Capitolul 6- Un nou început -
Partea a II-a



Simt o durere îngrozitoare la coloană, deschid încet ochii scoţând la iveală cele două smaralde. Mă aflam într-o altă cameră la fel de slab luminată. Clipesc lent, încercând să disting ceva din întunericul abisal ce învăluia camera vidă. Mă ridic molcom, echilibrându-mă de muchia patului. Îmi trec mâna peste cearşafurile prăfuite ce odinioară erau albe, acum fiind vechi şi pătate de sânge. Îmi îndrept privirea către geamul ce era crăpat, lăsând aerul rece să intre fluent în încăpere. Am simţit o atingere reavănă ce făcea contact cu piele gâtului provocându-mi fiori. M-am întors subit, urmărind fiecare colţ al camerei. Sentimentul de stidire îşi făcu apariţia, căutându-mi zadarnic refugiu într-un colţ. Mă dau doi paşi în spate, lipindu-mă incontrolabil de peretele rece.


Cu coada ochiului urmăresc umbra ce se târâia pe unul dintre pereţi. Mi-am izbit palmele de zid, împingându-mă dar un vât rece îmi reteză respiraţia forţându-mă parcă să cad răpusă de puteri pe podea. Stăteam întinsă pe pardoseala colbăită. Îmi simţeam stomacul apăsat de o povară insuportabilă. Respiraţia îmi era din ce în ce mai îngreunată, gâfâind sonor. Înghit în sec, închizând ochii pentru o clipă. Încerc să îl strig pe Issei dar gura îmi este acoperită. Corpul îmi amorţiseră fiind incapabilă să mai fac vreo mişcare. Priveam temătoare fără ţintă, panicându-mă. O mână robustă mă prinde de gât ridicându-mă fulgerător. Ochii îmi erau încă închişi fiind prea speriată ca să îi deschid dar aceştia se desfăcură involuntar.

- Diavolul ! şopti printre dinţi cuprinsă de teamă.

În negrul dezolant două pupile sângerii mă priveau captivate. Suspin adânc şi îmi împreunez picioarele, lipindu-mi genunchii de piept. Cu toată forţa care o aveam lovesc entitatea în dobă, aceasta eliberându-mă din strânsoare ce îmi presa potent gâtul. Fără să mai stau pe gânduri mă ridic în grabă şi împing uşa ce izola camera de restul casei, aceasta trântindu-se cu intensitate. Îmi simţeam umerii zdrobiţi dar nu mă puteam opri. Secundele treceau atât de lent parcă timpul se oprise în această casă.


Eram mult prea îngrozită ca să mai privesc în urmă dar după câteva minute de alergat am ajuns din nou la scările ce făceau legătura cu parterul. Îmi îndrept întrucâtva privirea şi observ cu stupoare umbra entităţii ce se afla nu la mai mult de cinci paşi faţă de mine. Umbra luă o formă umana fiind nevoită să privesc din nou acei ochi însetaţi de sânge. Cu paşi mărunţi se apropria domol de mine. Razele lunii îi luminau trupul, dându-mi voie să îi văd trăsăturile. Era plin de tăieturi şi vânătăi pe abdomen având două aripi ,asemenea îngerilor, ce îi ieşeau din şira spinării. Mâinile au început să îmi tremure incontrolat făcându-l pe demon să îşi fixeze privirea asupra lor.


Acesta se uită pentru câteva secunde la ele dându-şi seama imediat că sufletul meu este năpădit de groază. Îşi intersectă ochii cu ai mei şi îşi aplecă scurt capul către dreapta, zâmbindu-mi larg. Îşi dezvălui gura plin dă colţi făcându-mă să realizez că nu trebuie să mai rămân nici o secundă în această casă. Am încercat să mă îndepărtez molcom dar m-am împiedicat de un craniu arhaic, rostogolindu-mă pe scări până ce am dat cu capul de balustradă.
Durerea îşi făcuse culcuş pe corpul meu făcându-mă să ameţesc. Văzul îmi era din ce în ce mai tulbure, căzând pradă oboselii.


O mână caldă îmi mângâia domol chipul, îndemnându-mă parcă să mă trezesc. Deschid cu reţinere ochii clipind de câteva ori şi îl văd pe Issei ce stătea îngenunchiat lângă mine. Mă uit în jur şi observ că stăteam întinsă pe pardoseala unde îmi pierdusem cunoştinţa. O lacrimă mi se prelinge pe chip făcându-mă să îi sar în braţe băiatului. Îmi mângâiă încet creştetul capului, încercând să mă liniştească. Se ridică şi îmi întinse mâna făcându-mi semn să o apuc.

- Sakura, trebuie să ieşim de aici !

Am dat afirmativ din cap şi mi-am împreunat mâna cu cea a lui Issei. Acesta mă trase după el până la uşa de la intrare, eliberând strânsoare mâinilor. De partea cealaltă a uşii Hinata şi Ittoki strigau după noi spunându-ne să ne grăbim. Brunetul îmi făcu semn să mă dau în spate şi îşi izbi umărul de uşă, aceasta rupându-se din balamale. Mă prinse din nou de mână, începând să alergăm cât de repede puteam printe umbrele tot mai înalte ale copacilor, fără să mai privim înapoi.

După câteva minute de alergat ne-am despărţit de Ittoki şi Hinata, aflându-mă cu Issei în faţa casei mele. Tăcerea puse stăpânire pe noi fiind îngroziţi de ceea ce s-a întâmplat în acea casă. Băiatul se apropriă de mine şi îmi puse mâna pe frunte dându-mi la o parte firele rebele ce îmi acopereau ochii înspăimântaţi.

- Sakura, ce s-a întâmplat acolo? Am mers în dormitorul de la etaj împreună dar dintr-o dată totul s-a făcut negru şi am leşinat iar când m-am trezit te-am găsit inconştientă pe podeaua prăfoşată.

Dacă lui nu i s-a întâmplat atunci sunt cert convinsă că nici celor doi nu li s-a întâmplat nimic. Nu am de ce să îi îngrijirez cu problemele mele aşa că e mai bine să nu le spun.

- Nimic.. Doar am alunecat când vream să cobor şi m-am prăvălit pe scări.

- Eşti sigură ? mă întrebă acesta pe un ton coleric.

Îi zâmbesc calmă dându-i de înteţes că sunt foarte sigură de ceea ce spun. Acesta oftă adânc şi mă luă în braţe.

- Totul o să fie bine. Nu o să ţi se întâmple nimic atâta timp cât eu sunt alături de tine. Acum voi pleca ca să îi pot ajunge pe Ittoki şi Hinata din urmă. spuse acesta sărutându-mă pe frunte

Brunetul se îndepărtă uşor de mine, pierzându-se în negura nopţii ce pusese stăpânire pe întreg oraşul.

Pe data viitoare.