Buna din nou,
Stai calma, nu ti-ai iesit din mana. Capitolul a fost absolut genal. Nu stiu de ce, dar m-as fi asteptat la mai mult. Mai mult mister, poate .. mai multe detalii despre acel incident sau de ce nu, alte intamplari.

Citat :

- Absolut nimc, a făcut o pauză, ieşit din comun.

Cu fraza asta pot spune ca m-ai "cucerit". Nici nu-ti inchipui cat de mult mi-a placut si cat de mult mi-a dat de gandit. Desigur, m-am gandit eu la multe lucruri dar mereu am asteptat sa aduci nextul si sa ma uimesti din nou, sa ma lasi in suspans total.
Descrierea, naratiunea, ideea ..absolut toate elementele imi plac.

Spor la scris si la idei!^^

Buna

Cred ca glumesti Naruto? Cum?! Cred ca sunt mai confuza ca Sakura
Aaaa...! a sarutato?! Dar... dar ..

Ooook. Capitolul a fost suberb, extraordinar, perfect! Sa stii ca ai un talent iesit din comun
Ce mai pot spune.. mi-e cam mila de Sakura Naruto e.. fratele ei. Chiar si vitreg, tot frate ramane. Oricum. Ard de nerabdare sa apara si Sasuke prin peisaj.

Multumesc ca m-ai anuntat. Spor la scris si la idei!^^

Edit: Era sa uit. Distractie placuta!

Nu mai inteleg nimic adica acela nu era sasuke.Sper sa pui nextu mai repede.Si te rog sa ma anunti.Te pup!

Hellău guys ! A trecut ceva vreme de când nu am postat, dar de când cu temele și teze și teste și restu merge mai greu :) buuut, ZuZuu:) is finally back *evil laugh*. Mă bucur să aud că vă place noul titlu ;)) love ya guys :* M-am decis ca în acest capitol să las povestea însfârșit să înceapă. Țineți-vă bine de mouse că începe acțiunea ! (știu, știu sunt teribilă). Anyways, despre treaba cu Sai a fost ceva neprevăzut, știu nu? Chiar eram foarte curioasă să văd care vor fi reacțiile voastre, căci și eu m-aș fi gândi că era vorba de Sasuke. Mergem mai departe, da?
Spor la citit my sweet candies ... enjoy !

Hei.
Cat ma bucur ca ai adus nextul :X Vai deci a fost atat de .. .. .. nu am cuvinte, sincer.
Imi place atat de mult capitolul asta, si ideea cu rapirea si tot misterul.. cireasa de pe tort :))
Cand credeam ca lucrurile incep sa mearga bine, sa se mai duca cu misterul si tot suspansul, pam.. pam, rapirea. :))
N-ai idee cat imi place ficul tau :X Vreau capitolul 8
Spor la scris si la idei!^^ Scuze ca scriu atat de putin si ca ma repet intr-una dar am o stare de soc. Chiar nu stiu ce sa zic =))
Anunta-ma in continuare

imi place capitolul mult !

Deci, deci, deci. Cum am spus, capitol o singură dată pe lună. Aș fi vrut să-l postez pe întâi, dar nu am avut idei sau timp; ba prea multe teme, ba teste, ba TEZE! Revenind, chiar m-am distrat scriind capitolul ăsta. Sunt părți la care ideiile mi-au venit așa ... fluent și dintr-o dată așa că le-am scris. Nu știu ce ați putea să spuneți despre ce am scris de data asta :-?
Anyway, enjoy :*


Stăteam liniștită pe bancheta din spate. Nu îmi era frică, ba chiar ușurată. De ce? Nici eu nu știam; poate pentru că scăpasem din Infern sau poate pentru că nu aveam să-l mai văd pe Naruto. Nu știu.
Conducea tare, prea tare pentru propria-mi siguranță. Începusem să-mi fac sceanrii în care el va face un accident și vom muri. Să-mi găsesc sfârșitul pe bancheta din spate a unei mașini, răpită, fără s știu unde m-ar fi dus, fără să-mi aflu scopul în viața asta. Erau atâtea lucruri pe care vroiam să le fac, aveam atât de multe vise, speranțe. Ochii i-am ținut închiși, strânși în speranța că va diminua durerea, dar nu s-a întâmplat nimic. Am simțit cum corpul îmi devine moale și apoi am adormit.

- Trezirea!

Vocea îmi era necunoscută, rece, plină de dispreț. Mi-am forțat ochii să se deschidă, dar pleoapele îmi eru grele. Era ca și cum corpul meu ar fi știut că urmează ceva rău și vroia să prelungească momentul în care eram cât mai mult.
Am simțit o prezență pe chip, dar nu i-am dat importanță; era blândă, gentilă, caldă. Când a dispărut, tot trupul meu a început să tremure, căldura ce mi-o transmisese părea a fi vitală. Am încercat să mă obișnuiesc fără, dar apoi am simțit-o din nou. De data asta mult mai puțin, mai rece, mult mai dureroasă. Pielea obrazului stâng începea să mă ardă și atunci mi-am deschis brusc ochii. Am întâlnit o față rigidă prima dată, iar apoi plină de dispreț. De ce? Nu puteam să-mi închipui de ce. Ochi negrii, păr negru, înalt; îl priveam și mi-a zburat gândul la Sai, nu pentru că semenau căci la înfățișare erau total diferiți, ci prin felul în care îți impune prezența.
M-am dat jos din mașină, ușor amețită și l-am urmat. A intrat într-o clădire veche și mai că nu se dărâma. La primul gând, am crezut că o să fie o încăpere la fel de neagră și de subră cum am văzut și în filme. Am rămas șocată să văd că nu era așa; totul părea mai cald, mai liniștitor. Roz? Nuu, în niciun caz. Galben? Nici măcar. Roșu? Nope. Era tot coridorul din fața mea ALB! Ieșit din comun? Foarte! Adică, dacă stai să te gândești, când vezi o asemenea clădire te-ai gândii că totul trebuie să fie sumbru și restul tacâmului, dar era alb. Plin de alb, mă dureau ochii.
Când am ajuns la o ușă, el a bătut de ori apoi a apăsat clanța și a intrat. Am mers după el și ce să vei. Roz! Puteau lucrurile să devină și mai ciudate decât erau? Ce fel de răpitor aduce victima într-o asemenea clădire sau mai bine spus: într-o clădire cu camere roz? Nu ar fi trebuit să îmi fie frică să tremur să ... nu știu. Îmi venea să râd, să râd cu lacrimi, dar am încercat să mă abțin pe cât posibil căci nu știam de ce este în stare omul din fața mea. Am încercat să păstrez o expresie cât mai blank, dar îmi părea imposibil. Unele nimicuri îți par mult mai amuzante când nu ți se permite să râzi. Cât de adevărat.

- Unde e?

L-am auzit pe el întrebând. M-am uitat prin jur să văd cu cine vorbește și am văzut o fată ieșit din comun de frumoasă. Brunetă cu ochii deschiși la culoare îmbrăcată cu un maieu mulat alb, o pereche de pantaloni din latex negri lucioși și o pereche de pantofi foarte înalți tot negri. S-a uitat o singură dată la mine, dându-și ochii peste cap.
Ne-am îndreptat spre camera pe care a indicat-o bruneta. Mă așteptam de această dată să fie ceva colorat cum am fost și restul camerelor pe care le-am văzut. Aceasta era închisă la culoare, albastră mai exact. Un albastru profund atât de plăcut priviri.

- Am adus-o!

Din nou băiatul de lângă mine a vorbit, vocea lui atât de dură îmi trimitea fiori. Mă gâria la urechi fiecare cuvânt pe care-l scotea pe gură. Un scaun și un birou erau ăn fața noastră. Persoana de pe scaun era întoarsă cu spatele, a făcut un semn cu mâna, iar cel de lângă mine a început să se îndepărteze. Am vrut să merg după el, dar mi-a spus amenințător că trebuie să rămân. Plină de teamă m-am întors înapoi cu fața spre scaun. Tot întors, la fel de tăcut. Nu știam ce să spun sau ce să fac, eram prea speriată să mă gândesc la ceva. Stăteam ca o stană de piatră în poziție de drepți așteptând ca el să fac ceva.
Un fum suspect s-a ridicat în aer, deasupra lui. Fuma, iar fumul acela îmi inunda năriile, plămâni și m-a făcut să tușesc. Era ca o otravă, toxică, fatală, iar corpul meu nu accepta așa ceva. S-a întors lent spre mine. Era tânăr, nu foarte, dar era în jurul anilor treizeci - treizeci și cinci maxim. Arăta bine întradevăr. Ținea țigara între două degete și mă scana din ochi până-n picioare. Și-a întors ochii la ai mei și a rânjit prostește, dar sexy. Eram nedumerită; cine era, ce vroia de la mine, ce se întâmplă și îmi era atât de frică să întreb. Cum am mai spus, nu știi niciodată la ce să te aștepți.

- Sakura...

Am tresărit. Numele meu, de unde îl știa?
S-a ridicat de pe scaun apropiindu-se de mine. Ochii lui fugeau de la un punct al feței mele la altul. Eu am rămas în aceiași poziție privindu-i ochii negricioși. Zâmbea și se apropia din ce-n ce mai tare. Mâna stângă îi ajunsese pe obrazul stâng alintându-l cu căldura pe care o emana. Sentimentul era divin încât inconștientă de acțiunile mele și, poate, de viitoare consecințe, am închis ochii și m-am bucurat de atingerile lui. Când mâna lui mi-a părăsit pielea am deschis ochii. Mă privea intens. I-am zâmbit și eu.

- Cine ești?

L-am întrebat parcă având mai mult curaj ca înainte. A rânjit și s-a pus înapoi pe scaunul lui. A ezitat un minut, mă privea în ochii, dar nu puteam să citesc nimic. Era gol, indescifrabil. Cine ești?

- Tatăl tău!

____________________
A/N Capitol necorectat!
Decii, ce credeți? Prea mult oare?
Am impresia că-i prea puțină descrierea, am dreptate? :-?
Doamne, deci spre că v-a plăcut șiii că mai aveți răbdare până la Sasuke :-”
Apare și el curând, this is a promise !
Aștept comentariile voastre :*
Kisses and strawberries until next time.

Mersi ca m-ai anunțat si te rog anunta-ma cand pui nextul ! Frumos capitol !

:|
Ce? :)) Tare iti mai place sa te joci cu gandurile noatre . Si eu care credeam ca apare Sasuke insfarsit. Da` de unde.. tatal ei, serios?
Ai avut destula descriere, crede-ma. Totusi, capitolul, mi s-a parut cam micut, nu stiu de ce, poate pentru ca vreau sa citesc mai mult..
Deci, spor la scris si la idei!^^ Mersi ca m-ai anuntat.

Scuza-mi intarzierea. Si acum ma preseaza timpul, trebuie sa plec la scoala dar nu rezist, trebuie sa scriu un comentariu..
Ce?! Tu iti bati joc de mine, nu? Vai.. daca ai sti cat de mult ne tii tu pe ace.. Zau daca mai inteleg :))
Sasuke are o minte de copil de 9 ani =)) mai putin chiar. La 19 ani arata batran? Sau nu mai vede Sakura bine? Sau am inteles eu prost? Zi-mi ca e o super bunaciune :X :))
Deci tu te-ai incadra de minune pentru un film. Sa-l scrii, sa-l regizezi. La ce idei ai..
Sunt inca in soc. Nu-mi pot exprima prea bine ideile, si-asa nu mai gandesc normal. Bai ce copil e Sasuke.. mor :)) Lamureste-ne te rog :*
Spor la scris si la idei. Tu geniala scriitore, ai mila de noi si nu ne mai induce in eroare