Abducted [+16]

Subiect: Re: Abducted [+16] Dum 09 Mar 2014, 01:04

Îmi pare sincer rău că nu am dat edit mai repede, însă abia azi am luat o mică vacanță. Nici nu mi-am dat seama că a trecut o lună și îmi pare sincer foarte rău de chestia asta. Apreciez faptul că ești o drăguță și te rog să mă ierți și de această dată. Nu te condamn pentru capitolul scurt de data trecută, deoarece știu foarte bine cum e să nu ai timp și nici inspirație pentru a scrie/face ceva. Când ai început să descrii cum îl privea Sakura pe Sasuke, m-am pus în locul ei și am simțit acel sentiment absolut divin ca și atunci când ești satisfăcut de ceea ce ai primit. Ea a suferit foarte mult în acest fic și, pot spune, că în sfârșit este fericită. Mai rămân doar probleme brunetului, care, probabil le va rezolva în felul lui. Oricum, apreciez faptul că l-ai conturat, pe parcurs, în așa fel încât să îi uimești pe toți cu caracterul său, adevăratul său eu. Mulțumesc pentru mesaj și, încă o dată, îmi cer scuze pentru întârziere.

Subiect: Re: Abducted [+16] Joi 13 Mar 2014, 17:41

Katy... imi pare rau ca n-am putut comenta dar am avut olimpiada la vioara su n-am apucat. Oricum... capitolul a fost dement! Super! Cel mai mult mi-a placut faptul ca i-a spus ca-l iubeste. Ca sa nu ma mai lungesc iti urez bafta la scris!Ja ne!

Subiect: Re: Abducted [+16] Sam 29 Mar 2014, 12:22

Hellau, Katherine! >:D<

Ştiu că am fost absentă în ultmul timp, dar iată-mă acum aici! Mă bucur să văd că nu am ratat decât 2 capitole pe care am reuşit să le citesc în sfârşit. Ohh, Sasuke, scumpule, vodkă, a? Off, nu mă pot supără pe tine pentru asta având în vedere cât de dulce i-ai spus Sakurei ce simţi pentru ea. Era şi timpul să o faci -să o faceţi mai bine spus-, căci aşteptam asta de ceva timp. Se pare că acel pititc de grădina le tot face vizite, dar sunt sigură că totul se va rezolva. Aştept next-ul cu nerăbdare, deci, draga mea, pune-te pe tastat. :o3 Bisous.

Subiect: Re: Abducted [+16] Joi 03 Apr 2014, 12:07

Hei. Mersi ca mai auntat de next si scuze ca vin asa tarziu cu com'ul happy2

Capitolul a fost foarte dragut. Tine'o tot asa heh

Acum te'am lasat. Ceau kiss

Subiect: Re: Abducted [+16] Joi 03 Apr 2014, 17:34

OMG!E un fic foarte frumos am ramas muta nu stiu ce sa zic felul cum descrii are un aer aparte care te atrage cu fiecar rind pe care il citesti.Continua sa ne uimesti astfel ca e o senzatie foarte tare.

Subiect: Re: Abducted [+16] Lun 07 Apr 2014, 17:17

Auzi! Vezi că dai in BULANGEALĂ!!! Da' poi ce... crezi că te las aşa... Ai pus un next cât 10! lough

Gata cu gluma, dar ce-i asta?? Măăă, ai aduc un next nici cât negrul de sub unghie! Bine... n-aş fi reacţionat aşa de obieci, dar acum sunt... cred ca în formă... şi am chef de comentat!
Păăăi... mă cam enervează să scriu cu diacritice şi am chef de un Metin. Deci s-a cam dus cheful! lough

Păăăi... chiar dacă a avut aproximativ doar 15 rânduri... şi nici alea întregi... capitolul a fost dlăguţ. Eu mă apuc de volei şi afară e urât deci o să fac mâine curat în săptămâna altfel.

Stiu ca propozitia asta n-a avut nici-un sens dar aveam chef sa vorbesc ca proful de fizica! happy

Gata... m-am lepadat de diacritice.
Bine... eu o sa termin commul... daca urmatorul capitolul nu e CEL PUTIN dublu fata de asta eu nu mai comentez. lough

Savvy!

Subiect: Re: Abducted [+16] Mier 09 Apr 2014, 00:02

Nu e nevoie să-mi spuneţi, ştiu că a trecut mai bine de o lună de când nu am mai postat, şi chiar aveam de gând să renunţ, dar apoi m-am gândit: „Nu eu, nu munca mea.”, şi m-am decis să revin. În plus, au fost nişte săptămâni lungi, atât din punct fizic cât şi psihic, şi, mai presus de toate, am aflat că un membru al familiei mele este bolnav de cancer în ultimă fază, şi că… Lucrul acesta a contribuit la absenţa mea îndelungată. Dar iată-mă aici! Aşa că, enjoy!

Povestea mea [+16]

Capitolul 27

      Nu a mai ajuns acasă în acea seară, şi mă gândeam că poate plecase pur şi simplu cât mai departe de acest loc blestemat, lăsându-mă lipsită de apărare pentru oricine urma să vină, şi nu am putut să-mi reţin sentimentul de trădare, ce-mi apăsa ca un lanţ pieptul şi gâtul. Dar nu l-am condamnat, nici eu nu m-aş fi ajutat. Nu avea, până la urmă, vreo îndatorire faţă de mine. Însă, atunci când a ajuns acasă şi m-a îmbrăţişat protectiv, am fost cea mai fericită persoană pentru că mă înşelasem. M-a lăsat să alunec uşor în pat, poziţionându-se între coapsele mele şi zâmbindu-mi uşor.

   -Am vorbit cu cineva care o să ne asigure un loc drăguţ în Republica Dominicană, undeva unde n-o să mai existe un risc pentru o perioadă. O să plecăm în două zile. Stai liniştită, Sakura, n-o să-i las să te rănească.

      Am zâmbit, întinzâdu-mi gâtul spre buzele lui, şi atunci când le-am simţit peste ale mele, am mârâit fericită. Era linişte şi pace, făcându-mă să uit pentru moment că orice se poate întâmpla într-o zi atât de frumoasă ca asta.
Mi-a mângâiat obrazul cu nasul, sărutându-l din când în când. Această mişcare reuşea să-mi împrăştie fiori prin tot corpul, făcându-mi pielea de găină, iar momentul în care mi-a muşcat cu dinţii lobul urechii m-a făcut să înghit în sec, afundată în visare. Limba lui a trasat o linie umedă de la gât în jos, până în decolteul meu, acolo unde s-a oprit o clipă, parcă adulmecându-mi pielea în căutarea mirosului meu tipic. Un mic zâmbet mi s-a imprimat pe piele, format de buzele lui, apoi l-am simţit cum explorează mai departe acea zonă, făcându-mă să murmur lucruri prosteşti, lipsită de conştienţă.

   -Mă faci să-mi amintesc de cine eram înainte, Sakura, şi acesta e un lucru mare, pentru că nu am crezut că voi mai fi eu vreodată. Când am intrat în această lume periculoasă, am ştiut la ce trebuie să renunţ, şi aceea a fost inima mea. Fără milă, fără sentimente. Dar tu mi-ai adus aminte că încă mai bate ceva acolo în pieptul meu, şi pentru asta îţi mulţumesc, a făcut o mică pauză, după care a adăugat, cu o voce blândă: Te iubesc!

   Mi-am ridicat braţele şi i-am dat jos tricoul printr-o mişcare grăbită, stângace. Eram mai înfierbântată ca niciodată şi simţeam cum sângele îmi pulsează rapid prin tâmple. Şi-a deschis fermoarul, aruncând pantalonii negri pe jos şi înşfăcându-mă brutal, trântindu-mă printre pernele patului. Acesta era Sasuke pe care-l ştiam şi-l iubeam. Un tigru fără milă. Şi atunci când l-am simţit înăuntrul meu, nu am putut să-mi abţin geamătul puternic ce l-a provocat şi mai tare. Se mişca rapid, formându-mi picături de transpiraţie pe frunte. Puterea mi se scurgea din trup după fiecare mişcare, lăsând o ceaţă densă, ameţitoare, să se instaleze în faţa ochilor. Era un sentiment plăcut. Îmi plăcea să mă pierd departe de realitate, şi acest lucru era posibil doar alături de el.

      A doua zi dimineaţă m-am trezit dezbrăcată, strânsă de nişte braţe puternice, alintătoare. Am încercat să mă strecor din ele, însă erau prea stând încolăcite în jurul trupului meu firav, aşa că m-am lăsat să cad înapoi lângă brunet, admirându-i faţa. Am zâmbit încet, şoptindu-i „Bună dimineaţa”. A deschis rapid ochii, surprinzându-mă.

   -De unde ştiai că sunt treaz? m-a întrebat.
   -Cine a spus că ştiam?

       Am chicotit, ridicându-mă rapid de lângă el şi fugind spre toaletă. Aveam nevoie de un duş cald şi lung.
   În timp ce picăturile curgeau într-o cascadă peste mine, am fost surprinsă să văd că Sasuke nu mi s-a alăturat sub duş, aşa cum obişnuia să facă, şi m-am bucurat de câteva momente singură, fără atingerile lui încărcate de lăcomie. Dar atunci când am închis robinetul, nu am rămas în liniştea deplină a casei, auzind nişte bubuituri puternice şi brusc, uşa s-a deschis larg zărindu-l pe brunet agitat.

   -Sakura, pune repede ceva pe tine. Trebuie să plecăm acum.

Când am părăsit grăbită toaleta, nu am putut să-mi reţin privirea din a nu fugi pe geamul imens din dormitor. Patru maşini negre se vedeau venind cu viteză din depărtare, şi mi-am dat seama că nu făceau parte din echipa noastră- oricare ar fi fost aceea. Mi-am adus aminte de o vorbă pe care una dintre prietenele mele din Italia o folosea atunci când ceva neplăcut era pe cale să se întâmple. „Închide ochii şi imaginează-ţi că totul este un vis urât. Eu aşa trec peste.”, dar mi-am dat ochii peste cap gândindu-mă la asta.
   M-am îmbrăcat cu o pereche de pantaloni scurţi şi o bluză neagră. Mi-am tras o pereche de ghete în picioare, aducându-mi aminte de un loc în care ştiam că Sasuke îşi ţine ascuns unul dintre cele multe pistoale pe care le deţine. L-am scos din sertar, ştiind vag cum trebuia să verific dacă mai are gloanţe. M-am grăbit, ştiind că în orice moment acele maşini puteau să oprească în faţa casei, pregătite să omoare pe oricine avea să vadă. Când Sasuke a intrat în cameră, îndesându-şi pistolul său undeva la spate şi văzând că şi eu ţineam în mână aşa ceva, m-a privit aspru.

   -Ce? Le-ai văzut şi le-ai făcut pe toate! E o chestie de supravieţuire.
   -Nu e doar despre supravieţuire, Sakura, e despre puterea de a trăi cu tine însăţi pentru totdeauna. Dacă ar trebui să împuşti pe cineva în cap, ai putea să trăieşti cu un asemenea lucru?

      L-am privit preţ de câteva clipe. Eram pregătită să trăiesc cu aşa ceva? Mi-am lăsat capul în pământ, strângând puternic pistolul între degete.

   -Nu am de gând să mor, am spus, nu încă.

      Din doar doi paşi mari era lângă mine, sărutându-mă încet, trecându-şi limba peste buza mea inferioară. Când am avut curaj să-l privesc în ochi, mi-am dat seama că nimic din ceea ce urma să se întâmple nu era o joacă, şi că nu doar eu eram speriată. Dar uitându-mă în abisul întunecat al ochilor săi, ştiam că el urma să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a ne proteja, pe amândoi. Înainte să încep să cred că atingerile lui tandre pe spatele meu reprezentau doar cuvântul „Adio” nespus, m-am desprins de lângă el aruncându-mi privirea din nou pe geam, poate pentru ultima dată. Am apucat doar să văd cele patru maşini negre aliniate acum în faţa casei, când am auzit zgomotul unei arme descărcate şi apoi ceva nevăzut a zburat în aer, înfigându-se în geamul de lângă mine şi creând în cele din urmă o cascadă de cioburi peste trupul meu, ce-mi zgâriau faţa şi braţele. Sasuke m-a prins de mână, trăgându-mă rapid afară înainte ca eu să-mi privesc rănile, şi deşi nu o făcusem, simţeam subţiri firicele de sânge prelingându-mi-se în palmă, peste pistol.

      Ne-am ascuns în toaletă, stingând lumina, şi am aşteptat cu inima în gât să aud paşii grei, care nu au întârziat să apară. Putea să fie oricine, un atacator cu un copil ce-l aşteaptă acasă, sau care urmează să se căsătorească. Un adolescent obligat să-şi părăsească mama spre o astfel de misiune sau un bărbat ce oricum nu mai are nimic de pierdut. Dar oricum ar fi fost persoanele ce aşteptau să ne facem apariţia, mi-am dat seama că eram mult prea egoistă ca să-mi fie frică să apăs pe trăgaci; o să fac tot ce-mi stă în putinţă, chiar dacă va trebui să omor, pentru că mai presus de întreaga lume acum sunt eu- eu şi Sasuke- şi fericirea ce mă aşteaptă să-i ies în întâmpinare.

      Când Sasuke a ieşit brusc pe hol, împuşcând persoanele ce se îndreptau neştiutoare spre dormitor, am rămas pentru doar câteva secunde singură. Şi privind în spatele meu, la oglinda mare ce se întindea pe jumătate din perete, am văzut cele două chipuri de fete zâmbind malefic, Ino şi Hinata, şi mi-am dat seama că se bucurau. În sfârşit fata care nu merita să trăiască o să păşească în nefiinţă, nu o să le mai aduc aminte de şansa pe care au avut-o dar de care nu au profitat. Eram nervoasă şi asta m-a determinat să iau ceva la nimereală şi să sparg oglinda, pentru că zâmbetele acelea lacome şi ochii goi ce mă priveau nu le aparţineau prietenelor mele, şi nu vreau să-mi aduc aminte de ele aşa. Ele nu sunt prietenele mele.

          Am inspirat încet, calmându-mă, înainte să păşesc pragul şi să ies pe hol, în urma brunetului.

To be continued…

Subiect: Re: Abducted [+16] Mier 09 Apr 2014, 15:42

Prima.
edit

Subiect: Re: Abducted [+16] Mier 09 Apr 2014, 16:56

Mi-a placut mult Katy!!! Abea astept sa vad continuarea!! Te rog sa ma anunti ! Ja ne!

Subiect: Re: Abducted [+16] Mier 09 Apr 2014, 17:27

Dar tu mi-ai adus aminte că încă mai bate ceva acolo în pieptul meu, şi pentru asta îţi mulţumesc, a făcut o mică pauză, după care a adăugat, cu o voce blândă: Te iubesc!-Fraza asta ma dat pe spate.Capitolul ca intodeauna genial.
Astept mult continuarea.
Sper sa ma anunti.

Subiect: Re: Abducted [+16] Joi 10 Apr 2014, 12:57

Buna, scumpo! Deci, am citit capitolul de doua ori cu aceeasi placere si tot nu pot sa cred cat de grozav este. A fost asa romantic, in prima parte, Sasuke chiar o iubeste, nu pot sa cred! Iubesc momentele SasuSaku din ficul tau, sunt foarte reusite. Revenind, sper ca cei doi vor scapa teferi din lupta aceea. Multumesc pentru mesaj si te rog sa-l primesc si data viitoare. Kiss! :*

Subiect: Re: Abducted [+16] Joi 10 Apr 2014, 16:47

Bunaa:*. Imi pare rau pentru acea ruda a ta, cred ca ti-a fost foarte greu si te inteleg de ce nu ai mai postat. Mi-a placut fff mult capitolul, imi si imaginez cum Sasuke o tavalea printre cearsafurile albe, goi si excitati. Cand Sakura a luat pistolul, mi-ai adus aminte de adevarata Sakura, cea din anime. Vreau totusi sa mentionez, imi place asa de mult ficul, incat l-am mai citit odata, acele momente perverse, palpitante si romantice, m-a facut sa etichetez acest fic ca preferatul meu, + ca linku-ul ficului tau este postat pe pagina mea de fb. Sper ca nu o sa-l termini prea curand, este asa de frumos si se vede ca ai muncit foarte mult la el si ar fi pacat, sincer. Mersi pentru anunt, sa o faci si data viitoare, spor la scris si idei ^_^. Puuuups <3.

Subiect: Re: Abducted [+16] Lun 14 Apr 2014, 14:09

Anneyong!

A fost....prea...genial! *-* Dar sincer ma intreb ce o sa se intample in continuare! :-? Nu cred ca o sa moara Sakura, dar in legatura cu Sas'ke...ei bine, aici mi-e cam frica! :-s Sper ca urmatorul capitol sa fie mai lung si sa vine mai repede, desi nu te judec, pentru ca stiu cat de urate sunt ultimele saptamani de scoala, si mai ales ca ai avut si niste vesti proste, apropo imi pare rau pentru ruda ta! :(
Oricum, cand aduci next-ul te rog sa ma anunti si pe mine! Spor la scris! :*

Subiect: Re: Abducted [+16] Vin 18 Apr 2014, 17:17

Trebuie sa recunosc ca am observat ficul tau acum mult timp, dar numele vechi, POvestea mea, nu m-a impresionat, am crezut ca o sa fie o alta poveste plictisitoare. Nu-ti poti inchipui cat de uimita am fost cand am citit primele randuri si am realizat ca ideea este una profunda, tragica si, pur si simplu, horror. Poate toate astea ma imboldesc sa citesc, nu cred ca ficul tau ar fi fost mai placuta, pentru mine, daca surprinderea asta nu ar fi avut loc.
Scena asta este demna de un film slab, pentru e imposibil ca doi oameni sa invinga "trei masini negre", ma refer la cantitatea de oameni care ar trebui sa fie acolo. O sa aiba loc o tradare, o intorsatura, ceva.
Te rog sa ma anunti

Subiect: Re: Abducted [+16] Sam 19 Apr 2014, 17:25

Bună, scumpilor. După cum puteţi observa, am revenit mai repede cu next-ul, şi sper să nu mai vin niciodată cu el aşa de târziu ca data trecută. Am schimbat şi titlul, care sper să fie mai sugestiv. Acum se numeşte „Abducted”, adică răpită. Mulţumesc pentru comentarii şi sper să vă placă şi acest capitol. Enjoy!

P.S: Acum îmi dau seama că s-a împlinit un an, pe 23 martie, de când am postat primul capitol din acest fic, care la început se numea „Împreună, da?”. Huh, a fost mult de muncă şi multe dăţi fără inspiraţie, dar ce contează?? Totul a meritat şi nu regret că am început să scriu acest fic, doar pentru voi. Vă iubesc!

Abducted [+16]

Capitolul 28

      Nu m-am putut abţine să nu privesc înapoi atunci când străbăteam holul. Mi-am întors capul doar atât cât să văd două trupuri fără viaţă, împrăştiate pe jos şi firicelele de sânge ce se scurgeau pe covorul odinioară crem. Am înghiţit în sec, ştiind că acestea erau doar două dintre numeroasele cadavre ce vor cădea în această zi superbă. Şi speram doar să nu ne numărăm şi noi printre ele.
   Când am ajuns la capătul scărilor, Sasuke m-a oprit în loc, făcându-mi semn să mă opresc atunci când s-a asigurat că nimeni nu ne aşteaptă la parter. Pentru câteva secunde, în acea linişte deplină, mă gândeam. Pot să rămân aici, să aştept, să renunţ. Or să mă găsească şi o să mă scutească de atâta efort. Nu e oare prea târziu? Nu am ştiut de la început că aşa se va termina totul? Şi chiar am ştiu că aşa se va întâmpla, doar că o altă voce tuna în mintea mea că mă înşel. Dar dacă fugeam acum, oricum urmau să se întoarcă. Măcar câştig puţin timp.

     Mi-am scuturat capul, încercând să trec peste toate îndoielile. Eram suficient de puternică. Şi aş fi putut să distrug totul în jurul meu, dar sunt o fată bună.

Jos, după un perete, ne aştepta un bărbat înalt şi musculos, încât, dacă m-ar fi atins, probabil că aş fi căzut din picioare. Dar asta nu l-a oprit pe Sasuke să-şi scoată din nou pistolul şi să-i înfigă glonţul în frunte, iar atunci când a căzut, am putut să jur că podeaua s-a cutremurat. Alţi doi bărbaţi s-au năpustit spre noi, aproape dărmânu-l pe brunet din picioare. Am vrut să-mi scot de data asta pistolul, dar am întâlnit privirea ameninţătoare a lui Sasuke şi m-am oprit. De ce nu mă lăsa să-l ajut? Şi de ce mă aflam eu aici? De ce eu?
   Niciodată nu m-am mai gândit la asta până acum. Nu m-am gândit dacă am greşit cu ceva, sau dacă am meritat-o, dar acum o fac. Pentru că nu înţeleg ce caut aici, de ce îmi risc viaţa, pentru a mia oară, în loc să fiu acasă şi să-mi termin temele pentru a doua zi, când urma să merg la şcoală. Nu ştiu, dar înainte, nu am preţuit ce aveam. Treceam pe lângă fiecare magazin sau persoane fără să-mi pese, fără să realizez că într-o clipă totul se poate frânge, iar eu voi dispărea. Şi dintr-o dată, mi-e dor.
Mi-e dor de barul vechi de unde cumpăram cafeaua cu lapte şi cu frişcă în ceştile albe, alături de Hinata, pe canapelele cu buretele ros de timp şi miros ce prăjituri cu multă ciocolată. Mi-e dor de casa mea mică, de camera mea decorată exact cum îmi place, păstrându-mi mirosul tipic. Mi-e dor de străzile aglomerate, şi de gălăgie, de şcoală, teme şi de profesori. Mi-e dor de tot. Şi le vreau pe toate înapoi.

      Vedeţi voi, acum încă mai caut răspunsuri. Încă mai vreau să ştiu de ce. De parcă urmează ca cineva să-mi răspundă la întrebări, de parcă orice răspuns mi-ar fi de ajuns. Dar după aceea am început să mă gândesc la timp şi la cum continuă să se deplaseze, cum secundele devin minute care devin zile şi apoi ani, şi totul duce în acelaşi loc. Şi toţi continuăm să mergem, ajutându-l să se scurgă în aceeaşi direcţie. Ce vreau să spun este că: poate îţi permiţi să aştepţi. Poate pentru tine există ziua de mâine. Poate că pentru tine mai există un milion de zile de mâine, car vor fi la fel de unice şi de preţioase. Poţi să ai atât de mult timp încât să-ţi permiţi să faci orice, poţi să te cufunzi în el, atât de mult, că îl poţi irosi.
    Dar pentru cei ca mine, care fac parte dintr-o astfel de lume, poate să existe doar ziua de azi. Şi adevărul este că nu poţi şti niciodată.

     Şi în timp ce mă gândeam la fiecare mod posibil în care am clacat, durerea unei lovituri m-a izbit din plin, trântindu-mă fără suflare la podea. Nu puteam să cred că am fost atât de neatentă, încât să nu observ gorila care mă atacase. Când m-a apucat de bluză, ridicându-mă în aşa fel încât picioarele mele nu mai atingeau decât aerul, am început să mă smucesc privind peste umărul său spre podea, acolo unde se afla Sasuke. Am gemut când am văzut sângele ce i se prelingea pe braţ, şi am închis ochii, încercând să respir. Dar oricât de tare mă străduiam, lacrimile şi golul din stomac nu-mi permiteau să iau gura de aer vitală. Şi brusc m-am simţit aruncată în perete, iar lumea a început să se învârtă cu mine. Cele două braţele butucănoase mă apucă din nou de bluză, şi de data asta am simţit şi altceva: ţeava rece a unui revolver ce-mi apăsa tâmpla.

     Când mi-am ridicat din nou privirea, Sasuke scăpase de cel ce îl atacase, care acum zăcea într-o baltă de sânge. În schimb, pistolul său era îndreptat spre cel ce mă ţinea, care însă mă folosea pe post de scut, astfel încât pistolul brunetului era îndreptat spre pieptul meu. Aş fi vrut să-i spun „Trage”, chiar dacă am fi murit amândoi, dar nu am putut, pentru că nu voiam să mă sacrific, întrucât ceva din mine se agăţa de viaţă, si am închis ochii, lăsând ca vocea bărbatului mulatru din spatele meu să tune spre el:

   -Lasă pistolul jos, şi ieşi afară din casă, dacă nu trag în ea. Ai cinci secunde.

      Nu glumea. Ca dovadă că îşi fixase degetul peste trăgaci. Un fir de transpiraţie mi s-a prelins pe frunte, când mi-am dat seama că acesta e momentul adevărului. Mă iubeşte sau nu. Şi oricât de tare aş fi urât asta, trebuia să recunosc că acum sunt la mâna lui, şi că orice aş face, nu mă mai pot salva. Nu şi de data asta.
Dar a lăsat ca pistolul să-i alunece printre degete, aterizând cu un Poc pe podea şi imediat după aceea, Sasuke şi-a ridicat mâinile în aer, ieşind din casă, nu înainte să se asigure că ţeava revolverului nu mai era îndreptată spre mine. Am expirat uşurată, urmând cu privirea bărbatul ce acum se îndrepta spre uşă, în urma brunetului. Dar înainte de a ieşi, s-a întors, dându-mi un pumn în maxilar. Tot ce îmi amintesc este duritatea parchetului atunci când m-am izbit de el şi pânza neagră din faţa ochilor. Înainte să păşesc peste pragul inconştienţei, am auzit o voce atât de cunoscută strigându-mi numele, dar pânza aşternută peste mintea mea nu mi-a permis s-o mai recunosc.

      Auzeam sunetul unui lucru din metal alunecând în jos şi în sus pe o masă, şi când am deschis ochii, am văzut degetele cuiva jucându-se cu un glonţ. Un zâmbet larg m-a întâmpinat, dar puteam să văd clar ironia şi duritatea din el. E o ameninţare, nu un zâmbet prietenesc. În afară de bărbatul din faţa mea, mai era un trup aflat în întuneric, care mă înspăimânta şi mai tare. Deodată, încăperea era lipsită de aer şi mult prea încinsă, încât îmi auzeam sângele clocotind în vene.

-Am crezut că o să fi mai mult timp inconştientă. Dar, ştii, nu e nicio problemă. Aşa o să ne distrăm mai mult, vorbea cel din faţa mea şi nu mă concentram la ceea ce spunea, dar îi citeam cuvintele pe buze. Uită-te la tine, eşti aşa o copilă. Urăsc să mi se spună că sunt copilă, nu după toate prin care am trecut. Eşti micuţă şi slabă, chiar nu înţeleg ce a văzut Sasuke la tine.

   Şi-a strecurat mâinile pe sub bluza mea, ajungând până la sâni. A început să râdă, strângându-i cu putere. Nu am putut să-mi abţin geamătul de durere şi scârbă.

   -Frank, poate că ai avut dreptate. Nu e chiar o copilă, a început să vorbească cu celălalt. Hm, poate chiar ar trebui să încerci şi tu.

      Am mârâit spre cei doi, muşcându-mi buza pentru a-mi abţine lacrimile. Îşi băteau joc de mine, mă umileau. Nu suport asta, vreau să se termine. Îl voiam pe Sasuke, acum, să le dea un pumn, pentru că ei nu au dreptul să mă atingă. Dar sunt singură, şi niciodată nu m-am simţit mai singură decât acum. Eram condamnată la ceva ce nu avea nicio relevanţă. Când Dumnezeu a creat Pământul, a vrut să ne facă să trecem printr-un infern, înainte de a ajunge în cel real. Asta cred. Toţi au spus că avem un Dumnezeu bun, care se află peste tot şi care ne protejează. Dar unde este El acum? De ce refuză să mă ajute?

   -Termină cu prostiile, i-a spus cel din umbră bărbatului care continua să mă atingă. Singurul motiv pentru care încă suntem aici este pentru că trebuie să o executăm. Hai să terminăm cu asta odată!

Să fiu executată? Nu.

     -Ce păcat. Îmi pare rău scumpo, dar distracţia noastră s-a încheiat. Oh, Frank, uită-te la ochişorii ăştia de căprioară.

   Dar bărbatul din umbră, Frank, a părăsit tunând camera, spunând că-l aşteaptă pe hol. Am gemut înfundat când lama unui cuţit s-a apropiat de faţa mea, trecând peste buzele mele pline, simţind lama cum mă apasă într-un mod periculos, şi nu o simţeam doar peste piele, ci şi în adâncul meu, până în inimă. Dar când am simţit lama tăindu-mi lent pielea gâtului, atât de lent încât aş fi putut număra ore, şi sângele curgându-mi peste gât, încât am început să ţip. Şi apoi, un singur gând mă mistuie.
Nu vreau să mor.
      Tot ce am făcut în viaţa mea a fost să-mi aştept sfârşitul, rugându-mă încontinuu ca acesta să vină şi să mă fure atunci când dormeam liniştită. Niciodată nu mi-a dat nimeni un motiv pentru care să trăiesc, şi am crezut că doar moartă aş fi putut să găsesc acea cale spre fericire, de care viaţa m-a lipsit. În fiecare noapte adormeam cu gândul de a nu mă mai trezi, dar în zori, lumina orbitoare mă ardea. Am fost sigură că asta vreau, că asta e soluţia. Dar nu. În mine, dorinţa de a trăi este mai mare decât o pot controla.
   Nu vreau să mor, vreau să trăiesc, nu vreau să mor.
Cuţitul îmi părăseşte pielea însângerată şi coboară mai jos, înfigându-se mai adânc decât prima dată, făcându-mă să ţip din nou şi din nou. Ochii căprui ai bărbatului străluceau de plăcerea de a mă vedea torturată, şi în corpul meu, fiecare celulă striga Trăieşte, trăieşte, trăieşte! Am crezut întotdeauna că mai mult de a trăi, îmi doresc să păşesc liberă în nefiinţă, dar m-am înşelat. Acum am pentru cine să trăiesc- pentru Sasuke. Acum am pentru ce să trăiesc- pentru mine.
Bărbatul înfige din ce în ce mai adânc cuţitul, la fel de încet, lăsându-mă parcă să savurez acest lucru ca şi când aş savura o bucată de ciocolată. Şi simt lama intrând prin straturi şi straturi, atingându-mi nervii ce pornesc, transmiţând unde de durere pretutindeni, încât nu îmi mai puteam aduce aminte cum era să trăieşti fără această durere. Devenise o parte din mine.

   N-am terminat! urlu în mintea mea. Încă mai am câteva treburi de rezolvat pe-aici!
Dar durerea e mai puternică, mai apăsătoare decât a fost vreodată. Şi simt cum ameţesc şi zâmbetul rece se întoarce cu susul în jos. Închid ochii. Dacă asta e moartea, atunci chiar nu am de gând să o îmbrăţişez.

To be continued…

Subiect: Re: Abducted [+16] Sam 19 Apr 2014, 19:54

Hellău!
Capitolul a fost așa de akjhfgkjbkgn!!
Unde e Sasuke , ce i-ai făcut?! Dacă pățește ceva, pe tine te trag la răspundere!
Săraca Sakura. Bine măcar că n-au violato din nou.
Sasuke, sasuke, unde e? :(
Mi-ai făcut inima cât un purice.
Abia aștept nextul sper să vină repede. Pwp de un milion de ori!

Subiect: Re: Abducted [+16] Dum 20 Apr 2014, 02:12

Cee?!

Moare?! Adica, de data asta pe bune? Cum s-a ajuns la asa ceva si cine nai*a sunt tipi aia care le-au facut asta? Chiar...cu Sasuke ce s-a intamplat?! puppy eyes

Revenind, mersi ca mai anuntat de next cum o faci de obicei si scuze ca am intarziat iar cu comentariul sad

Acum te-am lasat si spor la tastat.
Sarbatori fericite alaturi de cei dragi happy

Subiect: Re: Abducted [+16] Dum 20 Apr 2014, 13:54

Deci nu cred.
Moare?
Si Sasuke unde e?
O!Sper sa mai traiasca.
Oricum mersi de anunt.
Sper sa îl primesc si data viitoare.
Astept nextul.

Subiect: Re: Abducted [+16] Lun 21 Apr 2014, 09:34

Hei, Katherine! e pare ca din nou ajung printre ultimii..- Scoala afurisita!
Totul a fost absolut asdfghjkl! Adrenalina a fost prezenta in fiecare rand, cuvant, litera. Din nefericire, se pare ca piticul de gradina si-a chemat intaririle- nenorocitul, Sakura ajungand din nou pe mainile "amicilor" ei iar Sasuke- Stai! cu Sasuke ce s-a intamplat?! Unde imi e brunetul? Undeeeeeeee?
Sper din toata inima ca dorinta arzatoare a rozaliei de a trai sa iasa triumfatoare din povestea, ma rog, cosmarul asta.
Paste fericit si tie! Sper ca iespurasul ti-a adus ce ti-ai dorit, alaturi de multa inspiratie, desigur. Astept urmatorul capitol caci trebuie sa aflu continuarea terorii acesteia!

Bisous.

Subiect: Re: Abducted [+16] Lun 21 Apr 2014, 15:44

Hei, scumpo! Ma bucur ca ai postat urmatorul capiolul, il astept de mult. Chiar cand credeam ca Sakura va scapa cu bine si ca va fugi cu Sasuke intr-un loc frumos si linistit, au aparut nenorocitii aia, care o tortureaza. Abia astept sa apara brunetul si sa o salveze ca un erou. Multumesc ca m-ai anuntat si sper sa-o faci si data viitoare. Kiss! :*

Subiect: Re: Abducted [+16] Lun 21 Apr 2014, 15:57

Bunaa:**. Capitolul a fost genial, omg !!! Sasuke a murit, nu se poate, n-are cum! Inca din ziua aceea in care am vorbit cu tine, stau si ma gandesc noaptea la ce te-ai gandit. Va fi fericit sau trist? Hmm, o sa vedem. Mi-a crescut tensiunea cand spuneai ca ii infige din ce in ce mai mult cutitul. Incepeam sa strig prin camera numai A-uri si O-uri, ma simteam in pielea ei ^_^.

Abiastept sa vad ce mai urmeaza, sa nu-l omori pe Sas'ke ca plang:(. 895789021 pupici :**.

Subiect: Re: Abducted [+16] Vin 25 Apr 2014, 10:16

Hei iubita!
Spune-mi ca nu moare, da?!
Te rog..nu moare...nunu!
Si nici Sasuke...Unde eee???? :((((
Adu nextul mai repede! haihaihai!

Te pupi si spor la scris! kiss

Din păcate s-a terminat şi vacanţa. Doamne, încă două luni de îndurat. Mi se par aşa de lungi! O să încerc să postez cât de des pot, având în vedere că urmează şi tezele, testele şi ascultatul. Şi sper ca şi voi, la rândul vostru, să mai aveţi timp să-mi citiţi fic-ul. Hm, o să vedem noi. Împreună o să învingem şi această perioadă. Vă mulţumesc pentru comentarii, şi vă aştept părerea şi la acest capitol. Orice fel de întrebare sau problemă aveţi legată de fic, vă rog să o lăsaţi mai jos. Bun, acum, să trecem la treabă. Enjoy!
P.S: Nu am dat 100% în realizarea acestui capitol, şi îmi pare tare rău, doar că nu am avut nici starea de spirit, nici inspiraţia necesară.

Abducted [+16]

Capitolul 29

      Nu era nici un tunel luminos prin care să intru, nici o senzaţie de plutire amestecată cu ameţeală. Era doar linişte, şi întuneric şi durere. Nu sunt încă gata! Continuam să ţip în mintea mea. Nu pot să mor. E prea devreme. Dar ştiam că nu eram decât eu şi cu mine, şi nimeni altcineva nu mă va putea salva. Este atât de ciudat cum poţi să renunţi, murind pur şi simplu. De parcă asta n-ar însemna nimic. De parcă totul va fi frumos şi perfect, iar eu nu simt nici un regret sau durere. Dar e totul acolo, şi eu simt, şi e timpul să lupt aşa cum nu am mai făcut-o niciodată, pentru că sunt mai mult decât pregătită.

   Oricât de tare s-ar fi învârtit camera cu mine şi oricât de intens simţeam lama cuţitului perforându-mi pielea, am reuşit să-mi mişc degetele tremurând peste materialul pantalonilor scurţi, ştergându-mi palmele de transpiraţie şi continuând, până ce degetele mele au atins ceva tare. Pistolul. Am zâmbit inconştient, bucurându-mă că adversarii mei mă considerau atât de slabă încât să nu fiu în stare să port o armă. Ce lipsă de atenţie din partea lor! Acum, mai mult decât durerea, prin vene îmi pulsa adrenalina, făcându-mă să mă mişc, realizând ce prostie am făcut, pentru că am determinat lama să-mi intre mai adânc în piele.
   Am încercat să respir în timp ce strângeam patul pistolului între degete. Dinţii îmi tremurau de teamă şi încercam să nu pierd contactul vizual cu ochii lui atunci când râdea sălbatic.

   -Nu e nimic personal, Sakura, e doar o afacere bună.

      Mi-am arcuit buzele într-un zâmbet ce a ieşit mai degrabă ca o grimasă pe chipul meu deformat de durere, în timp ce şuieratul asurzitor al glonţului a spart liniştea. Sângele mi s-a împrăştiat pe piept, dându-mi seama că acum eram acoperită mai mult de acea culoare roşiu-cenuşie decât de culoarea pielii mele. M-am strâmbat, îndepărtând corpul imobil de pe mine. Era oribil. Oriunde îmi întorceam privirea vedeam sângele scurgându-se în mici şiroaie, creând o reţea ce împânzea albul camerei. Acelaşi lichid îmi aducea aminte de atâtea momente importante din viaţa mea- moartea părinţilor, moartea Hinatei, a lui Ino. De ce în jurul meu lumea tot continua să moară? Am gemut, desprinzându-mă de scaun. Ar fi trebuit să mor. Nu azi, am gândit.
   Aproape mai respiram şi tuşeam involuntar, scuipând uneori sânge. Nu ştiam cât mai rezist. Durerea era prea mare, şi acum sunt singură. Oh, Doamne! Unde sunt? Unde e Sasuke? M-am lipit de perete, realizând cât de frică îmi este de fapt. Nu ştiu ce să fac, nu ştiu unde să mă duc.

      Ceva se prăbuşeşte înăuntrul meu. Pieptul îmi e atât de încordat încât mă doare. Mă las să cad în jos, sprijinindu-mă cu spatele de peretele rece, singurul lucru care mă mai păstra în contact cu realitatea. Pielea mi se face de găină. Sunt conştientă că oricine poate să intre în această cameră şi să mă găsească, poate chiar Frank, doar că dacă m-aş ridica acum, aş sfârşi înapoi pe podea. Simt asprimea pietrelor sub genunchi. Aud ceva, amintirea unui sunet. Şoaptele lui Sasuke, cuvintele lui în noapte. Când clipesc, văd uşa deschizându-se încet. Sasuke îmi zâmbeşte din prag, întinzând mâinile spre mine. Mă aşteaptă. Apoi, aud vocea lui calmă spunând:

   -Haide să mergem de-aici.

Şi mă întind spre el, ca după o rază de lumină ce mă poate salva. Şi asta este el- salvarea. Dar nu braţele sale pe care le cunosc atât de bine mă prind, ci altele străine, aspre şi puternice. Nu brunetul stă în faţa mea, ci Frank, care se uită furios la mine. Îmi aduc aminte că în spatele meu stă cadavrul prietenului său, şi înţeleg că orice s-ar întâmpla, Frank nu are de gând să mă lase să ies din această cameră fără să plătesc. Şi îl văd cu încetinitorul cum se repede la mine. Nu ştiu dacă ar trebui să mă mişc spre ceva anume, nici măcar nu ştiu dacă mai sunt conştientă sau dacă deja am murit. Nu simt nimic. E ca o eliberare, doar că nu de eliberare am nevoie în acest moment. Tresar. Mă răsucesc şi pumnul meu i se opreşte în maxilar. Articulaţiile mă ustură din cauza impactului. Nu îmi amintesc când m-am hotărât să-i trag un pumn. Nu-mi amintesc când mi-am strâns pumnul.

      Se clatină pe picioare, surprins de mişcarea mea, şi pentru o secundă, am impresia că o să cadă peste mine. Dar nu mai aştept să văd dacă acest lucru este adevărat, pentru că mă reped la uşă. Nici nu am crezut că sunt în stare să fac atâţia paşi fără să cad, dar nici măcar ameţeala şi durerea nu pot învinge adrenalina din mine. Holul din faţa mea era atât de lung, încât nu-i vedeam capătul. Nu ştiam dacă trebuia să merg înainte sau înapoi, dar m-am întors, începând din nou să fug.
Paşii mei erau grei, lovindu-se de podeaua din piatră. Pereţii erau dintr-un material ciudat, dar eram mult prea neinteresată ca să-i identific denumirea. Am realizat că nu doar paşii mei tropăie cu putere, şi am ghicit că Frank îşi revenise şi că abia aştepta să mă prindă. Îmi era atât de teama că aş fi putut să-i simt braţele oprindu-mă în loc sau răsuflarea rece pe ceafă, ajungându-mă din urmă, încât am sprintat, simţind cum plămânii îmi ard datorită efortului. În faţa mea am zărit o scară, şi am vrut să râd, strigând în urma mea „Fraierule”, doar că nişte degete murdare mi s-au înfăşurat în jurul părului meu prins în coadă de cal, trăgându-mă la podea.

      Nu când sunt atât de aproape, nu când mi-am dat seama cât de tare vreau să lupt pentru viaţa mea. N-o să mă opreşti.
Lacrimile au început să-mi curgă pe obraji, în timp ce Frank mă trăgea de păr înapoi spre cameră cu toată puterea. Am urlat, dându-mi seama că nu mai aveam pistolul cu mine. Şi a fost pentru prima dată când m-am luptat cu strânsoarea lui, simţind cum fire de păr îi rămân printre degete. Însă mă ţinea prea fix ca să pot să scap din nou. Întindeam mâinile înainte, ca şi când cineva urma să mă prindă şi să mă tragă înapoi. Ce prostie. Urmăream disperată cum scara se făcea mai mică şi mai mică, în vreme ce ne îndepărtam.

   -Te crezi o micuţă curajoasă? Ai chef de un act de eroism încât să te pui cu noi toţi? Eşti chiar atât de proastă? mă întreba, împingându-mă în perete, dându-mi o palmă puternică peste faţă.

   Sânge din nou. Mi se scurgea printre buze, căzându-mi pe bărbie. Avea un gust ciudat, ca de metal. Gustul morţii. Apoi genunchiul lui mi s-a înfipt în stomac, făcându-mă să mă îndoi de durere şi să încep să plâng din nou. Dar aici chiar era o problemă- eu sunt o micuţă curajoasă. Mi-am ridicat chipul spre el, zâmbind drăceşte atunci când cotul meu i-a lovit gura. În Italia am învăţat câteva lucruri utile. Nu eram puternică şi nu aveam muşchi, dar erau unele puncte cheie cu care aş fi putut chiar şi eu să dobor un adversar. Eram foarte curioasă dacă aceste lucruri aveau să funcţioneze.
I-am imitat mişcarea, lovindu-l la fel cu genunchiul. Doar că puterea şi furia mea era diferită. El avea o furie datorită unul prieten, dar furia mea era datorită dorinţei de viaţă, şi categoric a mea era mai periculoasă. Încercarea mea de a mă lupta putea să mă distrugă, dar cam tot Universul şi-a dorit asta de când am apărut pe lume. Şi nu mai am nimic de pierdut. Acum sunt doar eu şi cu mine.

     Maxilarul, din nou. Dar de data asta, trebuie să-l loveşti mai tare. Ştiam că o lovitură suficient de puternică în maxilar te putea lăsa inconştient pentru un timp ce variază, aşa că mi-am încleştat pumnul, de data asta conştientă, şi mi l-am înfipt cu toată puterea, încleştându-mi dinţii şi aşteptând efectul. Corpul lui Frank a căzut lat. Putea să rămână acolo şi câteva secunde, aşa că am profitat de acest timp şi am fugit înapoi spre scară.

   În acea linişte, doar respiraţia mea accelerată se mai auzea. Şi era un semn bun că nimeni nu mă urmăreşte. M-am agăţat de scară şi am urcat, simţindu-mi picioarele grele. Am împins cu ultimele puteri trapa, ţinându-mă strâns de bările din metal pentru echilibru. Am urcat pe ultimele trepte şi m-am năpustit în cameră. Era un fel de debara, cu multe rafturi şi cărţi. Şi partea cea mai ciudată era că ştiam locul acesta. Ştiam unde sunt. Sunt încă în casa în care am stat cu Sasuke. Habar n-aveam că există o trapă în podea aici. Sau un coridor lung cu o cameră jos. Nici nu ştiam că o să sfârşesc aici când am plecat din Italia. Viaţa e plină de surprize.

      Am deschis uşa uşor, şi m-am bucurat că nu a scârţâit, deşi ştiam că este destul de veche casa asta. Holul părea pustiu, şi puteam să văd de-aici uşa care m-ar fi trimis afară. Dar nu ştiam nici cine era acolo şi nici nu ştiam unde e Sasuke; nu puteam să plec aşa. Şi, în loc să mă duc la uşa mare, am plecat încet spre bucătărie. Pistoalele brunetului. Ştiam asta. Mi le arătase o dată, în caz că ceva ca această situaţie s-ar fi întâmplat. Deşi mi-a spus că nu sunt nevoită să trag pentru că el nu mă va lăsa niciodată singură, nu a prevăzut niciodată că o să ajungem într-o curasă cu moartea. În momentul când mă pregăteam să scot un cuţit din dulap, am auzit trei focuri de armă, unul după altul, şi imaginea Hinatei prăbuşindu-se la pământ m-a făcut să mă cutremur. Sasuke.. Nu putea. Nu după toate câte am făcut, după tăieturile din gâtul meu, după luni întregi în care am aşteptat să fug alături de el. Mi-am dus mâinile la gură, stăpânindu-mi geamătul. Lacrimile îmi curgeau şiroaie, ştergându-mi obrajii roşii de sânge. Mi-e rău. Îmi vine să vomit.

   Nu mi-am dat seama când am început să fug, ci doar atunci când am împins cu mâinile uşa şi am ieşit in living-ul modern. Privirea-mi trecea peste feţele bărbaţilor. Ţineam ferm cuţitul în mână, şi dacă cineva încerca măcar să mă atingă, juram că îi omoram fără să clipesc. Nu mi-e teamă. Sasuke e undeva, iar eu trebuie să-l găsesc. Indiferent că o să mă târăsc în mâini pentru el, indiferent că nu voi mai supravieţui. E oricum prea târziu, şi dacă eu n-am avut parte de fericire de la bun început, el merită o şansă să devină o persoană mai bună. Pentru că, uneori, sunt persoane ca mine pentru care e prea târziu. Şi trebuie să învăţăm când e timpul să ne sacrificăm. Şi eu ştiu că ăsta e timpul meu.

To be continued…

Omg, Katy, m-ai surpins din nou. Mi-a placut atiudinea curajoasa a Sakurei, iar atunci cand ai spus ca sunt anumite puncte prin care poti dobora pe cineva, m-am gandit la cu totul si cu totul alceva:)). Ce a vrut sa spuna prietenul lui Frank prin ,, afacere buna'' ? Si mai ales, unde este Sasuke? Ma astept sa o salveze in capitolul urmatorul, avand in vedere ce mi-ai spus atunci, ma astept sa apara mai tarziu. Uhm, o sa vedem. Mersi de anunt, si te pupicesc de 100000 de ori, sa aduci next-ul repede!

Buna, scumpo! Capitolul este foarte frumos si incitant, mi-a placut cum a decurs actiunea. Atitudinea Sakurei m-a surprins placut, nu o credeam in stare sa se lupte cu curaj.:)) Chiar am crezut ca o sa apara Sasuke sa o salveze, dar se pare ca am presupus gresit; poate in capitolul viitor. Sunt foarte curioasa sa vad ce se va intampla. Multumesc pentru mesaj si sper sa-l primesc si data viitoare. Kissez! :*