Pe jumatate mort

Capitolul I

Liniste. Prea liniste. Nici un sunet omenesc, nici un scartait, nimic. Intuneric, foarte intuneric. Totul era cufundat in tacere si in intunericul desavarsit al noptii. Eram singur, nici o vietate prin prejur. Dar nu-mi schimb opinia, mai bine singur decat cu persoane false in care sa crezi, pana intr-un anumit moment, iar atunci sa te tradeze si sa simti cum cerul se prabuseste peste tine, desi nu pot admite ca eu nu am fost una dintre acele ''persoane false''...si nici nu pot spune ca am fost dintotdeauna singur. Am avut o familie, prieteni, am avut un trai relativ normal pana in acea noapte. Viata si personalitatea mea s-au schimbat odata cu moartea parintilor si a intregului meu clan iar asta datorita cui? A unui singur neispravit, pana de curand cand am aflat intreaga poveste. Aveam sase ani. Cand s-a intamplat nenorocirea.
Ma intorceam de la academie, ostenit, fara sa banuiesc ce ma astepta acasa. Un fior imi strabatuse intregul corp cand am intrat pe aleea pe care se afla si locuinta mea. Din nou liniste, foarte liniste. Nici urma de vreo persoana. Tot ce am putut auzi era fosnetul frunzelor care se atingeau unele pe altele. Vantul batea usurel fluturandu-mi parul de un negru abanos cu tente albatrui, innascut. Luna imi lumina calea, ochii negrii stralucindu-mi. Tot ce gandeam era nesemnificativ. O farama de bucurie mai aveam in suflet, stiind ca o sa imi vad familia, la cina. Voiam doar sa ajung mai repede acasa, sa-mi imbratisez calduros mama si sa fiu servit cu delicioasele sale mancaruri, stupi, stiu. Doar la asta ma gandeam, nici gand ca decum as fi ajuns mi-as fi vazut parintii plini de sangele rosu care se scurgea si pe podea. Doar cateva raze ale lunii se strecurau in incapere si luminau. Dar nu aveam nevoie de ele ca sa observ doi ochi rosii, fiecare cu trei virgulite negre care erau atintiti spre mine. Observand printre lacrimi ca silueta prindea contur, dandu-mi seama ca era fratele meu, dragul meu frate, am inceput sa zbier, sa plang neputincios spunand intr-una,uitandu-ma la parintii nostrii care zaceau intr-o balta de sange, ca un idiot ce eram, ce inca mai sunt...''Frate, parintii nostri sunt morti, morti dea binelea!'' Ma vaicaream, pana cand un cutit mi-a trecut prin tricou si mi-a atins plielea de pe umar. Sangele a inceput sa se prelinga, patandu-mi tricoul. Atunci mi-am dat seama cine era faptasul, fratele meu, Itachi. El a smuls viata intregilor membri ai clanului Uchiha, dar nu si-a putut ucide fratele mai mic ... Bineinteles ca existat un motiv intemeiat pentru toate acestea.
Viata mea s-a schimbat radical dupa ce l-am aflat. A facut toate astea la ordinul marilor puteri din Konoha, satul in care locuiam. Ei i-au incuviintat misiunea de a macelari clanul pentru ca stiau ca membrii aveau sa organizeze o rascoala pentru ca au fost izolati, de ce? Asta e alta poveste. Dupa putin timp de la nasterea mea, a avut loc o mare batalie si se pare ca cineva s-a folosit de puterea unui Bijuu, bestie cu cozi mai exact, pentru a distruge Konoha. Cei din consiliu au presupus ca a fost vina celor din Uchiha, fiind dat faptul ca stapaneau o tehnica oculara foarte puternica, numita Sharingan care reusea sa controleze Kyuubi, bijuul vulpe cu noua cozi. Cand am aflat era prea tarziu, Itachi murise deja in urma luptei dintre mine si el. Dar totusi daca va intrebati cine a controlat Vulpea cu Noua Cozi, a fost intemeietorul clanului, Uchiha Madara, el era adevaratul nenorocit din spatele mastii, care a lucrat pe cont propriu, singur. De ce a facut toate astea? O poveste lunga ...
El mi-a spus adevarul, reusind sa ma intoarca impotriva Konohai pana am aflat ca el e vinovat de tot. Dar ce nu stie este ca el va fi victima urii mele. El. Daca nu ar fi recurs la asemenea metode eu nu as fi atat de nefericit, as avea in continuare o familie, as fi ramas cu prietenii mei, as fi avut o viata normala. Iar toate acestea m-au indemnat sa fiu o persoana ... falsa pentru a supravietui in aceasta lume cruda.
O sclipire in ochii mei. Destinul meu e sa raman nefericit. Pe veci. Inima mea e ghemuita intre spini, sfaramata si ... intunecata. Nu o sa am liniste pana nu il ucid, chiar si daca ar fi sa mor inainte de asta, o sa il bantui si o sa il trag cu mine in fundul infernului. Merg pe coridorul luminat de tortele ce erau atasate de pereti fara sa am o destinatie in care sa ajung. Merg ca un suflet ratacit, plin de ura pe dinauntru si umbrit de intunericul in care ma afund din ce in ce mai mult, pe jumatate mort, mai avand putin pana sa ajung in sicriu, ingropat.

- Pleci undeva, Sasuke-kun?
Vocea sa rasuna ca un ecou. Orochimaru, in corpul lui Kabuto. Un alt nemernic, pe care l-am tradat...Alta istorie. Inghit in sec, intorcandu-mi privirea si atintindu-mi ochii catre ai sai. Suvitele din parul sau alb-moviu ii ocupau fruntea, ochii sai fiind verzui, serposi; privirea aceea vicleana, acel zambet anormal, o adevarata reptila. Ii raspund in sictir:
- Chiar daca as pleca, nu ar fi treaba ta.

Incuntandu-se, isi continua drumul , indepartandu-se. Adevarat, e chiar dat naibii, si eu sunt. Oftez, sprijinindu-ma de perete. Acum, faceam parte din ce a mai ramas din Akatsuki, organizatia internationala de asasini care erau in cautarea Bijuurilor. Cum aproape totii au fost ucisi, am mai ramas doar eu, Madara si acel tip, Zetsu, corpul sau fiind pe partea dreapta negru, iar in stanga alb. Cat despre Kabuto, nu stiu ce urmareste de la Madara, dar atata timp cat nu ma implica si pe mine, nu imi pasa, sincer. Dar dupa ce termin cu Madara, ce voi face? Nu am prea multe obtiuni din care sa aleg. Sa plec departe, cat oi vedea cu ochii? Intr-un sat indepartat. Sa nu aud de nimeni si nimic. Doar eu si atat. Dar pana sa imi indeplinesc scopul, o sa petrec timp indelungat antrenandu-ma. Cu cat esti mai pregatit, cu atat cresc sansele de reusita.
Mi-am amintit ca inainte de a invata o noua tehnica trebuie sa le perfectionez pe cele actuale.

~ ~ ~ ~ ~

- Deci tot il vrei pe Sasuke.
O voce morocanoasa, de barbat. Un tip cu o masca ce ii acoperea toata fata, mai putin cei doi ochi. Amandoi avand doua tehnici oculare foarte puternice. Cand ajungi sa stapanesti foarte bine Etern Mangekyou Sharingan, obtii Rinnegan. In partea dreapta avea Sharingan si in partea stanga Rinnegan. Uchiha Madara.
- Te asteptai cumva sa ma razgandesc ? El e rasplata pentru favorurile facute de-a lungul timpului. Si, de cand il voi putea considera in ''custodia'' mea?
- Nu prea curand, inca mai am nevoie de el, ma poate ajuta sa il capturez in sfarsit pe Kyuubi. Totusi, de ce tii mortis sa il ai din nou pe Sasuke Kabuto ,sau mai bine spus, Orochimaru?
- Ssst, toate la timpul lor dragul meu, dar presupun ca intuiesti un motiv deja ... O sa te mai las o vreme, dar data viitoare cand ma vei vedea, sa stii ca am venit sa-mi iau ce-mi apartine.
Disparu.
''Desigur, stiu cand o sa mai vii, niciodata.''se gandi mascatul, increzator.

~ ~ ~ ~ ~
Aer. Simteam ca ma sufoc in vagauna aia, si chiar nu stiu de ce mai continua cu toata tarasenia asta, deja majoritatea membrilor au murit. Chiar e penibil, ca sa zic asa. Daca sapte dintre ei,membrii organizatiei, foarte puternici fiind, au fost ucisi; ce sanse are Madara si cu acel Zetsu sa-si duca pana la capat planul pe care l-or avea in minte? Eu nu ma amestec. Si chiar nu ma intereseaza ce au ei in capurile alea seci. Daca tot nu avusesem ce sa fac, m-am gandit sa ma antrenez cateva ore. Inspir aerul curat al padurii, iar apoi ma pun pe treaba. De unul singur o sa reusesc, e greu, dar cu multa munca si ambitie o razbat.
Folosindu-ma de cateva pergamente cu indicatii si tehnici noi am inceput antrenamentul.
Peste o ora:
- Of! Cateodata ma intreb daca o sa ajung vreodata sa fac ce mi-am propus! Incep sa cred ca nu o sa duc la bun sfarsit asta, de unul singur, mic si idiot, fara un mare potential. Uneori ma intreb ce as fi facut fara Sharingan. Da, s-ar fi ales praful de mine. Uneori as fi vrut sa nu ma fi nascut. Exista momente cand iau cutitul, gata sa-mi tai venele, dar ce ma opreste e dorinta de ... razbunare. Atat ma mai tine in viata. Chiar daca va fi ultimul lucru pe care il voi face, tot il voi ucide, cu aste' doua maini. Chiar daca va fi necesar sa pierd si ultimul strop de sange care-mi curge prin vene, tot voi pune capat problemei.
Inspir adanc, inchizandu-mi ochii, apoi expir, deschizandu-mi ochii, iar dupa mai putin de doua secunde ma incordez tot, gata fiind sa reincep, dupa scurta pauza avuta.

~ ~ ~ ~ ~ ~

- Ai terminat? ...

Pe jumatate mort

Capitolul II


- Ai terminat? ...
- Nu, tocmai ma pregateam sa reincep.

Intre cei doi se simtea o oarecare animozitate. Tacere. Sasuke il privea pe Madara cu indiferenta, si simtea pentru el o imensa ranchiura pe care nu o mai purtase niciodata pentru cineva. Nimeni nu dorea sa sparga gheata. Mascatul inghiti in sec dupa care facu un pas catre brunetul din fata sa, ne mai fiind la o distanta de mai putin de cinci metri de el. Il privea cu un sentiment de neincredere si nu stia cum sa continue conversatia. Il privea pe Sasuke, analizandu-l de jos pana sus si de sus pana jos, observand fiecare detaliu. Fie un simplu tremurat, o simpla miscare reflexa, expresia de pe fata sa. Se hotara sa pana la urma sa fie cal care sparge gheata, trecand direct la subiect:

- Vreau sa pleci maine dimineata in Konoha si sa mi-l aduci pe Uzumaki Naruto. Probabil te intrebi de ce atata graba si esti confuz. Pai vezi tu, asta nu suporta amanare. Din surse sigure am aflat ca ...
Sasuke ii taiase vorba.
- Ma voi duce.
- Ar fi bine sa te odihnesti. Fusera ultimele cuvinte dupa care mascatul se intoarse si disparu.

'' O sa ne reintalnim in sfarsit, Naruto!'' gandi brunetul nerabdator. Nu avea de gand sa se odihneasca decat atunci cand va avea certitudinea ca el este cel care va invinge. Nu avea de gand sa il subestimeze pe cel care ii fusese odata ''fratele pe care nu l-a avut''. Stia de ce este el capabil. Si unul dintre motivele pentru care a parasit satul a fost pentru ca se temea ca Naruto va ajunge mai puternic ca el, ca toti il vor depasi. Ura sa vada cum prietenul sau devenea din ce in ce mai puternic, ura faptul ca ar fi trebuit sa il trateze de la egal la egal.
Brunetul ar fi in stare sa-si dea si corpul diavolului pentru mai multa putere, cu o anumita tragere de inima ... Desi el nu voia, inca mai avea o parte buna in acea inima rea, de gheata, O parte buna care ar putea topi gheata cu un pic de ajutor. O parte buna care ar putea transforma ura, in ... dragoste, un sentiment de care multi vor sa aiba parte dar la care el nu se gandea, nu putea vedea dragostea exact cum era, un sentiment nobil, o boala fara de care nu poti trai, mai de graba pentru el era tot una cu moartea. Dar oare el cum traia? Acum, in inima lui era nouazeci si noua la suta intuneric si unu la suta o luminita care isi pierdea incetul cu incetul stralucirea dar care nu se lasa absorbita de raul din sufletul brunetului.

In secunda urmatoare Sasuke era gata sa darame toti copacii din jurul sau, era incarcat cu o mare incredere in propriile puteri, dar totusi uneori prea mult optimism strica. Sau cum se mai spune: ''Lauda de sine nu miroase a bine.''Dar el ... era gata. Era hotarat. Dorea mai mult ca oricand sa-si ingroape trecutul la o mie de kilometri sub sol.
Inspira adanc, expira si ... incepu.

~ ~ ~ ~ ~

Soarele rasarise. Brunetul gafaia obosit, cazand pe spate si aterinzand pe pamantul dur. Nu mai avea multa energie. Se antrenase toata noaptea, in continuu, fara oprire. Nu mai avea forta necesara pentru a pleca in misiune. Inchise ochii meditand asupra faptului. Hainele ii erau murdare si jerpelite. De pe frunte ii curgeau sudorile. Asta ii trebuia daca nu gandise si se ostenise, consumandu-si toata energia. Putin mai departe de locul in care se afla era un rau. Planuia sa faca o baie relaxandu-se iar mai apoi sa plece spre Tara Focului, - Satul Ascuns intre Frunze - Konoha.

Se chinui sa se ridice si sa se sprijine pe acele picioare, cautandu-si echilibrul. Ramase in acea pozitie pentru cateva clipe iar apoi o lua la drum catre acel rau. Cerceta imprejurimile. Apa nu i se parea prea adanca. Pasi incet in ea, rece, rece, avand un frison care-l racori pe loc, il trezise. Acum constientiza in ce situatie se regasea. Inchise ochii, incercand sa se elibereze de ganduri, sa se destinda si sa se linisteasca. Vantul adia usurel. Ramase cat ramase in acea stare de nepasare, dupa care iesi scuturanduse si se indrepta catre ascunzatoare pentru a-si schimba imbracamintea si pentru a se echipa pentru misiune, desi nu prea aveai nevoie de arme in ultima vreme, tot ce conta era puterea, puterea ... si cat erai de abil si stapan pe chakra pe care o posezi.

~ ~ ~ ~ ~

- Sper sa nu dai gres! spuse mascatul pe un ton ridicat si plictisit.
Brunetul ii arunca o privire acrita si nepasatoare ... dupa care isi lua ramas bun.
Mergea linistit, incetisor fara a da vreun semn de descurajare sau care sa-i tradeze linistea si sa-i scoata la suprafata negativismul. Pasea cu privirea inainte, asemenea unuia caruia i s-ar fi prezis viitorul si ar fi stiut ca va fi victorios. Dar era prea devreme ca sa concretizeze ceva. Naruto nu statuse degeaba de cand Sasuke abandonase Konoha. Se antrenase zi si noapte, noapte si zi pentru a-l aduce pe cel care-i fusese odinioara ca un frate, si pe cel pe care inca il mai considera un frate. Il pretuia pe cel care-i fusese o data cel mai mare rival mai ceva ca pe propria-si viata. Avea de gand sa-l readuca cu picioarele pe pamant, sa-l scoata din acel abis nesfarsit in care el se afunda din ce in ce mai mult.
''Nu am mai pasit pe meleagurile Konohai de mult timp ...'' Sasuke medita, gandurile i se incalceau in mintea-i ravasita. Era curios, oare ce se mai intamplase cu satul sau odata ''mult iubit''? Dar asta nu mai conta acum. Ce conta era doar razbunarea.

Mari pasul, din ce in ce mai incordat. Sarea de pe creanga pe creanga, dar stia ca trebuie sa aiba rabdare. Chiar si asa ar fi ajuns peste cateva zile in Tara Focului, minim 2 zile. Era contient ca ar fi trebuit sa faca si o pauza, dar era gata sa-si puna foamea'n cui si sa lese odihna pe alta data, ar fi vrut doar sa ajunga mai repede in Konoha.
''Au trecut patru ani ...''

~ ~ ~ ~ ~ In Satul Ascuns intre Frunze ... ~ ~ ~ ~ ~

- Ce vorbesti??! Cum se poate?! Nu, nu se poate, asta nu se intampla! Blondul cu ochi albastri limpezi si puri, Naruto, si rozalia cu ochii verzi , Sakura, o priveau pe femeia din fata lor cu dispret, suferinta si un mare val de furie. Ar fi vrut sa-i infinga un cutit in inima, dar nu era cu putinta si nici constiinta nu i-ar fi lasat sa faca asta. Nu le putea veni sa creada ca s-a hotarat ca vechiul lor camarad, vechiul fiind cuvantul important, urma sa fie ucis.

Inimile parca li se facusera tandari. Acea veste i-a mahnit pe amandoi.
Chiar daca era un asasin international, ei stiau ca il puteau aduce pe calea cea buna. Erau ravasiti de durere. Rozalia mai mai ca lesina, iar Naruto cazuse deja din picioare. Era un ninja fugar, Sasuke Uchiha, iar peste toate astea acum era un membru al celei mai nenorocite organizatii din istorie, Akatsuki. Cand se gandeau ca pana in acel moment il cautasera disperati, inflacarati si nemai vazandu-l de mai bine de patru ani, nu acceptau cumplita veste ca ar putea fi lichidat de membrii Anbu si Jounini care au plecat deunazi in cautarea sa.

- Dar Kakashi sensei? El e deacord cu asa ceva? Nu, nu trebuie ....
Dar blonda din fata lor aproba printr-o simpla miscare a capului, chiar daca si ea simtea un val de suparare si neputinta. Alianta Shinobi hotarase deja. Nu se mai putea face nimic.
- Si Kakashi sensei???! Asta e o minciuna, o mare prostie!
- Fie ca accepti sau nu, si Kakashi este unul dintre cei care au plecat dupa el!! spuse ea iritata si nervoasa si ... nelinistita. Asta e cea mai buna alegere. Reputatia si onoarea Konohai ar putea fi in pericol daca nu s-ar fi luat masuri impotriva lui Uchiha Sasuke! Asa ca obisnuitiva cu gandul ca nu o sa ramaneti decat cu amintirea colegului vostru.

Naruto si Sakura se priveau unul in ochii celuilalt. Nu puteau aproba ca aceste cuvinte dure veneau din gura unei femei la care tineau atat de mult si o acceptau ca Hokage, care mai demult voia cu ardoare sa-i ajute sa-si aduca prietenul pe drumul cel corect.
Nu, nu concepeau asa ceva!

Pe jumatate mort

Capitolul III


Pe masura ce inaintam reflectam mai mult asupra unui lucru: oare paream ... penibil? Vreau sa spun ca, ar parea foarte nepotrivit sa merg acum in satul in care am copilarit si am petrecut un deceniu si inca trei ani, in total treisprezece ani din viata mea, unde am strans cele mai multe legaturi. Ar fi foarte idiot din partea mea sa ma intorc dupa patru ani si sa spun: ''Am venit sa distrug satul!''. Si nici macar nu cunosc puterea oponentilor, sau a oponentului mai exact. Nu stiu cat de mult au avansat cei pe care i-am lasat in urma. Nu, nu insinuez ca mi-ar fi frica. Ci doar ca nu imi calc eu pe orgoliu doar pentru capriciul unuia pe care il urasc. Ar fi o nesabuinta din partea mea.
M-am oprit din mers. Pff, la ''Sfantul Asteapta'' o sa ma las eu manipulat de un individ netrebnic pe care il dispretuiesc. Oricum, e clar ca nici nu ma mai pot intoarce la Madara dupa ce am luat hotararea asta. Cu siguranta s-ar isca un scandal si daca as incerca sa mint, si-ar da seama, cel mai probabil, daca nu stie ce fac si in momentul acesta. Pare stupid, m-am antrenat o noapte intreaga pentru ''presupusa revedere''. Si de asemenea ar fi ridicol sa ii spun foarte calm, de parca ar fi ceva neobisnuit: ''Naruto, o sa mori!'' Pufnesc intr-un ras isteric. Oare mi-am pierdut inteligenta si controlul, am devenit o bruta? Un lucru e cert, am innebunit ...

- De ce te-ai oprit?
Atat de cunoscuta imi era vocea care rostise aceste cuvinte. Si-a trimis subordonatii sa ma urmareasca, pana la urma. Exact cum credeam. Nimic iesit din comun. Se pare ca vrea sa duc pana la capat aceasta sarcina. Dar nu cred ca stie, ca nu imi mai pasa. Evit sa-i raspund. Il privesc pe Zetsu cu asprime. As vrea sa nu fiu nevoit sa-i explic de ce.

- Luam o pauza.
- Atat de brusca.

S-a iscat o liniste intre noi doi. As fi vrut sa ma napustesc asupra lui si sa-l strangulez, dar mi-ar fi absorbit chakra si plus ca nu voiam sa ajung la o lupta cu el, cautam se evit confictele insignifiante. Am incercat sa imi pastrez calmul si am ramas in aceeasi pozitie, cu mainile incrucisate la piept, semn ca ma doare in cot de el si de prezenta sa. Nu avea rost sa-l intreb ce facea aici, pentru ca stiam deja.
- Daca nu va intercepta ce spun acum, transmite-i ca va fi nevoit sa trimita pe altcineva dupa Kyuubi. Eu m-am razgandit, plus ca nu sunt nerabdator sa-mi revad satul.
Disparuse. Am ramas singur. As fi jurat ca in cateva secunde, maxim un minut de la aflarea vestii mascatul ar veni in doi timpi si trei miscari sa ''negocieze'' cu mine si sa lamurim problema, pentru ca nu as fi crezut ca v-a da ascultare unui asemenea motiv pripit, stiind ca nu as fi parcurs atatia kilometri ca sa imi schimb decizia atat de usor. Dar nu a fost asa. Soarele aproape ca a apus. Stateam pe o stanca, de unde priveam, aruncand cate o pietricica, undele care se formau pe apa. Mi-am ridicat privirea catre cer. Stiu ca esti acolo undeva si ca probabil ca acum ma privesti, frate. Am afisat un zambet fals pe chip. Numai un imbecil putea crede motivul ala tampit pe care l-a spus atunci, cand s-a simtit obligat sa-mi aduca un argument, potrivit caruia, a ucis intregul clan: ''Am vrut sa-mi depasesc limitele!'', cica. Imi dau seama ca tocmai m-am autoproclamat ''imbecil''.

Am inghitit in sec. Unde as fi putut sa ma duc? Eram un ninja fugar cautat in toate tarile. Probabil ca as fi aruncat direct intr-o temnita, sau chiar omorat. Am inchis ochii, oftand adanc.

In secunda urmatoare un cutit mi-a trecut pe langa obrazul drept la mai putin de zece milimetri. Nici macar nu m-am clintit. Am crezut ca Madara si-a facut aparitia, dupa o lunga asteptare, desi nu era in stilul sau sa inceapa in acest mod o conversatie. Cand mi-am intors privirea, am constatat ca m-am inselat. La mai putin de zece metri erau douazeci de membri Anbu, ninja de elida si foarte puternici, ai Konohai, dupa semnul de pe bratele lor. Printre ei se mai aflau si Kakashi si alti jounini ai aceluiasi sat. Nu eram catusi de putin surprins. M-am ridicat in picioare. Ii priveam calm. Doar douazeci? Am inspirat adanc, apoi am expirat. Am inchis ochii, iar dupa doua secunde i-am deschis, iar privelistea din jurul meu s-a schimbat. Douazeci de oameni zaceau aproape morti, iar fostul meu sensei devenise mai agitat. Nu am putut sa-i vad expresia fetei, blestemata fiind acea masca ... dar trecand peste asta, el e neschimbat. A ramas la fel ca acum patru ani.

Acum eram la o distanta cat jumatate din cea precedenta.
- Nu ai tinut cont de ce ti-am spus atunci, a spus el cu amaraciune in glas. Am stat cateva minute in repaus, dupa care am derulat amintirile pana cand in minte puteam vedea imaginile trecutului ...

~Cu patru ani in urma ....

- Nu te-am invatat acea tehnica pentru ca tu sa o folosesti pentru a-ti ucide camarazii! se rasti Kakashi.
Liniste.
- Esti frustrat ca Naruto ti-o ia inainte, devenind mai puternic, dar asta nu inseamna ca il vei depasi asasinandu-l. Gandestete la ce iti voi spune, si alege calea cea dreapta. Naruto a devenit cu adevarat puternic pentru ca vrea sa-i protejeze pe cei dragi, printre care si pe tine, dar nu imi imaginez o persoana asemenea tie depasindu-l, avand atata ura! Sper ca vei medita si iti vei depasi starea actuala, spuse el dupa care se retrase, lasandu-ma sa-mi vin in fire, si sa ma concentrez la cuvintele sale ... ~

- Si ce rost mai are sa-mi spui asta acum?
- M-am gandit, ca undeva in inima ta, mai ai un strop de blandete, ca undeva inauntrul tau este prezenta si o maruntaie, macar, din vechiul Sasuke Uchiha, dar nu vad in fata mea decat un psihopat care se hraneste cu viata celor nevinovati. Ai devenit un asasin!
- Si crezi ca daca imi spui toate astea vei schimba ceva?
- Pot sa sper, dar mi-e din ce in ce mai greu. Ai devenit un monstru, asa cum se zvonea, pana acum nu am crezut, dar faptele tale m-au lamurit, si de aceea aici iti traiesti ultimele clipe din aceasta viata mizerabila, strainule!
- Hoh, ce cuvinte intelepte din partea unuia ca tine ...

Cateva clipe de tacere, dar fara sa-mi dau seama, pierdut in umbra trecutului, am realizat ca el si ceilalti indivizi se indreaptau cu putere spre mine, cu gandul de a ma ucide bineinteles, totusi, nu cred ca o sa stau cu mainile in san ca sa fiu omorat? Intr-o clipa nu ma mai aflam in raza lor de atac, ci pe o creanga a unui arbore. S-au oprit si au cercetat imprejurimile pana m-au zarit. Au aruncat cu armele ascutite, crezand ca ma vor nimeri, dar se pare ca au ratat. Ce grozavie! Aveam de gand sa termin repede chestiunea asta enervanta, dar se pare ca acele cutite aveau hartii explozive atasate si daca nu mi-as fi dat seama as fi fost aruncat in aer. Se pare ca am avut suficient timp sa ma teleportez de acolo pe pamant. Ar trebui sa incerce sa ma reduca la tacere prin ceva mai autentic, nu tactici vechi cat lumea. Am cascat, semn ca devenea deja agasant.

Ei bine, chiar daca eu obisnuiam sa atac de la distanta, se pare ca trebuia sa fac o exceptie de data aceasta. Linistea asta ma omoara. Probabil dibuiau vreun plan pentru a ma invinge, asadar am rupt tacerea:

- Si ... Sakura si Naruto - fostii mei colegi de echipa- cum o mai duc? am intrebat eu distant si sovaielnic. Am asteptat un raspuns. Ce, ti-ai inghit limba?
Evita sa-mi raspunda. Am ramas cu totii in aceeasi stare coplesitoare. Am inspirat adanc si am asteptat sa faca ceva, orice dar as zice ca au impietrit. Vazand ca ramaneau in acea stare de repaus, am facut eu prima miscare. Flacarile imi ieseau din cavitatea bucala asemenea cuvintelor. Oare sau ferit? Au ramas pe loc? Dupa ce fumul s-a risipit m-am uitat inainte si niciurma de ei. Am privit in jurul meu, in sus, in jos. Nimic. Deci voiau sa ma surprinda? Nici nu am observat, dar s-a intunecat. Formele nu se mai desluseau atat de bine, luna nu mai lumina in aceasta seara, stelele se faceau nevazute, ascunse dupa norii negri. Intunericul a pus stapanire pe natura, iar linistea domnea alaturi de el. Am avansat cu un pas inainte, apoi inca unul si inca doi. Nu vedeam aproape nimic. S-a iscat un vant aspru, care-mi zgaria obrajii ca un brici rau ascutit.

Crezand ca probabil au plecat, am vrut sa bat in retragere dar m-am trezit prins intr-un camp de forta electric. M-am panicat si am inceput sa caut o cale de scapare.

- Renunta, acum vei sfarsi mort! Si presupun ca ai dreptul sa afli raspunsul la intrebarea de mai-nainte. Colegii tai s-au resemnat cu pierderea ta, si evident ca lor le merge mult mai bine pentru ca nu sunt niste infumurati asemenea fostului lor coechipier! Si au devenit puternici, cu adevarat!

Pe jumatate mort

Capitolul IV


- Renunta, acum vei sfarsi mort! Si presupun ca ai dreptul sa afli raspunsul la intrebarea de mai-nainte. Colegii tai s-au resemnat cu pierderea ta, si evident ca lor le merge mult mai bine pentru ca nu sunt niste infumurati asemenea fostului lor coechipier! Si au devenit puternici, cu adevarat!

Infumurat, arogant. Numeste-ma cum vrei. Nici nu ai idee cat de fericit m-ai facut, am scapat de povara legaturilor pierdute, acum nu mai trebuie sa imi fac griji. Lor nu le mai pasa de mine, nici mie de ei. Pot sa ma consider liber, si sa traiesc dupa propriile mele reguli fara vreun resentiment; nimic nu ma mai leaga de acel sat, nimic. Avand in vedere ca nimic nu ma mai retine, as putea sa distrug satul care a pricinuit atata suferinta clanului Uchiha. Sa-i omor pe cei care ne-au privit de sus, asa voi curata numele clanului care a fost patat de rusine. Il voi omora si pe cel care a contribuit la distrugerea clanului si anume Uchiha Madara. Toti, vor muri ... de mana mea. Asa voi deveni din ce in ce mai puternic, va fi ca si cum voi fi renascut! Pana in acest moment m-am gandit intens la ce ar trebui sa fac. Sunt un razbunator nehotarat, schimbandu-mi frecvent parerile, dar tot un razbunator raman. Voi improsca totul cu sange. Nu mai am nici o retinere. Setea pentru ascel lichid rosiatic ... e atat de mare si pofta de a ucide e nemuritoare, dorinta mea e reala, ce am devenit eu oare? Nu, ce am fost si ce sunt? Un monstru? Poate. Cel care ii va omora pe toti, toti, toti!! Ura iti da puterea pentru a ucide, ura e prietena si sursa puterii mele, ura e tot ce mai am!

A aparut pana la urma, tocmai in cel mai inoportun moment.
- Stii ca nu aveam nevoie de ajutorul tau? Nu, Madara? Sau poate ar trebuii sa iti spun Tobi?
A ras.
- Ai fi fost mort inainte sa apuci sa ripostezi, a replicat el amuzat. Intrase-si in transa cumva, caci erai foarte ingandurat. Bine ca m-am gandit sa intervin.

Ce bine ma pricepeam sa-mi joc rolul, cu agilitate. Am zambit in coltul gurii, am intrat in hora iar acum trebuie sa joc. Puteam simti dorinta lui Kakashi de a ne reduce pe mine si pe cel care tocmai ma adusese pe linia de plutire la tacere. Dar ii lipsea hotararea, nu dadea dovata de multa ambitie. Dorinta lui nu era ... ca a mea. Era un lucru de scurta durata, el era indecis. Ii puteam simti ingrijorarea si amestecul dintre certitudine si nesiguranta. Sa nu mai spun ca miscarile trupului il tradau. Tremuratul pe care nu incerca sa-l infraneze ii scotea la iveala teama de moarte. Am inghitit in sec, acum realizez ca trebuie sa termin odata cu asta. Totusi, chiar nici eu nu sunt uneori atat de decis pe cat par. Am ajuns sa ma intreb daca sa-l tin in viata sau sa-l omor pe cel care odata a fost una dintre cele mai importante persoane cu care am infiripat o legatura. Nu stiu de ce mai stau pe ganduri, s-ar fi cuvenit sa-l omor imediat ce m-am vazut afara din juts-ul sau, avand in vedere ca a incercat sa ma asasineze. Insa, nu a avut noroc, iar a doua ocazie nu o va mai avea.

- Pe moment, te las sa traiesti. Vreau sa tii minte un lucru: ai ramas fara carti de joc, iar eu am toti cei patru asi. Nu vei mai avea o a doua sansa. Ne mai vedem, ''maestre''.
La revedere.

*

Inaintam pe culoarul ascunzatorii alaturi de unul dintre cei pe care ii uram din rasputeri. Rasuflam sacadat si eram putin ametit. Nu am avut parte de vreo lovitura in timpul incaierarii si nici nu imi amintesc sa fi fost prins intr-un genjutsu care sa-mi provoace aceasta dispozitie. Am tusit de cateva ori.
- Acum poti sa-mi spui adevarul ''adevarat''. De ce ti-ai schimat parerea cand erai in drum spre Satul Frunzei?
Fara ocolisuri, in plus nu l-ar fi suparat adevarul ''adevarat'', chiar daca pe mine ma iritau realitatile pe care el le-a relatat, nu doar ma iritau, ci ma infuriau, intunecau:
- Nu crezi ca ar fi fost rusinos sa apar acolo dupa asa un lung interval de timp si sa spun ca vreau sa-l capturez pe Naruto? Dar nu te ingrijora, cand voi avea motive destul de intemeiate, cand ma voi reintalni cu el, sigur va vrea sa ne luptam, si aduce se va ivi momentul. Si mie mi-e greu sa astept, probabil esti capabil sa intelegi cat de inversunat sunt impotriva Konohai, nu numai impotriva lui, pentru ca si tu ai trecut printr-o situatie asemanatoare ...
Am rostit toate acestea cu fermitate, increzator.
O clipa mai tarziu, nu se mai afla langa mine. Am mers tot inainte pana am ajuns in fata usii camerei mele. Am oftat, am pasit inauntru si cand ma aflam la o mica distanta de pat, mi-am pierdut echiliprul si am aterizat cu fata in asternuturi. Parca ma sufocam. Am inchis ochii si m-am pierdut intr-un somn lung.


~ In Konoha ~

- Hatake Kakashi, daca ceea ce spui tu e adevarat, ceea ce s-a intamplat noaptea trecuta, atunci acea decizie pare si mai recomandata modalitate de a actiona. Dar mi-e teama ca daca Naruto si Sakura vor afla... si nu apuca sa termine ce are de zis caci unul dintre subordonati intra in forta in biroul sau.
Parea alarmat. Era de o varsta cu Kakashi, parul saten stralucindu-i in razele soarelui. Ochii de un verde crud ii sclipeau infiorati de ce ar putea urma:
- Doamna Tsunade, ceea ce am sa va aduc la cunostiinta e grav si am putea avea mari probleme!
Toti ochii se indreptara catre el, atat Hokagele cat si jounin-ul asteptau impacientati ca cel din aria privirilor lor sa vorbeasca. Aproape isi pierdeau rabdarea, dar acesta izbucni:
- Uzumaki Naruto si Haruno Sakura au parasit Konoha ieri noapte, si avem motive sa credem ca au plecat in cautarea lui Uchiha Sasuke!
Blonda isi izbi pumnul greu in masa ce servea drept birou si toate hartiile cazura pe podea, apoi adopta o figura furioasa si in acelasi timp ingrijorata. Il privi cu subinteles pe Kakashi iar acesta nu mai astepta nici o secunda si ruga sa-i fie aratat drumul prin care au parasit cei doi satul.

~ ~ ~
- Crezi ca il vom gasi in cele din urma? intreba rozalia putin descurajata si obosita. Plecasera de ore bune din sat, nu facusera nici o pauza si erau lihniti de foame.
Blondul aproba printr-o miscare a capului, mult mai hotarat fata de colega sa, in ciuda circumastantelor.
- Sakura, spuse el pe un ton patrunzator si cu o mare de seriozitate, spre deosebire de coechipiera sa, eu cred in el.
Amandoi marira pasul, scrasnind din dinti. Nu aveau de gand sa renunte, erau cu mult mai impulsionati decat acum o clipa, mai presus de orice, voiau ca echipa sapte sa fie la fel ca acum cativa ani, unita. Dar nu era doar o dorinta, ci si o viitoare realitate.

*

- Vreau sa il supraveghezi nonstop pe Sasuke, sa nu il scapi o clipa din priviri. Ai inteles?
Zetsu aproba, dupa care porni catre camera brunetului. Mascatul ofta dupa care se aseza pe un fel de scaun ce servea drept tron, iar apoi se adanci in ganduri. Isi aduse aminte de afirmatia lui Sasuke: ''- Stii ca nu aveam nevoie de ajutorul tau? Nu, Madara? Sau poate ar trebuii sa iti spun Tobi?''. Ce banuia? Ce stia? Il exaspera aceasta nestiinta. Era ferm convins ca daca brunetul i-ar fi aflat identitatea reala putea sa-si ia adio de la el, pentru ca acesta nu prea avea minciunile la inima, mai devreme sau mai tarziu. Se afla intr-un mare impas.

Se ridica in picioare si porni si el spre locul in care acum probabil ca se afla Sasuke. Ce mod mai bun de a te convinge exista decat sa iti urmaresti subiectul cu proprii ochi? Deodata simti o chakra enorma la mai putin de zece kilometri apropiindu-se de ascunzatoare. "Deci, a sosit intr-un sfarsit?" isi spuse el tinandu-si in frau un suras.
- Sa il anunt oare? se intreba el. Nu, mai bine il las sa se odihneasca iar cand va fi timpul o sa-l invoc. Dar pana atunci, sa ii fac o primire ''calduroasa'' dragului de el. "Al meu esti, Kyuubi."
Se deplasa catre iesirea din ascunzatoare, pornit. Era gata de lupta, daca va fi nevoie de o lupta.
Mari pasul. Prevedea ca victoria va fi a sa, de aceasta data. Totul a decurs conform planului, Naruto a venit dupa Sasuke.
Mai era putin. Cu fiecare pas pe care il facea era si mai aproape de a-si indeplini scopul. Si iata-te!
Mascatul se opri cand se afla la o distanta de aproximativ douazeci de metri departare de blondin. Se opri in umbra unui pom. Acesta privi spre el si observa ca era insotit de o fata de aproape aceeasi inaltime ca si dansul, ochii de un verde pal si culoarea pletelor asemenea florilor de cires. Intui ca ar fi fost vorba despre fosta coechipiera a lui Sasuke. Facu cativa pasi inspre Naruto si reusi sa se faca remarcat de acestia. Il priveau fara sa exprime vreun sentiment. Vedeau o persoana complet necunoscuta. Cine era? Ce dorea?

Pe jumatate mort

Capitolul V



... Cine era? Ce dorea?
Dupa cateva secunde in care cei trei nu au facut decat sa se cerceteze cu privirea, dupa cateva momente de liniste, rozalia se hotara sa sparga gheata:
-Cine esti? intreba ea uitandu-se fix in ochii acestuia.
El zambi viclean pe sub masca. Intrebarea i s-a parut pentru un moment amuzanta, iar in secunda urmatoare a redevenit serios.
- Judecand dupa imbracaminte, faci parte din Akatsuki, nu-i asa?
- Ai nimerit. Cine sunt chiar nu conteaza. Ce vreau? Mai corect spus pe cine vreau. Pe tine, Uzumaki Naruto.
Blondul casca ochii la el. Era surprins intr-un mod neplacut. Totusi, constientiza ca asta se datora faptului ca era un jinchuuriki, jinchuurikiul lui Noua Cozi, mai exact. Dar incerca sa isi pastreze calmul, cat de cat.
- Este adevarat? Uchiha Sasuke ... e unul dintre voi?
In glasul sau se putea citi amaraciunea. Spera din tot sufletul ca raspunsul sa fie negativ.
- Da.
Si sperantele i se naruisera. Dar totusi daca personajul din fata sa mintea? Dar ce motiv ar fi avut.
- Pesupun ca inainte sa va intrerup, il cautati pe el, am dreptate?
Cei doi clatinara din cap in semn de ''da''.
- Atunci am sa va duc la el.
In cateva clipe Sakura si Naruto erau la pamant, adormiti. Madara ii adormise cu un gaz foarte puternic, care odata ce era inhalat, doua ore de somn erau asigurate pentru victima.

*
Inafara de doua torte care luminau destul de slab, era bezna. Blondul si rozalia dormeau legati de un stalp din lemn, unul cu spatele la celalat. Mascatul era foarte bucuros ca in sfarsit putea sa isi aduca la indeplinire scopul. Avea toate bestiile cu cozi, mai trebuia reunit cu ele Noua Cozi si opera sa ''de arta'' era finalizata. Inca se mai afla intr-un mic impas. Sa il anunte pe brunet ca ''prietenii'' sai au sosit sau sa-i omoare direct. Nu, o sa-l anunte, asta ar face totul mai distractiv, o confruntare intre cei trei. Mai era cam jumatate de ora pana sa se trezeasca atat Naruto cat si rozalia. Perfect. Avea suficient timp sa il anunte pe Sasuke.
- Uh, unde ma aflu?
Mascatul tresari. Se pare ca Sakura se desteptase deja. In luminile tortelor isi facuse aparitia si Zetsu, putin abstract, deloc ingrijorat, cum ar fi trebuit sa fie defapt. Ii sopti lui Madara despre ce se intamplase iar acestuia paru ca ii disparuse toata bunavointa, amuzamentul si calmul de care daduse dovata pana in prezent.
- Cum adica a fugit? Si eu pentru ce mama dr*acului te-am pus sa il supraveghezi? Dute sa-l cauti si chiar daca ar fi sa o infrunti pe muma padurilor sa mi-l gasesti si sa mi-l aduci, ai priceput?! ''Presupun ca nu mai poate suferi amanare... Unde esti, Sasuke?''.
- Tu ai timp sa te gandesti la o ultima dorinta inainte sa mori, ii spuse acesta rozaliei. Cat despre prietenul tau, aici de fata, e deja ca si cum ar fi mort. As fi vrut sa va fac placerea si sa vi-l prezint pe noul Sasuke, dar imi pare rau pentru voi.
Noul Sasuke?!
Cineva motaia. Naruto se trezea. Clipi de cateva ori dupa care incerca din rasputeri sa se elibereze, dar degeaba. Urla la mascat, macar de ar fi fost si prietenul sau acolo, era aproape sigur ca el i-ar fi ajutat. Isi pierdea cumpatul. Atatea nelamuriri il sufocau. Era agonizant sa stie ca cel care odata si-ar fi dat viata pentru colegii sai, acum sa nu mai fie de aceeasi parere. O chakra rosiatica il inconjura, o chakra inspaimantatoare, a Vulpii cu Noua Cozi. Ce ii tinuse pe el si pe coechipiera sa pana atunci legati si imobilizati se risipise. Acum erau liberi, iar blondul era gata de lupta si se pare ca si dusmanul sau la fel, dar nu se putea spune acelasi lucru si despre Sakura. Nu era in apele ei, se vedea pe chipul sau palid care stralucea in intunecime. Ai spune ca mai este putin si urmeaza sa lesine.
Insa ea nu dorea sa mai fie o piedica din nou si sa stea in calea lui Naruto. Isi dorea sa-l revada din nou pe Sasuke ca si cum de asta ar depinde viata sa. Se sprijini pe picioare si ii arunca mascatului o privire cat se poate de acra.
- Zilele omului, ale mele, sunt numarate, dar nu de tine, rosti aceasta iritata. M-am gandit de mult la o dorinta, chiar am o dorinta. Naruto, nu vreau sa-ti stau in cale, o sa lupt alaturi de tine si o sa ma straduiesc sa nu fiu o povara, crede-ma. Sa-i dam drumul! zise aceasta increzatoare. Arunca cateva cutite spre Madara, dar acesta le evita cu usurinta.
- In momentul acesta nu am rabdare suficienta pentru a ma lupta cu voi. Dar o sa ne reintalnim candva, iar atunci o sa am Uzumaki Naruto, zise el indignat deoarece a pierdut o buna sansa de a obtine ce isi dorea de foarte mult timp, totusi nu ar fi renuntat la o asemenea oportunitate daca nu ar fi fost ferm convins ca va mai fi o a doua oara.
Acestea fiind spuse, disparu, lasand in urma doar putin fum, de la flacarile tortelor care se stinsesera. Amandoi oftasera.
- Sa-l cautam pe Sasuke! exclamara ei in cor.
Dar de unde sa inceapa, habar nu aveau. Nu stiau de cat timp a disparut si daca ar fi putut fi prin apropriere. Nestiinta acesta ii innebunea.


*

Mort este cel mai bine...

Pe jumatate mort

Capitolul VI

Dupa un an ...

''Unde e mila, acolo e si nedreptate.'' - atat de adevarat. Voi transforma zambetele si bucuria in plansete si tristete fara vreun regret, asa cum au facut cei care mi-au pricinuit ranile interioare al caror leac nu sunt convins ca exista.

*

- Nu s-a mai auzit nimic de el si chiar se presupune ca se prea poate sa fie deja mort. De ce sa-i mai amagim? Ar trebui sa le spunem.
- Si cum vom evita cate o criza din partea fiecaruia?
- Nu prea avem ce face, ei orcum vor afla si inevitabilul se va produce. Dar totusi exista o posibilitate de unu la un milion ca el sa fie inca in viata si in cazul de fata nu o putem ignora. Nu ne ramane decat sa asteptam pana vom fi siguri.
- Da, Tsunade.
- Esti liber, Kakashi.
Acesta pasi catre usa crispanduse. Era dezamagit de intorsatura pe care au luat-o lucrurile si era si mai deceptionat de neglijenta de care daduse dovada pe atunci, doarece stia ca ar fi putut face ceva pentru preveni ruptura dintre ei, legatura ce tinuse unita echipa sapte. Dadu sa deschida usa, dar aceasta fuse scoasa din temelii inainte ca el sa-si dea seama. Se pare ca cineva a tras cu urechea la dialogul precedent, iar acel cineva isi pierduse echilibrul de pe linia de normalitate. ''In nefericire omul se salveaza prin speranta'', dar acum ca speranta era eradicata, cum se va mai salva nefericitul?
Chipul rozaliei isi schimba expresia. Nu a mai fost mult pana sa treaca de la fericire la o tristete profunda si la o durere atat psihica cat si sufleteasca. Totul se naruia pentru ea. Avea senzatia ca se afunda intr-un abis si nu avea nici o cale de scapare. Lacrimi sarate cadeau din ochii sai sclipitori si verzi prelinganduse pe obrajii sai si umezind podeaua. Stiind exact la cine facusera referinta cei doi, cazu in genunchi ducandu-si mai apoi mainile firave la ochi, acoperindu-i cu palmele sale reci. Doar o sansa ca cel pe care ea il iubea sa mai traiasca exista si aflarea acestei vesti a reprezentat un real soc pentru biata rozalie. Totusi acea sansa era importanta, cat de mica era ea, totusi exista. Nimic nu era sigur in acea lume dura. Urmara cateva clipe in care isi inabusi cateva suspine in tacere.
- Sakura, linisteste-te. El - acum, ca despre cel din gandurile sale se vorbise ii era confirmat intru totul- poate ca nu e mort, in definitiv nu se stie nimic concret.
Poate?!
Sakura tusi decateva ori dupa care o privi in ochi pe blonda ce statea rezemata de birou. Incerca sa isi reguleze respiratia, dar incepea sa se sufoce. Isi duse maina dreapta instinctiv la gura, dupa care nemai rezistand presiunii lesina.

Blonda sari peste birou si o aranja pe rozalia in asa fel incat aceasta sa stea pe spate. Ii verifica pulsul si constata ca bataile inimii ii accelerasera. Verifica daca aceasta respira si rasufla usurata cand constata ca nu e vorba despre un stop respirator. Banuia ca este cazul unei oboseli in exces, deoarece rozalia tocmai se intorsese dintr-o misiune destul de dificila iar impactul aflarii acestui lucru avuse efecte adverse asupra psihicului acesteia. O lua in spinare cu gandul de a o duce la spital.

*

Obrajii rozaliei prinsesera culoare. Clipi de cateva ori iar apoi il privi pe blondul care sedea pe scaunul de langa patul pe care ea se afla acum. Ofta prelung, iar mai apoi isi aminti ce auzise. Lacrimile se pregateau din nou sa-i invadeze privirea.
- Naruto, tu stii? Nuh, Naruto ...
- Esti in regula? intreba acesta vizibil ingrijorat. Bunicuta Tsunade mi-a explicat ca nu e vorba despre ceva grav, dar, te simti bine?
Cum putea sa-i marturiseasca acel lucru groaznic? ''Ce-as da sa fi fost doar un vis, realitatea sa fie doar un vis, iar visele sa fie realitate'' dar presupun ca nu e cu putinta, gandi ea ingrozita si indurerata in acelasi timp. Se stradui sa se ridice atfel incat sa stea in poponet. Inainte sa o faca se uita pret de cateva secunde la tavanul alb. Se auzi o bataie in usa. In cele din urma isi facuse aparitia Kakashi, care din cate se pare avea de purtat o discutie serioasa cu Naruto, intre patru ochi.
Acestia parasisera incaperea, oprinduse intr-un capat al holului spitalului.
- Cred ca vrei sa afli ce a adus-o pe Sakura in aceasta stare, rosti el.
- Continua, spune-mi.
Acesta isi facu curaj:
- Naruto, este foarte posibil ca - lua o pauza - pentru ca nu era sigur ca ar fi putut sa continue fraza.
- Ca?
- Sasuke sa fi murit.
Acesta se prabusi pe unul dintre scaune. Apa sarata curgea acum din ochii sai, limpezi asemenea cerului albastru si senin al verii, nu era sigur ca a perceput bine acea propozitie.
- Dar exista si o mica probabilitate ca el sa mai fie inca printre cei vii. Iar daca el e mort, nu trebuie sa plangi, trebuie sa fii puternic. Si-a sapat singur groapa, stii ...
- Taci! urla acesta cat il tinusera corzile sale vocale.
Blondul isi iesi din minti. Acea informatie nu-i pica deloc bine. Era cu totul si cu totul demoralizat. Lasa lacrimile sa curga siroaie pe fata sa si il privi pe maestrul sau rugator, parca imporandu-l sa inceapa sa rada si sa spuna ca a fost doar o gluma, dar amandoi stiau prea bine ca nu se putea glumi cu asa ceva. Kakashi se aseza pe un scaun, langa elevul sau. Isi plangeau amarul impreuna. O mica consolare era acea posibilitate, dar cand analizau situatia mai indetaliat, orice farama de speranta se ducea pe apa sambetei. Erau la curent cu ce mai facuse Sasuke in timp ce era numit ninja fugar, cu crimele pe care la infaptuise si stiau ca era dorit mort nu doar in randul celorlalte natiuni, multi sateni aveau aceleasi ganduri, deoarece Konoha tragea ponoasele de pe urma actiunilor sale nejudecate.
Cum ura a distrus un om care avuse un suflet nobil, o persoana minunata, cum intunericul i-a corupt mintile si cum setea de razbunare la cuprins si in final l-a adus catre perzanie.
- Sasuke a fost o victima, sopti mascatul trist si fara speranta.
- Nu mai vorbi la trecut! Sasuke trebuie sa traiasca, pentru ca eu mi-am promis ca il voi aduce pe linia de plutire, iar eu imi respect intotdeauna promisiunuile! Si nu e doar o promisiune, el mi-a fost ca un frate si inca il numesc frate. Sunt sigur ca el traieste, nu doar el ca trup, ci si el ca acea persoana aroganta, dar in acelasi timp admirabila, pe care eram gelos si pe care o consideram cel mai mare rival si o sa o aduc la suprafata! Fii sigur de asta!
Kakashi era surprins intr-un mod placut de optimismul de care dadea dovada cel care odata era considerat un bufon, era uimit ca el acum era considerat un erou. Se maturizase mult, dar tot avea o inima blanda asemenea unui copil. Si inca era naiv. Ofta.
- Probabil ai trezit tot spitalul cu tipatul tau de adineaori, spuse el incercand sa mascheze supararea printr-un zambet neadevarat, care orcum nu se prea observa deoarece el purta mereu acea masca.

''Banuiesc ca Naruto a aflat'' reflecta rozalia amarata din salon. ''De ce totul s-a complicat atat de mult? De ce?'' O intrebare pe care fiecare om si-o pune de cel putin odata in viata, dar nu intotdeauna gaseste un raspuns.
Deja se simtea putin mai bine asa ca era cazul sa paraseasca acel spital. Se ridica din pat, si isi cauta echilibrul dar degeaba, cazu inapoi in sezut. Inchise ochii si ofta adanc. Lua o gura de apa se aseza din nou pe spate. ''Tot ce imi ramane de facut e sa astept, cu rabdare doar un semn din partea sa''. Isi aducea aminte despre vremurile in care brunetul era alaturi de ea si de Naruto, chiar daca o respingea si o ranea prin asta tot era aici. Macar de s-ar intoarce ...

Pe jumatate mort
Capitolul VII


Momentul mult asteptat se apropie. In curand voi pune capat suferintei mele si ma voi simti implinit. Clipa razbunarii se apropie. Pe Naruto il voi nimici, la fel si pe cei doi ordinari care au mai ramas, care au fost implicati in asasinarea clanului Uchiha. Doi dintre ei s-au dus deja pe apa sambetei, unul ucis de mine iar celalalt mort in urma unei lupte pentru a-si apara satul, cand realizez cat de nestiutor eram pe atunci, gata sa-mi dau viata inutil pentru a apara locuitorii sai, imi vine sa-mi izbesc capul de toti peretii. Lucrurile ar fi fost foarte diferite acum daca mi-ai fi spus adevarul, Itachi. Doar stii ca minciuna are picioare scurte, nu-i asa? Dar diferit nu inseamna intotdeauna mai bun. Imi vine sa urlu, dar ma astampar cu greu, spunandu-mi ca va veni si vremea mea, peste foarte putin timp. Si atunci eu voi fi cel fericit, care va zambi iar ei vor fi cei care vor plange si vor experimenta dea dreptul tristetea. Sa-i vad murind, asta va fi cea mai mare consolare pentru mine.Traitiva intens ultimele clipe ale vietii voastre mizerabile, sobolani nenorociti. Peste cateva zile va ploua cu sange. Va jur. Iar eu juramintele mereu le respect.
Ce-a fost asta? Cumva un junghi ... in inima. Lacrimile-mi sclipesc, gata sa se prelinga pe fata mea palida. Nu, nu. Am jurat ca nu voi mai plange niciodata, pentru ca plansul inseamna slabiciune, iar eu nu vreau sa dezvalui aceasta latura sensibila a mea. Cei de teapa mea nu plang, nu rad. Incerca sa-mi infranez impulsurile de a lasa lacrimile sa curga dar nu prea am succes. Dupa cateva minute, care mi s-au parut exasperant de lungi, in care nu am exprimat niciun sentiment pe fata mea incruntata, mi-am sters lacrimile si am ... am inceput sa rad. Un ras isteric, care reflecta nebunia. Oare chiar asa am devenit, nebun? Dupa plans, ras. Clar ca lumina zile ca da, semne pure ale problemelor psihice. Si mi s-a ivit brus un gand in minte; nu vreau sa arat cu adevarat ce simt. Nu-ti pierde cumpatul baiete, asta este ceea ce mi-a soptit vocea mea interioara. Nu voiam sa transmit nici macar o urma de semntiment in fata nimanui. Voi actiona ca atare, ca un robot. M-am asezat pe un scaun de la masa din incaperea in care de obicei aveau sedintele de consiliere cei ramasi din Akatsuki, inclusiv Kabuto. Mi-am sprijinit capul de masa, pentru ca déjà exercita o mare presiune asupra umerilor mei. Mi-am atintit privirea catre un capat al mesei. M-am fortat sa zambesc.
- Asadar, Juugo si Suigetsu. Credeam ca m-ati abandonat, rostesc eu cu o urma de sarcasm in glas.
Juugo si Suigetsu, cei pe care i-am ales pentru a ma insoti, dupa ce am crezut ca l-am terminat definitiv pe Orochimaru. Au zambit oarecum la afirmatia anterioara, studiindu-mi cu atentie chipul. Oare se observa clar ca am plans?
-Karin s-a alaturat celor din Konoha.
Deja ma saturasem de numele acelui sat, ba chiar m-am infuriat. Sper ca nu au observat expresia de pe fata mea, furie amestecata cu tacaneala si un calm aproape pierdut. Despre cealalta idioata nu prea imi pasa. E clar ca va muri si ea odata cu ceilalti. Nici ca a divulgat déjà toate informatiile despre noi dusmanilor nu ma ingrijora cat ar fi trebuit defapt, desi eram perfect constient ca inamicii puteau fi chiar acum in drum spre ascunzatoare. Mi-am dat ochii peste cap deranjat de situatie. Ei nu au ripostat, nu au facut nimic ca sa o impiedice? Uneori regret ca am ales trei incompetenti. Totusi de Suigetsu m-as putea descotorosi imediat, nu e decat un experiment esuat, insa lui Juugo i-am facut o promisiune, ca o sa il tin sub control. Orochimaru, chiar si dupa ce aproape ca am scapat de tine, inca mai am mult de furca dupa urma ta. Oh, ar trebui sa-mi iau talpasita si sunt sigur ca trebuie sa-l anunt pe presupusul Madara. In fond, lucrurile nu decurg intotdeauna cum isi doreste fiinta umana. Mereu se iveste cate un obstacol care sa-ti dea peste cap planurile. Oricum, ar fi plictisitor daca totul ar merge ca pe roate. Deci, sa recapitulez. Karin stie doar despre doua ascunzatori ale organizatiei, sau ma rog, ce a mai ramas din ea. Cea de nord si cea de vest.
- Imi faceti un serviciu? intreb eu uitandu-ma la fetele lor obosite si ridicandu-ma in picioare totodata. Cautati-l pe Madara si spunetii ca daca vrea sa dea de mine, eu sunt in ascunzatoarea estica si ar face bine sa nu se mai intoarca aici. Le-am explicat si motivul care ar fi trebuit abordat cu mascatul, in cazul in care ar fi cerut explicatii.
Au aprobat printr-o miscare a capatanilor.
- Apropo, Juugo. Tu vii cu mine. Suigetsu, tu fa ce ti-am cerut. Acesta se intoarse putin cam iritat fiindca eu sunt cel care da ordinele iar el le executa, dar nu are de ales si in plus, ador sa-i vad fata nervoasa si imbecila. Juugo ma urma. Mi-am luat cele mai importante lucruri din camera si cele care ar putea sa ma compromita daca ar fi gasite de vreun inamic, am adaugat peste vestimentatia mea obisnuita mantia cu norisorii rosii conturati cu dungi albe, specifica celor din Akatsuki. Cu atat mai bine, ascunzatoarea estica e pe aceeasi traiectorie si cu acel sat blestemat, in plus e cea mai bine camuflata dintre toate. Totusi e cam riscant sa merg pe jos pana acolo. M-as putea intalni cu cineva pe care vreau sa-l evit, sa evit o lupta defapt. Nu am dispozitia necesara pentru a ma avanta intr-una in momentul de fata. Vreau sa-mi pastrez toate fortele pentru a-mi folosi capacitatile la maxim cand va veni momentul. I-am zis lui Juugo sa fie in contact cu mine, pentru ca ne vom teleporta pana acolo. A facut intocmai. Au fost cateva clipe in care mi s-a parut ca totul se invarte cu mine si in care o stare de ameteala m-a stapanit pana am ajuns. I-am spus lui Juugo sa caute un loc in care sa se odihneasca, caci si eu voi face la fel.
Imeidat ce am gasit o camera disponibila prin care m-am plimbat cu bagare de seama, pentru a nu ma impiedica de ceva, cu scopul de a descoperi un pat, in care m-am asezat dupa ce l-am nimerit am privit in intuneric obosit. Cu toata tacerea laolalta parea un spatiu sinistru, ca si cum ar fi desprins dintr-un film de groaza, criminalul ascunzandu-se in bezna ... Am tresarit la auzul unui tunet, sunetul provacat fiind asemanator cu cel declansat de daramarea unor stanci imense. Pe semne ca afara era o furtuna teribila. Mi-am indesat si mai tare capul in perna moale si am inchis ochii. In curand. In curand voi termina. Am nevoie de un pui de somn. Oh. Am inchis ochii si am asteptat sa atipesc macar pentru doua ore ...
- Sasukeeeee! urla vocea partii albi a lui Zetsu.
Mi-am deschis instantaneu ochii si am sarit ca ars. Zau asa?! Nu pot sa dorm si eu, macar putin? M-am rastit enervat la el ca si cum m-ar fi intrerupt dintr-o activitatea de care depindea intreaga mea viata. Dar somnul e important, nu?
- Ce vrei? Cat e ceasul? Am pierdut si notiunea timpului, mi-am spus in gand.
Isi inabusi un chicotit nerod.
- Ai o misiune, acum. Este sase dimineata, grai Zetsu negru pe un ton apasat si impasibil.
Asa de tarziu? Dupa mine, acum era noapte, nici decum dimineata. Am cerut detalii despre misiune ca sa o execut mai repede si sa-mi iau de o grija, iar mai apoi sa dorm.
- Capul mafiei Japoneze a platit excelent pentru a fi eliminat Lordul Feudal - conducatorul suprem - al tarii de foc. Si te vrea pe tine, ca sa-i rezolvi misiunea, excluzandu-l pe Madara, esti ultimul ramas al clanului Uchiha si vrea sa te cunoasca.
Am trasarit in sinea mea. Tara de Foc rezulta Konoha. Konoha e in Tara de Foc. In sfarsit. Am ranjit marsav.
- Atunci de ce mai stau? Omul trebuie satisfacut, nu?
O chakra de tip fulger m-a inconjurat. Am crapat zidul gros de piatra, ce s-a surpat si totodata ce m-a despartit de mediul extern si am lasat usorii stropi de apa ce picau din cer sa-mi atinga pielea. Am pornit spre Kon, pardon, Tara de Foc.