Prinsă între demoni

~Capitolul 1~

Se formează o echipă

Sakura’s Point Of View

Mă aflu între aceşti patru pereţi de când mă ştiu. Urăsc să stau în această închisoare, unde nu pot vedea soarele, însa mai bine îmi este aici, unde nu pot răni pe nimeni. Sentimente nu mai am de mult timp. Pentru a putea supravieţui în acest loc sângeros a trebuit sa uit ce înseamnă să ai milă, să plângi sau să iubeşti. Toate acestea din vina lor.
Ei sunt atât de diabolici, însa nu mă miră. Doar sunt demoni. Mă obligă să omor suflete nevinovate, pentru a le distra privirile. Oftez uşor, nervoasă de situaţia în care mă aflu de optsprezece ani. Îi urăsc de atât amar de vreme! Gândul îmi stă doar la răzbunare, chiar dacă mai trebuie să aştept până devin mai puternică ca ei.Din nou, oftez, dezamăgită de mine. Îmi privesc mâna, pe care încă se află tatuată o floare rară, un trandafir albastru. Deşi este frumos tatuajul, îl urăsc. Zi de zi îmi aminteşte acea zi blestemată, în care am fost furată de lângă părinţii mei iubitori şi însemnată cu această floare, ce arată tuturor cui aparţin. De la cinci ani mă antrenez pentru a ucide, pentru a-mi intra în minte că sentimentele aduc doar lucruri rele.
Pentru a mia oară, mă gândesc la o viaţă în care sunt o persoană normală, nu un asasin. Privesc in jurul meu şi văd o cameră care l-ar face gelos şi pe cel mai bogat om din lume. Vor ca totul să fie perfect, dar nu că le-ar păsa de mine. Tot ce contează este să fiu într-o stare bună tot timpul, pentru a îndeplini misiunile. Îmi clatin uşor capul, vrând să evadez din dureroasele amintiri. Mă ridic uşor din patul de două persoane şi pornesc spre baia ce este folosită doar de mine. Paşii mei sunt singurii care se aud in cameră. Aşa a fost mereu. Nu ştiu cum este să ai un prieten, sau măcar cum să vorbeşti cu cineva. În camera mea predomină tăcerea. Încă nu sunt atât de nebună încât să vorbesc cu voce tare, singură.
Ajung în faţa uşii care duce la baie şi o deschid repede. Picioarele desculţe ating gresia rece, de o culoare intensă de negru, făcându-mă să tresar. Aproape alerg până la chiuvetă, unde dau drumul apei. Mă aplec puţin, apoi încep să-mi ud faţa. În scurt timp, închid robinetul şi, curioasă, arunc o privire oglinzii. Culoarea pielii este mult mai albă ca acum doua zile, iar părul roz mi-a crescut cu un centimentru, ajungând până la talie. Ochii verzi sunt, ca întotdeauna, lipsiţi de viaţă. Blugii si maieul au culoarea mea preferată, cea care mă reprezintă: negrul.
Nici acum nu am aflat raspunsul la veşnica mea întrebare: de ce eu şi nu altcineva? O întrebare destul de comună. Mulţi şi-o pun si aşteaptă un răspuns, dar nu eu. M-am obişnuit cu faptul că nu are rezolvare, sau cel puţin că nu o voi afla eu.
Deodată aud uşa camerei mele cum se deschide. Grăbită, pornesc spre locul de unde s-a auzit zgomotul. Acolo mă aşteaptă Hisao, alături de doi băieţi, unul brunet şi unul blond. Brunetul are ochi negri, în care te poţi pierde, iar blondul are ochi albaştri, ca cerul. Amândoi sunt îmbrăcaţi la fel, purtând o pereche de blugi , un tricou albastru şi adidaşi negri.
-Hisao, de ce îmi aduci doi băieţi în cameră?
Roşcatul, cu o privire serioasă, îmi spune că de acum vom forma o echipă. Bineînţeles, se scuză că m-a deranjat şi pleacă. Laşul! Ştie că nu-l suport, mai ales atunci când se uită cu acei ochi de o nuanţa ştearsă de lila, crezând de fiecare dată că mă va cuceri.Patetic!
Mă uit urât la cei doi băieţi, dar apoi îmi trece un gând fugar prin minte: dacă sunt din acelaşi motiv aici? Oftez zgomotos, apoi mă întorc cu spatele la ei. Privesc camera modernă, încercând să găsesc un loc unde să poată dormi şi “prinţesele” la noapte. Biroul destul de mare este plin de hârtiuţe, în pat cu mine nu îi las să doarmă, iar în dulap nu mai încape nici un ac.
-Nu ştiu unde o să vă odihniţi. Probabil că vor aduce mâine două paturi plus şi un dulap pentru voi. Până atunci, luaţi-vă o pernă şi faceţi-vă comozi pe jos.
-Cred că glumeşti, demonule! Nu am nici măcar un gând să stau pe jos.
În două secunde mă aflu în spatele blondului guraliv, încercând să-I explic, calm, că a greşit persoana. Plictisită, le spun povestea mea, adăugând rece că dacă mă vor mai confunda cu un demon, îi omor. Uimiţi şi puţin speriaţi, băieţii încep să-mi spună cum au ajuns aici, totul fiind asemănător, doar că ei au putut sta atât de mult timp cu părinţii lor.
-Nu v-a întrebat nimeni cum a-ţi ajuns aici!
Dau să plec spre pat, dar sunt oprită de blond. Mă priveşte cu o oarecare milă, cu acea privire aruncată de mine victimelor. Îmi închid ochii pentru cinci secunde, urmând să-I deschid brusc. Îi iau de mână, acum mergând toţi trei spre pat. Mai mult ne trântim pe el, apoi le zic un lucru pe care nu credeam că o să-l mai spun vreodată:
-Îmi cer scuze. Stau aici de mult timp, de când m-am născut. Este o obişnuinţă să nu mai am sentimente. O să încerc să fiu altfel cu voi, iar primul lucru pe care îl voi face este să vă explic cum stă treaba. Aici este ca la închisoare. Aceasta este singura cameră în care putem sta, iar mâncarea ne este adusă de ei. După cum vedeţi, stăm în puf. Mâine camera va fi mult mai mare şi va exista un loc pentru toţi trei, nu ne vom mai înghesui.Când Hisao vine la noi, mai mereu este pentru a ne da o misiune. Toţi trei vom ucide fără milă, asta daca ţinem la vieţile noastre, sau ale părinţilor noştri. Cam atât e de ştiut.
Supăraţi, băieţii mă întreabă dăcă există cale de scăpare. Pentru prima dată, zâmbesc sincer. “Vom găsi una”, le răspund optimistă. Nu credeam că este posibil, dar se pare că m-am ataşat de doi băieţi noi în această lume sângeroasă.Ei îmi dau speranţe…
Brusc, mi-am dat seama că nu ştiu cum se numesc. Îmi dau o palmă uşoară peste frunte, apoi le spun ce tocmai am gândit, mai puţin faza cu ataşatul. Fericiţi, îmi răspund. Numele lor sunt Sasuke Uchiha şi Naruto Uzumaki. Politicoasă, le spun că mă numesc Sakura Haruno.
Se pare că şansa de a evada a crescut. În curând , toţi trei ne vom răzbuna pe cei care ne-au făcut şi încă ne fac atât de mult rău. Vor vedea pe propia piele ce înseamnă să enervezi pe cine nu trebuie. Demoni sau nu, au slăbiciunile lor, pe care şi le-au arătat de faţă cu mine, crezând că nu voi îndrăzni să mă întorc împotriva lor. Ei bine, s-au înşelat! De azi , începe războiul!

Capitol necorectat!
Păi, după cum se vede, am venit cu un nou fic.
Sper să vă placă!

~Capitolul 2~

Obligaţi să ucidă

Sakura’s Point Of View

Vag, aud uşa cum se trânteşte de perete. În două secunde mă trezesc şi, în minte, încep să mă rog. Nu vreau să mai ucid! Din păcate, am ghinion. În cameră a intrat Hisao, cu o foaie în mână. Leneş, mă ridic în picioare. Privesc în jur şi, aşa cum mă aşteptam, camera este mult mai mare, plus că au mai adus două paturi şi două dulapuri. Oftez uşor când văd cele trei costume ce se află aşezate frumos pe un scaun.
-Dă-mi foaia aceea!
Ascultător, Hisao îmi îndeplineşte dorinţa, sau, mai bine zis, ordinul. Plictisită, îi fac cu mâna, semn că poate pleca. Citesc fiecare cuvânt, din nou şi din nou. Nu se poate! Nervoasă, îi trezesc pe Sasuke si Naruto. Înca adormiţi, mă întreabă dacă s-a întamplat ceva. Cad în genunchi, lăsând lacrimile să mi se prelingă pe obraji. Imediat mi le şterg şi mă uit prin cameră, pentru a mă asigura că Hisao a plecat. Se pare că nu-I prea place prezenţa mea…
Repede, mă ridic în picioare şi le arăt baieţilor cea mai rece privire a mea. Uimiţi, după ce m-au vazut plângând, se ridică din pat. În sfârşit, m-am liniştit şi pot să le spun în ce constă misiunea:
-Trebuie să ucidem famiile Haruno, Uchiha si Uzumaki . Nu avem voie să ne opunem. Doar ne îndeplinim misiunea, fără sentimente. Îmbrăcaţi-vă cu acele costume de pe scaun.
Văd în ochii lor cât sunt de trişti. Din păcate, încă nu avem ce face. Mai mult ca sigur ei ştiu că suntem mai puternici împreună, aşa că s-au decis să ne sperie. Ei bine, cu mine nu a mers. Mai mult, sunt nervoasă. Îmi iau costumul în mână şi plec în baie, unde îmi fac siesta, apoi mă îmbrac. Costumul negru, din piele, îmi aduce multe amintiri sângeroase. Clatin uşor din cap, nevrând să-mi amintesc iar acele momente. Mă încalţ repede cu cizmele fără toc, apoi îmi prind părul într-un coc destul de îngrijit. Cum am terminat destul de repede, îmi permit câteva secunde în care să mă descarc. Pentru a doua oară în viaţa mea, încep să plâng. Mă las încet pe gresia rece, dorindu-mi să se termine cât mai repede.
Deodată, uşa se deschide şi pe ea intră Sasuke, echipat cu acelaşi costum. Cum mă vede, vine la mine şi mă îmbrăţişează. Îi răspund, dar conştientizez repede că trebuie să ne începem misiunea. Ne ridicăm amândoi şi mergem în camera, unde ne aşteaptă blondul. Îi las să se ducă la baie, apoi îl aşteptăm tăcuţi pe Hisao. Din păcate, nu se lasă aşteptat. Cum vine, începe să spună o incanţie care ne teleportează în faţa casei în care trăiesc părinţii mei.
-Saku, uite centura ta cu arme.
Mă întorc spre Sas’ke şi îi iau din mână centura. O pun repede în jurul bazinului, apoi fug spre casă. Cu uşurinţă, sărim gardul, apoi traversăm curtea. În trei secunde suntem lângă peretele casei. Mă uit pe fereastră şi văd două persoane care plâng în timp ce privesc o fotografie. Cu siguranţa sunt ei. Scot din buzunarele centurii trei bombe micuţe. Le aşez lângă fereastră, apoi fug. Băieţii aleargă în jurul casei, punând în diferite zone bombe. În cinci minute, suntem în faţa casei ce arde, alături de părinţii mei.
Când focul se stinge, în acel loc mai există doar cenuşă. Demonii, care au vizionat fiecare mişcare a noastră, ne teleportează în faţa casei lui Sasuke. Procedăm la fel, apoi ajungem la Naruto. Când terminăm misiunea, suntem trimişi în camera noastră. Epuizată, mă arunc în pat şi încep sa vărs sute de lacrimi. Singurii mei prieteni încearcă să mă liniştească, dar nu reuşesc. Obosită, nervoasă şi foarte suparată pe mine, le spun:
-Degeaba încercaţi să mă liniştiţi. Pur şi simplu mă doare prea tare. Nici măcar nu i-am cunoscut. Probabil ei încă mă iubesc, inconştienţi că tocmai fiica lor i-a ucis.
Aprobă din cap, semn că şi ei simt acelaşi lucru. Încerc să mă gândesc la altceva, dar nu pot. Vreau să-mi amintesc peisajul de afară, dar nimic. Când am ieşit, nu mai vedeam nimic. Nu ştiu dacă este zi sau noapte, dar nici nu-mi pasă. Cum am putut să nu plâng? Sunt atât de neputincioasă în faţa lor! Îi urăsc mai mult ca orice! Vărs ultimele lacrimi pe care le mai am şi, hotărâtă, le spun:
-Jur că mă voi răzbuna!
-Suntem alături de tine.
Îmi îmbrăţişez prietenii, spunându-le că sunt ca fraţii pentru mine. Puţin supărat, Sasuke ne spune că suntem tot ce i-am mai rămas. Nu ştiu din ce motiv s-a supărat mai rău, exact după ce am terminat de vorbit. Încerc să-l înteleg, dar nu reuşesc. Observă că mă uit la el confuză, dar nu spune nimic. Fiind mult prea tâfnoasă pentru acest lucru mărunt, mă mulţumesc doar sa le spun “noapte buna”, chiar dacă e posibil să fie zi, apoi mă aşez mai confortabil în pat şi adorm imediat.

Sasuke’s Point Of View

Mă vede doar ca pe un frate? Ei bine, nu-I nimic. O să am grijă să se îndrăgostească de mine, să ţina la mine mai mult ca la un frate. Din prima secundă în care am văzut-o, inima a început să-mi bată mai tare, iar în stomac am simţit sute de fluturi. Zâmbesc, în timp ce-mi privesc prinţesa cum doarme. Ea e singura care mă face să zâmbesc, mai ales după ce mi-am omorât familia.
-Ne vedem mai tarziu, Naruto.
Mă îndrept spre patul meu, cu gândul de a dormi. Vreau să uit măcar pentru câteva ore fapta groaznică pe care am comis-o. A trebuit să ucid si familia lui Naruto, cel mai bun prieten al meu de la naştere şi familia Sakurei. Îmi pare atât de rău pentru ea! Ştiu că ea ucide de mică, pe când eu şi blondul ne jucam cu maşinute. Pe atunci ea învăţa să mânuiască arme, să ucidă, să nu aibe sentimente. Şi-a pierdut copilăria şi asta doar din cauza demonilor. Jur că o voi ajuta să se răzbune, mai ales că acesta este şi un ţel al meu. Pentru Saku, pentru Naruto, mi-aş da şi viata!

Acesta a fost capitolul 2.
Sper să vă placă!

~Capitolul 3~

Încercare eşuată de evadare

Sakura’s Point Of View

Mă trezec brusc din veşnicul meu somn fără vise. Somnoroasă, îmi deschid ochii şi mă ridic în capul oaselor. Privesc prin cameră, căutându-mi prietenii. Zâmbesc din toată inima când îi văd încă dormind, semănând cu doi îngeraşi. Oftez zgomotos, gândindu-mă că ei nu ar trebui să fie aici. Mă întorc pe călcâie şi pornesc spre baie. Ajung repede şi încep să-mi fac siesta. Când termin îmi aranjez puţin părul ciufulit, apoi îmi înfăşor corpul într-un prosop alb.
Mai mult fug până la dulap, de unde îmi aleg un maieu negru, puţin larg şi o pereche de pantaloni scurţi, de blugi. Repede, pentru a nu mă vedea baieţii dezbrăcată, mă îmbrac cu hainele alese. Chiar când termin îl observ pe Naruto cum se foieşte în pat, semn că se va trezi curând. Fără a mă stresa, mă aşez la birou, caut o foaie pe care încă nu am scris şi încep să-I povestesc bunului meu prieten, jurnalul, lucrurile care s-au întâmplat de la ultima noastra “discuţie”.
Lin, peniţa se plimbă pe suprafaţa albă, ce acum are “pete” albastre:
“Dragă jurnalule, mereu mi-ai fost prieten, chiar şi în cele mai grele momente. Ai ascultat fiecare poveste sângeroasă pe care ţi-am spus-o,la final rămănând mereu uimit, dar acum am o nouă lovitură. Eu, mult prea cunoscuta asasină Sakura Haruno, am prieteni. Adevărat că sunt doar doi, dar cred că ţin locul a o mie de oameni care doar se dau pe lânga tine. Mi-au fost alături încă din prima oră în care ne-am întâlnit. Ieri, spre exemplu, ne-am susţinut atunci când…”
Mă opresc pentru puţin timp şi-mi şterg lacrimile de pe obraji. Cu mâna tremurândă, continui:
“Când ne-am omorât familiile. Un pas greu pentru trei adulţi, deoarece nu ne mai putem numi nici măcar adolescenţi. Suntem mult mai maturi ca toate persoanele din lume. Este destul de greu, dar măcar putem face faţă. Toţi, împreună, uniţi. Ultimul lucru pe care vreau să ţi-l spun probabil o să te supere, dar nu mă opresc. Prietene, astăzi este ultima dată când îti povestesc păţaniile mele. Simt nevoia de a trece peste perioada în care am nevoie de un prieten care nu-mi poate da sfaturi, care doar mă ascultă si tace. Adio, vechi amic!”
Strâng foiţa scrisă şi o aşez, ordonat, lângă celelalte. Deodată simt două braţe puternice care mă îmbrăţisează. Îmi aşez palmele mele peste ale lui, simţind nevoia de alinarea cuiva.
-Stai liniştită! Mereu te vom susţine, poate chiar mai bine ca jurnalul tău.
Din nou, zâmbesc. Blondul acesta chiar are grijă de prietenii lui.

Sasuke’s Point Of View

Îmi deschid ochii negri, somnoroşi. Nu mică îmi este mirarea atunci când îmi văd scumpa rozalie în braţele lui Naruto. Sigur nu şi-au dat seama că m-am trezit, aşa că mai stau un pic, să văd cum evoluează. Inima mă doare din ce în ce mai tare, mai ales atunci când Saku se întoarce cu faţa spre el, îşi aşează mâinile pe pieptul lui şi-l sărută pe obraz. Simt cum o lacrimă se prelinge încet pe obraz, urmând să-mi cadă pe mâna cu care îmi sprijin capul.
-Eşti un prieten foarte bun, Naruto. Tu şi Sas’ke sunteţi familia mea. Apropo, brunetule, nu te mai ascunde. Ştiu că tragi cu urechea.
Roşu în obraji, mă ridic şi fug spre dulapul special, în care avem armele si costumele. M-am săturat să stau aici, să fiu obligat să ucid. O să scap din acest loc, alături de Sakura si Naruto. Dragii mei prieteni înţeleg imediat la ce mă refer şi încep să se echipeze. Cum terminăm, luăm din centuri trei bombe şi le aşezăm pe singurul perete gol. Ne ascundem după unul din paturi şi aşteptăm, tensionaţi, explozia. Când peretele este distrus, ne furişăm pe coridoarele lungi, bine păzite. Ca o adevărată maestră, rozalia îi ucide pe toţi, dar suntem opriţi de Hisao, ce este furios. Oricât am încerca să-l învingem, nu reuşim. Extenuaţi, cădem din picioare, lipsiţi de energie.
De aici, totul este în ceaţă. Singurul lucru pe care mi-l amintesc este roşcatul acela enervant care ne târăşte într-un loc neştiut de noi…

Acesta a fost capitolul 3.
Sper să vă placă!

~Capitolul 4~

Pedeapsa

Sakura’s Point Of View

Încerc să-mi scot mâinile din cătuşe, dar nu reuşesc. Renunţ la a mă mai zbate şi îi caut din priviri pe Sasuke şi Naruto.Cu greu, văd prin întuneric două siluete ce stau ghemuite în colţul opus al camerei. Vreau să mă ridic, să fug spre ei şi să-i ajut, dar, de fiecare dată când încerc să păşesc, mă dezechilibrez şi cad. Într-un final, mă las păgubaşă.
Deodată, în cameră apar trei demoni, printre care şi Hisao. Normal că roşcatul vrea să asiste la pedeapsa mea. Mereu m-a urât. Oftez, resemnată de situaţie. Trebuie să găsesc un mod de a-i proteja pe băieţi. Nu-i pot lăsa să simtă acea durere copleşitoare, pe care am simţit-o când eram mică. Pe atunci, încercam mereu să găsesc o cale de a evada, lucru ce a dus la vizitarea acestei camere de nenumărate ori.
-Vă rog...
Râsul malefic pe care l-am stârnit se aude cu putere în cameră. Hisao îmi aruncă priviri superioare, lucru care mă enervează.
-De ce râdeţi? Nu vă rog să-mi cruţaţi viaţă, ci să mă pedepsiţi doar pe mine. Oricum, sunt singura vinovată.Eu le-am spus că astăzi putem evada. Le-am aruncat costumele în braţe, iar ei au crezut în mine.
Dau din umeri, iar în momentul următor simt cum sunt înconjurată de flăcări. Îmi muşc buzele, nevrând să ţip. Nu după mult timp leşin, iar ultima imagine pe care am văzut-o au fost feţele mirate ale prietenilor mei...

Sauke's Point Of View

Mă zbat să scap din mâinile demonului. Nu mă lasă să ajung la Sakura. Focul îi arde trupul, parcă vrând să mă înnebunească. Oftez. Mă opresc din zbucium şi îi arunc o privire fugară lui Naruto. Cocoşat, cu genunchii ţinuţi la piept, varsă lacrimi amare în timp ce o priveşte pe rozalie.Ochii mi se măresc, uimiţi de starea în care este blondul. Niciodată nu l-am văzut atât de… Îngrijorat? Supărat? Nu. Trist este sentimentul ce îl învăluie, nelăsându-l să evadeze.
Cu mişcări încete, mă îndrept spre el. Mâna mea poposeşte pe umărul lui, în semn de încurajare. Privirea lui se mută spre mine. Şoptit, îmi spune:
-A luat totul asupra ei. De aceea noi nu ardem.
Imediat cum termină de vorbit suntem trimişi în camera noastră. Eu şi blondul aterizăm pe podea, în timp ce Saku este aşezată pe pat. Lângă ea se află o trusă medicală, care este luată de Naruto. Calm, acesta îi tratează rănile. Când termină, aproape toată suprafaţa corpului este acoperită de bandaje…
~Peste patru ore~
În sfârşit, rozalia ne-a arătat minunaţii ei ochi. Geme încet, în timp ce încearcă să se ridice. O ajut să se aşeze la loc deoarece este încă epuizată. Simt cum îmi aruncă priviri fatale, iar eu mă mulţumesc să chicotesc uşor, sperând că nu am fost auzit. Din păcate, se pare că soarta nu ţine cu mine.
-Naruto, loveşte-l pentru mine.
Încep să fug prin cameră, în speranţa că voi scăpa. Nu-I de glumă cu Naruto. El când loveşte nu glumeşte.Na că mai fac şi rime!
Iubirea mea râde din toată inima. Are şi motiv. În loc să fim maturi, noi ne prostim. Eh, aşa am fost mereu.
Zâmbesc, mândru că mi-am făcut îngerul fericit…

In sfârşit, am venit cu next-ul.
Sper să vă placă.
P.S.: Îmi cer scuze că este atât de scurt şi că am grăbit acţiunea.

~Capitolul 5~

Inimă îndurerată

Naruto’s Point Of View

O privesc drăgăstos pe aleasa inimii mele. Mă doare că este rănită, că o parte din vină îmi aparţine. A suferit prea mult. Are nevoie de atenţie. Gata! Cum se trezeşte, îi voi spune ce simt pentru ea.
Nu după mult timp, ochii de smarald ai Sakurei se deschid. Încet, îmi apropii faţa de a ei. Îi ating buzele rozalii cu ale mele. Mâna mea îi dezmiardă obrazul, în timp ce mă pierd în privirea ei. Mai stăm un minut în această poziţie, apoi mă retrag.
Uimită, se ridică în picioare, îndemnându-mă să fac acelaşi lucru. Îşi lasă privirea în pământ, nevrând să observ că obrajii i-au prins tente roşiatice.
-Uite, Naruto... Te plac foarte mult, dar nu vreau să faci aceste lucruri din milă.
Atât am vrut să aud. Îi cuprind talia cu braţele şi încep să mă rotesc prin cameră. Râsul ei cristalin mă face atât de fericit!

Sasuke’s Point Of View

Nu-mi vine să cred că Saku şi Naruto formează un cuplu! Trist, mă duc în baie, unde, ca un bărbat adevărat, încep să vărs lacrimi amare. O iubesc atât de mult, dar ea simte ceva pentru blond.
Privesc reflexia mea din oglindă. Părul brunet îmi este răvăşit, iar ochii exprimă atât de multă durere! Faţa udă din cauza lacrimilor este mai palidă ca oricând. Brusc, mă enervez. Rapid, fac un duş, mă îmbrac cu un tricou alb şi cu obişnuiţii mei blugi negrii, apoi îmi ciufulesc părul.
Vei plăti, Naruto! Niciodată nu te voi lăsa să-mi iei iubirea!
Trântesc uşa, deranjându-I pe cei doi amorezi care se sărutau de zor. Zâmbesc fals, apoi le spun, pe un ton neutru, “bună”. Par surprinşi de această schimbare, dar puţin îmi pasă. Ţelul meu este să-I câstig inima rozaliei, oricare ar fi sacrificiul.
Trec pe lânga ei şi mă arunc în patul meu. Privesc tavanul, gândindu-mă la următoarea mişcare. Exact ca un prădător, doar că, o parte din mine, crede că ce fac este greşit. Nu dau mare importanţă acestui gând.
Fără să-mi dau seama, adorm…

Sakura’s Point Of View

Stau în braţele iubitului meu, profitând din plin de moment. Chiar ţin mult la el, pot spune chiar că îl iubesc. Închid, visătoare, ochii. Stau aşa puţin timp, apoi îi redeschid. Tot ce văd este albastrul ochilor lui. Îl trag mai aproape de mine. Degetele mi se împletesc în părul lui blond. Ne apropiem din ce în ce mai mult unul de celălalt,până buzele noastre se unesc într-un sărut pasional. Din când în când ne oprim pentru a lua aer, apoi continuăm.
-Te iubesc!
Mă blochez. Naruto chiar mi-a zis că mă iubeşte? Fără a mai sta pe gânduri îi raspund:
-Şi eu.
Fericită, zâmbesc dulce. Las puţin spaţiu între mine şi Naru. Chiar când vreau să spun ceva,demonul acela tâmpit apare, cu scuza că are o altă misiune pentru noi. Îl întreb despre ce este vorba, iar el îmi spune că trebuie să intrăm în nu ştiu ce mafie. Din câte am înţeles, trebuie să ucidem şeful.
Dau din umeri nepăsătoare. Încep să-mi fac bagajul, alături de Sasuke. Cu ajutorul celui mai bun prieten al lui, se pare că a reuşit să se trezească.
Termin repede. Văd că băieţii mai au de lucru, aşa că mă aşez liniştită la birou. Fără să vreau, mă gândesc că aceasta este prima misiune durabilă. Dacă ne vom ataşa de ei? Stai! Ce tot vorbesc? Ştiu mai bine ca oricine că, dacă vreau ca persoanele dragi mie să mai trăiască, va trebui să fac tot ce-mi cere Stăpânul.
Oftez zgomotos. Cu greu, reuşesc să-mi golesc mintea. Acum sunt gata pentru orice!

Gata şi acest capitol.
Îmi cer scuze că este atât de scurt.
Aştept părerile voastre.
Sper să vă placă.

~Capitolul 6~

Doar un vis

Sakura's Point Of View

Merg repede spre camera lui Pain. Trebuie să-i spun motivul pentru care am ajuns să fac parte din mafia lui. Nu pot să-l omor, pe el sau pe noua mea familie. M-am ataşat de ei, aşa cum am presupus încă de la început. Credeam că misiunea va fi uşoară, că ţinta este un om rău, care omoră din plăcere. Am fost surprinsă când am văzut că, sub acea mască dură, se aflau oameni care îşi protejează cu preţul vieţii apropiaţii. De când i-am cunoscut regret tot ce am făcut în viaţă. Am ascultat ordinele demonilor, în loc să ripostez. Mi-am omorât familia, care ar trebui să fie sfântă pentru mine. Cu alte cuvinte, am fost o proastă.
Îmi clatin uşor capul, pentru a-mi reveni. Mi-am găsit un moment prost să reflectez asupra vieţii. Privesc atentă locul unde sunt. Observ că uşa ce duce spre camera lui Pain este la doar doi paşi depărtare. Elimin distanţa şi, plină de remuşcări, lovesc cu mâna suprafaţa de lemn.
-Aşteaptă puţin!
Fără a-l asculta, intru în cameră cu un sentiment nou pentru mine. Oare să fie frică? Da, cred că asta este. Mi-e teamă că, după ce va afla, mă va respinge, atât pe mine cât şi pe băieţi. Oftez sonor, apoi, timid, îi spun toată povestea, de la antrenamentul pentru a ucide şi până la misiunea în care eu, Sasuke şi Naruto trebuie să-l omorâm. Când termin îi văd surprinderea de pe chip. În tăcere, aştept să mă lovească, să mă omoare, orice. Aş îndura tot, atât timp cât mă iartă. Îmi închid ochii, în timp ce vărs o lacrimă plină de durere. Ştiu că merit tot ce mi se întâmplă, fără excepţie. Primesc suferinţa pe care şi eu am provocat-o.
-Te iert, aşa cum o vor face şi ceilalţi. Nu e vina ta pentru ce ţi s-a întâmplat. Aşa ai fost crescută. Totuşi, sunt curios: de ce mi-ai spus adevărul?
Uimită, îmi deschid ochii. Am auzit bine? Tocmai a spus că mă iartă? Inima lui este atât de bună, încât ar ierta pe cineva ce îi vroia moartea? Atâtea întrebări fără răspuns! Totuşi, mă rezum la un zâmbet confuz. Mai mult şoptit, îi răspund:
-Dacă demonii văd că dăm înapoi, pun pe altcineva să îndeplinească misiunea. Pe lângă asta, mai există un motiv: să ne ajuţi să-i omorâm.
Îşi plimbă mâna prin părul portocaliu, astfel ciufulindu-l. Mă ia de mână, în timp ce îi strigă pe prietenii noştri. Când ajung, le spune pe scurt toată povestea. Cât timp a vorbit, m-am uitat în permanenţa spre podea. Privirile lor sunt, cel mai probabil, dezamăgite. Le dau dreptate. Să fii trădat de cei pe care îi consideri familia ta... Nu este uşor. Te simţi gol, dorinţa de viaţă piere. Până apar alte persoane care îţi luminează viaţa, asemeni soarelui. Cazul meu e puţin diferit. Iubirea, durerea pe care o porţi când încrederea într-o persoană dispare, erau cuvinte pe care eu nu le cunoşteam, nu aveam voie să le cunosc. Acum totul e diferit. În sfârşit, am sentimente şi pot zice că viaţa este multicoloră.
Sunt trezită din gândurile mele de Naruto. Palmele lui sunt aşezate pe obrajii mei, pe când buzele lui îmi mimeaza numele. Auzul mi-a dispărut, iar întunericul mă absoarbe uşor. Alerg ca o nebună, căutând o scăpare. Lacrimile parcă îmi dansează pe faţă, pentru ca mai apoi să piară. Brusc, mă opresc. Încerc să mă calmez, deoarece panica nu mă poate ajuta. Cel mai folositor lucru pe care mi l-a spus Hisao. "Dacă eşti panicată, nu poţi fi atentă la detalii, la orice te ajută să ajungi învingător."
Deodată, peisajul se schimbă. În faţa mea este Sasuke, care stă pe un scaun. Mâinile şi picioarele îi sunt legate, în timp ce broboane de traspiraţie i se plimbă pe corpul lipsit de vlagă. Părul îi e transpirat, iar ochii pe jumătate închişi. Fără îndoiala, este torturat. Ce informaţii are? A reuşit să scape din mâna demonilor şi acum cineva vrea să afle mai multe despre acele fiinţe îngrozitoare? Undeva, în spatele lui, o voce răguşită îmi atrage atenţia. Plin de răutate, i se adresează brunetului:
-Acum ne spui unde s-a ascuns?
Tăcere. Mă întorc, nevrând să văd la ce este supus. Dar îi aud strigătul chinuit. Parcă zeci de cuţite îl înjunchie, apoi se răsucesc. Vreau să-l ajut, dar se pare că prezenţa mea este una fantomatică. Singura persoană care ştie că mă aflu în această cameră... Sunt eu. Cât de inutilă pot fi! Dacă nu sunt în stare să-mi ajut prietenii, cum pot avea pretenţia ca ei să-mi fie alături? Of... Am ajuns atât de profundă în ultima vreme! Îmi amintesc că, atunci când eram mică, nu aveam nici un gând. Somnul îmi era fără vise. Speranţele erau nule...
Simt cum cineva îmi împunge umărul. Mă trezesc în camera din sediul mafiei, alături de Naruto care mă priveşte îngrijorat. Părul blond îi este răvăşit, ca şi cum abia s-ar fi trezit. Imediat, îmi amintesc tot. Ieri i-am cunoscut pe Itachi, Konan, Deidara si Tobi, cei mai importanţi din Akatsuki. Am făcut turul noii case şi am aflat că mâine îl vom cunoaşte pe lider, care, din câte am înţeles, se numeşte Pain. Stai un pic! Asta înseamnă că...
-Stai liniştită, iubito. Doar ai visat urât...

Mulţumesc mult, Lissa! Atât pentru această critică, cât şi pentru cea de la celălalt fic.
Chiar m-ai ajutat prin tot ce ai scris. Am să ţin cont de tot.
Sper că acest capitol este mai bun.