BUNA AM VENIT CU UN FIC NOU...
Ma cam chinue aceasta idee de fic de vro doua saptamani in coace. Pai ce sa va spun: este o combinatie intre telenovela ,,Kasandra'' - care a fost difuzata prima oara in anul 1995- si anime-ul ,,Kaleido Stage''.
nu pot sa descriu mai mult din perspectiva sakurei (aka. Kassandra) pentru ca o sa vedeti de ce in urmatorul capitol
stiu ca suna prostesc dar sper sa va placa
sa imi spuneti va rog daca merita continuat



CAPITOLUL UNU: O NOUA SPERANTA

Sakura pov:
-Aplaudati-o pe frumoasa si curajoasa Kassandra! De indata ce mi-am auzit numele, de scena, strigat am intrat pe scena. Urma numarul meu si al lui Itachi. Fug repede pana ajung la locul stabilit. Stau cu spatele lipit de pancarda rece. Prin costumul subtire pe care il purtam, chiar imi era frig. Aveam pielea ca de gaina... In urmatoarea secunda aud cum cele zece pumnale se infig, pe rand, in parcarda, ocolindu-mi la limita trupul micut. Scoteau sunete asurzitoare la impactul cu bucata de lemn, dar nu ma deranja. Tremuram, dar nu de frica, ci de emotie sa aud aplauzele publicului. Ies la fel de grabita de pe scena si ma sprijin de un stalp de sustinere a scenei, afundandu-ma tot mai mult in ganduri. Intotdeauna mi-a placut sa ii fac pe oameni fericiti, sa rada si sa ma aplaude. Visul meu mi-a fost incredintat de parinti, fiind si ultima mea amintire cu ei.

Nu imi placea sa imi amintesc, era prea dureros... S-a intamplat in urma cu 11 ani, de aniversarea mea. A fost prima oara cand am fost la Tsuki Stage (Scena lunii). A fost fantastic! Acrobatii imbracati in costume viu colorate sareau de pe o trambulina pe alta. Trapezistii faceau tot felul de acrobatii prin aer, iar clovnii imbracati in costume haioase faceau ,,cascadoriile’’ lor. Inca imi rasuna in minte ultimele cuvinte ale mamei mele. Spectacolul s-a terminat, iar acum eram in masina si ne intoarceam spre casa. ,,Ce mult mi-as dori ca si fetita noastra sa devina o Tsuki star.’’ Spuse mama cu vocea sa ce semana cu clinchetul unui clopotel in adierea vantului. Tata o aproba. Aceasta dorinta o impartaseam toti trei. Desi aveam doar 5 ani imi dadeam seama de ceea ce insemna scena. ,,Da, promit. Spun eu foarte incantata.’’ Trei zambete gingase apar pe chipurile noastre, dar nu stau prea mult acolo fiindca in urmatoarea clipa masina noastra intra intr-un tir ce transporta petrol. Doar o scanteie si o explozie asurzitoare se declansa. Focul cuprindea intreaga masina. Vroiam sa tip si sa bat in geam, dar imi era prea frica. Inghetasem... Nu stiu ce s-a intamplat, dar m-am trezit la spital. Aflasem ca in acel accident, parintii mei murisera. Ei incercau sa ma protejeze, cu propriile lor trupuri, de flacarile ce se intindeau cu repeziciune. Ei murisera... Doctorii spuneau ca e o minune ca am supravietuit, dar cu un mare pret. Am ramas cu o problema pe viata. Am...

Vocea Dorindei ma readuse la realitate. Dorinda este tiganca care m-a crescut dupa ce parintii mei au murit. Nu are mai mult de 35 de ani si este trapezista principala al acestui circ. O iubesc de parca ar fii mama mea si nu stiu ce as fii in stare sa fac daca ea ar pati ceva. Este foarte blanda si iubitoare, este persoana care ii intelege pe toti dasi multi nu merita sa fie intelesi. Prietenii mei de aici, sunt prea ingrijorati pentru mine sa ma lase la trapez, desi as vrea foarte mult. Nu imi pot indeplini visul, dar eu nu ma supar... Chiar daca multa lume ii batjocoreste pentru ca sunt tigani, eu am un respect nemarginit pentru ei. M-au acceptat asa cum sunt si m-au crescut ca pe cineva de-ai lor. Numele Kassandra il am de la ei si ma simt mandra sa port un astfel de nume. Numele meu adevarat e Sakura, dar e prea dureros sa il folosesc pe acesta fiindca imi aminteste de parintii mei adevarati.

-Kassandra, haide sa te schimbi. Imi spuse ea pe un ton dojenitor.Nu poti ramane imbracata asa... Dute si vezi ca ti-am lasat costumul tau preferat pe pat. Ii zambesc dulce si ii spun un multumesc sincer. Ies din cortul principal, afara in lumina soarelui calduros. Nu apuc sa fac doi pasi, ca pe mana mea se aseza Lily, porumbelul meu. Este alb si are cateva pene mov. Numele Lily provine de la liliac, floarea mea preferata si poate si culoarea ciudata de pe pene. Este chiar mai destept decat pare, ma ajuta si ma apara de pericole. Stiu... Un porumbel?! Dar da, are felul sau unic de a ma anunta cand sunt eventuale pericole. Ii zambesc si ei, iar apoi plecam impreuna spre camera mea. Camera mea e mica si simpla. Sau mai bine zis, toata casa mea e mica si simpla. Fiindca suntem mai mult pe drumuri, eu si Dorinda locuim intr-o rulota. Nu e spatioasa, dar e foarte buna si imi place. Lily zboara de pe umarul meu si se aseaza pe masa. Nu dureaza mult si sunt gata. Trupul meu micut este acoperit de o bluza cu buricul gol si fara bretele, alba, si o fusta lunga si simpla, bine inteles tot alba. Imi desprind parul rozaliu lasandu-l sa cada in mii de valuri pe umeri, fiind lung pana la jumatatea spatelui. Imi prind parul intr-o parte, cu o agrafa,o floare alba si gingasa. Era perfect.
- cam aceasta costumatie purta sakura doar ca fara pantofi si accesorii

Ies din casa cu un singur gand in minte. Cu pasi grabiti fug prin iarba deasa si moale ce imi gadila talpile desculte. Ma intind pe spate in iarba si imi inchid ochii. Imi placea sa fiu singura in liniste. Minutele treceau rapid. Nu stiu cat am stat aici, dar nici nu imi pasa. Era placut. Simt cum sunt mangaiata pe fata si ii aud vocea duioasa a Dorindei:

-Am gasit o solutie, stiu cum sa iti indeplinesti visul... Auzind acestea sar ca arsa si simt cum inima imi batea cu putere. Un zambet urias aparu pe fata mea. Eu ii raspund foarte buimaca cu intrebari foarte prostesti.

-Ce? Cum? Cand? Serios?! Incep sa rad. Nu m-am mai simtit atat de fericita de mult timp. Simteam cum ma agat cu toata puterea de o noua speranta.

-Pai...
VA CONTINUA...

bun deci asta a fost primul capitol
sper ca v-a placut si astept cat mai multe pareri
P.S.: inca o data va intreb: merita continuat?
va pupacesc

BUNA...AM ADUS NEXTU'...
va multumesc pentru minunatele comentarii
stai calma teo ca nu uit de celelalte, dar am multa inspiratie la asta (momentan)
sper sa am timp sa imi pun toate ideile
Lumiereღ: esti foarte aproape dar nu pot sa iti spun, pt ca na va las in suspans pana la urmatorul capitol in care se afla secretul...
sper sa va placa...



CAPITOLUL DOI: O NOUA PERSOANA

Stau cu fruntea lipita de geamul rece al autocarului intrebandu-ma cum de sunt aici. Ar trebui sa fiu pe culmile fericirii, dar nu ma simt asa. Ma simt ca o tradatoare. O nerecunoscatoare. Poate chiar asa sunt... Pe fata mea nu era nici macar o urma de zambet. Lily, care era in gentuta de pe picioarele mele, isi scoase capul afara si cum face de fiecare data ma ciupi de mana. Am tresarit. Acesta era felul sau unic de a-mi spune sa nu fiu trista. Incerc sa-i fac pe plac, scotand la iveala un zambet fortat. Cum de am acceptat?


Flash back

Dupa ce termina Dorinda de vorbit, ii aud vocea lui Itachi venind din spatele meu. Itachi e cel mai bun prieten al meu, desi el e conducatorul cel tanar al acestui circ, nu prea isi ea in serios acest rol. Fiind cel mai important tanar de aici, normal ca eu i-am fost promisa, dar nici macar aici nu ne luam rolurile in serios. El ma intreba pe un ton putin ironic, dar foarte ingrijorat, ce o sa fac. O sa accept aceasta sansa pe care mi-o da viata? Ii raspund afirmativ, cu foarte mult entuziasm. De unde aveam atata energie?

-Ma duc sa iti pregatesc bagajele pentru ca in seara asta ai un autocar cu care ar trebui sa ajungi dimineata. Ma anunta Dorinda.

-Hai cu mine sa imi iau ramas bun de la toti! Ii spun lui Itachi pe care deja il trageam dupa mine. Ii iubeam pe Itachi, dar doar ca pe un frate. Nu stiam ce simte el pentru mine, cred ca tot la fel. Timpul trecea rapid iar persoanele de la care sa imi iau ramas bun, scadeau. Mama mea, Dorinda, tipa la mine sa vin repede sa ma schimb ca o sa pierd masina. Fug repede in casa si ma schimb cu o fusta mini, de blugi, un maieu violet, iar la gat imi pun lantisorul meu cu medalion in forma de inimioara si celalalt mai lung si simplu care intra in decolteu. Parul il las desprins. Ma incalt cu o perechi de opincute mov, imi iau geanta si fug afara grabita.


Ii fug in brate lui Itachi si il pup usor pe obraz. Ii spun ca o sa imi fie dor de el, iar el imi raspunde la fel. Ma desprins din imbratisarea lui calda si ma duc spre mama. O imbratisez si o pup, as fi dorit ca acest moment sa dureze o eternitate. Amandoi imi spun de nenumarate ori sa am grija si sa ii mai vizitez. Dorinda imi da gentuta albastra im mana si vad ca acolo era asezata Lily. Statea la fel de frumos ca un bibelou. Ii mai salut o data si am plecat. Imi era atat de greu sa ii parasesc pe cei pe care ii iubeam. Simteam cum mii de ace imi strapung inima simultan. Deja imi era foarte dor de ei, dar trebuia sa merg inainte!

End flash back


Era dimineata. Soarele calduros imi incalzea pielea. Era foarte placut. Stau pe strazile aglomerate ale orasului, intrebandu-ma in ce parte sa o iau. ma opresc in fata chioscului de ziare si intreb pe unde pot ajunge la Tsuki Stage, si primesc informatia mult cautata. Ma indrept acolo cu pasi marunti. Imi era teama de esec. Ma simteam pregatita, in fond am facut balet si gimnastica, cu Dorinda, de la 5 ani.


Kalos pov:

(-kalos-, imi pare rau ca nu pot sa il descriu mai mult)

Inca un an in care sa gasim noi recruti. E multa zarva dar merita. Cel care trebuie sasuporte toate problemele, sunt eu, seful. Ies din cladire, in bataia blanda a soarelui si in adiarea placuta a vantului de vara. Razele soarelui se reflectau in geamul ochelarilor mei fumurii. Multe fete si baieti tineri se agitau pe acolo, dar una mi-a atras atentia. Statea pe margene, cu coatele sprijinite se balustrada. Probabil din cauza parului ei rozaliu sau probabil faptul ca pe mana ei se afla un porumbel alb. Avea picioare perfecte, ar fi o buna trapezista. Le urez bunvenit tuturor si ii invit pe toti in cladire. Copii cu vise marete se impingeau ca sa ajunga printre primii. O vad pe rozalie cu e impinsa din toate partile, ajungand tot mai spre margine. Un tipat strident taie aerul pana la urechile mele. Inima mi-a ingetat, iar ochii mi s-au marit cat cepele. Fata cu parul rozaliu cade peste balustrada, urmand sa faca contact cu apa marii. Nu puteam sa cred ca cineva ar mai putea murii la Tsuki Stge. Cineva o prinde de brat si o ridica incet in sus. Simteam cum o piatra mi se ridica de pe inima. Nu mai vroiam alte victime. Ma uit atent la chipul baiatului. Zambetul i se recunostea dintr-o mie. Era chiar...

VA CONTINUA...

sper ca v-a placut si astept pareri
v-am pupacit

BUNA AM ADUS NEXTU'...
sper sa va placa:



CAPITOLUL TREI: UN SECRET DESCOPERIT


Kalos pov:

Era chiar Sasuke Uchiha, trapezistul principal. Brunetul cu ochii abisali zambea dulce in timp ce o ajuta pe fata sa revina cu picioarele pe pod. El o intreba ceva, iar ea, inca speriata, dadu usor din cap. Dupa ce ca azi e o zi incarcata, am mai tras si o sperietura de moarte. Ma indrept grabit spre sala unde se tin auditiile. Pulsul inca imi era accelerat si nu puteam sa imi scot din minte momentul cand a cazut, sau aproape cazut. Scutur de doua ori din cap. E bine acum! Nu mai am de ce sa ma ingrijorez. Pasii mi se indreapta spre sala de auditii care era deja plina. Ma ,,strecor’’ prin multimea de oameni pana la locul meu. Ma asez pe scaunul mare si confortabil, uitandu-ma sa vad daca ceilalti erau aici. Mda... Se pare ca erau toti. Layla Hamilton, vedeta principala a acestei scene, statea langa mine. Instructorul de balet, un barbat slabut in jur de 37 de ani, era in cealalta parte a mea. Coregrafa, Cathy Taymor, o femeie tanara cu par scurt si aproape roscat, tocmai aranja listele cu participantii la auditii. Langa Layla statea, relaxat pe scaun de mai avea putin si adormea, Sasuke. Cand a ajuns inaintea mea?


-Ai intarziat auditiile. Spuse blondina de Layla pe tonul ei obisnuit, de gheata.

-Scuze. Am avut niste treaba... Incerc eu cumva sa ma scot din incurcatura, dupa care continui: Haideti, sa inceapa auditiile! Tipete asurzitoare se aud din toate colturile camerei. Cred ca daca peretii astia ar avea urechi, acum ar plange.


Sakura pov:

Mi-a fost atat de frica. Niciogata nu mi-a fost frica de inaltimi, dar... Credeam ca am sa cad, dar m-a prins cineva. I-am multumit si totusi ma simteam datoare...
In sfarsit ajung in camera de auditie. Multe persoane deja plecasera intr-o alta camera, de asteptare. Eu eram in ultimul grup si aveam oarecum emotii. Dar ce e cel mai bun se pastreaza la sfarsit nu? Stiu ca trebuie sa dau auditie, dar oare ce trebuie sa fac? Haide trebuie sa fiu tare. Doar nu am venit degeaba, nu?! Nu ii pot dezamagii, nu dupa toate prin care au trecut sa ma ajute. Tresar cand imi aud numele strigat. Ma indrept spre mica ,,scena’’.


Kalos pov:



Se pare ca si micuta rozalie era tot pentru auditie. Vine in fata noastra cu un mic zambet gingas, dar ceva m-a facut curios. Ochii ei erau inexpresivi, nu puteai citi emotie, nerabdare sau fericire ca in ochii celorlalti tineri. Prima proba era baletul. Instructorul de balet ii spuse sa danseze pe zitmul unei melodii pe care acesta o pune. Din casetofon incepe sa se auda melodia de la P. I. Ceaikovski , ,,Lacul lebedelor’’. Fata avea atata gratie si libertate pe care nu am vazut-o, azi, la nimeni. Piruetele ei erau ample si din fiecare emana puritate si nevinovatie. Cu miscari mai marunte, parca masura scena sa vada cat spatiu are la dispozitie. Rozalia isi incadra toate miscarile pe ritmul muzicii. Melodia s-a terminat iar odata cu ea si numarul Sakurei. Imi parea rau si as fi dorit ca melodia sa tina mult mai mult. Fata asta avea ceva cu care ii captiva pe ceilalti. Instructorul de balet era, si el, uimit de gratia si miscarile fetei. O intreba daca a mai practicat balet si inainte.

-Da, practic balet de la 5 ani. Spuse ea simtindu-se putin vinovata. Instructorul era tot mai curios de fata si o intreba ce profesor renumit a avut ca instructor. Fata dinou se simtea vinovata, dar vocea ii ramanea la fel de calda:

-Nu am avut un profesor renumit, am avut-o doar pe mama mea adoptiva care si ea a practicat balet inainte. Barbatului ii se citea mirarea si curiozitatea, pe fata lui alba si lipsita de zambet. Ii spuse ca a trecut aceasta proba si ca trebuie sa se prezinte la urmatoarea etapa. Fata multumi si pleca in graba in camera de asteptare.

Timpul trecea, iar pe masura sa vrdeam copii foarte talentati, dar ceva la ea mi-a atras atentia. Avea ceva... Nu stiu ce, dar era ceva special. In sfarsit se termina aceasta proba. Acum se anunta sfarsitul pauzei si se anunta cei care au trecut la urmatoarea proba. Desi Laylei nu ii placea sa recunoasca sii ea i-a dat un punctaj destul de mare Sakurei la aceasta proba, ceea ce a ajutat-o fiindca ea a obtinut punctajul cel mai mare. Urmatoarea proba era gimnastica. Rozalia s-a descurcat foarte bine si la aceasta proba castigand tot mai mult inimile celor din juriu. Sasuke era intrigat despre personalitatea si talentul tinerei. Instructorul de balet si Layla au jurizat proba la trapez. Tanara floare de cires avea un talent inascut. Nu ii era frica de inaltime si toate miscarile sale erau foarte libere si ample, chiar daca i-a fost destul de greu pana a prins balansul.

Toate probele au trecut si mucuta roza a luat cel mai mare punctaj la toate. Nu credeam ca e posibil la cat de fragila pare. Am anuntat primii 20 de tineri care au obtinut cel mai mare punctaj. Acum ei trebuiau sa se duca la un control psihologic ca sa vada ceilalti daca erau capabili, mintal, sa se adapteze la greutatile de pe scena. La acest control tinerii au luat-o in ordine crescatoare pe punctaj. Rozalia era ultima, dar veni si randul ei. Se indrepta cu pasi marunti spre aceea incapere. Apasa usor pe clanta si intra.


Doamna psiholog pov:

Vine si ultima fata de la auditii. O vad cum intra in camera si saluta politicos. Ii spun sa se aseze pe canapea si sa se relaxeze. Ma apropii de ea pentru a incepe hipnoza. Intind mana cu pendulul si ii spun sa il urmareasca. Ceva e ciudat. Ma ridic si plec din camera. Ma indrept spre Kalos si ii spun.


Sakura pov:

Doamna aceea a plecat. De ce? Ce s-a intamplat? Aud usa cum de deschide dinou si dupa ea mai intra cineva. Probabil mamagerul. De ce? Aveam un sentiment neplacu in legatura cu asta. Aud vocea blanda a psiholoagei:

-Ai cumva vreun handicap? Ma intreaba calm. Esti cumva oarba?

Ce? Cum a aflat? De unde stie? Calmul meu se evapora si am devenit nelinistita. Nu stiam ce sa ii raspund. Dar...

VA CONTINUA...
sper ca v-a placut pupici