Epilog - -¸.•*¨*`•.¸⌒♥⌒

FlashBack

-Tată cum adică firma a intrat din nou în faliment?Am întrebat intrând nervos în biroul lui.
-Fiule,calmează-te,am găsit o soluție să o salvăm.
-Ce soluție tată?Suntem în pragul falimentului,iar banca nu îți acordă împrumutul,mai există altă soluție?
-Te vei căsători fiule.
-Ce?Dar tată..
-Fără nici un dar, fiica domnului Sabaku va deveni soția ta.
-Sabaku?Ai habar că face afaceri cu droguri?
-Nu e treaba ta,acum ieși afară!Îmi ordonă tatăl meu împingându-mă pe ușă.
Ultimul lucru pe care îl voiam era să mă căsătoresc la 17 ani cu fiica unui mafiot .Am plecat nervos din firmă îndreptându-mă spre liceu.Azi o să o văd din nou și nu o să îi pot vorbi.Rozalia mea,aș da orice să fie a mea.

End of FlashBack

~Din perspective lui Sasuke~

-Zborul 346 către New York va decola în 15 minute.
Auzind vocea care anunță asta m-am ridicat de pe scaun și am mers către poarta principal.Am lăsat bagajele, apoi am urcat în avion ocupându-mi locul.
Trecuseră trei luni de la incidental care a marcat-o pe Sakura.Glonțul tras de polițist spre Karin a atins-o și pe ea.
Tot de trei luni rozalia este în comă, și nici un doctor nu îi dă vreo șansă să se trezească.
În acea zi, Karin și Gaara au fost arestați , la fel și tatăl lor.Mă simțeam bine că am reușit să scap de o povară,dar îmi pare rău că Sakura a trebuit să sufere din cauza mea.
Am stat lângă ea aproape trei luni dar cred că e momentul să le dau prietenilor și familiei mele dreptate și să plec.Chiar dacă își revine îi va fi mult mai bine fără mine.
Așezat comod în scaunul meu aștept ca avionul să decoleze spre noua mea casă.O nouă viață fără Sakura, fără iubita mea.

~Din perspective Hinatei~

-Cum se simte?Întreabă Naruto intrând pe ușă.
Am dat din umeri întorcând din nou capul către Sakura.Era foarte palida,iar rozul părului ei era acum foarte deschis.Pleoapele îi erau învinețite,fără nici o speranță de refacere.
Îmi părea rău pentru ea.Trecuse atât de mult timp de când nu îmi văzusem cea mai bună prietenă, iar acum când o am din nou lângă mine e posibil să o pierd.
Privind-o în starea în care e lacrimile au început să îmi curgă ușor pe obraz.Ochii mă ardeau fiindcă nu mai dormisem de cel puțin două zile.Stăteam mereu lângă ea sperând că într-o zi va deschide ochii și mă va saluta.La fel erau și Naruto și tatăl ei care plângea mereu rugând-o să se facă bine.
În ultima perioadă eu și Naruto ne înțelegeam din ce în ce mai bine.Îl plac și tare aș vrea să am curajul să îi spune, dar îmi e frică,dacă nu mă place și el?Nu vreau să stric o prietenie frumoasă din cauza unui sentiment care e posibil să treacă.
-Sper că într-o zi totul se va schimba și toată lumea va fi fericită, inclusive prietena mea care merită asta din plin.Am spus sărutând-o pe rozalie pe frunte.
-Și eu.
Mi-am întors privirea spre Naruto care era acum lângă scaunul meu.S-a aplecat în genunchi lunadu-mi fața în palme și ștergându-mi lacrimile.
-Nu vreau să mai plângi niciodată, ai înțeles?
Fără a pierde contactul vizual am dat afirmativ din cap.Blondul a zâmbit și și-a aplecat capul spre al meu.
-Te iubesc. Spuse înainte ca buzele noastre să se unească într-un sărut ce ulterior a devenit pasional.
Eram fericită,pentru prima dată în viața mea ceva era numai al meu.
Blondul a rupt sărutul unindu-și fruntea cu a mea.
-Să nu uiți niciodată asta.
Am zâmbit,apoi l-am sărutat din nou.
-Nici tu.Am spus privindu-l intens în ochi.

Hey!

Multumesc pentru mesaj si sper sa-l primesc si cand vei incepe sezonul doi al fic-ului!

Epilogul a fost frumos, dar imi pare rau pentru Sakura. Nu pot sa cred ca Sasuke a parasit-o.

Nu ma asteptam la un final NaruHina, ci la unul SasuSaku. Poate in sezonul 2 va fi SasuSaku.

Kissez!

― Suntem morți dacă nu o găsim înainte să vină Naruto și Hinata. Spuse bărbatul punându-și exasperat mâinile în cap.

― Nu e chiar așa rău, Hito dispare întotdeauna, probabil este la vreuna dintre prietenele ei. Mă așez liniștită pe canapea nefacandu-mi prea mari griji.

Micuța asta ne-a dat mereu bătăi de cap dispărând de acasă și făcându-ne să o căutăm ore întregi, iar într-un final ne trezeam că e la vreo prietenă sau în casa bunicilor ei.

― Sakura! se răsti brunetul așezându-se lângă mine. Cum poți fi așa liniștită când micuța mea nu e acasă. Dacă îi e foame sau sete sau are nevoie de unchiul ei?

― Nu a avut nevoie de unchiul ei o perioadă destul de lungă, ținând cont că el nu era aici. Nu sunt chiar așa sigură că are nevoie acum, încetează să îți mai faci griji.

― Mă ridic nervoasă în picioare dezechilibrându-mă ușor și urc scările spre dormitorul meu.

   Acum s-a găsit să își facă griji pentru noi? Și-a petrecut o perioadă destul de lungă ocupându-se de carira și fufele lui, de ce apare din nou în viața mea dându-mi-o peste cap? Faptul că vrea să se implice în viaţa nepoatei lui nu îi dă dreptul să se implice şi în a mea.

 Mi-am lăsat corpul să alunece ușor pe asternulul moale trăgând lângă mine și jurnalul care stătea, parcă așteptându-mă, pe noptieră.

 Am început să îi scriu prietenului meu, eliberându-mă de toate sentimentele care dădeau năvală în acest moment.

Când am terminat, am așezat din nou jurnalul pe noptieră și am luat telefonul hotărâtă să o sun pe Hinata. Un ciocănit la ușă m-a oprit însă din gândurile mele. Știam cine e, dar asta nu înseamnă că mă voi ridica de aici sau că îi voi da voie să intre.

Vreau ca acest bărbat să stea cât mai departe de viața mea, vreau ca toate amintirile cu el să rămână acolo unde le-am îngropat cu mult timp în urmă.

― Te urăsc! Am apucat să spun înainte ca ușa să se deschidă.


In Curand ...