Crime de Craciun

Capitolul unu

Alerg neincetat, de prea mult timp. Ating zapada alba, lasand in urma pasi usor vizibili, dar care sunt repede ascunsi de fulgii ce cad neincetat din maretul cer. Mana imi este inclestata pe pistol, gata oricand sa iau viata celui care o ameninta pe a mea. Transpir abundent, simtind ca oricand voi scapa arma, aceasta se va rostogoli undeva, departe de mine, iar trupul meu va zace pe jos, plin de gloante. As putea spune ca frica sta departe de mine, ca ma ocoleste ca si cum as fi bolnava, dar nu este adevarat. Inima imi bate din ce in ce mai tare, iar adrenalina imi umple corpul asemeni unui drog. Zambesc incontrolabil, asemeni persoanelor nebune, dar asta sunt eu. Mai concret, astia sunt toti locuitori ai acestei lumi. Traiesc din si prin moarte, ucid fara mila bebelusi, doar din placerea de a arata ca sunt neinfricati. Inca pot zice ca este cea mai mare prostie, dar tocmai i-am “furat” sufletul celei care l-a luat pe al parintilor mei. Slabe sanse ca cineva sa ma faca sa simt remuscare ori parere de rau. A fost alegerea mea, doar a mea. Iar acum fug de pshihopatii care ii erau prieteni…

Sunetul ascutit al gloantelor ce tocmai au iesit din ascunzatoare se aud tare, clar, facandu-ma sa ma grabesc din ce in ce mai tare. Odata ajunsa la fosta-mi locuinta, sunt in siguranta, alaturi de cativa prieteni. Ochii mei verzi cauta, neinduratori, inexpresivi, mica straduta pe unde trebuie sa cotesc. Cand in sfarsit o gasesc, ma simt mai in siguranta. Cu ultimele puteri, ma tarasc pana la mica locuinta darapanata, apoi ma imping in usa veche, dar care se tine destul de bine pe poziti. Intru mult prea repede, lucru ce duce la caderea mea. Srasnesc din dinti atunci cand durerea din umar mi se amplifica. Tocmai am cazut pe el, exact pe locul in care au reusit sa ma impuste.

De nicaieri, o pereche de brate ferme ma prind, ajutandu-ma sa ma ridic. Din neatentie, imi atinge rana. Durerea imi strabate corpul, iar eu, fara a rezista, imi musc buza inferioara pentru a nu lasa tipatul sa inunde casa si nu doar atat. Astefl de fapte necugetate ne-ar distruge, nu doar pe mine, cat si pe ceilalti. Sangele propriu imi strabate barbia, sfarsind pe podeaua murdara. Poate nu ar fi trebuit sa strang asa tare. In fond, cat de tare puteam icni?

-Esti bine?

-Sunt vie, Four. Poti sa o iei cum vrei… ii spun deja plictisita brunetului.

Inseamna mult faptul ca m-am intors, fie si ranita. Am avansat, m-am razbunat, pot muta muntii din loc si luna de pe cer! Rad isteric, reusind sa-l infricosez pe cel care m-a invatat tot ce cunosc. Ii ciufulesc parul, dar privirea lui ramane fixa asupra mea. Imi analizeaza atotstiutor bratul, apoi da dezaprobator din cap. Palma lui imi atinge soldul, iar bratul meu e petrecut pe dupa umerii lui. Bineinteles, cel sanatos. Ne deplasam cu incetinitorul, strabatand greu micul hol, pana in living, unde ma asez, tacticoasa, pe canapea. Four isi cauta stingherit cutitul prin gaica blugilor vechi, iar cand observa ca nu e, se uita prin camera, , dornic de a gasi micul instrument. Stiu ce vreau sa faca, asa ca, cat timp el se uita dupa cai verzi, imi smulg briceagul din buzunar. Apas zona in care deja a inceput sa se vada glontul. Il imping cat pot, sperand in sinea mea sa nu lesin. Cand abia am reusit sa-l aduc pana la suprafat, putin, arunc undeva in spatele meu arma alba, iar degetele lungi, subtiri, incep sat traga cu putere. Minute lungi stau cu lacrimile in ochi, iar cand reusesc sa scap de cel care m-a ingrozit pana acum, scot un mic murmur printre buze. Distras, baiatul de intoarce spre mine, pentru a observa, mirat, ca am finisat problema.

-Stii, in loc sa te holbezi, poate ai putea sa-mi aduci un pansament. Nu prea am chef sa se infecteze!

Isi scutura capul, putin debusolat, apoi imi aduce ce i-am cerut. Cu grija, imi bandajez locul cu pricina, apoi incerc doar sa uit de durere, de suferinte, de orice cuvant care are sens negative. Ploapele mi se inchid, usor, iar eu ma intind, vrand sa adorm, chiar daca voi intra intr-un somn plin de cosmaruri, cum obisnuiesc mereu. Cine ar crede ca inca nu pot trece peste imaginile sangeroase, care mi-au mancat ultimul an? Oftez, chiar inainte de a parasi, pentru urmatoarele ore, aceasta lume…



Stiu ca este scurt, stiu ca seamana putin cu Divergent, dar va ramane doar porecla, Four, ce va mentiune o legatura cu cartea.
Sper sa va placa!

Capitolul doi

Sangele se imprastie, nestingherit, pe podeaua veche din lemn a casei. Privirea imi aluneca prin camera, cautand, in disperare, persoane care ma pot lamuri, care ma pot ajuta sa inteleg ce se intampla. Ma misc, incetisor, pe langa perete, analizand fiecare veioza murdara ori sparta in urma razboiului ce pare ca a avut loc. Covoarele lipsesc cu desavarsire, lucru care ma mira, deoarece au fost singurele lucruri ramase de la mama. Le pastram cu seriozitate, pentru a-mi aduce aminte de ea. Insa acum nu mai sunt, iar inima imi este goala si nu se va umple pana amintirile placute nu se vor intoarce, odata cu obiectele lipsa.

Oftez, descurajata, apoi imi continui drumul. Cu mana drepta, ating patul pistolului, gata oricand sa-l smulg pentru a ma apara. Totusi, doar un zgomot subtil, facut de pantofii aproape noi, cu putin toc, se aude. Dau din cap dezaprobator, urandu-mi cadoul primit de la Naruto, de ziua mea. Este adevarat ca sunt draguti, dar in acest moment ineficienti. Pentru a-I face pe plac, mereu ii port, dar cred ca o sa-I arunc dupa el imediat ce-l gasesc…

Urc scarile, iar acestea gem sub greutratea mea, nu foarte mare. De cand ma stiu am semanat cu un bat, slaba si aproape fara forme. Nu mi-a pasat, nu am vrut niciodata sa atrag atentia cuiva, cum nici acum nu vreau, chiar daca am saptesprezece ani… Din nou, sunt distrasa, se pare. Asta nu e bine. Trebuie sa ma concentrez, pentru numele lui Dumnezeu! Prietenii mei nu au parasit cladirea, sunt sigura, asa ca viata lor e in pericol. Grabesc pasul, pana ajung la primul etaj. Ma plimb, precauta, dintr-un capat in celalalt, deschizand si inchizand usile lin. Pana ii gasesc…

Asezati unul peste altul, murdari, plini de taieturi care mai de care mai adanci si mai mari. Cad in genunchi, lasand zecile de suspine sa invadeze spatiul inabusit. Stiu ca nu traiesc, piepturile lor nu se misca, nu respira, chiar daca mi-as dori. Hinata, Naruto, Neji, Four. Surpriza este cu atat mai mare, cu atat mai neplacuta, pentru ca stiu ca sunt puternici, antrenati de cand erau copii pentru a fi invincibili. Trebuie sa fii puternic pentru a-I invinge, fara doar si poate. Cu ei nu glumesti, ci lupti.

Cu ultimele puteri, imi sterg obrajii, apoi fug, fug dupa cel sau cea care mi-a ranit prietenii. Vreau doar sa dispara, atat.Sa simta aceasi durere pe care au simtit-o si ei. S-a terminat joaca, nu-mi mai pasa. Apuc arma legata de sold, apoi fug iar, doar ca acum dorinta de a ucide ma framanta. Intr-un tarziu, il gasesc pe cel mult cautat. Inalt, prea frumos pentru a fi real, se uita la mine dragastos, cu ochii lui mari, albastri-cenusii. Parul brunet, I se revarsa pe fruntea transpirata de efort, dar ii da un aer mult prea atragator. Din pacate, va muri. Imi ridic bratul, cel cu pistolul, iar degetul tinde sa apese tragaciul, dar nu o face.

-Degeaba incerci, prea scumpa Sakura. Stai linistita, nu ai motive sa te necajesti..

-Nu, chiar nici unul. Poate doar cei pe care i-ai omorat.

L-am interupt eu, satula de vorbele lui dulci. Sa spuna pana maine ca nu conteaza, dar pentru mine erau important!i Fie ca vrea, fie ca nu. Imi fac curaj si reusesc sa-l impusc. Cade, secerat, la pamant, iar ultimele sale cuvinte au fost simple, dar au avut efect.

-Fratele meu te cauta. Nu uita: el chiar te iubeste!

Oare ce vrea sa spuna prin asta? Mintea imi proceseaza amintiri, insa, imi amintesc melancolica, nimeni nu m-a iubit mai mult ca pe o sora. Tot stand si gandindu-ma, intunericul ma cuprinde, pe neasteptate. Capul mi se intoarce in toate partile, insa doar negru vad. Apoi, brusc, o lumina orbitoare ma invadeaza. Reusesc, greu, sa deslusesc cateva chipuri. Surprinsa, string:

-A fost doar un vis?!?



Atat. In sfarsit, am terminat! Stiu, stiu, scurt, dar in vacanta poate fac unul mai lung.
Sper sa va placa!

Capitolul trei

Doar un vis amarat? Am fost atat de speriata din atat? Nici macar nenumaratele antrenamente, pline de arme si sange nu au reusit sa obtina acest rezultat. Oftez, exasperata. Cel putin, ei traiesc. Acest lucru e important, nu eu. Pe langa cei la care tin, sunt neimportanta, o jertfa gata oricand sa fie folosita de catre ceilalti. Totusi., nu pot nega, stiu ca i-as rani, poate chiar prea mult, daca nu as mai fi. In fond, cine le mai gateste dimineata, daca nu eu? Four? El probabil ar arunca cerealele, sau le-ar arde. Inca nu stiu cum, dar asta e talentul lui.

-Hei, esti bine?

Imi intorc capul in directia opusa punctului pe care il priveam- nu exista, dar cui ii pasa?-si ma uit la Naruto. Fara sa-mi dau seama, ajung in bratele lui calde, protectoare. Capul imi poposeste pe pieptul lui, pe cand sunt total absorbita de bataile inimii lui, acum neregulate. Oare ce se intampla cu el? Ma uit in sus si ii pot observa foarte usor obrajii rosiatici, iar privirea tulbure ma analizeaza mult prea atent.

-Ce am facut sa merit un astfel de tratament? Intreaba el, cu zambetul tamp, specific lui, pe fata.

-Esti viu, asta e tot ce conteaza.

Gata! Acum, incep intrebarile din partea tuturor. Le aud vocile, putin pitigaiate, dar in acelasi timp foarte ingrijorate, care ma intreaba intruna ce am visat. Plictisita, ma despart de blond, iar apoi le arunc o privire poate prea glaciala. “Nu conteaza” este raspunsul meu, sau cel pe care vrea sa-l dau, insa nu pot. Increderea ar disparea, alaturi de prietenia strans unita. Urasc ca trebuie sa le povestec, nu vreau sa se sperie, dar nu am incotro. Inspir cu forta, apoi expir. Incep, taraganat, sa le spun visul, observand din cand in cand cum tresar.

Cand termin, buzele lor se intreteschid, iar Four aproape ca explodeaza. Cutreiera camera, ,masandu-si tamplele, obicei pe care il are doar cand e foarte nervos. Insa, care poate fi motivul? Mai important este cand voi reusi sa inteleg cu adevarat ce este in mintea barbatilor? Pur si simplu, nu-I inteleg, nici pictata.

-Conteaza? Au fost doua-trei ore, iar ceea ce a zis frumosul, zic degajat, dar rectific cand vad privirile baietilor atintite asupra mea, adica afurisitul cel rau nu are cum sa se intampla. In fond, puteti nega ca am imaginatia mult prea bogata?

-Ba da, chiar putem! Esti mult prea realista pentru a avea astfel de cosmaruri, chiar daca este si un print chipes in el.

Il prives uimita pe Neji . Nu-I prea sta in fire sa vorbeasca, sau sa laude. Bine, poate doar eu am luat-o asa, dar, acum, foarte serios, pe cine mai face el realist? Pe nimeni! Ah! Iar delirez. In unele ocazii chiar pot exagera, ori sunt atrasa de alte lucruri marunte, ceea ce nu este bine, nu pentru mine, nu pentru ei.

Ar trebui sa devin mai serioasa. De cand mi-a murit familia, doar prietenii mi-au mai ramas. Poate nu am fost in stare sa-I apar pe mama si tata, dar acum sunt mare, pot sa-mi port atat mie, cat si lor de grija. Oricum, m-am decis. Chiar intr-o ora voi incepe antrenamentul in curtea din spatele casei, unde se afla mai multi copaci si pot cu usurinta sa exersez aruncarea cutitelor, trasul la tinta cu pistolul si lupta corp la corp. Pentru ultima etapa , am nevoie de Hinata. E fata, dar se lupta foarte bine, plus ca dupa ea, ii conving eu si pe ceilalti. Pe langa, ne fixam reguli stricte, nimeni nu ajunge ranit, nu cu adevarat.

-Saku, ai auzit macar un cuvant?

Dau din cap negativ. Toti incep sa rada, intrebandu-ma daca ma gandesc la frumosul tip. Da, sigur. Uite acum sunt in fata casei, sarutandu-l apasat pe buzele sale carnoase, iar mana lui imi mangaie spatele, apoi suvitele rozalii, iar eu chiar incep sa am fantezii. Rad cristalin la acest gand, pe cand priviri intrebatoare s-au asezat asupra mea…


Pentru ca stiu ca a fost prea scurt si nu voi mai avea timp, am adus acum next-ul.
Totusi, m-am gandit ca la fiecare capitol sa pun o intrebare. Cea de acum este:
Cine credeti ca este Four?

Pur si simplu sunt curioasa sa ajung in mintea voastra si sa va aflu mult mai bine parerea despre acest fic.
Oricum, sper sa va placa!

Capitolul patru

Dezamagirea mi se citeste mult prea usor pe chip. Atac cu seriozitate fiecare copac ce-mi apare in cale, trag in el, arunc singurele cutite care mi-au mai ramas, dar ratez. Din nou, din nou si asa o tin timp indelungat. Corpul imi cedeaza, am ajuns sa simt pana si cea mai mica vanataie. Sunt acoperita de julituri ori rani mai serioase, fiecare inca sangerand, umplandu-mi hainele oricum vechi de un miros intepator, greu de suportat.

Cad in genunchi, epuizata, iar in curand fata mea atinge pamantul batatorit, tare si rece. Clipesc in ritm alert, incercand sa nu adorm. Nu-mi permit. Ceilalti au intrat in lumea viselor, cel mai probabil, asa ca nimeni nu ma va duce in camera mea mica, oricat as vrea. Aici e periculos sa dorm, mai alesc ca acei maniaci care probabil, aproape sigur, inca ma mai cauta. Of! S-au legat de cine nu trebuie, iar acum vor plati si ei.

Mainile imi tremura, in timp ce incerc sa le misc pentru a ma putea ridica. Imi incordez fiecare musc, in special pe cele ale picioarelor, iar, in final, ma vad sus. Privirea imbaienjenita isi arunca parca oboseala in fiecare directie, in fiecare frunza cazuta din vasti copaci. Ramurile lor seamana cu mari gheare ale monstrilor din cartile de povesti. Nu sunt speriata, dar totusi, in ciuda deznadejdii, a senzatiei ca oricand voi cadea in vid, incep sa alerg. Pasii mei se aud infundat, bratele se misca pe langa corp, respiratia imi este sacadata.

Dupa mult timp, ajung in casa, iar holurile mi se par tot mai lungi. Pentru numele lui Dumnezeu, de ce mi-am ales cea mai indepartata camera?! Exact asta imi trebuie acum! Inca o noapte in care sa dorm pe canapea! Oftez nervoasa, apoi ma indrept spre “dormitorul” improvizat. Ating parchetul lin, aprind luminile in urma mea. Ma face sa ma simt in siguranta. Ciudat, tocmai mie imi e frica de intuneric…

Pana la urma, ajung unde doream, insa lumina imi ilustreaza un chip total necunoscut. Parul usor carliontat, facut tepi la spate are o frumoasa culoare, asemeni ochilor lui. Negrul in care te pierzi usor, la el este accentuat. Dar este un necunoscut, asa ca apuc arma si o indrept spre el, aparent linistita. Il intreb cine e, ce vrea?

-Numele? Nu te intereseaza, nu inca. Ce vreau? Pe tine. Ai inteles?

-Ca trebuie sa pleci? Sau ca esti un ticalos? Pentru ambele, raspunsul este da.

Imi dau ochii peste cap, in acelasi timp cu el. Replicile noastre sunt seci, insa prezenta lui ma nelinisteste, dar nu stiu daca in sens rau ori pozitiv. Personalitatea lui imi emana caldura, cel putin fata de mine. Cu greu, il cred. Bratul imi coboara si ii fac semn cu capul sa se aseze pe unul din scaunele de lemn. Ma asculta, apoi incepe sa relateze evenimentele care l-au condus la mine. Mirata, reusesc sa aud tot. Palmele imi transpira, irisul mi se dilata. Cuvintele lui au reusit sa ma atinga, sa ma faca sa-l cred, sa-I ofer o mica sansa.

Ultimele lui vorbe aproape m-au facut sa lesin. De unde stie? Ce mai cunoaste despre mine? Unde a fost in tot acest timp, daca este cu adevart cine se da? Apoi, imi dau seama de un lucru straniu. Prietenii nu ma cunosc atat de bine, Acest baiat mi-a derulat toata povestea vietii mele, fara sa-I fi spus ceva anume. Apoi, bomba apare. Intrerupt, reusesc sa-I pun intrebarea care ma macina cel mai mult:

-Stii unde sunt parintii mei?



Gata! Alt next scurt. Insa am zis ca in vacanta ma straduiesc!
Un singur comentariu? Fara raspuns la intrebarea pusa in capitolul anterior!
Asa ca acum pun doua:
1. Cine credeti ca este Four?
2. ...
Cred ca fac voi proceda in alt mod.... Voi ma intrebati, legat de orice, de personaje, de intamplari, iar eu incerc sa raspund cat mai subtil. Ok?
Sper sa va placa.

Capitolul cinci

Dupa atatia ani, in care am crezut ca sunt morti, ei traiesc? Nu au dat nici macar un semn, cat de mic, pentru a ma duce la ei, iar acum…. Incerc sa ma conving ca nu ma intereseaza, ca a fost deciza lor, ca nu ma voi duce sa-I caut, dar pe cine pacalesc? Abia imi stapanesc impulsul de a-mi lua geaca jerpelita din cuier! Atat de mult timp, i-am vazut doar in poze aproape arse, unele distruse total.
Ii privsc chipul frumos, ochii sai negri ce se uita iubitori analizandu-ma absenti. Mana lui si face loc prin parul brunet. Macar imaginea lui imi distrage gandurile firave, care ma afecteaza intr-o masura mult prea mare. Poza mamei, cea in care ma aflu in bratele lor, mereu mi-a fost draga. Ma simteam apropiata de ea, chiar daca se afla departe.

Oftez, obosita, Fac un scurt gest cu mana, apoi, nonsalant, ma asez pe canapea. Ma intind, ocupand o mica parte din locul disponibil. Macar acum se face utila inaltimea mea de pitic de gradina.. Trebuie sa-mi aranjez gandurile, nu le pot lasa sa ma acapareze, sa-mi distruga modul de a receptiona noutatile. Mereu m-am putut lauda cu faptul ca sunt realista, exacta, ca nu ma las dusa cu zaharelul. Unde e acea mica fata, cu parul roz in vant si slaba ca un bat?

-Poti sta linistita. Ei vor sa te cunoasca, sa te vada, sa te imbratiseze.

-Crezi ca-mi pasa? Il intrerup brusc. Au plecat! A fost alegerea lor sa ma lase singura! Fac o mica pauza, apoi, nervoasa, il intreb: Pana la urma, cine esti?

Linistea se asterne peste noi, facandu-ma sa-mi ies din minti. Oare de ce nu ma mira ca nu vrea sa-mi spuna? Prefera sa fie tipul retras, eroul, care ma va impresiona? Ei bine, va trebui sa astepte. Pana nu-mi raspunde, nu are ce cauta aici. Acesta este modul meu de a spune lucrurilor pe nume. Directa, ii spun gandurile mele. El, baiatul sigur pe sine, devine alb la fata, buzele I se crispeaza. Dintr-o rasuflare, numele lui apare in camera, facandu-ma sa-mi inclestez pumnul. Strabat cu privirea tavanul, incercand sa nu-l distrug pe cel care, la un moment dat, ma va putea ajuta. Cine stie cand va deveni folositor? Pare puternic, antrenamentele si-au pus cuvantul peste corpul lui.

Deodata, pasi zgomotosi se aud venind de la etaj. Nemaistand pe ganduri, ma ridic in capul oaselor si-l ascund sub batrana masa pe Sasuke, caci aceasta e identitatea lui. Exact cand reusesc sa ma intorc cu fata spre usa, Four intra, imbratisandu-ma brusc. Aproape dubios, pentru o personalitate ca a lui. Nicioadata nu a fost sentimental, nici acum nu prea e, dar exista o diferenta. Mana lui calda, imi atinge fata usor, ca si cum i-ar fi frica ca m-as putea sparge. Abia acum observ cat de bine seamana la infatisare cu… Celalalt.

**
Isi plimba buzele pe obrazul meu, apoi pe gat. Imi atinge suav spatele, iar eu doar ma las prinsa in jocul lui. Pana imi dau seama ca ceva nu merge. Nu-l cunosc, nu pe acest baiat, pe care inca de la inceputuri il recunosc ca Four. Mereu s-a ascuns, fara a avea motive.
-Ce se intampla?

-Sus, Naruto se da la Hinata, acompaniat de Neji, care doar il bate pe blond. Eu stateam in pat gandindu-ma la tine.

La…. Mine? Cine sunt eu, Madonna? Ma departez de el, apoi ii zic pur si simplu ce am pe suflet: “M-ai sarutat, te-ai gandit la mine, insa eu nu stiu nici macar ce persoana esti!” Isi lasa capul plecat, suvitele cazandu-I pe langa chip, ramanand suspendate in aer. Bratele ii cad pe langa corp, facandu-ma tot mai curioasa. Timid, pus pe ganduri nu a mai fost, ci mereu increzator, hotarat. In secret, asta ma atragea, intr-o oarecare masura, la el.

-Vrei sa stii totul despre mine?

-Da!

-Atunci vei afla. Insa doar daca dupa fiecare lucru nou, ma vei saruta.

Inghit in sec. Pot sa-I dau un raspuns negativ? Vreau sa-mi povesteasca tot, iar de mult timp tanjesc dupa un sarut de-al lui. Poate voi risca o singura data si pentru mine. In fond, ce e atat de rau? Imi sterg palmele transpirate de pantaloni, urmand sa-I raspund un “De acord” cu voce tremurand. Trage aer in piep, pot auzi si fara sa ma uit la el. Inspira si expira alert, facandu-mi inima sa tresare de fiecare data. Brusc, incepe sa vorbeasca:

-Ma numesc….


Cam atat. Pentru moment.
Lissa, multumesc pentru critica. Stiu ca ideea pare comuna la inceput, dar o voi dezvolta! Promit!
Acum, hai sa incerc sa raspund. In primul rand, cred ca deja stiti ca in urmatorul capitol se va afla identitatea misteriosului Four. Sau nu.... Ma mai gandesc.
Sasuke este un privitor din umbra, Mely.
Pe Four, nimeni nu l-a ghicit. Asa ca ramane intrebare pana se va afla raspunsul.
Astept in continuare intrebari si sper sa va placa next-ul!