Sânge tânăr

Subiect: Re: Sânge tânăr Dum 16 Aug 2015, 13:16

Ceeeeee? Ce s-a întâmplat? Trafic de arme? De fapt, ia stai, să încep cu începutul.
Sal, grungie! Mi-a plăcut mult acest capitol și această răsturnare de situație. Chiar nu mă așteptam la ceva de genul, se pare că Sakura tocmai s-a băgat într-un anturaj periculos. Foarte mișto trecerea de la viața sa obișnuită la asta. Acum că este legată de Sasuke și Naruto, mă întreb cum va evolua relația. Vor avea ceva aventură în continuare sau revin la viețile lor obișnuite? Hmm, e foarte interesant ce se întâmplă aici. De asemenea, cred că acei tipi au o legătură mai strânsă cu Naruto, deși nu-s sigură. Faptul că Sasuke are o iubită - care e și geloasă din câte văd - e și mai interesant. Abia aștept să văd cum o să ajungă împreună. Partea cu traficul de arme e genială, chiar n-aș fi crezut că Naruto e băiat periculos. Îmi place foarte mult cum evoluezi cu această poveste, chiar ai trecut la acțiune - una total neașteptată lol - și abia aștept să văd ce se va întâmpla în continuare! Am o mulțime de întrebări în legătură cu personajele, văd că dezvălui puțin câte puțin din ele. Spor la scris și s-aduci repede next-ul. :> *hugs&kisses*

Subiect: Re: Sânge tânăr Dum 16 Aug 2015, 17:40

Loooool. Nu mă aşteptam la un revolver şi cu atât mai mult la trafic de arme. Şi, aparent, ceea ce i-a spus Gaara Sakurei despre faptul că brunetul este periculos s-a adeverit într-un mod cu totul surprinzător. Acum mă întreb cum vor continua Sakura şi Hinata după aflarea noutăţilor şi ce le va face să stea aproape de grupul traficanţilor de arme, căci mă gândesc că, la un moment dat, vor trebui să o facă. Şi mă întreb dacă nu cumva au fost şi ele luate în vizor acum că maşina Sakurei a fost urmărită. Hm, dar oare accidentul în care Hinata aproape a fost lovită de o maşină n-o fi tot legat de ocupaţia ăstora? Atâtea întrebări şi atâtea ipoteze mi se învârt prin minte, aşa că o să aştept următorul capitol, sperând că voi afla mai multe informaţii atunci.
Aşadar, baftă în continuare şi spor la scris. Pwp.

Subiect: Re: Sânge tânăr Lun 17 Aug 2015, 16:32

Hello, sweetie. Îmi cer scuze că vin acum cu "critica" - ce va fi mai mult un comentariu -, însă am tot fost plecată de pe acasă şi de aceea nu mi-am mai făcut simţită prezenţa pe aici. Să revenim la ficul tău.
Aşa cum am spus, critica mea nu va fi tocmai o critică, ci un comentariu mai detaliat. Drept să îţi spun, titlul tău, la început, mi se părea banal şi sec, dar totuşi mă intriga pe de-o parte, căci mă aşteptam la ceva dinamic văzând cuvântul "sânge". Dacă în primele cinci capitole mi se părea că mă înşel, ei bine, odată cu capitolul şase ai făcut ravagii, fato! Sub nicio formă nu mă aşteptam la genul ăsta de pericol: hai, poate sunt drogaţi, poate sunt hoţi, dar în niciun caz nu mă gândeam că vor fi traficanţi de arme. Te felicit pentru faptul că trecerea de la viaţa obişnuită a fetelor, la viaţa asta dinamică şi plină de evenimente, a fost făcută lin; nu am avut nicio secundă impresia că te-ai grăbit sau că ţi-a venit ideea asta în ultimul moment. La capitolele descriere şi dialog stai la fel de bine, nu am ce să îţi reproşez, să o ţii tot aşa, căci stilul te prinde tare bine. Eşti lejeră în exprimare, ceea ce îmi place, căci nu te strofoci să mă impresionezi pe mine, ca cititor. Îmi place, de asemenea, cum ţi-ai structurat ficul, îl citesc cu uşurinţă şi, pentru prima dată în viaţă, mă bucur că nu foloseşti alineate şi că nu ai paragrafe lungi. Mi se pare că totul devine mai dinamic decât este deja; astfel îmi dau seama că nimic nu este nelalocul lui în ficul ăsta. Off, şi eu care voiam să critic ceva. lough

Singura remarcă pe care o fac este că, uneori, omiţi câte o virgulă, însă nu e nimic serios şi pun asta pe seama neatenţiei. Oh, ar fi totuşi o greşeală pe care am sesizat-o în ultimul capitol: ai scris "vei ştii" -> la viitor, verbul este la infinitiv, deci se scrie întotdeauna cu un singur i.
Eii, cam asta ar fi părerea mea legată de ficul tău. Abia aştept următorul capitol şi anunţă-mă când îl postezi. Îţi urez cel puţin la fel de multă inspiraţie ca până acum!

Subiect: Re: Sânge tânăr Mar 18 Aug 2015, 09:40

No way.
Morrr.
A fost extraordinar capitolul. Cel mai bun din cate ai avut si cred ca realizezi ca spun asta datorita socului ce a venit la pachet cu ultima replica. Recunosc ca de cate ori mi-ai spus ca titlul o sa se lege in final cu ideea credeam ca o sa fie vorba de vampiri de care chiar am inceput sa ma satur. Totul a fost asa dinamic in acest capitol incat chiar mi s-au accelerat bataile inimii. Am un zambet extrem de mare pe fata. (Ilinca Vandici, gen) Ma bucur ca aduci capitolele repede, chiar daca nu sunt foarte lungi. Mereu stii unde sa te opresti cu scrisul si chiar ma oftic pe chestia asta. (D)

Anunta-ma de next, te rog.
Puuuuuuup.

Subiect: Re: Sânge tânăr Dum 23 Aug 2015, 01:33

Salutări! Multe mulțumiri pentru commenturi și îmi cer scuze că vin așa târziu cu capitolul.
Well, sper să vă placă!

7

Disperare. Cred că niciodată nu am simțit intensitatea acestui cuvânt până acum.
Niciodată nu am făcut o apreciere corectă, astfel că mă văd pusă într-o situație din care tare mi-e teamă că nu pot să ies.
Dumnezeule, ce fac? În ce m-am aruncat singură?
- Cred că tu nu ești în toate mințile, omule. Îți bați joc de noi?
Nu cred că există cuvinte care să explice înțepătura pe care am resimțit-o în piept în secunda în care m-a privit cu o seriozitate de-a dreptul înfricoșătoare. Mă încrunt vizibil la vederea gestului său, privind-o scurt pe prietena mea.
- Hinata, haide. Nu mai stăm aici nici măcar o secundă.
Aceasta mă privește temătoare, încuviințând din cap.
- Unde, mă rog, aveți impresia că mergeți? Spuse brunetul ridicându-se de pe canapea.
- Absolut oriunde, căci aici refuz să mai rămân chiar și o secundă în plus, îi răspund prompt, oferindu-i o privire rece, așa cum am judecat că merita.
- Locul probabil e împânzit de mașini, nu plecați nicăieri decât dacă sunteți sinucigașe, continuă acesta.
Nu apuc să mă răstesc la acesta așa cum plănuiam, căci vocea Hinatei se aude ușor tremurândă pe fundal.
- Sugerezi să rămânem aici?
- E cea mai sigură opțiune pentru fiecare dintre noi, îi răspunde brunetul.
Privirea i se îndreaptă parcă încărcată cu venin către Naruto.
- Cum ai putut?
Acesta în semn de părere de rău își lasă privirea parcă în neant, în atmosferă plutind acum o liniște de mormânt. Observ cu stupoare, fără să vreau, că pe măsuța din dreapta mea se afla un pistol, imediat după o vază cu lalele. Îmi întorc privirea subtil către ceilalți, concentrându-mi toată atenția pe starea de nervozitate a prietenei mele care părea să crească din ce în ce mai tare.
- Prefer să zac moartă undeva în mijlocul pustiului decât să mai stau aici cu voi toți, îmi e scârbă!
Cuvintele ei mă mișcă într-o oarecare măsură și pe mine. Hinata întotdeauna și-a păstrat integritatea, motiv pentru care aleg să nu fiu neapărat surprinsă de curajul brusc pe care îl inspiră.
Nu pot să nu tresar când observ pașii lui Sasuke care se îndreaptă rapid către brunetă.
- Tu și curajul tău nu ne veți expune pe noi, să clarificăm asta. Dacă doar îndrăznești să ieși pe ușa aceea..
Cu repeziciune apuc pistolul de pe masă și trag în vaza din dreapta mea, îndreptând pe urmă arma către brunet.
- Ameninț-o încă o dată și următorul se va descărca în capul tău.
Simt cum o serie de priviri îngrijorate ne fixează, în special pe mine. Fără să întrerup contactul vizual, mă adresez blondului.
- Vom rămâne până la lăsarea nopții fiindcă nu-mi risc pielea pentru niște nimicuri. Nu vreau nici un schimb de replici cu voi, nici o privire. Plecăm imediat cum se întunecă astfel încât să nu atragem atenția și de atunci uităm unul de existența celuilalt. Asigură-l, de asemenea, pe prietenul tău că el e cel lipsit de creier aici dacă intenționează să mă provoace în vreun fel, căci siguranța afacerii voastre scârțâie acum datorită lui. Nu am apăsat pe trăgaci, Sasuke, dar fii sigur că în mintea mea ești mort deja.
Îi cer, de asemenea, blondului să ne pună la dispoziție o cameră până plecăm, căci ne simțeam epuizate. Părăsesc livingul alături de brunetă fără să las arma, îndreptându-ne spre mansardă. Tăcute și încă zguduite puternic de cele întâmplate, ne prăbușim efectiv pe pat, urmând să reflectăm la întreaga seară.
Cum de nu am prevăzut așa ceva?
Totul s-a întâmplat atât de repede că abia acum realizez în ce pericol ne-am aflat și încă ne aflăm. Ce se va întâmpla de acum încolo? Refuz să cred că voi mai avea vreo conexiune cu acești oameni, mă înspăimântă simpla idee.
Și totuși, ei cum pot trăi așa? Cum poți trăi cu teama că la orice oră din noapte cineva ar putea să intre peste tine și să te nenorocească pe viață?
Cum poți să ieși chiar și până la magazinul de la colțul străzii cu gândul că cineva ar putea în acea secundă să stea cu arma îndreptată către capul tău?
Este rău, este teribil. Nu îmi pot da seama cât de tare de înger trebuie să fii ca să duci o astfel de viață.
Ei s-au gândit vreodată oare la familie? Ai putea vreodată să speri la o soție, la un copil în astfel de condiții? E o mărturie strâmbă dacă spun că sunt o familistă convinsă. Tind să judec că niciodată nu am fost, de fapt.
Precis au îmbrățișat singurătatea acum multă vreme, s-au obișnuit probabil cu răceala ei specifică.
Cât de deprimant, totuși. Cât de deprimant este să te obișnuiești cu o viață tristă și să te simți sub nivelul pământului în fiecare moment al zilei.
Bănuiesc că-i decizia fiecăruia. Nu poți blama viața, nu-i poți blama pe ceilalți pentru ceea ce alegi să faci.
Îmi întorc capul către Hinata ca să observ amuzată că doarme. Zâmbesc ironic.
Aparent oboseala chiar a răpus-o.
Amintindu-mi brusc că ne aflăm la mansardă îmi întorc privirea găsind ulterior și micuța fereastră din lemn ce oferea un strop de lumină camerei. Plouă.
Niciodată nu am știut exact ce sentiment îmi induce ploaia. Fie mă face să zâmbesc, fie să mă simt exact ca acei stropi, într-o cădere continuă, izbindu-mă de fiecare dată necruțător de pământul rece.
Simt cum mă dezintegrez stând aici, înconjurată doar de neputința mea vizibilă pe toate planurile.
Închid ochii în încercarea mea puerilă de a-mi descifra viața. E o pierdere de timp.
Îmi masez ușor tâmplele pentru a scăpa de presiunea ce simțeam că mă apasă greu, urmată de o durere teribilă de cap. Oftez sonor la gândul că ar trebui să cobor pentru a cere o pastilă.
Cobor ușor din pat ca să nu risc să-mi trezesc prietena și mă furișez în adevăratul sens al cuvântului până în living, unde toți par a-și vedea de treburile lor. Simt că norocul mă lovește în secunda în care Temari mă observă, și nu altcineva. Deși îmi este cu adevărat scârbă să o privesc în ochi, e singura față de care mă simt mai familiarizată, astfel că îi fac semn să se apropie.
Odată ajunsă în dreptul meu, îi cer o pastilă pentru dureri de cap fără a intra în alte discuții cu ea. Apreciez când observ că mă citește, îmi citește intențiile și sentimentul de repulsie totală pe care îl am față de ea acum și doar se conformează, plecând după pastile.
Mă așez ușor pe una din trepte, privind către imaginea de ansamblu. Toți păreau a fi atât de degajați că nimic nu i-ar putea scoate din această stare de reverie penibilă. Acea roșcată râdea parcă cu toate puterile ei, încercând la nesfârșit să-i atragă atenția iubitului ei.
Cât de ironic. Ajungi să te străduiești atât de tare numai ca să îl poți menține atent la câteva cuvinte de-ale tale. Oricât de dubios ar suna, nu aș pune vina pe umerii lui în situația de față. Consider că e greșit să forțezi relațiile. Astfel că dacă nu te mai simți dorită și dacă ce aveți se transformă în ceva dăunător, toxic, pleacă. E cea mai simplă și eficientă soluție, pleacă. Râd în sinea mea când îi privesc.
Ce îi leagă? Un contract, poate? Ori sunt și ei simple victime ca și noi care nu au mai putut ieși din mizeria asta? Cât de tare îi compătimesc.
Meditația îmi este întreruptă de blonda care se îndrepta acum spre mine cu câteva pastile într-o mână și un pahar de apă în cealaltă. Îi mulțumesc pe un ton stins și fac cale întoarsă către camera de la mansardă, încercând totodată să nu vărs apa pe jos.
Hinata încă dormea, deci nu o trezisem.
Iau o pastilă și îmi reiau locul în pat, pornind televizorul micuț din colțul camerei în ideea de a-mi lua gândul puțin de la tot. Având în vedere faptul că nu prindeam prea tare semnal în această zonă, m-am bucurat când am dat peste un post care funcționa.
Orele au trecut cu nemiluita de atunci, fiind aproape miezul nopții. Decid că e momentul nostru.
- Hinata, haide, spun mișcând-o puțin. Ar trebui să mergem.
Aceasta mă privește ușor confuză, însă își revine imediat ce își amintește totul. Luăm jachetele și ne îndreptăm spre ieșire, purtând cu mine arma în ideea de a o înapoia.
În living toată lumea discuta aprins, probabil legat de persoanele care îi căutau ceva mai devreme, însă se opresc în momentul în care pășim în cameră.
- Plecați, deci? Spuse Naruto ridicându-se și îndreptându-se spre noi.
- Cum am stabilit, da, răspund scurt și continuând pe urmă. Sper că ne-am făcut înțeleși, poftim, îi spun oferindu-i pistolul.
- Păstrează-l, s-ar putea să ai nevoie de el, îmi transmite acesta cu o figură ușor compătimitoare care m-a deranjat mai tare decât ar fi trebuit.
Nu ne obosim să salutăm, ci doar trântim ușa în urma noastră. Mâna îmi tremură ușor pe arma pe care acum o secundă voiam să o las aici, însă am decis să o port cu mine, pentru orice eventualitate.
Nici trei minute nu a durat totul, că deja suntem pe strada principală cu direcția acasă. Aleg să micșorez viteza sesizabil, în cazul în care avem parte de alte surprize pe drum. Surprize mai neplăcute decât geamul spart al mașinii.
Oftez parcă din tot sufletul meu, încercând să elimin această stare deprimantă pentru măcar o secundă.
Nu ar trebui să fiu atât de tristă la vârsta mea. Dar, Dumnezeule, ce să îmi și coloreze viața?

Subiect: Re: Sânge tânăr Dum 23 Aug 2015, 11:39

Helău, dear. Am văzut capitolul încă de când l-ai postat, însă mi-era prea somn ca să îl pot citi şi am zis să nu irosesc o lectură de calitate, aşa că iată-mă acum mai puţin confuză decât eram data trecută. Nu m-aş fi aşteptat la reacţia Sakurei atunci când brunetul s-a apropiat de Hinata, deşi în momentul în care ai pomenit de pistol, mă întrebam ce rol o să aibă respectivul obiect. Partea mea favorita din tot capitolul a fost replica Sakurei adresată brunetului, cea în care îi spune că deşi nu a apăsat pe trăgaci, el e ca şi mort pentru ea.
Acum stau şi mă întreb dacă se va mai întâmpla ceva, dacă cele două sunt urmărite şi dacă vom avea vreo surpriză (mă refer aici la Gaara care părea să ştie despre ocupaţia lui Sasuke şi care nu a fost tocmai confortabil cu întreaga scenă de la bar). Şi mă mai întreb cum o să-şi ia Sakura maşina înapoi, dacă o să i-o aducă cineva sau dacă va fi nevoită să se întoarcă iar la cabana cu pricina. Ei, dar probabil voi afla mai multe în următorul capitol care sper să apară cât mai curând, căci sunt tare curioasă cum vor evolua lucrurile. Baftă-n continuare şi spor la scris. Pwp.

Subiect: Re: Sânge tânăr Lun 24 Aug 2015, 12:44

Hello there. Interesant capitol, iar la fel de interesante au fost și reacțiile Sakurei. Se pare că e o fire extrem de vulcanică. Mă întreb dacă reacția ei - cea în care a îndreptat pistolul spre Sasuke - a fost datorită brunetului, nervilor sau datorită faptului că simte nevoia să o protejeze pe Hinata; sau toate. Cu fiecare capitol simt că descopăr ceva, însă modul tău de a scrie e atât de misterios încât de fiecare dată simt că tot îmi scapă ceva. Sunt din ce în ce mai curioasă, mă întreb ce se poate întâmpla în continuare, mă întreb căror primejdii va trebui Sakura să facă față, dacă prietenia ei cu Hinata se va deteriora. Abia aștept continuarea, mult spor la scris în continuare! *hugs&kisses*

Subiect: Re: Sânge tânăr Mar 25 Aug 2015, 18:10

Dar ce fic absolut intrigant am gasit. Ideea este destul de interesata, insa cel mai mult m a captivat modul in care ai reusit sa i conturezi aceasta personalitate complexa Sakurei. Este ceva mai rar, mai ales pentru ca majoritatea continua cu Sakura cea originala, speriata si neajutorata. Ador aceasta Sakura <3. Mai mult, imi place ca ei nu sunt chiar ce ma asteptam sa fie. Esti foarta buna la detalii, te felicit pentru asta ! Bafta in continuare, abia astept sa vad cum va curge aceasta poveste. Te pup <3

Subiect: Re: Sânge tânăr Mier 26 Aug 2015, 16:45

Hello there!^^
Mdeci...nu știu de unde să încep mai întâi și cum s-o termin. Într-un cuvânt pot spune că ești genială și îți ador ficul. Începătoare nu ești, fapt demonstrat de creația ta, care are la bază o idee chiar foarte interesantă.
Ai surprins atât de frumos personalitatea Sakurei și îmi place modul cum îmbini expresiile și cuvintele, ieșind un sarcasm perfect. Nu știu care personaj este preferatul meu (bine...tind spre Sakura :))) însă ai conturat în fiecare o personalitate care reliefează vârsta de student.
Mai mult nu pot spune, decât că de abia aștept să apară idila dintre Sasuke și Sakura.
Spor la scris și la cât mai multe idei și dacă nu te superi, să mă anunți și pe mine când postezi next! kiss

Subiect: Re: Sânge tânăr Lun 31 Aug 2015, 23:30

Hi theeere.
Am venit cu următorul capitol.
Deși e ceva mai scurt, sper să vă placă!

8

Septembrie 2015, marți

Dimineața și-a făcut apariția probabil mai repede decât am crezut. Trezindu-mă indispusă în adevăratul sens al cuvântului, trăiam cu vaga impresie că până și cafeaua, care zilnic este aceeași, avea un gust absolut groaznic.
Odată cu vacanța simt că m-am desprins într-o mare măsură de întreaga societate în care trăiesc. Ies rar, prefer serile petrecute în casă, cinând doar cu Hinata din când în când.
Dacă până acum eram de părere că viața mea e monotonă, acum cred că a spart orice record și orice barieră căci niciodată nu am simțit că mă încearcă plânsul mai tare din această cauză.
Am decis să pornesc către Kyoto la prânz, către orașul meu natal, pentru a-mi vizita părinții și eventual pentru a rămâne câteva zile prin jur, căci nu ne-am mai văzut de mult timp. În timp ce strângeam câteva lucruri de care simțeam că voi avea nevoie, îi telefonez Hinatei.
- Hinata, hei. Știu că probabil ești puțin ocupată însă am decis să merg pe la ai mei zilele acestea, poți avea grijă de Cher? Arisha nu e în oraș toată săptămâna.
- Sigur că da, răspunde aceasta calm.
Îi transmit că voi trece la plecare pentru a-mi lăsa pisica și închid în ideea de a merge până la supermarket pentru a cumpăra câte ceva pentru drum și pentru acolo.
Zilele acestea a fost tare răcoare, astfel că mă îmbrac ceva mai gros decât de obicei pentru a preveni o răceală urâtă.
Odată ieșită din scara blocului, sar efectiv pe bulevard, moment în care mă izbesc de-a dreptul brutal de o persoană pe care nu am observat-o și simt că mă dezechilibrez puțin.
- Scuzați-mă, a fost greșeala mea, spun aranjându-mi ținuta, fără a privi omul din fața mea.
- Sakura?
Deși intuiția mi-a spus să fac stânga împrejur fără ca măcar să privesc persoana pe care deja o recunoscusem, mi-am ridicat privirea stăpână pe mine.
- A trecut ceva timp, spuse acesta zâmbind, ești bine?
- Sunt bine, răspund scurt și sec, continuând pe urmă. Ce e cu tine aici?
- Eram doar în trecere, spune acesta pe un ton stins. Te grăbești? Am putea merge să bem ceva, dacă dorești.
- Sunt ocupată, îmi pare rău, spun dând să plec, însă mâna lui îmi curpinde încheietura ușor.
- Sakura, ascultă..
- Nici nu mă gândesc, Naruto. Am făcut o înțelegere. Îmi țin gura, stați departe de mine, spun trăgându-mi mâna și îndepărtându-mă.
„A fost pe aproape”, îmi spun grăbind puțin pasul până ce mă văd față în față cu supermarketul la care doream să ajung. Intru, încă surprinsă de întâlnirea de mai devreme, și încep să mă uit după toate cele necesare. Tot făcând slalom printre raioane, am o vagă senzație că cineva mă urmărește. Pentru a mă convinge pe mine însămi că sunt doar paranoică, privesc în spate de câteva ori, nimic.
Având în vedere că trăiesc cu senzația aceasta de când cu acel incident, nu prea mă surprind temerile mele, astfel că aleg să nu le bag în seamă, crezând că încep să devin de-a dreptul paranoică.
După ce părăsesc raionul dedicat lactatelor, mă îndrept spre casă pentru a plăti.
Rămân plăcut surprisă în secunda în care observ că nu e o coadă kilometrică așa cum îmi imaginam și, prin urmare, ajung repede în față.
Plătesc, mă asigur că am luat tot ce îmi trebuia și părăsesc supermarketul în grabă.
Nu mă grăbesc neapărat fiindcă e timpul pentru plecare, iar asta mă face suspicioasă cu privirie la propria persoană. Simt nevoia ciudată de a ajunge acasă cât mai repede în ultima vreme. Deși aleg să arunc vina pe ce s-a întâmplat acum o lună și puțin, credeam că voi depăși momentul și că, odată cu dispariția lor totală din viața mea, lucrurile vor reveni pe făgașul lor normal.
Nu mă simt marcată emoțional. Deloc. Însă trăiesc cu sentimentul că sunt privită. Tot timpul mă simt privită și analizată de undeva de la distanță. Ce mi se pare ironic și cu adevărat debusolant este faptul că mă simt de parcă aș trăi cu un sindrom de stres posttraumatic. O oarecare tulburare mă acaparează în întregime, aparent, iar eu nu știu cum să scap de ea. Mi se pare dificil să înfrunt simpla idee. Refuz cu încăpățânare să cred că sunt afectată și că îmi e teamă pentru propria-mi viață.
De altfel, mă cuprinde o singurătate animală ce mă înspăimântă, căci găsesc plăcere în ea.
Găsesc astăzi bulevardul ceva mai gol decât de obicei, probabil vremea a făcut în așa fel încât să țină oamenii în casă, legați la figurat de canapea și un televizor. Este trist, căci pe mine mă bucură lipsa soarelui arzător, mereu găsind liniște și plăcere în zilele ceva mai înnorate și mai răcoroase. Mă bucură toamna, într-un cuvânt, mă descrie aproape în totalitate.
Cu fiecare pas parcă simțeam din ce în ce mai apăsător dorința teribilă de a ajunge acasă, în ciuda vremii ce aveam impresia că mă trăgea de mâneca paltonului, rugându-mă să mai stau, să inspir adânc aerul ceva mai rarefiat pentru a-mi limpezi mintea.
Cu tragere de inimă, mă așez pe prima băncuță ce-mi iese în cale și oftez gândindu-mă dacă e cea mai bună alegere să mai rămân. Judecând după simplul fapt că de fiecare dată când ies sunt pe fugă, am ajuns la concluzia că mi-ar prinde bine puțin timp în aer liber.
Privesc curioasă în jurul meu în ideea de a găsi un automat ori un chioșc de unde aș putea să îmi cumpăr o cafea și, la intersecția drumului principal cu o mică străduță, observ un magazin ceva mai măricel. Îmi iau geanta și plasa în care aveam cumpărăturile și mă îndrept în acea direcție cu pași mărunți.
Nu cred că a trecut un minut până să aud alți pași în urma mea. Cum îmi propusesem, alung ideile mele stupide, continuându-mi liniștită drumul.
O intrigantă bănuială persistă atunci când observ că pașii nu se îndreaptă spre altă direcție, oamenii respectivi mergând constant în urma mea. Spunându-mi că-mi joacă mintea feste, am decis să grăbesc puțin pasul pentru a observa reacția lor și pentru a mă convinge că nu ar trebui să mă îngrijorez.
O teamă de-a dreptul profundă parcă mă apăsa pe piept în secunda în care am realizat că au făcut același lucru ca și mine. Nu. Asta nu mi se poate întâmpla mie.
Panica își face apariția în cele din urmă, provocând inevitabil un tremur. În ciuda tuturor emoțiilor ce mă încearcă, îmi păstrez calmul pentru a nu da nimic de bănuit, continuând cu maniera grăbită în care mergeam. Știam că ziua aceea mă va ajunge cumva, știam.
Scot telefonul subtil.

“Am nevoie de tine, urgent! Sunt urmărită.
Aproape de intersecția cu Shibuya, repede!”

Rămân cu telefonul în mână și-mi continui drumul către o străduță ceva mai populată, nu ar face nimic în jurul multor oameni. Sau cel puțin așa sper.
Pentru o secundă nu îmi mai simt inima bătând în piept când îmi aud numele rostit de unul dintre indivizi. Mergi Sakura, nu întoarce capul. Mergi, aceea nu ești tu, e o simplă confuzie. Îl aud. Îl aud pentru a doua oară odată cu schimbarea ritmului de mers al acestora care devine din ce în ce mai alert.
„Nu îmi rămâne altceva de făcut”, îmi spun înainte să o iau la fugă cu toate puterile de care simțeam că dispun în acea secundă. Cum mă așteptam, aceeași reacție în spatele meu.
Doamne, ce fac? Disperarea pune stăpânire pe mine inclusiv la gândul că el nu va veni, că mă vor prinde înainte să ajung acolo ori altceva.
Alerg. Alerg fără oprire, căci teama parcă mă împingea și mai tare de la spate și mă făcea să cred că nu există o limită la care să ajung în acel moment. Nu-mi întorc privirea, va face numai rău, doar alerg.
Să mă opresc la oameni mi-era teamă, mi-era teamă de cât de departe ar merge ca să mă prindă.
Intersecția e aproape, încă puțin Sakura, încă puțin. Nici dacă mi-aș dori nu aș putea plânge acum, căci teama nu-mi sugruma doar cuvintele, ci și emoțiile și simțirile. Deși simt o paralizie a sinelui, picioarele continuă să meargă cu aceeași disperare și determinare.
De altfel, aveam vaga impresie că paltonul avea să-mi alunece curând de pe trup, însă continuam, continuam cu aceeași teroare cu care începusem.
Văd mașina, simt că și el mă vede. Judecând că sunt pe punctul de a fi salvată, simt cum îmi revin în fire căci abia acum mă înțepau ochii datorită lacrimilor ce dădeau să iasă.
“Mă vede, mă vede”, continui să-mi spun când observ că dă cu spatele până să ajungă în dreptul meu și deschide larg ușa din dreapta. Sar, la propriu, pe șosea și când ajung în dreptul ușii mă arunc pe scaun, trântind ușa după mine. Abia atunci m-am întors, abia atunci le-am privit fețele dezgustătoare și dornice de o victorie.
Parcă anticipând ce doream să-i spun, pornește în grabă iar în următoarele minute simțeam că mașina își va lua zborul de pe drum, atât de repede puteam aprecia că merge. Apuc mânerul din dreptul ușii instinctiv, încercând să mă obișnuiesc cu viteza pentru a mă putea calma.
Privindu-i chipul, acum simt că pot să respir.
- Îți datorez viața mea, îi spun privindu-l lung.
- Îmi datorezi o explicație și o a doua întâlnire.

Subiect: Re: Sânge tânăr Mar 01 Sept 2015, 00:47

AȘA CEVA?!
Urmărirea asta cred că a fost cel mai culminant moment de până acum, mai ales că mă așteptam să se întâmple ceva de genul, însă nu credeam că ei vor acționa în felul ăsta și s-o urmărească în plină zi. Totuși, apreciez ideea de a lăsa să treacă ceva timp, pentru ca Sakura să lase garda jos și să nu bage în seamă orice senzație cum că ar fi urmărită. Mă-ntreb cine-i cel sau cea care a salvat-o și cum se va desfășura întâlnirea dintre cei doi. Și mă-ntreb ce face Hinata, dacă o urmăresc și pe ea, dacă ea va fi răpită și vor trebui să o ajute sau cine știe ce altceva se mai poate întâmpla. Sunt chiar curioasă cum o să continui de-aici, căci mă gândesc că așa începe adevărata aventură și o cursă contra cronometru ca să... facă ceva. Abia aștept următorul capitol, iar până atunci îți urez baftă și spor la scris, multă inspirație și chef. Pwwwp.

Subiect: Re: Sânge tânăr Mar 01 Sept 2015, 11:48

WOA, CE MIȘTO. Chiar mi-a plăcut mult capitolul acesta și a fost plin de acțiune. Foarte interesant cum a fost urmărită și mai ales cum a fost salvată. Deși acum sunt super curioasă... CINE A SALVAT-O? Devine din ce în ce mai interesant și se pare că Sakura a început să fie expusă mai multor pericole, și sunt sigură că acest proces de ”vânare” nu se va termina aici, doar nu se lasă așa ușor cei care o urmăreau. Îmi place cum a reacționat Sakura, faptul că nu s-a lăsat stăpânită în totalitate de panică și a reușit să cheme pe cineva, a dovedit încă o dată că e foarte inteligentă. Am o mulțime de întrebări, abia aștept să citesc continuarea. Mult spor la scris în continuare! *hugs&kisses*

Subiect: Re: Sânge tânăr Dum 06 Sept 2015, 15:03

What?
Da, cam scutut si cam sec...dar compenseaza modul in care ai povestit si ideea :D
Okk...m-ai facut super curioasa in legatura cu identitatea urmaritorilor si totusi imi pare rau pentru faptul ca Sakura si Naruto sunt certati.
Mai mult nu stiu ce sa mai spun...iti urez spor la idei si mersi pentru anunt. ^^
Kisses!

Subiect: Re: Sânge tânăr Mier 09 Sept 2015, 12:59

YAAAAAAAAAAAASSSS. Ce capitol, Doamne, ce urmarire... Sunt practic in extaz. Felul in care ai descris aceasta traire atat de vie este absolut fantatic ! Ador felul in care scrii. Adica, era ca si cum eram eu acolo, alergand pentru viata mea. Sunt curioasa ce va face de acum Sakura, sunt sigura ca acum a pus si aceasta persoana in pericol pentru ca s a bagat unde nu si avea locul. Abia astept urmatorul capitol. Bafta la scris ! Te puuuup :*

Subiect: Re: Sânge tânăr Joi 10 Sept 2015, 22:08

Hello cuties, mulțumesc pentru păreri dap !

Aveți capitolul 9, enjoy.

9

Aburii cafelei îmi gâdilau blând porii, făcându-mă să mă zgribulesc și mai tare lângă roșcat. Priveam atent micuțele valuri ce se formau și se spărgeau la malul barajului, golind cu fiecare înghițitură conținutul paharului pe care îl țineam. Precis, era tare rece afară. În ciuda cadrului răcoros și aparent funest, îmbrățișam vremea aceea de parcă era parte din mine, iar tânărul ce mă acompania părea să facă același lucru. Am decis să păstrez liniștea pentru o vreme, căci mă intrigau acele valuri și mă mulțumea tare confortul pe care amândoi îl găseam în tăcere. Îl privesc, mă privește la rândul său.
- N-am să-ți spun că te-am avertizat, îmi dau seama că știi deja ce ar urma să spun.
- Te simt, răspund scurt și privind drept în față inexpresiv, continuând pe urmă. Mulțumesc.
Ca răspuns, îi simt brațul înconjurându-mi talia, trăgându-mă o idee mai aproape de acesta. Nu am simțit nevoia de a mă retrage, astfel că m-am bucurat de căldura emanată de salvatorul meu, cuibărindu-mă cât mai confortabil în brațele sale.
Luând din când în când o gură de cafea, reflectam la cele întâmplate acum câteva ore. Cum s-a ajuns la asta? Cum voi proceda de acum înainte? Cert este că trebuie să fiu precaută și să nu disper în fața situației, căci altfel sunt pierdută dinainte ca ei să pună mâna pe mine. Și totuși, de ce acum?
Puteam simți asta venind, dar de ce tocmai acum? Bănuiesc că timpul ce va să vină îmi va răspunde la asta, îmi spun zâmbind amar la gândul că probabil voi experimenta lucruri cu mult mai urâte și marcante decât acest episod minor. O simplă adiere de vânt mă face să îmi strâng puternic mâinile la piept, în ideea de a mă încălzi puțin. Dubios, dar cu toată răceala cruntă ce-și făcea cuib inclusiv în sufletul meu, nu aș fi părăsit locul acesta. Nu m-aș fi desprins din brațele acestea, nu m-aș fi îndepărtat de puritatea în care mă aflu acum. Neatinsă, îmi simt spiritul invincibil. Hotărâtă să surprind, inclusiv pe mine însămi, mă întorc rapid pe vârfuri, poziționându-mă în fața tânărului și îl cuprind ușor într-o îmbrățișare strânsă, reconfortantă.
Pot judeca faptul că este uimit, căci nu reacționează pe moment. Dorind mai mult, parcă vrând să îmi uit corpul acolo, atașat de al lui, îl strâng și mai tare în brațe. Nu apuc nici măcar să gândesc următoarea mișcare, căci îi simt mâinile, îl simt cuprinzându-mă la fel de strâns pe cât am făcut-o și eu.
Cine va pleca primul oare?
Tresar ușor, insesizabil, când simt că își așează o mână în părul meu, obligându-mă astfel să rămân acolo, parcă veșnic. Deși vântul bate cu putere, nu simt nimic. Îmi îngrop fața în gâtul său lung, închizând ochii pe urmă și inspirând adânc mirosul tipic bărbătesc. Ce poate fi mai plăcut? Îmi spun râzând în sinea mea. Această atingere mă menține vie acum, trăiesc acum. Cine se desprinde primul, ar trebui să moară.
Nu ar trebui să ia sfârșit, căci e regăsire. Cine nu ar dori asta?
Îi pot simți degetele lungi plimbându-se prin părul meu tare încâlcit din cauza vântului.
- E un dezastru, nu? Întreb râzând ușor, pe un ton scăzut.
- Ca tine, un dezastru frumos.
Nu-i greșit să judec că am împietrit de-a dreptul la auzirea acelor cuvinte. Schițez, ca pentru mine, un zâmbet micuț, continuând ceea ce făceam, și anume, pierderea în el.
Poate că e doar acum, poate că e doar acest moment și așa va rămâne. Dar e momentul nostru, pe care intenționez să îl savurez până ce nu se mai poate extrage nimic din el, până la secătuire totală și iremediabilă.
Nu pot, de altfel, să nu bag de seamă faptul că ne învăluia un miros plăcut, specific crinilor, am impresia. Ciudat, totuși, căci nu aveam așa ceva în jur. Brusc, simt cum telefonul vibra în buzunarul paltonului tânărului. Decisă că nu mă voi depărta, îl strâng mai tare în ideea de a-l face să înțeleagă asta. Ca răspuns îmi oferă un chicot, luând telefonul din buzunar și răspunzând pe urmă.
Nu pot distinge ce spunea cealaltă persoană, însă Gaara încheie conversația rapid.
- Te poți baza pe mine, ne vedem.
Mă încrunt ușor la auzirea cuvintelor rostite de acesta iar gândul mă bate să îmi ridic capul cu dorința de a-l privi, însă acționează înainte ca eu să o fac, prinzându-mi fața în palmele sale. Privirea mea nedumerită părea să îl amuze puțin, căci zâmbea larg, lăsându-și dantura frumoasă la vedere.
- Trebuie să plec, Sakura.
Pentru a nu-l determina să se simtă prost, îl asigur rapid că voi fi în regulă și că voi chema pe cineva să mă ia de acolo de îndată ce pleacă.
Deși nesiguranța i se citea în voce și-n privire, bănuiesc că a ales să meargă pe încredere ulterior, căci a încuviințat din cap, întorcându-mi spatele pentru a se îndrepta către mașină.
Crezând că nu ar trebui să las lucrurile așa, îl prind de mână, determinându-l să se întoarcă cu fața către mine, debusolat total. Mă intind ușor și îl sărut scurt pe obraz, alături de un sincer “mulțumesc”. Un zâmbet cald și un “oricând” au fost tot ce a urmat.
Odată rămasă singură, mă îndrept către drumul principal în căutarea unui taxi. Deși la venire drumul mi-a părut relativ scurt, acum cu siguranță era cazul să reconsider ceea ce am gândit, căci de douăzeci de minute mergeam în mod continuu, fără să observ vreo stație.
Panica își face simțită prezența încetul cu încetul, văzându-mă singură în mijlocul pustietății. Nedorind să o înspăimânt de-a dreptul pe Hinata, am decis că-mi voi croi singură drumul către casă, într-un fel sau altul și, de altfel, că voi clarifica această situație terifiantă în care mă aflu.
Dacă, prin absurd, Hinata ar păți același lucru? Dumnezeule, trebuie să știe. Scot telefonul din buzunarul paltonașului pentru a o apela, însă privirea mi se oprește la o benzinărie ce nu părea să fie prea departe de locul în care mă aflam. Îmi pun telefonul înapoi în buzunar și mă îndrept hotărâtă către locul cu pricina pentru a cere câteva informații și, eventual, un număr de taxi.
Locul era slab luminat, însă nu-mi stârnea vreun sentiment de teamă, astfel că înaintez îndrăzneață până la supermarketul benzinăriei. La ghișeu o domnișoară plictisită aparent de viață mesteca zgomotos o gumă, aruncându-și din când în când privirea pe o revistă. Figura i se shimbă totuși la vederea mea, lăsând totodată revista.
- Bună, mă adresez șatenei. Ai idee de unde aș putea lua un taxi?
Aceasta mă privește puțin dubios, însă îmi răspunde calm.
- Prima stație este cam la doi, trei kilometri de aici. Dacă mergi prin spate, ai să vezi o străduță. Mi se pare cel mai scurt drum.
- Oh, răspund aruncându-mi privirea pe fereastră, mulțumesc mult.
Nu apuc să mă întorc căci vocea îi răsună pentru a doua oară în încăpere.
- Ai grijă, totuși, dacă nu ești din zonă.
Îi zâmbesc și îi mulțumesc încă odată, părăsind locul puțin sceptică. Deși întreaga ființă parcă mă surzea, spunându-mi să-mi continui drumul, aleg scurtătura. Beznă. Totală beznă. Dacă până acum aveam impresia că nu voi sfârși bine pe aici, acum chiar eram convinsă de asta.
Cu toate gândurile negative și temerile, continui să calc la fel de hotărât pe micuța străduță ce părea să se întindă pe mulți kilometri de aici înainte. Cum ai putea locui într-o zonă ca aceasta oare? Blocurile mă înspăimântă, efectiv.
Scârbită de aspectul în sine a acestei zone a cartierului, îmi iau privirea de pe blocuri, poziționând-o pe bulevardul pe care tocmai intrasem. Am să mă descurc, nu o voi mai speria pe brunetă degeaba.
După aproximativ zece minute de mers, aspectul parcă începe a se schimba. Pe stradă apar din ce în ce mai multe vile, care mai de care mai luxoasă. De ce totul pare atât de familiar? Debusolată puțin, încep să caut acea fărâmă de familiaritate pe care mi-a indus-o locul, uitând total de stația de taxi. Din casă în casă, privesc insistent totul până ce o anumită vilă îmi atrage atenția în mod special.
Uzumaki.
Stau în fața casei sale, neputincioasă. Să îi spun? Oare o voi scoate la capăt singură? Se vor întoarce, asta este cert, iar poate data viitoare nu voi fi singura după care se vor întoarce. Gândul acesta mă face să înaintez și să apăs fără să aștept vreo secundă în plus pe butonul ce servea drept interfon.
Un bipăit vag parcă sparge liniștea ce domnea pe întreg cartierul, urmat de o voce curioasă.
- Cine este?
- Naruto, sunt Sakura, am venit aici pentru că..
Nu apuc să adaug încă un cuvânt măcar, căci văd poarta deschizându-se. Dumnezeule, ce chestie, îmi spun amuzată. Pășesc în curtea casei acestuia puțin nesigură pe mine și pe ceea ce doresc să fac, însă parcă starea mi se reduce puțin la vederea blondului care aștepta în pragul ușii, cu o figură zâmbitoare, primitoare. Odată ajunsă în dreptul lui, încerc să mă explic pentru venirea bruscă și neanunțată, însă acesta mă întrerupe, invitându-mă înauntru la o cafea. Zâmbesc puțin jenată de penibilul situației și intru, urmată fiind de blond.
În momentul în care pășesc în camera de zi, observ că nu suntem tocmai singuri, brunetul acela fiind deja acolo, pe canapea, trăgând lacom dintr-o țigară. Ne-am intersectat privirile, urmând un salut vag din partea amândurora și un zâmbet dubios, interpretabil din partea lui.
Mă arunc, efectiv, alături de el pe canapea, așteptându-l pe Naruto care nu întârzie să apară cu o cafea.
Îi mulțumesc scurt și îmi fixez privirea, într-un mod serios, pe acesta. Mă privește interesat, de-a dreptul intrigat de motivul apariției mele, căci probabil nu se aștepta la asta niciodată. Trag aer în piept și spun totul dintr-o răsuflare, rezumându-mă doar la câteva cuvinte.
- Am fost urmărită și aproape prinsă.
Judecând după reacțiile lor cu adevărat sincere, am realizat și mai tare seriozitatea situației. Mare îmi este mirarea când îl aud pe Sasuke vorbind, din stânga mea.
- Te urmăresc de mult timp? De ce nu ai venit la noi?
Îl privesc ușor uimită, dar îi răspund imediat spunându-i că m-am crezut zile bune paranoică. Naruto își pleacă privirea și, masându-și ușor tâmplele, mi se adresează.
- Cealaltă fată e în regulă? Prietena ta?
- Da, îi răspund scurt. Ne-am văzut des, dacă ar fi fost ceva, mi-ar fi spus.
Mă privește fix în ochi, făcându-mă astfel să mă simt puțin incomod, însă evitând acest sentiment închid ochii și întreb cu toată stăpânirea de sine de care dispuneam.
- Ce e de făcut?
Amândoi mă privesc lung, nefiind siguri de ceea ce tocmai întrebasem, motiv pentru care am simțit nevoia să mă repet.
- Mi-am făcut clară părerea despre orice relație aș putea avea cu voi, însă este clar că în maniera asta nu se poate continua, dacă se prevăd lucruri mai murdare.
- Sakura, spuse blondul privindu-mă blând, știm. Nu văd altă rezolvare, este necesar să ne aveți pe lângă voi, asta dacă nu sunteți sinucigașe. Pot înțelege această repulsie, dar să ne gândim la siguranță înainte de orice neînțelegere.
Convinsă fiind că are completă dreptate, am încuviințat din cap. Îmi pare sincer rău că decid asta pentru Hinata, dar presupun că o vreau prea mult în regulă, în siguranță, încât să pot face asta fără părerea ei.
Discuții pe tema aceasta continuă pentru o jumătate de oră, moment în care am decis că este cazul să merg acasă. Le transmit intenția mea băieților și mă ridic, salutând politicos.
- Nu mergi singură, asta e cert, se aude vocea lui Naruto din spatele meu, urmată de un oftat plictisit ce nu-i aparținea.
- E în regulă, o duc eu.

Subiect: Re: Sânge tânăr Joi 10 Sept 2015, 23:41

Heeeeei, sweetie. De prisos să-ți spun că mi-a plăcut capitolul, căci am impresia că spun asta de fiecare dată și nu mai are rost să mă repet. Totuți, îți spun că mi-a plăcut cum au decurs lucrurile între cei trei, la finalul capitolului, dar și momentul pe care l-a împărtășit cu Gaara, care mi s-a părut pe cât de frumos, pe atât de bine descris. Dacă cineva se îndoia că poți reda și momente de genul acesta, care nu necesită adrenalină, atunci aici e dovada clară ca poți și că, de altfel, stăpânești asta.
Sunt tare curioasă cum o să fie plimbarea până la casa Sakurei și dacă cei doi vor purta o conversație cât de cât okay sau dacă o să fie o tăcere din aia inconfortabilă între ei. Și să fie cumva Gaara implicat și el în chestia asta, numai că de partea celor care o urmăreau pe Sakura? Hm, nu știu, însă faptul că știe cu ce se ocupă ceilalți - ori cel puțin așa a dat impresia până acum - mi se pare destul de riscant în cazul în care el chiar n-are nicio treabă cu afacerile de genul ăsta. Dar, bineînțeles, o să aflu eu odată și-odată.
Așadar, spor la scris și baftă cu inspirația. Pwp.

Subiect: Re: Sânge tânăr Vin 11 Sept 2015, 00:22

Olla ! Uhh. Ce capitol am savurat. L am citit de 2 ori, pentru ca asa de mult imi place ficul tau. Esti foarta buna la scris orice, nici macar nu poate exista vreo farama de dubiu in asta. Revenind la poveste, ahh, momentul cu Gaara. Superb ! A fost totul atat de intim, de pasional, de.. frumos. Gaara trebuie de insemne ceva pentru Sakura, altfel nu avea de unde exista atata comfort si singurata intre cei doi. Se cam formeaza o conexiune. IMI PLACE. Sunt curioasa cine o va duce acasa si ce parere va avea Hin cand va afla toate cele intamplate. Sakura, foarte curajoasa ca de obicei, eu nu stiu daca as mai fi batut la usa traficantului. Orgoliu, frica? Poate. Anyway, superb capitol. Il astept pe urmatorul cu muuuuulta nerabdare.

Bafta la scris, te pup !

Subiect: Re: Sânge tânăr Vin 11 Sept 2015, 12:40

Asdfghjkl, omaygad. Ce frumos a fost capitolul ăsta! Trebuie să încep prin a spune că momentul dintre Sakura și Gaara a fost magic, nu cred că e mod mai minunat de a descrie un așa moment *fangirling*. Totuși, Sasuke e prea misterios, și asta e intrigant. Din moment ce s-a oferit să o ducă pe Sakura, mă întreb dacă se va întâmpla ceva pe drum, sau pur și simplu va decurge totul normal (ceea ce mi se pare puțin probabil) - sunt foarte curioasă în legătură cu personalitatea lui, însă sunt sigură că va fi la fel de interesant ca și Sakura. Vreau să știu cum va evolua relația lor, întrucât nu prea s-a întâmplat ceva special între cei doi. Sper că a avut sens comentariul ăsta, hmm. Abia aștept următorul capitol, spor la scris! *hugs&kisses*

Subiect: Re: Sânge tânăr Vin 11 Sept 2015, 19:36

Pff, sunt aşa de nesimţită. Ţi-am citit ultimele capitole imediat ce le-ai postat, doar că mi-a fost atât de silă să comentez. De acum înainte voi încerca să fiu prezentă după fiecare capitol şi îţi spun de acum să mă anunţi, asta dacă mai doreşti, desigur. Revenind la ficul tău... băă, este atâââât de mişto. Mi-au plăcut atât momentele tensionate - urmărirea Sakurei, cât şi drumul până la casa lui Naruto -, cât şi momentul acela romantic dintre ea şi Gaara. Recunosc că ficul tău mă intrigă mai mult datorită personajelor, care au nişte caractere tare ciudate, mai ales Sakura, Sasuke şi Gaara, însă nici la capitolul acţiune nu stai prost. Chiar deloc. Nu prea înţeleg care este rolul roşcatului în toată povestea, căci mă îndoiesc că e prezent doar aşa, ca să o vrăjească puţin pe Sakura; mă întreb dacă a avut cumva vreo legătură cu Naruto şi Sasuke, având în vedere că ştie cu ce se ocupă şi chiar a avertizat-o pe Sakura. Poate sunt duşmani sau ceva de genul ăsta? În orice caz, abia aştept următorul capitol, căci sunt curioasă de acest contact pe care îl vor avea cei doi. Recunosc că nu ştiu la ce să mă aştept: pe de o parte cred că nu se va întâmpla nimic deosebit, pe de altă parte mă gândesc că poate brunetul va încerca ceva, dat fiind faptul că îmi lasă impresia unui om îndrăzneţ. Chiar mă întreb cum va evolua relaţia celor doi şi te rooog din tot sufletul meu să faci în aşa fel încât acest fic să nu fie blocat, căci este cu siguranţă în topul preferatelor mele. Mult succes în continuare şi mult succes anul acesta! Kisses.

Subiect: Re: Sânge tânăr Sam 12 Sept 2015, 12:44

Mda, eu sunt mai nesimtita ca Rain lough

Eu puteam macar sa iti spun pe chat cat de misto evolueaza ideea fiindca si eu, la fel ca ea, ti-am citit ultimele doua capitole imediat cum le-ai postat. phuu

Man, chiar sunt naspa.
Totusi, revenind la acest capitol. Cred ca a fost singurul capitol in care ai descris un gest romantic si ai facut-o foarte bine. Sakura si Gaara sunt asa draguti impreuna. rusinos

Insa, nu cred ca el este personajul pozitiv in toata povestea asta. Pare mult prea ciudat modul in care a plecat de langa Sakura. De asemenea, mi-a spus ca el este in alta tabara decat cea a lui Naruto si Sasuke. Si, ca tot am ajuns la ei, nu ma asteptam ca rozalia sa apeleze la ajutorul lor. Credeam ca se multumeste cu ajutorul lui Gaara, dar e bine, intr-un fel, ca le-a spus si lor de urmarire, asta in cazul in care roscatul e personajul negativ. Si, de asemenea, nu ma astepta ca Sasuke sa se ofere sa o conduca acasa, desi era timpul ca si el sa aiba niste momente cu Sakura. Abia astept sa vad ce se va intampla intre ei doi. Daca vor avea o discutie sau, cine stie, vor fi urmariti si astfel va rezulta o scena dinamica in loc de una romantica sau tensionata.
Astept continuarea. Pwp.

Subiect: Re: Sânge tânăr Vin 18 Sept 2015, 23:36

Huh, deși am întârziat puțin, am adus un nou capitol care sper să vă placă.
Mulțumesc pentru commenturi, de asemenea.
Kisses! dap !

10

Privirea-mi ușor mirată o intersectează într-un mod dubios pe a lui, însă, nedorind să las falsa impresie că mi-ar păsa câtuși de puțin, i-am mulțumit anticipat și ne-am îndrept astfel, împreună, spre ieșire.
-    Vom soluționa asta cumva, trebuie doar să rămânem împreună, se aude din spatele nostru vocea deloc tremurândă, ba chiar hotărâtă a blondului.
Zâmbesc ironic.
-    Ar trebui, căci dacă n-o rezolvăm noi ne vor rezolva ei pe noi, spun și părăsesc vila urmată fiind de brunet.
Fără să îi adresez vreun cuvânt, îl urmez silențioasă către mașina sa, urcând în locul din dreapta șoferului. După ce se asigură că totul e în regulă și că, probabil, nu a uitat nimic, plecăm.
Încercând pe cât posibil să evit orice discuție cu el, eșuez lamentabil căci mă văd nevoită să răspund la întrebările pe care mi le adresează destul de rar, ce-i drept.
Îmi arunc privirea pe geam în ideea de a admira întunericul, însă la scurt timp realizez că planurile mele erau altele pe ziua de astăzi și că probabil a fost mai bine că nu le-am menționat părinților mei de vizita pe care o plănuiam. Îmi las capul ușor pe scaun, închizând ochii pentru o secundă. Simt cum toată aura ce mă înconjura a fost distrusă în totalitate de câteva cuvinte aruncate într-o oarecare scârbă.
-    Te plictisesc?
Trebuie să admit că găsesc grea stăpânirea de sine în momente asemănătoare cu acesta, astfel că un chicot mi-a scăpat fără intenție. Îmi întorc privirea către masculinitatea însăși și decid să fiu exagerat de onestă.
-    Atmosfera mă plictisește.
Un zâmbet larg, ușor sesizabil i se așterne pe chip, urmat de o ironie total așteptată.
-    Putem încinge atmosfera. Dacă asta doreai, puteai să o spui până acum.
Nu este greșit să judec că niciodată nu am simțit că mă încearcă un râs isteric așa cum mă încearcă acum. Ma amuza teribil de tare simpla idee că el spunea totul cu o convingere extraordinară, considerând că și eu, la rândul meu, simt la fel.
-    Te vreau concentrat la drum, nu pe bancheta din spate, zeule, îi spun zâmbindu-i scurt.
Deși nu-l mai privesc acum, îl pot simți zâmbind, vibrând, sperând. Oare prietena ta știe ce faci, brunetule? Râd în sinea mea la gândul acesta, orientându-mi pentru a doua oară privirea către negura sublimă. O asociere neașteptată a nopții cu Sasuke îmi fulgeră mintea, făcându-mă să mă uimesc de propria-mi imaginație și să îl privesc încă odată pentru a mă asigura că mă înșel, iar că frumusețea nopții, a eternului, nu poate fi comparată cu cea umană.
Privea serios șoseaua goală ce se întindea în fața noastră, determinându-mă să cred că se gândea intens la ceea ce le-am transmis cu puțin timp în urmă. Am decis să nu-mi mut privirea, ci doar să devin mai subtilă, căci eram curioasă în privința lui. Curiozitatea întotdeauna m-a împins spre lucruri, oameni, situații și nu cred că am regretat vreodată faptul că am ales să încerc.
Cu o apăsare sufletească ieșită din comun, mi-am recunoscut mie însămi că putea fi ușor confundat cu frumusețea de afară. Ce-a făcut să merite asta, oare?
Aspectul ce mi-a atras atenția îndeosebi este reprezentat de albiciunea lui. Îi priveam pe furiș, pe după propriile șuvițe de păr, admirând pigmentul deosebit de plăcut al pielii lui. Fizicul spunea armonie, psihicul probabil haos.
Fără să gândesc prea tare dezicia, am lăsat ca vocea mea să spargă liniștea ce domnea nestingherită în mașină.
-    Sasuke, de cât timp faceți asta?
M-a privit scurt, uimit într-o oarecare măsură de curiozitatea aceasta bruscă și, deși credeam că n-o va face, ori îmi va ignora întrebarea, îmi răspunde pe un ton ce îmbina plictiseală și o vagă iritare.
-    Destul cât să ajungem să avem probleme de genul acesteia în care ne aflăm, ochi verzi.
L-am privit, la rândul meu, fără a exprima nimic. Pur și simplu, simțeam că privesc prin el, așadar am decis pe moment să arunc totul pe vina oboselii. Un zâmbet parșiv i se contura acum pe chip, urmat de o replică mult prea așteptată.
-    De unde interesul, totuși?
Simțindu-mă mult prea extenuată ca să mai fac față unui mic război rece, am lăsat sarcasmul la o parte, răspunzând simplu că era o curiozitate ce m-a măcinat o vreme. Indiferent la răspunsul meu, așa cum era de așteptat, brunetul se lasă o idee mai pe spate, virând pe prima străduță la stânga. I-am oferit indicațiile pentru a ajunge în cartierul meu, la blocul meu, după care am purtat o discuție banală referitoare la zona în care locuiam, care s-a transformat ulterior într-un schimb de replici usturător. Aparent, omul nu cunoaște altceva decât luxul de a avea o proprietate de mărimea unei comune și o casă cât întregul meu bloc, probabil.
Plictisită și enervată, am făcut eu primul pas către încheierea nonsensului, căci clar nu ajungeam nicăieri în maniera aceasta. Eram de-a dreptul sictiriți și totuși intrigați unui de compania celuilalt.
Considerând că cel mai bine e să păstrez liniștea apăsătoare, mi-am înghițit lungul șir de apelative pe care doream să i-l ofer și mi-am mutat pentru a mia oară privirea pe fereastră, privind către cartierul în care tocmai intrasem, cartierul meu.
Tresar involuntar la auzul telefonului brunetului sunând, însă încerc pe cât posibil să nu bag de seamă și să continui explorarea necunoscutului, adică privitul în gol.
-    Spune, Karin, se aude vocea acestuia ieșit din comun de plictisită.
Deși nu puteam descifra ceea ce roșcata îi spunea, puteam jura că ea este datorită pielii de gâină ce mi s-a făcut când i-am auzit tonalitatea vocii. Părea să vorbească în mod continuu, ceea ce nu știu dacă mă amuza sau mă deranja, căci simțeam o presiune în plus pe tâmplele ce oricum parcă stăteau să cedeze.
-    Sunt obosit, pe altădată. Acestea au fost singurele cuvinte pe care i le-a adresat înainte să îi închidă.
Am pufnit dezaprobator fără să îmi dau seama, însă m-am bucurat că tânărul era total absent, căci părea că nu a băgat de seamă. Observând că ne apropiem de blocul în care locuiesc, i-l arăt, urmând ca acesta să mă lase la scară. Zâmbesc în sinea mea, spunându-mi că blocul meu era, într-adevăr, cel mai drăguț din zonă. Îmi arunc privirea de la baza acestuia până la etajul la care locuiam, ca să constat îngrozită că lumina era aprinsă în living.
Nu cred că există cuvinte care să explice cum pielea mea s-a albit brusc, incontrolabil și iremediabil. Realizând că sub nici o formă nu am lăsat luminile aprinse, privesc lung, intens către fereastră, încercând să îmi dau seama dacă cineva este acolo, căci draperiile erau la locul lor, ca de obicei.
Nu știam dacă mintea îmi joacă feste ori chiar am încurcat-o în secunda în care am avut impresia că am zărit o siluetă ce acum părea că privește spre fereastră. Fără să gândesc următoarea mișcare, îl apuc pe Sasuke de mâna ce se odihnea pe schimbătorul de viteze.
Acesta mă privește surprins și pare că-mi împărtășește spaima în secunda în care îmi vede figura.
-    Mărește viteza, treci de bloc, repede! Acum!
Realizând că sub nici o formă nu îmi băteam joc de el, accelerează brusc făcându-mă să mă lipesc de tot cu spatele de scaun și în câteva secunde eram departe de o zonă cu vizibilitate. Datorită faptului că eram prea înghețată de teamă, nici nu am sesizat când brunetul a oprit mașina, întorcându-se către mine.
-    Ce s-a întâmplat?
Îl privesc cu aceeași expresie, răspunzând sacadat.
-    Sasuke, cineva e la mine în casă.
Acesta își schimbă expresia în secunda a doua, devenind atât de serios că mă făcea să-mi amplific singură teama. Mă privește încă odată, dregându-și vocea.
-    Ești sigură? L-ai văzut?
-    Nu sunt nebună. Întotdeauna sting luminile, Sasuke, locuiesc singură, cineva era acolo. Răspund începând să mă fâstâcesc îngrozită pe scaun.
Judecam în secunda aceea că m-a simțit mai tare decât mă așteptam să o facă, căci m-a crezut pe cuvânt doar datorită stării mele, de parcă aveam un vag început de nebunie.
Îl simt apropiindu-se și privesc, involuntar în direcția lui. Deschide torpedoul din care scoate două arme.
În momentul acela am simțit că mă va lua cu frisoane.
-    Fii foarte atentă, spune acesta răspicat, obligându-mă astfel să-l privesc în ochi. Vom proceda astfel. Ai permis? Știi să conduci?
-    Da, răspund scurt, în ciuda spaimei.
-    Eu voi merge sus pentru a verifica, dacă nu mă întorc în zece minute, iei mașina și pleci de aici direct la Naruto acasă. Eu îl voi lua pe acesta, iar tu pe acesta, spune oferindu-mi pistolul.
Îl priveam de parcă tot cerul îmi căzuse în cap în ceasul acela.
-    Cred că ți-ai ieșit complet din minți. Nu, nu vom face asta, nu mergi singur acolo, răspund pe un ton la fel de răspicat ca al acestuia din urmă.
-    Nu ți-am cerut opinia, mi-a tăiat elanul rapid, așa vom proceda.
-    Tu nu realizezi ce absurditate scoți pe gură? Nu te pot lăsa așa.
Orice intenție de a adăuga ceva îmi este aruncată la gunoi de degetele sale care îmi acaparau buzele acum. Priveam secătuită omul din fața mea, realizând în ce pericol ne aflam amândoi.
-    Treci la volan, au fost ultimele sale cuvinte înainte să iasă din mașină.
M-am conformat cuvintelor sale, ieșind din mașină și intersectându-ne în fața ei. Tind să cred că privirea mea spunea totul, căci un zâmbet i-a apărut pe chip imediat.
-    Voi fi în regulă, urcă-te.
Considerând că l-aș încurca mai tare, m-am îndreptat către portiera din stânga spunându-i totodată să aibă grijă, urcând pe urmă la volanul mașinii sale. Teroarea pe care o simțeam mă determina să mă uit din două în două minute în spate, verificând dacă există vreo urmă de el.
Teroarea trecea la disperare, trecuseră cinci minute deja. Strângeam cu putere volanul în mâini, încercând să mă stăpânesc, pentru a gândi rațional. O durere piept parcă mă ținea din a respira, din a face orice pentru a mă calma câtuși de puțin. Șase minute.
Dumnezeule mare, niciodată timpul nu a trecut mai greu ca acum. Privirea îmi era permanent îndreptată în spate, către intrarea din spate a blocului pe unde a plecat brunetul.
Încă două minute s-au scurs înainte să îmi dau seama, fiind prea ocupată cu holbatul și tremuratul din toate încheieturile. Mâinile le avem pe volan, cheile în contact, gata să plec la zece în cazul în care nimeni nu apărea. Încerc pe cât posibil să-mi reglez bătăile inimii care începeau să mă sperie datorită faptului că erau atât de iregulare.
Înghit în sec în momentul în care realizez că au trecut zece minute și nu observ nici urmă de brunet. Presupun că mi-a rămas decât un lucru de făcut. Scot cheile din contact, apuc pistolul pe care îl lăsasem pe scaunul din dreapta și mă grăbesc către intrarea din spate.
Dacă până acum bănuiam că va fi o decizie proastă să-l las, acum eram sigură de asta.

Subiect: Re: Sânge tânăr Sam 19 Sept 2015, 00:06

Mâr.
Sunt mai fericită decât un copil mic care a primit un pătrățel de ciocolată în momentul ăsta. Capitolul a fost așa de frumos, cu momente intense în care voiam să citesc printre rânduri doar pentru a vedea mai repede ce se întâmplă, dar n-am făcut-o căci știu cât de bine scrii și că e păcat să pierd măcar un cuvânt din întreaga istorisire. Am stat cu sufletul la gură până la sfârșit cu speranța că Sasuke se va întoarce însă nu știu de ce m-am gândit măcar la opțiunea asta, căci ar fi fost prea simplu. Plus că, din câte-mi dau seama, Sakura ori va da de ceva care n-o să-i placă prea mult, ori în apartamentul ei nu sunt tipii care-o urmăriseră mai devreme, ci cu totul altcineva, asta în ipostaza în care există o cheie de rezervă ascunsă pe undeva sau la altcineva. Sper totuși să fie ceva adrenalină implicată și-n scena ce urmează în capitolul unsprezece, însă nu mă îndoiesc că mă vei surprinde plăcut, la fel ca de fiecare dată.
Așadar, sunt tare, tare curioasă cum se va sfârși întreaga pățanie și dacă cei doi vor păți ceva, vor scăpa ca prin urechile acului sau totul a fost doar o neînțelegere de moment. Spor la scris și baftă la liceu și abia aștept următorul capitol. Pwp.

Subiect: Re: Sânge tânăr Sam 19 Sept 2015, 10:53

YEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEES, momentele dintre cei doi pe care le-am asteptat asa mult. A fost atat de misto, ca nici nu mai voiam sa se termine capitolul. Ca tot spuneam in comentariul anterior despre Sakura si Gaara, ei bine, momentul asta le-a intrecut pe toate, intrucat relatia dintre Sakura si Sasuke e muuuult mai complexa *fangirling part 2*. Nu cred ca pot spune cat de mult mi-a placut capitolul acesta, capul meu fiind pe tot parcursul lecturii gen: asdfghjkl omg. Chiar ma intreb ce s-a intamplat cu Sasuke, si eu credeam ca se va intoarce (nu stiu de ce), dar e mult mai palpitant asa. Abia astept urmatorul capitol -chiar abia astept, sunt tare curioasa si vreau mai multe momente de genul acestora pls-. Spor la scris in continuare! *hugs&kisses*

Subiect: Re: Sânge tânăr Sam 19 Sept 2015, 14:17

OLLLAAAA !

FINALLY. Sasuke si Sakura, singuri, pentru cateva momente, avand chiar o serie de replici cu muuulte subtilitati si intelesuri. Me gusta. Sper capitol, ca intotdeana. Nu am inteles de ce l a sunat fraiera aia de Karin. :)) Finalul capitolului a dus usor spre thriller, ceea ce e minunat. Entuziasmul creste cu fiecare capitol, desi tu ne lasi asa, sa fierbem la foc mic.

Astept cu nerabdare urmatorul capitol, sper ca frumusetea aia de baiat sa nu fi patit nimic. Poate nu mergea liftul or something :)))).

Bafta la scris, pupici multi ! :*

Subiect: Re: Sânge tânăr Sam 19 Sept 2015, 17:17

Doamneeeee.
Se duce dupa Sasuke?! Ea chiar se duce dupa Sasuke?!?! Credeam ca e mult mai fricoasa. =)))))
A fost un capitol dragut. Ma asteptam, oarecum, ca Sakura sa mearga dupa brunet, altfel ar fi fost totul mult prea banal ceea ce nu iti sta in fire. Dialogul a inceput sa prinda contur atunci cand rozalia l-a intrebat pe Sasuke de cum a inceput toata chestia cu traficul de arme. Ma mir ca el s-a sinchisit sa-i raspunda, chiar daca n-a fost un raspuns multumitor pentru rozalie si nici pentru mine. In sfarsit, ai adus putina adrenalina ficului. Mi-a placut planul lui Sasuke si abia astept sa vad ce va face Sakura daca brunetul nu e in regula. Oare va impusca pe unul dintre urmaritori? Nu m-ar mira, mai ales ca ea lucreaza bine sub presiune. =)))))))) Sper, totusi, sa fie bine cei doi si, de asemnea, sa aiba loc niste dialoguri aprinse.
Te pup si te rog sa ma anunti si pe mine!
P.S: Ma intreb ce l-a intrebat roscata pe brunet de a raspuns Sunt obosit, pe altadata =)))))))))