Am observant ca va place fic-ul meu, deci am zis sa scriu repede capitolul asta, asa ca iata-l.
Spor la citit

Capitolul 6

Sakura P.O.V

Era chiar doctora mea, de data asta am incurcat-o. Privirea ei era nelinistita, furioasa. Probabil si-a facut griji pentru mine, cine stie pe unde zice ca am umblat. Si chiar avea motiv sa isi faca, daca pateam ceva o incurca tot spitalul, nu numai ea, doar eram in grija lor. Tot ce sper acum e sa nu o fi sunat-o pe mama, singurul lucru pe care il vreau acum sa nu afle si stiu si cum sa fac asta. Am observant ca doctorei ii cam place de mine si daca scot cateva lacrimi si promit ca nu se mai intampla o rezolv.

Incerc sa fac o fata cat mai plouata, demna de mila. Incepeam sa ma gandesc din nou la viata mea care era pe sfarsite. Lacrimile incep sa apara din nou, mai abundent. Sub privirea ei, ma asez pe patul acoperit de cearceaful alb imaculat, si imi ingrop fata in maini. Chiar nu vroiam sa fac nimic rau, doream doar sa scap de monotonie, sa scap de gandurile negative care nu ma mai lasau in pace. Se aseaza langa mine si imi mangaie spatele. Ma uit la ea, chipul ii era obosit, dar atat de frumos. Nu arata deloc de varsta care o avea, parea atat de tanara. Parul brunet ii atarna pe spate, ochii caprui priveau un punct fix pe perete, apoi ii indreapta spre mine, erau atat de calzi.

Ma intreaba de ce am plecat, nici nu stiam ce sa ii spun. Adevarul? Macar ei sa ii spun ce simt, mamei nu pot pentru ca nu am cum sa ii zic „ stiu ca mor in cateva luni, de aia am plecat, vreau sa traiesc nu sa ma usuc in patul asta”. Asta o sa o distruga, stiu cat sufera. Imi sterg lacrimile si ma uit atent in ochii ei, vroiam sa par un pic dura, suparata. „Cat timp mai am de trait?” am spus acele cuvinte clar si raspicat. Isi lasa privirea in jos, nu stia ce sa imi zica, de fapt stia, dar nu stia cum sa faca sa nu para atat de grav. Reuseste sa zica ca nu se stie cu siguranta, dar nu era asta.

- Ba stiti foarte bine, acum intelegeti de ce am plecat. Incerc sa imi traiesc cat pot din viata, chiar daca stau in afara spitalului si mor mai devreme, macar stiu ca am fost fericita. Nu vreau sa ma sting incet, in patul asta, cu mama tinandu-ma de mana, prefer sa fac asta departe de ea.

Vorbele mele au inmuiat-o, ochii ei erau umezi. Se ridica in picioare si imi spune ca de data asta ramane intre noi pentru ca nu stie nimeni. Ma bucuram ca cineva ma intelege cat de cat. Imi ureaza noapte buna si sa ma pregatesc pentru ca maine am alta chimioterapie. Ii zambesc dulce si o las sa plece. Probabil nu o sa ma mai misc din pat inca doua zile, o sa dorm iar sau o sa stau treaza privind in gol, in timp ce tot corpul ma doare. Oftez si incep sa imi dau jos hainele, luandu-mi niste pijamale pe care mi le-a lasat mama, ma bucur ca a rezolvat si ma pot imbraca normal, macar cand o sa vina cineva pe la mine. Odata si odata tot o sa se afle, nu am incotro. Ma spal si pe fata, trebuia sa scap de machiajul asta pana dimineata pentru ca batrana o sa isi dea seama ca e ceva neinregula.

Ma asez in pat, imi simteam trupul atat de greu, de obosit. Unele parti ma dureau, dar am uitat sa simt cand mi-a venit in minte ultimul moment petrecut cu el. Atingerile ii erau atat de delicate, mana lui mangaindu-mi talia. Niciodata nu credeam ca poate fi asa de dragut. Chiar daca lumea trecea si se uita la noi ca la felul 16 nu ma interesa, uitasem de tot. Ma simteam ca si cum imi erau controlate toate simturile, el le controla. Nu puteam vorbi, nu ma puteam misca, ma lasam purtata de el. Eram in al noualea cer stiind ca era gelos pe Gaara, stiind ca s-a riscat salvandu-ma, dar nu era bine ce fac.

Ce trebuie sa fac eu este sa il uit, el sa faca la fel. Are atatea fete care il urmaresc, trebuie sa se inddragosteasca de una. Eu trebuie sa stau lunile astea cat mai departe de el, chiar daca incepe sa doara. Am fost o pr****a ca am plecat in seara asta, am lasat prea multe sa se intample. Inima mea redevine cea care a fost acum 3 ani, o sa fuga din nou la el si nu o sa mai pot face nimic. Ar fi trebuit sa imi dau seama de mult ca daca o sa imi urmez inima, trebuie sa imi iau si creierul cu mine. Nu trebuie sa ma indragostesc de el, imi repet in minte lucrul asta, dar subconstientul imi tot sopteste ca e prea tarziu.

Dimineata a venit rapid, era trezita de mama care imi spune ca trebuie sa incep din nu tratamentul. Ma tot intreb daca corpul meu reactioneaza intr-un fel la asta, sper din tot sufletul sa nu fac degeaba. Ma ridic din pat, asteptam sa vina doctora, ea a stat cu mine si data trecuta, iar mama trebuie sa plece pentru ca se angajeaza aici, deci nu poate sta mereu. Imi iau la revedere de la ea si imi arunc privirea printre draperii, speram sa scap cat mai repede de asta, probabil o sa ma trezesc peste cateva zile, poimaine, habar nu am.

Kazumi intra pe usa si imi zambeste dulce. Asa o chema pe doctora mea, mi-a spus mama inainte sa plece. Stiati ca numele ei inseamna armonie, frumusete? Inainte sa inceapa din nou teroarea, imi inchid din nou ochii si ma gandesc la un loc care ma face fericita. Hai, Sakura, da tot ce ai mai bun, in mintea ta poti face orice, poti fi oriunde. Ma gandesc la prietenii mei, la Anglia. Era atat de frumos acolo, totul era normal. „pe bune, doar atata poti? Ce zici de insula printului Edward?” Se pare ca am ajuns sa ma cert cu mine, e clar ca incep sa o iau razna.

Sasuke P.O.V

Au trecut doua zile de cand nu am mai vazut-o, iar a disparut. Nu raspunde la telefon, nici la mesaje, la nimic. Tot timpul m-am gandit unde poate fi, trebuia sa o urmaresc in seara aia. De cand a venit aici nu pot sa mi-o scot din minte, mai ales de la petrecere. Acum stiam sigur ca e ceva neinregula dupa modul in care a reactionat cand am intrebat-o ce se intampla cu ea. Mi-a spus ca nu stiu prin ce trece si ca nu o pot intelege, inseamna ca e ceva grav.

Am facut si pe romanticul, am invitat-o la dans in mijlocul strazii, cine mai face asa ceva? Prima data am crezut ca o fac doar sa o cuceresc, dar peste ceva timp mi-am dat seama de adevaratul motiv. Ma intrista faptul ca era suparata si plangea, nu stiam ce sa fac sa nu mai verse lacrimi, vroiam sa o vad zambind. Pentru prima oara incep sa ma gandesc la o fata, sa ma gandesc cum se simte si sa imi fac griji. Nu stiu cat o sa dureze, dar nu o voi lasa sa imi scape. Mai e si Gaara, se pare ca au o relatie, de aceea nu am sarutat-o in seara aia. Chiar daca tin la ea, am un cod imposibil de incalcat „e cu altul, nu ma bag”. Ce am facut eu a fost sa ma comport ca un prieten, nu am incercat sa o sarut sau sa o pipai.

Cineva ciocane la usa, se pare ca in sfarsit a ajuns. Cum Itachi e plecat in oras, trebuie sa raspund eu. O iau la goana pe scari, apoi deschid usa. In fata mea era frumoasa mea matusa, Kazumi. E un doctor renumit la spitalul de la cateva sute de metri departare de casa mea. Ea mai sta cu ochii pe noi, pe mine mai mult pentru ca asa i-a spus mama. Atat eu, cat si fratele meu o iubim mult, dar nu prea a mai avut timp sa treaca pe la noi pentru ca e ocupata tot timpul. O iau in brate si o pofesc inauntru, a venit sa ia niste medicamente pentru spital si alte chestii. Le lasa la noi pentru ca e mai aproape, asa le duce imediat la spital.

Imi aduc aminte de vanataile Sakurei, doar ea e doctor si daca nu sunt cauzate de lovituri,trebuie sa stie, sau macar sa imi dea vreo idee. Acum aveam o ocazie si trebuia sa aflu ce se intampla, lucrul asta nu imi da pace. O ajut pe Kazumi sa bage in portbagaj gramezile de cutii cu medicamente, manusi chirurgicale, ustensile si ce mai avea, apoi o opresc putin. Asta era sansa mea sa aflu.

- Ma intrebam, de fapt tu sigur stii. Am un prieten care are niste vanatai pe corp, ca niste pete. In afara de lovituri, mai sunt si alte lucruri care le pot cauza? Se uita la mine putin ganditoare, iar fata ei devine un pic trista. Ichide portbagajul, apoi se apropie de mine si imi spune:

- Sunt si boli care fac asta, de exemplu leucemia. Vanataile apar pe suprafata corpului , se numesc de fapt echizome. Acestea erup doar cand boala este avansata si este necestitat transplantul de celule stem, iar un donator compatibil este greu de gasit, aproape imposibil.

Mintea mea o lua razna, e imposibil. Sakura nu poate fi bolnava, mai ales pe moarte. Incep sa tremur, eram nervos, vroiam sa distrug ceva. Sper din toata inima sa ma fi inselat, sper sa fi cazut de undeva si sa se loveasca, nu vreau sa fie bolnava. Tocmai cand am inceput si eu sa tin la cineva, acesta imi e luat. Nu o sa permit lucrul asta. In primul rand ea nu pare deloc sa fie rapusa de vreo boala, e vioaie, dansa toata noaptea daca o lasam, un om bolnav nu poate face asta.

- Si nu sunt sanse ca persoana sa scape de boala? Intreb eu.

- Daca cel de care imi spui, are ce cred eu, trebuie sa faca transplantul, altfel nu rezolva nimic. Sunt persoane, sincer am acum o pacienta care a venit de putin timp. A fugit intr-o seara din spital, dar s-a intors. Era atat de dureros sa o privesti in ochi si sa vezi atata suferinta. Cand am vazut-o mi s-a rupt inima, e atat de tanara si frumoasa. Ce e mai rau, stie ca o sa moara in mai putin de 5 luni, dar incearca sa fie puternica. Poate pacali pe oricine, dar nu pe mine. Oricat ai incerca sa intelegi prin ce trece, nu poti. Noi nu simtim pe pielea noastra tratamentele dureroase pe care le indura, nu simtim durerea fizica cauzata de boala. As da orice sa ii schimb destinul, daca ai vedea-o macar. Ochii mari si verzi, corpul de model, parul lung si roz.

Stai putin, dupa descrierea ei e..nu se poate. Sakura o sa moara? De ce nu a spus nimic, unde este? Simt ca nu mai am aer, respiratia mi se transforma in gafaiala, dar poate era altcineva. Ii spun lui Kazumi ca merg cu ea pana la clinica sa o ajut sa depoziteze medicamentele, dar vroiam sa fiu sigur ca nu e ea. Ajungem imediat la spital, iar eu cobor val vartej din masina. Matusa spune ca trebuie sa verifice o pacienta si vine imediat, dar ma duc si eu cu ea. Mergem pe holul lung al spitalului, inima mea se facea cat un purice, imi era frica de ceea ce o sa vad.

Intra intr-o camera, iar eu nu reusesc sa ma misc din dreptul usii, nu aveam curaj sa intru. Daca era ea? Hai, Sasuke, fii barbat. Trag tare aer in piept si fac un pas, dar las privirea in jos. Acum eram in camera. Ochii cercetau patul din fata mea, urcand cat mai sus. Tresar cand vad persoana asezata pe pat. Ochii ei erau inchisi, obositi. Se tinea strans de burta si scotea gemete de durere, ce se intampla aici? Nu eram in stare sa mai fac nimic, iar Kazumi a observat socul prin care treceam. Se apropie de mine si imi pune mana pe umar, apoi imi spune:

- Chimioterapia ii face asta, sper sa raspunda la tratament, altfel se chinuie degeaba.


Capitol necorectat
O sa vedeti in urmatorul cine era persoana din pat, daca era cine credeti voi sau nu. Pana atunci, sper ca v-a placut capitolul

Nu am apucat sa comentez pana acum dar cu siguranta este deja unul din fic-urile mele preferate .Ultimul capitol a fost senzational biata Saku

A aflat , a aflat
Descri sentimentele atat de bine.
Capitolul a fost superr
Te felicit pentru idee si pentru felul de a descrie sentimentele

Daabea astept NEXT-ul !!

TE

Hey scumpa mea.
In primul rand multumesc ca m-ai anuntat. Capitolul este absolut genial, emotionant, dulce. Absolut:X. Ma bucur ca intr-un final Sasuke a aflat adevarul:X,.,acum sper sa fie langa ea:X
Adu repede next-ul caci sunt mult prea curioasa
sunt nerabadoare:X:X
te pup:* spor la scris si multe idei

uuuuuuu e chiar super interesant.deeabea astept sa duci next.fa un efort te rog si adul cat mai repede.orcum faci o treaba excelenta parerea mea si tinio tot asa.

atat de minunat
prea frumos ca sa fie adevarat
m-ai uimit nu gluma
este unul dintre fic-urile mele preferate
nici acum talentul nu te-a parasit si sper sa nu te paraseasca
deci prea frumos ca sa fie adevarat
sper ca vi repede cu next-ul ca mor aici de suspans
iti multumesc din suflet pentru ca m-ai anuntat
te rog sa ma anunti cand pui next-ul
astept next-ul cu ardoare
cu drag Iva

Doamne iubitica mea, draguta mea, bombonica mea ti-am mai spus cat de geniala esti.
Adica acest fic si desigur si cel de la care ne-am luat adio sunt minunate.
Sigur nu ai scris vreo carte? La cat talent ai?
Astept next vreau sa vad ce face Sasuke in continuare.

Poi, ca de obicei mi-a placut mult de tot, si banuiesc ca in pat era Sakura, nu? Chiar m-ar surprinde sa nu fie ea! :)) !
Oricum, sa vii repede cu next-ul!

Am aterizat si eu peaicisuperb fic superba descriere superba ideee,superb...
DEja arata ca o aberatie dar oricum e supeb .
Sper ca sakura sa isi revina
Sa fie sakura cea pe care o vede ,nuj dar dau si eu cu ghiocu
Sa ma anunti te rog cand pui next pupici ,

Hmmm... este extraordinar de frumos. Ideea este atat de originala, n-am mai intalnit-o nicaieri. Titlul este genial, deci pe mine titlul m-a surprins intr-un mod placut. Cat despre personaje... cel putin Sakurei ia-i conturat atat de bine caracterul si in ciuda faptului ca e pe moarte ea tot spera. Imi doresc ca pe patul de spital sa fie Sakura, iar Sasuke sa fie compatibil cu ea :(( . Nu stiu prea multe despre boala asta, dar se pare ca tu te-ai interesat.
Ai descris o relatie foarte draguta intre cei doi... dar acum ca Sasuke stie de boala ei as vrea s-o faci sa fie mult mai stransa... off deja aberez si ma gandesc cum as face eu in continuare :)) .
Ai un stil frumos de a scrie, dar ideea le intrece pe toate.

In sfarsit am terminat de scris capitolul asta, nu stiu ce a iesit, asta o sa imi spuneti voi . Spor la citit

Capitolul 7

Sasuke P.O.V

Ma uitam socat la ea, probabil e tot o victima a acestei boli, cel putin nu e Sakura. Cred ca fata are in jur de douazeci si ceva de ani. Ies din camera si raman pe loc, inca nu trecusem peste ce am vazut. Nici nu stiu de cat timp stau aici, probabil de cateva minute. Kazumi primeste un apel, vorbeste cateva secunde si imi da o cutie de servetele si ma roaga sa o duc eu la camera cu numarul 9, apoi pot sa plec. Dau din umeri si merg drept pe holul lung, trebuie sa fie pe aici pe undeva. Am ajuns la numarul 8, deci e urmatoarea.

Exact cand sa pun mana pe clanta aud niste injuraturi din interiorul camerei, dar ce mai injuraturi, pot spune ca sunt originale si mai bine le pastrez pentru mine. Vocea persoanei era ragusita, se ineca la fiecare cuvant. Nu mai ezit, oricum pierdeam timp si vroiam sa ies cat mai repede din locul asta, asa ca intru direct. Deschid larg ochii cand vad parul roz, prins dezordonat. Nu ii vedeam fata pentru ca privea in pamant. Capul ii era sprijinit pe mana care ii tremura, iar cealalta era plina de sange. Inghit in sec si mai fac un pas spre ea, acum eram sigur cine e. Nu se uita la mine, dar isi intinde mana dupa servetele, deci ea a sunato pe Kazumi. I le dau fara sa spun nimic, nu puteam sa scot niciun sunet.

Incepe sa tuseasca mai rau, iar sangele incepe sa curga, acoperind si mai mult gresia alba. „La d**cu, nu mai suport, cat de mult o sa mai curga, cand o sa se opreasca durerea asta neno***ita?” Vorbele ei m-au facut sa tresar, plangea. Ma durea si pe mine sa o vad asa, nu credeam ca o sa ajung sa o vad in halul asta vreodata. Daca nu o sa scape de boala asta, daca o sa moara? De ce ma simt atat de rau cand ma gandesc la asta? Nu o pot lasa acum, trebuie sa treaca si peste momentul asta, nu o sa plece nicaieri.

Ma apropii de pat si ma pun langa ea. Imi duc mana dupa spatele ei si o trag spre mine. Tresare speriata si ma priveste. Se ridica din pat si incepe mai rau sa planga..si sa injure. Imi amintesc ce mi-a spus Kazumi acasa, ca ea stie ca nu o sa traiasca mai mult de 5-6 luni. Trebuie sa fie o greseala pe undeva, sigur se inseala. Ma ridic fara sa ii spun nimic si o iau in brate. Niciodata nu am fost genul sensibil, dar cand sunt cu ea nu ma pot abtine.

Sakura P.O.V

Ce cauta aici, de unde stie? M-am chinuit atat de mult sa nu afle nimeni, mai ales el si totul s-a dus de rapa. Credeam ca o sa plece imediat cand o sa ma vada, nu inteleg de ce a ramas, acum ma mai si imbratiseaza. In locul lui ma ascundeam in cel mai indepartat loc, adica sunt plina de sange, sau eram pentru ca m-am sters cat de cat, scarboasa intr-un cuvant si el ma ia in brate. Mai mult ca sigur a mancat ceva stricat in dimineata asta. Si lui ii e mila de mine, dar eu nu vreau mila nimanui, trebuie sa plece.

- De fiecare data cand ti-a fost rau, mi-ai spus ca esti obosita sau mai stiu eu ce. Dar stii ceva? Totul e o prostie. Si eu am obosit sa ma trezesc dimineata si sa ma gandesc numai la tine, ca e ceva ciudat la mijloc. Ti-a fost atat de frica sa te uiti in ochii mei si sa imi spui ca esti bolnava? De ce nu mi-ai spus? Ai preferat sa tii totul pentru tine, acum inteleg de ce esti atat de rece si nu ma lasi sa ma apropii. Lasa-ma sa fiu alaturi de tine, totul o sa fie bine, sau tie nu iti pasa ce se intampla cu viata ta?

Vocea lui a rasunat puternic in toata incaperea, cum poate sa ma citeasca atat de usor? Mi-as fi dorit atat de mult ca totul sa fie diferit, sa fiu cu el. De data asta stiu sigur care imi sunt sentimentele, sunt atat de clare. Inca il iubesc si poate o sa il iubesc mereu, dar asta nu inseamna ca o sa traim fericiti pana la adanci batraneti, nu e nicio poveste, niciun film. Toata lumea crede ca e usor, normal ca este, dar pentru ei.Crede ca asta e un scenariu? Ea e bolnava, prietenul afla si vine dupa ea, ii spune ca o iubeste si ca totul o sa fie bine, iar la sfarsit, cand este pe moarte, doctorul vine si spune ca s-a gasit un donator, asa cei doi vor fii impreuna pentru totdeauna. Astea sunt prostii care pentru mine nu inseamna nimic, nu inteleg de ce el crede in ele.

- Inceteaza sa te mai comporti ca un copil, nu o sa fie bine, nu si pentru mine. Am fost la atatia doctori, toti au spus acelasi lucru, tu vrei sa te cred pe tine? Nu imi pasa ce crezi. Nu o sa intelegi niciodata cum e sa te trezesti si sa te gandesti ca mai ai cateva luni si mori, nu stii cum e sa te culci cu frica ca nu o sa te mai trezesti adoua zi. Eu nu am pojar sau mai stiu eu ce sa imi spui tu ca o sa fie bine, am leucemie. Voi credeti ca e atat de usor, pentru ca este, dar pentru voi.

- Normal ca nu e usor, dar nu e nici imposibil. Lasa-ma sa te ajut.Am inceput sa am sentimente pentru tine, nu stiu daca te iubesc, dar stiu ca e ceva puternic. Spune din nou.

Eram uimita, el chiar a spus ca tine la mine. I-am spus ca nu imi pasa, nu inteleg ce mai cauta aici. Privirea lui e atat de blanda, de trista. Nu imi vine sa cred ca e inca aici, se pare ca baiatul rau are si o inima. Oricat de mult as vrea sa stea cu mine, sa ii spun ca am nevoie de el, nu pot. Incerc sa nu ma gandesc decat la persoana mea, acum e vorba de el, mereu o sa il pun pe primul loc. Daca il tin langa mine, sentimentele lui o sa creasca, probabil o sa ajunga sa ma iubeasca, atunci eu o sa il parasesc pentru totdeauna si asta e cel mai dureros lucru, sa stii ca persoana iubita e moarta. O sa se invinuiasca ca nu a putut sa ma ajute.

Exista posibilitatea sa ma insel, dar eu tot nu risc. Vreau sa fie fericit alaturi de cineva care ii poate oferi intreaga viata pe tava, stiu ca acum o sa se supere pentru ce urmeaza sa ii zic, dar e pentru binele lui. Nu o sa inteleaga acum, dar pe viitor o sa isi dea seama ca am facut asta pentru el si o sa fie fericit si chiar daca nu o sa stie si o sa ma uite, voi fi mereu alaturi de el. In fiecare zi oamenii mor, e ceva normal. Sunt povesti mai triste ca ale mele, copii lasati pe strazi, orfani. Eu nu las nimic in urma, doar niste amintiri.

Lasand astea, trebuie sa aflu cine i-a spus lui. Mai mult ca sigur a fost mama cea care m-a tradat, mi-a repetat de atatea ori ca de cand am aflat ca sunt bolnava am devenit „fata pesterii” ca nu mai ies afara, ca stau singura. Ei bine, mama, sa stii ca eu mananc tradatorii la cina si ii mananc incet, sa simta. O sa plateasca pentru asta, era decizia mea daca vroiam ca cineva sa afle si ea nu a respectat-o, acum trebuie sa il ranesc pe el.

- Crezi ca imi pasa ca ai vreun sentiment fata de mine? Te inseli, tot ce vreau de la tine e sa pleci, sa ma lasi d**cu in pace. Te urasc, nu suport baietii ca tine, nu o sa ii suport niciodata. Nu faci decat sa ma enervezi, pleaca, nu vreau sa te vad.

Lasa privirea in jos, apropiindu-se de perete. Ma durea atat de mult ce i-am zis, dar trebuia sa o fac. E singura care prin care il pot indeparta de mine. Isi duce palma langa usa, sprijinindu-se in ea si peste cateva secunde pumnul lui face contact cu zidul rece. Un sunet gros, infundat s-a auzit, iar eu nu ma puteam misca. Era suparat, manios as putea spune, imi era frica sa ii spun ceva, puteam sa a aceeasi soarta ca peretele. Fara sa se mai uite la mine, se indeparteaza si pleaca. Si totusi, e asa dragut cand e suparat, recunosc ca l-as lua de cateva ori acasa, cine nu ar face-o?

Bravo,Sakura. Acum ai reusit ce ti-ai propus, l-ai pierdut. Oftez si incep sa arunc cu diferite lucruri, sa injur din nou, sa imi blestem soarta. Mi-a luat vreo doua ore sa ma calmez, iar restul zilei l-am dormit, asta datorita somniferelor. M-am prefacut ca ma doare capul si imi e rau, asa mi-au dat cateva somnfirere sa ma tina inconstienta pana vine mama sa ma ia. Astazi, de fapt in seara asta ma externau pentru cateva zile. Nu mai trece mult timp si apare si batrana, o sa vorbesc maine cu ea despre faptul ca e o turnatoare, acum nu mai aveam chef de cearta.

Incerc sa zambesc cat mai mult, asta ca sa o fac si pe ea sa zambeasca. Vroiam sa o vad pe mama fericita, macar atat sa fac. Nu trebuia sa ma chinui mult pentru ca o vad cat mai rar, eu sunt la spital, ea la servici. E coregraf, ea se ocupa cu dansurile din anumite videoclipuri si chestii, mai are si afacerile ei, nu are timp de stat. O iau in brate, imi iau la revedere de la Kazumi si plecam. Venise pe jos, era aproape casa si nu aveam nici bagaje pentru ca mi le-a luat ea ieri. Cand am iesit din spital mi-am dat seama ca ploua, nu facusem nici cinci pasi sa eram uda din cap pana in picioare.

Imi placea atat de mult sa dansez in ploaie cand eram mica. De obicei iubesc ploaia, iubesc apa. Imi vine o idee trasnita pe care trebuie sa o pun in aplicatie. O intreb pe mama daca mai tine minte dansul pe care l-a facut acum cativa ani pentru o cantareata. Aceasta dansa in ploaie in timp ce isi dadea hainele jos, eu incercam mereu sa copiez dansul. Din cauza varstei, credeam ca e complicat, dar erau niste miscari mai conturate din sold, iar hainele erau date jos incet, lasciv. Spre bucuria mea, spune ca nu isi aminteste bine, iar eu ii raspund: „lasa-ma sa te ajut sa iti amintesti”.

Incep sa rad si sa imi dau plovarul jos, incet, aruncandu-l in urma mea. Binenteles ca ea il lua si venea dupa mine. Chiar daca incerca sa para dura, nu reusea. Se vedea ca rade, de fiecare data radea cand incercam. Mai aveam putin pana acasa, deci trebuia sa ma grabesc. Ma joc cu tricoul, iar mama ma alerga, cred ca vroia sa ma opreasca. Incep sa fug in timp ce scoteam tricoul si tipam. Nu era nimeni afara, oricum era putin intuneric si mai si ploua, cine ar sta pe afara? Arunc tricoul pe ea si rad mai tare. Tot ce auzeam era vocea ei care ma striga si sunetul scos de ploaie, acel sunet minunat.

Eram in sutien si in pantaloni scurti de blugi, nu stiam pe unde am ajuns, nu imi pasa. Imi intind mainile in parti, privirea mi-o indrept spre cer si incep sa ma invart in cerc. Ma facea sa ma simt atat de bine, probabil mama crede ca sunt nebuna, de unde stiu? Asta imi tot repeta de cateva minute. Ma opresc la un moment dat si rad zgomotos. Vroiam sa cant, sa tip, aveam energie. Tot stau si ma gandesc la o melodie, dar nu stiam care. Ma gandeam la Sasuke, vroiam sa ii dedic lui melodia asta, chiar daca numai eu stiam ca o cant pentru el. Gata, stiam. Rihanna – you da one.

You the one that I dream about all day / you the one that I think about always / you are the one so I make sure I behave! / my love is your love, your love is ..aici m-am oprit, radeam ca o nebuna. Mai mult tipam decat sa cand, iar mama tot privea sus, in spatele meu. La un moment dat, ii face cuiva cu mana. Ma intorc nepasatoare, chiar nu ma interesa ca eram in sutien. Sus, la etajul casei, era nimeni altul decat Sasuke. Ma inrosesc la fata si ma intorc spre mama. Incepe sa rada, spunandu-mi ca asa imi trebuie. Nu ii mai spun nimic, doar ma opresc din sportul meu si ma indrept spre casa, cu batrana pe urmele mele.

Intram inauntru, amandoua eram ude. Se duce in baie si aduce doua prosoape, iar unu il pune pe mine. In timp ce ma uscam, ma anunta ca peste o ora, o sa avem doi invitati la cina, iar unul dintre ei este prietenul meu . O intreb cine, dar nu vrea sa imi zica, cica e o surpriza. O las in pace si ma indrept spre camera mea, vroiam sa ma intind putin, m-a luat iar starea de oboseala. Ma intreb pe cine a chemat. Prietenul meu? Singurul prieten de care stie ea e Sasuke, doar nu i-a chemat pe el si pe Itachi. Nu, nu cred ca mi-ar face asta.


Capitol necorectat
Asta a fost, sper ca a fost pe placul vostru

Off... imi vine sa plang si sa rad in acelasi timp. Ce nebuna e Sakura, dar asta imi place cel mai mult la ea. A depasit faptul ca moartea o asteapta la fiecare colt si isi traieste viata din plin. Totusi o dragoste de cateva luni nu strica nimanui... si daca s-ar intampla ceva cu Sakura, Sasuke pana la urma va uita.
Ai avut cateva greseli de tastare, pe care chiar nu le-am bagat in seama. Totul decurge lin si frumos!

acesta este capitolul meu preferat
te rog sa vina Sasuke si Itachi ... ei ei ei
ma bucur mult pentru ca Sakura e nebunatica si isi traieste viata din plin
chiar m-ai cucerit cu acest capitol
am si plans dar am si ras
este unul dintre fic-urile mele preferate ... cu acest capitol mai cucerit pe deplin
imi amintesc ca atunci cand eram mica dansam foarte mult in ploaie
adoram sa fac asta si ultima oara cand am dansat in ploaie a fost la sfarsitul clasei a 4-a in aceea zi cand m-au vazut colegii cum faceam ziceau ca am innebunit dar au ramas si impresionati ... mi-au zis ca brunetelor le sta cel m-ai bine sa danseze in ploaie m-ai ales daca sunt inalte si slabute si se misca asa de ... nici eu nu stiu cum sa explic (se refereau la mine) ce dor imi este de acele momente
iti multumesc din suflet pentru ca m-ai anuntat
te rog sa ma anunti cand pui next-ul
astept next-ul cu ardoare
cu drag Iva

Minunat capitol.Sakura e minunata daca as fi in situatia ei cred ca nu as putea sa fiu asa vesele si nebunatica sper ca Sasuke si Itachi sa fie cei care vin la cina

Hey hey scumpo!
Multumesc ca m-ai anuntat. Genial capitolul, insa nu imi place deloc cum s-a comportat Sakura cu Sasuke. Saracu`, el vroi sa o ajute si ea ce?..ei naa...asta-i buna.
Sper sa se impace la cina si sper ca ei doi sunt cei invitati. Pai adu-ne repede next-ul ca sunt foarte curioasa!:X

Te pup. Spor la scris si la idei:X

CUm adica speri sa fie pe placul nostru trebuie sa fii sigura eu pot spune asta cu mana pe inima .E atat de frumos atunci cand ea ia spus ca il uraste mai sa ma pun pe pplans.Iar atunci cand a inceput sa danseze prin ploaie radeam in hohote.Ai trecut cititrorul cu atata usurinta dintr+o stare la alta.Multumesc ca mai anuntat si te rog sa o faci si in continuare .Mada it trimite Pupici si vreau NEXT