Cum v-am spus este un fic in colaborare cu Soho si speram sa va placa. Ea va pune pozele de la acest capitol mai incolo. Spor la citit!

Capitolul 1.

Povestea noastra incepe demult, in trecut. Un trecut pe care noi nu l-am cunoscut, nu inca. Pe vremea aceea, exista un mic orasel linistit, cu o stare materiala buna, frumos, civilizat si neinsemnat pentru marile puteri ale lumii. Atat era de neimportant si necunoscut, incat nici macar pe harti nu aparea si doar ei stiau ca exista.Acest orasel se numea Santa Serenna.
In Santa Serenna domnea pacea si buna intelegere. Niciodata oamnenii de aici nu cunoscusera razboiul sau certurile. Aici toata lumea era cuminte, la locul ei, nu exista ura, dusmanie, crime, delicte grave sau minore, oamenii erau draguti unii cu altii si se bucurau de o prietenie atat de frumoasa care ii lega ca un lant gros. Acest orasel era plin de bunatate, era atat de multa, precum un ocean fara fund, nesfarsit.
Santa Serenna era condusa de un rege milostiv, intelept, curajos si bun in toate cele. El era recasatorit cu o femeie tanara, frumoasa precum lumina zilei, blanda, grijulie, insa cu multe secrete. Acestia doi aveau o fata care le intrecea in frumusete pe toate si acest fapt nu era mare lucru, deoarece in acest oras fetele erau unele mai frumoase ca celelate. Era o adevarata mandrie pendru imparat si sotia lui.
Casele de aici erau aranjate unele langa altele si erau vopsite in culori vesele ce te faceau sa zambesti. Nimeni nu era afara acum, doar o fata statea si privea cerul instelat. Era asezata pe iarba din fata casei ei si privea ganditoare la stelutele adorabile de pe cer. Lumina lunii ii scotea la iveala chipul cu trasaturi fine. Avea buzele rosii ce zambeau usor, tenul alb, ochii de un verde-smarald ce aveau o sclipire fantasmagorica si parul ei de culoare unui trandafir roz era ridicat de vanticelul rece ce bantuia noaptea pe strazile intunecate. Numele ei era Sakura Haruno si urma sa implineasca 18 ani.
Parintii acestei fete erau servitori. Ei lucrau la castelul regelui, asa ca mai tot timpul ea ramanea singura cu surioara ei mai mica, care avea 11 ani. Ea avea parul la fel de roz ca si al Sakurei. Mama Sakurei avea parul roz, aceasta fiind o trasatura naturala a femeilor din acea familie, doar culoarea ochilor diferea. Aceasta femeie, Shizuka Haruno, ii daruise fiicei sale, celei mari un medalion cu o piatra din opal, de culoare verde, cu pete albastre. Tatal ei, era defapt tatal ei vitreg, deoarece mama ei se recasatorise cu acest om pe care nu il putea percepe ca fiind tatal ei.
Deodata se auzi un sunet ciudat, ca si cum un lucru solid ar fi cazut. Sakura inchise ochii si se ridica de jos, pornind spre usa casei. Deschise usa de la intrare cu zambetul pe buze si pleca spre camera surorii ei mai mici. Se uita prin crapatura si o vazu pe fetita, pe Morika, imprastia pe jos. Intra in interiorul camerei mici si neaerisite. O lua in brate pe fetita plapanda si o puse in pat, acoperind-o. O saruta pe frunte usor, ca sa nu o trezeasca, apoi pleca, insa inainte de a pleca mai privi odata prin crapatura usii la fetita ce dormea atat de adanc, incat nu avea habar ce se intamplase. Chiar cand vru sa inchida usa se auzi o voce blanda si putin ragusita:
-Sakula....i-am vazut pe monstlii....lamai cu mine ca sa-i gonesti! Te log, mi-e flica! era atat de mica incat nici nu-l putea pronunta pe ,,r,,.
-Evident. Dar nu trebuie sa-ti fie frica de ei. Imagineaza-ti imbracati in rochite cu linguri mari in maini! spuse Sakura mangaind-o pe cap pe fetita. Ea rase usor si suav, dupa care ii facu loc surorii mai mari.
Visase urat, avusese un cosmar, dar acum nu mai avea de ce sa se teama. Sora ei era cu ea si avea sa o protejeze pentru tot deauna de rele si de oricine ar fi vrut sa-i faca rau, pentru ca o iubea. Tinea atat de mult la ea, incat ar fi fost instare sa-si dea viata pentru ea. Ar fi facut orice ca sa o stie pe ea in siguranta si sanatoasa. S-ar fi umilit in fata tuturor oamenilor doar de dragul ei, dar asa cum stim nu este cazul, fiindca in Santa Serenna nu existau oameni care sa vrea raul cuiva. Era o lume buna, precum un vis frumos, insa un vis trecator.
Acum medalionul cu opal, stralucea in intuneric precum o stea de culoare verde, o stea ce avea sa poarte celor doua noroc si sa le fereasca de rele, in mare parte. Acel medalion, de la mama celor doua, daruit de ziua Sakurei era pretuit precum o icoana. Ea tinea atat de mult la el si stia ca este special si are un rol important. Il pretuia. Acest medalion si surioara ei erau singurele ei bunuri, care pentru ea erau de neinlocuit. Nici macar parintii ei nu mai erau asa de importanti, deoarece se departasera mult de ea si de Morika, insa ii iubea, cel putin pe mama ei, chiar daca cu mult mai putin decat inainte.. Acum simtea ca atunci cand este in preajma lor este impreuna cu niste straini pe care nu-i cunoaste. Dar nici nu-si dorea sa-i cunoasca. Un om care isi lasa copilul de 11 ani singur acasa este un parinte denaturat, dupa parerea ei. Insa, din fericire Morika nu era singura, era cu Sakura. Se aveau una pe alta, aceste cuvinte fiind cea mai mare consolare pentru ele. Dupa parerea Sakurei aceasta este o legatura speciala, deoarece una fara alta nu puteau trai, nu puteau respira, viata in singuratate pentru ele nu ar fi avut farmec, fara zilele in care se jucau si se distrau nu ar mai fi fost frumos sau interesant sa traiesti. Ce-i drept aveau o legatura foarte puternica, ce avea sa tina la nesfarsit, cu toate ca urmau vremuri foarte grele...

Eu am corectat greselile de tastare, dar este posibil sa mai fie si scapari.
Amandoua asteptam cu sufletul la gura parerile voastre despre primul capitol.
Speram ca v-a placut!

E frumos, dar vreau sa stiu ce se intampla.

Next!!!

Buna!
Un fic nou sa vedem pai idea mi se pare originala.Deocamdata nu miam facut o parere.Astept next-ul.
Te pup dulce!

superbbbb....absolut superbbbbbbbb nestul cat mai repede

Ne bucuram ca va place, iar nextul il veti primi imediat ce-l terminam si inca odata multumim

Sakura: https://2img.net/r/ihimizer/i/ssssga.jpg/
Morika: https://2img.net/r/ihimg/photo/my-images/600/blahxj.jpg/

Si cum v-am promis
Capitolul 2.
Intotdeauna totul este frumos un timp. Dar apoi apare un obstacol de care te lovesti inevitabil. Cei tari se pot ridica si pot continua sa traiasca intr-un jeg de viata infruntand durera, cea care rasuceste cutitul in rana, dar crezand ca au sansa la ceva mai bun, ca au o viata frumoasa si fericita si stiind ca trebuie doar sa o caute. Aceste vor fi cuvintele ce ii vor tine in viata pe cei tari. Insa cei slabi vor muri in cinuri groaznice, chiar cand acel obstacol ii va lovi. Acesti oameni nici nu merita plansi, deoarece orice om trebuie sa indure si bune si rele in viata. Acel obstacol va sosi intr-o buna zi si ne va lua pe toti pe nepregatite. Nu, el nu ne va anunta cand vine. Trebuie sa fi pregatit, trebuie sa fi puternic. Aceste cuvinte definesc ceea ce urma sa aiba loc in miile de vieti din Santa Serenna, deoarece cu mult timp in urma luase nastere un sat ce parea ca se va destrama curand, insa nu a fost asa. Acest sat si-a intarit bazele prin cucerirea oraselor precum Santa Serenna. Atunci era mic, prapadit, darapanat si sarac, insa acum acest stat isi inalta mandru turnurile palatului din mijlocul uriasei cetati. Numele ei era Santa Felicia. Miile de statui impanzeau stazile, parcurile si zidurile castelului. In fata castelului se afla o fantana uriasa, din cuart verde, aceasta piatra de culoarea ierbii fiind simbolul statului. Orice femeie avea macar o bratara din aceasta piatra verde, iar barbatii cei saraci aveau lantisoare cu micute pietre de cuart, iar bogatii aveau nasturii hainelor facute din frumosul mineral si zi de zi se impopotonau cum puteau ei mai bine cu piatra verzuie. Strazile de aici erau pietruite si nu erau lasate sa se deterioreze, fiind refacute odata la trei-patru ani, depinzand de durabilitatea materialului. Insa oricat de superb ar fi fost acesta cetate, frumusetea ei nu putea ascunde uratenia sufletului regelui lor, Leo de Altbarn. El era un om frumos, insa cu inima de piatra. Avea mai mereu o figura rece, ce arata dispret. Asta in zilele lui rele, care erau cam tot timpul asa. Insa cand era bine dispus era in stare sa arate putina compasiune, mila, iubire, intelegere sau sa dea dovada de curaj. Era un om fioros, de aici venindu-i si numele. O adevarata jigodie. El fusese candva un om precum regele Santei Serenna, dar se spune ca ori moartea sotiei lui l-a facut asa, ori dorinta de mai multa putere. Zvonurile spun ca el si-ar fi ucis propria sotie si ca ar avea o iubita pe undeva, ascunsa. Singurul lucru lasat de sotia lui a fos un copil, un baiat. Parul lui avea culoarea smoalei, iar ochii sai erau de un albastru ca al apei. Era bine facut si puternic, deasemenea era diferit de tatal sau, insa nu cu mult. Era un las si jumatate, era instare de a comite o crima doar pentru amuzament, era iresponsabil si pe deasupra nici nu-l ducea capul prea mult. Numele lui era Frederich de Altbarn. Cu toate ca cei doi erau asa, mama lui Frederich n-a fost nici pe departe ca si cei doi. Era o fire moale, care mereu lasa de la ea, era intelegatoare, saritoare, avea o voce blanda, pe cand a sotului ei era tunatoare si infioratoare. Avea mereu rabdare sa rezolve o problema, era frumoasa precum o zana din legende, incat chiar daca nu era foarte tinerica, ea radia de frumusete, si avea un suflet mare si milostiv. Numele ei era Caliopa de Altbarn. O femeie ca un inger cazut din ceruri.
Regele tocmai primise o scrisoare de la Regele din Santa Serenna. Privirea lui era rece si de gheata in timp ce citea randurile scrise de mana. Dupa ce citi scrisoarea o arunca in servitoarea care i-o aduse si urla la ea sa plece cat mai repede si sa il trimita pe comandantul armatei la el. Se aseza pe un scaun si privi incruntat asteptand ca usa sa se deschida si sa apara comandantul, dar pe usa intra Frederich sarind intr-un picior de bucurie. Exasperat isi apasa fata cu ambele maini.
-Ce s-a intamplat? Te-au dat jos oamenii, batrane?spuse Frederich cu o mica speranta in ochi. Leo isi descoperi un ochi si il privi amenintator, dupa care baiatul lui spuse un ,,Scuze,, soptit.
Intre timp sosi si comandantul armate. Cum intra pe usa si se aseza in pozitie de drepti incepu:
-Aduna armata, mergeti in Santa Serenna! Aduceti-mi-l pe rege si pe printesa, ea are un semn pe umar, e din nastere! tuna Leo. Ucideti pe restul oamenilor si aduceti-mi pe cei doi vii. Daca se impotrivesc incercati cu frumuselul prima oara, apoi faceti cum vreti dar sa ii am pe ambii aici vi si nevatamati! Nu ma intereseaza orasul! La treaba!
Ochii inceputa sa-i sclipeasca si un raset scurt ii iesi din gura fara sa vrea.
-O sa te am printesa! Vei fi aici si vei face cum scria in scrisoarea de la mine. sopti Leo, dupa care se ridica de pe scaun si incepu sa-i tina o predica fiului sau, invatandu-l cum sa se poarte de acum in colo.

In Santa Serenna Sakura si Morika stateau in casa. Sakura facea ceva bun de mancare intr-o oala, in timp ce Morika se chinuia sa invete sa coasa. Din cand in cand Sakura m-ai tragea cu ochiul la surioara ei si-i spunea bland sa aiba grija sa nu se intepe. Mirosul de mancare gatita umplea casa si te facea sa salivezi. Morika puse acul si o bucata de material pe masa si-i spuse Sakurei ca ii este foame. Rozalia zambi calduros, dupa care o ridica si o puse pe masa, dandu-i sa guste din mancare. Ea scoase un sunet de placere, dupa care bratele sale micute inconjurara soldul fetei mai mari. Ea ii spuse sa nu se mai prosteasca. Amandoua se asezasera jos si priveau focul ce ardea dedesubtul oalei. Flacarile mangaiau usor suprafata zgrunturoasa. Aburii ieseu si se plimbau prin casa, pana cand se risipeau in aerul rece, adica foarte repede. Deodata...

Deci speram sa va placa

Scuza-ma Patri, doar ca nu stiam, multumesc ca m-ai ajutat, apropo am editat mesajul, sper ca-i mai bine, ca pana ma prind eu cum sa fac trec anii

Speram sa va placa al treilea capitol si sper sa nu mai am greseli de ortografie sau alte greseli

Capitolul 3.

Deodata totul incepu sa se cutremure. Oalele cadeau de pe rafturi, scotand zgomote care de care mai asurzitoare, iar casa aproape ca se daramase. Pe deasupra oala cu mancare se rasturnase, murdarind covorul. Flacarile care incalzisera cu cateva minute in urma continutul dadusera foc la covor. El se extinse atat de mult, incat nu mai aveai scapare. Puteai pieri acolo din cauza acelui foc nenorocit. Cutremurul inceta, dar dezastrul se afla inca acolo.
Sakura privea casa care era in flacari incremenita. Intre timp in mintea ei isi facea loc o amintire: imaginea a doua fetite, gemene. Ele se tineau in brate, tintuite intr-un colt al unei camerei care nu fusese inca cuprins de foc, in rest peste tot nu se putea observa decat acel lucru. Fetitele stateau intr-o camera ce semana izbitor de mult cu a Sakurei. Ambele aveau parul rozaliu si ochii verzi, plini de lacrimi. Erau ingrozite si speriate de ceea ce se petrecea, nestiind ce sa faca. Tremurau precum niste frunze in vant. Usa camerei se deschise fortat si o umbra neagra intra si o insfaca pe fetita din dreapta, plecand. Pe acea fetita o luasera, dar pe surioara ei o lasasera acolo, sa moara in iadul acela. Acea umbra fusese un om, insa Sakura nu-i putu vedea trasaturile fetei sau corpul. Vazu doar niste haine negre ce-i acopereau tot corpul persoanei respective.
In acel moment un al doilea cutremur incepu si rozaliei celei mari ii cazu in cap o lingura de lemn. Ar fi vrut sa intrebe nervoasa cine o pusese acolo, insa stia prea bine ca ea fusese aceea. Sakura reveni la realitate si privi spre suriara ei care se tinea cu manutele de fusta ei. Cu toate ca ar fi vrut sa ramana in aceeasi pozitie si sa mai mediteze la acea imagine din mintea ei, trebuia sa-o ajute pe Morika. O lua in brate si merse pe langa flacari. Patrunse cu grija prin acea usa in curtea care nu era invadata de foc. Privi inapoi si observa cum deodata barna de sustinere ceda si tot acoperisul cazu casei cazu. Speriata o lua la fuga spre pivnita. Avusesera atat de mult noroc. Cobora cu Morika de gat in pivnita unde o aseza pe jos si ii spuse grabita:
-Ramai aici! Iti promit ca am sa ma intorc! fetita vru sa spuna ceva, dar Sakura ii mangaie capul. Ai incredere in mine!
Dupa ce primi aprobarea surorii iesi afara si facandu-si loc printre darapanaturile ce mai ramasesera din casa, reusi sa ajunga in strada, unde observa alt dezastru. Focul era peste tot si oameni in uniforme, soldati, ucideau locuitorii Santei Serenna. Nimeni nu scapa, toti urmau sa fie omorati. Fata pali si ducandu-si mana la colier spuse in soapta: ,,Apara-ne, Hristoase!,,. Acum era si mai ingrozita. Unul dintre soldati o observa si se indrepta spre ea. Inima Sakurei zvacnea si vroia sa o ia din loc in cea mai mare viteza posibila, insa picioarele nu ascultau. Reusea doar sa faca pasi timizi si mici in spate. Pana la urma se lovi ramasitele zidului casei ei si fara sa se mai gandeasca o lua la fuga pe strada printre sutele de cadavre. Insa soldatul era tot in spatele ei, insa acum erau doi. Nu mai stia ce sa faca. Se simtea incoltita, precum un biet pui fara aparare ce urma sa fie mancat de o vulpe. Cum putea scapa din asta? Insa avea o sansa. Accelera si o lua la stanga, in cateva minute fiind inapoi acasa si cei doi soldati ramasesera in urma. Se baga in pivnita, unde o gasi pe Morika stand cuminte precum un ingeras. O lua din nou in brate si pornira spre iesire. Chiar cand deschise usa dubla observa in fata ei pe cei doi soldati. Simtea cum privirea i se intuneca si nu mai are ce face. Incerca sa se intoarca in locul de unde o luase pe surioara ei, insa fu prinsa de unul din soldati de mana. O tinea ata de strans, incat pierzandu-si controlul cazu in genunchi. Isi strangea sora la piept, fiindu-i frica sa nu i se intample ceva. Cele doua perechi de ochi albastrii o priveau, in timp ce unul din soldati a tras de haina ei. Observara pe umarul fetei un semn format dintr-un cerc cu o linie serpuita in interiorul lui. Cei doi zambira invingatori. Ii poruncira Sakurei sa dea drumul fetitei si zicandu-i ca ea vine cu ei. Ochii i se umezira si lacrimile tasnira din ei. Ii implora pe soldati sa o lase pe Morika sa vina cu ea si sa nu o omoare. Privind-o cum plange si dandu-si seama cat de mult tinea ea la sora ei, i-au permis. Au ridicat-o incet si au ajutat-o sa mearga pana la comandantul armatei. El se afla undeva la iesirea din oras.
In jumatate de ora ajunsesera deja la locul unde se afla acel om. O lasasera pe Sakura si pe Morika cu el. Acest om se numea Albert Margeritto si avea 44 de ani. Era un om cu privirea agera, crud, cu riduri pe frunte si la ochi, cu parul de culoarea cojilor de banana si ochii caprui. Era inteligent si omul de baza al lui Leo, deasemenea un mincinos fara pereche. Sakura il privea speriata. Nu mai stia ce sa faca. Era atat de ciudat ca totul se intamplase intr-un asemenea oras care in toata istoria lui nu avusese niciun conflict cu nimeni si mai ales ce vroiau acesti oameni de la ea? Albert isi drese glasul, dupa care spuse:
-Ai un semn pe umar! Cercul cu linia serpuita, asta dovedeste ca tu esti printesa Isadora de Whitengart, fiica lui William si a Anebellei de Whitengart! Am dreptate?
-Nu! spuse Sakura. Ma confundati! Mama si tatal meu vitreg lucreaza la palatul Whitengart, cel al familiei regale!
-Dar ai semnul. Si deasemenea arati intocmai cum mi-a spus regele meu.In orice caz aduce-ti-o si pe minunata ei mama sa vedem ce are de spus! Eu nu sunt pacalit asa usor!

Intre timp in castelul Whitengart soldatii rascoleau toate camerele in cautarea printesei. Castelul era asa de mare incat te puteai pierde cu usurinta in el. Acum era o dezordine de nedescris. Mobilier rupt, diferite obiecte imprastiate, sange si cadavre. Soldatii rascoleau camera printesei. Unul din ei se impiedica de covorul scump si astfel descoperi o usita. Nemaiasteptand invitatie speciala cei 12 soldati au spart usa si au descoperit un tunel secret. Coborand unul cate unul au inceput sa caute printesa si regele. Dupa putin timp o aflara pe printesa. Ea fugea bezmetica de ei, insa nu avusese norocul de a scapa. Purta pe ea o rochie scumpa, brodata cu fir de aur si pe mana purta o bratara din diamante. Ignorand sclipirile minunate ale pietrelor semipretioase si dorinta de a le fura soldatii procedara in acelasi fel si o dusera pe Isadora la capitan, nu imainte de a se asigura ca fata avea semnul pe umar. Era chiar acolo. Un cerc simplu si o linie serpuita in interiorul lui. Un semn din nastere, sau poate nu din nastere. Chiar daca Isadora a implorat soldatii ce o duceau sa o lase sa plece, ei nici macar nu o bagau in seama. Ajunsesera foarte repede la tabara comandantului. Acolo...

Cam atat.Din nou, speram ca va placut!

Iar am venit cu poze
Medalionul Sakurei: https://2img.net/r/ihimizer/i/m1save.jpg/
Comandantul: https://2img.net/r/ihimizer/i/72711163.jpg/
Regele Leo: https://2img.net/r/ihimizer/i/rauluc.jpg/
Printul Frederich: https://2img.net/r/ihimizer/i/prostuprostiei.jpg/

superb!!!!!!!!!!!!!!!!abia astept nextul :xxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Capitolul 4.

Acolo a aparut o mare problema. Gardianul nu ii lasa sa mearga la comandant, pe motiv ca printesa, regele si Shizuka au fost gasite deja si urmeaza sa plece in curand. Curand o cearta intre gardian si unul din soldati incepu. Jignirile si amenintarile curgeau precum un parau. Insa nici pumnii si alte lovituri nu intarziau sa apara. Parca razboiul se mutase acolo, intre cei doi. Curand cei doi au ajuns la a scoate armele si erau pe punctul de a le folosi daca nu era comandantul, care deranjat de galagie a iesit afara. Dupa ce i-a despartit pe cei doi a inceput sa se plimbe de la dreapta la stanga si invers, cu capul in pamant. Era tare incruntat si ganditor. Deodata se opri si se aseza in pozitie de drepti, uitandu-se la cei doi. Erau aliniati unul langa altul. Din cand in cand isi aruncau cate o privire plina de dispret. Se uita la cei doi. Vocea lui tunatoare le comanda sa raporteze, pe rand. Gardianul saluta cu mana la tampla, dupa care spuse ca un soldat mincinos venise la el. Acel soldat i-a spus ca a gasit-o pe printesa Isadora, cand printesa era la ei. Comandantul isi indrepta privirea spre soldat, care saluta in acelasi mod, apoi spuse ca fata are semnul din nastere. El mai vru sa spuna ceva, dar Albert ii facu semn sa taca. Se intoarse cu spatele la ei. Tacerea se lasa regina peste toti faptasii. Soldatii si gardianul tremurau de frica, acea tacere care vestea ceva rau le intra pe sub piele, in oase, spargandu-le cu prea multa usurinta. Acel sentiment nu era unul deloc placut. Toti erau nerabdatori sa vada ce se intampla si sa afle ce avea sa spuna comandantul, insa teroarea era asa de mare, incat li se aseza si sub unghii. Isi pierdeau controulul, simtind ca s-a sfarsit, ca aici isi vor gasi sfarsitul. Stiau ca il suparasera pe comandant, insa nu stiau ce avea sa se intample. Comandantul le spuse pe un ton calm ca cea pe care au gasit-o ei era adevarata printesa. Toti au ramas masca cand au auzit. Comandantul continua spunand ca pentru faptul ca l-au deranjat nnu vor scapa de moarte nici unul. Ii lasa asa incremeniti si o lua pe printesa. Se uita pe umarul ei ca sa se asigure, dupa care o duse in spatele bazei militare, acolo unde o trasura astepta. O urca pe fata in ea. Inauntru mai astepta cineva. Era Sakura care o tinea in brate pe Morika. Surioara ei dormea. Dupa ce o aseza pe bancheta captusita cu piele inchise usa si porni spre baza.
Isadora se uita mirata la Sakura si la micuta fetita. Privirea rozaliei era atintita asupra printesei in acelasi mod. Erau identice. Parul Sakurei era scurt, pana pe umeri, iar al pritesei lung. Al ei ajungea pana la talie cand era lasat liber, precum in momentul de fata. Amandoua aveau parul de aceeasi nuanta, de culoarea florilor de cires care se scutura din pomi. Fetele lor aveau aceeasi trasaturi fine. Buzele rosii si pline, nasul micut si frumos, tenul curat si de culoare deschisa, era de aceeasi nuanta. Ambele aveau ochii mari, misteriosi, blanzi, verzi si acum eraus i uimiti. Pana si genele si sprancenele lor erau identice. Cele doua erau slabe, dar totusi aveau forme. Aveau aceeasi inaltime, adica 1 metru si 69 de centimetri. Aveau aceleasi semne pe umere. Deodata printesa vazu aceeasi imagine pe care o vazu si Sakura in timpul cutremurelor. Isi scutura capul si ii reprosa Sakurei pe un ton dulce, ca arata la fel ca ea. Dupa o scurta pauza relua si o intreba cum o cheama.
-Sakura, nu stiu de ce acest nume imi este cunoscut! spuse printesa.
-Poate ca mama mea v-a povestit despre mine. Lucreaza la palatul vostru si o cheama Shizuka Haruno.
-Si numele ei imi suna cunoscut, insa nu am vorbit cu ea niciodata. Imi pari atat de cunoscuta. Totusi cum de ai semnul meu? Din cate mi-a spus tata, nu exista doua semne din nastere identice! Asta nu se intampla niciodata!
-Aveti dreptate! Stiu ca nu v-am vazut niciodata si nu v-am cunoscutt, insa am sentimentul ca va cunosc de o viata intreaga! E posibil, oare asa ceva?
Isadora dadu din cap in semn de ,,nu,,. Totusi si ea simtea acelasi lucru. Simtea ca o cunoaste de ani de zile, ca si cum ar fi fost cele mai bune prietene. Se simtea profund atasata de ea. Ii placea firea ei si ii adora prezenta, cu toate ca statura impreuna doar cateva minute. Nu stia nici ea daca asa ceva putea fi posibil. Credea ca este imposibil, insa se indoia putin de acest lucru. Ea vroia sa o cunoasca pe Sakura, vroia sa o faca prietena ei. Pe ea si pe surioara ei. Stia ca sunt surori, deoarece nu se putea atasa in felul acesta de altcineva. Morika se trezi si bolborosi ceva ciudat, dupa care o observa pe printesa si pe Sakura. Spuse ca o vede pe surioara geamana o Sakurei. Ea zambi usor, in timp pe cele doua le trecu un fior pe sirea spinarii. Daca erau gemene? Cum putea sa fie adevarat asa ceva? Se uitara una la alta ingrozite. Sakura spera ca acesta era doar un vis urat si ca incurand sa se trezeasca in patul ei, cu Morika in brate. Insa era inposibil. Era inevitabil sa nu se intampla ceea ce urma. Chiar daca parea ca totul se sfarsise, aceasta era doar o fatada. Era defapt un nou inceput. Un inceput dureros.
Cele doua usi se deschisera dintr-o data brutal si pe usi fura impinsi doi oameni. Fiecare fata recunoscu cate unul din adulti. Sakura isi vazu mama speriata si cu lacrimi in ochi, in timp ce Isadora il vazu pe rege care parea distrus. Dar defapt era un adevar. Sakura isi trase mama de mana, asezand-o langa ea, printesa facand la fel. Femeia isi sterse lacrimile, privindu-si fiica cea mare in ochi. O stranse in brate, dupa care proceda in acelasi mod si pentru Morika. Neputandu-se stapani regele isi stranse fiica la piept. Pe fata i se scursera doua lacrimi. Crezuse ca o pierduse. Crezuse ca acum era moarta si nu avea sa o mai revada niciodata. Insa se inselase. Se bucura ca facuse acest lucru. Dar mama ei? Ea unde era? Oare ea chiar era pierduta pentru totdeauna? Nu, nu vroia sa gandeasca in acest fel. Se imbarbata, gandindu-se ca daca pe fata Dumnezeu o salvase, ce motiv avea sa o pedepseasca pe mama ei. Insa el nu avea idee ce facea nevasta lui in acel moment.
Deodata trasura o lua din loc, ducandu-i pe toti patru in locul unde avea sa inceapa chinul. In acel loc se vor dezvalui toate secretele si raspunsurile la intrebari vor fi descoperite. Insa raspunsurile si secretele acelea au si ele un pret care va fi platit pana la urma. Va fi multa suferinta intr-un singur suflet. Insa nu am spus ca nu va exista alinare pentru acea durere si suferinta. Vor fi si momente frumoase, in care prezentul si lumea reala vor fi departe, insa pana atunci mai este de asteptat.
Regele inca mai plangea. Shizuka isi facu curaj si ii spuse, incurajandu-l: ,,William, amandoi ne-am facut griji pentru copii, insa sunt bine, nu trebuie sa plangi!,, El se multumi doar sa-i sopteasca numele. Isi sterse lacrimile si isi mai imbratisa fiica inca o data. Insa ambele erau inmarmurite. Dupa putin timp Sakura intreba pe o voce curioasa de unde se cunosc cei doi. Shizuka facu ochii cat cepele, in timp ce regele tresari. Ambii cautau o explicatie, dar mama Sakurei starse gheata spuse ca au fost buni prieteni inca dinainte de a deveni William rege.
,,Si, chiar mai mult decat buni prieteni''.....gandi William.

Shizuka: https://2img.net/r/ihimizer/i/26371774.jpg/
Regele William: https://2img.net/r/ihimizer/i/58702698.jpg/

Multumim Christine! Si chiar ai dreptate, uite aici l-am adus din nou nextul!

Capitolul 5.

Dupa un drum destul de lung si zdruncinat cei patru ajunsesera la castel. Drumul fusese placut si tousi ciudat. Regele nu-si putea lua ochii de pe cele doua fete, observand asemanarile izbitoare dintre ele. Semanau ca doua picaturi de apa. El devenea din ce in ce mai suspicios. Nu avea habar cum de cele doua aratau la fel, insa era de parere ca sigur va afla raspunsul la acest lucru, o idee deloc gresita. In mintea Shizukai era acelasi lucru. Nici ea nu stia ce se intampla, insa poate ca stia si nu vroia sa recunoasca. Avea o vaga idee despre ce este vorba. Era hotarata sa elimine acea suspiciune. Manecile rochiei Isadori se rupsesera si putea vedea cu usurinta semnul ei. Trase si de maneca fetei ei observand acelasi lucru. Cand fu intrebata ce face ea ii raspunse fetei ca ii aranja haina. Insa Sakura stia ca mama ei patise ceva, imediat ce isi schimba figura fetei intr-una serioasa. Se aseza si isi duse mama la barba. Nimeni nu mai scoase niciun sunet pe toata durata traseului. Era atat de multa tacere incat puteai spune ca toti mutisera sau ca aveau ceva in gat ce nu le dadea voie sa vorbeasca. Insa nici nu aveau ce sa vorbeasca. Totul avea sa se lamureasca la Palatul din Santa Felicia.
Cand trasura se opri birjarul cobora si descuie usa cu cheia primita de la comandant. Acel om era chiar unul din cei doi care o gasisera pe Sakura. Ceva mai incolo se afla si celalalt. Unul dintre ei era blond, cu parul scurt, ciufulit si avea ochii de culoare albastra. Avea trei zgarieturi pe fiecare obraz, lucru care il facea sa semene cu un iepuras sau o pisicuta blonda. Avea un zambet larg si sincer pe fata. Purta uniforma armatei compusa din pantaloni albastri, o bluza de aceeasi culoare si o vesta neagra cu un leu drept simbol al armatei. Spuse ca il cheama Uzumaki Naruto si el impreuna cu Neji sunt la dispozitia lor. Al doilea, Neji Hyuuga avea parul lung si saten, lasat sa cada pe spate. Ochii lui aveau o culoare ciudata, nedefinita, insa care era apropiata de lila. In orice caz era o nuanta frumoasa. El purta deasemenea uniforma armatei si zambea si el, insa ceva mai retinut. Amandoi erau musculosi si bine facuti. Pareau sa fie foarte diferiti de ceilalti colegi ai lor. Naruto ii intinse mana Sakurei, in incercarea de a o ajuta sa coboare din trasura. Cand privi in spatele ei ramase mut si sopti surprins ,,Doua?,,. Insa zambetul ii reveni imediat la loc pe fata. Dupace ii ajutara pe toti sa coboare inchise usa trasurii si le spuse sa ii urmeze. In fata meregea regele, urmat de Shizuka, Isadora, iar ultima fiind Sakura. Mergea cu capul atintit in pamant. Cu oate ca nu era o printesa era frumoasa si gratioasa precum una, poate chiar mai mult decat o printesa. Nu puteai sa nu observi acest lucru. Cele doua erau la fel de frumoase, insa nu aveau sa sufere la fel de mult. Una dintre ele avea sa indure si sa plateasca doar pentru faptul ca traia.
Castelul se inalta in fata lor asteptandu-i. Parea primitor si din afara si dinauntru. Era foarte mare si luxos. Peste tot erau asezate obiecte de arta care de care mai csumpe si mai atragatoare, statuile impanzeau locul si niste scari gigantice si cam prea multe se aflau in mijlocul parterului. Duceau la etajul al doilea. Pereti si podeaua erau placati cu gresie suflata cu aur si alocuri, piesele de mobilier erau de bun gust si deasemenea scumpe, precum tot ce se afla in castel. Poate era snobism sau poate doar un bun gust si placerea pentru frumos. Nici plantele nu lipseau din pala. O usa tapitata cu piele ducea spre gradina cu sera a palatului. Nu exista un lucru care sa nu fie la locul lui. Cei patru fura condusi prin ,,labirinturile,, palatului pana la o usa dubla alba, sculptata. Neji ciocani usor la usa apoi se auzi un ,,Intra!,, calm si rece.
Cei doi impinesera usile si le facura semn din cap sa intre. Ma rog Neji facuse acest lucru, deoarece in incercarea de a-si misca capul, Naruto se lovise de usa si acum isi freca varful capului cu mana stanga. Cu pasi plini de teama si nesiguranta Sakura intra ultima, dar totusi trebuia sa infrunte, nu putea ceda inca de pe acum. Leo statea cu spatele la ei, asa ca inca nu putu observa. Spuse cu vocea sa poruncitoare ca printesa sa se apropie de biroul sa. Si chiar asa si facu. Atunci se intoarse si vazu... vazu ca problemele lui se dublara. Acum avea doua printese in loc de una. Ii spuse Sakurei sa vina langa printesa. Acum statea si se uita la ele, probabil in incercarea de a gasi vreo diferenta. Din nefericire pentru el acest lucru era imposibil. Se lua cu mainile de cap si se lovea continuu de suprafata dura a biroului sau. Era lemn de stejar. Intre timp pe usa intra Frederich si chicoti usor, nefiind auzit de tatal sau.
-Imi explica si mie ce s-a intamplat aici? Shizuka anunta ca ea va face asta. Si cine Doamne iarta-ma esti tu?
-Mama celor doua! Regele facu ochii cat cepele, insa asculta interesat povestea femeii. William a fost sotul meu inainte de a deveni rege. Intr-o seara ne-am certat rau si el a plecat. Eu insa era insarcinata gemene, cele din fata dvs! Dupa cateva luni am nascut si peste doi ani s-a intamplat o nenorocire. Intreaga casa fusese incendiata. Nu am putut salva nimic, doar pe Sakura. Pana acum am crezut ca Hachi, dupa adevaratul ei nume, murise in acel incendiu. Insa nu era adevarat. Dovada sunt semnele lor identice. Imi aduc aminte cum le-au capatat. Intr-un mod foarte durereos. Aveau doar un an. Se jcau prin bucatarie si eu scaasem o oala incinsa pe jos. Oala aia avea doua cercuri cu linii serpuite in ele. Cele doua fete stateau una langa alta si astfel oala le-a lovit si semnele au aparut. Va puteti da seama ca sunt niste cicatrici, nu semne din nastere. Dupa ce Hachi disparuse, imediat a aparut fata lui William, care fusese adusa de mama de la camin, acolo unde fusese lasata cand s-a nascut, O minciuna. A urmat o vreme cand ne impacasem, cu toate ca el era casatorit cu Anabelle. Astfel am ramas insarcinata a doua oara, cu Morika. Stiam ca nu este bine pentru Will, asa ca am rupt toate legaturile imediat. Si m-am casatorit cu actualul meu sot, Marco. Atunci eram insarcinata, insa buta nu incepuse sa mi se vada.
-A fost intocmai asa! spuse regele cu mana la gura. Adica Anabelle a rapit-o pe Isadora? De ce nu mi-ai spus? Will se intoarse prinzand-o pe Shizuka de maini.
-Ajunge! Spuse Leo. Frederich se va casatori cu Isadora sau Hachi, nu ma intereseaza cum o cheama, dar asa va fi! tuna Leo
-Dar tata, cum ramane cu Aminata? Mi-ai promis! Mi-ai promis ca ma lasi sa ma casatoresc cu ea!
-Inteleg....Am sa-ti propun un targ, Frederich. Tu o uiti pe Aminata, iar eu te las sa alegi intre cele doua.
Frederich zambi atragator, sau ma rog, asta ar fi trebuit sa fie. El spuse ca ii place cea din stanga, aratand cu degetul spre Sakura. Si apropiindu-se de ea, poate chiar prea mult o intreba cum o cheama, folosind apelativul ,,dulceata,,. Leo il pocni peste cap si ii spuse la ureche sa nu strice totul acum. Dupa ce il imita cu o voce pitigaiata. Ignorandu-si tatal ii spuse Sakurei sa-l urmeze ca sa-i arate unde o sa dorma, strigand-o la fel. Leo se ridica de pe scaun silentios si apoi il apuca gratios de o ureche pe Frederich si-i intreba daca vrea sa stie unde va dormi el la noapte. Mai mult ca sigur intentiile lui Leo erau sa-l dea afara din castel in noaptea aceasta sau sa-l bage intr-o temnita.
Intre timp in Sakura se ducea o lupta. Trebuia oare sa o compatimeasca pe printesa care s-a dovedit a fi sora ei geamana? Sau trebuia sa o urasca? Dar nu fusese vina ei, asa ca nu avea niciun motiv sa-i poarte pica. Tremura din toate incheieturile si era foarte speriata. Se intoarse spre mama ei, vrand sa vorbeasca cu ea, insa o servitoare draguta aparu si o lua de mana, spunand-i ca nu este timp de pierdut. Ea intoarse capul si spuse doar ,,Mami....,, cu teama si parere de rau. Intre timp slujnica ii povesti ca o cheama Hinata Hyuuga si are 18 ani. Sakura facu egatura intre ea si Neji, gandindu-se ca poate sunt din aceeasi familie. Aceasta Hinata avea parul brunet, lung, drept si foarte frumos. Ochii ei se asemanau cu cei ai lui Neji cum se asemana cicatricea ei cu a printesei. Era imbracata intr-o uniforma compusa dintr-o rochita scurta, neagra, cu maneci bufante, scurte, un sort si o palarioara alba si niste pantofi negri fara toc. Alerga pe holuri sprintena si vioaie precum o caprioara. Ajunsese in fata unei usi mari, unde cand o deschise nu apunca sa vada in fata ei decat o alta servitoare cu ochii caprui si parul saten, prins in doua codite dragute. Si ea purta aceeasi uniforma. Spuse repede ca o cheama Tenten si aruncandu-i niste rochii spune sa se duca sa le probeze.
Dupa vreo 40 de minute in care Sakura nu a facut nimic altceva inafara de a se schimba. Era plin de rochii peste tot. Ea era deja exasperata. Ea niciodata nu se uita cu se imbraca, contau sa fie haine. In fiecare zi isi lua o rochie din dulap si asta era tot. Dupa atata timp, in sfarsit gasisera o rochie care sa se potriveasca. Sakura statea si se privea in oglinda. Ii placea atat de mult rochia aceea. Tinea in maini rochia si tragea de ea privind-o. Purta o rochie eleganta, lunga pana in pamant. Era alba, cu roz si avea pe ea trandafiri roz. Era minunata si cu toate astea nu putea uita de ceea ce se intamplase. Si vroia sa stie si de ce trebuia sa poarte rochia aceasta.
Tenten o lua de mana si o duse pana in fata unei alte usi. Deja se saturase de usile astea mari. Se aranja putin, apoi umbla la tinuta Sakurei si deschise usa. Sakura incremeni. In mijlocul Sali era o masa uriasa, pentru o gramada de persoane. In capul ei statea Frederich imbracat intr-un costun negru. Se ridica de la masa si veni spre Sakura. Ii oferi bratul sau, dupa care ii facu cu ochiul. Sakura astepta un moment, dupa care sfioasa accepta. El o conduse pana la masa, unde ii aseza scaunul frumos si o pofti se stea. Se aseza si el si incepura sa manance, iar Sakura prinse putina incredere in el, insa tot nu-i convenea ca trebuie sa se marite cu el.
Pana la urma se comporta chiar dragut! decise Sakura
Seara continua frumos, amandoi simtind-se bine, insa regele era la polul opus. Era distrus. Nu stia cum de se intamplase asa ceva, dar mai ales isi aducea aminte cum atunci cand a vazut-o pe Shizuka in trasura inima incepu sa-i bata cu putere, mult mai puternic ca alta data. Se simtea legat si de celelealte doua fete, de prima oara simti asta. In timp ce el statea in patul camerei lui si avea ochii inchisi, usa se deschise inset si inauntru pasi cineva. Fara sa mai astepte aprobarea de a intra s-a indreptat spre patul lui si s-a asezat langa el, cu capul pe pieptul lui, mangaindu-l pe piept. Acesta deschise ochii si o observa pe Shizuka. Ea ii spuse cu lacrimi in ochii sa nu-si faca griji, deoarece totul se va rezolva, o sa vada. Auzind aceste cuvinte lui William ii dadura lacrimile. Putu doar sa-i rosteasca numele si apoi isi afunda capul in parul ei roz.

Speram sa va surprinda cat de cat si deasemenea sa nu am greseli, fiindca nu am avut timp sa-l corectez!

Ca sa stiti urmatoarele capitole le veti primi mai rar .
Ca de obicei stiti ce v-am adus nu?
Deci cu Naruto, Hinata, Ten-Ten si Neji cred ca nu mai trebuie sa pun pentru ca ii cunoasteti deja.
Rochia Sakurei: https://2img.net/r/ihimizer/i/1269871655435906532foto.jpg/
Regele William: https://2img.net/r/ihimizer/i/77219208.jpg/
Mama fetelor: https://2img.net/r/ihimizer/i/34831599.jpg/
sper sa va placa , pupici

Capitolul 6.

Trecusera doua zile si o noapte de cand Sakura ajunsese la palat si singura ei consolare fusesera Shizuka si Morika. Nu stia ce s-ar fi facut fara ele. Erau comorile ei, nu avea cum sa respire fara aceste doua persoane. Simpla lor prezenta alunga suferinta si teama ce dainuiau in sufletule ei, rozandu-l si crapandu-l, vrand parca sa-i sparga inima. Plansese fara incetare jumatate de zi, insa chiar si cand plangea sau asa cum arata acum, cu ochii rosi, obositi, vesnica blandete de neinteles, tenul poate prea alb si tristetea ce se asezase pe chipul ei, ea tot arata ca un inger, insa unul chinuit. Avea si cearcane la ochi, din cauza ca nu mai dormise de cand ajunsesera. Toate aceste trasaturi se accentuau in fiecare zi. Parea bolnava si fara aparare. Isi dorea ca nimic din astea sa nu se fii intamplat, isi dorea sa fi murit in Santa Serenna. Nu i-ar fi parut rau decat ca o lasa pe Morika fara cea mai buna prietena. Daca murea, poate ca Morika ar fi fost la fel de devastata ca si ea in acest moment, sau poate chiar in ceruri. Nu-si dorea sub nicio forma sa faca pe cineva sa sufere, cu atat mai putin pe sora ei mai mica.
Mai era si mama ei. In fiecare zi ii aducea cate o raza de speranta si o facea sa creada ca totul va fi bine si va reveni la normal. Insa acea raza de speranta se naruia repede... prea repede. Insa totusi traia intr-un palat frumos, tratata precum o printesa, cu tot ce-si dorea, insa nu era de ajuns. Isi dorea libertate. Vroia sa fie libera sa faca din nou ceea ce isi dorea. Vroia sa fie din nou in casuta lor, dar ea se daramase, precum toata vlaga, vointa si poate chiar viata Sakurei. Atatea amintiri lasate in urma, lasate sa se darame. Acum mai putea vedea doar daramaturi, ruine peste ruine, suferinta si durere. Toate visele ei luasera sfarsit si fusesera alungate intr-un loc departat ce nu putea fi ajuns de nimeni. Erau incuiate intr-o lada si aruncate undeva, sub pamant. Nu mai ramasese nimic din ce avusese odata.
Insa sora ei geamana era o persoana asa de buna, o fire placuta si dulce. Semanau mult, dar aveau destine diferite. Chiar daca erau practic doua persoane identice exista un lucru ce le deosebea, inafara de destinele lor. Aveau o flacara puternica in priviri. Dar ea exprima cate un lucru diferit. In privirea printesei se putea observa iubire, blandete, prietenie si compatimire pentru unele persoane, insa in cea a Sakurei se vedea puterea, vointa, faptul ca va lupta pana cand va cadea la pamant fara constiinta. Ochii ei straluceau precum niste sabii, lucru care dadea de inteles ca nu va fi manipulata atat de usor.
Chiar si in asa vremuri ea se imprieteni cu cele doua servitoare ale ei si cu cei doi soldati. Avea incredere in Hinata si Ten-Ten, pentru ca fusesera bune cu ea si aratara ca nu au intentia de o trata ca pe un gunoi. In fiecare zi Naruto trecea pe la ea cu zambetul acela de tolomac pe fata, insa care o facea pe fata sa fie mai zambitoare si fericita. De fiecare data cand baiatul facea vreo boacana sau isi stresa prietenul, Sakura reusea sa chicoteasca. Neji era si el un prieten bun. Era un bun ascultator, era intelegator si dadea sfaturi bune. Cum puteai sa nu fi fericit cand ai asemenea persoane in preajma. Dar, dupa ce ei plecau universul ei fericit sa sfarama. Si chiar si asa, cu ajutorul lor, fata reusea sa reziste, sa se tina tare si sa infrunte tot ce avea destinul sa-i ofere. Era usor sa spui asta, dar era greu sa o si faci.
Intre timp, pregatirile pentru nunta ei si a printului Frederich erau in toi. Servitori alergau de colo colo bezmetici. Era galagie si fiecare avea ceva de facut. Nimeni nu statea sa ia o pauza. Palatul parea un furnicar plin de zarva. De la bucatarie se auzeau tipete. Probabil bucatarul-sef le certa pe ucenicele lui ca nu facusera mancerea bine, sau pentru ca sparsera ceva. O domnisoara ce parea sa aiba vreo douazeci si patru de ani topaia vesela dintr-o parte in alta a castelului, precum o caprioara mereu neobosita. Ea dadea indicatii si gesticula. Le spunea celor care erau in spatele ei cum sa decoreze palatul, ce trebuie pentru nunta si alte lucruri. Avea parul negru, lung si impletit intr-o coada la spate. Ochii ei de vultur, de un galben pai inspectau locrile si facea tot felul de observatii. Purta o rochie neagra,pana in pamant, cu bretele si volanase. In spatele ei se aflau trei barbati care alergau dupa ea. Se pare ca scosese tot sufletul din ei cu energia nebuna pe care o avea. O gramada de astfel de lucruri se intamplau in intreg palatul.
Ten-Ten o innebunea pe Sakura punand-o sa stea nemiscata cat timp ii lua masurile si facea tot felul de chestii croitoresti. Nunta se apropia si la cat de frumoasa era mireasa trebuia sa aiba o rochie pe masura. Aproape ca i-au dat lacrimile cand Hinata ii stranse corsetul. Nu mai avea aer nici ca sa respire. Dupa parerea ei, lucrurile acestea nu sunt umane. Pe usa intra Morika zambitoare. Se agata de Sakura ca o mica lipitoare. Ten-Ten ii dadu voie sa se imbrace, scapand de corsetul incomd. Nu intelegea de ce ii mai trebuie corset, doar si asa era slaba. Sakura imbraca o rochie albastra, lunga pana in pamant, cu un cordon strans sub sani. Cordonul avea margini din dantela si pe suprafata lui erau cusute floricele cu petale albe si albastre, de o culoare mai inchisa decat cea a rochiei. Pe umeri erau puse doua bucati de material albastru ce tineau loc de bretele. Ele erau cusute pe spatele cordonului frumos brodat. Incalta niste pantofi de aceeasi culoare cu a rochiei si isi pieptana parul uitandu-se la el. Preceau usor cu piaptanul prin el. Il prinse intr-un coc, cu doua ace de par unite de o turturica albastra. Lasa niste suvite de par sa-i contureze fata, in timp ce se uita in oglinda. Avea optsprezece ani. Ii va implini peste doua ore. Cea mai nefericita aniversare. In timp ce se indrepta spre patul din camera ei isi aducea aminte cum isi petrecuse ultima aniversare. Mama ei si tatal ei vitreg erau acolo urandu-i ,,La multi ani!,, si imbratisand-o strans. O vedea pe Morika cum dansa fericita ca surioara ei implinise saptesprezece ani. Ce vremuri frumoase. Ea avea un zambet atat de frumos si sincer pe fata. Din pacate astazi nu mai putea sa fie la fel. Morika o trase de rochie si ii facu semn sa se apropie ca sa ii sopteasca ceva la urecehe. Ea o ridica si o aseza in poala ei. Cand isi apropie gura de urechea ei cuvintele iesira unul dupa altul, incat Sakurei ii dadura lacrimile. Doar ea isi adusese aminte de ziua ei. Fusese singurul ,,La multi ani!,, de astazi. Tinea ceva la spate. Ii zambi si ii intinse cadoul. Ero o bucata de prajitura. Probabil ca de aceea fusese atata scandal la bucatarie. Un mic soricel furase o bucata de prajitura. Sakura ii spusese sa o pastreze ea si se ridica in picioare, apoi se lasa pe geam cu mainile incrucisate, iar Morika pleca la baie.
Intre timp usa se deschise si inauntru intra silentios Frederich. O privi cateva momente pe viitoarea lui sotie si isi dadu seama ca facuse alegerea corecta. Se apropie de ea si ii atinse mainile, lipind-o de el. O saruta pe gat. Sakura vru sa-i dea o palma drept raspuns la asta, insa nu putea face asa ceva. Ar fi fost cea mai mare prostie din viata ei. El atinse materialul ce alcatuia una din bretelele Sakurei, lasand-o in jos. Vru sa procedeze la fel si cu cealalta, insa se trezi cu un pumn in spate. Sari ca ars si se intoarse spre faptas, adica Morika. Ea il privea nepasatoare si ridica o spranceana. Tina mainile incrucisate la piept si batea cu piciorul in pamant, parca asteptand ceva. El se apleca, ajungand pana la nivelul ei. Acum stateau fata in fata si parca urma sa se intample ceva rau.
-Ce vrei, pitic-o?! Am treaba cu sora ta, dispari! Spuse Frederich, dar fu plesnit peste fata.
-Iesi afara pana nu iti scot toti dintii din gura! Acum! barbatul, fiind din fire idiot protesta si se impotrivi. Atunci incepu o ploaie de palme si pumni. Ea pica chiar pe Frederich.
Sakura o lua pe Morika in brate si o ridica in sus, ajungand si ele fata in fata. Sakura ii spuse sa se linisteasca si sa fie cuminte. Morika se uita peste umar la Frederich, care abia mai respira. Un zambet diavolesc ii aparu pe fata. Printul albi cand o vazu. Fetita scoalse limba la el si ii promise Sakurei ca o sa fie cuminte. Dupa ce fetita fusese lasata jos, merse putin, dand impresia ca vrea sa plece, dar chiar cand ajunse in dreptul printului il calca pe picior si il dadu afara in suturi.
Sakura chicoti usor si ii facu cu ochiul surori ei. Deodata se auzi un ciocanit in usa si ea se deschise. Inauntru intra un soldat. Avea parul brunet, precum onixul si ochii la fel de intunecati. Tenul lui era unul de culoare deschisa. Parea puternic si curajos. Cand il vazu Sakurei i se paru ca timpul s-a oprit in loc si ca este doar ea si cu el in acea camera. Inima ei incepu sa o ia razna si sa bata nebuneste. Parca vroia sa iasa din pieptul ei. Chiar si asa fisurata cum era, ea se indragosti pe loc de acel brunet ce semana cu un print. Clipele pareau infinite si simtea cum totul se invarte cu ea. Nu putem spune ca brunetul nu simtea acelasi lucru, o iubire imensa pentru avea fata, insa era imposibil sa fie a lui. Printul Frederich avea sa se marite cu ea peste doua zile. Ambii rosira in obraji. Sakura isi indrepta fata in alta parte, vrand sa-si ascunda obrajii rosii. Soldatul rosti repede:
-Domnisoara Haruno, regele Leo m-a desemnat pe mine ca garda dumneavoastra de corp. Deasemnea sunteti chemata in camera croitoresei dumneavoastra, pentru a continua rochia miresei.
Sakura se supara ca trebuie sa se duca din nou sa sufere pentru a crea rochia aceea. Nu putea fi una simpla la care sa nu trebuiasca sa muncesti asa de mult si sa suferi? Dupa ce gandi asta ea si Morika iesira. Desigur, fetita avea acelasi zambet pe fata. Chiar cand trecura pe langa Sasuke ea spuse repede ,,Cineva s-a indragostit!,,. Dupa care o lua la fug ape hol, facandu-se nevazuta. Ambii incepura sa se balbaie, insa fura salvati de mama fetei si de regele William, care venisera sa ii ureze la multi ani. Dupa ce il vazu pe rege isi aminti un lucru. Daca ea si Hachi erau surori gemene, atunci astazi era si ziua ei. Se scuza dupa ce fusese felicitata si porni spre camera lui Hachi, care se afla chiar langa a ei. Batuse la usa si dupa ce fusese lasata sa intre. Ea spusese tare si cu zambetul pe buze ,,La multi ani!,,. Printesa fusese mirata si dupa ce isi dadu seama despre ce este vorba, raspunzand cu acelasi zambet si aceeasi urare. Printesa era imbracata intr-o rochie alba, cu o panglica lunga si neagra, lagata pe abdomen. Pe corset era o panza alba, cu modele negre, ce se asortau la fel cu cele de pe trena rochiei. Se imbratisara, dupa care Sakura pleca spre camera lui Ten-Ten, unde avea de indurat ore bune pentru ca acea rochie se croia foarte greu.
Urma o zi mare, insa pentru Sakura era doar o parte din ceea ce avea de indurat. Ceea ce vazuse fata nu era nici pe departe adevaratul comportament al printului, o jigodie. In viata lui nu iubise pe nimeni cu adevarat si doar se jucase cu toate femeile pana le innebunise si apoi le omorase cu sange rece, fara sa dea dovada de umanitate sau de pic de suflet. Asemenea lucruri avea si ea de indurat. Daca va fi mai puternica decat celelealte sau nu.... ramane sa aflam!

Bun, sa speram ca nu sunt greseli, pentru ca le-am corectat pe cele pe care le-am vazut.
Speram ca o sa va placa si mai ceva de data asta Deme vine cu pozele

Huh, capitolul asta a fost mai lung si speram sa fie si la fel de bun, cel putin sa fie cum v-am obisnuit noi! Adica de calitate, cel putin asa speram.
Deci se pare ca eu voi posta pozele. Ok. Dupa cum am facut pana acum, nu cred ca mai are rost sa pun o poza cu Sasuke.

Rochia lui Hachi: https://2img.net/r/ihimg/photo/my-images/32/post227051256309826.jpg/
Rochia Sakurei: https://2img.net/r/ihimg/photo/my-images/37/rochiiocaziemirandi3.jpg/
Si rochia celei ce topaia prin castel, ca sa-l decoreze: https://2img.net/r/ihimg/photo/my-images/29/rochiideocaziei.jpg/

Cam atat cred. Sper sa va placa.

Sunt un pic cam dezamgita fiindca nu a comentat nimeni la capitolul al 6-lea. Poate avem mai mult noroc cu 7-le.

Capitolul 7.

Era ziua nuntii si Sakura statea si se uita cum Hinata si Ten-Ten faceau ultimele retusurii la rochia ei. Era atat de frumoasa, insa se muncise atat de mult la ea. Fetele muncisera si noaptea ca sa ii poata face toate modelele si chestiile acelea. Sakura se intreba ce va fi de acum. Cum se va descurca ea. Era mult prea devreme. Sakura nu putea lasa totul in urma si sa se marite cu acest print, chiar daca era frumos, bogat si se purta bine cu ea. In momentul de fata acestea erau cele mai putin importante aspecte. Avea o presimtire rea si nu se prea simtea in largul ei. Nu avea habar de ce trebuia ea sa se casatoreasca cu acest print si de ce era tatal lui un om atat de rece, sobru si serios, iar Frederich era la polul opus. Atatea intrebari ce aveau oare sa-si gaseasca raspunsul? Astazi putine sa vor lamuri, insa chiar si asa adevarul se apropia de noi.
Se uita la rochia de mireasa si se gandea ca daca acesta va fi singurul moment in care va putea purta rochie alba, ar trebui sa-l traiasca. Se se simta mireasa si sa fie in centrul atentiei. Insa ea inca visa la ziua in care adevaratul ei print va veni pe cal alb la ea si ii va spune ca o iubeste, inmuiindu-i inima. Iar a doua zi ar fi urmat o nunta mica, unde sa fie doar ei doi, parintii si surioara ei. Nu-si dorea un asemenea calvar. Insa acest vis era unul usor de spulberat si alungat, lucru ce se va intampla chiar astazi. Maine nu va mai fi aceeasi femeie. Maine va fi casatorita, cu inelul scump pe deget si mereu in preajma sotului ei, pe care trebuia sa il si iubeasca. Ea stia nunta ca pe un pas important al vietii, un hop ce trebuie trecut alaturi de persoana iubita, care sa duca la o viata mai buna. Insa in aceste circumstante nu era decat alt chin ce trebuia sa fie indurat. ,,Cat mai avea sa indure?,,. Nu-si putea pune intrebarea asta, nu inca, era prea devreme ca sa se gandeasca la asta. Cine stie ce ii va oferi destinul. Ea trebuia sa fie tare, tare ca piatra, nemiscata din loc de nimeni. Nu dorea nimanui sa se intample acest lucru. Sa ti se fure intreaga viata si tot ce aveai mai scump pe lume, apoi sa fi silit sa te casatoresti cu un om pe care nu il iubesti si sa ii faci si copii. Stia ca va vrea si asta, si atunci ce se va intampla? Dar, daca a trecut peste toate astea, trebuia sa indure totul. Nu stia daca va fi in stare, dar avea o obligatie fata de mama si de surioara ei. Trebuia sa le fie mereu aproape si sa le ajute sa mearga mai departe. Morika era mica si nu parea foarte afectata, dar pe dinauntru era ingrozita si confuza, un biet copil ce are abia vreo....5 ani? Gandul ca surioara ei era atat de mica si suporta tot ce-i oferea viata o facea mai puternica, ii dadea puterea de a indura si de a duce la bun sfarsit un lucru pe care il incepuse. In principiu acel lucru era sa traiasca si sa supravietuiasca. Sa supravietuiasca intr-o lume plina de ura, dispret, nedreptate, agonie si tot ce se putea mai rau. Cand avea sa se intoarca roata impotriva celor care fac rau? Niciodata? Dar de ce? Nu este destula nedreptate si rautate?
Intrebari ca acestea ii navaleau Sakurei in minte in acest moment. Dupa care se intorcea spre fereastra si vedea oamenii adunati afara sa o vada pe carpa care va fi bataia de joc a intregii lumi. Dar, poate ei credeau ca ea este adevarata iubire a printului. Ce mai minciuna gogonata. Atunci si ea trebuie sa minta, sa duca acest secret cu ea in mormant. Nici moartea nu este atat de dureroasa, insa cei care vor sa moara sunt oameni slabi, care nu vor putea indura nimic si vor ceda. Lumea este dura si trebui sa sti pe cine sa minti sau sa inseli ca sa supravietuiesti. Dar totul trebuie sa fie cu masura, nu precum a facut regina Anabelle. A schimbat tabara intr-un moment total nepotrivit ca sa ce? Ca sa distruga omul care i-a fost alaturi atat de mult timp si ca sa licideze Santa Serenna? Ce fel de om poate fi unul ca ea? Fara inima este putin spus, chiar si fara gandire limpede. Dar ea va fi pedespsita pana la urma. Toti sunt pedepsiti. Isi indrepta atentia spre furnicarul din gradina fabuloasa, unde urma nunta ei si a printului cu inima inghetata. Hachi si Morkia urmau sa fie domnisoare de onoare, iar doi prieteni de ai printului cavaleri de onoare. Din moment ce tatal ei nu era aici cine avea sa o conduca la altar? Regele Leo? Sakura tresari. Era vorba despre regele William. El era tatal ei natural. Era un gand ciudat, faptul ca un rege in carne si oase sa te conduca la altar, unde sa urmeze sa iti unesti destinul cu al unui print. Era visul oricarei fete, insa ea nu avea nevoie de ce doreau celelalte, avea nevoie de o alinare, de o vorba buna.
Sakura se trezi zgaltaita de Ten-Ten care ii spunea ca in curand incepe nunta, asa ca ea trebuie sa imbrace rochia. Se gandi ca acum era momentul. Isi puse pe fata masca cu zambetul ce parea a radia de bucurie, insa era doar o masca ce avea sa nu mai fie purtata niciodata. Prima si ultima data cand va face ascet lucru. Lua rochia din mana lui Ten-Ten si pleca la baie, unde se imbraca. Masca disparu pentru cateva momente, dar cand termina ea aparu din nou. Nu ii convenea sa-si minta prietenele, dar se gandea ca poate ele stiu si nu vor sa-i spuna. Se uita in oglinda, in timp ce pe dinafara radia de bucurie, iar pe interior plangea in hohote. O lasa pe Hinata sa-i pieptene parul ce ajungea pana la talie, si dadea un aspect pur tinutei ei. Parea un inger, ii mai lipseau doar aripile care sa o duca unde vroia ea si cand vroia. Parul ei era lasat liper pe spate si acum era gata sa plece la nunta. Rochia era alba, pana in pamant, fara bretele si plina de modele care de care mai frumoase ce iti taiau rasuflarea si furau priviri. Ridica rochia si pleca spre gradina.
Inainte de a iesi din castel mai privi odata in urma. Era ca si cum arunca o scurta privire la viata ei de pana acum. Fusese atat de fericita si de multumita de ceea ce avea. Nu avusese nevoie de nimic mai mult si a trebuit sa se intample acest lucru. Intoarse capul, parca vrand sa ignore toate acele momente care ii strigau sa nu faca asta, sa nu le lase in urma si sa nu le alunge. Insa nu mai putea da inapoi, nu mai era cale de intoarcere. Ce putea sa faca? Nu putea fugi de acolo, ar fi fost prea periculos. Avea doar o optiune, aceea de a merge inainte. Spre altar, in fata lui Dumnezeu si sa-l roage sa se indure de ea. Simti o mana calda pe umar. Se intoarse repede si il observa pe regele William.
-Imi pare rau ca suferi atat de mult, Sakura! Spuse el pe un ton bland, ridicandu-i fata. Vor urma vremuri mai bune, ai sa vezi! Fata se chinui sa zambeasca cu adevarat, iar dupa ce putu rosti cu vocea tremurand si putin ragusita:
-Sa fim realisti, cu toti stim ca acele zile sunt deparde de noi, prea departe. De la noi pana la ele este o distanta ca intre cer si pamant. spuse ea, dupa care mai zambi odata si lasa capul in jos.
Avusese curajul sa-si dea jos masca in fata lui si sa-i arate un zambet adevarat, unul credibil. Dar, cand vezi un suflet ce sangereaza si care mai incearca si sa zambeasca ti se rupe inima in doua si ti se inmoaie mainile si picioarele. Era dureros, dar fata avea dreptate. Erau prea departe de acele zile linistite si simple, dar nu se terminase totul aici. William ii oferi bratul si dupa ce ea accepta pornira spre altar. Pana la jumatatea drumului nu-si mai putu pune masca. Observa o femeie ce plange si blestema zilele printului, probabil fosta logodnica a lui Frederich. Se uita la Sakura cu dispret, dar ii vazu figura fetei ce exprima durere, frica, neputinta si ochii ei parca ii spuneau Aminatei ,,Te compatimesc!,,. Atunci isi dadu seama. Vazu zambetul fals care il avea pe buza. Ea nu se vroia sa se casatoreasca cu printul, fusese obligata si de cine altcineva daca nu de el si de tatal lui? Ii paru rau ca o crezu vinovata pe biata femeie, care se dovedise atat de neajutorata. Se uita la Frederich care ii facu cu ochiul. Ea ii arunca o privire dispretuitoare, facandu-l confuz. Se gandea la toate zilele in care ii spusese ca ea este femeia vietii lui si ca doar pe ea o iubeste, o lingusea si se dedea pe langa ea ca o pisica pe langa om. Dar el nu era o pisica, era o jigodie, un om fara demnitate sau onoare.
William ai Sakura ajunsesera in dreptul primului rand, cel mai din fata, unde se aflau Neji, Naruto, Sasuke, Ten-Ten, Hinata, Shizuka si Leo. Intre Shizuka si Leo erau doua locuri libere. Dupa ce o lasa pe fata acolo Will se aseza langa Shizuka. Mama fetei era inmarmurita si nu avea habar ce sa spuna. Avea doar o batista la gura si pangea. S-ar fi spus ca varsa lacrimi de bucurie, insa era terorizata de gandul ca nu isi poate ajuta fata. William o mangaie usor pe cap, dupa care o trase mai aproape de el si ea isi infunda capul in pieptul lui. Nu avea puterea necesara de a privi. Era vulnerabila si fara aparare. La un moment dat lui William i se paru ca o vazu pe Anabelle trecand prin fata lui si asezandu-se langa el. Privi in stanga cu coada ochiului si isi observa sotia, care parea a fi fost lui sotie. Se dadea pe langa Leo, il mangaia si il saruta, in timp ce el statea nemiscat si dur, ca intotdeauna. Privea la Will cu coada ochiului si il observa cum fierbe de furie. El o facuse regina cu toate ca n-o iubea si incerca sa-i ofere cat mai multa atentie s iubire, chiar daca inima lui o cerea pe alta. Iar ea ca multumire ajuta la distrugerea orasului si se prezinta la nunta fetei lui, ca sa-l faca sa stie ca il si inseala cu dusmanul lui. Era o adevarata scorpie. Ii venea sa-si infiga mainile in parul ei de culori diferite. Vroia sa ii smulga si jumatatea visinie de par si cea castanie. S-o lase cheala si sa o faca sa simta ce a simtit si el cand si-a vazut orasul distrus si supusii din care mai ramasesera doar cadavrele. Ea il observa si se intoarse la el si isi apropie gura de urechia lui soptindu-i ca nu l-a iubit niciodata si ca defapt ea o furase pe Hachi de la Shizuka doar pentru a o face pe ea sa sufere si pentru a se distra. Avea de gand sa o pocnesca, dar fu prins de incheietura mainii de catre Shizuka, care ii spuse sa se linisteasca. Ceremonia era ca oricare alta, celebrele juraminte si inelele pretioase care erau acum puse pe degetele celor doi ,,indragostiti,,. Preotul intreba daca se opune cineva casatoriei si in acel moment Aminata vru sa se ridice, dar fu mobilizata pe scaun, cu gura astupata de mana cuiva si cu un cutit la gat. Omul ii sopti ca daca incearca ceva o sa ajunga in ceruri. Dupa cateva momente de tacere nunta fu finalizata si cei doi fura casatori.
Urma petrecerea, dar Sakura se retrase in camera ei. Era inca imbracata in minunata rochie si statea in fund pe pat gandindu-se la ziua de astazi. In camera intra Frederich, insa ea sesiza si il intreba ce vrea. Se intoarse la el si ii observa figura fetei, care era una sinistra. Se sperie si cazu jos. El ii dadu o palma si ii spuse ca de acum incolo va trebui sa faca ce spune el, caci nu este intreg la minte. O arunca pe pat si vru sa se aplece peste ea ca sa o sarute, insa se trezi cu un pumn in burta. Din nou Morika intervenise. Se uita la el nervoasa si il dadu din nou afara in suturi, dupa care incuie usa. O puse pe Sakura sa se schimbe si o lasa sa se culce, deoarece era terminata. Fetita se aseza langa ea si adormira repede.
Era noapte si era tarziu. Cam ora unu dimineata. Sakura se trezi si descuie usa. Se asigura ca nu este nimeni pe hol si iesi afara, plecand la fantana din gradina. Acolo era un loc intim, retras, unde se putea relaxa. Statea pe marginea fantanii si isi privea reflexia in apa. Vazu tot acolo o alta silueta, ce parea a fi Sasuke. Se intoarse repede, reusind sa-l sperie. Era frig, asa ca el i-a pus o patura pe umeri.
-V-am vazut de la bucatarie. Nu intrebti ce cautam acolo. Sunteti bine? Aveti nevoie de ceva? Fata dadu din cap in semn ca nu. Oricand aveti nevoie de ceva, doamna, cautati-ma!continua baiatul si spunand asta ii saruta mana. Sakura tresari si rosi usor. Deodata inima i se incalzi si incepu sa bata puternic.
-Esti un adevarat prieten, unul foarte bun pentru mine! Sasuke facu ochii mari si asculta in continuare. Am incredere in tine si cred ca ma vei ajuta cand am nevoie. Dezamagirea se asternu in sufletul baiatului, insa nu avea ce face si nici el nu stia ce asteptase de la ea. Sa-i spuna ca il iubeste? Ea era atat de departa de el si chiar daca l-ar fi iubit ar fi fost o iubire interzisa. De ce esti dezamagit? intreba ea.
El ii lua mana ei intr-a lui si o duse la pieptul sau.
-Sufletul meu va apartine, doamna. Sunt gata sa-mi dau si viata pentru dumneavoastra, doar sa stiu ca sunteti in siguranta.
Sakura ii mangaie usor fata. El ii atinse mana si o apasa peste obrazul lui, inclinand capul. Dupa cateva momente el isi apropie buzele de ale ei. Erau asa de apropae unul de altul, incat inima fetei o luase razna. Avea degand sa-i sparga pieptul si sa iasa afara. Inimile lor se sincronizau perfect. Bateau in acelasi timp ca si cum ar fi fost una singura. Chiar inainte de a-si uni buzele Sakura si-o musca pe cea inferioara si impingandu-l se ridica si o lua la fuga. Inima ei inca nu se opri din batutul nebunesc. Stia ca il iubeste si ar fi fost prostesc sa se implice intr-o relatie cu el. Nu vroia sa-l faca sa sufere sau sa-i faca necazuri. Era deajuns sa fie ea in asta. Putea suporta totul singura, insa se insela stia ca avea nevoie de el ca sa traiasca, inima ei crapata incepu sa se lipeasca in acel moment, in momentul in care il gasi pe printul ei pe cal alb.

Deci
Aminata: https://2img.net/r/ihimizer/i/hawthornberrybylanwu.jpg/
Rochia de mireasa a Sakurei: https://2img.net/r/ihimizer/i/rochiiasakurei.jpg/
Si regina Anabelle: https://2img.net/r/ihimizer/i/vivaldiqueenbykirawinte.jpg/ sa ne ziceti daca va place cum arata vrajitoarea