CAPITOLUL I

<<<<< Aşa e viaţa mea >>>>>


Ce se intamplă atunci cand îţi pierzi cel mai bun prieten? Aceasta intrebare mi-am pus-o de nenumarate ori, şi speram sa nu se intample acel lucru, speram sa nu imi pierd unul dintre cei mai buni prieteni, dar ştiam ca pana la urma se va intampla sa îl pierd..
Acum doi ani, cel mai bun prieten a venit la mine şi mi-a spus ca trebuie sa plece cu familia într-o calatorie de afaceri. De atunci viaţa mea s-a schimbat...

Pe atunci eram doar in clasa a zecea, toţi colegii radeau de mine, iar el îmi lua apararea de fiecare data. Era ingerul meu pazitor, cu el in preaşma nu ma puteam teme de nimeni si de nimic. Când aveam nevoie de un umăr pe care sa plâng, el mi-l oferea pe al lui, iar când eram trista doar zambetul lui mă mai putea face sa zambesc. Toti colegii credeau ca avem o relaţie, dar acest lucru era imposibil, eu eram tocilara clasei, iar colegii vorbeau cu mine doar doar daca vroiau sa copieze temele.
El era unul dintre cei de mijloc... El era si inteligent, dar si foarte popular. Toate fetele mureau dupa el, toate ma priveau urât, parca ar fi vrut sa ma omoare cu privirea, parca as fi fost un criminal care le-a furat cel mai scump lucru, iar acest lucru era Sasuke.

De ce ma gandesc numai le el, pana la urma viata merge inainte, trecutul e trecut, prezentul este in prezent, iar viitorul nu a sosit inca.
Un singur lucru imi mai aduce aminte de Sasuke, un medalion primit de ziua mea de la el. E in forma de romb si se deschide. Pe o parte e o poza cu el, parea asa de fericit in poza aia, ochii lui negri asemenea noptii, iar parul lui ea la fel de negru ca pana corbului, zambetul nu ii lipsea de pe chipul angelic, iar ochii lui exprimau caldura si multa prietenie.
Strâng medalionul in mana iar apoi simt cum o lacrima mi se prelinge usor pe obrazul stâng, mi-am promis că nu voi mai plange, că acest lucru nu se va mai intampla niciodata, dar cum sa fii puternic in asemenea situaţii? Toata lumea ma desconsideră, toti îşi bat joc de mine... eu nu apartin acestui loc, eu sunt diferita...

Luna se inalţă intre stelele lucitoare asemenea unor bucati mici rupte din soare, luna pare o regina intre toate acele stele... Somnul pune stapanire pe mine, iar apoi simt cum ochii mi se inchid usor. Ma imbrac intr-o pijama albastră cu pisicuţe pe ea, apoi ma fac comoda in patul cu asternuturi albe ca spuma laptelui.
Fereastra este deschisa, iar pe ea patrunde o briza usoară de toamna. Se poate simti mirosul frunzelor usate si umede si a nauturii moarte.
Ma ridic din pat, inchid fereastra, apoi ma trantesc pe patul cel moale si patrund in lumea viselor, o lume in care totul este posibil...

***

Aud un bârâit infernal care venea de la ceasul de pe noptiera mea din lemn de brad. Opresc ceasul, mă ridic lenesa din pat, apoi merg cu viteza melcului la baia de langă camera mea. O baie mica, modesta cu o cadiţa de duş, WC şi sa nu uitam de ghiuveta.
Oglinda atarnata pe perete dezvaluie chipul unei adolescente obosite si plictisite. Parul roz asemenea spumei de capsuni îi atarna in valuri pe umerii ei ingusti, iar ochii ei sunt incercanaţi, semn ca a plâns mult...

Eu sunt acea fata, eu am culoarea parului foarte cuidata, iar ochii mei verzi sunt foarte rari şi neobijnuiti.
Îmi prind parul intr-o coada sa îl las sa atarne lin pe spatele meu in timp ce imi fac siesta de dimineata.
Ma pregatesc pentru scoala.... chiar daca nu am niciun chef de ea, sa fim seriosi cine mai are chef de scoala. Scoala e de fapt o cladire in care adolescentii invata, chestii folositoare, de fapt asa cred profesorii. Unii, inclusiv eu, considera scoala un fel de puscarie, in care esti inchis doisprezece ani, dar sa vedem si lucrurile bune, dar in cazul meu nu exista.
Multi isi leaga cele mai importane prietenii la scoala, iar eu sunt izolata de ceilalti, toti ma urasc si se comporta cu mine ca si cum nu aş exista, sunt precum o piesa de mobilier, adica nefolositoare. Pana si acea piesa de mobilier are un rol importent, dar eu nu ma pot asemana cu acea piesa de loc, gresesc?

Ies din baie, apoi ma indrept spre sifonierul meu din lemn de stejar. Deschid usile frumos gravate, cu un furnir special. Inauntrul dulapului si afla pe umerase hainele mele, chiar daca sunt putine, fiecare haina e diferita in felul ei.
Imi iau uniforma de pe umers, apoi incep sa ma imbrac.
Imi iau camasa alba, fustiţa neagra puşin mai inalta de genunchi, iar apoi imi pun sacoul bleumarin.
Arăt destul de bine in uniforma, macar e pe gustul meu, adica mai inchisa la culoare. Ador culorile inchise la culoare, ele exprima tristetea si suferinta de care am eu parte in fiecare zi...
De la partee se aude strugatul mamei care ma cheama la micul dejun.
Îi raspund plictisit "Vin mama", apoi imi pun cartule in ghiozdan...
Azi nu am ore asa de grele, deci va fi o zi usiara pentru mine... Ador zilele de marti.

Cobor scarile, apoi ajung in bucatarie, iar mama imi opune un bol plin de cereale "Fitnes", preferatele mele, chiar daca nu cred mincuinile de pe ambalaj, mie tot imi plac.
Mama se uita la mine cu ochii ei caprui care exprima doar blandete, ma privea in timp ce mancam, iar apoi incepe sa ma enerveze.

-Mama poti sa nu te mai holbezi la mine, macar in timp ce mananc, tu nu sti cat de deranjant este...
Mama isi cere scuze, apoi imi spune:

- Nu ma holbam la tine, doar ma uitam la ochii tai, semeni atat de mult cu tatal tau, doar ca tu ai parul roz, la fel ca mine, el îl avea şaten.

Saraca mea mama, o imbratisez cald, apoi o sarut protector pe frunte. Ştiu prin ce trece, la fel m-am simţit si eu atunci cand l-am pierdut pe Sasuke. Dar spre deosebire de mama, ea chiar la iubit pe tata, e posibil sa fi fost prima şi cea mai importanta iubire a mamei mele.
Tata a murit cand eu m-am nascut... era in drum spre spital a avut un accident. Mama imi spusese poveatea asta cand aveam zece ani, pe atunci eu stiam ca tata e intr-un loc mai bun,iar eu voi merge intr-o zi la el. Nu pot spune ca e minciuna, partial este adevarat doar ca mama nu mi-a spus tot adevarul, pe atunci eram prea mica...

Ma uit la ceasul de pe perete si observ ca mai am treizeci de minute ca sa ajung la scoala.
Îi spun mamei ca trebuie sa plec, imi iau paltonul si ghiozdanul, apoi ies pe uşă, nu înainte de a o saluta pe mama.
O briza uşoara, tomnatica ma face sa tremur din tote incheieturile. Chiar daca afară e cald, toamna îşi face simţita prezenta.
Un anotimp, destul de frumos, dupa parerea mea, e la fel ca mine, posomorat si total diferit de celelalte anotimpuri. În acest anotimp toate mor, spre deosebire de primavara, in care tota natura reînvie, iar peste tot e doar veselie...

Strada e aproape pustie, din loc in loc se pot vedea grupuri de elevi care merg incet spre şcoala, doar eu merg singura... aşa am fost şi aşa voi fi intotdeauna, nimeni nu mai poate schimba acest lucru.
Trec starada, apoi o iau pe scurtatura pentru a ajunge mai repede. Prima ora am matematica si dau lucrare, desigur am invaţat, dar precis profa ne va da ceva greu.
Intru pe straduta, iar apoi ma ciocnesc de o persoana, mai precis de un baiat binefacut, de unde stiu asta, pentru ca imediat dupa ce ne-am ciocnit am reusit sa fac contact cu asfaltul. Baiatul e imbrcat in uniforma scolii mele, dar el se indreapta spre partea opusa scolii... Strainul ma ajuta sa ma ridic, apoi îsi cere scuze şi îsi continua drumul grabit. Tat ce am putut vedea la el au fost niste ochi rosii asemenea flacarilr iadului, iar parul sau negru avea şuvite de un albastru inchis, care abea se observau. Înca îi pot simti parfumul in nari, un parfum schump pentru barbati... Acest incident a fost foarte ciudat, dar simt ca l-am mai întâlnit odata, dar nu stiu unde... mi se pare, aşa de cunoscut...

CAPITOLUL II


<<<<< DETENŢIA PARTEA I >>>>>


Sunt înconjurata de oameni, care adesea îmi vor răul, oameni care se bucura atunci când sunt pe punctul de a cădea... aceşti oameni sunt prezenti si la mine in clasa. Zi de zi sunt nevoita sa le suport rasetele si batjocurile adresate mie... Zi de zi trebuie sa suport fiţele piţipoancelor de la mine din clasă, dar astăzi, mi-am propus să incetez să mă mai feresc de ele, astăzi va trebui sa le tin piept, incepând de acum.

În faţa mea se afla usa de la clasa... uşa aceasta neagra ma desparte de atata ura si invidie, de atatea batjocori. O data ce o voi deschide, va trebui sa le ţin frâu, va trebui sa incerc sa fiu altcineva, dar stiu ca acest lucru e imposibil, sau.... macar daca nu pot voi incerca, dar sigur voi arăta ca o idioata in faţa ficarui coleg, iar acest lucru le va da un motiv in plus sa râdă din nou de mine...

Astazi mi-am propus o schimbare, o voi face, chiar voi reuşi, dar daca nu pot? De ce, de fiecare dată există acest "dacă", el ma impiedica sa fac anumite lucruri, din cauza lui imi pierd adesea increderea. Dar ce se va intampla dacă azi, doar azi, acest "dacă" v-a disparea? O intrebare simplă, dar care are multe variante de raspuns...
Dacă vor incepe sa radă de mine?
Dacă voi arata caraghios in fata lor?
Dacă ma vor considera mai ciudata decât sunt?
Acestea sunt doar unele variante de raspuns, la restul nici nu mai vreau sa ma gandesc...

Trag aer puternic in plamani, apoi imi fac curaj si pun mana pe clanţa argintie de la usa clasei mele... Apas pe clanţă, apoi intru, clasa e goala, inseamnă ca am ajuns din nou prima.
Ma indrept spre banca mea, apoi imi las ghiozdanul pe scaunul de langa mine.
Stau in ultima bancă de la perete, aici m-au izolat colegii mei. Nici nu stiu daca îi pot numi "colegi" dupa cate mi-au facut...
Dupa atatia ani am inceput sa ii urasc pe toti, dar mai exista o singura persoana din aceasta clasa in care mai am putină incredere, iar acea persoana e Naruto Uzumaky.

El sta in banca din fata bancii mele, s-a transferat la noi in scoala, prin clsa a unsprezecea.
Uneori pot spune despre el ca e un ingâmfat si un înfumurat, dar alteori e chiar simpatic... Ceea ce imi place cel mai mult la el e faptul ca asculta muzica rock, exact ca mine. Cand ascult acest gen de muzica, m-a simt altfel, parca uit de toate problemele, e ca atunci cand dormi. Problemele si toate grijile dispar ca o urma de fum care sta in bataia vântului.

Mai sunt zece minute si ora de matematica va incepe... clasa e goala, poate s-au gandit sa chiuleasca in grup ca sa scape de test, dar asta ar fi imposibil, nu îi duce pe ei mintea la aşaceva maret, toti la un loc sunt mai blonzi la cap decat parul lui Naruto.

Cred ca am vorbit prea devreme... Uşa de la clasa se deschide, iar pe ia intră cea mai mare piţi de la mine din clasa, sau as putea spune ca e din toata scoala.
Numele ai e Ino Yamanaka. Recunosc, e o fata destul de frumuşică, dar aceasta frumuseţe interioara e acoperita de tone de machiaj si haine scumpe. Ea e gen "fata lui tata"... Urmată de Ino, in clasa intra si cele doua mimoze ale ei, pai cum sa nu, unde e ea, hop si ele. Daca ea merge la baie, si ele imediat, parca ar fi niste maimulte.
La acest gand, un chicot imi scapa, iar acesta reuseste sa ii atraga atentia lui Ino. Blonda se aproprie incet de banca mea, apoi isi pune mana pe cartile si penarul meu si la da jos de pe banca... Gesturile unui copil de gradinita, la ce sa te astepti din partea ei?

- Ce ti se pare asa de amuzant Haruno?

Vroiam sa îi dau un raspuns rautacios, gen "doar prostia ta ma amuza", dar pur si simplu, cuvintele nu imi ies din gura... Trebuie sa fac ceva urgent, trebuie sa par alta persoana, chiar daca acest lucru e imposibil. Mai bine aş renunta la aceasta idee prosteasca, chiar daca la inceputmi s-a parut destul de bunicică.
Ma ridic din banca, apoi imi strang cartile si caietele de pe jos. Ino ma impinge iar eu cad. Lacrimile vor sa iasa din ochii mei verzi, dar acum, mai ales acum trebuie sa le opresc, trebuie sa ma abtin, nu trebuie sa plang, mai ales in fata întregulor colegi.
Ma ridic, apoi ma indrept spre Ino.simt cum sângele imi clocoteşte in vene, simt dorinţa de razbunare mai puternica ca niciodata, îmi indrept palma dreapta spre fata ei, apoi imi fac curaj si reusesc sa ii dau o palma destul de puternica....
- Vrei sa sti de ce radeam, de prostia ta omeneasca, nu degeaba esti blonda la par, cred ca vopseaua ţi-a afectat si creerul. Lasa-ma o data in paca, intelege ca nimeni din clasa nu te suporta, toti vor ca tu sa mori calcata de o maşina, chiar si pretioasele tale mimoze.

De unde a aparut atata tupeu, de unde a venit curajul sa ii dau o palma... In ochii albastri ai blondei se poate citi ură, ispret, dar uimirea se află in cea mai mare cantitate...
Este pur şi simplu şocata de gestul meu... sigur se aştepta sa plâng, dar de data aceasta am reuşit să îi tinpiept lui Ino, dar data viitoare ce se va intampla, sigur ma va face de ras, sau îmi va face o farsa. Doamne in ce am intrat! Nu puteam pur si simplu să îmi ţin mâinile acasa, sa nuprovoc asemenea incident, sunt o idioata cu "I" mare.
Ino se vrea sa imi dea o palma, dar este intrerupta de vocea profei de mate... Minunat, am fost salvata de la multe umilinţa.

Ino se duce lânga profa, apoi incepe sa îi povesteasca varianta ei... îi spune ca eu am inceput sa ma leg de ea, iar apoi i-am dat o palma, sşa fără motiv... Ce bine ştie sa joace teatru. Profa se aproprie incet de mine, apoi imi spune:

- Sacha, imi pare rău, dar va trebui sa aplic procedurile scolii, va trebui sa stai două ore la detenţie. Dezamagirea se poate citi in glasul profesoarei, darcum a putut să o creada pe Ino, degeaba aş incerca să o contrazic pe Ino, sigur intreaga clasă va ţine cu ea...
Mă aşez umlita in bancă, apoi primesc subiectul testului... unul destul de uşor, dupa parerea mea.
Orele trec cu repeziciune, mai am dirigenţie, apoi două ore de detenşie, iar apoi libertate. Profesorul intră in clasă urmat de un baiat brunet. Era... nu se poate....

Hey
Multumesc pentru anunt
In sfarsit un capitol din punctul de vedere al lui Shin
Saracul , prin cate a trecut
Fosta lui iubita chiar ca era nebuna
Bine ca a murit , dar totusi imi pare rau ca prostia acelei fele l-a marcat pe viata
Si ce a patit Sakura?
Sper ca ne vei spune in urmatoarea parte a capitolului
Deny te si iti ureaza succes in coninuare

Hei
Multumesc pentru anunt
Mi-a placut capitolul , a fost interesant
Am observat ca evoluezi cu fiecare capitol si vreau sa te felicit pentru asta , insa fi atenta la greselile de tastare
Acum , revenind la capitol:
Cum? Ino? ****aia?
Cum isi permite sa se ia de Sacha?
Ce bine ca Shin a salvat-o
Dar de ce a disparut?
Eh , lasa ca ne vei lumina tu in capitolul urmator
Deci , pune-te pe scris , caci sunt tare nerabdatoare de ce se va intampla in continuare
Deny te si iti ureaza succes in continuare