Eu sau fratele meu?

Subiect: Eu sau fratele meu? Mier 11 Dec 2013, 20:33

Heya, lume^^. Am decis să apar cu un fic nou și la secțiunea ”originalitate”. Bineînțeles, toată lumea iubește cuplul Sakura x Sasuke, dar de asemenea, sunt mulți fani și pentru cuplul Sakura x Itachi. Atunci, ce se întâmplă când amândoi frații Uchiha luptă și trag cu dinții de frumoasa fată? O fată deșteaptă și rațională care, însă, nu le observă iubirea. Ce o să se întâmple când Sakura o să realizeze ce se întâmplă și că stă să despartă doi frați? Rămâneți cu mine și aflați.

Muhahahahahah^^

C. I

Sakura.

Niciodată nu m-am gândit că o să mă bucur așa de mult la revederea zgomotosului și aglomeratului Tokyo. Cu două luni în urmă am aflat că am fost nominalizată să iau parte la un schimb de experiență veritabil, ocupând locul studentului american, eu rămânând în America, iar el în Tokyo. Când am fost înștiințată de către directorul instituției la care învăț m-am opus cu vehemență, refuzând din toate puterile călătoria aceasta, însă prețioasa mea surioară m-a îndemnat să încerc, repetându-mi într-una că nu o să-mi pară rău. Am ascultat-o, spre marea mea surprindere și iată-mă acum, întorcându-mă acasă cu o grămadă de amintiri frumoase, de neuitat. Acolo am vizitat o grămadă de locuri frumoase, cluburi, chiar dacă m-am concentrat mai mult pe studii. Ale noastre sunt mult mai grele, după părerea mea. Am răsuflat ușurată când prin difuzoare s-a auzit vocea groasă, bărbătească, ce ne anunța că o să aterizăm în curând. Acolo, de asemenea, am cunoscut un englez interesant și extrem de frumos. Se numește Tom. Mi-a promis că o să vină după mine în Japonia de îndată ce termină cu studiile. Ca să fiu sinceră, nici nu știu dacă a fost serios când mi-a spus asta, dar nici nu mă interesează în așa măsură încât să-mi ocup mintea cu imaginea lui. Mi-e dor de problemele de aici, la care numai eu sunt în stare să le găsesc rezolvare. Adică, nu exista dată în care să pot să-mi ocup timpul cu cititul unei cărți minunate, căci cineva se trezea mai mereu să-mi bată la ușă ca să îmi ceară ajutorul sau pur și simplu, sfatul. Mi-e dor de băiatul pe care obișnuiam să îl iubesc mai mult decât orice pe lume, dar care, bineînțeles, nu-mi acorda niciodată atenție. Mă bucur, totuși, am reușit să trec peste iubirea mea neîmpărtășită. Nici măcar nu i-am vorbit vreodată despre sentimentele mele, căci oricum, n-ar fii contat. El iubea și iubește în continuare altă fată. Soarta. Am rămas prieteni buni. Mi-e dor de sora mea neastâmpărată. Are 25 de ani, dar câteodată am impresia că eu sunt adultul, iar ea copilul plin de energie. Energie pe care eu o pierd foarte des cu învățatul. Mi-e dor până și de Sasuke. Enervantul și golanul, Sasuke. Cât am fost plecată, noaptea, când stăteam în pat, privind în tăcere tavanul, îmi apăreau câteva certuri între mine și el, derulându-se în fața ochiilor mei asemenea unui filmuleț stupid.
Avionul ateriză, lipindu-și roțile micuțe de solul încins de soare, și-mi pare ciudat că e așa. Suntem în luna Decembrie, totuși. Toții pasageri și-au desfăcut centurile de siguranță, iar eu am făcut la fel, coborând din frumoasa pasăre de metal. Când am ieșit afară, vântul mi-a mângâiat fața precum o mamă iubitoare, lin, drăguț, dându-mi impresia că astăzi o să se întâmple ceva la care nici măcar nu am visat. Am avut un sentiment plăcut, și chiar dacă n-am stat mult să-l savurez, m-am bucurat de el din plin. Nici n-am stat mult să-mi recuperez valizele, ceea ce mi-a adus un zâmbet imens pe față. Urăsc să stau la coadă, să aștept, acesta fiind unul dintre cele mai mari defecte pe care le pot avea. Brusc, ca speriată de bombe, am tresărit. Am râs de îndată ce am realizat că fusese telefonul meu, deschizându-l pe urmă. 5 mesaje, huh.
Saku! S-au întâmplat o grămadă de lucruri în lipsa ta. Sper să ajungi cât mai repede acasă ca să-ți povestesc totul cu lux de amănunte. Ps: nu-mi da în cap te rog, dar m-am cuplat cu Sai. Sper să ne meargă OK și în continuare. Ps 1: nu, n-ai voie să îi găurești capul. Ps 2: nu, n-am făcut nimic cu el, nu-ți fă griji. Nu e un obsedat, din fericire. Ps 3: sora ta are o ședință importantă așa că n-a putut să vină să te ia de la aeroport, iar eu sunt la mama. Să mă anunți când ajungi acasă. Pupici! Hin.
Nu pot să cred! N-am lipsit decât două luni. 2 luni în care nemernicul de Sai a reușit să câștige ceva teren din câte văd. Nici nu știu prin ce minune a reușit să se pună cu Hinata, fiindcă nu-i ajunge nici măcar la degetul mic de la picior. Totuși, măcar au reușit să mă amuze ”ps-urile” ei, reducându-mi astfel considerabil din furia ce stătea să iasă la iveală. Am răsuflat, bosumflându-mă, apoi mi-am ferit șuvițele rebele de păr de pe frunte, deschizând următorul mesaj.
Ce faci, șoarece de bibliotecă? Cum te simți printre străini? Eu nu pot să dorm. Mă gândesc la tine. S.
Am clipit des la vederea mesajului și a expeditorului. S-a dus lumea de râpă sau ce se întâmplă? Mi-am ridicat privirea din ecranul micuț al telefonului verificând dacă nu cumva mă aflu la camera ascunsă. Dacă e să fiu prinsă în flagrant și să mă fac de râs, măcar să știu. Nimeni. Nimic. Totul e curat și în haos total. Cum de s-a gândit regele arogant să-mi trimită mie, tocmai MIE, mesaj. Ca să nu fie destul de gravă situația și-așa, între rândurile trântite în grabă, presupun, există și un ”eu mă gândesc la tine”. Sigur glumește. N-are cum să spună adevărul. Și, considerând că face mișto de mine, am reușit să înlătur mini-șocul pe care l-am primit de la brunet și să-mi continui activitatea. Îmi place să trimit și să primesc mesaje, dar e mult mai plăcut să fii tu cel care le primește, sentimentul de plăcere mărindu-se considerabil la citirea rândurilor frumoase scrise de proprii prietenii.
Mă plictisesc groaznic. Și nu, nici nu trebuia să mă întrebi ca să-ți spun. Cum e vremea pe la tine? La noi plouă. S
Știai că Kakashi are un copil care e pe invers? Incredibil. N-am putut să cred până nu am văzut cu ochii mei. Ps: mi-e dor de tine mult, mult și abea aștept să vii acasă ca să te pun la curent cu tot ce s-a întâmplat pe aici cât ai lipsit. Ps 1: m-am despărțit de Raito, era un idi*t, ca restul de altfel. Ps 2: i-am dat numărul tău lui Sasuke, așa că iartă-mă, bine? A insistat prea mult și la final am cedat. Îmi pare rău. Te pup. Ino
Toții sunt plecați într-o excursie aiurită, inclusiv eu. Știu că astăzi te întorci la treburile tale de șoarece, dar nu-ți fă griji, l-am trimis pe Itachi să te ia. Roagă-te să nu fie indispus. S
Din nou, ce?! Am primit două mesaje de la Sasuke pe care, în mod normal, le-ar trimite un prieten apropiat. Și nu numai asta. Bomba e că l-a trimis tocmai pe fratele lui mai mare, seniorul nostru, să mă ridice de la aeroport pentru că știa că n-are cine să vină să mă ia. Ochii pur și simplu nu s-au putut abține, iar șocul mă obligă să clipesc des, un tic destul de enervant după părerea mea. Niciodată n-am putut să-l sufăr pe Sasuke la modul de ”prieten” sau orice altceva. Nu l-am considerat nici dușman sau te miri ce prostii asemănătoare. Pur și simplu, rămânea veșnicul meu coleg de clasă, enervant până peste măsură. Existau dăți când era chiar OK și nu-mi făcea probleme, dar în altele pur și simplu îmi venea să-l chelesc, să-l tund la zero. Acum, însă, a reușit să mă șocheze. Mă întreb, oare, ce se întâmplă cu el?
- Sakura... ? o voce ușor masculină, nu foarte groasă, îmi strigă numele.
Mi-am ridicat privirea din micuțul ecran ce încă lumina, căutându-l inconștient pe făptaș. Tokyo-ul e un oraș plin de viață, însă mă supără faptul că e mult prea aglomerat. Nu reușesc să-l găsesc, și folosesc masculin pentru că vocea, oricât de puțin a ajuns la mine, a fost clar a unui băiat. Oamenii treceau prin fața mea, aproape călcându-mă în picioare, iar căldura din clădire începea ușor, ușor, să mă facă să mă simt încolțită, ca sufocată de mâna unui criminal. Vocea se auzea din nou și din nou, tot mai aproape, tot mai atrăgătoare și masculină, însă tot nu reușeam să-l găsesc pe posesorul ei de drept. Brusc, în fața mea apăru un băiat brunet, asemănător lui Sasuke, ce ținea în mână o fotografie. Ochii incredibil de negri ba priveau bucata de foaie, ba pe mine, studiindu-ne atent. Razele solare se jucau în părul lui de culoarea nopții întunecate, cu reflexii albastre pe alocuri, luminându-i în același timp chipul albicios. Țin să subliniez faptul că n-am mai văzut băiat ca el, căci are o podoabă capilară superbă, îngrijită, și coada ce-i atârnă pe unul din umeri arată minunat, dându-i un aer rebel și misterios. Îmbrăcămintea lui seamănă cu a colegului meu de clasă, doar că pe el se mulează mult mai bine, dezvăluindu-și puțin din mușchii conturați frumos, ca ai unei feline gata să-și înhațe prada. În sfârșit, aruncă fotografia în buzunarul drept al gecii de piele și-mi vorbi.
- Ochii verzi, părul roz, piele albă... tu trebuie să fii colega de clasă a lui Sasuke. Sakura, nu? întrebă amețit, încântându-mi auzul.
- Ăăă, da, da. Eu sunt, i-am răspuns la fel de amețită.
Chicoti ușor, aproape forțat.
- OK. Astăzi eu o să te conduc acasă, trebuie să-mi areți drumul, totuși, îmi zice, absent, privind parcă prin mine într-un punct mort.
”Tocmai am aflat de la Sasuke printr-un mesaj”, am vrut să spun, însă am renunțat la idee. Mi-am clătinat capul în sens afirmativ, lăsându-mă condusă de Itachi până la mașina lui sport, vopsită într-o culoare sângerie, încântătoare. Mi-a deschis portiera ca un domn, iar eu am intrat ca o lady și zici că făceam parte dintr-o scenă a vreunui film epic. Totuși, a fost plăcut, să mi se deschidă portiera de către un tip așa încântător ca el și trist. El s-a așezat la volan, pornind liniștit la drum. Am început să-l ghidez, aruncându-i din când în când câte o ocheadă pe furiș și pe geam. Întotdeauna mi-a plăcut să mă așez la geam în orice călătorie m-am pornit. Peisajele sunt uimitoare, iar mie mi-a fost oarecum dor de orașul ăsta aglomerat. Fiecare colțișor și curbă o știam pe de rost, așa că nici nu mă mai sinchiseam să le urmăresc atentă, dar Itachi o făcea. Nu voia să greșească drumul și să ne trezim într-un alt loc, o puteam spune doar uitându-mă la el. În cele din urmă, o cafenea îmi atrăsese atenția, una aproape de locuința mea. M-am trezit propunându-i să bem o cafea împreună. Arăta obosit, oricum. O cafea avea să-i prindă bine, m-am gândit. Spre încântarea mea nu m-a refuzat, ci, din contră, îmi apreciase propunerea din plin. E ceva nou. Cum să nu fac eu, tocmai EU, pe exploratoarea și buna samariteană? Plus că mi s-a părut încă de când l-am zărit că nu e în apele lui și după ce mi-am întors toate gândurile pe dos, am decis că acest caz o să fie rezolvat de ”doamna detectiv” Sakura. O poreclă căpătată de la fratele lui mai mic, Sasuke. Aproape că-mi venea să zâmbesc. Aproape.
Cafeneaua avea două etaje. Cel de jos avea o decorațiune tare interesantă, cu fel și fel de flori exotice care-și răspândeau parfumul până la intrare. În capăt și-au așezat mini-bărul la care toată lumea se deplasează ca să comande, bar care la rându-i, a fost împodobit. Vopseaua multicoloră se potrivește ca o mânușă cu florile, ceea ce-i dă un plus din partea mea, mesele fiind așezate diferit față de ce am văzut eu până acum. Fiecare măsuță stătea pe un fel de dreptunghi, fiecare având o culoare diferită, având câte un scaun în fiecare parte, 4 în total. Erau de asemenea și mese cu două scaune. Am zâmbit, inconștient, provocându-l pe brunet să facă la fel. M-a ajutat să mă urc pe dreptunghi, apoi după ce i-am spus ce îmi doresc s-a deplasat până la bar fără să stea pe gânduri. Îmi place localul acesta. Adică, chiar dacă suntem în pragul sărbătorilor are acel ceva pe care-l căutasem de multe ori. Mă simt de parcă m-aș afla în fața unei mării neliniștite, liberă și frumoasă. Să simt cum nisipul îmi alunecă printre degetele de la picioare, eu fiind desculță, înaintea zeiței mării. Are un aer aparte, fermecător. Sigur o să mai trec pe aici. Până la urmă am rămas la parter, deși nu mă îndoiesc de faptul că etajul ar putea arăta chiar mai bine decât parterul. La scurt timp a apărut brunetul cu două căni în mână. M-am ridicat repede să-l ajut, luându-i-le din mână și așezându-le pe masă. El se făcuse comod pe scaun, între timp.
- Mulțumesc, rosti, apucând de o cană cu lichidul încărcat cu cofeină.
- Cu plăcinte, i-am zis.
- Dacă nu sunt de mere n-are rost.
- Și perele cui le lași? am întrebat, făcând pe supărata.
Am început amândoi să chicotim ca doi copilași. Totuși, tristețea din ochii și gesturile lui continuau să apară în ring, să mă îndemne să-i dau doi pumni sănătoși ca să o alung pe afurisită. Cred că e prima dată când am prilejul să stau cu el la masă, să vorbim și să ne comportăm asemenea prietenilor vechi ce nu s-au văzut de ani de zile. Mi-am dus cana la nivelul buzelor, suflând ușor în lichidul fierbinte de culoare maro. Încă îl urmăream, fără să-i dau de bănuit. Fie că vrea sau nu, mi-am pus în cap că o să rezolv misterul și m-am hotărât că o să-i alung supărarea chiar dacă nu-și dorește asta. Ochii ăștia negricioși nu merită să se învelească într-o haină atât de sumbră și mohorâtă. Ei trebuiesc îmbrăcați într-una veselă, multicoloră și încântătoare, asemenea decorului impresionant din cafenea. Nu-mi pasă că e fratele lui Sasuke. Din moment ce m-a întâlnit pe mine, viața lui o să ia o întorsătură drastică și o să-i placă, în cele din urmă. Nu garantez nimic, ci, doar încerc să fac tot posibilul. Am sesizat că mă refer la el ca și cum ar fii pacientul meu, iar eu doctorița ce urmează să-i salveze viața.
- Cred că e prima oară când vorbim-
- De ce te prefaci? m-am trezit întrebând, sorbind pe urmă din lichidul maroniu.
- Ce vrei să spui? spune, contrariat.
- Vrei să pari fericit, dar nu ești. De ce?
- Cred că visezi! mă atacă, fiind pe cale să-și piardă calmul. E prima oară când vorbim, nu te preface că mă cunoști sau că îmi știi problemele.
Am pufnit.
- Ha! Tocmai ai recunoscut că ai probleme, i-am zis, luând încă o înghițitură de cafea.
- Ba nu am zis...
- Ba da, ai spus, nu încerca să te retragi acum. Te contrazici singur.
- Termină! îmi poruncește.
După schimbul ăsta de replici ne-am băut cafeaua rapid, lăsând pe masă banii pentru consumație, apoi ne-am îndreptat către autovehicolul brunetului în grabă. L-am ghidat, abținându-mă cu greutate să nu-i trântesc vreo replică de să mă țină minte. Totuși, prima sarcină a fost îndeplinită. Am reușit să-l șochez, să-l induc în eroare. Pare tipul de persoană care poate să joace teatru la nesfârșit, fără ca ceilalți să-și dea seama de adevăratele lui intenții ori sentimente. Eu l-am citit, ceea ce e posibil să nu o fii făcut-o nici măcar fratele lui. Fapt care o să-mi aducă un avantaj în sarcina de-al ajuta să-și revină. Chiar vreau să-l curăț de dispoziția asta dezagreabilă. Drumul n-a durat prea mult, căci cafeneaua, după cum spuneam, nu s-a deschis departe de casa mea. El a fost un domn să-mi deschidă din nou portiera ca să cobor și să-mi care până și valizele până în fața ușii. I-am zâmbit, mulțumindu-i pentru gest. A dat să plece, însă l-am oprit, prinzându-i mâna din reflex parcă. I-am cerut telefonul.
- Pentru ce? a întrebat.
- Conformează-te doar, i-am răspuns.
El mă ascultă, așezându-mi-l în palmă. I-am trecut în grabă numărul meu de telefon, apoi i-am trântit câteva cuvinte înainte să mă fac dispărută după ușa masivă din fier.
- Sună-mă când simți nevoia să vorbești cu cineva. O să te ajut.
- De ce-mi faci asta? mă întrebă, fixându-mă cu ochii ăia mari și negri.
- Pentru că știu cum e să ai inima frântă, Itachi.
”O să mă sune. Cu siguranță, o să mă sune!”, mi-am zis, lăsându-mă să alunec pe suprafața metalică și rece a ușii. Nicăieri nu-i ca acasă...

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Mier 11 Dec 2013, 22:26

~~Edit~~
Am citit seara trecută capitolul, dar îmi era atât de somn şi nu am putut comenta. Nici acum nu sunt într-o formă excepţională, dar o să încerc să fiu coerentă. În primul rând ador cuplul format din Sakura şi Itachi, brunetul fiind una din marile mele pasiuni. Acest capitol este foarte intrigant, dezvăluindu-ne câte un pic din personalitatea fiecărui personaj. Sunt curioasă să văd cum va reacţiona Sasuke când va afla de mica excapadă a Sakurei cu Itachi, sau dacă cel din urmă o va suna pe rozalie.
Spor la scris şi te rog anunţă-mă de viitorul capitol.

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Vin 13 Dec 2013, 20:16

Cu toate că m-am cam lăsat în ultima perioadă de citit ficuri am decis după ce am văzut mesajul tău să intru puţin pe aici şi chiar nu îmi pare rău. Ce mi-a plăcut celălalt fic, dar ce îmi place acesta. Chiar dacă este doar primul capitol pot spune că îmi place la nebunie şi tu ai reuşit să mă faci mult prea curioasă în legătură cu ce se va întâmpla mai departe. Îmi place foarte tare faptul că nu e pentru moment un cuplu anume al ficului, iar asta îl face şi mai interesant. Sper să aduci repede nextul şi acest fic să nu aibă aceeaşi soartă ca şi fratele său. Până data viitoare eu te pup kiss

şi îţi doresc muultă inspiraţie.

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Vin 13 Dec 2013, 20:32

Eşti atât de askjshfgt! <33
Mersi mult pentru anunţ, mă bucur nespus de mult că ai făcut-o. Deşi prefer extraordinarul cuplu Sasuke x Sakura, prin talentul tău ai reuşit să mă faci să îl urăsc, doar în această poveste, desigur. Totul a fost extrem de interesant. Se pare că Sasuke a rămas puţin în urmă, în ciuda faptului că o ştie pe rozalie de mult timp, iar Itachi doar de câteva clipe. :)) Însă sunt maii mult decât sigură că nu va renunţa atât de uşor. Îmi ştiu băiatul!
Aştept cu sufletul la gură următorul capitol, aşa că pune-te pe scris, domnişoară! Că de nu, bătăiţă! Şi să nu uiţi să mă anunţi, bineînţeles. kiss

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Sam 14 Dec 2013, 21:04

Of, ce-mi faci tu mie! 0.0 Îmi place mult ideea abordată, însă îți spun de pe acum că titlul nu atrage prea multă lume, ba chiar te face să crezi că ficul este prost și automat nu vrei să-l citești. Îți spun asta pentru că e păcat ... pentru că ai evoluat și ai devenit o scriitoare bună. Poate aș fi crezut că o să găsesc mai multe greșeli strecurate prin text, dar chiar ai postat un capitol impecabil.
Ce-i drept, și eu aștept să o sune Itachi pe rozalie, dar cred că multașteptatul moment va întârzia :) Și Sasuke ... vreau să văd cum va reacționa, vreau să văd războiul pe care l-ai prevestit.

Sper că nu o să abandonezi și acest fic. Acum chiar merită să continui. Auf Wiedersehen :)

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Sam 14 Dec 2013, 22:08

Ai un fic bun, incearca sa descrii mai mult sentimentele personajului. Sa nu o iei drept critica e doar un sfat. Imi place ce ai facut pana acum, dar stiu ca poti mai mult de atat. Sper ca nu te-a suparat comentariul meu. Ja ne!

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Dum 15 Dec 2013, 10:25

Of! Cat ma omori tu pe mine! Nici macar nu ai spus daca ficul va fi SasuSaku sau ItaSaku, dar parerea mea este ca mai bine ar fi SasuSaku. Lasand amanuntele, vreau sa-ti spun ca evoluezi pe zi ce trece! Capitolul a fost superb, singurul lucru fare nu mi-a placut a fost titlul, care nu mi se pare atragator. Abia astept sa vad momente SasuSaku! Multumesc pentru mesaj si sper sa-l primesc si data viitoare! Kiss! :*

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Dum 15 Dec 2013, 13:04

Mereu mi-au placut ficurile tale, esti geniala, iar daca nu ti-am mai spus, ti-o zic acum. Ador modul in care descrii, cum imbini toate lucrurile, ce aer le dai personajelor, cum reusesti de fiecare data sa le introduci in poveste. A fost foarte palpitant primul capitol, mi-a placut foarte mult. Ai lasat putin din personalitatea lui Itachi la vedere si observ ca Sakura este cu ochii in patru, mai ales cand are asa un baiat frumos si genial, cum l-ai descris, langa ea. Parca si eu tin mai mult cu Itachi, oricum imi placea ideea cuplului ItaSaku.Si Sasuke i-a cerut numarul, i-a mai trimis si mesaje, l-a trimis pe fratele lui dupa rozalie? Hmm, banuiesc ca lui Sasuke chiar i-a fost dor de ea. Abia astept urmatorul capitol si sunt nerabdatoare sa vad cum complici lucrurile, cum va fi cu cei doi baieti:X
( Te rog sa nu-l inchiziii :o3, iubesc ficurile tale )
Te pupp si spor la scris :* >:D<

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Dum 15 Dec 2013, 16:21

Hellow ^^. Vă mulțumesc mult de comentarii și vreau să știți că vă apreciez părerile oricare sunt ele. Meh, țin să vă anunț de pe acum că nu o să povestesc numai din perspectiva Sakurei și că, în mod cert, sunt înnebunită după ideea asta nouă, căci îmi vine să scriu încontinuu. Ideile nu mă lasă în pace ^.^

Schizzophrenia. : ^.^ Nu am fost prea inspirată când am pus titlul și știu că nu e cel mai strălucit din lume, dar se potrivește de minune cu conținutul și acțiunea ce o să vină. Mulțumesc oricum de observație și mă bucur că-ți place. :)

C. II

Itachi:

- De ce-mi faci asta?
- Pentru că știu cum e să ai inima frântă, Itachi.
Încă stăteam în fața ușii ei, chiar dacă s-a făcut dispărută de câteva minute. Șocul nu-mi dă voie să-mi mișc membrele, să plec de aici, iar simțurile îmi șoptesc să mai rămân puțin, fiind disperate dintr-un motiv bine cunoscut. Cuvintele pe care le-a rostit cu atâta blândețe, continuă să se plimbe libere prin mintea-mi încurcată. Acum câteva minute eram abătut și supărat, dar în momentul de față sunt mai mult decât uimit că cineva a reușit să-mi îndepărteze pereții ce-i țin pe străini sau apropiați la distanță de sentimentele mele adevărate. Sunt încurcat. Nu pot să-mi dau seama cum a trecut de teatru și aparențe. Întotdeauna a funcționat pe oricine, la orice oră, și ca să fiu sincer, nu m-am gândit și nici n-am visat în cele mai negre coșmaruri că cineva e-n stare să mă traducă pe față. Am răsuflat, introducându-mi mâinile în buzunarele gecii de piele. Acolo am dat de micuțul obiect pe care adineauri și-a trecut numărul de telefon. L-am scos, începând să caut prin agendă. S-a trecut simplu, ”Sakura”. Cred că e prima fată care nu și-a pus lângă nume o inimioară, două puncte x sau orice alte nimicuri ce arată mult prea ciudat pentru gustul meu. Am vârât micuțul obiect înapoi în buzunar, apoi cu o urmă de ezitare mi-am ridicat mâna în aer, strângându-mi-o într-un pumn. Și-acum ce? O să bat la ușă pur și simplu, apoi ea o să mă invite înăuntru și-o să mă consulte precum o psiholoagă? Mi-am clătinat capul în sens negativ. O să creadă că sunt un ciudat dacă cedez așa de repede. Tocmai ce i-am spus la cafenea că nu-mi cunoaște problemele, folosind un ton mai răutăcios decât de obicei. Trebuie să plec de aici, acum.
Am părăsit blocul ezitant și lent. Parcă nici nu-mi doream să mai plec din locul ăla vreodată. Fata aceea a reușit să mă inducă în eroare, să mă arunce într-o ceață densă de unde numai ea poate să mă scoată, să-mi arate ieșirea, așa cum m-a condus și către locuința ei. Odată ieșit afară, m-am lăsat cuprins de brațele invizibile și reci ale brizei de iarnă. Vântul puternic îi provoca până și pe bieții copacii la dans, unul destul de violent având în vedere cum se înclinau, fiind, de fiecare dată mai aproape de sol. Dansul ăsta a lor îmi amintește de relația mea cu Kyoko. Și ea, ca și vremea ori aparențele, e mult mai frumoasă pe dinafară, însă pe dinăuntru e un dezastru la nivel mondial. Am iubit-o mai mult decât orice pe lume, însă ea n-a știut să aprecieze nimic. Și probabil că partea mea de vină e cea mai mare. Părinții, prietenii, până și aiuritul de Sasuke, toții mi-au spus că nu e de nasul meu, că e prea mare pentru mine, dar nu i-am ascultat. Am făcut de capul meu și-am ajuns să am o inimă sângerândă, îndurerată, și să devin un alcoolic notoriu. Am oftat prelung. Și în ziua de azi îmi amintesc nepăsarea cu care m-a tratat când am prins-o cu altcineva de mână. Amândoi se plimbau liniștiți pe stradă, neavând nici cea mai mică grijă. Pe el îl înțeleg, totuși. Nici măcar nu știa că mă are pe mine drept iubit.
În final, amândoi am ajuns să o părăsim și ca să fiu sincer, lacrimile ei m-au rănit groaznic. Nu pentru că plângea de parcă i-a fost luat pământul de sub picioare. Nu. Rănile mele au fost din cauza nepăsării ei față de mine, căci ființa pe care am iubit-o cu atâta pasiune și sete, ființa pe care am ocrotit-o de orice greutate punându-i totul la picioare, vărsase lacrimi pentru celălalt în fața mea. Nu pot să descriu durerea ori chinul, căci amândouă au fost groaznice. Toții m-au avertizat, dar eu nu-i băgam niciodată în seamă, repetându-le încontinuu că ”iubirea n-are vârstă!”. Halal iubire! Decât să mai sufăr în halul ăsta prefer să nu mai iubesc. Să nu mai simt nimic pentru nimeni, niciodată. Să fiu ca un robot nepăsător.
Brusc, norii îmbrăcați în haine închise începură să plângă, udând totul în cale. Fără să am vreo dorință de a mă adăpostii, am rămas pe loc, admirând cerul și lacrimile pe care le vărsa în locul meu. Dacă aș plânge m-aș simții al naibii de slab și iritat, căci mi-am jurat că nu o să mai vărs fie și o amărâtă de lacrimă pentru Kyoko.
Prietenii mei au ajuns să o numescă ”tâ*fă”, dar eu pur și simplu nu îi pot adresa un apelativ atât de urât. Nu când îmi amintesc de diminețile frumoase, petrecute împreună ori de vacanțele și pozele haioase pe care ni le-am făcut. Pe lângă asta, nu pot să înțeleg un tip care stă cu o fată și îi spune ”iubita” sau ”te iubesc” în fiecare zi, când se termină relația schimbând tactica, spunându-i și aruncându-i pe urmă în față că e o cur*ă sau mai știu eu ce. Nu pot să fiu genul ăsta și nici nu-mi doresc, e grețos și penal. Bineînțeles, singura relație serioasă am avut-o cu Kio, dar asta nu înseamnă că pe celelalte le-am tratat aiurea. Nu se pune perioada când eram un puști arogant, totuși. Atunci nu știam ce înseamnă să respecți și să simți, ci, doar căutam ținta, o amețeam și o loveam după bunul plac. Și aici nu mă refer la violență fizică. Poate că exact de asta am nevoie acum. De o doză mică de comportament golănesc.
- Uite, nu știu ce încerci să faci stând în ploaie de unul singur, dar sunt sigură că o să-ți fie mult mai bine la mine acasă.
Mi-am întors capul, aproape robotic, analizând persoana din dreapta mea. Ochii mari, de un verde crud, mă priveau curioși. Părul roz și des îi cădea în valuri pe umerii micuți și înguști, iar îmbrăcămintea subțire, adică un halat alb și papuceii de casă îmi arătau faptul că ieșise afară din casă numai din cauza mea. În mâna dreaptă ținea o umbrelă neagră, fiind deasupra capului meu și-al ei, chinuindu-se să ne protejeze pe amândoi de picurii reci. Sper că n-a stat prea mult în frigul ăsta, așa, totuși. S-ar alege cu o răceală de toate zilele pentru că a făcut pe buna samariteană și-a vrut să mă ajute, să mă observe. De ce mama naibii n-am observat că de câteva minute ploaia nu mai ajunge la mine? E strigător la cer!
- De cât timp ești aici?
- 20 de minute, răspunse prompt.
Fără să mai țin cont de ceva, mi-am băgat mâinile pe după picioarele ei dezvelite, ridicând-o lejer în aer. La atingerea dintre pielea ei rece cu a mea, am simțit câțiva fiorii plăcuți, traversându-mi șirea spinării. Are cea mai fină piele pe care-am atins-o eu vreodată, însă am încercat să nu mă las distras de asemenea nimicuri ca să nu cădem pe ciment, să ne și rupem ceva din vina mea. Am răsuflat, cu greutate, continuând să fiu atent la drum. Adevărul e că puteam să-mi parchez și eu mașina mai aproape de bloc, totuși. Sunt sigur că n-avea să fie furată de nimeni, cu toate că-mi amintesc foarte clar că locurile de parcare au fost ocupate când ne-am întors de la cafeneaua aceea. În fine, detalii, detalii.
- De ce mă urmărești? am întrebat-o, fără să o privesc.
- M-am uitat pe geam și te-am văzut stând în ploaie de unul singur. N-am putut să te ignor sau să te las așa acolo, deci am venit după tine. Sfârșitul poveștii, spuse, așa de repede că abea am înțeles.
Am oftat.
- Și de ce ai tăcut 20 de minute? Poți să răcești, Sakura, să știi. Eu-
Sării jos de la mine din brațe, apoi își apăsă repede palma pe buzele mele, întrerupându-mă din vorbit.
- Tacă-ți fleanca, Uchiha. Pun pariu că tu ai stat mult mai mult acolo fără să-ți pese câtuși de puțin că o să răcești, așa că nu-mi ține mie lecții, zise autoritară, împingându-mi trupul amorțit în casă.
Dintr-o singură mișcare învârtii cheia în broască, închizându-ne pe amândoi în apartament. Să fiu ținut captiv în casa unei fete fără voia mea, asta chiar n-am mai pățit-o. Totuși, la nervii pe care i i-am provocat prefer să rămân în banca mea și să o aștept până se întoarce de la baie sau oriunde s-a dus. Am răsuflat greu, abținându-mi oftatul ce anunța că vrea să iasă la iveală. Dacă plecam mai repede nu ajungeam în situația asta, plus că ne lipseam amândoi de răceală. Și pe cine naiba încerc să păcălesc? Nu mă simt așa de rău că am ajuns în casa fetei ăsteia. Mi-am pus multe semne de întrebare în ceea ce-o privește, iar dacă aflu mai repede ce îmi doresc o să-mi dispară și interesul ăsta subit față de caracterul schimbător pe care-l are. Într-o parte a zilei e directă, dar bună, iar în cealaltă e misterioasă și nervoasă. Apreciez că întotdeauna îmi răspunde sincer la orice întrebare, totuși. Îmi plac oamenii sinceri și îi respect. Mereu am făcut-o. Am început să analizez împrejurimile. Momentan mă aflu în living, presupun. Încăperea e destul de mare și încăpătoare, iar colțarul imens pe care sunt așezat îmi provoacă o senzație minunată de confort. În fața mea se află o masă vopsită în alb, ca pereții, cu două cești pe ea și-o telecomandă gri. În perete e așezat un televizor de ultimă generație, cu o plasmă imensă, ca al meu. Într-o parte, aproape de geam, se află o mini-bibliotecă interesantă. Picioarele-mi sunt încălzite de covorașul pufos de pe jos, colorat într-o culoare sângerie, minunată, ca și colțarul de altfel. Îmi place cum arată livingul. E simplu și drăguț. Lucrurile simple atrag întotdeauna mai multă lume, dar nu din cauza asta îmi place. Sunt de părere că e mai liniștitor așa, că nu e bătător la ochi. După aproximativ 10 minute, apăru și Sakura în cameră cu câteva haine în mână, ea fiind deja schimbată.
- Ține, spune și-mi aruncă un tricou și o pereche de pantaloni scurți.
- Pentru ce-s ăstea? am întrebat, confuz. Imediat o să-
- Pleci? Nu, nu.
- Poftim?! Asta-i privare de libertate! am sărit ca ars, fâțâindu-mă pe colțar.
Ea râse.
- Atunci dă-mă în judecată pentru că îți vreau binele. Sunt sigură că cei de la secție se vor amuza teribil pe declarația ta, mă informă, începând să chicotească.
- Da, sigur. De parcă aș depune plângere pentru așa ceva! am ripostat, făcând pe bosumflatul.
- Păcat, zise.
Am mijit ochii la ea, instinctiv.
- Cum adică ”păcat”?
- O să-ți spun după ce te schimbi, spuse rânjind, lăsându-mă singur în living.
Și am făcut-o. M-am schimbat de hainele ude cu cele pe care mi le-a oferit ea, punându-le pe ale mele pe calorifer. Nu pot să cred că am făcut asta! Să mă las mituit de o fată în modul ăsta, e cel mai copilăresc lucru la vârsta mea. Am răsuflat, îndreptându-mă leneș către bucătărie. Cu toate că m-am lăsat condus de ea, de această dată, o să aflu și eu ce vreau să știu, căci până în momentul de față nu îi știu decât numele, numărul de telefon, locuința și aspectul ei. Ah, și că e colega de bancă al lui Sasuke. Pun pariu că e moartă după măgarul ăla, din afirmația ei. Mi-a zis că știe cum e să aibă inima frântă, iar Sasuke m-a trimis după ea la aeroport, deci e clar ca lumina zilei că între ăștia doi se petrece ceva mult mai intim decât ”colegi de bancă”. O să aflu până la urmă, căci am de gând să o tachinez pe tema asta, și-o să mă prind din reacția ei dacă am dreptate sau nu. Mi-a tăiat calea, însă, spunându-mi să mă duc înapoi. Am ascultat-o fără să comentez, așezându-mă pe suprafața moale a colțarului. Ea îmi urmă exemplul, punându-se lângă mine și înainte să-mi dau seama, începu să își miște mâinile pe podoaba mea capilară, având sub ele un prosop pufos și alb. Mi-am întredeschis gura. ”Ce faci?”, voiam să-i spun, dar cuvintele întârziau să apară. Senzația mișcărilor pe care le făcea mă amețeau mai tare decât o făcuse vinul de aseară. Mă relaxau într-utotul, oferindu-mi un moment de pauză și binecuvântare. Părea a fii un masaj învățat de curând, însă știu că aberez și că așa își uscă oamenii normali părul. Mă tot întreb, încă de când a început acțiunea, de ce observă întotdeauna lucrurile mărunte care mie, unul, îmi scapă din vedere? De ce? Atingerea ei e plăcută.
Kyo nu mi-a uscat niciodată părul în felul ăsta blând și atât de liniștitor, mi-am spus abătut.
Brusc telefonul începu să sune, reușind astfel să mă trezească din visare. Sakura văzu că n-am de gând să răspund, așa că o făcuse ea în locul meu.
- Alo?
- Sakura?! De ce mama naibii răspunzi tu la telefonul lui Itachi? întrebă Sasuke, urlând ca un lup, din moment ce l-am auzit și eu.
Și oricât de mult îmi place să fac haz de necaz pe seama lui, nu prea-mi place ideea că stau în casă cu iubita lui și că ea tocmai m-a ”sechestrat” și mi-a uscat părul. Mi se pare prea ciudat și aiurea, dat fiind faptul că el e fratele meu mai mic și eu stau fix lângă iubita lui, dornic să aflu mai multe despre ea. Mă simt vinovat. Am dat să apuc de micuțul dispozitiv din palma fetei, dar ea fu mai rapidă, ocolindu-mi mâna și continuă degajată conversația.
- De când trebuie să-ți dau ție explicații?
- De când l-am trimis pe fratele meu să te ia de la aeroport, Sakura, îi accentuă numele.
Nu-mi place situația asta. Ea pufni, dezamăgită, parcă.
- Dacă știam că îmi scoți ochii, mai bine mergeam pe jos acasă! Nu știu de ce aveam speranțe în privința ta. Mă gândeam eu că e mult prea mult să-mi trimiți mesaje și să îl și pui pe Itachi să mă ia de la aeroport, îi aruncă în față, supărată.
Eu încă ascultam conversația, fiind ochii și urechi. Câteodată Sasuke e prea măgar. Toată lumea știe asta, deși, nici eu nu-s vreun Sfânt.
- Scuze, zice pe o tonalitate mai scăzută. Spune-i doar să se grăbească acasă că mă plictisesc de moarte.
Aia clar e o minciuna și o scuză? Doamne ferește, mă simt ca un comentator ce violează intimitatea a doi îndrăgostiți. În ce fel de situație m-ai băgat, Sasuke? Am întrebat, deși, nimeni nu se oferea să-mi răspundă.
- Itachi doarme la mine în seara asta. La revedere, Sasuke!
- Saku-!
Pun pariu că a vrut să-i spună ceva, dar ea îi închisese în nas fără să-i mai dea ocazia să vorbească. ”Itachi doarme la mine în seara asta”, am auzit propoziția în ecou, mijind ochii la fată.
- Scuze, m-a luat valul. Nu trebuia să spun aia, zise, trântindu-se lângă mine.
- E-n regulă. Sasuke poate fii foarte enervant câteodată.
Râse, forțat.
- Numai câteodată? întrebă, ironică.
Am râs.
- Bine, bine, mai mereu. Totuși, e un băiat bun.
- Mă cam îndoiesc, sincer.
După replicile ăstea peste noi se așternu o tăcere apăsătoare. Nu-mi place să fiu mărul discordiei. Niciodată nu mi-a plăcut, deși, am fost pus în situația asta de mai multe ori cu prietenii mei. Am oftat prelung, lăsându-mi mâinile să-mi cadă pe lângă corp. Dacă e îndrăgostită de fratele meu nu trebuie să se poarte așa cu el, fiindcă e foarte încăpățânat și pun pariu că o să ajungă să o enerveze și mai rău, să o rănească inconștient, cam cum face cu fiecare fată care-i cauzează „probleme” sau se împotrivește, comentându-i, opunând rezistență. Și eu sunt complicat din punctul ăsta de vedere, dar nu ca el. Nu prea poți să-i ghicești sentimentele. E ca o stâncă tare ce nu se lasă influențat ori descoperit de nimeni. O piatră valoroasă pierdută de mult din vederea arheologilor, o piatră cu un scris indescifrabil. Cam ăsta e el, și așa eram și eu, până să mă descopere ea. Mi-am ațintit privirea neagră asupra ei. Acum poartă o pereche de pantaloni scurți, din blugi, iar partea de sus a corpului îi este acoperită de un tricou alb cu o steluță neagră în mijloc. Pielea ei deschisă în contrast cu tricoul ar face pe oricine să se gândească la cel mai bun lapte, privirea-i crudă și verde completând imaginea. ”E frumoasă”, mi-am zis. Și chiar este. Își strâmbă buzele micuțe și pline, dându-mi impresia că s-a enervat mai mult decât lasă să se vadă. Cine n-ar face-o? Cum ziceam, Sasuke poate să fie cel mai mare porc când vrea asta, chit că e un băiat de treabă. Mi-am așezat mâna pe umărul ei. Ea se încordă brusc, întorcându-mi privirea.
- Pot să te ajut să ajungi la inima fratelui meu.
După câteva momente în care tot ce-am făcut a fost să ne fixăm unul pe altul, mă întrebă, contrariată.
- Să faci ce?

Ps: capitolul este necorectat. :) ^^ Ja ne!

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Dum 15 Dec 2013, 16:29

~~Edit!~~
Itachi a încurcat un pic poveştile, dar cred că o să îl descurce Sakura cât de curând. Îmi place de brunet, mi se pare matur, raţional şi vulnerabil, inima frântă fiind cireaşa de pe tort. I-o vindecă rozalia, sau cine ştie cât de întortochiate sunt destinele hărăzite de tine pentru cei doi.
Îmi plac replicile acide, răspunsurile violente dintre fată şi Sasuke. Sunt curioasă cum o să se dezvolte acest triunghi amoros.
Spor la scris şi mulţumesc mult de mesaj.

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Dum 15 Dec 2013, 16:40

Cât de nebună poţi fii?! Cred că ai atins cele mai înalte cote ale nebuniei cu acest capitol, mai ales cu ultima frază rostită de Itachi: "Pot să te ajut să ajungi la inima fratelui meu." A fost penală! lough

Săracul brunet, am impresia că se va alege cu o palmă frumoasă pentru încercarea lui de ai întoarce favorul rozaliei. Itachi, Itachi, îmi e milă de tine, dragule! Totul a fost extraordinar, ca de fiecare dată. Deşi nu vreau să recunosc, o voi face: Sasuke, scumpul meu, trebuie să mai lucrăm la comportament! Ştiu că o iubeşti, dar fii mai... ca Itachi, dacă mă înţelegi! ;)
După cum am mai spus, scrii genial! Îţi urez multă inspiraţie şi timp liber până la următoarea mea aterizare pe aici! a hug

^^

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Dum 15 Dec 2013, 17:00

Ador ficul tau, cred ca este unul dintre ficurile mele favorite, trebuie neaparat sa aduci nextul cat de repede se poate sau fac crize! nervi!

Astept foarte mult nextul!!Ly kiss

" />

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Dum 15 Dec 2013, 18:23

Da norocos mai este Itachi ăsta. Cine s-ar mai fi dus după el în ploaie şi ar fi avut aşa grijă de el? Am presimţit că aceea discuţie dintre Sakura şi Sasuke nu se va termina prea bine şi încă ce a ieşit. Acum mă întreb ce se va întâmpla când Sasuke va da ochii cu unul dintre ei şi parcă văd că vor ieşi scântei. Până acum ce să zic a fost genial, dar finalul a fost cel mai tare. Săracul de Itachi a încurcat în aşa fel borcanele încât a crezut că rozalia e cu fratele său. Să-l dumirească cineva mai repede până nu îşi ia o palmă.
Spor la scris şi multă, multă inspiraţie.

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Dum 15 Dec 2013, 19:20

Maaaa, ce faci tu aici ?
Eu am trecut pe la fic-ul tau sin nu am gasit decat doua capitole... Vrei sa mor ?
Imi place mult, de aceea o sa mor.
Te rog sa ma anunti si pe mine cand pui next.
Te-am pupat.
Ja ne !

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Lun 16 Dec 2013, 09:33

Este frumos astept urmatorul capitol.
Hai cu next-ul!
Hai cu next-ul!
Ole!Ole!Ole!

:))

Ja ne!

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Mier 18 Dec 2013, 20:54

Ultimele doua replici au fost geniale. :)) Ma gandesc ca saracul Itachi a inteles gresit povestea. Cum s-a gandit ca Sakura si Sasuke au vreo legatura... ?:)) Apelul telefonic a fost foarte amuzant, mi-a placut cand Sakura a declarat ca Itachi va dormi la ea, abia astept sa vad daca asa va fi. Nu ai idee ce mult mi-a placut capitolul, l-am savurat incet pana la ultima replica. A fost foarte frumos, mai ales momentul cand Sakura l-a luat pe brunet din ploaie si l-a bagat cu forta in casa ( Itachi sechestrat de o femeie =)) )
Scuze ca nu am comentat pana acum :o3
Abia astept nextul, esti geniala si ai niste idei grozave pe care le ador, as tine-o tot asa la infinit. Mersi ca m-ai anuntat, sper sa aduci nextul curand, caci sunt tare nerabdatoare. :X :o3

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Sam 21 Dec 2013, 18:32

Buna îmi cer scuze ca nu am putut sa comentez mai repede dar acum sa revenim ficul mi se pare extraordinar și ar fi perfect dacă ar fi itasaku.Si imi mai place deoarece il faci foarte lung

doar atit pot sa zic de abia astept urmatorul capitol.P.S sa ma anunti cind pui capitolil urmator pa pa

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Lun 30 Dec 2013, 20:21

Hellow, girls^^. Știu că am întârziat cam mult, dar am fost prinsă cu sărbătorile și ălea, ălea, plus că a trebuit să și traduc niște episoade, în fine. Am reușit, totuși, să vă aduc noul cap. astăzi. Lectură plăcută^^ și sper să vă placă. :3

C.III.

Sakura:

- Să faci ce?
Afirmația binevoitoare, aparent nevinovată, mă îndemnă să mă încord toată și să-i arunc înaintea ochiilor o întrebare dură. Nu știu cum sau de unde i-a venit ideea cum că eu și fratele lui mai mic și arogant am putea avea o relație de genul ăla, dar apreciez bunătatea pe care-a vrut să mi-o arate. Obișnuiam să-l observ în fiecare zi prin liceu, fiind înconjurat de fel și fel de fete înnebunite de aspectul lui de crai, ca Sasuke de altfel, însă până astăzi n-am purtat niciodată o discuție. Am evitat să am de a face cu familia colegului meu de bancă, considerând că atât el cât și ceilalți sunt niște aroganți plini de ei, dar bănuiesc și afirm din toate forțele că am greșit. Chiar dacă seamană și sunt ca două picături de apă, aproape, gândirea lor diferă groaznic de mult. Sasuke e furtuna, pe când Itachi e calmul de dinaintea ei și după. El nu merită să sufere, e prea bun ca să primească suferință. Arătă bine în hainele vechi a tatei. Mi-am umplut plămânii cu aer, apoi l-am dat afară. Fii calmă, Sakura. Fii calmă.
- Nu știu de unde sau ce te-a determinat să crezi că eu și Uchiha avem o astfel de relație, dar permite-mi, te rog, să te luminez.
Ciuli urechile, îndemnându-mă din priviri să continui.
- Poate că tu ești obișnuit să fii înconjurat de fete care caută numai bani, frumusețe și popularitate. Ei bine, pe mine nu mă interesează lucrurile ăstea. Consider că iubirea și sinceritatea contează cel mai mult într-o relație. Frumusețea se duce, la fel și banii și popularitatea, dar o dragoste sinceră, de neclintit, rămâne vie pe veci.
I-am întors spatele, concentrându-mă rapid pe geamul întredeschis din cameră. Dacă toată lumea ar avea gândirea mea, probabil că pacea mondială ar fii realizabilă, și nefericirea oamenilor ar dispărea în doi timpi și trei mișcări, dar nu. Rasa umană aspiră la putere, faimă și frumusețe. Sînt foarte puțini care să-și dorească o iubire pură și adevărată, iar din puțini aceia fac parte și eu, și am de gând să-mi îndeplinesc această dorință. E adevărat că l-am iubit pe el din tot sufletul și toate puterile mele, fără ca măcar să mă observe, și încă nu mi-a trecut, dar sînt pe aproape. Când iubești și nu ești iubit totul este în zadar, căci orice ai face persoana cu pricina nici nu s-ar clinti să te ajute în situații critice sau cel puțin să te observe. Mi-am clătinat capul în sens negativ, încercând să-mi alung gândurile acestea supărătoare din minte. Poate că și brunetul a căutat o astfel de iubire, îndrăgostindu-se până peste cap de fata aceea fără să-i mai observe caracterul sau dacă sentimentele ei corespund cu ale lui. Și îl înțeleg, și îl invidiez. El măcar a reușit să o sărute și să o țină în brațe o vreme, dar eu? Eu nici măcar n-am fost în stare să-mi mai deschid gura în fața lui când am aflat că e îndrăgostit de o alta. Am tăcut, ținându-mi sentimentele neîmpărtășite pentru mine ca să-l pot păstra ca prieten, cel puțin. Țin minte că l-am felicitat sincer pentru reușita lui în privința relației, compătimindu-mă în gând pentru lacrimile ce aveau să iasă la iveală imediat ce avea să dispară din aria mea vizuală.
- De cine ești îndrăgostită în halul ăsta?
- Shikamaru, am gemut, îndurerată.
Trebuia să spun cuiva odată și-odată despre cine e vorba, dar nu mă așteptam ca persoana aceea să fie fratele lui Uchiha.
- Nu puteam să mă îndrăgostesc de tine? întrebă șoptit, prinzându-mi corpul într-o îmbrățișare caldă, de la spate. Și tu de mine... continuă, la fel de încet, respirația lui lovindu-mă direct în ceafă, făcându-mi inima să tremure de emoție.

***

Sasuke:

- Care-i problema ta, hm? Nu ți-a ajuns cât ți-am dat și acum ceri de la Uchiha? tună Shikamaru, privind-o cu ură pe Karin, care nu mai avea multe și începea să bocească.
Mi-am băgat mâinile în buzunarul gecii de piele, încercând să mă concentrez pe orice altceva în afară de cuvintele cheie care mă zăpăceau de câteva ore bune. Itachi. Sakura. Casă. Singuri. Furtună. Romantic. S*x. Am clătinat din cap, refuzând categoric orice gând supărător, fixându-i pe cei doi amorezi ca să-mi distrag atenția cu ceva. Relația ăstora stă să cadă de anul trecut, iar din spusele lui am dedus că azi o să pună punct, că e prea mult pentru el și că nu mai poate suporta. Acum că stau să mă gândesc, Shikamaru i-a suportat o grămadă lui Karin. A prins-o înșelându-l de nenumărate ori, fiind convis pe moment că o să o lovească și-o să se termine totul, însă ea, ca de obicei, cu lacrimile de crocodil obținea împăcarea. Niciodată n-am stat să mă întreb de ce stă cu el dacă aspiră și la alții, căci răspunsul e clar ca lumina zilei. E c*rvă, deaia. Ei bine, totul s-a întâmplat cam așa. După convorbirea telefonică cu Sakura, mi-am întors camera cu susul în jos, apoi am ieșit afară ca să mă calmez. Da de unde! De fapt, aveam de gând să merg și să-l scot cu forța din casa ei, însă pe urmă m-am răzgândit, considerând că nu am nevoie să mă urască și mai mult decât o face până acum, așa că am intrat în primul bar care mi-a ieșit în cale, comandându-mi ca tot omul o halbă de bere. Nici n-am apucat să o termin, căci, Karin, aici de față, s-a așezat cu mine la masă de parc-am fii împreună de ani de zile, începând să-mi facă propuneri indecente și să-mi strângă organul pe sub masă fără nici o jenă. Ca să fiu sincer, am cântărit opțiunile și dădeam înspre „da”, dar apoi mi-am amintit că mai vorbește uneori cu Sakura și-am îndemnat-o să plece. La scurt timp după ce i-am comunicat să dispară, pe ușă și-a făcut apariția Shikamaru ce mai avea puțin și distrugea totul în calea lui. Am presupus că ne-a urmărit de afară. N-a dat vina pe mine, ci, mi-a ascultat povestea întâi. M-a crezut, apoi a scos-o din bar pe roșcată, începând pe urmă să se certe de mama focului. Eu sînt doar un spectator inocent.
- Ți-am spus că nu o să-ți mai accept nimic de genu' ăsta, la dracu! șuieră Shikamaru printre dinții încleștați, atrăgându-mi atenția.
Ea îmi aruncă o privire fulgerătoare, demnă de milă.
- Dar nimic din ce ți-a spus nu este adevărat, ripostă. Iubitule, o să-l crezi pe ăsta în loc să mă crezi pe mine? întrebă, făcând pe rănita, fluturându-și pe urmă genele lungi și negre în direcția lui. Știi că ți-am promis-
- Tâ*fo! strigă, îndurerat. Te-am văzut cu ochii mei... adăugă, întorcându-i spatele rapid ca să-și ascundă slăbiciunea.
- Dar, Shika...
Brunetul își încrucișă brațele la piept, apoi oftă prelung.
- Niciun „dar”! Pleacă naibii de aici până nu-ți dau una de să mă ții minte.
Am știut întodeauna că roșcata tânjește după mine, deși, am încercat să păstrez tăcerea până acum. Shikamaru e un prieten vechi și valoros pentru mine, cel puțin, așa c-am evitat să-i provoc răni, făcând chiar mai rău. Până și Itachi a pățit-o cu Kyoko aia. Femeile sunt cele mai alunecoase ființe, iar asta nu face excepție de la regulă. Karin vrea un bărbat frumos, bogat și, dacă se poate să fie și popular cu atât mai bine pentru ea. Uite din cauza asta nu pot s-o sufăr, că e superficială. De fapt, majoritatea adolescentelor de pretutindeni sunt astfel, însă mai există și excepții. Excepții ca Sakura Haruno, de exemplu. Niciodată de când stau cu ea în bancă sau de când mă cunoaște, nu mi-a aruncat priviri cu subînțeles, perverse, ori să mă cheme la ea acasă, la suc, sau mai știu eu ce. În schimb, roșcata mi-a propus din prima să merg cu ea la baie și a continuat să facă asta luni bune, fără să știe nimeni, bineînțeles.
- Ai fii în stare să mă lovești? întrebă ea, indignată, scuturându-i mâna dreaptă. Răspunde-mi, Shikamaru!
- Cum dracu' să nu fiu în stare, când te-am prins gata să-i s*gi dulău lu' Uchiha?!
- Cum îndrăznești? dădu să-l lovească, dar el îi prinsese mâna.
- Ai idee cât de mult am ținut la tine? întrebă cu o voce tremurândă. Ai idee?
Ea clătina din cap că nu.
- Ei bine, nici n-o să ai vreodată, făcu el supărat. Pentru că ești o ignorantă care nu-mi merită iubirea.
- Ce... ce vrei să spui cu asta?
Brunetul îi dădu drumul la mână, apoi îi șopti cu dispreț.
- Ne despărțim, Karin. Asta vreau să spun. Simte-te liberă să faci orice îți dorești.
Rămase singură în fața barului, căci eu și brunetul ne-am cărat de acolo înainte să-și deschidă gura aia spurcată. Ajunși în apropierea locuinței lui Haruno, m-am oprit brusc, în mijlocul drumului fără să mai țin cont că pot să fiu lovit de o mașină. Tensiunea apăsătoare dintre noi doi mă deranjează la culme, chiar dacă aș reacționa la fel. Îl înțeleg, în mare parte, doar că mă irită comportamentul lui de papă-lapte combinat cu sunt-nervos-pe-amicul-meu. M-am așezat pe cimentul rece, așteptând să facă și el la fel. Briza rece de iarnă mă făcu să mă cutremur. Pe lângă faptul că mă irită a dracu de mult comportamentul lui, mai există ceva. Ceva care mă roade pe interior de luni bune. Într-o seară de beție ca între tovarăși, i-am expus cel mai prețios secret pe care-l pot avea și acum mi-e frică să nu-l dezvăluie cumva. Dacă s-ar duce la Sakura și i-ar spune ce am făcut în fiecare seară, de câteva luni, și-ar încuia orice geam din casă, dar înainte să facă toate ăstea m-ar ucide cu siguranță. Din cauza faptului că nu mă bagă în seamă și că nu mă pot comporta frumos cu ea, am intrat prin efracție în locuința ei de fiecare dată când am considerat că simt nevoia să o fac. Nici nu știu cum doamne iartă-mă sau cum s-a întâmplat asta, dar m-am amorezat de ea și n-am nici o șansă de scăpare. Bineînțeles, nu știe de asta și habar n-am dată o să-mi fac curajul să-i spun ce simt în viitorul apropiat. Mă tem de o eventuală respingere mai rău decât însuși dracul, cam cum o fac și de faptul că brunetul ar putea să-și deschidă gura ca să-mi ruineze viața amoroasă pentru totdeauna. O protejez din umbră, însă, ca și când aș fii cavalerul ei în armură neagră, cea albă fiind luată. Acest gând aproape că m-a făcut să râd. Aproape.
- Ai de gând să treci pe la Haruno astăzi?, mă întrebă el, așezându-se lângă mine.
- Uhm... da.
Surâse, trist.
- Să știi că ai un obicei destul de ciudat.
- Nu mă tachina, OK? Știu că nu e bine ce fac, dar nu mă pot abține, omule. Mi-e atât de dor de buzele ălea... am gemut, dându-mi capul pe spate.
Vântul îmi ciufuli părul, mângâindu-mi fața cu o briză rece. Nu că m-ar deranja, totuși. Niciun om nu circula la ora asta pe drum. Numai eu și brunetul mișunam ca niște maniaci, deși, momentan batem pasul pe loc. Am revenit la poziția inițială, sprijinindu-mi bărbia pe ambele palme, fixându-l mai apoi pe Shikamaru. Își eliberase părul din strânsoarea elasticului, pletele acoperindu-i fața umbrită de durere. Cum s-a îndrăgostit el de roșcată sau de ce sunt întrebări care or să rămână fără vreun răspuns multă vreme, căci n-am de gând să-l întreb acum ca să-i provoc o suferință și mai mare. Karin e o c*rvă fără valoare, cel puțin în ochii mei. Vorbeam cu ea frumos doar de dragul amicului meu și nimic mai mult. Și cum m-am îndrăgostit eu de Sakura sau de ce rămâne o întrebare fără răspuns, căci nu-mi pot da seama. De ce trebuia să fie neapărat nenorocita și încăpățânata aia mică?, Sunt sute de fete care-ar sta și în cap numai să le vorbesc. Mister. E un mister imens, dar mă bucur într-un fel că e vorba de ea. E sinceră, frumoasă și deșteaptă, și chiar dacă nu mă bagă în seamă acum, o s-o fac să fie a mea.
- Apropo, unde-i Itachi? Am chef de băute...
Brusc m-am încordat, amintindu-mi locația în care și-a găsit fratele meu să se odihnească. Să-l ia naiba!
- La Sakura acasă, aproape că am scuipat răspunsul, exceptând numele ei.
Căscă ochii, privindu-mă întrebător. I-am povestit cum l-am trimis pe Itachi la aeroport ca să o ridice, din cauză că eu am fost prins în excursia aia tâmpită și evident, n-am omis nici povestioara cu convorbirea telefonică. Poate dacă nu o provocam lucrurile ieșeau altfel. Aveam o mică șansă să-mi și mulțumească. Acum, e așa cum îmi spune ea întotdeauna, ”linge-te pe bot, porcule”.
- Și merită riscul? Dacă te prinde Itachi? mă întrebă, după ce cântări opțiunile în tăcere.
- Poți să pui pariu'! i-am răspuns energic, sărind în picioare. Frumoasa adormită își așteaptă sărutul de la prinț, și-n plus, ăla doarme ca porcu'. Nimic nu-l trezește.
- Vezi să nu o trezești tu pe „frumoasa adormită”, făcu el, chicotind.
- Nu-ți fă griji. N-o să se întâmple.
Am dat noroc, apoi am vrut să plec, dar cuvintele lui m-au oprit.
- Sasuke, ce ai face dacă „porcul” s-ar transforma în prințul ei?
Lumina felinarelor îmi lumină jumătate de chip, în timp ce insectele energice se zbăteau în jurul becurilor. M-am gândit la nenumărate scenarii în ceea ce-i privește pe ăia doi. Mi-am imaginat cum se strâng în brațe, uzi leoarcă, după un duș călduros făcut împreună. Am văzut cum se sărută și cum fac s*x, dar am considerat că singura vinovată e imaginația mea bolnavă, ignorând astfel posibilitatea ca Itachi și ea să și facă ce credeam eu că fac. Lăsat condus de instinct, a răspuns el în locul meu.
- L-aș omorî în bătaie.
- Și dacă e vorba de fratele tău? întrebă el, contrariat.
- Și dacă e vorba de fratele meu, i-am răspuns hotărât, pierzându-mă pe urmă printre umbrele nopții.

PS: capitolul e necoretat.

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Lun 30 Dec 2013, 20:30

Iubirea mea mica se pare ca a vrut sa imi faca seara mai frumoasa! >:D< Iubita mea, vreau sa stii ca mi-a placut extrem de mult intreg capitolul! Totul a fost exceptional. Nu ma asteptam ca Sakura sa fie indragostita de Shikamaru, a fost un fel de revelatie a ideilor mele legate de detaliile acestei povesti. Dar nah, te inteleg perfect. Si eu i-am cuplat pe Orochimaru si Karin. :)) Descrierea a fost impecabila si lasand la o parte minorele greseli de tastare regasite pe alocuri, greseli ce le vei corecta normal, numai am nimic de comentat la acest capitol. Pe scurt, te pricepi! kiss

Atentie!!!

Sa nu credeti ca Rebeca se va multumi doar cu atat! Stiti si voi ca ei cand ii place ceva vrea cat mai mult din acel lucru, iar daca nu il primeste vinovatul va da de belea. Deci, scumpa Lexxu, daca vrei sa ramai intreaga APUCA-TE DE SCRIS!

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Mar 31 Dec 2013, 00:44

:))))) Ce sec! Sakura sa se indragosteasca de Shikamaru?Ma doare burta de la cat am ras. A fost super next-ul. Astept continuarea. Ja ne!

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Mar 31 Dec 2013, 20:57

Buna !
Deci, un next grozav, doar ca mi se pare cam ciudat ca Sasuke sa se strecoare in casa ei...
Abia astept sa vad ce se va mai intampla mai tarziu in fic si pe cine va alege Sakura.
Cam atat.
Ja ne !

Bună Lexxu! Nici nu îţi imaginezi cât de bine mi-a făcut să citesc acest capitol superb scris de tine, după o perioadă în care nu am putut intra pe pc şi în care mintea mea a fost plictisită la maxim. Cam scurtuţ, dar e bun şi ăsta decât nimic. În mare parte mi-a plăcut foarte mult, dar două părţi mi-au plăcut la nebunie. Momentul acela în care Itachi o i-a pe Sakura în braţe şi finalul pentru mine au făcut toţi banii. A fost genial şi abia aştept să aduci nextul în care ne vei povesti ce se întâmplă în acel apartament. Mintea mea deja începe să facă tot felul de scenarii şi spre suprinderea mea deloc deplasate.
Până la următorul capitol care sper să îl aduci cât de curând te pup şi îţi doresc multă inspiraţie şi mai ales timp liber ca să poţi scrie.

Hey darling!
Imi place mult ficul tau. Ideea si toate cele. Dami si mie un mesaj cand pui next te rog. :*

A bientôt! Bisseaus! Au revoire!

Pui te rog next-ul?
Te implor! Ma pun in genunchi pentru tine!X3
Astept de o luna next-ul
Cum am mai spus(cred)imi place mult ideea ca doi Uchiha se bat pentru Haruno xD, dar trebuie sa ne lasi sa aflam ce se intampla daca nu vrei sa facem infarct.*.*
In fine...sper sa aduci next-ul..in luna(suntem in 30?)februarie:*
Ja nee!

Eu sau fratele meu? <a href=

" />

Buna !
Deci, un next grozav, doar ca mi se pare foarte ciudat ce a facut Sasuke si ce as vrea sa il prinda Sakura si sa il bata ar fi cea mai frumoasa zi din viata mea ori cum capitolul asta e superrr si de abia astept nextul deci sper sa il aduci cit de curind si sa ma anuntti si pe ine cind e pa pa ;;)