Warning !Este un fic SasuSaku dar până atunci o să fie mai complicat.
Unele părţi din primul capitol sunt luate din Biblie şi este mai mult decât posibil să fie găsite şi pe internet.
Am anunţat ca să nu aud ceva de vreun plagiat.
Mulţumesc.
În prezent am ajuns la capitolul 32.Toate capitolele sunt scrise pe un caiet şi aşteaptă să fie puse pe forum.
Sper să vă placă ficul meu.Aştept păreri şi critici.
Dincolo de porţile iadului.Capitolul 1. Începuturile.- Povestire făcută de Ikuto. -
Orice gândim, spunem şi facem produce un efect în Universul care depăşeşte graniţele vieţii noastre limitate. Noi ne creăm raiul şi iadul prin toate experienţele vieţii, prin toate alegerile noastre. Nu există un rai şi un iad predefinite, ci fiecare îşi are raiul sau iadul său, iar acest lucru nu se datorează recompensei sau pedepsei, ci doar alegerilor sale care creează cadrul manifestării uneia dintre cele două instanţe.
De asemenea, ideea „vieţii” de după moarte, intens exploatată de-a lungul timpului, capătă aici valenţe nebănuite. Universul se destăinuie într-o manieră cu totul nouă, este văzut ca un etern vis. De fapt, viaţa este un vis, o himeră, o iluzie, realitatea supremă este cea de după moarte, dar care este strict influenţată de experienţele vieţii.
Niciodată nu mi-a fost teamă de despărţiri. Nu m-au speriat nici suferinţa şi nici amintirile cu care am fost nevoit să trăiesc un timp. Ştiam că va veni o vreme în care, atât suferinţa cât şi amintirile vor fi acoperite de ţărâna timpului.
Mai înainte de a se zidi omul si cele văzute, în lumea nevăzută a îngerilor, s-a întâmplat o nebună răutate. Lucifer şi ceata sa au vrut ei să fie mai presus de Dumnezeu. Celelalte Căpetenii de oştire îngerească s-au împotrivit acestei nebunii. Însa, ca un fulger a căzut de la faţa lui Dumnezeu, făcându-se din înger luminat drac întunecat.
Vai pământului şi mării, căci diavolul a coborât la voi având mânie mare. El este leul care umblă râcnind, căutând pe cine să înghită. Între el şi suflet se începe războiul nevăzut. Fiecare suflet va gusta moartea. Divinitatea supremă a fixat de la început linia vieţii fiecărui om .
Şi când totul în jurul tău respiră a supranatural, mirosul de moarte te înconjoară şi simţi până şi otrava propriei morţi urmarindu-ţi umbra ce se târâie infricoşată pe pereţi sau se disipă în întunericul ce pare să te învăluie tot mai mult cu fiecare pas făcut.
- Ikuto, ai grijă !
Ţipătul Elenei mă readuce iar cu picioarele pe pământ.
- O să-l calci !
Pun repede frâna înainte ca pietonul să devină una cu asfaltul prăfuit şi o privesc pe fată cum ofta.
- Ah! Ikuto ! Unde naiba îţi stă mintea? Era să ne omori..
- Îmi pare rău Elena. Sunteţi bine ?
- Da. Hai să mergem acum.
După câteva minute de mers ajungem în faţa cimitirului. O ajut pe Elena să coboare din maşină şi intrăm. Mergem pe poteca îngustă oprindu-ne la două pietre funerare şi scot din buzunar o candelă şi un chibrit. O aprind şi o pun între cele două cruci iar Elena pune florile pe morminte alături de paharele de vin şi farfuriile cu mâncare. O prind uşor de mâna pe fată mângâind-o încet.
- Am venit să vă vizităm.. mamă , tată. A trecut mult timp de atunci.. Vă mulţumesc că m-aţi veghiat până acum, datorită vouă eu trăiesc astăzi.
Mă duc în spatele Elenei cuprinzând-o uşor în braţe, coborând cu mâinile până la pântecele ei.
- O să trăiesc fericit de acum încolo alături de familia mea.
Glasul fetei suspină uşor.
- Să mergem, Ikuto.
Ieşim pe porţile mari şi ruginite ale cimitirului urcându-ne în maşină , neştiind ce v-a urma să mi se întâmple.
Seara se lasă repede peste oraşul Tokyo. Stau întins pe podeaua rece aşteptând ca Elena să iasă din baie. Privesc tavanul alb, puţin pătat în colţuri. Atmosfera fiind foarte plictisitoare mă ridic îndreptându-mă spre bucătărie de unde iau o sticla de whisky. Iau o înghiţitură apoi pun sticla la loc. Vreau să mă întorc dar simt cum sunt cuprins în braţe. Îmi atinge încet abdomenul cu mâinile ei catifelate. O prind uşor de încheietura mâinii şi mă întorc cu faţa la ea sârutând-o uşor pe gât. Mâinile mele se plimbă pe bazinul ei, urc uşor cu sărutările până ajung la buze. O muşc uşor, fata făcându-mi loc să intru în lăcaşul ei umed. Simt un gust puternic de sânge şi rup sărutul, prinzând-o de umeri.
- Elena, sângerezi!
Picăturile de sânge se scurgeau încet pe faţa ei puţin palidă. Îmi dă mâinile la o parte şi ia un cuţit de pe masă. Îşi dă bluza jos, rămânând în sutien şi duce cuţitul la abdomen înfigându-l cu putere.
- Opreşte-te !O să-l omori !
Acesta ţipă îngrozită , privind lichidul roşu cum se scurgea cu repeziciune pe parchet. Am luat un prosop şi am încercat să opresc sângerarea dar am rămas stupefiat atunci când am observat cum o mână palidă se plimba pe umărul fetei. Cobora cu mişcări lente spre pântecele ei, lovind-o brutal. M-am dat doi paşi în spate , fiind lipit de peretele rece. Trase cu putere de pântecele fetei , despicându-le şi scoase un bebeluş. Îşi întinse mâinile , copilul fiind la aproape doi metrii distanţă de parchet şi îi dădu drumul. Încerc să îl prind dar în zadar.. Înainte ca eu să îl salvez acesta facu contact cu parchetul rece, transformându-se în cenuşă.
O pune pe fată în genunchi luându-i cuţitul din mână şi punândui-l la gât.
- Vrei să o salvezi ?
- De ce faci asta ? Cine eşti ?! Ce vrei ?!
Un râs malefic răsună în încăpere. Entitatea o prinde de gât, strângând-o cu putere iar într-o fracţiune de secundă lama rece a cuţitului face contact cu pielea fină a Elenei , retezându-i capul. Umbra fetei se ridică uşor luând forma unui înger fără aripi, privindu-mă cu ochii ei roşii ce păreau a fi însetaţi de sânge. Camera începe să se clatine , zdruncinându-se din ce în ce mai tare. Pereţii se spărgeau , transformându-se în praf , până ce totul s-a făcut negru. Strâng din ochi şi când îi deschid observ că mă aflam în aer.. Simt că mă aflu deasupra tuturor , zburând printre nori.
Din nou văd acea entitate ce stă în spatele unei porţi înalte.
- Drumul tău se sfârşeşte aici !
Spunând asta , ridică suliţa ce o ţinea în mâna stângă, înfigândumi-o în piept. Încet , încet cad ameninţător din cer spre pământ.“ Oare ăsta îmi e sfârşitul ? De ce ? De ce acum ? “ Când doar câţiva metri mă mai despărţeau de moarte, îmi închid ochii şi încep să mă rog la Dumnezeu cu voce tare.
- Degeaba te rogi, El nu te poate salva! Nu şi de aici!
Entitatea se enervă şi mă prinse de mijloc, aruncându-mă ameninţător către sol , impactul fiind fatal.
Cu puterile care încă mi-au mai rămas încerc să mă ridic şi observ cu stupoare că mă aflam într-o baltă de sânge.
- Eşti bine ? Întreabă o voce blândă de femeie.
Puteam recunoaşte vocea asta oricând. Era.. mama. Mă întorc într-o fracţiune de secundă dar rămân uimit de ceea ce văd. Mama ţinea în braţe copilul meu şi al Elenei. Încerc să mă duc la ea dar .. nu pot. Parcă un zid invizibil ne despărţea, împiedicându-mă să o ating. De nicăieri a apărut un cerc de foc , înconjurând-o încet. Faţa ei nu exprimă nici o emoţie. Îşi ridică privirea uitându-se fix la mine. O lacrimă cristalină i se prelinse din ochi, brăzdându-i faţa.
-Numai tu eşti de vină pentru moartea părinţiilor tăi! Îmi spuse entitatea.
- Te înşeli! Nu eu sunt de vină! Din cauza lor a trebuit să mă descurc singur atâta timp.. Nu e vina mea !
- În curând vei avea nevoie de mine iar eu te voi ajuta.
O durere acută îmi invadează tot corpul, nemaiavând control asupra mea , făcându-mă să mă prăbuşesc la pământ.
- Ikuto! Ajută-mă !
Totul a fost doar un vis..Tresar la ţipătul Elenei îndreptându-mă speriat către ea. Deschid uşa băii şi o văd pe fată stând întinsă pe gresia rece. Cad în genunchi şi mă prind cu mâinlie de cap, privind-o cum stătea într-o baltă de sânge.
- Mă scuzaţi. Sunteţi rudă cu pacienta ?
Ridic uşor capul încetând să mai privesc în gol şi murmur un “da” fără vlagă.
- Momentan este în afara orcărui pericol. Ar trebui să se trezească în două ,trei zile fiind vorba de o comă de gradul unu.
Slavă Domnului că nu a păţit nimic. Îi mulţumesc doctorului şi intru în salon. Mă apropii cu paşi mărunţi de patul unde stătea Elena şi mă aşez pe scaun apucând-o pe fată de mână.
- Totul o să fie bine.. îţi promit.