Multumesc mult pentru comentarii
Melodia capitolului: https://www.youtube.com/watch?NR=1&v=VT1-sitWRtY&feature=endscreen



Cap XVIII


Dupa ce Sasuke a parasit camera, am incercat sa adorm, dar fara nici un succes. N-am inchis un ochi toata noaptea, eram mult prea fericita. Ma uitam pe pereti, pe tavan, chiar mai aruncam si un ochi pe fereastra, in speranta ca o sa pot sa adorm. De-abea dupa ce soarele a rasarit am reusit sa atipesc cateva minute. Pe usa a dat buzna Amy, care sarea in sus si in jos. *Mda, atat a fost cu somnul meu.*. M-a luat in brate, strangandu-ma tare. Imi placea optimismul cu care trata tot timpul lucrurile. In tocul usii si-a facut aparitia Naruto, cu niste haine care parca nu i se potriveau. A zambit incet si m-a felicitat. Doar atunci mi-am dat seama ca TOT palatul stia ca sunt insarcinata. Adica, nu simteam inca ca am un bebelus in mine sau ceva. Naruto mi-a spus ca Sasuke a vrut sa-mi zica ca el trebuie sa plece sa-i insoteasca pe parintii sai la viitoarea lor resedinta, pentru cateva zile. Am dat din cap, putin trista.
Naruto si Amy au parasit camera intr-un final, dupa o discutie lunga. Am oftat, ridincandu-ma intr-un final din pat. M-am imbracat intr-o rochita rosie si mi-am desprins parul, pieptanandu-l umpic. Roscata (Amy) a intrat incet in camera, spunandu-mi ca printesa Karin doreste sa ma vada in camera fostei regine. *De ce in camera fostei regine?*.
Am mers cu Amy pana in camera reginei , unde ma astepta Karin, stand pe un fotoliu. Camera era...pur si simplu demna de o regina, dar nu genul meu. Matase si culori inchise peste tot, picturi sobre pe aproape toti peretii.
M-am asezat si eu pe un fotoliu de langa Karin, care se uita la mine ca la un pudel. A ranjit, felicitandu-ma pentru copil, se vedea rautatea pe fata ei. I-am multumit incet, ducand capul in jos. Ma facea sa ma simt stanjenita. Mi-a spus ca (,) colierul fostei regine a fost furat, iar faptasul va plati cu varf si indesat. Ma intrebam de ce imi spune mie a II-a parte, m-am uitat ciudat la ea. Am dat din cap, spunandu-i ca trebuie sa ma duc sa-i fac baie pudelului meu. Ce? Nu ma pricep la mintit. *Bravo, Sakura! Ce salvare....minunata....*.
Am iesit din camera, mai mult fugind decat mergand. Fata asta stia cum sa ma intimideze. Ma gandeam la colier. M-am dus in camera mea, uitandu-ma pe fereastra. *De ce Karin m-a dus in camera fostei regine si mi-a zis in felul acesta de colier? Poate, poate e doar o coincidenta.*. Ranjetul lui Karin imi aprea mereu in minte, iar vocea ei imi rasuna in cap ca un ecou. Am dat din cap, incercand sa ma calmez. *Nu am de ce sa-mi fac griji, adica, eu nu am facut nimic gresit, cu atat mai putin furarea colierului*.
Mai tarziu in acea dupa-amiaza doi gardieni au venit in camera. S-au inchinat, spunand ca trebuie sa verifice daca colierul este la mine. Eram socata, dar nu am spus nimic, i-am lasat sa caute, stiam ca eu nu am luat nimic. Unul dintre ei a inceput sa-mi caute in pat. Sub perna mea a gasit colierul. Eram pur si simplu uimita, stiam ca nu am furat absolut nimic, si, totusi, colierul era acolo, sub perna, in camera MEA. Incepeam sa ma indoiesc de mine. Din cate stiu eu, n-am fost nici-odata somn-ambula. Grdienii au luat colierul, spunand ca va trebui sa ma inchida in camera pentru o perioada, pana se descopera adevarul. Am dat din cap, incercand sa schitez un zambet. Simteam cum cerul se prabuseste peste mine.
Au inchis usa, iesind. Ma simteam prizoniera in propria camera. Pentru mine, lucrurile incepeau sa se lege. *Poate, doar poate, Karin este vinovata pentru asta. Sasuke...Unde esti?*. Prinsa acolo, nu aveam cum sa-mi dovedesc nevinovatia. M-am asezat, asteptand ca ceva sa se intample.
Dupa aproximativ 3 ore, acei gardieni au reintrat in camera. M-au luat de brate, spunand ca trebuie sa ma inchida in temnita. *Aha, deci am fost gasita vinovata...*. Nu cred ca eram constienta de pericol, totul se intampla atat de...repede. M-au purtat afara pana la temnita, unde au deschis o celula. Auzeam prizonierii cum cereau dupa mancare. Mi-am strans genunchii la piept, incepea sa-mi fie frica. Viata din temnita era atat de diferita decat cea de la palat...Oamenii mureau de foame, chiar daca nu erau toti vinovati. Puteai simti frica din interiorul tuturor persoanelor, asta inafara de paznicul beat. M-am uitat la cealalta celula, de unde se auzea un fel de mormait. Era intuneric bezna. Gardianul beat s-a indreptat spre acea celula si a scos un om afara cu forta. In lumina slaba din colt, il puteam vedea. Avea o haina alba patata cu sange, iar fata ii era distrusa de lovituri de bici. Omul abea mai mergea, iar gardianul il chinuia, punandu-l sa mearga ca cineva sa-l biciuiasca. Vroiam sa fac ceva, dar nu aveam nici o putere. Cand a ajuns in dreptul temnitei in care stateam, omul a cazut pe jos. Am scos un tipat, speriata. Gardianul a continuat sa-l loveasca cu piciorul, pana cand acesta s-a ridicat. Am inchis ochii, imi doream ca totul sa fie doar un cosmar. Mi-am dus mana la burta, imi era frica pentru copilul nenascut. Daca eu pateam ceva, el sau ea urma sa aiba aceeasi soarta cruda. Gandul imi zbura la Sasuke, intrebandu-ma ce face in momentul acesta. Mi-am dat capul pe spate, iar un somn adanc mi-a venit la gene.
Dimineata a venit repede, poate prea repede. razele soarelui trecea de gratii incet, mangaindu-mi fata. M-am trezit incet. Buzele imi erau uscate, de-abea atunci mi-am dat seama ca nu am mai baut apa de ziua trecuta. Usa temnitei s-a deschis,, dar nu pentru a ma scoate pe mine afara. Gardianul a aruncat ianuntru un om mare cat un cal, cu muschi exagerati si par destul de lung. M-am tras mai mult spre capat, speriata, chiar daca barbatul nu-mi facea nimic. Statea acolo, uitandu-se spre cer, iar o lacrima i-a cazut pe fata. L-am intrebat ce s-a intamplat, iar acesta si-a sters lacrima, spunand ca urma sa moara, condamnat pe nedrept. Mi-a mai spus de familia sa, formata dintr-o sotie bolnava si doi copii mici. Lacrimile au inceput sa-mi navaleasca pe fata. Vroiam sa fac ceva, sa-l scap cumva de acolo. Dupa un timp, m-a rugat sa-i ingrijesc familia si a scos un desen din buzunar. Am dat din cap, ma simteam incapabila.
Dupa un timp, gandul mi-a zburat din nou la Sasuke. Imi doream sa se intample ceva si sa vina mai repede. De-abea atunci imi puteam da seama cat de rea era Karin. Am oftat, gandindu-ma o secunda la Amy si Naruto, intrebandu-ma ce s-a intamplat cu ei.

Capitolul XIX


Stateam in celula si ma gandeam la rautatea lui Karin, cum a putut sa insceneze totul fara nici un pic de tragere de inima. Nu aveam pofta de mancare si nici nu imi era sete, ma simteam o umbra. Un zgomot mi-a intrerupt gandurile, asa ca m-am uiat intr-acolo. Era...Amy, dar parca nu parea ea. Parul ei rosu frumos era ciufulit si avea cearcane sub ochi. Rochia ei era patata de pete mari de sange, iar fata ii era zgariata. Iar, langa ea, Naruto, care arata de 2 ori mai ranit decat ea. Lacrimile au inceput sa-mi curga pe fata ca si cum as fi stat sub o cascada. Incercam sa spun ceva, dar buzele nu mi se miscau, am incremenit. *Ce vina au ei? De ce trebuie sa sufere prietenii mei din cauza mea?*. Gardienii i-au impins in temnita alaturata temnitei in care stateam. Imi strangeam rochia, pentru a nu izbucni si mai tare in plans. Eram suparata si nervoasa, in acelasi timp. Simteam cum inima mi se sfasie in mii de bucatele. M-am apropiat de temnita lor, spunand ca-mi pare rau pentru tot. Amy era cazuta pe jos si se uita in gol, iar Naruto se uita cand la mine, cand la Amy.
-Nu e ...vina ta. Ne-au pus sa recunoastem ca tu ai furat lantul, dar noi stim ca n-ai facut-o. Spune Naruto.
O urma de fericire mi-a aparut pe fata. Prietenii mei aveau incredere in mine si erau bucurosi sa-si dea viata pentru mine. Ma simteam si mai vinovata, ei chiar nu meritau asta. Naruto a continuat, spunand ca Karin avea de gand sa ma omoare in cateva zile, dar nu am mai avut reactie. Nu-mi mai pasa de mine, dar mi-era mila de copilasul meu. Ma simteam ca o umbra, ca o fantoma, ca ceva fara viata. . Un gardian s-a apropiat de temnita si mi-a spus ca printesa Karin ma cheama la ea.
Am iesit din temnita. Ma gandeam doar cum sa-mi salvez prietenii, nu-mi mai pasa de mine. In drum spre castel, slujitorii se uitau la mine ca la o tradatoare. Am plecat capul in jos, gandindu-ma la copil si la Sasuke.
Am intrat in castel, si, mai apoi, in camera lui Karin. Era imbracata intr-o rochie neagra cu funde mari rosii. Dar nu-mi pasa de nimic legat de aceasta persoana jalnica. Daca a ajuns sa-mi chinuie prietenii, era o persoana cu adevarat jalnica. M-am asezat pe fotoliu, iar aceasta s-a uitat la mine si mi-a spus, dispretuitor, ca nu credea ca ma puteam cobori la un astfel de nivel josnic. Mi-am prins rochia in maini, strangand-o tare. Imi venea sa-i dau o palma pentru tot ce a facut.
- Nu-mi...Nu-mi vine sa cred ca ai putut face asa ceva. Legat de mine, inteleg, dar sa le faci asa ceva prietenilor mei, esti buna de dispret, cea mai josnica persoana pe care o stiu. Spun eu, dar, parca nu eram eu.
Karin se uita la mine cu o privire indiferenta si imi spune ca nu mai are cine sa ma salveze, pentru ca atunci cand Sasuke se va intoarce, eu voi fi deja moarta. Am strans din dinti si am iesit pe usa fara a-i mai spune nimic. Nu, nu aveam de gand sa fug. Gardienii m-au luat din nou de brate si m-au inchis in temnita. Incepeam sa ma simt ca o criminala, ca o tradatoare. M-am uitat printre gratii la ciresul din gradina palatului. Mi-am adus aminte cum m-am reintalnit cu Sasuke si cum ne-am casatorit. Un zambet firav mi-a aparut pe fata. Nu mai aveam lacrimi sa plang, simteam cum inghet pe dianauntru. Am auzit cum gardienii vorbeau despre mine, dar nu-mi pasa. Spuneau ca in ziua urmatoare aveam sa platesc pentru ce-am facut. Eram indiferenta, stiam cu nu mai aveam ce sa fac. Am adormit indiferenta, cu un zambet sters pe fata. Eram intr-un fel impacata cu ce avea sa urmeze.

POV Sasuke:

Am stat cu parintii mei un timp la noua lor casa. Se bucurau ca o sa aiba un nepotel sau o nepotica, dar eu porca, dintr-un motiv, nu puteam fi asa de fericit. Am pornit mai devreme, pentru a ma asigura ca totul este in regula la palat, cu gandul la Sakura si la viitorul meu bebelus. Incercam sa zambesc, dar parca nu puteam. Aveam sa ajung in dimineata urmatorei zile.

POV Sakura:

In dimineata urmatoare m-a treit un gardian. Am deschis incet ochii, Amy plangea in bratele lui Naruto. Ma simteam o fantoma, parca aveam inima inghetata. Mi-am dus incet mana la burta, spunand un sec 'Imi pare rau'. O lacrima mi-a cazut si a aterizat pe pamantul rece. Chiar imi parea rau, pentru Sasuke, pentru bebelus, pentru prietenii mei, pentru toti. Ei bine, aproape toti. Am devenit brusc melancolica, iar lacrimi cristaline au inceput sa-mi curga pe fata.
Mai tarziu in acea dimineata, gardianul a venit din nou la mine, cu fata in pamant. Mi-a spus ca 'momentul' a venit. Am dat din cap, multumindu-i. M-a dus pana pe un fel de 'scena' din lemn. In jurul ei erau adunati locuitori, aproape toti plangeau. Am inspirat, trimitandu-i un gand lui Karin, 'Te iert, pentru tot'. Mi-am luat 'La revedere', in gand, de la toti, iar multimea s-a inchinat in fata mea. Ma simteam...ciudat. Am inchis ochii, gandindu-ma la un cires, nu stiu de ce. In momentul urmator s-a auzit un 'stati'. Mi-am deschis brusc ochii. La capatul multimii era el, Sasuke, pe un cal. Am rasuflat usurata, iar Sasuke a venit repede langa mine. I-am multumit, iar el m-a imbratisat, spunand ca-i pare rau. Am inceput sa plang de bucurie, simteam ca in sfarsit cosmarul s-a terminat. Sasuke i-a eliberat pe Amy si Naruto din temnita, iar, la rugamintea mea, si pe omul care statea in temnita cu mine. Am intrat mai apoi in castel, iar Karin avea o fata de maimut socata.
-Ce ma bucur sa te vad! Am incercat sa-i opresc, dar nu m-au ascultat! Spune Karin incercand sa se salveze.
Nu i-am spus nimic, doar am dat din cap, schitand un zambet. Puteam s-o dau de gol, dar nu merita.

Hey. Am reusit si eu intr-un final sa ajung la acest capitol.
Chiar imi pare rau ca ai postat atat de repede toate capitolele deoarece ar merita ca mai multa lume sa-ti citeasca acest fic genial.
Pentru o incepatoare, te descurci chiar foarte bine. Iar ideea mi se pare foarte originala, mai atras deja de la primul capitol ( apropo unele dintre ele sunt chiar foarte scurte :-w).
Ca sa-ti iasa capitole mai lungi, poti sa adaugi multa descriere sentimentala. Spre exemplu, sa spui ce simte Sakura, sa spui ca-i tremurau mainile, ca isi musca buzele sau ca se uita prin jur si-si amintea nu stiu ce moment, etc.
Legat de ultimul capitol, la fel ai pus descriere sentimentala insa mai puteai sa adaugi cate ceva, parca a venit prea repede Sasuke
Oricum, astea sunt minoritati. Te descurci chiar foarte bine si ficul este foarte frumos. Ma bucur ca vad oameni asa de talentati.
Astept urmatorul capitol cu mult drag.

Pai, am venit cu nextul
Melodia capitolului: https://www.youtube.com/watch?v=BdGAej7moSo
Melodia din momentul cu Shina si Daisuke:
https://www.youtube.com/watch?v=6kM8rKAFhP0


Cap XX

Dupa o lunga coversatie cu Mr. Uchiha, m-am retras in camera mea, pentru ca a inceput sa ma doara destul de tare burta. M-am asezat in pat, simteam ca nu pot sa-mi misc mainile si capul. Privirea mi se intuneca des, apareau mici cerculete care se transformau intr-un fel de ceata neagra. Am inceput sa tusesc subit, fara sa ma mai pot opri. Din gura imi ieseau firisoare de sange, asa ca m-am speriat tare. Amy a aparut in camera, intrebandu-ma daca ma simt bine. A vazut sangele de pe plapuma, asa ca a chemat speriata medicul.
Un om cu par carunt, destul de mic de statura, a pasit incet in camera, clatinandu-se. M-a examinat si a oftat incet. Mi-a spus ca in urma socului provocat cu o zi in urma, un inceput de tumora cancerigena a aparut in organismul meu. La inceput, n-am inteles nimic, pana nu mi-a explicat mai amanuntit. La final, a spus ca daca o sa nasc bebelusul o sa am cancer. Am marit ochii si am oftat. Era ciudat ca mai tot timpul, chestii rele mi se intamplau. Mi-a dat niste medicamente, iar eu l-am rugat sa nu-i spuna lui Sasuke, pentru ca acesta ar refuza nasterea bebelusului, vazand ca sunt in pericol. Imi era greu sa ascund ceva de el, dar ma simteam mult prea atasata de viitorul bebelus.
Mai tarziu in acea seara, Sasuke m-a scos la o plimbare la lac, dupa care a asteptat pana am adormit. Era atat de grijuliu! Urmatoarele 9 luni au trecut usor, fara complicatii si fara probleme din partea lui Karin. Sasuke a stat mai tot timpul langa mine.
~After 9 months~
Cu cat ziua nasterii se apropia, incepeam sa ma simt tot mai rau, pana si Sasuke a observat ca sunt mai palida. Ma tinea in brate in fiecare seara, para Karin nu exista pentru el.
M-am trezit intr-o dimineata datorita razelor blande ale soarelui, care de-abea daca mai apareau pe cer, avand in vedere ca era un sfarsit de toamna. Mi-am deschis incet ochii, cascand. M-am uitat in jur, se pare ca Sasuke a adormit pe scaun. Am zambit incet, iar in burtica mea simteam mici 'impusluri'. M-am uitat incet pe fereastra, toamna se simtea peste tot. Franzele cadeau din copaci ca si niste amintiri care se desprind incet din mintile noastre, si dispar, incet. Am clipit incet, ma simteam ciudat. M-am uitat din nou la Sasuke, iar el a inceput sa rada. L-am intrebat ce s-a intamplat, dar nu a vrut sa-mi raspunda, asa ca am aruncat cu o perna in el, razand. Mi-a spus, intr-un final, ca a visat-o pe Karin caruia i s-a rupt rochia, asa ca a ramas in top si ...chilotei cu morse. Am izbucnit si eu in ras, chiar daca nu era cine stie ce gluma.
Sasuke a iesit afara, iar eu m-am imbracat intr-o rochie lejera. Am iesit pe hol, iar Mr Uchiha ma astepta acolo. M-a luat de mana si am pornit prin gradina, ca de-obicei. Natura era...pur si simplu moarta. Ne plimbam pe pavajul de piatra, povestind incontinuu despre bebelus. A inceput sa ploaie, chiar daca nu era nici macar un nor pe cer. Am inceput sa zambesc, ploaie parca ma linistea. Sasuke s-a mirat si m-a luat in brate, spunand ca nu trebuie sa racesc. Ei bine, cateodata era mult prea grijuliu. M-a asezat incet pe pat, sarutandu-ma pe frunte. Sasuke s-a asezat pe fotoliu, iar eu mi-am indreptat privirea spre fereastra. Un fluture argintiu a intrat pe fereastra in camera, iar eu nu-mi puteam lua privirea de pe el. Parca...avea era ceva magic in legatura cu el. Se pare ca Sasuke nu-l vedea. Fluturele s-a apropiat de mine, fiecare particica din aripile lui stralucea. Am zambit incet. Am simtit un junghi in abdomen, iar dupa aceea privirea mi s-a intunecat.
M-am trezit intr-un fel de padure, langa o cascada care curgea bland. Nu era toamna, era mai mult primavara. Sunetul pasarilor ma indemna sa zambesc, iar cascada parca ma atragea. Am intins incet mana, un sunet asurzitor s-a auzit din spatele meu. M-am uitat brusc intr-acolo, tresarind, dar nimic. Padurea se destrama incet, iar in locul ei nu ramanea nimic, doar negru. Fluturele argintiu a reaprut, iar eu m-am luat dupa el. Am cazut intr-un fel de groapa fara fund. Am inchis incet ochii, iar lacrimile au inceput sa-mi curga pe fata.
Mi-am deschis ochii, brusc. Eram in camera mea, din nou. Lacrimile inca imi erau pe fata. Sasuke statea langa mine, in genunchi. M-am uitat la el, incruntandu-ma. Ma simteam mai slabita. In stanga mea, pe pat, era o mica faptura. Avea parul negru ca taciunile si ochii tot negrii, dar umpic mai deschisi la culoare. Era invelit intr-o mica patura albastra. Am zambit incet, iar lacrimile au inceput din nou sa-mi curga peste obrajii impietriti. M-am uitat din nou, la Sasuke, de data aceasta mai atenta. In bratele lui avea un mic copilas cu parul roz si ochii negrii, dar era invelit intr-o plapuma roz de matase. Nu-mi mai puteam desprinde zambetul de pe buze. Mi-am dat seama ca bebelusul cu aprul negru era baietel, iar celalalt era fetita. Mi-am luat mica fetita in brate, mangaind-o usor pe fata. Era atat de mica si fragila! Zici ca era un inger coborat pe pamant. Sasuke l-a luat pe baietel in brate.
- Fetita este frumoasa si fragila ca si mama ei, iar baietelul este puternic ca si tatal lui, spune Sasuke zambind.
Am stabilit impreuna cu Sasuke ca pe baietel o sa-l cheme Daisuke, iar pe fetita Shina. Copilasii zambeau incet, jucandu-se cu mainile noastre, o noutate pentru ei.

Cap XXI


Simteam ca radiez de fericire. Tineam de manuta mica fiinta care statea la mine in brate si inca credeam ca visez. Fetita a inceput sa rada, iar eu am schitat un zambet. Mi-am amintit faptul ca doctorul a spus ca daca-i voi naste, voi avea cancer. Am inchis ochii, iar o lacrima mi s-a prelins pe obraz. Oricat de ciudat ar parea, ma bucuram ca i-am nascut. Pana si un moment cu ei compensa faptul ca am cancer. Mai tarziu, Amy si Naruto au intrat in camera, pentru a-si cunoste nepoteii. I-au luat in brate, jucandu-se cu ei. *Sunt sigura ca Amy si Naruto vor fi buni parinti...*. Am zambit incet, dar cu o urma de tristete mi se citea pe fata. Sasuke m-a luat de mana, intrebandu-ma daca sunt bine. Am dat din cap aprobator, nu vroiam sa afle ca am cancer, ar fi mult prea dureros pentru el. Pentru cancer nu exista leac, asa ca nu aveam de ce sa-i spun. Eram totusi fericita ca va ramane cu doua mici amintiri de la mine.
A doua zi am stat in pat toata ziua, cu Amy si Sasuke langa mine. Copiii au fost din nou jucausi, iar noaptea am adormit cu ei langa mine.
M-am trezit dimineata cu o durere de cap ingrozitoare. M-am uitat incet pe geam, din instinct. Afara ningea, prima ninsoare din iarna aceea. M-am schimbat repede, dupa care mi-am prins parul intr-o codita impletita. Amy a venit incet in camera, spunandu-mi ca printesa Karin vrea sa ma vada. Ma intrebam ce mai vrea de data asta. Karin si-a facut aparitiaintr-o rochie verde inchis, cu funde mari pe o parte. La gat avea un lant mare cu rubine, iar cerceii ii avea din mici pietricele pretioase. S-a asezat pe un fotoliu de langa mine.
-Am auzit ca aveti cancer, printesa, spune Karin schitand o fata trista.
Am facut ochii mari, intreband-o de unde stie, iar ea mi-a spus ca doctorul regal i-a spus. Am intrebat-o daca regele stie, iar ea a dat dezaprobator din cap. A scos din spatele ei un bol cu un lichid negru in el, asa ca am intrebat-o ce e in acel vas. Ea mi-a raspuns ca este un medicament pentru boala mea si ca ar fi bine sa-l beau in momentul acela. Eu i-am multumit, spunandu-i ca o sa-l beau mai tarziu. Nu puteam avea incredere in ea, nu dupa tot ce mi-a facut. A plecat din camera, scrasnind din dinti si facand un semn ciudat cu spranceana. Am dat din cap, gandindu-ma ce-mi putea face acea bautura daca aveam de gand s-o beau.
Mi-am dat capul pe spate, muscandu-mi buza. *Asta a fost pe-aproape*. Amy mi-a adus-o pe Shina, zicand ca aceasta plange cand nu e cu mine. Am luat-o incet in brate, cantandu-i un cantec. Fata ei era alba ca zapada de afara, iar parul ei roz imi amintea de parul meu. O lacrima mi-a cazut pe micile ei hainute, imi parea rau ca n-o s-o pot vedea cum creste mare, nici pe ea, nici pe Daisuke. Dupa ce micuta mea Shina a adormit, Amy a intrat incet la mine in camera, cu un zambet pana la urechi. M-am uitat insistent la ea, intreband-o ce s-a intamplat. Mi-a soptit incet la ureche, ca este insarcinata. Un zambet inocent mi-a aparut pe fata, eram foarte fericita pentru ea. Am luat-o in brate si l-am rugat pe Sasuke sa-i dea liber, spunandu-i ca ma descurc singura. Amy a insistat ca vrea sa lucreze in continuare, dar eu i-am facut cu ochiul, spunandu-i ca nu e nevoie.
Mai tarziu, Sasuke m-a invitat la o mica plimbare prin imprejurimi. M-a urcat ep calul lui, dupa care s-a urcat si el, in spatele meu. Am tinut sa-i spun ca stiu sa calaresc, amintindu-i de prima data cand ne-am intalnit. Sasuke a ridicat o spranceana, spunandu-mi ca atunci am fost un mic gandacel enervant, razand. I-am dat o palma foarte incet pe spate, spunand un 'Hei!' ironic. A dat dezaprobator din cap, spunand ca doar glumea. Am zambit incet si m-am intors inspre Sasuke, in momentul acela vroiam sa-i spun despre boala mea. Brunetul m-a sarutat incet, lasandu-ma fara cuvinte. Imi venea sa plang, ma abtineam cu greu. Pe la jumatatea 'plimbarii', am ametit. Copacii acoperiti de zapada parca mi se invarteau in cap. Mi-am pus mainile in cap, incercand sa alung negrul ce-mi aparea in fata ochilor. Sasuke a tresarit, intrebandu-ma daca sunt bine. Am dat aprobator din cap, incercand sa zambesc.
Urmatoarele 9 luni au trecut destul de greu, dar Sasuke nu a aflat de boala mea, ceea ce ma bucura. Ma simteam tot mai slabita pe zi ce trece, dar ma bucuram sa-i vad pe copilasii mei crescand.
Intr-o seara in care luam cina impreuna cu Sasuke, un gardian l-a anuntat pe Sasuke ca familia Uzumaki a revenit la palat. Un zambet larg mi-a aparut pe fata si am sarit ca arsa de pe scaun, facandu-l pe Sasuke sa tresara. M-am grabit spre gradina, unde i-am vazut pe Amy si Naruto cu doua mici fiinte in brate, Zambetul mi se largea in timp ce ma apropiam de ei. Am luat-o incet pe Amy in brate, avand grija la fetita din bratele ei. La cererea mea, Amy mi-a dat-o mie. Era o frumoasa fetita cu parul roscat si ochii albastrii, iar baietelul din mana lui Naruto avea parul blond asemeni tatalui sau si ochii albastrii. Ma uitam la micii mei nepotei, gandindu-ma ca acestia se vor juca cu Shina si Daisuke. I-am pofitit pe cei 'patru' in castel. Pe hol, Shina statea cu o doamna-insotitoare. Se ridica pe piciorusele ei firave, incercand sa mearga , si cadea din nou. Am zambit incet, dar nu am deranjat-o, imi placea s-o vad fericita. Amy, Naruto si cei doi copilasi m-au urmat pana in salon, unde Daisuke statea in brate la tatal sau. O insotitoare mi-a adus-o pe Shina, care se pare ca s-a plictisit din a incerca de a merge. Oaspetii s-au asezat pe scaun, iar dupa aceea a urmat o lunga conversatie. Am aflat ca pe micii mei nepotei ii chema Haru si Hana. Le spun nepotei pentru ca eu o consideram pe Amy, iar Sasuke pe Naruto un frate. Pe la 11 noaptea, dupa ce toti copiii au adormit, m-am retras in camera mea pentru ca nu ma simteam tocmai OK. Am adormit repede, uitandu-ma la luna plina a carui lumina invaluia castelul.


POV Amy:

Am adormit in patul din afara camerei Sakurei, iar cam pe la mijlocul noptii am auzit niste zgomote care veneau din camera ei. M-am ridicat ca arsa din pat, indreptandu-ma spre ea. Tot indruga ceva gen 'Trebuie sa-i spun lui Sasuke, trebuie sa-i spun lui Sasuke'.Am intrebat-o ce vrea sa-i spuna, dar nu mi-a raspuns, doar a repetat acele cuvinte, indreptandu-se spre camera regelui, adica a lui Sasuke. Dupa 2 minute, mi-am dat seama ca exista posibilitatea ca Sakura sa fie somn-ambula, adica si atunci cand il placea pe Sasuke iar el nu stia a facut acelasi lucru. Atunci, fiindca a vrut s-o opreasca, Naruto a primit o tigaie in cap. Doar ca secretul de data aceasta era ca ea avea cancer. Am dat din cap, nu stiam ce sa fac. *S-o las sa-i spuna lui Sasuke, sau nu?...*. Din fericire, Sakura s-a trezit inainte sa ajunga in camera lui Sasuke, dupa ce am tras-o de cateva ori de maini. M-a intrebat ce cautam acolo, iar eu i-am povestit tot ce s-a intamplat. S-a intors in camera ei, tinandu-se cu mainile de cap.

Waw.. evoluezi pe zi ce trece, ma bucur mult!
Sunt sigura ca in curand capitolele vor fi din ce in ce mai complexe. Ideea ficului a mai fost folosita de cateva ori, insa tu ti-ai pus amprenta proprie pe ea, asta ma face sa vreau sa citesc in continuare.
Asa ca astept nextul. Pupici

Capitolul XXII




Sakura POV:


M-am trezit, dar sincer eram mult prea obosita, vroiam sa-mi pun capul la loc pe perna moale si pufoasa. Simteam cum nu ma mai puteam misca, fiecare muschi din corp imi era intepenit. M-am uitat in oglinda, eram palida ca varul si aveam parul ciufulit. Mi-am dus incet mana la fata, parca persoana pe care o vedeam in oglinda nu eram eu. Zilele treceau mult prea repede, iar eu simteam ca ma vestejesc ca un trandafir caruia i-a trecut de mult timpul. Am oftat incet, ridicandu-ma parca fortat din patul la care tanjeam atat de mult. Mi-am amintit de noaptea trecuta, cand m-am trezind auzind-o pe Amy indrucand ceva gen ca as fi 'somn-ambula'. M-am imbracat intr-o rochie turcoaz si m-am spalat pe fata. Nu mai aveam chef sa-mi aranjez si chestii de genul acesta. M-am uitat pe geam, copiii eram in gradina si se jucau cu tatal lor. Fara sa vreau, o lacrima mi-a cazut pe rochie. Ma uitam in gol, asteptand sa se intample ceva. Dupa mai multe minute, Amy a intrat in camera, plangand. Am intrebat-o ce s-a intamplat, tresarind. S-a uitat la mine, dand dezaprobator din cap si spunandu-mi ca nu mai poate continua.
-Nu mai pot, nu mai pot sa te vad asa si sa ma prefac ca nu observ. Sakura, sunt sigura ca se va gasi un leac! O sa-i spun regelui (Sasuke) despre tot, despre boala ta. Spune ea printre lacrimi.
O intelegeam, doar era ca o sora pentru mine. Am inchis ochii, incepand sa plang. Deja stiam ce va urma, Sasuke va afla si va face tot pentru a ma vindeca, nu-i va mai pasa de nimic altceva. Mi-am dus capul in jos, strangand pumnul. Nu aveam de gand s-o opresc pe Amy, o parte din mine se bucura ca nu va mai trebui sa-l minta pe Sasuke. Am iesit in gradina, stergandu-mi lacrimile cu incheietura mainii. De la o vreme, am observat ca am cazut intr-o adanca melancolie, parca nu eram eu.
Afara, Shina si Daisuke 'inspectau' stratul alb care invaluia gradina. Era un lucru nou pentru ei. L-am luat pe Daisuke in brate, uitandu-ma in ochii lui si schitand un zambet. Shina s-a imbufnat, asa ca Sasuke a luat-o in brate pe micuta mea floricica. Daisuke semana leit cu tatal sau. Ma uitam la el si imi imaginam cum o sa-si apere surioara, atunci cand vor creste. L-am luat de manuta. *Stiu ca pot conta pe tine, Daisuke.*. Se vede ca esti puternic, exact ca tatal sau*. Am spus asta doar in gand, pentru a nu creea suspiciuni. L-am pus incet jos, sarutandu-l pe frunte. O insotitoare a venit si i-a luat, la cererea lui Sasuke.
Brunetul se uita la mine, iar eu ma simteam intimidata. Mi-a atins incet obrazul cu mana, iar eu am incercat sa zambesc.
-Esti cam abatuta de la o vreme, sunt eu cumva de vina? Spune Sasuke destul de trist.
Am dat din cap dezaprobator si am izbucnit in lacrimi, fara sa ma pot astampara. Expresia lui Sasuke s-a schimbat brusc. Eram hotarata sa-i spun despre boala mea. Mi-am deschis incet buzele, iar mana a inceput sa-mi tremure. Privirea mi s-a intunecat, incepeam sa nu mai vad nimic in fata ochilor. Am cazut in bratele lui Sasuke, iar ultima scena pe care am vazut-o a fost cum zapada se desprindea incet de pe crengile copacilor.
M-am trezit intr-o camera saracacioasa, in nici-un caz in camera mea. M-am ridicat din patul care scartaia, ma simteam vioaie, plina de viata. Am iesit din camera si am patruns intr-un coridor lung, la capatul caruia era o oglinda mare. M-am apropiat incet, imi aminteam de undeva de acea camera si de coridorul lung. Am ajuns in fata oglinzii, iar in ea era reflectia mea, doar imbracata in alte haine. In spatele meu a aparut Sasuke, in brate cu Shina. De dupa picioarele lui a aparut Daisuke cu un zambet larg pe fata. Erau...asa de schimbati. Copiii pareau in jur de 3-4 ani, iar tatal lor era imbracat neobisnuit. Am clipit, dandu-mi seama ca sunt intr-un cosmar. Am intins incet mana inspre ei. Din spatele meu ( nu al reflectiei din oglinda) s-a auzit un strigat. Ma striga cineva pe nume, asa ca m-am intors brusc, recunoasteam acea voce, a fost tot timpul pierduta undeva in amintirile mele. O femeie inalta, cu parul blond inchis si un barbat puternic, cu parul roz spre mov, amandoi cu ochii verzi, stateau in fata mea. Buza a inceput sa-mi tremure, iar din ochi mi-a cazut o lacrima. Erau...mama si tatal meu. Ma asteptau. Mi-am intors capul spre oglinda, Sasuke a intins mana inspre mine. Ma aflam la o rascruce de drumuri, mi se oferea o a II-a sansa. Imi venea sa ma iau cu mainile de cap. Mi-am cautat atat de mult parintii, iar atunci i-am regasit, dar m-am atasat mult prea mult de noua mea familie ca s-o parasesc. Ma simteam ca intr-o groapa fara fund, din care imi era imposibil sa ies. Abea atunci am observat ca eu defapt am avut tot timpul doua familii. Totusi, nu puteam ramane inchisa intr-un vis si sa dau cu piciorul la tot ce-am facut. Am intins mana spre oglinda, soptind 'Imi pare rau' catre parintii mei.
M-am trezit in camera mea, alaturi de Sasuke, Amy, Naruto si un medic langa mine. Copiii au dat buzna in camera, sarind la gatul meu si strigand 'Mami'. M-m uitat socata la ei. Erau imbracati ca in reflectia din oglinda si aratau la fel de mari. Nu stiam daca ma mai aflu inca in acel vis ciudat, nu mai intelegeam absolut nimic.

L-am intrebat pe Sasuke ce s-a intamplat si de ce copiii au crescut atat de mari dintr-o data. Lunandu-ma de mana, a inceput sa zambeasca. Mi-a spus ca au trecut 4 ani in care am fost in come datorita bolii mele, dar el nu a vrut sa renunte la mine. Doctorul mi-a spus, zambind, ca am invins boala.Ochii mi s-au inlacrimat brusc, neputand sa-mi stapanesc lacrimile. Amy m-a luat in brate, plangand de fericire, careia i s-a adaugat si Naruto, intr-un final. Ma simteam cea mai fericita persoana de pe pamant. Puteam sa stau acum cu Sasuke si copiii fara sa-mi fac griji pentru boala mea. Shina si Daisuke radeau si dansau, bucurosi, iar Sasuke se uita la mine si zambea bland. In bratele lui Amy era o Hana, mica mea nepotica care nu mai era acum asa de mica, iar in bratele lui Naruto, nepotelul meu dragalas. Au sarit din bratele lor, ca sa se joace cu scumpii mei copilasi.
Intr-un final, la o ora tarzie in noapte, am ramas doar cu Amy. Se uita la mine cu un zambet inocent pe fata. M-am uitat o clipa pe fereastra. Iarba era destul de verde, iar din cires cadeau flori care se prelingeau pe marmura rece. Am zambit, intreband-o pe Amy in ce data suntem.
-27 Martie. De ce intrebi?
Am marit ochii, in 28 Martie era ziua mea. Amy m-a intrebat daca s-a intamplat ceva, iar eu am dat din cap dezaprobator. Simteam ca radiez de fericire, si nu pentru ca era ziua mea, ci pentru ca, intr-un sfarsit, toate erau in regula.
Cineva a batut la usa, iar Amy a tresarit. In camera si-a facut aparitia Sasuke, iar roscata (Amy) a plecat numaidecat, lasandu-ne singuri. Mi-am muscat buza, iar Sasuke mi-a zambit pervers. Brunetul ciufulit s-a apropiat de mine, spunandu-mi ca i-am lipsit. L-am imbratisat, parca nu mai vroiam sa-l las. Mi-a atins nasul cu mana, spunand ca tot mica lui floricica de cires raman. Ne-am asezat pe pat, in timp ce el imi povestea tot ce s-a intamplat in cei 4 ani cat am fost in coma. L-am intrebat despre Shina si Daisuke, iar el mi-a spus ca il intreneaza pe Daisuke, pentru ca micul luptator a vrut sa devina puternic, pentru a-si apara surioara. Am zambit, amintindu-mi de ce i-am spus lui Daisuke cu 4 ani in urma, adica sa-si protejeze surioara. La un moment dat mi s-a facut mult prea somn si am adormit.
Usa camerei s-a deschis, trezindu-ma. M-am ridicat de pe 'perna' mea, adica abdomenul lui Sasuke. Pe usa si-a facut aparitia Shina, cu o papusa in mana. Parul ei, acum destul de lung, era ondulat la varfuri, iar ochii ei asemeni doua onixuri erau inecati in lacrimi. Manuta alba ca zapada ii tremura. Se uita la noi. M-am dat jos din pat, aplecandu-ma la ea si luand-o in brate. Am intrebat-o ce s-a intamplat, iar ea mi-a spus ca monstrul de sub pat vrea s-o manance. Am dat din cap, schitand un zambet. Cand eram mica, faceam la fel si aveam un cosmar cu un balaur care traia sub patul meu. Am intrebat-o daca vrea sa stea cu noi in pat, iar mica mea floricica de cires a dat aprobator din cap. Am luat-o in brate, punand-o in pat, intre mine si Sasuke. Am tinut-o toata noaptea in brate, iar ea a adormit cu capul sprijinit de Sasuke. Ma uitam la ea, mangaind-o incet pe frunte. Simteam ca am cu adevarat o familie, pe care o iubeam din tot sufletul meu. Intr-un final am adormit, gandindu-ma la copii si la Sasuke.
Razele blande ale soarelui ma imi mangaiau incet capul, trezindu-ma. M-am uitat in pat. Sasuke si Shina dormeau. M-am trezit fericita, era ziua mea. Mi-am buclat parul la varfuri si l-am lasat pe spate. Am imbracat o rochie roz deschis cu niste detalii simple in jurul taliei, lunga. Am adaugat umpic luciu de buze roz si eram gata. O palma de gheata mi-a atins umarul, iar eu am tresarit, intorcandu-ma. Era doar Sasuke, care mi-a sarutat incet buzele, spunandu-mi ca sunt frumoasa. I-am multumit, zambind incet. M-a intrebat pentru ce ma aranjez, iar eu i-am spus ca doar asa, ca sa mai incerc ceva nou. *Oare...Chiar a uitat de ziua mea? Este obosit, sunt singura ca-si va aminti pe parcursul zielei.*. Sasuke a iesit din camera, inchizand usa incet, pentru a nu o trezi pe Shina. Micuta mea printesa s-a trezit cateva ore mai tarziu, cascand. S-a uitat la mine si a zambit inocent. I-am dat o rochita rosie cu alb si i-am prins parul lung intr-o coada, dupa care ea a fugit la joaca. Am oftat, razand. Amy a intrat mai tarziu in camera, batand la usa. Am vorbit despre copiii nostri, glumind si razand. Din pacate, nici ea nu si-a amintit de ziua mea. Nu ca ar fi important sau ceva, dar mi se parea dragut ca cineva sa-mi ureze 'La Multi Ani'.
Mai tarziu in acea zi, Sasuke m-a rugat sa-l ajut la aranjarea salii de bal, pentru sosirea parintilor lui. Mi-am petrecut aproximativ 4 ore aranjand sala, dupa care am aranjat ornamentele pentru restul castelului.
S-a facut in jur de ora 7 seara cand am rasuflat usurata si am intrat in castel. Ma simteam umpic 'uitata' sa zic asa. *Oricum, nimeni nu stie cand e ziua mea, deci nu trebuia sa ma astept la nimic*. Mi-am amintit ca mi-am uitat bratara in sala de bal, asa ca m-am grabit sa merg dupa ea.
Am intrat in sala, iar copilasii mei au navalit peste mine, urandu-mi 'La Multi Ani'. M-am uitat in jur, toata lumea era prezenta si imbracata formal. Am zambit fericita, in timp ce Sasuke imi aducea un buchet de trandafiri albi. M-a imbratisat si mi-a spus ca nu avea cum sa uite de ziua mea, doar a vrut sa ma tina ocupata cat timp a aranjat el totul. Am chicotit, gandindu-ma cat de prostuta am putut fi. Familia Uzumaki a venit si m-a felicitat, iar Amy si copiii ei m-au luat in brate si mi-au dat un mic cadou. Ingerasii mei mi-au dat o felicitare scrisa de manutele lor firave si un buchetel de flori culese tot de ei. Parintii lui Sasuke m-au felicitat, oferindu-mi un cadou impachetat frumos. Pana si Karin a fost prezenta, cu un cadou la fel de rosu ca si parul ei. La mijlocul serii, in sala de bal si-au facut aparitia...parintii mei. Lacrimi de fericire au inceput sa-mi curga pe fata, i-am recunoscut imediat. Am alergat la ei si i-am imbratisat, spunandu-le ca mi-a fost dor de ei. Ei mi-au spus ca Sasuke i-a invitat la petrecere, spunandu-le ca fiica lor de mult pierduta e la castelul lui. I-am multumit lui Sasuke, nu-mi puteam dori mai mult, aveam viata perfecta.
Dupa ce petrecerea s-a terminat, timp in care copilasii mei si-au cunoscut bunicii si eu am dansat cu Sasuke, am pasit obosita in camera mea. Eram mult prea fericita pentru a ma mai plange de ceva sau cineva. In dormitor, pe pat, statea Sasuke cu o chitara. Cand l-am vazut, am scapat plasele, ducandu-mi mana la gura, uimita. Buzele lui s-au deschis si a inceput sa cante:


Remember when I was young and so were you
And time stood still and love was all we knew
You were the first, so was I
We loved eachother, then you cried
Remember when

Remember when we vowed the vows and walked the walk
Gave our hearts, made the start, it was hard
We lived and learned, life threw curves
There was joy, there was hurt
Remember when

Remember when old ones died and new were born
And life was changed, disassembled, rearranged
We came together, fell apart
And broke each other's hearts
Remember when

Remember when the sound of little feet
Was the music we danced to week to week
Brought back the love, we found trust
Vowed we'd never give it up
Remember when

Remember when thirty seemed so old
Now lookin' back, it's just a steppin' stone
To where we are, where we've been
Said we'd do it all again
Remember when

Remember when we said when we turned gray
When the children grow up and move away
We won't be sad, we'll be glad
For all the life we've had
And we'll remember when

In timpul cantecului, mi-am amintit de tot ce-am facut impreuna, de cand ne-am cunoscut. O lacrima mi s-a prelins pe obraz, iar Sasuke a venit la mine si m-a imbratisat. A urmat o lunga plimbare sub stele, la marginea orasului.
Asta a fost dragostea mea intre zidurile castelului (deocamdata), povestea mea de dragoste.

Pai, cam asta a fost ficul. Sper ca nu v-am dezamagit cumva cu sfarsitul, dar mi-am dat silinta . Ma simt prost ca am terminat ficul, de aceea poate voi pune sezonul II (poate)....Multumesc inca o data ca mi-ati fost alaturi.