Pecetluire în amiază

Hei wife, in sfarsit am reusit si eu sa ajung pe aici, lenea si scoala fac o combinatie mortala.
Referitor la prima creatie, esti geniala, scumpo. Iti ador modul de a scrie, este exceptional si cu siguranta si foarte original. Apreciez faptul ca nu vrei sa copiezi nimic de la nimeni, nici macar sa preiei ceva, iti creezi propriul tau stil si asta e de admirat.
A doua creatie m-a lasat cu gura cascata si cu foarte mult regret. Stiu ca eu sunt una din persoanele care te-au dezamagit si imi pare sincer rau, sper eu ca nu se va mai intampla. Am momente proaste, toti avem. Stiu si eu sentimentul pe care l-ai simtit atunci, tuturor ni se intampla, dar trebuie sa ne dam seama ca uneori acea persoana nu vrea sa te raneasca si totusi o face.
O sa inchei aici, nu ma pricep la lucruri din astea si regret asta inca o data. Tu trebuie sa stii ca esti geniala si nimeni si nimic nu iti poate fura asta!:*

Acesta este discursul pe care l-am scris in "cinstea" terminarii clasei a opta. Regret.

Un sfârşit pentru un nou început

Emoţionaţi şi gânditori ne aflăm astăzi în faţa dumneavoastră, meditând asupra acestor ani care ne-au determinat să devenim ceea ce suntem azi: adolescenţi de paisprezece, cincisprezece ani, doritori de experienţe noi şi curioşi în legătură cu viitorul pe care ni-l rezervă viaţa.
Am păşit împreună pe această cale, însă a sosit timpul ca drumul nostru să se ramifice. Lăsăm o altă generaţie să îşi fixeze rădăcinile, în timp ce pentru noi a venit momentul înfloririi. Sperăm că ne-am descurcat în aceşti ani, că am reuşit să aducem zâmbetul pe buze copiilor de la Valea Plopului pe care i-am vizitat o dată sau de mai multe ori. Sperăm că am reuşit să creăm momente care să rămână vii în sufletul unora şi care să le aducă mereu aminte de generaţia noastră.
Ca orice altă clasă am avut certurile noastre, conflictele noastre, însă mai devreme sau mai târziu s-au rezolvat. Astfel de evenimente ne-au unit în aceşti opt ani de zile, ne-au făcut să realizăm faptul că noi într-adevăr suntem o familie; poate nu cea mai unită, însă aceşti ani nu au trecut indiferenţi, ci au lăsat în urmă prietenii strânse care vor dura mult timp de acum înainte.
Cu toţii suntem conştienţi de faptul că nu vom plânge săptămâni la rând din cauza acestei despărţiri, însă vom simţi câteva clipe de melancolie, atunci când vom realiza faptul că ne-am unit abia la sfârşit. Am lăsat vorbele celor care sunt acum clasa a noua să se piardă, căci n-am crezut că ultimul an de gimnaziu ar trebui să fie atât de preţuit, dar evident au avut dreptate. Sperăm însă ca cei de a şaptea să ne ia în seamă, deşi probabil că vor proceda ca noi, având în vedere că lecţia ţi-o înveţi pe pielea ta întotdeauna.
N-avem cum să uităm clasa întâi, cea care ne-a avântat în această lume, n-avem cum să uităm “Sfântul Abecedar”, nici floarea roz care era aşezată pe manuale, floare ce ne reprezenta pe noi şi care exprima imboldul doamnei învăţătoare de a ajunge nişte oameni de succes. Îi mulţumim doamnei, care ne-a fost ca o mamă în patru ani de zile, pentru toată răbdarea de care a dat dovadă cu noi, pentru timpul pe care ni l-a acordat încercând să scoată din noi tot ceea ce era mai bun. A fost prima persoană străină pe care mulţi dintre noi am preţuit-o aşa cum nu o mai făcusem până în acel prezent. N-avem cum să uităm orele de matematică, foarte nimicitoare pe atunci, dar astăzi realizăm că fără ele am fi fost mai pierduţi decât suntem déjà.
Îi mulţumim doamnei diriginte Ana Teodorescu, care ne-a fost alături doi ani de zile şi care ne-a învăţat ce înseamnă disciplina, educaţia şi bunul simţ. Din păcate nu este alături de noi, însă sperăm ca aceste cuvinte să ajungă şi la dumneai într-un fel sau altul. Regretăm că am supărat-o, că nu ne este astăzi alături, însă vrem să ştie că nu am uitat-o şi că mereu va fi nucleul acestui colectiv.
Îi mulţumim doamnei diriginte Valentina Sărăţeanu că ne-a îndrumat în aceşti ultimi ani, că a avut forţa necesară coordonării unui colectiv format din douăzeci şi doi de băieţi şi numai şapte fete, în prezent. Va rămâne în sufletul nostru mult timp de acum înainte, în ciuda faptului că nu vom arăta asta prea des.
Le mulţumim profesorilor care au avut curajul să ne îndrume spre o cale nouă, mai frumoasă, mai reuşită. Mulţumim tuturor persoanelor care ne-au fost alături, care ne-au susţinut indiferent de atitudinea noastră şi de comportamentul nostru uneori mult prea exagerat.
Vreau să le mulţumesc colegilor, tuturor colegilor, căci fiecare m-a ajutat să evoluez într-un mod sau altul şi sunt sigură că nu este numai cazul meu. Le mulţumesc lor, căci mi-au fost alături şase ore pe zi şi că mi-au suportat toanele. N-am cum să îi uit şi sper doar că îi voi revedea peste câţiva ani realizaţi, în funcţii înalte şi că vor ajunge ceea ce şi-au dorit.

Închei prin a remarca faptul că mulţi suntem încă nesiguri pe noi, nu ştim ceea ce ne dorim cu adevărat şi că încă mai continuăm să sperăm. Este singurul lucru care ne-a unit de la început şi care o va face până la sfârşit.

Sublim! Deci, cum sa spun eu oare? Esti geniala, ador fiecare creatie de a ta, fiecare fic, fiecare lucru! Acesta este discursul de sfarsit de clasa a8a? A fost incredibil, m-a facut sa imi aduc aminte de perioada in care eram si eu in locul tau in ultimul an de generala si cat ma mai certam cu colegii. Fiecare persoana pretuieste un lucru pana cand acesta dispare, iar sfarsitul de clasa a8a e timpul in care toti ne dam seama de asta.
Ma bucur ca ai postat asta aici si de abia astept sa imi povestesti cum a fost la banchet. Te pup!:*

Stai cu ochii în farfurie, ignorând rugămintea lui de a-i da solniţa. Te prefaci că nu îl auzi, în timp ce mesteci o bucăţică din friptura de pui preparată. Nu te întreabă nimic, ci doar se apleacă peste masă, luând ceea ce îşi dorea. Pufneşti indignată în timp ce îţi arcuieşti o sprânceană în semn de dispreţ şi îţi strângi buzele într-o linie dreaptă. Nu mai suporţi rutina asta şi te ridici de la masă, apropiindu-te de chiuvetă, urmând să începi să speli vasele.

-Eşti imposibilă, îţi reproşează el în timp ce se ridică de la masă.

Se face nevăzut după ce oftează exasperat, iar tu stai în continuare cu mâinile în apa caldă, fiind mai concentrată asupra jetului decât asupra spălării vaselor. Şi tu erai sătulă şi nu ştiai ce să mai faci ca să fii mulţumită, fiind conştientă că nu era vina lui. În schimb, n-ai fi recunoscut asta şi continui să dai vina pe el, reproşându-i faptul că este indiferent faţă de tine.
Termini cu vasele şi te îndrepţi spre uşa bucătăriei, iar apoi mai arunci o privire asupra mesei. Da, lucrurile chiar se schimbaseră în cei patru ani de căsnicie, iar lucrul ăsta abia acum se observă. Stingi lumina, lăsând imaginea destrămării voastre să se piardă în întuneric.
Intri în dormitor şi îl zăreşti întins în pat, dormind, cu faţa în sus şi un picior atârnat pe lângă pat. Nu seamănă nici pe departe cu scena aceea romantică pe care ţi-o imaginai cu sau fără voia ta. Oftezi din nou exaspertă şi te întinzi în pat, încercând să ignori sforăitul lui deloc liniştit. Te întorci pe o parte, crezând că vei avea parte de linişte, deşi se dovedeşte a fi aceeaşi treabă. Atunci când crezi că ai ajuns la capătul răbdării, el se întoarce pe o parte, sforăitul încetează, iar talia ta este cuprinsă de braţul său. Îşi afundă capul în părul tău moale, dându-ţi-l la o parte cu ajutorul nasului, provocându-ţi fiori. Îţi dezgoleşte ceafa, împregnându-ţi un sărut uşor. Te cutremuri şi aştepţi ca noaptea aceasta să fie diferiă.

Esti geniala, am zis si o s-o mai zic de cate ori va fi nevoie, adica intotdeauna! Creatia ta ma face sa ma gandesc la parintii nostri, care se cearta pe te miri ce, lucruri banale oricum. Le vine sa se omoare unul pe altul, dar mai exista momente cand isi dau seama ca sunt chiar fericiti in casnicie. Oricum, scrii sublim si sper ca nu te vei indoi vreodata de asta. Astept cu nerabdare urmatoarea ta creatie, te pup!:*

Vaaaaaaiii, ce scorpie sunt mai, ce scorpie! Cum sa nu vad c-ai mai postat si inca doua lucrari. (D)

Ei bine, imi place cum scrii, stii asta deja, esti un mic geniu si asa vei ramane. Prima ta creatie mi-a amintit de sfarsitul clasei a opta ce s-a petrecut anul trecut la mine si mi s-a facut tare dor de toti si de toate. A doua lucrarica insa a fost cireasa de pe tort. Mi-a placut la nebunie, mai ales momentul in care el a facut toateacele gesturi dragute si i-a dat putina speranta de care avea nevoie. Abia astept urmatoarele creatii, sper si vreau sa ajung la timp acum. Te pup. :*

Pentru că aşa vreau eu. :)

Când a fost viaţa dreaptă? Niciodată. Când s-a acordat ceva pe drept? Până acum zece, cincisprezece ani. Când o să îmi tacă mie gura? Niciodată. De ce? Pentru că am dreptate. De ce? Că aşa vreau eu şi aşa zic eu. Când am să las ambiţia de o parte? Niciodată. Pentru că cineva mi-a spus să lupt în continuare pentru lucrul în care cred şi să mă zbat să ajung în vârf. M-a determinat să capăt acea ambiţie de care duceam lipsă şi m-a motivat să lupt în continuare, chiar dacă e o cauză pierdută.
N-am figuri, nu-s râzgâiată, însă nu suport să văd că celor noi nu li se acordă o şansă, pentru că de, n-au fost într-un anumit domeniu de la început. Urăsc să văd atâta falsă modestie şi atâta discriminare şi atâta ură şi gelozie. Nu vă suport când văd că ţineţi cu dinţii de un anumit lucru, când deveniţi atât de urâcioşi când alţii din urmă au ajuns la nivelul vostru. Sunteţi atât de ipocriţi, de rataţi, de dominaţi de ură, încât mi-aş dori să ardeţi cu toţii şi să vedem atunci ce mai aveţi.

Sper să ajungeţi în punctul în care vi se va da rău peste nas, ca să vedeţi şi pragul de jos şi să realizaţi că şi cei care stau în umbră merită apreciaţi. Dar-ar Dumnezeu să ajungeţi la fund. Amin!

Cine-i geniu mic, mic? in love

Prea geniala lucrarea asta, inceputul a fost prea fain. Ai transmis un mesaj direct si foarte real, mai ales in viata asta, pe care o traim. Chiar m-ai lasat fara cuvinte, prea perfect. (D)

De unde-ti vin ideile astea frumoase, habar n-am, dar un lucru e cert: faptul ca tu ai prea mult talent, mai da si la altii, zgarcito. (D)

(glumesc, stii doar ca te iubesc. lough

)
Okei, revenind, nu mai am ce sa zic, decat ca astept o lucrare la fel ca asta, tot asa de reala, caci stiu ca o sa ne incanti la fel ca acum.
P.S: SUCCES LA EXAMEN!

Oh! Dar a fost asa de pura lucrare, plina de înverşunare şi putere, ai avut toate uneltele necesare să pictezi cu tupeu această minunată lucrare. Ai grăit adevăr şi chiar mi-a plăcut cum ai scris, sincer.
Îmi place când văd că te legi de cruda realitate, spui doar lucruri bune şi care ar trebui să se ia în calcul. [im so fuking serious and im not lying when i say i love what you wrote]

Phahaha, doamneee, inca o data, trebuie sa mai comentez si aici. (D) Da, bineinteles, o sa ma supun si-o s-o fac. Asadar, geniu mic ce esti. (D) Zau de nu mi-ai dat o palma, nu foarte dureroasa, ce-i drept, dar da. Ti-am mai spus, iti mai spun, te admir pentru faptul ca nu renunti niciodata si ca vrei sa iti continui lupta, cred ca asta-i lucrurl pe care l-a pierdut multa lume, curajul de a lupta. Nici eu nu-s mai breaza, mai degraba as renunta decat sa imi bat capul cu astea. Ma rog, sa adoptam o alta atitudine.

Succes maine, sa fii cea mai buna, sa iei cea mai mare nota. Te pup. :*

Simţindu-mi corpul cuprins de ceva necunoscut, continuam să sper că era el, acolo, doar pentru mine. Voiam să îl ştiu lângă mine, curpinzându-mă în braţe şi sprijinindu-şi bărbia de creştetul capului meu, căci eram mai micuţă decât el. Aveam nevoie să îi simt braţele în jurul meu şi sărutările pe frunte, aveam nevoie de el; pentru a-mi ura baftă, pentru a mă susţine şi pentru a mă îmbrăţişa de fiecare dată când aş fi spus vreo chestie tâmpită. Tângeam după râsul său declanşat de copilăriile mele, doream să fie al meu mereu. Iubeam să îl văd râzând, să văd că nu s-a schimbat şi că maturizarea nu a ucis, totuşi, copilul din el. Voiam să îl văd stând acolo, în faţa mea, cu un urs de pluş şi să îmi spună că mă iubeşte, că sunt importantă pentu el; nu cea mai importantă, ci doar să fiu cineva semnificativ, pe care nu l-ar fi uitat. Aveam nevoie de el, doar de el.
Ridicându-mă de pe scaun, m-am îndreptat spre vagonul trenului ce trebuia să plece în mai puţin de cinci minute. Îl voiam atât de mult şi totuşi îl lăsam în urmă; nu pentru că aş fi vrut, ci pentru că aşa era cel mai bine.
Mi-am întins colţurile ochilor cu mâinile, stergând astfel lacrimile, amintirile, totul. Am urcat în vagon, însă n-am pătruns în compartiment, ci am rămas pe culoar, simţind nevoia să admir drumul stând în picioare, cu vântul fluturându-mi buclele şatene. Simţisem îmbrăţişarea lui pe la spate, îl ştiam acolo, lipit de mine, cu buzele sale sărutându-mi gâtul, spunându-mi că era lângă mine.
Am închis ochii şi am zâmbit. Trebuia să fie pentru ultima oară când îl simţeam străpungându-mă şi ieşind la iveală. Trebuia ca el să rămână fantezia din mine.

P.S: Creatie dedicata lui Lauren.

Buna, Claudia. a hug

Stiu, nu am mai trecut de foarte mult timp pe aici, insa iata-ma. ^^ Imi place foarte mult lucrarea ta si felul in care descrii. Mi se facuse pielea de gaina la final, in vagon. Scuze ca nu am mai trecut, am fost prinsa in scoala si in problemele familiei. In fine, ador lucrarea ta si abia astept s-o faci si s-o postezi si pe urmatoarea. Te-am pupat.:*

Ma nebuno! Eu ti-am zis ca realitatea trebuie sa te izbeasca grav ca sa iti dai seama ca am perfecta dreptate. Stiu, sunt o javra, dar realitatea e si mai javra. Bine, nu mai Javra ca Lauren. Nimeni nu o poate intrece. Si da, are perfecta dreptate in ceea ce ti-a spus. Nu ai fi putut scrie asa ceva daca nu ai fi simtit asa ceva. Deci, inca o data: Ti-am spus eu. rolling on the floor

Bine, hai ca deja risc sa iti las un comentariu mai mare decat creatia ta.
Nu uita ca esti un geniu si ca de asta te iubesc. Dai si pe la mine cu un anunt la creatia urmatoare.
Bisous! kiss

Mulțumesc pentru dedicație! Dacă cineva merita să i se dedice o astfel de creație, categoric eu eram aceea. Nu sunt arogantă acum, ci zic doar că această lucrare se potrivește extrem de bine cu viața mea. Când ai descris faptul că ea îl simțea îmbrățișând-o mi-a venit să plâng pentru că și eu am avut un astfel de sentiment, dar n-a durat mult impresia mea că puteam să fiu fericită doar simțindu-l lângă mine. Eh, oricum, ador această creație, se vede că ai pus mult suflet în ea. Ești extrem de talentată și scrii superb chiar dacă ești prea proa*tă ca să îți dai seama.

Sofisticato, tu ești javra absolută, nu eu, așa că „taci naibii din scris”! =))))))))

Geniu malefic si nenorocit. (D) A iesit inspiratia la iveala, 'ai? No bine, te iert pentru asta, dar in niciun caz pentru faptul ca ai descris atat de bine toata... chestia aia. Zau, nici nu stiu cum s-o numesc, caci clar este ceva genial, insa inca ma gandesc la ce nume merita cu adevarat. Trecand insa peste aberatiile mele, mi-a placut la nebunie - da, cum altfel? Nimic nou pana acum. Cred ca momentul de final a fost mai mult decat bine conturat, cred ca am simtit fiorii, desi nu stiu ai cui erau si mi-am dat seama cat de intens tre' sa fi fost momentul in care ai scris toata grozavia asta (na ca i-am gasit un nume), intrucat a fost oarecum un ritual erotic. Mai mult sau mai putin. lough

Asadar, acestea fiind spuse, sa ne mai aduci si sa ne satisfaci iar apetitul literar, poate si de alte feluri, si sa ne uimesti ca de fiecare data. Te pup. :* (D)

Pentru numele lui Dumnezeu, tu copil perfect înzestrat cu atâta talent, cum de ţi-a venit o idee atât de genială? Ador ce ai scris, este atât de romantic şi atât de emoţionant. Nici nu ştiu ce să mai zic, dar în orice caz n-o să las comentariul ăsta care a început atât de minunat să se ducă pe apa sâmbetei, deci o să continui. (D)

Sfârşitul a fost... grozav, mi-a plăcut la nebunie, mai că mi s-a făcut pielea de găină la tot ce-ai scris acolo! Ador sentimentele de genul şi cum s-a mai zis aici, nu ai fi scris asta dacă nu ai fi simţit. Felicitări pentru această creaţie minunată! in love

Tastez în faţa unui monitor, vărsându-mi nervii pe o foaie de hârtie a cărei vieţi a încetat astăzi. Pixul meu a penetrat-o şi a ucis-o. Lăsându-mi gândurile cu o notă de perversitate la o parte, am decis să îmi deschid sufletul şi mintea şi orice aş mai avea, în faţa voastră.

Cu toţii cred că avem acele zile în care am sparge capul oricui, din cauză că avem o dispoziţie proastă, datorată unui eveniment total necunoscut. Fix în acel moment apare şi un prieten bun, punându-ţi cea mai enervantă întrebare doar aşa, ca să îţi pună nervii la încercare: „ce faci?”. Te enervezi, dar singura fărâmă de judecată îţi spune să îi dai răspunsul sec şi simplu: “bine”. Urmează a doua cea mai enervantă întrebare: “ce-ai făcut azi?”. Cu alte cuvinte, observă nu eşti în stare să porţi o conversaţie normală şi totuşi continuă, punând paie pe foc şi provocându-te la o discuţie seacă şi fără importanţă. Au fost atâtea, aceea nu ar avea nimic diferit. După ce realizează şi omu’ *într-un sfârşit, da* că tu nu ai chef de toate bazaconiile sale, se retrage cu faimoasa replică: “vad k nai chef de vb. Te las.”. Dacă îi vezi scrisul, te pocneşti în cap, dar atunci când realizezi că tot el s-a supărat pe tine, mai că îţi vine să îl împuşti pe el şi mai apoi pe tine, că na, e mai mişto acolo jos decât acilea, la pârnaie.

Şi acum mă întreb de ce toţi vor să fie aşa banali, întrebându-te ce faci şi sfârşind conversaţia într-o notă dramatică. Ce ai putea face stând în faţa unui calculator? Respiri, nu? Oh, da, dar cretinul n-are minte să îşi dea seama că tu chiar faci un lucru important atunci când el te întrerupe cu neruşinare.

Idioţilor... *nu că aş bate vreun apropo sau ceva*

“vad k nai chef de vb. Te las.” <= vezi k ai inceput prop. cu litera mare shi ai folosit punkt nu se prea practica acest lukru in zilele de azi

kel mai mult din creatya ta imi plake acel apropo foarte subtil spus la final . face toti banyi. am trecut shi eu prin acest moment care ma tampit.

Vai, greu e sa vorbesti incorect. Mi-a luat 5 minute sa tot corectez. What should i say, Clau? I feel you, sis. Imi place mai ales modul in care ai scris; foarte sictirita, plictisita, nervoasa maybe? M-a amuzat apropoul acela cel mai mult.
Ce fara sens e comentariul asta. O sa ma opresc aici.

Tu geniu mic şi fenomenal, cât de fain a putut fi finalul. Într-un fel m-a amuzat creaţia ta, dar totuşi a avut şi o notă de seriozitate. Mi-a plăcut tare mult lucrarea şi felul în care ai conturat-o. Îmi place că îţi exprimi sentimentele alături de noi. Dar în orice caz, a fost surprins momentul cel mai comun din viaţa unui adolescent, dar ai să vezi că aceste zile vor trece şi vor veni altele mult mai bune. a hug

Subiect: Re: Pecetluire în amiază Lun 02 Sept 2013, 01:26

Înainte să regreţi că te-ai născut în România

Gandeste-te ca acum ai fi putut trai in Irak, izolat in casa, alaturi de mama ta, rugandu-te ca tatal aflat pe front sa mai supravietuiasca inca o zi. Gandeste-te ca ai fi putut sa te nasti in Africa, unde sute de copii mor de foame si nu indraznesc sa spere decat la faptul ca maine, un suflet bun se va indura sa lase de la el si sa le ofere hrana. Realizeaza ca ai fi putut fi nascut in Turcia, unde mama ta ar fi fost batuta de propriul sau sot, unde ai fi stat sa te intrebi, care din cele zece sotii ale tatalui tau este, de fapt, mama ta. Realizeaza faptul ca acum ai fi putut fi intr-o tara civilizata, ca Germania, insa und ear mai fi acea nebunie de adolescent in care simti ca trebuie sa te distrezi? Probabil ar fi izolata, iar acum ai fi fost un snob “civilizat”, insa lipsit de aventura. Ce s-ar fi intamplat daca ai fi fost nascut in perioada lui Hitler? Probabil ai fi fost gazat si nimeni nu si-ar mai fi amintit de tine. Daca ai fi trait in Japonia sau Chile, unde au fost inregistrate cutremure devastatoare, daca locuinta ti-ar fi fost luata de furia unui Tsunami?
De ce urasti atat de mult Romania? Poate economia nu e cea mai favorabila, poate taxele sunt mari, insa parintii nu ti-au murit in razboi, casa si familia nu ti-au fost luate de un Tsunami si nici nu cred ca ti-ai luat vreo amenda daca ai tipat in strada ca te-ai saturat de ceea ce viata iti ofera. Cred ca ai un acoperis deasupra capului, ai o familie si ai ce manca, din moment ce ai ajuns sa citesti asta :)

Subiect: Re: Pecetluire în amiază Lun 02 Sept 2013, 02:51

Ai avut o lucrare cât se poate de directă, la obiect, care m-a pus și pe mine pe gânduri. Nu o să mă leg de gramatica ta impecabilă și de modul în care reușești să-ți exprimi ideile, pentru că totul e fără rost, singurul lucru pe care l-aş face este să mă repet cu tot ce ți-am zis până acum și în același timp să mi se întărească complimentele pe care ți le-am făcut adesea. Revenind la ideea lucrări, cred că ai fost stârnită de mai multe păreri că România e o țară de rahat. M-am bucurat să văd că cineva nu gândește ca toți ceilalți și își expune punctul de vedere, care e total adevărat. Mi-a fost mereu gândul că imediat ce termin universitatea să mă car din România, și da, o voi face în continuare, dar sentimentele o să fie diferite de până acum.
De acum încolo te rog să mă anunți când postezi, dacă nu îți voi verifica eu săptămânal topicul.

Subiect: Re: Pecetluire în amiază Lun 02 Sept 2013, 08:24

Ei da, asta e o atitudine buna pentru noi, cel putin azi. Nu stiu de ce, dar in ultima vreme am fost cam deprimata, fara motiv chiar, iar aceasta lucrare a ta m-a pus pe ganduri si m-a facut sa realizez niste chestii. Iti multumesc ca scrii din cand in cand asemenea creatii, caci de ele este nevoie pentru a mai ridica moralul unora si altora si pentru a deschide si mai multi ochi. Eu n-am ce-ti spune in afara de multumesc ca existi si ca impartasesti cu noi, picaturi de intelepciune ca acesta. :)

Subiect: Re: Pecetluire în amiază Mar 24 Sept 2013, 22:28

Xerox.

Este deja cunoscut faptul ca nu mai poti iesi in lume nedichisita in fata oglinzii timp de o ora sau doua, de la caz la caz. De fapt, poti iesi, insa toti se vor uita la tine, te vor arata cu degetul si vor incepe sa susoteasca pe la spatele tau, comentand, incepand de la banala coada de cal, si pana la unghiile de la picioare vopsite cu un alb sau roz-pal. Deja nu mai esti normala. Nu mai faci parte din tiparul: par indreptat cu placa zilnic, sprancene arcuite, desenate pana la urechi, gene date cu cinci straturi de rimel, ten plin de fond de ten pentru a capata o nuanta ciocolatie, decolteu pana la buric, tocuri de zece centimetri fara a sti a merge pe ele, colanti cu cruci sau cranii si cu playlist-ul plin de manele. Oh, sa nu uitam de unghiile roz/verde/galben neon, nu pot fi uitate. Nu am nimic cu cei ce asculta manele, este un stil muzical pe care multi il asculta si nu sunt eu cine stie ce personalitate, pentru a le interzice sa asculte astfel de melodii, insa pana acum un an, toti cei ce ascultau manele, ii criticau pe cei ce purtau cranii, tinte, cruci si asa mai departe, ii aratau cu degetul facandu-i "satanisti". Oh, dar ce frumos este sa evidentiem si mai tare spiritul de turma. Deja incepeti sa deveniti stresante, caci toate va conduceti dupa acelasi tipar. Nu mai pot sa trec de o strada, fara a vedea cel putin cinci fete aranjate, machiate si imbracate in acelasi stil. Devine agasant si sentimentul de deja-vu nu te mai paraseste. Si totusi, pe aceasta cale, tin sa le felicit pe fetele dupa care nu se intoarce capul pe strada, insa pot face cativa prieteni sa se indragosteasca de ele. Se dovedeste cu adevarat ca frumusetea mai porneste si din interior, nu doar din xerox-urile de la coltul strazii. :)

Subiect: Re: Pecetluire în amiază Mar 24 Sept 2013, 22:37

Doamnee, nici nu ai idee cat de mult poate sa imi placa creatia asta a ta! Este totul atat de adevarat!! Ei vor doar ce e la moda, wife. Tu ai zis treaba cu manelele, eu ma gandeam la cea cu Gangnam style. Toti urasc asiaticii, sunt ciudati, nu-i inteleg, dar cum o melodie e in top, cum hop!Iubesc piesa asta. M-au acrit spusele lor, nu mai stiu ce tampenie sa le mai placa.
Lasandu-i pe ei la o parte, tu esti o scriitoare extrem de talentata si intotdeauna o sa fii ca un model pentru mine. Esti absolut minunata! Te pup!:*

Subiect: Re: Pecetluire în amiază Mar 24 Sept 2013, 23:18

Esti un geniu mic, zau asa. <3 Tare adevarat a fost tot ce-ai spus aici, mai ales ca in ziua de astazi intalnesti tot mai multe persoane care se comporta dupa criteriile insirate de tine. Nu zic, unora le sta bine, le permite silueta, nuexagereaza si sunt totusi in trend. Sunt insa tipele alea care, desi trupul nu le este tocmai bine slefuit si nici nu au un chip care sa le ajute, tot vor sa fie la moda, sa aiba cele mai noi si excentrice chestii si sa le rada tuturor in nas.
Pacat ca ajungem sa ne comportam de parca am trai in turma si nu ca indivizi independenti de restul oamenilor. Mersi. <3 kiss