- Mereu voi fi alaturi de tine, indiferent de circumstante. Te voi apara cu pretul vietii mele. Ei nu se vor atinge de tine, iti promit!

Capitolul XVIII: Intalnire...

Sakura P.O.V.

Nu. Nu vreau ca el sa moara. Nu vreau sa-si piarda viata pentru mine. Il iubesc prea mult pentru a-l trimite la moarte. Nu stiu ce sa fac, cum sa rezolv aceasta problema. Nu vreau sa implic pe nimeni in asta, nici macar pe fratele meu. Daca va fi sa mor, voi muri singura. Nu am de gand sa distrug vietile persoanelor la care tin. Nu vreau asta.

~Dupa 6 luni~

Visele nu au pierit, sentimentele nu au disparut. Idealurile au ramas aceleasi, iar pe zi ce trece totul se schimba... in bine. Tot ceea ce a fost nu mai este, noi nu mai suntem aceiasi. Timpul si-a spus cuvantul, problemele ne-au maturizat. Nu mai suntem aceiasi copii razgaiati de altadata.
Timpul a trecut... nimeni nu s-a mai gandit la acel incident. Ne-am intors in Japonia, iar acolo ne-am gasit o casa destul de mare pentru toti. Shiki a ramas cu noi, iar viata noastra a fost pentru un timp normala. Din acea noapte m-am antrenat foarte mult. Atat pentru a ma proteja pe mine, cat si pe ceilalti. Eu i-am bagat in belele, eu trebuie sa-i scot. Nu stiu in ce moment pot aparea parintii lui Sasuke, dar nu am de gand sa fug si sa ma ascund ca cea mai mare fricoasa. Nu! Nu vreau sa fiu o persoana fara aparare. Daca vreau sa traiesc, trebuie sa lupt. Nimeni nu este obligat sa ma protejeze. Viata mea depinde de mine si doar de mine. Nimeni nu trebuie sa se bage, nici macar fratele meu sau Sasuke.

Stau in pat si ma gandesc la tot ceea ce a fost in trecut. La momentul in care l-am intalnit pentru prima data pe Sasuke, la momentul in care am vorbit cu el pentru prima data. Mda... eram doar niste copii imaturi. Am facut multe prostii la viata mea, dar in acea excursie imi puteam pierde viata. Nu stiu ce m-as fi facut fara el, fara ajutorul lui Sasuke, fara dragostea lui. Iubirea m-a tinut in viata in acele momente, iar acum tot ea imi da putere sa continui, sa ma antrenez si sa fiu puternica. Tot ceea ce fac este pentru el, pentru... noi.

Un sunet asurzitor imi sparge timpanele, facandu-ma sa ies din "lumea" mea. Ceasul. Cat pot uri acel mic obiect ce ma surzeste in fiecare dimineata. Mereu ma trezesc inaintea lui, mereu ma fura gandurile si sentimentele trecutului si uit ca am o slujba la care trebuie sa ajung. Ma ridic lenesa din pat si ma indrept cu pasi marunti catre baie. Imi fac repede siesta de dimineata dupa care ma imbrac si cobor in bucatarie unde erau si ceilalti. Ii salut, dupa care imi torn o ceasca de cafea si incep sa sorb din ea ca si cum ar fi ultima. Imi iau geanta si geaca, ii anunt pe ceilalti ca voi intarzia diseara, dupa care ies val-vartej pe usa.

Fulgii de zapada cadeau in voie pe asfalt, formand minunatul covor de nea. Cat de mult iubesc iarna! Sa simt atingerea zapezii, sa vad orasul invelit intr-o mantie alba, pura. Ador tot ceea ce tine de iarna. Amintirile dau navala peste mine, facandu-ma sa ma gandesc la acea iarna...

.....::::::Flashback:::::.....

- Sasuke, opreste-te! Tipam eu printre hohote de ras, dar el nu inceta. Arunca bulgari de zapada in mine, in timp ce eu alergam si ma ascundeam dupa copaci.
- Si daca nu vreau, ce ai de gand sa faci? Ma intreaba el cu un zambet smecher.

Ma aplec si iau zapada cristalina in maini, apoi ma uit la Sasuke. Figura aceea confuza ce o avea pe fata ma amuza. Nu stia ce am de gand sa fac, nu s-a gandit nici o secunda la planul meu "malefic". Il mai las cateva secunde sa se gandeasca la ce as putea face, dupa care, mainile pline de zapada i le trantesc in fata. Rasul nu intarzie nici el sa apara, ma amuzam copios, dar stiam ca urma si "razbunarea" lui. Am inceput din nou sa fug, ca si cum viata mea ar depinde de asta, dar viteza mea nu se compara cu a lui. M-a prins repede din urma si drept rasplata pentru micul "cadou", m-a bagat cu capul in zapada. In acel moment, amandoi bufnim in ras, de parca eram doi nebuni.

.....::::::Endflasback:::::.....

Ce vremuri... acea iarna, prima iarna departe de casa. Prima iarna petecuta cu prietenii mei. Nu o voi uita niciodata, nu voi uita acea perioada in care ne-am apropiat, in care am devenit ca o familie. Tot ceea ce am cladit atunci a ramas intact. Toate sentimentele mele pentru brunet, tot ceea ce simt pentru el s-a intensificat in acea perioada, l-am iubit, il iubesc si il voi iubi mereu. El a fost raza de speranta din viata mea, el m-a schimbat, el m-a invatat sa traiesc in adevaratul sens al cuvantului. El imi da putere sa continui, el ma motiveaza sa fiu ceea ce sunt.

Fara sa constientizez, am ajuns in fata cladirii in care lucrez. Intru cu pasi rapizi in ea si ma indrept spre lift. Urc la etajul cinci si ma indrept spre magazinul la care lucrez. Imi salut colegele, dupa care ma indrept spre birou pentru a face inventarul. Off... cat urasc asta, dar nu am incotro. Sarbatorile de iarna sunt aproape, iar noi am investit toate economiile noastre pentru a ne intoarce in Japonia. Trebuie sa ne descurcam asa cum putem, nu avem alta alternativa.

Orele au trecut in zbor, iar programul meu e pe sfarsite. Imi strang lucrurile si inchid magazinul, dupa care ma indrept spre casa. Afara e intuneric... atat de intuneric. Nu mi-a fost niciodata frica, dar nu e tocmai o senzatie placuta. Dintr-odata ma opresc in mijlocul drumului. Sunt urmarita! Nu stiu cine e, sau cine sunt, dar stiu sigur ca cineva ma urmareste. Incep din nou sa merg, dar de data asta grabind pasul. Frica incearca sa-si puna amprenta pe mine, dar nu am de gand sa cedez. Trebuie sa raman calma, nu sa ma panichez. Trebuie sa ma gandesc la un plan, la cum as putea sa ies din aceasta problema.

Cand ma asteptam mai putin, in fata mea apar doua persoane ce incearca sa ma ia pe sus cu forta. Proasta miscare, doar nu m-am antrenat atata amar de vreme degeaba. Le resping toate atacurile, apoi ma dau cativa pasi inapoi, dar nu cred ca va fi de ajuns sa fac asta.

- De aceasta data ai scapat, dar nu uita ca vei muri! Fiecare secunda din viata ta va fi plina de agonie, de durere. Vei ajunge sa-ti doresti moartea, nu uita asta...

Astea au fost ultimele cuvinte ce le-am auzit, apoi totul a fost negru...