Capitolul I:
Sakura pov:


Stau pe acoperisul casei mele gandindu-ma la varcolacul meu. Varcolac..? Da…cred ca v-am bagat putin in ceata. Sa o luam cu inceputul : Eu sunt o printesa..printesa Sakura Haruno mai exact...

Nu prea mi se potriveste acest rang, sincer ,insa nu pot face nimic in privinta acestui lucru. Sunt foarte neindemanatica pentru o printesa, imi amintesc ca odata i-am dat foc rochiei celei mai bune prietene ale mele, Hinata Hyuga. O iubesc foarte mult, este ca sora pe care nu am avut-o niciodata. Cat despre acel varcolac despre care v-am povestit, el este nimeni altul decat Sasuke Uchiha, cel mai bun prieten al meu.

Pe langa asta, el este si logodnicul meu din ziua in care ne-am nascut. Da..este putin cam ciudat insa noi suntem promisi unul altuia pentru a unii regatul regelui Haruno, tatal meu, si cel al regelui Uchiha, tatal lui Sasuke. Eu sunt singura care stie de ,,mica problema’’ supranaturala a familiei Uchiha si imi este greu uneori sa car asa o povara pe spate,insa pentru el a-si face absolut orice.

Cred ca ar fi bine sa vi-l descriu putin: este inalt, are un par negru ca taciunile, iar atunci cand sta in razele soarelui apar minunate reflexii albastre. Are o freza destul de rebela, lasandu-si parul foarte ciufulit, cu cativa tepi pe ici-colo, ceea ce nu se prea potriveste unui print, dar mie imi place. Ochii lui sunt cei mai frumosi pe care i-am vazut,atat de negri,atat de patrunzatori…ma pierd de fiecare data in acel abis fara sfarsit,fata lui este atat de alba si de fina, uneori iti este frica sa o atingi, gandindu-te sa nu spargi acel portelan scump. Are un corp frumos, cu ,,setul’’ de patratele si tot ce trebuie, insa chiar daca ma atrage acest lucru, nu sunt innebunita dupa baietii care au doar pectoralii lucrati si in rest nimic. Dupa parerea mea sufletul conteaza, ceea ce este inauntrul tau este cel mai important. Este o persoana calda si iubitoare, insa numai cu cine ii convine,cu unele personae este total rece si nepasator. Mie imi spune totul,eu reprezint un fel de jurnal pentru el,insa nu ma deranjeaza,iubesc faptul ca se deschide in fata mea si il pot citi ca pe o carte. Ma considera o sora, o sora care nu dupa mult timp ii va ajunge sotie. Nu sunt sigura daca ma iubeste, chiar daca eu il iubesc pe el ca pe ochii din cap, insa stiu ca tine la mine, si asta ma linisteste intr-un fel.

Credeati ca asta este tot ce tine de supranatural, ca Sasuke este varcolac? Nu dragii mei,nu se termina aici. Ei bine, nu stiu daca este atat de fascinant insa sunt o zana..da..zana roz. Eu sunt cea care trebuie sa dea un dar fiecarui copil venit pe lume. Imi place acest lucru, este chiar distractiv uneori. Va intrebati daca stie cineva despre micul meu secret, ei bine , da, stie, nimeni altul decat ,,amicul’’ meu Sasuke, care mereu imi da idei atunci cand eu nu am ,,inspiratie’’ cu privire la darul unui copil. Uneori il iau cu mine in micile mele expeditii fiindca vad ca ii place atunci cand vede un copil, se simte in largul lui. Oare noi vom avea vreodata copii? Ei bine…nu stiu, dar..vom trai si vom vedea. Alt lucru care ar mai fi despre mine este ca nu prea imi place sa fiu printesa, adica..este amuzant uneori..mai ales atunci cand ii dai ordine lui Naruno, care, mereu cand il rog sa faca ceva, fuge prin toata casa ca nebunul. Este destul de ciudat copilul,insa am ajuns si tin foarte mult la el,suntem prieteni foarte buni si mereu ma amuza faptul ca Hinata se face ca un rac si mai ca lesina in prezenta lui. Ea imi tot zice ca nu ii place dar pe cine pacaleste? Pe mine in nici un caz..doar sunt o zana, nu? Imi dau seama repede. Cat despre Hinata..da..si ea este o zana,zana mov mai bine spus. Ea da daruri mult mai bune decat mine uneori,insa se mai intampla sa o dea in bara rau de tot. Insa este speciala si o iubesc mult. Eu am 16 ani,daca v-ati intrebat. La 18 ani va avea loc nunta mea cu Sasuke,iar atunci destinele noastre se vor unii. Un lucru ciudat care tine tot de puterea fantasticului este ca atunci cand eu si Sasuke vom implini 18 ani, vom ramane asa pe veci si nu vom mai imbatrani,insa asta se va intampla numai daca dragostea noastra este pura, profunda si de nezdrobit. Sper sa ajunga sa ma iubeasca la un moment dat, insa eu nu il fortez si nici nu ii amintesc niciodata despre acest lucru. Fiecare om are dreptul sa-si aleaga adevarata dragoste, asa ca el de ce sa fie scutit? Daca iubeste pe altcineva din suflet eu nu il opresc.

Deodata simt cum cineva se apropie si se aseaza pe acoperisul casei langa mine, invelindu-ma cu o patura, in acelasi timp trezindu-ma din gandurile mele profunde. Nu mi-am intors capul sa vad cine a fost faptasul dar o voce suava m-a facut sa tresalt.

-Ce face minunata mea zana afara la ora asta?

Va urma

Capitolul II:

-Ce face minunata mea zana afara la ora asta?

Mi-am intors usor capul spre locul din care venise sunetul.Chiar si in acea intunecime eram inmarmurita de frumusetea brunetului care parca lumina totul in calea lui.

-Pai,draga ta zana era pierduta in gandurile ei si astepta pe cineva pe care sa o trezeasca,spun eu uitanduma adanc in acei ochi abisali.
-La ce anume te gandeai?ma intreaba acesta curios.
-La mai multe lucruri,ii raspund eu incercand sa ascund faptul ca eram cu gandul la el. Dar tu ce cauti aici ? Nu ar fi trebuit sa fi plecat?

Am observant cum pometii lui de portelan au prins o nuanta trandafierie care il facea atat de dulce, de frumos..

-Tocmai am sosit din calatoria mea cu parintii si pe drum mi-am amintit ca nu ti-am cumparat nimic de 8 Martie. Nu a fost frumos din partea mea,spuse acesta scotand parca prin minune un trandafir rosu ca focul care era doar pentru mine. Si oricum…imi era dor de tine si am vrut neaparat sa te vad! Asa ca iata-ma aici, pe acoperisul casei tale.

Si mie mi-a fost foarte dor de el,sincer. A fost plecat de mai bine de o saptamana, iar fiercare zi fara el era din ce in ce mai sumbra. Il intelegeam,nu putea sa stea prin apropiere in perioada cu luna plina,era un lucru impotriva vointei mele.

-Ma bucur atat de mult sa te revad! spun eu aplecandu-ma pentru al imbratisa.

Acesta imi raspunse cu drag la imbratisare facand-o din ce in ce mai stransa,iar dupa cateva minute bune, ne-am asezat comod pentru a putea privi infinitul cer instelat care ne linistea pe amandoi. Era atat de liniste..se auzea doar susurul relaxant al izvorului din apropierea casei mele.Nu era o liniste apasatoare,nu…ba din contra..ne simteam bine unul in compania celuilalt chiar daca nimeni nu scotea o vorba.
Am ramas asa o vreme indelungata,pana mi-am dat seama ca se apropie miezul noptii si odata ca venirea orei magice va avea loc si transformarea mea in zana. Niciodata nu m-a vazut in cealalta forma a mea si nici eu nu l-am vazut in forma lui de lup fioros insa totul are un inceput nu? Sper sa fie unul cat de cat bun. Mereu am fost curioasa ce va crede despre celalalt ,,aspect’’ al meu. Si iata cum incepe magia.
Simt cum razele lunii,care de data asta nu era plina,se astern pe corpul meu firav,luminandu-ma din cap pana-n picioare si observ cum Sasuke ma priveste destul de nedumerit,nestiind ce se intampla cu mine.

-Nu te speria,nu se intampla nimic rau,spun eu incercand sa-l linistesc.

Dintr-o data simt cum infatisarea mea se schimba.Parul meu roz,care acum un moment era lung pana la jumatatea spatelui acum era de trei ori mai lung,ochii mei verzi,patrunzatori au prins o culoare roz facandu-te sa te pierzi in culoarea lor deschisa.Hainele mele care acum cateva momente reprezentau o simpla pijama acum se transformara intr-o rochie lunga roz,care atingea pamantul.In spatele meu au aparut doua aripi transparente cu cativa fluturi roz aruncati ici-colo.Si uitati-o pe zana roz.Da..poate ca vi s-a parut putin cam mult roz. Roz,roz si iar roz,insa ce pot eu sa fac? Nu eu am ales culorile.
In privirea plina de uimire a lui Sasuke se infiripa un zambet frumos,trimis din inima.

-Esti frumoasa,imi spuse el.
-Oh! M-am clatinat putin pe picioare,ceea ce inseamna: Alerta! Voi lesina!... M-m-multumesc! Am reusit eu sa indrug in timp ce incercam sa imi stapanesc picioarele care tremurau din toate incheieturile.

Acesta nu a spus nimic ci pur si simplu m-a imbratisat.Nimeni nu mi-a mai spus ca sunt frumoasa. Ei bine..nimeni inafara de mama mea. Nu imi vine sa cred ca el considera asta. El..baiatul pe care eu il iubesc din toata inima.Ma bucur foarte mult ca are o parere buna pentru felul cum arat ca zana,insa nu stiu cum crede ca sunt ca om.Daca nu are o parere la fel de buna? Daca crede ca nu sunt atragatoare? Nu stiu ce sa zic..el are nevioe de o printesa frumoasa si fermecatoare,iar eu nu ma consider nici frumoasa si nici pe departe … fermecatoare.

Acesta ma desprinde usor din imbratisare dupa care imi spune:

-Ce-ar fi sa te duc in casa? Afara s-a facut destul de frig,nu crezi?
-Ai dreptate,insa nu vreau ca tu sa pleci,ce-ai zice daca te-as ruga sa mai ramai putin cu mine?
-Nici o problema,Sakura.Voi sta cu tine atat cat doresti,spuse acesta in timp ce m-a luat in brate pentru a ma pune in pat. Ma simteam ca o mireasa care se afla in bratele printului ei dupa nunta.Atat de bine…atat de protejata..
-Haide langa mine,spun eu apasand cu mana locul din dreapta patului meu.

Acesta se aseza si ma cuprinse intr-o imbratisare calda. Zici ca eram doi indragostiti,dar nu,noi eram doar prieteni si nimic mai mult….deocamdata.
Dupa ce am povestit vrute si nevrute,printre acestea numarandu-se si mica lui ,,vacanta’’ de vanatoare in care o fost plecat. Oare cum arata ca lup? Tare ma mai macina intrebarea asta..Dar voi afla,sunt sigura de asta,dar de ceea ce sunt cu adevarat sigura este ca brunetul meu este un lup extrem de frumos. Dupa ore bune de palavragit am adormit in bratele lui puternice cu respiratia lui calda trantindu-se de parul meu moale.Ma simteam atat de bine stand langa el, asi ramane asa pentru o eternitate,dar cine poate stii? Poate asta chiar se va intampla. Timpul le rezolva pe toate.Doar prin rabdare pot obtine iubirea lui dupa care tanjesc atat de mult. Rabdare! Asta e tot ce am eu nevoie. Rabdare!

Capitolul III:

Razele blande ale soarelui nu au intarziat sa se strecoare in camera mea,asa cum fac in fiecare dimineata,de altfel.Observ cum in fata geamului o pasare maistra isi face loc printer crengile ciresului meu care mereu imi dadea o stare de liniste atunci cand il privesc. Era o pasare frumoasa,avand niste culori atat de profunde incat pur si simplu nu iti puteai luat ochii de la ea. Prin mica deschizatura a geamului se inghesuie sublime note muzicale trimise din inima din partea acelei mici creaturi care parca vestea o noua zi. Daca va fi buna sau rea? Asta nu cred ca este in stare sa ne spuna,insa la sfarsitul ei ne vom da seama si singuri. Voiam sa merg sa o ating, sa ii simt penele sale moi si firave in mainile mele care sunt mult prea aspre ca sa atinga o asemenea delicatete. In ochii sai gaseai un sentiment de blandete dar si o nespusa naivitate pe care numai animalele necuvantatoare o pot avea. Acea naivitate care uneori si oamenii o au si te poate duce in pragul disperarii.Uneori nu ai de unde sa stii unele lucruri si te increzi in diferite persoane care pretend a stii mult mai multe decat tine si de fapt te calca in picioare ca pe o furnica nevinovata. Daca acea pasare sublima va cadea in capcana unui om doar pentru ca a fost naiva? Ce se va alege de ea?

Observ cum micile ei aripi de culoarea marii involburate se deschid, aceasta luand forma unui avion care este pe cale sa decoleze. Cu doar doua batai din aripi si-a luat zborul. A luat-o spre necunoscut. Am cazut intr-o stare atat de proasta..atat de melancolica…doar tragand cu privirea in acei ochi minusculi care au zburat odata cu gandurile mele de nepatruns. Ma intreb ce secrete ascunde acea mica vietate puternica sub acea masca fragila? Ce era in neregula cu acea pasare care mi-a schimbat brusc starea doar printr-o singura ochiada delicata? Ma trezisem atat de vioaie si plina de viata dandu-mi un start bun acestei zile insorite si pline de surptize,iar acum ma simt deplorabil, parca vinovata de un lucru de care nici eu nu stiu. Era ceva in legatura cu pasarea aceea…ceva ,,magic’’. Insa nimic nu ma mai surprinde in aceasta lume ciudata. Sper ca aceasta stare sa nu imi inunde sufletul toata ziua.Nu vreau sa fac si alte persoane sa se simta prost.

Incerc sa-mi misc trupul,acum prins intr-un spatiu atat de stramt incat abea imi puteam lua resursele de oxigen de care aveam nevoie pe moment. Simteam cum sunt blocata de ceva. Si atunci am observant cum un brat puternic este lasat fara mila pe talia mea subtire ca de viespe. Cine altcineva putea fi faptasul inafara de unicul baiat care mi-a sucit mintile? Prin multe incercari,care la un moment dat au dat roade,am ajuns fata in fata cu lumina ochilor mei. Cel care de fiecare data cand il vedeam sau ii auzem glasul imi facea tot sufletul sa strige de bucurie.

Dormea.Era total pierdut intr-o lume unde numai visele predomina si realitatea nu avea loc printer ele. Dormea atat de dulce,chipul lui alb si fin fiind atat de linistit si de..frumos… Frimos. Da…acesta este cuvantul care il descrie pe indelete. Printul Sasuke Uchiha,viitorul rege,era intradevar un baiat frumos si atragator,insa nu numai fizic ci si sufletului dadea dovada de aceleasi calitati. Era mult prea bun pentru mine. El merita ceva mult mai fermecator.O printesa care sa fie frumoasa,care sa poata fi cu adevarat pe placul lui.

Off..acel chip blajin… Nu stiu cum asi reactiona daca l-asi vedea cu o alta fata.Asi fi total distrusa,insa nu l-asi opri. Nu am nici dreptul si nici nu sunt in stare sa fac asa ceva.Il iubesc,iar de multe ori iubirea cere sacrificii pe care trebuie sa le accepti daca tii cu adevarat la persoana respectiva si vrei sa fie fericita.

Ma intreb cine ar fi crezut ca o piele atat de fina ca a lui Sasuke sa se transforme intr-o multime de blana? Eu in nici un caz. Uneori stau si ma gandesc la faptul ca ar trebui sa-mi fie frica de el. Este un varcolac la urma urmei. Daca il apuca vreo pornire urata? Se intampla sa am o stare ne neliniste cand sunt in preajma lui, dar asta se intampla doar atunci cand este foarte suparat si eu stiu ca el se calmeaza foarte greu. Eu sunt cea care trebuie sa vina cu vreo doua buldozere sa sparga acea cladire de manie care apare de fiecare data cand se enerveaza.Dar asta se intampla rar. Este o fire foarte calma. Dar cum voi reactiona eu cand il voi vedea varcolac? Oare ma voi speria si voi incepe sa fug ca un copil care a vazut un paianjen sau voi ramane calma in fata lui? Greu de spus. Chiar daca probabil voi fi speriata la inceput de o schimbare atat de brusca voi fi fericita sa ii stiu si cealalta forma. Este un lucru pe care eu chiar mi-l doresc.

Sunt afundata intr-o mare de ganduri din care cu greu pot fi salvata,insa doi ochi negri ca smoala au reusit sa ma scoata fara probleme. Brunetul s-a ridicat usor in sezut pentru a privi buimac prin camera mea verde.

-Buna dimineata! Ii spun eu acestuia in timp ce ma ridic la aceeasi inaltime cu el.Vad ca nu te-ai mai oboist sa pleci aseara…

Dupa ce a terminat de inspectat camera,dandusi seama probabil,ca nu se afla la el acasa,isi intrepta privirea in directia mea. Ma simteam putin stanjenita intrucat,dupa cate imi amintesc,aseara eram imbracata doar in tricoul meu supradimensional,pe care eu il consideran un fel de pijama,care mie imi placea foarte mult pentru ca era lejer si ma simteam bine in el insa nu era o tinuta potrivita pentru un asemenea moment. Practic,stateam fata in fata cu printul. Ar trebui sa-mi fie rusine.

-Scuza-ma,dar dormeai atat de adanc aseara in bratele mele incat chiar nu voiam sa te trezesc,imi spune acesta cu privirea inca atintita asupra mea.
Ei bine..acum chiar ca ma simteam nasol.Ce Dumnezeu se holba asa la mine?Am ceva pe fata? Insa privirea lui nu era in directia fetei mele ci in cea a corpului.M-am uitat in jur,iar mai apoi la tricoul meu care dupa o privire insistenta am observant ca nu mai era pe mine.Cum adica?Nu mai era pe mine? Asta inseamna ca sunt goala in fata lui? Oare ma puteam face mai tare de ras? Dar totusi..cum s-a intamplat asta? Este imposibil! Pur si simplu imposibil! Si in acel moment mi s-a aprins beculetul. Azi noapte a avut loc obisnuita mea transformare in zana. Aceasta tine doar pana la rasaritul soarelui,iar atunci cand ma trezesc mereu port ,,costumul de firma al Evei’’ Asta este o dilema si pentru mine,sincer, insa nu cred ca voi gasi raspunsul la aceasta intrebare prea devreme.

Dar stai! Nu este timp de stat in transa! Sunt goala! In fata lui! Aveam ,,marele noroc’’ ca cearceaful imi acoperea o parte din corp,dar asta nu ma facea sa ma simt mai bine.Am tras tot cearceaful alb si matasos si am luat-o la goana spre baia mea care mi se parea ca se departeaza cu fiecare pas facut.Doamne! Daca nu am fi avut azi scoala cred ca asi sta inchisa acolo toata ziua.

Capitolul IV:
Sasuke POV:
Ma trezesc destul de derutat neobisnuit fiind cu acea culoare atat de deschisa si luminoasa. Totul in jurul meu era verde. Mobila, lenjeria, tot. Cat timp ochii mei chinuiti de atata lumina fac cunostiinta din nou in aceasta dimineata cu camera care imi era atat de cunoscuta, sunt distras de o voce plapanda care imi arunca niste vorbe. Dupa ce si eu, la randul meu , ii raspund, raman total stupefiat cu privirea parca prinsa cu lacatul de acea zeita din fata mea care ar trebui sa fie Sakura. O vad foarte nedumerita de comportamentul meu, iar dupa ce privirea ei hoinareste in toate directiile, ii cade incet asupra corpului ei care in acel moment era gol. Observ cum un lan de trandafir stralucea in obrazii ei atat de fini. Fara sa mai gandesca, aceasta a apucat cat de repede a putut acel cearceaf care nu lasa la vedere cealalta parte a trupului ei firav. Arata ca o fantasma care isi ia avantul din lumea noastra plina de pacat. Cat despre roseata…pot sa spun ca nici eu nu aram mai prejos decat ea. Simt cum obrajii mei, albi acum un moment, au aprins acel foc care facea ca si cel mai rigid ghetar sa se topeasca. Cu toate astea eu eram neclintit. Directia ochilor mei era inca atintita asupra acelui loc. Acel loc care acum cara un val urias de emotii si trairi provenite din acea inima care acum se ascundea. Se ascundea crezand ca acesta este un lucru bun, care te face sa scapi de adevaratele sentimente.

Iar eu… Am fost atat de necioplit… De ce a trebuit sa fiu atras atat de tare de acea frumusete, atat de calda si de frageda in lumina acelei dimineti de primavera? Era fara cusur, o frumusete neegalata de nici o alta femeie de oriunde ar fi ea. Nici daca ar fi avut o sora geamana nu ar fi fost la fel de frumoasa ca ea. Ca acea zana care in curand va fi doar a mea, o voi pastra si incuia cu lacatul in bratele mele care acum tanjeau dupa o imbratisare calda. Dar din cauza mea ea se simte acum atat de prost. O pot simti. E ca si cum inimile noastre ar fi conectate la un aparat, ca si cum eu simt tot ce ea emana acum din inima ei. Tristete, durere, rusine. Eu am fost acela care nu a reusit sa-si infranze privirea care era dornica de a cadea in mainile ispitei. Cu greu incerc sa imi revin si eu in simtiri, mutandu-mi privirea in alta parte, incercand din rasputeri sa imi alung gandurile necurate legate de acea fiinta care mi-a ravasit toate simtirile. Doar eu am fost de vina. Eu si mintea mea incuiata care nu dorea sa renunte la acea priveliste. Insa trebuie sa o las singura. Macar pe moment, pentru a avea prilejul de asi curati gandurile demne de distrus cu brutalitate. Voi pleca acum. Vom avea timp pentru a lamuri lucrurile intamplate. Insa nu acum! Ea are nevoie de tot spatiul din lume pentru a se linisti. Simt asta.

Sakura POV:

Inca stau intinsa pe acea gresie rece din baia mea care acum imi facea tot trupul sa imi tresara de placere. Imi placea sa simt cum pielea mea face contact cu ceva atat de racoros care reusea sa ma faca sa ma simt mult mai bine. Nu facea minuni insa imbunatatea situatia in care ma aflam. Simt cum o cascada sublima de lacrimi se chinuie sa iasa din lacasul ochilor mei, care odata cazute transforau sticletea ochilor mei intr-o magma verde care cara toate sentimentele mele de tristete dar si de rusine sfasietoare care in acel moment imi inundau sufletul greu. Am fost neatenta si asta ma face acum sa sufar, insa trebuie sa trec cumva de aceasta prapastie care facea parte din viata mea. Ea nu se sfarseste aici, iar acest lucru este o nimica toata in comparatie cu obstacolele pe care mi le va pregati. Imi sterg cu podul palmei lacrimile care au cazut asa cum au voit si incerc sa imi misc corpul acum intepenit. Odata ridicata am dat drumul dusului care au dat frau liber unor picaturi de apa care imi vor relaxa toti muschii, asa cum fac de fiecare data. Asa cum am crezut. Dupa acel dus inviorant m-am simtit mult mai bine. Trebuie sa ma pregatesc de scoala.

Desigur, o intrebare intrebatoare ar fi ce caut eu, printesa Sakura Haruno la liceu. Cred ca va pot satisface si cu un raspuns. Pai, sa va spun sincer, de la o varsta frageda ma impotriveam cu desavarsire la ,,tratamentele speciale’’ impuse de tatal meu. Nu imi placea ca mereu sa am totul pus pe tava, sa dorm in puf, si eu sa nu fac absolut nimic. Nu. Asta este total deplasat. Alte persoane, bietele de ele, abea au ce sa puna pe masa copiilor lor, lasandu-se la o parte pe ei, neglijandu-se complet, iar eu sa nu mai pot de bine? Nu pot permite asa ceva. Nu in cazul meu, bineinteles. Altii pot sa-si vada de ale lor, insa eu traiesc asa cum mi-am propus. De aceea, profesorii particulari si alte cele au iesit din discutie. Dupa multe rugaminti la adresa parintilor mei, am primit mult asteptata permisiune de a ma muta intr-o casa din apropierea liceului meu, alaturi de Hinata. Este o casa frumoasa, nici foarte mare si nici foarte mica. Doar potrivita. La liceu am niste colegi pur si simplu minunati! Ma inteleg atat de bine cu ei! Ii iubesc mult, iar atunci cand ne vom desparti si fiecare va merge pe calea care i-a fost scrisa, ne va fi foarte greu. Ei bine..or fi colegii mei draguti…insa ca de fiecare data…trebuie sa fie si cineva mai ,,aparte’’. Este vorba despre unica si inegalabila Karin care mereu este urmata de cele doua pitipoance ale caror nume nici nu le stiu. Colegii mei nu stiu ca sunt o printesa si asa si trebuie, nu vreau sa ma creada diferita. Iar Sasuke, care este deasemenea in clasa cu mine, este in aceeasi situatie. Ambii ducem o viata destul de modesta, in ciuda rangului nostru. Este in lucru care ne aseamana, pe langa multe altele, de altfel. Sunt multe ganduri care nu imi dau pace in acest moment, insa trebuie sa pun capat acestui curs. Ma tem sa nu intarzi la scoala mai ales ca deja este tarziu.

Acum stau in fata dulapului meu cautandu-mi ceva de imbracat. Eram total dezorientata, numai la haine nu imi statea mintea. Pana la urma m-am multumit cu blugii mei verzi, un tricou negru cu cateva inscriptii verzi pe el si frumosii mei tenisi verzi. Mi-am aruncat un hanorac negru deasupra si am pornit agale spre usa. Se pare ca azi voi fi putin verde. Iubesc culoarea asta! Ma face sa ma simt atat de bine! Ca si cum asi fi afara in mijlocul gradinii, printre firele proaspete de iarba care invaluie pamantul. In timp ce cobor scarile si imi pun ghiozdanul in spate, aud cum soneria incepe sa scoata un clinchet. Nu putea fi alta decat Hinata. A fost plecata in seara asta pentru a-si vizita familia, insa a promis ca se intoarce dupa mine pentru a merge impreuna la scoala. Deschid usa si observ cum patru ochi lila ma priveau intens. Da..v-ati prins, se pare ca a venit si verisorul ei Neji. Ne salutam reciproc si pornim de-a lungul drumului. Era o liniste apasatoare, care pe mine nu ma deranja deoarece nu aveam dispozitia necesara sa vorbesc. La un moment dat , Hinata, cu vocea ei fina, rupe acea tacere:
-Si ce-ai mai facut aseara cat timp am fost eu plecata? Ma intreaba aceasta cu o urma de curiozitate in voce.

Mama! Ce intrebare minunata, Hinata! Dar oare de ce nu m-ai intrebat ce am facut azi dimineata, cand m-am trezit goala cu Sasuke in pat?

-Nimic! Ii raspund eu sec si total lipsita de viata acesteia care ma privea foarte nedumerita de comportamentul meu. La fel facea si Neji dar m-am prefacut ca nu observ. Nu vroiam sa abordez acest subiect.

A dat Domnul si am ajuns in fata liceului. Poate asa voi scapa de intrebarile Hinatei. Toti elevii se imbulzeau pe coridoarele stramte ce duceau spre clasele lor, dovada clara ca deja se sunase. Am ajuns si noi cu greu in clasa prin gramada nelinistita de elevi si am rasuflat usurati deoarece profesorul nu venise inca. Am mers direct in banca fara sa scot vreun cuvant, fara macar sa imi intampin colegii. Mai asezat sfios, lasandu-mi capul sa cada pe geamul din stanga mea. Imi indrapt privirea spre privelistea de afara si un lucru imi trece prin minte. Un lucru pe care nici nu l-am observant la momentul respectiv. Insa acum imi amintesc faptul ca nu mai era nici o urma de vreun Sasuke cand am iesit din baie. Probabil plecase insa nici la scoala cu am dat de el. Oare pe unde o fi? Dar aricum..poate ca este mai bine asa… nu cred ca a-si fi fost in stare sa ii intalnesc privirea care reusea sa topeasca si cea mai impietrita inima. Dar nu mai pot visa deoarece firul gandurilor mele este interupt de o voce autoritara dar totusi calduroasa, care imi era atat de cunoscuta..

-Sakura, vreau sa vorbesc ceva cu tine te rog! Spuse acesta la fel de respectuos ca intotdeauna.