Nu stiu cum, ai un mecanism ascuns, ceva, ca de fiecare data reusesti sa ma lasi fara cuvinte. (D) Intotdeauna gasesti ceva care sa ma surprinda si, ori de cate ori imi spun "De data asta nu mai are ce sa faca" tu reusesti sa iesi din tipare si sa ma lasi pur si simplu, fara a mai putea spune nimic. Esti un adevarat talent, poti lucra cu cuvintele in asa fel incat nici tu sa nu le domini, dar nici ele sa nu te domine. Tine-o tot asa. Te pup. :*

Doamneeee! Ninitoo...stii cat te iubesc eu pe tine? Maxim, ce pot sa zic, am ramas fara cuvintee, chiar nu stiu ce sa-ti mai spun, dar tu stii prea bine! Esti cea mai buna prietena a mea, ai fost alaturi de mine mereu, si la bine si la greeu, si chiar daca tineai tu monoloagele tale, nu ma suparam, de fapt faceam haz amandoua pe chestia asta, stiu ca imi vrei doar binele, acest sentiment este reciproc! Ma bucur extrem de mult ca avem relatia asta, nu stiu ce m-as face fara tine, tu stii tot ce se intampla cu mine, am cea mai mare incredere in tinee, nu as vrea sa te pierd nici cand o sa avem 80 de ani, daca o sa-i avem bineinteles! Te iubesc amigaaa!

Puțin înfiorător, știu. Și pe mine m-a cam speriat când am recitit-o. M-a îngrozit, de fapt, dar asta e irelevant. Cred că marchează evoluția mea ca scriitor. Lectură plăcută! Mulțumesc pentru cuvintele frumoase!

Tu, eu și restul lumii..

O altă dimineață excesiv de plictisitoare, trezirea matinală, pregătirea pentru școală. O altă zi în care nu simt nevoia să zâmbesc doar din cauza faptului că nu-mi imaginez o situație care m-ar putea face cu adevărat fericită. Înafara momentului în care îmi voi vedea cea mai bună prietenă, nu văd nici un motiv important de bucurie. Urc în autobuzul îmbâcsit de aceiași oameni, aceleași zâmbete false și aceiași ochi care te privesc cu o răutate vag ascunsă.

Stau rezemată de ușa autobuzului și atunci te văd. La fel de prefăcută ca de obicei. Vorbești cu altă nen*rocită care ți-e colegă de bancă. Mă privești fix, în timp ce îi șoptești prietenei tale câteva cuvinte. Aceasta se întoarce, se uită la mine cu dezgust, apoi cu o mișcare a mâinii demonstrează că nu sunt atât de interesantă, încât să constitui subiectul vostru de discuție. Totuși, tu continui să bârfești, conștientă că nu te pot auzi, dar că observ buzele-ți rostindu-mi numele de câteva ori.

Ridic o sprânceană în timp ce te studiez cu nerușinare. Paltonul negru, la modă, blugii gri, mulați și UGG-urile asortate. Părul ți-e ars de atâta îndreptat cu placa, arată torturat, dar evident, drept. Sprâncenele îți sunt foarte subțiri, atât de subțiri încât nici nu știu dacă mai pot fi numite sprâncene. Buzele îți sunt pline de un gloss incolor, dinții îți sunt albi, iar ochii mari și căprui îți încadrează perfect fața în formă de inimă. Ești slăbuță, atletică, matură. Dar ochii sunt mincinoși..

Iubești banii, luxul și băieții care ți le pot oferi pe amândouă. Te scârbesc pentru simplul fapt că nu sunt ca tine. Mie îmi provoacă greață mentalitatea ta, speranțele tale, privirea ta. Te urăsc, dar îți zâmbesc ușor. Mă amuzi pentru cât de pr*astă ești. Crezi că acei băieți te iubesc? Nu, de asta și umbli cu ei. Nu vrei relații serioase, vrei bani. Ești o sfântă prefăcută și o știi prea bine! Totuși eu sunt cea arătată cu degetul din cauza minciunilor ce le rostești.

Inițial, plângeam, sufeream pentru concepția pe care lumea o avea despre mine, totul din vina ta. Apoi, m-am maturizat, am început să-mi dau seama că nu ceea ce spune lumea este important, ci persoana care ești. La atacurile lumii, verbale, pline de ură, dar rostite cu o ironie „prietenească”, le răspundeam doar atât: „Cine mă cunoaște, știe cum sunt și mă iubește așa!” Oamenii mă priveau cu superioritate, crezând că sunt o fată ușoară. Totul din vina ta, ja*ră ce ești!

Te urăsc atât de mult, încât dacă aș putea, ți-aș scoate ochii doar pentru un studiu de anatomie! Te-aș împinge pe scări, urmărind încântată cum îți rupi fiecare os din trup și cum fiecare parte a corpului tău este plină de sânge! Te-aș împușca, dar nu în inima sau în al tău cap idiot. Nu, nu. Te-aș chinui mai întâi, fără pic de milă! Ti-aș tăia fiecare deget pe care ai impregnat aroma banilor acelor tipi cu care umbli și nu pentru că sunt invidioasă, ci pentru că mă scârbești. Pentru că specimenele ca tine trebuie eliminate din această lume, sufletul tău negru plin de invidie trebuie stârpit. Cu sângele tău, mi-aș vopsi pereții, apoi i-aș stropi cu pământ ca să subliniez felul crud în care trupul tău stă îngropat sub o piatră de mormânt! M-aș trezi în fiecare zi cu chef de viață datorită mirosului tău, mai exact al sângelui închegat și al noroiului plin de viermi, ascuns de o aromă caldă, fină.

Parfumul tău este îmbietor, scump, dar adevăratul tău miros este acela de sc*rbă malefică! Miroși a pasiune, eleganță, tot ce e mai bun în viață, când de fapt tu ești ca un demon: malefic, rău și mincinos. Genele tale dese, acoperite de un strat gros de rimel, par ca doi păianjeni ce se zbat în agonie, luptându-se pentru viață, în defavoarea morții. Dar ei aproape pierd și se simt cât mai slăbiți, apoi tu clipești, iar trupul lor este iar cuprins de convulsii dureroase, aducătoare de pieire. Chinul lor ar înceta dacă tu ai închide acei ochi și nu i-ai mai deschide niciodată! Buzele tale pline sunt mincinoase, te induc în eroare. Zâmbetul tău cald este doar de fațadă, dar privirea perversă te dă de gol. Ești doar o persoană parșivă, atât! Ești la fel ca restul! Iar eu, sunt o fată rațională, ascunsă printre rândurile unei cărți bune, acoperită de aburul unei cafele aromate. Sunt dezinteresată de BMW-uri, vile și carduri pline. De fapt, nu, le vreau, dar vreau să le câștig, să le merit! Pentru asta muncesc eu. Pentru împlinirea mea ca individ.

Dar, iată-mă aici, ținându-mă de o bară metalică încărcată cu microbi, ascunzându-mi lacrimile provocate de „rușinea” de a fi un om integru, marginalizată pentru faptul că sunt diferită, dar luptând pentru viitorul și cariera mea. Drama existenței mele este că sunt o ființă superioară în gândire, dominată în plan social de oameni inferiori. Însă, atunci când voi crește, când voi răzbi, să vă temeți! Să fugiți pentru că o să mă întorc să mă răzbun. În fond, succesul este cea mai bună răzbunare, nu-i așa?

Esti un geniu. Si stii, daca asta te ajuta, macar si putin, atunci ti-o mai spun de cate ori vrei tu. O sa o fac paan cand iti vei da seama - dar de fapt stii asta deja - cat de frumoasa esti intr-adevar, cat de frumos ti-e sufletul si cat de minunata ti-e gandirea. Lumea ar trebui sa lupte pentru prsoane ca si tine, nu pentru indivizi ce fac umbra degeaba. Realizezi, stiu asta, ca mai important este sa stii sa treci peste si sa constientizezi ca tu esti mai buna decat ei si nu invers. Totusi, este greu sa treci peste atatea, acuzele si insultele, oricat de neinsemnate sau oricat de nepasator ai fi tu ca om, tot te ajung, te ating, te fac sa te doara. Iti multumesc ca ai scris asta, acesta e adevarul, crudul, tristul si nenorocitul adevar. Ne ascundem in spetele cuvintelor frumaose si nici macar nu ne uitam in spate sa vedem pe cate cadavre am calcat.

Daca e sa recunsc, atunci pot spune ca si eu sunt la fel ca tine. Nu neaparat prin gandire, nu neaparat prin comportament, dar iti impartasesc sentimentele de antipatie fata de cei care se cred superiori celor superiori lor. Sper ca intr-o zi sa le fie arsa pielea, cate putin pentru fiecare jignire adusa celor care nu le facusera niciun rau. Sper sa fie chinuiti, sa moara plangand, sa sufere macar la fel ca si cei pe care ii faceau sa planga inainte. Da, as vrea sa pot sa ii torturez, dar ma rezum doar la cuvinte, caci a fi un calau nu cred ca este menirea mea. Si totusi.. cine stie?

Asa e scumpo! Si esti buuunaa, da buna rau! Deci, am ramas "gura casca" sa zic asa! Nici nu-ti dai seama cat de bine scrii, si ador felul asta de a scrie sadic, sincer as fi de acord in tot ce vrei sa faci cu aceasta javra, sincer mi-a provocat acel dezgust pentru tampitele astea de aici din sat, la fel cum il descrii tu aici! Deci creatia asta, e perfecta, o adoor, la fel ca si celelalte, dar asta are ceva in plus, are ceva picant, care ma face sa cred ca as putea deveni si eu un mic "dracusor"...ce pot sa zic...minunata creatie! Felicitari ninitoo! Te iubesc!

Și am încercat să fiu ca voi. Pe bune că am încercat! Într-un timp chiar am reușit. M-ați influențat prea tare și am făcut parte din lumea voastră infectă pentru câțiva ani. Știam că locul meu nu era acolo chiar dacă eram lidera grupului. M-ați adorat, dar m-ați și urât. M-ați făcut să zâmbesc, dar și să plâng. M-am lăsat păcălită că așa voi obține popularitatea atât de mult visată. De fapt, nu, chiar am obținut-o. Iubeam să fiu asaltate de micile mele „fane” pe care le puteam manevra după bunul plac. Până au început să mă exaspereze cu vizitele lor prea dese, cu faptul că voiau să facă poze cu mine continuu. Eram respectată în față și bârfită pe la spate. M-am răzbunat pe voi, dragilor. V-am luat tot ce aveați mai scump: demnitatea, orgoliul și într-un final, zâmbetul. Însă nu, nu putea să fie așa frumos totul! Voi v-ați ridicat și mai puternici decât înainte, încercând să mă doborâți. Ați uitat că vă știu toate slăbiciunile? Ați uitat că nu mi-e teamă să manipulez, să mint și să înșel? Nu v-ați adus aminte că am devenit un monstru din cauza voastră? V-am bătut cu propriile arme în timp ce zâmbeam satisfăcută. Îmi plăcea să vă văd suferind! Adoram asta. Atunci ați început să mă urâți și mai tare pentru că n-ați putut să mă doborâți. Și nici nu veți putea face asta vreodată.
Și cu sufletele voastre mâhnite de amărăciunea vieții voastre, vă veți întreba cum de vă depășesc. Iar eu vă voi răspunde zâmbind, cu sufletul împăcat:„Sunt mai bună decât voi, deoarece eu mi-am recăpătat demnitatea și orgoliu și țin cu dinții de ele. Dar nu trebuie doar să doriți să fiți la fel de buni ca mine. Trebuie s-o aveți în sânge! Eu o am.”

Sweetheart, esti genialisima!:x
Mi-ai spus de micile pitipoance din generala, dar niciodata nu am crezut ca iti vei pierde timpul scriind despre ele. Oricum, ti-am spus parerea mea care continua sa fie aceeasi.
Scri sublim, doar sti asta, dar nu ma pot abtine sa nu o zic din nou si din nou si din nou.!
Sper ca ne vei incanta cat de curand cu inca o creatie. Te iubesc.!

Da, uite ca intr-un sfarsit am aparut si eu cu un comentariu. Deja stii ca ador felul in care scrii, mai ales ca ai un stil fluid, care ma hipnotizeaza. Stii ce faci si faci ce stii, deci nu am cuvinte sa iti mai laud creatiile. Te pup si succes in continuare. :*

Țin ochii strâns închiși, rugându-mă să nu mă vezi. Însă, de fapt știu că o vei face pentru că îmi simți prezența înainte să mă zărești, de obicei. Nu am idee cum reușești asta. Îmi pătrunzi până în adâncul sufletului, iar atunci când mă aștept cel mai puțin apari și îmi aplici o serioasă doză de adevăr. Mă cunoști mai bine decât mă cunosc eu pe mine, iar asta mă îngrozește. Te enervezi uneori, îți pierzi speranța, te saturi, însă din nou iei totul de la capat și încerci să mă determini să reacționez. Îmi dau seama că te bântuie o dorință puternică de a mă zgudui bine de tot. Vrei să mă trezești la realitate, dar nu știi cum să faci asta. Nici eu nu știu cum ai putea, sincer.
Tu ești dovada vie a genului de băiat care nu renunță, care luptă în continuare pentru fata pe care o iubește, iar eu ar trebui să fiu mândră că sunt acea tipă. Însă, nu e așa de ușor pe cât crezi. E de fapt, foarte dificil. Nu știu cum ar trebui să reacționez, ce ar trebui să spun ca să nu-ți fac rău. De altfel, știu și că mă pui mereu pe mine înaintea oricui, chiar și a ta, dar eu nu pot face același lucru pentru tine și asta mă distruge puțin câte puțin. Mă doare chiar dacă poate nu-ți dai seama. Crezi că mă joc cu tine, ca te tratez doar ca pe un „cățeluș”, mă cerți și apoi te întorci să dai piept cu restul lumii. E frustrant că tu faci atâtea pentru mine, eu greșesc mereu, iar tu mă ierți. Mă face să mă simt ca un copil, ceea ce și sunt, dar și tu ești un copil sau ar trebui să fii. Strângi din măsele, îi lași să mă doboare, apoi tot tu mă ridici, încerci să-mi explici, să-mi arăți cum stă treaba de fapt. Te aud, te ascult, dar nu reușesc să te iubesc. Am încercat de multe ori, dar ceva nu mă lasă, mă determină să mă întorc și să fug. Încerci să m-ajungi, să mă înțelegi, dar e mai presus de tine, de cuvinte, de sentimente.
Văd că te rănesc, că te doare, încerc să te apăr de mine, să te îndepărtez, dar tu nu vrei să pleci, tu nu vrei să mă lași. Mă face să țip faptul că tu suferi din cauza mea. Eu nu sunt destul de bună, dar m-ar distruge să te văd cu alta. Știi ce-i cel mai rău? Gândul că nu voi putea rezista atunci când tu vei pleca și nu te vei mai întoarce, când punctul meu de sprijin va dispărea, iar eu va trebui să mă descurc singură. Știu că voi regreta, deși tu nu mi-ai spus-o niciodată. Tu nu vrei să mă rănești, o simt, însă eu nu sunt fata pe care o cauți. Sunt egoistă, nemernică și instabilă, iar tu nu ar trebui să-ți bați capul cu mine. De ce nu încetezi? De ce nu renunți? De ce încă mai ești aici și încerci să mă ajuți? Ce dovadă mai vrei ca să pleci? Meriți să fii fericit, iar eu nu pot fi motivul împlinirii tale.
Dar am căzut din nou, împinsă de persoane dragi, iar acum sunt plină de praf, întinsă pe pământ, cu lacrimile care îmi scaldă continuu obrajii. Sunt aici, singură și speriată, având nevoie de protecție. A durat mult, n-am crezut că mai vii. M-ai prins de mână, m-ai îmbrățișat și mi-ai zâmbit trist. Ți-am simțit parfumul și m-am calmat instantaneu. Erai cu mine, iar asta era tot ce conta.
- Ce-ai făcut, păpușă? Ți-am zis să-ți aperi spatele mereu, de ce nu mă asculți? Calmează-te, rezolv eu tot! Hai, te conduc acasă. Ce zici de înghețata ta preferată, Cola și serialele tale pline de intrigi și mistere?
Am zâmbit învinsă. Mă cunoșteai atât de bine. Însă privirea ta plină de iubire și speranță a fost prea mult pentru mine. Am plecat capul și am șoptit:
- Mi-e frică de tot!
M-ai strâns și mai tare în brațe, m-ai sărutat și mi-ai zis:
- Să nu-ți fie! Am eu grijă de tine! Promit.

De ceva timp vad ca toti vor sa lucreze pe aceasta tema, pe un episod semnificativ din viata unui cuplu in care lucrurile se complica si in care nu e totul numai lapte si miere. Ce pot spune, sunt innebunita dupa ele, nu pot nega, deci tineti-o tot asa, caci abia mai imi hranesc si eu nevoia de-a citi ceva de genul, cum nu prea gasesti in carti.

Creatia ta a fost profunda, frumoasa, extrem de expresiva. Vreau si eu, sa stii. (D) Asa, trecand peste asta, vreau sa iti multumesc ca m-ai anuntat si sper sa o faci si in continuare. Te pup. :*

Awww!!!x
Ce frumooooooos! Pe tot parcusul cititului, m-am gandit la Hiro dar nu stiu cu exactitate de ce. Imi place foarte mult acest textulet pentru ca e plin de lucruri interesante cum ar fi iubirea pe care tipul i-o poarta fetei, dar ea nu-i va raspunde niciodata cu aceleasi sentimente. Esti geniala, ti-am spus si o mai repet:**
Paii, sper ca vei aduce din nou inca o creatie fabuloasa de a ta, te iubesc!:*

Aiaiai! Cat de draguta a fost ultima creatiaa ce dragoste maa, pacat ca eea nu impartasea sentimente asa cum facea el!
Imi pare rau ca nu am mai trecut p aici, acum mi-am dat seama ca am pierdut 2 creati uimitoaree!
Esti uimitoare maa, in tot ce faci, cat suflet pui in astea, nu stiu cum faci, dar de fiecare data creatia ta, ficul tau, are ceva ce imi place mult!
Multe idei ninaa!

Awwww! :o3 Haide ma, mi-au dat lacrimilee!:(
Stiu cum e, pe bune, chiar stiu! Si stiu ca nu facem niciodata indeajuns pentru ei, pentru cat de multe fac ei pentru noi, iar noi doar le spunem "Dar imi e sila". Stiind ca lor nu le mai e sila sa mearga afara doar pentru a face rost de bani, noi continuam sa le zicem asta. Bani pentru ce? Pentru ei? Nu, pentru noi, pentru a ne termina studiile si sa devenim si noi cineva in viata. Si pana la urma, unii dintre noi ce fac cu acei bani? Se duc la magazin, isi iau tigari si alcool. Spunand ca isi traieste viata la maxim, isi cumpara si droguri, apoi cu restul merg la aparate. Si pana la urma, unde-i rostul? Pentru ce muncesc parintii nostri atat de tare?
O creatie fabuloasa, scumpo, la fel cum ne-ai obisnuit. Esti geniala!:*

Ohhh... Cat de adevarat... eu unaa, nu suport sa-mi vad parinti suparati, ca se ceartaa, toate asteaa, pur si simplu, atunci imi vine sa plec si sa nu mai stiu de nimic..Ii iubesc atat d mult, nu stiu ce as face fara ei! Sunt persoaneele care mereu imi vor binele, care fac tot ce le sta in putintaa, ca sa am tot ce-mi trebuie, sa nu duc lipsa de nimic, trebuie sa le multumim, sa le aratam ca-i iubim, si ca suntem alaturi de ei, asa cum sunt si ei de noi!
Decii, ce pot sa zic, o creatie superba, si totul e real! Ma bucur mult ca te-ai gandit sa faci o asa creatie minunataaa! *

Baaa, nu ti-am dat comm. (D) Ca sa ti-o spun pe-a dreapta, mi-a placut la nebunie creatia ta, stii deja ca esti un geniu, nu-i asa? Da, mi-a placut ca ai pus punctul pe "i" ca intotdeauna si ca nu te-ai sfiit deloc la a folosi cuvinte. Ce sa mai zic, am stat sa meditez putin la ceea ce ai afirmat. :)

Cât dor îmi era de o creație de-a ta!! Vorbesc foarte serios, nu am putut trece până acum pe aici pentru că nu am avut timp și îmi pare rău. Mereu savurez fiecare cuvânt din creațiile tale, ești o scriitoare uimitoare, te pup

Vaaaaii, am devorat aceasta creatie, care apropo, a fost delicioasa pana la ultimul cuvintel. Mi-a facut o placere deosebita sa citesc cum hoastele alea batrane luau putin din propria lor otrava, caci ca si tine, si eu am o problema cu genul asta de oameni, care barfesc cate-n luna si in stele fara a-si vedea macar lungul nasului. Numai ipocriti. Trebuie sa recunosc, nu m-as fi asteptat la o reactie atat de violenta, mai ales ca printre persoanele de fata se numarau si parintii protagonistei, insa pana la urma mi-am zis ca daca tipii aia acceptau asemenea vorbe la asdresa unor oameni care chiar voiau sa faca ceva cu viata lor, meritau chiar mai multe decat zgripturoaicele in persoana. Si le-a servit-o. Oo da, le-a facut-o in cel mai mare fel, as fi vrut numai sa le vad fetele, caci am impresia ca imaginea ce-mi pluteste acum prin minte nu-i nici jumatate din ce ti-ai imaginat tu de fapt.

Asadar, merci pentru anunt si pentru creatia mult prea frumoasa si plina de adevar si sper sa ne mai aduci si altele. Te pup. :*