Draga mea, ficul este superb !!! :X
Deci practic, il ador !!!
Asteptam nextul !!!
Spor la scris !!
Pupici !!!!:X

Capitolul 4.


Il priveam chipul speriat si parca imi venea sa plang de mila. De ce l-am mintit nici eu nu stiu, de ce nu am putut sa-i spun ca sunt o fantoma , nici asta nu stiu si tot fara sa stiu picioarele mele incep sa se miste indreptandu-se spre el insa si el se indeparta speriat de mine, iesind pe usa , indepartandu-se pana ce privirea mea se uita la nimic.
-Uite asa se mai duce cate unul, asa raman eu singura din nou....cum mereu s-a intamplat, mi-am incalcat promisiunea si am plecat cu el, am incalcat-o pentru el si acum si el a plecat, plecat pentru totdeauna, si fara sa mai spun altceva ma pierd si eu prin casa fara sa stiu unde.
Fara sa stie si el unde se duce, Sasuke statea pe o bancuta din parc si privea spre casa aproape daramata in care isi facuse o prietena, o prietena care se dovedise ca este fantoma, o prietena care l-a mintit.
-Oare de ce nu a putut sa imi spuna? Poate a vrut sa ma sperie? Nu ,ea parea destul de trista cand eu mi-am dat seama ca ea este o fantoma, sau era trista ca nu mai poate sa imi manance creierul? Nu, nici asta nu merge, ea este fantoma deci nu poate manca nimic, sau poate? Nu, nu are cum. Trebuie sa uit ca am cunoscut-o vreodata! Dar daca ea stie unde stau? Nu are cum, nu i-am spus nimic, sau poate stie? Ooooooof , trebuie sa uit , gata uit! Masina? Am uitat-o in fata casei dar nu ma duc dupa ea. Nu , trebuie sa ma duc, am buletinul acolo deci poate afla unde stau acum. Oare stie sa citeasca? Ooo Sasuke la ce mama focului te gandesti doar nu este de pe timpul dinozaurilor sa nu stie sa citeasca,. Ce ciudat dar mai ciudat este ca vorbesc singur. Macar vorbesc in mintea mea, sau nu?
-Domnule sunteti bine? intreaba o femeie imbracata intr-o rochie albastra ca cerul. Te-am auzit vorbind si am crezut ca vorbesti la telefon dar nu ai telefon, esti senil?
-Ce sa fiu? intreb eu uimit, privind-o pe femeia care se uita curioasa la mine .
-Te-am intrebat daca esti senil, adica nebun. Esti nebun?
-Doamne fereste, nu. Sunt foarte bine doar gandeam cu voce tare , incerc sa ma scuz eu.
-Gandeai cu voce tare despre fantome? Ce copii ciudati mai sunt pe lumea asta, si cu aceste cuvinte femeia pleca de langa mine, uitandu-se de cateva ori in urma ei sa vada daca mai continui sa vorbesc singur probabil.
-Grozav Sasuke acum mai vorbesti si singur si esti si considerat nebun. Bravo ba! ......Na ca o fac din nou.Taci!Si dupa aceste cuvinte se ridica lenes de pe micuta bancuta si incepe sa se plimbe fara sa aiba o tinta fixa insa tot continuand sa se gandeasca la fata fantoma a carui nume debea si-l mai putea aminti.
-SAKURA!.....asa se numea, Sakura, si isi lasa din nou capul in jos continuand sa merga aiurea pana cand se trezeste ca este in fata casei daramate si bantuite de frumoasa fata fantoma. Isi ridica privirea, cercetand cu atentie fiecare colt si geam al casei pana o zareste foarte neclar pe fata care privea peste oras. Inghite odata in sec si paseste inspre usa de la intrare si cand isi aseaza incet un picior pe scara , o multime de imagini ii apar in minte, lumini, masini foarte vechi, o casa, aude rasete si vede chipuri zambind insa nu putea recunoaste pe nimeni. O vede pe Sakura imbracata intr-o rochie roz foarte frumoasa si zambind plina de viata, vede cum cu propria mana ii atinge chipul si parca ii simte pielea in palma insa dupa cateva momente o vede cazuta pe jos intr-o balta de sange si simte o durere groaznica care ii apasa pe corp incat ii venea sa planga. Isi dorea sa ii atinga chipul insa este ridicat de cineva si lovit cu putere si totul se intuneca pana cand cade jos.
-Ce a fost asta? se intreaba baiatul in timp ce isi stergea lacrimile de pe chip si nu ii venea sa creada cea ce vazuse mai inainte. De ce s-a vazut pe el cu Sakura? Nu avea cum sa fie din viitor deoarece totul parea foarte vechi, oare asa murise Sakura? Si......de ce era el cel care a vazut-o? Fara sa mai stea mult pe ganduri se ridica repede si se indrepta spre casa intrand si incepand sa ii strige numele fetei si cautand-o prin toate camerele pana ce o gaseste in fata unui geam.
-Sakura! striga acesta cu putere de parca fetei urma sa i se intample ceva foarte rau. Acesta speriata de puterea glasului care a strigat-o , se intoarce repede cautand prin camera sursa sunetului pana il zareste pe Sasuke care debea respira.
- C..ce s-a intamplat cu tine? De ce respiri atat de greu? Esti ranit? Esti bolnav? intreaba aceasta ingrijorata de starea baiatul insa nici ea nu stia de ce era asa.
-De ce ai murit? Cum ai murit? De ce ai ajuns sa stai aici in casa? Spune-mi!

In acest capitol am pus ceva mai mult dialog din cate se vede ......sper sa va placa si va rog sa imi spuneti daca vedeti vreo greseala....
P.s scuza-ti daca este asa de scurt insa nu prea am avut asa chef.....ok fara scuze, astept pareri cat mai multe

Pei mie una imi place foarte mult.
Si sper sa pui mai repede continuarile
Dar asta depinde de timpul fiecaruia.
Oricum, sa revenim.
Imi place mult.
E original si plin de suspans
Astept next-ul
Si te pup dulce!

Imi place mult capitolul sper ca nextu sa vin repede

vreau urmatorul capitol cat mai repede ..
imi place ficul tau asa mult .. deci adu next
te pwwp si spor la scris !!

De ce sufera ata de mult Sakura
?
Pune te rog repede continuarea!!

imi place moolt

Super capitolul, il ador

Continuarea cat mai repede

Capitolul 5.

-Este adevarat, sunt o fantoma si stau aici de cam 80 de ani si poate chiar mai mult. De ce nu ti-am spus? Pentru ca de atati ani am stat tot singura, de atatia ani toti care m-au auzit au fugit de mine speriati fara macar sa ma vada insa tu m-ai putut vedea si ai vorbit cu mine si eu mi-am incalcat promisiunea sa vin cu tine si....chiar nu stiu de ce iti spun tie toate astea. Cu siguranta te vei crede nebun cateva zile apoi o sa incepi sa citesti carti despre fantome si o sa incerci sa ma gonesti din casa cum au mai incercat multi si desi atat ei cat si eu am vrut sa plec, nu am putut deci nu au reusit asa ca nu te mai stresa, uita de mine si vei vedea ca va fi bine, ii spuneam eu fara sa il las macar o secunda sa gandeasca sau sa spuna si el ceva.
-Cum ai murit? ma intreaba privindu-ma atent cautand sa ma priveasca in ochi insa eu evitam asta.
-Vrei sa sti cum am murit? O sa iti zic insa daca imi promiti ca nu te vei mai intoarce niciodata in aceasta casa, si dupa aceste cuvinte il privesc atent, in timp ce el da din cap, semn ca accepta cea ce ii propusesem eu. Zambesc putin apoi incep sa ii povestesc ultima noapte din viata mea inca vazand toate scenele si simtind tot ce simtisem in acea seara.
-Eram in anul 1928. Aveam 17 ani si la fel ca orice fata eram indragostita de un baiat pe nume Kailo insa din cauza unor mari neintelegeri intre famili , atat parinti mei cat si parinti lui s-au impotrivit relatiei noastre insa noi nu i-am bagat in seama si ei au observat asta. La cateva zile dupa ce parinti mei au aflat despre Kailo am fost anuntata ca peste cam o saptamana ma voi casatori si la fel si Kailo avea logodnica. Cu o seara inainte de a ma casatori am hotarat sa fugim impreuna. El ma asteptat in fata casei si ma ajutat sa sar geamul si am fugit insa el si-a uitat niste documente acasa si ma pus sa il astept in fata acestei case si mi-a spus ca orice s-ar intampla sa nu plec de aici ca el cu siguranta se va intoarce si vom fi pentru totdeauna impreuna orice s-ar intampla si apoi a plecat. Am zambit cand il vedeam ca la fiecare 5 pasi se intorcea si imi facea cu mana si striga sa il astept. Nu stiu ce s-a intamplat cu el insa trecuse mai bine de jumate de ora si el tot nu venise asa ca am inceput sa ma plimb de colo , colo uitandu-ma mereu dupa el apoi am auzit un zgomot din casa, ca si cum s-ar fi spart mai multe farfuri si imediat dupa am fost lovita si am cazut de pe scari si am murit in fata usi. Nici acum nu stiu de cine am fost ucisa si de ce mi s-a intamplat asta si nici macar nu stiu daca el s-a mai intors dupa mine sau a fost prins insa cu toate astea , chiar daca am murit, Dumnezeu nu vrea sa ma primeasca la el deoarece i-am promis lui Kailo ca orice s--ar intampla eu il voi astepta aici in fata usi si pana nu imi voi indeplini promisiunea nu voi putea sa ma odihnesc in pace........este destul de amuzant faptul ca tu m-ai crezut om si in acelasi timp ciudat pentru ca esti primul care ma putut vedea. Degeaba eu vorbeam deoarece Sasuke cu capul plecat in jos si tremurand intr-una nu spunea nimic. Fac un pas in fata sa vad ce s-a intampla cu el insa acesta face si el un pas in spate in timp ce isi ridica privirea si incepe sa ma priveasca fix ca si cum ar vrea ceva de la mine si eu nu stiam ce. Acesta incepe sa faca pasi mici in fata , neclipind.
Sasuke: Nu imi venea sa cred tot cea ce imi spusese, faptul ca era fantoma de atat de mult timp si de faptul ca eu sunt primul care a vazut-o. Cu toate ca era o fantoma parca nu imi era deloc frica de ea si o simteam de parca ar fi fost vie. O priveam cat de frumoasa era si parca chipul ei incepea sa se arate in minte mea in mii de imagini , fiecare diferita una de cealalta. Nu imi dadeam seama de ce insa povestea pe care mi-o spusese mi se parea atat de cunoscuta si parca cineva din inauntrul meu vroia sa ii planga de mila insa nu putea. Simteam nevoia de a o lua in brate desi stiam ca mi-ar fi fost imposibil insa cu toate astea tot imi doream nespus de mult. Din nou un val de imagini imi umplu mintea si mii de segmente din viata cuiva , tot feluri de cuvinte frumoase, poezii , cantece de craciun nemaiauzite pana acum , de chipuri de femei si barbati pe care nu ii cunosteam si nu ii vazusem in viata mea veneau spre mine si parca ma luau in brate apoi o zaresc din nou pe Sakura langa un nuc foarte inalt. Aceasta plangea si imi simteam cum trupul mi se inmoaie si imi venea si mie sa plang apoi m-am vazut fugarit de un caine mare si eu o tineam pe Sakura de mana si fugeam , razand amandoi ca doi prosti parca fara sa ne dam seama de cea ce se intampla. Raman socat pentru un moment de cea ce se intampla in mintea mea si ma trantesc cu genunchi de podeauna distrusa punandu-mi ambele maini pe cap si incepand sa tin de durere. Mii-le de imagini parca doreau sa iasa afara si asta durea ingrozitor.
Dupa cateva minute in care am zacut jos , mi-am luat mainile de pe cap si mi-am ridicat privirea intalnind-o pe a ei care parea a fi foarte ingrijorata. Era atat de aproape de mine incat imi venea sa o sarut desi imi era pur si simplu imposibil, simteam nevoia de a incerca. Imi las din nou privirea in jos si ma ridic , scuturandu-mi pantaloni de praful pe care il acaparasem si apoi o mai privesc odata si o intreb:
-Cum arata acest Kailo? si dupa intrebare continui sa o privesc cu insistenta in timp ce aceasta si-a lasat privirea , parca incercand din rasputeri sa isi aminteasca chipul lui.



Imi pare rau de intarziere dar am avut treaba tu tezele si mi-a fost mai greu de scris

E foarte interesantă ideea.
Îmi place!
Aştept continuarea

Super capitolul:X:X:X:X:X imi place la nebunie:X:X:X

Ti-am mai spus ca te iubesc nu???

Continuarea

Capitolul 6


Se pierdea in proprile ganduri si nu stia de ce. Se simtea ca intr-o pestera, una rece din care nu mai avea nici o scapare si se simtea speriata desi ar fi fost imposibil. Vedea doar umbre, umbre ale trecutului sau si atat. Nu isi mai amintea nici o fata, nimic si asta o speria si in acelasi timp o durea. Privea in jurul ei ca si cum ar cauta ceva insa cauta in zadar.

-Nu imi amintesc, spuse aceasta intr-un sfarsit cu o voce aproape in soapta si cu capul plecat in jos. Nu imi pot aminti cum arata sau ce voce avea sau orice amintire cu el sau cu altcineva din viata mea dinainte de moarte. Nu imi pot aminti nimic, spuse aceasta apoi disparand din fata mea si cred ca si din casa.

A doua zi sosi foarte repede ca si intr-un film in care se schimba secventele usor una dupa alta. Inca stateam in casa si o asteptam pe ea sa apara insa nu credeam ca am vreo sansa. Intreaga noapte m-am gandit la cea ce vazusem, la toate sunetele si imaginile, amintirile cuiva care parea sa fiu eu insa nu imi aminteam de nimic. Ma scufundam in gandirea mea pana ce un zgomot ciudat rasuna in intreaga camera si ma facu sa tresar si in acelasi timp sa ma cutremur, imi ghioraiau matele. Zambesc sarcastic si ma indrept spre iesire insa cand pun mana pe clanta simt de parca un fulger patrunde in trupul meu si ma face sa imi trag mana rapid de pe clanta privindu-mi mana care acum avea un un fel de semn pe ea insa acest semn dispare destul de repede facandu-ma sa cred ca din cauza somnului incep sa am halucinati.
Pun inca o data mana pe clanta insa de data asta nimic nu se intampla asa ca ies pur si simplu si ma indepartez de casa cu viteza catre oras, de data asta luandu-mi si masina.
De la geam Sakura privea cum masina baiatului se pierdea pe strada. Inchide ochi si isi aseaza mana in locul unde trebuia sa ii fie inima si isi strange cu putere rochia, deschizandu-si ochi mari verzi. Nu stia de ce insa isi dorea sa se duca dupa el sau sa ii spuna sa nu plece insa nu stia de ce. Priveste cerul pierduta si vede cum nori acopereau incet soarele care ardea atat de greu, care se chinuia sa mai stea putin pe cer desi stiind ca va trebui in curand sa plece.
O saptamana trecuse de cand Sasuke nu mai venise la Sakura si tot de o saptamana Sakura privea pe geam, inca asteptandu-l pe Sasuke insa nu stia de ce. Isi simtea trupul greu desi ea era numai un abur. Deodata prin fara casei trece un barbat imbracat intr-un costum negru. Acesta paseste incet pana in fata geamului si acolo se opreste privind spre fereastra in fata careia statea Sakura. Acesta privea insistent fereastra in timp ce Sakura il privea uimita si deodata un zambet apare pe chipul acestuia. In timpul in care acesta a zambit, un fior i-a cuprins intregul trup, facand-o sa se dea cu cativa pasi inapoi. Isi lasa privirea de parca ar cauta ceva pe jos. Isi ridica din nou privirea si se apropie din nou de geam insa misteriosul barbat nu mai era acolo.

- Ce face o fata ca tine aici, intr-o casa care ar putea sa se darame in orice moment? uimita de cuvintele pe care le auzise se intoarce repede si il zareste pe barbatul care acum cateva momente era afara in fata geamului.
-Ce cauti tu aici? Nu ar trebui sa fi aici. Pleaca! ii spun incercand sa imi controlez vocea pentru a nu tremura.
-Iti este teama de mine, cand defapt mie ar trebui sa imi fie teama de tine, doar esti o fantoma, din momentul in care am auzit cuvantul ''fantoma'' m-am cutremurat, dorindu-mi sa dispar insa nu puteam. Incerc sa ii evit privirea insa nu pot sa o fac pentru mult timp.
-Ma numesc Neji insa daca o sa te straduiesti putin in curand iti vei aduce aminte cine sunt. Nu te forta, totul o sa vina de la sine. Ce vreau eu nu este sa imi sti numele ci de ce o fantoma asteapta cu atata nerabdare un om? Stiu ca este ciudat insa, trezeste-te! Acel om este speriat de tine si tu sti asta, de ce tot continui sa il astepti. Nu te merita.
-Cine esti tu si ce cauti aici? se auzi o voce venind din intuneric si dintr-odata din acel intuneric aparu Sasuke care nu parea fericit. Acestia doi se priveau de parca se cunosteau de foarte mult timp. Deodata Sasuke se apropie de Sakura si se puse in fata ei de parca ar vrea sa o protejeze.
-Pleca de aici! ii spuse Sasuke in timp ce eu il priveam uimita. Acel barbat zambeste si iese din camera, parasind casa.
-Sakura, tu il cunosti pe el? o intreaba Sasuke privind-o atent.
-De ce te-ai intors? Nu iti este frica de mine? Nu te temi ca te voi poseda sau omora?
-Daca nu mi-ai facut nimic pana acum nu cred ca imi vei face nimic.
-De ce nu ai mai venit aici? De ce m-ai lasat sa te astept? De ce?

Sper sa va placa si astept critici si pareri

Tu chiar ma urasti nu??? Cum sa te opresti tocmai acum????

Super capitolul

Sunt foarte curioasa ce o sa-i spuna Sasuke lui Sakura

Nextul

Prima

Draga mea Mey esti geniala ... Deci ador ficul tau ...Te rog pune nextu cat mai repede .

Capitolul 7


-Eu, eu nu stiu de ce, eu doar, am simtit cum totul se ducea de sub mine si nu stiam ce sa fac. De fiecare data cand te vad imi simt inima cum se micsoreaza si ma doare atat de mult incat nu iti poti imagina. Mii de cutite imi intra in inima, o strapunge adanc si nu mai vor sa iasa, lasandu-ma sa sufar cu ele in mine. Ma doare doar amintirea ta, vazandu-te ma doare si mai tare, imagini care nici macar nu le-am vazut eu apar in mintea mea si ma rasucesc facandu-ma sa ma intreb cine sunt eu cu adevarat si cand cred ca am aflat ma doare ca stiu si vrea sa uit insa tu nu ma lasi. Chipul tau de fiecare data imi apare in minte si ma face sa imi intorc sentimentele cu totul pe dos si nu stiu ce sa fac. Esti o fantoma...de ce ? De ce trebuie sa ma indragostesc de o fantoma? Esti un abur, cum te pot eu iubi? Nu pot!
-Sasuke! spuse fata care isi avea privirea lasata in jos parca curgadu-i lacrimi insa nu era asa.
-Ma doare sa stiu ca iubesc degeaba, ca simt cum inima mi se micsoreaza doar pentru cateva minute in care nu te vad. Doare sa sti, doare sa iti dai seama ca iubesti fara nici o speranta ca acea iubire sa se implineasca....doare, si dupa aceste cuvinte Sasuke se intoarce cu spatele la Sakura, ascunzandu-si lacrimile care acum incepusera sa curga siroaie pe chipul acestuia. Isi strangea cu putere pumni, muscandu-si buza inferioara incercand sa isi controleze sufletul insa nu avea nici un efect.
-Imi pare rau ca sunt asa insa......Sakura facu o pauza inchizandu-si ochi de un verde uluitor, insa ce pot face eu? Daca nu era ucisa atunci, nu ne-am mai fi intalnit acum, nu ai fi stiut nimic de mine. Poate ar fi fost mai bine. Sa nu sti nimic de mine, poate asa toata durerea pe care o simti acum nu ar exista in sufletul tau...totul din cauza mea. Imi pare rau....imi pare rau.

Sasuke continua sa stea cu spatele la ea, inghitindu-si cu durere lacrimile amare. Isi simtea inima grea chiar daca era o fantoma, de ce? De ce se simtea de parca ar avea si ea o inima si acea s-ar rupe in mii de bucatele, simtea de parca plamani i s-ar umple cu aer rece si ar ingheta in ea oprind-o sa ma respire si parca isi simtea cum trupul se topea incep, pierzandu-se prin camera insa cu toate astea nu disparea. Isi intoarce chipul intr-o parte si afiseaza un zambet dulce desi nu se simtea deloc fericita ci dinpotriva, indurerata. Incepe sa paseasca incep, parca plutind prin camera pana a ajuns in fata lui Sasuke care evita sa o priveasca. Isi ridica incet mana fara suflet si si-o apropie de chipul baiatului, aproape atingand-ul insa nu a facut-o, si-a pastrat distanta si incepe sa si-o miste de parca i-ar mangaia chipul si ii stergea lacrimile. Ochi baiatului se inchisera dorindu-si cu atata putere ca mana fetei ii atinga pielea insa asta nu se intampla. Mana fetei se plimba pana sub barbie si incet mana incepe sa se ridice deodata cu chipul acestuia de parca chiar il atingea, ochi celor doi intalnindu-se si parca nemadorind sa se departeze unul de celalalt. Sakura simtea de parca ma vazuse acei ochi de sute de ori inainte insa nu stia unde. Avea parca o senvatie, o dorinta de a-l imbratisa pe Sasuke insa stia ca asta va fi imposibil chiar daca isi doreste atat de mult.

-Ma doare! intrerupse linistea Sakura care inca dorea sa ii atinga chipul baiatului. Ma simt ca si cum as disparea, m-as evapora si nu vreau. Imi era dor sa fiu om si regret atat de mult ca nu sunt, imi este greu si........si te rog......pleaca! Stiu ca pare ciudat insa nu ma simt in stare sa te privesc, nu ma simt in stare nici macar sa stau langa tine, langa trupul tau...........Daca as fi fost om ar fi fost totul atat de usor insa nu sunt si....si regret asta, imi este imposibil sa fac ceva. Te rog sa pleci! Pleca! spuse fata pierzandu-se prin casa, lasandu-l pe baiat cu privirea plutind aiurea prin casa.
-Te doare asa-i? Te doare ca acest baiat sufera pentru tine si desi ne este greu sa intelegem cum, si tu suferi in interiorul tau desi ascunzi asta. Iti doresti atat de mult sa fi om si sa fi cu el asa-i? Ai fi in stare sa te intorci impotriva tuturor pentru el? Poti face asta? Acest sentiment al tau este chiar atat de puternic incat sa te intorci si impotriva Maici Alleide? auzind acel nume fata tresare din visurile ei si se intoarce cat ai clipi spre sursa voci, privirea ei fiind acaparata de doi ochi de o culoare ciudata mov deschis aproape de alb. Privirea acestuia era atat de rece si fioroasa de parca isi dorea ceva, ceva ce reusea sa ascunda incredibil de bine, ceva ce o facea sa fie agitata si speriata in acelasi timp desi ea era fantoma si el omul.
-Ce vrei din nou? Ce vrei de la mine? il intreaba acesta cu o duritate nemaiintalnita la ea pana acum.
-Eu nu vreau nimic ci dinpotriva, vreau sa te ajut sa devi om.
-Sa devin om? Cum se poate asa ceva? Sunt o fantoma, nu mai pot sa mai fiu om orice as face, asa mi s-a spus, Maica Alleide asa mi-a spus. Tot ce pot eu sa fac este sa astept sa imi indeplinesc promisiunea si daca nu reusesc, sufletul meu va ramane pentru totdeauna aici, in aceasta casa, nu pot deveni om. Nu am cum.
-Ai fost mintita. Exista o cale de a deveni om insa te previn, daca doresti sa devi om va trebui sa suporti dureri ingrozitoare, nemaiintalnite pana acum, aproape imposibil de suportat. Crezi ca poti? Crezi ca poti suporta sa te intorci impotriva Raiului si sa suferi tot ce va urma pentru un muritor, pentru un om pe care il cunosti de asa putin timp?...........Ce o sa faci?

Sper sa va placa si astept cat mai multe pareri si comentari

vai , vai ... Draga mea Mey sa sti ca ma duare tare ( m-ai lasat asa in suspans nu ti-e mila de noi ? .... Te rog sa pui nextul repede !!!!
Te pupacesc !