Yeiii!!!1 E salvat! Ce bine, baby! Stiam eu, stiam! Bine, gata pana nu inebunesc de tot:)). Ma bucur ca e totul bine stiam ca o sa fie. Si pot sa-ti dau un sfat? Ar putea povesti mai mult Sakura sau Sasuke? Parca mi se pare mai ciudat sa nu fie vorba mai mult de ei, tinand cont ca sunt personajele princpale. Ma rog, asta a fost doar un sfat. Succes in continuare si Craciun fericit!

CAPITOLUL 9.

Pov. Sakura

Haruhi inca plangea de fericire in bratele lui Shin. Cred ca s-a speriat foarte tare. Ma doare sa o vad asa , dar intr-un fel ma simt atat de linistita , din singurul motiv ca sunt bine amandoi. Haruhi se indeparteaza de Shin si isi sterge lacrimile. Il intreaba ingrijorata daca a patit ceva , Shin spunandu-i ca e perfect sanatos si ca nu are de ce sa isi faca griji. Miku si Hinata o strangeau protector in brate cu lacrimi de fericire in ochi , cand Haruhi scoate un mic geamat de durere. O durea bratul. Miria le indeparteaza pe cele doua verisoare si deschide o cutiuta alba cu un sem rosu pe ea. De acolo scoate un bandaj si niste medicamente. Ii schimba bandajul ranitei si ne spune sa avem grija sa nu o lovim , acestea fiind spuse , Miria isi intoarce privirea spre Naruto. Blondul si-a dat seama ca la el s-a referit , spunand ca nu se va apropia de Haruhi pana se va face bine. Felul cum a spus-o a facut-o pe Haruhi sa rada cristalin , in timp ce fetele o priveau cu dragoste pe prietena lor. Matusa Yukio ne spune ca ar trebui sa o ducem sus pe Haruhi sa se odihneasca si ca ar trebui sa ne apucam sa facem pregatiri pentru Ajunul Craciunului , care este peste cateva zile. Haruhi refuza sa fie dusa in camera sa , iar pana la urma ramane pe canapeaua neagra si foarte comoda. Miku , cum e mai sesibila , s-a oferit sa ii tina companie lui Haruhi , in timp ce noi ne ocupam de toate pregatirile. Si asa a inceput agitatia prin bucatarie si in jurul casei de vacanta , care era foarte mare , fiind luata de toti parinti nostri. Casa era trecuta pe numele lui Haru , fiind cumparat locul pe care se afla cand s-a nascut. Baieti au mers sa ii ajute pe tati sa decoreze casa cu beculete colorate si sa curete zabata ce inconjura casa de vacanta. Mamele s-au apucat de facut mancare si curat , noi ajutandu-le. Hinata si Luiza ajuta la facut curat , in timp ce eu cu Miria ne jucam cu ingredientele impreuna cu mama lui Haru , a Miriei , a lui Naruto si a lui Hinata. In toata casa rasuna veselia si bucuia cu care vin Sarbatorile de iarna. Mirosul prejiturilor ce erau in cuptor se simtea in toata casa. Baieti ce fereau zabada din fata casei radeau cand unul dintre ei cadea , sau era lovit de un bulgare aruncat in joaca. Soarele stralucea triunfator din lupta cu norii gri ce pana acum il acopereau. Din nefericire razele sale nu era indeajuns de puternice sa topeasca campul alb presarat cu praf de stele. In departare se mai auzea cate o pasare pierduta de stolurile ce se indreptau catre tarile calde , acum hoinarind peste mare de ninsoare singure si neajutorate. Codrul din apropierea imensei case rasuna de melancolie si tristete , acum fiind singur si parasit de multele animale ce hiberneaza sau care se tem sa iasa afara ca nu cumva sa se piarda in labirintul alb de nea. Mici perle albe sunt purtate de vantul racoros care nu are de gand sa fie milos cu micile vietati ce au curaj sa isi caute mancare.

-Sakura , scumpo , ai grija tu sa nu se arda mancarea pana ma duc sa vad ce face bolnavioara noastra , bine? Glasul matusii Yukio rasuna bland in bucataria foarte mare unde era mare agitatie. Imi daruieste vesnicul sau zambet dulce , placand apoi catre Haruhi , lasandu-ma pe mine sa supraveghez aragazul incarcat de vase unde se aflau tot felul de bunatati. Din cand in cand mai amestec in mancare sa nu se arda , mintea mea zburand la toate cate s-au intamplat de cand a inceput vacanta. Un mic zambet imi apare pe chip , obraji mei prinzand o culoare rozalie , precum florile de cires , asortandu-se foate bine cu parul meu legat intr-o coada de cal , atunci cand imi amintesc sarutul de aseara cu Sasuke. Luiza , care tocmai coborase de sus , ma trezeste din visarea mea si ma anunta ca mama ei , Larena m-a chemat. Larene e o femeie de 41 de ani , cu parul ca spicele graului si cu ochii de un galben verzui foarte linistitor. O rog pe Liz , cum imi placea mie sa ii spun , sa aibe ea grija de mancare , iar ea cu un zambet pe buze accepta numaidecat.

-Sakura! Ma intorc si dau cu ochii de Hiro. Asta e pentru tine. Spune in timp ce imi dau un pachet infasurat intr-o hartie mov. Nu apuc sa il intreb de la cine e , caci baiatul pleaca. Ma uit curioasa la micul pachet si nerabdatoare dau sa il deschid , dar Miria ma i-a de mana si imi spune sa ne grabim sa o ajutam pe matusa Larena. Las pachetul pe masuta din camera de zi si o urmez pe bruneta pana la matusa Larena. Se pare ca am primit o gramada de matusi de la Mosul anul asta. Ma bucura faptul ca toti sunt atat de apropiati , incat par o familie foarte mare si fericita. Copii le spun matusa si unghi prietenilor de familie , iar ei ii considera nepotii lor. Rare ori intalnesti atata iubire si pace , oameni care sunt impreuna si la bine si la rau.

Pierduta in ganduri , nu imi dau seama ca ma aflu langa matusa Larena , care ma roaga sa o ajut sa duc aceste cutii jos. Fac cum imi spune si ma intrept cu pasi inceti spre scari ca sa cobor la etaj. Merg cu grija , sincer nu vreau sa imi rup o mana sau un picior inainte de sarbatori , si in sfarsit ajung jos. Duc cutiile , care dupa parerea mea sunt prea grele , si le asez langa masuta unde am pus scrisoarea. Haruhi se uita ciudat la mine si ma intreaba ce e cu cutiile.

-Sunt decoratii pentru pom. Spune Larena , venind cu inca doua cutii in urma mea. Sasuke si Naruto se tot certau la usa , iar eu curioasa din fire ma indrept spre locul cu pricina. Baietii se chinuiau sa intre in casa cu pomul de Craciun. Incep sa rad si ma duc sa ii ajut , dandu-le indicatii , ceea ce era dificil deoarece Naruto nu ma asculta de loc si facea numai ce vroia el. Intr-un sfarsit , spre bucuria lui Sasuke , pomul ajunge in casa teafar si nevatamat , ceea ce e o minune , deoarece orice trece prin mainile lui Naruto i-a foc sau se face bucati. Eh , ce sa ii faci daca baiatul e neindemanatic. Si pe deasupra si uituc , adica l-am ajutat cu Hin si nici macar nu mi-a multumit. Simt cum cineve ma saruta pe obraz. Ma intorc si ma uit ciudat la Naruto , caci el ma sarutase.

-Multumesc ca m-ai ajutat cu Hinata. Da , acum se gaseste si el sa imi multumeasca. Oftez si ii spun un ,, Cu placere'' si ma uit jucausa la el. Blondul a inceput sa caute prin fiecare camera dupa Hin a lui si intr-un sfarsit o gaseste. Un tipat se aude de sus , si glasul lui Hinata care il certa pe Naruto cum sa nu m-ai faca asta , iar el isi cera scuze si se ferea ca nu cumva sa il loveasca Hinata , desi nu cred ca e posibil ca bruneta sa fie atat de curajoasa incat sa il loveasca.

Dupa tarasenia cu Naruto , el impreuna cu Sasuke ies afara ca sa termine ceea ce au inceput , adica amenajarea exteriorului casei. Au ceva de aranjat deoarece casa e foarte mare. Are trei etaje si la fiecare etaj multe , multe camere. Constructia a inceput cand s-a nascut Haru , fratele lui Haruhi , si a fost terminata cand s-a nascut Haruhi. Parinti nostri au fost buni prieteni cand erau la scoala , deasemenea si dupa , asa ca au hotarat sa faca aceasta imensa casa ca sa se intalneasca in vacante si sa fie ca pe vremuri. E un loc foarte frumos si peisajul unul mirific , atat iarna cat si vara.

Bun , deci bradul a fost adus in casa , pus de catre baieti la locul lui , acum trebuia doar sa il decoram , dar nu acum , trebuie sa se stranga toata familia. Mai trebuie sa vina matusa Ymi si fetele sale Ayame si Suki. Ma asez langa Haruhi , pe cealalta fiind Miku , si o intreb pe Haruhi daca se simte mai bine. Da din cap afirmativ si imi zambeste bland. Privirea imi e atrasa de pachetul ce mi l-a adus Hiro. Ma intreb de la cine e. Il iau de pe masuta de sticla si ma indrept catre camera mea si a lui Sasuke. Ma asez pe patul moale si deschid repede pachetul , fiind foarte curioasa. In el se afla o rochie verde si un plic de un alb imaculat. Il deschid si incep sa citesc ceea ce scria cu litere de mana frumos incliniate pe o foaie roz.

,,Draga si scumpa mea Sakura,

Imi cer iertare ca si anul asta te voi lasa singura de Craciun , dar serviciul nu imi permite sa te vizitez. Sper sa ma poti ierta si sa sti ca imi e foarte dor de mica mea fetita cu parul roz. In fiecare clipa ma gandesc la tine , la zambetul tau , la glasul tau...Desi nu pot ajunge sa te imbratisez si iti urez Sarbatori fericite , ti-am trimis acest cadou , pe care sper sa il porti sanatoasa si fericita. Nu vreau sa te simti singura , de aceea te-am trimis la familia Masumi , deoarece stiu ca sunt o familie iubitoare si vesela si sunt sigura ca vor avea grija de tine. Nu vreau sa fi suparata pe mine , iti cer doar sa ma intelegi. Ai grija sa nu racesti sau sa te ranesti. Vreau sa sti un ultim lucru , ca imi pare foarte rau ca nu putem fi impreuna ca o familie , eu , tu si...tatal tau. Te iubesc mult si iti urez Craciun fericit.


Cu dragoste,
Mama ta , Amaya”

Lacrimile curgeau precum raurile pe obrajii mei palizi. Dupa ce am terminat de citit scrisoarea , aceasta a alunecat usor din mana mea , facand contact cu covorasul verde. Ma durea faptul ca mama nu v-a ajunge nici anul asta de Craciun. Mereu e asa , de cativa ani mereu e ocupata. Ultima data cand am vazut-o a fost cand am primit vacanta de vara.Acum iar ma lasa singura, iar matusa nu poate sa stea tot timplul cu ochii pe mine, are mult de lucru la restaurant. De aceea mama m-a trimis la familia Masumi. Cad pe perna ce inca avea mirosul lui Sasuke, si incep sa plang in hohote. Nimeni nu ma auzea , suspinele mele erau oprite de perna pufoasa. Nu stiu cat am plans , dar la un moment dat am adormit.


Pov. Sasuke

Afara e tot mai frig , iar noi inca mai avem destul de mult pana sa terminam. Deja nu imi mai simt mare parte din corp , iar mainile sunt vineti. Spatele ma doare de la atata zapada carata , ceilalti nefiind mai prejos. Haru ma stiga , iar eu las lopata rece precum ghiata , si ma indrept catre el. Imi spune ca trebuie sa pun ultimele decoratii la fereastra camerei mele si a Sakurei , si dupa aceea pot sa merg in casa. Ce bine , pot scapa de frigul asta ce aproape m-a transformat in turture de gheata. Haru pune scara ca sa ma pot urca , iar cand sunt langa fereastra camerei mele , imi da instalatiile ce trebuie puse in jurul geamului. Mai aveam putin , cand o vad pe Sakura ca intra in camera si deschide repede un pachet. Nu stiu ce era inauntru , nu am putut sa vad. Sakura scoate o scrisoare de acolo si incepe sa o citeasca. Nu dupa mult timp incepe sa planga si se afunda in perna alba ca zapada. Termin cat de repede pot ce am de facut si cobor de acolo in viteza , aproape rupandu-mi gatul. Nu ma interesa nimic , nici chiar daca aveam sa mor. Tot ce vroiam acum era sa aflu ce s-a intamplat cu Sakura . Intru repede in incaperea unde era rozalia , dar ea dormea. A adormit in timp ce plangea. Avea obrajii umezi , iar langa pat era aruncata o hartie. O iau si incep sa o citesc. Dupa ce termin imi dau seama de ce e suparata Sakura , ii e dor de mama ei. Ii sterg usor lacrimile ,avand grija sa nu o trezesc si o acopar sa nu raceasca. In scrisoare scria sa aiba grija sa nu raceasca , iar ea trebuie sa asculte de mama ei , nu? Ma ridic de pe jos si ma duc in baie sa ma schimb de hainele ude de pe mine. Dupa ce ies din dus imi iau o pereche de blugi albastri , o bluza cu maneca lunga de culoare alba si adidasi mei albi. Cand ies din baie , Sakura era treaza si se uita la pachetul de la mama ei. O intreb daca e bine , iar ea incuvinteaza din cap. Jos era mult zgomot , asa ca ii propun Sakurei sa mergem sa vedem ce se intampla. Ma indeamna sa o iau inainte , caci ea trebuie sa se schimbe ,acestea fiind spuse , se indrepta spre dulap de unde isi i-a cateva haine si merge in baie sa se schimbe. Hotarasc sa o astept , iar dupa 5 minute isi face aparitia. Era imbracata cu o pereche de blugi mov , o camasa in carouri alba cu roz , iar parul ei lung era lasat liber pe spate. In picioare avea o pereche de balerini albi , iar in par o bentita mov. O las pe ea sa iasa prima , eu urmand-o. Jos erau toti , iar zgomotul era facut de Naruto care se certa cu Luiza , care sa puna steaua in brad. Parca sunt niste copii , plus ca nici nu ne-am apucat de brad.

Soneria se face auzita printre glasurile celor prezenti , iar mama , o femeie cu ochii negri si cu parul saten , se duce sa deschida usa. Cand se intoarce , e urmata de 3 persoane , care cred ca sunt matusa si verisoarele lui Haruhi si Haru. Da , ele erau. Matusa lui Haru , Ymi , si fetele acesteia , Suki si Ayame. Matusa Yumi are parul blond si scurt si ochi verzi si e o femeie foarte slaba, desi nu o prea cunosc imi dau seama dupa privirea blanda ca e o persoana foarte grijulie. Suki , fiind fata cea mare a lui Yumi , are 23 de ani. Ea are parul brunet , desi cand era mica il avea blond , si ochii caprui. Ayame , in varsta de 12 ani , are ochii verzi si e satena. E foarte jucausa , si imi dau seama deoarece alearga si topaie prin toata incaperea. Dupa inca cateva rugaminti a le jucausei , incepem sa impodobim bradul , eu din cand in cand mai aruncand cate o privire spre Sakura.

Pov. Sakura

Matusa Yumi impreuna cu Suki si Ayame au sosit , iar noi am inceput sa impodobim bradul. Naruto si Ayame se jucau cu globuletele , pana cand Hinata vine si le ia , Naruto facand o fata de copil nevinovat , la aceasta Ayame incepand sa rada. Dupa cateva zeci de minute terminam de impodobit bradul , acum toti stand pe canapea , fotolii sau scaune. Ayame statea in brate la Naruto , ce statea pe covorul alb si foarte moale din fata canapelei. Langa el statea Shin , Sasuke si Haru. Haru incepe sa spuna povesti despre mosul , pe care Ayame le contrzicea , la un momentdat sarind pe el si incepand sa il gadile , drept pedeapsa ca spune numai prosti. Chiar erau prostii , adica mosul era albastru inainte sa fie verde , iar apoi a ramas rosu , deoarece trebuia sa se asorteze cu nasul renului Rudolf. Toti zambeau , iar in camera se simtea mirosul bradului , ce era imbodobid cu tot felul de globuri de toate culorile , cu betea de toate marimile , iar beculetele colorate de la instalatie ii dadea un plus de stralucire. Din bucatarie , mirosul prajiturilor si cozonacilor ajungea pana in camera de zi , unde se aflau toti , acesta contopindu-se cu mirosul proaspat de brad. Toata casa era plina de bucurie , peste tot auzindu-se rasetele noastre. As fi vrut sa fi fost si mama , si matusa , si tata...Intr-un fel o inteleg pe mama , dar doare prea tare sa fiu eu singura , iar prietenii mei sa fie cu familia. Pana si Naoki e impreuna cu familia si cu Miku , prietena lui , numai eu sunt singura. Timpul trece pe nesimtite , si toti pleaca la treburile lor , numai eu stau si privesc stelele ce presara praf alb peste patura de nea. Sasuke e la dus , iar eu stau singura , ca in fiecare an.

Sunt trezita din gandurile mele de catre Ayame , care ma roaga sa merg cu ea afara si sa ne jucam. Ochisorii ei verzi ma priveau cu dragoste , avea niste ochisori greu de refuzat , asa ca am acceptat.Mi-am luat paltonul meu alb , iar perechea de balerini am schimbat-o cu o pereche de cizme alb spre roz. Micuta era si ea gata , iar atunci cand am vrut sa plecam , ea m-a oprit spunandu-mi ca mai trebuie sa vina cineva. Am privit-o putin ciudat , in timp ce ea zambea si se uita malefic la mine. Asteptam ce asteptam , iar pe usa isi face aparitia Sasuke care ne anunta ca e gata.Plecam , unde nici eu nu stiu , urmate de brunet. Micuta se uita ba la mine , ba la brunet , cand se opreste din mers si striga cat de tare poate ca noi suntem. Noi suntem? La ce? Ayame ne observa ca o privim intrebator , apoi ne spuna ca jucam leapsa , dupa care incepe sa fuga. Eu si Sasuke intram in jocul ei si incepem sa fugim dupa ea , dar pitica era mult prea sprintena , iar cizmele mele alunecau pe zapada inghetata. La un moment dat ma impiedic si cad , iar Sasuke se opreste din alergat si ma ajuta sa ma ridic. Imi cer scuza ca l-am incetinit , iar acesta spune ca nu e nimic. Ma ia de mana si incepem sa alergam dupa micuta jucausa , acum fiind fix in spatele ei. Mana lui Sasuke era calda , desi afara era foarte frig. Uneori poate sa fie foarte grijuliu , desi atunci cand ne-am intalnit prima oara parea genul de tip rau. Cred ca asa il vad toti din scoala , mai putin noi , care ii suntem prieteni. Numai cu noi e el insasi , in rest poarta mereu o masca. Ma isbesc de spatele lui Sasuke si ma uit peste umarul lui de ce ne-am oprit. Se pare ca brunetul a prins micul spiridus fugar , acum lasandu-mi mana si luand-o pe Ayame in brate incepand sa se invarta cu ea. Ce dragut era. Ma trezesc din visare atunci cand un bulgare de nea face contact cu fata mea. Ma uit furioasa la faptas si se pare ca era Sasuke care o tintea pe Ayame , dar aceasta s-a ferit , nimerindu-ma pe mine. Ma aplec si iau putina zapada ,dandui forma unei mingi si o arunc in brunet , lovindu-l din plin. Asa a inceput micul razboi dintre mine , Sasuke si Ayame. Eu cu Ayame contra lui Sasuke. Brunetul nu prea avea sanse sa castice , dar a fost salvat de Mareo care a venit dupa noi spunand ca avem musafiri. Se pare ca familia Masumi are multe cunostinte. Spre bucuria lui Sasuke , ne oprim din joaca si ne indreptam cu toti spre imensa cabana. Pe drum era liniste , numai glasul lui Ayame se auza , care il ruga pe Mareo sa o lase jos , deoarece acesta o ducea in brate. Ajungem si intam in casa si sunt uimite cand le vad pe...


Scz ca am adus next-ul asa de tarziu dar am vrut sa il fac cat mai lung , deoarece plec la munte cateva zile si acolo nu am internet. Oricum sper ca nu am greseli si astept pareri. Deny va pupa si va ureaza An nou fericit!!

Yumi , matusa lui Haru si Haruhi


Ayame


Larena . mama Luizei


Mama lui Sasuke


Suki

Hei! Distractie placuta la munte. Sper ca nu ai venit inapoi, macar sa nu-ti zic de geaba. Acum, revenind la fic. E asa de vesela Ayame. Imi place mult de ea. Si de faptul ca Sas'ke e asa de grijuliu si dulce. :) So. E adorabil capitolul. Mersi de anunt si scuze de intarziere.

Hei lume , am revenit de la munte. Am adus next-ul pe care vroiam sa il pun in dimineata in care am plecat , dar nu am mai apucat. Gata cu vorba , sa trecem la citit. A da , Elly , multumesc pentru urare , chiar m-am distrat. Acest capitol ti-l dedic tie. Sper sa iti placa. Lectura placuta tuturor.


CAPITOLUL 10

Pov. Sakura

Priveam fascinata cerul care era impodobit cu minunatele culori ce proveneau de la artifici. Vantul se juca cu parul meu rozaliu , in timp ce ochii priveau jocul de scantei. Zgomotul provocat de artifici imi facea inima sa bata cu putere , tresarind la fiecare pocnitura. Prieteni mei priveau la fel de captivati spectacolul ce se desfasura pe cer. Acest spectacol semnifica inceperea unui nou an , ce ne prevesteste mii de intamplari si amintiri ce isi vor face locul in inimile noastre. Inca un an a trecut , inca o data privesc artificile , de aceasta data de pe acoperisul inaltei case de vacante. Toti eram pe acoperis bucurandu-ne de ultimile clipe din anul ce a trecut si fiind impreuna in primele clipe din noul an. Stateam si o tineam pe mama de mana , privind jocul de culori. Inca nu imi vine sa cred ca a venit si ca a stat atat de mult. A venit cu doua zile inainte de Craciun si a stat pana acum , pana la revelion. Nu am mai sarbatorit trecerea dintre ani pana acum cu mama , decand a murit tata. E asa de placut sa o am din nou langa mine , desi as fi vrut sa fi fost si tata cu noi. M-as fi simtit mai implinita.

Simt cu mana calda a mamei imi da drumul. Mama e o femeie de 38 de ani cu parul negru si ochii verzi. Cu trecerea anilor parul sau roz s-a decolorat , asa ca a hotarat sa se vopseasca. Imi intorc privirea spre ea si vad ca e trasa de Ayame catre celelalte mame. Haruhi si Hinata vin spre mine urandu-mi La multi ani , fiind urmate de ceilalti. Ne imbratisam si ne faceam urari sub luna ce ne privea , parca invidioasa ca nu poate sa isi imbratiseze si ea miile de copile , numite stele. Jocul de artifici se terminase de mult , iar parinti nostri coborasera jos sa inchine un pahar de sampanie. Si ceilalti pleaca incetul cu incetul , numai eu am ramas privind luminile din oras , si ascultand tipetele si rasetele de fericire venite de la oraseni.

-Saku! Ma intorc si dau de doua perle verzi ca ale mele. Era matusa mea , Hiroko. Ea are parul blond spre alb si ochi verzi. E o traditie in familia mea sa ai ochii verzi. Si tata i-a avut , doar ca ceva mai deschis. Matusa ma trage de mana , coborand jos de pe acoperis , unde erau si ceilalti. Mama Hinatei mi-a dat un pahar , in care Sasuke mi-a turnat sampanie. Brunetul ma imbratiseaza si imi ureaza ,, La multi ani!,, , apoi ma indeamna sa inchin impreuna cu ceilalti pentru noul an. Inchinam si luam fiecare o gura de sampanie. Nu apuc sa iau nici o inghititura ca sunt intrerupta de Ayame care se cearta cu Haru , cum ca ei i-a pus sampanie de copii. Cei doi parca erau la circ , Ayame chiar a sarit in spate la Haru , dar a luato Naruto inainte ca fratele lui Haruhi sa ramana fara par. Naruto ii explica lui Ayame ca nu e bine sa incepi anul nou cu o cearta si o indeamna sa se inpace cu Haru. Blondina ii spune ca stie toate astea , iar pana la urma Ayame sare la gatul lui Haru si il impratiseaza , cerandusi scuze. Haru o i-a in spate si o duce afara , unde o arunca pe patura de gheata. Cei doi au inceput un razboi cu bulgari de nea , dar nici unul nu il nimera pe celalalt , deoarece tot ce faceau era sa rada si sa arunce cu zapada fara o directie anume. Dupa jocul celor doi , intram cu totii in casa. Toata noaptea am dansat si am ras , am mancat si ne-am distrat. Am jucat o gramada de jocuri si ne-am uitat la un film. Ne-am dus la culcare abia la 6:30 dimineata.


Ma trezesc buimaca , frecandu-ma la ochi ca sa pot vedea ceva. Dupa ce mi-am limpezit vederea , am privit in jurul meu sa vad unde ma aflu. Langa mine doarmea Sasuke , care era jumatate pe pat , jumatate pe podea. Incerc sa il pun cu totul in pat si reusesc , dar atunci se intoarce , acum mana lui fiind peste mine. Incerc sa il dau la o parte fara sa il trezesc , dar nu reusesc. Acesta se trezeste si se uita ciudat la mine.

-Poti , te rog , sa te dai de pe mine? Brunetul se desmeticeste si se indeparteaza , eu reusind in sfarsit sa respir. Frate , cate kilograme are bratul lui? Abia am putut sa respir acolo. Brunetul se uita la ceas apoi sare ca ars din pat. Il intreb ce s-a intamplat si imi spune ca e doua dupa amiaza si noi trebuie sa plecam azi acasa. Sar mai ceva ca Sasuke si fug la dulapuri , de pe care iau patru valize imense si incep sa fac bagaje. In doua valize hainele mele , in celelalte hainele lui Sasuke. Brunetul s-a dus sa faca dus ,iar in mai putin de 10 minute iese impracat intr-o pereche de pantaloni negri , un pulover negru cu verde si in picioare avea deja adidasi sai verzi. Imi spune sa ma duc sa ma pregatesc si eu , ca terma el bagajele. Intru in baie si ies in 15 minute , imbracata cu o pereche de colanti gri , o bluza lunga verde putin mai groasa si in picioare cizmele negre spre verde primite de la mama de Craciun. Nu eram machiata deloc iar parul il aveam facut in doua codite impletite. Luam bagajele si coboram repede jos , unde ceilalti mancau. Le uram buna dimineata , sau ma rog buna ziua , si ne punem si noi sa mancam. In 30 de minute am terminat cu mancatul si am facut toate pregatirile , acum fiind fiecare intr-o masina. Mama , matusa si unchiul au placat cu masina tatalui lui Haruhi , iar noi am fost nevoiti sa ne inghesuim in masina lui Haru , adica eu , Haruhi , Hinata , Naruto , Sasuke , Shin si Ayame care a tinut neaparat sa mearga in masina cu Naruto. Micuta s-a apropiat mult de blond , deja ii spune frate mai mare. E atat de scumpa. Chiar si de Haru s-a apropiat. Glumeste cu el , se joaca. Ayame e o fetita foarte energica si jucausa. Bun , deci ne-am urcat toti in masina lui Haru si am pornit. Hinata statea in fata cu Haru iar noi ceilalti ne-am inghesuit in spate. Ayame statea in bratele lui Naruto , care statea in mijloc , iar in drapta lor stateam eu in bratele lui Sasuke , in stanga stand Haruhi , care statea in bratele lui Shin. A fost un drum foarte , foarte lung , plus ca parca am stat intr-o conserva , dar ne-am si amuzat de glumele lui Naruto , Ayame si Haru. Daca nu ii cunosteai , ziceai ca astia trei sunt frati. Oricum am ajuns intregi , de la casa lui Haru fiecare plecand acasa. Mai avem o saptamana de vacanta , iar mama maine incepe lucrur , asa ca trebuie sa plece azi. Imi va fi dor de ea , dar acum stiu cel putin ca ii pasa de mine. Adica si-a lasta lucrul si a venit doar pentru mine , sa nu ma supar. Sper sa nu aiba probleme ca a lipsit atat.

In ultima saptamana nu ne-am mai intalnit , deoarece am fost prea ocupati cu temele. Acum serios , profesori de la scoala de la noi nu sunt normali , ne-au dat teme cu carul . Bine ca intr-un sfarsit am terminat. Maine aveam sa incepem scoala si imi pare atat de rau ca s-a terminat vacanta . Desi stiam ca va trece repede , tot nu imi vine sa cred ca iar incepem scoala. Acum tot ce pot face e sa astept ziua de maine si sa sper ca weekend-ul va veni cat mai repede. Of , si chiar nu imi doream sa ma spele Naruto sau Sasuke . M-au spalat destul la munte! Sa speram ca scap cumva , poate o rog pe Haruhi sa ma ajute. E chiar infricosatoare cand se enerveaza. Gandurile imi zboara dintr-o parte in alta , pana cand Mos Craciun , care habar nu am ce cauta aici , ma i-a cu sania lui si ma duce spre tara viselor.

Mama Sakurei



Matusa Sakurei

Buna!!!!

Woai! Deci... Ma faci sa rosesc. Imi dedici mie capitolul? Nu mai am cuvinte. Iti multumesc mult! Ma bucur ca ai avut o vacanta placuta.
Acum, legat de capitol, e superb. Prima data cand ai zis ca Sasuke si Naruto au spalat-o pe Saku, am zis ca nu am citit bine. :)) am citit aceel cuvant de 5 ori. Am ras la faza cu Amaya, unde nu ii convenea sampania. Si eu am patit-o de Revelion, cu pretextul ca sunt 'bolnava'. De parca daca esti raciit nu poti sa tei alcool.
MA rog. ma bucur ca ai adus next-ul si daca o sa intarzii de acum in colo, nu te supara. E posibil sa-ti citesc capitolele mai tarziu. Nu stau asa de bine cu timpul. Iti multumesc inca o data pentru dedicatie. Si multumesc de anunt.

Hey!! Am adus in sfarsit next-ul. Scuze ca e atat de tarziu , dar am avut niste probleme cu calculatorul. Promit ca o sa ma revansez. Lectura placuta!

CAPITOLUL 11. Visul Sakurei , realitatea lui Himiko. Problemele lui Haruhi. Partea I

Pov. Sakura

In vis:

Soarele palid incerca din rasputeri sa trimita razele sale pe pamant , incalzindu-l. Ma plimbam pe cararea brazdata de zapada ce usor a inceput sa se topeasca. Din cand in cand mai calcam pe vreo creanga ce a cazut din copacii impovarati de nea. Merg pe acel drum obositor care nu duce nicaieri si dintr-o data vad un chip tare cunoscut.Era Himiko.Era foart trista , din ce cauza nu stiam. Ma apropi incet de ea si ma asez langa aceasta. Plangea si ma privea speriata. Glasul sau se face auzit prin suspine.

-Te rog....salveaza-mi sora. Tremuratul glasului si suspinele ei cand a spus aceste cuvinte imi trezeau fiori pe sira spinari. Fara sa realizez , am inceput sa plang alaturi de ea. Incercam sa o linistesc , dar nici eu nu puteam sa ma stapanesc.Nu stiam ce se intampla cu mine , dar ma simteam tot mai rau si nu stiam cum sa o linitesc pe Himiko. La un moment dat imt cum aceasta se linisteste. Se ridica , isi sterge lacrimile si imi da mana sa ma ridic si eu. Imi sterg si eu lacrimile si ma uit la chipul sau palid. Isi arcuieste buzele intr-un zambet inocent.

-Multumesc ca mi-ai fost prietena. Adio...Zambetul sau era neschimbat. Se apropie incet , in timp ce pe obrajii sai rozalii cad doua lacrimi. Inca zambea , apropiindu-se de mine si imbratisandu-ma. Inchid ochii si ii raspund la imbratisare. Chipul meu era cufundat in parul sau portocaliu.
Simt vantul cum imi mangaia chipul. Deschid ochii dar Himiko disparuse. Incep sa strig si sa o caut , dar simt cum pamantul imi fuge de sub picioare , iar respiratia mi se taie.

In realitate:

Ma trezesc brusc si ma uit prin camera mea. Tremur si incerc sa imi dau seama ce tocmai s-a intamplat. Ma uit la ceas si observ ca e 6:29. Opresc repede alarma de la ceas inainte ca aceasta sa sune. Incerc sa ma linistesc , deoarece respiram foarte greu si tremuram din toate incheieturile. Ma ridic incet din patul cu asternuturi albe si ma intrept catre baie. Ma spal pe fata cu apa rece sa ma trezesc apoi ma dezbrac de pijama si intru in cabina de dus. Simt nevoia sa ma curat de toata vinovatia ce o simteam in acel vis ciudat , ce am impresia ca e intrun fel sau altul adevarat. Ies dupa 10 minute din cabina de dus , ma sterg pe corpsi imi iau un halat roz pe mine. Ma spal pe dinti si ies din baie. Ma duc la sifonier si imi iau vesnica mea uniforma , ce nu am mai purtat-o de mult. Azi incep scoala si nu am nici un chef de asta , totusi abia apuc sa ajung sa vad ce s-a intamplat cu Himiko. Visul acela chiar m-a speriat. A fost atat de ciudat.

-Sakura! Ma intorc si dau de ochisorii veseli a lui Ayame.

-Ayame? Tu nu ai plecat cu sora si mama ta acasa? Ce cauti aici? Bun , asta chiar e ciudat. Stiu sigur ca acum 4 zile am fost cu cele trei la aeroport , iar Ayame e inca aici.

-Am vorbit cu mami si am rugat-o sa ma trimita la scoala aici. Iar ea a fost deacord , plus ca si surioara Suki a venit cu mine. Ea e profesoara de romana si va preda la scoala ta. Deci , voi locui cu tine , Haruhi si fratele Haru.

Nu mai apuc sa zic ceva , ca micuta blondina imi sare in brate mai mai sa ma darame. O imbratisez si ii spun ca sunt foarte bucuroasa ca va locui cu noi , apoi o rog sa ma lase sa ma pregatesc. Ayame pleaca iar eu termin sa ma pregatesc pentru ,,inchisoare”. Desi e foarte usor pentru mine la scoala , totusi o urasc.Nu ma intrebati , ca nu am habar de ce.

Cobor jos cu ghizdanul in spate , unde ma astepta matusa cu micul dejun. Sunt uimita cand il vad pe Haru carand-o in spate pe Ayame prin toata camera de zi. La vedera mea se opresc , iar Ayame coboara din spatele blondului. Haruhi isi face si ea aparitea in camera si cu o voce ragusita ne anunta sa venim sa servim micul dejun.

-Haruhi , esti bolnava , scumpa mea? O intreaba matusa Yukio pe bruneta , observand ca e foarte palida la fata , iar ochii ei albastri acum sunt de un gri foarte deschis. Pana si culoarea parului ii s-a schimbat. Frumosul negru cu reflexi albastre , acum e inlocuit de un negru fara stralucire , iar cearcanele si-au facut loc sub ochii ei.Haruhi se trezeste parca din transa , tresarind , si isi intoarce privirea fara pic de sentiment catre mama sa. Ochii albastri ai femeii priveau chipul fara vlaga al ficei sale , care o anunta ca e in regula si ca nu are de ce sa isi faca griji. Buzele rosii ale lui Yukio se arcuiesc intr-u mic zambet , dar pe fata ei se putea citi ingrijorarea. Matusa se indeparta de catre Haruhi , spunandu-i Haru sa ne duca cu masina la scoala. Intorcandu-si privirea spre mine , ma roaga sa am grija de ea la scoala si daca se simte rau sa o anunt. Incuvintez din cap si ma uit la Haruhi care se ridica de la masa , mergand catre baie. Vreau sa o urmez dar Ayame ma opreste si imi spune sa nu imi fac griji. Ma intorc din nou la masa si imi termin mancarea. Dupa aproape 10 minute terminam si iesim afara , destinatia fiind masina lui Haru. Il rog frumos pe Haru sa duca el geanta mea si a lui Haruhi , iar eu ma duc dupa Haruhi , care inca nu a iesit de la baie. Bat la usa , dar nu aud decat apa ce curgea. Usa nu era incuiata , asa ca intru in baie unde o vad pe Haruhi langa chiveta tusind sange. Sange!! Ma duc repede la ea si o ajut sa se spele pe fata si o intreb ce a patit.


-Nu am nimic. E doar...o...O alergie. Da , e doar o alergie. Nu iti face griji , sunt bine. Haruhi mintea. Oricine si-ar fi dat seama. Adica , cine tuseste sange cand e alergic la ceva? Oare ce a patit. O ajut sa se ridice si margem impreuna catre masina fratelui brunetei , unde ne astepta Ayame vesela ca intodeauna. Veselia ei a facut-o si pe Haruhi sa zambeasca putin. Urcam in masina si plecam catre scoala. Dupa 10 minute ajungem. Coboram jos si il salutam pe Haru , care pleaca spre facultate. Inainte sa mergem in clasa , eu cu Haruhi mergem sa o conducem pe Ayame in noua ei clasa. Inainte sa intram in cladirea unde erau clasele gimnaziale , in fata ne apare Naruto cu ceilalti baietii.Ayame sare de nicaieri in spate la Naruto strigand cat de tare poate ,,Surpriza!” Dupa inca cateva minute in care Naruto si Ayame au vorbi si jucat , am ajuns si noi insfarsit in clasa , fara ca eu sa mai fiu spalata de Sasuke si Naruto. Inca imi amintesc cum ca inainte de Revelion , am iesit afara sa duc gunoiul , iar Naruto si Sasuke m-au prins si bagat cu capul in zapada , dar cu ajutorul micutei Ayame am reusit sa scap.

Imi intorc privirea catre Haruhi ce statea in banca cu Hainata. Inca era palida. Nu schita nici un sentiment , iar in ochii ei se citea teama si ingrijorare. Ma doare sa imi vad prietena asa , chiar as vrea sa o ajut. Eu am suferit destul si nu mai vreau sa sufere nimeni. Desi sunt mereu cu zambetul pe buze , mai mereu imi vine sa plang , dar ma abtin pentru tata. I-am promis ca nu voi mai plange din cauza ca el a murit si vreau sa imi tin promisiunea. Desi uneori am scapat cateva lacrimi , cum ar fi atuci cand am avut acel vis cu Haru. Ma intreb ce o fi insemnat. Iar visul cu Himiko e si mai greu de inteles. Oare...a avut si Haruhi acelasi vis? Daca da , atunci de ce e atat de trista , de aeriana si pierduta? Nu vreau sa o vad asa. Ma doare..Trebuie sa aflu ce s-a intamplat.Vreau sa ma ridic si sa marg la ea sa o intreb ce s-a intamplat , dar pe usa intra....O , Doamne! Nu poate fi..

Buna!
Ai adus nextul! Iei!! Ce ma bucur! Oare ce are Haruhi? Sper sa fie bine, sa nu i se intampple si ei ceva. Si oare... Cine intra pe usa? E un fost prieten sau ceva? Sa speram ca nu se intampla nimic. Mersi de anunt si spor la scris!

Hei! Scz de intarziere , dar am fost foarte ocupata in ultimele doua saptamani cu scoala plus ca am avut si probleme cu calculatorul. In orice caz , acum sunt libera si m-am gandit sa postez nextul. Si LexX multumesc pentru critica. O sa incerc sa ma perfectionez.Sper sa va placa si astept pareri. Lectura placuta!

CAPITOLUL 11. Visul Sakurei , realitatea lui Himiko. Problemele lui Haruhi. Partea II

Pov. Haruhi

Privesc geamul de care se loveau stropii de ploaie. Crengile copacilor se miscau violent in bataia vantului , parca mandru de faptul ca prea maretul soare e acoperit de norii cenusii. Chipul meu palid nu exprima nimic , iar culoarea ochilor mei era stearsa. Usa se deschide , iar eu imi indrept privirea catre aceasta. Pe ea intra verisoara mea Suki , ce avea un zambet sters. Toti elevii se ridica in picioare salutand-o , iar ea intreptandu-se catre catedra , ne anunta ca profesoara de romana , Umeko Helena , o doamna trecuta de 40 de ani , cu parul negru spre gri si ochii albastri . s-a inbolnavit brusc si e in spital. Un fior rece m-a trecut pe sira spinarii. Ma uitam speriata la verisoara mea si imi repetam intr-una ca nu poate fi adevarat. Nu , nu si nu! Ea nu trebuie sa... Trebuie sa opresc asta!

In jurul meu era mare agitatie. Toata lumea era ingrijorata. E si normal sa fi ingrijorat pentru profesoara care ne-a fost ca o mama. Mereu grijulie si cu zambetul pe buze. Nu e de bine. Simt cum ametesc din ce in ce mai rau , iar capul ma doare ingrozitor. Glasurile eleviilor se aud parca in ecou , iar imaginea devine neclara. De undeva aud clasul Sakurei care o roaga pe Suki sa o lase la baie , luandu-ma si cu mine cu ea . Ma ridic amortita din banca si o urmez pe rozalie pana in baie. Ma roaga sa ma spal pe fata si sa ii spun ce se intampla.

-Haruhi , trebuie sa imi spui ce s-a intamplat cu tine. Esti tot mai palida , iar acum scuipi si sange. Si nu incerca sa te eschivezi. Spune-mi adevarul!

Nu stiam ce sa ii spun , imi era frica de ce avea sa urmeze. Deobicei sunt o fata realista , nu imi e frica de fiecare tampenie , la care unele fete mai au putin si plang , dar problema mea e graval , ceva ce nu poate fi explicat si nu inteleg ce trebuie sa fac sa scap de ea. Atunci cand l-am salvat pe Shin am sperat ca nu voi mai avea nici un vis , dar e tot mai rau. Visul de aseara cu Himiko si de acum cateva nopti cu doamna Helena m-au speriat foarte tare.

Raman uimita de intrebarea Sakurei , care dorea sa afle daca e adevarat ce a spus Sasuke. Cu glasul meu tremurat o intreb pe Sakura la ce se refera. Sakura se uita suparata la mine , incepand sa imi povesteasca ce i-a zis Sasuke , de sora lui si de faptul ca dupa ce a murit ea m-am purtat ciudat. Dupa ce termina , intre noi se asterne o perdea de liniste. Dupa cateva secunde , in care linistea predomina , Sakura ma intreaba daca e adevarat si care e legatura intre intamplarea aceea si ce mi se intampla acum. Imi fac curaj si ii spun ca ceea ce i-a spus Sasuke e adevarat.

-Pe langa ce ti-a spus el mai sunt o groaza de intamplari. Totul a inceput cand am plecat cu parintii in vizita la familia Uchiha. Cu ceva timp in urma sa se stabileasca data cand vom merge la ei am inceput sa am tot felul de vise , iar fiecare se termina cu sora lui Sasuke moarta , intinsa pe o suprafata palida si plina de lacrimi. In seara aceea am adormit in bratele lui Haru , avand un vis la fel ca celelalte. Stiu ca m-am trezit speriata si toti incercau sa ma linisteasca. Dupa ce m-am calmat am iesit sa iau o gura de aer si am vazut-o pe Kim moarta. Inca nu stiu cum a murit , dar m-am speriat foarte tare. In total am visat acelasi vis de 5 ori. Apoi dupa ceva timp , cand aveam 12 ani am visat ca a murit un barbat , iar o fata plangea pe pieptul sau. Am fost bucuroasa ca dupa ce am avut al cincilea vis si nu s-a intamplat nimic. Si cu Shin am patit la fel , dar pe el l-am putut salva. Cu acel barbat nu stiu ce s-a intamplat.

Sakura ma privea cu mila , in timp ce isi scoate telefonul din buzunar. Se uita la ceas , apoi mi-l arata si mie , spunand ca mai sunt zece minute si se suna de pauza. O rog sa imi dea telefonul si incep sa caut numarul lui Haru. Dupa ce il gasesc ii trimit un mesaj in care il rog sa vina sa ma duca acasa pentru ca nu ma simteam bine. Acum stau sprijinita de peretele rece acoperit cu faianta si privesc ecranul telefonuluui in timp ce acesta incepe sa vibreze , aparand o poza cu mama Sakurei , cu ea si cu un barbat. Privesc uimita si speriata la acea poza , in timp ce Sakura imi ia telefonul din mana si raspunde. Chipul sau se lumineaza in timp ce vorbea cu mama sa. Dupa ce termina , nici nu o las sa mai spuna ceva , ca o si intreb cine era barbatul din poza si unde e acum. Simteam ca ma sufoc in timp ce o priveam speriata. Timpul trecea cu incetinitorul pentru mine , iar ea nu spunea nimic. Intr-un sfarsit imi spune ca e tatal ei care a murit cand ea avea 12 ani. Nu...Nu poate fi el....

Pov. Sakura

Haruhi imi spune ca Haru o asteapta si iese repede din baie , rugandu-ma sa le spun profesorilor ca a plecat acasa pentru ca nu se simte bine. Sunt ingrijorata pentru ea. Inca nu mi-a spus de ce vroia sa stie ce s-a intamplat cu tatal meu. Se pare ca visele acestea nu o mai lasa sa gandeasca limbete. E atat de speriata , nici o data nu am mai vazut-o asa.

Se suna si de pauza , iar eu plec sa le caut pe fete. Sunt oprita de Himiko care ma anunta ca noua de profesoara de romana vrea sa facem pe perechi un proiect despre cei mai marii autori de la noi din tara , iar noi trebuie sa facem impreuna. Ii multumesc ca m-a anuntat si vreau sa plec , dar sunt oprita de aceasta care ma intreaba daca stiu ceva de doamna Helena. Acum ca veni vorba , mi se pare ciudat faptul ca s-a inbolnavit atat de brusc. Himiko m-a invitat dupa scoala sa mergem sa vedem cum se simte , apoi poate mergem la ea sa ne apucam de proiect. Accept bucuroasa , apoi plec mai departe la prietenele mele. Himiko nu e intodeauna atat de enervanta , poate doar cateodata exagereaza Sasuke cu ea. Daca ar cunoasteo mai bine sunt sigura ca si-ar schimba parerea desprea ea. , plus ca mi se pare draguta , nu precum Karin si catelusele ei. Karin e o fata roscata cu ochi caprui si e foarte enervanta. Cu noi nu prea are treaba deoarece ii e frica de Haruhi. Nu prea vad de ce i-ar fi frica de ea. Intr-un sfarsit ajung si eu la fete. Povestim ce povestim , pana ce se suna.

Orele au trecut repede , iar eu cu Himiko am plecat catre spital , ajungand in zece minute. Mirosul de medicamente imi da o stare de greata , iar albul orbitor e peste tot. Pasii se aud in ecou , iar doctoriii imbracatii in halat roiesc in jurul meu si al lui Himiko. Dupa ce am mai mers putin , am ajuns la salonul unde se afla doamna Helena. Intru timida urmata de Himiko , intreptandu-mi privirea spre patul cu cearceafuri albe pe care se odihnea profesoara noastra. Ma apropii cu pasi marunti de ea si ma asez pe scaunul de langa pat. Himiko statea in spatele meu si o privea cu mila pe femeia ce avea ochii inchii. Parul ei era ravasit pe perna de aceeasi culoare cu cearceafurile , iar fata palida nu exprima nimic. Ii iau mana catifelata in a mea , asteptand sa isi deschida ochii. Doctorul intra pe usa neagra , pasind pe gresia rece , rugandu-ne sa plecam pentru ca pacienta sa se poata odihni. Parasim camera in urma docorului , apoi Himiko il intreaba cum s-a inbolnavit. Din spusele doctorului se pare ca sufera o boala rara , care nu ii arata adevarata varsta , parand mult mai tanara. Curoiasa din fire , il intreb pe doctor cati ani are , raspunsul lasandu-ma cu gura intredeschisa. Profesoara care parea ca nu are mai mult de 40 si ceva de ani , are 62 de ani! Doctorul ne saluta politicos si pleaca la urmatorul pacient ce trebuie sa il vindece.

Parasesc cladirea imensa , intreptandu-ma cu Himiko catre casa acesteia. Vantul batea buternic , iar soarele se zbatea intre norii cenusii. Ploaia de azi dimineata a topit toata zapada , acum mai zarandu-se mici portiuni acoperite de aceasta , ceata deasa fiind un obstacol pentru cei ce mergeau catre case. Dupa mai multe minute in care frigul incerca sa patrunda prin hainele subtiri ce le purtam , ajungem in sfarsit la casa unde locuia Himiko. Intram repede in casa decorata cu bun gust , nici prea mare , nici prea mica. Imi pun paltonul in cuieri si vreau sa ma descalt dar sunt trantita pe jos de...

"Scuzati mica mare intarziere , dar profesorii ma omoara. oricum , mi-am gasit timp sa postez nextu-l dar va avertizez ca nu am putu sa il corectez. Il voi corecta cat de repede pot , va promit , iar cu urmatorul capitol , promit ca va veni mai repede. Lectura placuta!

CAPITOLUL 11. Visul Sakurei , realitatea lui Himiko. Problemele lui Haruhi. Partea III


Parul meu roz e ravasit pe podeaua rece. Privesc la persoana care m-a facut sa cad si dau de doi ochii rosiaticei cu tente de roz ce ma priveau incantati.

-Saruki! Vocea autoritara si totusi dragastoasa a unei femei cu ochii caprui si parul saten deschis , aproape blond , se face auzit in camera in care ne aflam.Femeia o ajuta pe fata sa se ridice , aceasta ceradu-si scuze , explicandu-mi ca ceea ce trebuia sa fie doborata de ea trebuia sa fie sora sa. Ridic o sparanceana , intreband-o din priviri parca cine e sora sa , apoi ma uit mai bine si observ asemanarea dintre aceasta si Himiko , nu ceea fizica ci cea a comportamentului. Himiko incepe sa rada si imi spune ca e sora cu spiridusul asta mic , la aceste vorbe Saruki enervandu-se. Ce adorabila!

-Buna , eu sunt Sakura! Incantata de cunostinta! Spunand acestea intind mana spre blondina , la care aceasta zambindu-mi si dand mana cu mine. Fac cunostinta si cu doamna ce ma salvat de acest mic spiritus , afland ca se numeste Meena si ca este mama lui Himiko si Saruki. Aceasta ma invita inautru si ma conduce spre o camera mobilata cu bun gust , culorile ce predominau fiind alb , maro si in unele locuri negru. Ma asez pe canapeaua alba alaturi de cele doua surori , in timp ce Meena ne adduce cate un pahar cu suc de portocale. Dup ace vorbim putin , eu Himiko urcam la etaj , unde e camera acesteia. O urmasc indeaproape , totodata fiind atenta sila tablourile si pozele de faminie asezate pe peretii holului. Intram intr-o camera in care predominau culorile maro , alb si mult porocaliu. Stiu ca nu are sens ce am spus dar mare parte din camera este portocalie , doar ca ceva mai deschis decat parul lui Himiko. Ma asez pe patul dublu si o privesc pe Himiko care cauta intr-un sertar mai multe lucruri ce ne-ar fi de ajutor pentru realizarea proiectului. Imi fac curaj si o intreb daca aceea e culoarea naturala a parului ei. Se intoarce spre mine si imi zambeste , apoi incepe sa imi povesteasca faptul ca la veghea ei scoala era un elev ce se juca cu mai multe substante , apoi a pus aceea substanta deasupra usii clasei , pregatita sa cada in capul profesoarei lor ce era o scorpie , dar din nefericire ea a intarziat la ora si a venit cu profesoara , ea fiind prima care intra in clasa , fiid fictima acelei portiuni ce i-a facut parul asa.

-Daca iti ceste isi va recapata culoarea nu? O intreb eu curioasa din fire.

-Din pacate nu. Asta s-a intamplat acum cativa ani , parul ramanand asa. Pe mine nu ma deranjeaza , placandumi portocaliul de mica , plus ca ma face originala , cum esti tu cu Luiza. Nimeni din scoala nu mai are parul roz.
Dupa inca zece minute de vorbit ne apucam de proiect. Pe la ora sapte seara sunt sonata de catre Haru sa ma intrebe daca vine sa ma ia , eu spunandu-I sa vina peste o ora. Am mai lucrat putin la proiect , ceea ce era mai essential si am lasat restul pe altadata. Aveam timp pana viner sa il facem , asa ca in urmatoarele minute cat l-am asteptat pe Haru am vorbit cu Himiko si Saruki , afland de sora lui Himiko ca e in clasa cu Ayame. Imi tot povestea cat de mult se inteleg un ape cealalta , cum stau impreuna in banca si patanii facute in prima zi de scoala din semestrul al doilea , pana cand Haru apare , iar eu imi aiu ramas de la cele doua surori si mama acestora , placand cu blondinul. Se pare ca dintr totii prietenii mei , doar eu nu am fratii. Ma intreb , Shin o fi avand ? Dar Naruto?
Sunt trezita de Haru , care ma anunta ca am ajuns acasa. Cobor din masina , lasandu-l pe Haru in urma si intru in casa , unde Ayame il alerga pe Hiro prin casa. Pe Hiro? Ii priveam nedumerita pe cei doi , in timp ce Haru mi se alatura . Imi spune ca e partenerul lui Haruhi pentru proiectul la romana si pleaca in bucatarie , lasandu-ma s ail privesc pe Hiro care o gadila pe Ayame. Ma alaturi si eu lor , iar dupa jumatate de ora de joaca , Hiro pleaca , eu urcand in camera mea , dar nu apuc sa intru in camera ca aud un tusit puternic venind din camera lui Haruhi. Intru repede in camera ei , dar nu e nicaieri. Ma intrept catre baie si deschid usa , zarind-o pe Haruhi langa ghiuveta care era patata de sange. Ma duc langa ea si o ajut sa se spele apoi o duc in camera sa si o asez pe pat. Era slabite si foarte palida. O intreb daca se simte bine. Ma ingrijora pe z ice trece , e tot mai palida si abia vorbeste . Ma doare sa o vad asa , e prietena mea si nu stiu cum sa o ajut , mi se frange inima cand stiu ca niste amarate de vise o chinuie atat de mult , dar nu sunt doar vise , sunt un fel de viziuni pe care le am si eu , dar atunci de ce nu pates casa? De ce doar ea sufera? De ce nu o pot ajuta? Simt ca ma sufoc cand o vad ca se stinge , frumusetea ei paleste , iar veselia si zambetul cu care traia o data au disparut. Dar ma intreb , oare a fost vreodata fericita in adevaratul sens al cuvantului? Oare a putu sa zambeasca fara nici o grija , fara nici o teama? Ma asez jos langa pat si o privesc , ii privesc chipul sters , ochii albiciosii si umflati si o tin de mana rece. O mai intreb o data daca se simte bine , ea incuvintand din cap. O rog sa se odihneasca , iar ea se intinde pe suprafata moale a patului , eu invelind-o. Ma duc in camera mea si ma apuc de temele pe care nu am reusit sa le fac la Himiko acasa , terminant intr-o ora. Imi pun cartile in ghiozdanul verde si ma indrept catre baie , imi dau jos hainele si intru in cabina de dus , dand drumul la apa calda. Stropii fierbinti ma linisteau , razboiul lor cu pielea mea ducanduma pe culmile linisti. Parul mi se lipeste de fata , in timp ce eu imi masam corpul cu buretele imbibat cu gelul de dus cu miros de capsuni. Imi spal si parul , apoi ies din cabina de dus si imi infasor corpul intr-un pufos prosop alb. Imi privesc chipul rozaliu in oglinda mare asezata pe peretele mov , in ea zarindu—se doi ochi verzi ca iarba proaspata , ia parul meu roz incretit din cauza stropiilor de apa. Seaman cu tata pe par , el il avea cret. Foarte cret , asa avandu-l si eu , dar il indit mai tot timpul din simplul fapt ca nu vreau sa imi amintesc faptul ca a murit in bratele mele. Imi usuc parul cu un alt prosop , apoi ies din camera si ma duc la sifonier de unde scot o pajama foarmata dintr-o bluza alba cu un ursulet verde pee a si pantaloni verzi. Ma urc in patul rece ce astepta s ail incalzesc si incerc sa adorm. Ma intreb , oare Haruhi in momentul asta e chinuita de inca un vis sau poate doarme linistita dupa mult tim. Dar daca ii e frica sa doarma? Ma ridic din pat si parasesc camera intreptandu-ma catre ceea lui Haruhi. Intru silentios si o zaresc pe Haruhi invelita in patura alastra langa geam privind stelele. Ma duc langa ea si o intreb daca nu poate dormi. Ce intrebare stiupida , normal ca nu poate dormi daca e treaza.
-Imi e frica…Glasul ei tremurat ma trezeste din ganduri. Mai aveam putin si incepeam sa plang. Ce puternica era inainte , se vede ca aceste vise o afecteaza. As vrea sa o pot proteja , dar nu stiu cum. Eu mereu am fost ceea protejata de toti. De mama , de matusa Yukio , de prietenii mei si mai ales de ea. As vrea sa fiu mai puternica. Lacrimile calde se lovea usor de podeaua rece , cazand precum un mic rau din ochii mei. Ma intreaba de ce plang , privindu-ma dezamagita.

-Parca iai promis tatalui tau ca nu ai sa mai plangi. Cuvintele ei ma uimeau. De unde stia? Nu i-am spus niciodata. Atunci cum? O intreb de unde stie , raspunsul uiminduma si mai mult.Nu intelegeam la ce se refera. Vorbele ei imi rasunau in cap la nesfarsit. ,,Am visat.."


saruki

Mama lui Himiko si a lui Saruki

CAPITOLUL 11. Visul Sakurei , realitatea lui Himiko. Problemele lui Haruhi. Partea IV

Pov. Sakura

Stropii de ploaie lovesc cu brutalitate geamul , iar vantul misca fara pic de mila crengile copacilor. Fulgerele lumineaza des cerul cuprins de magia noptii , in timp ce eu privesc uimita acei ochi odata albastri , acum o panza alba de paianjeni acoperindu-i. Nu inteleg ce vrea sa spuna , la ce se refera. Acele doua cuvinte rostite cu atata regret se plimba in mintea mea , acele cuvinte ce au reusit sa imi dea fiori reci in tot corpul , sau e doar faptul ca fulgerele pline de cruzime lovesc cerul ce varsa lacrimi de durere.

-Ce vrei sa spui? glasul meu ragusit si tremurat se face auzit printre tipetele cerului numite tunete in speranta ca voi primi o explicatie. Haruhi ma priveste cu regret , era suparata , ii e mila de mine , dar de ce? Credeam ca daca am reusit sa o fac sa imi spuna prin ce chinuri trece m-am apropiat , dar acum imi dau seama ca am un drum lung plin de obstacole de parcurs pana sa reusesc sa inteleg ce se ascunde sub acei ochii decolorati , sub acea fata plina de regret , sau poate nu. Nu am de unde sa stiu cand voi afla ce o chinuie atat , in orice caz acum , nu vreau sa o chinui si mai mult , visele au ranito indeajuns. Totusi vreau sa stiu de unde a aflat ca i-am promis tatalui meu ca nu voi plange si de ce m-a intrebat cine e barbatul de langa mama in acea poza de pe telefon. Curiozitatea ma roade pe dinauntru si nu reusesc sa o stapanes. Imi e atat de greu sa ma descurc , nu mai inteleg nimic. Pana acum cateva saptamaini eram o fata normala ce iesea cu prietenii in oras cand nu era chinuita de teme , iar acum incerc sa imi apar prietena de vise , vise ce nu stiu cum se indeplinesc. Nu sunt vise frumoase ce fiecare om le are , ci cosmaruri ce vestesc suferinta si pierderi , vise ce Haruhi o bantuie de fiecare data cand inchide ochii , de fiecare data cand vrea sa doarma linistita si poate sa viseze ca ziua de maine va fi mai buna. Din pacate Haruhi nu are norocul asta. Multi nu multumesc celui de sus ca pot sa viseze , sa spere , ca pot sa se odihneasca atunci cand au nevoie , ca pot zambii fara nici o grija , fara teama ca din cauza ta , din cauza viselor tale persoane nevinovate sufera.

Am ramas singura in mijlocul camerei , privind geamul de care se izbeau lacrimile lunii , ale stelelor speriate de fulgerele nemiloase si tunetele puternice. Haruhi sta pe marginea patului privind covorasul mov si pufos parca ferindu-se de privirea mea ce ii punea atat de multe intrebari. Ma asez langa ea si o rog inca o data sa imi spuna la ce se referea si de ce se poarta atat de ciudat.

-E vina mea...Eu sunt de vina ca tatal tau a murit , am visat ca va muri , cum tu plangeai pe pieptul lui cand a murit , promisunea pe care i-ai facut-o...totul...Eu sunt de vina...Imi pare rau...Lacrimile reci se preling pe obrajii albi ai lui Haruhi. Nu stiu ce se fac , tremur din toate incheieturile , iar ochi ma intepeau parca vestind ca lacrimile aveau sa curga in orice moment din acestia. O iau in brate pe Haruhi care plangea si isi cerea intr-una scuze , lasand dor fulgerele sa ne imbrace cu lumina lor trecatoare. Stiu ca nu e ea de vina , tata a murit pentru ca a fost bolnav nu din cauza ei. De ce crede ca ea e vinovata? Incerc din rasputeri sa o linistesc , sa ii spun ca nu e vina ei , dar nici eu nu eram sigura de ceea ce spuneam. Eram mica atunci , nu aveam de unde sa stiu de ce a murit tata.

Dupa zece minute ploaia se linisteste , fulgerele si tunetele fiind gonite de razele lunii luand si suspinele lui Haruhi o data cu ele. Acum statea si privea geamul pe care inca se scurgeau sropii de ploaie. O rog inca o data sa imi spuna ce o chinuie atat de tare , sa imi spuna tot ce stie despre aceste vine.

-Nu stiu nimic. Nu stiu de ce eu , de ce ma chinuie atat de tare si ce rol au aceste vise. Sa ma apere sau sa ma distruga? Sa veghez asupra prietenilor meu sau sa ii omor? Imi e friga din ce in ce mai tare. Daca maine voi visa ca va pierd pe toti? Ce voi face? Cum voi rezista sa stiu ca din vina mea mi-au murit toate persoanele la care tinea. Imi pare rau ca din cauza mea suferi si tu....O iau in brate si ii spun ca nu e vina ei , ca nu trebuie sa fie suparata , ca vom gasi o cale sa trecem si peste asta. Incerc sa o linistesc cu cuvinte linistitoare , in cele din urma reusesc. Am inceput sa vorbim despre diferite lucruri dar evitam sa aduc discutia despre acele vise , dar nu am reusit. Am ajuns si la acel subiect pe care doream sa il ocolesc di cauza frici ca Haruhi s-ar supara din nou , dar nu a fost asa. A inceput sa imi povesteasca cum a inceput totul , fiecare vis pe care l-a avut , iar dupa ce a terminat i-am povestit si eu visele ce le-am avut si au devenit realitate. Diferenta dintre visele pe carele avea ea si cele pe care le aveam eu e ca eu visez lucruri frumoase , momente fericite si cateodata lucruri pe care nu le inteleg si eu , cum ar fi visul acela cu himiko , vis pe care nu il inteleg nici acum , iar Haruhi viseaza lucruri inspaimantatoare , visele ei sunt cosmaruri. Am aflat tot ce doream sa stiu , mai repede de cat imi imaginam. Acum stiu si ca intre noi doua exista o legatura , una ciudata ce ne va lega pe viata. Un lucru stiu sigur , orice va fi , impreuna cu prietenii nostri vom reusi sa trecem peste toate greutatile, de toate obstacolele ce ne opresc sa fim fericiti.

Dupa inca jumatate de ora in care ne-am chinuit sa ne dam seama ce e cu aceste vise am adormit in camera lui Haruhi , eu si in vis cautand cheia ce avea sa desfaca lacatul tuturor intrebarilor , dar e clar ca nu voi reusi fara toti prietenii mei , fara sprijinul lui Haruhi. Nu conteaza cat va dura , daca suntem impreuna sunt sigura ca vom reusi sa trecem peste toate.

Ma trezesc buimaca si ma uit la cerasul alb de pe noptiera. Acesta arata ora 1 noaptea , iar mie imi e foame. Ma ridic din pat fara sa o trezesc pe bruneta si ma indrept cu pasi silentios la bucatarie. Imi iau un pahar cu suc de portocale si imi fac un sendvis. In timp ce mancam imi tot puneam intrebari in legatura cu toate aceste vise. E ciudat , parca sunt mai multe intrebari decat inainte sa vorbesc cu Haruhi. Oare ce e cu visul in care apare Himiko? asta e doar una din miile de intrebari ce imi dadeau dureri de cap. ,,Apara-mi sora !" Sa ii apar sora.... Sora sa e bine de ce sa o apar? Nu!!! Nu e posibil!! Daca e ce cred eu , atunci micuta e intr-un adevarat pericol. Fug repede in camera lui Haruhi si o trezesc , spunandu-i sa se imbrace repde ca mergem la Himiko acasa. Bruneta buiamca se imbraca repede , la fel facand si eu , impreuna pornind prin intunericul noptii spre casa lui Himiko. Ne apropiam din ce in ce mai tare , o lumina puternica din care iesea fum zarindu-se in aceea directie. O luam la fuga , trebuia sa ajungem cat mai repede. Pe drum o intreb scurt pe Haruhi daca a avut vreun vi cu Himiko. Se uita speriata la mine si incepe sa alerge mult mai repde , eu urmand-o indeaproape. Am ajuns in sfarsit , iar eu speriata privesc casa ce era mistuita de flacari. Haruhi alerga repede spre intrere , eu mergand la parinti celor doua fete si ii intreb unde sunt. Mama lui Himiko imi spune ca inca sunt inautru. Nu m-ai apuca biata femeie sa imi spuna ceva , ca eu sunt inautrul casei , incercand sa ma feresc de flacari. CUm e posibil sa ia foc o casa dupa o furtuna de toata groaza? E imposibil. caut in fiecare camera care nu era cuprinsa de flacari in speranta ca le voi gasi pe cele doua , dar si pe Haruhi care si ea le cauta.

Plansete si tipete de ajutor se aud din camera lui Himiko. Vreau sa intru dar flacarile nu ma lasa sa deschid usa. De undeva isi face aparitia un popmpier si il rog sa ma ajute sa sparg cumva usa. Cu putina apa pompierul stinge flacarile ce acopereau usa si reusim sa intrem in camera lui Himiko. Acolo era sora mai mica a lui Himiko , Haruhi si Himik. O iau repede pe ceau mica si iesim din camera , incercand sa gasesc iesiea urmat de fete si de pompierul ce m-a ajutat.Un tipat puternic se aude din spatele meu. Ma intorc speriata si o vad pe...

FanFic Blocat din cauza inactivitatii.

                           Din punctul de vedere al Sakurei



       Prietenii rămân prieteni, orice s-ar întâmpla. Dacă nu, înseamnă că nu a fost niciodată prieteni. Dacă e adevărat, eu nu am avut niciodată prieteni sau i-am avut și nu i-am putut păstra. Cred că le-am dat prea multe motive să plece sau eu am fost prea neatentă și i-am pierdut. Și când mă gândesc că am fost atât de apropriați cândva, că eram fericiți, dar cel mai important eram împreună, în viață, îmi vine să mă strâng de gât, să mă spânzur.Chiar am încercat, dar m-au oprit. Cine m-a oprit? Niște străini, care cândva erau părinții celor mai buni și iubitori copii..
       Haruhi spuneam că sunt cea mai bună prietenă a  ei, că noi toți eram și vom fi familia ei, dar apoi s-a îmbolnavit, sau așa credeam eu. Era blestemată, blestemată să trăiască o viață grea, să își vadă prietenii murind. În fiecare noapte se trezea și începea să plângă fără să o audă nimeni. Doar eu știam prin ce trece, îi eram alături, cu toate că nu îmi spunea ce se întâmpla cu ea. Am vrut să aflu, să o ajut, dar nu am putut. Rareori se întâmpla să îi scape ceva când plângea în brațele mele. Așa am aflat că avea coșmaruri oribile cu noi toți, dar cel mai rău era că ce visa se întâmpla. Nici nu vreau să mă gândesc ce se întâmpla în mintea ei când visa că o persoană dragă va avea un accident sau avea să moară, iar apoi sub ochii ei se întâmpla.
       Și eu aveam vise câteodată, însă erau diferite, foarte diferite de cele ale prietenei mele. Erau și acelea așa zise viziuni, cum le numea Haruhi, însă erau altfel. Mă umpleau de energie și eram fericită, iar când se întâmpla să le am, toți din jurul meu erau veseli, zâmbeau, se distrau, numai Haruhi părea o fantomâ invidioasă pe noi, care eram în viață. Era atât de palidă, dar foarte frumoasă și inteligentă, dar mai presus de toate, Haruhi era cea mai grijulie și iubitoare persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Îmi amintesc cum mă amețea cu autoritatea ei indestructibilă și aerul matur pe care îl emana, iar apoi începea să râdă cu poftă de fețele pe care le făceam când ne prindea făcând ceva greșit sau încălcând regulamentul casei făcut chiar de ea. Mă bucuram enorm  că mi-am găsit în sfârșit o familie care să mă iubească, însă acum  regretul e tot ce îmi rămâne pe lângă amintirile ce și acum mă înjunghie. Am pierdut această lupta și se pare că și războiul se termină în curând, eu fiind singura pierzătoare. Nu e corect, nu merit asta. Sau poate da?


        Am inspirat adânc aerul ce mă înconjura când am ieși de sub pătura mult prea groasă. Îmi simțeam corpul amorțit, iar capul mă durea îngrozitor, având impresia că cineva sau ceva mă apăsa cu putere pe piept. Am tușit de câteva ori, încercând să îmi revin, apoi, cu senzația că mă zbat în apele oceanului furios, am coborât din pat. Mi-am șters stângace sudoarea de pe frunte, dupa care mi-am luat halatul alb peste pijamaua lila, primită de la Hinata, una dintre prietenele mele. Îndreptându-mă spre baie, m-am întrebat ce mai face bruneta, dar un val de tristețe m-a acaparat când conștința mi-a aruncat în față purul adevăr. Ei nu îi pasă de mine, la fel ca ceilalți. Sunt o străină pentru persoanele pe care le-am iubit cel mai mult.
        Încă nu sunt în stare să accept adevarul de a fi singură cu propriile coșmaruri, temeri, dezamăgiri, având purtarea unui copil de grădiniță ce nu acceptă să mănânce supa pregătită de bunica din cauză că nu e la fel ca cea a mamei sale. Da, așa sunt eu, un copil râzgâiat care a făcut o grămadă de prostii, distrugându-și viața. E posibil să se întâmple așa ceva? Sa fiu atât de proastă încât să îmi sap singură groapa, dar înainte să intru eu în ea să îmi arunc prietenii ca pe niște gunoaie pe foc? Se pare că da.
       M-am trezit din transă abia când am ieșit din duș, călcând pe ceea ce trebuia să fie gresie, însă podeaua era mult prea aspră și veche ca să poată fi numită astfel. În unele locuri era spartă și foarte murdară, așa că am intrat repede în papuceii mei moi, părăsind baia de teamă să nu sară vreun șobolan pe mine. Ușa s-a închis în urma mea cu un scârțâit insuportabil, iar când m-am uitat în oglindă mi-am spus că nu poate fi ceva mai enervant decât acel sunet, dar când am realizat ce văd pe suprafața plată mi-am retras cuvintele, amintindu-mi că și acum mai am coșmaruri cu țipetele lui Haruhi înainte să... să plece, să mă lase baltă.
        Un val de energie mi-a străbătut corpul, simțind cum furia fura locul fricii, iar reflexia din oglindă tremura de nervi. Aveam ochii mari, de un verde deschis, aproape albi, iar buzele crăpate arătau de parcă tocmai fusesem bătută de un psihopat. Mi-am ridicat mâna, privind dezgustată pielea bolnăvicioasă pe care o avea. Fără să îmi dau seama, am scos dintr-un sertar o foarfecă, și privindu-mi părul ca o dementă, l-am prins cu o mână, iar cu cealaltă l-am tăiat, privind hipnotizată cum firele negre ce îmi ajungeau până la glezne cad moarte pe parchetul copt. După câteva secunde am simțit durerea inconfundabilă ce îmi făcea corpul să îmi paralizeze, iar părul a început să îmi crească, strălucind ca stelele noaptea.
       -Sakura, - m-am auzit strigată și am inchis ochii, refuzând să mă uit la ea - , ce încerci să faci? Vrei să scapi de mine din nou? m-a întrebat tristă, iar vocea îi semăna cu a unui om beat. Nu poți scăpa de mine, Saku, ști asta. De ce mereu te încăpățânezi? N ți face bine, a spus părând îngrijorată, iar am strâns din măsele ca nu cumva să încep să strig să se oprească din vorbit. Voiam să tacă, dar nu se întâmplă niciodată cum reau eu. Poți să îți tai părul cât vrei, va rămâne la fel, a continuat, înfurindu-mă și cu greu m-am abținut să nu sparg oglinda în care mai mult ca sigur se afla, încercând să nu izbucnesc în plâns.
       -Ce vrei? am spus răgușită, înghițând în sec. N-am nimic să îți ofer, așa că de ce nu pleci cât mai departe de mine? Undeva unde e liniște, unde singurii care există sunteți tu și ceilalți care au murit. Poate acolo va exista cineva care să te asculte, am completat, știind că am rănit-o cu aceste vorbe.
       -Nu spune prostii. Voi sta aici, cu tine pentru că tu mă asculți și, în plus, îmi ești datoare.
       -Datoare, eh? am spus zâmbind ironic încă având ochii închiși și am întors spatele oglinzii mari ce acoperea un sfert din perete. Mi-am deschis apoi ochii în așa fel încât ochii mei să se obișnuiască cu lumina puternică pe care o simțeam pulsând în jurul meu. Părul îmi ajunsese până la umeri, continuând încet în jos, pe spate, nevrând să se oprească din creșterea lui lentă și dureroasă.Totuși, încercată de cruzimea acesteia, mi-am îndreptat spatele, plimbindu-mi ochii prin cameră până am găsit-o ascunsă după perdeaua roșie, ușor transparentă. Nu avea rost să o întreb cum ajunsese acolo, așa că m-am mulțumit menținându-mi același zâmbet ironic ca mai de vreme, iar în sinea mea  mă rugam  să nu mă sparg din cauza  amintirilor mult prea dureroase.
       -De ce ești aici? am întrebat-o, redevenind serioasă.
       -Din același motiv pentru care te-ai trezit efectiv distrusă, a doua oară în săptămâna asta. Sakura, a continuat apoi, trecând prin perdea, traversând distanța dintre noi cu o eleganță uimitoare, încât aveai impresia că zboară, dacă nu faci ceva, o să ajungi ca mine și amândouă știm că de moarte îți e cel mai frică.
       -Nu îmi e frică de moarte, îmi e frică de felul în care am să mor, am susținut cu tărie, privind-o în ochii, simțindu-i răsuflare rece pe obraz.
       -Îți e frică de ceea ce te așteaptă după moarte, iar dacă nu vrei să dai ochii cu ceea ce te îngrozește cel mai tare fă tot posibilul să nu mori, a spus, punându-și mâinile în sân asemenea unei bunici ce își ceartă nepotul, iar eu mi-am zgâriat creierii de nervi când am realizat că iar mă comparasem cu un puști râzgâiat care are bilet dus spre școala de corecție, iar prietena lui cea mai bună e doamna psiholog.
       -Ție îți e ușor să vorbești, tu deja ești... am început eu, însă am tăcut când i-am văzut scânteia din ochii ei și tare îmi era teamă să recunosc că ceea ce o înconjura era ura și dezgustul față de mine și de acțiunile mele. Eram atât de josnică. Până și Haruhi mă ura.
 

Hei. După cum vedeți am redeschis acest fic fiindcă îmi părea rău să știu că povestea care m-a integrat în această minunată lume e lăsată de izbeliște. Cu toate că nu a fost prea cunoscută, mi-am spus că ar fi frumos să o continui, poate reușesc să o termin. Voi mai face câteva capitole, apoi o voi termina. Sper că cei care au citit nu s-au plictisit și că le-a plăcut povestea mea. Sper că am mai evoluat și acest capitol să fie pe măsura așteptărilor voastre. Deny vă

Notă: Întâmplările din acest capitol se petrec după patru ani de la ceea ce s-a întâmplat înainte de blocarea ficului.

       Ploaia rănea cu brutalitate geamul subțire, crăpăturile pe care le avea lăsând aerul să intre liber în încăperea îngustă. Am evitat să mă lovesc cu privirea de oglinda situată pe peretele opus mie, jucându-mă cu o șuviță lungă de păr. Culoarea închisă pe care o avea mă făcea să cred că lumea nu va mai fi niciodată frumoasă pentru mine, că oricât aș încerca nimic bun în viața mea nu se poate întâmpla. Poate că de aceea am fugit, ascunzându-mă oriunde, numai la sânul mamei nu m-am putut duce. Nu aveam cum, știind că în cele din urmă o voi pierde și pe ea. Nu puteam să mai pierd încă o persoană, să se stingă sub privirea mea dementă, lăsând ca o dată cu moartea sa conștiința să îmi sugrume sufletul, inima și probabil orice urma de viață care mi-a rămas. Am oftat, obosită și lipsită de viață, jucându-mă în continuare cu șuvița subțire de păr. Dacă aveam să mor, voiam să fiu pregătită, însă nu fac altceva decât să îmi pierd timpul, așteptând ceva ce se pare că întârzie sa vină să mă ia, fără ca eu să lupt puțin pentru viața pe care o mai am. ,,Sunt o cauză pierdută.'' mi-am spus, întrebându-mă apoi câte fete au mai trecut prin ce trec eu.
       Un tunet a spart liniștea de gheață, iar eu am tresărit, ca mai apoi să îmi masez tâmpla din cauza durerii cauzate de sunetul asurzitor de afară. M-am ridicat, îndepărtându-mă de fereastră. Mă afundam în întunericul camerei, devenind o umbră, o iluzie, iar până am găsit lumânarea aproape terminată am numărat în gând pana la două sute. Când flacăra a prins viață, am fost uimită de lumina puternică pe care o emana. Am plimbat stângace lumânarea în jurul meu și am fost atentă la fiecare mișcare a balansuarului ce scârțâia enervant de tare. Nimic. Nimeni. Nici o urmă de viață care să mă ajute să merg mai departe, să trec cumva de obstacolele care mă hărțuiesc în fiecare secundă. Nu e nimeni care să țipe o dată cu mine, să mă țină de mână când îmi e teamă, să fugă cu mine când simt că nu mai pot. Voiam doar pe cineva care să fie la fel de laș ca mine, să nu îmi lase sufletul să se spargă, să nu fugă de mine, ci cu mine. Aveam mare nevoie de un umăr pe care să plâng, să pot spune cuiva ce mă supără, să vorbesc, să încerc să fiu fericită. Dar nu am nimic din toate acestea, le-am pierdut când am ales viața mea, distrugând-o pe a lui Haruhi. Cu ce am greșit? Ce am făcut să merit toate astea? Am greșit? Am fugit? Nu, doar m-am lăsat purtată de o iubire falsă, am alergat după doi iepuri și m-am împiedecat, căzând în prăpastia fricii. Da, îmi e atât de frică! Frică de soare, de tunete, de stele! Îmi e frică să mă uit în oglindă, dar mereu o fac, pentru că doar așa pot să văd ce am fost cândva și ce am devenit. Îmi e frică să o privesc în ochi de fiecare dată când o văd, dar mereu îi vorbesc cu mândrie și batjocoră, încercând să ascund teama. Fug, mă ascund, dar nu mai iubesc, în schimb greșesc de fiecare dată când respir. Îmi e frică și Haruhi știe asta. Ea vrea să mă ajute, iar eu... eu o alung, o îndepărtez de mine cu fiecare privire iritată care ascunde dor și teamă. Am oftat, chinuindu-mă să îmi țin lacrimile în frâu și am început să mă plimb prin cameră, așteptând ca ceva, orice, să se întâmple. Flacăra stacojie îmi lumina calea, iar sunetul ploii se auzea precum o șoaptă, mintea-mi ciudat de nebună fiind ocupată cu versurile unu cântec ce probabil nici nu exista, dar orice încercare de a ieși din rutina zilnică, mult prea înnebunitoare, era binevenită, așa că ce aveam de pierdut bătând câmpii în așteptarea morții mele? Poate aș putea să lupt, dar mă simt mult prea slabă pentru a face ceva. Sunt lașă. ,,Nu îmi place să fiu lasă, nu vreau să fiu lașă!'' am început să îmi spun, simțind cum mintea mea o ia la sănătoasa, iar lacrimile îmi ard obrajii.
       Mi-am apăsat mâna pe piept în încercarea de a-mi reveni, chinuindu-mă să respir. Am tresărit, trezindu-mă din nebunie când ceara lumânării mi-a atins mâna, arzându-mă. Priveam cum lichidul vâscos curgea peste degetele mele, întărindu-se și provocându-mi durere, însă nu era una din acele dureri neplăcute, aceasta alinându-mă. Am oftat, resemnată și buimacă, aștept ca zorii zilei să sosească. Vântul mișca haotic perdeaua, fereastra fiind de ceva timp deschisă tot de dânsul, iar camera s-a înecat în răcoarea unei primăveri târzii așa cum degetele-mi subțiri se înecau în ceara fierbinte în timp ce pașii mă purtau prin camera îngustă.
       M-am oprit în mijlocul camerei când am auzit un zgomot înfiorător și am inspirat de mai multe ori încercând să mă calmez, căci inevitabil panica mă cuprinse. Parcă erau pași, dar apoi îmi părea că era doar vântul, însă după un timp i-am auzit glasul răgușit, iar pașii mici au devenit mai clari. Simțeam cum începe să alerge, urcând nebunește scările, iar când a atins ușa ce mă despărțea de toată lumea s-a oprit. Îi auzeam bătăile rapide ale inimii, dar nu mă mișcam, cu toate că eram curioasă de ce venise, sau, mai exact, cum mă găsise. Ușa era mai mereu încuiată, nimeni nu mă cunoștea, iar cei ce știau că exist ori mă numeau nebună, ori se temeau, fugind.
       -Aș fi vrut să fugă cu mine, nu de mine, mi-am spus cu o urmă de invidie în glas, și, amintindu-mi de cel ce se afla în fața ușii mele, am alunecat pe podeaua rece, așteptând. Eram încă panicată, sau mai bine spus speriată, dar nu mai reușam să îmi pese de ceva, căci mă cufundasem în sentimentele ce le emana persoana ce se afla la zece metri de mine, fiind despărțiți doar de o ușă veche din lemn de cireș si vreo patru lacăte. Încă așteptam, dar nu știam ce. Mi-am imaginat că dacă voi aștepta, el va dispărea, dar nu îmi doream să îl pierd, acum, când ca prin magie m-a găsit după mai bine de trei ani. Defapt, ieri au fost exact patru ani. Patru ani decând Himiko a murit. Patru ani au trecut de când, în acea seară de primăvară, când ploaia era în largul ei, lăsând lacrimi arginti să spele pămantul, i-am rănit pe cei m-au iubit sincer. Mi-am omorât viața, acum având aceeași soartă ca un trandafil ofilit. Patru ani de teamă, de lacrimi amare, de coșmaruri și suferințe.
       Pentru un timp a fost liniște, doar el se auzea respirând greu din cauza efortului depus. Eu stăteam tot acolo, cu lumânarea aproape terminată, plângând. Puteam să îi deschid, să aprind lumina și să îi sar în brațe, sau doar să mă las înghițită de brețele sale, întunericul fiind martor la reîntâlnirea noastră. Aș putea să îi plâng în brațe, să îi spun că mi-a fost dor și că îmi pare rău, că voi fi puternică și voi încerca să iubesc din nou, ca nu voi mai plânge, că îmi voi salva viața. Aș putea la fel de bine să stau și să aștept să spargă el ușa, apoi ohii lui negrii mă vor privi acuzator, mă va certa ca pe un copil mic, apoi mă va lua în brațe, iar eu voi sta plângănd, alungându-l și pe el ca pe Haruhi. Sau pot doar să aștept să plece, să mă lase singură, cum m-am obișnuit. Dar nu vreau să plece! Vreau sa vină aici, lângă mine și să mă ajute să mă trezesc, căci sunt pierdută într-un coșmar.
       Am suspinat, ștergându-mi lacrimile, iar în încercarea mea de a-mi da părul de pe față mi-am scăpat lumânarea, așa ducându-se pe apa sâmbetei singura mea sursă de lumină ce mă putea călăuzi în sigurață pâna la întrerupător. M-am ridicat, încă neștiind ce urma să fac, și lipindu-mă de cel mai apropriat perete, m-am deplasat prin întuneric, apoi cu o atingere ușoară am aprins becul, lumina sa orbindu-mă. Câteva secunde mi-au fost îndeajuns să mă obișnuiesc cu lumina pală a unui bec susținut doar de câteva fire. El a lovit cu pumnul de doua ori ușa, apoi m-a strigat pe nume, fiind convins că mă aflu acolo din clipa în care mi-am scăpat lumânarea. nu i-am răspuns, zdruncinată de auzul glasului său dulce, ca o alinare pentru durerea sângerândă a sufletului meu. Am început să plâng ușor, un suspin scăpându-mi printre buzele uscate de fiecare dată când el îmi striga numele, cerându-mi să îi deschid. Lovea ușa cu putere, disperat parcă să mă vadă, să mă audă vorbind. Am suspinat așa cu lacrimi pe obraji aproape o oră, când în cele din urmă, obosit și cu puțina fărâmă de speranță care i-a rămas s-a oprit, respirând greu. Simțurile-mi ascuțite furate de la brunetă mă asigurau că încă se afla acolo, așteptând să mi se înmoaie inima și să îi deschid, să îl las să intre și să îi dau câteva explicații. undeva greșa, sau eu greșeam, pentru că, deși toată lumea mă numea demon, vrăjitoare cu inima rece, eu aveam inima caldă, mereu plângândă, moartă de dor și de singurătate, teama lovind-o cu nerușinare. Aveam inima topită și nu știam cum să o refac la loc.
       M-am lipit cu fruntea de suprafața rece a ușii, știind că în aceași poziție stă și el, și am încetat să plâng pentru o clipă, secată de puteri. Tânjeam după liniște, iar o stare de somnolență mă înlănțui, așteptând să cad în jocul ei nedrept. În acea liniște de mormânt era ca și cum i-aș fi auzit gândurile, însă nu puteam dezlega ceea ce se afla în mintea sa. Am tresărit când a lovit încă o dată cu pumnul în ușă, apoi a început să vorbească pe un ton lin, dulce, dragăstos, învăluit în tristețe și amăreciune:
       -Sakura deschide! A șoptit, iar eu am fost zdruncinată de căldura care îi invelea cuvintele. Știu că ești speriată, că nu vrei să mă vezi, dar, te rog, nu e încăpățâna atât să fugi de ceea ce ți se întâplă, va fi mai rău, a încercat să mă sfătuiască, dar nu avea rost, deja era rău, foarte rău, și nu vedeam cum lucrurile ss-ar putea înrăutăți. Terog, spune ceva, orice, nu mă lăsa acum, când am cea mai mare nevoie de tine, a spus, lovind din nou cu pumnul ușa veche. Și tu ai nevoie de mine, Sakura, amândoi știm asta, așa ca deschide!
       -Sakura, deschide. Știu că nu vrei să îl pierzi, îl iubești mult prea mult, a spus o voce în spatele meu și m-am întors speriată, uitând de frigul ce îmi îngheța trupul, paralizându-l. N fata mea stătea frumoasă, misterioasă ca o fantomă nimeni alta decât Haruhi, iar ochii îi sclipeu de bucurie și nerăbdare atât de tare, încât am tresărit speriată. Mi-a rostit din nou numele, unul dintre lacăte pocnind, iar Haruhi a zâmbit.
       -Nu va pleca până nu va vorbi cu tine, a spus de parcă nu era deja evident.
       -Ce să vorbească cu mine? Despre culoarea rochiei pe care o voi purta când mă voi duce în mormând, alături de toate sufletele pe care le-am ucis? Am întrebat-o pe un ton sarcastic, deși vocea nu îmi permitea să vorbesc cum voiam, așa că în ochii ei  nu păream decât o copilă ce abia învățase să mintă și nu se descurca de loc.
       -Sasuke vrea să îți fie alături, să te ajute să treci peste acele întâmplări.
       -Sasuke nu știe ce s-a întâmplat cu adevărat, am spus printre dinți, privind-p în ochii albaștri. Mă crede nebună, cum mă cred toți, poate chiar criminală. Tu chiar nu îți dai seama că îi voi face doar rău? Pe tine te-am omorât, la fel cu s-a întâmplat și cu ceilalți, nu voi fi în stare să il privesc și pe el cum se stinge., i-am mărturisit îngrozită de gândul de a îl vedea pe Sasuke plin de sânge în fața mea, iar înainte să își dea duhul să îmi spună că mă urăște, că se urăște pe sine că nu a putut să mă omoare. Nu vreau asta, niciodată nu am vrut, dar așa s-a întâmplat, iar acum tot ce pot să fac e să fug.
       -Sakura! M-a strigat Sasuke de pe partea cealaltă a ușii, probabil îngrijorat de zgomotul provocat de lacăt la contactul său cu podeaua. Am vrut să îi răspund din purul obicei de a reacționa la glasul său dulce, dar un alt lacăt s-a desprins, alăturându-se celuilalt, pe când Haruhi mi-a pus mâna pe umeri.
       Mi-am privit prietena în ochii senini de care îmi fusese atât de dor și am zâmbit ușor speriată, în timp ce celelalte doua lacăte au eliberat ușa, aceasta deschizându-se.


Sper să vă placă. Aș fi foarte bucuroasă dacă v-ați lăsa părerea, să știu dacă greșesc și ce greșesc. nisște sfaturi m-ar ajuta. Deny vă
P.S. Scuzati greselile.

Deny :) a scris:

Visul meu, realitatea ta

Capitolul 13

       Ploaia rănea (Corect ar fi lovea) cu brutalitate geamul subțire, crăpăturile pe care le avea lăsând aerul să intre liber (şi prin crăpăturile acestuia, aerul intra) în încăperea îngustă. Am evitat să mă lovesc cu privirea de oglinda situată pe peretele opus mie, jucându-mă cu o șuviță lungă de păr. Culoarea închisă pe care o avea (aveam) mă făcea să cred că lumea nu va mai fi niciodată frumoasă pentru mine, că oricât aș încerca (,) nimic bun în viața mea nu se poate întâmpla. Poate că de aceea am fugit, ascunzându-mă oriunde, (;) numai la sânul mamei nu m-am putut duce. Nu aveam cum, știind că în cele din urmă o voi pierde și pe ea. Nu puteam să mai pierd încă o persoană, să se stingă sub privirea mea dementă, lăsând ca o dată cu moartea sa (,) conștiința să îmi sugrume sufletul, inima și probabil orice urma de viață care mi-a rămas. Am oftat, obosită și lipsită de viață, jucându-mă în continuare cu șuvița subțire de păr. Dacă aveam să mor, voiam să fiu pregătită, însă nu fac altceva decât să îmi pierd timpul, așteptând ceva ce se pare că întârzie sa vină să mă ia, fără ca eu să lupt puțin pentru viața pe care o mai am. (Ai grijă la timpurile verbale. Nu amesteca prezentul cu trecutul şi invers.) ,,Sunt o cauză pierdută.'' (,) mi-am spus, întrebându-mă apoi câte fete au mai trecut prin ce trec eu. 

Citat :

       Un tunet a spart liniștea de gheață, iar eu am tresărit, ca mai apoi să îmi masez tâmpla din cauza durerii cauzate de sunetul asurzitor de afară. M-am ridicat, îndepărtându-mă de fereastră. Mă afundam în întunericul camerei, devenind o umbră, o iluzie, iar până am găsit lumânarea aproape terminată am numărat în gând pana la două sute. Când flacăra a prins viață, am fost uimită de lumina puternică pe care o emana. Am plimbat stângace lumânarea în jurul meu și am fost atentă la fiecare mișcare a balansuarului ce scârțâia enervant de tare. Nimic. Nimeni. Nici o urmă de viață care să mă ajute să merg mai departe, să trec cumva de obstacolele care mă hărțuiesc în fiecare secundă. Nu e nimeni care să țipe o dată (odată) cu mine, să mă țină de mână când îmi e teamă, să fugă cu mine când simt că nu mai pot. Voiam doar pe cineva care să fie la fel de laș ca mine, să nu îmi lase sufletul să se spargă, să nu fugă de mine, ci cu mine. Aveam mare nevoie de un umăr pe care să plâng, să pot spune cuiva ce mă supără, să vorbesc, să încerc să fiu fericită. Dar nu am nimic din toate acestea, le-am pierdut când am ales viața mea, distrugând-o pe a lui Haruhi. Cu ce am greșit? Ce am făcut să merit toate astea? Am greșit? Am fugit? (Eu urasc întrebările retorice, mai ales când sunt mai mult de două.) Nu, doar m-am lăsat purtată de o iubire falsă, am alergat după doi iepuri și m-am împiedecat, căzând în prăpastia fricii. Da, îmi e atât de frică! Frică de soare, de tunete, de stele! (Consider că tunetele, poate, iţi dau o stare de anxietate, dar soarele şi stelele?) Îmi e frică să mă uit în oglindă, dar mereu o fac, pentru că doar așa pot să văd ce am fost cândva și ce am devenit. Îmi e frică să o privesc în ochi de fiecare dată când o văd, dar mereu îi vorbesc cu mândrie și batjocoră, încercând să ascund teama. (Într-un fel sau altul, când eşti în faţa unei oglinzi şi vrei să vorbeşti, te adresezi propriei persoane, nicidecum obiectului propriu-zis.) Fug, mă ascund, dar nu mai iubesc, în schimb greșesc de fiecare dată când respir. (Într-o propoziţie trebuie să fie menţinută o armonie, să existe o potrivire, iar ce ai scris tu nu are vreo legătură cu dorinţa ei de-a se izola de mediu.) Îmi e frică și (iar) Haruhi știe asta. Ea vrea să mă ajute, iar eu... eu o alung, o îndepărtez de mine cu fiecare privire iritată care ascunde dor și teamă. Am oftat, chinuindu-mă să îmi țin lacrimile în frâu și am început să mă plimb prin cameră, așteptând ca ceva, orice, să se întâmple. Flacăra stacojie îmi lumina calea, iar sunetul ploii se auzea precum o șoaptă, mintea-mi ciudat de nebună fiind ocupată cu versurile unu (unui) cântec ce probabil nici nu exista, (.) dar orice încercare de a ieși din rutina zilnică, mult prea înnebunitoare, era binevenită, așa că ce aveam de pierdut bătând câmpii în așteptarea morții mele? Poate aș putea să lupt, dar mă simt mult prea slabă pentru a face ceva. Sunt lașă. ,,Nu îmi place să fiu lasă, nu vreau să fiu lașă!' (,) am început să îmi spun, simțind cum mintea mea o ia la sănătoasa, iar lacrimile îmi ard obrajii.
       Mi-am apăsat mâna pe piept în încercarea de a-mi reveni, chinuindu-mă să respir. Am tresărit, trezindu-mă din nebunie când ceara lumânării mi-a atins mâna, arzându-mă. Priveam cum lichidul vâscos curgea peste degetele mele, întărindu-se și provocându-mi durere, însă nu era una din acele dureri neplăcute, aceasta alinându-mă. (Tinzi să exagerezi cu unele stări. Termenul durere putea fi înlocuit cu iritare/iritaţie sau cum vrei tu să îi spui.) Am oftat, resemnată și buimacă, aștept ca zorii zilei să sosească. Vântul mișca haotic perdeaua, fereastra fiind de ceva timp deschisă tot de dânsul, iar camera s-a înecat în răcoarea unei primăveri târzii așa cum degetele-mi subțiri se înecau în ceara fierbinte în timp ce pașii mă purtau prin camera îngustă. (Din nou, exagerezi foarte mult realitatea. Te foloseşti de hiperbolă pentru a impresiona, dar nu reuşeşti.)
       M-am oprit în mijlocul camerei când am auzit un zgomot înfiorător și am inspirat de mai multe ori încercând să mă calmez, căci inevitabil panica mă cuprinse. Parcă erau pași, dar apoi îmi părea că era doar vântul, însă după un timp i-am auzit glasul răgușit, iar pașii mici au devenit mai clari. Simțeam cum începe să alerge, urcând nebunește scările, iar când a atins ușa (,) ce mă despărțea de toată lumea (,) s-a oprit. Îi auzeam bătăile rapide ale inimii, dar nu mă mișcam, cu toate că eram curioasă de ce venise, sau, mai exact, cum mă găsise. Ușa era mai mereu încuiată, nimeni nu mă cunoștea, iar cei ce știau că exist ori mă numeau nebună, ori se temeau, fugind. (Am o întrebare. Era semiîntuneric, să spunem, nu ai precizat dacă lumânarea a fost stinsă, iar uşa era închisă. Prin urmare, cum de a ştiut că necunoscutul a pus mâna pe clanţă şi că s-a oprit?)
       -Aș fi vrut să fugă cu mine, nu de mine, mi-am spus cu o urmă de invidie în glas, și, amintindu-mi de cel ce se afla în fața ușii mele, am alunecat pe podeaua rece, așteptând. Eram încă panicată, sau mai bine spus speriată, dar nu mai reușam să îmi pese de ceva, căci mă cufundasem în sentimentele ce le emana persoana ce se afla la zece metri de mine, fiind despărțiți doar de o ușă veche din lemn de cireș si vreo patru lacăte. (JEEZ, tu ştii cât înseamnă zece metri?) Încă așteptam, dar nu știam ce. Mi-am imaginat că dacă voi aștepta, el va dispărea, dar nu îmi doream să îl pierd, (fară virgulă) acum, când ca prin magie m-a găsit după mai bine de trei ani. Defapt (de fapt), ieri au fost (s-au împlinit) exact patru ani. Patru ani decând Himiko a murit. Patru ani au trecut de când, în acea seară de primăvară, când ploaia era în largul ei, lăsând lacrimi arginti (argintii) să spele pămantul, i-am rănit pe cei m-au iubit sincer. Mi-am omorât viața (WTF, cum dracu să-ţi omori viaţa? Distrus/nenorocit, maybe.) , acum având aceeași soartă ca un trandafil (trandafir) ofilit. Patru ani de teamă, de lacrimi amare, de coșmaruri și suferințe.
       Pentru un timp a fost liniște, doar el se auzea respirând greu din cauza efortului depus. Eu stăteam tot acolo, cu lumânarea aproape terminată, plângând. Puteam să îi deschid, să aprind lumina și să îi sar în brațe, sau doar să mă las înghițită de brețele sale, (Sună foarte nepotrivit, lol, înghiţită, lol. Pradă/curprinsă de.) întunericul fiind martor la reîntâlnirea noastră. Aș putea să îi plâng în brațe, să îi spun că mi-a fost dor și că îmi pare rău, că voi fi puternică și voi încerca să iubesc din nou, ca nu voi mai plânge, că îmi voi salva viața. Aș putea la fel de bine să stau și să aștept să spargă el ușa, apoi ohii (ochii) lui negrii mă vor privi acuzator, mă va certa ca pe un copil mic, apoi mă va lua în brațe, iar eu voi sta plângănd, alungându-l și pe el ca pe Haruhi. Sau pot doar să aștept să plece, să mă lase singură, cum m-am obișnuit. Dar nu vreau să plece! Vreau sa vină aici, lângă mine și să mă ajute să mă trezesc, căci sunt pierdută într-un coșmar. (Se contrazice. Vrea să moară sau nu?)
       Am suspinat, ștergându-mi lacrimile, iar în încercarea mea de a-mi da părul de pe față (,) mi-am scăpat lumânarea, așa ducându-se pe apa sâmbetei singura mea sursă de lumină ce mă putea călăuzi în sigurață (siguranţă) pâna la întrerupător. (Nu erau covoare pe jos ca să ia foc?) M-am ridicat, încă neștiind ce urma să fac, și lipindu-mă de cel mai apropriat perete, m-am deplasat prin întuneric, apoi cu o atingere ușoară am aprins becul, lumina sa orbindu-mă. (Nu ştia ce dorea să facă şi totuşi a aprins lumina. Fii atentă, te contrazici des.) Câteva secunde mi-au fost îndeajuns să mă obișnuiesc cu lumina pală a unui bec susținut doar de câteva fire. El a lovit cu pumnul de doua ori ușa, apoi m-a strigat pe nume, fiind convins că mă aflu acolo din clipa în care mi-am scăpat lumânarea. (Întrucât plângea şi suspina, impactul produs de lumânarea căzută pe podea, nu a fost singurul motiv pentru care individul şi-a dat seama de prezenţa ei.) nu i-am răspuns, zdruncinată de auzul glasului său dulce, ca o alinare pentru durerea sângerândă a sufletului meu. Am început să plâng ușor, un suspin scăpându-mi printre buzele uscate de fiecare dată când el îmi striga numele, cerându-mi să îi deschid. Lovea ușa cu putere, disperat parcă să mă vadă, să mă audă vorbind. Am suspinat așa cu lacrimi pe obraji aproape o oră, când în cele din urmă, obosit și cu puțina fărâmă de speranță care i-a rămas s-a oprit, respirând greu. (Sunt unele detalii care numai un narator omniscient le poate da şi având în vedere că tu ai naraţiune subiectivă, iar punctul de vedere este al Sakurei, stările lui sunt doar nişte presupuneri. Iau în considerare faptul că nu îl vede şi, totuşi, îi desparte mai mult de cinci metri; cum dracu îi aude respiraţia?) Simțurile-mi ascuțite furate de la brunetă mă asigurau că încă se afla acolo, așteptând să mi se înmoaie inima și să îi deschid, să îl las să intre și să îi dau câteva explicații. undeva greșa, (Undeva greşea) sau eu greșeam, pentru că, deși toată lumea mă numea demon, vrăjitoare cu inima rece, eu aveam inima caldă, mereu plângândă, (plăpândă) moartă de dor și de singurătate, teama lovind-o (lovindu-mă) cu nerușinare. Aveam inima topită și nu știam cum să o refac la loc. (Amplifici peste măsură.)
       M-am lipit cu fruntea de suprafața rece a ușii, știind că în aceași poziție stă și el, și am încetat să plâng pentru o clipă, secată de puteri. Tânjeam după liniște, iar o stare de somnolență mă înlănțui, așteptând să cad în jocul ei nedrept. În acea liniște de mormânt era ca și cum i-aș fi auzit gândurile, însă nu puteam dezlega ceea ce se afla în mintea sa. Am tresărit când a lovit încă o dată cu pumnul în ușă, apoi a început să vorbească pe un ton lin, dulce, dragăstos, învăluit în tristețe și amăreciune:
       -Sakura deschide! A șoptit, (A exclamat) iar eu am fost zdruncinată de căldura care îi invelea cuvintele. Știu că ești speriată, că nu vrei să mă vezi, dar, te rog, nu e (te) încăpățâna atât să fugi de ceea ce ți se întâplă (întâmplă), va fi mai rău, a încercat să mă sfătuiască, dar nu avea rost, deja era rău, foarte rău, și nu vedeam cum lucrurile ss-ar (s-ar) putea înrăutăți. Terog (Te rog), spune ceva, orice, nu mă lăsa acum, când am cea mai mare nevoie de tine, a spus, lovind din nou cu pumnul ușa veche. Și tu ai nevoie de mine, Sakura, amândoi știm asta, așa ca deschide! (Dar de ce s-ar trezit tocmai după atâţia ani?)
       -Sakura, deschide. Știu că nu vrei să îl pierzi, îl iubești mult prea mult, a spus o voce în spatele meu și m-am întors speriată, uitând de frigul ce îmi îngheța trupul, paralizându-l. N (În) fata mea stătea frumoasă, misterioasă ca o fantomă (,) nimeni alta decât Haruhi, iar ochii îi sclipeu (sclipeau) de bucurie și nerăbdare atât de tare, încât am tresărit speriată. Mi-a rostit din nou numele, unul dintre lacăte pocnind, iar Haruhi a zâmbit.
       -Nu va pleca până nu va vorbi cu tine, a spus de parcă nu era deja evident.
       -Ce să vorbească cu mine? Despre culoarea rochiei pe care o voi purta când mă voi duce în mormând (mormânt), alături de toate sufletele pe care le-am ucis? Am întrebat-o pe un ton sarcastic, deși vocea nu îmi permitea să vorbesc cum voiam, așa că în ochii ei  nu păream decât o copilă ce abia învățase să mintă și nu se descurca de loc (deloc).
       -Sasuke vrea să îți fie alături, să te ajute să treci peste acele întâmplări.
       -Sasuke nu știe ce s-a întâmplat cu adevărat, am spus printre dinți, privind-p (privind-o) în ochii albaștri. Mă crede nebună, cum mă cred toți, poate chiar criminală. Tu chiar nu îți dai seama că îi voi face doar rău? Pe tine te-am omorât, la fel cu (cum) s-a întâmplat și cu ceilalți, nu voi fi în stare să il privesc și pe el cum se stinge., i-am mărturisit îngrozită de gândul de a îl vedea pe Sasuke plin de sânge în fața mea, iar înainte să își dea duhul (,) să îmi spună că mă urăște, că se urăște pe sine că nu a putut să mă omoare. Nu vreau asta, niciodată nu am vrut, dar așa s-a întâmplat, iar acum tot ce pot să fac e să fug.
       -Sakura! M-a strigat Sasuke de pe partea cealaltă a ușii, probabil îngrijorat de zgomotul provocat de lacăt la contactul său cu podeaua. Am vrut să îi răspund din purul obicei de a reacționa la glasul său dulce, dar un alt lacăt s-a desprins, alăturându-se celuilalt, pe când Haruhi mi-a pus mâna pe umeri.
       Mi-am privit prietena în ochii senini de care îmi fusese atât de dor și am zâmbit ușor speriată, în timp ce celelalte doua lacăte au eliberat ușa, aceasta deschizându-se.


Sper să vă placă. Aș fi foarte bucuroasă dacă v-ați lăsa părerea, să știu dacă greșesc și ce greșesc. nisște sfaturi m-ar ajuta. Deny vă
P.S. Scuzati greselile.

Titlul, deşi are o legătură strânsă cu povestea, este neatractiv şi deloc misterios. Înainte să mă apuc de citit, m-am gândit că povestea va fi în genul celei abordate de tine, iar în primă fază, alegerea unui titlul care să corespundă fiecărui criteriu este esenţial. La fel şi ideea, nu are nimic special, este anostă şi, indiferent dacă ai vrut să schimbi întreaga acţiune de când ai decis să-ţi redeschizi ficul, continuă să plictisească cititorul. Trebuia să te gândeşti cu grijă la personajele pe care le-ai introdus în poveste, ai avut numeroase, nici nu puteam să disting diferenţa dintre cele feminine şi cele masculine, datorită numelor asiatice. Din anime au fost doar Sasuke/Sakura şi Naruto/Hinata, iar restul create de tine şi, apropo, până în capitolul nouă sau zece, m-ai lăsat cu impresia că Shin/Haruhi este cuplul protagonist. Acţiunea trebuia să se învărtă în jurul cuplului Sasuke/Sakura. Personajele îndeplinesc diferite roluri in naratiune, şi cu un pic de analiza, poţi detecta că sunt de mai multe tipuri, însă, în cazul tău, nu am surprins vreunul complex, dinamic, stereotip, antagonist sau anti-erou-aici depindea de tine dacă doreai ca unuia din protagonişti să-i lipsească nobleţea convenţională a minţii şi şă aibă valori care nu sunt considerate universal admirabile. 
Caracterele personajelor nu au fost conturate deloc, în ultimele două capitole ai încercat să îi defineşti personalitatea Sakurei, dar te-ai contrazis de foarte multe ori. Din ce am citit, Sakura se gândea la propria persoana ca la un monstru responsabil pentru decesele prietenilor ei, iar din acest motiv, considera că singura salvarea va fi moartea ei. Pe parcurs, ai specificat că dorea să iubească şi să fie înţeleasă, apoi reveneai la stările iniţiale, cele negative. Cum am spus şi în corectare, ai dramatizat exgerat în ultimile două capitole, de când te-ai axat pe descrierea sentimentală. Ştiu că vrei să transmiţi ceea ce scrii, dar mai mult dai cu piciorul în baltă. În restul capitolelor, unsprezece, unele având şi cinci părţi, nu am surprins DOUĂ RÂNDURI de descriere tip portret şi tip tablou. Ai încercat să descrii un decor interior, un anotimp, dar foarte fad:

Deny :) a scris:

O astept pe Sakura plictisita. In sfarsit isi face aparitia. Alearga grabita spre mine , dar aluneca pe zapada proaspat cazuta din cer. Praful alb de stele acopera totul in jur , norii albiciosi mai presarand din micile copile ale stelelor. Sakura statea intinsa in patul racoros al ierni. Ieri nu era pic de zapada , iar azi totul e acoperit de patura crosetata de Baba Iarna. Se pare ca fica sa , Craiasa Zapezi inca isi flutura bagheta magica , presarand stelele de gheata peste marea de ninsoare.

Aidoma compunerilor clasei a cincea, te-ai folosit de Baba Iarnă şi Crăiasa Zăpezii, ca să prezinţi un cadru.

Deny :) a scris:

Unde sunt? Aceasta intrebare mi-a trecut prin cap in momentul in care am deschis ochii. Nu imi amintesc decat ca am cazut pe suprafata rece si alba a pamantului si fulgii jucausi cum cadeau pe chipul meu. Capul ma doare ingrozitor , iar corpul nu ma asculta. Cu mare greutate reusesc sa ma ridic in capul oaselor , acum reusind sa inspectez locul in care ma aflu.Camera mea , cu patul de doua persoane cu cearceafuri albe ca neaua , peste acestea fiind patura mov. Dulapul maro deschis , de care este legat biroul si biblioteca este asezat pe partea stanga a patului. Covorul negru si pufos sta in fata patului , pe acesta fiind un scaunel mov. Desi vroiam ca totul sa fie albastru , mama a vrut sa fie mov , deoarece spune ca e mai potrivit pentru o fata. Ma ridic greoi din pat si imi iau papuceii de casa albi , indreptandu-ma catre baie. Chipul alb ca spuma laptelui se reflecta in oglinda mare in forma de stea. Ochi albastri erau insotiti de cearcane foarte vizibile , ceea ce insemna ca nu am avut un somn tocmai placut. 

Deny :) a scris:

Sasuke era imbracat intr-un treling gri. Naruto purta un treling portocaliu. Shin purta un treling albastru. Cei trei baieti aveau in picioare adidasi negri. Ceilalti invitati erau in treling , adidasi sau imbracati lejer. Hinata ne anunta ca vrea sa ne prezinte pe verisoarii sai ,care tocmai ajunsesera. 
- El e Hiro. Arata spre un baiat cu ochi verzi si parul ca al Hinatei. Era inalt si purta un treling verde. Acesta e Mareo . Arata de aceasta data un baiat cu parul saten si cu ochi negri. Acesta era imbracat intr-un treling negru cu galben. 

Descrierea ambientului este la fel, extrem de fadă şi deloc potrivită. E important ca, din când în cand, să te foloseşti de ea, dar fă-o într-un mod cât mai natural. Tinzi, de asemenea, să foloseşti numeroase adjective invariabile, adică nume de culori, iar acest lucru este inexpresiv. 
Corect e trening, nu treling. Greşeala asta am întâlnit-o în foarte multe capitole. Ai grijă la repetiţii.


Dialogul, din punctul meu de vedere, este cel mai dificil mod de expunere, dar şi unul foarte important. Primesei tu o critică de la Lexx, în urmă cu un an, iar ea te-a îndrumat să incluzi majoritatea replicilor în naraţiune, deoarece te foloseşti prea mult de dialog. Lol, sfatul meu e să te foloseşti de modul acesta de expunere cât mai mult, întrucât aveai maxim două-trei replici per capitol. Ce dracu să mai introduci în naraţiune? Consider că o să-ţi îmbunătăţeşti tehnica numai încercând, nu contează dacă la început eşti mai stângace.

Deny :) a scris:

-Razi de mine spiridus? Las ca iti arat eu ras. Ma duc in viteza la Hinata care ma privea ciudat , o iau in brate si o arunc pe patul care ma facut sa par un idiod in fata pisicutei mele , pe care ttrebuie sa o cuceresc , incepand sa o gadil. 

Totuşi, fără copilării.


Acţiunea a fost grăbită, din cauza lipsei descrierii şi tinzi să treci de la o idee la alta. Nu am să-ţi reproşez nimic la decizia continuării ficului cu trei-patru ani mai târziu, deoarece, vreau să cred că ai realizat că ficul nu avea să devină, cât de cât, interesant dacă continuai cu acele copilării. Totuşi, e bine că ai introdus misterul, nu ştiu cu exactitatea ce s-a întâmplat cu cuplul Sasuke/Sakura, ce a fost între ei, dar ai grijă să nu dai cu piciorul în baltă şi să dezvălui totul într-un singur capitol. Îţi spun acest lucru din cauză că am văzut că vrei să finalizezi ficul.
Foarte multe greşeli gramaticale nu am întâlnit în ultimile două capitole, au fost câteva de tastare, iar exprimare e greşită în unele contexte. Nu mai încerca să impresionezi cititorul cu sintagme pompoase, care exagerează realitatea. Acordă atenţie şi detaliilor, sunt şi ele concludente.
Atenţie şi la semnele de punctuaţie, mai ai unele ieşiri. Când ideile nu au legătură între ele-foloseşte punct, nu virgulă sau punct şi virgulă.