Tradarea doare

Prolog

Iubirea este un sentiment dificil si foarte greu de inteles. Este alimentata de doi oameni, de un baiat si de o fata. Unde nu sunt "participanti", nu exista dragoste, nu exista sentimente puternice, presarate cu arome dulci-amarui. Toti sunt atrasi in capcana unei persoane, fiecare isi daruieste, la un moment dat, inima. Nimeni nu e perfect, nimeni nu e rece in totalitate. Pana si un zambet cat de mic poate dezgheta sufletul oricui. Privrea agera, dragastoasa, impartiala, toate acestea pot face o inima sa bata de zece ori mai tare. Gesturile de tandrete, involuntare, fac fiecare particica a corpului sa tresare, sa simta fiori calzi.

Povestea nostra, spusa de secole de catre oamenii batrani, incepe printr-o mica descriere a celor doi amorezi, care apring focul si produc fumul. Sakura Haruno, una din cele mai importante zane ale apei, se ascunde printre oameni, invatand intr-un liceu bun, de arta. Parul rozaliu, ochii verzi, buzele carnoase, pielea putin bronzata o fac dorita, insa si respectata datorita inteligentei sporite. Incearca, pe cat poate, sa-si ascunda secretul pretios, ascunzandu-se in spatele unei persoane fara pic de curaj, care, daca sufli, cade. Comportamentul ei este total diferit, de fiecare data urand cand cineva ii spune o vorba jignitoare, iar ea nu poate raspunde. Cateodata se gandeste la motivul pentru care trebuie sa traiasca altfel, parca intr-o alta persoana, o Sakura total diferita, fara pic de asemanare.

Sasuke Uchiha, sufletul pereche al rozaliei, inca nu cunoaste vreun sentiment, nici macar nepasarea sau durerea. Mai mereu simte ca-i lipseste ceva, ca trupul se afla pe lume, dar spiritul ba. Are nevoie de o persoana cu care sa interactioneze, dar mereu evita contactul cu un om, fie fata sau baiat, fie femeie sau barbat. Bebelus, copil, adult, batran... Nici un tip de om existent nu-l atrage, dar spera ca va gasi ceva mitic, ceva drept de pastrat. Ochii, parul, hainele... Toate sunt negre, asemeni sufletului sau. Nimeni nu-l poate invinui. A crescut singur, departe de parinti, departe de dragoste, intr-o padure izolata de privirile curiosilor.

Acestea fiind spuse, batraneii continuau, pe un ton taraganat, fiecare intamplare petrecuta intre cei doi. Sute de persoane au aflat ca exista dragoste la prima vedere, ca nimic nu e mai presus ca persoana la care tii. Multi oameni au incercat sa povesteasca iubirea lor, dar unul singur a reusit sa o spuna cap coada. Numele tanarului curajos este Neji. Se ascundea mereu deoarece regele interzicea vorbirea acestui subiect, insa dorinta de a spune mai departe o legenda era imensa. Fara oboseala si visator, isi imagina peisajele, frumusetea personajelor. Ba chiar a scris si o carte, insa, la scurt timp dupa, a fost omorat.

Gelos, regele incerca, atat cat putea, sa infirme orice zvon, sa-i faca pe oameni sa uite de existenta dragostei, sa le arate doar ura. Strabunicul lui simtea acelasi sentiment pentru fericitii indragostiti, asa ca i-a ucis. Nimeni nu cunoaste acest lucru, doar cei care acum nu mai traiesc, insa bietul om nu stia ca raul se intoarce impotriva ta, orice ai face. Asa a patit el. A suferit mult, dar ce sa-i faci? Nimeni nu tinea la el, singur s-a facut detestat de toti. Oricat ai vrea sa ajungi langa el, tocmai cand te considerai un om norocos care a reusit, te arunca ca pe un gunoi. Doar puterea il interesa! Unii oameni nu vad frumusetea vietii, ci doar partea intunecata, plictisitoare, neinteresanta. Cred ca sunt preamariti daca se fac temuti, dar ei aduna, astfel, doar antipatie.

Totusi, hai sa mergem putin inainte, pe timpul cand bunul povestitor Neji inca traia, ce-i drept, ascuns. Acesta va reusi sa povesteasca mult mai frumos acest.... basm. Chiar personajele principale ar fi geloase pe el daca i-ar auzi glasul dulce, linistit si clar. Nimeni nu se indoia de spusele lui, reusind sa-l enerveze si mai tare pe rege, caruia ii era mereu pusa la indoiala judecata....

Nou fic la orizont.
Vroiam sa scriu, asa ca am facut-o.
Sper sa va placa si astept critici dure.

Wow! Cate comentarii intr-un timp atat de scurt!
Va multumesc din suflet pentru ele, pentru ca imi spuneti parerea voastra sincera.
De asemenea, ma bucur ca va place. Mai ales ca il scriu cu o placere uriasa.
Acum, next-ul vreau sa-l aduc in seara asta, insa nu stiu daca reusesc.
Va .

Capitolul 1

Prima pagina a unei frumoase povesti

Neji’s Point Of View

Cu mana tremuranda, iau pana de pe biroul frumos lacuit, din lemn de fag. O inmoi in cerneala albastra, apoi incep sa scriu cu mare drag povestea amoroasa dintre Sasuke si Sakura. Fiecare cuvant ma face sa-mi imaginez cat de tanara si nemuritoare este dragostea lor! Inca nu a uitat-o nimeni si nici nu o vor face! Regele nostru, cat de hain este, nu ma va opri. Nu-I voi permite!

Cu furie, continui sa-mi amintesc spusele bunicului, urmand sa le depan pe foaia alba asemeni zapezii. Fiecare vesmant purtat de ei imi pare atat de important! Noaptea, cand incerc sa adorm, vad ochii ei frumosi, verzi. M-am indragostit de ea, de o fiinta moarta, de Sakura Haruno. Imi imaginez, neobosit, frumoasele ei trasaturi si incep sa-l invidiez pe Sasuke. A avut noroc sa traiasca in acelasi timp cu frumoasa mea. Multi m-ar crede nebun, dar cui ii pasa? Singura mea dorinta este sa mor si sa ma trezesc in trecut, dar asta nu se va intampla. Oftez resemnat, apoi imi dau parul saten din ochi. Ma concentrez mai mult asupra textului deoarece vreau sa iasa o carte buna din toate acestea.

“Demult, pe vremea cand cartile nu erau la dispozitia oricui, s-a infiripat dragostea intre doi oameni total opusi. Ea, o fiinta gingasa, mitica. El, un om simplu, insa trist si incercat de viata. Poli opusi, insa care se atrag. Nimeni si nimic nu-i va opri sa-si petreaca viata impreuna... sau poate, da? Povestea noastra incepe intr-o frumoasa zi de toamna…

Grabita, Sakura isi aranja parul rozaliu,apoi fuge, fericita, spre liceul unde isi va mai petrece un an din viata. Rochia ei lunga, neagra, o incomoda putin in alergarea ei nebuna, dar nu-I pasa. Auzise ca vor aparea trei colegi noi si era curioasa sa-I cunoasca. Potecile lungi erau acoperite de sute de frunze ruginii, iar vantul o facea sa tresare usor. Ii placea acea vreme, anotimpul toamna fiind preferatul ei. Adora tot ce reprezenta atunci: armonie de culori si bunastare...

In scurt timp, a ajuns in fata impunatoarei cladiri.Cu privirea isi cauta prietena cea mai buna, singura care o intelege in totalitate. Trista, observa ca frumosul par negru-albastrui nu e de gasit, iar ochii ei lila, fermecatori, nu stralucesc asemeni stelelor prin curtea scolii. Cu pasi inceti, porneste spre sala de clasa, avand capul in jos. Doar ea stie cat uraste aceasta atitudine smerita, demna de mila. Daca lumea ar sti cat tupeu si curaj are, sigur nu s-ar apropia de ea, dar aceasta atitudine o avea doar zana de apa, iar orice asemanare trebuia eliminata.

Discret, isi plimba ochii prin imprejurimi, dar nimic nu era interesant. Toti o priveau fermecati de frumusetea ei si parca vroiau sa o aiba doar pentru ei. Exceptia era Ayame, o fata detul de rautacioasa si foarte geloasa pe aparenta inocenta a Sakurei Aceasta stia ca razolia are un secret, dar toti o credeau nebuna si nu ii dadeau crezare. Nervoasa, vazand ca nici in aceasta prima zi de scoala aparitia sa nu are efect, incepe sa nutreasca un plan malefic pentru a o face pe zana noastra sa arate prost. Brusc, vede in fata o balta destul de mare, dar si greu de observat. Zambeste, iar apoi striga cat de tare poate:

-Sakura, vino putin!

Ochii verzi, mirati, ai frumoasei zane, ii privesc pe cei rosii ca focul ai dusmancei ei. Desi suprinsa, porneste in pas alergator spre ea…”

Dau din cap dezaprobator cand aud ciocanitul brutal din usa. Ma uit pe geamul mic si prafuit, iar mare mi-a fost mirarea sa vad garzile in fata umilei mele case. Ascund repede carnetelul cu coperti maronii sub salteaua destul de groasa a patului, apoi ies afara si incerc sa-I duc in eroare. Simt inima cum imi bate din ce in ce mai tare si parca imi vine sa urlu la oamenii bine facuti din fata mea, dar firicelul de frica din mine nu ma lasa. E drep ca sunt curajos, dar nu mereu. Daca o dau in bara, povestea va fi uitata, eu neavand un mostenitor caruia sa-I spun, noapte de noapte, frumoasa intamplare si, mai ales, sa evit cu discretie iubirea ce i-o port Sakurei….

Am venit cu next-ul. Stiu ca e scurt, insa in cateva zeci de minute incep sa ma pregatesc pentru scoala, asa ca.....
Sper sa va placa.
P.S.: Capitol necorectat!

Capitolul 2

Sentimente

Neji’s Point Of View

“Ochii verzi, mirati, ai frumoasei zane, ii privesc pe cei rosii ca focul ai dusmancei ei. Desi suprinsa, porneste in pas alergator spre ea. Tot ce vrea este sa termine cat mai repede, astfel incercand, pe parcursul zilei, sa o evite total, fara a trezi suspiciuni. Chiar cand mai are doar cativa pasi, aproape inexistenti, aluneca din cauza apei murdare. Hainele ii sunt ude, la fel si parul. Lacrimi apare ii brazdeaza chipul, pe cand nefericirea se citea in ochii ei. Neputincioasa, incearca sa-I inabuse fericirea rautacioasei brunete, asa numita Ayame. Nu vrea ca lumea sa creada ca nu se poate apara, dar este silita sa lase aceasta impresie total gresita despre ea.

Din senin, in fata ei apare o persoana straina, fascinanta. Fermecata, tanara Sakura incearca sa-I gaseasca o imperfectiune, dar nu reuseste. Ochii lui abisali, parul brunet ravasit pe fruntea transpirata probabil din cauza alergarii, respiratia sa intretaiata, iar mana intinsa cu eleganta catre ea o fac sa inebuneasca. Pentru prima oara in viata, chiar este rusinata si nu se preface. Cu mici ezitari, palma ei o atinge pe al lui. Simte cum este trasa in sus, apoi, cu un glas melodios, o intreaba:

-Esti bine?

Inca tremurand, da din cap afirmativ. Isi pleaca privirea, apoi se indeparteaza, incer, dar sigur, de misteriosul baiat. Soptit, ii multumeste. Nesigura daca a fost auzita, deoarece baiatul doar ii arunca priviri dragastoase, dar si indiferente, incerca sa repete ceea ce a zis, insa cuvintele nu vor sa fie dezvaluite. Nevrand sa mai fie privita de dragii ei colegi, se intoarce pe calcaie si fuge spre casa ei. Cu parere de rau, renunta la aceasta zi frumoasa, numai buna pentru invatat. Cu mandrie, poate zice ca
adora scoala, ca este locul ei de reculegere.

Frumoasa rochie vaporoasa, acum este lipita de corpul ei frumos, punandu-I mult prea evoluatele forme in evidenta. Pasii ei lini traverseaza din ce in ce mai multe strazi, unde pietrisul e fierbinte din cauza soarelui. Multi ar crede ca destinatia ei este un loc obisnuit, eventual o camaruta mica, primitoare, dar ea mege spre padure. Vrea sa fie alaturi de suratele lor si, in acelasi timp, cat mai departe de rautatea acelei fiinte diabolice. Mereu s-a intrebat daca a ranit-o, macar o singura data, pe Ayame, insa mereu isi aminteste ca o zana, la savarsirea unei fapte rele, este pedepsita. Acestea fiind spuse, gandurile I se evapora in aerul putin sufocant, iar norii ii poarta tristetea intr-un loc indepartat, stiut doar de ei.

Ofteaza usor, resemnata. Nu mai e o noutate ca, singura persoana care o uraste, vrea sa o faca de ras. Exasperata, mareste pasul, pana ajunge in locul dorit. Se afunda tot mai mult printre copacii inalti, batatorind iarba cu piciorul ei mic. Cand este sigura ca nimeni nu o poate vedea, isi elibereaza mintea si asteapta momentul magic, care nu se lasa asteptat. In spate ii apar aripi albastre, transparente, iar vesmantul negru ii este inlocuit cu unu roz, pe cand frumosii pantofiori lacuiti dispar, ca prin minune. Fericire creste in ea, cand incepe sa zboare. Incearca sa evite obstacolele si, fara mari surprize, reuseste.

Desfatul ei a tinut toata ziua, dar atunci cand a atins, intrega, pamantul acoperit de frunze, il vede pe…”

Sting lumina, apoi imi asez carnetul in locul uzual. Aproape ma arunc in patul comod, in timp ce gandul imi sta doar la frumoasa mea Sakura. Nu mai am mult si incepe “chinul”. Va trebui sa-I povestesc dragostea purtata unui necunoscut. Trist, inchid ochii, dar chipul ei imi apare in minte. Mai mult pentru a ma trezi, imi dau o palma peste cap. Nu vreau sa mai visez cu ochii deschisi la ea, la o faptura mitica, ce se afla langa bariera dintre real si imaginar.

Doamne, cred ca ma aseman cu Sasuke! Nu-mi prea pasa de multe lucruri, iar atunci cand vorbesc cu oamenii mai mult ma prefac interesat. Insa, rozalia imi lumineaza viata. Cred ca imi este ca un inger pazitor, ce ma ajuta mereu. Altfel, nu-mi pot explica cum garzile au cotrobait prin toate locurile, insa au evitat patul meu saracacios. La acest gand frumos, incep sa zambesc incontrolabil. Ochii mi se inchid incet, incet…


Uite un lucru pe care nu il prea fac: scriu marti, aproape de miercuri, adica in timpul scolii. Sa zicem ca este o exceptie, datorita faptului ca am avut o zi minunata la scoala, plus ca nu am prea avut de teme pentru maine.
Revenind...
Sper sa va placa si astept comm-uri dure!
P.S.: Scream. , Neji nu e batranel. E chiar tanar.
P.S.2: Capitol necorectat!

Lissa, multumesc mult pentru critica.
De corectat, le corectez cat pot, insa o fac cand postez, adica pe la doua-trei noaptea. Cam greu sa vad tot.
Iar acum dau un mic indiciu: nu e obligatoriu ca noul venit sa fie Sasuke! Mai este cineva care ii seamana. Nu am mentionat numele!
Inca o data, multumesc din suflet. Te voi anunta cand pun next-ul.
Va pe toti.

Capitolul 3

O simpla cearta

Neji's Point Of View

Soarele, voios, isi face loc in mica mea camaruta uitata de lume. Razele sale luminoase imi mangaie ochii inchisi, obositi, desi au avut multe ore la dispozitie pentru a se odihni. Vizibil iritat, ma ridic din patul saracacios si incep sa ma imbrac in vesmintele mele ponosite, uitate de vreme. Din micuta galeata, asezata intr-un colt, iau putina apa, cat sa-mi spal chipul palid, apoi, cu pasi apasati, ies din casa. Pornesc pe strazile intortocheate, pline de case si gradini, unele mai bogate, iar altele mai putin. Lacrimi ce par perfecte cad din cer, amintindu-mi neincetat de iubirea vietii mele. Ea era atat de perfecta, incat la soare te puteai uita, dar la ea ba. Cat as fi vrut sa-i ofer, macar, o atingere! Buzele mele infierbantate de dor sa le atinga pe ale ei...

Oftez, stiind ca, cel mai probabil, as primi o palma in locul unui "Te iubesc!" dragastos. Nimeni nu o poate invinovati. Sufletul ei pereche era si este Sasuke, iar noi nu putem renega ceea ce inima porunceste. Soarta a decis ca eu sa ma indragostesc de o femeie deja luata, atat de un barbat cat si de moarte. Nu stiu unde am gresit, caci sunt aspru pedepsit. Pana sa implinesc cei treizeci de ani ai mei, puteam sa ma marit de o mie de ori. Multe fete ma vroiau de sot, dar eu le refuzam pe toate. Nici macar una nu se regasea in cea pe care o indragesc de la inceputul existentei mele de nimic. Simt cum sangele imi curge mai repede prin vene, iar furia creste. Incep sa alerg, pana ajung in cel mai vechi bar al acestui satulet. Lemnele din care este facuta cladirea dau semne ca ar putea cadea oricand, pe cand geamurile abia rezista furtunilor aspre. Nedand importanta acestor mici detalii, trantesc usa principala. Mirosul intepator imi inunda narile, iar imediat imi dau seama ce greseala fac. Suferinta nu trebuie inecata intr-un lichid incolor, din care iti poti pierde mintile. Durerea trebuie infranta prin curaj si rabdare, deoarece atunci cand isi face loc in inima, nu mai pleaca. Asteapta in tacere si, chiar cand crezi ca scapi, apare din nou. Totusi, nu trebuie sa lasam acest sentiment sa ne arunce in ghiarele viciilor, ce nu si le mai deschid, nici macar pentru a-ti scoate un dinte.

Resemnat, ma asez la cea mai retrasa masa. Liniile neglijente, scrijelite cu unghile, sau cu micile briceaguri ce trebuie ascutite, imi capteaza atentia si ma atrag intr-un joc hipnotic al privirilor. Degetele mele lungi si subtiri ating lemnul aspru, pe cand parul lung, maroniu, imi acopera ochii lila. Stiu, o culoare stranie, multi mi-au zis, dar este aparte. Ma face special, ma face sa cred ca, doar prin limpezimea lor, as putea sa o aduc pe fosta floare de cires a satului langa mine. Oftez, deoarece este a nu stiu cata oara cand ma gandesc la ea. Cat as vrea sa am macar o poza a ei, fie chiar si rupta pe la margini sau decolorata de trecerea timpului! Din pacate, chiar daca au existat, oamenii au fost obligati sa le arda. Rege nesuferit si orbit de putere! Sotia sa, mult prea frumoasa Aneta, este obligata sa-I suporte minut de minut ifosele si sa-l sustina in orice face, cat de prostesc ar fi acel lucru. Mai mereu vad tristetea in frumosii ei ochi albastri. De rare ori se intampla sa-I vad chipul tanar, pe la vreun colt de strada. Incearca sa gaseasca o scuza pentru a nu sta langa el, pentru a uita ca este obligate sa-I aduca pe lume un mostenitor la tron...

Nervos, imi clatin capul. Nu am voie sa ma gandesc la Regina, este strict interzis. Nu ca si-ar da seama cineva de gandurile noastre, ale bietilor saraci, dar acel om carunt si crud este foarte previzibil. Ah! Locul acesta ma face prea profund! Dau sa plec spre casa, dar, din senin, aud o voce groasa, ce-mi spune cu manie:

-Unde crezi ca te afli? In acest bar intri doar daca vrei sa cumperi, nu pentru a te adaposti de ploaie!

Nu-I dau pasare si-mi vad de drum, insa pe el nu-l calmeaza gestul meu, ba chiar il infurie. Cu pasi apasati, incepe sa mearga spre mine. Ma opresc si reusesc sa-l vad. Imediat imi dau seama ca nu am nici macar o sansa…


Gata! Am terminat si capitolul 3!
Sper sa va placa!

Multumesc mult pentru comentarii!
Le apreciez foarte mult si ma bucur ca va place.
Next-ul vreau sa-l aduc in aceasta sambata, dar, daca nu reusesc, probabil duminica.
Inca o data, multumesc!

Capitolul 4

O simpla cearta (Partea a doua)

Neji’s Point Of View

Nici macar o sansa sa-l dobor, sa ma gandesc la o viata dupa aceasta seara mohorata. Oftez nervos, apoi imi plec “respectuos” capul. Ochii mei lila cauta, fara incetare, o cale de scapare, pe cand parul mi se revarsa pe langa obraji, ramanand, intr-un final, suspendat. Nu credeam ca este o atat de mare problema acest local, credeam ca o sa pot renunta cand vreau, ca nu ma obliga nimeni sa fac lucruri pe care nu le doresc si care ma vor trimite incet, incet, intr-o lume paralela, unde Sakura a mea traieste, iar unicornii sunt roz si zboara. Patetic! Aceste lucruri marunte, insa pline de sperante desarte, sunt doar inchipuite, nu si faptuite. Ce rost are sa traiesti intr-un loc care, la prima raza a soarelui, dispare? S-ar asemana mult prea mult cu un vis, unul mult prea greu de realizat.

Ah! Ce greu este sa fii atat de visator! Distanta dintre mine si urias s-a scazut considerabil, iar toate caile de iesire sunt pazite de betivii comuni, care viziteaza regulat pravalia. Pana la urma, nu am de ales. Trebuie sa lupt bine, astfel incat sa traiesc.O, Doamne! Deja ajung sa blestem ca nu m-am casatorit vreodata, ca, momentat, nimeni nu mai stie legenda celor doi tineri. Singurul lucru care ma tine in viata, caci, daca nu ar fi existat, probabil nu ar conta ce fac cu viitorul meu, m-as duce la razboaie, as incerca sa impresionez acolo unde nu pot.

Imi scutur capul, vrand cu disperare sa ma trezesc. Observ, cu putina greutate, ochii negri ce ma privesc superiori, pe cand buclele sale incalcite, care au, pe alocuri, fire albe, ii stau asezate rebel, dornic de lupta. Scrasnesc din dinti, asteptand ca degetele murdare, strans unite, sa-mi loveasca chipul obosit.Uimit, vad ca expresia fetei ii este neclintita, nici furioasa, dar nici fericita. Mana lui imi atinge umarul si, taraganat, imi zice:

-Suferi, nu? Ei bine, de data asta te las a pleci. Ai grija de tine!

Poftim?!? Insa, ce mai conteaza? Ma intorc rapid, apoi incep sa alerg din nou prin ploaie, pe aceleasi strazi, acum pusti. Cand ajung acasa, ud din cap pana-n picioare, incep sa rad ca un nebun. Am scapat ca prin urechile acului din acest lant nebun. Jur ca nu voi mai intra in baruri, nu in aceasta viata. Ce rost ar avea sa-mi mai pierd timpul? In loc sa simt frica neinduratoare, mai bine stau la masa, incercand sa scriu. Bineinteles ca astazi ar trebui sa dezvalui persoana misterioasa ce a vazut-o pe rozalie in toata frumusetea sa, dar cine mai poate sa-si pastreze ochii deschizi, atenti la orice? Nu eu. Mai bine pastrez ce am mai bun pentru maine, caci si aceea este o zi ce merita “folosita”.

Of! Am inceput sa zic vrute si nevrute, dar sunt prea fericit. Am simtit ca Moartea m-a ocolit si ca sunt un barbat norocos. Multi il stiu pe sef ca fiind foarte artagos si neintelegator. Mie mi-a dovedit contrariul. Poti trece pe langa el fara teama, fara sa ti se faca inima mica, asemeni unui purice. De azi, stiu ca o persoana nu este mereu ceea ce pare si ca oamenii sunt rautaciosi, chiar mincinosi. Orbirea mea m-a facut o tinta, iar cand ceilalti te vad asa, e greu sa arati ca esti, de fapt, o persoana puternica si greu de doborat. Ce-I drept, eu nu ma prea innumar printre “specimenele rare”, cum le numesc eu…

Cu ultimele puteri, reusesc sa ma arunc in pat, ud cum sunt si privesc luna maiastra. Printre singurele doamne care ma pot fermeca. Albul ce duce spre galbui, forma perfect rotunda ma hipnotizeaza. Tot stand asa, reusesc sa adorm….


Mii de scuze pentru ca este scurt, pentru ca are greseli de tastare, dar, na! Nu pot, acum, mai bine. Daca nu aduceam acu' next', il aduceam saptamana viitoare.
Da, cam greu, dar eu sunt pe profil de mate-info si trebuie sa trag mult, chiar daca sunt abia in generala.
In rest....
Sper sa va placa!