Hello,iuby mele,ce faceți?îmi pare rău k am venit așa târziu cu
next-ul,însă voi știți de ce...sper să vă placă capitolul care este
dedicat vouă în totalitate...LECTURĂ PLĂCUTĂ...
Cap XIX
Pov. By. Saku:
Durerea o simți doar atunci când crezi că viața ta este un eșec
total,cum e și în cazul meu cu excepția câtorva persoane.Cum te simți
când știi că persoana pe care o iubești nu-ți este aproape și poate că
deja te-a uitat?vă spun eu cum e să simți asta!e un sentiment combinat
cu ură,pentru ceea ce ți-a făcut și cu regret pentru că te gândești că
poate tu ai greșit cu ceva.De ce nu pot avea o viață normală?De ce
trebuie să sufăr mereu?
Îmi vine să plâng,dar am rămas fără
lacrimi,în "desaga" mea sunt numai râsete care dabea așteptă să iasă
afară,însă pot aștepta mult și bine pentru că n-o voi
face...tristețe,amăgire,disperare,regret și...ură...acestea sunt
sentimentele ce predomină în lume...pe care omul le-a creat,iar acum
trebuie să suporte consecințele.
Stăteam lipită cu frunte de geam
privind peisajul tipic toamnei.Era o ploaie măruntă,dar care a scuturat
și cea mai mică frunză din copacii,care acum tânjesc după căldura de
odinioară.Erau încărcați cu amintiri frumoase sau
dureroase...bătrâni,săturați probabil de lumea aceasta infectă bătrânii
copaci își "ridică" ramurile înspre cer...dorind probabil răzbunare...mă
simt secată de puteri,mă simt neajutorată și sunt într-o cădere liberă
din care doar o persoană mă poate opri:
-S-sasuke...zic acest
nume cu vocea tremurândă plină de teamă...însă din spatele meu cu un
glas cristalin,blând și plin de iubire era Naruka ce îmi spune:

-Inițial am vrut să-l fac să sufere și să regrete faptul că te-a
cunoscut,dar...asta înseamnă ca tu să nu mai zâmbești niciodată,iar asta
ar însemna sfârșitul vieții mele.Vezi tu draga mea,când te văd râzând
nu mai contează ce îmi doresc eu. Tu ești curcubeul după ploaie și
ghiocelul după iarnă.De aceea pentru tine,am să-l aduc pe Sasuke de
partea cea bună îți promit.
I-am oferit un zâmbet cu toate
forțele rămase și cea mai caldă îmbrățișare,după care cad ca secerată în
patul pufos ce mă aștepta.Pleoapele mele se închid ușor acoperind
micile smaralde și ducându-mă în lumea viselor.Simt cum cineva îmi
sărută fruntea părintește și mă acoperă...rozalia mea mică. Ce nu face
ea pentru mine.
"Simt mirosul florilor,ce îmi "gâdilă nasul"
,vântul ce adie ușor dându-mi câteva șuvițe pe chipul palid și soarele
ce îmi încălzește fiecare părticică din corp.Deschid ușor ochii,iar o
lumină orbitoare mă face să închid la loc.După încă o încercare
reușesc.Studiez cu atenție locul mirific în care mă aflam.În fața me se
înfățișau 2 siluete.Una dintre ele avea părul împletit la spate și
destul de îngrijit,iar ochii îi erau asemeni cerului de vară.Alături de
această femeie cu trăsături bine definite și fine se afla un bărbat
bine-făcut,cu ochii verzi precum acele de brad și părul șaten
închis.Amândoi radiau de fericire și împrăștiau numai o aură
extraordinară ce te făceau să crezi că ai ajuns în rai.Zâmbeau dulce
lăsând la iveală perle albe și strălucitoare.Cu o voce fericită și
totuși nesigură zic aproape tremurând:
-M-mamă? T-tată?Aceștia dau afirmativ din cap și îmi oferă o îmbrățișare de care eu nu prea am avut parte.
-Ți-am zis iubito că fetița noastră își poate purta singură de
grijă,uite ce mare s-a făcut! Zice tata zâmbind până la urechi către
mama.
-Da dragul meu,însă încă mă roade îngrijorarea...Naruka e
bine? I-a făcut ceva Orochimaru? Dacă da eu am să cobor special din Rai
pentru a-l bântui.
-Hahaha foarte tare mamă!Naruka stă cu mine de
vreo 7 ani,cât despre șarpele ăla,ea mi-a zic că s-a comportat exemplar
cu ea.Dar mamă,tată stați doar să vedeți ce persoană minunată este.
Amândoi îmi zâmbesc mulțumiți după care spunând că trebuie să plece,însă lăsându-mi o atenționare:
-Ai grijă cu băieții?spune tata amuzat,ofof dacă ai știi tu tată prin câte am trecut...
-Draga mea,niciodată să nu lași dorinta ta de viață să se stingă. Te iubim mult și o să ne mai vedem. Pa"
Mă trezesc rapid și mă uit prin cameră.A fost doar un
vis...frumos.Zâmbesc și o caut cu privirea pe Naruka,ce tocmai a ieșit
din baie.Părul îi era ud și lipid de față.Nu-l mai avea lung...acum era
tunsă bob,dându-i un aer foarte dur și matur.
Cu o voce gravă și serioasă îmi spune:
-Sper că ai dormit bine,trebuie să ne întoarcem urgent în Konoah
deoarece satul este în pericol atât timp cât majoritatea jounin-ilor
sunt închiși plus că nu există nici hokage.
Dau afirmativ din cap
și mă schimb.Îmi iau un maie cu un decolteu mare,însă nu se vedea din
cauza bustierei și niște pantaloni scurți,după care plecăm. GATA dragele
mele am adus și eu next-ul şi sper să vă placă,aștept păreri.Bella are dreptate nu trebuie sa mai vb despre ea(Meli) deoarece ar insemna sa-i acordam atentie.
Si nu va faceti griji nu cred ca o sa va mai deranjeze prea curand din citit...sa zicem doar ca am niste prieteni care au avut "grija" de ea...doar au speriat-o putin...Eu in continuare va sunt datoare pt ca mi-ati tinut partea...va iub mooolt
CAPITOL NECORECTAT

Heya fetele cochetele,ce mai faceți?presupun kă vreți să mă luați la o serie de pumni...hehehe,akm asta e...calcu e stricat,telu e bolnav și nu prea merge,dar a plecat frate-meu de akasă așa că am intrat la el în cameră pe calculatorul lui ,să nu-i spuneți,deci o să mă grăbesc puțin.
CAPITOLUL XX

Frunzele pot cădea,amintirea se pot pierde,prietena nu rămâne,dar iubirea te ține o viață.
Nu există om scutit de durere și nu există ființă scutită de iubire.Oricât te-ai feri tot ai să-i cazi în gheare și nu poți scăpa.Îmi place să cred că v-o fi fericită,îmi place să visez la o viață frumoasă.
Idealurile sunt ca stelele...nu le poți atinge,dar te poți călăuzi după ele.Vreau și eu să știu dacă aș putea avea așa ceva,vreau să aflu doar pentru o clipă cum e să știi că exiști.
Vântul adia ușor răspândind mirosul preacoaptelor fructe ale toamnei.Copacii se legănau în voie șoptind cuvinte neînțelese,iar razele puțin cam obosite trimise de soare cu ultimele puteri se infiltrau printre coroanele copacilor ce semănau cu niște acadele.
Doar frunzele mai foșneau încet creeând o liniște apăsătoare între mine și Naruka,însă croncănitul unei ciori se aude în fundal dând un aer sinistru călătoriei noastre.
Mergând încontinuu n-am realizat că Naruka s-a oprit.Privea pierdută într-un punct fix,iar expresia feței îi era nulă,dar ochii îi trădau toate sentimentele.Am observat ura și disprețul,ceea ce m-a făcut să privesc spre punctul de interes al acesteia.2 ochi precum smoala mă priveau blând,părul negru ca pana corbului era răvășit,iar câteva șuvițe îi cădeau pe chipul palid și obosit.
Hihi Sasuke,ai învățat să fi tătic?
Suferința și iubirea mea se împletesc într-o lacrimă ce alunecă pe obrazul meu care căpătase o nuanță trandafirie.Așteptându-mă ca Naruka să ia pozițe de atac,aceasta face contrariul și se așează jos studiindu-l neîncetat pe străin.Își trece mâna prin părul mătăsos,își drege vocea după care spune cu glas subțire:
-Na poftim...acum sunt și consilieră de familie...ofofof,așa hai rezolvați-vă problemele că de nu vă dau foc la amândoi.Nu mișcă nimeni până nu văd sentimente de iubire aici.Înțeles?
A pus accent pe ultimele cuvinte băgându-mi frica în măduva oaselor.Sasuke o privea cu interes și mândru.
Au trecut 5 minute,dar eu tot nemișcată eram,nu-mi puteam lua ochii de la el,dacă era doar un vis?dacă avea să dispară?nu nu cred.Simt cum fluturașii zboară prin stomacul meu.Iubirea mea este o floare,iar el soarele.
Trecutul...trebuie uitat,mai ales în cazul meu și trebuie să păstrez aminitirea într-un bol de sticlă departe de negura uitării.Fii încă un copil,visează în continuare și pune-ți dorințe la stele așteptân să se împlinească.Am multe întrebări ce așteaptă răspuns,dar atât timp cât sufletul este închis va rămâne fără glas.
Rozalia tușește forțat vrând să scoată în evidență nerăbdarea sa și dând de înțeles faptul că dacă nu facem noi primul pas o să-l facă ea.O voce de înger,dulce ca mierea și totuși sigură încearcă s-o calmeze:
-Tăcerea noastră vorbește de la sine!
Vizibil iritată de cele spuse Naruka îi aruncă o privire ucigătoare și replica:
-Hahaha,scuză-mă Sasuke,dar eu sunt cam surdă și n-aud cum vorbește tăcerea asta,iar dacă Măria Ta ar dori să coboare din copacul acela,nu de alta dar mi-e că se rupe creanga și eu sunt Eco.
A atins cea mai înaltă scară a sarcasmului,făcându-l pe brunet să chicotească și să se teleporteze jos îndreptându-se spre mine.
Inevitabilul se produce,iar buzele noastre se contopesc în cel mai dulce sărut.Limbile noastre se duelau dorind fiecare să câștige,acesta iese învingător și începe să-mi exploreze fiecare colțișor al lăcașului meu umed.Inima îmi zburda de fericire,el era un vrăjitor și a făcut să dispară toate sentimentele impure din sufletul meu.Întrerupem sărutul și îmi cuprinde talia de viespe cu brațele sale puternice șoptinu-mi cel mai dulce:
-TE IUBESC!!!
Gata fethele,aștept în continuare păreri și crtici,mercy pt comuri,vă iuby mult GBye