic nu ne va desparti. Si-ti promit ca vom fi o familie fericita pentru tine. Il anunt cu bucurie si cu un zambet urias pe fata.

-Fiule, tu nu vezi? E doar o profitoare. Iti vrea doar banii. Tu de ce crezi ca are atatia ani de actorie in urma ei? Stia ca va veni acest moment. Sa-si gaseasca un baiat cu bani pe care sa-l manipuleze dupa cum vrea ea. Crede-ma fiule, stiu ce zic. Am trecut prin asta si nu-ti doresc si tie. Eu vreau ca tu sa fii fericit si stiu ca nu-ti convine ce ti-am spus, dar ai incredere in mine. Stiu ce zic. Chiar are dreptate, nu-mi convine ce a zis, dar poate are dreptate. Poate Sakura chiar e o profitoare.

-Si cum pot scapa de aceasta amenintare, ramanand totusi cu ea? il intreb destul de speriat.

-Nu stiu. Spunei ca daca ea vrea sa-ti arate ca te iubeste trebuie sa renunte, nu stiu... La muzica. Ca doar acest lucru ii aduce bani, nu? imi spune sigur pe el."

Ce mai zi a fost si aceia. Nu mi-o pot scoate din minte. Mi-a parut rau de Sakura care a suferit din pricina mea, dar m-am convins ca e o profitoare. Si stiu bine asta.

Copacii sunt parca batuti de bataia vantului. Sau asa mi se pare mie. Gonesc pe sosea fara sa-mi dau seama cat de repede o fac. Totul disparea din ochi intr-o fractiune de secunda.

Eram prea cufundat in ganduri ca sa-mi mai dau seama de mici amanunte. Dar totusi... O bubuitura ma trezeste. O pata mare si rosie imi apare pe parbriz. Pun frana de se auzea si la sase kilometrii distanta. Se pare ca am lovit o persoana.

Inima imi bate din ce in ce mai tare. Ce o fi acest sentiment? Imi face un mare gol in stomac de parca nu as fi macat nimic. Ah, nu il vreau. Nu stiu ce tip de sentiment e, dar nu vreau sa-l mai intalnesc. Inima parca vroia sa fuga din piept.

-Suna la salvare dobitocule! se aude vocea speriata a unei fete. Suna nu mai sta, dobitocule!