,, De 2 luni m-am mutat la mătuşa mea Loredana, o femeia de 29 de ani, petrecăreaţă, îşi asumă orice risc. Deşi este sora mamei mele ele doua nu seamănă deloc, mama mai are încă o soră şi un frate. Eu m-am mutat la mătuşa Loredana deoarece am vrut să îmi pun ordine în gânduri,să mă mai liniştesc.
  Tatăl meu vroia să excelez in trasul cu arma, trasul cu arcul,artele marţiale,lupta cu sabia, asta mă făcea fericită într-un fel, dar uneori uitându-mă la ce am făcut nu îmi plăcea, am ucis multe persoane dar şi ele la rândul lor au ucis pe cineva, gândul acesta mă mai alina.
  În schimb mama mea vroia să fiu o adevărată prinţesă. Când mă vedea în blugi cu bluză se enerva şi mă punea să mă schimb, când mâncam la masă trebuia să fie toţi membrii familiei sau altfel nu mâncam  şi noi eram o familie de 4 copii 2 fete şi 2 băieţi  şi mama cu tata. Se întâmpla ca soră-mea să întârzie şi să o aşteptăm, sau tata să nu vina acasă nu mâncam deloc toată seara era un chin pentru mine , că eu în fiecare dimineaţă trebuia să alerg câţiva km ca să fiu în formă. Waw viaţa mea este chiar interesantă.
Afară se aude un zgomot ciudat mă uit şi nu văd pe nimeni, şi dintr-o dată o văd pe vecina mea Daniela care leşină, mă speriu îmi i-au katana şi mă duc să văd ce are.
-        Unde pleci?
-        Revin imediat.
Mă apropiu de ea , îi verific pulsul nu avea puls, atunci m-am speriat. Mă uit la ochii ei erau daţi peste cap. În acel moment eram destul de speriată nu ştiam ce să fac. Aud ceva mişcânduse în spatele meu scot repede katana.
-        Cine e acolo? Glasul îmi tremura, mâinile îmi tremurau, inima îmi bătea tare. Dintr-o dată se auzi un glas.
-        Lasă katana jos sau va ieşi urât.
M-am întors sper persoana misterioasă, îndreptând katana spre el in semn de apărare.
   - Cine eşti? Şi ce doreşti?
   - Cine sunt eu ? Sau ce sunt eu?
   - Cum adică?
În acel moment mi-a îngheţat sângele în vene ,,Ce sunt eu? ” adică el nu este om?
-        Da tu crezi că un om poate să lase o persoană fără suflare fără să lase urme?
Trebuie să recunosc că nu am văzut persoane care să nu lase urme, dar tocmai el a recunoscut că nu este om, dar atunci ce este el? Ce doreşte? De ce a omorât-o? Cum a reuşit să o omoare fără să lase urme? Sunt multe întrebări la care stiu că nu voi primi răspunsuri.
-        Cred că ai multe întrebări aşa-i? Cuvântul vampir te lămureşte ?
Am înmărmurit când i-am văzut zâmbetul diabolic, scoţându-şi colţi la iveală.
Analizându-l am văzut cum îşi trecea limba peste colţii lui albi care acum puţin timp erau pătaţi de sânge, provocându-şi plăceri când simţii gustul acelui lichid roşu gâdilindu-i papilele gustative.
Bătăile inimi mele erau tot mai accelerate cât el se apropia. Mă privea cu o dorinţă arzătoare, apropiindu-şi colţii de gâtul meu. Eram imobilizată din cauza fricii nu puteam să mişc nici un deget, iar asta mă făcea să urlu în interiorul meu.
Îmi imaginam cele mai groaznice moduri de a murii, în timp ce aşteptam contactul dintre colţii lui şi pielea mea, însă acesta nu avea loc. Mi-am deschis ochii, răsuflând uşurată când observasem că acel „vampir” nu mai era lângă mine!
Sună o alarmă Camelia se trezeşte vede ca e ora 7 trebuie să merg la scoală îşi caută hainele nu le găseşte.
-        Unde sunt hainele mele?
-        Aici dragă. Cum ai dormit?
-        Bine dar am avut un vis ciudat, trebuie să mă grăbesc.
Ajung la şcoală şi o vad pe Daniela şi îmi amintesc ce am văzut aseară şi mă speriu, nu ştiu ce să fac, vine un profesor din spatele ei si o trimite în clasă. Daniela este colega ei de clasă. Daniela stă lângă geam şi Camelia stă pe mijloc.
„Nu ştiu ce am văzut aseară sau ce pretind că am văzut, dar ştiu că ea nu mai avea puls. Dacă era moartă ce caută aici şi de ce este aşa de palidă, şi de ce are un medalion cu un liliac?
-        Camelia! Camelia! Camelia!
-        Da. Am răspuns agitată. Trezindu-mă din vis.
-        Fii atentă la tablă da?
Am dat din cap, fiind atentă la lecţie.
De câteva zile Daniela se comportă ciudat şi arată ciudat. Este din ce în ce mai palidă, nu tare vorbeşte, nu merge afară,  este mai retrasă, şi poartă un colier cu liliac care mă sperie. Poate este bolnavă, poate.
Se sună Camelia îşi face ghiozdanul. O vede pe Daniela plecând, şi ea o urmăreşte să vadă unde merge. Daniela îi simte sângele lui Camelia, dar se preface că nu ştie nimic. Merge la o casă pustie de la marginea oraşului.
-        Bine ai venit Daniela
-        Salut.
-        Cine este prietena ta?
-        Ea este Camelia.
-        Cum ai ştiut?
-        Te-am simţit după miros.
-        Tu eşti tipul din seara aia.
-        Deci pe tine te cheamă Camelia.
-        Da. Dar pe tine cum te cheamă?
-        Eu sunt……
-        Lasăl pe el. eu sunt Vlad.
-        Mă bucur de cunoştinţă.
-        Vlad! Las-o în pace da? Că altfel îţi rup capul.
-        Gata Vlad, Daniela, calamaţivă.
În acel moment eu am încremenit eram foarte speriată, nu ştiam ce să fac? Să fug. Să urlu, să încerc să îi omor sau ce? Inima îmi bate tare mâinile îmi transpiră, şi tremur umpic.
-        Ce sa întâmplat Cami?
-        N-n-n-n-nimic.
-        Eşti sigură?
-        Da. Nu. Cred. Poate. Nu ştiu?
-        Îi este frică acum eşti la mâna mea
-        Nu nu sunt. Scot din geantă un pistol şi îl îndrept spre el.
-        Bine se pare că tot timpul eşti înarmată.
-        Tatăl meu m-a învăţat să nu las garda jos niciodată.
-        Aaaaa interesant.
-        Zimi repede cum te cheamă.
-        De ce te interesează?
-        Că tu îl ştii pe al meu.