O dragoste imaginara

Capitolul 1

" - Te-ai intrebat vreodata de ce cerul devine alb inainte sa atinga marea ?
- Tu sti de ce ?
- Nu - raspunse Jason - dar mi-e dor de acel cer.
- Poate devine alb pentru ca asa, cand ne uitam la el ...putem sa ne imaginam cum continua in partea cealalalta - raspunse Julia inchizand usa. "
In sfarsit, dupa luni intregi de asteptare, a venit. Am asteptat atat de mult. Mi-am facut mi de idei cum ar putea fi. Si acum ca o am, incepe sa-mi para rau. Ah ...asa sunt eu. Am urat mereu sfarsiturile. Am citit de nenumarate ori aceste randuri si tot nu reusesc sa ma impac cu idea ca totul s-a terminat. Poate sa sune cam ciudat, dar eu pun suflet in tot ceea ce fac, chiar si cand citesc o carte. Si asta a fost preferata mea. Nu cred ca stiti cine sunt. Ma numesc Sakura Haruno, am 16 ani si sunt singura la parinti. Locuim toti trei intr-un satuc din Japonia, Konoha. Nu stiu sigur ce fel de persoana sunt. Pot doar sa va spun ca sunt o fire mai inchisa, am putini prieteni de care sunt foarte legata si imi place scoala. Aud telefonul cum suna si raspund, fara sa ma mai uit cine este.
- Alo !
- Sakuraa !! Nu poti sa crezi ce mi s-a intamplat !! Mai ti minte ca parinti mei imi promisesera sa ma duca pentru cateva zile la vechia noastra casa ?
Asta este Hinata, prietena ea cea mai buna. Ne-am intalnit acum patru ani, cand ea s-a mutat in Konoha. Inainte familia ei stateau in Sapporo, dar moartea bunicilor a determinat aceasta schimbare. Hinata mi-a povestit ca acolo langa vechia lor casa era o mica padure, in care ea impreuna cu bunicul ei construisera o casuta. De asta se rugase atat de mult de ai sai sa mearga in vizita pe acolo.
- Da, ce s-a intamplat ? Ati fost ?
- DA ! Si m-am intalnit cu Naruto. Sti ca ti-am povestit, cand eram mici stateam mereu impreuna si ne jucam.
- A ...da, imi amintesc. Si, ce ati mai vorbit ?
- Am vorbit de el, cum mai merg lucrurile acum in acel oras. I-am povestit despre tine si ca esti prietena mea cea mai buna. I-am spus ca am venit acolo ca sa vad casuta si am mers impreuna. Mi-au placut mult acele trei zile in Sapporo. Sper sa ma intorc acolo in curand. Poate vei veni si tu o data cu noi !
- Da, o sa vin. Sa sti ca mi-ar place tare mult sa-l intalnesc pe acest Naruto. Te-ai pregatit pentru maine ?
- Da, am totul pus la loc. Maine mergem impreuna la scoala, bine ?
- Sigur ! La 07:45 sa fi in parc !
- Bine. Ne vedem maine. Pa !
- Pa !
Pun cartea pe masuta si ma bag in pat. Incet, incet ma ia somnul, cu gandul la cartea mea si la modul de a gasi acel loc.

Deci ...acesta este primul meu fic. Stiu ...este foarte scurt sad

...imi pare rau. Este sasusaku dar nu va spun nimic inainte. rock Astept comentariile voastre. happy2

Sper sa va placa si sa-mi spuneti daca vreti sa-l continui sau nu. kiss

pai de continuat ar merge , stii ?
adik ideea pare destul de originala la prima vedere , oricum ,
ai prea mult dialog iar descriere aproape deloc ,
stiu ca e primul tau fic , dar incearca sa citesti mai multe ficuri si sa te obisnuiesti ca descrierea e mama invataturii , (nu spun ca eu sunt perfecta )
sper sa ma anunti de continuare ,
si sa tii cont de sfaturi ,
apropo de randuri , fa capitolul mult mai lung ,
astept continuarea ,
crisu te pupaceste
P.S.: MUSTACHE !!!!!! Am trecut pe aici inaintea ta :P !!!!

|Hey hey, am venit si eu pe aici.
Ideea de destul de interesanta.
Nu prea am ce spune pentru ca a spus deja Crisulina ce era de spus.
Pai, spor la scris si la idei!
Kiss u, See ya! kiss

Subiect: Re: O dragoste imaginara Mier 01 Aug 2012, 00:21

Multumesc ca ma ajutati happy2

. Sper ca acest capitol sa fie mai bine facut. Si scuzati-ma daca nu o sa va anunt doar ca nu prea stiu cum se face rusinos

. Deci ...puteti sa-mi spuneti voi cum sa anunt pe cineva cand pun next, va rogg ?? please

Capitolul 2

Sasuke P.O.V

Totul devine din ce in ce mai ciudat. Ma simt de parca nu as fi in viata reala si totul este un vis. De la un timp au inceput sa se intample lucruri foarte misterioase in acest oras. Vila cea mai mare si cea mai vechie de aici era locuita de familia Evans si se numea vila Lanzon. Este chiar prima constructie facuta in acest loc. In aceasta casa locuiau doar un batran, ce se chema Albert, impreuna cu nevasta sa, Bessie.
Pe el nimeni nu-l vazuse vreodata. Nu iesea niciodata din casa pentru nimic. Singura care mai avea relati cu cei din oras era Bessie. Ea venea mereu sa faca cumparaturile sau sa trimita ceva la posta. Dar totul a inceput sa se schimbe incetul cu incetul. La un moment dat Bessie a inceput sa nu se mai faca mai deloc vazuta. Toti au crezut ca se simtea rau si nu s-au mai gandit la acest lucru. Asta pana acum doua saptamani, cand a inceput sa se duca vocea prin oras ca este moarta.

Si vocea s-a adeverit cand dupa doar cateva zile a avut loc inmormantarea ei. Ciudat este faptul ca nimeni nu a vazut-o si nu se stia din ce cauza a murit. Iar inmormantarea ei a fost intr-o padure mai batrana, doar cu cateva persoane, asta probabil pentru ca Albert Evans nu vroia sa se faca vazut. Si ce ma speria mai mult era ca nimeni nu facea nimic, toti se comportau de parca nu se intamplase nimic. Nu se mai vorbea despre inmormantare sau despre batranul Albert.

Si a devenit si mai rau de cand o familie noua a venit in acest oras si s-a mutat in vila Lanzon. Au trecut doar cateva saptami, dar parca sunt ani. Nu se mai vorbeste de ceea ce s-a intamplat sau de vechia familie Evans. Totul pare ca sa reintors la normal, dar nu este asa. Tacerea care acopera toate persoanele din acest loc este o dovada. Este ca si cum le-ar fi frica tuturor sa mai vorbeasca despre ce s-a intamplat. Ca si cum cineca ar vrea ca totul sa fie sters din mintea fiecarei persoane. Da ...sigur pentru asta au adus si acea familie noua, pentru a face totul sa para cat mai normal. Dar eu nu o sa ma las comandat de ei. Trebuie neaparat sa descopar ce se intampla aici. Asta incerc sa fac deja de cateva zile si nu reusesc. Nu gasesc o persoana care ar putea sa ma ajute. Toti sunt ca niste zombi care raspund la comenzile unei persoane.

Vad ca am uitat si sa ma prezint, pai la cate ganduri am in cap. Ma numesc Sasuke Uchiha. Am 20 de ani si locuiesc aici in Carlow de cand m-am nascut. Parintii mei sunt despartiti, tata a plecat cu mult in urma din oras iar eu am ramas cu mama, chiar si la varsta asta, pentru a o ajuta. Din intamplare dau cu privirea de ceasul mare pus pe peretele din camera. Este ora 01:25. Cu tot ceea se s-a intamplat in ultimele saptamani m-am cam neglijat. Dau sa ma indrept inspre pat cand vad ...

Asa ...sper sa il fi facut mai bun pe acesta ...spor la citit ...si inca o data imi pare rau ca nu v-am anuntat ! kiss

Astept comentari ... dap !

Subiect: Re: O dragoste imaginara Mier 01 Aug 2012, 20:58

buna

ce vede saske ?
astept nextul si sper sa ma anunti de continuare ,
as vrea mai multa descriere , (descrierea e mama invataturii )
as sper sa faci capitolul mult mai lung ,
mersy mult ,
zuzu te pupaceste

Subiect: Re: O dragoste imaginara Joi 02 Aug 2012, 16:16

Capitolul 3

Sakura P.O.V

Aud ceasul cum suna. Ma trezesc imediat si ma asez pe marginea patului. Ca de obicei incep sa ma uit prin camera sperand sa-mi treaca mai repede somnul si zic cuvintele magice ce ma ajuta mai mareu: " Sunt treaza ! ". Dupa 5 minute ma scol si ma duc la baie pentru am face siesta de dimineata. Cand ies ma simt deja ma simt mai bine. Astazi este miercuri 15 septembrie, prima zi de scoala din clasa a- 10- a. Imi iau un tricou verde putin mai lungut cu scrisul " What you waiting for", o pereche de blugi albi, in picioare tenesi verzi, iar parul meu roz il prind intr-o coada.
Ma uit la ceas si vad ca este ora 07:40 si imi amintesc ca-i spusesem Hinatei sa ne intalnim in parc la opt fara un sfert. Fara sa mai mananc ceva imi iau ghiozdanul in spate si pornesc la drum. Afara batea o adiere lina ce purta aerul proaspat de dimineata. Ajung in in parc la fix si o vad pe Hinata stand pe o banca, probabil asteptandu-ma pe mine. Ma apropii de ea, o salut si ii propun sa mergem spre scoala, iar ea accepta.
Pe strada eu nu am prea vorbit. O scultam pe ea povestind despre ce s-a mai intamplat cand a fost in Sapporo la vechia casa. Se pare ca s-a distrat foarte mult cu Naruto, nu face altceva decat sa vorbeasca despre el, de cat de dragut poate fi si de cate lucruri stie sa faca.
- Pacat ca locuieste atat de departe ... - spune Hinata intristandu-se.
- Cine stie, poate se va intampla un miracol si va veni aici sa locuiasca. Iar daca nu, sigur ai tai te vor mai duce in vizita acolo.
- Da ...sa speram. Uite, am ajuns !
Da, Hinata avea dreptate. Ajunsesem deja in fata scolii si era destul de devreme, deci aveam si destul timp sa mai vorbim cu ceilalti prieteni ai nostri. Si ar si trebui sa vii prezint. Neji este varul Hinatei. Ei doi se aseamana chiar foarte mult. Au amandoi parul lung si negru cu reflexii violete; iar ochii de culoarea gri. TenTen o fata foarte simpatica cu care m-am imprietenit acum multi ani. Are parul saten prins in doua cocuri. Deidara, care este un blond cu parul lung si ochii maronii foarte de treaba. Si Temari, si ea la fel blonda, doar ca parul il are prins in patru codite si ochii albastrii.
Acestia sunt prietenii nostri cei mai buni. Dar mai sunt si alte persoane care as putea sa vi le prezint, dar cu care nu ne prea intelegem. Acestea sunt Karin si Belle. Karin este o roscata cu parul lung, ochii de aceasi culoare si care poarta ochelari. Iar Belle este o fata cu parul negru si scurt, venita aici doar acum doi ani. Defectul lor este ca se dau la toti baietii din scoala si se culca cu ei. Indiferent de varsta, aspect sau caracter.
Intre timp vad ca s-a sunat si noi trebuia sa intram si sa ne ducem fiecare in clasele lor. Acestea fiind scrise pe usile de la intrare. Partea buna este ca noi toti stam impreuna. Intram in clasa si ne punem in banci. Eu stau cu Hinata. Neji cu Deidara si Temari cu TenTen. La scurt timp isi face aparitia si dirigentele nostru. Un om Inalt si facut destul de bine in ciuda varstei de 45 de ani.
- Buna copii. Sunt fericit sa va revad. Ma cunoasteti deja deci nu mai are rost sa ma prezint. Am o veste buna. Ve-ti avea un coleg nou. Eu trebuie sa plec acum deci va ve-ti face prezentarile voi. Intre timp el v-a sta in banca cu Karin, dar stiti bine ca maine vom organiza totul mult mai bine. La revedere!
- La revere domnule profesor. - am zis noi toti in cor - .
In urmatorul moment dirigintele ostru iasa iar in clasa isi face intrarea un baiat bine facut. Blond cu ochii albastrii si cu un zambet larg pe fata. Toti se strang in jurul lui si incep sa-l intrebe cum il cheama si alte lucruri. O vad pe Hinata cum se ridica si se duce spre el. Iar blondul cand o vede ii zambeste dulce si o strange in brate sub privirile intrebatoare ale tuturor.
- Sakura, acesta este Naruto. Cel despre care ti-am povestit eu. Naruto ea este prietena mea cea mai buna Sakura.
- Da, deci nu pot sa cred, in sfarsit il intalnesc pe faimosul Naruto !! Crede-ma Hinata nu face altceva decat sa vorbeasca despre tine. - bruneta imi da cu cotul in mana si cand ma uit la ea inteleg din privirea ei ca ar fi vrut sa ma omoare - .
- Imi pare bine sa te cunosc Sakura si sa sti ca si ea mi-a vorbit foarte mult despre tine. Mi-a povestit cam totul de cand va-ti cunoscut pana acum deci pot sa spun acelasi lucru despre tine.
Il prezentam clasei iar dupa se suna. Pauza a trecut chiar foarte repede, la fel ca orele celelalte. Puteam s-o vad din cand in cand pe Hinata tragand cu ochiul la banca lui Naruto si sa se uite urat cand Karin incerca sa vorbeasca urat cu el. Era evident ca ii place. Si cred ca si pentru el este la fel. Eu ma gandeam la cum as putea sa descopar mai multe despre acel oras. M-am gandit ca dupa ore sa ma duc la biblioteca pentru a cauta mai multe. Aud cum se suna, imi iau ghiozdanul si ies din clasa, indreptandu-ma spre biblioteca scolii. Dar sunt oprita de cineva. Ma intorc si il vad pe Naruto.
- Sakura, ce faci ? Vroiam sa te intreb daca ai vazut-o cumva pe Hinata. Sunt nou in acest oras si ma gandeam daca puteati sa ma ajutati voi doua, ce zici ?
- Hey Sakura, Naruto ! - se aude vocea suava a Hinatei din spatele nostru - . Unde erati ? V-am cautat peste tot ! Unde mergeti ?
Naruto i-a spus Hinatei daca vroia sa il ajutam sa cunoasca mai bine Konoha si ea a acceptat. Le-am spus ca mi-ar place foarte mult sa particip si eu, doar ca trebuia sa ma duc neaparat sa cat ceva. Mi-au propus sa vina si ei si sa cautam impreuna daca vroia. Asta insemna ca ar fi trebuit sa le spun totul si lor. Se cauta mai bine in trei decat singur, asa este ? Deci am inceput sa le povestesc totul despre cartea cartile care le-am citit. Despre diferitele lumi imaginare si despre orasul principal de acolo, Carlow. Le-am spus si ca la un moment dat explica o anumita strada de facut pentru a ajunge acolo, dar ca era prea departe, langa Londra. Li s-a parut destul de interesant si au acceptat sa ma ajute. Am mers toti trei la biblioteca si am inceput sa cautam fiecare informatiile necesare. Tot cautam noi asa, pana cand Naruto ne cheama.
- Fetelor ! Veniti putin !
- Ce ai gasit ? - strigam noi in cor curioase sa auzim ce avea sa ne spuna blondul - . Cand ajungem acolo il vedem pe el cu o carte in mana. Ne apropiem mai mult si incepe sa citeasca.
- .....

Sper sa fie frumos happy2

...spor la citit kiss

Subiect: Re: O dragoste imaginara Lun 06 Aug 2012, 10:47

Capitolul 4

Sasuke P.O.V

Dau sa ma indrept spre pat cand vad ceva cazut pe jos. Ma apropii mai mult si imi dau seama ca este o poza, cu o femeie in jur de 20 si ceva de ani. Parea foarte fericita, cred ca era in vacanta. Mi se pare cunoscuta, dar nu stiu de ce. Ma uit mai atent in spate, la indepartare, si vad o anumita statuie. Imi dau seama ca aceea este Statuia libertatii din New York. Dar cine este aceasta femeie si de unde a aparut poza ? Cred ca a cazut din cartile care le luasem cand am fost la biblioteca acum cateva zile. Nu am gasit ce imi trebuia, am vorbit putin cu doamna Turner si mi-a dat ea cateva carti de la ea, zicandu-mi ca o sa-mi fie de folos. Deci este posibil ca poza sa-i apartina ei.

Este destul de vechie si asemanarea dintre bibliotecara orasului si femeia din poza este uimitoare. Poate cand era tanara ii placea sa calatoreasca mult. Dar este destul de ciudat. Nimeni nu a vorbit vreodata de calatoriile sale in lume si de asta eu credeam ca nimeni nu iesise vreodata din acest oras. Este oficial, nu dorm de doua zile si incepe sa ma doara capul, poate pentru ca aceasta poveste imi cam ocupa mult din timpul meu liber si din gandire. Ar fi mai bine sa ma culc cateva ore si sa continui treaba asta maine. O sa ii fac si o vizita doamnei Turner ca s-o intreb de poza si sigur atunci voi intelege mai bine lucrurile. Poate cu aceasta ocazie voi gasi si o persoana de incredere care sa ma ajute. Dar pana atunci mai este ceva timp.

Sakura P.O.V

- Ce ai gasit ? - strigam noi in cor curioase sa auzim ce avea sa ne spuna blondul - . Cand ajungem acolo il vedem pe el cu o carte in mana. Ne apropiem mai mult si incepe sa citeasca.
- " Nu pot sa cred. Presupunerile mele s-au adeverit. Am descoperit in sfarsit o cale pentru a trece din orice loc imaginar intr-unul real. Si este atat de usor. Nu stiu cum am facut sa nu-mi dau seama de la inceput. " ... - Naruto se oprise din citit pentru o secunda, uitandu-se mirat la noi. Nu stiu daca el si Hinata credeau cu adevarat acestei povesti sau daca incercau sa o faca doar de dragul meu, pentru a ma ajuta, dar oricum ar fi imi pare bine ca macar incearca. Chiar daca nu ar face-o, mi-ar pare rau, dar as continua sa caut, cu sau fara ei. Nu cred ca exista in lume o persoana mai incapatanata decat mine. Vad cum blondul isi intoarce privirea spre carte continuand sa citeasca iar eu devin din ce in ce mai curioasa - . " In toate locurile in care am fost exista un copac de cel putin 100 de ani cu un trunchi foarte mare in care ar incape desigur un om sau chiar si doi. La inceput credeam ca este un lucru normal avand in vedere varsta acelor locuri si nu le-am mai bagat in seama. Dar apareau oriunde, nu doar in locurile imaginare, dar si in cele reale. De la un timp am inceput sa le examinez mai de aproape si mi-am dat seama ca aceste trunchiuri au un rol mult mai important decat noi ne-am putea imagina. "

Am ramas masca. Nu m-am gandit niciodata la aceasta posibilitate. Ar fi chiar ...fenomenal sa gasesc o cale pentru a ajunge acolo. Dar raman inca unele lucruri de vazut. De exemplu daca exista un trunchi ca acelea aici la noi. Si daca da, cum functioneaza ? Of, cate intrebari si cat de putin timp la dispozitie pentru a le gasi raspunsuri. Pentru seara asta cred ca am facut destul. Nu cred oricum ca am putea gasi ceva la ora asta pe intuneric si asa de obositi. Mergem fiecare acasa la el si ne dam intalnire maine la scoala. Eu eram singura acasa si asa voi fii pentru inca o luna. Ai mei au trebuit sa plece pentru motive de munca si nevrand sa ma ia de la scoala pentru atat de mult timp m-au lasat acasa. Au incredere in mine, chiar daca am doar 16 ani, si in plus acesta este un satuc destul de mic, ne cunoastem toti si nu se pot intampla cine stie ce lucruri.

Dupa o noapte linistita de somn ma scol si eu. Ciudat, azi nu am auzit alarma ceasului. Poate eram prea obosita si nu mi-am dat seama. Cand ma uit la ceas vad ca este ora 07:40 si eu eram inca in pijama. O iau la fuga prin toata casa ca sa-mi gasesc ce-mi trebuie. Imi iau repede o pereche de pantaloni si un tricou. Ma incalt cu ce mi-a venit la mana si incerc sa ma pieptan cat de repede pot. Ies din casa, inchid usa cu cheia si incep sa fug. Dar nu trec nici 5 secunde ca ma opresc si ma intreb singura. Unde ma duc ? Si imi raspund tot eu: La scoala ! Pai si atunci unde este ghiozdanul ? Desigur sus in camera mea. Deci, deschid repede usa, o iau la fuga pe scari si ma napustesc in camera mea cautand ca nebuna saraca geanta. O gasesc pe fotoliu, o iau si plec spre scoala. Pe strada ma uit la ceas si vad ca este 07:56. Of doamne ! Sunt obisnuita sa fac asa, mi se intampla mai mereu, sper doar ca dirigintele nostru sa intarzie 2, 3 minute. Ajung intr-un sfarsit in curtea scolii si mai vad cate un elev tot intarziat ca mine care intra in graba. Accelerez si fug spre clasa. Spre fericirea mea dirigintele nostru inca nu ajunsese. Deci ma pun in banca langa Hinata si incep sa-mi scot cateva carti.

Hinata si Naruto se uita mirati si amuzati la mine probabil intelegand tot ce mi s-a intamplat. Cred ca dupa atata alergat aratam foarte haios, si in plus nici nu ma prea pregatisem, nu avusesem timp. Dirigintele nostru intra in clasa. Si uitasem, de obicei in prima zi de scoala se aranjeaza bancile, dar el ieri nu a putut sa ramana pentru ca avea treaba, deci trebuie sa o facem astazi. Incepe sa vorbeasca si la fel ca in fiecare an zice: " Azi o sa rezolvam problema cu statul in banci, copii ! " . Kakashi este mereu acelasi. Ne striga si ne spune pe rand cine in care banca trebuie sa se duca. Pana la urma pe mine m-a pus cu Deidara, pe TenTen cu Neji, pe saraca Temari cu Karin, iar pe Hinata cu Naruto. Pai ce pot sa spun. In legatura cu bancile ador dirigintele acesta, mereu ne face pe plac, parca ne-ar citi gandurile. Numai bine pana ne-am aranjat noi s-a si sunat si a inceput pauza.

Cei doi vin la mine si incepem sa vorbim despre ce a citit Naruto aseara. Era destul de ciudat, dar si curios. Trebuia neaparat sa cautam un trunchi si sa descoperim daca totul este adevarat sau nu. Dar unde ? Cei doi se uitara unul la altul si dupa imi spun ca, casuta lui Hinata, din Sapporo, era construita pe un copac vechi de aproximativ 100 de ani, care avea o intrare inauntru. Era perfect dupa descrierea de aseara. Am ramas uimita. Nu pot sa cred. Simt cum mor de fericire si nerabdare. Trebuie sa mergem cat mai repede in acel loc. Este destul de departe dar, ai mei nu sunt acasa, ai lui Hinata sigur o vor lasa dupa cateva rugaminti, iar Naruto nu stiu. Tocmai in acel moment blondul se decide sa ne spuna ceva.

- Eu am locuit acolo pana de curand deci daca ii voi intreba pe ai mei sigur ma vor lasa. Si o sa reusim sa mergem toti. - Eu si bruneta dam afirmativ din cap si ii explicam baiatului ca nu o sa avem probleme in a convince parintii ei, iar ai mei nu sunt acasa - . Eu propun sa mergem maine dupa scoala. E vineri, deci avem tot weekend-ul liber sa cautam. - Acceptam propunerea lui si chiar in momentul acela se suna. Ajung repese acasa si imi pregatesc ceva pentru mica nostra calatorie de maine. Apoi ma pun in pat si astept nerabdatoare ca ziua de maine sa ajunga.

Subiect: Re: O dragoste imaginara Vin 19 Oct 2012, 23:10

Foooaartee dragutzz...imi place mult,Asa ca hai cu Nxt-u Te pooop

Subiect: Re: O dragoste imaginara Sam 20 Oct 2012, 17:26

Frumoos fic. Ma intreb de ce nu l-am citit pana acum. Abea astept nextu si ca cei trei sa gaseasca acel oras,orasel,sat... orice ar fi el. Sa ma anunti si pe mine cand pui nextu. Bye!

Subiect: Re: O dragoste imaginara Sam 20 Oct 2012, 20:58

Heyy ...vad ca cineva inca imi citeste ficul lough

! Pai multumesc pentru comentarii kiss

.
Acesta e next-ul, sper sa va placa happy2

CAPITOLUL 5

Sasuke P.O.V

Ma trezesc brusc din somn si sar din pat. Am avut un cosmar ingrozitor. Ma asez pe marginea patului si imi pun fata in palme, incercand sa ma linistesc. Dar nu reusesc, inima mea batea atat de tare ca ma inapsimanta. Da, acesta era singurul lucru de care imi era frica, sa aud propria mea inima cum imi bate in piept. Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata dar este ceva inspaimantator.

START FLASHBACK

Eram intr-o padure, noaptea. Ma uitam in jurul meu cautand ceva care sa ma indrume. La un moment dat vad o potecuta si merg pe ea. Dupa cateva minute ajung intr-o poienita. Incerc sa disting ceva inintuneric si raman uimit. Langa mine era mama, care statea langa un vechi copac in genunchi si plangea. La cativa metri in fata era tata, care statea in picioare si se uita la mine ca si cum ar vrea sa-mi spuna ceva. Incerc sa ma duc la el dar nu reusesc. Atunci, il vad cum se indeparteaza din ce in ce mai mult. Incep sa ma sperii. Nu vroiam sa plece si sa ne lase din nou. Sau cel putin sa mai vorbesc macar o data cu el. Imi era asa de dor de el.

Chiar daca am 20 de ani, toate amintirile mele din copilarie sunt cu el. Iar eu tin foarte mult la ele. Nimeni nu mi le va putea lua vreodata. Incerc sa fug ca sa-l opresc. Dar tot nu reusesc. Era ca si cum cineva sau ceva nu ma lasa sa ma indepartez de acest loc. Il vad pe tata cum aproape disparuse in intuneric. Nu ! Nu pot sa cred ca l-am pierdut din nou. Urasc acest sentiment de neputinta. Sa participi la o nenorocire si sa nu poti sa faci nimic pentru a o impiedica. Ma uit la el. Constient ca este ultima oara cand il mai vad. El imi zambeste dulce. Asa cum facea cand eram mic si nu reuseam sa fac ceva, iar el imi explica mereu cum si imi spunea ca nu este nimic.

La un moment dat vad ca imi arata ceva. Acel ceva era chiar in spatele meu. Imi era oarecum frica sa ma intorc. Stiam deja ca daca o voi face, nu o sa-l mai vad dupa. Dar nu aveam de ales. Trebuia sa fie ceva cu adevarat important daca imi aparea in vis pentru a mi-l arata. Deci ma intorc incep, fiind pregatit pentru orice si raman uimit. In spatele meu era un copac. Acel vechi copac langa care mama plangea la inceput. Ce legatura are acesta cu toata povestea ? Si de ce tata mi-l a aratat ? Observ ca mama acum era in picioare si se uita la mine cu lacrimi in ochi.

Se uita pentru ultima oara la mine, dupa aceea la copac, si imi spuse: "Du-te !" Stai ! Unde sa ma duc ? Si as vrea sa stiu si eu ce legatura are acest copac cu tata, mama, si mai ales cu mine ! Dar nu mai am timp sa ma gandesc ca totul incepe sa se miste. Totul adica doar eu si copacul. El devenea din ce in ce mai mare, se apropia. Era ca si cum ar fii vrut sa ma inghita. Nu stiam ce se intampla dar am inceput sa ma sperii. Dintr-o data a ajuns asa de aproapa ca am intrat inauntrul lui. Si am inceput sa cad in jos. Nu vedeam nimic. Am inceput sa urlu si chiar in acel moment m-am trezit.

END FLASHBACK

Ma asez din nou pe spate si imi duc mainile la cap. Tata ...deja era doar o amintire pentru mine. Chiar daca tin atat de mult la el si am atat de multe amintiri cu el, asta nu este de ajuns pentru al amintii toata viata. Mai toti spun ca o persoana chiar daca nu e aproape va traii mereu in inima lor. Dar nu este adevarat. Cel putin nu pentru mine. Asa se intampla la inceput, dar cu timpul totul se schimba. Persoana la care tineai atat de mult si fara de care viata ti se parea inutila incepe sa nu mai fie asa de importanta. Incepi sa "suparietuiesti" si fara ea. Partea proasta e ca iti dai seama cand deja este prea tarziu si amintirea nu mai este atat de vie ca inainte, dar doar o imagine stearsa.

Sentimentul dispare, iti mai amintesti doar ca tineai enorm la ea, dar nu vei mai reusii niciodata sa simti aceleasi lucruri. Ei bine asta mi se intampla mie cu tatal meu. Incerc sa imi ascund sentimentele. Asta fac de o viata intreaga. Unii spun ca este gresit. Stiu ca au dreptate, dar mie imi place asa. Mama imi spune mai mereu ca sunt mare, ca imi trebuie o fata si ca ar fii bine si sa ma insor, dar eu nu o ascult. Nu imi plac fetele de aici, Parca ar traii in lumea lor, nu inteleg nimic, nu ma inteleg pe mine. Nu vreau sa-mi petrec restul vietii cu o fata care nu intelege ceea ce simt. Daca ma gandesc mai bine eu nu vreau o fata. Pot sa traiesc si fara una.

Indrept mana inspre noptiera si iau ceasul de pe ea. Este ora 10:30. Il pun la loc, ma ridic si ma frec la ochi. La biblioteca inchide la 13:15. Am timp destul. Ma duc sa-mi fac o baie, ma schimb si plec. Inainte sa ies pe usa ma intorc si iau si poza de aseara. In 15 minute sunt acolo si ma duc sa o caut pe doamna Turner. O gasesc la ultimul raft cu carti, cel mai vechi, acela cu povesti fantastice. Avea o carte in mana si citea ceva chiar la sfarsitul acesteia. Era foarte ingandurata, deci trebuia sa fie ceva cu adevarat important. Ma apropii si, de cum eram cu mult mai inalt decat ea reusesc sa citesc cateva cuvinte.

Loc imaginar ...copac ...important ... Stai asa. Copac ?! In visul de aseara tata imi arata un copac, iar mama imi spunea sa ma duc, dar unde ? Oricum avea legatura cu acel copac ciudat si foarte batran. Imediat dupa ce am citit aceste cuvinte batrana bibliotecara inchide cartea ca si cum nu ar fii vrut sa aflu ce era scris inauntru si se intoarce inspre mine afisand un zambet cat se poate de fals. Era atat de vizibil ca ascundea ceva, si anume cartea aceea. O pusese la spate si o asezase la loc in raft.

- Buna ziua Sasuke. Pot sa te ajut cu ceva ? - Da ! Data trecuta imi trebuiau niste carti si nu le-am gasit aici, de aceea dumneavoastra mi-ati dat cateva in imprumut. Aseara am gasit poza aceasta pe jos si am vazut ca femeia din ea seamana foarte mult cu dumneavoastra. M-am gandit ca va apartine si am venit sa v-o dau inapoi si sa va intreb ceva.

Fata doamnei Turner devenii alba la vederea pozei. Nu reusesc sa inteleg daca e fericita sau suparata. O atinge usor cu mana dreapta in timp ce mana stanga o ducea la gura, in semn de mirare. Nu resesc in nici un fel sa inteleg ce dumnezeul meu se intampla aici ! Femeia lasa mana in jos si se intoarce la tipica ei fata rece si indiferenta.

- Da. Ai dreptate, acea femeie din poza sunt eu. Ce vroiai sa ma intrebi ? - Pai ...eu credeam ca nimeni nu a parasit vreodata Carlow si nu am auzit niciodata vorbind despre calatoria dumneavoastra.

Fata doamnei Turner acum exprima mirare. Probabil nu se astepta sa intreb despre asa ceva. Sper doar sa nu fie si ea una din asa zisele marionete care traiesc intr-o lume a lor. Astept un raspuns dar vad ca femeia nu are de gand sa mi-l dea, sta doar inlemnita si se uita la mine. Nu stiu ce sa fac. Povestea asta devine din ce in ce mai ciudata. E ca si cum ar ascunde ceva si i-ar fi frica sa-mi spuna ce. Sau poate eu incep sa inebunesc. Nu. Nu si nu. Eu stiu ca ceva se intampla. Nu stiu inca ce dar sigur este ceva. Si trebuie sa aflu.

- Vezi tu Sasuke ...cand eram tanara imi placea foarte mult sa calatoresc. Acum ca am imbatranit nu o mai fac, iar ceilalti au si uitat ca candva vedeam lumea si le povesteam ce se intampla acolo afara. E ca si cum nu s-ar fii intamplat niciodata, eu sunt singura care isi aminteste despre asta. Da. Deci aveam dreptate. Este ceva la mijloc. Ea a spus ca ceilalti au uitat, sau cel putin asa incearca sa arate, exact cum s-a intamplat si cu vechia familie Evans. Stiam eu ca este ceva in neregula.

La un moment dat se aude un strigat de copil. O fetita chema pe doamna Turner pentru a o ajuta cu o carte. Aceasta pleca, dar nu inainte sa se uite la mine. Imi zambi, intr-un mod in care nu o mai facuse niciodata pana acum iar dupa imi spuse un simplu "La revedere Sasuke". Ma intorc acasa ingandurat. Sunt sigur ca puteam sa descopar ceva foarte important de la bibliotecara care sa ma ajute sa inteleg mai multe din cate se intampla in jurul meu. Ziua urmatoare o voi petrece in a citii cartile date de ea. Cine stie, poate voi gasi alte amanunte importante.

Subiect: Re: O dragoste imaginara Dum 21 Oct 2012, 11:55

Imi place! dap !

Este asa de ciudat.
Adica o intrare in copac? hmm..realy?

Super!

Astept nextu.
Sa ma anunti.
Bye!! hi!

Subiect: Re: O dragoste imaginara Dum 21 Oct 2012, 13:54

O intrare in copac....hmmm cam bizar si plin de secrete..Sincer chiar imi place,dar ai grija cum asezi in pagina...Te puup si astept nXt

[colo=lime]Edit Anna Dynamitte: Este interzisă şi folosirea scrisului mic, culorilor negre sau închise ce nu sunt vizibile, cât şi culorile neon.

Subiect: Re: O dragoste imaginara Mar 23 Oct 2012, 18:07

Bună!
Pentru că ai început un nou fic, vreau să te informez că ar trebui să iei la cunoştinţă şi informaţiile din acest topic. Dacă ai făcut-o deja, mă bucur că avem membrii conştiincioşi.

O zi bună şi baftă cu ficul!

P.S.: Aş vrea ca pe viitor să nu mai faci spam cu double-post. Mulţumesc!

Titlul – Se potriveşte în context, dar nu mi se pare suficient de interesant, cât să mă facă să intru din propria iniţiativă să citesc fic-ul. Estetic, arăta mai bine dacă adăugai diacriticul unde era nevoie: O dragoste imaginară

Ideea – Mie mi se pare originală, nu am mai întânlit nicăieri această idee. Altceva ce mi s-a părut nou si interesant, a fost diferenţa de vârstă a celor doi, mă bucur că nu i-ai creeat pe protagonişti, având aceeaşi vârstă, învăţând la acceaşi clasă, în aceeaşi bancă şi tot aşa. Vreau cât mai multe concepţii nefolosite, care să îmi crească interesul şi să mă facă să doresc să citesc în continuare, aşa vei menţine atenţia şi curiozitatea cititorilor. Dacă ai o bază originală, nu înseamnă că ai captat total cititorii, este nevoie ca fic-ul să fie autentic de la început până la sfârşit.

Descrierea – Din perspectiva lui Sasuke am mai vazut ceva descriere sentimentală, însă la Sakura lipseşte. Aş dori să văd mai multă, să înţeleg ce simte personajul. La tine este mai mult naraţiune, te-ai bazat pe actiune, pe care ai dezvoltat-o în cât mai multe rânduri, ceea ce a eclipsat descrierea. Într-un fic, descrierea este cea mai importantă, nu cea a exteriorului, să redai fiecare amănunt despre imaginea de afară: cum bate vântul, frunzele copacilor, temperatura, etc... Şi aceasta are rolul ei, nu trebuie să lipsească, dar nu vreau să ia locul descrierii sentimentale, pe aceea vreau să o scoţi în evidenţă. Aşa, cititorul, este întrodus în pielea personajului şi îi percepe stările, trăirile. În concluzie, lucrează cât mai mult la descriere, pune-te în pielea personajului, ca şi cum totul ţi se întâmplă tie, nu Sakurei sau lui Sasuke.

Dialogul – La fel ca la descriere, din perspectiva lui Sasuke nu prea sunt probleme la dialog, replicile sunt bune, nu sunt seci, insă la celălalt personaj... Multe, multe replici, majoritatea puteau fi introduse uşor în naraţiune. Poţi transforma şi în vorbire indirectă, sau chiar elimina unele replici. Am observat că scrii, consecutiv, replicile a două personaje şi nu incepi de la capăt. Exemplu:

Citat :: - Buna ziua Sasuke. Pot sa te ajut cu ceva ? - Da ! Data trecuta imi trebuiau niste carti si nu le-am gasit aici, de aceea dumneavoastra mi-ati dat cateva in imprumut. Aseara am gasit poza aceasta pe jos si am vazut ca femeia din ea seamana foarte mult cu dumneavoastra. M-am gandit ca va apartine si am venit sa v-o dau inapoi si sa va intreb ceva. – Este geşit, pe a doua o începi de la capăt şi laşi un spatiu între ele, cum laşi între paragrafe:

- Buna ziua[virgulă] Sasuke. Pot sa te ajut cu ceva ?

- Da ! Data trecuta imi trebuiau niste carti si nu le-am gasit aici, de aceea dumneavoastra mi-ati dat cateva in imprumut. Aseara am gasit poza aceasta pe jos si am vazut ca femeia din ea seamana foarte mult cu dumneavoastra. M-am gandit ca va apartine si am venit sa v-o dau inapoi si sa va intreb ceva.

Vreau să menţionez că ai evoluat de la primul capitol, se văd diferenţe de la început până acum, la capitolul cinci. Şi nu mă refer numai la dialog, dar şi la descriere. Mă bucur să văd asta, având în vedere că nu te-a criticat nimeni.

Acţiunea – Nu este foarte grăbită, dar nu decurge nici cum trebuie. În mare parte, acţiunea depinde de descriere. Daca ai descriere cât este nevoie, nu trebuie să umpli capitolul numai de acţiune, ca să ai ce scrie, iar noi ce să citim. Însă când lipseşte, tu trebuie să scrii ceva, să faci un capitol, aşa ca narezi căt mai mult şi devine prea multă acţiune într-un singur capitol, cât pentru două-trei, aşa că este grabită. De aceea insist atât de mult pe descriere şi sper ca înţelegi importanţa ei.

Estetica – În ultimul capitol arată foarte bine. Ai spaţii între paragrafe, aşezare frumoasă în pagină, font-ul simplu, alb. Peste tot, la fiecare capitol, vreau să văd estetica la fel. Acelaşi font, aceeaşi aşezare în pagină.

Greşeli de ortografie – Ai câteva greşeli, puţine de tastare, dar mai multe ortografice.

Daca ma gandesc mai bine[virgulă] eu nu vreau o fata.

Ma apropii si, de cum eram cu mult mai inalt decat ea[virgulă] reusesc sa citesc cateva cuvinte.

Nu stiu inca ce dar sigur este ceva. Si trebuie sa aflu. -> Nu stiu inca ce[virgulă] dar sigur este ceva si trebuie sa aflu.

mi-l a –> mi l-a

ar fii vrut –> ar fi vrut

amintii -> aminti

va traii –> va trăi

reusii -> reuşi

ar traii –> ar trăi

devenii -> deveni

ca candva –> că, cândva

s-ar fii intamplat –> s-ar fi întâmplat

vechia -> vechea

a citii –> a citi

Greşeli de tastare

Inintuneric –> în întuneric

Incep –> încet

Alexandra, puiule, atât am avut de spus. Sper să te ajute critica mea şi îmi pare rău pentru întârziere. Sunt sigură că o să evoluezi foarte mult, mai ales acum. Sper să aduci repejor următorul capitol şi să mă anunţi şi pe mine. Dacă ai vreo nelamurire, îmi poţi spune printr-un mesaj privat. Mult succes în continuare! a hug

Am adus next-ul. Stiu ca e scurt ...imi pare rau ! Lissa ...multumesc pentru critica si sper ca acest capitol sa aiba cat de cat mai mult descriere sentimentala, daca nu o sa mai incerc happy2

! Mersi pentru comentari, sper sa va placa, spor la citit ! dap !

CAPITOLUL 6

Drumul a durat cam 5 ore. Am mers toti trei cu autobuzul. Nu aveam nimic altceva de facut asa ca mi-am bagat castile in urechi, ca de obicei, si m-am lasat transportata in lumea viselor. Nu am adormit. Doar ca am inchis ochii, si pentru acelea cateva ore nimeni si nimic nu a mai existat in lume. Sau cel putin nimeni inafara de el. Ascult "Phantom Rider". Are un nume cam ciudat, nu te face sa vrei s-o asculti. Dar pe mine nu ma intereseaza titlul, ci sunetul si cuvintele. Imi place faptul ca e lenta, si in special cand zice "Now I'm here, no more fears". Ma face sa-l imaginez, sa incerc sa-l simt cat mai aproape, chiar daca nu l-am vazut niciodata. Cantecul s-a terminat. Deschid ochii si oftez vazand cum Hinata si Naruto se simt bine impreuna. Poate mica noastra "aventura" ii va ajuta sa se apropie mai mult unul de celalalt, si pe mine sa gasesc ceea ce vreau. Ii inchid la loc si pun din nou melodia. Incerc sa-mi imaginez ca el este pe scaun langa mine. La un moment dat ma intorc si il vad zambind, un zambet atat de dulce.

Refuz sa cred ca exista doar in mintea mea. Pur si simplu refuz, nu pot sa cred. Decat sa traiesc o viata intreaga suferind la gandul ca nu-l voi vedea niciodata prefer sa traiesc visand, visandu-l pe el cu mine. Hinata este prietena mea cea mai buna. Ea este singura care stie totul despre mine, inclusiv faptul ca sunt o asa zisa "visatoare". Nu m-a criticat si nu m-a judecat niciodata, de asta tin la ea. Pentru mine este ca si cum m-as hrani cu imaginatie. Suna ciudat, stiu, dar asta sunt eu. Urasc cand cineva nu ma crede. Urasc faptul ca unele lucruri din pacate sunt imposibile de facut, ca exista limite in orice. In alte cuvinte urasc felul acesta de viata. Poate par o fata care asculta mereu de ceilalti, dar nu este chiar asa. Pur si simplu nu ma intereseaza de ce se intampla in jurul meu pana nu ma afecteaza. Daca fac ceva o fac pur si simplu pentru ca, cred, ca asa este mai bine. Doamne, sper din tot sufletul sa gasim ceva in Sapporo. Dintr-o data deschid ochii si ma uit afara. Observ ca cerul se intuneca.

Asta insemana ca o sa se puna pe plouat. Ciudat, cand am plecat din Konoha timpul era asa de frumos. Parea ca ar fi o zi ca intr-un bazm, cerul senin, soarele care incalzeste totul cu razele sale blande si pasarelele cum sboara dintr-un copac intr-altul ciripind melodios. Cand eram mica si mama imi citea astfel de povesti ma incantau atat de mult. Cu timpul am inceput sa-mi dau seama ca sunt facute anume pentru a te face sa te simti bine. De asta copiilor se citesc, pentru ai face sa fie fericiti. Bine, au efectul asta cu oricine, chiar si cu adultii sau cei mai mari. Sau desenele animate. Nu vi sa intamplat niciodata sa va uitati la un film horror si dupa, pentru a inlatura cat de cat frica sa dati pe un program cu desene animate ? Pai mie da, mereu fac asa. Revenind la cerul innorat, adevarul este ca pe aici timpul este cam schimbator. Nu are nimic. Cu soare sau fara eu tot o sa gasesc ceea ce vreau. Nu o sa fie o amarata de ploaie cea care ma va impiedica sa-mi realizez dorintele.

Imi asez capul pe fereastra si inchid din nou ochii, incercand sa ma gandesc la ceva frumos. Imi amintesc cand am inceput pentru prima data sa citesc cartile acestea. Ma intorceam de la biblioteca cu o carte noua in mana. Noua pentru mine, dar cred ca avea in jur de 50 - 60 de ani. O gasisem in raftul cu cartile vechi fantasy. Din cate am vazut erau mai multe, cam 11, scrise de acelasi autor si cred ca vorbesc despre acelasi lucru. Cautam ceva nou de citit dar nu gaseam nimic din ceea ce imi placea asa ca luasem "Cuvintele care nu mi-le ai spus". Nu imi placea chiar asa de mult dar vroiam neaparat sa iau ceva. Cand dau sa plec cartea imi cade din mana. Ma aplec sa o iau de jos si vad ca in raftul de jos erau cateva carti foarte vechi si pline de praf. Curioasa de fel sa vad despre ce este vorba am pus cartea pe masa si am inceput sa le sterg pe acelea. Pana la urma am reusit si am scos-o pe prima. Sincera sa fiu la inceput povestea mi s-a parut cam banala, dar m-a interesat faptul ca erau lasate acolo, ca si cum nimeni nu ar vrea sa le citeasca.

Mi s-a intamplat de mai multe ori sa nu termin de citit ceva. Pur si simplu nu reuseam. Eram gata gata sa fac acelasi lucru si cu acestea. Dar intr-o zi, cai mei erau la munca si se intorceau foarte tarziu. Ma lasasera pe mine acasa. Si decum nu aveam nimic mai bun de facut, am luat acea carte si m-am decis sa mai citesc inca un capitol, sperand sa ma razgandesc si sa gasesc ceva interesant. Si asa a si fost. Vorbea despre un baiat din acel orasel, Carlow. Locuia impreuna cu mama sa si avea 20 de ani. Tatal sau plecase de mult timp, cand el avea doar 8 ani, iar motivul nu se stia inca. "Ochii negrii asemeni unui abis intunecat in care isi ascunde tristetea si suferinta; parul putin lung si negru, cu reflexe albastrui, in fata atarnandui usor doua suvite", Din momentul in care am citit asta am ramas nemiscata. Nu stiu de ce dar m-a atrs foarte mult, ma simteam ca si cum l-as fi cunoscut de o viata intreaga. In acea zi am terminat prima carte si m-am dus la biblioteca sa o iau pe urmatoarea...

Waaai ce dragutz! heh

Imi place,sincer,dar ai grija la greselile de scriere ok?
Te pup si atept Nextul jos palaria in fata

P.S:Mersii de anunt thank you

In carte scrie despre Sasuke? Super! E foarte frumoasa ppovestea. Dar e asa de curios. Si amani mult data la care vor gasi orasul. Asta nu-mi place. A mai trecut un capitol si inca nici nu sunt la copac. Eu aici nu mai pot astepta. Vreau acum sa vad tot ce se petrece. Sunt mult prea curioasa. Anunta-ma si pe mn la next.

Am adus next-ul. Sper sa va placa happy2

...si sa nu mai fi amanat nimic de data asta lough

! Spor la citit si mersi de comentarii !

CAPITOLUL 7

Sakura POV

Si cand ma gandesc ca mereu lucrurile frumoase sunt trecatoare, sau uneori chiar nu exista. Mi se intampla destul de rar, din fericire, sa ma trezesc bucuroasa, sa vreau sa fac de toate in acea zi, sa cred ca nimeni si nimic nu-mi poate strica entuziasmul. Si spun "din fericire" pentru ca acele zile sunt cosmaruri pentru mine. Asta pentru ca de fiecare, dar de fiecare data, trebuie sa existe un lucru care strica totul, ceva ce nu reusesc niciodata sa ignor. Concluzia: sunt cea mai ghinionista persoana din lume, iar partea cea mai rea este ca mai mereu sunt eu acel element care distruge fericirea. Spun asta pentru ca am o presimtire foarte proasta. Sunt asa de fericita, inima imi bate asa de tare la gandul ca voi putea sa-l gasesc ca parca vrea sa-mi iese din piept. Nu vreau ca acest lucru sa fie stricat de ..mine insumi. Nu as rezista loviturii.

Ne apropiem din ce in ce mai mult de a descoperii ceea ce o singura persoana pana acum a facut-o, sau cel putin doar aceasta a scris despre ea, fara sa se ingrijoreze de consecintele actiunilor sale. Pur si simplu vroia sa tranzmita lumii intregi ca puterea mintii umane este infinita, in dimensiune, dar si in putere. Mi-e teama sa nu se intample ceva ce ar putea strica totul azi.

Incerc sa-mi inlatur toate gandurile acestea negative din minte si deschid din nou ochii. Ma uit pe fereastra si vad ca de data aceasta peisajul era diferit. Afara se intunecase, semn ca noaptea venea. Era si normal, am iesit de la scoala si am mai facut si drumul acesta de vreo 5 ore. Dar este ceva in plus, suntem intr-un oras, sau mai bine spus orasel. Dar sa nu credeti ca erau doar casute mici si sarace sau ceva de genul, din potriva, acestea nu existau mai deloc. Tot ce vedeai erau vile mari si luxoase de bogatasi. Iar acum ca este seara se vedeau toate luminile aprinse in casa.

Probabil am ajuns in Sapporo, nu imi amintesc sa fi trebuit sa trecem prin alte orase inainte de el. Nu pot sa cred ca Hinata locuia aici inainte. Asta inseamna ca si ea este o bogatasa. Dar asta nu pare deloc, o s-o intreb mai tarziu, cand vom ajunge la destinatie. Apropo de Hinata, ma ridic, imi iau rucsacul intr-o mana si ma indrept spre ea si Naruto pentru ai intreba unde suntem.

Se pare ca cei doi "indragostiti" nici nu-si dadusera seama ca autobuzul se oprise, ce tot spun, nici nu-si dadusera seama ca toata lumea coborase iar eu stateam acolo. Ei pur si simplu continuau sa vorbeasca si sa se distreze. Imi fac simtita prezenta tusind putin si se pare ca a mers. Dar acum imaginea ce o am in fata ochilor este fenomenala. Naruto mai are putin si face pe el de frica iar Hinata incepe sa vorbeasca singura zicand tot felul de scuze, cum ca nu au auzit, si altele. In secunda urmatoare eram pe jos razand de mama focului. Pur si simplu nu mai rezistam. Ei doi impreuna erau atat de haiosi, mortali ! Hinata tacuse si se uita la mine de parca m-as pregati sa sar de pe Fujiyama iar expresia blondului acum se schimbase din "acum o sa mor !" in "si sunt eu acela nebun ?!".

Am tinut-o asa cam un sfert de ora, dupa care m-am ridicat cu chiu cu vai ajutandu-ma cu spatarele scaunelor si intr-un sfarsit m-am asezat. Am inchis ochii pentru un moment si am inceput sa respir incet pentru a ma calma. Ma uit la ei si ii intreb daca am ajuns in Sapporo. Se pare ca sunt inca socati de scaparea mea de mai devreme pentru ca se uita inca mirati la mine si nu spun nimic. Le cer din priviri un raspuns imediat urgen si dintr-o data Hinatei ii apare un zambet imens pe chip si imi sare in brate, tipand in gura mare ca am ajuns in sfarsit. Stiu ca nu sunt una din acele persoane care sa se emotioneze din orice, dar asta este o exceptie.

Imi dau seama ca bruneta m-a contagiat si pe mine pentru ca in momentul urmator o iau si eu in brate si o strang cat pot de tare si incepem sa sarim si sa urlam ca nebunele de fericire prin autobuz. Intre timp vad ca saracul Naruto se uita la noi ca la fantome, cred ca abea acum isi da seama ca pentru mine inseamna chiar mult calatoria asta. Ma opresc dandu-mi seama ca sunt ridicola, imi iau rucsacul si o iau la fuga zicandule celor doi sa merge. Dar nu trece mult timp ca ma opresc si imi dau seama ca nu am nici cea mai vaga idee unde sa ma duc. Vad ca sunt singura asa ca ma intorc nervoasa la autobuz si dau peste Naruto si Hinata care ce faceau ? Stateau in acelasi loc de mai inainte, nemiscati. Acum, sincera sa fiu, se intampla ceva cu ei doi, se comporta prea ciudat. Vreau sa zic, suntem pe cale sa facem o descoperire fenomenala si ei stau aici si pierd timp intr-un amarat de autobuz. Ma uit urat la cei doi si le spun sa plecam imediat spre padure.

In 5 minute eram toti pe strada. Nu cred ca a durat mult ca am si ajuns. Eram in fata unui copac foarte batran ce semana cu acela din descrierea autorului. Pe o parte vad ca aunt batute blani ce duc pana sus. Le urmaresc cu privirea si imi dau seama ca in varf era o casuta. Deci acesta este locul despre care mi-au povestit cei doi. Urcam sus pentru a decide ce sa facem. Afara este deja intuneric bezna, nu putem sa incepem cautarile acum. Dar nu purtem nici sa intarziem, nu vreau, instinctul meu imi spune ca trebuie sa gasim cat mai repede trecerea.

Le spun asta si celorlalti incercand sa-i fac sa fie de acord cu mine. Nu as reusi sa dor nici un minut stiind ca nu am inceput inca cautarile. Hinata se uita la mine, dupa la Naruto, si imi zambeste dulce.

- Naruto, nu stiu daca intelegi, adica sunt sigura ca nu. Pentru Sakura a gasi aceasta trecere nu este doar o dorinta copilareasca. Ea nu este ca celelalte fete care se gandesc doar la ele, sa aiba cat mai mult si sa fie cat mai frumoase. Ea ...ea are lumea ei. Acolo se refugiaza mereu cand ceilalti o indeparteaza. Eu tin la ea ca la o sora si o inteleg perfect. Trebuie sa o ajutam sa gaseasca cat mai repede ceea ce cauta. Te rog, Naruto !

Am ramas socata dupa ce a zis Hinata, nu ma asteptam sa ma inteleaga si sa tina atat de mult la mine. Blondul se uita la noi iar dupa zambeste strengar.

- Asta inseamna ca nu vom dormi toata noaptea !

Nu pot sa cred. Dupa tot ceea ce a spus bruneta, inca mai vrea sa ma ajute ! O oricare alta persoana ar fi lasat totul balta si ne-ar fi crezut nebune, pe mine pentru felul meu de a fi, iar pe Hinata pentru ca m-a sustinut. Am coborat cu lanterne, cutitase si sfori in mana si am inceput. Am tot cautat si cautat pentru nu stiu cat timp. Dimineata nu se facuse inca, dar eram toti trei tare obositi. Eu si Hinata mai rezistam, dar ne mai trezeam din cand in cand cu Naruto sforaind din picioare.

Parea totul atat de aiurea. Eram cat pe ce sa renunt, cand ...

Sasuke POV

Razele soarelui se aseaza lin pe chipul meu anuntandu-ma ca a ajuns in sfarsit o noua zi. Noaptea trecuta nu am mai lucrat atat de mult la acele carti. Pur si simplu ma simteam foarte obosit, nu as fi reusit sa zic nici care este numele meu. De aceea am decis sa ma odihnesc, si vad ca mi-a trebuit. Ma ridic pe marginea patului, ma frec putin la ochi si ma intind, dupa care ma uit la usa de la baie. Urmatorul pas era acela de a ma duce acolo, doar ca nu vroiam sa ma ridic. Off, asa sunt eu mereu, de aceea prefer sa dorm mai putin. Intr-un sfarsit nevoia invinge si reusesc sa intru la baie.

In timp ce ma spal pe fata aud cum cineva bate la usa si imediat dupa intra. Era sigur mama. Ma anunta ca va pleca la spital sa ajute doctorul cu un grup de omaneni grav raniti veniti de pe mare, si ca probabil va lipsi cateva zile de acasa. Ii spun ca este totul bine si ca o sa ma descurc. Nu mai aud nimic, probabil a plecat deja. Termin sa ma spal si ies din baie. Cum pasesc in camera o vad pe mama in pragul usii cu mainile in solduri. Ma amuza foarte mult postura aceasta a ei, desi nu insemna nimic bun. Era foarte serioasa, dar parea si trista, si asta este ciudat, nu am mai vazut-o asa. Inchid usa si incerc s-o intreb ce s-a intamplat dar sunt intrerupt de ea.

- Sasuke, de cat timp nu ti-ai mai facut curat in camera ? Nu am putut nici macar sa intru. Este un dezastru ! Biroul este plin de carti si harti, patul plin cu haine, pe jos la fel. Scaunul este total ingropat in harti. Ai 20 de ani, nu ar trebui sa-ti spun eu asta !
Off, asta mai lipsea acum, morala mamei. Stie bine ca nu am fost niciodata ordinat si nu o voi fi. As putea sa am si 30 de ani, tot la fel as face. Si in plus mie imi place, suna ciudat, dar in toata incurcatura asta eu gasesc totul, pe cand daca fac curat nu mai gasesc nimic.

Nu imi place sa fiu ca ceilalti, vreau sa fac ce vreau. Nu-mi voi face niciodata curat in camera, nu si nu, am luptat atat de mult pentru a aduce-o la nivelul acesta si nu voi da cu piciorul la tot acum. Ma asez din nou pe marginea patului si imi pun capul in palme oftand infundat.
Simteam un gol in suflet, ceva ce nici macar mama sau intoarcerea lui tata ar putea sa mi-l aline, dar nu stiu de ce. Mama da cupiciorul la o parte hainele care erau pe jos si se pune si ea langa mine. Incepe sa ma mangaie usor pe spate. Prezenta ei emana atat de multa caldura, o caldura sufleteasca.

- Of, Sasuke, Sasuke ...tu ai nevoie de cineva, cineva care nu doar sa te ajute, dar sa te sustina, sa tina la tine, sa te iubeasca. Poti sa negi cat ai vrea dar eu sunt mama ta, stiu ca-ti este greu. Pana la urma ai 20 de ani.

Nu raspund, pur si simplu ma uit la ea. Ma saruta pe frunte si apoi imi spune ca pleaca la spital. Cum aud usa de la intrare incuiata ma arunc pe pat si incep sa ma uit pe tavan. Nu, mie nu-mi trebuie nimeni. Nu vreau sa devin unul din acei baieti care ii vezi toata ziua prin parc de mana cu o fata, sarutandu-se si imbratisandu-se.

Eu pur si simplu vreau sa fac ceea ce vreau. Pana acum nu m-am indragostit de nici o fata, poate cand voi simti cu adevarat ceva pentru una voi accepta sa devin si eu asa, dar pana atunci mai este ceva. Ma uit la ceas si vad ca este deja dupamiaza. Ma schimb cu ceva comod si ma duc in padure.
In visul din acea seara tata imi arata un copac cu un trunchi foarte gros, ceea ce insemna ca era vechi, si-mi zicea “du-te”. Nu vreau sa las nici o urma pierduta, poate asta o sa-mi trebuiasca pentru a intelege mai multe. Stiu un copac asa intr-o parte mai retrasa din padurea de aici.

Imi placea sa ma duc dupa scoala cand eram mai mic si ma certam cu ceilalti. Nu am fost niciodata un elev model, invam chiar foarte bine. Ceilalti ma luau mereu peste picior din cauza tatalui meu iar eu ma bateam cu ei pentru asta, si asa au ajuns toti satenii sa ma considere un ciudat.
Numai bine spre seara am ajuns acolo. Iau lanterna si incep sa inspectez imprejurimea. Nu este nimic ciudat, doar ca trunchiul este asa de mare si batran ca s-a crapat si a creat o intrare. Reusesc sa ma strecor inauntru si caut si acolo ceva interesant, dar se pare ca nu este mai nimic. Decid sa ies, doar ca nu mai stiu cum sa ma intorc. Este imposibil sa te pierzi intr-un trunchi, doar daca nu am ajuns in alta parte cumva.

Este intuneric pestetot. Ma invart in jurul meu facand lumina cat de cat cu lanterna, si la un moment dat mi se pare ca aud pasi deci incep ma apropii de sursa. Sunt mai multe persoane, trei, daca nu gresesc ... Dintr-o data se opresc. Este atat de liniste ca aproape ma inspaimanta. Ridic lanterna si fac lumina in fata. Sunt 3 persoane, cum am crezut.

Yeii!!!! A fost superb. Mersi ca ai incercat sa nu mai ''amani'' atata. a hug

Inseamna ceva pentru mine. Si a fost si un capitol asa de lung... Cum poate sa nu-mi placa? heh

Sasuke are dreptate. Cum ai putea sa te perzi intr-un trunchi? Asta-i chiar culmea. Dar orice e posibil. dap !

Si m-a inveselit asa de mult. Oricum eram trista dupa un fic citit. Acum radiez. Totusi ar trebui sa-si faca curat in camera. lough

Nici nu vreau sa stiu ce este acolo.
Abea astept sa pui din nou un capitol. Sunt 200% sigura ca next-ul o sa fi mai mult decat superb. Sa ma anunti. XOXO, Jell!!

Subiect: Re: O dragoste imaginara Lun 17 Dec 2012, 20:33

Il aduc dupa cam prea mult timp... stiu. Imi pare rau. Sper sa fie placut. Spor la citit dap !

CAPITOLUL 8

Sakura's P.O.V

Nu mai pot. Cred ca este in jur de 5 dimineata si nu am gasit inca nimic. Cautam in continu de noaptea si degeaba. Problema nu este cu mine, pentru ca daca ar fi asa, as putea sa rezist oricat. Doar ca imi pare rau de Hinata si Naruto. Cei doi au ramas pana acum, nevrand sa ma lase singura. Se vede ca mor de somn, dar rezista pentru mine. Si nu este corect. Vreau sa ma duc la bruneta si sa-i spun sa lasam totul balta, cel putin pentru astazi, poate mai cautam peste cateva ore. Cine stie, poate este un semn. Poate nu are rost tot ceea ce incercam sa facem. Eu vreau atat de mult sa gasim o poarta pentru a ajunge acolo, dar nu pentru a vedea cum este sau pentru a descoperi misterul.

Sau mai bine spus, nu doar pentru asta, ci pentru a-l vedea. Da, stiu, sunt o proasta, dar vreau sa-l vad. Vreau sa-l intalnesc. Vreau sa-i vad ochii abisali care au suferit atat de mult. Vreau sa-i aud vocea si sa-i simt respiratia. Vreau sa nu-mi mai bantuie noptile in vise si sa pot sa dorm macar o singura data in viata linistita. Si mai vreau ceva, ca toata aceasta poveste sa se termine. Cred ca am innebunit complet. Nu ar fi trebuit sa iau acele carti si sa le cites. Off... Respir si ma frec la ochi cu dorsul manilor. Dupa ma duc s-o caut pe Hinata si sa-i spun ca am de gand sa ma intorc in Konoha.

Sunt doua posibilitati, ori ma va intelege si ne vom intoarce toti ca si cum nu s-a intamplat nimic, ori ma va va omora pentru ca am adus-o aici pentru nimic. Sper ca prima sa fie cea corecta. O vad si cand sa deschid gura se aude o bubuitura destul de puternica de undeva din spate. Ne uitam amandoua speriate in acea directie, dar imediat dupa ne amintim ca blondul se dusese chiar acolo pentru a cauta. Ajungem si noi si incepem sa-l strigam ca disperatele. Cateva minute dupa se aude un mormait. Incercam sa inlaturam noorul de praf ce se asterne pestetot nelasandu-ne sa respiram.

Este o gramada de nisip cu bucati de croasta din copac. Foarte ciudat, ce cauta nisipul acesta intr-un trunchi ? Dar ce tot spun aici, daca asta este ciudat, faptul ca noi ne plimbam ca intr-un oras intr-o planta cum se poate numi ? Dam acele bucati de lemn la o parte si zarim ceva blond. Ne dam seama ca este capul lui Naruto. Cu chiu cu vai reusim sa-l scoatem de acolo si ne povesteste in detali tot ce s-a intamplat. A descoperit ca dincolo de perete mai era ceva, asa ca a inceput sa-l loveasca cu pumnii. Mda... foarte inteligent... La un moment dat totul s-a daramat, iar de aici stiti deja povestea...

Observ ca in spatele blondului este o gaura. Deasupra sunt diferite semne, seamana cu un fel de cuvinte, dar in alta limba. Le lasam de o parte si trecem. Incep sa cred ca Naruto, cu prostia lui, a gasit o trecere. Mergem noi ce mergem dar nu gasim nimic. Este imens locul acesta, si bezna oriunde... Mi se pare ca mergem in cerc... Parca ne-a pierit somnul la toti trei. Acum pana si blondul, care la inceput sforaia din picioare, se uita mirat in jurul sau inercand sa inteleaga ce se intampla si unde suntem. Nu se vede nimic... cu exeptia unui metru in fata noastra, cu ajutorul lanternei. La un moment dat auzim zgomotul unor pasi.

Si cand ma gandesc ca eram cat pe ce sa dau cu piciorul la tot si sa ma intorc inapoi. Dar nu stiu.. poate ar fi fost mai bine asa. Adica, niciodata nu mi-a plaut cand au fost atat de multe obstacole. Pe cand toti spuneau ca trebuie sa continui si sa lupti, eu lasam pur si simplu balta. Dar tot nu cred ca vom face cine stie ce. Chiar daca vom ajunge in Carlow, cred ca totul va fi in zadar. Poate am gresit punand suflet... Naruto ne face semn sa ne oprim si sa facem liniste. Ce nebun se mai plimba ca noi in acest loc la ora asta ? In acelasi moment indreptam toti patru lanternele in fata noastra ca sa ne vedem.

Spun toti patru pentru ca dupa pasi ne dadusem seama ca era o singura persoana. Nu pot sa cred ! In fata este chiar Sasuke Uchiha. Renumitul personaj care mi-a furat mintile. Iar eu, probabil, adica sigur, ma holbez la el ca o persoana abea venita de la spitalul de nebuni. Este cu mult mai inalt decat mine si poarta un tricou destul de strampt ce ii lasa la vedere abdomenul foarte bine lucrat. Tine lanterna in sus pentru a ne vedea, iar muscii ii sunt incordati, ceea ce ma face sa tanjesc dupa o a sa imbratisare. Are o pereche de pantaloni de trening negri iar in picioare poarta papuci de casa.

La gandul asta imi vine sa rad dar ma controlez. Probabil a plecat in graba de acasa, uitand si sa se schimbe. Oricum, totul este perfect la el. Ochii negri abisali tranzmit atat de multa dragoste, dar si spaima. Pana la urma tot ce se intampla este foarte ciudat, are dreptul sa fie speriat cat de cat. Revenind la aspectul sau... ce imi place cel mai mult sunt buzele. Parca te indeamna sa le gusti. Deci gata, am innebunit complet. Deja stam aici si ne uitam unii la altii de prea mult timp. Vad ca si el ne observa, incearca sa-si dea seama cine suntem si ce cautam aici. Dar nu prea cred ca va reusi in felul acesta.

Privirea lui ne studiaza pe fiecare in parte. Incepe de la blond, continua cu Hinata si termina cu mine. Cand perlele sale le cuprind pe ale mele simt ca mor. Atentia sa este captata complet doar de mine. Ma simt atat de bine in momentul asta. Chiar daca pentru un minut, m-a faut sa cred ca sunt cu adevarat importanta pentru cineva. Dar visul s-a sfarsit. Si-a indreptat privirea spre blond ca si cum eu si bruneta nici n-am fi aici si ne intreaba dur si rece cine suntem si ce cautam aici. Nu stiu de ce dar un val de nervi imi cuprinde instantaneu tot corpul. Vorbeste cu Naruto pentru ca probabil zice ca e baiat si ca el este seful.

Ma uit la Hinata si ii explic din priviri starea mea. Aceasta rade si imi pune un brat in jurul gatului in semn de afect. Fac pe suparata si pun mainile in san. Dar stie bine ca imi place cand face asa. Intre timp observ ca cei doi s-au imprietenit. La un moment dat, nu stiu cum de s-a intamplat, dar si-au amintit ca mai existam si eu cu bruneta si s-au apropiat de noi cu zambetul pe buze. Ce ciudat mai poate fi si brunetul asta. La inceput mai avea putin si se lua la bataie cu noi ca sa ii spunem cine suntem, iar acum se compoarta de parca ne-ar unoaste de o viata intreaga.

- Hei fetelor, el este Sasuke. Am descoperit ca vine din acel oras despre care ne-ai spus tu Sakura.

In secunda urmatoare brunetul isi indreapta privirea spre mine si imi zambeste. Oh nu ! Asta nu ar fi trebuit sa se intample. Acum probabil sunt toata rosie. Sa nu mai vorbim de inima care vrea sa-mi iese din piept si sa se duca la a sa.

- Ele sunt cele doua prietene ale mele, Hinata si Sakura. Apropo, s-a oferit sa ramanem la el in seara asta. Nu cred ca este vreo problema. Vei putea sa descoperi mai multe, asa-i, Sakura ?

De ce a trebuit din nou sa vorbeasca despre mine ? Cred ca va dati seama ca brunetul s-a uitat din nou la mine. Doar ca de data asta privirea sa exprima curiozitate. Probabil se intreaba ce vreau sa descopar. Asta nu e bine, nu trebuie sa stie nimic deocamdata. Iar Naruto vorbeste cam prea mult din cate vad. Cred ca daca inainte nu existam pentru el, acum nu ma va mai uita, sau mai bine spus, ma are trecuta in minte drept "tipa ciudata despre care trebuie sa inteleaga mai multe". Dau din cap in semn ca sunt de acord si ne indreptam spre casa brunetului. Dar mai intai sunt curioasa cum ne va scoate din acest loc.

Sasuke's P.O.V

Da, cum am mai spus, sunt 3 persoane. Un baiat blond, care se numeste Naruto, si doua fete. Una dintre ele e bruneta cu parul lung si se numeste Hinata, iar cealalalta este Sakura. Ea are parul scurt si roz, foarte ciudat. Defapt, totul la ea este ciudat. Naruto mi-a spus ca stia deja multe despre mine si ca dorea nespus de mult sa ma intalneasa si sa ajunga in orasul meu, Carlow. Asa ca le-am propus sa ramana la mine in seara aceasta, iar maine vom vedea sa descoperim ce este cu locul asta. Imi amintesc destul de bine cum am ajuns, deci cred ca pot sa-i duc inapoi. In fata mergem eu si blondul, iar in spate fetele.

Pare de treaba Naruto, cred ca m-am ales cu un prieten. Daca ma gandesc mai bine, toti trei par de treaba, cel putin am gasit si eu cateva persoane care sa ma inteleaga. Nu niste zombie care nu stiu sa faca altceva decat sa asculte de cineva. In timp ce mergem se aude un zgomot destul de ciudat, dar intr-un fel linistitor. Seamana chiar foarte mult u cel al valurilor marii. Ca si cum s-ar lovi de tarm. Imi dau seama ca ne apropiem de iesire de la lumina lunii care bate in croasta copacului. Ii fac semn blondului ca pe aici trebuie sa o luam si ii spun sa aiba grija, pentru a trebuia sa sara ca sa ajunga dinolo.

Cand am intrat aici nu stiam asta si eram cat pe ce sa cad si sa-mi rup gatul. Dar din fericire m-am agatat de ceva si m-am ridicat. Sar eu primul si ii dau o mana blondului. Dupa, acesta o ajuta pe... Hinata, cred. Vad ca Sakura nu are de gand sa treaca. Sta si se uita in jos, de parca ar fi cine stie ce lucru interesant acolo. Fata asta are ceva foarte misterios. Ii intind mana si o indemn sa sara. Ea se intoarce dintr-o data si se uita atenta la mine. Accepta si ajunge pe partea mea in doua secunde. Cred ca am tras-o putin cam tare, pentru ca si-a pierdut echilibrul si a cazut peste mine. Este atat de aproape ca pot sa-i simt respiratia pe chipul meu.

Iar inima ii bate exagerat de tare. Raman vrajit de ochii sai verzi si nu ma mai misc. Ea face acelasi lucru. Ma simt foarte ciudat. Nu mi s-a mai intamplat niciodata. Dar dintr-o data fata sparge tacerea.

- Scuza-ma, Sasuke. Mi-am pierdut echilibrul, nu am vrut.
- Nu este nici o problema. Stai linistita.

Imediat dupa se ridica de pe mine si imi intinde mana si mie. O data in picioare imi zambeste dulce, iar dupa se indreapta spre ceilalti doi, lasandu-ma pe mine cu ochii in soare. Trebuie sa-mi revin, eu nu am nevoie de o fata. In plus Naruto mi-a spus a sunt toti trei in aeasi clasa si ca au 16 ani. Deci este mult prea mica pentru mine. Mai este si faptul ca este mult prea ciudata pentru gusturile mele. Ma alatur si eu lor si iesim din trunchi. Noii mei prieteni raman sa se uite la peisajul mirific din jurul nostru. Adevarul este ca si mie imi place, dar imi aminteste de acel vis ciudat cu tatal meu...

Subiect: Re: O dragoste imaginara Mar 18 Dec 2012, 14:30

superb captol. nu mai pot de curiozitate sa vad ce e intampla. si mersi de anunt.

PS: spune-i lui sasuke sa se poarte frumos.

Subiect: Re: O dragoste imaginara Joi 27 Dec 2012, 23:30

doar acum am vazut si eu ficul tau...si nu am cuvinte happy

este superb...imi place la nebunie in love

ai putea sa ma anunti si pe mine cand pui nextul,please?

Subiect: Re: O dragoste imaginara Vin 28 Dec 2012, 14:28

Super Ficu astept nextu :), abea astept sa-l pun!

Subiect: Re: O dragoste imaginara Vin 28 Dec 2012, 14:29

anuntama cand pui nextu

Intervenit de Deya: Nu mai face double-post!!! Ai citit regulamentul? Eu zic ca este cazul sa treci pe acolo.

Subiect: Re: O dragoste imaginara Vin 28 Dec 2012, 22:58

CAPITOLUL 9

Sasuke's P.O.V

Ajungem acasa si vad ca este ora 6:15, asa ca decidem sa lasam plimbarea prin Carlow dupa un somn bun de cateva ore. Le propun lui Naruto si Hinatei sa doarma in patul din camera mea, care este de doua persoane, acestia acceptand bucurosi si ducandu-se imediat la culcare. Pe Sakura vreau s-o trimit in camera mamei, dar aceasta refuza, zicand ca pentru ea este perfect sa ramana in camera de zi, pe canapea. Incerc s-o conving sa se duca in camera dar fara rost. Oftez, profund obosit si ma uit la ea. Aceasta face acelasi lucru si imi zambeste dulce zicandu-mi ca este bine asa si ca se poate descurca si singura.

Dupa adauga ca ar trebui sa ma duc sa ma culc pentru ca se vede ca nu prea ma simt bine. Dau afirmativ din cap si ma duc eu in camera mamei. Ma intind pe pat si ridic mainile la cap, uitandu-ma pe tavan. Este cu adevarat ciudat ce sa intamplat azi. Adica nu, totul a inceput de la acel vis cu tata. Dupa am gasit copacul si am inceput sa caut inauntru... si asa am ajuns intr-un loc misterios, o bezna totala. Aici i-am intalnit pe cei trei... si acum iata-ma acasa cu ei, in patul mamei mele, incercand din rasputeri sa adorm macar o ora. Sunt foarte simpatici... si cred ca am mai spus asta. Nu inteleg cum Sakura ar putea sa stie deja atatea despre mine si de ce ar vrea neaparat sa ma intalneasca ?

Naruto a spus ceva despre niste carti... Este posibil sa existe carti care vorbesc despre mine, despre Carlow, despre viata de aici… practic despre tot ce se intampla aici, in aceasta lume ? Stai, de ce am spus lume ? Parca ei ar venii dintr-o alta galaxie. Nu exista mai “multe lumi”. Si Sakura, este... ea este fata perfecta. Nu ma refer la iubita, nici gand. Dar pur si simplu la faptul ca este diferita, cel putin de cele ce eu cunosc aici, in Carlow. Tot parcursul in acel loc nu a vorbit, nici macar cu Hinata. Asta mi-a placut foarte mult, oarecum, a demonstrat ca este mult mai matura pentru varsta de 16 ani.

Apropo de acest detaliu, ce nu se poate numi mic, este cu adevarat tanara. Toti sunt tineri. Intr-un fel imi pare rau, am fi putut fi prieteni chiar buni, poate, dar sunt prea mici pentru mine. Totusi, nu reusesc sa-mi explic ce s-a intamplat cand a sarit acea prapastie si a cazut peste mine. Stiu doar ca as fi putut sta ore intregi acolo pe jos, uitandu-ma la ea. Inima imi batea exagerat de tare si in ciuda faptului ca eram lipiti unul de celalalt, eu vroiam sa o simt si mai aproape. Da... este clar, deja innebunesc. Astea sunt semnele absentei somnului. Trebuie sa ma culc. Dar se pare ca destinul nu este de partea mea.

Ma ridic jumatate adormit din pat si ies din camera. Nu-mi place sa stau acolo, niciodata nu mi-a placut camera mamei. Cand eram mic si imi era frica sa dorm singur, mama ma lua cu ea noaptea, dar nu reuseam sa dorm. Chiar daca era ea... acea camera ma inspaimanta. Observ ca ferestrele sunt larg deschise si un vant rece de septembrie patrunde in toata camera. Ma duc sa le inchid si ma indrept spre bucatarie, vrand sa beau ceva, cand privirea imi cade pe fata ce doarme linistita pe canapea. Bine, nu chiar atat de linistita, vantul ce intrase o facuse sa se ghemuiasca intr-un colt. Ma duc in camera mamei si iau una din paturile de pe pat, vrand sa o pun pe ea.

Ma asez si eu pe canapea si o acopar incet pentru a nu o trezi. Imediat dupa incepe sa se intinda si sa se aseze mai bine. Aproape ca se baga cu fata sub patura pentru a se incalzi, dar se vede ca tot ii este frig. Intid mana dreapta si o mangai usor pe obraz, este atat de dragalasa. La contactul degetelor mele cu pielea sa fina un mic zambet i se asterne pe fata, ca acela al unui copil mic ce se uita vara la cerul instelat si isi pune o dorinta in gand. Buzele de o culoare rosu aprins parca ma indeamna sa ma apropi mai mult de ele si sa le... Sasuke, ce n**ba faci ? Are doar 16 ani si tu vrei sa o saruti ?

Si in plus, in timp ce doarme ? Dar eu sunt prea ocupat in a studia chipul fetei pentru a-mi asculta gandurile. Dintr-o data mi se face somn, asa ca dau patura la o parte si ma pun si eu langa ea. Imediat ce intru sub, Sakura se apropie, ghemuindu-se la pieptul meu si luandu-ma in brate atat de tare de parca nu ar vrea sa ma mai lase vreo data. O imbratisez si eu si adormim asa impreuna. Ma trezesc dupa o vreme si ma uit la ceasul de pe perete. Este ora 12:30. Observ ca sunt in aceasi pozitie de cand m-am bagat sub patura... iar Sakura la fel. Am dormit imbratisati pentru mai bine de 6 ore. Si culmea este ca nu ma dor muschii, sau oasele, ba as ramane aici pentru inca 6 ore.

Nu vreau sa o trezesc, asa ca nu ma misc, doar tin ochii deschisi si ma uit in gol, pierzandu-ma in gandurile mele. Cand am mangaiat-o si m-am pus langa ea stiam foarte bine ce faceam, dar am facut-o oricum. Nu m-a interesat ce putea sa zica daca se trezea cu mine, un necunoscut, langa ea, sau cine stie ce putea sa creada. Acum ca m-am trezit, sunt perfect constient de ceea ce fac. Stau pe o canapea, intr-un salon, sub o patura, cu o fata pe care o cunosc doar de cateva ore. Ea inca doarme, si sigur nu s-a trezit pentru ca ar fi plecat sau m-ar fi trezit si pe mine. Deci as putea pur si simplu sa ma scol si sa ma duc in camera mamei, sau la bucatarie, zicand ca pana acum am dormit bine mersi acolo, ci nu aici cu rozalia.

Dar ceva nu ma lasa. Ceva, foarte puternic, nu ma lasa sa ma scol de langa aceasta fiinta si ma face sa vreau sa continui sa o tin strans in brate, sa-i simt respirul cald pe pieptul meu, sa o simt atat de aproape... Sunt atat de egoist ! Inchid ochii si oftez incet pentru a nu o trezi, din doua motive: 1, s-ar speria de prezenta mea aici si probabil as isca o cearta, ce, presupun, se va termina cu un ochi de al meu negru, sau buza sparta, sau sa raman fara mostenitor, sau cu capul spart. Nu pot sa cred ca in momente ca astea, in loc sa ma gandesc bine la ce fac, eu ma gandesc la ce ar putea sa-mi faca Sakura.

Sunt jalnic, JALNIC ! Off... sa continuam cu motivele. Si 2, mi-ar cere o explicatie, iar eu nu am nici un habar de care este cea adevarata, dar sa mai si inventez una. Stau si ma linistesc, de data asta cu ochii inchisi. Sunt chiar patetic. Trag de timp pentru a sta cat mai mult in bratele ei. As putea foarte usor sa ma gandesc si in bucatarie, sau intr-o alta camera, dar nuu... eu raman aici langa ea. Asteptand ca prostul sa se trezeasca si sa incepe distractia. La un moment dat mi se pare ca aud zgomotul unor pasi pe pardosea, asa ca deschid ochii si incerc sa ma concentrez. De dupa canapea apare capul lui Naruto, cu un zambet pana la urechi.

Ma uit urat la el, insemn ca ma speriase. Vad ca se abtine din a bufni intr-un ras nebunesc, dar nu inteleg de ce. Cu cat se uita la mine, cu cat ii este mai greu sa fie serios. Doar dupa cateva minute bune de gandit, imi dau si eu seama de care este problema. Sunt inca pe canapea, inca sub patura… si inca imbratisat cu Sakura. Vreau sa spun ceva dar in urmatorul moment...

Mersi pentru comentarii si sper sa va placa dap !