Abducted [+16]

Subiect: Re: Abducted [+16] Sam 19 Apr 2014, 19:54

Hellău!
Capitolul a fost așa de akjhfgkjbkgn!!
Unde e Sasuke , ce i-ai făcut?! Dacă pățește ceva, pe tine te trag la răspundere!
Săraca Sakura. Bine măcar că n-au violato din nou.
Sasuke, sasuke, unde e? :(
Mi-ai făcut inima cât un purice.
Abia aștept nextul sper să vină repede. Pwp de un milion de ori!

Subiect: Re: Abducted [+16] Dum 20 Apr 2014, 02:12

Cee?!

Moare?! Adica, de data asta pe bune? Cum s-a ajuns la asa ceva si cine nai*a sunt tipi aia care le-au facut asta? Chiar...cu Sasuke ce s-a intamplat?! puppy eyes

Revenind, mersi ca mai anuntat de next cum o faci de obicei si scuze ca am intarziat iar cu comentariul sad

Acum te-am lasat si spor la tastat.
Sarbatori fericite alaturi de cei dragi happy

Subiect: Re: Abducted [+16] Dum 20 Apr 2014, 13:54

Deci nu cred.
Moare?
Si Sasuke unde e?
O!Sper sa mai traiasca.
Oricum mersi de anunt.
Sper sa îl primesc si data viitoare.
Astept nextul.

Subiect: Re: Abducted [+16] Lun 21 Apr 2014, 09:34

Hei, Katherine! e pare ca din nou ajung printre ultimii..- Scoala afurisita!
Totul a fost absolut asdfghjkl! Adrenalina a fost prezenta in fiecare rand, cuvant, litera. Din nefericire, se pare ca piticul de gradina si-a chemat intaririle- nenorocitul, Sakura ajungand din nou pe mainile "amicilor" ei iar Sasuke- Stai! cu Sasuke ce s-a intamplat?! Unde imi e brunetul? Undeeeeeeee?
Sper din toata inima ca dorinta arzatoare a rozaliei de a trai sa iasa triumfatoare din povestea, ma rog, cosmarul asta.
Paste fericit si tie! Sper ca iespurasul ti-a adus ce ti-ai dorit, alaturi de multa inspiratie, desigur. Astept urmatorul capitol caci trebuie sa aflu continuarea terorii acesteia!

Bisous.

Subiect: Re: Abducted [+16] Lun 21 Apr 2014, 15:44

Hei, scumpo! Ma bucur ca ai postat urmatorul capiolul, il astept de mult. Chiar cand credeam ca Sakura va scapa cu bine si ca va fugi cu Sasuke intr-un loc frumos si linistit, au aparut nenorocitii aia, care o tortureaza. Abia astept sa apara brunetul si sa o salveze ca un erou. Multumesc ca m-ai anuntat si sper sa-o faci si data viitoare. Kiss! :*

Subiect: Re: Abducted [+16] Lun 21 Apr 2014, 15:57

Bunaa:**. Capitolul a fost genial, omg !!! Sasuke a murit, nu se poate, n-are cum! Inca din ziua aceea in care am vorbit cu tine, stau si ma gandesc noaptea la ce te-ai gandit. Va fi fericit sau trist? Hmm, o sa vedem. Mi-a crescut tensiunea cand spuneai ca ii infige din ce in ce mai mult cutitul. Incepeam sa strig prin camera numai A-uri si O-uri, ma simteam in pielea ei ^_^.

Abiastept sa vad ce mai urmeaza, sa nu-l omori pe Sas'ke ca plang:(. 895789021 pupici :**.

Subiect: Re: Abducted [+16] Vin 25 Apr 2014, 10:16

Hei iubita!
Spune-mi ca nu moare, da?!
Te rog..nu moare...nunu!
Si nici Sasuke...Unde eee???? :((((
Adu nextul mai repede! haihaihai!

Te pupi si spor la scris! kiss

Din păcate s-a terminat şi vacanţa. Doamne, încă două luni de îndurat. Mi se par aşa de lungi! O să încerc să postez cât de des pot, având în vedere că urmează şi tezele, testele şi ascultatul. Şi sper ca şi voi, la rândul vostru, să mai aveţi timp să-mi citiţi fic-ul. Hm, o să vedem noi. Împreună o să învingem şi această perioadă. Vă mulţumesc pentru comentarii, şi vă aştept părerea şi la acest capitol. Orice fel de întrebare sau problemă aveţi legată de fic, vă rog să o lăsaţi mai jos. Bun, acum, să trecem la treabă. Enjoy!
P.S: Nu am dat 100% în realizarea acestui capitol, şi îmi pare tare rău, doar că nu am avut nici starea de spirit, nici inspiraţia necesară.

Abducted [+16]

Capitolul 29

      Nu era nici un tunel luminos prin care să intru, nici o senzaţie de plutire amestecată cu ameţeală. Era doar linişte, şi întuneric şi durere. Nu sunt încă gata! Continuam să ţip în mintea mea. Nu pot să mor. E prea devreme. Dar ştiam că nu eram decât eu şi cu mine, şi nimeni altcineva nu mă va putea salva. Este atât de ciudat cum poţi să renunţi, murind pur şi simplu. De parcă asta n-ar însemna nimic. De parcă totul va fi frumos şi perfect, iar eu nu simt nici un regret sau durere. Dar e totul acolo, şi eu simt, şi e timpul să lupt aşa cum nu am mai făcut-o niciodată, pentru că sunt mai mult decât pregătită.

   Oricât de tare s-ar fi învârtit camera cu mine şi oricât de intens simţeam lama cuţitului perforându-mi pielea, am reuşit să-mi mişc degetele tremurând peste materialul pantalonilor scurţi, ştergându-mi palmele de transpiraţie şi continuând, până ce degetele mele au atins ceva tare. Pistolul. Am zâmbit inconştient, bucurându-mă că adversarii mei mă considerau atât de slabă încât să nu fiu în stare să port o armă. Ce lipsă de atenţie din partea lor! Acum, mai mult decât durerea, prin vene îmi pulsa adrenalina, făcându-mă să mă mişc, realizând ce prostie am făcut, pentru că am determinat lama să-mi intre mai adânc în piele.
   Am încercat să respir în timp ce strângeam patul pistolului între degete. Dinţii îmi tremurau de teamă şi încercam să nu pierd contactul vizual cu ochii lui atunci când râdea sălbatic.

   -Nu e nimic personal, Sakura, e doar o afacere bună.

      Mi-am arcuit buzele într-un zâmbet ce a ieşit mai degrabă ca o grimasă pe chipul meu deformat de durere, în timp ce şuieratul asurzitor al glonţului a spart liniştea. Sângele mi s-a împrăştiat pe piept, dându-mi seama că acum eram acoperită mai mult de acea culoare roşiu-cenuşie decât de culoarea pielii mele. M-am strâmbat, îndepărtând corpul imobil de pe mine. Era oribil. Oriunde îmi întorceam privirea vedeam sângele scurgându-se în mici şiroaie, creând o reţea ce împânzea albul camerei. Acelaşi lichid îmi aducea aminte de atâtea momente importante din viaţa mea- moartea părinţilor, moartea Hinatei, a lui Ino. De ce în jurul meu lumea tot continua să moară? Am gemut, desprinzându-mă de scaun. Ar fi trebuit să mor. Nu azi, am gândit.
   Aproape mai respiram şi tuşeam involuntar, scuipând uneori sânge. Nu ştiam cât mai rezist. Durerea era prea mare, şi acum sunt singură. Oh, Doamne! Unde sunt? Unde e Sasuke? M-am lipit de perete, realizând cât de frică îmi este de fapt. Nu ştiu ce să fac, nu ştiu unde să mă duc.

      Ceva se prăbuşeşte înăuntrul meu. Pieptul îmi e atât de încordat încât mă doare. Mă las să cad în jos, sprijinindu-mă cu spatele de peretele rece, singurul lucru care mă mai păstra în contact cu realitatea. Pielea mi se face de găină. Sunt conştientă că oricine poate să intre în această cameră şi să mă găsească, poate chiar Frank, doar că dacă m-aş ridica acum, aş sfârşi înapoi pe podea. Simt asprimea pietrelor sub genunchi. Aud ceva, amintirea unui sunet. Şoaptele lui Sasuke, cuvintele lui în noapte. Când clipesc, văd uşa deschizându-se încet. Sasuke îmi zâmbeşte din prag, întinzând mâinile spre mine. Mă aşteaptă. Apoi, aud vocea lui calmă spunând:

   -Haide să mergem de-aici.

Şi mă întind spre el, ca după o rază de lumină ce mă poate salva. Şi asta este el- salvarea. Dar nu braţele sale pe care le cunosc atât de bine mă prind, ci altele străine, aspre şi puternice. Nu brunetul stă în faţa mea, ci Frank, care se uită furios la mine. Îmi aduc aminte că în spatele meu stă cadavrul prietenului său, şi înţeleg că orice s-ar întâmpla, Frank nu are de gând să mă lase să ies din această cameră fără să plătesc. Şi îl văd cu încetinitorul cum se repede la mine. Nu ştiu dacă ar trebui să mă mişc spre ceva anume, nici măcar nu ştiu dacă mai sunt conştientă sau dacă deja am murit. Nu simt nimic. E ca o eliberare, doar că nu de eliberare am nevoie în acest moment. Tresar. Mă răsucesc şi pumnul meu i se opreşte în maxilar. Articulaţiile mă ustură din cauza impactului. Nu îmi amintesc când m-am hotărât să-i trag un pumn. Nu-mi amintesc când mi-am strâns pumnul.

      Se clatină pe picioare, surprins de mişcarea mea, şi pentru o secundă, am impresia că o să cadă peste mine. Dar nu mai aştept să văd dacă acest lucru este adevărat, pentru că mă reped la uşă. Nici nu am crezut că sunt în stare să fac atâţia paşi fără să cad, dar nici măcar ameţeala şi durerea nu pot învinge adrenalina din mine. Holul din faţa mea era atât de lung, încât nu-i vedeam capătul. Nu ştiam dacă trebuia să merg înainte sau înapoi, dar m-am întors, începând din nou să fug.
Paşii mei erau grei, lovindu-se de podeaua din piatră. Pereţii erau dintr-un material ciudat, dar eram mult prea neinteresată ca să-i identific denumirea. Am realizat că nu doar paşii mei tropăie cu putere, şi am ghicit că Frank îşi revenise şi că abia aştepta să mă prindă. Îmi era atât de teama că aş fi putut să-i simt braţele oprindu-mă în loc sau răsuflarea rece pe ceafă, ajungându-mă din urmă, încât am sprintat, simţind cum plămânii îmi ard datorită efortului. În faţa mea am zărit o scară, şi am vrut să râd, strigând în urma mea „Fraierule”, doar că nişte degete murdare mi s-au înfăşurat în jurul părului meu prins în coadă de cal, trăgându-mă la podea.

      Nu când sunt atât de aproape, nu când mi-am dat seama cât de tare vreau să lupt pentru viaţa mea. N-o să mă opreşti.
Lacrimile au început să-mi curgă pe obraji, în timp ce Frank mă trăgea de păr înapoi spre cameră cu toată puterea. Am urlat, dându-mi seama că nu mai aveam pistolul cu mine. Şi a fost pentru prima dată când m-am luptat cu strânsoarea lui, simţind cum fire de păr îi rămân printre degete. Însă mă ţinea prea fix ca să pot să scap din nou. Întindeam mâinile înainte, ca şi când cineva urma să mă prindă şi să mă tragă înapoi. Ce prostie. Urmăream disperată cum scara se făcea mai mică şi mai mică, în vreme ce ne îndepărtam.

   -Te crezi o micuţă curajoasă? Ai chef de un act de eroism încât să te pui cu noi toţi? Eşti chiar atât de proastă? mă întreba, împingându-mă în perete, dându-mi o palmă puternică peste faţă.

   Sânge din nou. Mi se scurgea printre buze, căzându-mi pe bărbie. Avea un gust ciudat, ca de metal. Gustul morţii. Apoi genunchiul lui mi s-a înfipt în stomac, făcându-mă să mă îndoi de durere şi să încep să plâng din nou. Dar aici chiar era o problemă- eu sunt o micuţă curajoasă. Mi-am ridicat chipul spre el, zâmbind drăceşte atunci când cotul meu i-a lovit gura. În Italia am învăţat câteva lucruri utile. Nu eram puternică şi nu aveam muşchi, dar erau unele puncte cheie cu care aş fi putut chiar şi eu să dobor un adversar. Eram foarte curioasă dacă aceste lucruri aveau să funcţioneze.
I-am imitat mişcarea, lovindu-l la fel cu genunchiul. Doar că puterea şi furia mea era diferită. El avea o furie datorită unul prieten, dar furia mea era datorită dorinţei de viaţă, şi categoric a mea era mai periculoasă. Încercarea mea de a mă lupta putea să mă distrugă, dar cam tot Universul şi-a dorit asta de când am apărut pe lume. Şi nu mai am nimic de pierdut. Acum sunt doar eu şi cu mine.

     Maxilarul, din nou. Dar de data asta, trebuie să-l loveşti mai tare. Ştiam că o lovitură suficient de puternică în maxilar te putea lăsa inconştient pentru un timp ce variază, aşa că mi-am încleştat pumnul, de data asta conştientă, şi mi l-am înfipt cu toată puterea, încleştându-mi dinţii şi aşteptând efectul. Corpul lui Frank a căzut lat. Putea să rămână acolo şi câteva secunde, aşa că am profitat de acest timp şi am fugit înapoi spre scară.

   În acea linişte, doar respiraţia mea accelerată se mai auzea. Şi era un semn bun că nimeni nu mă urmăreşte. M-am agăţat de scară şi am urcat, simţindu-mi picioarele grele. Am împins cu ultimele puteri trapa, ţinându-mă strâns de bările din metal pentru echilibru. Am urcat pe ultimele trepte şi m-am năpustit în cameră. Era un fel de debara, cu multe rafturi şi cărţi. Şi partea cea mai ciudată era că ştiam locul acesta. Ştiam unde sunt. Sunt încă în casa în care am stat cu Sasuke. Habar n-aveam că există o trapă în podea aici. Sau un coridor lung cu o cameră jos. Nici nu ştiam că o să sfârşesc aici când am plecat din Italia. Viaţa e plină de surprize.

      Am deschis uşa uşor, şi m-am bucurat că nu a scârţâit, deşi ştiam că este destul de veche casa asta. Holul părea pustiu, şi puteam să văd de-aici uşa care m-ar fi trimis afară. Dar nu ştiam nici cine era acolo şi nici nu ştiam unde e Sasuke; nu puteam să plec aşa. Şi, în loc să mă duc la uşa mare, am plecat încet spre bucătărie. Pistoalele brunetului. Ştiam asta. Mi le arătase o dată, în caz că ceva ca această situaţie s-ar fi întâmplat. Deşi mi-a spus că nu sunt nevoită să trag pentru că el nu mă va lăsa niciodată singură, nu a prevăzut niciodată că o să ajungem într-o curasă cu moartea. În momentul când mă pregăteam să scot un cuţit din dulap, am auzit trei focuri de armă, unul după altul, şi imaginea Hinatei prăbuşindu-se la pământ m-a făcut să mă cutremur. Sasuke.. Nu putea. Nu după toate câte am făcut, după tăieturile din gâtul meu, după luni întregi în care am aşteptat să fug alături de el. Mi-am dus mâinile la gură, stăpânindu-mi geamătul. Lacrimile îmi curgeau şiroaie, ştergându-mi obrajii roşii de sânge. Mi-e rău. Îmi vine să vomit.

   Nu mi-am dat seama când am început să fug, ci doar atunci când am împins cu mâinile uşa şi am ieşit in living-ul modern. Privirea-mi trecea peste feţele bărbaţilor. Ţineam ferm cuţitul în mână, şi dacă cineva încerca măcar să mă atingă, juram că îi omoram fără să clipesc. Nu mi-e teamă. Sasuke e undeva, iar eu trebuie să-l găsesc. Indiferent că o să mă târăsc în mâini pentru el, indiferent că nu voi mai supravieţui. E oricum prea târziu, şi dacă eu n-am avut parte de fericire de la bun început, el merită o şansă să devină o persoană mai bună. Pentru că, uneori, sunt persoane ca mine pentru care e prea târziu. Şi trebuie să învăţăm când e timpul să ne sacrificăm. Şi eu ştiu că ăsta e timpul meu.

To be continued…

Omg, Katy, m-ai surpins din nou. Mi-a placut atiudinea curajoasa a Sakurei, iar atunci cand ai spus ca sunt anumite puncte prin care poti dobora pe cineva, m-am gandit la cu totul si cu totul alceva:)). Ce a vrut sa spuna prietenul lui Frank prin ,, afacere buna'' ? Si mai ales, unde este Sasuke? Ma astept sa o salveze in capitolul urmatorul, avand in vedere ce mi-ai spus atunci, ma astept sa apara mai tarziu. Uhm, o sa vedem. Mersi de anunt, si te pupicesc de 100000 de ori, sa aduci next-ul repede!

Buna, scumpo! Capitolul este foarte frumos si incitant, mi-a placut cum a decurs actiunea. Atitudinea Sakurei m-a surprins placut, nu o credeam in stare sa se lupte cu curaj.:)) Chiar am crezut ca o sa apara Sasuke sa o salveze, dar se pare ca am presupus gresit; poate in capitolul viitor. Sunt foarte curioasa sa vad ce se va intampla. Multumesc pentru mesaj si sper sa-l primesc si data viitoare. Kissez! :*

Buna draga, mi-a plcut acest capitol. Am simtit adrenalina, a fost incitant. Nu am crezut ca Sakura ar fi putut sa lupte singura. Am stiuto mereu neajutorata, dar acum m-a lasat masca. Aceasta noua fata pe care i-ai dato. Totusi unde e Sasuke? Chiar as vrea sa apara in capitolul urmator. Mersi de anunt. Te pup.

Mami, te roaga Elena frumos sa faci capitolele mai lungi, ca sa sarim peste partea in care te opresti fix unde nu trebie, dar da, stiu, trebuie suspansul ala si bla, bla, bla. Trebie sa recunosc ca ai un stil foarte frumos de a scrie, neintrand foarte mult in detalii, exact pe gustul meu. Povestea decurge frumos, dar daca moare unul dintre protagonisti te bantui toata viata ta! Deci sa nu te prond, Doamne fereste, ca il faci pe unu sa moara, apoi poate, poate, sa se omoare si celalalt de dor- cu toate ca as accepta, in oarecare fel, aceasta varianta; totusi n-o lua in calcul. Deci pocneste din degete, baga-i impreuna si adu' capitolul. Hai ca mai sunt 6 saptamani de scoala, deci probabil o sa-ti i-a mai mult sa aduci capitolul, fiind in perioada notelor. Succes si nu uita sa ma anunti ca daca ma lasi pe mine caut cu 5 pagini in urma.

Wow, ce mai capitol, superb..cate emotii! Mi s-a facut pielea de gaina lough

De abia astept urmatorul capitol. Te pup! kiss

Pot spune cu mana pe inima ca mia placut la nebunie capitolul.

Tot ce i s-a intamplat Sakurei a fost dezastruos.

Abea astept sa vad daca v-a ajunge la Sasuke.

Adu next-ul cat mai repede! Te pupacesc

Salut!!!!

Am trecut si eu pe la fic-ul tau si pot spune ca-mi place.Iti citisem creatia cu ceva timp in urma, dar n-am putut sa-ti las un comentariu fiindca nu aveam inca cont! Totusi, iata-ma! Ceea ce pot sa-ti spun este ca imi place enorm ideea. Am mai citit fic-uri in care Sakura era luata de catre niste banditi, iar ea se indragostea de cineva, in cele mai multe cazuri seful bandei. Totusi, fic-ul tau are ceva special, ceva ce m-a indemnat sa citesc in continuu. Habar n-am ce ai asa de special, dar stiu ca-ti ador fic-ul.

In unele capitole este horror, in altele plin de dragalasenie si iubire,iar in altele plin de suspans. Asa iti descriu eu fic-ul intr-o singura propozitie. Ai ceva unic, atunci cand scrii, iar dorinta mea de a afla ce este acel ceva, a devenit indispensabila. Am de gand sa-ti aflu secretul, iar mai apoi sa-l folosesc si eu. happy2

Te-as ruga sa ma anunti si pe mine de sosirea next-ului. Vreau sa-ti mai spun ca ai o fana la acest fic, iar eu sunt aceea! Bine, poate nu doar eu, asta-i sigur, dar eu sunt cea mai infocata. Sa-mi dai si mie un autograf atunci cand o sa ai timp. cool

Te roooog sa aduci next-ul cat mai repede si sa ma anunti! Spor la scris. Te pup!!!!!

Bună dragilor! Am revenit cu next-ul. Îmi pare puţin rău că nu mai comentează multe persoane, pe care le cotasem drept cititorii mei adevăraţi. Dar e O.K. Este vina mea că în ultima perioada nu am mai postat prea des. Şi a avut loc un deces în familia mea, care chiar m-a dat peste cap. De-asta am întârziat aşa. În plus, e perioada cea mai complicată din an. E greu. Dar uite-mă aici, cu un nou capitol, care spre să vă placă la fel de mult. Enjoy!

Abducted [+16]

Capitolul 30

    Era prea târziu.
Am închis ochii, încercând să ignor vocile bărbaţilor, sau pistoalele aţintite spre mine. Nu a mai rămas nimic. O mână m-a împins, şi m-am prăbuşit pe canapeaua din faţa mea, pe care acum câteva zile stăteam înlănţuită de braţele lui. Am încercat tot timpul acesta să mă adun şi să fiu puternică, dar fiecare moment în care lucrurile nu erau cum ar fi trebuit să fie, mă făcea să cedez. Şi continui să cad în abis, aşteptând să lovesc cu putere pământul şi să se termine tot. Dar cred că niciodată nu şti cât de puternic eşti până când a fii puternic este ultima opţiune pe care o ai.

      I-am atins braţul încet. Era rece şi murdar de sânge, dar totuşi, ridicându-mi privirea, mi-am dat seama că faţa lui era încă intactă, şi i-am mulţumit Domnului că voi rămâne cu aceeaşi amintire a chipului său frumos în eternitate, când nu va mai exista nici timp şi nici spaţiu. Un mic zâmbet i-a apărut în colţul buzelor pe care le sărutam în fiecare seară fără să mă satur, încercând să mă încurajeze şi să-mi spună indirect că totul va fi bine. Oare aşa să fie? Dar puteam să văd amarul de sub zâmbetul său, şi teama. Şi-a înălţat degetele spre obrazul meu, ştergându-l încet. Nu-i păsa că toate privirile erau aţintite pe noi, aşteptând semnalul pentru a-şi duce misiunea la bun sfârşit. El era împotriva regulilor, şi nu cred că-l interesa că cineva urma să-i găurească pieptul dacă făcea o singură mişcare, atâta timp cât mă atingea pe mine. Aş fi vrut să mă sărute aici şi acum, dar nu a făcut-o.

   -Ce păcat. Doi tineri îndrăgostiţi, să moară înainte de a-şi fi trăit măcar povestea de dragoste. O prostituată şi un traficant de carne vie. Aproape că seamănă cu un scenariu de film!
   -Hei, Jake, decât să mai vindem fete, mai bine facem un film despre povestea lor. Am strânge milioane, a spus ironic unul.

      M-am uitat urât la ei, susţinându-le privirea. Da, eram o prostituată dată naibii.

   -Nu fi măgar, uită-te la fata aia. Mă întreb dacă ar fi dispusă să se pună în faţa lui Sasuke ca să încaseze glonţul. Ce ciudat. Cine ar fi crezut vreodată că Sasuke va ajunge să fie iubit. Mă rog, sunt tare curios să văd până unde poate să meargă această dragoste.

    Bărbatul şi-a scos pistolul şi l-a încărcat, aţintindu-l spre Sasuke. Deşi era lipit de mine, nu tremura, nu se clintea. Şi-a coborât fruntea, lipind-o de umărul meu. Mi-a sărutat încet pielea, din nou şi din nou. Dar nu puteam să simt nimic, nu când mă aşteptam ca trupul lui să cadă în braţele mele, fără viaţă. Însă am înţeles abia apoi ce făcea de fapt. Ei nu puteau să-l vadă. Şi ceea ce în ochii lor părea un gest de rămas bun, pentru el era o nouă şansă. L-am auzit murmurând atât de încet, încât nu eram sigură dacă el chiar vorbea sau era imaginaţia mea.

   -Pe masa din faţa noastră e un pistol. O să mă aplec şi o să-l iau, iar tu o să fugi pe uşa din spate, unde este maşina mea parcată. Dacă mergi drept pe strada din faţă, o să te întâlneşti cu Itachi, cel ce te-a adus la mine. E un bun prieten şi o să te ajute să ajungi în Republica Dominicană acolo unde trebuia să ajungem de la bun început. Sub scaunul din dreapta sunt două pistoale. Am încredere în tine că o să reuşeşti, Sakura. Din cauza asta m-am îndrăgostit de tine, pentru că eşti o luptătoare şi pentru că eşti singura care te mai poate salva. Nu îţi face griji, Itachi are nişte prieteni care sunt pe-aproape, imediat ce ieşi tu, intră ei. O să ne întâlnim în Republică. Sakura… a făcut o pauză, apoi a continuat: Te iubesc.

      L-am privit preţ de câteva minute. Nu ştiam ce trebuie să fac, nu voiam să plec. Trebuia să existe o altă cale. De ce face asta? De ce nu pleacă el? Pentru mine, totul a fost pierdut de la bun început, dar pentru el, trebuia să fie un nou început. Însă nu am apucat să-mi dau seama ce se întâmplă. I-am simţit buzele peste ale mele, şi apoi gălăgie. Cu pistolul în mână, Sasuke a început să-i împuşte pe toţi. Chiar şi-aşa, m-a împins spre uşă. Înainte să ies, l-am privit încă o dată. Se uita la mine, cu un zâmbet fericit pe faţă, la fel de frumos ca întotdeauna. De ce? De ce eşti atât de fericit? Am fi putut pleca împreună, nici nu ar fi contat. Aş fi ieşit direct pe uşă alături de el, fără să-mi pese de gloanţele ce se îndreptau spre trupurile noastre. Lumea ar fi îngheţat, şi m-aş fi trezit moartă, dar tot la fel puternică şi fericită. Aş fi fost alături de el, şi nu ar mai fi contat ce las în urmă. Oricum nu aveam nimic de pierdut. Am şoptit un Te iubesc pe care nu avea cum să-l fi auzit.

   I-am urmat planul. Am ieşit pe uşa din spate şi am fugit spre maşină, care era deja deschisă şi cheile mă aşteptau cuminţi în contact. Lucrurile se petreceau atât de rapid, încât mă gândeam când am reuşit să iau un pistol de sub scaun sau când am pornit motorul, ieşind pe stradă şi mergând înainte, exact aşa cum mi-a spus el. Chiar şi prin geamurile care se presupuneau că trebuie să fie izolate fonic, puteam să aud armele cum se descărcau, şi mi-am oprit respiraţia gândindu-mă la trupul său inert. Însă orice imagine a fost alungată când am observat în oglinda retrovizoare o maşină neagră urmându-mă, şi un bărbat ce se înălţa pe geamul din spate, aţintindu-şi arma spre maşina mea. Am strâns tare de volan, scâncind de teamă. Ce ar trebui să fac acum? Am accelerat, gonind pe strada îngustă.

      Am ţipat când cioburi de sticlă au căzut pe bancheta din spate. Glonţul său ţintise geamul, şi a trebuit să-mi adun tot curajul pentru a pune mâna pe armă şi a o îndrepta spre maşina din spate, prin geamul spart. Doar că interesul meu nu era să-i omor, ci doar să-i scot din joc, aşa că am tras spre roţile lor, pe care din păcate nu le-am nimerit. Am mai tras o dată, asigurându-mă dacă merg bine şi nu pierd controlul volanului. Gemeam de durere atunci când mă întindeam prea tare şi înjuram când nu ţinteam corect. Dar am urlat fericită când unul dintre cauciucuri s-a spart şi maşina a derapat, intrând în tufişuri.

    Mi se părea că merg de ore în şir, strângând cu putere volanul, temându-mă ca dacă urma să-i dau drumul, chipul lui m-ar fi făcut să plâng fără să vreau. Dar totul mergea conform planului, eram sigură de asta. Trebuia să fie aşa.
Când am intrat într-o pădure, am văzut o maşină parcată lângă drum şi un băiat sprijinit de ea. Era Itachi, care mă aştepta. Am oprit imediat maşina şi m-am năpustit afară, fugind spre el. Nu ştiu de ce am sărit în braţele lui. Poate din cauză ca aveam nevoie de puterea lui sau poate pentru că el îmi amintea atât de mult de Sasuke. Ultima dată când l-am văzut, m-a avertizat că Sasuke e un monstru, acum mă asigura că iubitul meu e în regulă şi că o să ne întâlnim în curând. Lucrurile se pot schimba atât de uşor câteodată.
M-a invitat să mă aşez pe locul din dreapta. Liniştea era aproape inconfortabilă. Din când în când, mă întreba dacă sunt în regulă, iar eu îi răspundeam doar Nu ştiu. Motorul era la fel de silenţios, şi simţeam nevoia de a mă agăţa de un zgomot ca să mai trăiesc. Şi mi-era teamă să încep să mă gândesc din nou la Sasuke. E în viaţă? Dumnezeule, mi-e atât de teamă.

      -Sakura, este un drum lung. Poate ai vrea sa te odihneşti puţin, mi-a spus, dar am dat din cap în semn că nu. Uite.. Ceea ce s-a întâmplat nu depinde de tine, şi nu vreau să te simţi implicată în asta. Eşti doar o victimă. Am mai auzit asta. Da, în Italia. Cândva. Poate când a murit mama, mă gândeam. O victimă. Urăsc cuvântul acesta. Dar un lucru ştiu sigur despre tine, Sakura. Nu meriţi nimic din toate astea. Ar fi trebuit să fii o adolescentă modernă, care să trăiască cu teama că i se poate rupe o unghie, nu să moară. Nu e corect.
      -Nu e corect, am repetat, uitându-mă la el. Mi-aş fi dorit să fiu altundeva acum, dar adevărul este că dacă aş fi avut o altă viaţă, nu l-aş mai fi cunoscut niciodată pe Sasuke, iar eu cred că asta merită fiecare minut în care mi-e teamă că am să mor.

To be continued…

Mi-a placut mult. A fost un capitol plin de sentimente. E multa actiune ceea ce mai infrumuseteaza ficul. Abia astept urmatorul capitol. Sper sa ajunga cu bine in Republica Dominicana. Totusi de la tine ne putem astepta la orice. Mersi mult de anunt. Sper sa-l primesc si data viitoare.

My God.....Este superb capitolul, absolut perfect! Chiar n-am cuvinte sa-ti descriu ce simteam atunci cand citeam descrierea next-ului. Simteam tot! Frica Sakurei, cuvintele soptite de Sasuke si nu in ultimul rand, toate descrierile de tip tablou, se derulau in mintea mea! Chiar imi imaginam cum tipa Sakura cand i s-a spart geamul de la masina si cum masina a terapat in tufisiuri.

Ah.....Chiar imi place ca stii cand sa te opresti! Pui suspansul foarte bine si ma face sa intru la fic mereu. Se pare ca ai ajuns la capitolul treizeci, cifra rotunda!!! :)))

Iti multumesc de anunt, esti o draguta, dar cred ca o sa primesti un pm de la mine ca sa-ti spun acolo ceva!!!

Bunaa:**.Mai, Katy, cred ca vrei sa ne omori pe toti, asa cum faci si cu personajele din fic:)). Fii atenta. Mai stii cand am vorbit noi atunci si mi-ai spus ca a ceva.... asa? Parca incepe sa se contureze ceva in mintea mea, asa, cate o linioara cu fiecare capitol. Cat despre comentarii, nu trebuie sa-ti faci griji. Vezi tu, in fiecare forum, userii vin in generatii. Cand una ,, imbatraneste'' , vin alte conturi, iar aceea este noua generatie. Forumurile sunt in continua schimbare, fiecare dintre noi o sa abandonam forumul intr-o zi, poate nu in viitorul indepartat, dar o vom face cu siguranta. Zoey.Angel, Elz, fac parte din vechea generatie, Miss Heroine, eu, Mion si altii suntem cea noua. Poate ca atunci cand vei mai avea un fic ( sper ^_^ ) o sa ai fani, insa acestia o sa abandoneze treptat forumul, dar vor veni altii, este ceva normal. Stau asa si ma gandesc, si imi spun in gand ca daca as fi fost Sakura, deja as fi in putrefactie intre 4 blane. Sincer. Tot asa, daca as fi fost Sakura atunci cand Sasuke i-a spus sa fuga, acolo as fi ramas. Putea sa se arunce si bombe, nu m-as fi ridicat de acolo de frica. Auzi, tu stii care este lista ficurilor mele, acele ficuri care m-au marcat? Floare de lotus, Jurnalele lui Sasuke, si Abducted, bineinteles. Ordinea este aleatorie, cine stie, poate esti pe primul loc, hm:)). Mersi de an, te astept cu nextul repejor. Te pupicesc.

Hey, scumpo! Capitolul este genial, nu am cuvinte sa-l descriu. Ma bucur ca a aparut Sasuke, care isi sacrifica viata pentru cea a Sakurei. Sper din tot sufeltul sa fie bine si sa nu moara pe acolo. Ficul nu ar mai fi frumos fara el. Abia astept ca cei doi indragostiti sa ajunga impreuna in Republica Dominicana, daca mai ajung acolo. Multumesc pentru mesaj si te rog sa ma anunti in continuare. Spor la scris si la idei. Pup! :*

Of, nu stiu de tine, dar mie chiar imi este frica sa nu faci acum un final tragic omorandu-l pe Sasuke. Este atat de enervant sentimentul ca n-o sa iasa nimic bine, ci din contra, iar dupa o sa stau in jur de 3 zile si-o sa-mi umble mintea la fic. :)) Ah, sunt o ciudata.

Imi place ideea pe care ai incercat s-o pui in aplicare prin brunet. Sincer, uneori ma-ntreb cum iti vin toate in minte si cum retii detaliile din fic. De exemplu in ce parte a lumii se afla. Da, ca veni vorba, poate-mi zici la urmatorul capitol.

La fel cum spunea si Elly si mie mi-e teama sa nu moara Sasuke. As fii asa dezamagita..Adica eu trecut prin atatea. Nu ar fi corect sa moara. Pe Itachi l-am iubit din prima, iar Sakura e o mare luptatoare. O sa reuseasca. Stiu sigur.
Te astept cu urmatorul capitol :*

Ei bine, Kath, nu sti la ce capitol am ramas de cand m-am cam lasat de citit ficuri*scoala*, asa ca m-am gandit sa uit ficurile mele in desfasurare preferate din nou. Asa ca ti-am citit povestea din nou si tot ce vad e ultim capitol superb, sper sa incepi sa ma anunti din nou.

Ascultaţi melodia asta în surdină: https://www.youtube.com/watch?v=f98kIowZAUw

Abducted [+16]

Capitolul 31

    Nici adierea uşoară a vântului şi nici zgomotul valurilor lovindu-se de ţărm nu mă puteau linişti. Am încercat din răsputeri să dorm în tot acest timp, vrând doar să mă trezesc atunci când el avea să mă strângă în braţe, dar mi-era teama să nu dorm apoi pentru o eternitate. Itachi mi-a promis că o să se întoarcă cu el şi că totul este bine, dar că trebuie să-i las pe bărbaţii îmbrăcaţi în negru să meargă mereu în urma mea ca să fiu în siguranţă. „Asta a vrut el”, mi-a zis în acea seară Itachi, înainte să plece. Nu a mai zis nimic după aceea, şi mă gândeam că poate asta era ultima dată când îl mai vedeam. Că nici pe el, nici pe Sasuke nu mai urma să-i mai văd vreodată, ca şi când misiune lor se terminase odată ce am fost adusă în siguranţă în Republica Dominicană.

   Când am văzut plaja, mi-am dat seama că este pentru prima dată când sunt la mare. Nici măcar nu ştiam să înot. Dar nu-mi făceam griji, Sasuke sigur o să mă înveţe când o să ajungă aici.. Sper. Doar că nu prea ştiu ce speram. Speram ca el să mă înveţe sau să se întoarcă?
M-am aşezat pe nisipul ud şi mi-am aruncat privirea spre orizont. Dacă închideam ochii şi ascultam zgomotul valurilor lovindu-se de ţărm, totul era perfect. Priveam în gol, încercând să mă gândesc la ceva. Pentru prima dată în viaţa mea mi-am dat seama că nu vreau să mor tristă. Aş vrea să fac totul să conteze, să nu pierd nici un moment în care aş putea fi fericită. Dar am pierdut deja atâtea astfel de momente.

      Am fost odată fericită. Când eram mică, şi lucrurile erau atât de mari. Mama îmi spunea adesea poveşti în care prinţesa îşi găsea întotdeauna prinţul chipeş şi bun. În poveşti, băiatul rău este uşor de găsit pentru că este îmbrăcat în negru şi mereu pierde. Dar am crescut şi mi-am dat seama că prinţul nu este chiar atât de uşor de găsit, şi băiatul rău nu este îmbrăcat în negru. Din contră, este foarte amuzant şi prietenos, şi are un zâmbet minunat. Şi când asta se întâmplă, te gândeşti cum faci să-ţi dai seama care este tipul rău. Asta este magia vieţii- nu îţi dai seama niciodată.

   De ce am fost născuţi? Pentru ce am fost născuţi?
Toţi ne-au promis că visele pot deveni realitate, dar au uitat să menţioneze că şi coşmarurile sunt tot vise. Lumea este plină de monştrii cu feţe prietenoase, şi ceea ce te face diferit te face periculos pentru cei de sus. Continuăm să spunem că „Mâine o să fie mai bine”. Oare? Viaţa mea a continuat să devină din ce în ce mai rea, şi am trăit cu certitudinea că ceea ce vreau este să dispar, când, de fapt, voiam doar să fiu găsită. Şi am fost. Sasuke a fost acolo, şi ne-am găsit unul pe altul, trăgându-ne spre suprafaţă. Dar dacă ultimul lucru care mă menţinea deasupra apei dispare? Nu m-am mai gândit la asta până acum.

     Vântul îmi mângâia pielea, şi erau acolo, undeva, nişte şoapte ce mă chemau. O altă lume, unde există viaţa pe care întotdeauna mi-am dorit-o. Unde eram eu şi Sasuke, fără să ne fie teamă de ziua de mâine, fără să fugim. Noi, constanţi, îmbătrânind împreună. Nu ştiam ce era mai exact acea lume, dar bănuiam că era Paradisul. Şi, fără să vreau, mi-am adus aminte de nişte cuvinte pe care Sasuke mi le-a şoptit într-o seară, atunci când căldura trupului său îmi era de-ajuns pentru o eternitate. „Nu te iubesc pentru felul în care dansezi cu îngerii, ci pentru felul în care sunetul vocii tale poate să îmblânzească demonii”.

***

   O voce cunoscută m-a strigat peste câteva ore, când aşteptam să văd cum soarele se pierde la apus în mare. M-am întors doar atât cât să pot vedea în depărtare un trup înalt, păşind puternic prin nisipul fierbinte. M-am ridicat în picioare, înghiţind în sec. Era Itachi. Şi era singur.
Am tras o gură mare de aer, aşteptând ca distanţa dintre noi să se scurgă milimetru cu milimetru, până ce era atât de aproape de mine, încât orice şansă de a nu auzi ce urma să spună era zadarnică. El voia să aud, eu nu. Pentru câteva secunde, doar a stat acolo şi m-a privit, aşteptând probabil să reacţionez, doar că nu mai aveam stăpânire asupra trupului meu, şi orice mişcare făcută m-ar fi putut arunca la pământ.

    -Sakura, a zis, iar apoi a făcut o pauză aproape exagerată. Ştiu că nu e corect să-ţi spun asta, pentru că i-am promis lui că nu am să-ţi spun. Dar trebuie să şti. Sasuke nu a intenţionat niciodată să fie salvat, de fapt, în scurtele secunde când a apucat să mă sune, a insistat ca tu să ieşi în viaţă de-acolo. Mi-a spus că singura cale ca tu să-l laşi a fost să te mintă că există cineva afară care o să-l salveze imediat ce ieşi tu. Dar nu a fost nimeni acolo, Sakura. A fost o misiune sinucigaşă. Ştia asta. Dar a făcut-o pentru tine. Şi îmi pare atât de rău că în tot acest timp te-am minţit că el este bine. Trebuia să-ţi fi spus de la bun început. Sau ar fi trebuit să nu o fac niciodată. Dar sper că am făcut alegerea corectă.

      El… Nu ar fi trebuit să fie salvat niciodată? A făcut asta pentru cineva ca mine?
M-am întors către întinderea largă de apă, şi aş fi vrut să plutesc undeva departe, departe de tot, unde adevărul nu contează, unde timpul se opreşte în loc iar eu pot privi cerul din nou şi din nou.
Cunoşti momentul când simţi cum inima ta se rupe bucată cu bucată, şi pur şi simplu priveşti în gol fără ca nicio lacrimă să iasă afară? Pentru că eu nu plângeam, dar in interiorul meu, totul se frângea. Cred că am atins acel moment în viaţă când sunt doar terminată. Am plâns, am luptat, am încercat. Dar totul se destramă. Şi de data asta, nu mai am de gând să lupt înapoi împotriva demonilor mei.

   -Eşti în siguranţă cu mine, mi-a spus Itachi, ridicând tonul pentru că mă îndepărtam cu paşi mărunţi de el. Îţi promit. Şi când o să-ţi fie teamă, doar strânge-mă de mână şi crede, pentru că nu plec nicăieri.

    Cel mai rău moment este acela în care realizezi că te-ai pierdut pe tine însăţi. Dar jocurile vor fi jucate, inimile vor fi frânte, lumea se va schimba şi totul va continua să meargă. Şi pentru mine, devine din ce în ce mai greu să mă mai simt în viaţă, acum că nu mai este nimeni care să mă menţină la suprafaţă. În depărtare, soarele începea să coboare în mare. În acea linişte, nu am putut decât să spun:

-Ai minţit. Dar tu eşti visul meu. Şi o să ne reîntâlnim. Curând.

ℱin

Mulţumiri

Vă mulţumesc tuturor cititorilor care m-au sprijinit pe parcursul poveştii, şi aceia care m-au întrebat pe chat ce Dumnezeu fac de nu mai postez next-ul. Voi chiar m-aţi motivat!
A fost plăcerea mea şi onoarea de a avea cititori minunaţi ca voi.

Da, va fi un fic următor. Se va numi Bad girls don’t die şi va fi 100% creaţia mea. O să apară undeva în iunie, dar dacă doriţi, o să vă anunţ imediat ce o să-l postez.
Vă pup. Ciao!

Omg! Ma omori. Ce final incredibil de trist si totusi am simtit o speranta in suflet ca se vor intalni. Tot ficul a cuprins actiune, drama, iubire, tristete, speranta si ceva horror. Pot spune ca se afla in top 4*favorite number;), btw*Sper sa ma anunti la postarea urmatorului fic. Nu mai pot astepta. Titlul deja ma atrage. :> Bye. :)