Primul meu fic, guys!...Hope you will enjoy!




Lacrimi in tacere
Capitolul I


Inca o zi...pare sa nu se mai sfarseasca...
Ma numesc Sakura Haruno si am 15 ani. De cand ma stiu, am fost singura pe lume. A trebuit sa ma descurc de una singura de la inceput. Nu sunt mandra de mine...tot ce am putut realiza pana acum a fost acceptarea mea in Academia Reika.Maine e prima mea zi de scoala si as vrea sa incep o noua viata.

Este dimineata si ma indrept spre academie. Drumul pare infinit, imi da o senzatie de nedescris. In jurul meu sunt multi copii foarte micuti. Imi vine sa zambesc dar durerea din sufletul meu nu ma lasa. Sufletul meu e inghetat...oare am ramas fara sentimente? nu stiu raspunsul la aceasta intrebare.

Cararea pe care mergeam era intunecata si ma simteam intr-un cosmar. Am observat ceva luminos ce stralucea discret pe o pietricica. Era o bratara, ce-i drept foarte frumoasa ce avea niste margelute delicate de culoarea ochilor mei, un verde proeminent si totdeodata sclipitori. Sub acea piatra era un biletel pe care scria" Cel care o gaseste, rog sa o pastreze".
Hmm..ce am de pierdut? Am luat bratara si mi-am continuat drumul.

In sfarsit am ajuns!! Trebuie sa mentionez ca eu o sa locuiesc in academie de acum...nu am unde sa stau ca ceilalti asa ca nu am de ales.Wow!! oare cum am reusit sa intru aici?...cladirea este atat de frumosa si curata iar peretii sunt vopsiti in culori de nuante deschise, parca m-as afla intr-un vis. Curtea e plina cu iarba verde naturala se pare. Ciudat totusi este toamna si este intretinuta atat de bine.La intrarese afla multe ghiveciuri cu flori multicolore si parfumate.Dupa ce m-am invartit 10 minute ca sa explorez exteriorul academiei am intrat, m-am dus la doamna directoare pe nume Tsunade ca sa-mi primesc uniforma. Am batut la usa incaperii acesteia dupa care ea a spus:
-Intra te rog!
-Buna ziua! sunt Sakura Haruno, am venit la dumneavoastra pentru a-mi primi uniforma.
-Ah!..da desigur, aici este si poti pleca acum. Apropo mai ai 15 minute inainte de a incepe orele, nu trage de timp!
-Asa o sa fac, o zi buna!

Mi-am cautat camera, ghidata de administrator. Era atat de hazliu incat nu am putut rezista si am izbugnit in hohote de ras.
-Ti se pare ceva amuzant domnisoara?
-Nu..cred ca am o insecta pe picior si ma gadila!.....Da de unde continui eu in gandul meu...are o burtica atat de bombata incat zici ca a inghitit un butoi, nu stiu de ce
dar mustata lui ma duce cu gandul la o soparla coapta.

Am ajuns in camera si m-am uitat la uniforma. Arata fantastic pur si simplu..este o rochita de o culoare albastru coral cu o funda ce se leaga la spate, putin bufanta jos si destul de scurta. Am imbracat-o si mi se potrivea perfect. Mi-am luat cartile repejor fiindca mai aveam doar 5 minute pana incepeau orele.Clasa mea este 1- A iar usa este gravata cu litere aurii.Pana sa ma trezesc putin la realitate nu mi-am dat seama dar...eram intr-un liceu destul de pretentios...pot spune oameni cu mult mai bogati ca mine.In sfarsit m-am decis sa-mi fac putin curaj si sa intru. Ceilalti se uita atent la mine si ma studiaza cu un aer arogant dar eu ma asez comoda langa o fata foarte frumoasa cu parul lung si negru, cu tonuri si reflectii de albastru inchis. Pare o persoana blanda, iar ochii ei sunt asa de speciali...stralucesc atat de puternic atunci cand se uita la acel baiat blond.
-Buna!
-Buna, ma bucur sa te cunosc, ma numesc Hinata, dar tu?
-Sakura
-Ce nume frumos...oricum vreau sa-ti fac cunostiinta cu Naruto, iubitul meu.
-Buna..Sakura? tu esti?
-Te cunosc de undeva?
-Da, ai uitat? can eram mai mici obisnuiai sa stai cu bunica mea..ne jucam impreuna!
-Oooo, acum imi amintesc, imi pare rau ca nu te-am recunoscut.
Intr-adevar, cum am putut sa mi uit singurul prieten si ochii aceeia albastri ca laguenle primavara? sunt o idioata...ma intreb daca ma mai considera cea mai buna prietena a lui dupa ce i-am cauzat acum 10 ani...va trebui sa vorbesc cu el separat si sper ca Hinata nu se va supara.
-Naru-kun!!! asteapta trebuie sa vorbim despre.......

Astept niste opinii si sfaturi guys!!
Vreau sa stiu ce mai pot inbunatatii fiindca sunt noua aici si nu prea am experienta!

Multumesc enorm pentru comentariile voastre!!
O sa iau in considerare sfaturile si o sa ma perfectionez...desigur ca nu m-am suparat ci chiar apreciez!
Sper ca next-ul sa iasa mai bine:)

hello!!!!!!!!!!!!!!!

frumoasa idee!!!!!!!

minunata!!!!

ma bucur ca ai adus un fic nou

dar sunt trista ca nu sunt prima la comentat!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

astept next si daca poti sa imi dai un PM cand il aduci

Capitolul II


-Naru-kun!! asteapta trebuie sa vorbim despre ce s-a intamplat cand noi eram copii fiindca nu stiu de ce,dar nu imi amintesc absolut nimic.Singurul lucru este acela ca i-am dat o palma bunicii tale si imi pare nespus de rau!
Naruto se uita la mine cu o privire inghetata. Ochii lui emanau valuri de ura si ma intrebam daca este atat de suparat pe mine din aceea cauza.
-Sakura, tu chiar nu iti amintesti absolut nimic din ceea ce s-a intamplat acolo, in satul bunicii mele? spuse el cu un ton plin de mister.
-Nu, chiar nu stiu! In sufletul meu se ducea o lupta, parca mii de bucatele se spargeau si ma durea enorm...incercam sa-mi aminetesc, dar totul era in ceata.Privind spre ochii lui imi creea un sentiment de...vinovatie.Oare ce am facut...

Dintr-o data apare dirigintele nostru, Kakashi Hatake.Desi avea o masca pe fata si culoarea parului gri, exact ca si viata mea...fara sens, mie imi parea un om de treaba. Ora a fost destul de activa fiindca s-au facut prezentari si toti au iesit bucurosi in pauza.

Eu am urcat in camera mea care se afla undeva la etaj, o minunata camera ce semana cu cea a unei printese. Patul era imens si foarte moale, iar pe el erau asternute lenjerii de matase.Draperiile de un rosu aprins erau legate cu snururi aurite iar mobila parea foarte scumpa.Ce tot spun eu aici?totul in Reika este scump!

M-am intins putin fiindca acele sentimente care ma spintecau nu-mi dadeau pace.Nu numai in suflet dar si in minte m-au invadat intrebari la care nu stiam raspunsul.Am decis sa ies putin in curte la aer deoarece simteam ca ma sufoc. Am observat ceva straniu...ceva ce nu se potrivea cu nimic din ceea ce exista aici.Era o poteca stramta, neingrijita care sa fiu sincera, nu stiu unde ducea.Caracterul meu curios nu m-a lasat sa ma indrept spre dormitoare, asa ca am decis sa vad ce este la capatul ei.

Nu imi pot imagina de ce, dar acea poteca imi dadea fiori si simteam cu cineva ma urmareste. Am decis sa ma opresc si sa ma uit in jurul meu....nimeni, dar totusi am auzit un fasait de undeva!

-Oricine ai fi, arata-te! am spus eu cu o voce inspaimantata
-Deci ai ajuns....nu stii de cat timp te asteptam, acum o sa inceapa distractia! spuse un baiat care statea sprijinit de coltul unui perete vechi, intunecat.

Oare ce o vrea sa spuna cu toate astea? nu am nici o idee despre ce vorbeste si acum ca a iesit din acea bezna,pot sa observ ca este un tanar fermecator...parul lui e negru ca intunericul ce i se poate observa in suflet.Ochii lui sunt rosii de culoarea sangelui ce fiebea cu fiecare secunda in trupul meu. Acel baiat imi starnea interesul si totdeodata frica.Imi pare destul de cunoscut insa...mda nimic.
-Cum te numesti? am intrebat eu departandu-ma usor, iar el mi-a raspuns pe un ton enervant si superior:
-Chiar asa de neimportant sunt, de nu ma tii minte?...hahaha...esti o fire imposibila, ai uitat tot, deci stapanul a avut dreptate!

"Stapanul" ? am inceput sa tremur la auzul acestui cuvant...nu stiu ce se intampla, dar totul se incurcase si mai mult decat era.Am inceput sa fug cum nu am mai facut-o niciodata. Spre ghinionul meu, cand am ajuns in camera mea, el era deja acolo...ma astepta cu o atitudine plictisita si delasatoare si apoi cu un zambet malefic m i-a spus:
-Se pare ca nu mai esti ca alta data,Sakura, esti atat de slaba si fara aparare...imi provoci sila!
-Asculta aici, nu stiu despre ce vorbesti, vrei sa ma induci in eroare?
-Peste 3 zile sa te pregatesti, plecam din Reika pentru ceva timp,oricum este fara rost sa stai aici. Apropo ma cheama Sasuke.

Sper sa va placa! [center]

dragut dar mai vreauuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu
next next next next next next

am venit cu next-ul
Capitolul III



Sasuke s-a asezat pe pat si nu a mai scos nici un cuvant. Acum parca s-a transformat intr-o alta persoana...este atat de suparat incat nu stiu de ce, dar lacrimile mi-au curs usor pe obrajii care ardeau usor. M-am asezat langa el si s-a uitat la mine fara sa spuna nimic.Am incercat sa il intreb despre trecutul lui si atunci s-a incruntat teribil si a strigat: " Ha, ce tupeu ai !chiar daca nu iti amintesti nimic....o sa te fac eu sa regreti pentru tot ce ai facut si iti promit asta...oricat de mult am tinut......".

In acel moment s-a oprit m-a luat in brate strangandu-ma puternic.Lacrimile ii curgeau siroaie pe fata aceea nemaipomenita...gemea pur si simplu de durere....se vedea ca in sufletul lui se dadea o lupta ingrozitoare si ma durea ingrozitor deoarece mi-am dat seama ca eu sunt vina suferintei lui. Am stat cateva momente, i-am raspuns la imbratisare si asa am ramas pentru cateva ore bune. Auzindu-i plansul si intrebarile, "de ce?" ,"de ce tocmai tu?", "de ce tocmai noi?", m-au facut sa urlu. Acel urlet l-a speriat, a tresarit si apoi m-a intrebat ce se intampla cu mine.Atunci am simtit ceva ce-mi strapungea inima si m-a luat ameteala, cazand pe parchetul tare, izbindu-ma cu capul de el.

Simteam cum o stare ciudata trece prin mine. Chiar daca aveam ochii inchisi tot ce vedeam era culoarea sangelui...un rosu aprins ce nu-mi da pace.Vreau sa se termine, vreau sa aflu ce s-a intamplat, nu mai suport pur si simplu...e prea mult! Inima ma intepa tare si simteam cum sangele imi curgea cu un flux urias prin vene.

In aceea "transa" in care ma aflam, o amintire calda mi-a inundat mintea inconstienta.Eram eu pe vremea cand fusesem copil si un baiat blondut.Soarele ii amplifica culoarea parului dandu-i o stralucire magica, ochii lui erau atat de albastrii incat semanau cu un cristal inghetat, erau atat de adanci...

Baiatul acela cu care ma jucam, mi-am dat seama ca era Naruto.Deodata acea amintire frumoasa si calduroasa a unei prietenii de mult uitata s-a transformat intr-un cosmar. Imi aminteam cum deodata i-am spus lui Naruto "Imi pare rau...aceasta este firea mea, nu ma pot opri, nimeni nu ma poate opri, iti multumesc ca ai incercat sa-mi aduci o raza de bucurie in viata dar se para ca nu a fost de ajuns"

Eram ceva oribil...fara suflet...fara sentimente, parca cineva ma controla sa fac asta. Flacari violete ieseau din mine si ardeau totul in jurul meu, nu simteam nimic, nici o remuscare pentru acei oameni care mureau in fata mea.Cumva sufletul meu era "hranit". Cu cat distrugeam mai mult cu atat ma simteam mai bine....eram un demon...ceva oribil si de neiertat.Bunica lui Naruto a incercat sa fuga cu el, dar nu a reusit, a murit incercand sa il apere de mine.Oare eram blestemata? Cum puteam face asta din propia dorinta? E ingrozitor....nu imi vine sa cred! nu vreau sa cred!

Totul apoi a intrat din nou in ceata. Amintirile mele au pierit iarasi.Simt ceva rece pe trupul meu si ma intreb ce este fiindca imi da fiori din cap pana in picioare, un sentiment atat de inconfortabil si toti ma simt atat de protejata.Aud pe cineva care ma striga, parca in ecou.:"Sakura....invata sa zambesti si sa daruiesti din nou.."
Ma trezesc incetisor si il observ pe Sasuke speriat, strangadu-ma cu putere in bratele lui. Imi lua si cea mai mica incercare de a respira dar totusi ma simteam atat de bine.Dupa o vreme mi-a dat drumul si s-a uitat speriat la fata mea.
-Ce s-a intamplat? ce am?
-Se pare ca s-a intamplat...a venit momentul, spuse el trist. Incercam sa inteleg despre ce vrea sa spuna, dar eram prea confuza ca sa mai intreb.

M-am ridicat usor de pe podea si am trecut pe langa o oglinda. Am ramas uimita de ce am vazut, ochii mei verzi ca un smarald ce stralucea in noapte aveau culoarea violet cobalt cu straluciri albastre discrete.Ce se intampla? frica ma cuprinde si inteleg ca ceea ce urmeaza nu e de bine. Nu sunt in stare sa ma misc.Imi ridic mana ca sa imi sterg lacrimile reci si dureroase care imi curgeau din acei ochi demonici si observ ca bratara pe care am gasit-o pe drumul spre Reika nu mai avea culoare ochilor mei inocenti. Radia acelasi violet ingrozitor de care nu mai scapam.



Sper sa va placa!....astept parerile voastre!
P.S. Incerc sa il postez mai aranjat, dar nu ma lasa, mi se inchid tag-urile

Scuzati repetitiile fara rost...nu le-am observat mai devreme

e frumos

minunat

dar ce e Sakura?

vreau sa aflu repede !!!!!

hai cu next-ul

foarte frumos nu gluma
emotionant si chiar m-ai vrajit din primul capitol
imi pare extrem de rau ca nu ti-am comentat si celelalte capitole
sunt extrem de reusite si daca vei continua mult asa poate va ajunge unul dintre fic-urile mele preferate
sunt foarte curioasa si sper ca vi repede cu next-ul
te rog sa ma anunti cand pui next-ul
astept next-ul cu ardoare
cu drag Iva

Am venit cu next-ul, sper sa va placa si sa-mi spuneti opiniile voastre



Capitolul IV


Cu disperare m-am indreptat spre iesirea camerei mele si am zbughit-o pe scari. Ma grabeam spre dormitorul lui Naruto cu intentia de a-mi cere iertare. Nu aveam nici cea mai mica idee cum putea sa ma ierte pentru ce am facut! Spre mirarea mea camerele baietilor nu erau asa de "impresionante". In fine, am batut la usa si el mi-a raspuns ca este ocupat.Foarte ciudat, nu avem teme sau altceva. Apoi am auzit vocea Hinatei ce spunea ca nu vrea sa ma vada in preajma lui. Ciudat, nu credeam ca este o fire asa geloasa, in plus nu i-am facut nimic. Am mai batut odata fiindca mi se parea important ce aveam de spus, nu mai vroiam sa ezit.

Naruto a iesit pe hol pe jumatate dezbracat si se uita intrebator la mine. Eu i-am spus sa ia ceva pe el fiindca o sa se supere Hinata si nu mai am chef de certuri fara rost. Am inceput sa-i spun lui Naruto ca mi-am amintit ce s-a intamplat atunci cand eram copii si ca imi pare nespus de rau. Am adaugat ca nu-mi dau seama ce se intampla cu mine si ca stiu foarte bine faptul ca nu o sa ma ierte niciodata.

Ochii lui tristi de inger se uitau cu mila la mine. Nu imi placea aceea privire si am decis sa-i dau o mica imbratisare fiindca aveam sa plec si nu stiam daca ma voi intoarce vreodata.HInata a trantit usa puternic, aproape ca o scosese cu totul. Ea a inceput sa tipe la mine cu o puternica furie si gelozie, spunadu-mi ca sunt o fata fara scrupule.I-am explicat cum sta treaba si mi-a intors spatele cu nesimtire. Nu vroia sa ma asculte deloc asa ca l-am lasat pe Naruto sa ii explice, poate pe el il credea.

Fara sa imi i-au ramas bun am urcat scarile si m-am indreptat spre camera mea. Scarile erau infinite, cu cat urcam cu atat imi simteam corpul mai greu si fara putere.Intr-un final, cand am ajuns la usa camerei, am stat putin pe ganduri si m-am intrebat daca Sasuke mai este acolo. Fara sa mai ezit am intrat de parca vroiam sa zefuiesc pe cineva. Nici nu observasem dar deja se facuse intuneric. Am aprins lumina si el dormea ca un copilas nevinovat in fotoliu.Era atat de frumos incat vroiam sa ma asez langa el! Ma abtin cu greu si ii asez o patura ca sa nu-i fie frig, apoi ma asez obosita in pat.

Era atat de ciudat incat nu puteam sa dorm. Mii de ganduri se striveau in gandul meu...."Daca mai fac rau cuiva?", "Oare ce se intampla?". Deodata, in a noptii liniste, o melodie divina cantata la pian se aude....Era fermecatoare, plina de melancolie si iubire. Sufletul meu s-a lasat purtat spre locul unde se auzea, fara sa-mi mai pese de nimic.

Sunetul acela magnific si linistitor se auzea din sala de muzica. Am intrat incetisor ca sa nu intrerup persoana ce o canta. Spre uimirea mea, cel care canta era Sasuke. Nu stiu cand a plecat din camera fiindca nu am fost atenta, dar nu aveam nici o idee ca poate sa faca notele sa pluteasca asa de lin prin aer. M-am asezat pe un scaun si am lasat ca melodia sa ma poarte. Cand a terminat sa cante, el a inceput sa-mi spuna ca poate nu stiam, dar cand aveam 3 ani familiile noastre au hotarat ca noi sa ne casatorim cand o sa ajungem adulti. Practic eram logodnica lui? Am ramas fara cuvinte, eram curioasa ce s-a intamplat in continuare....

Vocea lui tremura pe masura ce-mi povestea, se vedea ca avea in suflet un gol care nu putea fi umplut prea curand.Imi spunea cum ca la varsta de 5 ani, statea cu familia lui linistit in casa cand, deodata, totul a luat foc si s-a prabusit. Ei nu au scapat cu viata, dar el s-a catarat pe fereastra si asa a iesit din abisul acelor flacari. Atunci m-a vazut pe mine cum ma uitam spre cer si imi continuam drumul pentru a mai distruge si restul satului. M-a urmarit ca sa fie convins ca eu eram de vina...cand in sfarsit am ajuns la casa mea. Am daramat usa si cu nepasare am intrat. Familia mea se pregatea sa plece atunci cand eu le-am spus "Este numai vina vostra, de ce vreti sa scapati de vina? puteti sa fugiti, dar de mine nu va puteti ascunde nici daca ati fi ingeri!" Fara sa mai ezit i-am omorat pe rand urmarindu-le privirile disperate.

Imi amintesc ceva acum. Dupa ce imi terminasem treaba, am inceput sa privesc in spate, spre fumul plin de suflete ce se inalta spre cerul rosiatic. Nu o sa uit niciodata de acum inainte ce sentiment de raceala sufleteasca imi dadea luna aceea plina argintie ce se pierdea prin norii de cenusa...

frumos nu gluma
saraca Sakura ... ce a putut fi
dar partea buna : trebuie sa se casatoreasca ?
yeee
iti multumesc mult pentru ca m-ai anuntat
te rog sa ma anunti cand pui next-ul
astept next-ul cu ardoare
cu drag Iva

Multumesc pentru comentarii:) Sunteti niste dragute:*

Am uitaaaaaaaat
Daca aveti curiozitatea sa ascultati melodia pe care o canta Sasuke , este: Yiruma- One day I will,leave behind

fiindca nu am voie sa pun link inca

Buna!
Nu-mi vine sa cred..
Sti cat talent zace in tine?
E atat de mirific scumpo..
Vrei sa spui ca Sakura are puteri..
Si ca a uitat de trecutul ei?
Ei eu astept next-ul,
Sper sa-l aduci cat de repede poti.
Te rog sa ma anunti daca poti

Imi pare foarte rau ca nu am mai postat de atata vreme dar am fost foarte ocupata. Cred ca mi-am iesit putin din mana dar sper sa va placa!

Capitolul V


Deodata ma trezesc din transa amintirilor grele si incep sa trag aerul acela sufocant. Se pare ca tocmai sufletul mi s-a intors acolo unde ii este locul. O lacrima amara imi curge pe obraz si imi strang parul intre degete, gata sa-l rup.

Inima imi tresarea si ma intepa. Eram intr-un abis continuu, nu puteam sub nici o forma sa ma ridic. Cele mai otravite sentimente le aveam in acel moment.

Sasuke se ridica incetisor si cu pasi clatinati se apropie de mine si imi spune:"Ridica-te, nu imi place sa te vad suferind si varsand lacrimi inghetate, este de ajuns. Inca nu te pot ierta...desi as vrea fiindca te iubesc mai mult decat pe mine".

Privirea mi-a ramas neclintita si ceva mi-a vindecat sufletul. Bataile inimii necontrolate, le simteam pana si in gat. Oare era acel sentiment despre care eu nu il cunoasteam decat din spusele altora? Oare incepusem sa ma indragostesc de el?

M-am ridicat si el m-a condus inapoi in camera. Fiecare pas pe care il faceam
impreuna...era...era de nedescris. Un moment ce nu vroiam sa se termine niciodata.

Privirea aceea inocenta si trista mi se fixa usor in cel mai ascuns si protejat colt al sufletului si imi dadea puterea sa nu ma consider in fiecare secunda a vietii mele de acum inainte "un monstru". Ma gandeam cum sa prelungesc acest nesemnificativ moment pentru altii...dar atat de important pentru mine.

Sasuke nu cumva ai vrea sa mergem langa lac putin? Nu pot dormii si mi-as dorii sa ne plimbam un pic, i-am spus. Aerul este proaspat si un pic rece! placut, nu?

El s-a uitat un pic nedumerit la mine si apoi a dat aprobant din cap. Am iesit afara. Cerul parea o infinitate pura iar stelele straluceau, unele cazand deasupra capetelor noastre. L-am intrebat pe Sasuke daca si-a pus cumva o dorinta si el mi-a spus ca da, dar nu mi-o va spune fiindca nu se va implini. Eu mi-am dorit ca aceste amintiri neplacute sa plece departe din mintea mea, asa cum nisipul este purtat intr-o furtuna n desert.

Lacul ne reflecta perfect siluetele, luna era plina si ne veghea in timp ce ne asezam pe o piatra destul de calduta. In jurul nostru s-au deschis flori. Foarte ciudat, era noapte! Din ele au iesit licurici care dansau imprejurul apei si imi sopteau sonata linistii eterne a miezului de noapte. Ne-am intins pe spate standnemiscti, cuprins de parfumul florilor si de atmosfera aceea protectoare. Sasuke ma privea si chipul lui alb sub clar de luna a schitat un zambet duios si larg.

Numai persoana lui imi coloreaza inima in cele mai vii nuante. Din acea stare de fericire doua lacrimi mi s-au topit lin pe gat. El s-a ridicat brusc si speriat m-a intrebat daca imi este rau, sa ma duca in camera. I-am raspuns ca nu am nimic iar apoi el mi-a spus cu o voce linistita ca nu mai este un copil si nu numai lumea mea e intunecata apoi a continuat cu " Ce altceva ne-am mai putea dorii cand suntem doar tu si eu? ma simt atat de jalnic deoarece nu am ce sa-ti ofer; nu plange draga mea, te iubesc, pana si lacrimile ti le iubesc!"

La auzul acelor vorbe am intrat intr-o lume paralela universului nostru. L-am imbratisat si caldura trupului pe care o emana mi-a intrat direct in toate simturile, ma simteam in al noualea cer, corpul meu era usor si la fel si mintea care nu ma lasa sa judec decat cu inima. Furnicaturile imi ating degetele si inima o ia razna.

Inainte era ca si cum ne desparteau mile intregi care se roteau la infinit prin vietile noastre relativ separate una de cealalta.

Am stat sa-i ascult modul in care respira, imbratisati in iarba, iar inima ii batea ca un ceasornic in intarziere. Batea vantul si briza aceea tarzie in noapte imi adia prin par. Sasuke incerca sa ma protejeze, punandu-se pe o parte si creeand un zid care ma ferea nu numai de racoarea adierii ci si de tot ce era rau sau malefic in jurul meu. Am lasat melodia noptii sa ma invaluie, cazand usor usor in valurile somnului...