Capitolul XI: Prietenie mai presus de orice

-Nu, nu a fost doar un vis. Sunt sigura de asta. A fost...nu stiu ce...dar nu a fost doar un vis. Am vazut cum Sasuke este...
Este ucis in inchisoare. Dar cum? Cum se poate asa ceva? Si de ce in inchisoare? Cum putea el sa ajunga acolo. Poate consuma droguri inainte dar acum s-a linistit. Nu stia ce se petrece si prietenii ei nu ii spuneau nimic. Aceste ganduri o macinau pe rozalie. Era total bulversta. Nu vroia sa creada ca visul ei putea fi real. Si totusi...ea mai avea premonitii cand era doar un mic copil.

.....::::::Flashback:::::.....

-Aaaaaaaaaa. Tipa o fetita cu parul roz in toiul noptii. Se pare ca avusese un cosmar groaznic. Nu din nou. De ce eu? De ce mi se imtampla numai mie asta? De ce eu trebuie sa suport toate astea? Nu inteleg. Acele imagini groaznice imi revin in minte iar si iar. De ce tocmai parintii mei? Nu se poate intampla asta. Trebuie sa opresc asta. Dar cum? Am doar 9 ani. Nu pot sa cred. Nu pot indura asa ceva. Daca spun cuiva nimeni nu ma va crede. Ce sa fac?
Fata porni intr-un plans sfasietor. Era devastata. Simtea cum inima ei este rupta in mii de bucatele. De ce? Pentru ca acea viziune era cu parintii ei. Se pare ca aveau sa moara in acea calatorie de afaceri in care se afla...asta daca nu erau deja morti. Pe langa vestea teribila, pe rozalie o durea faptul ca a luat parte la acel cosmar. Cate putea indura o fetita de doar 9 ani. Nu putea sa-si scoata din cap acele imagini.
Dupa acea noapte de cosmar fetita aflase crudul adevar chiar daca il stia. Inima i se sfaramase pe loc. Lacrimile ii brazdau chipul alb si fin, inrosindu-i ochii si facand-o sa-si piarda cunostinta. Dar mereu este o luminita la capatul tunelului. Se pare ca urma sa aiba o noua familie care se dovedise a fi iubitoare.

.....::::::Endflasback:::::.....

Sakura:
Nu-mi vine sa cred. Nu din nou. De ce se intampla iar asta? De ce trebuie sa sufar mereu? De ce persoanele cele mai dragi mie trebuie sa ma paraseasca? Nu! Nu trebuie sa las asta sa se intample! Cu pretul vietii mele il voi scoate pe Sasuke de acolo viu. M-am saturat sa fiu mereu fata neajutorata. Cea care trebuie mereu sa fie salvata de ceilalti. Nu il pot lasa pe Sasuke sa moara in acea cocina. Nu stiu de ce se afla acolo, dar nu voi permite sa pateasca ceva. Si nu am de gand sa-i amestec si pe ceilati in asta. Trebuie sa rezolv singura acesta problema. Daca nu o fac eu atunci nimeni nu o poate face. Doar viziunile nu sunt pentru a sti lucrurile teribile care se intampla. Ci imi apar in minte pentru a le opri. Nu trebuie sa ma dau batuta. Nu atunci cand Sasuke este in pericol. Trebuie sa-l salvez.Viata lui e in mainile mele.
-Bine. Daca nu aveti de gand sa-mi spuneti e alegerea voastra. Spun eu indreptandu-ma spre usa. Dau sa plec dar ceva ma opreste. Insusi glasul lui Naruto.
-Unde ai de gand sa pleci? Nu poti iesi in starea in care esti. Nu-ti dai seama ca iti faci rau cu mana ta? Imi spune Naruto in timp ce se apropia de mine pentru a ma opri. Dar nu ma dau eu batuta asa usor. Ce crede el? Ca ma va opri. O nu! Nu va putea face asta. Sunt hotarata sa ma asez fata-n fata cu moartea si tot il voi salva. Si trebuie sa ma grabesc, daca nu, va fi pre tarziu. Nu mai pot. Daca mai pierd pe cineva drag, cred ca voi muri si eu alaturi de el.
-Naruto, da-te din calea mea! Nu ma vei putea opri. Nu mai am timp de palavrageala. Trebuie sa ajung inainte sa fie prea tarziu. Fara sa mai dau si alte explicatii o iau la fuga pe scari. Fara sa imi dau seama ajung pe strada si o iau la fuga spre inchisoare. Ii stiam locatia din acea premonitie. Nu stiu cum de imi da toate datele exacte. In fine. Cu atat mai bine, nu mai pierd timpul si cautand inchisoarea.

In timp ce rozalia alegra pe strada, prietenii ei o urmareau indeaproape fara ca ea sa stie. Nimeni nu stia de ce se comporta asa. Fara sa-si dea seama au ajuns in fata inchisorii unde se afla Sasuke. De unde stia Sakura unde se afla el? Aceasta intrebare se afla in mintea prietenilor ei. Erau socati. Ea nici macar nu aflase ca el a fost inchis. Cum putea sa afle?
Naruto:
Cum se poate asa ceva? De unde stia Sakura unde se afla Sasuke? Sau mai bine spus de unde stia ca a fost inchis? E prea ciudat. Ceva se intampla si cu siguranta nu va fi ceva de bine. Ce are in cap fata asta? Ce mai pune si acum la cale. O nu! Are de gand sa-l scoata de acolo. Fata asta e inconstienta? Nu-si da seama ca risca sa ajunga la racoare?
-Sakura, opreste-te! Strig eu cat ma tin plamanii. Se pare ca m-a auzit. S-a oprit fix sub geamul celulei lui Sasuke. Fata asta stie prea multe. Cum a aflat toate aceste detalii?
. -Ce cautati aici? Parca v-am spus sa ramaneti acolo. Nu va ganditi ca riscati sa fiti prinsi? Spuse Sakura sau mai bine spus urlase la noi. Cat de mult mai are de gand sa ne tina in intuneric? Parca eram impreuna in asta. Orice s-ar intampla noi patru eram de nedespartit. Toata vara am fost asa. O vara plina de peripetii. Poate ca pe ceilalti are motive sa-i tina mai la distanta. Dar eu si cu Sai? Chiar a uitat ca noi de vreo doua luni incoace suntem de nedespartit? Chiar a uitat acest amanunt? Nu se poate. Nu o voi lasa singura. Nu dupa ce am devenit atat de buni prieteni. Imi este ca o sora. Nu o pot lasa sa pateasca ceva.
-Sakura, esti pe cale sa faci cea mai mare greseala din viata ta. Nu-ti dai seama ce incerci sa faci? Nu trebuie sa porti aceasta povara de una singura. Chiar ai uitat excursia? Chiar ai uitat atat de repede de juramantul nostru?

.....::::::Flashback:::::.....

-Vom face un juramant. De acum inainte noi patru vom fi de nedespartit. Orice problema vom avea, oricat de grava ar fi, noi vom fi impreuna la bine si la greu. Nu vom lasa pe nimeni si nimic sa ne desparta. Spuse Sakura celor trei baieti care o ascultau cu mare atentie. Se pare ca le convenea ideea. Din acea clipa, cei patru au devenit “frati de suflet”.


.....::::::Endflasback:::::.....

-Ai dreptate Naruto. Imi pare rau ca am vrut sa actionez de una singura. Asa cum am mai spus si atunci, noi patru suntem frati de suflet. Niciodata nu ne vom lasa invinsi de ceva. Mereu vom persevera impreuna.
-Bine. Acum ca ai revenit cu picioarele pe Pamant, ne spui si noua ce ai de gand sa faci? Si de unde stii unde se afla Sasuke? Nimeni nu ti-a spus asta.
-Pai stii...eu am...am avut o premonitie. Spuse Sakura lasandu-i pe toti cu gura cascata.
-O ceeeeeeee? Intrebasera toti simultan. Cum adica premonitie? Nu ne-ai spus niciodata de asa ceva. Si stai putin! Ce se va intampla in continuare?
-Pai..Sasuke va....

Bine, am pus si acest capitol si va spun de pe acum ca pana nu termin cu examenele nu mai postez. Lectura placuta si spor la scris si la idei celor care au de scris. Va pupacesc doolce pe toti

Capitolul XII: O noua viata


-Pai..Sasuke va....

-Va fi omorat in inchisoare daca noi nu facem nimic. Nu-l putem lasa acolo. Le spun eu prietenilor mei in timp ce mai analizam odata visul. Nu imi vine sa cred ceea ce am vazut.

.....::::::Flashback:::::.....

Stau in camera mea, mai précis in patul meu si dorm. Aveam un somn agitat. Oricine putea vedea acest lucru, dar nimeni nu stia ceea ce continea visul.
“Sakura, trebuie sa ajungi la inchisoarea din oras, acolo unde este inchis Sasuke cat mai repede”. Fara sa mai apuc sa mai raspund persoanei care mi-a spus asta, in fata mea mi se arata imagini cu brunetul fiind...nu se poate. Nu poate fi adevarat. Cad in genunchi si incep sa urlu. Sasuke era injunghiat de niste....nici nu stiu cum sa le zic. Animale ca altfel nu se pot numi. Lacrimile imi brazdeaza fata alba si ochii mi se inrosesc. Nu mai suportam sa vad acele scene. Trebuie sa ajung acolo cat de curand.

.....::::::Endflasback:::::.....

Reamintindu-mi acea teroare, doua lacrimi cristaline ies din lacasul lor, coborand pe obraji. Nu imi venea sa cred ce va urma sa facem. Dar nici nu il puteam lasa acolo. Adica daca il pierd si pe el simt ca voi muri. Nu mai incape suferinta in viata mea. O singura lovitura primita si inima mea se va face bucatele. Sunt prea multe adunate. Simt ca nu mai rezist. Dar revenind inapoi la realinate, cum il putem ajuta sa iasa de acolo fara sa fim observati? Adica sa fim seriosi, o evadare nu e tocmai simpla de realizat. Dar se pare ca e cam pustiu pe aici. Oare ce s-a intamplat cu toti politistii? Oare persoana din visul meu are de gand sa ma ajute? Nu mai stiu ce sa fac, ce sa mai cred. Sunt paralela cu realitatea. Si ce vom face dupa ce el iese de aici? Cu siguranta nu putem sa ramanem in oras. Unde n e vom duce? Ce vom face? Mii de intrebari ma iau cu asalt si nu vor sa ma lase. Raspunsuri la ele nu am si nici macar un plan nu am. Am venit aici nepregatiti. Ce credeam? Ca printr-o minune ii da drumul? Da asta e chiar un vis. Un vis care pare frumos, dar atunci cand realitatea da peste el se sfarama in miliarde de bucati. Sunt trezita la realitate de catre Naruto care ma intreaba intr-una ce e de facut. De parca as sti. Caut un raspuns dar nu gasesc nimic. De ce viata trebuie sa fie asa de complicata?

Imi aduc aminte ca totusi Sasuke este in pericol si trebuie sa-l ajutam. Vazand ca in inchisoare nu este nici urma de politie-stiu ca e ciudat dar cred ca are legatura cu premonitia-ne hotaram sa intrem. Spre fericirea noastra toti detinutii erau inchisi. In vis parea a fi zi afara. Cred ca avea sa se intample maine. Rasuflu usurata atunci cand gasim celula brunetului. Nu avea coleg de celula ceea ce era bine. Il vad cum doarme pe acel pat-daca il pot numi asa-destul de linistit. Cred ca s-a impacat cu ideea. Cine nu ar face-o in situatii de-astea? Ne indreptam spre celula si observ putin mai departe de ea un set de chei atarnate de un cui. Le iau si le incerc pe rand. Vai, dar multe mai sunt si eu nu o gasesc pe cea potrivita. Chiar daca suntem singuri in acea incapere, totusi imi da fiori si vreau sa plec cat mai departe de acest loc. Sirl gandurilor imi este intrerupt de zgomotul facut de cheia care se rasuceste in inchizatoarea lacatului. In sfarsit am gasit-o. Pasesc temator in celula. Cum poate sta asa de linistit? Nu isi imagineaza ca poate pati ceva? Ma apropii sfios de patul pe care brunetul isi facea “somnul de frumusete” si ii dau un sarut scurt pe buze, trezindu-l din visare. Se uita la noi ca la masini straine. Da, cred si eu din moment ce suntem in celula lui de inchisoare. Ii explic despre premonitie si despre tot ce s-a intamplat de cand a intrat el aici si ii spun ca trebuie sa ne grabim pentru ca inchisoarea nu va ramane nepazita la infinit.

Fugim repede spre casa sperand sa reusim sa ne facem bagajele si sa plecam inainte sa fie anuntata disparitia brunetului din inchisoare. Dupa 10 minute de alergat incontinuu ajungem si acasa la mine. Aveam destule haine pentru toti si aveam tot ce ne trebuia pentru plecare. Bani de avion aveam din moment ce Pain era mort nu a luat recompensa cu el in mormant asa ca a ramas la noi. Iesim in cea mai mare liniste pe usa si ne indreptam spre autogara. Nu trebuie sa fim vazuti. Ne furisam printre blocuri si prin locuri intunecate pe cat posibil. Intr-un sfarsit ajungem si la destinatie. Luam bilete la cursa care pleca cel mai devreme. Se pare ca vom merge in Romania. Hmm...nu ma deranjeaza atata timp cat suntem departe de locul asta. Ne ducem in autocar si ne asezam linistiti in spate unde erau locuri pentru toti opt si incepem sa vorbim despre diferite subiecte. Sper sa nu imi mai puna intrebari despre vise. Da...de unde atat noroc. Jur ca blondul asta va ramane fara cap pe umeri la un moment dat. Nu are minte in cap si deschide acest subiect. Oftez si incep sa le povestesc toata viata mea de cand eram mica si pana in momentul in care ne-am cunoscut. Nu observam trecerea timpului si autocarul porneste. Imi las capul pe geam adormind instantaneu.

Nu mai vad in fata mea nimic altceva decat negru. Deodata o lumina alba isi face aparitia in fata mea, intensificandu-se cu fiecare secunda ce trecea. Cand se apropie indeajuns de mine, incep sa se deruleze in fata mea niste imagini. Parca eram la cinema si vizionam un film. Erau doi oameni care se jucau cu un copilas mic. Erau foarte draguti toti trei, dar ceva nu imi da pace. De ce simt ca se va intampla asta? Fara sa-mi dau seama parasesc visul meu la rugamintile prietenilor mei. Se pare ca am ajuns. Cat am dormit? Cum am ajuns asa repede? Ma uit intrebator la Hinata, aceasta intelegand ce vreau si imi spune ca am dormit trei zile incontinuu. Caaaaaat? Trei zile? De ce nu m-au mai trezit si pe mine? Dupa ce le tin o mica morala despre cele intamplate, ne urcam intr-un taxi si pornim catre cel mai apropiat hotel. Va trebui sa ne gasim o locuinta si...aoleu. Aproape am uitat. Maine ar trebui sa incepem clasa a X-a. Dar cum sa mergem la scoala? Nu imi vine sa cred ca am renuntat si la ea. Dar asta e viata, nu e mereu roz. Trebuie sa ne gandim bine la ce vom face. Nu ne putem descurca sa stam la hotel asa ca va trebui sa ne gasim un apartament. Ma trezesc din visare atunci cand soferul imi spune ca am ajuns. Ii platim si pornim spre hotel si ne cazam intr-un apartament destul de modest. Fiind foarte obositi ne bagam toti in pat, maine fiind o zi lunga.

Dimineata mai sa cad din picioare. Ca intotdeauna hotelele dau mereu ziarul de dimineata. Si care credeti ca este titlul? “Criminalul care si-a omorat varul acum este in libertate”. Noroc ca nu este nici o poza. Terminam de mancat si pornim in cautarea unui apartament destul de accesibil. Orasul era destul de dragut: cladiri inalte cu diferite modele, restaurante decorate cu bun gust, dar cel mai important parcurile pline de flori. Imi placea foarte mult natura. Ma facea sa uit pentru o secunda de toate problemele cu care ma confruntam.
Am umblat in sus si-n jos, mai precis prin tot orasul dar nicaieri nu am gasit ceva ce sa fie pe placul nostru. Cand credeam ca am ramas fara speranta gasim o cabana la marginea unei paduri pe care era pus un afis mare pe care scria DE VANZARE. L-am sunat pe proprietar si spre surprinderea noastra ne-a dat-o foarte ieftin deoarece nu era intr-o stare tocmai buna.
In urmatoarele zile am avut de lucru. Cu banii pe care ii mai aveam am renovat acea cabana pana la stadiul in care puteam locui in ea.

Nimic nu s-a intamplat in urmatorul timp. Nimeni nu ne-a gasit si nimeni nu ne-a deranjat. Aveam o viata pe cat de normala posibil. Ne gasisem cu totii de lucru si pot spune ca ne descurcam bine. Lunile treceau precum zilele. Era ceva timp de cand noi stateam in acea tara. Nu aveam de ce sa ne ingrijoram. Parca aveam o viata perfecta. Dar oare asa sa fie?

Intr-o noapte, pe cand eu ma intorceam de la servici aud niste zgomote in spatele meu. Ma uit cu coada ochiului in spate si observ ca sunt urmarita. Inima incepe sa o ia razna. Ce era de facut? Cum puteam scapa de ei? Incep sa grabesc pasul dar degeaba pentru ca ei fac exact acelasi lucru. Fara sa-mi dau seama incep sa alerg. Mai avea destul de mult de mers pana acasa si drumul era lung. Dupa 15 minute de alergat intr-una picioarele au inceput sa ma lase. Fugeam din ce in ce mai incet. Spaima ma cuprindea din ce in ce mai mult. Nu mai aveam scapare. Ma uit in spate si abserv ca acum sunt doi. In urmatoarea clipa fac contact cu cimentul rece. Ii vad pe ei cum se apropie apoi...SUSPANS