Hmm, compunerea asta imi aduce aminte de o persoana...
Poate , acelei persoane ii este dedicata creatia..:-?
Anyway, e frumosss.
Te-o apucat de ceva vreme chestiile astea abstracte.
Ma simt jenibil ca orice compunere scriu, nu pot sa o pun pe forum,
ca e... cam ... anyway..

Mai fa de astea, ca ti se potriveste

Te puup :'3

...



- Sunt suparata pe tine. Lasa-ma in pace!
- Ba nu...
- Ba da! Macar iti pasa daca sunt suparata pe tine sau nu? Se asterne un moment cumplit de liniste. Atmosfera atat de apasatoare... Il privea cu lacrimi in ochi. O dezamagise din nou. Iarasi a uitat de ea, iarasi a lasat-o singura...
- Bineinteles ca imi pasa. Spuse el dupa cateva minute. Nu numai de faptul ca ai putea fi suparata pe mine, ci si datorita oricaror altor suparari ale tale, sufletelul meu... Isi ridica privirea din pamant, cu gurita deschisa de uimire. Lacrimile ii curgeau pe obraji, intinzandu-i rimelul, lasand o urma neagra pe fata ei alba. O supara des... Mereu o facea sa sufere, dar nu intentionat, sau cel putin asa spera ea. De fiecare data isi cerea scuze, si ii spunea cuvinte dulci la ureche. Nu avea cum sa nu-l ierte.
- Te iubesc! Sopti ea, sarindu-i la piept.
- Si eu te iubesc, frumusetea mea.

Înger



- Te-am suparat eu, nu?
- Da. Spune el pe un ton taios, evitand sa ma priveasca in ochi. Uram cand era suparat pe mine. Ma ignora. De fapt, ma ignora cu o raceala.. aparte. Era mult mai dureros decat daca m-ar fi ignorat. Pot sa suport orice, sa ma certe, sa-mi spuna ca sunt ametita si naiva, ca am gura sparta, ca nu-mi va mai spune niciodata niciun secret... dar nu asta. Nu suport sa ma ignore.
- Mi-am cerut scuze de o gramada de ori... Nu voiam sa spun, dar stii bine ca mereu ma ia gura pe dinainte. Si stii si ca sunt aiurita si distrata, ca am mintea in o suta de locuri, fara sa ma concentrez pe unul singur. Stii ca sunt impulsiva, si ca mereu dupa ce fac ceva, ce mi s-a spus sa nu fac, ajung sa regret. I-am spus toate acestea pe un ton hotarat si serios, chiar daca vorbeam despre haosul total pe care il provoc. Ultima parte am rostit-o tot mai incet, pana cand am ajuns sa-i soptesc. Te rog iarta-ma. Te rog. Imi pare rau... Ma uitam in jos, incercand sa nu plang.
- De ce plangi, puiule? Ma intreaba el cu dulceata in glas. Imi ridic privirea, nervoasa, si incep sa tip, dandu-i cu pumnii si palmele peste piept.
- Cum de ce plang? Pentru ca esti suparat pe mine si ma ignori! Stii ca urasc chestia asta si totusi o faci des. Si mereu... Nu apuc sa-mi termin propozitia, caci ma prinde de obraji si ma saruta pe buze. Imi tineam ochii inchisi caci ma intepau de la plans. Ma strange in brate apoi ma saruta pe frunte.
- Ti-am spus vreodata cat de superba esti atunci cand te enervezi? Scumpa mea, nu am cum sa fiu suparat pe tine. Nici macar daca vreau. E ca si cum as frange aripioarele unui ingeras... unul cam ametit, subliniaza el razand. Doar te tachinez cand fac asta, nu o mai lua in serios. Sensibila mica, ce esti tu! Imi sopteste zambind, punandu-mi degetul pe nasuc. Plangacioasa mea...
- Nu sunt plangacioasa... spun eu stergandu-mi lacrimile.
- Nu, cu siguranta nu esti, spune el razand ironic, si acoperindu-mi buzele intr-un sarut, inainte sa-l contrazic.

Alone.



Imi deschid incet ochii, lasand razele calde ale soarelui sa se joace cu buclele aurii ce-mi cadeau haotic pe perna pufoasa. Printre perdelele albe de matase se strecura simfonic ciripitul unei pasarele. Ma intorc spre tine, dar nu esti aici... Patul e gol, iar partea ta e rece. A ramas doar parfumul intens de iasomie si levantica imprimat pe cearsaful alb. Imi trec mana peste plapuma usoara, alba, valurita precum apa agitata a unui ocean. In intreaga casa se simtea pustietatea. Niciun pas, nicio soapta, nicio rasuflare... Si pasarica a incetat sa mai ciripeasca.

Ma ridic in capul oaselor si imi iau pe mine capotul de culoarea piersicii. Ma dau jos din pat si merg in bucatarie, coborand scarile incet, admirand picturile neterminate ce le-ai lasat in urma cu doua seri langa geam. Cafeaua, bauta doar pe jumatate, statea pe pervaz, iar langa ea un pachet gol de Marlboro. Usa biroului tau era deschisa. De obicei o inchideai, uneori cu cheia... Intru si vad pe masa resturi de hartie si niste ganduri fugitive asternute pe o coala ingalbenita. Atat de boem. Tipic tie.

Imi fac un ceai de menta in care pun niste miere de albina si putina lamaie. Aburii imi incalzeau fata, iar limba ma pisca din cauza fierbintelii. Eram putin ametita si ma durea capul... In camera de zi geamul era deschis, iar vantul se juca cu draperia brodata manual. Pianul din mijlocul camerei era prafuit, iar vioara statea rezemata de el.

- Nu mi-ai mai cantat nimic de mult, gandeam cu voce tare, cazand in melancolia unei dimineti de vara.

Ma duc inapoi in dormitor, insa las cana in bucatarie. Ca de obicei, pe scaun, ti-ai lasat camasile si sacourile care nu le-ai luat cu tine. Pantalonii de stofa i-ai lasat pe un umeras agatat de dulap, papioanele pe masuta mea de toaleta si colectia de butoni pe noptiera ta. Langa pat era o carte, deschisa pe la jumatate, de care nu te-ai dezlipit de cand ai cumparat-o. Rad in sinea mea, in timp ce asez hainele in dulap. Era deja ora 11. Ma pregatesc sa fac un dus, insa aud telefonul vibrand alert. Era un mesaj...

''Buna dimineata, regina mea! Indiferent la ce ora te trezesti. Ai grija de tine saptamana aceasta. Nu uita sa inchizi geamurile si sa incui usa inainte sa te culci. Ti-am luat un cadou atat de frumos... Sper sa iti placa si tie. Te sarut, puiule. Te iubesc!"

- Te iubesc si eu...

Perfect imperfect.



- Nu am de gand sa vin nicaieri! Nu am chef de nimeni si de nimic. Nu imi sta bine cu nicio haina, am un corp imperfect si enervant, care arata bine doar infasurat intr-o plapuma groasa, neagra, prin care sa nu se distinga nimic. Lasa-ma in pace! i-am urlat in fata, dupa care i-am inchis usa in nas, si am inceput sa plang cu sughituri, in timp ce sfasiam o fustita alba din dantela.
-Lasa-ma sa intru, te rog...
- Nu! Lasa-ma in pace, ti-am zis! Du-te cu altcineva la intalnire. Eu nu vin. Inca tipam desi ne despartea doar o usa. M-am aruncat in pat, dezbracandu-ma pana la lenjeria neagra, si m-am invelit pana la gat. L-am auzit deschizand usa, asa ca mi-am bagat si capul sub patura, tinand-o cu putere.
- Esti o incapatanata! imi spune el razand. Ma enerva si mai tare, pentru ca mereu trata crizele mele adolescentine cu un calm de otel, in timp ce eu imi ieseam din toate mintile. Am aruncat plapuma la o parte si m-am dus in fata lui, aruncandu-i la picioare un morman de rochii.
- Nu imi place niciuna! De fapt, nu imi sta bine cu niciuna! M-am dus in fata oglinzii, care se afla pe usa dulapului, si m-am privit cu tristete. Am inspirat adanc, si m-am intors spre el.
- Pur si simplu nu imi place cum arat... Apoi am izbucnit din nou in plans.
Vine prin spatele meu, si ma ia in brate, tinandu-si palmele pe abdomenul meu, sarutandu-mi obrazul, in jos, spre gat, pana la clavicula.
- Esti superba! Esti atat de scumpa cand te enervezi. Nu vreau sa vad o fata top-model, sau vreun manechin super cunoscut, ori vreo perfectiune de corp. Perfectiunea oricum nu exista. Eu vreau sa te vad pe tine. Tu... exact asa cum arati acum. Exact cu aceleasi clavicule proemintente, exact cu acelasi stern micut, cu aceeasi ochi inocenti, cu aceeasi gurita senzuala, cu aceeasi burtica, cu aceleasi picioruse, cu aceleasi manute, cu acelasi gatisor... Nu vreau nimic schimbat la tine. Nu sunt ignorant, incant sa nu imi pese de parerea ta, doar ca, acum, conteaza mai mult opinia mea. Iar tu, frumoasa mea, arati splendid! Ma intoarce spre el si ma saruta pe frunte, apoi ma imbratiseaza strans. Arati bine in orice haine, continua el. Arati bine si goala, arati bine si in costum de baie, arati bine si in camasile mele... Pentru mine, arati bine oricum.
- Ma iubesti? ii soptesc eu cu lacrimi in ochi...
- Nu doar ca te iubesc, printesa mea. Te ador! Si pe tine, si pe corpul tau.