Pecetluire în amiază

Subiect: Re: Pecetluire în amiază Mar 23 Apr 2013, 22:56

Sincer, nu prea am trecut pe la threadul tău şi totuşi regret că nu am făcut-o.
Stilul tău este interesant, dar e puţin când spun doar atât, într-un fel sau altul m-a cuprins în vraja sa.
Nu multe persoane reuşeşsc să-mi creeze un filmuleţ în cap atunci când le citesc creaţiile.
Tu nu că ai fii o excepţie, dar ma atras tot ce ai scris, ce ai înşiruit şi mi-am dat seama că m-ai impresionat. <3
Nu e nevoie să mă anunţi, voi trece de bună voie de acum în colo. Abia aştept să mai citesc şi alte lucrări de ale tale.

Subiect: Re: Pecetluire în amiază Joi 25 Apr 2013, 23:09

Oh, Doamne, cât de tare e! :O
Ştiu că am întârziat cam mult, nu am trecut nici pe la penultima ta lucrare, şi nu am scuză. Nu ştiam că eşti aşa macabră, pe zi ce trece mă surprinzi, dar trebuia să ştiu că poţi multe -ştii tu, mica noastră fantezie cu i....- mă rog...
E cea mai frumoasă lucrare de până acum, am citit-o de trei ori înainte să comentez şi aş mai citi-o încă o dată, chiar este ceva diferit şi ai reuşit să găseşti un gen de frumuseţe grotească şi macabră, de fapt, ai scos frumosul din ele.
Să mă anunţi în continuare, abia aştept următoarea creaţie.

Subiect: Re: Pecetluire în amiază Dum 28 Apr 2013, 00:27

Dincolo de cuvinte

Şi dacă încerci să te redescoperi, să renaşti, să mi te alături din nou? Cum ţi s-ar părea să fim din nou împreună, până la sfârşit, aşa cum ne-am jurat la miezul nopţii? Cum ar fi dacă luna nu ar uita jurământul nostru şi cum ar fi dacă nu ne-am preface că nu ne cunoaştem? Ce ar fi dacă am savura din nou acele clipe în care ne spuneam şi cele mai banale lucruri? Ţi-ar place? Nu. Te-aş face de râs, ca de fiecare dată, nu? Da. Aşa e, cum zic eu.
Şi cu toate astea, cine mai are nevoie de tine? Eram pe cont propriu, aşa cum ar fi trebuit să fiu de la început, eram singură, aşa cum trebuia să fiu, cum îmi era predestinat. Nimeni nu trebuia să aibă prieteni, niciunul nu are, suntem doar noi şi cu spiritul nostru, păşind în continuare pe mărăcini de unii singuri fără vreun sprijin. Speram ca indiferenţa să te rănească, însă nu aveai leac, erai la fel de idioată ca şi mine, acesta fiind singurul motiv care ne-a ţinut împreună fie şi atât de puţin timp.
Mai ţii minte cum ne-am spus că ne vom iubi până la sfârşitul timpului, cum ne vom susţine atâta amar de timp, indiferent de circumstanţe? Am promis asta şi tocmai din acest motiv nu te-am lăsat să trăieşti, te-am luat cu mine pentru a fi până la sfârşit unul şi acelaşi spirit care se înalţă la cer. Aveam să păşim amândouă spre porţile iadului, împreuna, pentru totdeauna.
Ţi-am mai privit odată chipul crestat de lama unui cuţit, am privit sângele scurgându-se pe pielea ta albă, am privit prietenia noastră risipindu-se odată cu lichidul vişiniu; ştiam că sângele era dovada clară că prietenia noastră s-a destrămat, iar sinuciderea mea şi uciderea ta aveau să contribuie la o lume mai bună. Prietene pentru totdeauna, asta ţi-ai dorit, nu?

Subiect: Re: Pecetluire în amiază Dum 28 Apr 2013, 09:07

Buna, Claudia. *hug* Ma bucur ca m-ai anuntat si de data asta. Imi place foarte mult creatia ta, mai ales ca e legat de ''prietenia adevarata'' destramata. Cred ca am desprins o lectie din lucrarea ta si iti urez spor la scris si la postat! kiss

*kisses & hugs*

Subiect: Re: Pecetluire în amiază Dum 28 Apr 2013, 11:13

Desi nu pot sa nu observ nuanta de ironie pe care ai folosit-o pe tot parcursul acestei creatii, cred ca ai vrut mai degraba sa urli toate aceste cuvinte, nu sa le iei in ras. Mi-a placut mult, nu mai trebuie sa-ti specific si cat de frumos scrii, caci, chiar daca tu poate nu vrei sa iti dai seama, ai talent si stii sa te folosesti de el. Am o singura remarca de facut si sper sa nu te deranjeze asta: verbul "a placea", la la conditional optativ se scrie "mi-ar placea", la toate persoanele la care trebuie scris asa. E o chestie care ma tot sacaie si ori de cate ori aud ca cineva spune altfel decat e corect ii atrag atentia. lough

In rest ce sa-ti spus? Spor la scris in continuare. Te pup. :*

Subiect: Re: Pecetluire în amiază Lun 29 Apr 2013, 18:58

Adorrr!!! Deci mor de creatia asta a ta, imi descrie exact starea pe care o am de cateva zile incoa'.
Nu stiu cum sa zic, nu ai scris despre ce s-a intamplat intre tine si prietena ta, dar imi pot da seama ca nu a fost un fleac, ba chiar din contra. Oricum, felul tau de a scrie este mirobolant si extrem de satisfacator, imi oferi toate detaliile de care am nevoie pentru a intelege toata actiunea:> Frumoos.

PS: esti cam sadica de la un timp!:)))
PS2: scuze ca e asa scurt commul, nu prea stiu ce sa mai zic!:))

Am o vagă impresie că prietena despre care e vorba în această uluitoare creație, este aceeași cu târfa aia mică despre care am vorbit noi. Sper sa nu se termine la fel fosta voastră prietenie. Mi-a plăcut faptul că începi să te descurci din ce în ce mai bine la exprimarea sentimentelor în proză. Ești un geniu maxim! :* Am citit creația ta de când ai postat-o, dar acum am venit cu un comentariu, nemernică ce sunt! :)) Multumesc de anunt și sper să mă anunți și în continuare! :*

In primul rand scuze ca sosesc abia acum cu un comentariu, dar sincer, am milioane de planuri pe care trebuie sa le duc la bun sfarsit. Dar, mi-am facut timp sa-ti citesc creatia, pentru ca mereu ma fascinezi cu felul tau de a scrie, si oarecum, imi era dor sa citesc ceva scris de tine. Asa ca, uite-ma aici.
''Dincolo de cuvinte'' este o melodie fabuloasa, si ma asteptam sa te folosesti de versurile ei si sa scrii o povestioara, ceva nociv despre lumea in care traim, insa tu ai venit cu ceva si mai interesant: o prietenie arsa din cuvinte. Sincer, am simtit fiori pe tot parcursul creatiei, la un moment dat, m-a luat chiar si pielea de gaina. Scrii superb, iti folosesti talentul, desi sunt sigura ca poti chiar si mai bine. Ai evoluat foarte frumos, si sincer, ma bucur ca scrii astfel de lucrari scurte, din care putem si noi sa extragem ceva invataturi.
Nu uita sa ma anunti cand sosesti cu next. :3
Ps. Imi place mult de tot prima parte a lucrarii ! <3

Amintiri din viitor

Sugrumă-mă, fă-mă să regret că te-am părăsit şi te-am lăsat nimănui. Crestează-mi carnea şi rupe-mi braţele, poartă-mi-le pe umerii tăi şi plimbă-mi cadavrul în această lume înecată în ură şi venin. Jertfeşte-mi trupul, lasă-l să ardă, să se facă scrum şi să se înalţe la cer, ca mai apoi să fie zdrobit, căci nu exista pedeapsă mai mare decât traiul lângă tine, ştiind că n-ai să-mi mai vorbeşti vreodată. De asta îţi ceream să mă arunci în gol să mă arzi, să te lepezi de mine, însă nu înainte de a-mi strânge cadavrul în braţe. Sufletul încă îmi mai păzea trupul, încă mai putea simţi afecţiunea pe care mi-o purtai, sentiment ce te-a condus la un gest necugetat, se pare. Dar cui îi mai păsa? Eu mi-am dorit să pier de mâna ta, căci eu mi-am încălcat jurământul. Şi cu toate astea, doream să îţi simt braţele în jurul meu şi să îţi simt buzele mângâindu-mi gâtul însângerat, însă nu voiam să-ţi simt şi lacrimile curăţându-mi rănile. Simpla ta iubire era de ajuns; muream în linişte cu un zâmbet nostalgic schiţat pe buze. Cine mai era ca noi, cine şi-ar mai fi iubit jumătatea după o ucidere? Cine s-ar mai fi iubit ca noi?

OMFG!OMFG! Esti genialaaaaaaaa! Dupa cum ti-am zis ador cand ne incanti cu stilul asta sadic si lugubru. Mi se ridica si parul pe maini! Vorba Andrei: M-am facut toata gaina! =)) Tu esti geniala si asa in mod obisnuit, dar esti crima atunci cand scrii ca o veritabila psihopata ceea ce in fond, chiar esti. =))) Desi spui ca nu esti talentata, eu te contrazic, bazandu-ma pe faptul ca esti o mare vaca si te inseli amarnic. =)) Multumesc de anunt si sper sa ma anunti si in continuare! Kiss.

P.S.: De cand dra*u am inceput mai mult sa jignesc decat sa laud intr-un comm?=)) E vina ta! Scoti la iveala bestia din mine! :)) RAWRRR!

Multumesc de anunt, draga Claudia. :*
Titlul mi se pare incredibil, desi am un vag sentiment de deja-vu [sper ca am scris bine] cu privire la acesta. Am impresia ca l-am mai vazut undeva, sau macar ceva asemanator. Dar, trecem la minunata de lucrare ce m-a lasat cu gura cascata. <3
Ai descris minunat sentimentele fetei, patosul cu care aceasta isi doreste sa moara ucisa de bestia care candva a iubit-o. Respiram greoi, deoarece vedeam toate acele scene cum se derulau in mintea mea. Si la sfarsit, cu ciresica de pe tor... Cine s-ar putea iubi ca si ei doi? Cine? Nimeni...
A fost o lucrare extraordinara, si imi pare bine ca iti faci timp sa ne dezvalui putin cate putin din talentul ce zace in tine. :3

PS. Nu uita sa ma anunti in continuare.

Iii.

Cred ca stilul asta te prinde cel mai bine, reusesti ca prin simple cuvinte sa ma faci sa simt, sa experimentez si sa vad tot ceea ce descrii tu. Imi place la nebunie ca transformi o scena sangeroasa in ceva aproape magic si, cu siguranta, romantic. Ultimele doua enunturi au fost preferatele mele, ai reusit sa redai exact starea de euforie si de iubire obsedanta pe care o simteau cei doi chiar si in momentul in care moartea i-a despartit, desi numai practic, caci teoretic ei inca erau impreuna. Iti multumesc pentru anunt. Te pup. :*

Hellau, mu pumpkinpie! :* Sorry because...bine gata cu engleza. lough

Ma bucur ca m-ai anuntat, cu toate ca eu ca o intarziata (ca deobicei) vin de abia ultima. sad

Ma rog. Superba creatie, titlul m-a atras mult de tot. Si mi-a venit si ideea pentru urmatorul capitol. =)) Superb, Claudia. Minunat ai descris si mi s-a facut pielea de gaina, iti spun! O.O
Bafta la scris si la postat! kiss

Ceva ce a schimbat totul

De ce v-aş spune ceva, ca mai apoi să urmeze o altă serie de întrebări, să cauzez o altă ceartă? Mă întreb dacă v-aţi dat vreodată seama de faptul că mă răniţi cu fiecare gest făcut, cu fiecare clipă de indiferenţă pe care mi-o acordaţi. Mă întreb ce credeţi despre mine, probabil că sunt o ciudată căci stau mereu în faţa unui ecran şi conversez cu persoane din alte oraşe, însă în acest moment sunt singurele cărora le pot spune totul fără să mă condamne. De ce v-aş spune vouă ceva, de ce să deschid această dicuţie, de ce să fiu eu cea matură, de ce? Mă întreb atâtea lucruri şi mă hrănesc doar cu viziuni, cu viziunea unei familii unite. Rămân cu visatul. Rămân cu speranţa că într-o viaţă viitoare vom fi împliniţi.
Stau şi mă gândesc la familia noastră, asta ar trebui să fim, dar am fost vreodată? Nu. Suntem atât de distanţi, ca şi cum nu ne-am fi cunoscut vreodată, ca şi cum suntem colegi de cămin şi ne adresăm doar câteva cuvinte banale. Am intrat în rutină.

Mă afundam în muzică, în rock, căci asta îmi plăcea şi mă reprezenta, de fiecare dată am făcut asta, însă niciodată n-aţi înţeles de ce stau mereu cu căştile în urechi, ce are muzica aceea atât de special. Mă reprezenta, mă asculta şi puteam alege singură răspunsul odată cu alegerea melodiei. În sfârşit puteam alege ceva, într-un final căpătasem dreptul ăsta, dar cu voi prin preajmă totul se dărâma.
De ce nu puteam să fim şi noi aşa ca ei, ca cei ce întemeiau familii frumoase? De ce mereu trebuia să părem fericiţi, iar acasă să plecăm fiecare în partea lui a apartamentului? De ce nu ne puteam înţelege, iar dacă eu nu o făceam cu voi, atunci îmrepună de ce nu eraţi, de ce mă judecaţi înainte să cunoaşteţi ceea ce e în sufletul meu? N-aţi încercat niciodată să mă cunoaşteţi pe mine, adevărata eu. Ceea ce sunt eu acum reprezintă ceea ce aţi creat voi: o timidă care nu-şi poate exterioriza sentimentele, care nu are prieteni pentru că mereu tace din gură şi nu spune vreun cuvânt. Tot a mea este vina, aşa-i, tot eu m-am schimbat. Dar mă bucur că am reuşit să vă atrag atenţia, măcar cu asta dacă cu altceva nu.
Şi totuşi dacă vă veţi da seama că aţi greşit, va fi prea târziu. Fiţi în continuare ocupaţi cu mariajul vostru distrus şi banii. Astea contează, mai ales banii.
Sunt curioasă ce reacţie veţi avea când veţi intra în dormitor şi mă veţi vedea aici, plângând, cu muzica dată la maximum. Indiferenţă şi răceală, asta merit, asta primesc.
Închei aici, lăsând o lacrimă să se prelingă pe telefon. El şi muzica mi-au mai rămas, voi aţi plecat de mult.

Wife, linişteşte-te! Îţi înţeleg revolta atât de mult, încât m-a făcut să tremur când am citit acele rânduri, parcă sunt ceea ce gândesc când mi se întâmplă şi mie acelaşi lucru. Nu sunt cineva înţelept ca să aduc argumentele pentru care nu ar trebui să te simţi aşa pentru că habar nu am ce ar trebui să spun. E ca şi cum aş încerca să mă opresc singură, spunându-mi că are să fie bine. Nu-ţi pot garanta asta, tot ce pot face e să-ţi spun sigură pe mine că voi fi alături de tine orice s-ar întâmpla, fie şi virtual. Stay strong!

Bitch, habar n-am ce ar trebui sa-ti spun care sa te faca sa te simti mai bine. Nu sunt in situatia ta, deci nu ma pot pronunta asupra niciunui amanunt. Creatia aceasta a fost ca o explozie de sentimente negative, dar mai ales de vulnerabilitate. Îmi pare atat de rau, serios! Dar stiu ca nu pot sa schimb nimic pot doar sa fiu aici, adica alături de tine, fata mea. Sunt aici, cu tine, chiar daca nu ti-am vazut chipul niciodata in realitate, nu te-am imbratisat niciodata, eu sunt aici. Sper ca acum cand citesti acest mic comm sa simti bratele mele stranse in jurul tau si faptul ca te iubesc invaluindu-te ca o mantie protectoare.

Nu stiu cum sa incep. De cateva minute tot ncerc sa imi gasesc cuvintele, dar probabil cel mai bine e sa improvizez. In ultima perioada parca nu mai sunt eu, nu stiu ce am, dar de cateva zile sunt tare deprimata si reusesc sa zambesc doar cand vorbesc cu voi, cele cateva persoane de pe forum si cu nee. Sunteti singurele fiinte care reusesc sa ma faca sa ma simt mai bine si va multumesc pentru asta, sper ca va dati seama cat de mult apreciez tot ceea ce faceti, constient sau nu, pentru mine. Asa ca, daca se poate, vreau sa iti impartasesc si tie aceasta stare de bine care ma invaluie atunci cand vorbesc cu tine, cu voi si vreau sa stii ca sunt aici, deci daca ai nevoie de orice, stii ce trebuie sa faci. In momentul asta as vrea sa te strang in brate. :)

Hellau, Claudia. Deci pe mine chiar m-ai surprins cu aceasta creatie. Si ai dreptate in toate modurile. Eu personal, consider ca doar aici avem noi prieteni. Nu avem nici o familie unita, nici prieteni. Suntem aici, impreuna rezolvam si facem probleme cateodata dar ramanem mereu aici. Ai exteriorizat foarte bine sentimentele. Pe mine chiar m-ai lasat masca. a hug

Text alb pictat cu vopsea neagră

Galopând îşi limpezea gândurile, fiind lipsită de autocunoaştere. Nu se cunoştea pe ea, nu ştia cine era sau cine urma să fie în viitor, singurul lucru cunoscut fiind faptul că adora senzaţia pe care i-o oferea părul răvăşit în bătaia vântului. Iubea plimbările lungi de-a lungul mării alături de armăsarul său negru şi nu-şi putea lua ochii de la linia orizontului. Oare de acolo venea? Cine era mai exact? De ce exista pe acest pământ şi de ce se simţea incapabilă să socializeze, să interacţioneze cu cei de vârsta sa? Era un lucru necunoscut, atât pentru mine cât şi pentru ea, iar dacă eu nu aflu, atunci şi ea se va risipi în aceeaşi bătaie a vântului de primăvară târzie.
Dorinţa de cunoaştere îi măcina sufletul şi îi scurta zilele, întrucât era diferită de restul. Îşi punea întrebări fără vreun sens pentru alţii, dar dacă asta o ajuta să îşi cunoască sufletul, atunci nimeni nu îi putea ucide şi ultima fărâmă de speranţă. Îşi lăsa problemele undeva în necunoscut atunci când călărea. Erau doar ei doi, ea şi prietenul său, singurul care o asculta chiar şi atunci când doar sufletul îi plângea. Şi nu era o simplă copilă naivă, era una dintre persoanele unice care aveau să schimbe lumea în bine, chiar dacă prezentul nu părea să le ofere o şansă la un astfel de viitor. Speranţele şi visurile sale nu o lăsau să se dea bătută, nu ar fi renunţat orice ar fi fost, iar dacă viaţa ei avea să se oprească într-un anumit punct, atunci ar fi ştiut că doar de atât a fost capabilă. Poate nu aveau să o plângă mulţi, ceea ce era bine, căci nu îi plăcea să provoace suferinţă, însă cei ce aveau să o regrete urmau să devină îngerii cu care va convieţui dincolo de orizont. Ce era dincolo? Nimeni nu ştia, dar voia să afle, însă nici nu se grăbea.
Se coborî de pe cal, mângâindu-l şi trăgându-l uşor după ea. Paşii mărunţi şi atenţi se îngropau în nisipul ud, fiind dovada clară că nu erau nişte fantasme ce urmau să se piardă în negura nopţii, odată ce aceasta şi-ar fi făcut apariţia. Erau vii, erau acolo şi erau împreună, ca cei mai buni prieteni, lucru imposibil în ziua de azi.

-Iar e ciudata aia şi calul ei, spuse o voce rece, din spate. Mereu o văd pe aici, continuă.
Copila zâmbi inocent şi îşi mângâie încă odată calul pe cap, trecându-şi degetele prin coama sa.
-Hai să pictăm prietenia asta pe ţesătura vieţii cu nişte culori mai vii, spuse în timp ce o lacrimă i se scurse pe obraz, prăbuşindu-se în nisip.

Era o promisiune, un jurământ ce ţine de atunci şi până în prezent, chiar dacă puterea de a crede în el e mai slabă. Aici a început prietenia cu adevărat, aici îşi are rădăcinile. Au croit-o un om şi un animal, cei doi fiind împreună chiar şi acum, după atâta amar de timp. Copiliţa chiar a reuşit să schimbe lumea, cu puţin ajutor ce-i drept, dar a făcut-o, iar pentru asta îi va rămâne mereu recunoscătoare armăsarului său negru.

~~Edit. Primaa!~~

Buna, Claudia. :) Nu am cuvinte sa-ti descriu creatia, pur si simplu a fost atat de profunda prietenia dintre cal si copila incat chiar m-am intrebat de la ce anume te-ai inspirat. Ai descris superb, si ca de fiecare data, m-ai lasat fara cuvinte. Multumesc pentru anunt si cum sa nu-mi placa? O.O Doar stii ca eu ador lucrarile de bun gust, asa cum sunt toate creatiile tale. Pe aceasta o ador si vreau sa ma anunti si data viitoare. Spor la scris. Te pup! :*

Uiiiii.

Claudia draga, reusesti intotdeauna sa ma uimesti cu limpezimea gandurilor tale, cat si cu felul in care abordezi diferite teme si idei. Mi-a placut ca ai pus in prim-plan relatia dintre un om si un animal, relatie care poate schimba sufletul persoanei respective, dar si lumea din jur. Mi-a placut modul in care fata si-a adresat promisiunea prietenului sau, armasarului, dar si intregii naturi, ca pentru a-si tine sentimentele laolalta si pentru a instiinta lumea ca ea are de gand sa lupte pentru prietenia si pentru iubirea sa. Iti multumesc pentru anunt si pentru ca te-ai hotarat sa mai poestezi ceva. a hug

Bitch, mi-a plăcut foarte mult această creație a ta, deoarece subliniază ce importanță poate avea prietenia dintre un om si un animal. Si eu iubesc animalele, ce n-as da sa am si eu un prieten necuvantator care sa-mi fie aproape mereu, dar din cauza mamei mele care NU MA LASA SA IMI IAU UN CAINE (scuza-ma, mereu ma crizez cand zic asta) ma multumesc cu vacantele in care vad catelusul Shih Tzu al fratelui meu si al cumnatei mele. E atat de draguuuuuuut! Si il cheama Toto. in love

Revenind, îmi place mult felul în care scrii, demonstrează buna doză de talent care se află în interiorul tău și pe care mânuțele tale de hamster o împart cu noi. in love

Se vede că ai evoluat mult de la începutul fic-ului „Lacrimi însângerate” și ai tot respectul din partea mea. Kiss.

M-ai cucerit complet cu aceste capodopere. Sunt prea frumoase, ar trebui să faci o carte cu acestea, sunt conturate perfect, au un limbaj artistic perfect şi o estetică perfectă. Temele abordate sunt foarte originale şi fiecare îşi au câte un element aparte. O lucrare foarte emoţionantă, la sfârşit mi-au dat lacrmile, dar a meritat, am avut onoarea să citesc o compunere cu adevărat pe placul meu.

De azi inainte, n-am sa mai anunt pe nimeni. Cine va vrea sa citeasca, va veni singur.

Am să cedez în ritmul ăsta, am să mă enevez şi mai tare decât sunt şi e posibil să devin acea bestie pe care nimeni nu şi-ar putea imagina-o. Poate indiferenţa te face mai puternic, dar atenţia acordată şi ignoranţa primită nu sunt o combinaţie potrivită, nu pentru cineva cu o fire atât de “acidă” precum a mea. Da, îmi doresc să fiu ascultată şi înţeleasă, dar ce rost are dacă stau lângă nişte persoane care îşi văd doar propriile probleme? Am să mi le rezolv singură, căci atunci când vine vorba de mine se schimbă –brusc- subiectul. La ce naiba să mă mai chinui să vă ajut şi să vă înţeleg, când nu primesc nimic? Şi nu îmi doream cine ştie ce lucruri preţioase, ci doar înţelegere, dar nu, nu o voi primi. Nu mai dau doi bani pe voi, pe majoritatea, oricum nu mai însemnaţi nimic. Ipocriţi.
Şi până la urmă închei dându-vă dracului şi spunându-vă că mă descurc singură şi nu mai am nevoie de nimic. Mulţumesc pentru sprijinul neacordat.

Dupa cum ti-am spus, o sa te insotesc acolo unde vrei sa te duci si-am sa ii fac spovedanie tovarasului. E naspa rau sentimentul asta, stiu ca o sa zici ca nu-s deloc sentimentala, dar se intampla ca astfel de lucruri nu-mi mai provoaca niciun fel de sentimente ori trairi si mai sunt si varza cand vine vorba de a ajuta pe cineva mai ales in situatii de genul. De obicei doar stau si ma uit in gol si tac din gura pentru ca am imrpesia ca orice as spune e gresit si ar supara sau enerva si mai tare. Nu stiu cum s-o spun, cum sa fac sa te simti mai bine, probabil asta va veni si cu timpul, dar ce-i clar pentru mine este ca o sa vin daca o sa ai nevoie de mine, indiferent de ce-ar fi vorba. Si sper ca asta-i clar si pentru tine. :)