CAPITOLUL 8


Autor POV

Intre timp, intr-o camera intunecoasa, ca cel mai intunecat abis, o liniste de gheata dainuia in atmosfera. In acest intuneric orbitor se poate distinge cu greu o silueta de barbat, avand o masca portocalie. La numai cateva secunde, linistea de gheata este sparta de sunetul asuritor al nui pumn avantat in birou. Cealalta silueta de barbat tresare usor la sunetul asurzitor al pumnului. Se putea citi usor nervozitatea mascatului dupa felul de exprimare si ochii sai ce erau umpluti de ura. In ochii celuilalt barbat se putea citi sentimentul de frica si uimire. Nu l-a mai vazut niciodata pe acesta asa de nervos.
-Zetsu...Trebuie neaparat sa mi-o aduci pe aceasta fata! Am nevoie de ea pentru planul meu. O sa ma ajute extrem de mult aceasta fata.
-Dar...Madara... E prea puternica si pentru mine...
-Nu stiu cum vai face, far mi-o vei aduce vie aici! dupa care iese din camera intunecata, trantind usa cu putere lasand in urma un sunet asurzitor.


Sakura POV

Era...o planta! Insa din cate observ nu este in niciun caz o planta oarecare. Este pe jumatate alba si jumatate neagra si mai are un fel de crengi...Imi pregatesc pozitia de atac, insa observ cu stupoare ca acesta ne invaluie intr-un fum precum un voal negru ca abanosul. Incerc sa lovesc in toate partile, insa nu pot rezista. Cad la pamant, intr-un somn adanc. Deodata vad o fantana arteziana aruncand mii de stropi cristalini de apa. O briza racoritoare imi inunda corpu-mi firav, facandu-mi parul rozaliu ca florile de ciresi sa zboare in toate partile. Din ploaia cascadei isi face prezenta o femeie suava, cu un par roz ca acadelele, buzele rosii ca sangele si ochii verzi ca iarba cruda a diminetii de primavara. In ochii acesteia se putea citi cu usurinta caldura si iubirea. Schitand un zambet sincer, din toata inima, vine spre mine cu pasi sfiosi. Imi prinde barbia in doua degete, facandu-ma sa ma uit in ochii ei de inger si la chipul ei jucaus, Aripile-i moi ii erau relaxate, iar rochia sa de un alb stralucitor imi atingea usor mana, simtind matasea fina a acesteia. Ea ma imbratiseaza calduros, facandu-ma sa-mi eliberez o micuta lacrima pe obrazul drept. Aceasta, vazandu-mi-o, o sterge usor, dupa care ii revine acelasi zambet gingas, Mainile ei catifelate imi mangaie usor obrajii facandu-ma sa tresar incet la micile sale atingeri. Este mama... Sarutul ei si-a facut prezenta pe obrazul meu neted, dandu-mi incredere si puterea de a lupta in continuare pentru ceea ce imi doresc. Deodata vocea cristalina de inger a mamei imi taie sirul gandurilor:
-Sakura... Iti este decis viitorul, Vei avea parte numai de fericire in viata, dragoste si intelegere...Insa pentru a ajunge la asta...trebuie sa iti gasesti idealul. Aceasta zi o sa iti schimbe viata total insa nu uita! Daca urasti vei avea parte numai de necazuri, insa daca iubesti va fi totul bine draga mea.
Dupa care dispare intr-un nor de fum. Interesata de ce se petrece prin jur, o iau inainte pana gasesc un biletel. Il deschid sfioasa, iar la vederea scrisului un semn de intrebare imi apare in minte. Pe acesta scria „Iubire”, insa nu apuc sa-mi continui drumul, caci simturile imi sunt acaparate de viata reala.


Ma trezesc buimaca, dandu-mi seama ca ma aflu in cutotul alta camera. Se poate vede prin voalul nesfarsit al intunericul cateva obuecte ale camerei. Omasa pe care erau asezate doua lumanari parfumate, un caiet si patul pe care sunt asezata. Deodata se deschide usa, iar pe aceasta isi face aparitia o silueta de barbat. Acesta poarta o pelerina neagra ca abanosul cu zeci de norisori rosii ca sangele conturati cu alb, semn ca este un Akatsuki. Se poate distinge usor in intuneric masca sa in care se ascundeau doi ochi rosii ca sangele. Incerc sa-mi activez Sharinganul insa...nimic...nu am nici pic de chacra. Privesc in gol timp de cateva secunde, insa gandurile imi sunt intrerupte de mascat, facandu-si aparitia vocea sa malefica.
-Ma asteptam sa fii mai neprietenoasa, dar cred ca imi va fi foarte usor cu tine, Sakura...
Ma intreb,Oare de unde imi stie numele...Cine este acest om misterios... Imi deschid usor buzele trandafirii si scot usor pe gura un „Cine esti?”, iar pe acesta determinandu-l sa se inece intr-un ras malefic greu de oprit. Imi venea sa imi arunc un kunai in acesta, insa cand imi duc mana la borseta mea, observ ca aceasta lipseste cu desavarsire. Dupa rasul malefic ce a durat extrem de mult timp pentru mine, acesta rosteste un nume ce m-a lasat socata...Acest nume fiind...Uchiha...Madara...Incerc sa il plesnesc, insa mana imi este oprita de mana sa fina ca de bebelus si de vocea sa spunand „Nici sa nu te gandesti”, dupa care ma trezesc cu o palma de toata frumusetea pe obrazul drept, incet trandafiriu prinzand o culoare rosiatica. Zvacniturile inimii imi accelereaza pe fiecare minut ce trece iar o cantitate mare de frica imi inunda simturile. Pentru prima data ma simt neajutorata. In fata lui simt ca nu sunt buna de nimic. O lacrima cristalina mi se prelinge usor pe obraz, lasand o dara de cristal in urma sa. Intreb incet, aproape doar pentru mine „Ce caut eu aici” iar acesta imi aspunde la fel de rece:
-Esti aici pentru a ma ajuta sa-mi indeplinesc visul! Voi distruge tara focului cu ajutorul tau fetito iar nimeni nu ma va opri! spune acesta urmand dupa vorbele sale sangeroase acelasi ras malefic ce incepe sa ma sperie enorm de mult. Acesta iese din camera lasand in urma o liniste de gheata. Mii de lacrimi de cristal imi inunda obrajii rozalii iar ochii imi sunt tristi. De mult n-am mai plans in halul acesta... Simt ca totul se produce impotriva vointei mele. Ma ridic usor din pat, avand o privire insetosata de la lacrimile varsate. Le sterg c-un servertel alb ca zapada, dupa care iau un pachet de chibrituri. Mereu mi-a placut sa ma joc cu focul, iar de multe ori m-am ars cand eram mica, insa asta nu ma facut sa-mi displaca lumina sa. De multe ori mi-am dorit sa stapanesc o asemenea abilitate, precum focul, insa am avut parte de fulger. Recunosc, si acum la fiecare ploaie nu imi displac fulgerele...le iubesc...e pur si simplu pentru mine unul dintre cele mai interesante fenomene ale naturii. Ma indrept usor spre lumanarile parfumate dinspre masa din lemn de cires, aprinzandu-le. Lumina lumanarii si parfumul ei imi dau o stare de liniste si o mica moleseala relaxanta. Deschid caietul ce se afla pe masuta, observand ca este gol. Iau un creion si desenez un peisaj de vara, anume fiind o ploaie de vara in care sunt prezente fulgerele, norii gri, suparati, vantul care azvarle tot ce vede si lacrimile cristaline ale ingerilor. De mica mi-a placut sa desenez ce simt. Oare voiscapa din aceasta camera mizerabila? Oare va veni cineva, oricine, sa ma salveze? Sirul gandurilor imi este intrerupt de scartaitul asurzitor al usii, intrand pe aceasta acelasi mascat fara de chip. Ochii sai exprima o indiferenta totala si plictiseala. Sta rezemat de tocul usii si tinandu-si mainile-n san, isi atinteste privirea asupra mea. Un fior imi strabate sina spinarii iar ochii imi joaca in lacrimi amare. Stiu ca totul o sa se sfarseasca mai repede sau mai tarziu. Trebuie sa am incredere. Acesta cu pasi marunti si lini vine spre mine, atintindu-si privirea ca o sageata pe desenul meu.
-Desenezi frumos, pentru un shinobi ca tine...
La auzul acestor vorbe nu stiam ce sa fac. Am tacut, lasand in urma o liniste asurzitoare.



Sasuke POV

Simt cum corpul meu se elibereaza si pot sa ma misc. Ma ridic usor de pe iarba verde ca smaraldul si ma uit in jur. Il zaresc pe Naruto tolanit pe burta pe o piatra fina ca matasea. Il sbaltai putin, dupa care acesta se trezeste buimac intreband ce se intampla. Din gura mea a iesit o simpla intrebare care avea sa ne aduca mii de necazuti „Unde este Sakura?”.

CAPITOLUL 9


In privirea blondului si-a facut prezenta un sentiment de neliniste, astfel dandu-mi si mai multa frica. Ma uit in dreapta, nimic...Ma uit in stanga...iar nimic. Ii spun lui Naruto sa o ia in fata, iar eu o iau in spate. Nici urma de ea. Dupa cinci ore de cautat incontinu, ne-am convins ca a fost rapita de acea planta. Dar oare ce o vrea de la ea? Cred ca are legatora cu...Uchiha...Madara...Sirul gandurilor imi sunt oprite, ca de obicei, de blond, care isi trage parul din cap. Uneori ma enerveaza de imi vine sa-l omor. Ne indreptam spre Konoha, in biroul lui Tsunade. Deja cand ma gandesc la ea imi vinte tot ce este mai rau in minte. Aceasta o iubeste pe Sakura ca pe o fiica, iar de obicei mamele cand se intampla ceva cu copii lor...nu vrei sa le vezi. Nici nu mai bat la usa, la ce ingrijorat sunt si spun in gura mare „Sakura a fost rapita!”. In ochii lui Tsunade se citeste usor sentimentul de uimire, amestecat cu nervozitate. Se lasa usor o liniste asurzitoare care este sparta de pumnul de otel al lui
Tsunade izbit de birou, care se sfarama in mii de bucatele mici. Isi strange umpic pumnul dupa care ne da la fiecare cate un pumn in fata azvarlindu-ne in perete, spargandu-l. O ameteala pune stpanire pe noi, insa Tsunade o agraveaza tragandu-ne pe amandoi de camasi si uitandu-se in ochii nostri parca lovindu-ne cu fulgere. Ne lasa jos, trantindu-ne, dupa care isi deschide buzele trandafirii si striga „Idi*tilor!”.



Sakura POV

Incerc sa nu ii bag in seama prezenta sa devastatoare. Oare ce chip ucigator se afla sub acea masca? Ochii sai rosii sangerii parca insetati de sange in orice minut imi inmoaie picioarele si ma fac sa lesin. Ma uit spre geam, iar acesta imi dezvaluie o imagine incantatoare a naturii. Luna de argint isi arunca razele-i subtil prin iarba verde ca smaraldul. Stelele, sperantele oamenilor, stau neclintite pe bolta cereasca schitand desene nemaintalnite prin vazduh. Ochii mei verzi ca iarba cruda se atintesc spre privirea lui Madara care sta pe un scaun. Ma uit la acesta timp de cateva minute, tragand cu ochiul, intre noi fiind aceasi liniste de gheata, care se pare ca nu va reusi sa se sparga intr-un sfarsit, insa, din nefericire pot sa spun este sparta de tusea lui Madara. Ma uit in jos, insa, cand imi inchid ochii vad ....


AUTOR POV

ACUM 16 ANI

Este noapte. Luna plina se oglindeste in luciul lacului sclipind promitator. Surasul vantului le surade trecatorilor prin urechi. Pasarile zburda nestingherite prin vazduhul negru ca cel mai intunecat abis parca vestind ca ceva rau se va intampla.
-Nu! se aude vocea unei femei, tusind sange. Te rog nu-i face rau fiicei mele! insa este intrerupta de rasul malefic al unui brunet cu ochii negri ca cel mai intunecat abis, preschimbati in rosii ca sangele. Cascade de lacrimi cad din ochii femeii. Parul ei odata roz, acum este inecat in propiu-i sange. Ochii ei verzi il privesc pe brunet cu dezgust, insa si ingrijorare. Aceasta face cateva semne din maini, dupa care isi vindeca ranile. Brunetul face cativa pasi catre aceasta, lenti, insa foarte rapizi pentru femeie. Minutele ii sunt numarate. In bratele acesteia sta o fetita cu parul roz ca florile de cires, iar ochii la fel de frumosi ca ai sale mame. Este infasurata intr-o patura alba ca zapada, din gura acesteia iesind mii de plansete de copil. Un zambet ii apare brunetului pe fata, dupa care ii infige femeiei o tepusa in inima. Femeia tuseste sange neputand sa se opreasca iar cu ultimele cuvinte spune „Sakura...iubeste...”, dupa care cade la pamant intr-o balta de sange. Bebelusul inca plangea, plangea incontinu. Avea sa indure o viata mizerabila. Dupa un copac isi face prezenta o batrana, cocosata, avand ochii de un albastru ca bolta cereasca.
-Madara...O sa regreti asta intr-o buna zi...nu sti?
Brunetul nu raspunde, ci se apropie de copila. Se uita cu ochii sai rosii sangerii catre aceasta, dupa care ii spune batranei „Fata aceasta imi va fi de folos in viitor”, dupa care ii apare un zambet malefic pe fata.

SAKURA POV

Vad...sange... numai...sange...Mi-e frica! Deodata vad o femeie stand intr-o balta de sange, insa nu pot distinge acea silueta. Ma doare capul! Scot un icnet de durere, dupa care imi pun mainile in cap. Nu pot indura aceasta durere! Madara se uita la mine cu indiferenta, dupa care ma apuca de brat. Mii de fiori imi invaluie spatele, iar ochii mei se pierd usor in ai sai. Acesta ma trage catre el, dupa care ma plezneste cu putere, rosindu-mi obrazul. Doua lacrimi cristaline aluneca pe fata mea, iar un junghi imi intra in inima. L-as lovi, dar nu pot... Linistea este din nou sparta de vocea sa malefica spunand cu rautate „Nu esti decat o fata buna de nimic! Ma vei ajuta sa imi realizez planul, dupa care vei muri!”. La auzul acestor cuvinte, in privirea mea isi fac loc mii de sentimente de uimire si teama. Alte doua lacrimi cristaline imi strabat chipu-mi angelic. Acesta isi pune mana pe masca-i portocalie, aruncand-o. Privirile noastre se intersecteaza. Ochii sai negri abisali ma induc in eroare, iar parul sau negru ca taciunele ii manghaie chipu-i angelic. Nu m-am gandit niciodata ca un baiat asa de frumos ar fi in stare de un asemenea lucru. Nu stiu cum, dar simt ceva...Inima...Nu este un sentiment de ura...Desi...Mi-a omorat parintii...Iar acum...ma tine captiva aici.
-Intelege fetito! Tu mi te vei alatura fie ca vrei sau nu! Tu esti singura care poate controla medalionul! spune acesta cu ura, dupa care iese din camera, lasandu-ma invaluita de voalul de intunetic al camerei.

AUTOR POV

-Madara...spune o batrana cocosata, avand in privire numai frica. Sti ca ea este...
-Taci! spune brunetul cu o urma de ura. Nu se va implini blestemul...NICIODATA...

CAPITOLUL 10

Sakura POV

Nu suport locul acesta. Privind in acest intuneric nesfarsit imi vin in minte mii de imagini in care sunt torturata de el...De mascatul nemilos ce ma hartuie in fiecare zi. Doar un singur lucru ma mai face fericita...acela fiind...muzica... De fiecare data cand cant la chitara sunt teleportata intr-u totul alta lume, departe de griji, departe de rele, departe de mascat. Nu pot sa descriu in cuvinte ceea ce simt, oare daca nu as fi fost ninja ar fi fost totul mai simplu? Ma indrept spre chitara mea, singura mea iubire, si ii ating corzile cu grija privind in gol. Ma uit spreluna aproape plina, ce se pare ca este precum inima mea. Cand cant ma simt implinita, insa mai exista in mine un gol ce nu poate fi umplut foarte usor. Oare cand o sa-mi umplu acel gol? Sunetul acordurilor chitarei se auzeau in toata camera invaluita de o aura neagra...infricosatoare...Paru-mi roz ca petalele florilor de cires curge ca valurile pe umarul meu drept ajungand pana la sold, iar ochii-mi verzi ca smaraldl imi sunt inecati in
lacrimi. Acelasi scartait insuportabil al usii isi face prezenta in incapre, trasmitandu-mi fiori de frica. Vocea infricosatoare a mascatului ma indeamna sa ma opresc din munca mea, cu primul sau sunet.
-De ce...spun eu soptind...De ce ma hartuiesti atat? Ce ai cu mine? Ti-am facut ceva? Lasa-ma sa plec o data! strig cu lacrimi in ochi, dupa care sunt intampinata de mascat cu o palma amara pe obraz. Ma simt...tradata..desi n-am motive...este pur si simplu un sentiment necunoscut de mine pana acum. Imi indrept privirea plina de ura catre acesta, aceasta intersectandu-se cu a lui. Desi intunericul invaluie mare parte din aceasta camera pot vede usor ochii sai negri ca onixul ce ma privesc la fel de nepasatori ca de obicei.
-Id*oat-o! Nu esti decat o naiva...Mereu ai fost...La fel si mama ta...
La aceste cuvinte totul iese din mine, rezultand inaltarea pumnului meu drept spre fata sa acoperita cu acea masca, insa fara succes. Acesta este in spatele meu, tinandu-mi mainile cu ale sale maini calde si puternice, dupa care ma apleaca spre masa, lovindu-ma cu brutalitate de aceasta.


AUTOR POV

Intre timp in biroul Hokagelui, Tsunade, locul era invaluit de o liniste profunda. Aceasta cu lacrimi in ochi se gandea la Sakura. Isi pune mii de intrebari, fara raspuns insa... Sar putea ca niciodata sa nu o mai gaseasca pe rozalie. Oiubeste foarte mult si nu isi poate imagina viata fara ea...insa...este Hokage...trebuie sa mearga mai departe, indiferent de ce obstacol i-ar sta in cale. Astfel de ganduri plutesc in mintea blondei. Mii de sentimente de ingrijorare pentru fiica ei spirituala. Chiar daca nu este fica sa naturala, ea mereu a iubit-o neconditionat. Ii este frica de viitorul tinerei. Isi ineaca amarul, ca de fiecare data in bautura. Admira la Sakura faptul ca putea sa uite de tot si de toate cantand, ceea ce blonda n-ar putea face niciodata. Firicelele de vin se scurgeau pe paharul gol, lasand dare rosii ca sangele in urma lor. Ochii caprui ai blondei priveau in gol ca de fiecare data cand era trista. Mai intai fratele ei, dupa iubitul ei, iar apoi Sakura... Nu putea sa lase asa ceva sa se
intample pentru nimic in lume, trebuia sa lupte pentru ceea ce iubeste. Linistea asurzitoare a acestei incaperi invelita in intunericul noptii este sparta de scartaitul enervant al usii care se deschide pana la perete, iar pe aceasta intra o batrana cocosata avand parul carunt si ochii albi ca branza. Aceasta se uita spre Tsunade cu o fata dezamagita. Aceasta rosteste niste cuvinte ce o fac pe Tsunade sa iasa din transa, „Daca o sa iti ineci amarul in acelasi pahar de bautura, nu vei rezolva nimic. Crezi ca se va intoarce inapoi? Nu se va intoarce daca tu te vei imbata ca scroafa! Inceteaza si revino-ti o data! Esti Hokage! Ai responsabilitate!”, insa este intrerupta de zgomotul asurzitor produs de pumnul lui Tsunade, asaltat spre birou. Se poate citi usor nervii din privirea ei si supararea. Doua perle cristaline ii cad din ochii sai caprui ca scoarta copacilor, acestea stralucind in lumina lunii. Pana si luna este suparata...Chiar si stelele...Toata natura...Pierderea unei persoane uneori...defapt de multe
ori inseamna suferinta.
-Nu o s-o mai vad niciodata...Iar asta se intampla doar din cauza mea!
-Nu este adevarat! Stiai ca aceasta avea sa se intample. Pana la urma va triumfa acel blestem...
-Gresesti...Nu voi lasa sa se intample asa ceva, chiar daca va insemna s-o omor. spune aceasta dupa care arunca paharul spre perete, acesta sfaramandu-se in milioane de cioburi cristaline ce sclipeau necontenit pe covorul rosu ca sangele. Mantia neagra a noptii invaluie tot ce este afara, nelasand nici-un colt luminos. Lumina lunii se oglindeste in luciul unui lac, iar stelutele cristaline zburda fara griji prin vazduhul necontenit. Singura sursa de zgomot este muzica asurzitoare a greierilor ce isi petrec veacul cantand toata vara.
-Sakura...Va fi...


Sakura POV

De ce...De ce am eu mereu norocul sa am numai ghinion? De ce?... Acesta scoate pe gura multe cuvinte de dulce la adresa mea in acest moment insa nu-l bag in seama. Il urasc si o sa fac orice sa scap de el. NU IMI PASA CINE SE ASCUNDE DUPA ACEA MASCA. O sa scap de el fara nici un resentiment! Acesta ma arunca spre coltul peretului, dupa care ma lasa singura in aceasi liniste tipatoare, sparta de sunetul a doua fasieturi de afara. La geam isi face aparitia o silueata neagra ca negura noptii de femeie. Aceasta deschide sfioasa geamul dupa care ma cheama catre aceasta. Ma indrept cu pasi sfiosi catre aceasta, dupa care imi iau chitara si fug catre ea. Bruneta ma privea bland, dupa care m-a luat de mana si am fugit. Strada este pustie si lumea pare adormita, fiindca lampile de prin casa sunt stinse sau ascunse in mari globuri de sticla mata. In aceasta obscuritate strada are un aspect bizar. Nici o casa nu este prea inalta si aproape niciuna nu are cat superior. Insa varietatea cea mai neprevazuta a arhitecturii, marimea neobisnuita a ferestrelor, in raport cu forma scurta a cladirilor, amestecul de frontoane grecesti, facute insa din var si lemn vopsi, fac din strada o caricatura in moloz a unei strazi italice. Aerul pustiu al noptii imi dau mii de fiori pe sirea spinarii. Ma intreb oare cine este aceasta fata si de ce imi vrea binele. Ne indreptam cu pasi grabiti spre...cine stie unde... Nu pot sa-mi dau seama... Insa nu vreau s-o intreb. Macar cu atat s-o rasplatesc pentru ca m-a salvat. Aceasta se opreste langa un copac, lovindu-si privirea blanda de a mea. Langa aceasta isi fac prezenta doi baieti, un saten si un brunet care se uit la mine cu aceasi pata de blandete. Nu cunosc aceste persoane...insa...am un sentiment bun in legatura cu asta...
-Bun venit in trupa, dupa care blondul, imi ataseaza o bratara neagra ca cel mai intunecat abis strabatuta de tinte.

CAPITOLUL 11

Stau in camera mea invaluita intr-un voal de lumina aburie si ma gandesc la ziua de ieri. Agresata de Madara si salvata de Ilinca, Vlad si Shin. Se pare ca acum sunt chitarista acestei trupe, The Climb. Inca sunt obosita de la distractia de aseara. a ridic usor din pat, dupa care ma indrept spre baie, plutind in marea dozelor de bere aruncate pe jos. Adevarul este ca nu am baut mult, insa destul incat sa ma imbat si sa nu mai fiu constienta de nimic. Ma privesc in oglinda, si realizez ochii pei verzi ca iarba proaspata a diminetii isi pierd din stralucire. Imi clatesc usor mintea de ganduri si imi invelesc chipu-mi angelic cu plapuma curata a apei. Parul meu roz ca florile de ciresi inainteaza bucuros spre toate directiile bucurandu-se de libertate, insa se pare ca si-au gasit nasul in cele din urma...Pieptanul! Mirosul de trandafiri al gelului de corp imi invadeaza ranile, incercand sa cucereasca noi teritorii al corpului meu. Ies buimaca in cele din urma
din baie, si imi aleg un maieu negru si niste pantaloni scurti de aceiasi culoare si ies din camera unde dau de Shin.


Acesta are un zambet mare pe fata si ma priveste cu multa blandete ca de obicei. Ma ia de mana si ma trage spre bucatarie unde se pare ca erau si ceilalti. Shin imi aseaza in fata o ombleta, dupa care ne anunta de data viitorului concert, ce se pare ca va fi primul pentru mine. Imi inderept privirea spre dreapta, iar o multime de ganduri imi asalteaza mintea, insa sirul lor se pare ca este oprit de televizor. Ma ridic de la masa rostind „Ma scuzati!”, dupa care ies din casa si ma implimb pe strazile goale ale orasului. Nu stiu ce simt, dar simt ceva... Nu ma simt intreaga. Imi indrept privirea spre cerul inorat si trist, dic care se azvarl mii de lacrimi cristaline ale ingerilor. Ma asez pe o banca si privesc trandafirii rosii ca sangele. Un zambet gingasi imi apare usor pe buze, iar o caldura imi napusteste corpul...o imbratisare... Ma uit
speriata spre faptasi, care se pare ca e Shin. Acesta isi atinteste ochii spre ai mei si adopta o privire perversa, tragandu-ma mai langa acesta. Isi apropie buzele de ale mele, incet, incet, pana le cuprinde intr-un sarut. Nu pot sa ma opresc, pur si simplu. El imi aminteste mult de Sasuke, ii seamana foarte mult. Incerc sa ma opresc, dar, fara nici un fel de rezultat. Buzele lui le invaluie pe ale mele. Ma pierd usor in ochii sai albastrii ca bolta cereasca ce sunt la fel de perversi ca inainte. Stiu ca nu este bine. Stiu asta. Acesta incearca sa-mi atinga sanul drept insa este oprit de mana mea care i-o indeparteaza pe a lui, si este lovit pe obrazul sau drept de o palma, al carui pleoscait nu o sa-l uite nicicand. Se pare ca in cele din urma am reusit sa ma opresc. Ii intorc o privire ucigatoare ce reuseste sa-l sperie destul de mult, dupa care ma ridic si ma indrept spre casa. Cand deschid usa, o intalnesc pe Ilinca stand de una singura pe canapea si uitandu-se
la un film de groaza. Ma asez langa ea, luand un pumn mare de popcorn si rontaind la ele. Aceasta, dupa cateva minute ma intreaba „S-a dat Shin la tine?”, eu indrug un „Da” mut, dupa care aceasta ofteaza profund si imi spune sa nu il bag in seama pentru ca este un pervers si jumatate. Pe fata imi apare un zambet gingas, urmat de un ras nemaivazut de zgomotos la care izbucneste si Ilinca tinandu-se de burta. Ne oprim insfarsit, dupa zeci de strigate gen „Nu mai pot respra” sau „MOR!!”, iar aceasta imi pune mana pe umar usor, zambindu-mi cald. Imi spune cu vocea ei dulce ca mierea „Hai mai bine sa ne vedem de repetitiile noastre pentru concert!”, dupa care ne indreptam usor spre camera de repetitii inchizand usa, lasand in urma mii de intrebari fara raspuns, durere si fericire.


Dupa 1 saptamana

Ma trezesc nervoasa datorita ceasului ce nu inceta sa isi opreasca soneria plina de sageti ce imi strapungeau fiecare parte a corpului. Imi fac siesta si ma imbrac mergand in fiecare camera cautandu-mi prietenii. Ei bine in toate aceste zile am avut parte de perversitatile lui Shin, mii de repetitii si antrenamente shinobi.
-Hei, acum am observat, de unde ai colierul? ma intreaba Ilinca cu vocea ei calda, eu raspunzandu-i ca este o amintire de la mama. Inca ma intreb daca ma mai cauta Madara. Oare ce fata se ascunde dupa acea masca portocalie? Gandurile imi sunt oprite de sunetul motorului lui Shin, care se pare ca s-a oferit sa ma duca pe motor pana la locul concertului. In tot acest timp al drumului am simtit prezenta cuiva, iar pentru prima data m-am simtit plina de mine. Ca o luna plina...ma facea fericita oarecum. Intru inauntru, unde se pare ca din nou sunt abordata de Shin, insa este oprit de vocea taioasa a Ilincai care tipa la el. Un raset se schiteaza pe chipul meu de inger, dupa care imi montez chitara electrica. Dupa strigatele fanilor si multe alte lucruri noi pentru mine, coboram si ma indrept spre baie. Din nefericire sunt urmata de Shin care ma priveste cu acelasi zambet pervers. Insa nu asta este ceea ce ma deranjeaza, pot sa scap oricand de el...ceea ce ma deranjeaza
este ca simt prezenta cuiva...a unei chakre cunoscute... Intru in baie, iar cum deschid usa, sunt trantita de brunet de perete, si blocata in ambele parti de bratele sale puternice. Acesta imi spune umpic indihnat „Nu mai scapi de data asta papusa!” si isi apropie buzele de gatul meu, insa dintr-o data nu-l mai simt. Tresar si observ ca Shin este rapusla pamant de un alt brunet, cu parul lung si cu un zambet triumfator pe fata. Aceasta chakra...este un shinobi cunoscut mie se pare. Dar nu l-am vazut in viata mea. Acesta ii ineaca fata bietului Shin cu milioane de pumni, ingrozindu-ma din ce in ce mai mult. Nu imi pot da seama cine este. Pectosralii sai se vad usor prin tricoul negru al sau ce duvedesc ca aceta nu este deloc lipsit de putere. Ma indrept spre brunet si ii inlatur pumnii strigand un asurzitor „Opreste-te!”, insa nu sunt ascultata si se pare ca totul se intoarce in favoarea mea. Acestuia i se schiteaza un zambet malefic pe fata sa de inger, care a reusit
sa ma inspaimante in cele din urma. Imi activez Sharinganul, crezand ca voi face un bine, insa si acesta se pare ca detine aceasta abilitate. Ba chiar mai mult, o foloseste destul de bine...prea bine...
-Cine esti si ce vrei de la mine? spun intr-un strigat asurzitor, facand niste semne din maini iar pe tot corpul imi apar aceleasi semne ale medalionului.
-Puterea medalionului...spune acesta cu o voce cunoscuta de mine, insa nu o pot distinge datorita zgomotului din camera.

Ilinca POV

Se pare ca a iesit destul de bine concertul. Am remarcat talentul Sakurei inca decand am auzit-o cand era rapita de acel nemernic... Uchiha Madara. Ma intreb oare daca se va intoarce dupa ea, desi sunt sigura de asta. Sigur va vrea sa isi fuca planul la bunsfarsit insa daca...

Sakura POV

Incerc sa il lovesc prin puterea medalionului insa nu i se intampla nimic. Acesta scoate un raset malefic ce il cunosc demult. Fac ochii mari cat cepele iar doua cuvinte imi ies pe gura, acestea fiind „ Uchiha...Madara...”, dupa care alunec intr-un somn profund.

CAPITOLUL 12

Madara POV

Ma indrept spre camera rozaliei, plin de nervi ca de obicei. Ochii mai rosii ca sangele se plimbau nestingheriti prin voalul de intuneric al camerei. Gandurile mele sunt pline de razbunare. O s-o fac sa plateasca. Pun mana pe clanta rece ca gheata, iar un scartait sparge linistea de gheata, o liniste asurzitoare asternandu-se. Observ ca rozalia isi deschide ochii de un verde ca iarba cruda a diminetii de primavara, scotand un geamat. O iau de tricoul ei si privirile noastre se intersecteaza. In acest moment raman impietrit de frumusetea ochilor ei. Simt cum cava rasare in inima mea...Ar putea fi d...d...MILA! Asta e! Mila. Recunos, am fost extrem de furios cand am vazut-o sarutandu-se cu brunetul ala spalacit, dar asta cred ca a fost doar pentru ca a scapat...Ciudat, nu? Nici eu nu stiu ce sa mai cred, insa stiu un singur lucru, nu sunt atras de ea...oarecum. Aceasta tremura din cap pana-n picioare de frica, parca vazand moartea in fata ochilor. Imi apare un zambet triumfator
pe fata, dupa care ii lipesc o palma peste obraz, aceasta cazand la pamant patrunsa de frica. Un raset malefic iese din mine, vzand lacrimile ei cristaline iesind siroaie din ochii ei de smarald. Intr-un fel ma durea, dar nu o sa ma las prada sentimentelor. Eu sunt Madara Uchiha, cel care si-a ucis clanul, cel mai bun prieten si iubita. Nu o sa ma las calcat in picioare de o papusa roz. Aud vocea ei cristalina strigand in toata camera „Esti un ne*orocit!”, iar eu ii spun la fel de rece cum o fac mereu „Credeam ca o sti deja.” dupa care imi scot cureaua si o pleznesc pe rozalie pana lesina. Este pur si simplu neajutorata in fata mea, insa nu o pot omora din doua motive. Primul datorita planului meu iar al doilea...nici eu nu-l stiu dar simt ca este si al doilea. Insa nu o sa puna stapanire pe mine, imediat dupa ce o sa imi termin planul o sa termin si cu papusa asta neajutorata. O sa fie usor. Mii de firisoare de sange ii ies din corp si rauri de lacrimi varsa pe podea. Plange mut
tremurand din ranunchi. Imi apare acelasi zambet triumfator pe fata dupa care ii spun:
-Stai aici! Inca o greseala si primesti o pedeapsa mult mai mare, rozalio! ies vorbele din mine, cu un aer triumfator si foarte infricosator, insa si autoritar. Imi place sa o vad chinuindu-se sa traiasca. Aceasta da aprobator din cap, dupa care eu plec lasand in urma multe suspine si intuneric.


Sakura POV

M-am trezit, insa nu deschid ochii. Mi-e frica. Mi-e frica de el. Acel rau cu chip de inger, ma face sa imi pierd din minti. Daca ar exista cineva care sa poata imblazi acel rau nemaivazut, l-as sluji toata viata. Oliniste de gheata domneste in camera alaturi de un intuneric abisal. Lupii se roaga la regina noptii pentru o hrana buna in seara asta. Mii de tipete se aud de afara, tipetele unei femei neajutorate, acompaniate de sunetul sfosnaitului aripilor liliecilor. Incerc sa nu ma mai panichez, insa, dintr-o data imi apare in fata ochilor o gramada de sange. M-am abtinut sa nu tip pentru a nu ma auzi el...diavolul cu chip de inger... N-as fi crezut niciodata ca ar fi asa de frumos acest rau intruchipat. Mereu mi=l imaginam in altfel...dar...s-a dovedit altceva a fi...Atingerile lui imi dadeau fiori. Ma simteam...cum pot sa spun...speciala...oarecum. Dintr-o data scartaitul usii isi face prezenta, provocandu-mi frica si durere. Imi deschid ochii de un verde de smarald iar in fata
mea isi face aparitia Madara, frumosul fara inima. El ma ia de tricou, privirile noastre intersectandu-se. Pentru moment simt ca timpul sta in loc, iar mii de fluturasi imi apar in stomac. Oare m-am indragostit? Se poate sa ma indragostesc de un divol ci chip de inger? Acesta isi ridica palma asupra mea, si si-o indreapta pe obrazul meu trantindu-ma pe jos, din ochii mei iesind mii de rauri de lacrimi. Simt o durere exagerat de mare in inima. Ceva de nedescris. Tremur din ranunchi de frica acestuia. Ma are la degetul mic...Poate sa ma omoare oricand vrea. Nu imi pot folosi pterile asupra lui. Toata chakra mea este furata. Ma uit la el cu frica in privire si observ ca acesta isi scoate cureaua. Prima mea idee a fost ca vrea sa profite de mine, insa m-a lovit de nenumarate ori. Simt aceasi durere in inima ca atunci cand a plecat Sasuke si m-a lasat singura. Aceeasi durere plina de amaraciune si tristete. Nu ma pot indragosti de el. M-ar folosi asa cum ar face toti. Ma simt asa de inferioara
lui incat sunt sigura ca m-ar putea ucide. De fapt chiar as vrea. Nici nu mai am pentru ce trai. Parintii mei au fost ucisi de el, la fel si fratele si sora mea. Prietenii nu i-am mai vazut de mult, si sunt sigura ca m-au uitat. Cred ca deja locul meu este ocupat in echipa 7 de o fata mult mai puternica decat mine si mult mai descurcareata. Iar, Tsunade, cea de-a doua mama a mea sunt sigura ca nu mai imi duce dorul de mult. Cred ca s-a obisnuit deja cu acest lucru. Milioane de lacrimi se avanta din ochii meiverzui vrand sa paraseasca continentul corpului meu rapus de razboi. Madara se opreste din a ma lovi si imi spune autoritar si cu rautate, cu un strop de inspaimantare:
-Stai aici! Inca o greseala si primesti o pedeapsa mult mai mare, rozalio! acestea au fost ultimile cuvinte, dupa care paraseste camera lasand amaraciunea si tristetea mea in urma. Simt ceva pentru el...dar nu pot deveni carpa lui. Nu ma pot intoarce la vechea Sakura, fara demnitate, la fel ca inainte. O sa fiu tare! O sa il infunt orice ar fi. O idee imi da navala prin minte, aceea de a fugi. Ma duc spre geam si incerc sa pun mana pe manerul sau, insa sunt oprita de o mana rece ca gheata, aceasta apărtinandu-i lui. Imi da o palma de ma azvarle in celalalt perete, dupa care imi spune „Dacu nu intelegi cu frumosul, atunci cred ca o so pricepi asa!”, dupa care isi atinteste ochii asupra mea, ademenindu-ma intr-un genjutsu. Sunt legata de o masa si se pare ca Madara ma taie de vie scotandu-mi fiecare organ. Ochii mi se inunda in lacrimi si il implor sa inceteze, insa acesta nici nu ma asculta. Dupa aproape 3 zile de stat acolo, ma trezesc in lumea reala unde se pare ca nici o secunda nu a
trecut.
-Asta n-a fost nimic papuso, inca o greseala si te-ai ars! dupa care privirile noastre iar se intersecteaza. Ochii sai abisali isi schimba intelesul Erau plini de dragoste. Sau doar mi se pare mie? Timpul parca sta in loc, totul pare atat de frumos incat nu as vrea sa se termine nicicand. Ne apropiem incet, pana cand buzele noastre se inchid intr-un sarut dulce. Ma simt bine alaturi de el, nu il pot invinovati pentru tot ce mi-a facut. Pur si simplu nu pot. Il iubes. Pur si simplu m-am indragostit de cine nu trebuia. Sarutul nostru se rupe, privindu-ne la fel de intens, insa totul este rupt de...

CAPITOLUL 13

Insa totul este rupt de glasul lui Madara care este asa melodios precum un cantec de adormit copiii.
-Nu stiu ce mi-ai facut dar...tin mult la tine. spune acesta privindu-ma in ochi cu dragoste, un zambet schitandu-se pe chipul sau.
Pe mine aceste cuvinte m-au lasat cu ochii mari, bulbucati. Ma holbam la el ca si cum am vazut extraterestri. Mi-am ridicat mana spre chipul sau angelic, ce inca ma inspaimanta. Parca vroiam sa vad ce se intampla daca il ating...sa fiu sigura ca nu ma minte. Pot sa observ usor dragostea si caldura din ochii sai ce sincer nu credeam ca exista in aceasta persoana. Doua lacrimi mi se preling pe chipul meu de portelan, al caror siruri sunt sterse de mana catifelata a brunetului. Se poate citi in ochii mei ingrijorarea usor...foarte usor...Imi duc mana spre parul sau mangaindu-l dupa care imi lipesc buzele de ale sale cuprinzandu-le intr-un sarut ce putea fi inlocuit cu un „Si eu!”. Buzele sale de ciocolata ma fac sa il vreau din ce in ce mai mult, sa il simt langa mine, sarutandu-ma si protejandu-ma zi si noapte. Sa ii simt atingerile mainilor sale catifelate pe corpul meu, sa ii simt respiratia calda ca o zi de vara... Gandindu-ma la asta ma face sa il vreau din ce in ce mai
mult. Ne desprindem buzele incet, dupa care il intreb sfioasa si cu-n glas domol, aproape ravacit:
-Atunci de ce m-ai torturat atata timp? dupa care ma uit fricoasa la el, plina de frica.
-Sunt diferit...si sper sa ma intelegi... Am realizat ca te iubesc in momentul in care am realizat ca ai fugit. Iarta-ma...dupa care isi lasa capul in jos. Un zambet mi se schiteaza pe chip si ii ridic chipu-i de inger cu doua degete. Ne privim din nou in ochi parca inghititi unul de celalalt. Simteam ca pot sa il citesc... Acesta ma ia in brate protector si imi spune in soapte la ureche trezindu-mi mii de fiori „Am sa te protejez indiferent ce s-ar intampla...am sa imi dau si viata pentru tine!”, dupa care alunecam intr-un somn adanc, amandoi cu zambetul pe buze. Madara m-a reinvatat sa iubesc dupa atata timp. Mereu am crezut ca nu voi mai iubi pe nimeni altcineva inafara de Sasuke inainte...insa...se pare ca m-am inselat, iar de data asta ma bucur ca m-am inselat.


Madara’s Point Of View

O iubesc pe Sakura, acesta este adevarul. Am fost gelos cand am vazut-o sarutandu-se cu acel nen*rocit, de aceea am reactionat astfel. Nu mai stiu cum sa imi controlez sentimentele...Niciodata nu voi mai fi la fel. Sakura a suflat putin din praful personalitatii mele...insa aceasta va sta ingropata in nicaieri. Sper s-o pot proteja...nu vreau sa se intample din nou. Nu mai vreau! Buzele sale dulci ma duc spre alte taramuri, unde umai noi doi suntem, singuri...fara regrete, greseli, rautate... Undeva unde adierile vantului sa ne alunga supararile, iar scurgerea timpului sa nu se mai produca. Undeva unde pot numi...acasa...Locul plin de iubire. Iubire...Ceva ce demult nu am mai simtit...din acea zi blestemata... Insa se pare ca cineva acolo sus imi vrea binele. Ii pot citi usor in privire frica fata de mine, pe care vreau s-o sfarsesc odata pentru totdeauna. O imbratisez protector si ii promit ca o voi proteja mereu, acesteia schitandu-se un zambet mirific ce imi indulceste sufletul.
Astfel adormim usor, calatorind pe alte tarmuri, alte istorii, noi sanse...

Sakura’s Point Of View

Imi deschid usor ochii de un verde ca al ierbii crude a diminetii. Imi indrept privirea spre brunet, care se pare ca doarme ca un bebelusi. Este asa dragalas si inocent cand doarme...insa...cand este treaz asa de inspaimantator...Pufnesc silentios, pe fata schitandumi-se un zambet inocent. Inca mai am multe de dezlegat in legatura cu Madara...dar il voi aduce pe calea cea buna orice ar fi. Mana sa imi inonjoara talia mea subtire, emanand un val de caldura protectoare ce nu am mai simtit-o niciodata in viata. Oare o sa mearga totul doar lapte si miere? Sunt convinsa ca nu...Insa o sa aflu orice ar fi ce se afla in spatele acestei persoane. Ce l-a determinat oare sa devina asa? Sirurile gandurilor imi sunt intrerupte de geamatul brunetului, ceea ce inseamna ca s-a trezit. Acesta ma strange mai tare, insa usor urandu-mi un „Buna dimineata” calduros. Madara ma examineaza usor, cred ca arat ca moartea ciufulita in halul asta si cu ochii impaienjeniti de la atata dormit. Acestuia ii apare
un zambet mladios pe buze dupa care imi spune iubitor:
-Ce frumoasa esti... cuprinzandu-mi buzele intr-un sarut.
Dupa minute bune de meditat la semnificatia vietii si rolul nostru pe pamant, mi-am facut un dus relaxant si m-am imbracat cu niste colanti gri, un kimono rosu si niste pantofii ninja. Observ ca Madara a disparut. Ma intreb unde s-o fi dus...Ies din casa, incuind usa si umbland prin padure pentru a-mi gasi un loc de antrenament, care se pare a fi la un kilometru distanta de casa lui Madara. Ma antrenez timp de o jumatate de ora folosindu-mi Sharinganul, dupa care observ o batranica. O intreb cu un zambet larg pe fata daca o pot ajuta cu ceva, observand ca se uita uimita la mine.
-Semeni mult cu mama ta...Sakura...