Hey girls! How are you? All right, I brought for you next, so...




Chapter 9:



Sasuke P.o.V:



Parul sau roz era imprastiat pe perna neagra a patului meu. O plapuma moale ne invaluia trupurile lipite unul de altul. O tineam strans in brate, cu teama ca as putea sa o pierd, la fel ca seara trecuta. Cum poate o persoana sa se sacrifice in felul asta pentru cineva care niciodata nu ii va arata putina recunostinta? Inca o vad cum se abtinea sa nu planga atunci cand nenorocitul ala o atingea peste tot. Oricat as fi vrut sa sar pe el si sa il omor in bataie, gorilele lui ne-ar fi omorat, atat pe mine, cat si pe Sakura. Am facut bine ca i-am spus lui Itachi banuiala mea, dovedita ca fiind adevarata.

Itachi nu a vrut niciodata sa il ajut. Mereu el era cel mai mare, cel mai responsabil si cel care nu are nevoie de nimeni, asa ca am intrat in "joc" fara permisiune. Mereu am banuit ca e ceva ciudat cu asa-zisa "promovare de serviciu". Doar ai mei au crezut-o, eu nu. Cand a revenit acasa, l-am urmarit peste tot, chiar si in timp ce mergea la sediu... Adevarul e ca, si-a dat seama, insa ce putea sa imi faca? Si asa era pus sub "interogatoriu" 24 din 24 de catre mine, care aveam banuieli si dovezi, mai mult vorbe, dure si clare. Normal, l-ar fi omorat pe un posibil urmaritor, insa suntem frati, totusi.

I-am studiat dosarele, am cercetat fara stirea lui, am mers "sub acoperire" prin cluburi, doar pentru a-l ajuta. De fapt, eu am aflat unde sta ascuns Pain, asa-zisul "P". Am urmarit-o pe Karin cateva zile la rand si asa am aflat, dupa care se pare ca a aflat si Sakura. Cand am vazut-o cautand prin sertarele lui Itachi, am banuit ceea ce vroia sa faca, insa m-am prefacut ca nu stiu nimic, pentru a vedea de ce e in stare... Si era sa o pierd! Seara trecuta s-au intamplat mult prea multe, insa cred ca Itachi e mult mai linistit acum.

Iubire... Cum m-am putut indragosti asa? Asta e iubire, nu? Adica atunci cand iti este teama ca acea persoana ar putea pati ceva, cand fierbi vazand-o in preajma altcuiva, cand cu un simplu zambet, o simpla privire rusinata, iti inveseleste ziua , cand totul e perfect doar daca e langa tine?

Trasez cu degetul conturul tatuajul ei de pe spate, o floare de lotus. Actul meu o gadila, iar ea se trezeste lent. Imi zambeste sincer, conturandu-mi barbia cu ambele maini si soptindu-mi un "Multumesc!" subtil. O invit la micul dejun, iar aceasta se intinde precum o felina, facandu-ma sa chicotesc, dupa care imi accepta propunerea si ne indreptam spre bucatarie.


Sakura P.o.V:


Si daca e doar o joaca? Daca a venit dupa mine doar pentru a ma avea o noapte? Iar eu... Am inceput sa tin la el ca o proasta. Bravo, Sakura! Inteligenta miscare, ce sa zic?

Sunt atat de confuza, atat de distrata, incat nici nu observ ca Sasuke imi povesteste ceva si incepe sa rada, iar eu, ca sa nu par neinteresata, rad la randul meu. Insa nu imi merge "smecheria"...

-Vrei sa imi spui ce ai, sau ai de gand sa te prefaci interesata toata ziua?

Las lingura in farfurie si il privesc serios, apoi incerc sa il intreb, insa nu reusesc sa scot nimic pe gura, asa ca imi retrag privirea in farfurie. Mai incerc odata, insa din nou aceeasi miscare. Intr-un final, imi musc buza de jos si, luandu-mi privirea din farfurie, imi spun "off-ul", putin incruntata:

-E o gluma sau ce? -incearca sa spuna ceva, insa odata ca m-am pornit, slabe sanse- Adica... tu esti un Don Juan, nu ai putea avea o relatie serioasa...-iar incearca sa spuna ceva, insa nu apuca- Nu imi plac tipurile astea de jocuri, ok?! Nu sunt, nu am fost si nu voi fi niciodata "una" din viata ta, ci voi fi singura! Insa, ma pacalesc singura deoarece tu niciodata nu vei renunta in a avea mai multe papusi in dormitor, asta o stiu!

Si continui sa ma cert asa cu el, ridicand tonul pe parcurs si incepand sa gesticulez. De fapt, nu pot spune ca ma cert cu el, pentru ca nu ii dau seansa sa zica nimic. Nici nu poate scoate vreun sunet, iar cand incearca, esueaza, iar ochii i se inchid pe moment, incercand sa isi stapaneasca furia. Spun vrute si nevrute, ranindu-l uneori, insa nu ma mai pot opri. Nici nu stiu cand mai am timp sa respir, pentru ca la mine, cuvintele ies ca pe banda rulanta:

-... si nu stiu cum am putut sa ma indragostesc asa de cineva, cum am putut sa suport acele atingeri scarboase numai cu gandul ca tu esti acela si nu nenorocitul ala si ai face bine sa ma opresti acum, pentru ca nu mai am aer si simt ca in orice secunda voi lesina sau voi face un stop-cardiac, asa ca mai bine ai face ceva acum, altfel...

Si gaseste cel mai frumos mod de a ma opri: sarutandu-ma dulce si adancind sarutul dupa fiecare atingere a mainilor sale pe talia mea de albina. In anumite momente ii savurez buzele, una cate una, lasandu-i cate o urma draguta a danturii mele de invidiat.

Rupem sarutul si ne lipim fruntile, jucandu-ne cu nasucurile noastre, pentru ca buzele aveau nevoie de o pauza. Totusi, imi mai prinde o data buza de sus in a lui, dupa care imi spune:

-Voi gasi eu o cale prin care sa iti demonstrez cat de mult te iubesc!

Ne despartim unul de altul cand soneria telefonul meu anunta un "Memo". Cat noroc am eu cu notitele astea, la cat sunt eu de uituca... Ii cer scuze lui Sasuke si ii spun ca am putina treaba si ca trebuie sa plec. Imi iau geanta si dau sa ies din incapere, insa ma intorc si ii sar in brate. Vroiam sa ii mai multumesc o data pentru ceea ce a facut pentru mine, pentru ca m-a salvat!

Il sarut subtil si dupa plec, grabindu-ma sa ajung acasa. Iau un taxi si ajung mai repede decat as crede. Am avut noroc ca Sasuke a avut niste haine pentru mine, avand in vedere ca e apartamentul verisoarei ei, cica. Off! Nu din nou... As vrea atat de mult sa nu mai am atatea indoieli, insa cu cat ma gandesc mai mult, cu atat am mai multe indoieli. Daca port hainele unei "pisicute" de a lui?

Imi inlatur gandurile negre cand ajung in fata casei, lasand loc altor ganduri sa isi faca aparitia: ce le spun alor mei? Doamne, te rog sa faci sa fie la birou, te rog! Se pare ca sunt tare norocoasa in ultima vreme. Doar nana e acasa, care cand ma vede scapa din mana o farfurie. Chiar atat de rau arat? Vine la mine ingrijorata si ma intreaba unde am fost, adresandu-mi ingrijorarile ei si pipaindu-ma din cap pana in picioare, de parca as fi o fantoma. Ii spun scurt ca sunt bine si o mint cu faptul ca am fost cu Itachi si Zack la club, sa sarbatorim "reuniunea nebunilor". Ceea ce este doar acum minciuna, ca la noapte va fi complet adevarat. Azi Zack a venit sa isi verifice afacerea de aici. Are afaceri in multe tari din Europa, dar si din U.S.A. Deci, teoretic, nu e in totalitate o minciuna. Acel "Memo" era pentru a-mi aminti ca azi merg la parasutism, deci mai bine m-as grabi. Iar deseara, la party! Ma duc sus si fac un dus lung, dupa care ma schimb si plec pe teren.


Cum ii va demonstra ca o iubeste, ce obstacol le va aparea in cale si suferinta prin care va trece Sakura, le veti avea in next chapter, girls!

P.S: Vreau sa imi cer scuze tuturor cititorilor mei care nu primesc PM Nu stiu care este problema, insa nu toate PM-urile se trimit. Eu incerc de fiecare data si sper sa le primiti
Kiss and hug

Heeey!

Off..daca ai stii.. eu m-am indragostit fara doar si poate de acest fic minunat care nu l-am vazut pana acum! Sa imi fie rusine!

Dar este atat de frumos. La fiecare capitol imi doream sa vad mai mult si mai mult ce se intampla in continuare.

Ok.. eu astept cu nerabdare urmatorul capitol si da..poate ma anunti si pe mine.

See ya

Chapter 10:


Sakura P.o.V:


Opresc motorul motocicletei si imi dau casca jos. Ma uit primprejur, incercand sa dau de Zack. Hmm... Se pare ca se descurca bine cu afacerea, chiar daca a inceput-o mult mai tarziu decat cea din Londra, ultima data cand am trecut pe aici era plin, iar aparatele si terenul sunt mereu in buna stare. Deja simt acel aer demential pe care il ador inca de la prima mea "experienta", ca sa zic asa. Ma indrept spre centrul actiunii, unde il vad pe Zack. Ii sar in brate si incepem sa vorbim despre cat de plictisitor a fost in Anglia fara mine. Sincer, nu stiu daca a fost plictisitor, dar imi place la nebunie sa fiu laudata, si cum el nu avea de gand sa o faca, sau poate avea, dar mai tarziu, am inceput sa ma laud singura, cu un sarcasm de nemaiintalnit.

-Da, a fost foarte plictisitor. Nicidecum la fel de incitant ca o noapte sora cu moartea! spune el in timp ce imi arunca o privire gen:"Cand o sa inveti sa fi responsabila?!"

Incep sa pufnesc zgomotos, departandu-ma de el, cat decat, negand si gesticuland ca nu a fost atat de grav, ca exagereaza. Ma privea amuzat tot timpul asta, spunandu-mi ca este sigur ca americanii nu au avut parte vreodata de o asemenea nebuna, eu aproband fiecare cuvant spus de el. Ma pofteste sa ma schimb, apoi ne urcam in elicopter.

Era o vreme frumoasa, si avand in vedere ca afara era foarte cald, o tura de parasutism era tot ceea ce imi trebuia. Vroiam sa imi iau gandul de la toate problemele, sa uit ca a existat vreodata un anume Pain, sa uit de Sasuke si indoielile mele referitoare la iubirea lui pentru mine. Doamne, nici macar aici nu imi zboara gandul de la el. E ca un drog pentru mine si nici nu am apucat sa petrecem prea mult timp impreuna. Acum ca aduc vorba, seara trecuta a fost suficienta cat sa nu il mai vad o saptamana. Am nevoie sa fiu singura, sa imi fac ordine in ganduri, insa oricat as recapitula situatia, ea ramane pe loc. Nimic nu se schimba, iar indoielile mele raman acolo, pe loc. Nici nu am realizat ca eram in elicopter, pana cand Zack mi-a atras atentia:

-Cat de sus sa fie, Saku?

Il priveam amuzata, cu un zambet siret in coltul gurii, aruncandu-i o privire care l-a lamurit. A zambit, aproape ca a ras si nu intelegeam de ce, avand in vedere ca mereu sar mai sus cu cativa metri, nu cu mult, cu vreo 10. Imi potrivesc ochelarii la semnalul sau ca aproape am ajuns, imi verific curelele si parasuta, care parea incredibil de usoara. As fi vrut sa o verific, insa nu mai era timp, asa ca am renuntat la idee. In fond, nu am nimic de pierdut. Am trecut prin atatea, incat nu stiu ce ma mai poate speria. Ma pregatesc sa sar, cand simt doua brate care ma inconjoara si fara sa imi dau seama pluteam in aer. Am inceput sa tip cat ma tineau plamanii, imi era chiar frica. Nu stiam cine ma prinsese, dar adrenalina imi strabatea fiecare particica a corpului. Aveam ochii inchisi, iar inima imi batea tare. Imi era atat de frica sa nu fiu lasata sa cad ca ma tineam cu mainile de bratele sale puternice. Incepeam sa tremur, mai ca plangeam, cand si-a apropiat buzele de urechea mea si mi-a zis:

-Haide fricoaso, deschide ochii!

Atunci parasuta s-a deschis, iar frica aceea de moarte a disparut dupa ce i-am auzit vocea. Am deschis ochii, chiar daca imi era frica, iar incetul cu incetul, imaginea devenea tot mai clara. Din o amestecatura de rosu, alb si verde, am descifrat un scris urias, care m-a uimit.
Am lasat cateva lacrimi cristaline sa mi se scurga pe obraji, sperand ca el sa nu vada asta, iar cand a inceput sa strige mesajul care era scris acolo jos, am ras si i-am urmat exemplul. Urlam ca disperatii "Te iubesc!", chiar daca vantul nu ne prea lasa, nu ne opream. Inca ma uitam la mesajul urias scris pe pamant, care ma facea sa simt cum indoielile dispar, sa il cred pe cuvant: "I ♥ U".

Am ajuns cu picioarele pe pamant in sfarsit si eram in culmea extazului. M-am despartit de el si am inceput sa zbier:

-Ce a fost in capul tau, inconstientule?

Ma privea confuz, incercand sa zica ceva, dar nu reusea, il opream de fiecare data.

-Puteam sa murim! Parasuta aia putea sa nu fie destul de rezistenta cat sa ne tina pe amandoi si sa ne izbim de pamant. Te-ai gandit macar o secunda in ce pericol ne-ai pus? il certam eu, el incercand sa se apere, sau macar sa spuna ceva, dar fara speranta. Nici macar nu ti-a pasat ca puteam sa ne pierdem vietile... Tot ceea ce ai vrut sa faci a fost sa ma convingi cu orice pret ca ma iubesti, si i-am sarit in brate, sarutandu-l, apoi am continuat: Si ai reusit!

Ne invarteam, sarutandu-ne pasional, pana cand, fara sa imi dau seama, eram pe jos, in mijlocul inimii rosii. Imi repeta la nesfarsit cat de mult ma iubeste, iar asta ma facea sa ma simt cel mai special om de pe pamant. El ma iubea, iar eu nu mai puteam de fericire! Ne-am stricat fericirea, spunand ca ar trebui sa merg acasa, probabil ai mei deja au ajuns si sigur sunt ingrijorati. Ma privea cam trist, insa dupa cateva secunde, ma saruta din nou, schimbandu-si expresia fetei si spunand ca are ceva foarte important sa le spuna alor mei. Am zambit, mai ca plangeam de fericire. Ne-am ridicat si am mers sa ne schimbam.

Cand am iesit, el era in masina lui si ma astepta. I-am facut semn spre motocicleta mea, iar el a iesit din masina si mi-a zis ca a vorbit cu Zack sa o aduca el acasa. M-a luat de talie si m-a sarutat scurt si dulce. Cred ca va face asta mult timp de acum incolo, dar nu pot spune ca imi displace. Ne-am urcat in masina si am pornit spre casa. Tot drumul am purtat discutii banale, in timp ce el ma privea dragastos, cu o privire pe care deabia acum o cunosc.

Am ajuns intr-un final si am intrat in casa, tinandu-ne de mana. Niciodata nu as fi crezut ca ma voi tine de mana cu iubitul meu, pentru ca nu am vrut in veci sa fim acel tip de cupluri indragostite pana peste cap, care folosesc apelative scarboase (pentru mine)si care nu pierd nicio secunda fara sa stie ce face celalalt, sa nu mai spun de faptul ca despartirile sunt tragice. Dar cu el e altfel. Nu suntem un astfel de cuplu, ci suntem exact cum vreau eu sa fim, cum mi-am dorit sa fim, mai bine spus.

Am intrat in casa, unde toata familia era in living, cu niste zambete uriase pe fata. Mama si tata au sarit la gatul meu, intrebandu-ma daca sunt bine si spunandu-mi ca s-au speriat foarte tare, crezand ca am patit ceva. Ma bucur ca habar nu au de ceea ce s-a intamplat.

Le-am raspuns ca totul e bine si i-am intrebat, cum sunt eu foarte curioasa, ce e cu zambetele acelea. Mi se parea foarte ciudat faptul ca matusa mea statea atat de grijulie langa Karin, mangaind-o pe cap, iar ea nu riposta sau comenta. Mi se parea ciudat faptul ca unchiul meu statea intr-un colt, privindu-l cu atata ura pe Sasuke, in timp ce el era foarte confuz, la fel si eu. Dintr-o data, Karin se ridica si ii sare in brate lui Sasuke, ceea ce ne-a uimit pe amandoi. I-a spus ca il iubeste, apoi ca nimic nu ii va mai desparti acum. Imi venea sa plang, insa ma bucura faptul ca Sasuke nu raspundea afirmativ sau ceva. Ii ia mana lui Sasuke in a sa si o pune pe burta ei, spunand:

-Nimic in lume nu ne-ar desparti, acum ca rodul iubirii noastre se naste!


P.S: Cum spunea Saku mai sus, uraste tipul asta de cupluri, cum ar fi Sasuke si Karin, iar parerea ei despre acea replica a lui Karin o veti afla in capitolul urmator, unde multe se schimba! Chiar daca deja cred ca v-ati dat seama, ma tot gandesc daca Saku va vomita sau nu la replica "divei", insa va spun sigur ca voi face in asa fel incat capitolul urmator sa va ajunga la inima!

Chapter 11:



Sakura P.o.V:



Clipeam incontinuu, incercand sa deslusesc imaginea din fata mea pe care pur si simplu nu o puteam concepe. Karin il privea cu dragoste pe Sasuke, in timp ce el avea gura intredeschisa, iar ochii atintiti asupra fetei ei, mirat, incercand parca sa citeasca de pe fata ei, parca acolo aflandu-se raspunsul la toate intrebarile sale. Aveam momente in care deschideam putin gura, incercand sa spun ceva, insa tot ce ieseau erau balbaieli, inceputul unor mirari, unui anume “poftim?” din care rosteam doar prima, sau rareori primele doua litere. Mana lui o lasase de mult pe a mea, acum odihnindu-se pe burta roscatei, care parea atat de multumita. Eram confuza in mare parte, insa eram distrusa in general. Simteam cum lacrimile imi fortau ochii sa le dea drumul afara, insa nu aveam de gand sa plang in fata ei, a lor… As fi vrut sa izbucnesc, sa fac un circ cum toti s-ar fi asteptat sa fac, insa m-am abtinut. Nu de alta, insa stiam ca un scandal nu ar face altceva decat sa inrautateasca lucrurile.

Ce ciudat… Cum poate un om sa se schimbe asa in doar cateva zile? Toti cei care ma cunosc stiu ca sunt impulsiva, ca actionez fara sa gandesc si ca o fac in cel mai scandalos mod, lasand mereu vinovatie si rusine in sufletul celorlalti. Insa acum, ma simt si asa penibil, daca as mai deschide si gura… Am lasat toate cuvintele pe care le-as fi putut folosi deoparte si am stat acolo inlemnita, pana cand matusa mea s-a ridicat de pe canapea si a venit sa-l ia in brate pe Sasuke. Atunci s-a intamplat, o lacrima a iesit din lacasul ei, iar el a observat-o imediat, privindu-ma cu mila… As fi putut suporta multe, as fi putut suporta durerea pe care am simtit-o atunci cand Karin a rostit acele cuvinte, atunci cand matusa mea si-a imbratisat viitorul ginere, fiind constienta de ce insemnau toate acestea, insa asta nu. Niciodata nu am suportat si nu voi suporta, iar el nu e o exceptie.

Am inspirat adanc aer in piept, apoi m-am intors cu spatele si am plecat, sub privirile mirate ale celorlati. Nu am trantit usa, nu am izbucnit in plans, nu am luat-o la goana pe strada si nu am avut nici macar un gand de a ma arunca in fata unei masini sau de a ma sinucide. Doar am mers. M-am plimbat cu fata in pamant, pe un drum pe care nici nu ma intesera a-l sti, doar mi-am lasat picioarele sa ma duca unde stiu ele, atat. As fi vrut sa plang, sa tip deoarece situatia mi se parea ingrozitoare, insa nu am facut-o. Ma gandeam, recapitulam toate aceste zile, aceste momente de tensiune maxima petrecute aici, iar asta imi contura intr-un mod sinistru un zambet nebunesc. Ma gandeam ce pr**sta pot sa fiu… Adica, eu ajut lumea riscandu-mi viata si pana la urma tot eu cad de ra**t. Zambeam ca o nebuna, iar la un moment dat am inceput sa rad in hohote, situatia mi se parea chiar penibila. Si am ras si am ras cu lacrimi, si mi-a luat ceva sa imi dau seama ca acele lacrimi nu erau de fericire, ci de tristete, de nervi mai exact. Am trecut de la un ras nebun la un plans isteric, neputand a ma mai opri. Lumea trecea pe langa mine si ma privea cu subinteles, susotind in asa fel incat sa ma faca sa ma simt prost, la fel cum faceau in general. Privirile lor erau chiar amuzante si observand asta, m-a facut sa rad iar, mult mai tare decat data trecuta, ridicand usor mana tremuranda si apropiindu-mi patru dintre degete, lasand doar unul la vedere, cel din mijloc, pe care il adresam tuturor persoanelor care se holbau la mine ca la o ciudatenie a naturii, iar asta mi-a accentuat inca o data rasul.

Am auzit niste injuraturi, insa mana mea statea tot in acelasi loc, in aceeasi pozitie, miscandu-se uneori dupa felul in care se clatina corpul meu. Apoi m-am oprit brusc. Mi-am dat seama ca am revenit la ceea ce eram inainte, la acea fata pe care nu o puteai face de ras niciodata. Mi-am schimbat dintr-o data expresia fetei intr-una serioasa si nervoasa, dupa care am tipat cat m-au tinut plamanii la persoanele din jurul meu:

-Sa va ia dr**u pe toti! Vedeti-va de treburile voastre, la naiba! Ce?! Vi se pare ca sunt nebuna, nu? Ei bine uite ca sunt! Si nu imi pasa… -iar apoi am inceput a-mi da drumul sentimentelor, tipand la ei- Pentru ca imi permit aiuritilor! Pentru ca atunci cand pierzi o persoana draga iti permiti orice! Pentru ca atunci realizezi ca viata nu mai are sens si nu te mai intereseaza parerea nimanui! Pentru ca nu imi pasa de ceea ce crede lumea!

Toti s-au oprit si m-au privit mirati, lucru care ma enerva la maxim, facandu-mi lacrimile ce se odihneau pe obrajii mei sa fiarba de la temperatura ridicata a acestora. Doar stateau si se uitau, nimic mai mult. Priveau o distrusa in mijlocul parcului care striga la ei, care avea rimelul intins pe toata fata si pe care cu siguranta o vor barfi vecinilor cand ajung acasa.

-Duceti-va dr**u acasa! am inceput sa tip eu din nou la ei, inrosindu-ma toata la fata, cu siguranta.

Dintr-o data fiecare isi vedea de treaba lui, parca cineva ii evacuase pe toti din parc, iar eu m-am intors si m-am asezat pe o banca. Plangeam cu suspine, neputand sa ma opresc. Jur ca zilele astea am plans cat nu am plans in toti anii mei de viata! Dupa un timp m-am mai linistit. Plangeam, insa eram mult mai calma. Deja se lasase seara, cerul capatase o nuanta rosiatica-portocalie. Stateam pe acea banca de nu stiu cat timp, cu fata in palme si coatele rezemate de genunchi. Apoi am simtit cum cineva se aseaza langa mine. Prima data nu mi-am dat seama, insa in secunda urmatoare prezenta lui imi era cunoscuta. Am putut observa cu coada ochiului cum isi lasa capul pe spatele bancii, iar mainile si le infinse in parul sau matasos. Avea ochii rosii, semn ca plansese, insa sunt sigura ca nu ii intrecea pe ai mei, chiar daca nu ii vazusem.

Am inghitit o data in sec, apoi m-am ridicat de pe banca, dandu-mi cu o mana parul pe spate, in timp ca cealalta era asezata pe soldul meu. Nu ma gandeam cu ce sa incep sau ce sa zic, vroiam doar sa las cuvintele sa iasa la fel cum obijnuiam inainte, insa intr-un mod in care sa nu-l fac sa sufere, chiar daca in mare parte merita. Nu stiam cand sa incep, insa cand l-am vazut ca se pregateste sa vorbeasca am inteles ca e timpul:

-Sa-i faci orice pofta va dori pe perioada sarcinii, insa sa fii mereu atent la calorii, deoarece va folosi scuza ca mananca pentru doi, iar dupa ce va naste si isi va da seama ca e grasa va da vina pe tine ca ai rasfatat-o prea mult.

Ma privea trist, lacrimile dorind sa ii iasa la iveala, insa nu le lasa.

-Cel mai probabil nu va avea voie sa faca sport, oricum nu va dori, deoarece a fost o lenesa si jumatate de cand o stiu, insa va trebui sa o duci sa alerge macar o jumatate de ora inainte sa ii creasca burtica, nu o lasa sa se moleseasca la pat.

Imi era atat de greu sa ii spun toate aceste lucruri fara sa imi scape vreo lacrima, insa am putut pana la un moment dat. Vazand ca doreste sa se ridice, m-am asezat eu prima pe banca langa el, luandu-i mana intr-a mea si spunandu-i in timp ce mici lacrimi se asezau din nou pe chipul meu palid:

-Promite-mi ca vei avea grija de nepotica sau nepotelul meu! nici nu credeam ca ma va durea atat de tare sa o spun, insa ma inselam amarnic.

-Orice ai spune, nu sunt pregatit sa fiu tata!

Am inchis ochii instantaneu, incercand sa imi opresc valul de lacrimi care se pregateau sa erupa din ochii mei. Am incercat sa ma uit la el fara sa plang si aveam impresia ca am reusit, insa nu imi dadeam seama daca era chiar asa sau nu.

-Vei incepe sa cauti o groaza de nume de copii pe net, pe care ti le vei nota intr-un carnetel. Iar… -gandeam fiecare cuvant pe care aveam sa il spun, nevrand sa gresesc undeva- Daca va fi baiat sau fata, nu conteaza! Ai grija sa aiba un stil de viata sanatos, la fel ca si matusa si unchiul sau, adica eu si Itachi, am chicotit amandoi la afirmatia pe care tocmai o facusem. Daca va fi baiat, va trebui sa fii tu cel care il invata despre viata, nu-l lasa sa devina alintatul mamei, care va avea vesnic nevoie de ea sa il protejeze, invata-l sa faca asta singur. Si explica-i din timp acele lucruri pe care le aveti de rezolvat voi intre barbati, ca sa nu ajunga la 8 ani si sa nu stie ce este si la ce foloseste.

Am ras subtil amandoi, in timp ce ne priveam cu dragoste, chiar daca stiam ca nu e bine ce facem, doream ca acest moment sa dureze la nesfarsit, deoarece stiam ca va fi ultimul.

-Insa, daca va fi fata, va trebui sa fie alintata lui tata! Sa nu ii interzici niciodata sa se vada cu un baiat, las-o sa experimenteze, insa daca nici mama ei nu va fi de acord, doar atunci intervi! Trebuie sa fi insa atent la baietii cu care intra in contact, nu vreau sa fie niste huligani. Nu o obliga sa poarte fustite cu bulinute si tricouri cu Hannah Montana daca ea nu doreste si fii de partea ei daca mama sa o va obliga asta. Atunci cand va dori un pirs sau un tatuaj, fa-i cunostinta si cu alte persoane care au trecut prin asta, de exemplu eu, pentru a fi sigura pe ea ca e ceea ce-si doreste. Atunci cand ea va dori ceva, iar tu vei fi sigur ca nu e bine pentru ea, se va supara si se va inchide in camera, cu gandul de a se “razbuna” pe tine intr-un fel. Te sfatuiesc ca in aceste cazuri sa ii inchizi toate portile de iesire din casa pana se calmeaza, mai ales geamul! Fii un tata cool si fa-o sa se mandreasca cu tine in fata prietenilor, insa toate fa-le cu masura. Ah, da! Si promite-mi ca o vei lasa sa-si viziteze matusa de cel putin cinci ori pe luna, chiar daca stiu ca matusa Jennifer va avea grija sa intre in ea spiritul Haruno!

Dupa ce am terminat discursul moralizator, l-am luat in brate, bucurandu-ma de putinul timp ramas de petrecut cu el. Imi saruta crestetul capului, apoi imi sopteste la ureche:

-Cum se face ca daca va fi fata, voi avea mult mai mult de lucru?

Eram amuzata de intrebarea lui, pentru ca sincer nu aveam atat habar de baieti precum aveam de fete. Lucru pe care il consideram firesc, avand in vedere ca fetele Haruno aveau acelasi temperament.

-Pentru ca in familia noastra se nasc de generatii intregi doar fete, asa se face ca le stiu temperamentul, e aproape identic!

S-a asternut linistea, doar un vant mai bantuia acel loc. Vant care a dus cu el si o soapta suava: ”Ciudat ca tu si Karin aveti temperamente total diferite!”.

Mi-am ridicat capul de pe pieptul sau si m-am uitat adanc in ochii lui, mai apoi spunandu-i:

-Promite-mi ca o vei iubi si vei avea grija de ea ca si cum as fi eu!

Si-a lasat privirea in pamant, insa i-am luat chipul in palme si ne-am lipit fruntile una de alta. Nu vroiam sa-l las pana cand nu spunea acel cuvant, vroiam sa am inima impacata. Insa cand a pronuntat acel “Promit!”, chiar si atat de soptit, asta nu m-a facut sa ma simt mai bine, chiar daca asta am crezut. Am lasat sa cada ultima lacrima, apoi m-am ridicat si am plecat, lasandu-l acolo singur. Stiam ca in curand nu va mai fi, iar asta ma linistea intr-un fel.

Am mers pe aleea luminata doar de niste felinare vechi, pana cand am ajuns acasa. Am intrat in incapere, unde toata lumea era cu zambetul pe buze, mai putin mama, care dupa ce m-a vazut, a venit subtil la mine, intelegand ca nu vreau sa imi fac simtita prezenta. Am urcat subtil scarile impreuna, ea tinandu-ma de dupa sold. Poate se astepta sa plang, insa nu mai aveam de gand. Mereu a stiut, insa nu mi-am dat niciodata seama cum. Cum imi putea citi mereu sentimentele, gandurile? Am intrat in camera si m-am asezat pe pat, in timp ce ea mi-a adus valiza si a deschis dulapurile, aranjand in valiza fiecara haina in parte cu mare grija. Mi-a lasat o tinuta pe marginea patului, apoi a intrat in baie si a strans tot ce mai era al meu, inclusiv din camera. M-am indreptat spre oglinda de langa perete si am inceput sa ma demachiez, aratam ca un monstru. Aveam ochii rosii, parul ravasit si inima franta. In camera era intuneric, doar o lampa lumina, insa cearcanele mele se puteau observa cu usurinta si asa. Mi-am luat apoi trusa de machiaj si m-am machiat din nou, cu mult tus negru si creion dematograf. Mi-am imbracat noua tinuta, mi-am prins parul intr-un coc “zapacit”, apoi am imbratisat-o pe mama, care tot timpul acesta se uita la mine cu un zambet de incurajare, oftand mai incolo ca totul va fi bine.

Mi-am luat platformele si am coborat cu valiza jos, ajutata de mama. Cei de jos se uitau
la mine confuzi, insa le-am zambit fara sa le dau explicatii, i-am imbratisat pe fiecare, chiar si e Karin, apoi m-am indreptat spre usa. Am deschis-o, iar inainte de a pasi afara, m-am intors si am spus zambind dulce, cum numai eu puteam sa o fac:

-Sa ai grija de nepotica mea!

Nu stiu daca a inteles ca ma adresam ei, lui Karin, insa parca nici nu imi mai pasa. Am inchis usa vilei, pasind increzator pe trotuarul intunecat, la fel ca in prima zi. Am ajuns langa taxi si am intrat inauntru, asteptand ca taximetristul sa termine de pus valiza si pungile ce mai erau pe acolo in portbagaj. Am inchis telefonul, nu inainte de a-i trimite un sms Sarei, apoi am lasat capul sa se sprijine de geam, uitandu-ma captata la linia alba de pe mijlocul drumului.

“Ramas bun, L.A!”



P.S: Si acesta a fost capitolul pe care inainte il vedeam mult mai exploziv la inceput, insa mi-am schimbat ideea pe parcurs. Iertati-mi greselile de tastare, deoarece chiar daca l-am corectat, sunt destul de obosita si cred ca am omis cate ceva .