Capitolul 2

-Misiunea este una destul de grea, insa am incredere in puterile voastre. Va trebui sa gasiti pergamentul cu jutsul interzis al clanului Uchiha. Va fi foarte greu datorita faptului ca pergamentul se afla in mainile obsedatului de Orochimaru. Va veti duce numai voi doua pentru ca, Hinata are abilitatea Byakuganului iar tu Sakura, detii o chakra extrem de puternica in corp. Acestea fiind spuse, ma bazez pe voi.
La auzul acestora raman umpic ingandurata... Sasuke era cu Orochimaru...Am sansa sa il revad, facand sa plateasca pentru tot ce a facut. Ca ma lasat singuratica in mijlocul noptii pe o banca pustiita, spunand un simplu „Multumesc”...cred ca vroia sa zica „Uite macar ceva amuzant pe ziua de azi...hai sa radem ca aur*lacii”. L-am iubit nespus de mult cand eram mica, mi-as fi dat si viata pentru el...Insa...Trecutul e trecut, viitorul conteaza acum.
Padurea lin suspina si prin frunzele uscate trec in randuri cate-un freamat, ce le scutura pe toate. Soarele imi gadila chipu-mi angelic parca soptindu-mi mii de secrete ale cerului. Am fost impreuna cu Hinata in cautarea unor haine pentur noua misiune, dupa care ne-am dus acasa, invaluite intr-o mantie de ganduri.

Dintr-o data rasare luna cristalina a noptii, iar oamenii rand pe rand se avanta catre lumea viselor. Eu inca ma plimb prin gradina mea, admirand stelutele argintii ale cerului negru ca cel mai intunecat abis. Minunata opereta a greierilor rasuna in toata gradina. Trandafirii sangerii se inchideau lin, ispitindu-te sa ii mirosi cat mai aveai timp. Realizez ca este deja ora noua, dupa care ma duc in dus. Mii de furnicaturi imi cucereau trupul. Ma rasfat cu gelul de dus de vanilie si cu samponul de ciocolata. Ies din dus, dupa care imi infasor trupul in prosopul alb ca zapada si ma indrept spre sertar de unde imi iau lenjeria intima neagra ca noaptea de afara. Imi astern pe trupu-mi firav cu forme binedefinite o rochie
de noapte alba ca zapada, dupa care ma duc in calatoria spre lumea viselor, fara bagaje, doar cu inima.
A venit si dimineata mult asteptata. Marea şi-ntindea nesfârşita-i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopţii, stâncile negre de rouă abureau şi se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăţi de nisip şi piatră. Ma trezesc cu gandul la aceasta misiune, va trebui sa-l revad pe...el...Ma rog, o sa il bat de ii suna apa in cap, ca din cauza lui am ajuns asa... Intru in dus si las firicelele de apa sa imi inunde corpu-mi firav cu forme binedefinite. Ma duc catre sertar de unde imi iau lenjeria crem si imi iau o rochie rosie ca sangele, si ma incalt cu niste tenesi negrii cu sirete rosii. Ies din casa si
ma indrept spre casa lui Ino, care se pare ca trebuia sa o luam si pe ea in misiune datorita abilitatii ei de a citi mintile. Se pare ca ma intalnesc cu Hinata pe drum, asa ca mergem amandoi spre casa lui Ino.


Ino se pare ca ne astepta in fata casei ei, ochii ei de safir privindu-ne neincetat cu o urma de dulceata. Catre ea apare si Sai, care o saruta usor pe gat, dupa care urca la buzele ei sarutand-o dulce. Dupa cesi termina treaba cei doi indragostit mergem catre ascunzatoarea lui Orochimaru.
-Sakura, esti bine? Aud vocea dulce ca mierea a Hinatei, dupa care dau aprobator din cap. Mergem in continuare mai departe admirand frumusetile naturii... Drumul nesfarsit ne dadea mari dureri de cap, asa ca ne-am hotarat sa ne relaxam dupa un cires. Incepem sa avem tot felul de discutii st*pide, ca de obicei, dupa care o aud pe Ino spunand macar ceva interesant „Aseara m-am uitat intr-un ziar, si am vazut ca a fost ucis un jinckurichi, purtatorul lui doua cozi.” Eu si Hinata sarim la intrebari dupa care aflam ca exista o organizatie Akatsuki care a facut asta... Dar ce-i mai important aflam ca in acea organizatie se afla si Uchiha Itachi, fratele lui Sasuke. DUpa ce mai discutam pe tema acestui subiect, ne continuam drumul, care se pare ca nu prezinta
nici un fel de capcana deocamdata...cam dubios... Ii spun Hinatei sa isi foloseasca Byakuganul pentru a detecta capcanele, insa cum credeam...exista la 100 de metri distanta de noi sigilii cu bombe. Astfel incercam sa avem grija pe unde ne punem picioarele pentru a nu avea o surpriza minunata, aceasta fiind moartea noastra. Dupa ce trecem de acestea, dam de un copac batran, inconjurat de o mare verde. Insa, de dupa acesta isi face aparitia un iepuras alb ca spuma laptelui, indreptandu-se spre noi topaind de fericire. Avea ochii rosii ca petalele de trandafir si in ei o privire patrunzatoare. Insa, in acei ochi se puteau distinge niste puncte negre, caracteristice Sharinganului. Deodata o lumina orbitoare isi face aparitia , iar in fata mea se afla o femeie
blanda. Avea parul negru ca abanosul si ochii de aceasi culoare. Era imbracata intr-o rochie, pana la genunchi, de un alb imaculat, care te ducea cu gandul la zilele frumoase de iarna, la oamenii de zapada, ingerii facuti cu prietenii in zapada si gheata sclipitoare a patinuarelor. Deodata incep stelute argintii sa isi faca prezenta pe iarba de un verde proaspat, asternand o mantie alba pe aceasta. Femeia era inconjurata de o aura protectoare si suava care ma linistea si ma ducea cu gandul la parintii mei... Dupa o salcie isi face prezenta o femeie cu parul roz ca florile de cires, ochii verzi ca iarba proaspata de dimineata si buzele rosiatice ca sangele. Aceasta purta deasemenea o rochie alba destul de asemanatoare cu a brunetei de langa ea, iar amandoua ma
privesc cu iubire in ochi. Se putea citi usor pe chipul lor bucuria de a ma vedea, insa nu imi dadeam seama cine erau acestea doua, insa cea cu parul roz semana destul de mult cu mama. Amandoua aveau aripi albe ca norii de pe cer, atat de pufoase si catigelate precum matasea. Rozalia ma imbratiseaza dupa care imi tine chipul in mainile sale protectoare, in care tine un colier. Bruneta vine spre mine si ma imbratiseaza calduros in semn de bun venit. Deodata eu sparg tacerea rostind un cuvant dulce pe care nu l-am mai spus de mult timp... cel mai frumos lucru din lume, care doar cad il rostesti iti incalzeste inima si iti inunda sufletul de fericire....acesta este...mama...

-Sakura! Ce dor mi-a fost de tine!!! ma imbratiseaza aceasta calduros. Draga...stiu in ce situatie ai fost toti acesti ani...insa nu fi suparata, mereu am fost alaturi de tine indiferent de situatie... Stiu tot...Stiu ca va trebui sa te duci in aceasta misiune in care va trebui sa te lupti cu Orochimaru, dar si cu prima ta iubire... Sasuke... Iti dau acest medalion pentru a te proteja de tot raul care vine spre tine! aceasta imi intinde un medalion de argint, cu un pandativ cu o bufnita, aceasta avand cincisprezece pietricele de culori diferite. Iubeste si vei avea parte numai de bine, uraste si vei avea parte numai de necazuri...Acestea au fost ultimele cuvinte ale mamei, dupa care a sarit in bratele mile, disparand in neunde. Bruneta ma ia de chipu-mi angelic,
sarutandu-ma usor pe obraz. Se putea citi usor iubirea, caldura si afectiunea din ochii acesteia. Isi deschide usor buzele, de un rosu sangeriu si incepe sa-mi incante glasul cu vocea sa de inger:
-Sakura... Iti multumesc pentru favor...tu si Naruto, i-ati fost mereu alaturi, iar tu l-ai iubit mereu, iti multumesc!!! incepe aceasta sa ma stranga in brate simtindu-i parfumul de ciocolata. Sakura, eu sunt Mikoto, mama lui Sasuke... ei bine aici m-am blocat...adica mama lui Sasuke!?!... Iti multumesc nespus de mult ca i-ai purtat aceasta iubire fiului meu, te rog adu-l pe calea cea buna, stiu ca va fi greu...stiu asta... insa o sa iti fac un cadou la fel de folositor, poate chiar mai folositor decat al mamei tale... vad cum aceasta face niste sigilii din mana, dupa care isi pune mana pe fruntea mea. Ti-am daruit abilitatea familiei Uchiha, pentru a-l aduce pe Sasuke pe calea cea buna... Nu te teme sa-i folosesti, totul va fi in regula! Insa sa stii, te rog nu-i mai purta aceasta
dragoste, nu el este alesul...Vei trai si vei vedea, vei avea parte de multe lucruri bune, crede-ma, insa si de rele. Orice ar fi sa nu urasti...Sa iubesti orice iti sta in cale, indiferent de persoana... Voi fi alaturi de tine in continuare pentru viitoarea lupta, ai incredere in mine, iti promit, totul va fi bine! dupa care se retrage intr-un nor de fum, iar eu imi deschid usor smaraldele, in fata mea fiind acelas iepuras, care se retrage inapoi, dupa cires. Se pare ca nu am lipsit nici o secund din aceasta lume... Aud vocea lui Ino tremuranda spunand cu mici balbaieli „Sakura... Ce e cu ochii tai?” dupa care imi scot oglinda din borseta cu Kunaiu-ri si imi vad ochii de rubin cu mici puncte rosii, dupa care scot un tipat scapand oglinda... Deci n-a fost o simpla imaginatie...
Chiar s-a intamplat...Imi dreg glasul dupa care le povestesc si lor tot ce s-a intamplat, acestea ramanand pur si simplu cu gura cascata... Adevarul este ca si eu as fi ramas.... Nu imi vine sa cred ca acum posed aceasta abilitate care...pur si simplu nu stiu nici s-o folosesc. Sar din creanga-n creanga nestiind cum de nu plang...Ma uit in jos si observ acel medalion
la care mama mi-a zis acele cuvinte „ Iubeste si vei avea parte numai de bine, uraste si vei avea parte numai de necazuri”... Imi tot rasuna prin cap acele cuvinte.... Dar oare ce vrea sa zica prin faptul ca nu el e alesul? Ma gandesc la acestea pana cand simt prezenta cuiva...ne urmareste... Le tai calea Hinatei si a lui Ino, dupa care ma uit prin jur pentru a observa cine ne urmareste. Se putea citi in ochii celor doua coechipiere ale mele frica si nesiguranta, insa eu eram ca de fiecare data, fara pic de entiment varsat pe dinafara. Spun calma si sigura pe mine „Arata-te! Stim ca ne urmaresti”, dupa care in fata noastra isi face aparitia o silueta cunoscuta... Era...

CAPITOLUL 3


Era...Kabuto... Acelas carunt tanar cu niste ochelari de cal ce ma enervau la fel de mult ca persoana lui. Ino si Hinata sunt destul de speriate, insa, mie chiar nu-mi pasa de el...de persoana lui...nu imi este frica de el. Pe fata ochelaristului apare un ranjet malefic destul de enervant, dupa care un zambet pe cat de malefic pe atat de pervers... Pe fetele coechipierelor se poate citi cu usurinta frica si disperarea....insa mie nu imi este frica de el... Pe chipul meu angelic apare un zambet increzator. Pana la urma daca nu ma descurc in fata lui...cum m-as descurca in fata marelui Uchiha Sasuke? As ingheta de frica? Nu cred... Imi concentrez o cantitate de chacra in maini, astfel folosind un Chidori rosu si lovindu-l pe ochelarist. Acesta nu se lasa mai prejos
si ma loveste cu putere in stomac, astfel varsand niste firicele rosii pe gura. Arunc o bomba cu fum, imi fac o clona, dupa care ma ascund dupa un copac. Clona incerca sa il ademeneasca in capcana, insa Kabuto o prinde pe Hinata sii pune un kunai la gat avertizandu-ma ca daca ma apropii Ino moare... Ei bine ii intru in joc si stau cuminte in fata lui, insa eu cea adevarata ii pun un kunai la gat iar clona mea luand-o pe Ino. Rostesc niste cuvinte cu incredere in mine si destul de tupeista „ In cele din urma ai uitat sa fi atent...si ai lasat garda jos... parca inainte erai mai destept ca acum! Kabuto...Acesta iti este sfarsitul!” dupa care imi fosmez din nou un chidori rosu ca sangele strapimgandu-l pe inamic, insa in locul lui un ninja din satul sunetului zacea fara
suflare. Din nou aceasi tehnica...tipic pentru el... In acest moment am o gramada de nervi si le spun fetelor iritata „Ce va uitati asa? Hai mai repede ca astfel nu o sa finalizam misiunea asta nici la anu.”, acestea incuviintand in cap in semn aprobator si ne continuam drumul spre ascunzatoarea lui Orochimaru, care dupa spusele Hinatei se afla destul de departe de noi. Dupa mai mult timp de mers Ino ma intreaba ingrijorata daca sunt bine, ii dau afirmativ din cap dupa care ne continuam drumul nesfarsit ce nu pare sa se termine vreodata. Imi indrept privirea spre marea de safir a cerului prin care pluteste spuma laptelui si o minge de foc care pare ca nu se mai stinge scufundat in bolta cereasca. Inca ma gandesc la ce vroia mam lui Sasuke sa imi spuna...„Nu el este alesul”
Complicat...
-Sakura...decand a plecat Sasuke te-ai inchis in tine foarte mult, insa dupa ai devenit increzatoare in tine si foarte curajoasa...Insa nu te credeam in stare sa il pacalesti pe Kabuto...Iar...decand ai acel Sharingan nu mai esti totusi la fel...Ce s-a intamplat?
-Nimic Ino...spun cu jumatate de gura, inca gandindu-ma la cuvintele mamei lui Sasuke...


Autor POV

Intre timp in biroul lui Orochimaru lucrurile stateau altfel. Intunericul imbraca precum o mantie neagra tot ce se afla in acea camera. Orochimaru statea pe scaunul birourului uitandu-se cu ochii lui de sarpe la Sasuke. Ochii rosi ca sangele ai lui Sasuke exprimau aceleasi sentimente ca de obicei...ura... Orochimaru e foarte nervos si isi arunca pumnul in birou cu nervozitate, rasunand in toata camera sunetul dur de lovire. Kabuto e rezemat de tocul usii asezandu-si ochelarii si uitandu-se cu o privire calma si la fel de plina cu ura la Orochimaru si Sasuke, avand si un zambet triumfator. „Se pare ca rozalia este destul de desteapta incat sa ma pacaleasca pe mine...Ma intreb ce o face in momentul in care marele Sasuke Uchiha o va omori... N-are nici o sansa in fata ta...
Sasuke...” dupa care din gura lui Sasuke isi face loc un ranjet diabolic. Insa, Orochimaru banuind catusi de putin ceva, l-a intrebat pe Kabuto ce purta rozalia la gat, iar acesta amintindu-si cu greu, ia spus ca un medalion cu o bufnita cu cincisprezece pietricele de culori diferite. La auzul acestor cuvinte Orochimaru a tresarit stiind deja despre ce pandantiv era vorba... cel al Intunericului si Luminii... S-a enervat si mai mult dupa care le-a spus la cei doi:
-Nu mai fiti asa increzatori...fata asta este speciala...Detine acel medalion al Intunericului si Luminii...si daca ar detine si Sharinganul...ar fi o mare lovitura pentru noi toti la un loc...
-Nu te mai impancieta asa...Nu este o Uchiha...deci nu va fi nici o problema... ii spune Sasuke cu un zambet la fel de malefic pe buze, si in plus este o mare oportunitate de a-mi masura puterea cu aceasta fetita buna de nimic...
Insa ce nu stiau acestia era faptul ca Sakura detine puterea Sharinganului ceea ce o facea invincibila...Dar fata nu stia nimic despre aceste lucruri, pana intr-o zi...

Sakura POV

S-a facut noapte. Luna ma mangaie cu razele ei argintii dandu-mi o stare de bine. Aerul rece al noptii era prezent peste tot. Lacul reflecta lumina lunii astfel facandu-se o raza de lumina orbitoare. Ino si Hinata dorm, iar eu nu prea am somn, asa ca ma plimp prin jurul lacului, ajungand intr-un final la reflexia lunii, insa in locul unde se izbeau razele lunii cu ale reflexiei ei, aparu aceeasi bruneta cu ochii negri ca cel mai intunecat abis. Avea aceeasi rochie alba ca zapada, iar din glasul ei iesira ca o linie melodica incantatoare niste cuvinte ce ma fac din ce in ce mai curioasa sa ascult ce are de zis acea persoana din fata mea...mama lui Sasuke... Aceasta isi indrepata mainile catre mine, eu facand acelasi lucru, astfel legandu-ne una de alta. Aceasta imi rosteste
cu o voce dulce plina de iubire „Draga Sakura...Am sa-ti spun niste cuvinte ce ar putea sa te uimeasca, insa totul este adevarat...Tu detii o putere foarte mare, indistructibila...deoarece detii Sharinganul pe care ti l-am daruit si medalionul Luminii si al Intunericului... Te voi invata niste tehnici pe care le vei putea folosi in lupta cu Sasuke, si in lupta cu raul intruchipat. Insa ai grija...daca vei ura acest medalion iti va aduce numai necazuri, iar daca vei iubi vei fi de neinvins.” Raman efectiv muta la cele spuse, iar dupa ma invata acele tehnici, insa una m-a impresionat, este legata de viata si moarte, pot sa aduc oameni la viata si pot sa ii ucid doar cu o privire... Ei bine va fi usor... Insa trebuie sa nu urasc... Dintr-o data vocea cristalina a mamei lui Sasuke
imi taie firul gandurilor si imi spune „Stiu ca ai degand sa il ucizi pe fiul meu, dar mai gandeste-te de doua ori...stiu ca inca il iubesti...iti este un fel de frate, chiar daca n-ai avut vreodata, asa ca va trebui sa faci ce-ti zice inima... Inca o data iti spun...NU URA...IUBESTE!” dupa care se retrage inapoi in razele cristaline ale lunii, eu ducandu-ma inapoi la Ino si Hinata adormind cu gandul la tot ce mi-a zis mama lui Sasuke... Mikoto... Eu invincibila? Sa nu urasc...sa iubesc... atat de multe si totusi atat de putine lucruri de facut...Ma las purtata de soarta si adorm pe iarba moale si proaspata a padurii.

CAPITOLUL 4

Mingea de foc aluneca pe bolta cereasca, din care mici vapai se scurg printre codrii de arama. Un vultur nazdravan zburda printre cununile muntilor transmitand mii de mesaje de dragoste pentru natura. Printre ciresi mii de gaze se pregateau pentru nunta fluturelui si a viorelei acompaniati de murmurul vesel al vantului. Lacrimile ingerilor sclipesc necontenit pe iarba proaspata a diminetii. Linistea domneste in cele din urma prin padure, rasunand numai freamatul apelor izvoarelor. Mii de vapai ale soarelui imi luminau chipul angelic oferindu-mi mii de ganduri fermecate. Ma ridic uitandu-ma la cele doua copile de langa mine care dormeau precum bebelusii si ma indrept spre raul in care se oglindea purul soare.
Imi inec fata in matasea apei, dupa care ma uit in reflexia mea admirandu-ma in splendoarea diminetii. Aud mici sunete dinspre locul unde se odihneau in tihna Ino si Hinata, care din fericire se trezesc si imi urmeaza exemplul. Ino, mereu acea fata cu un zambet inocent si ochii de un albastru pur ca vazduhul, ma face mereu sa ma simt bine alaturi de aceasta, iar Hinata, acea fata timida, mereu avand rosul trandafirilor in obraji ma priveste cu ochii ei lila plini de iubire si caldura. Spun tare si autoritara, ca de obicei „Haideti, o sa avem o zi lunga...” dupa care pornim inspre ascunzatoarea lui Orochimaru. Pe drum am admirat frumusetile naturii care imi inundau de fiecare data sufletul cu fericire. Insa dintr-o data ceva imi atrage
destul de mult atentia, acesta fiind un sunet de pasi. Nu il bag in seama pentru moment, si ne continuam drumul care pare ca nu se mai termina. Dupa zece minute de mers, observ iar ca imi apare acelas sentiment de urmarit, si le opresc pe Hinata si Ino, indreptandu-le mainile in fata lor precum o bara. Ma ut in dreapta si in stanga mea, insa din pacate nimic special, asa ca imi lansez niste kunai-uri catre tufisurile din apropierea noastra, iar de acolo isi face prezenta un baiat cu un par alb ca norii cerului si ochi galbeni patrunzatori. Are o sabie mare care mi se pare foarte cunoscuta, insa deodata imi aduc aminte de acea sabie, este a lui Zabuza. Ma intorc spre acesta ca si cum nimic nu s-a intamplat dupa care il intreb foarte iritata
insa si calma in acelas timp un simplu „Cine esti si de ce ne-ai urmarit?”. Acesta se uita destul de pervers la mina, zambind in coltul gurii dupa care si la coechipierele mele si rosteste niste cuvinte insiruite pe care sunt sigura ca nu si-ar fi dorit sa le spuna „Credeam ca Orochimaru m-a pus sa omor niste ninja mai puternici, nu niste papusi asa frumoase si foarte slabe”. Eu, fiind foarte impulsiva mi-am strans pumnul simtind cum imi plezneste capul dupa care ma indrept spre acesta incercand sa-l pocnesc, insa cand il ating se preface in apa. „Se pare ca vrei sa jucam dur!” ii spun dupa care imi produc un chidori rosu, incercand deasemeea sa il strapung cu asta, insa iar n-a mers. Incepe sa ma enerveze rau de tot baiatul acesta. Acesta cu un
zambet larg pe buze si foarte malefic imi spune „Gata cu joaca acum, voi incepe sa ma distrez” dupa care isi scoate sabia si incearca sa ma strapunga cu aceasta, insa nu are norocul acesta. Ma uit in jos la picioarele-mi fine dupa care imi observ medalionul emanand o lumina albastra. Ma speri putin la vederea acestuia insa imi amintesc de spusele lui Mikoto, mama lui Sasuke, asa ca incefc sa-mi activez Sharinganul, care inspre uimirea mea merge. Suigetsu ma priveste infricosat la cele vazute, lasandu-si gura cascata. Ma mai uit o data la medalionul meu si fad din acesta emanandu-se o lumina rosie si simt cum chacra din corp mi se mareste cu fiecare secunda., iar pe maini imi apar mii de litere japoneze care exprimau iubire, caldura, armonie, pace
si intelegere, iar in frunte-mi apare un cristal rozaliu orecum paru-mi ca floarea de cires. Ma inalt un metru, zburand printre parfumul florilor padurii, iesind din corpul meu mii de vapai rozali. Imi indrept mana dreapta catre inamic, in palma careia scria durere, iar Suigetsu cade la pamant, inca uimit de puterea-mi propie, insa nu este singurul... Pana si eu sunt foarte uimita de aceasta putere care n-am avut-o vreodata in viata. Acesta rosteste niste cuvinte printre gemetele puternice de durere, astfel fiindu-i ultimele cuvinte:

-Nu o sa il aduci niciodata pe Sasuke inapoi, dupa care cade la pamant fara vlafa. Imi dezactivez Sharinganul, dupa care observ ca medalionul revine la normal, insa acelasi cristal rozaliu era prezent pe fruntea-mi fina ca matasea. Observ ca cele doua coechipiere ale mele su uit la mine uimite, dupa care ma imbratiseaza la fel de iubitor si calduros ca intotdeauna si ne continuam drumul spre ascunzatoarea lui Orochimaru. Inca ma gandesc la acele semne... in partea dreapta aveam semnele caracteristice chinurilor iar in partea stanga cele ale bunatatii... Iar...cand am inchis ochii am vazut in dreapta un semn care inseamna moarte iar in stanga viata. Totul este destul de ciudat, insa deodata imi amintesc vorbele mamei lui Sasuke, care mi-a zis ca pot
controla viata si moartea unui om...Foarte ciudata aceasta tehnica, si pot spune ca si destul de grea.
-Sakura, nu stiam ca ai asa de multa putere, sincer, si Sasuke in fata ta nu ar avea ce sa faca... spune Ino avand un zambet triumfator pe fata. Sincer imi placea mult cand aceasta ma consola sau ma ajuta cu ceva... O simt ca o sora, cu care am avut foarte multe certuri pentru un amarat de baiat care se pare ca nu i-a pasat catusi de putin de una dintre noi, ajungand sa faca fapte rele care acum ceva timp ma facea sa sufar foarte mult, dar acum sincer nici nu imi mai pasa...Am jurat ca il voi aduce inapoi pentru ca imi este prieten si il iubesc ca pe unul, dar nu mai este aceasi atractie pe care o aveam cand eram mica, acea atractie in care as fi fost in stare mana si sa ii cer mii de autografe sau cine stie ce bazaconii... Acum realizez ce tolomaca
am putut fi tot acel timp in care am vrut doar sa il fac sa ma remarce prin frumusetea-mi propie in loc sa ma antrenez ca sa devin puternica... Dintr-o data imi sunt rupte sirurile gandurilor de Hinata care ne intreaba putin sfioasa:
-Si daca ne intalnim cu Sasuke, sau poate chiar cu Orochimaru...ce ne facem? se putea citi cu usurinta teama si nelinistea din privirea ei, insa eu ii raspun calma si destul de nepasatoare de intrebarea ei cavom castiga. Aceasta se intreaba ca e obicei cum pot sa fiu asa calma si obtimista in asemenea cazuri, insa nu ii raspund lasand-o cu ochii in soare la fel cum ma lasa si pe mine de multe ori Sasuke pe timpurile cand era cu noi in echipa...Echipa 7...Naruto...Sasuke...si eu... Inca imi amintesc testul lui Kakasi cu nostalgie, si mereu zambesc avand gandurile la faptele comice ale lui Naruto, fiind ademenit in capcana lui Kakasi, atarnand de creanga unui copac, cu capul in jos, spre centrul pamantului. Sau de multe ori ma intreb cat de credula am
putut fi in acel moment cand Kakasi m-a ademenit cu iluzia lui cu Sasuke... Chiar nu-mi dadeam si eu seama ca in niciun caz Sasuke nu ar fi fost asa de deschis cu mine? Insa una dintre amintirile frumoase ma face sa chicotesc, iar un zambet mandru si alb imi rasare pe chipu-mi angelic...Este vorba despre primul sarut al lui Naruto si Sasuke...Era asa amuzant, insa eu eram extrem de suparata pentru ca am pierdut sansa de a avea Sasuke primul sarut cu mine, nu cu Naruto... Chiar asa de copila am putut fi? El ma credea o fr*iera iar eu ii cadeam la picioare de fiecare data...insa Sasuke... de data aceasta iti jur, o sa o vezi pe Sakura cea adevarata care nu se lasa asa usor calcata in picioare de catre un baiat. Sunt o luptatoare si fie ca vrei, fie ca
nu o sa te aduc pe calea cea buna, chiar si cu forta!

CAPITOLUL 5

Sasuke POV

Stau pe patul din camera pustie a ascunzatorii lui Orochimaru. Intunericul imbraca inaperea cu nabtia lui abisala, lasand vazute urme fara vlaga. Vantul suiera prin fereastra fermecandu-mi urechile cu linia sa melodica. Stapana noptii domnea pe bolta cereasca instelata, dandu-le comenzi stelelor, servitoarele ei. Imi indrept ochii negri ca cel mai intunecat abis catre mana, invartind-o usor si gandundu-ma la ce am de gand sa fac. Vreau sa imi razbun familia ucigandu-l pe cel mai mare dusman al meu...Itachi... De fiecare data cand ma gandesc la acesta mi se urca sangele in cap si imi vine sa distrug tot ce vad in fata ochilor. Ma ridic din pat indreptandu-ma spre clanta usii, peste aceasta domnnind intunericul, dupa care ma indrept spre biroul lui Orochimaru. Se pare ca inca se simte foarte grav datorita inaintarii in varsta, deci voi termina destul de repede. Kabuto nu este inauntru, asa ca ma indrept cu pasi marunti, avand pe fata un zambet malefic. Imi activez sharinganul si formaz un Chidori
in mana stanga. Ajung in spatele scaunului acestuia si ii soptesc la ureche „Se pare ca acesta iti este sfarsitul, Orochimaru!” dupa care il strapung cu Chidori. Acesta scoate un tipat de sarpe dupa care din gura sa isi face aparitia acelasi trup, lasandu-l pe cel din care tocmai a iesit fara vlaga. Acesta spune cu aceasi voce de sarpe lingandu-si buzele „Credeai ca va fi asa de usor sa ma infrunti? Se pare ca a venit destul de repede ziua mult asteptata de mine...Voi avea corpul tau Sasuke!” spune acesta scotandu-si pe gura un ras malefic greu de stapanit, insa pe mine nu ma afecteaza cu nimic. Stiam decand am venit aici intentia lui Orochimaru asa ca nu sunt deloc surprins. Imi apare un zambet in coltul gurii dupa care ma uit in ochii acestuia ademenindu-l intr-un genjutsu. Il fac sa creada ca va castiga, lasandu-l sa ma loveasca destul de puternic, acesta neconstientizand ca se afla in genjutsul meu si ca defapt se loveste singur. Nu credeam ca va fi asa de usor. Acesta la un moment dat isi arata
sabia-i cristalina, care iti putea reflecta precum o oglinda chipul. Acesta si-o indreapta spre inima mea, strabatand-o de numarate ori pentru a se asigura ca voi muri, insa imi anulez genjutsu, iar Orochimaru cade la pamant fara vlaga.

In acest moment imi vine in minte acel nume care il urasc decand eram mic, suferind in singuratate...Itachi... Il voi ucide cu orice pret. Ma indrept spre iesirea din biroul lui Orochimaru, ce acum zacea adormit pentru o eternitate pe parchetul lacuit, varuit cu o multime de firisoare de sange. Deschid usa iar pe langa aceasta trece Kabuto. Vazand cele intamplate ramane cu gura cascata, insa eu imi pastrez aceasi fata de nepasator, ca de obicei si ii spun cu o voce rece si calma „Orochimaru este mort datorita mie, daca la asta te intrebai...” dupa care pasesc pe podeaua rece a holului nesfarsit indreptandu-ma spre iesire. Stapana noptii este invaluita de voalul norilor, iar stelutele se pierd una cate una astfel facand loc lacrimilor de inger care cad din cerul nesfarsit.
In departare puteai sa vezi siluetele unor micute animale ce isi cautau un adapost pentru puii lor. Asta imi aminteste mult de familia mea...cand mergeam cu ei la picnic si ne prindrea ploaia...ce frumos era...simteam ca sunt copil, simteam ca iubesc..ca sunt iubit...pana cand a venit acea zi a cosmarului... parintii mei ucisi de fratele meu...cea mai urata imagine vazuta vreodata. Nu mai puteam rezista, tot visul s-a transformat intr-un cosmar...Toate au cazut pe capul meu, n-am avut pe nimeni langa mine, decat un bun prieten ce n-am sa-l uit vreodata...Naruto...Echipa 7... Imi este dor de momentele in care ma certam cu Naruto, primul sarut cu el, incercarile lui de a deveni mai bun decat mine, incercarile lui Sakura de a ma impresiona, iubirea ei fata de mine...Eu mereu am tratat-o cu indiferenta...De ar fi sa ma intorc inapoi, as avea grija de ei...ultima legatura pe care o am...Daca ar fi sa paseasca pe cararea raului, am sa am eu grija ca sa nu le mearga planul, si sa ramana unde sunt...Dar totusi...
ce este in mintea mea? De ce inca mai tin la echipa? Nu pot intelege! Eu trebuie sa-mi vad de razbunare, nu de tampenii! O sa omor oto ce imi sta in calea razbunarii!!!


Sakura POV

Inca putin si ajungem la ascunzatoarea lui Orochimaru...Cristalele cad din cerul nesfarsit scurgandu-se pe fata mea. Norii aramii formeaza o poarta in fata soarelui, insa se pare ca bunul soare si-a uitat cheile pentru a o deschide. Pasarile zbor nestingherite prin vazduh cautand un adapost printre pomii de arama. Vantul imi mangaia pielea catifelata adresandu-mi soapte de amor. Pamantul este naruit in palta imensa formata de ploaie, iar animalutele deja s-au adapostit la caldura, unde este totul cald si bine. Fugim prin padure de 6 ore...insa nimic...Ceva imi spune ca se va intampla un lucru nemaipomenit pe ziua de azi...insa nu stiu ce sigur...Ma uit la mana mea, care era fara de semne pe aceasta...Ma uit la unghiile negre ca abisul ce mereu imi dadeau satisfactie...Imi place foarte mult negrul...Inca decand eram mica ma pierdeam in acest negru abisal, ce era prezent in ochii cristalini ai lui Sasuke... Uneori ma intreb daca acesta ne mai tine minte...s-o mai gandi la noi? Echipa 7...Echipa Kakashi...
Mereu va fi in inima mea necontenit... Ino si Hinata cad la pamant sfasiate de oboseala crunta ce a pus stapanire pe corpurile noastre, insa eu merg inainte...Trebuie sa aduc inapoi echipa 7!!! TREBUIE! Ma indrept spre ascunzatoarea lui Orochimaru, insa drumul pare nesfarsit, pe clipa ce trece, totul pare mai mult...Cad obosita la pamant, strangandu-l in mainile mele...Simt cum tot cosmarul ia sfarsit si apare un vis frumos...Dar oare o fi asa? Ma ridic, imi iau inima in dinti si pornesc spre ascunzatoarea lui Orochimaru... Daca o sa il vad pe slinosul acela jur ca am sa-l omor! Inca imi amintesc acea zi de cosmar din timpul examenelor ciunin...Semnul blestemat daruit de Orochimaru lui Sasuke...Daca as fi avut aceasta putere de atunci, jur ca l-as fi ucis fara sa mai clipesc. Insa prezenta cuiva imi taie sirul gandurilor, si ma ascund dupa un tifis. Astept acea persoana sa apara, careia ii cunosteam chacra, era atat de familiara, insa nu imi pot aminti. Simt ca acea persoana s-a obrit tocmai in fata tufisului
meu iar pe gura ii ies niste cuvinte cu raceala si duritate „Cine esti si de ce ma urmaresti”. Deci se pare cu nu este asa tolomac incat sa nu imi simta prezenta, iar acea voce imi pare foarte cunoscuta, insa nu o bag in seama pana cand sar in vata lui la vreo 4 metri distanta. Nu se poate...Este...Sasuke... Ochii mei exprimau uimire, iar tot corpul imi tremura, insa nu de frica...Ochii lui abisali ma priveau cu aceeasi expresie pe care o indrageam, insa acum o iubesc! Ochii sai abisali atat de patrunzatori ma privesc incontinuu. Intre noi se asterne o liniste de gheata care se pare ca niciunul dintre noi nu o putea sparge. Frunzele uscate de soare zbor purtate de vant suierand fluiere asurzitoare si mii de soapte nepatrunse. Intre noi este aceeasi liniste ucigatoare care se pare ca nu este sparta de niciunul dintre noi... Ochii mei de smarald ii priveau pe ai lui, iar parul imi zburda inspre drumul din spatele meu parca indemnandu-ma sa ma intorc acasa... Se pare ca linistea de gheata este sparta intr-un
sfarsit de Sasuke, care ma intreaba la fel de rece „Ce cauti aici?”...
-Am venit sa te aduc inapoi, idi*tule! spun fata sa regret ce am spus, insa se pare ca acesta isi activeaza sharinganul si se indreapta spre mine. O sa il las putin sa se joace cu Saharinganul pentru a invata cateva tehnici noi, dupa care o sa il atac unde il doare mai tare si am sa ma intorc in sat cu el viu sau mort. Un zambet imi apare in coltul gurii, dupa care imi formez un Chidori rosu in mana dreapta. Acesta imi spune cu aceasi pata de ura „Nu o sa ma aduci inapoi niciodata! Am sa te ucid!”, dupa care se indreapta spre mine folosind Chidori. Imi fac o clona pe care o pun sa se lupte cu Sasuke pentru ai vedea tehnicile mai bine, dupa care maascund dupa un tufis vizionand lupta intre viata si moarte a clonei mele si misteriosul Sasuke. Tot la fel a ramas...sau poate mult mai rece si indiferent. O sa il ademenesc in capcana oricum. In tot acest timp i-am copiat tehnicile cu ajutorul Sharinganului, si se pare ca mi-a doborat in cele din urma clona, aceasta disparand intr-un nor de fum. Dupa cele
vazute ma alatur luptei dintre mine si Sasuke. Stiu ce sa fac, dar intai ar trebui sa-l imobilizez. Ma indrept spre el cu Cidori, insa acesta ma strapunge in mana cu sabia sa lasandu-mi o rana adanca, greu de vindecat. La cele vazute, privesc in jos iar atentia imi este furata de medalionul ce continea din nou aceasi lumina albastra ca vazduhul, amintindu-mi de acea tehnica... Cu ajutorul ei pot sa ma vindec dar si sa-l imobilizez pe Sasuke. Imi activez Sharinganul, putand sa privesc in ochii misteriosi ai abisului brunetului o pata de uimire. Trupul meu zboara prin aerul umed al ploii iar din corpul eu isi fac prezenta aceleasi lumini roz si aceleasi semne. Sasuke ma priveste in acest moment plin de ura crasnindu-si dintii si strangandu-si pumnii cu putere. Se poate vede ca este foarte nervos datorita Sharinganului meu care ii da neliniste in ganduri. Uneori gandul poate ucide...Sasuke...asa ca nu mai gandi asa mult la razbunare, ca o sa ajungi sa te razbuni singur pe tine ca ai uitat sa te speli pe dinti.


-Nu stiu de unde ai capatat Sharinganul, dar am sa am grija sa pierzi tot! Dupa care se indreapta spre mine cu pasi mari si repezi, insa prea usor... Imi ridic degetul aratator al mainii drepte pe care scria „dorinta” dupa care Sasuke este invaluit de mii de ate de chacra ce il pot opri. Ma uit in ochii sai ce prezentau mii de sentimente de ura fata de mine, si stropi de uimire. Continui sa ma uit neremarcand ca trece timpul precum vantul, iar dupa ce imi dau seama de intentia mea ii spun cu duritate:
-Sasuke...N-am sa-ti explic, dar am sa-ti arat tot ce s-a intamplat!
-Nu ma intereseaza ce ti s-a intamplat! N-are nici o legatura cu persoana mea! Am sa te ucid...insa a fost intrerupt de Sharinganul meu ce ii arata tot ce s-a intamplat, iar dupa mi-l deactivez, toate semnele facandu-si loc indreptandu-se vesatoare catre cristalul de floare de cires al fruntii mele. Privesc ochii tremuranzi ai lui Sasuke ce exprimau teama si uimire, iar spre uimirea mea, o raza de soare isi face aparitia in dreptul nostru, din aceasta facandu-si aparitia mama lui Sasuke:
-Sasuke...m-ai dezamagit...mereu am crezut ca tu poti sa treci peste aceasta idee prosteasca a razbunarii...Nu ai facut decat sa complici lucrurile. Si daca te-ai fi razbunat, ai fi regretat otata viata pentru ca nu te-ai fi razbunat pe cine trebuia. inasa aceasta este intrerupta de vocea lui Sasuke:
-Tu nu esti mama! Mama este moarta!
-Sasuke...sunt doar un suflet acum...asa ca asculta-ma! Fratele tau nu este de vina... insa este intrerupta de sasuke zbierand „Ba este, el v-a ucis!”, insa aceasta isi continua fraza...De vina este Uchiha Madara... Eu si Sasuke ramanem efectiv cu gura cascata la cele auzite. Insa sirul gandurilor fata de acesta ne sunt taiate de Mikoto... Acesta a invocat vulpea cu noua cozi, in ziua in care fiul celui de-al patrulea Hokage, Naruto, a fost adus pe lume.
-POFTIM!?! la cele auzite eu cat si Sasuke ramanem masca. Nu ne venea sa credem ca Naruto este fiul celui de-al patrulea Hokage.
-Mama sa, Kushina a fost inaintea sa jinckurichi lui Kiubbi, iar precum stia toata lumea, la nastere, sigiliul se slabeste. Tocmai dupa nastere si-a facut prezenta Madara, care a vrut sa-l ucida pe Naruto, insa Naruto a fost salvat de tatal sau Minato, dar Kushina a fost rapita de Madara, si l-a trezit pe Kiubbi. Minato si Kushina si-au pierdut viata pentru a-l sigila pe Kiubbi in Naruto, astfel lasand in urma un copil deabia nascut fara dragoste parinteasca. Insa se pare ca Naruto nu a fost purtat de razbunare...Sasuke...Desi imi esti fiu...Pot spune ca nu-mi semeni deloc la caracter. Ai acelasi potential ca al tatalui tau. Oricum , acum trebuie doar sa te intorci in Konoha...Te iubesc fiule, si te rog lasa ura asta laoparte si nu mai lasa pe nimeni altcineva sa ti-o trezeasca! dupa care dispare. Ma uit la Sasuke, care varsa o lacrima de cristal stergandusi-o in speranta ca eu sa nu-l vad. Insa nu a avut noroc. Il imbratisez prieteneste dupa care ii spun „Bine ai revenit printre noi” iar spre uimirea mea el
imi raspunde la imbratisare.
Ne indreptam spre casa, fiind prezenta printre noi o liniste de gheata aceasta fiind sparta de....

CAPITOLUL 6

Ne indreptam spre casa, fiind prezenta printre noi o liniste de gheata aceasta fiind sparta de vocea cristalina a lui Sasuke. Acesta ma intreba ce s-a mai intamplat, iar eu ii explic de la a la z tot ce s-a intamplat. Sincera sa fiu, acum 3 ani cand ma intreba ceva mi se inmuiau picioarele, dar acum ca prin minune, nu mai simt nimic. Decat un sentiment de iubire frateasca. Nimic mai mult. Dupa un drum lung in care am discutat diferite subiecte, ajungem in Konoha, Imi pun mana pe umarul lui sasuke si ii urez un „Bine ai revenit”. Acesta recunoaste ca s-au schimbat foarte multe. Asta era adevarat, dupa ce Pein a distrus Konoha, iar Naruto ne-a salvat am reconstruit satul. Ma bucur insfarsit ca nu mai sunt acea fata plangacioasa care nu statea decat cu gandul la cai verzi pe pereti. Am ajuns puternica, reunind Echipa 7! Cand o sa auda Naruto o sa sara in sus de fericire! Norii plutesc prin vazduhul de safir iar soarele arzator imi mangaie chipul angelic cu vapaile sale. Cand ma uit la noiri ca de obicei simt
ca plutesc. E un sentiment destul de frumos. Parca totul prinde culoare. Pasarile vazduhului fac mii de hore in zbor fermecand din ce in ce mai mult natura. Se pot vedea cununele muntilor albe ca argintul ce mereu ma fac sa imi imaginez ca sunt..ACASA...Insa acest cuvant petru mine nu inseamna doar o locuinta... ci un loc unde sunt cei ce te iubesc. Vantul imi murmura soapte ascunse in vraja naturii iar petale de cires zburdau nestingherite prin aer. Imi mut privirea spre Sasuke, acesta fiind ingandurat, ca de obicei. Il intreb ce il macina, iar acesta ca de obicei, nu vrea sa recunoasca. Mereu m-a crezut inferioara lui. Mereu m-am ascuns de ei in privinta mortii parintilor mei. Niciunul nu stie adevarul. Mereu au crezut ca eu nu stiu nimic din ce simt cei doi, insa eu stiu prea bine. Nu vreau sa accept mila nimanui. Pe cei doi i-am considerat ca niste frati mai mari. I-am iubit enorm, pe Sasuke iubindu-l nespus de mult, dar sincer nici nu stiu de ce. Nu stiam nimic despre el, iar si acum nu pot spune ca il cunosc. Inca ai sai ochi de onix priveau in gol. Adevarul acesta este, il inteleg...si eu am ramas socata cand am vazut-o pe mama mea. Inca mai am in mintea mea chipul ei angelic, ochii ei verzi ca iarba proaspata plini de ibire si speranta, parul ei roz asemeni petalelor de cires... Acum realizez ca ii seman izbitor de mult trupeste. N-am vazut-o niciodata pe ea. Deodata imi apare in minte un moment neuitat cu tatal meu.



FLASHBACK

Era o zi frumoasa de primavara, anotimpul meu preferat. Iubesc acest anotimp datorita invierii naturii. Un barbat brunet, bine facut avand ochii albastrii ca bolta cereasca vazlea barca in care ne aflam privindu-ma cu dragoste. Un zambet i-a aparut pe buze, iar pe obraz ii aluneca o lacrima calda. Eu ma uit la marea de safir dupa care ma intorc spre barbat adresandu-i o intrebare:
-Tati, dar de ce a murit mami? Nu m-a iubit? Nu ma dorea?
-Sakura...Mama ta mereu te-a iubit si te va iubi mereu. Sunt sigur ca de acolo de sus ne priveste si are grija de noi.
-Tati! Promite-mi ca tu n-o sa ma parasesti niciodata! spun eu cu o urma de tristete pe chipu-mi angelic.
-Iti promit dulceata. Dupa care vine la mine si ma ia in brate, sarutandu-ma pe frunte parinteste. Il iau in brate parca adresandu-i toata iubirea pe care i-o purtam.

ENDFLASHBACK

Tati...se pare ca n-ai putut sa-ti tii promisiunea si m-ai lasat singura la fel cum a facut si mama. Insa sunt sigura ca de acolo de sus ambii ma priviti si imi sunteti laturi. Ne indreptam cu pasi repezi catre biroul lui Tsunade, astfel ajungand la usa acestuia. Am ciocanit firav usa biroului dupa care am intrat inauntru anuntand-o de venirea lui Sasuke. Tsunade i-a urat la fel ca mine un „Bine ai revenit”, dupa care ma anunta ca va trebui sa vorbim pentru a-mi marturisi ceva. Sunt prea fericita de reformarea Echipei 7, asa ca nu o iau in seama si ii spun ca voi reveni peste 2 ore pentru ca am de gand sa ii pregatesc o surpriza lui Naruto si lui Kakasi. Ma duc acasa, acelasi lucru facand si Sasuke, iar intrand inauntru ma uit la fotografia noastra. Pe rama este inscriptionat cu litere aurii „Nu ne vom desparti niciodata”, se pare ca totusi am putut sa ne tinem promisiunea. Ma indrept cu pasi marunti catre dus parca imbatandu-mi pielea cu lacrimile cristaline ale dusului. Ies din baie, infasurata cu un prosop alb ca zapada indreptandu-ma zambareata spre oglinda camerei mele. Ma privesc timp de 5 secunde, in care realizez ca aceasta experianta din misiune m-a schimbat. Observ cum cristalul rozaliu ca florile de ciresi sclipea in lumina soarelui care ma priveste prin geamul de sticla. Imi iau un hanorac crem si niste pantaloni scurti negri, incaltandu-ma cu o pereche de sandale crem tip roman cu cate un trandafir crem. Imi las parul roz asemeni bomboanelor liber, dupa care ma indrept increzatoare spre casa lui Sasuke. Pe drum simt o senzatie vaga ca un lucru rau avea sa se intample care imi va schimba viata...insa nu il bag in seama si imi continui drumul ce insfarsit s-a terminat. Cioacan sfioasa la usa casei, dupa care o voce cristalina imi inunda timpanele cu frumusetea ei, spunand un „Intra!” Fac intocmai cum mi-a spus iar in fata mea il vad pe Sasuke cu un zambet larg pe buze. N-am vazut niciodata asa ceva dar realizez ca zambetl sau ma facea si pe mine fericita. L-am sunat pe Naruto pentru a-l anunta ca m-am intors din misiunea, pe care el nu o stia, insa a avut Tsunade grija sa il minta, dupa anuntandu-l ca ne intalnim la Ichiraku Ramen. Bine intalescaacesta a sarit in sus de fericire la cele aflate. Ma intreb ce va face cand va auzi de reintoarcerea lui Sasuke. Un chicot mic isi face aparitia pe chipu-mi angelic, dupa care il iau de mana pe Sasuke si il trag dupa mine pentru a ajunge mai repede. Adevarul este ca suntem amuzanti. Acesta chicoteste usor, insa pentru mine era o ocazie unica in viata. Sasuke chicoteste... Trebuie sa scriu undeva... Intru-un final ajungem la Ichiraku Ramen unde il vedem pe naruto care ramane efectiv cu gura pana in pamant la vederea lui Sasuke, dupa care il imbratiseaza. Astfel toti formam o imbratisare de grup si ne juram ca nu o sa ne mai parasim vreodata echipa...pentru nimic in lume. Naruto ia adresat mii de intrebari lui Sasuke, astfel facand si eu.

Au trecut foarte repede aceste 2 ore, in care am ras cu lacrimi toti trei. Niciodata nu am fost asa... Imi iubesc fratii nespus de mult...Ma indrept spre biroul lui Tsunade, unde intru la fel de firav. Aceasta ma privea serios cu o urma de tristete pe chipu-i de inger. Isi deschide buzele trandafirii emanand mii de sunete ce ma bagau in sperieti.
-Sakura...Trebuie sa vorbim...

Sasuke POV

Nu imi vine sa cred...totul este la fel ca inainte. Sunt alaturi de Sakura si Naruto, care pot spune ca imi sunt precum doi frati. Sakura, ca o sora mai mare care mereu are grija de mine si Naruto, fratele mai mic si mai talamb de fel, insa tot il iubim. Cam toti am forma o familie frumoasa. Le raspund celor trei la toate intrebarile legate de tot ce s-a intamplat in acesti trei ani departe de cei pe care ii iubesc. Am de gand sa-mi traiesc viata, iar mai tarziu sa imi duc clanul mai departe. Insa...simt ca se va intampla ceva...dar nu stiu ce... Se pare ca cele doua ore au trecut foarte repede, asa ca ne-am dus fiecare la casele noastre, iar Sakura la biroul lui Tsunade. Curios, am urmarit-o pe Sakura pentru a afla ce avea de gand Tsunade sa-i marturiseasca. Am ajuns in cele din urma la usa biroului lui Tsunade, asigurandu-ma ca nu am fost vazut, mi-am atasat urechea de usa astfel putand sa aud toata conversatia celor doua. Stiu nu este frumos sa tragi cu urechea, dar simteam ca ceva se va intampla, ceva rau. Imi folosesc Sharinganul pentru a vedea mai usor ce se intampla si observ ca Tsunade avea o fata prea serioasa si inspaimantatoare, dupa care o priveste pe Sakura cu regret. Ce oare s-o fi intamplat. Deodata aud vocea asurzitoare a lui Tsunade:
-Sakura...trebuie sa vorbim...
-Ce s-a intamplat Tsunade-sama? spune aeasta nevinovata si foarte curioasa. Deodata din gura lui tsunde ies niste cuvinte care nu le pot crede nici in ruptul capului.
-Sakura...Imi pare rau sa iti dau aceasta veste...dar... am aflat cine ti-a omorat parintii. Mama ta, la nastere, a murit ucisa de Uchiha Madara...La fel si tatal tau. La cuvintele acestea raman efectiv blocat. Uchiha...Madara... El mi-a ucis clanul, la fel facand si cu familia Sakurei. Toti nervii imi inunda creierul in acest moment. Nu imi vine sa cred...Jur ca am sa-l ucid pe acest nemernic...Dar...Mama nu ar vrea sa ma razbun...Nu vreau s-o dezamagesc....Alerg spre parcul din Konoha nemaireactionand la nimic. Luna isi invaluie incet al ei parfum. S-aude mandra glasuire a padurii de argint. Langa izvoare iarba pare de omat iar flori albastre tremur ude in vasduhul inmiresmat. Pare ca si trunchii poarta suflete sub coaja ce suspina printre ramuri cu a glasurilor vraja, iar prin mandrul intuneric al padurii de argint vezi izvoare sfaramate peste pietre licurind. Toata durerea este prezenta in corpul meu, inundandu-l. Nemaiputand sa suport durerea cad in genunghi la pamant, varandu-mi mainile in paru-mi de taciune si strigand cat ma tinea sufletul:
-DE CE?!?

CAPITOLUL 7

Sakura POV

Ma indrept spre casa cu sufletul sfasiat. Regina noptii imi mangaie chipu-mi angelic cu ale sale vapai d-argint. Stelele plutesc in marea cerului slujind-o pe a lor regina. Vantul adie printre ramurile muribunde ale copacilor iar o liniste apasatoare se lasa asternuta. Mergeam cu pasi lini spre casa, gandindu-ma la oamenii care mi-au dat viata. La imbratisarile dragastoase ale tatei...Surasul cristalin al mamei in timpul antrenamentului pentru acest colier... Sincer, nu vreau sa pic in capcana razbunarii, si n-o sa fac asta. O sa ma comport ca si cum nimic nu s-a intamplat, o sa-mi traiesc viata si o sa las totul in voia sortii. Nu o sa ma razbun, nu vreau sa ajung cum a ajuns Sasuke. Vreau sa fiu fericita, alaturi de echipa mea. Acel Uchiha Madara ne-a distrus fericirea, mie, lui Naruto si Sasuke. nu am sa las sa se mai intample o asemenea nen*rocire...NICIODATA...Intr-un sfarsit sirul gandurilor imi este taiat de scartaitul infundat al usii, intru usor in casa privind in gol. Dupa cinci minute ma indrept spre dus, lasand picaturile sa danseze pe trupul meu firav, dupa care imi infasor un prosop alb ca regina noptii si ma uit la chipu-mi de inger. Nu l-am vazut pe acest Uchiha Madara niciodata in viata, dar cred ca e destul de batran daca a omorat-o pe mama, tocmai in ziua nasterii mele. Imi iau o rochita de noapte alba ca zapada si ma invalui in matasea cearsafului pe patul catifelat. Incet, incet, poarta viselor mi se deschide, iar eu pasesc usor catre aceasta.
Sunt intr-o camera invaluita de purul intuneric, iar in fata mea se deschid 2 ochi rosii. Inima incepe sa-mi bata din ce in ce mai tare. O raza a lunii ii invaluie chipu-i ascuns cu o masca portocalie si se puteau vedea usor norii rosii conturati cu alb de pe pelerina sa neagra ca cel mai intunecat abis. Ochii mi se fac cat cepele, iar buzele trandadirii mi se deschid iar un sunet surd imi duge din gura, acesta fiind „Akatsuki”. Mascatul rade malefic facandu-ma sa ma sperii si mai mult de prezenta sa. Ii trag un pumn in stomac, insa pumnul pur si simplu trecea prin el fara macar putin sa-l loveasca. O stare de teama imi navali mintea iar eu tremuram gandind mii de lucruri rele ce aveau sa mi se intample. Acesta inca radea malefic administrandu-mi o doza mai mare de frica. Acesta isi opreste rasul asurzitor al sau si isi indreapta privirea spre ochii mei. Aceasi teama da navala prin corpul meu facandu-ma sa tresar la contactul cu ochii sai rosii ca sangele. Acesta dispare din fata mea, astfel facandu-ma sa intru intr-o stare nespus de tragica, si isi indreapta kunai-ul la gatul mau, iar in secunda urmatoare o mare de sange invaluie camera.

Scot un tipat asurzitor si relizez ca a fost doar un cosmar. Imi indrept privirea spre fereastra si relizez ca este deja diminetata. Soarele isi trimite razele gingase mangaindu-mi chipu-mi angelic si dandu-mi putere. Ma ridic din pat si ma indrept spre dus, unde stau un sfert de ora gandindu-ma la acel cosmar care imi da batai de cap. Imi aleg un tricou roz pal, pantaloni scurti negri si o camasa rosie mai lunga. Imi prind parul in doua codite si ies din casa luandu-i si pe Naruto si Sasuke. Trebuie sa mergem la biroul lui Tsunade pentru a ne da viitoarea misiune. Sincera sa fiu chiar mi-e dor de o misiune alaturi de Naruto si Sasuke. Defapt de trei ani nu am mai avut o asemenea misiune. Ma indrept spre casa lui Sasuke, cu zambetul pe fata, acesta luminandu-mi fiecare coltisor al fetei. Nu am nici un resentiment in legatura cu ce s-a intamplat aseara. Daca o sa prind ocazia o sa-l fac sa sufere, dar acum nu. Mai importanta este Echipa Kakashi decat un nemernic.

Bat la usa casei lui Sasuke, din care isi face aparitia un glas domol rasunand un „Intra” sters. Intru inauntru si il zaresc pe o canapea privind in gol, dupa spunand serios „Trebuie sa vorbim...Sakura...”. Ma indrept spre el cu pasi mici, bagandu-ma in sperieti cuvintele care le-a spus mai devreme. Ma asez langa acesta, privindu-l in ochi foarte ingrijorata. In cele din urma il intreb sfioasa un „Ce este?”. Acesta imi spune ca stie tot ce am vorbit aseara cu Tsunade. Se pare ca a tras cu urechea fara sa vrea. Daca nu il stiam pe Sasuke puteam spune ca a facut-o intentionat, dar il cunosc...
-Sasuke, stai linistit, n-am de gand sa ma razbun. Daca o sa prind ocazia sa il ucid, o s-o fac. Dar cel mai important pentru mine acum este un singur lucru, Echipa 7. Suntei ca si fratii mei si nu v-as lasa pentru nimic in lume. la auzul acestor cuvinte Sasuke ma imbratiseaza frateste, urmand ca eu sa ii raspund la imbratisarea calda. Cand eram mica, intr-un moment ca acesta as fi lesinat desigur. Dar acum acel sentiment de dragoste s-a transformat in iubire frateasca, nimic mai mult.
-Dar de ce nu ne-ai spus despre parintii tai? la auzul acestei intrbari am incremenit scotand un „P-Pai” balbaindu-ma.
-Sakura...Stii ca poti avea incredere in mine si Naruto. Macar mie spune-mi daca nu lui Naruto. Intelege, si eu am trecut prin asa ceva si te pot intelege...Sakura...
Dupa cele auzite incep sa-i povestesc cele intamplate in copilaria mea. Cum tata a murit ucis de Uchiha Madara si mama a fost ucisa la nastere tot de acelasi om fara inima. La amintirea acelor lucruri mii de lacrimi mi-au inundat fata iar amaraciunea si-a facur loc in sufletul meu. Sasuke ma imbratiseaza dinou, stergandu-mi siroaiele de lacrimi si spunand niste cuvinte ce imi dadeau mai multa incredere „Totul va fi bine, o sa vezi! Ne ai pe mine si Naruto! O sa avem grija de tine orice ar fi! Iti promit! Dupa mai multe minute de incurajari ne indreptam spre Naruto apoi spre biroul lui Tsunade. Aceasta sta si se uita la mine cu niste ochi patrunzatori, parca intrebandu-ma din priviri ce am degand a face, iar eu ii servesc un zambet cald in semn ca voi ramane aici. Aceasta ne vorbeste despre o misiune extrem de grea, de rang S. Va trebui sa capturam un mostru cu cozi inaintea celor din Akatsuki. Acesta se va gasii in satul Cetei, iar plecarea va fi azi, la cinci. Deci am timp sa mai fac ceva lucruri, fiind deabia ora 9.
Ma indrept sre casa de unde imi iau almele ninja si ies val-vartej pe usa, incuind-o si indreptandu-ma spre iesirea din sat impreuna cu Sasuke si Naruto. Marea albastra a cerului trimetea valuri se nori albi ca spuma laptelui spre locuri misterioase. Soarele ne trimetea raze dulci ce ne luminau chipurile de ingeri. De fiecare data am iubit natura si surprizele sale. Pasarile zburda prin vazduh scriind milioane de cuvinte. Aerul cristalin era strapuns de vantul dur care imi indemnea parul sa se clatine inspre partea dreapta. Mii de petale de ciresi imi incantau privirile, iar un vultur vine spre mine, tinand in cioc o coronita din flori de cires, Mi-o aseaza pe cap, dupa care se indreapta spre neant, lasandu-ma cu ochii cat cepele de mari. Naruto schiteaza un zambet dulece la fel ca Sasuke, dupa care ne indreptam cu pasi grabiti spre satul Cetii. Multe ganduri imi strabat prin cap. Ma gandesc oare daca mama ar fi, as mai fi avut norocul sa ii mai am pe Sasuke si Naruto? Oare asa s-a intamplat inspre binele meu? Sirul gandurilor imi este intrerupt de o voce cunoscuta:
-Mai mai mai...ce avem noi aici... Frumoasa rozalie si coechipierii sai...
Ma intorc spre propietarul acestei voci iar acesta este...