Sentimente inselatoare

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Mar 27 Aug 2013, 15:31

Foarte frumos si acest capitol dar mi-a placut tare mult ultima parte cand Temari le-a spus baietilor daca vor sa conduca sa se inbrace provocator si sa-l sarute pe Kakashi. Asta ar tare amuzant pentru noi cititorii dar naspa pentru ceilalti. Abea astept nextul si sa ma anunti ca deobicei.

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Vin 04 Oct 2013, 17:20

Capitolul 27

Sakura's point of view.

Am urcat pe bancheta din spate a maşinii alături de Itachi care a ţinut morţiş să mă ţină de mână pentru ca nu cumva să mai încerc iar să fug pe unde şi evident alături de toţi ceilalţi, în afară de Konan ce s-a pus grăbită pe locul din dreapta şoferului cu gândul ca nimeni să nu il ocupe. Săracul Deidara mai că îşi mânca părul de nervi când a văzut că locul de lângă Temari a fost ocupat, dar cum ştie bine că nu se poate pune cu albăstruia noastră fără nici o vânătaie a venit în spate cu noi. Uneori, Konan poate fi mai ceva ca un băiat şi la capitolul bătaie stă foarte bine. Cei ce o enervează, mai ales când are deja o stare nasoală sau este deja enervată se aleg de la un ochi umflat şi vânăt pâna la oase rupte. Depinde de situaţie şi de nervii pe care i i-a provocat persoana respectivă. Eu una sunt de părere că cel mai bine este de ea pentru că nu are nevoie de ajutorul unui băiat într-o situaţie mai nasoală şi nu trebuie să fie mereu apărată de cineva.
Întorc privirea spre geamul extrem de curat al maşinii şi privesc peisajul ce trece rapid pe lângă maşină. Abia acum îmi dau seama că Temari conduce extrem de repede fără să îi pese că poate face oricând un accident, iar Konan o încurajează să meargă şi mai repede dacă este posibil. Fetele ori sunt nebune ori au nevoie disperată de adrenalină şi ăsta e singurul mod disponibil de a face rost. Simt cum Itachi îmi dă uşor drumul la mâna şi profil de ocazie pentru a mă elibera din strânsoarea sa. Să fim serioşi acum, sunt în maşină şi clar nu sunt atât de nebună încât să sar cât timp maşina merg, mai ales cu viteza asta ameţitoare. Nu vreau să mor atât de tânără. Mai am multe de făcut şi văzut.
-Mai este mult până la acel club? întrebă plictisit Sasori.
-Da şi dacă nu taci din gură o să te zbor pe geam direct în faţa clubului. Ştii bine că nu îmi place să se vorbească atunci când eu conduc pentru că îmi distrage atenţia şi pot face un accident, răspunde ţâfnoasă Temari.
Am vrut pentru câteva momente să adaug că oricum este o posibilitate mare să facem accident dacă o să continue să meargă cu această viteză ameţitoare, dar ştiu mult prea bine că dacă mai spun şi eu ceva acum sigur mă zboară pe geam. E mult prea nervoasă ca să poţi avea o discuţie cu ea şi dacă ai totuşi curajul să te avânţi să îi spui ceva sau mai rău, ai curajul nebun să te cerţi cu ea acum îţi comanda deja liniştit coşciugul. Nu e de glumit cu Temari când e atât de nervoasă şi asta am aflat-o pe pielea mea.
Îmi întorc privirea de la geam doar pentru a nu mai vedea peisajul ce trecea ameţitor de repede pe lângă noi, doar pentru a vedea ceva ce aş plătit să nu văd. Lângă mine Ino şi Sasuke să sărutau de zor fără nici o treabă, ceea ce mă făcu să întorc instantaneu capul şi să spun în minte un luaţi-vă o cameră. M-am abţinut însă să spun ceva pentru că nu aş fi vrut să le stric fericirea şi să dau de bănuit în legătură cu relaţia mea.
-Ce e Sakura? Ai vrea şi tu să te giugiuleşti ca şi eu şi nu ai cu cine? întrebă Deidara din dreapta mea.
De ce m-am pus eu între doi dobitoci nu îmi pot da seama. În dreapta Deidara şi în stânga Itachi care aparent până acum s-au certat din Dumnezeu ştie ce motiv. Cum spuneam, doi dobitoci şi jumătate.
-Deidara vrei cumva o palmă şi nu ştii cum să faci rost de ea? Aş fi foarte bucuroasă să îţi dau o palmă sau zece dacă nu îţi ţi gura şi nu uita că eşti în dreapta mea şi eu dau cel mai bine cu mâna asta.
Blondul nu mai spuse nimic şi se retrase uşor de lângă mine încercând să se apropie mai mult de portieră pentru a face distanţa cât de cât mare dintre noi.

-Oficial petrecerea a început! Beţi, dansaţi, vă distraţi, dar aveţi grijă să vă omorâţi între voi sau mai rău să enervaţi pe cineva care să vrea să vă bage în pământ. Sunteţi liberi să plecaţi, dar să nu vă rătăciţi pe cine ştie unde şi nu uitaţi că ne întâlnim aici pe patru ore.
Îndată ce Temari termină de spus totul pe un ton solemn şi demn de un politician am început să ne împrăştiem prin clubul plin de ochii de tot felul de tineri dornici de distracţie. Fiecare s-a dus într-o direcţie anume dorind poate să întâlnească alte persoane fără a fi cicălit de colegul de cameră, toţi în afară de mine care nu am avut norocul să pot face asta. Oricât am încercat să-l conving Itachi nu a fost de înduplecat şi mi-a spus clar de câteva ori că orice s-ar întâmpla nu voi pleca singură prin acest club plin de tot felul de băieţi dubioşi. Dacă nu mi-aş aminti cu exactitate aceea noapte în care aproape am fost violată aş fi putut să jur că acesta este gelos, dar gândindu-mă mai bine la asta îmi dau seama că nu are nici un motiv întemeiat pentru a fi cumva gelos la simplul gând că dacă m-aş duce singură să dansez unul din tipii de acolo ar putea să pună mâna pe mine. Chiar dacă avem această relaţie falsă pe care trebuie să o facem să pară cât mai reală, acum nu eram decât noi doi şi o mare de persoane total necunoscute nouă. Nici unul dintre colegii şi prietenii noştrii nu se mai află prin preajmă deci nu prea avem de ce să ne prefacem că deţinem relaţia perfectă. Nu ştiu cât va mai dura această mascaradă, dar îmi doresc să se termine cât mai repede, de ce nici măcar eu nu ştiu.
-De ce am mai venit aici dacă tu ai degând să te ţii după mine până şi la baie? întreb supărată în timp ce mă trântesc pe un taburet aşezat în faţa barului.
-În primul rând nu poţi da vina pe mine pentru că a fost idee ta şi a fetelor şi în al doilea rând, nu o să te urmaresc până la baie pentru că nu sunt atât de disperat sau obsedat, cum vrei sa o iei.
Mi-am dat ochii peste cap în timp ce Itachi se aşeză pe un alt taburet chiar lângă mine. În seara asta voi face tot posibilul să scap de el şi să mă distrez alături de nebunele mele şi voi recurge la orice ca asta să se întâmple. Totuşi parcă zicea că nu va veni după mine la baie ceea ce îmi dă un avantaj şi îmi oferă o cale de scăpare. Voi încerca şi chiar dacă nu voi reuşi măcar voi şti că nu am stat cu mâinile în sân.
Am comandat un suc şi am privit prin jur cât timp am aşteptat ca acesta să îmi fie servit de barman. Special am comandat un suc pentru a avea motiv intemeiat pentru care să mă duc la baie şi de acolo să reuşesc să evadez şi să o caut pe Temari. Nu mă îndoiesc că voi reuşi pentru că aici sunt foarte multe persoane şi Itachi nu va reuşi să stea numai cu ochii pe mine. Multe fete vor intra şi ieşi din baia aia şi mă pot strecura foarte uşor printre ele în cazul în care insistă să stea lângă uşă. Voi ieşi şi pe geam dacă asta înseamnă să scap de brunet ce e mai rău ca tata ce ţinea mereu morţiş să nu mă duc la nici o petrecere neînsoţită, până ce el şi mama au început să nu mai dea aşa de des pe acasa. Acum nici măcar nu ştie că mă duc măcar la o petrecere. Ei cred că eu şi Ino suntem nişte îngeraşi ce stau acasă şi clar nu se distrează în nici un fel decât făcând teme şi învăţând pentru eventuale teste şi ascultări. În toţi aceşti ani am încercat să menţinem aceasta imagine asupra noastră şi am reuşit cu brio.
Mi-am rotit privirea prin jur către ringul de dans şi am putut observa prin mulţimea de oameni pe câţiva din prietenii noştri. Sala este plină ochii de tineri dornici de distracţie, iar muzica e dată la maxim neputând să vorbeşti la o distanţă de un metru cu cineva. Luminile din tavan se învârt frenetic făcând atmosfera una total obişnuită pentru un club prestigios cum este acesta. Totul te invită la distracţie, iar eu nu mă pot alătura tuturor celor ce dansează fericiţi pe ringul de dans din cauza lui Itachi ce este dintr-o dată mult prea protectiv. Nici dacă eram cu adevărat împreună nu cred că era aşa de protector cu mine încât să nu mă lase singură nici măcar câteva minute. Omul ăsta nu mai are şi el nevoie la baie?
-Sucul tău domnişoară!
M-am întors cu totul spre bar şi am văzut paharul mare ce mi-a fost pus în faţă de către barman. Un pahar cât mai mare cu suc mă va face imediat să fug la baie, poate chiar de adevăratelea. Se pare că norocul este pentru moment de partea mea în seara asta. Am mai privit prin jur pentru câteva secunde şi am început să beau încet din sucul de portocale. Nu ştiu dacă o să reuşesc să termin tot acest pahar cât mai repede posibil, dar voi încerca pentru că deja nu mai suport liniştea ce s-a aşternut între mine şi Itachi.

-Eu mă duc până la baie. Promit că nu stau mult şi că nu o să fug nicăieri, spun ridicându-mă de pe taburet.
-Te şi cred pe cuvânt! Oricum voi sta aici şi mă voi asigura că nu vei pleca nicăieri, răspunde brunetul degajat.
Am pufnit silenţios şi după un zâmbet mai mult decât fals aruncat brunetului am pornit cu paşi mari spre baie. După ce am băut paharul ăla atât de mare plin de suc chiar am nevoie urgentă la baie şi pe lângă asta chiar vreau să scap de paznicul cu care m-am procopsit.
Intru pe uşa băii şi văzând că nu se află încă nimeni aici am intra grăbită în prima cabină pentru a-mi rezolva principalele probleme. Ies după doar câteva minute şi după ce mă spăl bine pe mâini observ cum un grup de fete intră vorbind gălăgios. Asta este şansa mea să scap de vulturul de Itachi. Mă sprijin de peretele faienţat al băii aşteptând ca tipele al căror bârfe despre băieţi puţin mă interesează să iasă pe uşa aia afurisită. Dacă o să mai întârzie mult cu machiatul lor cred că Itachi o să vină personal după mine ca să vadă de ce întârzii atât de mult şi atunci planul meu se va duce pe apa sâmbetei.
Cea mai fiţoasă şi blondă atât la păr cât şi la minte dintre toate fetele prezente aici ieşi cu nasul pe sus la propriu din baie fiind urmată îndeaproape de celelalte. M-am strecurat cu greu printre ele şi ţinând pasul cu acestea am ieşit din baie sper eu neobservată de brunet. Nu că mi-ar fi plăcut să ascult discuţia dintre aceste nesuferite, dar e bine de ştiut că persoane care nici măcar nu mă cunosc personal sau măcar din vedere vorbesc de mine. Înseamnă că sunt mai importantă decât am crezut eu până acum.
Privesc vigilentă prin jur şi descoperind că m-am îndepărtat considerabil din aria vizuală a lui Itachi am ieşit din grupul mare şi scandalos de strident de fete începând să îmi caut din priviri prietenele. Nu pot fi prea departe de ringul de dans şi cum sunt foarte aproape de acesta bănuiesc că nu ar trebui să îmi i-a foarte mult să le găsesc. Sper doar să nu fiu prinsă de Itachi până atunci.
-Sakura! Cum de ai reuşit să scapi de vulturul de Itachi? Ai fugit cumva? se făcut auzită vocea glumeaţă a lui Temari prin multitudinea de sunete.
-Am reuşit să îl păcălesc cu ajutorul vechiului truc cu baia. E mai naiv decât mi-aş fi putut imagina vreodată.
-Draga mea, toţi bărbaţii indiferent de vârstă sau avere sunt aşa. Mama mereu îmi spune asta şi acum mai mult ca oricând îmi dau seama că are mare dreptate.

Respir secadat şi privesc speriată prin jur în căutarea prietenelor mele. Nu ştiu unde mi-a fost mintea când am acceptat propunerea lui Konan de a merge să dansăm şi în nici un caz atunci când am acceptat să venim cu aceşti baieţi ce şi aşa păreau destul de dubioşi la prima vedere. Am fost atât de proastă să cred că este doar imaginaţia mea şi acum aştept mai mult decât înfricoşată pe acest hol ca prietenele mele să se întoarcă înaintea celor trei. Acum câteva minute Temari mi-a zis că va avea ea grijă de cei trei bădărani ce aveau gânduri ceva mai necurate şi până nici acum nu s-a întors. Începe să mă îngrijoreze situaţia asta şi în momentul de faţă îmi este mult prea frică pentru a mă mişca din acest loc. Corpul îmi este paralizat din cauza fricii şi simt că parcă aş avea picioarele lipite de podea. Clipele trăite în aceea noapte blestemată îmi revin rapid în minte vrând parcă să mă chinuie în aceste minute de aşteptare. Am reuşit ca prin minune să scap de coşmarurile ce am presupus că o să le am, dar se pare că durerea şi suferinţa acestor amintiri se întorc înzecit asupra mea.
-Sakura eşti bine? Am rezolvat problema cu acei dobitoci şi nu ne vor mai deranja mult timp de acum încolo.
Am tresărit şi mi-am întors speriată privirea către sursa vocii descoperind cu bucurie că în faţa mea se afla chiar Temari ce zâmbea încurajator. Pulsul începu să reintre în normal, iar respiraţia începu să se facă din ce în ce mai mult prezentă. Îmi apropii cu gesturi rapide palma transpirată de inimă începând să privesc temătoare prin jur. Pereţii ce până acum se prăbuşeau peste mine se aflau neclintiţi exact în locul unde au fost până acum. Încep să regret sincer că nu l-am ascultat pe Itachi şi că am venit aici fără ştirea sa.
-Da sunt bine! Aş avea totuşi ceva să vă spun în legătură cu aceea noapte în care mie mi-a cam fost rău.

Mă sprijin de marginea mesei din lemn încercând să îmi ascund tremurul mâinilor şi privesc cu precauţie prin jur. Fiind conştientă că nu voi mai putea ţine mult timp ascuns acest secret le-am povestit fetelor în cel mai mic detaliu noaptea în care se presupune că mi-a fost atât de rău încât a trebuit să plec cu Itachi. Ştiu mult prea bine că noi doi convenisem să nu spunem nici unul la altcineva nimic legat de aceea seară, dar pur şi simplu am simţit că nu mai pot rezista ţinând asta în mine. Niciodată nu am avut secrete faţă de ele şi în nici un caz de o importanţă atât de mare pentru mine, iar acum am simţit cum stau să explodez în fiece moment. Nici nu mai ştiu de câte ori m-am abţinut cu greu să nu deschid acest subiect şi să le spun totul dintr-o răsuflare. Cu fiecare moment scurs în care evitam cu desăvârşire să spun adevărul simţeam cum mii de voci se răsfrângeau asupra mea amintindu-mi în continuu că sunt o mincinoasă ce nu are încredere în singurele persoane care i-au fost alături în toate momentele grele şi care m-au ajutat necondiţionat de fiecare dată. Seara înainte de a adormi priveam cu teamă pereţii ce parcă se apropiau considerabil de mine vrând să mă prindă în strânsoarea lor şi să nu îmi mai dea drumul.
-Dar de ce trebuie să plecăm? Îmi plăcea foarte tare atmosfera de aici şi aproape că mi-am făcut lipeala cu o blondă bună rău, se auzi vocea posomorâtă a lui Deidara.
Oftez silenţios şi mă despind rapid de masa din lemn de care am stat rezemată în tot acest timp. Paşii se apropiau cu rapiditate de mine, iar zgomotul provocat de aceştia fu acompaniat de cel provocat de o palmă ce făcu clar contact cu obrazul cuiva. Fiind cu spatele la ei nu am putut să văd cine şi cum, dar după văităturile inconfudabile aş putea băga mâna în foc că cel lovit este însuşi Deidara ce probabil nu a calculat prea bine reacţiile lui Temari vis-a-vi de afirmaţiile sale. Aşez cu grijă micuţa faţa de masă pe care fără să vreau am deranjat-o şi mă întorc surâzând cald spre prietenii mei. Scena din faţa mea mă făcu să lărgesc surâsul ce a devenit imediat un zâmbet în toată regula. Ţinând cont de toţi anii în care am fost alături de aceşti nebuni pot spune că îi cunosc mai bine decât mine şi observ că nici de data asta nu m-am înşelat. În marea de lumini multicolore ce umple sala imensă îi pot zări cu uşurinţă pe Temari ce este clar destul de supărată şi pe Deidara ce ţine posomorât mâna la obrazul stâng. Nu mai am nici un dubiu că cei doi au fost protagoniştii viitorului scandal pe care eu l-am pierdut.
-Pe unde ai umblat surioară? Itachi te caută disperat de minute bune şi cred că am auzit ceva cum că atunci când o să te găsească o să te omoare, mă întâmpină scumpa mea surioară.
Înghit în sec şi zâmbesc forţat sperând să nu îşi dea seama de încordarea ce se poate citi cu uşurinţă pe faţa mea. Am ştiu că nu va reacţiona deloc frumos, dar acum încep să îmi fac tot felul de scenarii în legătură cu acel moment al revederii şi nu îmi place deloc ce cred că se va întâmpla. Îmi ascund mâinile tremurânde în buzunarele pantalonilor şi privesc printre băieţi pentru a vedea dacă mai lipseşte cineva în afară de Itachi. Muzică începu parcă să se audă din ce în ce mai încet, iar luminile îşi pierdeau din intensitate. Nici nu ştiu cât este ceasul, dar probabil este destul de târziu dacă acest club este pe cale să se închidă.
-Cred că ar cam fi timpul să plecăm. Este deja patru dimineaţa, iar daca nu dormim cel puţin două sau trei ore vom arăta mai ceva ca nişte zombi, propune vizibil obosit Sasuke.
-Itachi unde este? întreb brusc dându-mi seama că el este singurul care lipseşte.
-Ne aşteaptă în maşina lui Kakashi de circa cinci minute dacă ţin bine minte, îmi răspunde brunetul apropiindu-se de Ino.
Am aprobat gânditoare şi i-am urmat îndeaproape alegând să nu mai scot nici un cuvânt tot drumul. Presimt că în momentul în care voi ajunge la aceea maşină voi fi nevoită să îmi folosesc destul de mult vocea începând o ceartă serioasă cu Itachi. Îmi dau seama cât de supărat este şi cu siguranţă se va lăsa cu ţipete şi jigniri adresate unul altuia. Ridic privirea verzuie spre cer încercând să admir strălucitoarele stele ce mă ajută mereu să trec peste fiecare impas în care sunt, dar calea spre ele îmi este blocată de necuţătorii nori ce s-au strâns în număr mare gata să îşi verse lacrimile peste pământ oricând. Ne-am ales probabil cea mai bună zi în care să plecăm în club şi parcă văd că lucrurile rele se vor ţin lanţ toată noaptea sau cel puţin ce a mai rămas din ea.
La vederea maşinii negre am încercat să înghit nodul din gât şi încercând să îmi păstrez şi ultima fărâmă de încredere intactă am păşit alături de sora mea spre automobilul negru. Uşa din dreapta şoferului se deschise parcă cu încetinitorul şi exact cum mă şi aşteptam de acolo ieşit Itachi ce erau în momentul de faţă inuman de calm. Ma-ş fi aşteptat să pot vedea pe faţa sa furia şi nervozitatea prezentă în corp, dar nu pot descifra de pe chipul său absolut nimic, doar o calmitate ieşită din comun. În situaţia asta pot crede că ori plănuieşte ceva ori este beat, iar a doua variantă cade din start. Dar oare ce plănuieşte cu această atitudine?
-A fost demenţial! Să mai facem cândva asta, dar să stam mult mai mult decât acum. Nici nu am avut timp să îi i-au numărul acele blonde atât de apetisante, spuse vesel Deidara îndepărtându-se încet, dar sigur de buna mea prietenă.
-Atunci ai face bine să te grăbeşti să îi ceri numărul până nu pleacă pentru că vei avea neapărată nevoie de un loc în care să dormi în orele ce au mai rămas din noaptea asta, i-o reteză cu venin Temari urcând vijelios în maşină şi luând cu o mare rapiditate cheile din contact.
Îmi ascund micul surâs ce vrea să apară pe buzele mele şi arunc o privire inocentă asupra lui Itachi sperând să funcţioneze şi să nu fie prea supărat prea mine. Cu mama şi tata merge mereu, dar de data asta nu sunt chiar aşa de sigură că va mai merge. Se desprinde de suprafaţa maşinii de care era rezemat şi se apropie cu paşi mari de mine. Nu pot descifra nimic din expresia neutră pe care o are şi la distanţă este acum între noi mă pot aştepta şi la palmă din partea lui. Văd cum îşi ridică mâna dreaptă în aer şi din instinct închid imediat ochii fiind pregătita de o palmă zdravănă pe care sincer chiar o merit. Nu l-am ascultat şi pe lângă asta l-am mai şi păcălit plecând din baie şi evident dând de probleme.
Continui să aştept palma care nu mai vine şi în următorul moment simt cum sunt trasă cu delicateţe spre cineva şi cum braţele sale puternice mă strâng protector de talie. Deschis surprinsă şi curioasă ochii şi descopăr cu stupoare că cel ce mă îmbrăţişează este chiar Itachi. Nu mai înţeleg nimic! Trebuia în mod normal să primesc poate o palmă sau chiar o predică din aceea datorită căreia adorm în nopţiile când am insomnii, dar când colo el mă îmbrăţişează ca şi cum cineva ar vrea în acest moment să mă ia de lângă el cu forţa. Jur că încep să nu mai înţeleg nimic din situaţia asta.
-Să nu îmi mai faci niciodată asta. Nici nu şti cât de îngrijorat am fost pentru tine şi câte scenarii mi-am făcut în timp aşteptam ca băieţii să vină, îmi spune acesta cu căldură în timp ce mă strângea din ce în ce mai tare la pieptul său.
Aş fi vrut să îmi cer scuze şi să îi spun că nu voi mai face niciodată prostia aceasta, dar glasul îmi pieri brusc şi oricât aş fi încercat literele nu au mai vrut să formeze cuvinte. Aveam în minte multe lucruri pe care să i le spun, dar pur şi simplu nu pot şi nu sunt de vină prietenii ce ne privesc din toate părţile cu duioşie şi curiozitate ci simt că acest moment şi reacţia lui neaşteptată m-au făcut să simt ceva ce nu am mai întâlnit până acum. Mă doare în adâncul sufletului doar gândul că l-am făcut să sufere şi să se îngrijoreze atât de tare din cauza unei prostii copilăreşti şi aş da orice să şterg totul cu buretele şi să îl fac să uite toată această noapte. Cum glasul meu pierise în cele câteva secunde de la vederea sa aici am ales să îi răspuns cu multă căldură şi dragoste îmbrăţişării odihnindu-mi pentru câteva secunde capul pe pieptul său.
-Awww, ce drăguţ! Aş vrea să găsesc şi eu un bărbat iubitor şi sincer care să vrea să mă protejeze şi să îşi facă griji pentru mine aşa cum este Itachi în marea asta de dobitoci ce întorc capul după posteriorul şi balcoanele fiecărei blonde oxigenate ce le trec prin faţă, dar ştiu că asta este imposibil, răspunde nervoasă Temari trântind zgomotos portiera maşinii.
Asta a fost foarte dur şi deja ştiu cui i-a fost adresată această replică plină de venin. Nu e tocmai greu de ghicit având în vedere că toată seara s-au înţepat reciproc în timp ce dansau şi aparent se distrau cu persoane diferite. Dragostea asta poate fi atât de complicată uneori şi trebuie să recunosc că îmi amintesc foarte bine de mine şi Itachi care la fel ca şi ei ne certam din orice prostie. Însă diferenţa dintre noi patru este că Temari şi Deidara chiar sunt îndrăgostiţi unul de altul chiar dacă încă nu ştiu, dar eu şi brunetul suntem departe de avea astfel de sentimente unul faţă de altul. Suntem doar buni prieteni, ex-duşmani şi nimic mai mult, doar împreună de faţadă urmând evident să ne despărţim cu mare fast şi dramatism.
Mă desprind din strânsoarea în care am fost până acum prinsă şi mă apropii zâmbind vizibil fericită spre portiera din spate a maşinii. Înaite de apuca măcar să mă dezmeticesc bine observ cum Deidara aleargă spre partea din faţă a maşinii şi se urcă pe locul din faţă fix lângă Temari arătând el cică prin asta că vrea să o enerveze. Unul dintre multele pretexte de a sta lânga ea până acasă şi a o admira pe ascuns în timp ce ea este concentrată pe condus. Zâmbesc tâmp şi întind mâna pentru a deschida portiera, dar o altă mână mi-o luă înainte şi o deschise larg făcându-mi loc să intru în maşină. I-am mulţumit politicos şi cu glas scăzut lui Itachi şi am urcat uşor ruşinată de gestul său, dar sperând că nu am prins prea multă culoare în obraji. Asta ar fi singurul lucru care mi-ar mai trebui ca totul să fie perfect, un motiv pentru care Temari să mă tachineze.
-Înainte să ajungem ar trebui să lămurim un lucru, eu nu o să mai intru pe fereastră pentru că nu atât noroc ca şi alţii de a avea pomul fix la geam şi să pot ieşi fără probleme când vreau aşa că o să intrăm pe uşa din spate, spune Temari băgând cheia în contact şi pornind maşina.
-Hei! Nu este vina mea că am nimerit în aceea cameră şi parcă uşa din spate era mereu încuiată. Chiar azi pe ziuă am încercat să o deschid şi mi-a fost imposibil. Ce o să facem? O să o spargem şi o să intrăm? protestez eu imediat ce îmi dau seama că despre mine era vorba.
-Nu degeaba m-am dat pe lângă Kakashi şi am riscat să fiu şi violată de acel moşulică pervers care apropo se ţine bine la vârsta lui. Am reuşit să i-au un set de chei ce deschid orice încuietoare din casă aşa că nu vă încuiaţi în cameră în cazul în care vreţi să faceţi prostii pentru că este posibil ca cineva să intre peste voi, răspunde aceasta zâmbind pervers şi făcând evident referire la mine şi Itachi.
I-am zis ceva de dulce aşa cum obişnuiam de fiecare dată şi mi-am aţintit toată atenţia asupra geamului ce înfăţişa copacii zburând parcă în urma noastră din cauza vitezei destul de mari cu care conduce nebuna asta de la volan. Cu toate că în cei doi ani de când merg cu ea cu maşin ar fi trebuit să mă obişnuiesc uite că până acum mi-a fost imposibil şi nu încetez să mă minunez de fiecare dată de curajul său nebunesc de a merge cu o viteză atât de mare riscând foarte mult să facă accident. Totuşi se pare că până acum această seară s-a terminat destul de bine, dar nu m-ar mira deloc ca atunci când ajungem să dăm de Kakashi ce ne aşteaptă răbdător în living. La ce noapte nebună a mai fost şi asta nimic oricât de ciudat ar fi nu m-ar mai mira.

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Vin 04 Oct 2013, 21:27

Bunăă, Ale'! kiss

Mersi de anunţ, îl aşteptam de ceva vreme. dap !

Dar a meritat din plin aşteptarea, privind bunăciunea asta de capitol. in love

Sinceră să fiu, şi pe mine m-a surprins gestul lui Itachi, dar am fost atât de bucuroasă si am savurat din plin îmbrăţişarea celor doi. ;;)

Abia aştept next-ul şi să nu uiţi să mă anunţi. kiss

Te pupp ai iţi urez multă inspiraţie. hi!

EXTRA bonuuus: Felicitări, pentru că ai adus acest capitol superb si pentru că eşti o profesoară excelentă( lough

) primeşti gratis o duzină de îmbrăţişări din partea lui Rebee. a hug

etc..
Era să uit, "Primaaaaaaa!!!!!! nr1

$rainbow :\$ ".

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Sam 05 Oct 2013, 08:34

Aleluia, a venit nextul! we party !!

Daca ai stii de cat timp am asteptat capitolul asta.. happy2

A fost foarte minunat si chiar m-a surprins reactia lui Itachi ;;)

Eu una astept nextul! Spor la scris si la idei, dar si la scoala! kiss

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Joi 10 Oct 2013, 19:29

Aleluia insfarsit a ajuns si nextul. Ma bucur foarte mult ca mai anuntat abea astept urmatorul next.

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Sam 26 Oct 2013, 17:55

Capitolul 28

Sakura's point of view.

Privesc cu monotonie curtea şcolii aproape goală încercând să mai alung din plictiseala prezentă deja în atmosferă. Profesorul de fizică ne spuse că în următoarele trei ore nu va putea să vină la şcoală din cauza unei probleme destul de personale şi delicate, iar din cauza asta urmează ca noi să stăm şi să aşteptăm doar pentru încă o oră de religie de la care evident o să chiulim. Nu că nu am fi făcut asta şi în mod normal, dar acum este o situaţie ceva mai specială.
Îmi mai rotesc încă odată privirea prin jur şi cu toate că aş fi sperat să îl fi văzut pe undeva pe aici pe Itachi nu am reuşit să îl zăresc absolut deloc. De câteva zile, chiar de când am ajuns ceva mai devreme din vacanţă datorită micii zgârieturi pe care a descoperit-o ulterior Kakashi, am fost foarte distanţi unul faţă de altul. Nu ştiu prea bine dacă această distanţare dintre noi a fost produsă din cauza faptului că am decis cu mult înainte de a ne întoarce ca asta să se întâmple, dar nici nu am încercat în mod special să îl caut pentru a vorbi cu el despre asta.
-Tu şi Itachi sunteţi certaţi cumva? se auzi brusc o voce din spatele meu.
-Nu, de ce? răspund precaută cu o altă întrebare.
-Păi am văzut că în ultimul timp aţi fost foarte distanţi şi reci unul faţă de altul şi am presupus că acesta ar putea fi motivul acestei purtări ciudate, răspunse Temari aşezându-se lângă mine.
Dau impasiv din umeri şi ridicându-mă în picioare deblochez telefonul privind curioasă ceasul. Dacă nu mă înşel deja s-a sunat de pauză, iar holul ar trebui să fie deja plin de elevi grăbiţi să plece acasă sau să iasă la aer. Situaţia asta dintre mine şi Itachi este destul de incertă şi cred că ar trebui să vorbesc cu el acum până nu este prea târziu.
Mă ridic leneş de pe banca veche şi vopsită a suta oară într-o nuanţă de verde privind cu indiferenţă intrarea în şcoală. Cum nu l-am văzut absolut deloc prin preajmă presupun că cel mai probabil acum se află pe hol cu băieţii. Sper doar să îl prind chiar şi pentru un singur moment singur pentru a putea vorbi cu el în linişte fără ca acei idio*i să comenteze cum fac de obicei.
Păşesc hotărâtă printre elevii acestui liceu ce şi-au făcut separe fiecare câte o ocupaţie vrând parcă din adins ca acest hol să fie mult prea plin pentru o zi de vară destul de călduroasă. Tocmai de asta mă bucur eu că este ultima săptămână de şcoală până să luăm vacanţa de vară. Privesc curioasă prin jur încercând să îmi fac loc prin mulţimea de adolescenţi şi ca printr-o minune reuşesc să îl zăresc lângă nişte dulapuri pe Itachi ce pare că stă de vorbă doar cu Sasuke. Asta este foarte bine pentru că de el pot scăpa imediat, doar dacă îi spun că Ino a păţit ceva în următoarele secunde deja zboară spre locul unde se află blonda.
-Sasuke pot vorbi puţin cu Itachi? întreb politicos în momentul în care ajung lângă cei doi.
Brunetul aprobă printr-o simplă mişcare a capului şi plecă destul de grăbit încercând să îşi facă loc prin mulţimea de elevi. Itachi îşi întoarce privirea întunecată spre mine parcă îndemnându-mă din priviri să spun mai repede ce am de zis. Mă conformez şi trag adânc aer în piept pentru a putea să îmi fac curaj.
-Uite ştiu că am vorbit de la început că aşa va decurge totul, dar parcă ceva nu e în regulă ca să zic aşa. Adică de ce toată această distanţare dintre noi doi?
Presupusul meu iubit nici nu apucă să răspundă sau măcar să spună ceva că o roşcată se agăţă de gâtul său sărutându-l cu pasiune. Am rămas perplexă privind toată scena ce se desfăşura în faţa ochilor mei, iar spre surprinderea tuturor din jur brunetul îi răspunse după doar câteva secunde la sărut. Am simţit cum o durere asurzitoare îmi loveşte cu o mare cruzime inima deja destul de fragilă. Mici perle incolore au început să se îndrepte cu repeziciune spre colţurile ochilor gata pentru a ieşi la iveală în orice moment. Am plecat în mare grabă de acolo încă simţind durerea persistentă din inimă şi făcându-mi cu greu loc prin mulţimea de elevi strânşi ca la spectacol m-am întreptat fugind către baie. Tot ce trebuie să fac acum este să mă spăl pe faţă, să mă calmez şi mai ales să nu arăt cât de afectată sunt de faza de mai devreme. Deja am făcut o greşală destul de mare fugind aşa după ce i-am văzut cum se sărută şi pun pariu că bârfitorii liceului deja au începu să spună că am făcut asta pentru că acel sărut m-a făcut să sufăr enorm ceea ce nu este deloc departe de adevăr, dar nu pot lăsa impresia asta tocmai acum când plănuim să terminăm această relaţie falsă. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar trebuie să îmi ascund în continuare aceste sentimente stranii.
Trântesc cu putere uşa în urma mea şi ating cu teamă robinetul rece dând drumul apei să curgă în voie. Privesc pentru câteva secunde ca şi hipnotizată lichidul incolor ce loveşte cu violenţă chiuveta din porţelan şi mă apropii cu paşi mici de aceasta. Îmi trec mâinile prin jetul de apă şi cum mâinile mele erau deja destul de reci contrat vremii de afară nu am mai simţit absolut deloc răceala acesteia. Mi-am stropit faţa cu mici picuri de apă şi oftând ridic capul spre oglindă. Am privit cu atenţie şi am descoperit cu stupoare că în pragul uşii, sprijinit de tocul lăcuit stătea chiar Itachi. Am întors capul spre el lăsând uimirea să se citească cu uşurinţă pe chipul meu.
-Itachi ce cauţi aici? întreb mărind ochii de uimire.
-Am venit să continuăm discuţia din care am fost întrerupţi şi să văd dacă te simţi bine. Ai plecat destul de repede de acolo şi am presupus că ai păţit ceva sau pur şi simplu nu te simţi bine.
-Şi de când îţi pasă atât de tare de mine? Ştiu că am fost de accord să ne despărţin pe motiv că ne-am distanţat unul de altul după venirea din aceea vacanţă, dar nu să te săruţi cu o tipă fix în faţa mea şi cu atât de mulţi colegi prin jur. Chiar nu te-ai gândit măcar pentru câteva secunde la felul în care eu mă voi simţi?
-Chiar nu te mai înţeleg deloc Sakura. Chiar tu ai venit cu propunerea acestei despărţiri, iar acum nici măcar nu a fost vina mea. Tipa aceea a venit din senins şi m-a sărutat. Totuşi cred că îmi dau seama de ce eşti tu cu adevărat supărată. Încă odată te gândeşti numai la imaginea ta de fată greu de cucerit şi care părăseşte, nu este ea părăsită.
Am deschis gura pentru a protesta, dar uşa băii fu brusc deschisă. Rose îşi făcu apariţia privind uimită şi curioasă în jur parcă cerând într-un mod indirect nişte explicaţii pentru situaţia în care ne aflăm. Nu e totuşi ceva la ordinea zilei să intri baie, fată fiind şi să găseşti acolo o colegă împreună cu un băiat discutând şi stând la o distanţă destul de rezonabilă. În mod normal te-ai aştepta să îi vezi lipiţi unul de altul făcând anumite lucruri care în mod evident nu le pot descrie.
-Tu ce cauţi în baia fetelor? se adresă aceasta către Itachi ridicând o sprânceană.
-Voiam să rezolv o problemă destul de importantă pentru mine, dar se pare că totul este în zadar şi nu merită să îţi dai interesul pentru o persoană căruia şi aşa nu îi pasă decât de ea însăşi, răspunse tăios acesta părăsind grăbit baia.
Mi-am înghiţit lacrimile şi pentru a nu o privi în ochii pe cea ce acum sigur era mult prea curioasă mi-am scos telefonul privind cu un fals interes ecranul. A doua oră de fizică a început deja de aproximativ şase minute şi cu toate că era programat să plec abia peste încă patruzeci şi nouă de minute simt că nu o să mai pot rezista atât. Tot ce vreau în acest moment este să mă trântesc pe patul moale din camera mea şi afundându-mi capul în pernă să plâng fără ca nimeni să mă vadă sau deranjeze. Nu pot nega că vorbele rostite de Itachi m-au rănit enorm, dar eu chiar nu am vrut să se înţeleagă asta. Nu am fost deranjată că el i-a răspuns la sărut acelei tipe în faţa întregii şcoli ci m-a deranjat enorm sărutul în sine. Este ciudat şi pentru mine să recunosc asta şi cred că depărtarea pentru câteva zile îmi va face bine şi mă va ajuta să îmi pun ordine în gândurile acestea atât de încâlcite.
Prinsă în gânduri fără sens nici nu mi-am dat seama când Rose a părăsit încăperea lăsându-mă într-o singurătate deplină. Dacă tot am rămas singură de proastă pe aici cred că ar fi timpul să mă fac nevăzută înainte ca Ino să afle de tot ce s-a întâmplat şi să nu mai scap de ea. Este sora mea şi o iubesc mai mult decât orice, dar uneori poate fi atât de enervantă încât îmi vine să îi lipesc gura cu scoci pentru a nu îmi mai pune tot felul de întrebări, iar în stare în care sunt acum un interogatoriu a la Ino este ultimul lucru pe care aş vrea să îl suport.
Oftez zgomotos şi privind cu precauţie prin jur ies cu pas grăbit din curtea şcolii sperând că nimeni nu m-a văzut. Chiar dacă am privit prin jur mai ceva ca un hoţ ce tocmai urmează să fure o bijuterie foarte importantă ce îl poate îmbogăţi peste noapte, dar fix în momente nepotrivite se produce inevitabilul şi cineva cunoscut apare. Păşesc destul de grăbită pe asfaltul încins de soare şi vrând cu orice preţ să ajung cât mai repede acasa am început să alerg ca şi cum cine m-ar fi urmărit cu gândul de a-mi face ceva rău.

Închid cu un zgomot destul de puternic uşa de la intrare şi încercând să îmi recapăt suflul din cauza alergatului mă îndrept cu paşi mici şi puţin cam târşâiţi spre scări. Îmi sprijin mâna stângă de balustrada din lemn şi după alte câteva secunde de odihnă am început să urc scările cu ceva mai multă voioşie. Sar şi peste ultimă treaptă şi îmi continui drumul de data aceasta cu paşi destul de mari, dar nu aşa de grăbiţi.
Las bucata mare din lemn să se închidă în urma mea cu un zgomot destul de mic şi păşesc fără vlagă în camera ce a fost mereu locul unde am plâns, râs şi meditat. Doar aici simt că pot fi eu cea adevărată unde nu trebuie să mă prefac fericită mai tot timpul. Nu pot spune că am o viaţă urâtă pentru că sunt conştientă că mulţi alţii de vârsta mea nu au nici ce mânca, iar eu primesc tot ce vreau de la părinţi, dar mai există şi anumite supărări şi probleme ceva mai minore.
Mă trântesc pe pat fără nici un pic de vlagă în corp şi luând perna de lângă mine mi-o pun pe faţă începând să plâng. Niciodată nu mi-a plăcut să îmi arăt în totalitate adevăratele sentimente faţă de alţii şi cu atât mai puţin să plâng. De când mă ştiu plânsul a fost o modalitate de a mă descărca de toate suferinţele şi supărările adunate acolo în interiorul meu şi niciodată nu am suportat persoanele care încep să se plângă în stânga şi în dreapta că nu mai pot şi că suferă. Eu una nu aş putea face asta pentru că efectiv urăsc să aud oamenii din jurul meu cum mă compătimesc că vai sărăcuţa, ce mai suferă şi tot aşa. Pur şi simplu urăsc persoanele care tot compătimesc pe alţii înflorind evident adevărul.
Oftez sonor dând perna jos de pe faţă şi o arunc la întâmplare auzind cum aceasta se loveşte de tăblia patului. Îmi ridic cu greutate capul acum parcă mult mai greu şi privesc cu privirea înceţoşată ceasul ce ticăia înnebunitor atârnat deasupra televizorului. Am clipit de câteva ori pentru a înlătura aceea ceaţă densă ce îmi acoperă ochiul din cauza plânsului şi privind cu atenţie limbile ce mişcă ritmic îmi dau seama că a trecut deja o oră jumătate de când am plecat de la şcoală şi probabil în orice moment ar trebui să mă trezesc cu zăpăcita de Ino.
Mă ridic cu moleşeală de pe suprafaţa fină a lenjeriei de pe pat şi pornesc cu paşi târşâiţi spre baie pentru a mă da cu puţină apă pe faţă. Probabil arăt oribil după această oră în care nu am făcut altceva decât să plâng şi chiar nu aş vrea ca sora mea să îşi dea seama de asta şi să înceapă cu interminabilele sale întrebari.
Păşesc cu sfială pe gresia maronie şi apropiindu-mă din ce în ce mai mult de oglinda de deasupra chiuvetei şi privind cu uimire imaginea din faţa mea singurul gând care îmi poate trece acum prin minte este că arăt îngrizotor şi de nerecunoscut. Ochii mei au prins deja o mică nuanţă de roşu pe alocuri, dar nu atât de mult cât să fie evident, părul îmi este ciufulit în cel mai complicat mod posibil, iar pe faţă mi se mai pot vedea încă urmele delicate lăsate în urmă de gingaşele lacrimi. Dau furtunos drumul la robinet şi luând o cantitate destul de mare de apă în mâini am început să îmi stropesc abundent faţa cu aceasta. Dacă machiajul meu ar fi puţin mai întins decât atât cred că aş putea fi confundată foarte uşor cu unul dintre monştrii aceia din filmele de groază.
-Sakura pe unde eşti? se auzi vocea blondei de pe hol.
Am oprit imediat robinetul şi stergându-mă rapid pe faţă cu un prosop alb şi pufos am deschis foarte puţin uşa băii. M-am mai privit încă odată în oglindă pentru a mă asigura că nu a mai rămas nici o urmă de machiaj şi am ieşit furtunos găsind-o pe Ino în tocul uşii. Privirea i se opri asupra mea, iar după felul în care expresia feţei i s-a schimbat atât de brusc am putut constata că voia neapărat să spună ceva sau să scape o remarcă usturătoare cu referire la faptul că am plecat fără să o anunţ.
-Peste două zile plec la mama şi tata, spun rapid făcând să îi piară orice cuvânt de pe buze şi lăsând-o cu gura căscată.

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Sam 26 Oct 2013, 22:45

Am revenit în sfârşit cu edit-ul:

Mersi de anunţ, il aaşteptam de ceva vreme. kiss

A fost un capitol extrem de frumos. Sunt chiar curioasă să aflu ce s-a întâmplat cu Itachi şi Sakura, căci mi se pare foarte ciudată această distanţare. Mai mult ca sigur ceva seva întâmpla, iar Sakura nu va mai pleca, aşa cum avea de gând.. cel puţin aşa sper. Sper din toată inima ca capitolul urmator să vina din ce în ce mai repede, căci am multe semne de întrebare legate de continuarea acestei poveşti. Te-am pupat şi multă inspiraţie! kiss

Capitolul 29

Ino's point of view.

Privesc pentru a mia oară ceasul ce ticăie înnebunitor sperând ca acest câteva minute să se scurgă într-un ritm mai alert. Doar patru minute mă mai despart de ultima pauză din acest an şcolar ce va fi urmată de asemenea de ultima oră de dirigenţie în care ne vor fi spuse mediile. Cum la noi nu mai este cazul de diplome şi alte festivităţi de genu după ce o să ne aflăm mediile şi după caz corigenţele vom putea pleca liniştiţi acasă sau pe oriunde altundeva ca să sărbătorim începerea vacanţei de vară.
Clopoţelul începu să sune voios şi cu o viteză de care nu am crezut până acum că sunt capabilă am ieşit din bancă şi implicit din şcoală pornind în mare grabă spre curtea liceului unde am degând său i-au o gură de aer proaspăt. După tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă cred că ar trebui să îmi i-au o vacanţă lungă undeva departe de toţi şi cel mai important singură. Poate că de asta a şi vrut Sakura să plece la mama şi tata.
-Hei, Ino! Ce ai păţit? În ultimele două zile nu prea ai părut în apele tale şi asta mă îngrijorează foarte tare.
Întorc puţin aiurită capul spre persoana care îmi vorbise până acum şi dau de privirea îngrijoartă a lui Sasuke. Nu am vrut să îngrijorez pe nimeni din jurul meu cu atât mai puţin pe el, dar cred că mai rău fac tăcând. Îmi este destul de greu să vorbesc cu el despre problemele cu Sakura pentru că într-un fel este vina lui Itachi.
-Este vorba de sora mea! De când cu aceea despărţile i-a intrat în cap că vrea să plece în Los Angeles la părinţi şi chiar nu îmi place deloc că se duce singură. Cine ştie ce va face pe acolo sau de cine va da, iar eu nu mă pot duce cu ea.
-Dar de ce? mă întreabă vizibil mirat brunetul.
-Mi-a spus clar că vrea să se ducă singură şi plus de asta nu aş putea să stau trei luni de zile departe de tine, nu acum când mi-am dat seama de ceea ce simt pentru tine.
Mă apropii mai mult de el şi luându-i faţa în mâinile mele reci îl sărut apăsat pe buze. Simt că un singur sărut de la el mă poate face să uit de toate grijile asemenea unui medicament miraculos care din păcate nu există, iar tot ce am nevoie acum sunt îmbrăţişările şi atingerile sale suave. Îmi desprind cu greu buzele de ale sale şi mă aşez pe o bancă din apropiere privind uşor pierdută cerul de un albastru pur, fără nici un nor care să îi perturbe puritatea.
-Blondino ce s-a întâmplat cu Sakura? A murit cumva şi noi încă nu am aflat? De două zile încerc să dau de ea şi cu toate astea e de parcă ar fi intrat în pământ.
Îmi desprind cu greu privirea de pe albastrul senin al cerului şi întorcând-o rapid în partea dreaptă reuşesc să îi zăresc în treacăt chipul indiferent al lui Itachi ce se apropia cu paşi mari de noi. Oare el chiar este id*ot sau doar nu gândeşte? În situaţia lor orice fată normală l-ar fi evitat pe cât de mult posibil şi dacă sormea nu îi răspunde nici măcar lui Temari care este cea mai bună prietenă ai ei în mod evident nu i-ar răspunde lui care i-a frânt inima în cel mai urât mod.
-Încă nu a murit, dar vrea să plece în Los Angeles la mama şi tata. După calculele mele ar cam trebui să plece în fix cincisprezece minute, dar nu cred că te interesează atât de tare încât să te duci după ea la aeroport după tot ce s-a întâmplat.
Oftez silenţios şi îi ocolesc pe amândoi începând să merg aproape alergând spre sala de clasă. Mă doare că sora mea plânge de două nopţi încontinuu până ce din cauza oboselii mult prea mari reuşeşte să adoarmă, refuză să mai mănânce ca înainte pe motiv că nu are poftă de mâncare şi culmea vrea să plece pentru trei luni într-un oraş în care nu cunoaşte pe nimeni şi mă mai doare şi că nu mă pot duce cu ea ca să îi fiu alături în momentele de suferinţă, noaptea când nimeni nu o poate vedea. Ştiu mult prea bine că nu o să mă pot duce chiar dacă aş vrea pentru că nu aş putea rezista dorului pentru Sasuke şi plus de asta ea nu vrea asta. Îmi tot repetă că nu vrea ca şi eu să sufăr din cauza ei, dar eu am impresia că vrea să îşi înceapă o nouă viaţă acolo departe de toţi şi asta este ceea ce mă face cel mai tare să vărs lacrimi pe care am crezut că le-am încătuşat pentru totdeauna.

Bat cu unghiile destul de mari în suprafaţa tare a băncii vopsită cu un strat destul de gros de vopsea albă menită să ascundă toate desenele şi cuvintele scrise pe aceasta, aşteptând că dirigintele să termine şi cu ultimii elevi ce au mai rămas. Nu mai suport această aşteptare ştiind că sora mea se află probabil deja într-un avion spre Los Angeles, iar eu nu am apucat nici să vorbesc cu ea pe ziua de azi. Cred că o să înnebunesc dacă boşorogul ăsta ambulant nu se va grăbi cu acei cinci afurisiţi de elevi cu care o tot lălăie de ceva vreme. Îmi vine să mă ridic din bancă şi să îi arunc în faţă fiecare cuvinţel plin de venin ce îmi trece în acest moment prin minte, dar mă abţin doar datorită gândului că peste câteva minute îl voi putea face în orice fel fără nici o temere.
Simt o uşoară bătaie pe umăr şi întorcându-mi capul spre banca din spatele meu văd doar o mină întinsă în care se află un mic bileţel mototolit. Îl i-au cu grijă şi cu o curiozitate ieşită din comun şi având grijă ca nimeni să nu mă vadă desfac cu grijă bucata de hârtie, privind cu precauţie prin clasă. Recunosc imediat scrisul frumos şi ordonat al Hinatei care mă întreba dacă mă simt bine şi mă roagă să îi spun tot ce mă apasă. Rup hârtia în bucăţi mai mici, făcând iarăşi acelaşi lucru până ce scrisul nu mai putea fi desluşit chiar dacă cineva ar fi pus fiecare bucăţică la locul său.
Ca printr-o mimune venită din ceruri dirigintele reuşi să termine într-un final de spus şi ultimului elev din catalog tot ceea ce a vrut şi ne-a spus senin că putem pleca acasă şi ne-a urat o vacanţă frumoasă. Cu siguranţă va fi atât timp cât nu îţi voi vedea faţa aia zbârcită moş nebun.
-La luptă războinicii mei invincibili, spuse mai mult râzând Naruto ce începu să alerge spre ieşirea din clasă.
Am râs auzindu-l şi luându-mi în mare grabă geanta pe umăr am ieşit printre primii din clasa de care nu îmi va fi deloc dor. În alta situaţia probabil că aş fi fost puţin mai sentimentală faţă de acest moment de reverie în care ne despărţim de încă un an reuşind să ne apropiem din ce în ce mai mult de apogeul maturizării noastre. La ce stare am acum tot ce vreau este să mă duc acasă şi să plâng până ce simt că nu mai am lacrimi. Trebuie să dau afară toată această tristeţe, iar acesta este singurul mod pe care îl ştiu.

-Ino nu vrei să vi şi tu? mă întrebă brusc Deidara băgându-mă total în ceaţă.
Trebui să recunosc spre ruşinea mea că nu am fost atentă nici măcar pentru o secundă la discuţia pornită de ceva timp între amicii mei, iar întrebarea blondului m-a luat prin surprindere. Chiar nu ştiu ce să îi răspund pentru că nu aş vrea sincer ca ei să îşi dea seama că eu nu am fost deloc atentă, dar cu toate astea nu pot da un răspund afirmativ sau negativ atât timp cât nu ştiu despre ce este vorba.
-Scuze, dar chiar nu am fost deloc atentă la ce aţi discutat voi. Unde să merg cu voi?
-Am cam observat asta după ce Temari te-a strigat de cinci ori, iar tu nu ai răspuns nici măcar odată. Oricum, plănuim să dăm o petrecere ca pentru început de vacanţă de vară la mine acasă şi am vrea să ştim dacă ai vrea să vi şi tu. Ştiu că după plecarea Sakurei probabil ţi-a pierit tot cheful de a petrece sau a face orice altceva, dar sunt sigur că ar vrea să stie că tu te distrezi aici.
-Voi nu ştiţi nimic, dar problema nu e asta ci că nu vreţi să vedeţi. Eu nu aş putea să petrec în timp ce sora mea probabil plânge în camera ei din Los Angeles aşa cum face de câteva nopţii de când cu aceea relaţie pe care dacă aş fi ştiut că o va face să sufere atât de tare nu aş mai sprijinit-o.
Mă întorc pe călcâie şi înainte că lacrimile pe care cu greu reuşesc să le mai stăpânesc să cadă încep să alerg spre casă. Nimeni nu mă înţelege şi nici nu o va face vreodată oricât vor încerca unii. Poate că toţi se gândesc că îmi este greu doar din cauza faptului că noi două am fost mai mereu împreună, iar momentele în care am fost desparţite de împrejurări au fost foarte rare, dar defapt alta este cauza suferinţei mele. Încă de mici eu şi Sakura am reuşit să simţim uneori când cealaltă suferă sau are nevoie de ajutor, iar acum ştiu mai bine ca oricând că scumpa mea surioară suferă, dar în acelaşi timp este şi confuză. Pare ciudat şi de necrezut, dar acesta este adevărul. Am avut mereu o relaţie foarte strânsă şi poate că diferenţa de doar un an a făcut totul mult mai uşor.
Deschid stângaci uşa casei şi ajungând în livingul spaţios, dar acum mult prea gol şi pustiu am lăsat lacrimile să cadă în voie pe obrajii mei ca de porţelan. Faptul că în acest moment conştientizez că Sakura chiar a plecat şi nu e doar un vis urât mă face doar să plâng mult mai tare şi să vreau să fiu singură. Am nevoie de consolarea cuiva pentru a reuşi să merg mai departe, dar parcă în acelaşi timp am o dorinţă arzătoare de a mă închide în camera mea unde pot fi singură şi departe de ochii curioşi ai tuturor interesaţilor.
Uşa pe care în mod intenţionat am lăsat-o să se închidă singură fu deschisă larg, un vânt rece atingându-mi cu duritate picioarele goale. Întorc pentru câteva secunde capul pentru a descoperi motivul pentru care uşa a fost deschisă aşa din senin şi dau de privirea îngrijorată a lui Sasuke. Dar el oare ce caută aici? Trebuie să fie cu ceilalţi pornind probabil spre aceea mega petrecere.
-Nici nu te mai întreb de ce ai plecat imediat de acolo. Nu trebuie să suferi atât de mult pentru că Sakura se va întoarce. Ai să vezi că nu va rezista prea mult acolo fără noi toţi prietenii ei.
Mi-am ridicat privirea înlăcrimată din pământ încercând să fac micuţele perle sărate să se oprească. Brunetul îmi înconjură corpul cu braţele sale puternice şi strângându-mă strâns la pieptul său începu să mă mângâie drăgăstos pe păr. Mi-am şters cu o mână lacrimile de pe obraji şi ridicându-mi privirea spre a sa am oftat uşor.
-Ar fi trebuit să fi cu ceilalţi în drum spre aceea petrecere. De ce ai venit după mine? Ştii că nu aş vrea să te reţin de la un astfel de eveniment în favoarea problemelor mele.
-Nu m-aş putea duce la o petrecere sau oriunde altundeva ştiind că iubita mea plânge singură în camera ei fără ca eu să îi fiu alături. Ştii mult prea bine că nu îmi place să te văd suferind şi clar nu aş suporta gândul ca tu să plângi toată noaptea din cauza faptul că Sakura a plecat pentru doar trei luni.
-Sasuke, chiar nu este nevoie să stai cu mine când te poţi duce în altă parte. Vacanţa de vară a început, iar prima zi trebuie petrecută ca atare.
-Blondina mea îmi dai impresia că vrei să scapi de mine. Te anunţ că nu voi pleca de lângă tine nici un minut până ce nu mă asigur că eşti bine şi că nu vei mai vărsa nici o lacrimă din ochii ăştia de un albastru superb. Nu vreau să faci vreo prostie în lipsa mea şi voi sta aici cât va fi nevoie chiar dacă asta înseamnă toată vara.
-Adică tu ai fi dispus să îţi pierzi trei luni preţioase din anii cei mai frumoşi ai veţii doar pentru a sta cu mine?
Ochii mi se măriră uşor datorită uimirii ce puse stăpânire pe mintea şi corpul meu, iar o dorinţă arzătoare de al strânge în braţe mă învălui rapid. Niciodată nu am crezut că cineva chiar ar face aşa ceva pentru mine şi cu atât mai puţin Sasuke cu care acum câteva luni aproape că mă şi băteam.
-Pentru tine sunt în stare să fac orice nu doar atât şi aceste momente vor fi mult mai frumoase prin simplul fapt că voi fi alături de tine. La o petrecere mă pot duce şi peste cinci sau zece ani, dar momente ca acestea e posibil să nu mai trăim.
Am cedat dorinţei arzătoare din interiorul meu şi l-am luat strâns în braţe începând să plâng. Îmi sprijin capul de pieptul său bine făcut şi închid pentru câteva secunde ochii trăgând adânc aer în piept. Şoptesc un "mulţumesc" greu de înţeles afundându-mi şi mai mult capul în tricoul său. Simt o mângâiere protectivă şi plină de afecţiune pe spate urmată de o îmbrăţişare plină de căldură, iar următorul sunet ce străbătu camera fu soneria de la telefonul lui Sasuke care însă fu îndelung ignorată.

Hmm, perspectiva lui Ino. Interesant. Nu prea s-a intamplat nimic mentionabil in acest capitol inafara de dulcele moment dintre Sasuke si blonda. :3 Astept cu nerabdare urmatorul capitol, asa ca pune-te pe scris! kiss

Te-am pupat! *Hugs.* ^^

Next! :D

Iti multumesc foarte mult ca mai anuntat de next,

este destul de trist capitolul

si plin de lacrimi.

Abea astept urmatorul

capitol.

Sa ma anunti.

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Lun 09 Dec 2013, 21:53

Capitolul 30

Sakura's point of view.

Crengile puternicilor arbori sunt mişcate încet datorită puterii necruţătorului vânt ce a început să spulbere totul în calea sa fără pic de milă sau consideraţie pentru una dintre vietăţile nevinovate ce sălăşluiesc peste tot prin jurul nostru. Este ceva nefiresc pentru o zi de iunire, dar nimic din ce se va întâmpla astăzi nu va fi prea normal. Presimt asta încă din clipa în care m-am trezit, iar acest sentiment bizar mă urmăreşte până şi în acest moment banal. Niciodată nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva şi bănuiesc că este din cauza faptului că plec şi o las pe Ino aici aproape singură.
Ating cu o uşoară teamă geamul rece al maşinii şi privesc peisajul ce se îndepărtează pe măsură ce maşina înaintează pe şoseaua aproape pustie. Încerc să îmi centrez toată atenţia asupra naturii ce trece necruţător de repede pe lângă noi, dar îmi este imposibil să fac asta ştiind că probabil singura persoană de aici care ţine la mine într-un mod sincer plânge acum din cauza mea. Nu am vrut ca asta să se întâmple, dar ştiu că altă cale nu există, cel puţin pentru mine în acest moment, şi tocmai de aceea am şi ales să plec în Los Angeles la mama şi tata. Ştiu că acolo voi reuşi să depăşesc toată această relaţia falsă care a reuşit să mă dea total peste cap din cauza acelei despărţiri atât de adevărate şi pline de sentimente. Am crezut că totul va fi mult mai uşor şi că a doua zi sau chiar în acel moment am să simt o uşurare enormă pentru că tocmai scăpasem de un secret pe care îl ţineam departe de toţi cei apropiaţi mie, dar efectul a fost total opus. Inima mă doare îngrozitor la gândul acelei scene chiar dacă nici nu îmi pot explica de ce, iar mintea mea îmi tot spune că e cel mai bine să plec şi să găsesc poate acolo pe cineva mult mai bun. Totuşi nu înţeleg de ce eu reacţionez aşa când nici măcar nu aş avea motive. Relaţia a fost una falsă, iar eu am ştiut de la bun început asta, iar între noi nu a existat nici un fel de sentiment de iubire sau apropiere mult mai mare decât cea dintre doi prieteni. Sau poate că totul nu e chiar aşa cum cred?
-Am ajuns la aeroport domnişoară, mă trezi din gândurile mele şoferul taxiului.
Aprob uşor absentă şi scot din geantă suma de bani care i-o datorez înmânându-io şi ieşind vijelios din maşină. Mă apropii de portabaj şi domnul care m-a condus până aici îl deschise şi îmi dădu cele două valize. Îi mulţumesc frumos şi ridicându-le cele două mânere încep să merg spre avionul privat al părinţilor mei. Din câte am înţeles nu voi avea nevoie de nici un act fiind un avion privat, iar la aeroportul din Los Angeles mă aşteaptă un şofer împreună cu maşina care mă va duce la părinţii mei. O parte din mine se bucură că îi voi revedea după atât de mult timp, dar o parte este atât de tristă că urmează să părăsesc aceste locuri atât de dragi mie, în care am copilărit şi mi-am făcut foarte mulţi prieteni. Îmi va fi dor de toţi cei de aici în cele trei luni în care voi fi plecată sau poate mai mult.
-Sakura, stai! se auzi o voce care mă făcu să mă opresc instantaneu din mers.
Mai am doar câţiva metri până să ajung la uşa avionului şi cu toate astea această voce a reuşit să mă oprească din mers. Nu pot crede că este chiar el, dar vocea aceasta îmi este atât de cunoscută. Nu pot crede că este el şi că a bătut atât drum până aici doar pentru a mă vedea sau poate a-şi lua la revedere. Mă întorc parcă cu încetinitorul curioasă şi în acelaşi timp temătoare ca nu cumva să mă fi înşelat încercând să privesc într-o cu totul altă parte. Nu am putut însă rezista tentaţiei şi m-am întors brusc cu faţa spre cel ce m-a strigat descoperind cu o mare uimire că aşa cum nu m-am aşteptat am avut mare dreptate.
-Itachi, ce cauţi aici? întreb total bulversată.
-Mi-a spus Ino că vei pleca azi şi cum nu ai mai dat pe la şcoală în ultimele zile am venit să te văd şi să îmi iau la revedere. Totuşi de ce ai decis să pleci?
-E ceva mai complicat decât ţi-ai putea imagina. Tot ce îţi pot spune e că vreau să plec în Los Angeles pentru a mă putea detaşa de tot ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni. Ultima perioadă a vieţii mele a fost una destul de agitată şi vreau să plec departe de acest loc şi să mă eliberez de tot, poate chiar să cunosc noi persoane.
-Şi cât timp vei sta acolo? întrebă brunetul cu un vag interes.
-Trei luni sau poate chiar mai mult. Iniţial am plănuit să îmi petrec întreaga vacanţă de vară acolo, dar nu exclud posibilitatea de a mă transfera la un alt liceu şi să fac ultimul an acolo.
-Dacă e totuşi posibil să nu ne mai vedem curând sau totuşi niciodată am un fel de cadou de rămas bun pentru tine, ceva ce sper eu îţi va aminti de mine, răspunde acesta părând trist şi dându-şi jos cu rapiditate lănţişorul din argint.
-Nu te-am văzut niciodată de când te cunosc să îţi dai acest lănţişor jos de la gât şi din câte am auzit este foarte important pentru tine. Cum de doreşti acum să mi-l faci mie cadou? întreb uimită până peste măsură.
-Este adevărat că are o legătură sentimentală foarte mare pentru mine, dar vreau ca acum să fie al tau şi să îl păstrezi ca o amintire de la mine.
Privesc pentru câteva secunde obiectul lucios din mâna sa întinsă şi fără a mai aştepta un alt îndemn îl i-au cu grijă continuând să îl privesc cu admiraţie. Cu toate că pe suprafaţa sa nu se poate vedea nici un fel de model prin simplitatea sa degajă o mare frumuseţe rar întâlnită la o bijuterie.
-Pentru că şi tu mi-ai dat ceva care pentru tine contează foarte mult o să îţi dau şi eu ceva ca un cadou de rămas bun.
Dau mâneca bluzei de o culoare de mov pal puţin mai sus şi las la iveală o brăţară din argint destul de groasă destinată mai degrabă bărbaţilor. O deschid cu grijă parcă cu teama ca nu cumva să o rup din pură neatenţie şi o strâng punând-o în mâna mea dreaptă.
-Cum tu mi-ai oferit ceva acum este rândul meu să fac asta. Ca şi în cazul tău această brăţără are pentru o mine o însemnătate foarte mare şi într-un fel ironic este ea însăşi o amintire de la cineva foarte drag mie care însă a murit mult prea devreme.
-Şi cine este această persoană dacă nu sunt prea inoportun? întrebă suav Itachi luând micul obiect din mâna mea întinsă.
Oftez melancolic şi privesc pentru câteva clipe cerul de pe care au mai dispărut parcă norii aceia plumburii. Niciodată nu mi-a făcut plăcere să vorbesc despre acea parte a trecutului meu şi cu atât mai puţin cu unul dintre Uchiha. Cum în nici un moment nu m-am înţeles cu ei nu am crezut că voi ajunge să îi povestesc unuia dintre ei cea mai dureroasă perioadă a vieţii mele de până acum. Ştiu că probabil voi izbucni în lacrimi încă din primele momente în care voi retrăi fiecare secundă din aceea zi, dar trebuie să fac şi asta cândva. Încă de atunci nu am mai povestit la nimeni şi totuşi a trecut destul de mult timp cât să nu mai fiu chiar atât de afectată.
-Acum mulţi ani când încă noi nu ne cunoşteam eu împreună cu Ino şi un verişor din partea mamei petreceam foarte mult timp împreună. Eram de nedespărţit şi nu era loc în care unul dintre noi să se ducă singur să se distreze chiar dacă era vorba de o simplă ieşire cu prietenii sau o mega petrecere. Puţine erau momentele în care noi nu eram împreună, iar într-un astfel de moment s-a produs accidentul care i-a adus moartea.
Oftez încă odată şi clipesc de câteva ori pentru a încerca să alung lacrimile ce stau să cadă din minut în minut. Eram sigură că aşa se va şi întâmpla, dar cu toate astea trebuie să continui cu povestea.
-Ştii, a fost un accident chiar banal aş putea zice. În aceea noapte se afla în maşină cu doi prieteni şi se întorceau din alt oraş când brusc o altă maşină care venea din contrasens a apărut în faţa lor cu o viteză mult prea mare pentru a o putea ocoli şi a intrat direct în maşina lor. Cei doi prieteni ai lui Matt şi tipii din cealaltă maşină care se pare că erau beţi morţi au murit unii dintre ei pe lor, iar alţii la spital după doar câteva ore. Verişorul meu a fost cel care a trăit cel mai mult dintre ei chiar dacă medicii nu îi dădeau mai mult de cinci ore de trăit. Timp de două zile a stat în comă, iar în a treia zi de la accident şi-a revenit brusc. Toţi am fost miraţi şi bucuroşi în aceea zi, dar bucuria a fost rapid înlocuită de tristeţe şi lacrimi amare. Îmi amintesc perfect până şi după atâta timp acel moment în care m-a chemat în salon.

Flashback

Deschid cu o mare grijă uşa salonului de teamă de a nu face un zgomot care l-ar putea deranja în vreun fel pe Matt şi privesc curioasă prin jur. În salonul micuţ nu se află decât un pat, o măsuţă, o noptieră şi o uşă ce probabil duce spre baie. Privesc cu teamă şi o mare curiozitate pasul pe care se află trupul plin de bandaje al verişorului meu apropiindu-mă cu paşi mici de acesta. Ochii săi sunt închişi în acest moment, lucru care mă nelinişteşte total şi face ca în mintea mea să se nască tot felul de idei nebuneşti. Oare a murit cumva? Nu, asta nu poate fi posibil, nu acum când şi-a revenit. Nu poate pleca aşa de repede de lângă noi.
-Sakura! Mă bucur că ai venit surioară, se auzi vocea sa răguşită.
Încerc să îmi stăpânesc lacrimile în timp ce îi privesc chipul schimonosit de durere şi plin de zgârieturi şi arsuri. Aş fi dat orice pe lumea asta ca el să fie bine şi să nu fi păţit nimic, dar ştiu că îmi este imposibil să schimb cu ceva situaţia asta. Ştiu că ar trebui să mă bucur că a ieşit din comă şi că sunt şanse zic eu destul de mari să trăiască, dar ceva din interior nu mă lasă să mă bucur încă. Dreptul de a mă bucura îmi este luat de către o forţă necunoscută parcă venită din interiorul meu, iar o presimţire sumbră îşi face imediat loc în mintea şi inima mea.
-Draga mea surioară, sunt conştient că acestea sunt ultimele clipe aici şi că Dumnezeu mi-a acordat o ultimă şansă de a-mi lua rămas bun de la cei dragi, dar cel mai important de la tine care eşti cea mai importantă persoană pentru mine. Nu am prea mult timp la dispoziţie aşa că aş vrea să îi spui lui Ino că voi veghea asupra voastră de acolo de Sus şi voi avea grijă ca şi de acolo să nu se apropie nici un băiat rău intenţionat de voi, să le spui mamei şi tatei că îmi pare rău că în tot acest timp nu am putut fi acel fiu pe care ştiu că şi l-au dorit şi prietenilor mei vreau să le spui că nu voi înceta niciodată să am grijă de ei şi că voi fi şi eu prin preajmă când va fi o petrecere tare.
Auzind cuvintele sale nu am mai putut să îmi stăpânesc lacrimile adunate în colţurile ochilor şi am început să plâng cu lacrimi amare. Nu pot şi nici nu vreau să cred că Matt mă va lăsa aici singură când ştie câtă nevoie am de el. Eu şi Ino încă nu suntem pregătite să păşim în această lume fără sprijinul şi protecţia sa. Fără el cine ne va mai trezi dimineaţa prin cele mai inedite şi enervante moduri, cine ne va mai duce la cele mai tari petreceri urmând să uite să ne ia de acolo şi după două ore de aşteptări să vină după noi şi cu cine vom mai râde noi până pe la miezul nopţii. Nu pot concepe viaţa fără el şi prezenţa lui atât de colorată.
-Ştiu că îţi este foarte greu pentru că noi am avut o relaţie ceva mai strânsă încă din prima clipă şi chiar dacă te-aş ruga să nu mai plângi nu ai putea să faci asta. Surioară nu te-am chemat aici doar pentru a-ţi transmite toate aceste mesaje pe care sper să ai puterea să le dai mai departe ci şi pentru a-ţi da ceva care îţi va aduce constant aminte de mine şi prin care eu voi fi mereu alături de tine chiar dacă uneori poate nu vei putea simţi asta.
Îmi şterg cu brutalitate lacrimile ce nu contenesc să se mai oprească şi îl privesc cu atenţie pe Matt. Se ridică puţin din pat cu o mare greutate refuzând însă ajutorul meu şi cu chipul schimonosit de durere îşi dă jos brăţara din argint pe care o poartă tot timpul la mâna stângă de când îl ştiu eu. Până acum nu am aflat de ce aceea brăţară are o importanţă atât de mare pentru el, dar în acest moment asta contează cel mai puţin. Matt îşi puse mâna tremurândă peste a mea şi îmi puse lănţişorul în palma dreaptă.
-Timpul meu pe Pământ aproape s-a scurs şi vreau să îţi mai spun că te voi veghea din Rai şi voi avea grijă ca nici un bădăran să se apropie de tine. Îmi vei lipsi mult puştoaico! spune acesta zâmbind melancolic.
Nu am mai apucat să spun decât un "şi mie" slab înainte ca acesta să închidă ochii, iar unul dintre aparatele la care este conectat să înceapă să bipăie continuu. Îmi pun tremurând mâna stângă la gură şi continui să vărs lacrimi amare în timp ce îi privesc trupul inert. Simt cum picioarele încep să îmi tremure mai rău ca o gelatină, iar în următoarele câteva secunde am reuşit să ating într-un mod foarte violent podeaua rece şi dură cu genunchii. Am auzit uşa deschizându-se, dar forţa mea plecase odată cu Matt şi oricât aş fi încercat nu m-aş fi putut mişca sau măcar spune ceva. Durerea este mult prea mare şi intensă, iar orice cuvânt este de prisos în acest moment. Simt cum sunt ridicată de către cineva de jos, dar nu îmi întorc absolut deloc privirea de la scumpul meu frăţior nici măcar o clipă.

EndFlashback

-Întotdeauna am vrut să te întreb de unde ai aceea brăţară şi de ce o porţi tot timpul, dar în mare nu ne suportam, iar în perioada în care am început parcă să fim prieteni am uitat cu desăvârşire. Înţeleg că este un obiect foarte special pentru tine şi acum îmi dau seama că nu sunt singurul cu o situaţie de genu.
-Adică şi tu ai pierdut pe cineva de la care ai acest lănţişor? întreb eu curioasă din fire.
-Să zicem că da! Este o poveste mai lungă şi probabil am să ţi-o povestesc într-o altă zi. Ştiu că probabil este în zadar să te rog şi să încerc să te conving să rămâi pentru că pari foarte hotărâtă aşa că aş vrea să te întreb cam cât timp mai ai până ce avionul decolează.
-Merg cu un avion privat şi deci nu am o anumită oră de plecare, dar cu toate astea am întârziat deja destul de mult şi nu aş vrea ca părinţii mei să îşi facă griji. Îţi promit că voi avea mare grijă de lănţişorul dăruit de tine şi îl voi purta mereu ca pe o amintire.
-Şi eu pot spune acelaşi lucru despre această brăţară foarte frumoasă, mai ales acum că am aflat că a aparţinut cândva unui tip chiar de gaşcă. Mi-ar fi făcut o reală plăcere să îl cunosc şi eu. Acum că pleci sperând că nu e o cerere prea mare aş vrea să te întreb dacă aş putea primi măcar un ultim sărut de rămas bun. Dacă nu ne vom vedea probabil cu lunile măcar să rămân cu o amintire ceva mai specială din partea ta.
Zăbovesc câteva secunde până să îi dau un răspuns întorcând întrebarea sa pe toate părţile şi aruncând însă o privire fugară asupra chipului său am putut zări acea privire de căţelus plouat pe care o afişează mereu când vrea neapărat ceva şi care reuşeşte mereu să mă convingă. Accept cu mici reproşuri şi mă apropii ameninţător de mult de acesta fiind deja destul de grăbită să plec cât mai repede. Simt că dacă mai stau mult aici cu el o să ruşească fără măcar să încerce să mă facă să rămân.
Distrug şi ultima bucăţică de spaţiu dintre noi şi îmi presez buzele de ale sale formând un sărut plin de pasiune. Buzele noastre au început să se frământe într-un joc înnebunitor ce formează cel mai pasional şi sincer sărut pe care probabil l-am dăruit vreodată lui Itachi. Până acum ne sărutam doar pentru ca lumea să creadă că suntem împreună, iar sentimentele lipseau cu desăvârşire din partea amândurora, iar acum simt cum întreg corpul îmi este invadat de mici înţepături electrizante. Rup cu părere de rău sărutul ce nu aş mai fi vrut parcă să se mai termine niciodată şi luându-mi cele două valize de pe asfaltul dur îl mai privesc odată pe brunet în ochi.
Nu am mai putut să spun absolut nimic fiind parcă legată la gură şi am zâmbit doar în semn de rămas bun pornind cu paşi mari spre avion. Am străbătut rapid cei câţiva metri rămaşi şi am urcat în cea mai mare grabă scările având totuşi grijă ca nu cumva să mă împiedic. În momentul în care am păşit alături de cele două geamantane ale mele în interiorul avionului, uşa se închise rapid şi brusc ştirbind încăperea de o mare cantitate de lumină. Îmi aşez valizele într-un colţ şi mă aşez pe unul dintre scaunele ce dau spre geamul din partea stângă a avionului. Am putut să îl zăresc pe Itachi în acelaşi loc în care l-am lăsat privind ţintă spre mine având pe chip un zâmbet trist. Îi zâmbesc încurajator, iar în momentul în care motoarele începură să pornească i-am făcut jucăuş cu mâna. Secundele până ce avionul decolă trecură foarte repede, iar acum părăseam pista lăsând în urmă tot. Prieteni, amintiri, locurile copilăriei şi poate chiar şi persoana care acum înseamnă mai mult decât aş fi vrut.

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Lun 09 Dec 2013, 22:11

Mai-mai, a postat Alexandra! kiss

Ma bucur nespus de mult ca ai reusit sa pui next-ul, avand in vedere absenta ta din ultima vreme la acest fic. Norocul tau ca virusii sunt de vina, ca altfel iti cam luai bataita! Oricum, mi-a placut extrem de mult! Totul a fost atat de nostalgic si trist, incat mi-au dat lacrimile, mai ales la partea cu Matt si Sakura...
Astept capitolul urmator pentru ca sunt chiar foarte curioasa sa vad daca si ce va face Itachi pentru a o aduce pe rozalie inapoi. Iti urez multa inspiratie si timp liber, ca de fiecare data. Te-am pupacit, madame professeur! a hug

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Mar 10 Dec 2013, 22:34

Cat de tare este ficul tau !!!! Cu toate ca n-am comentat niciodată pot spune ca este unul dintre cele mai bune ficuri văzute de mine! Continua tot așa si sper sa aduci nextul cat mai repede posibil!

BRAVO

^___________^

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Mier 18 Dec 2013, 19:45

Ce trist a fost acest capitol.

Mai unpic si incepeam sa plang

mia placut foarte mult abea astept nextul

si s ama anunti cand il pui.

Deci.. a fost un next atit de trist am inceput sa pling la un moment dat iti adot poveste si sper ca Sakura sa se intoarca deci Next te rog te implor puppy eyes

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Dum 02 Feb 2014, 19:51

Nu!! De ce?? Alle, scuze ca nu am citit nextu' pana acum, da' ma bine mai tarziu decat niciodata, nu? happy2

Eu as vrea nextu' daca se poate, ok? Te pupacesc kiss

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Lun 03 Feb 2014, 01:35

Am sa ma sinucid!!!! Am sa ma sinucid!!!! Vorbesc serios am sa ma sinucid daca Sakura pleaca. Sa ma anunti la next. Ja ne!

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Mier 05 Feb 2014, 15:41

Imi place foarte mult ficul.E genial.Spor la scris in continuare si te rog sa ma anunti cand pui next-ul. happy

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Joi 06 Mar 2014, 22:34

Capitolul 31

-Fi atenta pe unde mergi fetito!
Intorc privirea spre barbatul care a plecat mai ceva ca o vijelie de langa mine grabit fiind sa ajunga intr-un loc numai de el stiut si rostesc in soapta o injuratura greu de inteles. Arunc o privire prin jur reusind sa imi dau seama ca locul se aglomereaza cu fiecare moment tot mai mult. Stramb usor din nas si apucand de manerele celor doua bagaje am inceput sa imi fac loc prin multime sperand sa gasesc cat mai repede posibil persoana care ar trebui sa ma duca acasa. Nu stiu de ce, dar parca am o vaga impresie ca voi merge pe jos azi doar asa ca sa mai fac putin sport pentru ca in fiecare zi nu fac destul.
-Stiu ca te grabesti nenea, dar ai putea avea mai multa grija ca era sa imi scoti ochiul cu umbrela aia, raspund taios reusind sa ies din imbulzeala infernala in care am fost pana acum prinsa.
Oftez bucuroasa ca am reusit sa ajung destul de repede la iesirea din aeroport si privesc peste umar oamenii grabiti din spatele meu sperand sa apara prin peisaj cineva care sa tina sus si mandru o pancarta cu numele meu scris pe ea sau macar o poza cu mine ca sa imi dau si eu seama de motivul pentru care se afla aici. Cum nu reusesc sa gasesc pe nimeni care sa indeplineasca aceasta conditie, imi i-au bagajele si ies triumfatoare din incinta aeroportului. Banuiesc ca voi fi nevoita sa o sun pe mama pentru a-i cere mai multe detalii despre persoana care ar trebui sa vina sa ma ia si care inca nu si-a facut aparitia.
Las enervata cele doua bagaje sa se odihneasca pe asfaltul tare aruncand o privire de ansamblu prin jur. Masinile parcate de diferitele persoane venite sa isi conduca acasa rudele sau prietenii sunt tot mai putine, dar privind cu o mai mare atentie am putut recunoaste o persoana draga mie, dar pe care nu am mai vazut-o de un car de ani. Nu imi vine sa cred ca destinul a facut in asa fel incat dupa atatia ani in care nu am mai stiut nimic unul de altul, acum il gasesc aici. Ma intreb totusi in mintea mea daca este chiar el sau nu cumva il confund eu din cauza multitudinii de sentimente ce au pus brusc stapanire pe mine. Nu, probabil ca este chiar el dupa modul in care bate cu degetele in capota masinii de care sta rezemat intr-un mod asa de degajat. Imi amintesc ca facea mereu asta in putinele momente in care se plictisea de moarte. Da, cu siguranta este el. Acum nu mai am nici un fel de dubiu.
Ridic rapid cele doua bagaje de pe asfalt si cu pasi mari, dar hotarati ma indrept spre masina lui. Norocul meu este ca distanta dintre locul in care am stat pana acum si masina nu este prea mare. Apropiindu-ma din ce in ce mai mult mi-am dat seama imediat ca nu m-am inselat nici un moment si este chiar scumpul meu de care mi-a fost asa de dor. Zambesc fericita la vederea chipului sau plin ce uimire, parcurgand ultimii pasi ce ne desparteau. Acum stand la o distanta de doar cativa pasi de el imi dau seama ca s-a schimbat foarte mult fata de ultima data de cand l-am vazut. Trasaturile fetei sunt mult mai definite acum si parca pot spune ca a devenit un barbat foarte frumos, poate chiar mai frumos decat am crezut vreodata ca ar putea fi.
-Scumpo, daca nu ai fi avut aceasta culoare inconfundabila a parului, iti jur ca nu te-as fi recunoscut. Te-ai schimbat radical de ultima data de cand te-am vazut. Ai devenit o domnisoara cu adevarat provocatoare care sunt sigur ca atrage toate privirile masculilor din jur.
-Acelasi lucru pot spune si eu despre tine dragul meu. In momentul in care te-am vazut m-am intrebat pret de cateva clipe daca esti tu acela sau doar mi se pare.
Zambeste strengar si se apropie periculos de mult punandu-si mainile in jurul corpului meu tragandu-ma intr-o imbratisare plina de iubire. Il strang puternic in brate sprijinindu-mi capul pe umarul sau si intr-un mod imprevizibil un zambet imi aparu pe chip.
-Nici nu sti cat de dor mi-a fost de tine printesa, rosti acesta in urechea mea.
Am incremenit imediat ce am auzit ultimul cuvant rostit de acesta. Amintiri proaspete pe care am incercat sa le uit pentru a scapa de inexplicabila durere ce a pus stapanire pe inima mea atat de confuza. Singurul care imi spunea acum ceva timp asa era Itachi, iar faptul ca am auzit acest alint adresat mie de altcineva reuseste sa ma rascoleasca destul de tare. Inghit in sec inchizandu-mi ochii pentru cateva secunde si respir adanc aer in piept pentru a incerca sa trec peste amintirile care nu vor sa mai plece. Ma desprind usor din imbratisarea plina de caldura privindu-l cu dragoste.
-Chiar nu as fi crezut ca o sa te gasesc tocmai aici, rostesc privindu-l direct in ochi.
-Eu pe de alta parte pot spune ca am fost uimit doar de faptul ca m-ai gasit pe mine chiar daca nu stiai ca eu sunt cel care a fost pus sa te duca acasa.
-Pe bune? Eu am crezut ca voi fi nevoita la o adica sa ma duc acasa cu un taxi sau chiar pe jos crezand ca persoana trimisa ori a plecat ori nu a venit deloc.
-Am sosit abia acum un sfert de ora si planuiam sa vin peste cinci minute sa te caut. Nu este vina mea ca avionul ala a aterizat mai devreme cu aproape patru minute. Sper deci ca nu imi vei mai pregati o soarta asa de cruda precum probabil aveai deja in minte.
Brusc chipul mi se lumineaza, iar un zambet imens ce intruchipeaza amuzamentul si uimirea ce au pus stapanire pe mine imi impodobeste chipul ce a fost pana acum plin de tristete. I-au o gura serioasa de oxigen si imi musc intr-un gest nervos buza inferioara incercand sa formez o fraza formata din multitudinea de cuvinte ce zburda nestingherite prin mintea mea. Zambetul nu mi-a parasit chipul nici macar pentru cateva secunde, doar se micsora pe masura ce secundele se scurgeau, devenind un suras. Incerc sa gasesc un raspuns care sa reprezinte tot ceea ce gandesc in acest moment, dar chipul lui Hidan care exprima numai curiozitate si confuzie nu ma lasa deloc sa ma gandesc la asta. Ma abtin cu greu sa nu izbucnesc in ras mutandu-mi privirea de la chipul sau.
-In primul rand imi cer scuze pentru minutele indelungate in care efectiv te-am facut sa astepti poate mult prea mult, dar fara nici o suparare, fata pe care o facusei a fost asa de amuzanta inca nu m-am putut concentra absolut deloc. Totusi pentru ca sunt atat de bine dispusa chiar daca in ultimele zile mai mult am plans, de data asta te iert pentru tot ceea ce ai facut intentionat sau nu.
-Stai, stai, stai! Cum adica ai plans? Si chiar asa de amuzanta era fata mea pe cat ai lasat tu de inteles?
-E o poveste mai lunga, dar iti promit ca imediat ce se va termina cu toata nebunia asta de dupa mutarea mea brusca am sa iti spun totul cu lux de amanunte. Si da fata ta era atat de amuzanta incat pentru cateva secunde am avut impresia ca am in fata un adevarat actor ce joaca in cele mai celebre comedii.
-Sunt complesit de multitudinea de complimente venite din partea ta. Chiar ma simt magulit.
O liniste ca de mormant se lasa brusc peste amandoi, iar timp de cateva secunde nimeni nu a indraznit sa scoata macar un sunet. Linistea fu insa sparta de rasetele noastre ce si-au facut imediat aparitia, reusind sa inveseleasca putin atmosfera dintre noi.

-Casa dulce casa, rostesc cu voce tare privind entuziasmata prin jur.
Nu am mai fost in aceasta casa de luni bune si parca totul intr-un mod mult prea bizar a ramas exact la fel ca atunci. M-as fi asteptat sa fi mutat macar si o amarata de vaza de la locul sau, dar totul este fix la fel. Usa trantita cu putere de Hidan facu un zgomot destul de evident ceea ce ma facu sa intorc curioasa privirea spre el. Lasa bagajele jos si se apropie de mine cu pasi mari, pe chip avand un zambet imens. Ma intreb sincer daca parintii mei sunt acasa la ora asta chiar daca ma indoiesc ca asa ceva ar putea fi posibil. De obicei pe vremea asta sunt plecati la munca, iar prin jur nu ar trebui sa gasesc decat servitori.
-Mi-a facut o deosebita placere sa vorbesc cu tine si sa te aduc acasa, dar eu ar cam trebui sa plec. Am niste probleme de rezolvat si deja am petrecut mai mult timp decat as fi planuit cu tine.
-Du-te linistit ca eu ma descurc de aici cu bagajele.
Imi i-au la revedere de la bunul meu prieten printr-o imbratisare plina de caldura si afectiune privind melancolic in urma sa. Oftez zgomotos in momentul in care usa a fost trantita cu putere anuntand plecarea lui Hidan si ridic cele doua bagaje. Fac cativa pasi cu intentia de a urca scarile, dar sunetul bizar al unor pasi ce se indreapta cu repeziciune spre mine m-a facut sa ma opresc in loc. Se aude ca si cum doua persoane s-ar grabi sa coboare scarile catre mine, dar nu imi pot da seama despre cine ar fi vorba. Poate ca sunt unii dintre servitori care poate si-au adus aminte ca azi vin acasa.
-Sakura, scumpa mea nu am crezut ca o sa vi atat de repede. Trebuia sa ne suni in momentul in care avionul a aterizat ca sa te asteptam asa cum meriti, se auzi vocea plina de bucurie a mamei.
Am privit uimita scarile intrebandu-ma daca nu cumva mi se pare mie sau chiar visez. Parintii mei niciodata nu au fost acasa la ora asta si cu atat mai putin in mijlocul saptamanii. Cum sunt foarte ocupati cu munca nu prea mai dau pe acasa decat seara si atunci ne intreaba pe jumatate obositi si pe jumatate lihniti ce am facut in ziua respectiva. Nu pot spune ca eu si Ino am suferit chiar si un moment din cauza acestui lucru pentru ca inca de mici am fost invatate cu lipsa lor, iar cu timpul am invatat ca exista si avantaje in aceasta situatie. Ca de exemplu plecatul si venitul acasa la orice ora dorim fara ca nimeni sa nu ne faca observatie sau sa ne sune innebunitor de mult pentru a ne intreba unde suntem si cat avem sa mai zabovim prin oras.
-Stiti ca nu imi plac deloc chestiile pompoase si plus de asta nu am crezut ca va voi gasi acasa. Nici macar nu am stiut cine ar trebui sa ma ia de la aeroport.
-Parca ti-am zis sa o anunti ultima data cand ai vorbit cu ea. Ce scuza ai pentru faptul ca nu i-ai zis nimic Arthur?
-Pur si simplu am uitat scumpo. Nu am avut prea mult timp la dispozitie pentru a vorbi cu Sakura si din graba am uitat sa o anunt ca Hidan o va astepta la aeroport. Sti cat de aiurit pot fi uneori, mai ales in situatii tensionate ca aceea.
I-am privit serioasa timp de cateva secunde bune pana ce nu m-am mai putut abtine si am izbucnit intr-un ras molipsitor. Parintii mei puteau fi atat de amuzanti uneori, doar privindu-le chipurile ce de fiecare data exprima altceva. M-am apropiat cu pasi mari de ei si i-am strans intr-o imbratisare stransa parca nevrand sa le mai dau drumul. Zambetul nu mi-a pierit nici o secunda de pe buze si a fost prezent inca cateva minute dupa pe chipul meu.
-Si pot sa stiu si eu de ce ai vrut asa de brusc sa vi pana aici fara sora ta? intreba tata cu o spranceana ridicata
-Pur si simplu am vrut sa i-au o pauza de la tot si imi era dor de voi.
-Chiar crezi ca noi nu stim ce faceti voi in lipsa voastra? Sakura, am fost si noi de varsta voastra si aveam tot felul de metode care mai de care mai iscusite pentru a scapa din casa sambata seara si a pleca in oras fara ca parintii sa stie. Tu nu ai fi venit aici doar din motivul asta si culmea fara Ino de care nu te desparti aproape deloc. Deci cine e cel care te-a ranit? Merg imediat sa imi scot pusca din pod.
-Calm tata! Nu trebuie sa recurgem la varsare de sange, inca. Eu si Itachi am cam fost impreuna timp de cateva saptamani bune si cu cateva zile inainte ca eu sa vin aici ne-am despartit. Motivul a fost faptul ca in ultimele zile incepusem sa ne distantam unul fata de altul, iar fix in ziua in care am terminat-o l-am prins sarutandu-se cu o tipa pe holul scolii. Am plans, am suferit dupa asta chiar daca nu imi dau prea bine seama de ce, dar totul este bine acum si te asigur ca nu este nevoie sa il nenorocesti pe viata pe bietul baiat. Daca nu a fost sa fie cu mine atunci merita sa aiba o fata langa el si vorba aia totul asa cum a fost dat de la natura.
-Planuiam astazi sa vorbesc cu tatal sau de o afacere de care este de foarte mult timp interesat, dar o sa imi fac timp sa ii spun si de acest mic aspect. Sunt sigur ca nici el nu stie nimic de asta asa cum nici noi nu am stiut si cu siguranta va fi foarte interesat sa afle.
-Tata chiar te rog sa nu ii spui nimic. Asta este o problema intre mine si Itachi si asa as vrea sa ramana. Noi chiar am vorbit pe aeroport inainte ca eu sa plec si suntem in relatii relativ bune. Am ramas prieteni si intre noi nu exista nici un fel de ranchiuna pentru ce s-a intamplat.
-Stai linistita draga mea ca nu ii va spune nimic lui Harold pentru ca nu il voi lasa eu. Sunt de aceeasi parere cu tine ca sunt probleme voastre si ca noi nu ar trebui sa ne amestecam.
Ii multumesc din suflet mamei pentru ajutorul dat si dupa ce le depun un pupic amandurora pe obraj imi i-au bagajele si urc in mare graba scarile spre vechea mea camera. Nu am mai fost de luni bune pe aici si sunt sigura ca deja s-a pus praful peste tot ce se afla acolo. Voi avea destul de mult timp zilele astea sa rearanjez totul asa cum imi place mie si cel mai important sa cunosc mult mai bine orasul. Stiu asa din cate reusesc sa imi amintesc strazile cele mai importante pe care stiu ca am mai fost de cateva ori, dar partile mai putin populate ale acestui imens oras imi sunt total necunoscute.
Trantesc cu putere usa in urma mea reusind fara nici un fel de intentie sa ridic un strat subtire de praf in aer. Dau cu mana prin jurul fetei pentru a indeparta particulele de praf si las bagajele pe pat deschizand in mare graba una dintre ele. Aleg de acolo cateva haine destul de lejere si pornesc cu pasi mari spre baia spatioasa. Ma imbrac rapid cu pantalonii scurti de blugi si maieul alb, usor transparent care lasa foarte putin la vedere sutienul negru si incaltandu-ma cu niste sandale cu talpa joasa ies rapid din camera, nu inainte de a-mi lua telefonul cu mine. Il pun in buzunarul pantalonilor scurti si cobor in fuga scarile privind plictisita prin jur. De cand am venit si pana acum nu am reusit sa vad nici un fel de servitor si asta ma cam pune serios pe ganduri. De obicei casa era plina de tot felul de oameni care se ocupau de te miri ce lucruri, iar acum e foarte pustiu.
Ridic indiferenta din umeri si ies din casa lumina Soarelui reusind sa ma orbeasca pentru cateva secunde indelungate. Clipesc de cateva ori pana ce ochii mi se obisnuiesc cu lumina acum parca mult mai puternica si pasesc privind drept inainte prin gradina spatioasa. Intotdeauna m-au fascinat acesti pomuleti ce alcatuiesc gardul dintre noi si vecinii de alaturi si care arata foarte bine din punct de vedere decorativ. Daca stau sa ma gandesc bine eu nici macar nu am cunoscut vecinii pe care ii avem aici. De fiecare data cand veneam in vizita ori stateam prea mult prin casa si nu ieseam deloc ziua, ori stateam tot timpul cu Hidan si cativa baieti de pe aici numai prin oras. In nici una din datile in care am fost aici nu am avut ocazia sa imi cunosc vecinii probabil deja destul de batrani.
-Iate uita ce a adus ingerasul meu norocos. Daca stiam ca o sa avem o vecina noua in cartier si chiar langa casa mea m-as fi aranjat si eu putin.
Si uite ca tocmai o sa aflu cum arata unul dintre vecinii mei. Dupa voce nu prea pare in varsta deloc, ci chiar cred ca de varsta mea sau putin mai mare. Sper din suflet sa nu fie genul ala de tip care se crede mult prea frumos pentru orice fata il refuza pentru ca daca este asa eu plec de urgenta de aici, chiar daca ma indoiesc ca dupa replica sa de mai devreme nu ar putea fi un astfel de specimen. Intorc rapid privirea spre directia din care se auzi vocea si dau cu ochii de noul meu vecin care arata hmmm.

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Vin 07 Mar 2014, 17:01

Super capitolul...abia astept nextul
sa ma anunti si pe mine
Pipiceiiiiiii kiss

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Vin 07 Mar 2014, 18:17

Ce mi-a placut capitolul asta!..
Sincer, cand ai inceput, pana la faza aia cu "parca era Itachi" eu nu mi-am dat seama ca era altcineva. Chiar am crezut ca s-a intors dupa cativa ani, si s-au revazut, si altele, ceea ce mi se pare super.
Abia astept next si sa ma anunti! kiss

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Sam 08 Mar 2014, 17:47

Arata cum?Nu pot intelege prea multe din,,hmmm'',dar cred ca arata bine.Oricum cum ramane cu Itaci.Nu pe acest cuplu se baza ficul? what?

Am inteles eu gresit? what?

Oricum ar fi ficul este foarte interesant si astept sa aduci cat mai repede nextul.

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Dum 09 Mar 2014, 11:35

Superb capitol sper sa aduci nextul cat mai repede :-*

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Dum 09 Mar 2014, 21:25

In primul rind multumesc ca m-ai anumtat si in al doilea rind capitolul a fost genial si cum arataaaa ca mor aici de curiozitate.

Cind pui nextul sa ma anunti si pe mine pa pa

Subiect: Re: Sentimente inselatoare Dum 09 Mar 2014, 23:52

Hello!Am citit ficul de la cap la coada,e foarte interesant.Imi place cum Sakura si Itachi se ciondaneau.Anunta-ma cand pui nextu.Te-am pupat. :*