Sânge tânăr

Subiect: Re: Sânge tânăr Joi 24 Sept 2015, 18:30

Ulterior am reușit să scriu astăzi.

Sper să vă placă, hugs sweeties!

11

Temători și nesiguri, doar pașii mei se aud acum în vecinătatea blocului. Ținând arma strâns în mână și cu bătăile inimii neregulate, urmez același traseu, intrând prin spate. Fie paranoia se juca tare cu rațiunea mea, fie luminile de pe scară sunt mai slabe în seara asta, parcă observam becurile pâlpâind la un moment dat. Pentru o secundă m-am gândit să nu intru în apartament, să sun la ușa unui vecin și să cer ajutor, însă nesiguranța m-a împins să nu fac asta, realizând acum că mă aflu deja la etajul doi, având încă două etaje de urcat.
Presiunea își făcea simțită prezența, căci simțeam o atmosferă apăsătoare, grea. Îmi simțeam gâtul mai secătuit decât orice deșert, înghițind în sec din doi în doi pași. Simplul întuneric parțial mă determina să cobor și să nu mă mai întorc, făcându-mă să-mi fie teamă și de propria-mi umbră, ori reflexie. Paranoia mă distrugea psihic și spiritual. Simțeam cum mă deșir efectiv cu fiecare treaptă, cu fiecare pas în plus făcut și că mă pierd cumva, undeva în spațiu.
Un etaj mă mai desparte de ce este acolo, fapt ce mă face să urc cu încetinitorul parcă. Calc ușor, pe vârful degetelor pentru a nu-mi face simțită prezența, poziționând arma în așa fel încât să fiu capabilă să mă apăr în caz de orice. Precis se întâmpla ceva. Etajul patru, liniște de mormânt. Un amalgam de sentimente mă încearcă, înfiorându-mă din ce în ce mai tare.
Pentru prima dată în viața mea liniștea mă speria. Mă speria de-a binelea, căci era rău, se întâmpla ceva rău.
Ferm convinsă că nu e cazul să disper acum și că trebuie să-mi vin în fire câtuși de cât, continui să mă deplasez insesizabil către ușa apartamentului nr. 30. Judecând după lumina ce părea să vină din apartament, cu siguranță ușa era larg deschisă, căci lumina întreaga porțiune de scară asupra căreia bătea. Las mâinile jos și mă las ușor cu spatele pe perete, în ideea de a mă apropia neobservată și a privi înauntru.
“Nu-i momentul să disperi, nu-i momentul să disperi”, continuam să-mi spun, încercând să trec cu vederea fiorii ce mă cuprindeau la gândul că cineva ar putea fi mort acum în casa mea, la gândul că Sasuke a plecat, iar eu sunt singură. Mii și milioane de teorii îmi străbat mintea deja afectată de moment în sine, însă încerc să las la o parte orice distragere și continui să mă apropii.
Odată ajunsă lângă ușă, ascult cu atenție pentru a vedea dacă este cineva în cameră. Nimic.
Nici măcar un sunet, nici vântul parcă nu se mai auzea, chit că puteam jura că am geamurile deschise peste tot. Mă las ușor într-o parte încercând să arunc o privire înauntru, pentru a vedea dacă m-aș putea strecura, ori nu.
Creierul mi se blochează efectiv la vederea brunetului întins pe podea într-o baltă de sânge. Genunchii mei erau pe punctul de a ceda în acea secundă, odată cu întreaga mea ființă. Parcă întregul cer îmi căzuse în cap într-o fracțiune de secundă, făcându-mă să mă simt mai neputincioasă ca niciodată.
Privesc și tot privesc. Îl privesc în mod continuu, așteptând o tresărire, un deget mișcându-se măcar, orice încordare de mușchi pentru a mă convinge că nu e mort. Simpla pronunțare mintală a cuvântului mort mă făcea să fac cale întoarsă fără să privesc în urmă, însă trebuia să rămân.
Îmi simt pupilele dilatându-se în momentul în care îi văd ochii deschizându-se. Continui să-l privesc, așteptând să mă observe, dat fiind faptul că era întors cu fața către ușă, către mine.
Nu cred că au trecut două minute până când privirea mea o surprinde pe a acestuia, șocându-l cu adevărat simpla mea prezență acolo. Observând cantitatea îngrijorătoare de sânge pe care o pierduse, era clar că nu trebuia să existe amânare. Dau să mă întorc pentru a intra în apartament, însă o voce groasă, bărbătească sparge liniștea.
- Ar trebui să fie pe aproape, nu poate fugi mult, se va întoarce.
Mi-am simțit la propriu fața făcându-se de culoarea varului și nu am gândit încă odată înainte să îmi scot telefonul pentru a-i scrie lui Naruto, oferindu-i adresa exactă, alături de rezumatul situației.
Îl aud pe brunet tușind, făcându-mă să îl privesc din nou. Sânge, tot mai mult sânge.
Fără să mai stau pe gânduri, m-am întors și am pășit în apartament cât de silențios am putut. O idee îmi străbate mintea, astfel că mă las ușor pe parchet, pe burtă, târându-mă efectiv cât mai aproape de Sasuke, unde, de altfel, cei doi nu ar avea vizibilitate pentru a mă observa. Mă târam cu pistolul în mână, privindu-l fix pe brunet a cărui figură parcă mă implora să mă întorc și să fug cât mă țin picioarele. Nebăgând în seamă, continui să mă mișc încet și sigur către el. Ajunsă în apropierea lui, îmi întind mâna, spunându-i din priviri să facă același lucru. Privește subtil către camera alăturată, unde am înțeles indirect că se află cei doi și își întinde mâna către mine. Îl prind strâns de încheietură și mă trag cât mai mult în spate, trăgându-l și pe el după mine. Era greu, nu aveam forță, teama îmi făcea mâinile să-mi tremure incontrolabil și puteam jura că până și el simțea asta. Continuam să îl privesc sigură pe mine, pentru a nu-i induce teama că am putea fi amândoi uciși din cauza furișării mele. “Încă puțin”, îmi spuneam în sinea mea, târându-mă în continuare în spate în ideea de a ajunge la canapea. Asigurându-mă că am ieșit din aria lor vizuală, îl ridic rapid în brațe și îl duc după canapea, unde mă asigur dacă mai poate rezista puțin, măcar puțin. Îi iau fața în palme, dorind să aflu din privirea lui dacă va fi în regulă, dar nu pot sesiza altceva decât mâinile lui care îmi prind mie brațele, privindu-mă lung, intens.
Îi era teamă pentru ce aș putea păți, a fost singurul lucru pe care l-am dedus pe moment. Observ că încearcă să spună ceva, moment în care îi pun mâna la gură rapid, oprind orice tentativă de a ne descoperi singuri. Îl privesc încă odată și mă ridic rapid, hotărâtă, căci nu mai era timp de pierdut. Era de la sine înțeles că nu puteam pleca de aici, căci absența lui s-ar fi sesizat imediat și, chiar dacă nu, nu puteam merge patru etaje cu el în brațe.
Verific dacă pistolul este încărcat, ieșind cu respirația tăiată după singurul zid ce mă despărțea de cei doi criminali.
- Dacă unul dintre voi mișcă, trag, spun poziționând pistolul către unul dintre cei doi care erau cu spatele la mine, neștiind ce se întâmplă.
O serie de râsete isterice vin din partea lor, urmate de o replică atât de degajată
- Tu chiar crezi că are un pistol, ori că ar trage? Întreabă unul dintre ei dând să se întoarcă.
Dacă până acum credeam că nu pot reacționa la secundă, acum cu siguranță simțeam disperata nevoie să fac asta. Luând în considerare distanța relativ mică dintre ei, mi-am încercat ținta, trăgând printre ei, în perete.
- Nu mișca, am spus!
Mă încrunt vizibil, încordându-mă și mai tare decât simțeam că sunt deja. Aceștia par a fi surprinși atât de reacția mea, cât și de faptul că aveam o armă la mine, căci pentru un moment nu s-au mișcat nici măcar un centimentru.
- Întoarceți-vă, le spun autoritar.
Cu mâinile sus, aceștia se întorc cu fața către mine, permițându-mi să le văd chipurile. M-am strâmbat vizibil la vederea lor, însă tot ce gândeam ori tot ce simțeam a fost întrerupt de un sunet ce venea de la intrare. Mă uit cu coada ochiului, văzându-l pe Naruto, alături de încă doi băieți care-mi păreau cunoscuți. Îi arăt instinctiv canapeaua din priviri, iar în momentul în care mă întorc către cei doi, aceștia se despart rapid, amândoi venind către mine. Realizând că nu îmi rămâne de ales, trag în piciorul unuia dintre ei, acesta căzând în genunchi instant. Nu mai apuc să reacționez în vreun fel, căci mă simt împinsă cu toată puterea, căzând ulterior peste masa din sticlă din living. Durerea, deși prezentă, nu avea aceeași intensitate ca de obicei, căci adrenalina era prea mare.
Privesc în direcția în care celălalt a fugit, observându-l la pământ, ținut strâns de unul dintre băieți. Mă ridic ușor, strângând din dinți și încercând să nu mă tai în cioburi și mai tare decât deja o făcusem.
În living mai erau decât Naruto și Sasuke, ceilalți ocupându-se probabil de cei doi. Crezând că mă pot deplasa fără probleme, dau să calc în direcția băieților însă parcă o mie de înțepături în picioare mă făceau să rămân pe loc.
- Stai acolo, Sakura! Îl aud ulterior pe blond vorbind.
Închid ochii strâns, căci simțeam că durerea din tălpi mă va răpune, însă îi redeschid la auzirea altor oameni ajunși. De-a dreptul confuză și debusolată, tot ce mai pot observa este Naruto. Se îndrepta rapid către mine, prinzându-mă de umeri.
- Doamne, ești bine?! Întreabă acesta speriat de-a binelea.
Îi răspund că nu îmi mai pot simți efectiv picioarele, însă nu apuc să îmi continui propoziția, căci mă simt luată pe sus și scoasă din propria casă. Pentru o secundă simțeam cum întreaga scară se învârtea cu mine, astfel că îmi închideam și redeschideam ochii constant pentru a mă calma. Trei tentative nereușite de a comunica cu ceilalți am avut, însă am decis să păstrez tăcerea până ce toți vom fi în regulă, ca să putem dezbate întâmplarea.
Odată ieșiți din scară, observ 3 mașini în spatele blocului spre care ne îndreptam acum.
- Poți să mă lași jos, Naruto, am să mă descurc, încerc să spun printre scurte icnete.
- Taci, nu ești bine, răspunde acesta prompt, vom avea grijă de tine.
Deschide ușa mașinii, punându-mă pe canapeaua din spate și închizând ușa ulterior. Privesc lung pe geam pentru a-i observa pe ceilalți ieșind. Atât pe brunet, cărat de cineva, cât și pe cei doi. Starea lui Sasuke mă îngrijora dubios de tare, făcându-mă să-mi îndrept curioasă privirea către picioarele mele.
Tăieturile adânci, vizibile, pe care eu totuși nu le observasem și nu le simțisem pe moment, îmi provocau durerile. Dau să ating una din ele, însă o usturime enervantă m-a făcut să îmi retrag mâna imediat. Ușa șoferului și cea din dreapta se deschis simultan, urcând la volan Naruto.
Fără exagerări, am simțit că nici nu a trecut un minut iar noi deja goneam pe stradă.
Cum s-a ajuns aici? Cum viața mea monotonă și plictisitoare s-a transformat într-o fugă, într-o teamă permanentă pentru propria-mi viață?
Incapabilă de a adăuga ceva, am tăcut privind lung în față. Puteam simți, de asemenea, privirea îngrijorată a blondului care părea să mă verifice din minut în minut cu ajutorul oglinzii. Incapabilă. Acesta este cuvântul care să descrie maniera în care mă simt. Nu aveam putere nici să ridic un deget, nici să mă mișc un centimetru mai la dreapta.
Această stare de neputință umilitoare m-a chinuit pentru încă cinci minute, după care am observat că mașina își schimbase direcția, ceea ce mă făcea să cred că suntem acasă la Naruto, ori vom fi.
Bănuiala îmi este confirmată la vederea curții acestuia, făcându-mă să înghit în sec, parcă să-mi înghit temerile odată pentru totdeauna. Acesta parchează și odată ieșit din mașină vine țintă la mine, ridicându-mă în brațe de pe banchetă.
- Naruto, e în regulă, mă poți lăsa jos, îi spun cu o calmitate de care nu știam că dispun în acel moment.
- Te rog să nu mai insiști, te voi duce.
Am tăcut, lăsându-l să mă poarte până în casă, aruncând totodată câte o privire înapoi. Ceea ce am găsit dubios a fost faptul că aici, acum, erau decât două mașini, cea de-a treia lipsind cu desăvârșire.
Blondul mă lasă în living, pe canapea și apelează pe cineva, chemându-l de urgență aici.
Îmi iau privirea de la acesta când îl observ pe unul dintre băieți intrând cu brunetul după el. Privesc lung pentru a desluși starea acestuia și respir ușurată când observ că se apropie în direcția noastră, iar acesta pare a fi conștient.
Îl pune alături de mine, pe canapea, plecând rapid din casă. Încercarea mea eșuată de a mă mișca mi-a stârnit și mai multă durere, făcându-mă să mă încrunt ușor și să strâng din materialul paltonașului pe care îl purtam.
- Ești bine? Aud vocea răgușită a brunetului.
- Eu ar trebui să întreb asta, răspund pe un ton ironic.
Râse.
- Mulțumesc.

Subiect: Re: Sânge tânăr Joi 24 Sept 2015, 19:08

WUUUUUUUUT, okay, that was intense. =)) Trebuie sa incep prin a spune ca am avut un mini-heart attack cand ai mentionat de Sasuke in acea postura, am ramas efectiv socata, modul in care ai scris m-a facut sa savurez fiecare paragraf - eram gen: ooooomggggg. Am fost intr-un suspans continuu pe tot parcursul capitolului, chiar nu aveam idee ce se va intampla. Ma bucur ca au iesit cu bine din situatia asta, desi o parte din mine imi spune sa nu ma bucur prea mult, caci cine stie ce se va intampla in continuare? Sasuke si Sakura sunt din ce mai draguti, imi place asa mult ca relatia lor se dezvolta in fiecare capitol. Ma intreb daca rozalia ii va mentiona prietenei sale despre acest mic mare incident. Oh, dar stai. Cineeeeee erau cei doi? Si de ce erau doi? Erau cei care au urmarit-o? Lol chiar n-am nicio idee, mai ales ca nu ai mentionat cine ar fi inamicii lor. Actiunea din capitolul asta le-a intrecut pe toate, mi-a placut tare mult. Nu stiu ce sa mai spun, chiar mi-a placut, si chiar, cine ar fi crezut ca viata Sakurei ar lua asa o intorsatura? Genius. Iti urez mult spor in continuare, abia astept urmatorul capitol! *hugs&kisses*

Subiect: Re: Sânge tânăr Joi 24 Sept 2015, 20:23

OMG AȘA CEVA
După cât am scris azi și cât m-am stresat cu tot ce-am avut de făcut, capitolul tău a fost mai mult decât binevenit, doamne, nici n-ai idee. Nu pot spune decât că mi-a plăcut totul, de la reacțiile Sakurei, până la situația în care s-a aflat și modul în care a gestionat-o, de la replicile de dialog până la narațiunea alertă, dar atât de bine scrisă. Am citit cu sufletul la gură capitolul și cred că mi-a satisfăcut toate dorințele în ceea ce privește ce-aș fi vrut eu să se întâmple, mai ales momentul final în care cei doi stau pe canapea și, deși Sakura e rănită, încă-și păstrează veșnicul simț ironic, iar Sasuke, printre primele dăți, a fost sincer; nu mă așteptam la replica sa din final.
Well, nu-ți scriu prea mult, căci trebuie să mă întorc la minunatele chestii pe care le am de făcut ( crying

), însă abia aștept continuarea și-s tare curioasă cum Sasuke se va depărta încet, încet de Karin sau poate o să continue respectiva relație, nedorind s-o mai pună pe Sakura în pericol, ceea ce, sincer, mi-ar cam frânge inima.
Baftă cu școala și spor la scris. Pwp.

Subiect: Re: Sânge tânăr Vin 25 Sept 2015, 20:04

OLLAAAA ! :*

Off Dumnezele.. narezi cu atat de multa ardoare actiunea ca parca simt adrenalina crecandu mi, ceea ce este fantastic. Povestea ta este racoritoare. De fapt, mai mult de atat. Imi place foarte mult complexitatea dialogului, pentru ca prin simplitatea lui este genial. Este exact ceea ce trebuie.

La nivelul personajelor, Sakura face fix ceea ce nu trebuie, dar cu siguranta si eu as fi facut. Sasuke a fost insa o surpriza, nu m am asteptat sa fie ranit in aceasta altercatie. Nu pot spune ca am ramas placut surprinsa de acest fapt. Dar, stii vorba aia "o-m trai si o-m vedea".

Astept ca nerabdare si cu o curiozitate agresiva urmatorul capitol. Bafta multa si multi pupici *

Subiect: Re: Sânge tânăr Sam 26 Sept 2015, 13:25

OMG OMG OMG. Nu mă aşteptam să scrii aşa de repede, fapt pentru care am considerat că pot aştepta şi să îţi las comentariul în weekend, dar se pare că încă îţi mai găseşti timp să scrii şi asta mă bucură enorm. Ei bine, ce pot să spun? Schimbul de replici din maşină a fost cu adevărat delicios şi mă bucură nespus că au interacţionat. De fapt, ar fi făcut-o oricum pentru că momentele următoare au fost pline de tensiune, intrigă şi pot să spun că ţi-am citit ambele capitole de câte trei ori fiecare. Mi-au plăcut enorm şi văd că relaţia dintre cei doi începe să prindă rădăcini şi sunt tare curioasă în legătură cu atitudinea pe care o va aborda fiecare dintre ei. Până la urmă, Sasuke ar trebui să îi rămână dator vândut Sakurei, iar ea cred că mai are puţin şi îi ucide pe brunet şi blond având în vedere situaţia în care a ajuns într-un timp atât de scurt. Mă întreb dacă unul dintre cei doi tipi era Gaara, mai ales că nu mi s-a părut că tipii îi erau străini Sakurei. Mă întreb ce se mai întâmplă şi cu Hinata, căci nu am mai auzit nimic despre ea. Ei bine, dacă vei aduce şi următorul capitol la fel de repede, cred că o să devin dependentă de ficul tău. Spor la scris şi muuult succes la şcoală!

Subiect: Re: Sânge tânăr Mier 30 Sept 2015, 15:24

Hi there. Cum școala mă cam reține din multe chestii, sper să pot posta în continuare la fel de regulat

Hope you like it dap !

12

02:20

Teribila amețeală se încăpățâna să persiste. Întinsă complet pe canapea, așteptam verdictul medicului care mă controla, un oarecare prieten de-al băieților, din câte am putut desprinde.
Aparent tăieturile erau mai adânci decât îmi imaginam în primă fază, astfel că mi-a fost interzis cu desăvârșie să mă mișc, inclusiv până la baie. Un oftat stins venit din partea mea atrage atenția domnului cu pricina, făcându-l să mă privească scurt.
-    Te doare? Întreabă acesta calm.
-    Am trecut de faza asta deja, sunt la următoarea, răspund la fel de calm.
O dorință dubioasă de a-i lăsa sarcasmului meu frâu liber mă cuprindea parcă din ce în ce mai tare, însă nedorind să par necioplită am încercat să-mi stăpânesc reacțiile. Nu era un domn foarte tânăr, totuși, fapt ce mă face să cred că probabil sunt prieteni de familie, ori rude, ori ceva cunoștințe mai vechi. Clar nu transmitea ideea că ar face parte din anturajul acestora.
Gândidu-mă la toate cele întâmplate, reușesc să mă enervez singură iarăși.
Cum s-a putut ajunge la o nenorocire ca asta doar în câteva zile? Unde erau celelalte două mașini? Unde erau acei bărbați?
Realizam cu fiecare secundă în plus în ce treabă sunt băgată aproape până în gât, întrebându-mă cum am să-mi fac ieșirea din asta. Iritarea ireproșabilă se combina cu teama și groaza. Cine sunt oamenii ăștia? Ce vor, mai exact?
Îmi caut telefonul, fiind mai mult decât sigură că Hinata e îngrijorată, căci îi spusesem că îmi voi lăsa pisica la ea înainte să plec către părinții mei. Analizând de două ori ideea, realizez că nu am văzut-o pe Cher în momentul în care am intrat în casă. Probabil s-a ascuns, cum obișnuia să facă tot timpul.
Deblocând telefonul observ cinci apeluri nepreluate de la brunetă. Hotărâtă să pun capăt acestui non-sens în care mă învârt, fără să știu măcar ceva care m-ar putea ajuta referitor la situație, iau atitudine.
-    Naruto, vino puțin, te rog, strig privind în dreptul holului.
Un oarecare dezgust mă acaparează în momentul în care își face apariția în cameră, întrebându-mă dacă există vreo problemă.
-    O voi chema pe Hinata aici și, de față cu amândoua, veți da toate cărțile pe față, spun răspicat. Nu îți cer permisiunea, te-am anunțat doar.
Acesta mă privește oarecum temător și debusolat, fâstâcindu-se în pragul ușii. Văzând că nu există o scăpare din această situație, îmi răspunde că e în regulă și că vom discuta de îndată ce va sosi.
Nu mi-a trebuit mai mult, deja apelasem. După nici un minut de așteptare, o voce crispată îmi inundă efectiv urechile.
-    Tu ești în toate mințile, Sakura?! Cum ți-ai permis să nu suni până acum? Realizezi cât de îngrijorată am fost? Întreabă aceasta fără să respire parcă, continuând pe urmă. Unde ești? Vin să te iau, acum!
-    Hinata, calmează-te. Nu te speria, a avut loc un incident mai urât, dar suntem bine.
-    Suntem?
-    Vino la Naruto acasă, avem de lămurit ceva, răspund pe un ton calm.
-    Ce cauți la Naruto acasă la ora asta? Întreaba aceasta sceptică.
-    Doar vino aici, vei vedea, spun și închid.
Mă întind încercând să mă gândesc la ce va urma și la cum vom proceda, dar durerea pe care o resimțeam în picioare parcă mă ținea din a face orice, inclusiv din a gândi. Singură în cameră, încep să privesc încăperea în detaliu. Mi se parea interesant faptul că totul părea decorat cu gust, cel mai intrigant lucru fiind șemineul care avea un aspect foarte vechi. Acum, dacă stau să mă gândesc mai bine, întotdeauna mi-am dorit un șemineu. Câteva tablouri frumos realizate acopereau pereții de un bej plăcut, realizând astfel un efect din ce în ce mai clasic. Două fotografii înrămate îmi atrag atenția, în schimb.
Dorind să le cercetez, realizez efortul supraomenesc și mă ridic de pe canapeaua pe care am avut impresia că am zăcut ore întregi, îndreptându-mă încet, încet, către mobilă.
Nelipsitele dureri și înțepături păreau din ce în ce mai intense pe măsură ce călcam, însă curiozitatea învingea parcă orice stare și orice sentiment asemănător.
Odată ajunsă în dreptul lor, observ cu stupoare că sunt destul de vechi. În una din ele părea a fi Naruto, împreună cu familia lui, căci asemănările erau izbitoare. Ceea ce mi s-a părut ciudat era faptul că în fotografie erau patru persoane, doi băieți împreună cu părinții, bănuiesc.
Ușor încruntată îmi mut ochii pe următoarea fotografie, la vederea căreia parcă mi-au fugit ridurile. Sasuke și Naruto, asta este cert. Ceva mai măricei, frumușei, zâmbind și ținându-se de gât. Zâmbesc ușor, luând în mână fotografia, pentru a o analiza mai bine. Un chicot stins mi-a scăpat printre buze când am observat că amândoi purtau ochelari de vedere, făcându-i de-a dreptul amuzanți.
-    Eram la aniversarea verișorului meu, se aude o voce din spatele meu, făcându-mă să tresar vizibil și să mă întorc către sursă.
Naruto stătea în spatele meu cu mâinile în buzunar, privind fotografia cu o oarecare melancolie, însă își îndreaptă rapid privirea către mine.
-    Umm, vrei să luăm masa împreună? Întreba acesta reținut, continuând. Vor veni cu toții și m-am gândit că poate ați vrea să participați. Și tu și prietena ta.
O urmă de scepticism se citea clar pe figura mea, însă am considerat pe moment că cel mai potrivit ar fi fost să ne aflăm cu toții la o singură masă, pentru a afla totul. Astfel că am acceptat.
Nu am apucat să continuăm discuția căci un sunet, ca un oarecare bipăit, se auzea destul de tare din hol. Când Naruto s-a apropiat de ușă, am realizat că era vorba de interfonul de la poartă, semn că bruneta ajunsese. De atunci nu cred că au trecut cinci minute căci a intrat val-vârtej în casă, căutându-mă cu privirea. Când mă observă stând pur și simplu în mijlocul livingului, țintind-o cu privirea, vine către mine în ideea de a mă îmbrățișa, însă se oprește fix în fața mea, privindu-mi picioarele atent și ridicând totodată din sprânceană.
-    Sakura, vreau să știu ce s-a întâmplat, acum!
-    Liniștește-te, răspund calm și prinzând-o de mâini. Tu ești bine? S-a întâmplat ceva în ultima perioadă?
Aceasta mă privește cu o figură încurcată și părea că se gândește la ce să răspundă.
-    Nu, nu chiar..
-    Este ceva ce nu-mi spui? Întreb dându-i drumul la mâini.
-    Ce tot vorbești? Nu s-a întâmplat nimic. Doar că, adăugă înghițind în sec, mi s-a părut într-o seară că văd pe cineva în casă, mă întorceam de la cursuri. Paranoia, nu era nimeni când am ajuns, am mai chemat și administratorul de teamă, spuse pufnind într-un chicot.
Am rămas perplex. Am privit în spatele brunetei, la Naruto, care a asistat la această scenă și care mă privea îngrijorat.
Reușesc să-mi sperii prietena cu figura absolut terifiată pe care o afișam, gândindu-mă la cum îi voi explica aceste lucruri și la cum le va primi. Este o persoană temătoare, iar acest lucru parcă îmi pune și mai tare sare pe rană. Pentru a-mi oferi o mână de ajutor, blondul ne cheamă la cină.
Îi explic brunetei că va avea loc o discuție și că de aceea am ținut să fie și ea prezentă, căci probabil ne va afecta restul zilelor pe care le mai avem.
Ne îndreptăm către bucătărie, sprijinindu-mă de umărul prietenei mele mult prea debusolată și încercând să mă rețin din a scăpa prea multe icnete.
Toți erau prezenți. Cea mai șocantă prezență a fost a lui Sasuke, care părea mai mult mort decât viu. L-am privit preț de un minut de când intrase în cameră, observând dezgustul pe care îl afișa față de atingerile iubitei lui care îl ajuta să se așeze la capătul mesei.
În momentul în care mă privește la rândul său, îmi întorc privirea și îmi dreg vocea pentru a-mi spune “povestea”.
-    După cum probabil deja știți, am fost urmărită ceva timp și, aseară, puteam fi deja moartă dacă Sasuke nu ar fi ajutat în sensul acesta. Doi tipi erau deja în casa mea când ne întorceam, spun uitându-mă la Hinata cu o privire compătimitoare, continuând pe urmă. Toată treaba s-a finalizat așa cum cu toții știm.
Nu puteam înțelege exact ce dorea bruneta să-mi transmită prin privirea ei, căci părea nervoasă, îngrijorată, speriată, tristă. Nu puteam realiza un ansamblu sau măcar să ajung la un termen ce i-ar putea defini figura în acest moment. Pentru a nu zăbovi și a nu lăsa loc de scăpări, am continuat hotărâtă.
-    Vrem să știm tot. Suntem în pericol, evident, merităm să știm tot. Nu mă interesează cum s-a ajuns aici și cât de grav a fost, cărțile pe față acum sau ajungem la amenințări, ceea ce nu cred că este cazul.
-    Rivalitatea dintre două grupuri a dus la uciderea multor oameni, Sakura, spuse blondul privindu-mă fix. Fratele meu a fost ucis de șeful unei organizații care se ocupa cu același lucru ca și noi, prietena mea violată și ucisă iar mama mea arsă de vie, acela a fost startul. Ești sigură că vrei să ai o viață atât de murdară? Lucrurile nu vor înceta, ați fost avertizate.
Deși mintea-mi era zdruncinată complet de cele auzite, încercam pe cât posibil să mențin aparențele, să mă mențin omul de neclintit.
-    Am fost luată în vizor, Naruto, presupun că viața mea deja începe a se murdări, spun nelăsând nici măcar o secundă privirea în jos.
Blondul mă privește uimit, răspunsul meu fiind unul neașteptat.
-    Foarte bine. Puteți spune adio apartamentelor în care locuiți acum, asta decât dacă vreți să supraviețuiți peste noapte. Vom găsi împreună o soluție la această problemă, însă până atunci, aveți unde rămâne?
Privirea mea și a Hinatei se intersectează, parcă întrebându-ne din priviri în ce șanțuri vom dormi diseară.
-    Le voi ajuta eu în această privință, se aude vocea blondei, Temari.
După o discuție cu Hinata am decis că este cea mai bună opțiune, astfel că am acceptat, urmând ca zilele următoare să începem să ne mutăm din lucruri, sub supravegherea cuiva, în caz de orice.
După ce totul a fost aproximativ stabilit, ne-am continuat cina de care nu am avut parte toată seara, până acum, discutând despre diverse chestiuni ce nu aveau legătură cu tot ce se întâmplase.
Mă simțeam mai reținută ca niciodată atunci când unul dintre ei îmi adresa o întrebare, ori pur și simplu încerca să mențină un subiect de discuție cu mine și cred că au înțeles asta, căci nu păreau prea insistenți.
Important este că atmosfera nu este încărcată de prost gust și snobism, altfel mă ridicam de la această masă de ceva timp. Îi cercetez pe rând cu privirea pe toți, încercând să îmi repet în minte numele lor, însă totul se întrerupe în capătul celălalt al mesei, la brunetul care mă privea fix, rânjind. Imaginile de acum câteva ore mi se derulau în minte pe măsură ce îl priveam din ce în ce mai intens, acesta făcând același lucru. Nu cred că înțelegeam exact motivul pentru care acest lucru se întâmpla, ori cu ce scop, însă o făceam. Ne priveam insistent și deranjant pentru ceilalți care ne acompaniau. Am fost prima care a întrerupt șirul privirilor, continuându-mi activitatea. Care era problema lui?
Îmi simt mâna atinsă pe sub masă, realizând că făptașa era bruneta.
-    Ar trebui să mergem, nu crezi?
Dau afirmativ din cap, realizând că se făcuse destul de târziu și cu toții aveam nevoie de odihnă. Îi transmit blondului că urmează să plecăm însă acesta se opune clar și concis, spunând că ar trebui să rămânem aici, căci este periculos să ne întoarcem.
Deși părerea noastră a fost din start una negativă, mi-a revenit în minte imaginea cu mine, stând îngrozită în mașină la vederea luminii aprinse în apartamentul meu, lucru care m-a făcut să accept ulterior și să o conving și pe brunetă să facă același lucru.
Ne-am ridicat de la masă, salutându-i pe toți.
-    Pe mâine, spuse brunetul zâmbind.

Subiect: Re: Sânge tânăr Mier 30 Sept 2015, 20:21

Ma bucur nespus ca reusesti sa scrii printre picaturi si ca te tii de ficul asta, caci, asa cum am mai spus-o, e printre singurele chestii cu adevarat misto de la fanfiction. Capitolul a fost interesant, intrucat am aflat cate ceva despre motivele lor de a face asta, mai mult despre ale lui Naruto, insa ma gandesc ca Sasuke ori are o poveste similara cu a blondului, ori a vrut sa-i fie alaturi acestuia si de aceea s-a bagat si el in chestia asta. Incepe sa ma sacaie [rezenta lui Karin, desi in acest capitol n-a fost mentionata decat intr-un enunt, dar parca nu se potriveste peisajului, parca n-are nicio treaba cu ce se intampla de fapt si e acolo doar de decor. Ma-ntreb daca o sa dispara cumva sau daca ai de gand sa ii faci ceva, chiar sunt curioasa-n privinta asta.
Si mai sunt curioasa cu privire la ce naiba are de gand Sasuke si de ce se comporta asa cum o face fata de rozalie. Adica da, au fost amandoi implicati in incidentul din apartamentul Sakurei, insa asta nu-i tocmai un motiv pentru care el sa inceapa sa o tachineze si enerveze pe Sakura. In fine, sunt chiar curioasa cum va decurge discutia dintre cele doua in noaptea asta, caci ma gandesc ca Hinata va vrea sa afle mai multe decat a spus Sakura la masa, asa ca astept urmatorul capitol nerabdatoare sa vad ce se mai intampla si unde-o sa se ajunga pana la urma, ce mai face Gaara si in ce situatii limita vor mai ajunge protagonistii. Pana atunci insa, bafta la scoala si spor la scris. Pwp.

Subiect: Re: Sânge tânăr Mier 30 Sept 2015, 20:44

Hellllooo there! Viata Sakurei devine murdara, yas. Desi situatia e incomoda pentru personaje, well pe mine ma incanta. Imi place mult cum pui accent si pe relatia dintre Hinata si Sakura, fiind atat de ingrijorate cand una nu ii da semne de viata celeilalte; sper ca aceasta chestie sa nu le afecteze prietenia. Cat despre Sakura si Sasuke, stii ca ii ador si ca abia astept sa vad cum evolueaza relatia lor, imi place cum ambii sunt ironici. Prietena brunetului pare foarte paralela cu ce se intampla, dar sa fiu sincera imi place atitudinea lui fata de ea, caci e super enervanta. Sunt tare curioasa, chiar ma intreb ce se mai poate intampla si daca cineva va pati ceva nasol sau ceva de genul. Abia astept urmatorul capitol si iti urez mult succes in continuare! *hugs&kisses*

Subiect: Re: Sânge tânăr Vin 02 Oct 2015, 13:53

Am citit capitolul de cum l-ai postat, insa din pacate, nu am avut timp sa comentez. Clasa a12-a stuf. Ma bucur nespus ca ai timp cat de cat sa postezi parti din aceasta minunata poveste ce ma incanta cu fiecare nou capitol postat .

Anyway, un capitol bun, la fel ca toate celelalte de altfel. Ma amuza faptul ca Sasuke pare sa fie interesant intr-o oarecare masura de Sakura, pana la urma, i-a salvat viata. Sakura pare a se fi adancit pana in gat in acest nisip tare miscator, plin de arme si violenta, plin de victime mai mult sau mai putin vinovate. Ma sensibilizeaza de asemenea relatia de prietenie sincera dintre cele doua, deoarece, personal, nu am parte de o asemenea legatura.

Astept cu nerabdare urmatorul capitol. Bafta multa, pupicei :*

Subiect: Re: Sânge tânăr Sam 03 Oct 2015, 19:54

Sal.
Băi, mor. Dacă vei continua să scrii așa am să mor sigur. CUM SĂ SCRII ÎN ASEMENEA HAL DE MIȘTO?!?!?! De abia azi am apucat să intru pe forum și îmi cer scuze pentru întârziere, dar cred că te-ai obișnuit deja. lough

Sincer, nu-mi vine să cred că ai ajuns să scrii unsprezece capitole. La noi pe forum, în general, ficurile bune au maxim cinci capitole scrise pe an! Deci, felicitări pentru toată munca depusă până acum și pentru seriozitatea de care ai dat dovadă. Văd că ai fost și răsplătită pentru toate eforturile tale și chiar îmi place rangul tău, arată foarte mișto.
Mă bucur foarte mult că Sakura l-a salvat pe brunet și că se înțeleg. În capitolul trecut a râs, iar în capitolul acesta i-a zâmbit. La cum îți conturezi tu personajele cred că vom mai avea parte de astfel de gesturi din partea lui Sasuke, mai ales dacă stă pe lângă Sakura =)))) Rozalia chiar are o influență bună asupra lui. Oh, că tot mi-am amintit! Sasuke și Naruto au purtat ochelari? =)))))))))))))) Doamne...Dacă le puneai și aparat dentar erau cu adevărat haioși.
Sper ca ficul tău să nu se termine prea tragic. Mă aștept să moară cineva în acest fic și cred că prima o să fie Hinata. Nu știu de ce, dar am o presimțire, însă mă aștept ca protagoniștii să supraviețuiască. Aștept cu nerăbdare următorul capitol și te rog să mă anunți.
Pwp.

Subiect: Re: Sânge tânăr Dum 11 Oct 2015, 22:08

Heya, scuze pentru întârziere, school stuff.
Enjoy. dap !

13

05:43

Fie salteaua era de-a dreptul insuportabilă, fie noaptea nu aducea odată cu sine și oboseala.
Fâstâcindu-mă când pe o parte, când pe cealaltă, îmi părea așa o absurditate imaginea brunetei dormind. Cum putea dormi? Simțeam că mă sufoc, ori că sunt pe cale să o fac.
Ridicându-mă în șezut, realizez că nici cu puteri supraomenești nu aș putea adormi, astfel că decid să merg la parter, pentru a ieși câteva minute din atmosfera închisă în care mă aflam.
Scârțâitul inevitabil al ușii pare că nu a deranjat-o și, zâmbind ușor, o închid în urma mea, pășind cu greu pe culoarul ce se întindea în fața mea. Durerea nu se îndura să mă lase, astfel că mă vedeam obligată să mă țin de micuța balustradă tot timpul.
Trecând pe lângă două camere am avut impresia că am auzit zgomote, însă nu am băgat de seamă, considerând că probabil cineva a adormit cu televizorul aprins. Sentimentul de siguranța pe care-l resimțeam îmi era străin și-mi părea dubios, însă am reușit să mă conving pe mine însămi că nu ar trebui să reprezinte un lucru rău acest aspect, astfel că mi-am continuat drumul la fel de silențioasă. Tablourile păreau a fi din ce în ce mai multe. Atât de diverse că mi-ar fi fost greu să le înglobez, caracterizându-le printr-un singur termen. Priveam sceptică în jurul meu, realizând că parcă totul îmi era puțin necunoscut pe timp de noapte. Am pufnit amuzată de buimăceala mea și, în scurt timp, mă regăseam în holul principal. Îmi întorc privirea în ideea de a regăsi livingul, însă îmi atrage atenția o ușă destul de lată, ce părea să aibă vedere către o curte din spate. O terasă? Înaintez către locul cu pricina, realizând că, într-adevăr, am dat peste micuțul meu Eden. Deschid ușa și mă strecor către primul scaun de răchită găsit acolo, privind către un minunat trandafir japonez, ce îmi amintea perfect de cei pe care mama obișnuia să îi țină. Acasă întotdeauna regăseam o micuță grădină botanică.
Zâmbesc, realizând fragilitatea vizibilă a frumuseții, lăsând capul pe spate. Aerul parcă mai curat decât de obicei reușea să-mi limpezească mintea și sufletul, făcându-mă să mă relaxez cu totul.
Nu mă mai pot întoarce în propria casă. Nu mă mai pot întoarce la propria-mi viață. Simplul gând mă cutremura de-a dreptul. Părinții mei nu mai știu de mine, eu nu mai știu de ei. Vacanța nu va mai dura mult și voi fi nevoită să mă întorc la obișnuitele cursuri. Cum va decurge totul atunci? Cum voi putea ieși pe ușă, gândindu-mă că la fiecare cotitură mă paște propria-mi nenorocire?
Și, până la urmă, pentru ce? Pentru că am fost zărită în anturajul lor.
Deveneam atât de absurdă adesea căci mă gândeam din ce în ce mai serios să-mi fac o schimbare radicală de identitate. Și pe ce motiv? Cum aș fi explicat asta?
Pentru dispute între găști mă distrug pe mine? Atât de grav să fie?
Găseam de-a dreptul terifiant gândul că mai există atâtea pe care nu le știu, și probabil n-aș vrea. Dar o fac, vreau. Vreau să știu cum mă voi scoate din această mizerie aparent fără sfârșit, fără un punct final, mort.
Dorind cu ardoare să arăt duritate, stabilitate și neînfricare, păream parcă din ce în ce mai neajutorată și penibilă. Ce-o să mă fac?
Ușa terasei se deschide brusc, zgomotos, făcându-mă să tresar vizibil și să-mi îndrept privirea către sursă. Brunetul stătea nemișcat în ușă, cu o țigară în gură și bricheta în mână, privindu-mă ciudat, fix.
Îl privesc la rândul meu pentru o secundă și, realizând că ieșise probabil din același motiv ca și mine, mă ridic să plec.
-    Scuze, voi pleca eu.
Nu apuc să fac primii pași căci vocea sa ușor răgușită mă întrerupe.
-    Poți rămâne.
Fără să îl privesc, m-am așezat din nou. În mod normal aș fi plecat, probabil, însă aveam nevoie de acest aer curat și de puțină relaxare. Fumul ajunge până în dreptul meu, deși distanța dintre noi era destul de sesizabilă, fapt ce mă face să privesc în dreptul lui. Stătea întins, cu capul pe spate și ochii închiși, trăgând obsesiv din țigara subțire care părea să se termine văzând cu ochii. Mă las ușor pe spate, fără a-mi lua privirea de pe acesta, făcându-mă o idee mai confortabilă. Părea extenuat. Rănile erau vizibile și destul de urâte, însă nu-i luau din farmecul tipic masculin. Am zâmbit, îndreptându-mi capul și închizând ochii la rândul meu. Un sunet șters îmi atrage atenția, făcându-mă să îi deschid din nou, aruncase pachetul de țigări în dreptul meu.
-    Pot să-mi dau seama când un om are nevoie de una.
Am pufnit, râzând în sinea mea. Chiar aveam. Am luat una, cerându-i un foc. Mă privește ușor amuzat de penibilul situației, întinzându-mi bricheta. Trăgeam lacom din țigară, realizând cât de șifonați ne-am încheiat ziua. Un râset scurt îmi scapă iremediabil printre buze, atrăgându-i atenția brunetului, a cărui privire o simțeam țintindu-mă. Nedorind să prelungesc ascunzișul acesta, mi-am întors privirea, fixându-l la rândul meu.
Un zâmbet larg ce lăsa multe interpretări îi conturează frumos chipul, invitându-mă să-l răsplătesc cu același gest. Privesc tavanul, încă zâmbind.
-    Cum ești? Întreb expirând fumul ce simțeam că stătuse prea mult în plămânii mei.
-    Teoretic, într-o relație, practic, depinde de tine, spuse acesta râzând.
Atmosfera relaxantă în care ne regăseam parcă mă împingea puțin spre amuzament, astfel că nu simțeam în mod special nevoia de a-i întoarce cuvintele cu altele mai usturătoare pentru mândria sa de mare cuceritor.
Minutele trec fără ca noi să ne spunem ceva în mod special. Parcă stările de amețeală și un flirt inocent vorbeau pentru noi. De-a dreptul îmbătată de a patra țigară, prind curajul de care eram convinsă că dispun.
-    Ce se va alege de mine și Hinata, Sasuke?
Nu-l priveam, dar îl simțeam. Era serios, zâmbetul larg fiindu-i șters în totalitate de pe chip acum. Pe de o parte îmi părea rău, căci mi-aș fi dorit să-l văd destins mai mult, părea încordat.
Un ultim fum marchează locul, alături de un răspuns vag pe care nu-l credeam.
-    Veți fi bine.
-    Nu te cred, răspund cert.
-    Nici eu n-o fac de obicei.
După câteva secunde de tăcere incomodă, un oftat lung îmi scapă printre buze. Cât să fie ora? Era destul de luminat afară. Am decis să mă întorc în cameră, moment în care m-am ridicat, sprijinindu-mă ușor de masă pentru a mă stabiliza. Ajunsă în dreptul lui, zâmbesc scurt.
-    Mersi.
Câțiva pași minusculi am apucat să fac doar, căci l-am simțit în spatele meu, respirându-mi greoi în ceafă. Zâmbesc ironic la senzația mâinii sale care îmi căuta atingerea, de altfel.
Privesc într-o parte, observându-l cu aceeași figură pe care și eu o aveam, iar pe urmă îmi îndrept privirea către living, prin geam. Precis norocul a ținut cu mine în secunda aceea, căci în living erau cinci persoane deja, printre care și roșcata brunetului. Datorită draperiilor groase, ce lăsau vizibilitate zero, eram ferm convinsă că nimeni nu a văzut scena, astfel că am profitat încă un moment de naivitatea sa.
Când acesta își împletește degetele cu ale mele, îmi îndrept mâna în față, trăgândul mai aproape de mine și, lăsându-mă puțin pe spate, îi șoptesc amuzată.
-    Nu cred că vrei asta, spun arătând cu cealaltă mână către camera cu pricina, și nu cred că vrei asta cu mine.
Mă depărtez, deschizând larg ușa.
-    Sakura, hei. N-ai dormit bine?
Îngrijorarea blondului mă amuza, având în vedere că mă aflu într-o casă străină alături de o mână de traficanți de arme și cine știe ce alte minunății. Îi răspund, asigurându-l că aveam nevoie de o gură de aer doar. Zâmbesc și mă îndrept către hol pentru a o verifica pe Hinata, însă îmi pot da seama că în acea secundă Sasuke m-a urmat, căci a urmat un val de reacții din partea domnișoarei sale revoltate.
M-a bufnit râsul incontrolabil, astfel că încercam pe cât posibil să mă depărtez pentru a nu pune paie pe foc. Cu toată dedicarea, am reușit să ajung la mansardă relaxată și amuzată pe deasupra. Pășesc în cameră încet, în speranța să n-o trezesc pe tânăra care deja făcea turul camerei căutându-și lucrurile. Observându-mi prezența, îmi zâmbește pentru o secundă, continuându-și pe urmă activitatea ca și când nici nu plecasem din cameră.
-    Pe unde ai umblat? Întreabă aceasta dând practic cu noroi peste gândurile mele.
Îi povestesc totul, inclusiv momentele cu brunetul, așteptând un val de râsete și din partea ei. Reacția a fost alta, totuși.
-    Nu te las să faci asta, Sakura.
-    Să fac ce, mai exact? Întreb sceptică, încurcată total.
-    Nu vrei să fii pe lângă oamenii ăștia mai mult decât trebuie, nu se va sfârși bine nimic cu acest om.
-    Cum poți crede că m-aș arunca în așa ceva orbește?
Bruneta se așează pe marginea patului prinzându-și fața în palme și, privindu-mă lung, își cere scuze, punând totul pe seama stresului și al oboselii. Știind că în mod normal nu ar spune asta, o asigur că suntem în regulă, oferindu-i și o îmbrățișare pe lângă.
În aproximativ cincisprezece minute eram gata de plecare. Coborând, doi dintre ei erau pregătiți să ne ducă acasă, din motive de securitate, bineînțeles.
Surprinzător, blondul ne îmbrățișează, rugându-ne să avem grijă până ce ne vom reîntâlni. Deși doream o distanțare vizibilă, nu mi-a displăcut atmosfera prietenească pe care o resimțeam privind fețele tuturor, exceptând câteva persoane. Karin se lungea, la propriu, pe canapea, luându-i brunetului efectiv tot aerul.
Nu cred că pot explica în cuvinte ura pe care dorea să mi-o transmită atunci când am făcut contact vizual, în special atunci când mă îndreptam spre ieșire și, implicit, spre ei. O strâmbătură de-a dreptul odioasă parcă mi-a scurtcircuitat creierul, astfel că atunci când m-am văzut în dreptul lor, m-am văzut în imposibilitatea de a mă abține.
-    Nu-l păstrezi așa, spun deschizând ușa și părăsind vila familiei Uzumaki cu mândria neatinsă la pachet.

Subiect: Re: Sânge tânăr Dum 11 Oct 2015, 23:48

*aici ar trebui sa fie o exclamatie d-aia dubioasa si lunga ca sa intelegi cat de mult mi-a placut capitolul*
Momentul meu preferat, probabil ca poti ghici, a fostreplica lui Sasuke la intrebarea "Cum esti" a Sakurei. M-a pufnit rasul si chiar ma gandeam cat de mult il poate atrage, probabil la fel de mult cat si ea este atrasa de el. In orice caz, mi se pare un cuplu tare reusit dupa modul in care le-ai conturat amandorura personalitatile si-s tare curioasa ce evenimente ii vor mai apropia pe viitor, caci ma gandesc ca ceva tot trebuie sa se mai intample, chit ca momentan par sa se fi linistit apele. Karin vad ca nu prea stie sa aiba grija de asa-zisul sau iubit si tare ma tem ca-l va pierde in viitorul apropiat. Sper insa ca aceasta eventuala pierdere sa n-o faca sa treaca de partea cealalta, avand in vedere ca stie destul de multe cat sa cauzeze ceva neplaceri blondului si gastii sale.
Well, chiar sunt curioasa ce va mai urma si m-am legat atat de mult de ficul asta, incat de fiecare data cand postezi cate un capitol, imi faci seara mai frumoasa. Spor la scris si bafta la scoala si ce mai vrei tu cu ciresica in varf. Pwwwp.

Subiect: Re: Sânge tânăr Mar 13 Oct 2015, 19:18

Hello there! Am ajuns si eu intr-un final, cu o intarziere destul de mare. Ma bucur ca nu am citit aseara caci la cat de obosita eram, nu m-as fi bucurat indeajuns de genialitatea ta. Trebuie sa incep prin a spune ca REPLICA AIA a fost absolut geniala, preferata mea, clar. Imi place ca atmosfera devine mai placuta, dar parca simt ca ceva se va intampla in curand, si tare curioasa sunt in legatura cu aspectul acesta. Imi place asa mult ca relatia dintre cei doi evolueaza, desi Hinata se pare ca are indoieli in legatura cu situatia (cine n-ar avea, tho). Personajele tale au niste personalitati foarte misto conturate, serios, le iubesc. In afara de Karin; nu inteleg de ce brunetul sta cu ea (nu ca ar pune cine stie ce suflet in relatie, dar na). Abia astept sa continui, sunt foarte curioasa, vreau sa stiu ce se va intampla in continuare, caci viata Sakurei s-a ingreunat de-a binelea! Iti urez mult succes in continuare, atat cu acest fic cat si la scoala. *hugs&kisses*
ps. esti super

Subiect: Re: Sânge tânăr Sam 17 Oct 2015, 16:45

OMG.
Ce capitol superb, băi. Si mie mi-a plăcut aceeasi replică de care pomenesc Choco si Elina. De asemenea, ultima linie de dialog a fost cireasa de pe tort. Nu ma asteptam ca nextul sa fie tot cu cei doi si mai ales sa introduci niste momente atât de dragute. Pentru a mia oară trebuie sa iti spun că esti genialăăăă. Niciodata nu incarci capitolul cu detalii nesemnificative ca sa temperezi actiunea. Am citit multe ficuri in care autorii foloseau aceasta "tehnică". Oricum, iti ador protagonistii. Deja mi-i imaginez ca si cuplu si sa stii ca arata foarte misto in capul meu. =))) Sper ca roscata sa dispară în curând fiindca n-am suportat-o niciodată. De asemenea, ma gandesc ca relatia dintre Hinata si Sakura nu va mai fi aceeasi daca rozalia o sa aiba ceva cu Sasuke. Sunt constientă ca asta nu se va întâmpla foarte curand, insa observ ca Sakura este atrasă de el, iar atractia asta va creste din ce in ce mai mult mai ales ca ea si prietena ei au nevoie de protectie. Si, ce sa vezi? Sasuke si gasca lui sunt singuri prin preajmă. Bine...Este si Gaara pe acolo, dar este un personaj nesemnficativ pentru moment.
Sper sa ma anunti de următorul capitol! Multa inspiratie si timp. Pwp.

Subiect: Re: Sânge tânăr Sam 17 Oct 2015, 20:01

Olla !
Super capitol, ma bucur ca gasesti timp pentru a continua povestea asta asa de frumoasa.Am vazut capitolul de cand l-ai postat, dar din pacate nu am avut timp sa si las un comentariu. Voi incepe prin a spune cat de epica a fost raspunsul lui Sasuke la intrebarea:"cum esti?" M-a ucis. Am ras 10 minute, singura :)). De remarcat atitudinea foarte matura a Sakurei ce reiese mai ales din ultima ei replica.
Bafta in continuare, astept urmatorul capitol. Pupiciiiii

Subiect: Re: Sânge tânăr Dum 18 Oct 2015, 11:44

De ceva vreme am inceput sa-ti citesc ficul, dar abia azi am ajus la zi cu cele 13 capitole pe care le-ai postat. Imi pare rau ca nu am venit cu un comentariu ceva mai devreme, dar exista o singura explicatie: sunt o mare lenesa. Da, o lenesa care doar citeste si uita sa mai scrie si cate ceva.
Acum, sa ma las la o parte pe mine. Asa cum a precizat si Choco la inceput, nu stiu ce sa zic despre conditia ta de "incepatoare" in ale scrisului, dar spre deosebire de ea, eu nu te cred. :)) Esti prea geniala ca sa cred asa ceva, iar asta inca de la primul capitol. Ficul tau are ceva aparte, trecand peste titlul atat de bine ales si peste naratiunea ce denota un simt artistic desavarsit. Imi place felul in care ma faci sa cred in personajele tale si in ceea ce li se intampla. Suspansul care se desprinde din randuri, acel ceva care ma tine cu sufletul la gura pana ce termin de citit un capitol, apoi pana ce il incep pe urmatorul. Asta e ceva ce eu numesc "a cunoaste psihologia omului contemporan cu tine", iar acum, noi, oamenii din secolul asta, vrem actiune, vrem suspans, vrem extaz, iar tu oferi asta cititorilor. Bravo! Cel mai mult, totusi, cred ca-mi place dialogul. Expui niste replici atat de naturale, uneori cu o nota de umor, altele care iti ingheata sangele in vine. Imi place.
Pot spune ca ma regasesc intr-o oarecare masura in Sakura creata de tine, iar asta ma face sa o plac si mai tare. Imi place sarcasmul ei si cruda sinceritate fata de ea insasi.
Ma intriga ceea ce se va intampla de acum incolo, cum vor evolua relatiile dintre Sasuke si Sakura, sau rozalie si Gaara, daca se vor forma ceva cupluri, cum si daca vor reusi sa ramana in viata, cine va reusi... et cetera, et cetera...
Nu o mai lungesc cu acest comentariu, inchei prin a te ruga sa ma anunti cand pui nextul, daca ai timp. Iar eu promit ca voi fi aici cu un comentariu poate ceva mai detaliat. *hugs*

Subiect: Re: Sânge tânăr Sam 05 Dec 2015, 16:28

Aproape de două luni aștept capitolul următor și de fiecare dată când am intrat aici să văd dacă s-a mișcat ceva, mi-am spus că o să postezi tu și că un comentariu în plus nu ar face mare diferență. Probabil că m-am înșelat și pentru asta sunt aici- după cum îți dai seama- să cerșesc un nou capitol.
Știam de existența acestui fic de când l-ai postat, dar, cum mi-e obiceiul, am așteptat să postezi mai mult. 13 capitole mi-au părut de ajuns pentru a mă face fana ta, așa că m-am apucat de citit. Și de aici continuă povestea cu cele două luni de așteptare... .
Am așteptat pentru că, așa cum s-a mai spus, reușești să conturezi foarte bine personalitatea fiecărui personaj, în special a Sakurei care m-a fascinat. Modul în care gândește, felul în care acționează, replicile, mi-au stârnit interesul încă din primul capitol. Și nu numai astea, și ideea în sine, acțiunea la care te-ai gândit, celelalte personaje, dialogul, vai, dialogul :))
Trebuie să recunosc că Sasuke nu putea fi mai bine integrat și că relația celor doi e de-a dreptul incitantă. Și îl suspectez pe Naruto în privința Sakurei. Eh, mai vedem noi :)) Gaara, îmi place atitudinea lui, dar nu-i potrivit pentru Sakura. Chiar și acest mic aspect a fost redat perfect de tine.
Mai are rost să spun că îmi doresc foarte mult să postezi următorul capitol? Ei bine, da, chiar simt nevoia de a citi ceva bun, ceva pe gustul meu- mai exact, ceva scris de tine.

Subiect: Re: Sânge tânăr Joi 17 Dec 2015, 23:47

Salutări, salutări dap !

Mii și miliarde de scuze pentru întârzierea aceasta teribilă, dau vina complet și iremediabil pe școală care mă lasă fără viață socială. lough

Am reluat totul, cu ocazia vacanței acesteia care-mi mai dă prilej să scriu liniștită.

Sper să mă ridic în continuare la nivelul așteptărilor. happy2

E un capitol parțial necorectat, but enjoy!

14

O după-amiază de noiembrie

Oare de ce nu mi-am luat fularul? Cine-ar fi crezut că timpul se va strica așa brusc?
Mă încrunt vizibil încercând să ajung cât mai repede la librăria de pe colț, căci îmi lipseau cu desăvârșire rezervele pentru stilou. Deși m-am obișnuit cu zona aceasta, mereu încurc strada cu librăria și mereu mă întreb cum e posibil, având în vedere faptul că la câteva zile merg să îmi “fac plinul” de acolo. Frunzele cădeau parcă în mod continuu, iar vântul reușea cu o grație aparte să îmi răvășească părul într-un mod tare amuzant, făcându-mă să arăt de parcă am dormit cu capul într-un mixer. Un zâmbet copilăresc îmi luminează parcă fața când zăresc copertina roșiatică a localului, făcându-mă să măresc pasul, căci presimțeam o ploaie zdravănă.
Odată văzută înauntru, îi zâmbesc larg vânzătoarei cu care am apucat într-o seară târzie, când mă întorceam de la cursuri, să schimb două cuvinte. Era bătrânică, ce-i drept, însă tinerețea glasului ei parcă-mi bucura fiecare clipă petrecută în compania sa. Scrisese în tinerețe, era un om pasionat și precis încă este. Uneori mă întreb de ce nu i-am cerut până acum câteva file din povestea ei, cu siguranță mi-ar fi luminat nopțile.
Îi cer câteva rezerve, întrebând-o ce mai face. Pe moment realizez că niciodată nu mi-a răspuns exact la întrebarea aceasta, fiind mai curioasă de ce aveam eu pe suflet, în schimb.
Se fâțâie pe la ghișeu, zâmbind și bolborosind nonsensuri, ca de obicei. După o discuție scurtă și totuși plăcută, îmi iau la revedere, căci se apropia de ora 17:00, iar întâlnirea mea era la 17:35. Grăbesc pasul către casă, în ideea de a nu întârzia, căci dacă urăsc un lucru mai tare în acest univers decât lipsa de punctualitate acela este lipsa de punctualitate.
Deja presimt. Întotdeauna am știut că a ieși cu un coleg e o idee proastă, încă nu realizez ce m-a împins să accept asta, toate se termină prost.
Paradoxal, aerul acesta rece îmi părea grozav de înăbușitor, făcându-mă să mă strâmb la cea mai mică adiere, însă continui să pășesc alert până când îmi zăresc blocul aparent renovat.
Credeam că schimbarea aceasta bruscă mă va extenua până la un punct final, mort, însă constat că încep să mă obișnuiesc cu stilul de viață haotic ce pare a mă defini în ultima vreme.

De-a dreptul trist îmi pare totuși faptul că prăpastia creată între mine și cei ce-mi colorau viața odinioară se adâncește, dar și mai deprimant este sentimentul de resemnare în privința asta. Nu-i mai caut în viața mea, resimt inutilitatea unora la cote maxime, astfel că parcă întreaga fire-mi explodează în repulsie la vederea lor. Și totuși, de ce? Ciudățenia este la mine, de data aceasta, îmi spun pregătindu-mă de plecare.

Poate că sunt atât de îngropată în lucrurile nebunești care mi se întâmplă că nu mai resimt teama, teama care acum o lună mă sufoca în totalitate și scotea și cel mai mic strop de viață din mine.
Traiul alături de Temari și Hinata parcă s-a încheiat atât de repede pe cât a început, am sesizat uimită. Fie încep să pierd noțiunea timpului complet, fie am simțit disperarea de a avea spațiul meu teribil de tare, astfel că nu în mai mult de câteva săptămâni am reușit să mă mut în locul pe care încă încerc să-l numesc casă.
Încercând să merg pe o premiză și o atitudine pozitivă, am decis să-mi alung din minte senzația că sunt vânată ca un animal inutil și chiar m-am străduit să duc un trai normal, dorind să revin la sentimentul de normalitate ce mă definea acum ceva timp și care, totuși, îmi pare atât de patetic acum când sesizez că totul e atât de banal și plicticos.
După ce mă asigur că am lăsat totul în regulă, încui și mă îndrept către parcare unde aștepta mașina mea parcă prăfuită în totalitate. Nu-mi aduceam aminte când am condus ultima dată, dacă stau să cântăresc bine situația.
Verific încă o dată mesajul colegului cu pricina și încerc să depistez în mintea mea localul despre care îmi spusese atâtea. Este așa o greșeală, îmi spuneam în mod continuu în drum spre centru, așa o greșeală. Trăiesc cu vaga impresie că mereg am evitat să-mi dau întâlniri cu majoritatea colegilor, căci mi-e de-a dreptul groază de urmări. Cine știe? O relație urmată de o despărțire teribilă. Cum aș putea să supraviețuiesc aproximativ șase ore pe zi în aceeași cameră cu el, fixându-mă disperat și ofuscat? Amuzant, dar primul instinct la gândul acesta a fost să îmi mușc limba, gest urmat de un râset care mă uimea până și pe mine. Am ajuns atât de distrusă și doritoare de ceva care să mă încălzească încât simt că mă agăț de o ușoară frustrare, un lucru în care refuz să intru.
Trec pe lângă vechiul meu cartier și simt cum mi se usucă gâtul până la refuz. Îmi era atât de dor, un dor frapant și enervant care mă mânca de vie. Realizez, totodată, că nu am mai auzit nimic de bruneta mea, lucru care nu mă surprinde foarte tare, având în vedere faptul că e în perioada sesiunilor și mă așteptam la o ușoară distanțare temporară.
Încerc să-mi alung orice alt gând la vederea localului și parchez cu grijă în fața acestuia. După rapidele verificări obișnuite, încui mașina și pășesc în interiorul cafenelei, căutându-mi colegul cu privirea. Tresar puțin la vederea acestuia, așezat fix la masa pe care probabil aș fi ales-o eu, căci este lângă geam. Îi zâmbesc ușor jenată de penibilul situației în care ne regăseam la prima întâlnire, întâlnire în care acesta părea că își pune toate bazele, fapt ce chiar mă determină să mă simt grozav de prost, căci implicare din partea mea nu va exista.
- Destul de frig, huh? Întreb aprinzându-mi o țigară
Îmi zâmbește în locul unei aprobări și realizez că, într-adevăr, era atractiv, însă nici dacă devenea o ambiție personală nu cred că aș fi acceptat o relație cu el. Mă detest din tot sufletul meu în astfel de situații, situații în care eu mă pot confunda ușor cu o sculptură de marmură, rece și incapabilă a iubi, iar el vibrează la gândul că putem avea un ceva. Într-adevăr, mă detest, îmi spun expirând fumul odată cu toată nervozitatea mea de moment.
Tresar la auzul vocii chelneriței care părea afectată teribil de vremea deprimantă de afară. Decid că o cafea vieneză este singurul lucru de care am nevoie acum, astfel că îmi comand una, abordând o atitudine relaxată pe urmă.
Respir ușurată când începem o conversație în adevăratul sens al cuvântului, savurând câtuși de cât ieșirea, deși poate nu mi-am dorit-o prea tare. Era amuzant, ori încerca să fie, lucru care parcă mă împingea către un chicot pe alocuri, gândind că stângăcia mereu a fost trăsătura lui definitorie.
Și poate asta îl făcea și atât de pur și special, încapacitatea de a juca teatru și de a-și pune masca la venirea dimineții, așa cum și eu fac deseori, asemeni celorlalți actori care formează lumea asta în splendoarea ei falsă.
Tot ce-mi inspira acum era simplitate și, totuși, frumusețe lăuntrică, fapt ce chiar mă determina să-l ascult mai atentă, mai grijulie, fiind cu adevărat curioasă de el ca om diferit, special, sau poate nu.
Oh, ce îți e și cu aparențele acestea atât de înșelătoare încât te înspăimântă.
Îmi scutur ușor capul în ideea de a-mi alunga starea aceasta meditativă și parcă mă afund cu totul în scăunelul dubios de confortabil, privindu-l lung pe Jess.
- Mă bucur că ai acceptat să ieșim, spuse acesta dintr-odată, zâmbindu-mi cald.
Inevitabil, m-a făcut să-mi mut privirea pe fereastră, zâmbind la rândul meu la sesizarea naivității lui.
- Presupun că amândoi aveam nevoie de puțin aer, îi răspund prompt, expirând fumul care făcea din tânărul șaten un fumător pasiv.
Până și fumatul a devenit o exagerare în ceea ce mă privește, în ultima vreme. Realizez cu stupoare că deși eram tipa limitelor, parcă tind să le încalc pe toate acum, numai din pură ambiție personală. Poate doar îmi doresc să-mi dovedesc mie însămi că nu sunt un om slab, deși nici eu nu mi-aș crede minciuna asta.
Vocea sa îmi întrerupe derularea propriei vieți precum un film, abordând diverse subiecte care parcă-mi păreau din ce în ce mai plictisitoare. Ce voiam, de fapt? Susțin dorința mea de a reveni la normal, la relații simpliste și banale, însă întreaga-mi ființă cerșește un gram de acțiune. Precis mi s-au modificat preferințele și așteptările, lucru care nu mă supără neapărat, căci îl privesc ca pe un fenomen întâlnit și firesc atunci când vine vorba de natura schimbătoare a omului, însă ceva tânjește în mine.
Deja nu mă mai pot limita la dorință.
Mă regăsesc aici, în această cafenea, incapabilă de a fi cel puțin două minute atentă la spusele sale, deși asta-mi propusesem cu înverșunare, ca semn de respect.
Când în sfârșit parcă-mi revin în simțuri, reușind să-l privesc fix, îmi simt telefonul vibrând pentru două secunde în buzunarul paltonașului pe care încă nu îl dădusem jos, aparent. Îl întrerup ca o bădărană absolută, cerându-mi ulterior scuze, și îmi scot telefonul pentru a-l verifica rapid sub privirile sale intense.

“Cinăm la Naruto în seara asta, ochi verzi.
Ție și prietenei tale v-ar plăcea să ne acompaniați?
Bănuiești probabil cine sunt, abia aștept să te văd.
21:00, nu întârzia.”

Zâmbesc ușor iritat-intrigată și iau o gură de cafea, scuzându-mă pentru deranjul provocat.
- Mi-ar plăcea să ne cunoaștem mai bine, Sakura.
Nu exagerez, însă simțeam că lichidul ce tocmai îmi ajunsese în stomac va face cale întoarsă. Mă smucesc efectiv singură din scaun, privindu-l cu un scepticism grozav de deranjant. Ferm convinsă fiind că întreaga întâlnire a fost interpretată ușor eronat, gândesc că cel mai corect ar fi să abordez subiectul și să fac puțină lumină în întuneric.
- Ahm, Jess, spun dregându-mi vocea ușor răgușită, nu cred că..
Începutul de discurs motivațional îmi este întrerupt brusc și de-a dreptul agresiv de acesta, care, cu o seriozitate amuzantă parcă, mi se destăinuie.
- Știu că nu ieși cu tipii din clasă, știu că eviți asta și că probabil nu am nici o șansă, însă mi-aș dori să-ți demonstrez că ar trebui să fiu o excepție și să-mi acorzi o șansă.
- Jess, spun încercând să mă impun câtuși de cât, e drăguț că aud asta și apreciez, însă nu îmi doresc ca acest lucru să evolueze cumva mai mult de atât.
- De ce, mă rog? Îmi trântise acesta replica încărcată cu o ură de nedescris, dând dovadă, de asemenea, și de adevărată nesimțire.
Dacă până acum îmi părea cam deranjantă atmosfera, acum mă făcea să cred că dezvoltă o obsesie în secret, precum maniacii tipici, lucru care m-a făcut să răspund instantaneu, vizibil iritată.
- Este musai și absolut necesar să îmi răcesc gura explicându-ți că ceea ce-ți dorești tu nu este și nu poate fi împărtășit?
Deși regretam, într-un fel sau altul, răceala cu care răspundeam destăinuirilor lui, am decis să nu las asta să mă influențeze în nici o măsură, căci aș numi asta milă, iar eu nu fac lucruri din milă.
În următoarele cinci minute se dezvoltă o adevărată “luptă pentru supraviețuire” între noi, astfel că îmi pun finuț geanta la umăr, las banii pe masă pentru cafeaua pe care nu am apucat să o simt cum ar fi trebuit și plec din dreptul mesei fără a-i transmite nimic în plus vizavi de ceea ce merită.
În nu mai puțin de cinci minute sunt în mașină, pornind ușor către locușorul meu de liniște după o întâlnire atât de previzibilă și atât de ratată.
Cum, pentru numele lui Dumnezeu, am acceptat în primă fază asta? Dau vina, ca de obicei, pe instinctul de moment care-mi șoptește parcă numai prostii în ultima vreme. Știam că va fi o prostie, căci, într-adevăr, parcă nu mai suport prezențele masculine din viața mea. Masculine, hah, prezențe de orice fel!
Totodată, sesizez cu indignare că niciodată nu mi-am dat mai tare ochii peste cap decât în aceste cinci minute. Cred că devin din ce în ce mai insuportabilă pentru cei din jurul meu, eu împreună cu pretențiile mele imposibil de atins. Totuși, de ce mi-ar părea rău? Niciodată nu cred că-mi voi cere scuze fiindcă sunt un om selectiv.
După ce mă asigur că iau totul cu mine, urc în apartament în ideea de a mă încuia în duș pentru următoarea jumătate de oră, însă parcă telefonul dădea să explodeze de mesaje din partea deranjantului meu amic.
O strâmbătură grozavă îmi conturează, pentru a treia oară pe ziua de astăzi, chipul, determinându-mă parcă să trântesc totul în calea mea. Clar aveam nevoie de un duș fierbinte pentru a-mi relaxa toți mușchii, în special sistemul nervos care stătea să cedeze.
Duș, timpul reflecției, îmi spun amuzată odată ce simt apa făcând contact cu umerii mei.
Brusc îmi vine în minte mesajul de mai devreme și, în special, ora menționată în el. Grăbesc puțin totul și ies, verificând ceasul în speranța că nu este târziu. 18:30.
Ce uitucă.
Iau telefonul, comunicându-i Hinatei de cele primite și așteptând un răspuns pozitiv, căci doream să-mi ies din sfera normalității și a rutinei astăzi. În plus, nu i-am mai zărit de o vreme, ar fi plăcut să văd câteva fețe familiare.
Total neașteptat, bruneta își dă acordul, cu condiția că ne vom întâlni acolo, căci aparent are ceva de rezolvat. Dubios. Hinata, ocupată, după cursuri? De-a dreptul dubios.
Câteva ore alături de pisoiul meu morocănos în fața televizorului trec pe nesimțite, ora fiind acum 20:15. Ar trebui să mă pregătesc, îmi spun luând creatura prea leneșă pentru a se mișca de pe mine și îndreptându-mă spre cameră.
Oare cum voi reacționa în fața acestei revederi? Voi simți repulsie, voi simți regăsire? În acest moment găsesc acest aspect o adevărată enigmă, felul în care mă voi simți eu în acest context.
Fâțâiala accentuată de emoția apropierii momentului au făcut ca minutele să treacă ciudat de repede, astfel că acum mă îndrept hotărâtă și stăpână pe mine către mașina pe care o lăsasem parcată în fața blocului, cu destinația deja stabilită. Cum se întâmplă să dispun de norocul prostului în ultima vreme? Parcă singurele locuri pe care le mai frecventez sunt teribil de aproape de cartierul meu, fapt ce încă mă face să mă întreb de ce am luat mașina. Totuși, casa familiei Uzumaki este ceva mai departe, îmi spun resemnându-mă fericită.
Ce o mai face? Sunt așa un om curios, mă înspăimânt deseori.
Porțile se deschid, lăsându-mă să intru în curtea vilei sale și să parchez, ulterior, destul de aproape de intrare. Aleg totuși să îmi iau decât gentuța cu mine și mă îndrept spre intrare, constatând că picioarele mele acționează de unele singure, arătând ca niște jeleuri, eventual. Prea emoționată, de ce?
Apăs cu hotărâre soneria și nu în mai mult de două minute o siluetă masculină se afișează mândra în fața mea.
- Ai venit, și nu-i încă 21:00, sunt impresionat.
- Mă jignești, Uchiha.

Subiect: Re: Sânge tânăr Vin 18 Dec 2015, 01:06

Cum? Cum să te oprești aici? Intenția ta de a ne lăsa în suspans și-a făcut efectul și este, totodată, singurul meu of. Încă o dată ai făcut ca atitudinea Sakurei să fie deliciul acestui fic. Surprinzi atât de bine reacțiile ei, încât mă faci să citesc și să recitesc fiecare rând doar pentru a simți încă o dată plăcerea provocată de imaginea unei persoane ca Sakura plăsmuită în mintea mea. O să sfârșesc recitind tot ficul, dar, înainte de asta, o să aștept cu nerăbdare următorul capitol. a hug

Subiect: Re: Sânge tânăr Vin 18 Dec 2015, 12:11

VAAAAAAAAAAAAAAI DOAMNE! so proud!
Ma bucur asa mult ca ai postat, si cred ca deja ti-ai dat seama, dar chiar ma bucur! Mi-era foarte dor de stilul tau de a scrie, si deci nu l-am vazut ceva timp m-am obisnuit repede. Ne-ai lasat in suspans, insa replicile cu care ai facut-o au fost de-a dreptul geniale, datorita atat suspansului cat si faptului ca relatia lor e foarte intriganta, diferita. Imi place tare mult viata Sakurei si rapiditatea cu care se schimba mereu, iar capitolul asta mi s-a parut tare relaxant si interesant. Abia astept sa postezi din nou, caci ma intreb ce se va intampla la Naruto. Iti urez muult spor la scris in continuare! *hugs&kisses*

Subiect: Re: Sânge tânăr Sam 19 Dec 2015, 02:08

As spune ca esti prea cruda cu noi fiindca ne lasi in suspanshl asta, dar nu am sa o fac, pentru ca stiu ca a fost decizia potrivita. Suspansul e principalul atuu al unei povesti, iar faptul ca tu posezi aceasta calitate de a face oamenii sa isi doreasca sa citeasca o continuare cat mai repede deja imi este cunoscut. Iar eu vreau mai mult. Imi place capitolul, imi place incotro o ia naratiunea, ador stilul tau si mor de nerabdare sa aflu ce se va intampla in continuare. Personajul Sakurei, asa cum am mai spus-o, e conturat intr-un mod genial si, pare-mi-se, original. Ma intriga relatia ei cu Sasuke, ador replicile pe care si le dau unul altuia si nici nu incerc sa ghicesc ce se va intampla cu ei, astept sa ma surprinzi, desi stiu ca lucrurile nu o sa se petreaca prea repede. Sau...cine stie... Deja am inceput sa aiurez, asa ca am sa inchei aici. Astept urmatorul capitol, asa ca, te rog, nu-mi lungi agonia prea mult timp. *kisses*

Subiect: Re: Sânge tânăr Dum 20 Dec 2015, 10:31

Heei.
Habar n-am cum de am intrat pe forum avand in vedere cat de ocupată am fost si o sa fiu. Sunt extrem de bucuroasă de acest capitolul pt ca imi da impresia ca incep sa o cunosc mai mult pe Sakura, desi incep sa nu o mai inteleg pe Hinata, dar ma rog, te pot ierta fiindca nu este pe deplin un personaj principal, cel putin, nu mi se pare. Totusi, ador felul in care faci personajele sa se întâlnească si mai ales dialogurile dintre ei. Cred ca o sa fie o seara interesant pentru fete, desi ma mira lejeritatea lui Sasuke, imi parea mult mai retras si complicat.
Anyway, un capitol exceptional, ca de obicei. Iti multumesc pentru anunt si sper sa postezi putin mai des. Pup.

Subiect: Re: Sânge tânăr Dum 04 Sept 2016, 00:09

Fanfic blocat din cauza inactivității.