Buna
Nu stiu de ce nu am comentat, dar stiu sigur ca am citit..
Doamne, nu-mi spune ca astia fac dragoste..
Adica da.. era momentul..
Si faci un sezon doi, pai eu sunt de acord de abia astept.
Si Doamne.. mai e putin de tot?
In fine, astept next-ul si sper sa-l aduci cat poti de repede

Capitolul 22

I remember tears streaming down your face
When I said, "I'll never let you go"
When all those shadows almost killed your light

Autor Pov

Din nou, in acelasi loc. S-a intors in acel loc pe care il detesta, de care vrea sa scape cat mai repede, dar tot odata si cel care o tine in viata. Simtea cum se stinge incetul cu incetul, cum inima ei renuntase la lupta, acum batea usor, slab, fara vlaga. Aparatul ce ii monitoriza bataile, bipaia mai rar, se putea transforma dintr-o data intr-un bipait continuu, dar atunci insemna ca totul se sfarsise, ca inca unui suflet I se luase dreptul la viata.

Nu a inteles cat de importanta ii era viata, pana acum, cand era pe cale sa ii fie luata, dar nici in momentul asta nu o pretuia in totalitate. Se ura mai mult ca niciodata, nu numai interiorul ii era zdrobit, exteriorul, dupa parerea ei, era si mai rau, groaznic. Slabise mult, buzele ii erau crapate si vinete, ochii inconjurati de cearcane negricioase, iar fata acoperita si ea de cateva echimoze. Se privea cand era singura in oglinda pe care a ascuns-o sub pat, sperand la cea mai mica imbunatatire, dar vedea opusul.

Astazi aflase o veste buna, devenea sora, Tsunade astepta un copil, se pare ca partenerul ei de afaceri era mai mult de atat. Era fericita pentru ca acum, Tsunade nu o sa mai fie singura, cineva avea sa o inlocuiasca in rolul de fiica, nu total, dar de ajuns incat sa umple golul pe care o sa il lase in urma. Cu mama o rezolvase, dar cum ramane cu el? Era atat de afectat, poate mai mult decat a fost ea vreodata. Sasuke, baiatul caruia nu ii pasa de nimeni, acum plangea pentru o fata. Incerca si el sa fie tare, dar totul are o limita. Ceda, lasa gandurile rele sa ii puna stapanire pe minte…gandurile realiste.

Pana la urma era adevarul. Crud, nemilos, dar adevarul. Nu degeaba se spune ca doare, dar ce nu se spune, e cat de mult doare, asta o afli pe pielea ta. Nu se gandise niciodata la ce o sa se intample daca ea nu o sa mai fie, traseul este parcurs pana la o anumita destinatie, gandea ca moartea ei ar fi anumita destinatie, mai departe nu reusea sa realizeze ce o sa se intample, ca si cum totul s-ar termina odata cu ea. Si-a dat seama, insa, ca lucrurile bune nu dureaza niciodata, ca dragostea nu aduce atata bine cum spun altii, te supune mai mult suferintei.

Acum, el era in fata usii. Incerca sa isi gaseasca cuvintele, niste vorbe care sa o bine dispuna. Vazuse mai devreme mica scena cu oglinda, imediat ce iesise din camera, de aceea incerca sa ii spuna ca pentru el e la fel de frumoasa. Cu toate astea, nu prea ii reusea. Era atat de complicata, odata ce ii intra ceva in cap, nu era scos usor. Deschise putin usa, dar intrarea i-a fost intrerupta de un medic. Il mai vazuse prin camera Sakurei, se ocupa si el de ea, un specialist in aceasta cauza. Se aseaza pe unul dintre scaunele de langa usa, dar nu inainte sa traga cu ochiul in camera, se pare ca dormea. Ii face semn lui Sasuke, acesta urmandu-I exemplul.

- Stiu situatia voastra, o iubesti. Fata nu mai are mult timp, de aceea o sa fiu direct. Sunt compatibile, dar starea ei este grava, nu sunt multe sanse, iar daca o sa reusim transplantul, e posibil sa ramana in coma pe o perioada nedefinita. De aceea…

- Nu o sa imi iau ramas bun..Se saturase de astfel de sfaturi, toti ii spuneau acelasi lucru,insa acum era fericit, exista o sansa cat de mica, dar era acolo. O piatra ii era luata de pe inima, asteptase cu nerabdare rezultatele analizelor si se temea tot odata, dar acum nu era nicio teama, doar fericire si usurare.

- Bine, atunci intareste-I moralul, avem nevoie de toata puterea ei, ai doar 10 minute. Aceasta fraza, spusa atat de diferit. Se pare ca asta a vrut de la inceput, sa vada daca poate creste indoiala in mintea lui, dar nu. Daca Sasuke avea speranta, era imposibil sa nu o molipseasca si pe ea, devreme ce era singurul pe care il asculta.

Fara sa mai gandeasca, se ridica imediat si intra in incapere. Ea avea ochii inchisi, dar o lacrima ii scapase printre ploape, semn ca a fost treaza tot timpul, auzise si cea spus doctorul, ca sansele de reusita erau minime. Face un pas inapoi si se rezema de tocul usii, asteptand ca ea sa ii observe prezenta. Deschide ochii, privindu-I chipul. Acum putea fi ultima oara cand l-ar mai vedea, era panicata. Nu stia ce sa ii spuna, nu stia cum sa fie romantica si nu ii placeau discursurile siropoase si asta nu e o telenovela.

O sa spuna ce simte,pana la urma cat de rau poate sa fie? Macar acum sa nu tina cont de rusine, mandrie si prostii de genul asta. S-a dat putin in spate, facand mai mult loc, in asa fel incat Sasuke sa se aseze langa ea. Cu pasi rapizi, se indreapta spre ea fara sa spuna nimic. Nu faceau decat sa se priveasca, fiind despartiti doar de cativa centimetri. Amandoi au ramas fara glas, unde sunt discursurile pe care si le-au facut amandoi? Bip, bip, bip…singurul zgomot din incapere, atat de enervant.

De cateva minute incepuse sa ploua, pana si cerul plangea cu mii de lacrimi cristaline ce se izbeau de pamantul rece. Ceva rau avea sa se intample? De obicei, cand ploua, se spune ca ingerii plang, dar nu de fericire. Pe Sakura, sunetul facut de ploaie, o facea sa doarma ca un bebelus, binenteles ca acum nu era momentul, mai aveau doar cateva minute, poate ultimele…Il privea fascinata, niciodata nu se satura de el, de chipul de portelan, perfect pentru ea. Degetele I se plimbau pe pielea alba, putin rosie in obraji a baiatului, cum putea sa se desparta de el?

- In caz ca lucrurile nu vor avea un rezultat bun, vreau sa stii ca…

- Shh, imi spui dupa. Nu o sa patesti nimic. Banuia ca o sa ii spuna asta si era mai dureros decat si-a imaginat, inca nu ii venea sa creada ca iubirea o sa il doara atat de mult.

- Doar..lasa-ma sa termin. Te iubesc atat de mult, nici nu ai idee. Daca nu o sa ne mai vedem, vreau sa stii ca nu regret nimic, sunt fericita. Nu iti cer sa ma uiti, dar nu vreau sa iubesti o amintire, o urma a ce am fost. Vreau ca tu sa traiesti pentru amandoi. Vocea ii era stinsa si ragusita, acum putin pitigaiata din cauza plansului. Era atat de greu, totusi, trebuia sa aiba credinta. Trage tare aer in piept, gresise. Nu trebuia sa planga, din contra, Sasuke trebuia sa o tina minte zambind, fiind fericita. Parca ii promisese ca totul o sa fie bine, ea mereu isi tine promisiunile si asta nu e o exceptie. “Imi pare rau…sa imi aduci un meniu de la Mc dupa ce terminam, OK?”

- Asta e spiritul. O saruta dulce in timp ce o strangea in brate. Nu realiza, dar stransoarea lui era cam puternica, gesturile il dadeau si pe el de gol, savura cat mai mult momentul,mai ales ca Hinata si Tsunade trebuiau sa apara in orice minut. Dupa cum banuise, au dat buzna in camera. Femeia avea cearcane adanci, iar ochii ii erau rosii. La fel si Hinata, era trista,dar stia ca datorita ei, Sakura o sa traiasca, o sa aiba o viata normala.

Amandoua erau totusi de neclintit, nici urma de lacrima, probabil le-au irosit pe toate, oricum acum nu aveau nevoie in niciun caz de ele, isi jucau bine rolurile, pareau sigure ca o sa fie o reusita. Cine nu le cunoaste, ar spune ca doar asteapta ca Sakura sa se opereze de apendicita. Multe incurajari, majoritatea din partea mamei , care abia mai avea cuvinte, deja spusese tot ce era nevoie si de mai multe ori, insa asa sunt mamele. Cu greu, fetele au ramas singure. Tsunade si Sasuke au iesit afara, Hinata trebuia sa vorbeasca cu Sakura, chiar daca si ea trebuia la randul ei, sa intre in operatie.

Pana la urma, era singura care o aducea cu picioarele pe pamant pe Sakura, nici Tsunade nu avea o astfel de influenta asupra ei. Nu vroia sa stie ca ea e donatorul pentru ca nu ar lasa-o sa faca asta, s-ar panica, iar in starea ei, era picatura care umplea paharul, de aceea trebuia sa fie linistita. Se aseaza in spatele Sakurei, incolacindu-si mainile si picioarele in jurul acesteia. Asistenta venise si ea, era timpul ca Sakura sa fie adormita. Le anuntase ca mai au doua minute pana cand somniferul isi va face efectul si parasise incaperea, erau din nou singure.

- Promite-mi ca o sa ai grija de ei…Starea de somnolenta incepuse deja sa se simta, tot odata si euforia. Somniferele astea pareau mai mult a fi droguri, te-ai opera de placere, numai pentru partea asta in care te simti atat de bine. “Poti sa imi canti ceva?”

- Tu da, acum taci, am cumparat bilete la The Hunger Games, de azi intr-o saptamana mergem la film.

Sakura incepuse sa rada, fie din cauza Hinatei, fie din cauza somniferelor, probabil erau amandoua. “Abia astept…” raspunde intr-un final, fixandu-si ochii pe jumatate inchisi spre usa care era alcatuita pe jumatate dintr-un geam. Marise din senin ochii, il vedea pe Sasuke. El o privea la randul lui, zambind strengar. In cateva secunde, era pe jumatate adormita, Hinata ii canta deja melodia care o linistea.
“Just close your eyes, the sun is going down. You'll be alright, no one can hurt you now. Come morning light, you and I'll be safe and sound…”

To be continued

Noi nu pretuim viata pe cat ar trebui, poate doar cand totul este prea tarziu. Trebuie sa luptam pentru fiecare clipa, fie buna sau rea, toate fac parte din noi, din viata noastra. Fara ele nimic nu ar mai fi la fel. Adevarata mea inspiratie, a fost o fata care a murit din cauza acestei boli, iar eu am incercat sa redau cat mai bine comportamentul ei. In ultimul timp, renuntase sa mai creada ca e capabila sa invinga, poate asta a incurajat moartea sau poate asa a fost sa fie. Cauzele acestei boli, au fost consumul de alcool si tigarile, iar eu am deschis ochii bine. Poate ca aceste vicii ne fac sa ne simtim bine pentru putin timp, dar ne distruge cand ne e lumea mai draga. Nu doar pe noi, ci si pe cei dragi. Inca ii simt lipsa, era una dintre cele mai bune prietene ale mele, dar imi place sa cred ca acum e un inger care are grija de noi. Cu totii ar trebui sa stim ca viata are prioritate.