Multumesc mult de comentarii!
Am venit si cu capitolul 10. Scuzati-mi intarzierea.






10. Pereche!




Asternuturile albe ale patului meu, parca nu-mi dadeau voie sa le parasesc caldura. Imi intind corpul, deranjand cearsaful. Ma ridic incet in fund, trecandu-mi mana prin par. Se pare ca acest gest devenise un tic pentru mine si iesea la iveala atunci cand emotiile puneau stapanire pe mine. Gandurile imi zboara spre momentele petrecute cu Sasuke. Imi simt obrajii ca doi trandafiri insangerati cand ma gandesc la acel dus, in care am fost atat de apropiati. Cand ma gandesc cum m-a condus acasa, cum am cazut pe gheata si cum ne-am sarutat, manati de instincte animalice, fiori placuti mi-au strabatut corpul. Niciodata n-am crezut ca viata mea putea fi atat de roz. Atat de picanta... o viata de indragostita. Zambesc euforic, gandindu-ma la ceea ce credeam despre dragoste, inainte de a iubi pe cineva. Credeam ca dragostea nu e altceva decat o chestie care la inceput te cufunda in placere, dar apoi te ingropa de viu. Alaturi de brunetul meu simteam ca voi reusi sa ating idealul.
Telefonul meu, aruncat pe undeva prin camera, a inceput sa sune. Cine ma putea suna in vacanta?... vacanta, cat de bine suna.
Intr-un final, raspund vesela, vazand persoana care ma apela, plus faptul ca eram de dimineata intr-o dispozitie ciudat de placuta.
- Alooo! Cu ce ocazie ma suni? O intreb cu o voce de copil.
- Hei Sakura... scuze ca te-am sunat la ora asta, dar, ma primesti pe la tine?
- Mai e cazul sa intrebi, Hinata? N-ai nevoie de invitatie, sa stii. Dar cat e ceasul? o intreb nedumerita.
- E vreo opt fara ceva. Ma gandeam ca in vacanta dormeai si tu pana mai tarziu.
- Cat e??? o intreb parca nevenindu-mi sa cred cat era ceasul.
Discutia noastra a mai continuat cateva minute, pe teme oarecare. Ma imbrac repede cu un plover moviu si cu o pereche de blugi negri, dupa care ma duc repede in bucataria mea, pe care o adoram. Era atat de mare, atat de curata si atat de alba. Albul predomina in toata casa mea. Un ceai de musetel era cea mai buna alegere de dimineata.
Batai in usa se fac auzite, facandu-ma sa-mi las ceaiul sa mai astepte. Vocea Hinatei imi gadila urechile. Aveam nevoie sa vorbesc cu o prietena, sa-i spun tot ce simt alaturi de el.
- Doamne Sakura! Parca a trecut o vesnicie de cand nu ne-am mai vazut, imi spune imbratisndu-ma.
- Cred ca nu ne-am vazut de trei zile! ii raspund, incepand sa rad.
- Am o super veste! imi spune entuziasmata.
- Dezbraca-te mai intai. Hai la un ceai, o invit facandu-i cu ochiul.
Acum, amandoua eram in camera mea si savuram ceaiul. Pe langa cescutele micute de ceai, se afla o farfurie alba cu modele argintii, la fel ca si cestile, pe care se aflau cateva fursecuri. Vaza de lemn de pe masuta, era infrumusetata de ofilirea calda, de ofilirea ce ascundea atatea trairi si sentimente, a unui trandafir rosu. Vocea Hinatei rasuna ca un ecou in toata incaperea spatioasa.
- Mereau mi-a placut felul tau de a fi, felul tau de a aranja lucrurile. Esti o perfectionista.
- Nu vorbi prostii, sunt foarte departe de a fi una. Sa lasam asta, spune-mi care e vestea super.
- Pai... diriginta noastra s-a gandit sa plecam cu totii intr-o excursie la munte. Vor veni si alti profesori, dar pana la urma vom face ce vrem. Cand ma gandesc la baile termale de acolo, iar in jurul nostru va fi numai zapada... nu mai continua, dar inchide ochii de parca ar fi visat in continuare.
Si pe mine ma incanta ideea. O vacanta ar fi fost o relaxare bine meritata. Cu antrenamentele, cu scoala si cu intamplarile nu prea frumoase din ultimul timp, chiar aveam nevoie de o pauza. Singurul lucru care ma deranja era ca nu mai eram cu Sasuke. O excursie frumoasa, numai noi doi, undeva la munte ar fi fost perfecta. Nu o puteam dezamagi pe prietena mea. O iubeam prea mult pentru a face asta, plus ca nu ma doream a fi o persoana egoista.
- Deci, vii?
- Mai intrebi? Ii spun, incepand sa tipam amandoua ca doua copile. Cand plecam?
- Maine!
Zambetul urias de pe fata mi s-a sters. Doream sa-l vad pe el cat mai repede, sa-i spun. Voiam ca in acel moment sa-l sun si sa-l invit la mine. Ce proasta eram. N-aveam numarul lui de telefon. Nu-mi placea sa vorbesc la telefon, iar o discutie cu el trebuie traita. Incerc sa-mi revin, dandu-mi o palma peste fata. Hinata ma tot intreba daca sunt in regula. Cuvintele mele au inceput sa iasa din ce in ce mai sonore, intreband-o ceva total pe langa discutia noastra.
- Ti s-a intamplat vreodata sa iubesti pe cineva atat de mult, incat ai putea ucide pentru acea persoana? Incep sa rad, analizandu-mi intrebarea. Hinata insa, n-a luat-o ca pe o gluma, iar cu obrajii rozalii si cu privirea pierduta in culoarea ceaiului, imi spune clar:
- Da!
- Naruto, nu? o intreb chicotind.
- De unde stii? ma intreaba nedumerita.
- Secret.
Am vorbit foarte mult ca intre fete. Eu am vorbit despre al meu, ea despre al ei. Ma bucuram sa vad ca nu numai eu eram imbolnavita de dragoste. Totusi... eram sigura ca pamantul incerca sa ne atraga spre el, atat de pura si mare era dragostea noastra, ce plutea sus, sus de tot, iar dragostea Hinatei, mi se parea puternica, dar banala. Nu la fel ca a noastra. Aberam. Poate eram chiar egoista, insa nu imi pasa.
In cele din urma Hinata pleaca, lasandu-mi cale libera pentru a ma duce la Sasuke. Eram sigura ca era la patinuar. Ma imbrac in fuga si ies din casa, incepand sa alerg.
Nu ma inselasem. Al lui era parul ce zbura dezordonat prin aer cand facea piruete. Al lui erau echii negri, atat de expresivi. Al lui era corpul ce dansa atat de dedicat pe gheata. Inima imi bubuia, iar eu incercam sa-mi controlez respiratia alerta, pentru a nu-mi da venirea de gol. Imi pun patinele si pasesc silentioasa si usoara pe gheata. M-a vazut si mi-a zambit. M-a vazut si a deschis bratele, chemandu-ma in timp ce patina, in imbratisarea lui. Fara sa ma gandesc ma indrept spre el, lasandu-ma ridicata de mainile lui. Corpul meu era desupra capului sau, ca o pasare. Bratele mele se deschideu albe si micute in aerul rece. Nu mai patinasem ca pereche niciodata. Era atat de placut sa-i simt mainile pe talia mea, sa simt ca el este acolo doar pentru mine si ca ma tine atat de strans si totusi... atat de fin.
Dar apoi n-am mai simtit mainile lui pe talia mea. Imi daduse drumul, acum eram in aer si faceam piruete. In dreapta mea, el facea acelasi lucru ca si mine. Ceea ce faceam noi nu era... doar un dans. Era intreaga nostra poveste... erau sentimentele noastre prea puternice pentru a fi exprimate doar prin cuvinte. Ochii nostri se intalnesc. Ne oprim incet, luandu-ne de mana.
- Esti atat de usoara... si esti si prima mea partenera pe gheata.
Zambesc satisfacuta, strangandu-i mana mai tare.
- Trebuie sa plec... intr-o excursie cu clasa.
Acesta imi zambeste iar si-mi spune sa am grija. Buzele lui sunt presate de obrazul meu si apoi se apropie incet de coltul gurii. Nemairezistand tentatiei, mi le saruta de parca o despartire lunga ar fi urmat, sau un lucru ce ar fi putut strica armonia noastra. Era un sarut atat de nebun.
- O sa-mi fie atat de dor de tine.
In urmatorul moment m-a strans atat de tare in brate incat am crezut c-am sa ma sufoc.
M-a condus acasa si am facut schimb de numere de telefon. Un alt sarut...







Cam atat. ^^"

Vai, ubita mea!! Frumoas-o!! Esti geniala!! Iubesc cat de mult se iubesc cei doi.. De-a dreptul magnific.. Toata acea incarcatura emotionala, ascunsa parca de o vibrare scurta a unor cuvinte prea pamantene pentru adevarata esenta a sentimentelor. Atat de pur si pasional. Prin propria-i existenta, opera ta aduce acei fiori de gheata ce iti incalzesc corpul in nuante brumarii.. Prea frumoos.. Acel dans.. Acele clipe.. Cat de frumos.. Descrierea ta e superba. Lumea aceea creata atat de migalos ma duce cu gandul la un eter perfect.. Felicitari!! Capitolul e foarte reusit!!
Sper sa aduci next cat mai repede si te-as ruga din suflet sa ma anunti. Te-am pupat!! ByE, my darling.

Ce mult iubesc tot ce tine de fic-ul asta.Capitolul a fost fenomenal si tot nu pot sa inteleg cum descrii asa bine fiecare sentiment.Sasuke e asa romantic si dulce ca imi vine sa-l mananc dar mi-e sa nu ma bata Sakura.Oricum next-ul repede repejor

Deci fic-ul asta este super tare.... cred ca voi ghici ce se va intampla in excursie... Va veni nenorocitul ala si se va tine numai dupa Sakura! Sper sa se intoarca ,,vie" inapoi.. fara s-o atinga.... Nu-i asa, Claudia????????[i]

Bai yo is nebuna?

Eram sigura ca am dat com

Sunt aeriana rau!!!

Capitolul e minunat

Il astept pe uramatorul si PWP

11. Singurul din inima mea vreau sa fie…TU!



A venit… maine. Eram fericita desi vantul imi biciuia fata, iar gerul imi ingheta picioarele. Cu ochii spre cerul albastru, ma gandesc… la nimic. Doar stau si il privesc. Ii privesc frumusetea. Telefonul meu a inceput sa vibreze, trezindu-ma la viata. Un mesaj de la el. Primul meu mesaj de la el. Era ciudat. Eram emotionata; mainile au inceput sa-mi tremure pe tastele telefonului. Doua cuvinte. Doua cuvinte mici si scurte, dar care ma faceau atat de fericita.

“ Drum bun! “ O soapta, o vorba, un suspin. Nimic din toate astea: un mesaj! O clipa fara sens, un minut sec, o alta ora pierduta in bataia vantului. Timpul sta pe loc. Numai noi trecem prin el. Noi il facem sa treaca. El doar… zboara.
Fulgi de zapada. Nimic mai mult. Fulgi de zapada si un ger cumplit se aseaza peste mine. Zambesc cand o zaresc pe bruneta ce alerga spre mine, reusind sa ma doboare in puful alb si prea rece.

- Doamne, Sakura! Credeeam ca n-ai sa mai vii… autobuzul era pe cale sa plece fara tine. Si unde Dumnezeu iti tii telefonul ala? Ma intreaba iritata.
Zambesc in sinea mea. Ma bucuram fiindca mesajul lui Sasuke l-am putut citit. La cat de aeriana eram, plus faptul ca aveam telefonul pe vibratii, n-am observant cele cinci apeluri de la Hinata.

- Nu mai conteaza acum! Haide, ii spun luand-o de mana si pornind razand spre autobuz.
Haosul din autobuz nu putea fi descries. Nebunia si “ nevoia acuta” a colegilor mei de a ajunge cat mai repede a transformat autobuzul intr-un cos de gunoi, iar biata noastra diriginta si profesorul nostru de biologie nu puteau face fata. Eram usurata de faptul ca nu mai erau si alti profesori. In excursie puteam face orice.

- Vine cu noi si ursul asta polar? Intreaba Jake, vazandu-ma imbracata numai in alb.

- Foarte frumos, Jake! Si ca sa stii si tu, sunt ursoaica! Ii raspund scotandu-I limba.
Bine-nteles ca scena nu a putut fi indiferenta si celorlalti colegi, care acum chicoteau si susoteau. Autobuzul porneste. Chiote de veselie se fac auzite imediat. M-am asezat in spate cu Hinata, iar in fata noastra, fericiti si incantati, erau Naruto si Jake. N-au rezistat sa nu se intoarca cu fata la noi. Ii puteau vedea stralucirea ochilor blondului atunci cand vorbea cu Hinata. Incerc sa gasesc o scuza, pentru a-I face pe cei doi mai apropiati.

- Nu ma simt prea bine. As vrea sa stau putin mai in fata. Naruto, misca-te in locul meu. Era o scuza penibila, iar modul in care am interpretat-o a fost si mai penibila.

Naruto nu a comentat. In extaz, as putea spune cu o mica exagerare, s-a asezat tacut langa Hinata. Unul era mai timid decat altul, la fel ca si obrajii ce se intreceau in roseata. Observ mai tarziu ca nu doar ei erau stanjeniti in prezenta mea. Se pare ca si Jake incerca sa ma evite, uitandu-se pe geam. Nu m-am bagat in seama. Poate ca nu era in cea mai buna perioada a lui.

- Ia uite ce avem noi aici! Clubul porumbeilor. Ce faci Jake? Cand ai reusit si tu sa fii atat de aproapte de micuta ta floare roz, stai si te uiti pe geam? Intreaba un coleg, impreuna cu toata nerusinarea lui. Era unul dintre aceea care se credea buricul pamantului.

- Taci idiotule! Nu e cazul! Incepe Jake sa tipe.

- Asa e. Nu e cazul. Va-le-a! Sper c-ai inteles. Ii spun, enervata. Si Jake, nu-ti mai bate capul cu idiotii astia.

- Multumesc. Imi raspunde, lunadu-mi o suvita roza, intre degetela sale albe si lungi.
Ma indepartez, incercand sa-mi pastrez zambetul. Drumul a continuat fara alte evenimente notabile. Poate doar veselia ce se auzea din spatele nostru. Desi nevinovate si putin copilaroase, miscarile satenului ma atingeau din cand in cand. El se scuza de fiecare data. Uram faptul ca inca mai tinea la mine… trebuia sa fac ceva sa ma uite si sa-si continue viata. Intr-un sfarsit, ajunsesem.
Muntii se inaltau impunatori si inzapeziti in fata noastra, acoperiti de acele verzi ale brazilor. Un miros cald ne inunda simturile, delectandu-le. Cabana, in totalitate din lemn, din fata noastra ne ademenea sa intram si sa ne incalzim mainile inghetate si picioarele reci langa focul rosu din semineu.

- Uraaa! Am ajuns. Colegii mei au iesit in valuri din autobus, incepand o adevarata bataie in zapada. Bine-nteles ca fetele erau cele ce cadeau mai des in zapada, baietii profitand de ocazie…
Vreau sa cobor. Cand ajung pe scara autobuzului, o voce ma anunta ca mi-am uitat bagajul. Ma intorc, iar un sarut nevinovat imi acopera buzele. Il imping, indreptandu-ma cu ochii in podea spre locul in care am stat, pentru a-mi lua bagajele. O lacrima mi s-a scurs. Era aiurea. Cum puteam sa-l fac pe Jake sa nu mai tina la mine, cand el este mai indragostit decat era inainte de mine.

Incerc sa nu-mi stric vacana, afisand un zambet fals si incercand sa ma bucur de frumusetea muntilor. Imi zic ca mai rau de atat nu putea fi. Dar, parca Dumnezeu nu tinea deloc cu mine. Ochii lui reci, caprui, de criminal straluceau in negrul noptii. De criminal erau… dar totusi, atat de frumosi. Parul lui lung si negru era purtat de vant. Era in fata mea ca si cum m-ar fi asteptat. Eu inca eram pe scara autobuzului. Acesta isi ridica mana, dorind s-o simta pe a mea in a lui. Ii dau, furioasa, mana la o parte, ajungand-o din urma pe Hinata, ce era era inca cu Naruto.

- Cum se face ca a venit si profu’ de mate?

- Nu ti-am spus? El a venit cu masina personala, impreuna cu alti profesori.
Presimteam ca nu se va termina cu bine. Nu stiu de ce eram speriata mai mult: de el sau de atractia nepotrivita pe care o simteam pentru el. Nici eu nu mai stiam. Abia am plecat de langa Sasuke si déjà ma murdaream cu ganduri bine ascunse, stiute numai de mine.
Imparteam camera cu Hinata, ce era in culmea fericirii. Langa camera de langa a nostra, erau Naruto si Jake. Tot parterul defapt, era ocupat de elevi, in timp ce etajul, de profesori. Pedagogul era directorul. Daca esti bun Doamne, anunta-ma si pe mine ce mai urmeaza. M-am saturat ca soarta sa ma ia pe nepregatite.

- Sper ca v-ati instalat bine, vocea lui groasa se face auzita in toata incaperea.

- Da, domnule director, ii raspunde Hinata entuziasmata.
Inainte sa plece, imi fura o privire. Al naibii sa fii, demonule! Imi spun, aruncandu-ma in patul pufos… Sasuke… vreau ca tu sa fii singurul din inima mea…





Scuzati intarzierea .
Choco. , replicile scurte nu sunt intotdeuna seci. Dar eu asta am vrut sa accentuez, plus ca si in viata reala, mai arunci un " Da" sau un " Nu" sec. Defapt, cred ca realitatea e plina de dialoguri dinastea. Oricum... n-am ce face. Cel mai greu e sa schimbi mentalitatea cuiva.

Ma bucur mult ca ai adus next dulcica mea

A fost minunat

Dar stai cum adica Saku e indragostita de director?

Astept next si PWP

Ce ma bucur ca ai adus next-ul muream de nerabdare sa vad ce se mai intampla.Toate bune si frumoase dar lui Sakura sa ii placa de ne*****itul ala de director.

12. Demonul, al carui nume nu-l stiu





Era frig. Chiar daca focul era inca aprins, micute ace ne acopereau pielea. Desi aveam paturi separate, eu si Hinata ne-am decis sa dormim impreuna. Amandoua eram de gheata. Zambesc la acest gand. Ii vad parul negru ce contrasta cu perna alba. Cat de frumoasa putea fi. Ochii ei lila, erau pe jumatate deschisi. Buzele incadrau un zambet micut si putin ironic, iar mana i s-a asezat usoara peste frunte, deranjandu-i bretonul.
- Am ceva pe fata? ma intreaba, acoperindu-si fata cu mainile.
Incep sa rad isteric. Eu o admiram, iar ea se gandeste la ultimul lucru la care eu m-as fi gandit. Am dat in mintea copiilor, imi zic, analizandu-mi gandurile.
- Da ai ceva pe fata si iti miroase si gura! Ii zic, incepand sa rad si mai tare. Intr-un bun sfarsit isi da si ea seama ca tot ce am zis era o gluma.
Imi scoate limba, ia perna alba si incepe sa dea cu ea in mine.
- Ma doare! Nu mai da, tip ironica, dupa care iau si eu cealalta perna si incepem un adevarat razboi.
Printre rasete si pauze, bruneta imi spune:
- Bine ca stam la parter, ca altfel directorul nici nu s-ar fi uitat la noi atunci cand ne-ar fi dat afara, in zapada. Ce baie buna!
Ma opresc subit din joaca noastra, lasandu-mi trupul sa cada pe podea, ghemuindu-l. Imi acopar fata cu mainile. Directorul... din cauza lui. De ce... de ce s-a bagat in viata mea, perfecta pana atunci? Eram atat de fericita cu Sasuke... iar acum il inselam prin ganduri interzise cu profesorul meu de matematica. Era oare vreun moft? Oare doream sa experimentez ceva nou? In acele momente ma simteam ca si cand mi-as fi batut joc de brunet... era groaznic. Si totusi... ochii aceia caprui si misteriosi, parul lui negru si lung... fata lui, felul cum arata. Toate ma faceau sa ma gandesc la ceea ce e mai rau, iar faptul ca nu ma gandeam la Sasuke ma ucidea. Incep sa vars lacrimi. Sasuke trebuia sa fie singurul barbat pe care il iubesc. Dar mai exista altul? Si totusi ca sa il iubesc doar pe brunet, trebuie sa mai fie cineva... nu se poate ca fie persoana, al carui nume nici macar nu-l stiu. Dar la inceput, nici pe-al lui Sasuke nu-l stiam.... Ganduri fara sens: pe toate as vrea sa va arunc, sa ma lasati odata in pace.
- Sakura, ce e cu tine? Ce-ai patit? ma intreaba Hinata speriata, asezandu-se langa mine, luandu-ma in bratele ei.
- Off, Hinata, daca ai sti macar ce ganduri necurate are prietena ta, cat a decazut nici macar n-ai mai vorbi cu ea...
- Sakura... nu inteleg! Ce s-a intamplat?
- Draga mea prietena, ii spun, luand-o in brate, afisand un zambet sters, directorul... el... defapt eu, cred ca il insel pe iubitul meu, Hinata... Vorbesc in dodii, nu ma asculta, doar tine-ma in brate!
Aceasta tace si incepe sa-mi mangaie parul, asteptand ca eu sa dau afara tot.
- Sunt un animal! El nu merita asta... el e atat de bland si de bun, iar eu sunt o femeie usoara, Hinata! Zi-mi ca sunt... defapt nu e nevoie. Stiu ca sunt! Sunt josnica... si..
Dar glasul meu este intrerupt, de ecoul pe care l-a facut palma Hinatei pe obrazul meu, ce s-a inrosit imediat. Se ridica in picioare si-mi spune taios:
- Tu nu esti prietena mea! Prietena mea nu e asa. Daca o vezi pe undeva, spune-i sa vina la mine.
Dupa care paraseste camera, lasandu-ma in agonia mea. Am inceput sa plang si mai tare, sprijinindu-mi spatele de marginea patului. Ce e cu mine? Propria mana imi loveste din nou locul, care cu cateva minute a fost atins de palma brunetei, dupa care cade pe langa corpul meu fara vlaga. Nu ma intelegeam. Aveam nevoie sa ii aud vocea... aveam nevoie de esenta lui... aveam nevoie de el!
Incep sa-mi caut telefonul si emotionata formez numarul pe care il invatasem pe dinafara.
- La naiba! Baterie descarcata...
Nu mai suportam spatiul inchis si nici aerul mohorat. Voiam sa ies afara sa ma calmez si sa uit de tot. Chiar si de mine. Numai amintirea lui sa ramana vie in mintea si in inima mea. Imi iau geaca si ghetele groase si ies pe usa cabanei, fara a anunta pe nimeni, fara macar a saluta. Oricum, probabil ca toata lumea inca dormea.
Zapada. Dar cata zapada. Parca si cerul era zapada. Er atat de alb si se desprindea in petale albe si mezi peste albul pamantului. Alb, doar alb. Calm, doar calm. Mintea imi era alba, gandurile imi erau albe, inima imi era alba. Linia buzelor mele se transforma intr-un arc, iar piciaorele inghetate ma aseaza pe plapuma imaculata. Inger... macar acum puteam fi si eu un inger. Si am amutit asa. Cu bratele departate de corp, si cu picioarele apropiate. Ochii mei verzi au inceput sa urmareasca intreaga feerie alba. Cerul parca nici nu mai era cer; parca se desprindea si cadea bucatica cu bucatica peste mine. Fulgii de zapada imi acopereau faptura, si imi faceam ochii sa lacrimeze. Ii inchid incet. O stare de liniste, de totala desprindere pune stapanire pe mine. Am... adormit...


Focul mocnit si rosu imi dansa in urechi. Era atat de cald. Ma intreb oare unde e racoarea zapezii? Ochii mi se deschid usor din cauza ca incaparea era luminata doar de acel foc ce emana atata caldura. Patul era micut si atat de moale, iar un miros cunoscut imi gadila narile... dar, nu era mirosul lui... era al..
Gandurile mi-au zburat, imediat ce ochii mi-au conturat imaginea lui. Imaginea parului negru, a fetei putin bronzate si a ochilor caprui, ce acum erau inchisi... era profesorul de matematica... Se pare ca dormea. Capul ii era sprijinit de albul patului, restul corpului fiind pe podea. Rosesc... el ma luase din zapada... Observ ca sunt imbracata cu o camasa mult mai mare decat marimea mea. Aproape ca paralizez gandindu-ma ca el ma schimbase. Ridic camasa alba ce-mi atarna pe un umar aproape de nas, pentru a o mirosi. Un miros barbatesc, atat de diferit fata de cel al brunetului... si totusi atat de... atat de al lui. Nu trebuia sa se intample asta. Dar acum era prea tarziu. Nu mai aveam forta pentru a putea impiedica ce avea sa urmeze. Afundata in gandurile mele, nu am observat ochii ce acum erau deschisi si ma priveau.
- Buna seara... ai dormit bine?
Doream sa pastrez un aer formal: ca de la eleva la profesor. Imi era foarte greu, avand in vedere situatia in care eram, si anume: eu in camasa, in patul lui.
- Multumesc foarte mult ca ati avut grija de mine. Acum as dori sa plec...
- Doar atat primesc pentru ca te-am salvat de la o posibila moarte? imi spuse ironic, apropiindu-se de mine.
- Nu, va rog...haideti sa uitam, ii spun stins cand se urca in pat, langa mine.
Ii puteam simti caldura corpului. Era fierbinte, fata de mine... fierbinte era si brunetul meu. Dar... de ce nu fugeam? Puteam s-o fac. Nu mai aveam catuse sau ceva ce m-ar fi putut opri. Am inceput sa tremur, atunci cand si-a asezat picioarele de o parte si de alta a corpului meu. Mana lui fina, s-a asezat peste obrazul meu. Palmele mi se umezisera si parca nu voiau sa se ridice pentru a riposta. Nu doream sa-l privesc in ochi. Ma feream de ochii lui, iar el a observat asta.
- Ti-am spus eu c-am sa te fac sa-l uiti, imi spune soptit, cu buzele lipite de pavilionul urechii mele.
Asta m-a trezit. Am inceput sa ma zbat. Sasuke... imaginea lui mi-a revenit in minte. El este singurul pe care il iubesc. Puterea mi-a revenit.
- Da-te jos de pe mine! Imediat! tip grav, insa el nici nu ma baga in seama, sarutandu-mi gatul.
Din nou acea moleseala puse stapanire pe mine... pe corpul meu. Ce se intampla?
- Se pare ca drogul isi face efectul... imi spune cu nesimtire.
Ochii lui... de criminal... acei ochi erau plini de obsesie... tristete... si o ciudata dragoste. Isi lipeste trupul de al meu si incepe sa-mi spuna in nenumarate randuri:
- Te iubesc! Vai, cat te iubesc... de ce nu ma crezi? Daca nu era el totul ar fi fost atat de simplu... Te iubesc...
Imi oferea saruturi peste saruturi, unele delicate, altele agresive si altele posesive.
- Acum nu-mi mai scapi!
Incremenesc. Nu eram in stare sa zic nici macar un cuvant... dar le auzeam pe toate ale lui. Aveam ameteli ce ma impiedicau sa ma ridic si sa il lovesc. Eram o papusa in mainile lui. Aiurea...
Zambesc ironic inainte sa-mi sfasie camasa... inainte de distrugerea mea. Acum nu mai eram a brunetului... eram manipulata de catre acest demon, al carui nume nu-l stiam.
Sasuke... ai sa ma ierti vreodata? Ai sa ma ierti ca nu am fost numai a ta? Lacrimi...







Capitol necorectat... sper sa va placa ^^

CE?!!??!!!?!??!?!?!!?!?!??!!?!??!?!!?

Cum adica? De ce? Chiar nu inteleg!

Nu stiu.. sa vina cineva sa o salveze pe Saku!

Hina, Naru, Jake, Sasu oricine!

Astept nexy si PWP

Super,
Imi place ficul tau!
Astept nextul!

Goodbye!

13. Falsa fericire...




Abis... intuneric si iarasi un abis mai intunecat decat si-l poate imagina cineva. Alb... prea mult alb, sau poate mult prea putin si... rosu, extrem de mult rosu pe mainile mele.Acest rosu pe care numai eu il pot vedea, ma sfasie, ma ingrozeste, ma lasa fara suflu. Lacrimile mi s-au uscat pe obrajii albi, zgariindu-i mai ceva ca doua cutite. El, demonul meu, inca se afla deasupra mea... respiratia ii este greoaie, dar sufletul, usor. A reusit ce si-a propus... pentru mine era a doua oara... Incerc sa-l dau la o parte, insa nu reusesc, acesta schimbundu-si pozitia, langa mine. Imi cobor privirea spre asternuturi: rosu, mult prea mult rosu. Dar eu nu simt nimic... nu simt nici o durere, oare ar fi trebuit? Deliram cu siguranta. El ma ia in bratele lui, iar eu incep sa plang. Nu mai avea niciun rost acum sa ma opun, faptul era deja consumat.
Nu venise si la mine fat-frumosul pe cal alb, eroul ce m-ar fi salvat din ghearele violatorului... poate pentru ca nu eram o printesa... Si iar spun lucruri fara sens...
Incerc sa ma dau jos din pat, insa el nu ma lasa, il rog din priviri ca i-a ajuns si lui ce mi-a facut, si mi-a ajuns si mie. Imi da drumul si-mi spune ca ma iubeste. Sa ma iubeasca in continuare... prostul.
Nu mai aveam chef de nimic, voiam sa ajung acasa... la iubitul meu brunet si sa ma arunc in bratele lui. Am sa tip printre hohote de plans ca sunt o femeie usoara care nu merita sa fie langa el, si cu toate astea, ca aceasta femeie usoara il iubeste pana la disperare, ca aceasta femeie simte pentru el o dragoste ce a depasit demult granitele normalului.
Inca o zi... inca o zi si vom putea pleca. Hinatei nu i-am spus nimic, desi sunt sigura ca banuieste ceva... dar nu-mi pasa. Poate sa banuiasca, n-am nevoie sa-mi aminteasca, cu atat mai mult sa ma certe si tot tacamul.
Cu doua bagaje in mana, obosita, sleita de puteri, atat in exterior cat si in interior, stau acum in fata usii brunetului. Nu indraznesc sa sun... nici macar nu i-am spus ca vin. Poate ca are si el treaba, poate ca s-a saturat de mine. Gandul din urma, aproape ca m-a omorat. Renunt din a mai suna. Sunetul soneriei mi-ar sparge timpanele. Intru, ca o nerusinata fara sa bat la usa.
Pe jos... petale de trandafiri rosii. Atat holul cat si scarile sunt pline de petalele sangeri... aproape macabre pentru mine. Am inceput sa tremur. Ceva nu era bine. Urc scarile si urmez sirul de petale. Se pare ca duceau spre baie, tot acea baie in care noi ne-am unit cu sufletele. Usa era intredeschisa. In acel moment as fi vrut sa fiu oarba, surda si muta. Oarba, deoarece n-as fi vrut sa vad acea scena, surda ca sa nu aud tipetele de placere si muta pentru a nu tipa. A fost exact pe dos. Am vazut scena de dragoste aprinsa dintre cei doi, am auzit fiecare sunet infundat si am inceput sa plang si sa tip, cazand in genunchi. Ma inselase. Da! Facuse ceea ce facusem si eu... insa parca era ceva diferit... eu nu am dorit sa-l insel... dar se pare ca lui nu i-a pasat de mine. Lacrimile mi se scurgeau pe obraji fara zgomot, acum, ca intr-un film mut mi se parea ca decurge toata actiunea. Nu stiam daca mai judec sau daca mai simt ceva. Tot ce vedeam erau zambete lor satisfacute... si corpurile lor inspumate ce n-au incetat nici acum actul. Eram pierduta... sii urmaream cu ochii mari si inexpresivi, inundati de valuri. Sasuke imi zambea si-mi arunca din cand in cand cate-o privire, spunand ca prezenta mea il... excita.
Pana atunci nu indraznisem sa intru in baie, dar acum, auzindu-i remarca, am intrat cu privirea indreptata spre ochii lui ispititori si mincinosi. Am dat-o pe acea parasuta la o parte si ... l-am sarutat, apoi l-am plesnit. Acesta avea sa fie ultimul nostru sarut si cel mai amar dintre toate. Am luat dusul in mana si am inceput sa-l indrept sprea acea femeiusca. Ea a inceput sa tipe, expunandu-si vocea pitigaiata. Numai injuraturi la adresa mea auzeam, dar pe nicuna n-am putut-o intelege.
I-am aruncat o ultima privire, plina de scarba iluziei iubitului perfect, si am plecat fara sa ma uit in urma. Lui.. nu-i pasa... Falsa fericire si... nimic mai mult








Scuzati-ma ca am adus next-ul atat de tarziu :o3.... care e vai de capul lui saracutul :(

Pur si simplu nu pot sa cred.
Si mie mi se parea baiatul perfect ce mincinos ne*****it nu ca pruful ar fi mai prejos dar oricum nu pot sa cred ca a facut asa ceva.
Capitolul extraordinar dar parca intr-un fel mi-as fi dorit sa nu existe.
Next-ul repejor ca mor de nerabdare sa vad ce se intampla in continuare.

14. Trece...


Sunt nebuna. Simt o pofta si mai nebuna de scris. Simt nevoia de a scrie un roman si sunt sigura ca as putea lega armonios de dureros, in cateva pagini, falsa iubire dintre mine si brunet. Nopti petrecute numai in lacrimi... vise albe si negre... parfumul lui... Parfumul lui ma facea mai nebuna decat eram. O esenta aurie inca se simtea in toata casa... esenta lui, ce ma distrugea. Si iarasi: o, vai... parfumul lui...
Gura mi-e seaca, sufletul mi-e pustiu, iar inima mi-e goala. Pielea imi tremura doar gandindu-ma la el si la sentinta ce ia dat-o dragostei noastre. Cand ma gandesc la inceputul inceputului... cand ne-am intalnit pentru prima data si ne-am unit, atat de dulce, parca nu-mi vine sa cred ca iubirea noastra s-a sfarsit.
Nu m-a sunat, desi ochii mei stateau doar pe telefon in asteptarea vocii ce m-a dus spre pieire. Groaznic... atat de groaznic. Se spune ca prima dragoste nu se uita niciodata. Dar nici eu nu vreu sa sterg amintirea ei... chiar daca sfarsitul a fost unul crunt de dureros. Daca acum ar fi aparut la usa mea, cerandu-si iertare... l-as fi iertat. Sunt prea slaba sa fac fata pasiunii care imi mistuie interiorul.

***

Zilele se scurg una dupa alta ca petalele smulse brutal dintr-un trandafir alb. Petalele se ofilesc, la fel ca zilele mele ce trec impingandu-se una in alta si intrecandu-se mai repede... si mai repede... Nu l-am mai vazut de cateva luni si... iarna a trecut. Primavara s-a simtit parca prea calda... si apoi vara, parca prea rece. Bacalaureatul imi sfasie timpul liber. Invat cat este ziua de lunga, astept apusul soarelui, pentru a ma trezi iarasi la rasarit si sa incep din nou cu cartile prea grele si groase. Cel putin asa nu m-am mai gandit la el... prea mult. Ironia sortii a facut sa ne intalnim la patinuar. Era atat de multa lume, incat sunt sigura ca nu m-a vazut... dar eu... eu... cat de bine l-am vazut. L-am admirat de departe... si in acea zi m-am hotarat sa renunt la patinaj. Ce rost mai avea daca el nu mai era langa mine? Vorbe rupte si apoi pierdute in vant. Mii si mii de ganduri ce se sparg in mutenie...
Caldura era groaznica... ma imbata, facandu-ma sa nu ma mai tin pe picioare. Pe usa unei librarii scria cu litere mari, inclinate " aer conditionat" . Intru numaidecat in incercarea de a-mi mai opri respiratia accelerata. Uram vara... era prea fierbinte... dar aceasta era parca diferita. Parca ma ingheta. Ce pacat... a trecut iarna.
Cat de ironica poate fi viata. La una din mese... profesorul meu de matematica, citea foarte intrigat o carte. Incerc sa nu dau mare atentie prezentei sale, insa se pare ca el nu vedea lucrurile asa.
- Hei, Sakura! imi spune el, vrand sa para mai tanar decat era... nu ca ar fi fost batran...
Nu dau atentie vocii lui vesele ce parca ma imbratisa, ci ma comport ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Oare puteam scapa atat de usor? Nu! Ii simt mana calda peste incheietura mainii mele, ca mai apoi sa-i aud vocea:
- Vino cu mine...
Inconstient, cuvintele imi ies alergate:
- Ai aer conditionat in masina?
Acesta incepe sa rada, putin ironic si imi afirma dorinta de mai sus. Ma ia de mana si pornim agal spre masina lui. Nu stiam unde aveam sa mergem, insa chiar nu-mi pasa. Se putea intampla ceva foarte rau... insa oricum, totul era deja terminat pentru mine.
Cateva clipe sau ore poate au trecut. Nu stiu... stiu doar ca cerul acum era negru si prafuit, iar noi eram undeva la malul marii. In sfarsit! Racoare! Incep sa elerg in apa calduta, ca fetita din mine de altadata, iar spre surprinderea mea, proful de mate ma urmeaza. Nici nu mai stiam daca sa-l privesc ca pe un profesor sau ca pe... altceva... mai profund. Si deodata ceva ma face sa ma opresc, el lovindu-se de spatele meu. Ma asez pe nicipul putin ud, astfel incat degetele picioarelor sa atinga valurile adormite.
- Stiti? Mereu m-am intrebat ce nume ati putea avea... ma intrerupe insa... putin iritat...
- Nu mai vorbi atat de formal cu mine... adica, avand in vedere cate am facut nu cred ca mai e cazul... In legatura cu numele meu... ma irita si de aceea nu pre il spun. Ma numesc Seiji...
- Nici mie nu-mi place numele meu. Nu-mi place primavara, dar... ador iarna...
O liniste calma se aseaza peste noi. Imi atinge sfios mana, ce era afundata pe jumatate in nisip, ca mai apoi sa-si lipeasca umarul de al meu. As fi mintit daca as fi zis ca nu e romantic. Era... si inca cat! Nu ma simteam de parca l-as fi iubit... dar fiecarui om ii trebuie oferita o sansa...
- Sakura, sparge el atmosfera calda, nu cred ca ti-ai putea imagina vreodata ca profesorul tau se gandeste la tine in fiecare dimineata, dupa-amiaza si seara. Nu m-am priceput niciodata la cuvinte si asta cred ca se reflecta si in meseria pe care mi-am ales-o... insa, sincer iti pot spune, unic in felul meu, ca toti ceilalti, ca te iubesc! Poate ca suna sec si demodat... dar ai vrea sa fii iubita mea?
Asa era. Suna sec si aiurea. Dar vorbele lui erau adevarate. In loc de vorbe ca raspuns, buzele mele s-au unit cu ale lui. Sper sa ma invete sa iubesc din nou.

***

A trecut iarna...









Scuzati intarzierea.... capitol necorectat