Incidentul din Konoha

Incidentul din Konoha

1. Incidentul
''Omorati-l, se ruga in sina ei Ino Yamanaka. Omoriti-l si anuntati-ma si pe mine cand s-a terminat totul.''
Simtindu-i incordarea, Shikamaru se apleca spre ea si o lua de mana.
-O sa-l inchida pe viata, rosti el incet. O sa-l arunce la inchisoare si tu n-o sa mai ai de ce sa te temi.
Ii stranse mana lui Shikamaru , ca si cum vorbele lui ar fi linistit-o, dar Ino stia ca nu erau adevarate. O sa ii fie frica tot restul vietii sale. Frica sa mai mearga singura pe strada , daca va mai putea merge vreodata. Frica sa mai priveasca chipurile strainilor, de teama a ceea ce ar putea zari in ochii lor: mila, repulsie si stinjeneala. Frica sa se mai uite la Shikamaru, ca sa nu descopere cumva umbre ale acelorasi sentimente si in ochii lui. Si toate astea din cauza unui barbat al carui chip umplea acum ecranul televizorului asezat la marginea patului. Incerca sa-si alunge pentru un moment mania si frica din suflet si se stradui sa-l priveasca indiferenta pe Sasuke Uchiha. Era extrem de aratos , trebuia sa recunoasca. Cu o tunsoare perfecta si trasaturi ferme. Nu te-ai fi asteptat ca un monstru sa arate asa.
-Totul o sa fie bine, o asigurase Shikamaru, incercand s-o linisteasca prima data cand se uitase in oglinda, dupa ce i se dadusera jos bandajele. Am vorbit cu doctorul si mi-a spus ca poate repara toate ranile . E nevoie de timp, atat.
Timp si cinci interventii chirurgicale si mai multi bani decat castigau ea si Shikamaru intr-un an. Dar chiar daca gaseau banii necesari si ea trecea prin toate procedurile, ii explicase chirurgul plastic, tot n-avea sa se refaca pe de-a-ntregul. Trasaturile ei de-abia se vor apropia de ceea ce ii fusese chipul pana in noaptea ingrozitoare de acum sase luni . Si chiar daca ii aranjau cicatricele la suprafata - pometii zdrobiti si falca rupta , buza de jos sfasiata cand se lovise cu capul de beton, cei cinci dinti din zona maxilarului inferior si cei patru din zona celui superior - ranile din sufletul ei nu se vor vindeca niciodata. Si chiar daca gaseau o metoda prin care sa-i puna la loc coloana franta care acum o impiedica sa se misca , tot nu va fi in stare sa o faca sa se simta din nou in sugranta atunci cand va merge pe strada.
Asta ii furase Sasuke Uchiha. Se ducea sa se intalneasca cu Shikamaru. Era destul de tarziu , dar amandoi lucrasera pana la ore inaintate si hotarasera ca vor lua cina la zece seara. Metroul era aproape gol- un singur calator in vagonul in care urcase ea iar acesta coborase la urmatoarea statie. Apoi ramase singura, exact asa cum ii placea ei. Asa se putea concentra in voie asupra raportului pe care il analiza. Statia la care a coborat era pustie si de-abia il observa pe barbatul care astepta pe peron metroul spre centru.
Tocmai se pregatea sa urce scarile cand a simtit cum o apuca cineva de gat, acoperindu-i gura cu mana. Dupa ce agresorul i-a smucit capul pe spate, a inceput s-o tarasca pe peronul pustiu pana in capatul cel mai indepartat. Inebunita de groaza, n-a mai avut putere sa se impotriveasca atunci cand barbatul a trantit-o pe jos si s-a apucat sa-i smulga hainele de pe ea. In cele din urma, a incercat sa opuna rezistenta. Nemernicul a lovit-o cu fata de beton ca si cand ar fi vrut sa sfarame capul unei papusi si timp de cateva secunde si-a pierdut cunostinta. Un moment mai tarziu, cand s-a trezit zacand pe spate, desi ochii i se umflasera deja si inotau in propiul sange, i-a vazut foarte clar chipul.
Ochii negrii care se uitau in jos spre ea.
Parul extrem de negru.
Tipa iar si dupa o vreme , care ii se paru o eternitate , timp in care crezu ca o sa moara , veni si ajutorul. Brusc , silueta de deasupra ei fu trasa intr-o parte si o clipa mai tarziu oamenii o inconjurat din toate partile.
Cand s-a trezit din nou, se afla la spital. I-au adus fotografiile mai multor barbati. L-a recunoscut imediat.
Sakura P.O.V. :
Tatal ei era cel care ii platea taxele scolare si ea statea tot in casa lui. Dar fata mai stia si ca totul se va schimba cand Sasuke va termina arhitectura , iar ei doi se vor casatori.
Apoi venise noaptea aceea teribila cand ea il asteptase in apartamentul lui si nu aparuse. In cele din urma , cand s-a convins ca trebuia sa ii se fi intamplat ceva , a inceput sa dea telefoane. Mai intai la spitale , iar apoi la sectia de politie.
-Da, avem un Sasuke Uchiha aici, dar nu pot sa va ofer alte detalii prin telefon.
Sakura crezuse atunci ca este vorba de o greseala ingrozitoare, pana in clipa in care a ajuns la politie. Sasuke, cu fata zgariata si hainele acoperite de sange, se uitase la ea neajutorat printre gratiile celulei, singura camera de detentie a sectiei.
-Incercam sa ajut o femeie, a spus el. Eu doar incercam sa o ajut.
Si asa a inceput cosmarul caruia nici tatal ei, nici procurorul nu incercasera sa ii puna capat.
-Nu pot sa fac nimic , i-a spus el a doua zi. M-am uitat peste caz, dar victima l-a identificat cu precizie. E sigura in privinta lui Sasuke.
-Dar trebuie sa fi fost o..., a dat sa adauge Sakura ceva , doar pentru a fi intrerupta imediat.
-Treaba mea este sa acuz oameni ca el , nu sa-i apar. Imi pare rau, dar am mainile leagate.
Dar Sakura stia ca mai e si altceva la mijloc. Tatal ei nu voia sa faca nimic pentru Sasuke . Niciodata nu dorise ca ea sa se intalneasca cu el si , cu siguranta nu voia ca ea sa se marite cu el.
-Dar n-a facut-o el, sopti Sakura. Stiu ca nu a facut-o el.
Putea la fel de bine sa si taca, pentru ca tatal ei oricum isi indreptase din nou atentia asupra ziarului pe care il citea.
Nota: Capitolul este necorectat, va rog sa ma corectati daca e ceva gresit, il editez si de 30 ori daca este nevoie sa fie perfect! Multumesc :)

Hei! Capitolul e drăguţ, ideea îmi pare orginală, însă încă nu mă pot pronunţa, dar este promiţătoare.
Titlul, ei bine, titlul nu e prea atractiv. E adevărat că are legătura cu textul, însă ar trebui să gaseşti unul mai atractiv.
Doamne, îmi e aşa de milă de Ino. Sărăcuţa... ce monstru oribil i-a făcut asta? Pentru că sunt sigură că nu a fost Sasuke.
Momentan nu pot să spun mai mult. Aştept continuarea şi sper să mă anunţi şi pe mine.
Te-am pupat! kiss

Heiii, iată un nou fic. ;;)

Pentru un prim capitol, a fost foarte bun şi chiar mi-a plăcut. M-a atras în totalitate. Acţiunea a curs limpede şi nu am observat greşeli majore de niciun fel, cu toate că ai spus că este necorectat. Hmm, Sasuke pare aşa de nevinovat ... poate că era posedat atunci? ingrijorat

Să mă anunţi şi pe mine când pui continuarea, căci sunt chiar curioasă cum va evolua acţiunea.
Bye, bye!

Edit: e ok, eu nu am nicio problemă cu titlul. Heh, nici eu nu stau bine când e vorba despre alegerea unui titlu.

Va multumesc de pareri. Titlul nu il voi schimba momentan, daca mai considera cineva ca ar trebui sa il schimb desigur ca il voi schimba cat de repede se poate. Din nefericire la titlu stau prost, nu e punctul meu forte sa imi rezum toata povestea in 2-3 cuvinte sau ...ma rog. Sper sa intelegeti si cei care ati citit sa cititi si in continuare :)

Imi place mult, astept continuarea cu nerabdare :P Ma atrage ceva la acest fic si nu stiu ce anume:)

Mai mai mai, pe cine avem noi aici.
Cred ca am citit de o mie de ori descrierea fara sa vad autoarea.
Si iata ca Ria noastra draga a venit cu un nou fic, dar asta nu pot sa o mai cred. Sasuke dupa mine e 100% vinovat, ce pana mea? Si cica incerca doar sa o ajute, saraca Ino.
Si daca o fi asa? Nu vreau sa ma gandesc la asta, doar tu ne-ai pregatit surprinze. Nu?
Astept cu nerabdare cpaitolul urmator, bye BYe kiss

!

Choco :) : Culorile inchide si ilizibile sunt interzie.

Capitolul 2 - Foc

Pentru Sasuke Uchicha, zilele devenisera de-o monotonie infricosatoare. Fiecare dimineata din ultimele cateva luni adusese cu ea speranta trecatoare ca , in sfarsit , se va trezi din teribilul cosmar in care se transformase viata lui. Dar cand mrejele delicate ale somnului il eliberau din atingerea lor, senzatia iluzorie ca visul urat luase sfarsit disparea brusc. Nodul de frica din stomac , aparut odata cu arestarea sa , devenea si mai agonizant pe masura ce se gandea la grozaviile cu care se putea confrunta de-a lungul zilei.
Initial crezuse ca totul se va termina in cateva minute, poate chiar o ora sau doua. Dupa ce il inchisesera in camera de detentie , privise in jur mai mult curios decat temator. La urma urmei, era victima unei incurcaturi.
Nu incercase decat sa ajute o femeie de la metrou. La inceput, de-abia o vazuse - urca scarile peronului cand auzise ceva ce il facuse sa se opreasca.
Daca ar fi ignorat zgomotele si si-ar fi continuat drumul, daca nu ar fi acordat mai multa atentie tipatului inabusit decat alarmelor de la masinile de pe strada, totul ar fi fost bine pentru el. Dar un tipat nu era o alarma de masina si, fara sa mai stea pe ganduri , se intorsese , coborase scarile si se indreptase spre capatul indepartat al peronului. Nu mai avu nici un dubiu asupta a ceea ce vazu in stralucirea palida a neoanelor a caror lumina umplea statia de metrou : o femeie zacea intinsa pe gresia alba, cu fata in jos.
Un barbat ingenuncheat langa ea si cu spatele la Sasuke ii smulgea hainele. Lui Sasuke nu-i trecu nici o clipa prin cap sa dea bir cu fugitii. Dimpotriva, o luase la goana spre agresor , urland din toate puterile. Speriat de zgomot, barbatul arunca o privire peste umar, apoi se ridica in picioare. Dar cand s-a repezit spre el, barbatul nu se intoarse si nici nu incerca sa se apere. Spre surprinderea tanarului, sari intre sinele de metrou si disparu in intunericul tunelului. Cand ingenunche la randul lui langa victima, nu se mai vedea nici urma de atacator. Din departare , razbatea huruitul metroului , dar Sasuke ignora sunetul si isi concentra toata atentia asupra femeii. Aceasta zacea in continuare cu fata in jos si el o apuca delicat de incheietura mainii pentru a-i lua pulsul. Cand il simti intre degete, o rasturna cu blandete pe spate. Avea nasul zdrobit, falca umflata si chipul acoperit de sange. In clipa in care garniturile de metrou se oprira in statie, femeia deschise ochii. Se uita la el fix cateva momente , dupa care , brusc, paru ca revine la viata. Incepu sa tipe si sa il zgarie pe obraz cu unghiile. El o prinse de incheietura , dar femeia se repezi la el. In timp ce incerca sa o linisteasca, cineva il apuca din spate pe dupa umeri si il trase inapoi.
-E ranita, incepu Sasuke. Cineva...
Dar inainte sa termine un barbat il duse ceva mai departe si il tranti cu fata pe podeaua peronului , prinzindu-i mainile la spate. Atunci incepuse cosmarul lui.
Se trezi cu o pereche de catuse stransa in jurul incheieturilor si auzi pe cineva spunandu-i ca are dreptul sa nu declare nimic. Dupa aceea l-au dus la sectia de politie. Le istorisise totul - si continuase sa le repete povestea si atunci cand i-au luat ceasul, inelul, cheile si portofelul, cand i-au luat amprentele si cand le-a confirmat ca nu mai fusese arestat anterior ; iar cand l-au bagat in camera de detentie si i-au cerut sa mai descrie odata totul cu exactitate , el insirase deja acelasi lucru de patru sau cinci ori. Chiar si atunci cand l-au inchis in spatele gratiilor de fier ale celulei, era convins ca totul se ca termina curand. Imediat ce femeia din statia de metrou se va calma, isi va aminti cum se petrecusera lucrurile . Si le va marturisi si politistilor si cu asta basta. Cand l-au intrebat daca vrea sa sune pe cineva , s-a gandit mai intai la parintii sai, apoi s-a razgandit. Erau prea departe, ce puteau face? In cele din urma se decise sa o sune pe Sakura , convins ca aceasta inca il mai astepta in apartamentul lui. Dar chiar inainte de a primi permisiunea sa dea telefon, ea ajunsese deja la politie.
-O sa-l pun pe tata sa afle ce se intampla, i-a sus ea. Nu-ti face griji, intr-o ora te scoatem de aici.
Dar nu-l scosesera de acolo. O ora mai tarziu, politia l-a lasat sa vorbeasca din nou cu Sakura iar ea i-a spus care este situatia.
-Femeia e in operatie, dar ultimele vorbe pe care le-a rostit au fost ca tu ai atacat-o.
-Dar nu-i adevarat! prostesta Sasuke. Eu incercam sa o ajut!
-Asa e, il linisti Sakura. Sunt sigura ca imediat ce ii vor arata fotografiile maine-dimineata isi va da seama imediat ca nu esti tu cel care a lovit-o.
Dar cand politistii i-au adus femeii mai multe poze cu chipurile a zece barbati, ea a pus fara sa ezite degetul pe fotografia lui Sasuke.
Asa ca l-au dus la sediul central al politiei.
*
Probabil ca dormise o vreme, dar nici corpul , nici mintea lui Sasuke nu se bucurasera de odihna, Salteaua subtire ce-l despartea de metalul rece al patului nu era cu nimic mai moale decat fierul insusi , coapsa stanga ii amortise , spatele ii intepenise , iar umarul stang il durea din cauza presiunii pe care o suportase in orele lungi ale noptii. Nici cu moralul nu statea prea bine , pentru ca pe masura ce minutele nesfarsite se scurgeau unul dupa altul , realitatea teribila a tot ceea ce i se intampla ii invada gandurile. La inceput refuzase sa accepte adevarul, pentru ca inca se mai agata de cateva raze firave de speranta. Dar cand zgomotele noptii , strigatele si injuraturile detinutilor furiosi, gratiile care zanganeau cand gardianul de paza trecea cu bastoul peste ele , se potoleau in sfarsit, speranta se topea si adevarul iesea la lumina la fel de rece precum celula si patul de fier pe care isi odihnea oasele
,,Poate ca ar fi trebuit s-o omor pur si simplu'' , isi spuse el. Atunci cel putin ar fi fost cuvantul lui impotriva unui trup lipsit de viata. Ce chestie, nu? Sa scapi basma curata dupa ce comiti o crima, dar intrii la inchisoare doar pentru ca ai incercat sa ajuti pe cineva. Tipii pe care ii intalnise in inchisoare aveau dreptate, odata ce te saltau, totul se terminase. Nu mai avea nici o importanta daca facusei ceva sau nu , erai tu impotriva politistilor , iar acestia castigau intotdeauna. Asa ca va trebui sa suporte pana la capat. Isi va indeplini condamnarea , se va feri de necazuri si va iesi afara pe cat de repede posibil. Iar apoi... Dar nici nu se putea gandi la asta. Singurul lucru care ii venea in minte acum era prapastia care se deschidea hidoasa in fata lui. O prapastie in care avea sa fie aruncat si in care nu existau decat blocurile de celule , plictiseala si teama constanta.
Cand rumoarea vocilor si zanganitul gratiilor il inconjurara din toate partile, se ridica in picioare si isi trase pe el hainele , aceleasi haine pe care le purta de o saptamana si pe care i le adusese Sakura , dupa ce i le luase pe celelalte. Hainele pe care avea sa le ridica astazi din nou, numai ca acu urma sa fie mutat la inchisoarea Minori. Amortit , miscandu-se mai degreaba automat decat constient, isi incepu rutina de dimineata. O ora mai tarziu iesea pe portile inchisorii incadrat de doi ofiteri. Cand iesea, un alt sir de detinuti intrau. Chiar inainte de a intra in cladire, ultimul detinut din sir se intoarse spre Sasuke si se holba la el. Intelegand exact unde urma sa fie dus in dimineata aceasta, ii facu cu ochiul dupa care isi continua drumul , inghiontit de gardian, si disparu. Parcata la cativa metri mai in departe , flancata de doi politisti se gasea o dubita neagra si fara ferestre, marca Ford.
-Chiar stilat s-ar putea zice, remarca unul dintre politistii de langa Sasuke, zambindu-i sarcastic. Pleci cu ditamai limuzina.
Sasuke se abtinu sa raspunda ceva , invatase deja ca atunci cand unul dintre gardiani facea o glume, el trebuia sa taca malc.
Drumul era aproape pustiu cu exceptia catorva camioane de marfa si cand semaforul se facu verde, dubita accelera. Dar, dupa nici un kilometru masina inceput sa reduca viteza. Pe urmatoarea strada semaforul era tot verde asa ca politistul care conducea apasa inca o data pedala de acceleratie.
Exact cand treceau prin mijlocul intersectiei , ceva se izbi de dubita, lovind usa glisanta din dreapta. Dupa ce usa se indoi, masina derapa si se invarti, pierzandu-si directia. Smulse un hidrant de pe marginea drumul , dupa care intra direct intr-o caldire situata pe partea de vest a strazii. Aruncat de pe locul sau la primul impact, Sasuke se agata de grilajul din fata lui. O secunda mai tarziu se lovi cu umarul de peretele dubitei si o durere ascutita il fulgera de-a lungul bratului. Brusc cineva deschise usa din spate a dubitei, aproape smulgand-o din balamale.
-Hai afara, imbecilule! porunci un glas aspru.
Ametit si pe jumatate orbit de sangele care i se scurgea dintr-o rana de la frunte, Sasuke cobori, impleticindu-se.
-Nu scoate nici un cuvant , nu te gandi la nimic, nu face nimic! Ia-te dupa mine si poate reusim sa te scoatem de aici!
Inebunit de durere si de usturime din cauza sangelui care-i inecase ochii, Sasuke nu ezita o clipa. Realizand ca pentru prima data, pentru luni de zile, se afla in libertate, despovarat de atmosfera apasatoare a celulelor cu gratii, inspira adanc aerul rece al diminetii si porni tarsindu-si picioarele spre gura de metrou de pe partea cealalta a intersectiei. Daca fugea, putea disparea in bezna, pe nesimtite. Putea sa fie singur, pentru prima data pentru atata amar de vreme. Intunericul, linistea , si cel mai mult , aerul proaspat il atrageau ca un magnet , dar chiar cand era pe punctul de a face primul pas, totul se schimba.
Atunci se intampla.
Dubita explida si cand mingea de foc se ridica in aer, instinctele preluara conducerea. Se adaposti sub cpoertina intrarii de la metrou protejandu-se de resturile in flacari care cadeau peste tot, apoi se repezi pe scari in jos. Totul se petrecu in doar cateva secunde. Barbatul care il scosese din dubita sarea deja peste barierele rotative ale statiei pustii. Sasuke il urma, alergand de-a lungul celor doua siruri de trepte si ajunse pe peron exact cand garnitura de metrou se opri in statie. Usile se deschisera si Sasuke se indrepta spre ele.
-Hei, omule, te-ai ticnit sau ce? Politistii care patruleaza o sa te inhate fix in cinci minute! spuse barbatul.
Tragandu-l de brat , acesta porni spre capatul indepartat al peronului.
-Vino, striga el. Mai repede, inainte sa apara si celalalt metrou!
Sasuke se tinu dupa el, cu picioarele tremurand de efort si mintea prea paralizata ca sa mai gandeasca limpede. Cand ajunsera la capat, se oprira. In fata lor nu se mai vedea decat un zid gol. Se intoarse si privi in directia opusa. Trenul tocmai pleca, iar luminile rosii din spatele lui disparura rapid. Mai era o singura persoana pe peron, un vagabond care statea direct pe podea, sprijinindu-se de un stalp. Auzi un zgomot chiar langa el si cand se rasuci sa vada despre ce este vorba , descoperi ca barbatul pe care il urmarise se facuse nevazut. Atunci insa se auzi din nou vocea:
-Misca-te odata!!
In acelasi timp Sasuke surprinse sunetul unor pasi care pareau sa coboare scarile din capatul celalalt. Cand zgomotul deveni si mai puternic, se decise si sari pe sine, naspustindu-se spre tunel.
Intunericul il inghici intr-o clipa.
Nota: Minori (里): nume japonez unisex care înseamnă "adevăr.
Multumesc pentru pareri , iar happy

Ce sa mai, sunteti minunate si ma bucur ca va place ce imi iese mie din minte. Daca sunt greseli v-as ruga sa imi trimiteti un mesaj privat , nu aici sa facem 300 mesaje in care sa fie corectari la ce prostii scriu eu , in cazul in care exista. Eu il recitesc dar nu stiu daca imi scapa ceva .

Vaiiii, vaiii, mulţumesc pentru anunţ!!!
Mă bucur că ai postat aşa repede continuarea kiss

Deci, deja m-am îndrăgostit de acest fic. Descrii atât de bine acţiunea, iar greşeli de vreun fel nu am remarcat ( sunt cam obosită acum, dar dacă nici la primul capitol nu am văzut ... ;;)

). Vai, mă întreb cine e bărbatul care l-a ajutat pe Sasuke să scape şi cum va reacţiona Sakura când va afla asta.
Baftă la scris ( nu că ai avea nevoie, scrii oricum foarte bine happy

) şi să mă anunţi în continuare!

~~Edit.~~
Ştiam eu, ştiam că Sasuke e nevinovat, dragul de el.
Capitolul e genial, excelent din toate punctele de vedere. Ideea începe să prindă contur şi devine din ce în ce mai interesantă.
Deeeci... se pare că bruneţelul meu a reuşit să evadeze cu ajutorul... cuiva :))
Sunt extrem de curioasă de cum vor decurge lucrurile în continuare, deoarece îmi place tare mult ceea ce faci tu aici. Eşti foarte talentată. Felicitări pentru acest fic superb.
Ah, în legătură cu titlul, e bun şi ăsta. Ştiu cât de greu e să rezumi toată ideea în doar câteva cuvinte. Am trecut şi eu prin asta :))
Păi... cam asta e tot. Aştept nerăbdătoare nextu` şi merci pentru anunţ, eşti foarte drăguţă.
Ne citim la următorul capitol. Te kiss

Pai da...imi retrag cuvintele.
Dar imi parea atat de vinovat. Sasuke de obicei, rece, crud, malefic.
Eh, nu m-am asteptat ca el sa fie bun.
Atunci cine, Itachi, Madara, ii seamana cineva atat de bine?
Stiuuuu..are vreun frate malefic geaman >:)
Nu ca ar fi foarte posibil si foarte imposibil :-? si cum te stiu pe tine o sa ne tii in ceata :-w
Mersi ca m-ai anuntat, Ria
Bafta la urmatorul capitol!

Choco :) : Dupa cum spuneam, culorile ilizibile sunt interzise.

Capitolul 3 - Este sau nu este el?!
Fugaku Uchiha tocmai iesea de la dus cand suna telefonul. Cu siguranta, era omul care lucra la remodelarea Leverett-ului , o lucrare care va costa in jur de 2 milioane, asa ca nu se mai sinchisi sa ia un prosop si se repezi sa iasa din baie si sa ridice receptorul inainte se intre robotul.
-Alo!
-Domnule Uchiha? Domnule Fugaku Uchiha?
Vocea avea un soi de calm calculat in ea, ceea ce il puse imediat pe Fugaku in garda si , in timp ce dadu cu grija raspunsul, il trecu brusc un fior pe sira spinarii.
-Da. Cu cine stau de vorba?
-Numele meu este Hatake Kakashi. Sunt capitan in cadrul Penitenciarului Central Konoha. Imi pare sincer rau, dar ma vad nevoit sa va spun ca a avut loc un acident...
Plin de apa si tremurand din toate incheieturile, Fugako se aseza pe pat in timp ce Kakashi ii povesti ce se intamplase cu dubita care il transporta pe fiul sau.
-Adica vreti sa spuneti ca e mort? il intrerupse , inainte ca el sa rosteasca cuvintele fatidice. Vreti sa spuneti ca fiul meu a murit?
-A fost un accident, domnule Uchiha... , incepu din nou captinaul Kakashi cu intentia de a-i da vestea cat mai delicat cu putinta.
Dar Fugako i-o reteza scurt din nou :
-Vin acolo imediat. Vreau sa stiu ce s-a petrecut si ati face bine sa gasiti pe cineva care sa aiba niste explicatii pentru mine.
Tranti receptorul inainte ca Hatake sa mai apuce sa adauge ceva.
Mort?! Cum sa fie Sasuke mort? Era imposibil!
Fugaku continua sa zaca nemiscat pe pat, refuzand sa accepte ceea ce i se povestise, cand telefonul suna din nou. De data asta il ignora si dupa cel de-al patrulea tarait se opri, apelul fiind preluat de robotul pentru mesagerie montat la telefonul din bucataria de la parter.
*
In clipa in care intra pe usile Centrului Konoha, Fugaku retrai fiorul ce-i devenise familiar ,, Centrul Konoha, isi spuse el in gand. Ce fel de nume e asta, de ce incearca sa-i faca pe oameni sa creada ca e vorba de un hotel, cand e clar ca lumina zilei ca nu e decat o inchisoare?''. Prima data cand vazuse cladirea cu o jumatate de an in urma, si prima data cand simtise fiorul ciudat pe care nu-l mai cunoscuse pana atunci , avu senzatia ca este o parte a lumii pe care nu o intelege. Cu exceptia catorva barbati imbracati in costum , probabil avocati, cei care se invarteau pe hol erau genul de oameni pe care ii vazuse doar la televizor. Oameni care fusesera arestati doar pentru felul cum erau imbracati. Cei tineri aveau intotdeauna un aspect rebel. Un aer de manie si saracie. Ochii care nu straluceau din cauza drogurilor clocoteau de furie si , cand se uitau la el ( lucru care se intampla destul de rar) , stia ca arata ca un strain pentru ei , la fel cum si lui i se pareau ca vin din alta lume. Marea majoritate pareau desprinsi cu inchisoarea si procedurile. Le cea de-a treia vizita, aproape ca nu le mai acordase nici o atentie oamenilor din hol. Astazi nici macar nu trebuia sa se mai gandeasca la proceduri, la fel ca orice alt obisnuit al cladirii, isi goli automat buzunarele, trecu prin detectorul de metale si depuse carnetul de sofer, dar primi in schimb o legitimatie de vizitator. Politistul care il escorta pana in micul biroul al capitanului Kakashi avea o expresie de un calm studiat, similar cu acela pe care il sesizare in vocea lui la telefon trei ore mai devreme. Biroul era zugravit in aceeasi nuanta bolnavicioasa de galben-verzui care acoperea mare parte din peretii cladirii. Ignorand mana pe care Kakashi i-o intinse cand se ridica in picioare , Fugaku se uita indarjit direct in ochii barbatului.
-Vreau sa aflu totul.
-Nu s-a putut face nimic , domnule Uchiha. In dubita au fost prinsi si cei doi gardieni. Nimeni nu a supravietuit.
Cuvintele ramasesera atarnate in aer, ecoul lor rasunand intre zidurile incaperii si lovindu-l in moalele capului cu puterea unui ciocan. Dupa ce realiza sensul celor spuse, speranta de care se agatase pana atunci se topi.
-Vreau sa-l vad, vreau sa-mi vad fiul.
*
Douazeci de minute mai tarziu, se imbarbata inainte ca asistentuld e la morga sa deschida sertarul in care se afla cadavrul fiului sau. Cand tanarul infirmier incepu sa traga cearsaful care-l acoperea, se razgandi si se pregati sa plece. Parca simtinu-i sovaiala, infirmierul se uita la el , intreabandu-l din ochi daca vrea cu adevarat sa faca asta. Fugaku incuvinta din cap. Atunci, tanarul trase cearsaful.
Un chip, sau ceea ce fusese odata un chip, aparu expus in lumina stralucitoare a neonului. Pielea era complet arsa, iar in locul ochilor ramasesera numai orbitele goale, negre din cauza fumului si a sangelui inchegat. In locul nasului vazu doar niste cartilagii, iar dintii sparti formau o grimasa acolo unde altadata fusesera buzele. Resturile de haine care arsesera fusesera indepartate cu grija. Pentru Fugaku, goliciunea trupului avea ceva aproape obscen in ea, incat cu greu se abtinu sa nu intoarca intr-o parte capul. Dar n-avea voie sa faca asta, trebuia sa se uite la Sasuke, sa-l vada pentru ultima oara.
Dupa ce infirmierul puse la loc cearsaful peste forma inerta, Fugaku se trezi inchinandu-se pentru prima data dupa multi ani si rostind in tacere o rugaciune pentru sufletul fiului sau.
-Imi pare foarte rau, domnule Uchiha, e greu. Sincer , daca e ceva ce pot face pentru dumneavoastra...
Fugaku isi ridica privirea si se uita fix in ochii lui.
-Ai putea, zise el. De fapt, e ceva ce ati fi putut face cu toti. L-ati fi putut descoperi pe cel care a atacat-o in realitate pe Ino.
Se rasuci si se indrepta grabit pe strada.
Ceva il rodea, ceva ii chinuia subconstientul chiar din clipa in care se urcase iarasi in furgoneta sa si pornise inapoi spre casa. Ceva legat de ceea ce vazuse la morga. Ceva legat de trupul lui Sasule. Apoi, exact cand iesi de pe autostrada , isi dadu seama ce era. Nu era vorba de ce vazuse , nici pomeneala! Din contra, avea legatura cu ceva ce nu vazuse!
Tatuajul! Imaginea mica a unui soare care rasarea deasupra unei piramide si pe care Sasuke, convins de trei prieteni de-ai lui , si-l facuse in timpul unei vacante de primavara in Caraibe cu doi ani in urma.
''Nu prea am fos sigur ca vreau sa-mi fac asa ceva, ii explicase el cand i-l aratase intr-un tarziu tatalui sau. Dar macar aici nimeni nu-l poate vedea , daca nu i-l arat eu. Si daca o sa ma deranjeze sau daca nu o sa ii placa lui Sakura, il scot cu laser''
Dar lui Sakura ii placuse si din cate stia el, nici lui Sasuke nu incepuse sa-i displaca. Iar cadavrul pe care il vazuse la morga nu avea tatuajul. Acolo nu exista nici un tatuaj. Iar asta insemna ca.. dar chiar si-asa , n-ar fi trebuit atunci sa aiba o cicatrice? Iar acolo nu zarise nici o cicatrice si daca nu exista nici un tatuaj si nici o cicatrice, atunci...Refuza din nou sa se mai gandeasca , dar cand lumina semaforului se facu verde si masina din spatele lui incepu sa claxoneze, Fugaku ramase pe loc incapatil sa faca vreo miscare. Si gandul se completa singur.
''Sasuke nu e mort'
Cu mainile tremurande, ridica telefonul mobil, il deschise apoi cauta in agenda acestuia pana cand gasi numarul de acasa a lui Haruno Sakra. Apasa repede numarul si astepta nervos pana cand se stabili conexiunea. Raspunse robotul telefonic.
''Fugaku Uchiha la telefon, spuse el. Suna-ma imediat ce primesti acest mesaj, Sakura. Trebuie sa stiu daca Sasuke mai avea inca tatuajul. Cel cu soarele care rasare peste o piramida.''
Ii lasa numarul lui de telefon, apoi intrerupse convorbirea. De data asta, nu-si mai inchise mobilul, il lasa deschis si se ruga sa sune cat mai curand.
Nota: Eu arat fic-urile si prietenelor mele si ele au zis ca nu am destula descriere fizica insa ele nu se uita la Naruto, sau cel putin nu foarte mult asa ca scuzati-ma daca nu fac descrieri fizice personajelor dar presupun ca toti stiti cum arata Sakura , Sasuke etc. Daca considerati ca ar trebui sa le descriu hainele sau ... orice, spuneti-mi si o sa imi storc mintea si pentru asta. Multumesc !

Eu nu ma apuc sa critic faptul ca nu spui desrierea fizica, pentru un fan fic in care cam toti stim cum arata personajele. Nu este nevoie, dupa mine, e bine asa cum scrii.
Sasuke are tatuajul ala, interesant.
Atunci al cui corp a fost prins in incendiu? Cred ca nu am fost atenta la capitolul anterior.
Tare, abia astept next.

Choco :) : Serios, nu vreau sa orbesc...

Merci de anunţ, scumpa. Chiar dacă nu mă aşteptam la un nou capitol într-un timp aşa de scurt. Însă, evident, mă bucur.
Capitolul e genial, la fel ca şi celelalte, dar tu ştii deja asta.
Ei bine, trebuie să spun că tatăl lui Sasuke e foarte perspicace. Îmi place de el.
Nu-ţi face griji, nu e nevoie de descriere fizică deoarece noi ştim cum arată personajele şi ar cam fi în plus. E foarte bine aşa cum este. Descriere e din plin.
Abea aştept următorul capitol. Mă întreb ce face Sasuke Si cine e cel ce l-a salvat.
Cu fiecare capitol pe care îl citesc devin din ce în ce mai curioasă, iar tu trebuie să fi felicitată pentru asta. Mă simt de parcă aş urmări un film de acţiune. Întâmplările sunt foarte veridice şi încărcate cu suspans.
Acestea fiind spuse... aştept nerăbdătoare nextu`.
Bye! kiss

Pur si simplu m-am indragostit de acest fic, de abia astept sa vad ce se va intampla in continuare.

Legat de descrierea fizica, parerea mea, aceasta ar trebui sa reflecte trasaturi morale ale personajelor sau stari sufletesti prin care acestea trec. Cu totii stim cum arata personajele, insa descrierea fizica nu inseamna numai culoarea parului, a ochilor si a hainelor. Poti sa descrii reactiile fizice ale unui personaj; precum felul in care merge, mimica fetei sau schimbarile tonului vocii. De asemenea descrierea detaliata a imbracamintii poate releva modul de viata, starea de spirit sau felul de a fi al unui personaj. Sunt de parere ca nu este neaparat ceva rau in faptul ca nu ai descris fizic personajele, mie oricum imi place ficul tau exact asa cum este insa eu consider ca sa descrii fizic personajele poate fi un lucru bun atata timp cat nu o faci in exces si fara folos.

P.S. Ce am scris aici este punctul meu de vedere, nu vreo incercare sofisticata de a critica. Apropo, te rog frumos daca poti sa ma anunti si pe mine cand pui capitolul urmator.

Multumesc de parere , fii sigura ca o sa tin cont de parerea ta si o sa mai adaug descrieri despre expresia fetei etc kiss

De asemenea va multumesc ca le spuneti intr-un mod care sa nu ma faca sa ma simt prost, sunteti foarte dragute puppy eyes

Capitolul 4- Frica , singuratate, Choji

Până atunci, Sasuke nu realizase că îi este frică de întuneric. Dar până în ziua aceea nu mai cunoscuse niciodată beznă profundă, genul acela de întuneric care te face să te întrebi dacă vei mai vedea vreodată, care te învăluie că un giulgiu și care te sufocă la fel de tare pe cât te orbește. Habar n-avea unde se află și nici nu știa de cât timp stătea acolo. Singurul lucru real era lumina difuză a unui singur bec care atârnă agățat de tavan și care îl impedicase până acum să o ia razna. Săvârșise o greșeală , înțelegea perfect asta acum. Când bărbatul care îl condusese pe scările ce duceau în stația de metrou sărise de pe peron, repezindu-se în umbrele întunecate ăla tunelului, ar fi trebuit să aștepte poliția , care era doar la câteva secunde în urmă lui. Dar nu gândise atunci . N-avusese timp pentru așa ceva . Așa că dăduse frâu liber instinctelor. Iar instinctele care se ridicaseră din cea mai primitivă parte a creierului sau erau cele ale unui animal sălbatic. Se răsucise pe loc și se afundase în tunelele de la metrou, fiindu-i mai puțin frică de bărbatul care îl însoțise în jos pe scări, decât de oamenii care alergau după el pe peron. Se strecurase printre șine , încercând disperat să țină pasul cu siluetă din față lui, o formă efemeră care devenea vizibilă doar atunci când era luminată de razele firave ale becurilor mici din tunele. Aproape că se lovi de bărbatul care alergă, fără să-și dea seamă că acesta se oprise. În afară gâfâiturilor lui și a inimii care bătea să-i spargă pieptul mai auzi un sunet. Un zgomot cunoscut care se apropia din ce în ce mai tare. În depărtare apăru o lumina.
-Ieși de pe șine! răcni bărbatul. Acum!
Sasuke dădu se treacă peste șină din stânga lui, dar bărbatul îl apucă de braț.
-Aici!
Pe jumătate arătându-i , pe jumătate târându-l după el, bărbatul îl conduse până la o pasarelă îngustă. Îl trase pe Sasuke după el într-o nișă strâmtă scobită în zidul de beton al tunelului. Zdrăngănitul se transformă într-un muget terifiant și punctul de lumina deveni o rază care străpungea întunericul că o sulița. Sasuke se dădu înapoi, lipindu-se de peretele rece. Metroul zbură pe lângă el atât de aproape incar dacă ar fi întins mână ar fi putut atinge monstrul de metal și de sticlă. Norii de praf îi învăluiră în vârtejul lor și , când Sasuke înspița , începu să se înece și să tușească. Instinctiv își ridica mână , dar bărbatul de lângă el i-o apucă strâns înainte că această să atingă metroul care trecea în mare viteză. Brusc, totul se termină, iar urletul metroului se topi la fel de repede pe cât apăruse. Înecându-se în continuare din cauza prafului ridicat în aer și tremurând atât de tare încât genunchii păreau să-l lase dintr-o clipă în altă, se sprijini de perete până când , într-un final, tusea se potoli.
-Cel mai rău e prima data, zise bărbatul. După o vreme însă, înveți să-ți ții respirația , așa praful nu te mai îneacă atât de tare. Haide.
Cu un pas sigur de parcă s-ar fi aflat pe străzile de la suprafața, bărbatul sări înapoi pe șine. Sasuke îl urmă și câteva minute mai târziu tovarășul lui intră într-un pasaj care se deschidea spre stânga, apoi urcară pe o scară și trecură din nou printr-o altă serie de pasaje toate pline cu conducte. Sasuke nu avea nici cea mai mică idee cât de mult merseseră prin tunele și nici cât de departe ajunseseră. Nu știa nici cât ar putea fi ceasul, și în plus, își pierduse orice simț al direcției din clipă în care urcase prima scară. Tot ceea ce știa era că, dacă nu se ținea după bărbat, atunci, fără îndoială, s-ar fi pierdut definitiv. Pierdut undeva sub oraș, în întuneric. Exact când epuizarea pusese stăpânire pe el, întrebându-se cât va mai putea continuă în ritmul asta, se trezi în față unei uși grele de metal. Bărbatul o deschise și-l împinse înăuntru. Ușă se închise în spatele lui cu o bufnitură surdă. La început, lumina din încăpere fusese atât de puternică , încât aproape că-l orbi pe Sasuke cu strălucirea ei. După câteva secunde, când ochii lui se obișnuită, își dădu seamă că nu este singur. În încăpere mai era un bărbat, un bărbat ceva mai mare că el. Mai înalt decât el , poate chiar cu cincizeci de kilograme în plus. Sasuke recunoscu uniformă portocalie pe care o purtau deținuții imediat după ce își primeau condamnarea. Era exact ceea ce ar fi trebuit să îmbrace el acum, dacă dubita nu ar fi fosdt lovită de mașină aia.
-Ai și tu un nume? îl întreba bărbatul.
-Sasuke.
-Sasuke, repetă bărbatul, aproape că o șoaptă. Îmi place, îmi place mult de tot! Eu sunt Choji.
Zâmbetul îi pieri când văzu hainele lui Sasuke.
-Tu nu ești de la pușcarie , așa-i? întreba el pe un ton bănuitor. Că, dacă tu crezi că eu mă-ntorc acolo , atunci tre' să-ți chemi niște ajutoare. Eu nu mă întorc înapoi.
Sasuke scutură repede din cap până când văzu pumnul încleștat și imens a lui Choji.
-Nu te duc nicăieri. Nici măcar nu știu unde suntem.
-Sub spital, îi spuse Choji, așezându-se mai bine pe salteaua care era singurul obiect din încăpere.
-Spital? întreba Sasuke. Ce spital?
-Ăla la care m-au dus poe mine.
-Când s-a întâmplat asta?
-Habar n-am . Uneori mi-e greu să gândesc, înțelegi?
Zâmbetul îi reveni, apoi bătu cu palmă salteaua.
-Vrei să stai jos?
Sasuke șovăi , apoi incuvinta din cap, în timp ce strânse cu putere butonul de metal de la ușă din spatele lui. Deși această se răsuci, ușă era încuiată. Choji se ridica de pe podea și făcu un pas spre el. Vocea lui căpăta un ton amenințător:
-Nu pleci nicăieri. Nu vreau să pleci.
Se mută de lângă ușă , iar Choji se relaxă. Până la urmă, luă un loc în cealaltă parte a camerai , sprijinit de perete. Pentru moment dat avu senzația că adormise pentru câteva minute , dar nu mai era deloc sigur de asta. Însă când deschise ochii, Choji stătea pe saltea , privindu-l. Îl dureau toate oasele și răceală betonului îl afecta. Apoi lumina se stinse și întunericul treibil în înconjura din toate părțile . Întuneric și tăcere. O beznă atât de groasă și de grea, încât aproape că îl sufocă și tăcerea atât de profundă, încât acu impresia că nu op să mai audă nimic niciodată.
-Choji? zise el, sunetul vocii lui răsunând nefiresc de tare în liniștea apăsătoare.
-Ce-i ? răspunse Choji aproape șoptind.
Apoi auzi ceva. O voce de partea celalta a ușii:
-Mișcă-te de Se mută de lângă ușă și el se relaxă. Asta se întâmplase cu o oră în urmă , sau paote două , ori poate chiar mai mult. Sasuke nu era sigur . Într-un final se așezase pe jos, sprijinindu-se de perete. La un lângă ușă! Așezați-va amândoi pe saltea și nu faceți nici o mișcare! Încercați numai să va mișcați și ușă se va închide iar lumina nu se va mai arpinde. Până număr la zece!
Bărbatul începu să numere și pentru o clipă Sasuke rămase paralizat. Unde era salteaua? Cum să o găsească?
-Choji, spune ceva!
Dar în loc să vorbească, Choji se întinse spre el prin beznă. Mână lui uriașa atinse piciorul lui Sasuke, apoil îl strânse cu putere. Când bărbatul de afară termină de numărat. Sasuke se lasă pe saltea. Ușă se deschise și o rază strălucitoare de halogen spintecă întunericul , orbindu-l pe Sasuke la fel de tare că și cea de mai devreme.
-Bine at venit în joc, spuse vocea. Câștigați, sunteți liberi. Dacă pierdeți, veți muri.
Auzi cum ceva este așezat pe podea. Rază de halogen dispăru și încăperea se cunfunda în beznă. Ușă se închisese cu o bufnitură înfundata. Atunci se aprinse lumina din nou. Lângă ușă era un vas mare emailat plin cu ceva ce părea un fel de tocană. Două linguri ieșeau din masă gelatinoasă. Lângă bol mai era și o canistră. Choji se ridica și aduse vasul pe saltea, așezând-o între ei și oferindu-i o lingură lui Sasukle. Sasuke scuturea din cap. Choji ridica din umeri și începu să mănânce. În timp ce îl privea mâncând cu poftă, se gândi la cuvintele pe care le auzise mai intainte. Își mută privirea dinspre Choji spre unicul bec care atârnă deasupra. Iar dacă se stingea lumina...
Dar Sasuke știa ce se va întâmplă dacă se stingea lumina. Întunericul sufocant îi va învălui din nou și ceea ce se ascundea în întuneric va începe din nou să se târască spre el. Își repetă cuvintele în gând:
''Bine ați venit în joc. Câștigați, sunteți liberi. Dacă pierdeți, veți muri!''
Notă: Capitol dedicat lui Lottie, știe ea de ce kiss

~~Eu, euuu!!! Edit imediat~~
Mamă, mamă ce mai capitol!! Şi este pentru minee! Al meu, al meuuu >:)
Diacritice, ai, inteligentă micăă ce eştiii!! :)) Mai ai unele scăpări, dar e bine pentru început :>
Ai avut şi câteva greşeli, dar le rezolvi tu cu un edit.
Daomne... nu ştiu unde pot încăpea atâtea idei geniale într-un capuşor atât de mic şi de drăgălaş!!
Capitolul e genial, bineînţeles, cu toate că m-ai lăsat cam în ceaţă în unele privinţe, iar eu mă urc pe pereţi din cauza curiozităţii. Doar ştii că eu (şi tu) nu sunt fata suspansului :))
Sper să mă lămureşti în următorul capitol aşa că pune-te pe tastat, pufoşenie micăă! kiss

Multumesc mult pentru comentariu, greselile sunt din cauza ca eu fac fic-urile seara pe la 12-1 si imi cam pica ochii in gura de somn sau ma grabesc sa scriu ca sa nu imi pierd ideea dance2

Voi fi mai atenta pe vitor si voi reciti toate capitolele ca sa mai corectez din ele
Edit: STIU CA PARE DUBIOS BUT KEEP CALM AND TRUST RIA=))

Ok capitolul asta mai mult ma incurca :)) Abia astept continuarea ce sper ca va dezvalui aceste mistere.

Capitolul 5 - Metroul
Telefonul lui Fugaku începu să târâie în mai puțin de un minut din clipă în care lăsase mesajul pe robotul telefonic din apartamentul lui Haruno Sakura. Îi desfăcu repede clapetă , își lipi mobilul de ureche și rosti precipitat:
-Sakura? Spune-mi că Sasuke nu și-a șters tatuajul!
-Tocmai am aflat ce s-a întâmplat, spuse Haruno Sakura de la capătul celălalt al firului cu vocea tremurând. Tata m-a sunat... mi-a zis ceva de un accident, dar..eu nu pot...pur și simplu nu-mi vine să cred...nu Sasuke! El...
-Sakura, ascultă-mă cu atenție, interveni Fugaku. Îți amintești tatuajul lui Sasuke?
-Tatuajul lui? repetă ea , puțin perplexă, că și cum nu ar fi înțeles prea bine despre ce este vorba.
-Da, piramidă. Piramidă și soarele.
Sakura tăcu un moment, parcă tot neînțelegând , dar apoi zise:
-Sigur că îmi amintesc.
-Îl mai avea?-Dacă-l mai avea? repetă ea și mai uimită. Desigur. De ce să nu-l mai aibă?
Fugaku își păstra vocea pe un ton cât mai neutru.
-Uneori oamenii și le șterg.
-Nu era cazul lui Sasuke. El își iubea tatuajul.
-Ești convinsă?
-Păi normal că sunt convinsă, răspunse Sakura. Adică...Domnule Uchiha , ce se întâmplă? De ce este tatuajul lui Sasuke așa important?
*
Două ore mai târziu, Fugaku se află din nou la morgă în față sertarului în care zăcea cadavrul pe care-l văzuse dimineață. De data asta însă, în stânga lui stătea Sakura.
-Trebuie să văd și eu, îi spuse Sakura când o găsise, așteptând lângă ușă de la intrare.
Fugaku încercase să o facă să se răzgândească dar, insistase. Acum când sertarul fu deschis în afară , bărbatul simți cum degetele îi se înfig în mușchii de la brațul lui stâng. Infirmierul, altul decât cel care fusese de serviciu dimineață, dădu la o parte cearșaful și Sakura scoase un sunet gâtuit de oroare. Își întoarse față într-o parte, sprijinindu-se de bărbatul de lângă ea, în timp ce încerca să-și stăpânească vălul de greață care o năpădea. Infirmierul se uită întrebător la ei. Propiul stomac i se făcuse chem când privi din nou resturile arse, recuperate din mașină ce luase foc în dimineață aceea. Își îndreptă totuși privirea în locul în care ar fi trebui să fie un tatuaj. Nu văzu altceva decât carne arsă.
*
Ziua părea mult mai caldă decât era de fapt, și Fugaku își vâri capul între umeri, ferindu-se de vântul rece care bătea pe stradă în timp ce se îndreptă spre intersecție. Deși nu trebuia să treacă decât pe lângă câteva blocuri pentru a ajunge la complecul de caldiri cenușii din piatră masivă ce adăposteau consiliul primăriei, avu senzația că intră într-o altă lume. Stradă era presărată de o parte și de altă cu blocuri de patru sau cinci etaje, la parterul cărora se aflau tot felul de magazine și sedii de firme, în timp ce mai sus se zăreau peste tot rufe întinse pe sârmă prinse de scările de incendiu și etajul superior. Jumătate dintre magazine erau băcanii, dar o bună parte din legumele și fructele chinezești îi erau necunoscute. La un moment dat, o mașină îl claxonă exact când coborâse de pe trotuar că se evite un grup de adolescenți cu inele în urechi, buze și nasuri și unul dintre băieții pe care încerca să-i ocolească îl trase înapoi în clipă în care taxiul mai avea puțin și dădea peste el.
Întorcăndu-se cu spatele la ei se lovi de un bărbat care răsturna un tomberon de gunoi într-un camion. Neatent, bărbatul abia dacă îi aruncă o privire și-și continuă lucrul că și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Vitrinele expuneau mixere și aparate de bucătărie, pahare și mobilier pentru baruri și o diversitate inimaginabilă de accesorii și dispozitive pentru iluminat. Porțiunea aceea de stradă era aproape pustie, iar deasupra magazinelor nu existau apartamente. Și nici ferestrele de la care unii locatari matinali să fi putut vedea accidentul ce avuse loc cu o dimineață în urmă. Era doar o altă intersecție urbană impersonală prin care mașinile se îndreptau spre est , așteptând nepăsătoare în timp ce urmăreau un gol în traficul aproape neîntrerupt ce se desfășura la nord și la sud.
Nu se mai observă nici un semn al accidentului, cu excepția vitrinelor acoperite cu placaje de lemn ale depozitului în care se înțepenise dubita după ce se ciocnise cu celălalt vehicul. Nici un semn că aici murise cineva în urmă cu ceva mai multe de douăzeci și patru de ore. În dimineață această, când soarele lumina pieziș locul în care dubita neagră luase foc, părea aproape imposibil să se fi întâmplat ceva atât de grav. Fugaku rămase o vreme nemișcat în colțul sudic al intersecției, încercând să-și imagineze scene de ieri, dubita probabil că venise dinspre vest, îndreptându-se spre pod. Mașină care o lovise era posibil să fi mers spre nord și cu mare biteza. Știa foarte bine cât de grea este o dubita Ford, dar nu putea decât să ghicească forță necesară pentru a spulberă efectiv ușă unei dubite blindate și pentru a o aruncă peste stradă direct în vitrinele clădirii. Traversă stradă și la vreo treizeci de metri spre nord găsi un zid care arată că și cum o mașină s-ar fi frecat de el, lăsând dâre de vopsea pe suprafața lui netencuita. Degetele lui pipăiră inconștient urmele lăsate de mașină carenată, apoi se uită în spate spre locul unde arsese dubita.
-Mai , omule, da' știu că a fost o izbitură zdravănă , se auzi o voce gajaita.
Speriat, Fugaku privi în jos și văzu un trup pipernicit, acoperit cu atâtea zdrențe și haine murdare că era aproape inzibil. Stătea incogrivat pe pragul unui magazin gol. Se uită tulbure la Fugaku cu niște ochi atât de roșii, încât nu li se distingea culoare, și pe sub stratul gros de murdărie de pe față se zărea o rețea deasă de vene sparte și de răni.
-Să fi văzut , ma' omule...ziceai că-s flăcările iadului.
Simți cum inimă îi bate nebunește și se apleca repede.
-Ai fost aici ieri-dimineață?întreba el. Când a ars dubita?
-Păi, unde să fiu?
Ochii lui urduroși se ațintiră asupta lui.
-Ai și tu ceva parale? Eu n-am mai mâncat cam dÄ multișor.
În oricare altă zi, Fugako s-ar fi îndepărtat rapid de lângă un astfel de personaj și probabil că nici nu s-ar fi uitat la el, dacă ar fi putut să-l evite. Dar asta nu era o zi că oricare altă și nici nu se află la periferiile familiare ale orașului așa că, în loc să se ridice în picioare și să se îndepărteze grăbit , își scoase portofelul din buzunar. Îl deschise că de obicei, astfel încât să vadă poză lui Sasuke. Simți un gol în stomac când zări fotografia fiului sau. Scoase o bacnotă de 50lei și întoarse portofelul spre vagabondul care se sprijinea de clădire.
-L-ai văzut vreodată pe băiatul asta?întreba el. Ieri dimineață?
Bețivul se uită printre gene la poză.
-Nt, mormăi el. Da' cine e?
-Fiul meu. A fost...
Tăcu brusc și închise portofelul. Întreagă scenă îl puse pe gânduri .Cum putea să-i explice , bărbatului a cărui mod de viață îl adusese în asemenea hal, încât se trezea dimineață pe pragul unei uși, ce făcea el acolo? Și de ce să-l asculte bărbatul, de ce să-i pese?
Ce caută el aici la urmă urmei? Bețivanul cu ochii lipiți de bacnotă de 50lei , spuse:
-Singuru' tip pe care-l văzui fuse ăla din dubă.
Pulsul lui Fugaku se acceleră.
-Șoferul?
Bărbatul ridica din umeri.
-Nt... cine dÄ vr'un ban p-ăla?
Își deschise portofelul din nou, dar îl ținu departe de mână barbatulsui. Acesta se apleca puțin înainte, holbându-se și Fugaku se strâmbă când răsuflarea lui, o combinație de vin acu și tutun, amenință să-l copleșească. Apropie și mai mult bacnotă de el.
-Probabil să fi fost el. Nu prea i-am văzut bine înainte să coboare la metrou.
-La metrou?! Cine s-a dus la metrou?!
-Păi îți zisei numa'. Tipu' pÄ care l-a scos Madara din dubita.
Vagabondul păru să zărească ceva cu coadă ochiului chiar peste stradă și se chinui să se ridice în picioare.
-Madara?! Cine-i Madara?
Ochii bărbatului se mărire speriați, apoi se mai uită o data peste stradă.
-Nu știu. Nu știu despre ce tot vorbești.
Luă bacnotă și își smuci mână din strânsoarea lui Fugaku și porni implecitindu-se pe stradă , cu o mână ținându-și gulerul de la jachetă lui , iar pe cealaltă , în care avea bacnotă, o bagă repede în buzunar. În timp ce se îndreptă târșiindu-și picioarele spre colțul străzii, Fugaku cercetă cu privirea să descopere ce-l băgase în sperieți pe vagabond. Nu văzu decât alți trei vagabonzi, o femeie și doi bărbați , plimbându-se pe trotuar, femeia împingând un cărucior de cumpărături ce părea umplul până la refuz cu tot felul de vechituri. Micul grup înainte încet cu capetele plecate, inspirând mai degrabă milă decât deama. Metroul. Bărbatul spusese că un anume ,,Madara'' scoase pe cineva din dubita , cineva care ar fi putut fi Sasuke? , și-l duse la metrou.
Când ajunse la colțul intersecției văzu semnul metrou și scările ce duceau spre mijlocul de transport subteran. Se îndreptă spre ele

Heii!! Mă bucur atât de mult că ai adus în sfârşit continuarea pe care o aşteptam atât de mult. Te pricepi tare bine la genul acesta de ficuri de acţiune. Eu nu mă prea dau în vânt după ele, însă al tău îmi place foarte mult, mă intrigă rău de tot.
Lucrurile par să se încâlcească din ce în ce mai mult, iar eu abea aştept să se limpezească lucrurile.
Ai nişte idei super şi ştii şi cum să le conturezi aşa încât să iasă ceva genial.
Te pup! kiss

Heiiii, mulţumesc pentru anunţuri şi scuze că nu am mai comentat la ultimele capitole.
Ficul tău este supeeer, foarte bine conceput, învăluit în mister, iar toate lucrurile se îmbină frumos. Cu alte cuvinte, o lectură splendidă şi captivantă. S-o ţii tot aşa, căci îmi place la nebunie şi nu te opri din a mă anunţa.
Spor la scris şi o zi bună în continuare! ;;)

Bine ca tatal lui Sasuke si-a dat seama de adevar. Ma bucur ca saracul nu mai sufera din cauza pierderii fiului. Sper din tot sufletul ca el sa il gaseasca pe Sasuke si sa il aduca la suprafata. Ma intreb cine era persoana din umbra, aia cu jocul, caci nu am inteles foarte bine. Iti multumesc mult de tot pentru ca m-ai anuntat caci ar fi fost o tragedie sa pierd un astfel de capitol incredibil. good job

Subiect: Re: Incidentul din Konoha Vin 27 Sept 2013, 13:31

Fanfic blocat din cauza inactivitatii.