Pierduta in umbre de sange

Hi, my darling!! Daca asta este neinspirat atunci nu stiu ce ar putea fi mai perfect de atat. Ma poti scoate din acesta panza de ceata odata pentru todeauna? Ce vrea Sasuke? Eu una nu inteleg nimic, incercand in continuare sa aflu misteriosul inteles ce paleste usor in umba cuvintelor. Off.. Ma faci sa devin poetica. De mult nu am mai fost atat de multumita de un scriitor. Aveam nevoie de asta.. Sa stii ca am citit o sumedenie de ficuri, am criticat la greu, am incercat tot timpul sa gasesc ceva frumos si impresionant, dar sa jur ca nu am gasit ceva mai perfect decat felul tau de a scrie. Cand privesc in acea profunzime a textului nu prea imi vine sa cred ca scrisa de un om. Sigur nu esti demon sau ceva?
Chiar nu inteleg.. Raman traumatizata placut in urma vederii acelor imagini. Mi se desfasoara in minte, lin si insuportabil. Si ma trezesc brus din acea dulce transa ce ma tine nemiscata, simtind doar un mic tremur incontrolabil. Intelegi ce spun? Chiar nu stiu cum reusesti.. Esti uimitoare. Ai un talent foarte rar si imaginatia ta este de o bogatie extraordinara.
Surprinzator.. Ca intotdeauna.. Off.. Ce as mai putea spune decat next si pupici multi!! Astept repejor next si mersi ca ma anunti de fiecare data. ByE, my darling!!

ce frumos ,

Chiar mi-a placut ,
sa sti ca nu zic asa , sa ma aflu in treaba ,
ficul tau e genial ,
nu glumesc , mersy ca m-ai anuntat de next ,
bai , deabia astept sezonul doi ,
as vrea sa ma anunti si cand pui urmatorul capitol ,
esti uimitoare , ai un talent aparte , si felul de a povesti sau , cum sa-ti spun mai devil , satanic ,
de aceea ti-am dat porecla aia , micuta satanista ,
astept cu mare ardoare , nerabdare , cum vrei s-o iei , nextul ,
bafta si pupici

Eh! am adus in sfarsit next-ul Aleluia! a dat Dommnul:)) Prima parte vor fi intrebari ironice si ciudate, apoi voi incepe sa povestesc ''realitatea'', deci feriti-va=))Nu o sa intelegeti nimic, dar ma cunoasteti voi=)))

Capitolul 18

Pana cand voi muri...

Gandurile Sakurei

Ploua. Atat de tare incat pot auzi sunetul plapand al mortii, acea melodie divina ce piere treptat inabusita de sufletul meu. Iti amintesti de mine? Sunt doar o umbra acum, un lucru inexistent ce capata forma si culoare, cand tu imi capturezi inima. Crezi in vise? Eu acolo iti gasesc frumosul chip. Sunt acolo unde ar trebui sa fiu, fiindca gura mea n-a incetat sa-ti strige numele, ma aflu pentru eternitate in dreapta ta. Melodia divina a pianului imi acompaniaza lacrimile.

Nu pot accepta ca tu sa preei controlul. Te-am chemat de atatea ori... tie nu ti-a pasat, ai continuat sa mergi si sa uiti. Sa pierzi imaginea mea scaldata in razele soarelui. Intoarcete, saruta-ma de parca ar fi ultima oara. Prima data cand mana ta dura s-a infasurat de talia alburie, am tresarit. Te-am privit in ochi si am zambind. Am decazut in balti de sange inca o data. Tu nu ai fost acolo sa ma prinzi. Ochii tai imbibati in ocean nu inceteaza sa ma ucida. Unde? Cand? Itrebari fara noima ce ma devoreaza din interior. Mori alaturi de cadavrele rasaritului...

Revenind la camera

Am pierdut... un lucru atat de stanjenitor. Oftez promitator si imi intorc lent capul spre geam. Era senin. Soarele valsa pe cerul azuriu. Caldura aceea atat de distanta ma incanta. Ma ridic alaturi de o urma de resemnare si incep sa caut lucruri care indica locul unde ma aflam. Nimic cunoscut. Un simplu vid aromat cu necunoastere. Gresia maronie, atat de rece, imi dadea senzatii pozitive. Eram undeva, iar acel undeva era asemeni unei case. Ce cuvat ademenitor, te cuprinde fara stiinta emanand placere, ''acasa'', oare mai exista cu adevarat acest cuvant? Acea placere nespusa, acele priviri blande, ce se plimba pe trupul tau. Aceasta era acum ceva timp pentru mine semnificatia cuvantului ''acasa''. O imbarligatura de non-sensuri abstracte, ce-ti deruleaza acea satisfactia sublima in minte, in ganduri, pana in strafundul fiintei tale.

Nu a mai ramas absolut nimic din personalitatea mea. Sunt o simpla papusa chinuita de propria moarte. Candva credeam ca aceste cuvinte misele nu pot exista cu adevarat, insa timpul a hotarat ca e momentul adevaratei suferinte. Il iubeam cum nimeni nu ar fi putut, ii eram alaturi minut de minut, in dreapta sa pentru al sprijini, pentru mine el a fost adevaratul motiv pentru a supravietui. A fost viata mea, a zburat alaturi de mine, a stralucit pana in acel moment. Existenta sa... imi provoaca sila! Nu-i mai suport chipul, de ce? De ce si-a lasat amprenta asupra existentei mele, acel nimeni, era unica mea scapare. Acum, traiesc invaluita de umbre abstracte. Danseaza la nesfarsit pe langa mine, infigandu-mi mii de cutite otravite in inima.

Incerc sa deschid usa greoaie. Era inchisa. O cusca, ma simteam ca intr-o mare de lacrimi, in care nu putea exista evadare. Strang puternic din pumn, incercand sa gasesc scapare. Ochii mei inexpresivi urlau de durere. Taietura aceea... sentimentele pe care le aduce odata cu ea. Amintirile nu inceteaza sa ma bruscheze. Tot ce vad in fata ochilor sunt chipurile lor. Imi agit capul icercand sa uit, sa las in urma strigatele timpului, sa le impachetez in briza calda a verii. Acel vant trecator ce te defineste.

- Odata ce ai pierdut ceva nu se mai poate intoarce!?

Nu realizasem, usa se deschisese la perete si frumoasa blonda intrase nestingerit in camera. Privirea ei cafenie imi analza rana deschisa. De ce? De ce nu spunea nimic? Buzele sale pline erau muscate de dintii imaculati. Auzeam scrasnetul lor. Se macinau strident, in incercarea nefericita de a ascunde durerea. Era inutil, o puteam citi precum o carte deschisa. Nu de putine ori petreceam serile in barurile ieftine din lumea Shinigami. Ea fusese acolo pentru a amortiza suferinta, nefolositor insa. Mahnirea mea nu putea fi oprita. Era un demon sfasietor, ce ucide fara a suporta destinul.

Sunetele pierisera. Puteam auzi doar zumzaitul oamenilor prezenti in camerele alaturate, dar nu-mi pasa. Respiram greoi, numai ca asta nu ma facea sa incetez. Sa ma opresc din incruntat, sa termin cu privirile ucigase, nu, nu puteam sa opresc ceva firesc, ceva ce-mi intrase in suflet. Ura aceea nu putea fi inabusita in cuvinte dulci sau magaieri tandre, ea doar crestea in intensitate sufocand restul sentimentelor. Am cazut, am intrat in dizgratia ingerilor, am devenit un esec, insasi viata mea era ceva zadarnic. Nu exista nici-o speranta de salvare. M-am afundat asa tare in intuneric, incat numai pot vedea lumina. Am incetat sa mai cred ca exista ceva viu. Doar moarte acopera corpul meu, precum sufletul sangelui, ma voi stinge in propria amaraciune...

Sasuke P.O.V

Mainile mele stateau intepenite pe suprafata dura a bancii. Corpul meu rigid degaja putere. Imi strang ochii cu rautate, sperand sa revin la adevarata mea viata. La prostiile pe care le faceam alaturi de prietenii mei, la certurile mamei. Ma chinuie. Toate aceste iluzii trecatoare formeaza un intreg amalgam de senzatii usturatoare. Intru in complicatii inutile. Daca vreau sa-mi readuc linistea trebuie sa imi usuc sufletul. Sa uit de soaptele vantului, sa cad in purul imaginar. Oftez fara vreun sens si continui sa privesc in liniste. Ochii mei erau goi, nu mai reprezentau viata ci amaraciunile vietii. Nu puteam gasi o pereche. Nimeni nu dorea palpaitul mortii la fel de mult ca mine.

Ma ridic din scurt de pe banca si pornesc in umbrele graitoare ale nimicului. Pasii mei inutili erau nevazuti. Nu mai avea sens sa cred. Sa sper ca exista o lumina la capatul tunelului. Doar putreziciunea sfarsitului. Voi lasa stralucirea intunericului sa ma invaluie inca o data, pentru ultima data...

Aoleu nu prea am inteles nimic, dar ''dar'' (am spus de doua ori stiu) intrebarile alea... doamne nu le gasesc raspuns, de cand ma stiu caut si caut da NU, am ajuns la concluzia ca sunt puse de oameni snobi:)) Finetti va iubeste si va asteapta parerea:*

Mooor... De plaans... Off.. Cat asteptam acest val de inspiratie.. Gata.. Acum pot scrie.. Depind bolnavicios de opera ta, drogandu-ma cu ale tale sensuri ascunse si non-sensuri absurde. Fara inteles, fara capat, fara luciditate. De o senilitate obscura.. Insa imi dai acel puls nebun inimii si ma fac sa tresar. Off.. Stii cat te iubesc? Nu poot sa cred.. Pff.. Ce trist si sadic, si melancolic si perfect, si misterios si neclar. Intr-o zi o sa ma pierd undeva in nepreveziu citind cuvintele alea asezate tablietiu intr-o forma concisa si pura.
Iubeeesc felul tau de a scrie!! E.. E.. E.. Absolut inuman!!! Nu inteleg acea profunzime lamentabila, acel opac atat de luminos.. Doamne.. Sa mor si nimic mai mult. Dar sa stii ca nu mor pana nu termin de citit tot ficul. Dupa acea pot sa-mi dau duhul impacata.
Mica si iubita mea sadica!! Inca o data esti uimitoare si astept neeext!!! Cat mai urgent, talentat-o!! Sa ma anunti.. Si multumesc muuult pentru inspiratie.. Te-am pupat dulce, iubita!! ByE!!

Subiect: Re: Pierduta in umbre de sange Joi 16 Feb 2012, 02:22

Doamne draga mea m`iam pierdut noaptea citind asta! OMG ! Ce triist cum ai putut sa ma faci sa plang!!
Bad Bad Bd girl ! I like it ^^
In orice caz ficu`i bestial nici nu stiu ce sa`ti zic si imi place mai ales povestea asa in sine e minunata. !!
DEsi imi place sa dau din gura mult asta m`a lasat gen : :o !!!
Bravoo, veau un PM mare mare mare cand aduci nexxt ! xDD
Pa-Pa !

Subiect: Re: Pierduta in umbre de sange Sam 18 Feb 2012, 20:34

Dragii mei demonei, sper sa va placa si multumesc din suflet pentru comentarii:* suntem la Sakura pov. la pers a 3-a:)) Lectura placuta

Capitolul 19

Apogeul vietii, adevarata valoare

Sunetul calm al caldurii rasuna nestingherit in incaperea racoroasa. Putea simti cum linistea punea stapanire pe corpul ei. Blonda o privea cu o oarecare mila, insa nu lasa ca ochii Sakurei sa sfredeleasca asta. Pastra acea atitudine superioara ce degaja crud indiferenta. Nu ii pasa de adevarata ei fiinta, dorea cu incapatanare sa ramana in inimile oamenilor drept femeia pierduta in intunericul puterii. Ochii ei visatori se plimbau pe corpul ei. Nu putea descrie ce simtea. Dar oare inima ei mai putea indura vreun sentiment? Era inghetata precum vantul urii.

Glasul ei nu alina. Ramanea inchis in interior. Parca cuvintele nu doreau sa danseze in aer, nu era cu putinta sa viseze alaturi de zambetul ei calm. De ce? Atatea lucruri necunoscute, izgonite in intunericul mantuirii. Oare misiunea lor era cu adevarat sa calauzeasca spiritele aflate la ananghie? Sau sa distruga speranta unui nou inceput? Aveau o cale nula, ce se rasfrangea pe destinele oamenilor, nelasandu-i sa-si traiasca singuri viitorul. Ei erau ''Moartea''. Legata mereu de gatul oamenilor, asteptand intelept sansa decaderii.

- De ce te-ai opus? Credea-i ca te-as omori? Dupa atata timp petrecut impreuna speram ca vei realiza ca nu pot face asa ceva. E drept am omorat subordonati, le-am curmat fiinta, insa nu am regretat, am spus mereu un ''Adio'' rarefiat, sperand ca acel cuvat nu ma v-a bantui vesnic, in zadar defapt. Tu mi-ai aratat adevarata mea natura... ca frica nu poate sa ma ocoleasca sadic, poate doar sa intre in plin in mine si sa ma devoreze lent, precum un taifun demonic.

Rozalia nu raspunse. Era asezata pe acel scaun blestemat, de un sangeriu aparte. Privea geamul deschis prin care lumina translucida a astrului suprem oferea delicatete. Intr-un tarziu atentia ei reveni catre Tsunade. Zambi trist si isi lasa greutatea pe spate. Buzele ei subtiri ii oferira un raspuns sec si fara noima, ce suna mai degraba ca o intrebare pusa intr-un mod stupid si incoerent. ''Ce este inceputul?'' grai ea cu neputinta. Blonda se incrunta disperat, incercand sa dicteze un raspuns cat de cat logic. Nu gasea adevarata insemnatate a acelor cuvinte. Insa era de prisos, inutil precum clipele. Cine ar avea nevoie de ele daca timpul s-ar opri? Dar oare asa ar fi bine? Sa nu putem trece mai departe, sa uitam de noi insine si sa ne pierdem in propriu-l nostru ''eu''.

Bufni ironic, incercand sa indeparteze tragic misterul.

- Inceputul, dupa parerea mea implineste viata. Iar insusi aceasta semnifica timpul. Un intreg ciclu de inexactitati trmuratoare, ce se contopesc cu definitiile oamenilor. Cred... cu adevarat ca ele nu au un sfarsit, ca implinirea pamantenilor straluceste pe bolta cerului vesnic, mereu zambind bland, protejand si ultima farama de umanitate.

Raspunsul lui Tsunde ii facura ochii Sakurei sa spere. Prima clipa in care chicotea cu adevarat dupa incident. Primul moment in care cu adevarat sclipea in bataia soarelui. Nu putea intelege de ce, dar se simtea implinita. Acum avea o garantie ca sotul ei o proteja. Acolo din intuneric sau din lumina, nu conta atata timp cat il stia cu ea. Singuratatea ce cazuse pe ea fu alungata intr-o singura secunda, insa nu dura mult. Relua starea ei de negatie, de ura. Dar acolo in interiorul ei era ceva... o schimbare relativ necrutatoare, cu toate ca inima ei avea acelasi ritm, avea ceva, acel lucru ce indica implinire. Durerea tiranica incetase sa ii condua cu adevarat inima. Ofta copilareste, descarandu-si inima de toate greutatile.

- Da e posibil, defapt sper asta, atat de mult. Daca as mai avea sansa sa-i mai vad o data, of Doamne o singura data, m-as multumi sa stiu ca sunt bine. Sa ii spun fiicei mele sa aiba grija la baieti, sa se culce devreme, sa invete bine ca sa aiba un viitor maret, si lui. Sa-i marturisesc adevarata mea iubire, sa-i spun cat de mult il pretuiesc, cat imi doresc sa fie aici, oare cer prea mult? spune Sakura cu durere in glas, abtinandu-si lacrimile.

Tsunade nu se pronunta, pastra tacerea si ramase fixata pe cerul abastrui. Rase orbeste si isi intoarse privirea catre ea. Nu putea sa-i aline durerea, dar stia ca ii poate induce din nou adevarata stare, adevarata sa valoare, a mandriei, a sperantei, a vietii.

Multumesc pentru ca ai citit.:)

Subiect: Re: Pierduta in umbre de sange Sam 18 Feb 2012, 21:19

Deci cum nu nu nu waaai

!!
Nu e voie draga Finii, nu nu ahh!! DEci de ce t`eai oprit?
Anyway I LOVE IT ! in love

De ce lucrurile biune trebuie sa se sfarseasca mereu, ca sticla mea de cola!!
Firar oricum draga eu sunt oarecum "grabita" asa cate rog next s un PM la deLL !!
Numai bine >:D<

Subiect: Re: Pierduta in umbre de sange Dum 19 Feb 2012, 21:51

Ouu.. Scuze ca am ajuns tarziu. Acum.. Doamne!! Doamne!!! Si.. Mama!! Cum poti scrie atat de bine, de profund, de emotionant. Lacrimile mele mai aveau un pic si imi invadau fata, mainile mele imi tremurau. De fapt tremur inca toata. Sakura.. Omenesca? Vai.. Cat de sensibil, cat de frumos. Esti cu adevarat un suflet minunat, naprihanit. E minunat ce poti gandi, ce poti crea. Misterul, emotia, profunzimea cu care scrii totul ma invaluie. Nu mai pot scapa de acele cuvinte. Iubesc asta, iubesc felul tau de a povesti. Este atat de poetic si totusi atat de macabru felul in care asterni toate acele cuvinte.
WOW!! Inca nu ma pot trezi.. Mainile mele merg fara sa ma gandesc la cuvinte. Cat de perfect, de.. Nu mai am cuvinte de lauda pentru tine. Ma uimesti cu fiecare idee, cu fiecare propozitie. Esti cu adevarat un scriitor bun, ce nu apare in fiecare zi. Ai un talent unic, perfect. Este atat de inuman. Bravo!! E cu adevarat paradiziac ce poti crea. Toata acea unificare a tenebrelor cu emotii atat de ingenue, ce sunt expuse intr-un mod atat de.. de.. de uimito.. de perfect cu ajutorul cuvintelor.
Esti foarte, foarte buna la ceea ce faci si ma bucur din suflet ca esti prietena mea si ca am avut sansa sa cunosc un talent ca tine. Off.. As putea vorbi ore intregi despre asta. Dar trebuie sa te las, cu specificarea ca vreau repede next. Curiozitatea ma omoara!! Te rog, pune-te pe scris si adu-ne nextul. Sa ma anunti si mutumesc ca ai facut-o. Te pup dulce, scumpa!! ByE!!

Fic inchis pentru inactivitate.

Il gasesti la >> Fan Ficuri blocate