Pai, acest capitol e scurt si imi pare nespus de rau pentru asta, promit ca ma voi revansa data viitoare. Pana atunci, lectura placuta


Capitolul XIX: Viata sau moarte?


Negru, singura culoare pe care o vad. Intunericul, singurul lucru pe care il simt. Frica, singurul sentiment ce incolteste in inima mea. Nu stiu ce se intampla cu mine, nu stiu unde sunt sau ce se va intampla, dar stiu ca nu este ceva de bine. Cu fiecare secunda ce trece ma simt mai rau, frica se intensifica, iar panica pune stapanire pe mine. Nu pot sa tip, sau poate… nu vreau. Nu stiu ce sa fac in aceasta situatie. Cum am ajuns aici? De ce? Dar mai important, unde este acest aici? Unde ma aflu?

Incerc sa deschid ochii, dar nu pot. Incerc sa ma misc, dar sunt imobilizata. Panica pune cu totul stapanire pe mine, iar eu nu stiu ce sa fac. Frica se intensifica pe secunda ce trece, iar acest lucru ma duce la disperare. Faptul ca nu stiu unde sunt, ceea ce este in jurul meu, asta ma face sa innebunesc.

O voce de barbat ma face sa tresar, iar cuvintele lui nu fac decat sa ma sperie si mai tare. Acum stiu unde sunt, dar cred ca mi-as fi dorit sa nu fi aflat. De ce eu? De ce acum?

Incerc sa prind cat mai mult din conversatia lor, dar imi este cu neputinta. Aud pasi cum se apropie de incaperea in care ma aflam, iar mii de fiori ma trec pe sira spinarii. Frica isi atinge limitele, transfrormandu-se in agonie. O singura intrebare mi se invartea in cap: “Voi muri?”. O intrebare la care nu pot raspunde, desi mintea mea imi spune incontinuu “Da”.

Fiecare particica din corpul meu tremura, fiecare particula din inima mea cere indurare. Nu vreau sa mor! Nu vreau sa parasesc persoanele pe care le iubesc cel mai mult, pe care le pretuiesc. Dar o pot face? Pot iesi din aceasta catastrofa?

- Deidara, ce dracu facem cu fata? Aud o voce barbateasca, destul de dura. Cuvintele lui ma inspaimantau, nu stiam ce aveau de gand sa faca in legatura cu mine maniacii astia. Mi-e si frica sa ma gandesc.

- Asteapta sa vina sefu! A spus ca se va ocupa el de ea. Se aude de aceasta data alta voce, destul de familiara, dar nu stiu cum acest lucru este posibil.


Restitui cuvintele barbatului in mintea mea, iar in acel moment raman fara suflare. “Se va ocupa de mine”. Nu! Chiar o va face, ma va omori! Panica, ce pana acum isi pierduse din intensitate, revine cu o putere de nedescris, facand frica sa se transforme intr-o agonie fara margini.

Capitolul XXI: Ingerul meu...


Am avut atat de multa incredere in el. M-am simtit atat de usurata cand am aflat ca este in viata. L-am primit cu bratele deschise, l-am iubit, a fost… fratele perfect. Iar acum? Acum m-a tradat. M-a folosit ca pe ultima carpa, m-a trimis la moarte cu mana lui. A jucat teatru si trebuie sa recunosc faptul ca este un actor foarte bun. M-a dus de nas, pe toti ne-a dus. A stiut cum sa profite de mine, de sufletul si sentimentele ce le am pentru el, dar care in aceasta clipa parca s-au evaporat. Tot ceea ce vedeam in persoana lui, toata iubirea ce i-o purtam, s-a trasformat intr-o ura fara margini. Granita dintre dragoste si ura este foarte mica, iar cu un singur pas, totul se schimba… in rau. Il urasc, imi provoaca sila persoana lui, ma face sa vreau sa-l omor cu mainile mele, dar… ceva totusi ma opreste. Funiile cu care eram legata si diferenta de putere. Corpul meu firav nu se putea pune cu trei barbati.

Linistea este tulburata de un zgomot notoriu, de aceeasi voce cunoscuta, dar totusi atat de schimbata. Ma uit la el si nu imi vine sa cred ce vad. Era un monstru. Cum de nu am vazut asta pana acum? De ce nu mi-am dat seama pana acum ce fel de persoana este? Cum am trecut cu vederea peste atatea detalii? Este ingrozitor!

Se apropie cu pasi calculati spre mine. Incerc sa fac tot ce pot pentru a scapa, dar funiile sunt prea groase, nu le pot rupe. Ma zbat ca o nebuna, tip cat ma tin plamanii, dar nimic. Nu pot face absolut nimic. Am programare facuta mortii. Va veni in curand sa ma ia, sa ma duca pe alte meleaguri, pe care am mai fost, dar pentru putin timp si sincer, nu imi este dor de acele locuri. Tot ceea ce vreau este sa scap de aici si sa fug impreuna cu prietenii mei departe. Cer chiar atat de mult? Ce am facut sa merit asta?

Sunt smulsa cu brutalitate din gandurile mele cand vad ca cei trei monstri sunt loviti de… Sasuke? Sai? Naruto? Ce? Ei ce cauta aici? Cum m-au gasit?
Raman incremenita, ma uit la ei si tot nu-mi vine sa cred. Cum au ajuns aici? Cum au fost capabili sa ma gaseasca?
Mii de lacrimi imi invadeaza ochii de un verde sters, curgand in voie pe obraji clatindu-i de murdaria suferintei si chinului prin care am trecut. Totul s-a… terminat. Inima imi este cu adevarat usurata, tremurul s-a oprit, pulsul mi-a revenit la normal. Daca ei nu apareau acum, cred ca cedam. Cedam in fata lor, in fata mea. Renuntam la viata mea, fugeam ca o lasa spre moarte, fara sa incerc macar sa lupt pentru viata mea. Dar acum… totul este bine, totul s-a ter…

-Sasuke, in spatele tau!

Tip eu cat ma tin plamanii spre brunet. Shiki se ridicase cu un cutit in mana, iar fara sa mai stea pe ganduri, il injunghie pe Sasuke. Totul a fost atat de rapid, nu a avut timp sa reactioneze.
In acea clipa, o durere fara de asemanare isi face loc in sufletul meu ciopartit. Incep sa ma zbat si sa urlu ca o nebuna, incerc sa desfac acele funii nesuferite, dar nu puteam face nimic. De ce? De ce el? De ce nu eu? Lacrimi amare ies fara incetare din ochii mei, durerea ma distruge din interior, imi crama inima in mii de bucatele, imi inunda sufletul de durere si agonie. Furia nu intarzie nici ea sa apara. Da, in aceste momente eram mult mai furioasa decat am fost vreodata. Cred ca daca aceste funii ar fi rupte, eu l-as sfasia pe Shiki asemeni unui tigru.

Observ printre lacrimi cum Naruto a inceput o lupta pe viata si pe moarte cu “monstrul”, iar Sai vine in graba si ma dezleaga.
In momentul in care ma vad libera, ca un vartej ma indrept spre Sasuke si ma trantesc langa el. Lacrimile nu vor sa inceteze, se preling pe obrajii mei arizi de la atata plans, ajungand pe fata brunetului ce zacea intr-o balta de sange. Ii verific pulsul disperata, incerc sa-l fac sa-si deschida ochii, dar… din pacate acest lucru nu este posibil. Nu mai avea puls. A… murit.

In intreaga cladire, cred ca in intreg orasul, se aude tipatul meu. Durerea imi sfasiase si ultima parte a sufletului, agonia ma distruge. Toata speranta, tot ceea ce mai aveam, el. Tot a disparut intr-o clipita. Odata cu moartea lui, a murit si inima mea, corpul a ramas o carapace goala, in care sufletul a murit.

~Peste trei zile~

Norii isi varsa amarul alaturi de mine. Picaturile reci cad din cer nestingherite, atingandu-mi usor corpul, prelingandu-se usor pe hainele mele.
Mintea mea e distrusa, sufletul a pasarit cu totul acea carapace ce odata il numeam trup. Inima mi-e sparta in milioane de bucati, un puzzel imposibil de rezolvat, sufletul mi-e adancit intr-o balta nesfarsita de sange ce continua sa se mareasca neincetat. Lacrimile mele amare se amesteca incet incet cu lacrimile cerului ce cad necontenit de cateva ore.
Stau in picioare, sustinuta cu greu de bratele puternice ale lui Naruto si ma uit in gol. Nu pot sa cred. Nu vreau sa cred. Este… mort. Ingerul meu, de ce el? De ce a trebui sa moara? Acel monstru, acel… nici nu-i pot pronunta numele. Moartea nu a fost indeajuns pentru el. Nu! Un asemenea monstru nu merita sa moara atat de usor. Nu! Trebuia sa moara in chinuri groaznice, sa simta aceeasi durere pe care am simtit-o si eu cand l-am vazut pe Sasuke in acea balta de sange.

In minte mi-a aparut din nou acea imagine cu el, iar lacrimile s-au insutit, apar din ce in ce mai multe si se pare ca nu au de gand sa se opreasca. Nu cred ca se vor opri vreodata, acum ca sufletul meu a murit, ingerul meu s-a… s-a dus.

Ma uit incontinuu la crucea ce veghea capul brunetului meu. Numele lui era scris pe acea cruce, iar pamantul ii acoperea corupul.
Desi el s-a dus, suferinta va continua sa existe in sufletul meu. Poate intr-o zi va trece, dar niciodata nu il voi uita. Mereu va avea acel loc special in inima mea, mereu va fi ingerul meu. Am avut o viata agitate, iar de acum incolo nu stiu ce ma asteapta, dar un lucru stiu sigur. Vreau sa traiesc fara regrete…

~TO BE CONTINUED~