Vă mulţumesc pentru comentarii. Şi ţie Ema îţi mulţumesc pentru critică. Nu mă mai satur să o recitesc.


Capitolul 4. Răspunsuri


- Povestire făcută de Ikuto. -




M-am întors în camera mea aruncându-mă în pat, trebuia să o uit pentru binele ei. Deodată uşa de la cameră se deschise puternic iar pe ea intră o fată cu părul roz. Se îndreptă ameninţător spre mine iar în mai puţin de două secunde se afla în pat, deasupra mea. Era atât de frumoasă.. Ochii ei erau de un turcoaz pătrunzător ce te puteau vrăji imediat. Purta o rochie neagră, mulată pe corp ce era decoltată lăsându-i să i se vadă formele bine conturate iar la spate se lega cu două bretele în formă de “ X “.
Se plimba cu degetul pe pieptul meu mângâindu-mă suav. Se apropie de buzele mele muşcându-mă cu putere lăsând câteva picături de sânge să se prelingă pe gât în jos. După câteva secunde de tăcere spuse.

- Ascultă aici băieţaş, de acum încolo mie îmi vei spune ce faci şi unde te duci. Tata m-a pus pe mine să am grijă de tine şi şă îţi dau orice îmi ceri.

Când am auzit asta un zâmbet ştrengar mi-a apărut în colţul gurii, rostogolindu-mă. Acum eu mă aflam deasupra fetei. Mă folosesc de mâna dreaptă şi îi ridic rochia până la talie.

- Chiar orice? o întreb eu pe un ton de ‘’bad boy’‘.

Fata roşii în obraji şi îşi întoarse capul privind în gol, răspunzându-mi cu timiditate în glas.

- Dacă asta doreşti atunci eu nu mă pot împotrivi..

Îmi plimb mâna pe talia ei sărutând-o încet. Nu mă respinge deci nu cred că îi displace ceea ce fac. Fata încearcă să îşi dea rochia jos aşa că mă ridic de pe ea.

- Opreşte-te! Chiar crezi că sunt genul de băiat căruia îi place să se joace? Nu te vreau pe tine.

- Cum zici tu.. Eu sunt aici doar ca să te ajut.

- Dacă vrei să mă ajuţi atunci spune-mi cum de am ajuns să fiu Demonul Suprem?

- Păi vezi tu, sunt foate mulţi oameni care nu au nici o bucurie în viaţă şi devin nefericiţi. Ar fi în stare să dea orice în schimbul unei dorinţe şi aşa a luat naştere ‘’Pactul cu Diavolul’‘. Când devin disperaţi rostesc incantaţiile de invocare a diavolului, apărând în faţa lor pasărea phoenix. Aceasta îţi spune să îţi doreşti orice vrei în schimbul sufletului tău dar mulţi au fost păcăliţi de lăcomie şi traşi în iad unde îi jură credinţă lui Satan. Cu tine a fost altceva. Rin, fata iadului şi a raiului ce stă între cele două porţi a prezis că tu vei fi Demonul Suprem. El ţi s-a arătat în vis şi te-a avertizat de schimbarea care v-a urma să ţi se întâmple. Semnul de pe spatele tău arată acest lucru iar el v-a străluci ori de câte ori Satan v-a avea nevoie de tine. Până atunci eşti liber să faci ce vrei.

- Asta înseamnă că pot sta pe pământ ?

- Desigur. Atâta timp cât îi ţi pe curioşi departe de secretul tău. Cam atât am avut să îţi spun,acum voi pleca.

Fata se îndreptă către uşă apăsând pe clanţă.

- Stai! Numele tău ?

Printre crăpătura uşii aproape închise se auzi numele ei. “ Aruma. “


“ Îmi doresc să merg pe pământ. “ Cercul de lumină apare din nou iar în mai puţin de trei secunde mă aflu în faţa casei mele. Se pare că incendiul a putut fi stins la timp şi nu a produs prea multe pagube. Arăta ca o casă bântuită de fantome. Dar.. de acum ea va fi bântuită doar de mine..









Pe data viitoare.

Capitolul 5.Un nou început.
Partea I


- Povestire făcută de Sakura.-
După 1000 de ani.


Păşesc pe trotuarul presărat cu petale de cireş. Vântul bate în măreţia lui ducându-le în noi ţinuturi. Aşa cum vântul suflă peste petale, timpul a suflat peste anii mei aceştia trecând numaidecât. Strada este plină de copii ce se îndreaptă către şcoală la fel ca mine dar spre deosebire de ei, eu sunt tristă din cauza necazurilor suferite până în prezent, pe când aceştia radiază de fericire. Merg încet cu capul aplecat spre pământ iar din neatenţie mă lovesc de cineva. Ridic capul vrând să îmi cer scuze. Ochii lui ciocolatii mă priveau cu mirare, câteva şuviţe rebele de culoare onixului îi acopereau ochiul drept dându-i o înfăţişare misterioasă. Când m-a văzut a schiţat un zâmbet larg pe faţa sa puţin palidă.

- Yo, Sakura!

Am sărit în braţele lui strângându-l cu putere. El era singurul pentru care mai suportam viaţa asta crudă, îmi încărca inima cea singuratică şi tristă cu bucurie şi dragoste. Suntem împreună de doi ani. Pot să îl ţin în braţe, să îi spun cât de minunat este, pot să îi zic exact ce vrea să audă. Ziua de ieri este ceva ce am avut.. Ziua de mâine nu ştiu dacă îmi aparţine dar tot ce pot să fac este să trăiesc ziua de astăzi. Clipa asta nebună alături de el. Slăbesc strânsoare ridicându-mă pe vârfuri şi îl sărut încet, simţindâu-i buzele fierbinţi peste ale mele.

Erau ca un drog pentru mine.. Odată ce le-ai simţit gustul este foarte greu să îl uiţi. Sărutul nu dureazăm mult, doar câteva secunde apoi îi şoptesc un “ Bună “ plin de veselie. Chiar dacă au fost doar câteva secunde banale, pentru mine au fost cât doi ani de lacrimi şi durere. Issei mă ia de mână şi ne îndreptăm împreună către unitatea de învăţământ.
Deschid uşa clasei şi rămân uimită de ceea ce văd. Era gălăgie cum nu a fost niciodată. Băiatul îmi zâmbeşte din nou şi mă ridică în braţele lui puternice, ducându-mă până la banca mea.

- Oh! Uite unde erau frumoasă şi bestia! spuse un băiat abţinându-se să nu râdă.

Părul său era ciufulit, de un roşu-sângeriu nemaiîntâlnit, lăsând două şuviţe să îi mângâie chipul. Ochii erai căprui ca a lui Issei şi era la fel de vesel şi de bine dispus ca şi el.

- Of.. Mai taci Itokki, eşti doar gelos că tu nu ai prietenă. se auzi o voce feminină

Ea era Hinata, cea mai bună prietenă a mea şi singura.. Avea părul lung până la talie de culoare neagră cu nuanţe de albastru iar ochii erau de un mov pătrunzător.

- De parcă tu ai prieten! îi răspunse Ittoki puţin nervos. În fine..ştiţi ce? Am citit aseară pe internet că există o casă bântuită prin apropiere. Mulţi curioşi au intrat dar puţini au mai ieşit de acolo întregi, rămănând cu traume pe viaţă. Eu sincer cred că este o prostie, nu cred în fantome, demoni şi alte entităţi supranaturale.

- Şi..ce propui? îl întrebă Issei cu o urmă de interes în glas.

- Simplu. Să mergem şi să verificăm dacă este adevărat ce spun zvonurile.

- Vezi-ţi de treabă! Eu una nu merg..

- Haide scumpo, o să fie amuzant să îl vedem pe Ittoki speriat de orice bazaconie, îl plus dacă se v-a întâmpla ceva voi fi acolo să te protejez.

- Bine deci aşa rămâne, ne vedem după ore. spuse roşcatul în grabă înainte ca eu să mai zic ceva.

Orele s-au terminat iar noi ne aflam în faţa unuor porţi uriaşe, având impresia că aşteaptă din clipă în clipă să zgârie cerul. Era ora opt şi jumătate seara. Luna cea palidă îşi făcuse deja apariţia pe cerul negru ca smoala. În aer se împrăştia o ceaţă densă fiind foarte frig pentru luna aprilie. Toţi erau puţin înspăimântaţi deşi nimeni nu vroia să recunoască. Cu teamă în glas Ittoki a spus că va intra el primul iar noi să îl urmăm. Nu vroia să dea înapoi, trebuia să afle secretul acestei case ce se spunea că este bântuită. Băiatul deschise poarta şi un scârţâit înfricoşător se auzi. Curtea era luminată slab de “ Regina Nopţii “. Deschise uşa de la intrare şi îi zise Hinatei să îi dea lanterna pe care o aprinse. Dacă curtea era sinistră.. casa era şi mai şi.

- Să ne despărţim. Eu voi merge cu Sakura iar tu Hinata te vei duce cu Ittoki. Noi o să mergem la etaj iar voi vă veţi uita pe la parter şi ne vom întâlni tot aici.

Cei doi dau afirmativ din cap iar Issei mă prinde de mână spunându-mi să îl urmez. Păşim pe scările şubrede şi prăfuite ce nu îţi arătau siguranţă, având impresia că te vei prăbuşi cu ele din clipă în clipă. În întuneric se putea vedea holul iar la capătul său o uşă mare din lemn masiv. Ne îndreptăm cu paşi mărunţi către ea deschizând-o. Întunericul îşi găsise refugiul în această încăpere. Băiatul aprinse o brichetă rămănând uimiţi de ceea ce vedeam. Întreaga încăpere era plină de poze, de la pereţi până la mobilier.

Iau bricheta din mâna lui Issei şi mă apropri de fotografii. Toate erau cu un cuplu dar niciunuia nu i se vedea faţa, pozele fiind zgâriate doar în jurul chipului. Pe birou am văzut un medalion suflat în aur.

Îl deschid şi observ că înauntru se afla poza unei fete cu părul roz ca şi al meu. Dintr-o dată flacăra se stinge iar eu cad la pământ pierzându-mi cunoştinţa.






Pentru cei care nu îmi lasă comentariu la fic măcar puteţi să îmi daţi un vot ca să ştiu dacă vă place sau nu ficul meu. Mulţumesc

Pe data viitoare.