Bine, stiu ca am zis ca nu voi da in veci pe acilea pe post de scriitoare, dar uite-ma!
M-am decis sa scriu si eu ceva.
Enjoy(or not) and please let comment.


O serie de bătăi scurte si repezi în uşa biroului octogonal...O replică, fiind în aceeaşi măsură permisiune, cum era şi afirmaţie, dar şi întrebare:
-Da...?
-Aţi trimis după mine, Tsunade-Sama?
-Ca în totdeauna la fix... Mi-aş putea regla ceasul după tine, chit că nu am unul... Dar să trecem la lucrurile serioase, Sakura. Nu te priveşte în mod direct, dar din moment ce am auzit că Naruto are în cap să mai plece o dată după Sasuke, m-am gândit că ar fi bine să te anunţ că nu are sens să se obosească degeaba. Uchiha Sasuke...
-Da, doamnă, ştiu. „E un criminal. Trebuie ucis. ”. V-am auzit vorbind cu un cap-pătrat din ANBU...
-Cap-pătrat? Ei, da...
Femeia părea uşor amuzată de modul în care fata alesese să-i numească sursa prin care afla majoritatea lucrurilor ce mişcă împrejurul Konohei. Apoi dădu puţină atenţie şi restului propoziţiei.
-M-ai auzit vorbind cu Căpăţâna Pătrată? Şi cum s-a întâmplat asta? întrebă Tsunade, uşor sarcastică.
Ceva îi spunea Sakurei că aşa avea să îi rămână porecla acelui individ din ANBU.
-Sakuraa...? intonă Hokagele, deja enervat.
-Ce? Ahm, da, păi, aveam ceva de întrebat în legătură cu o serie de plante necunoscute şi o tehnică cu care mă chinui de nişte săptămâni bune, dar, până la urmă, le-am dat de cap. răspunse Sakura, sigură pe ea, lucru care nu lăsă în mintea Sanninului nici o urmă de dubiu cu privire la faptul că acesta era adevărul.
-Ok, Ok... Căpăţâna pătrată a spus ceva despre cum încă nu are oamenii potriviţi să omoare un Uchiha, mai ales după ce au aflat că Itachi i-a transferat băiatului Mangekyou şi alte flecuşteţe mortale ca ăsta...
-Atunci, Sasuke e... e viu?
Vocea fetei cu părul roz tremura, într-ucâtva.
-Ah, Sakura...oftă Tsunade, cu o notă de tristeţe în glas.
-ŞTIU! se pierdu ea cu firea.
-Eşti conştientă că nu avem cale de mijloc?
-Da. De aceea cer să îmi permiteţi să mă duc şi eu în misiunea destinată ANBU-ului, aceea de a îl ucide pe Sasuke.
Al cincilea Hokage afişă o figură nelămurită, clipind des.
-Păi...Nu...Ai să încerci să îl convingi să revină şi eu am nişte dovezi că e...
Dar nu mai apucă să îşi termine propoziţia.
-Pardon? A încercat deja să mă ucidă şi nu o dată. Ce mai e de salvat în băiatul ăsta, eu nu văd.
-Sakura, am hotărât că nu –
În acea secundă, un membru ANBU ateriză în birou.
-S-a inventat ciocănitul la uşă! Ştii, e tare folositor. insinuă Tsunade, scoasă din pepeni. fără să se întoarcă spre invitatul...sau, mai bine zis, neinvitat.. Căpăţână pă...Ah, lasă. Tu erai? Ce e?
-Ne trebuie un medic-nin în echipă, care să se poată apăra singur şi m-am gândit....
-Eşti sigur că ai gândit? i-o tăie Tsunade, ştiind ce va urma. Că eu am nişte dubii...
-Doamnă, interveni Sakura. Nu daţi dovadă de egoism. Sunt eleva dumneavoastră, la urma urmei. Mă duc. Pentru Konoha, accentuă ea, nu pentru Uchiha Sasuke.
-Mmm...
-Asta, la ea, e un fel de: Urăsc momentele când are dreptate... îi explică Sakura lui Căpăţână pătrată.
-Bine. Pătrăţel, ţi-o las. cedă Tsunade. Sakura, el e Noka...
-Ce? Ba nu...protestă individul, care deja era în ceaţă, neînţelegând când fusese promovat la "Căpăţână Pătrată".
-IDIOT INCURABIL, PENTRU MISIUNE! lătră doamna.
-Corect. Ceva îmi spune că dacă nu o şterg acum, nu o voi mai putea face vreodată.
Apoi Noka se întoarse spre Sakura:
-Uchiha e un tip al dracului de periculos, deci începem imediat ce găsesc ultimul om din echipă...
-Pe cine? se interesă Tsunade.
-N-am habar... bodogăni Noka. O să ştim când îl găsim...
-Păi grăbeşte-te!
Dar „Pătrăţel” deja dispăruse.
-Vorbesc la pereţi? Mai bine decât cu incompetenţi. Eşti liberă, Sakura.
Fata zâmbi într-un fel straniu..
-Îmi voi pregăti din timp otrăvurile.
___________________
This is it...

Asa...precum ti-am spus deja, m-ai lasat cu gura cascata, aproape la propriu
Deci e supeerb! E din Naruto Shippuden sub varinata lui Kasumi! Fenomenal. N-am nimic de criticat! Astept nextul, pup!

kasumi imi place foarte mult. Te astept cu un next, cat mai repede!

Arigatoo! Stiti? Nu sunt sigura dsaca sa fie sau nu Happy-Ending... Voi cum ati vrea?

Pana atunci am dat un edit later acestui post, pen] ca am terminat caăitolul doi si nu mai astept sa il pun maine...


Capitolul 2


Sakura avea pe chip un zâmbet straniu…nu, înfricoşător…nu, îngrozitor… Nu, doar nebun.
-Timpul răzbunării, Sasuke…şopti ea, pe un ton care ar fi fost capabil să dovedească la orice oră din zi şi din noapte că fata nu mai era întreagă la cap.
-Sakura! SAKURA!
Un băiat blond alerga de nebun pe hol. Reuşi să pună o frână care, deşi era puţin întârziată, fusese suficient să ajute considerabil la evitarea unui contact violent cu fata.
-Mm?
Lui Naruto îi fu strecurată o sumă respectabilă în buzunar.
-Poftă bună. spuse ea, scurt.
-Ce? Bani de Ramen? Ura! Ia stai! se precipită el. Tu vrei să scapi de mine?
-Da. răspunse cu o sinceritate incontestabilă, Sakura, îndepărtându-se.
-Nu are sens. Am aflat. Vor să îl ucidă pe Sasuke! Poţi să crezi?! Ah, idiot! De ce am zis asta? Nu plânge, bine? Nu îmi place umezeala.
-Să plâng? Din contră. Era şi timpul. Mă duc şi eu.
-Să ce? Nu...Nu, nu, nu... TSUNADE-SAMA, Sakura a înnebunit, la naiba!
-Ah, Naruto, nu mai fă atâta caz. Am motivele mele şi te asigur că nu am fost vreodată mai lucidă decât sunt în aceste momente.
-Mo...motivele? M-am prins! Un discurs luung şi plicticos însoţit de un speech lacrimogen. amândouă bine-plasate, îl vor face să îşi revină. Da...Nu? Nu?
-Chiar aşa prostesc acţionam în trecut? se miră Sakura, apoi închise uşa clădirii în urma ei, lăsându-l pe băiatul blond cu ochii în soare şi îngropat până peste urechi în incapacitatea de a pricepe ceva.
-Felicitări, Sas’ke...bodogăni el, în urma plecării fetei. Şi asta şi-a pierdut capul din cauza ta.

În zilele care au urmat, Sakura nu a mai primit nici un semn de viaţă de la Capul Pătrat...Nu că ea ar fi manifestat cea mai mică urmă de interes în a-l găsi şi a vorbi cu el.
Săptămâna aceea a plouat în continuu. Fata a decis să profite de timp pentru a se antrena. Între două încercări(care Rareori rămâneau la rangul de încercări) de a practica Tehnici medicale noi, îşi căsea în totdeauna loc o oră în care fata îşi îmbunătăţea atacurile, aruncând cu Kunaiuri de la distanţă, atunci când ţinta statea pe loc, atunci când ţinta era în mişcare şi, mai ales, atunci când:
-posibilele ţinte erau mai multe, dar numai una era cea corectă.
-şi ea, şi ţintele, erau în mişcare
-vântul nu era deloc prielnic
-distanţa între ea şi ţinta corectă era una foarte mare
-şi punctul cel mai important: Sakura avea ochii închişi.
Fata îşi luase aceste precauţii, conştientă fiind de abilitatea lui Sasuke de a folosi diverse tipuri de Chidori şi Sharingan. Cum spusese Tsunade, flecuşteţe mortale.

La exact două zile după aceea, în vremea amiezii, când norii de plumb curgeau prin cerul ferestrei de al cărei pervaz interior se sprijinea Sakura, Cap pătrat îşi permise să intre.
Sakura, care avea ochii închişi, luă un Kunai otrăvit, la repezeală, aruncând cu el înspre uşă, dar îl rată pe bărbat cu vreo zece centimetri.
Deschise ochii, evaluând situaţia şi, fără să dea bună-ziua sau să îşi ceară scuze, spuse, ca pentru ea:
-N-am precizie destulă.
-La dracu’ puştoaico, era să mor de inimă! exclamă Noka.
-Eu ce crezi că era să fac, în momentul când ai intrat în casa mea, fără picătura de bun-simţ necesară ca să baţi la uşă? i-o întoarse fata.
-Să mă ucizi...boscorodi el. Ultimul om din echipă e Neji Hyuuga. Fă-ţi. bagajele şi mişcă-ţi fusta aia scurtă.
-Idiot pervers... scăpă fata printre dinţi, trântindu-i în braţe o dita-mai valiza.
-Ce...? începu el
-Doar nu te aşteptai să o car eu?
-Ai devenit o mică profitoare vicleană...zâmbi, în colţul gurii, Pătrăţel, în timp ce Sakura îşi îmbrăca haina de ploaie cu căptuşeală dublă.
-Aşa e.
-Doamne fereşte, dar ce ai aici? se interesă ciudatul personaj cu masca asemănătoare unui cap de mâţă.
-Lucrurile de care am decis că trebuie să dispun în această misiune nu te privesc. veni răspunsul, în timp ce fata moşmondea prin beznă după sticluţele de otravă. Aici! remarcă ea, cu satisfacţie, băgându-şi în unul din multele buzunare o cutiuţă de lemn. Acum, te rog, spune-mi că aveţi o cât de vagă idee despre unde e criminalul ăsta. adoptă Sakura un ton gen „Mă înconjoară idioţi...”.
-N-am avut nevoie, ne-a găsit el. replică, nonşarlant, Noka.

Deci e suuper tare. Iar Sakura are o amestecatura de caractere : Putin din ironia lui Naruto si foarte mult sarcasmul lu' Sasuke amestecat cu o indiferenta a la Itachi si narat de Kasumi. Ce poate fi mai bine?
Abia astept sa creezi si nextul!

ce tare e....asteptam nextul....gambate

Iaca nextu :P
Nu e stralucit, da` io zic ca merge...

Capitolul 3


-Trebuie să fii nebun! strigă Sakura.
Mergeau deja de câteva ore prin ploaie, iar fata era sigură că văzuse de 12 ori (cel puţin) acelaşi bolovan.
-Nu, pe aici e...insistă Noka.
-Negativ...oftă, plictisit, Neji Hyuuga. Idiotul nu e în raza Byakuganului...
-Recunoaşte, porunci o femeie înaltă şi suplă, cu ochii verzi şi părul lung, negru, împletit într-o coadă complicată la spate. Ne-am rătăcit.
-Ba nu e aşa, Hara! Mai scuteşte-mă, ştiu zona ca pe propriul buzunar.
Hara strecură mâna în buzunarul tipului, scoţând o bombă cu fum.
-Deci acolo era! exclamă el.
-Teoria cu „Îmi cunosc buzunarele” cade. îi aduse la cunoştinţă ea, afişând un zâmbet distrat şi poftindu-l, printr-un singur gest, pe Pătrăţel să se uite la bolovanul pe lângă care mai trecuseră deja de prea multe ori. Nu pot crede că Tsunade a fost în stare să ne lase pe mâna cuiva ca tine pe o asemenea vreme!
-Eu...
-Cap-Pătrat? îl întrerupse Sakura. Pot să ştiu ceva?
-Te rog! zâmbi „ghidul” (lucru invizibil, datorită măştii), uşurat că scăpase de predicile Harei.
-Ai afirmat că Uchiha ne-a găsit el pe noi... Atunci noi de ce am plecat, aşa, ca după el?
-Nu vrem să îl lăsăm să lupte pe teren propriu şi nici el nu vrea să ne lase pe noi, aşa că...
-La cum îl ştiu pe Sasuke, medită Sakura, tot pe terenul lui propriu vom ajunge.
-M-am gândit la asta... dar nu.
-Nu ce? îl întrebă Hara Noka.
-Nu eu am vorbit...spuse acesta.
Sakura nu mai ezită. Se întoarse repede pe călcâie şi aruncă un Kunai.
-Au.
-Nu mă scuz, Sasuke, dacă la asta te aşteptai...
-Perspicace, Sakura...
-Mersi, dar nu am timp să schimb complimente cu tine. Plus că eu nu lupt.
-Aha, deci eşti medic-nin? Şi doar i-ai pus în gardă pe nătăntolii ăştia? Mmm...
-Nătăntolilor, se folosi Sakura de replica lui, pentru a se adresa celorlalţi, vă prezint ţinta voastră. Mult succes.
-Ce? Atât? Sunt decepţionat, glumi Sasuke. Nu tu speech lacrimogen, nu tu discursuri lungi, nu tu înjurături la adresa mea şi vorbe pe care apoi spui că le regreţi...
O altă siluetă apăru de după copaci, sub întruchiparea unei fete cu ochii albaştri şi părul şaten, destul de scurt.
-Sasuke, ce vor ăştia de la tine? Şi de ce a vrut să te rănească paraşuta aia?
-Paraşută? zâmbi Sakura, cu o uşoară nuanţă de interes în glas. Îmi place ce părere i-ai dat papagalului tău vorbitor despre mine.
-Nu e papagalul meu, spuse, plat, băiatul.
-Nu, aşa e, e căţelul tău, rectifică Sakura.
Fata aruca un alt Kunai şi în direcţia noii-venite. Sasuke se postă între ea şi Kunai, acesta din urmă fiind prins, deşi nu cu uşurinţă.
Sakura zâmbi, din nou.
-V-aţi cuplat? Bine. Ţii la ea? Şi mai tare. Atunci trebuie să o ucid pe ea întâi, apoi ai să pricepi de ce vreu să te omor pe tine...
-Sasuke, ce e cu fata asta...?
-Îmi calcă pe urme. Sunt impresionat.
-Ce vrei să spui, că înnebunesc? îl luă fata cu părul roz în râs.
-Nu, o luă el în serios. Spun că începi să realizezi că nu e atât de greu să ucizi. Uită-te la mine, l-am omorât pe frate-meu. adăugă, distrat. Din nefericire, nu prea am făcut bine, dar asta nu vă priveşte... Tot răul spre bine, pentru că am căpătat nişte şmecherii interesante de la el. Spre exemplu...
-Încideţi ochii! tună Sakura.
Brunetul începu să râdă.
-Ce? Nu, nu mă joc cu Tsukiomi acum...Îmi afectează vederea.
-Punct slab? şopti Sakura.
-Nu. Pe cand eram mici, tu erai aia mai matură şi care gândea mereu logic. Nu are sens să îl folosesc dacă nu am nevoie.
-Da... Ştii? Înainte să te omoare Nătăfleţii, vreau să aflu: Eşti, cumva, începu ea, cu ironie în glas, mai fericit că l-ai ucis pe Itachi? Nu pare să îţi fi folosit.
-NU ÎL ADU PE FRATELE MEU ÎN DISCUŢIA ASTA, CLAR!? Chidori Senbon!

oau interesant si frumos...asteptam nextul

imi place foarte mult...astept next-ul si speerrr sa fie un final happy and nice for every1

imi place foarte mult...astept cu interes next-ul si sper sa fie un final very happy and nice for every1

interesant

Arigatoo! Daca va place, mai astept un comm si clocesc si un next. Pana atunci, o sa editez...sau nu e nevoie. La fiecare comm al unui utilizator diferit, as vrea sa adaugati inca ceva: Happy-ending, sau nu? Dorinta voastra mi-e porunca

hello! uite si ultimul comentariu!!
acum pune nexxtul!!
super!! bravo

-Ce e aia Chidori Senbon? vru să ştie Noka.
-Ceva pentru care, ca să te fereşti de el, îţi trebuie mai multă viteză de reacţie decât ai putea avea. Plus că nici nu apuci să-l vezi…
-Şi cum ştii când te-a lovit?
-Faci “Au”. Ah, iluzie pe Sharingan…
-Ce?
-Sasuke măreşte suspansul… Cum ar veni, suntem filmaţi cu încetinitorul. Dar tot nu ne putem feri. adăugă Sakura, ca răspuns pentru propunerea rămasă mută a Harei.. Ia stai… Dacă ar fi o iluzie, teoretic nu am putea comunica între noi…
-Prea târziu.
-Prea târziu?! Da’ eu sunt singura care trebuie să gandească aici?!
Sasuke era deja cu sabia la gâtul unuia dintre cei aflaţi de faţă.
-Nu mişcă nimeni.
-Ucide-l. Scopul nostru, răspunse, rece, Sakura, e să mori tu. Pentru binele Konohei. Nu prea contează restul.
-Şi dacă fac aşa până vă ucid pe toţi?
-Nu umbla cu prostii, amândoi ştim că nu se va întâmpla, ţie îţi place să acţionezi diversificat.
-Ce bine mă cunoşti. Hai să încălzim atmosfera. Amaterasu.
Noka pica din picioare, aşa, pur şi simplu, urlând de durere, cuprins de flăcările negre.
-Unul s-a dus.
Situaţia asta cu greu putea fi numită roz, chiar şi de către cea mai optimista persoană. Erau cu unul mai puţin, într-adevăr, dar, vorbind de o luptă cu Sasuke Uchiha, se puteau deja considera în inferioritate numerică.

Între timp…

-Pentru Dumnezeu! sări Tsunade. Uşa m-a costat o groază de bani! Şi cine naiba te crezi să intri aşa la mine în birou?! urlă ea spre norul de fum ce îşi făcuse apariţia prin gaura unde, odată, fusese o uşă.
-O să mori. spuse o voce.
-Dă-i înainte. replică Tsunade, imperturbabilă.
Apoi, observă că norul de fum se risipise.
-Uchiha Sasuke? Nu trebuia să…?
-Tu mă crezi destul de prost ca să mă duc să mă consum într-o luptă unu contra zece? Ar fi uşor… dar fără sens. Pe când capul Hokagelui e ceva care merită efortul…
-Capul meu, da? Păi, nu arată bine fără corp… Cum ai trecut de gărzi?
-Uşor şi cu grijă. Dacă, mâine, jumătate din ei lipsesc, nu te obosi să strigi la restul, vor spune că nu m-au văzut. Chidori!
Dar atacul nu îşi atinse ţinta. Sasuke fiind lovit frontal de un pumn plasat excelent.
-Ai grijă, nemernicule, nu schimbi tu tencuiala!
-Sharingan!
Sasuke îşi trase sabia din teacă.
Peste nici cinci minute, amândoi arătau ca daţi prin maşina de tocat.
-Dacă Sakura luptă ca tine…am dubi serioase cu privire la longevitatea clonei mele acolo. Tsukiomi!
-Cum?
Al cincilea Hokage era cât se poate de dezamăgită de propria peroană. Fusese prinsă cu un asemenea truc simplu…
-Îţi prezint iluzia Sharingan primită cadou cu ocazia morţii fratelui meu. Aici, eu controlez timoul, spaţiul, chiar şi masa obiectelor.
Băiatul se multiplică. Acum, problema doamnei blonde cu temperamentul exploziv şi pariurile trecute cu roşu la categoria “Hobby-uri” avea o problemă de 5 ori mai mare. Şi fiecare dintre cei 5 Sasuke existenţi pentru moment, avea o sabie. Lucrurile nu decurgeau tocmai bine.
-Durerea fizică e o iluzie, zâmbi, încrezătoare, Tsunade.
Din nefericire, băiatul îi ştia punctul slab.
-Vrei să vezi că te pot face să sângerezi şi în realitate?
Hokagele rămăsese fără replică.
-Aşa şi credeam. Permiteţi, clona mea cedează. Nu te teme, mă întorc şi după tine.

Ce se poate spune? Echipa de ucigaşi se făcuse de ntoată ruşinea, fiind toţi bătuţi de clona lui Sasuke.
Sakura făcu repede un Jutsu medical, pe care îl lăsă să acţioneze independent. Se ridică, privindu-l pe brunet.
-Nimic mai puţin decât mă aşteptam de la tine. admise fata. Dar nimic mai mult.
Ea luă câte un Kunai între fiecare două degete. Desigur că toate erau otrăvite. Porni în atac, dar Sasuke nu se lăsă mai prejos, apelând la o stivă de Shurikenuri.
Era o diferenţă vizibilă între cei doi. Ea ataca cu uşurinţă, mânată de ură şi furie. Atacurile lui împotriva ei erau mortale, la o primă vedere. La o analiză atentă, se putea vedea cum tânărul Uchiha îşi rata mereu ţinta, apărându-se, în schimb, foarte bine. Din fericire pentru el, Sakura nu avea timp de această analiză.
Cu un atac rapid, fata îl răni grav pe Missing-nin, care îşi lăsase garda jos(şi care, acum era cel real).
El îşi adună forţele şi o imobiliză rapid. Îşi trase sabia din teacă.
-Să te ucid? Să te las vie?
-Nu îmi pasă. anunţă Sakura.
-Nu meriţi efortul. Nu te voi ucide..
-Ai ales…Prost.
Băiatul fu prins din nou de un fatal atac rapid, într-ucât Sakura apăruse în spatele lui.
“E mai bună decât…”începu, în gând, Sasuke, dar şirul de idei îi fu întrerupt de sângele care i se prelingea din gură. “…decât am crezut. Dar nu mă…nu mă va ucide.”.
Contradicţia veni din faptul că fata se pregătea să îi strapungă lui Sasuke inima, cu propria sabie.
“Mă urăşte…” sesiză el, cu zâmbetul pe buze. “Răzbunare? Nici pe aia nu am făcut-o bine, şi acum şi ea mă urăşte. Nu pot ieşi viu decât dacă o ucid… Dar nu p – ” AH!
Sakura îi înfipsese un kunai în mâna dreaptă.
-Te doare? Mă bucur. Şi iubita ta unde e? De ce nu te apără? Ai pierdut.
-“Nici nu ştii câtă dreptate ai. De ce am acţionat aşa?” AI DE GÂND SĂ MĂ UCIZI ODATĂ!?
Dacă situaţia ar fi fost alta, probabil singura scăpare a lui Sasuke ar fi fost să plouă, dar în momentul acela nu îşi permitea să exteriorizeze nimic.
-Asta era? Ţi-e frică de un pic de durere? Eu am trecut peste. În final…
-Nu. Ai dreptate… AH!
Alt Kunai, altă mână…
-Spune Adio, Uchiha.
Sabia băiatului urma să îi stăpungă pieptul…
Cu o viteză uluitoare, o succesiune de imagini în ceaţă defilară prin faţa Sakurei. Când reuşi să vadă clar, îl observă pe Naruto, cu mâinile pline de sânge, care…prinsese sabia.
-N-nu vrei să faci asta…o avertiză el pe fată.
-De ce nu, idiotule? Şi ţie, şi mie, şi Konohei, ne-a făcut ce ne-a făcut. Iar acum e un criminal…Unul mai mult mort decât viu, dar totuşi un criminal.
-Nu îmi pasă! De ce nu îţi aduci aminte decât asta? Vrei să uiţi momentele când am fi fost morţi fără el? Sakura, îl urăşti sau nu, eu nu te pot lăsa să îl ucizi.
-N-naruto?
Sasuke deja nu putea pricepe de ce era încă viu.
-N-Naruto, nu fi idiot.
-O să fie ok, da? Nu îndrăzni să-mi mori în faţă. Şi idiotul eşti tu.
-Chido…Chido…Chi…
-Niciun chidori, frăţioare, nu mai juca teatru… Sakura, aproape l-ai ucis!
-Ştiu. Asta voiam să şi fac!
Naruto îi vorbi lui Sasuke, ţinând în continuare sabia.
-Te urăşte?
-Aşa mi se pare.
Acum nu mai avea niciun sens să facă pe durul, nu?
-Îmi pare rău… Ah, măcar ultimul lucru pe care îl spun nu e unul fără rost…
-Ultimul? Ultimul pe naiba!
-Ba da, frăţioare…Sakura mă urăşte, iar Tsunade, ultimul medic-nin competent, e Hokagele satului pe care voiam să îl distrug…
-SASUKE!
-Ce sens are să urli la mine?
-Shinobi nu plâng…îşi repeta Naruto.
În faţa ochilor lui Sasuke se aşternu o ceaţă neagră.
-Misiune îndeplinită, spuse Sakura, cu satisfacţie. Mă duc să îi raportez lui Tsunade. Tu stai aici cu răniţii, Naruto. Mă întorc.

________________________________________________________________________________________________________

Bine, asta e sumbru. Nu va spun ce urmeaza. i nu incercati sa va faceti sperante, eu nu ezit sa imi omor personajele principale.

haI CA E TARE ASTEPTAM NEXTUL

Capitolul 5

-Ba stai aici! Nu pot să cred una ca asta, Sakura! Tocmai tu...
-Da, tocmai eu, replică fata cu calm. Ce parte din „L-am iubit, dar îl urăsc” nu poţi să înţelegi?
-Nu. Tu nu pricepi. Că l-ai ucis, asta nu ar fi nimic! Dar te-ai coborât, până şi tu, la nivelul lui. Te-ai lăsat purtată de ură!
-Ce? L-am ce? Nu, el s-a sinucis. Şi-a forţat limitele. Nu mă simt deloc vinovată.
Vocea ei suna ca un ecou, pierzându-se uşor în întuneric. Deocamdată, siguranţa în glas i se auzea tare şi clar. Aproape...
-Minţi. zâmbi Naruto. Ştiu că minţi.
Sakura îşi trosni cu zgomot falangele degetelor, nesiguranţa şi frica din glasul ei făcându-se nevăzute.
-Ce-i făcut e bun făcut, nu?
-Bun făcut? Ba rău făcut. FOARTE RĂU FĂCUT! Când o să...când voi...Nu...Nu, nu mă las condus de furie şi de ură. Şi totuşi meriţi înapoi toţi pumnii pe care mi i-ai dat.
-Stai aici. îl ignoră ea.
*
-Tsunade Sama!
Hokagele apăru, din spatele unei uşi.
-Sakura, nu te mai agita atât. O fată trebuie să fie o fată înainte de toate...
-...spuse doamna blondă amatoare de pariuri şi băuturi alcoolice.
-Sakura Haruno, asta a fost o dovadă totală de impoliteţe! lătră femeia, dând s-o pocnească pe fată.
-Uchiha e mort.
Palma doamnei blonde se opri la câţiva milimetri de ţintă. Tsunade îşi trecu mâna prin păr, zâmbind.
-Ei, asta schimbă multe. Cum v-aţí descurcat?
-Grupul de ucigaşi are onoarea compromisă. Sasuke i-a făcut totuna. Şi mă gândeam că puteţi veni să mă ajutaţi cu el, dumneavoastră fiind un medic-nin cu mult mai competent decât sunt eu.
-I-ai lăsat acolo, cu Uchiha?
-Nu, i-am lăsat acolo cu Naruto.
-Şi mai rău. Hai.
Tsunade ieşi ca o tornadă, lăsând în urmă biroul, al cărui uşă se trântise cu zgomot de perete. Sakura îşi spuse că nu o mai văzuse niciodată pe bătrâna doamnă blondă alergând aşa. Trebuia să fie lată de tot.
Sakura începu să alerge şi ea. La nici cinci minute, înainte ca zona unde se luptaseră cu Sasuke să apară în câmpul lor vizual, fata putu auzi un strigăt, tare şi clar:
-RASENGAN!
-Ce e, Naruto? zâmbi ironic Sakura. A înviat Sasuke?
-RASENGAN!
Bietul copac cedă sub presiunea furiei dezlănţuite a băiatului blond.
-Sakura, înţeleg să fii indiferentă, ironică, sarcastică, cinică, sadică, dar de-acum eşti crudă. îi atrase atenţia Tsunade, care deja se ocupa de răniţi. Căpăţână pătrată, ştiu că nu e o vacanţă în Hawaii, dar ce pot face eu dacă tu nu respiri, fiind prea ocupat să gemi?
-RASENGAN!
-Naruto, spuse doamna, cu regret în voce. Eu ştiu că eşti supărat, dar Sasuke e mort deja. Şi mă aştept să înţelegi că asta nu se putea face altfel...
-Ba eu mă aştept ca tu să fi avut suficienţi neuroni şi răbdarea necesară găsirii unei alte căi! explodă Naruto.
-Aş vrea ca al patrulea Hokage să fie aici...
-Dacă e mai competent ca tine, şi eu!
-Nu, zâmbi Tsunade, calm. Nu pentru asta. Pentru că el ar fi fost capabil să îşi consoleze fiul...Sau poate nici nu ar fi fost nevoie de asta, având în vedere extraordinarul lui talent de a trage de timp până când toate se întorceau după cum vroia el.
-Şi băiatul tipului ăstuia cine e?
-Tu eşti. Naruto Uzumaki, fiul celui de-al patrulea Hokage, pe numele lui, Minato Namikaze, şi al Jinchuuriki-ului cu 9 cozi dinaintea ta, Kushina Uzumaki.
-RASEN...ce? Mai spune...
-Ia uite, am ajuns în stadiul de bunică reponsabilă cu poveştile de dinainte de culcare.
-Mai spui sau nu?
-Da, bine... Tatăl tău a fost elev al lui Jiraiya, exact ca tine. Pe vremea când Jiraiya începuse să scrie, nici Minato nu prea se bucura de cărţile lui... Asta îmi aminteşte mai cu seamă de tine. Într-o zi, pe când Akatsuki o răpise pe Kushina, pe care el nu o ştia pe atunci. ca să se...ocupe de Nouă Cozi, lucru care ar fi curmat cu brio firul vieţii mamei tale, lui Minato i-a fost distribuită misiunea salvării ei. Care a fost un succes total. Atunci, taică-tu şi Kushina au devenit prieteni pe loc, adăugă Tsunade, cu un ton amuzat, ştiind că prin „prieteni” spunea mai mult decât prieteni, în momentul când el i-a făcut un compliment legat de părul ei, pe care mama ta nu părea să îl simpatizeze. Felul în care te porţi, temperamentul ăsta copilăros...e leit Kushina. S-a văzut pe loc că se îndrăgostiseră unul de altul...Tatăl tău a cerut-o în căsătorie(pe atunci era deja Hokage). Apoi, după un timp, când tu te născuseşi deja, Minato a avut de făcut o decizie teribilă, Jinchuurikiul din mama ta fusese eliberat de cineva – sunt uşor dezinformată la capitolul ăsta – şi făcut să atace satul. (Pe atunci, tatăl tău citise deja a mia oară prima carte a lui Jiraiya) A ales. A ales ca, cu preţul vieţii lui şi al copilăriei tale, să salveze satul, închizând în tine Vulpea, cu ajutorul Chakrei mamei tale. De ce am ţinut morţiş să fac paranteza despre carte? Tatăl tău a murit sperând ca tu să semeni, în determinare, voinţă şi dorinţa de a nu renunţa la visele tale, personajului principal din carte, pe care sigur ai citit-o. Se pare că dorinţa lui s-a îndeplinit...
Naruto se uita la Hokage ca la avioane. Auzise, dar nu putuse procesa sau înţelege.
-Al patrulea Hokage? Si...Sigur?
-Cum te văd şi cum mă vezi.
-Şi cu Sasuke ce facem? întrebă băiatul. În vocea lui deja se simţea un pic de disperare.
-Nimic.
-Atunci găsesc o cale. Singur. Chiar dacă înseamnă să învăţ un Jutsu interzis.
Naruto plecă val-vârtej, aprope plângând, mai mult de nervi decât de frică. Se opri brusc.
-AM ÎNŢELES!
Şi plecă mai departe.
-Vezi că Jutsul ăla interzis e la Orochimaru! îi aminti Tsunade.
-Ce faceţi, Doamnă?! Sunteţi cu capu’?! se interesă, cu ironie, Sakura.
-Nu. Absolut deloc.
-Păi l-aţi trimis la Orochimaru, de capul lui, după un Jutsu interzis.
-Nu chiar de capul lui.
-A, sigur, spuse Sakura, pe un ton impertinent. Are clonele.
În momentul acela, fata îl observă pe Itachi Uchiha, trecând în obişnita lui indiferenţă, pe lângă corpul neînsufleţit al fratelui său mai mic.
-Nu era mort? întrebă ea.
-Asta a crezut şi el, şopti Tsunade. Uite că nu e. Ţi-am zis că Naruto nu se duce singur.
-A plănuit(sau dumneavoastră) asta?
-Nu, doar am bănuit...
Itachi se opri la câţiva metri de Sasuke, zâmbind într-un fel ciudat, cu ochii închişi.
-Zâmbeşte? întrebă, în şoaptă, Sakura, surprinsă că asasinul presupus mort nu îi băga nici într-o seamă. Adică, vreau să zic, el zâmbeşte? E bolnav cumva?
Făcuse această remarcă în interesul de-al întărâta pe Itachi, dar acesta din urmă doar îi adresă lui Sasuke un „Acum ce ai mai făcut?” părând că nu realizează că frate-su e mort sau că nu e singur.
-Naruto, aşteaptă, spuse el, placid. Nu ai şanse cu Orochimaru de unu’ singur, pămpălică...
-Şi te-ai trezit tu mai breaz?! îi strigă Naruto, el fiind la vreo 300 de metri de Itachi, drept pentru care vocea lui se auzea ca din fundul unui butoi.
-Îmi forţezi mâna, îl avertiză asasinul, pe un ton plat, înaintând spre el.
-Mă doare în cot! Te mişti? Căutăm un Jutsu interzis la Orochimaru.
-Cauţi.
-Ca...caut?
-Da. Eu nu caut nimic la Orochimaru.
-Atunci de ce vii?
-Socoteală ne-ncheiată cu cineva.
În mod normal, nu ai fi scos nici cu cleştele vreo informaţie de genul de la Itachi, dar de data asta, consideră că tocmai tăcerea ar fi trezit suspiciuni.
-Alt motiv să cred că e bolnav...zise Sakura.
-Ba nu.
-Eu ştiam că Itachi e la fel de certat cu fra’-su cum e cu ANBU...
-X face un lucru regretabil, inexplicabil, oribil. El se ceartă cu Y. Y şi X se urăsc acum, dar numai în aparenţe, pentru că X a avut un motiv serios să facă ce a făcut şi Y ştie, chiar dacă îi e greu să recunoască. spuse Tsunade, apoi pufni în râs. Vezi tu, Sakura? Dacă e uşor să recunoşti, adevărul nu mai înseamnă nimic. Eu mă aflu în posesia unui adevăr pe care şi tu îl ştii. Pe care inima ta îl ţine viu şi pe care mintea ta îl neagă din toate puterile.
*
-Tsukiomi!
-Truc de copii... zâmbi Orochimaru, prins totuşi de Jutsu.
-RASENGAN!
-Au.
-RASENGAN! NISEN RENDAN. Odama Rasengan! Rasen-Shuriken! Summoning Jutsu!
În nici 15 minute, toţi oamenii lui Orochimaru erau jos.
-Mă duc să caut pergamentul ăla cretin. anunţă Naruto. Etajul 1. Nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu... Da! Ba nu... Etaju’ 2...Nu...nu...nici... Itachi, la naiba, câte camere are labirintu’ ăsta?
-Etaju’ 20, camera 506, spuse Itachi. Mi-a spus Orochimaru. Cu forţa.
-Începi să îmi fii simpatic, ştii?
-Mai spune asta odată şi doar unul din noi o să iasă viu de-aici, iar acela nu vei fi tu.
-Ce bou. Aşa... Camera...Camera...Asta-i?
-Nu. Ultimul etaj.
-Cum, la naiba, etaje? Suntem sub pământ!
-Nu are a face. Luăm liftul.
*
-Şarpe! Mangekyou Sharingan!
-Calmează-te, Itachi, Am spus nivelul 20. 20 negativ.
-Adică, să coborâm? Asta ar lua ore! Şi eu nu am nici 5 minute să mai pierd cu tine!
Dispăru.
-E agitat. concluzionă Sanninul.

Itachi apăru înapoi lângă Tsunade şi Sakura, îl luă din zbor pe Sasuke şi se făcu din nou nevăzut.

Tsunade îşi privi eleva.
-Nu îmi place cum miroase asta...
*
O imagine aducând cu camera celui mai dezordonat arhivar. Sertare zăcând pe jos, alături de stive de pergamente şi dosare.
„Hârţogăraia de pe lume şi nimic util” gândi Itachi, din mâna căruia pornea o ploaie rapidă de hârtii, mape de plastic şi obiecte contondente in raza cărora nu ţi-ai dori să stai. „Nu.”. Asasinul părăsi biroul octogonal şi coborâ două etaje, trântind de perete uşa unei alte camere care aducea a bibliotecă.
„Inutilă... Inutilă...Nici asta nu e...”. Apucă o carte, o deschise pe la mijloc, o privi o secundă, iar apoi o strânse mai tare în mâini, la el acest gest fiind echivalentul unui strigăt de bucurie. Rupse frumuşel o pagină, puse cartea la loc pe raft, lăsând restul camerei in dezordinea post-apocaliptică ce domina şi ieşi în fugă.

tare continua asteptam nextul

Mersi. Nu pot sa cred ca ai urmarit dita-mai capitolul... 4 pagini de word. Cred ca a fost tare... sacaitor.

nu sacaitor si minunat :>:D<:

frumusel..

Am avut cateva motive sa lipsesc, dar acum m-am intors!
Deci ficul tau e superb, original, si foarte amuzant..dar..(exista si un dar) este rapid. Deci sunt putin buimacita. Nu este foarte multa descriere ci mult dialog.
Este o succesiune rapida de evenimente, ca un film dat la viteza :)). Pleaca astia, apare brusc sasuke si toti sunt invinsi, Sakura il ucide, Naruto plange, Sakura se duce cu viteza luminii(dupa cum am inteles :)) ) la Tsunade, ea ii spune lui Naruto cine e, cu o viteza uimitoare. Era frumos daca descriai mai mult.
Imi cer iertare ca te critic, nici eu nu pun descriere prea multa. :)) Asa ca par o ipocrita. Dar sunt doar niste sfaturi pe care le poti ignora, daca vrei.
Ma ierti? :o3 Astept Nextul!

Aimi, nu te iert, pen` ca nu m-am suparat, criticile tale sunt constructive. A si, Naruto nu crede, de fapot, o boaba din ce a turuit Fosila-Sama, asa ca si-a racit gura degeaba... ma rog, vad eu cum fac.

mie una imi place chiar daca nu-i prea multa descriere.si ce?tre' sa fiti daca nu are multa descriere?eeeeeeeee poi ce?eu sunt si
pt fic[nu ma criticati ,va rog!}

Scuze, nu am mai avut voie la calculator.

Capitolul 6


Itachi zâmbi, lăsându-şi capul pe birou. Dar ce? Nu putea să mai zăbovească mult, totuşi.
Apusul se revărsa, roşiatic, peste întinderea mută. Un vânt domol risipea în aer petalele florilor de măr odată cu un parfum dulceag care îţi aducea aminte de ceva vechi şi drag din copilărie. Pe luciul cristalin al lacului din spatele casei, în care comori de mult scufundate îşi răsfrângeau strălucirea aurie, o libelulă – curcubeu de lumină – îşi odihni o clipă trupul.
El se ridică, părăsind camera.
Mai apoi, soarele căzu greu în puful norilor de după dealuri, lăsând greierii să curme liniştea aceea sfântă. Shinobiu-ul nu îi putea da de cap maldărului de hârtii împrăştiate pe jos. Privea în gol şi părea că vorbeşte singur.
-Ei, eu sunt în ceaţă. Tu ştii? Trebuie să fie...
Jutsu idiot! Smecherie mică şi colorată, de altfel inutilă, dar în situaţia dată, salvatoare de vieţi! Încercase de vreo 15 ori! Cu Sharingan, fără, cu amplificatorul ăla ciudat(alt Jutsu), cu Chakra lui şi cu a altora...
-Te joci...Te amuzi pe seama mea?
-Itachi. rosti Sasori, pe un ton categoric, dintr-un colţ. Realizezi că vorbeşti cu...?
-Ştiu. Dar uneori asta e ce îmi trebuie.
-Plouă? glumi roşcatul, doar el şi Itachi ştiind la ce se referea.
-Nu.
-Cum nu? Cu săgeţi mici, ascuţite la vârf şi înmuiate în otravă.
Pe chipul lui apăru un zâmbet de plăcere sadică.
-Nu îmi eşti de ajutor. îi aduse Itachi la cunoştinţă.
-Măi, da’ ştiu că e important. Mi se părea...
-Dacă ai suficientă minte, nu vei spune asta.
Itachi ieşi pe una din uşi, aducând o cârpă de praf. Luă una din foile ce zăceau pe jos şi, cu ochii în foaie, setat pe viteză turbo, începu să şteargă de praf orice îi ieşea în cale. Aruncă în aer o vază de pe o mică masă de lemn, şterse masa şi prinse vaza înainte ca aceasta să ajungă ţăndări, şi încă fără să îşi ridice priviea din ceea ce citea.
-Omule, ce e cu tine?
-Nimic. răspunse plat asasinul.
-Pariu că maică-ta ar fi vrut să ai mai des acest „nimic” atunci când erai puşti...
.Ce-am vorbit?
-Ştiu... îşi dădu Sasori ochii peste cap. Părinţii tăi nu se aduc în discuţia asta...
-...sau în oricare alta!
-Sau în oricare alta...
Itachi se duse lângă pat şi îşi puse mâinile una peste alta pe pieptul lui Sasuke, închizând ochii.
-Eşti invitat să ieşi. îl înştiinţă pe Sasori.
-Da? Biine... Spor la treabă. Sau poate „rupe-ţi un picior”.
Itachi înţelese pe loc aluzia şi decise să lăse piatra cum căzuse, fără să îşi bată capul.
-Nu reacţionează, bodogăni Sasori, lăsând uşa să fie trântită de vânt. E lată rău de tot.
Itachi întinse mâna dreaptă(care era deasupra) spre un scaun mic, rotund, fără spătar şi îl trase undeva la-ndemână, fără să se aşeze pe el.
Lovi apoi cu pumnul în uşa unui dulăpior suspendat pe un perete, făcând să cadă pe măsuţa de sub el o stivă de chestii.
-Nu e ciudat? Aşa facem toţi. M-ai întrebat odată, când erai mic, ce se poate câştiga din război, dacă îţi pierzi inima. Acum, te întreb eu pe tine. Mulţi gândim că nu e nimic de pierdut, că la sfârşit, ne mai avem pe noi, dar greşim. Începem războiul şi ne pierdem inima. Ne pierdem inima şi atunci ne pierdem judecata. Ne pierdem judecata, ne pierdem dorinţa Ne pierdem dorinţa şi ne pierdem scopul. Ne pierdem scopulşi ne pierdem pe noi. Şi atunci, în momentul când ne pierdem pe noi, ne pierdem prietenii. Atunci ne dăm seama şi credem că nu ne mai putem recupera pe noi înşine. Mare greşeală. Şi de obicei e ultima.
Itachi oftă.
-Şi-acum spunemi că nu te-a omorât o fată!
Uşa se închise în urma unui scârţâit prelung, iar Konan îi puse lui Itachi o mână pe umăr.
-Frumos. Păcat că el nu aude.
Asasinul făcu un singur pas înainte, moment în care mâna lui Konan alunecă la locul ei, şi făcu abstracţie de musafir, continuând.
-Aş fi tare curios să ştiu ce ai simţit tu. Pentru că, din proprie experienţă ştiu că secunda aceea de dinainte ca inima ta să se oprească ajunge să ierţi, să iubeşti, să râzi, să te întristezi, să speri, să visezi, să dăruieşti cuiva un zâmbet, să spui că îţi pare rău, dar, de asemenea, ştiu că degeaba toate astea, când nu ajunge clipa aceea de-o viaţă ca să îndrepţi greşelile vieţii de-o clipă prin care ai trecut, blestemând momentele când te prindea ploaia, în loc să mulţumeşti, ignorând florile întâlnite în drum, fiind nemulţumit de zilele cu soare „prea mult”, aşa cum obişnuim să ne plângem, în loc să zâmbeşti la gândul că e acolo şi că va străluci mereu, trecând nepăsător pe lângă pietrele de pe malul apei, în loc să observi că rămân neclintite, indiferent de valul care vine, nebăgând în seamă umbrele care urmau, tăcute, trecătorii, ştiind exact când e vremea lor. Şi în acest chip, nu ai putut învăţa de la ele. Am puterea de a-ţi mai da o şansă. Dacă o vei irosi şi pe asta, voi încerca să îţi mai ofer una, dar numai Domnul poate învinge cu adevărat moartea, deci nu te baza doar pe faptul că sunt aici pentru tine. Şi nu te gândi că mâine la ora asta o să poţi să poţi decapita la comandă orice pămpălău din drum, o să ia câteva săptămâni bune până să poţi să respiri din nou.
-I-Itachi? Sumimasen. îl întrerupse, nu prea hotărâtă, Konan.
-Hm?
-Akatsuki are nevoie de...
-Şi eu am nevoie de multe şi trebuie să mă strădui să le obţin. Aminteşte-i, te rog, lui Pain, că nu sunt eunucul lui.
-Să nu fii ce?
Femeia rămăsese fără cuvinte în faţa expresiei folosite de Itachi, care între timp îşi aminti de ibricul cu ceai de pe foc. Mâinile lui străluciră, pentru o clipă, de chakra, apoi se desprinseră de corpul băiatului, aducând pe faţa proprietarului lor un zâmbet satisfăcut.
Itachi opri aragazul şi, în aceaşi secundă, observă, cu un mormăit de neplăcere, balta semnificativ de mare care se formase pe gresia bucătăriei, drept de sub chiuvetă şi care, dacă ar fi trecut neobservată, ar fi putu să provoace nişte vânătăi originale de-a dreptul.
- Iar s-a spart ţeava aia? fluieră bărbatul printre dinţi.
Luă un mop din debara şi şterse rpede pe jos, apoi scoase dintr-un sertar o jurubiţă de cânepă şi se „ascunse” între uşile dulapului care mascau ţevile şi furtunurile de la chiuvetă. Şurubări repede ceva pe acolo şi ieşi, reuşind să dea cu capul de una din uşiţe. Konan îşi feri privirea, pentru a putea ascunde începutul unei jumătăţi de oră de râs.
-Te distrezi? o întrebă „instalatorul” cu seninatate.
-Eu... se sustrase cu stangacie Konan, iesind si lasandu-l pe Itachi de unul singur.
Acesta din unrmă era scufundat in gânduri, prioritatea momentului fiind modul in care ar trebui să reactioneze cu privire la vizita lui Konan şi incapacitatea lui de a se opri din filozofat. Din moment ce teoria cu Itachi, tipul dur, se dusese de râpă din punctul de vedere al femeii, avea de ales să continue să îl joace pe cel nepăsător şi lăsând existent riscul ca ..să „noutăţile” despre el să ajungă la conducătorul Akatsuki, sau să...să...ceva, cumva... S-o lase baltă. Konan sigur avea să îşi ţină gura.

*

Tsunade şi Sakura terminaseră în sfârşit acel du-te-vino constant printre răniţi.
-Ar trebui să ne asigurăm că cineva nu îl învie pe Uchiha. Vreau să spun, Naruto plecase atât de hotărât... oftă Sakura.
-Ar trebui să ne asigurăm că 3+5=9, încercă Hokagele să fie ironică.
-3+5 face 8, îi atrase atenţia fata, fără să sesizeze că fusese luată în râs.
-La fel de bine, faptul că Uchiha Sasuke nu o să se scoale brusc din morţi e aproape de adevăr, dar nu adevărul, îşi dădu Sanninul ochii peste cap. Eşti liberă.

Sakura ieşi din clădirea spitalului, cu gândul să plece acasă şi hotărâ să o ia pe calea mai lungă. Decise că o plimbare prin parc, la ora asta pustiu, i-ar face foarte bine. Tocmai se afla în dreptul celui mai înalt copac din parc, asta la vreo 200 de metri de portiţa pe care intrase, când un Kunai îi trecu prea aproape de cap pentru ca ţinta lui să fie alta decât cea pe care tocmai o ratase. Totuşi, abea intrarea spectaculoasă a celui de-al doilea Kunai, de data asta trăgând după el o bombă din acelea care iau foc şi care se trezi să se activeze fix lângă fată, reuşi să îi smulgă acestea din urmă un „Ce nai...!?”
Fumul se risipi iar Sakura văzu arma albă a cărei aparentă ţintă fusese rămânând înţepenită într-un gol de aer care...sângera?
Un personaj îmbrăcat în negru, cu chipul ascuns în spatele unei măşti rotunde, având un soi de model spiralat, apucă nimicul sângerând pe care fata îl peivise şi se făcu nevăzut.
:>:D<:

I-mi place mult ficul tau ideea este
original nu am mai intalnit-o pna acuma sper s-a nu
te lasi de el si adu repede next-ul te rog mult