Yuki Pov.

Au trecut trei zile de la acel incident. Semnele nu mi-au mai aparut deloc, doar pe frunte inca aveam acel mic cristal rosu in forma de romb. Inca sunt ingrijorata pentru ce v-a avea sa se intample. Ma tem pentru toti, iar daca se va intampla ceva rau eu voi fi singura vinovata. Nu! Trebuie sa am incredere in prietenii mei. Orice problema are o solutie!
Renunt la gandurile mele pesimiste, si ma ridic din pat. Ma intind apoi merg sa-mi fac un dus. Ies repede si ma imbrac cu o pereche de blugi scurti negri, un tricou rosu lung cu o palma mai jos de mijlocul spatelui, cu capison si cu un fermoar pe mijloc. In picioare imi iau niste tenisi negri si cobor sa-mi fac micul dejun. Ajunsa in bucatarie il vad pe roscatelul meu savurandu-si cafeaua si tigara. Acesta ma observa si el si-mi spune un "buna dimineata" foarte dulce. Dupa ce termin de mancat, imi aprind si eu o tigara.
- Cum ai dormit frumoaso? Ma intreaba Gaara zambindu-mi.
- Destul de bine! De ce nu mai trezit? Il intreb eu.
- Dormeai prea bine! Si in plus erai si obosita! Imi spune el grijuliu.
Dupa inca cateva minute de vorbit imi sting tigara si merg pana la baie. Cand m-am intors roscatul disparu-se. L-am cautat in casa dar nu era. L-am strigat dar nimic. Ma intorc iar in bucatarie, si sub paharul lui de cafea de pe masa, era un biletel. Il deschid si incep sa citesc putinele cuvinte asezate cu grija pe bucatica de hartie: "Am o treaba urgenta in oras. Ne vedem mai tarziu. Am sa te sun eu cand pot scumpo. Te iubesc! Gaara." Zambesc in sinea mea si impatur micutul biletel si-l pun in buzunar. Incep sa aranejez putin bucataria. Dupa ce termin merg in camera mea si incep sa citesc din cartea ce mio darui-se mama. Intelegeam tot ce scria. Erau vraji. Un fel de vraji mai exact. Fara sa-mi dau seama incepusem sa le memorez.

~Intre timp Gaara ajunse la studioul unde isi inregistra si crea melodiile~

Gaara Pov.

Ies din masina, o incui si intru in studio. Acolo erau toti prietenii mei. Am hotarat sa facem aceasta „intrunire” ca sa gasim o solutie la problema noastra. Pe Yuki am exclus-o pentru ca trebuie sa facem asta in secret. Ea nu trebuie sa stie pentru ca se v-a si ingrijora dar si pentru ca, asa zisul ei tata ar putea sa afle prin intermediul ei planul nostru de a-l opri.
Ne asezam toti si incepem sa ne gandim. Linistea ce se aseza, ma chinuia. Nimeni nu spunea nimic. Am inceput sa ma frec pe frunte, capul incepand sa ma doara. A trecut o ora. Au trecut doua. Tot nimic. Deveneam tot mai nelinistit, tot mai agitat. Telefonul meu a inceput sa sune. Il scot din buzunar si privesc plictisit dar si agitat la numele apelantului.
- E ea! Spun eu, trezindu-i pe toti din ganduri.
- Nu-i raspunde! Imi spuse Ino.
- De ce nu?! Intreb eu, ridicand privirea spre ea.
- Pentru ca te v-a intreba pe unde esti si lucruri de genul! Si tu nu sti sa minti! Ne vei da de gol! Imi spune ea foarte serioasa.
Avea dreptate. Fara sa mai zic ceva ii dau „ocupat” ingerasului meu si continui sa ma gandesc, ceilalti facand la fel. Dupa inca doua ore gasim o solutie, riscanta, dar era singura optiune. Am discutat pe aceasta „solutie” si am pus totul cap la cap. Ne-am gandit sa construim o camera speciala pentru Yuki, din care doar ea ar putea iesi sau intra, dupa cartea ei, iar noi sa o pazim. Adica, sa fim seriosi, cat de tare poate fi tipul asta?
Mai vorbim ce vorbim. Punem toate detaliile la punct. Era foarte riscant pentru ca nu stim exact cu cine avem de-a face, dar asta e, nu avem alta optiune. Totul s-a hotarat. Dupa ce mi-am luat la revedere de la toti am pornit spre casa. Am intrat in masina, mi-am pus centura si m-am uitat pe telefon. Aveam vreo cinci apeluri nepreluate de la Yuki. Am inceput sa ma simt prost. Nu-mi placea ca trebuie sa ascund de ea, insa nu aveam ce sa fac. In scurt timp ajung acasa. Intru si-mi pun haina pe cuier, dupa care incep s-o caut pe Yuki cu privirea. Imi suceam capul in toate partile, dar nimic. Instinctiv am intors capul si-am privit spre camera ei. Usa era inchisa, semn ca este acolo. De obicei e intredeschisa cand nu e ea. Pornesc cu pasi repezi spre camera ei. Intru si o vad stand si uitandu-se ingandurata pe geam. Zambesc in sinea mea si ma apropii de ea. La primul pas facut, aceasta tresare si ma priveste fix. Imi continui drumul. Ajuns in fata ei, ma aplec si o sarut pe frunte, ea inchizand instinctiv ochii la gestul meu. Apoi ma asez pe pat si ii cer scuze ca nu am sunat-o si ca nu i-am raspuns la telefon. Imi spune ca nu e nici o problema si-mi zambeste. Nu mintea. Asta iubesc cel mai mult la ea, ma intelege si nu se supara din cine stie ce chestie.
Dupa cateva minute de discutat lucruri obisnuite coboram sa luam cina. Terminam repede si ne indreptam spre camera mea. Au mai trecut vreo 2 ore pana ne-am facut siesta de seara si ne-am bagat in pat. Ne imbratisam. Ne privim. Niciunul nu spune nimic. Nici nu e nevoie pentru ca ne intelegem doar din priviri. Imi apropii din nou buzele de capusorul ei si o sarut iar pe frunte. Ii placea asta, se vedea si la fel si mie. Ne strangem cu putere in brate, ca si cum am vrea sa stam asa pentru o eternitate si sa nu ne desparta nimeni. Dupa cateva minute bune adormim unul in bratele celuilalt, insa nu inainte de a ne spune reciproc „te iubesc!”.

Autor:

Zilele au trecut repede dar si greu, fara alte evenimente. Yuki isi stapanea foarte bine toate puterile, insa nu a incetat sa mai invete. Dorea sa se perfectioneze. Dorea sa devina atat de puternica incat sa poata sa-l invinga singura pe tatal ei, ca prietenii ei sa nu se raneasca. Pe de alta parte, Gaara si toti ceilalti au inceput sa construiasca acea „camera de siguranta” pentru Yuki.
A mai trecut o zi. Au mai trecut doua, trei. A trecut o saptamana. Camera era gata si la fel si Yuki. Isi stapanea perfect puterile. Toti erau pregatiti.

Yuki Pov.

Ma trezesc alarmata din somn pentru ca avusesem un cosmar oribil. Il tot vedeam pe tata macelarind-o fara mila pe mama. Mici siroaie de lacrimi cristaline si pline de durere, au inceput sa mi se scurga pe obrajii fini si palizi din ochii uscati si tristi care nu cred ca vor mai cunoaste vreodata fericirea adevarata. Privesc in gol inainte. Aveam un sentiment urat. Dupa putin timp, mi-am sters lacrimile si am inceput sa-mi fac siesta. Gaara nu era langa mine, nici nu era in camera. Cred ca iar s-a trezit inaintea mea. De cand cu incidentul, in fiecare zi se trezeste inaintea mea, semn ca nici el nu are si nu v-a avea liniste pana nu se v-a termina totul.
Ma asez in fata oglinzi pentru a-mi aranja parul ciufulit de perna pe care dormisem. Dupa ce termin ma uit atent sa fiu sigura ca imi sta bine. Sunt eu suparata si trista, dar asta nu inseamna ca trebuie sa nu ma mai ingrijesc. Ma prives atent insa raman atintita intr-un punct. Semnul, mai bine zis cristalul de pe fruntea mea stralucea. Palpaia ca un bec care era gata, gata sa se arda. M-am ingrijorat. Ma tot intrebam ce inseamna. Apoi mi-am dat seama. In timp ce-mi exersam puterile si invatam, am descoperit o vraja de invocare. Am invatat-o si am invocat-o pe mama. Aceasta mi-a dat mai multe carti, iar inainte sa dispara mi-a spus: „Cand cristalul incontinuu v-a straluci, Sfarsitul Lumii v-a veni, Exact in acea zi!”
Deci astazi e. Azi e ultima noastra zi. Speranta mea atarna de un fir de par. Insa aveam o ultima dorinta. Astazi le voi face ziua foarte frumoasa prietenilor mei. Macar atat sa fac si eu pentru ei.
Orele au trecut repede. Eu si Gaara ne-am intalnit cu prietenii nostri in parc. Am hotarat toti ca meritam sa ne distram un pic. Am fost la cinema, apoi la pizza, dupa care am mers din nou in parc si ne-am jucat fotball. Fete contra baieti. A fost remiza. Ne-am distrat grozav. Acum ne indreptam toti spre casa mea si a lui Gaara. Am planuit un karaoke. Era seara deja. Timpul trece repede cand te distrezi. Deodata simt cum ceva ma loveste parca in piept. Tusesc zgomotos, facandu-i pe ceilalti sa ma priveasca ingrijorati. Mi se opreste respiratia pentru cateva momente, semnele incep sa-mi apara iar pe corp si cad la pamant ca un lemn.

Gaara Pov.

O vad pe iubita mea cazand la pamant. Alerg spre ea si ii ridic capul tinandu-l in palma mea. Aceasta strange din ochi, parca nevrand sa dea drumul lacrimilor, apoi si-i deschide lasand involuntar micile siroaie cristaline de lacrimi sa se joace pe obrajii ei. Un sentiment de ingrijorare si teama pune stapanire pe mine.
- Incepe nu-i asa? Intreb eu trist.
- D-da! A-a venit! Sfarsitul lumii a inceput! Imi spune aceasta cu lacrimi in ochii si incercand sa se abtina de la plans.
O i-au in brate si pornim toti spre casa mea si a ei. Nimeni nu a spus nimic. Am hotarat sa dau la o parte acel sentiment, pentru ca, acum, mai mult decat oricand, trebuie sa fiu puternic, sa fiu tare!
Intram in casa si mergem la subsol. Acolo intram in camera de siguranta si o pun jos pe Yuki.
- Ce e locul acesta? Intreaba ea uimita.
- Am construit aceasta camera in secret, pentru a te proteja! Noi vom fi sus daca ai nevoie de noi! Am instalat si o camera ca sa te putem supraveghea in caz ca se intampla ceva! Ii spun eu ingerasului meu incercand sa o calmez.
- Am folosit si semne din cartile tale! Sper ca sunt bune! Continua Sakura.
- Sunt bune! Insa asta nu-l va opri pe Madara sa ajunga la mine! Nu e nici o speranta! Spuse Yuki trista si lipsita de viata.
- Speranta e destula! Trebuie sa avem incredere! Vom reusi! Spuse Naruto reusind cumva s-o calmeze si s-o incruajeze, pe fata ei aparand un mic zambet.
Au trecut treizeci de minute. Acum suntem sus. O supraveghem pe Yuki, care se pare ca mediteaza. Insa ceva o nelinisteste. Se vede clar dupa expresia fetei ei. Cred ca deja a contactat-o prin telepatie.

Autor:

Dupa cateva clipe toti au iesit afara, auzind un zgomot puternic. Acolo erau multi sodati ai lui Madara. Soldati formati din foc, umbra, ura si dorinta de a supune sau a distruge tot ce e viu. Toti au inceput sa se lupte pentru siguranta lumii si a prietenei lor.

Yuki Pov.

Acum meditez. Insa ceva ma intrerupe. E el. Deodata ma trezesc intr-o pestera. Eram doar noi doi.
- Sti foarte bine ca ei nu ma pot opri! Nici macar tu! Imi spuse acesta.
- Ba da! Te vom opri! Te vor opri! Stiu ca pot sa o faca! Ii spun eu furioasa.
- Sti mai bine ca mine ca nu au nici o sansa! Ii voi distruge! Ma amentinta tata pe mine.
- NU! Nu! Te rog, nu-i rani! Ii spun eu cu suferinta si implorandu-l sa-i lase in pace.
- Nu eu ii ranesc! Ci tu! Tu i-ai amestecat de la bun inceput! Imi spune el.
- Nu! Ii raspund eu pe o voce pe care puteai citi durerea foarte usor.
- Ba da! Nu ma poti opri! Profetia trebuie implinita! Imi raspunse acesta serios.
- Dar tata, nu vreau asta! Strig eu cu lacrimi in ochi
- Nu sta in puterea ta sa decizi! E destinul tau! Si daca vrei sa ii crut, atunci sti ce ai de facut! Imi spune el si dispare.
M-am oprit din meditat. Ma gandeam intens. Sa raman sau sa plec? Sa stau aici si sa risc ca prietenii mei sa fie omorati, sau sa plec si sa implinesc profetia? Eram confuza. Dar dupa o clipa am stiut ce trebuie sa fac. Sper doar ca prietenii mei sa ma ierte pentru ca-i tradez. Ies din camera fara pic de emotie pe chip. Pe fata mea nu puteai citi nimic, nici un sentiment. Sunt ca o umbra, si nimic mai mult. Ies din casa si ii vad pe prietenii mei capturati de niste soldati din umbre si foc. Strig un „lasati-i!”, fac un semn cu mana iar ei ii eliberaza. Acestia alearga spre mine si ma roaga sa intru iar in camera de siguranta. Refuz. Acesta insista, insa degeaba.
- Acesta e destinul meu si nu ma pot ascunde de el! Profetia va fi implinita! Le spun eu si pornesc la drum.
- NU! Yuki! Intoarce-te in camera! Striga Gaara.
- Regret! Spun eu, dupa care ridic mana si rostesc in gand o vraja. Din mana mea au iesit niste fulgere rosii, cate unul pentru fiecare, adormindu-i. Ii mai privesc odata si imi vad de drum. In scurt timp ajung la destinatie. Sunt intr-un fel de pestera, iar in centru se afla o mana mare, deschisa, facuta din piatra. Rasuflu si incep sa pasesc spre ea.
Aud voci. Numele imi este strigat. Ma opresc si ma intorc sa vad cine e. Din tunel au intrat prietenii mei. Ma rugau si ma implorau sa nu fac asta. Ca exista o alta cale. Insa nu i-am ascultat. Nu exista alta cale.
- Vreau sa stiti ca ma bucur ca am avut prieteni ca voi! Sunt foarte norocoasa! Va multumesc pentru toate si sper sa ma iertati! Va iubesc! Le spun eu si-mi cobor privirea.
- Yuki! NU! Te rog-...
- Destul! Spun eu intrerupandu-l pe Gaara si facand un zid in fata lor, prin care ma pot vedea dar de care nu pot trece.
Incep sa pasesc iar spre acea mana, iar in fata mea se formeaza niste scari. Le urc si-mi continui drumul. Auzindu-i pe prietenii mei cum imi striga numele, si cum ma roaga sa ma intorc imi sfasie inima. Sunt o tradatoare. E doar vina mea. Insa n-am de ce sa plang, am avut tot ce mi-am dorit, speram doar sa nu se termine asa. Intr-un final ajung in mijlocul palmei. Ma pun in pozitie de lotus, levitand, si rostesc vraja:
„ Comoara s-a nascut din focul raului,
Ea v-a fi portalul lui,
El vine sa revendice, El vine sa stapaneasca,
El vine sa aduca sfarsitul tutror muritorilor!”

Autor:

Dupa ce a rostit vraja, Yuki a inceput sa se transforme intr-un portal. Tipa de durere. Inainte sa dispara o ultima lacrima cazu din ochiul ei. Dupa cateva secunde aparu o lumina alba in forma de sfera iar aceasta se lasa in jos, sfaramand cu totul mana din piatra si facand o gaura neagra in pamant din care iesi Madara. Toti priveau uimiti si inspaimantati. Fetel plangeau pe umerii baietilor. Gaara plangea amar pierderea ce-o suferise. Se invinovatea. Tipa de durerea ce i se asternu in suflet. „Totul e pierdut!” Si-a spus el........Va urma!