Eu sau fratele meu?

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Sam 01 Feb 2014, 19:54

Scuzați-mi întârzierea, dar mi-a lipsit inspirația și am avut și-așa multe pe cap. Sper să vă placă și acest capitol precum celelalte sau chiar mai mult. ^_^

ps: necorectat.

C. IV.

Sakura:

„Sakura, să nu-ți fie frică niciodată”.
Razele jucăușe și șoapta tatei au reușit să-mi alunge visul pe care nici măcar nu mi-l amintesc. Totuși, intuiția îmi spune că l-am mai avut de ceva ori și că nu-i nimic important cu toate că roșața din obraji se încăpățâna să rămână intactă. Încă somnoroasă am îndepărtat așternuturile călduroase de pe trupu-mi transpirat, târându-mi picioarele până la baie. Seara trecută s-au întâmplat destule. Adică, nici în ruptul capului nu mă gândeam că o să mă destăinui unui Uchiha, având în vedere părerea mea despre familia acelui răzgâiat. Îi credeam niște răsfățați aroganți care-au avut norocul să se nască frumoși și bogați. L-am cunoscut pe verișorul acestora, parcă Sai îl cheamă. Tipul e un dobitoc și jumătate, dar nu mă interesează prea mult. M-am decis să păstrez distanța. După ce am îndepărtat toate articolele vestimentare am dat drumul la apă, intrând sub ploaia de picuri calzi. Niciodată nu am înțeles dragostea mea oarbă pentru Shikamaru. Lasând aspectul laoparte, care nu e nici el atât de rău, inteligența și vocea blândă e tot ce are. Nu sunt genul de persoană care vede la un băiat numai aspectul, dar hei, sunt și eu fată, și totuși pe primul loc se clasează iubirea pură. Iubirea mea s-a stins din cauza lui, nefiind alimentată permanent sau mai bine spus, deloc. Ador să fac duș. Mă simt înviorată sufletește și mirosul gelului de duș îmi încântă nările de fiecare dată. Iubesc portocalele...
M-am decis că o să-l sprijin pe brunet din toate punctele de vedere. Brusc, obrajii mi s-au încălzit și mai tare, dominându-i o noanță sângerie, căci în minte îmi sunară în ecou cuvintele sale umplute cu emoție. Îl vedeam deseori pe la liceu, dar niciodată nu m-am băgat în seamă cu el, mai ales după experiențele anterioare cu cei din familia Uchiha. Sasuke e un măgar care se simte bine când mă supără și Sai, ei bine, aș putea să spun că e primul pe lista neagră, căci la un concert m-a sărutat forțat fiind dominat de alcool. Cel puțin asta a fost scuza lui. După ce mi-am pus un prosop pe mine am părăsit baia cu părere de rău. Dacă aș putea, aș rămâne pentru totdeauna sub căldura picurilor transparenți de apă. În casă domină o liniște dumnezeiască. Am și uitat cum e să locuiești singură fără gălăgioasa de soră-mea ce se fâțâie peste tot oricând are ocazia în ciuda vârstei mai înaintate. Sunetele ciudate din dreptul stomacului au reușit să-mi aducă un zâmbet amuzat pe față, obligându-mă să mă îndrept cu pași repezi la bucătărie. Îmi place să trăiesc astfel. Soarele îmi bucură privirea în fiecare zi lipsită de ploaie, liniștea mă încântă și-mi permite să studiez cărțile prăfuite din bibliotecă sau să meditez asupra problemelor altora, iar mâncarea îmi bucură stomacul, oprind al treilea război mondial a mațelor ce e în fiecare dimineață pe cale să înceapă.
- Neața'! mă întâmpină glasul încântător al brunetului și-un abdomen dezgolit, perfect.
- B-B-Bună dimineața! m-am bâlbâit rușinată la vederea lui în această postură.
Ochii lui negricioși s-au întors în direcția mea lăsând tigaia cu ouă în pace pe moment, analizându-mi curioși și rușinați ținuta ce nu prea era ținută. Păru-i mai negru decât noaptea însăși îi era desfăcut, pletele mai rebele căzându-i pe umerii bine conturați. Pun pariu că merge la sală. Am scuturat din cap în sens negativ, simțindu-mă mai mult decât jenată. Buzele și le ținea întredeschise parcă îndemnându-mă să le verific autenticitatea sau dacă sunt reale, pe când pielea mai albă decât laptele căpătase o culoare ușor roșiatică în obraji. Chiar când credeam că scena nu poate deveni mai rea decât atât, prosopul ce-l legasem în jurul sânilor cu un nod se desprinsese, dezvelindu-mă în fața sa, căzând pe podeaua maro asemeni unui cearceaf purtat de vânt. Numai că aici nu bate vântul și ăla nu era un cearceaf, ci, prosopul meu ce m-a abandonat în favoarea șacalului. Uhm, ăla e Itachi.
- Nu... N-Nu te uita! am țipat ca arsă, acoperindu-mi părțile intime cu palmele.
Își puse o mână la ochi, acoperindu-și astfel privirea cercetătoare. Într-un fel îl înțeleg. Orice băiat pus într-o ipostază asemănătoare în loc să ajute fata s-ar pune pe un holbat jenant de persoanei feminine i-ar veni să se arunce pe geam. Ca mine, de atfel.
- Nu... nu o să mă uit deloc. Ghidează-mă până la tine, spuse brunetul pe un ton calm.
- C-C-C-Ce ai de gând?! Ești vreun pervers cumva?!
- N-Nu sunt pervers! Bine, decât atunci când trebuie.
- Și când trebuie?
- În niciun caz nu acum și nu aici. Doar ghidează-mă, îmi porunci serios, lucru ce mă determină să mă calmez și să mă încred în cuvintele lui.
Îmi simțeam fața ca și cum mai avea un pic și lua foc. Prezența lui dominantă îmi provoacă astfel de simptome grave, dar mă simt bine cu el aproape de mine. Poate că la școală era mai mereu înconjurat de fete ce nu mai aveau multe și începeau să saliveze, și poate că mai comite infracțiuni prin școală și în afara ei, dar sunt sigură că toate lucrurile amintite mai sus au ca scop îndepărtarea lumii de el și băgarea lui într-o cochilie metalică, impenetrabilă. N-a fost nevoie să-mi spună prea multe, căci am dedus eu singură motivul. Persoana pe care-o iubea l-a dezamăgit groaznic, provocându-i o durere de nedescris. Mi-am promis eu mie că o să-l vindec, că voi fii medicamentul lui.
- Deci?
Am tresărit ușor, fiind trezită din visare de către vocea lui masculină. Dacă s-ar îndrăgosti de mine și eu de el am reușii să fim fericiți împreună? Nuuu. Sunt sigură că așa ceva e imposibil. Ar trebui să încetez să visez atât de mult cu ochii deschiși. Îmi afectează mintea. Realitatea e următoarea: Amândoi suferim și ne dorim să scăpăm din lanțurile durerii.
- Sakura, dacă nu începi să mă îndrumi o să-mi iau mâinile de la ochi și o să-
- Nu, nu, nu! Să nu îndrăznești! Fie, am rostit învinsă, ia-o la dreapta, acum la stânga și ai grijă la suportul de flori.
Mă tentează să-i fac o glumă, dar mi-e frică că o să-și ducă amenințarea la bun sfârșit și-o să mă privească în „ținuta” asta naturală.
- Știai că ești o fetiță super complicată?
- Fetiță? Te avertizez că mândria ta e la o distanță cam mică față de piciorul meu pregătit deja de luptă.
El râse ușor, apropiindu-și mâinile de membrele mele.
- C-C-Ce încerci să faci? Perversule! Lasă-mă! Lasă-mă jos!
Mă ridică pe brațele sale mari, ținându-mă ca pe o prințesă. Brusc roșeața din obrajii mei s-au intensificat și pot să jur că mai au un pic și iau foc. Atingerea dintre pielea lui dezgolită și-a mea a reușit să producă un fel de reacție chimică între noi și cel mai probabil din cauza asta n-o să pot să-i mai vorbesc vreodată în timp ce-l privesc în ochi. Baka, Itachi! Deși ne cunoaștem de puțin timp putem să ne purtăm în maniera asta unul cu altul. Mi-am îndreptat privirea la el, analizându-i atentă chipul.
- Ce naiba e cu el? Purtându-se așa.., am șoptit rușinată.
- Ce ai spus?
- Nimic.
Și dacă stau să mă gândesc totul s-a petrecut din cauza mea. Nu m-am gândit că s-ar putea să fie treaz, ca să nu mai spun că m-am plimbat mai mult dezbrăcată prin casă fără să țin cont că se află un băiat aici. L-am ghidat pe brunet prin casă până a ajuns în sfârșit în camera mea, unde mi-a dat drumul, lăsându-mi picioarele să atingă podeaua. Putea doar să-mi dea prosopul...
- Aici e ultima oprire, zise schițând un zâmbet micuț în colțul gurii.
A plecat fără să-mi arunce o singură pirivire, exact cum mi-a promis. Și-a ținut cuvântul până la capăt și nu cred că e cazul să-l întreb de ce a făcut asta. Răspunsul lui ar fii ceva de genul „pentru că te-ai blocat și aveai nevoie de ajutorul meu”. M-am îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening negri și un tricou alb cu o inimioară în mijloc, pornind spre bucătărie. Înainte să-mi părăsesc camera însă, am rămas împietrită câteva secunde în fața ușii, simțind și resimțind răsuflarea lui caldă din nou și din nou.
Micul dejun a fost încărcat cu tensiune din partea mea. El părea atât de calm că mă enerva la culme. Nu înțelegeam cum putea să se comporte așa degajat când mă văzuse dezbrăcată pentru câteva secunde și mă purtase goală prin întreaga casă până ce ajunsese în camera mea. Oh, dacă aveam ghinionul să fi fost cu Sasuke în casă pun pariu că boul ăla mi-ar fi făcut poze, șantajându-mă cu ele tot restul vieții. După ce am mâncat a plecat grăbit acasă, mulțumindu-mi sincer că l-am găzduit și că l-am înțeles, spunându-mi de asemenea și că o să ne vedem la școală. Ah, uitasem, cu toate evenimentele pe cap. Trebuie să mă grăbesc să termin documentele acelea și să i le trimit dirigintelui.

Sasuke:

M-am gândit și răzgândit de o mie de ori. Cuvintele nemernicului de Shikamaru au reușit să-mi stoarcă creierii din nou și din nou până m-am ales cu o durere groaznică de cap. Aseară am tras o sperietură de am crezut c-o să fac infarct. Cum făceam și înainte, am intrat prin efracție la Sakura în casă și, bineînțeles, prima dată am verificat totul să fiu sigur că dorm amândoi. Porcul de fratemeo stătea întins pe canapeaua din sufragerie, din fericire, fiind departe de cel al fetei, iar Sakura dormea ca deobicei în camera ei. Am stat să o analizez zeci de minute, simțindu-mă cuprins în palme perverse și de fel și fel de dorințe, fiecare neortodoxă, dar m-am opus fiecăreia, considerând că câștig mult mai multe nefăcându-i nimic. Doar privind-o inima mea a luat-o la goană, mărindu-și bătăile considerabil și, în treacăt, aprinse și pulsul ce se acceleră dintr-o dată. Totul bine și frumos până m-am apropiat de patul ei. Fiind mai prostănac m-am așezat lângă corpul ei fragil, reușind astfel să adorm. Băutura naibii!
Razele solare și glasul șoptit al fratelui meu m-au trezit. Mă aflam tot acolo, lângă Sakura ce dormea liniștită, cu mine în patul ei. Poate că m-aș fii simțit mai ok dacă nu-mi descoperea boul ăla secretul, chiar nu știu. Ne-am certat din priviri aruncându-ne cuvinte usturătoare unul altuia, apoi am plecat pe unde am intrat, pe geam, mai exact. Și frica mă macină într-una. Frica că o să-i spună și ei care a fost preocuparea mea de aseară.
Mi-am ațintit privirea la scaunul de lângă mine. Gliciunea lui mă deranja într-o oarecare măsură, iar întrebările de genul „oare pe unde umblă?” sau „i-a spus deja?”, nu-și mai aveau rostul. Itachi e genul de om care preferă să discute mai întâi cu făptașul, să-i afle intențiile și mai apoi cu victima. Până și privirile încărcate cu ură ale lui Karin reușeau să mă scoată din minți, amintindu-mi ce se întâmplase seara trecută. Mă doare fix în cur că relația ei s-a destrămat din cauza mea sau a ei, dar Shikamaru m-a avertizat foarte clar că risc să fiu prins. Desigur, nici nu l-am băgat în seamă. Fir-ar să fie!
Ușa se trânti de perete, atrăgându-mi astfel atenția. Pe ea intră Sakura însoțită de buna ei prietenă Ino. Își alesese o ținută drăguță, căci era îmbrăcată cu o pereche de blugi de culoarea oceanului liniștitor, un tricou alb cu un decolteu discret și pe deasupra lui o geacă neagră din piele. Încălțămintea pun pariu că este compusă din teneși. Urăște de moarte tocurile. Părul și-l ondulase pe alocuri lăsându-l liber ca pasărea cerului. Când ochii ei au luat contact cu ai mei am tresărit. Îi șoptise ceva blondei, apoi își îndreptă pașii în direcția mea, fiind hotărâtă să-mi vorbească, cred. Știe? Oh, nu! Ce căcat o să-i spun acum? „Știi, Sakura, am intrat în casa ta prin efracție și am dormit cu tine pentru că te iubesc și vreau să fac s*x cu tine cât mai repede posibil”. Mi-am scuturat capul în sens negativ. Nu, sigur nu ceva de genul. Atunci ce? La dracu', găsește o scuză credibilă Sasuke! Știu că poți.
- Bună dimineața, îmi spuse, depunându-mi un sărut fugar pe obrazul stâng.
- Huh?
Se așeză lângă mine fără să facă prea mult zgomot, căutându-și lucrurile de care are nevoie pentru această oră, absentă și oarecum fericită. Stai, stai, stai! Dacă ea m-a pupat asta nu poate însemna decât că el i-a spus și că ori mă place și mă acceptă sau nu știu. A doua variantă nu există. Niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva. E Sakura. Noi doi nu ne suportăm și e ceva reciproc, cel puțin asta știe ea. Eu o iubesc, defapt, dar n-o să afle prea curând. Își trânti un pix și un caiet pe bancă, apoi se întoarse în direcția mea. Sigur nu i-a spus.
- Ce-i?
- Te simți bine?
- Extraordinar. Mulțumesc pentru întrebare, îmi spuse în timp ce era toată numai un zâmbet.
Inima a început să-mi tremure și să mi se zbată dureros în piept, pulsul trezindu-mi-se la viață și el. Mă trec toate apele și mă simt mai mult decât emoționat. Zâmbetul ei radiază de fericire. Sasuke, ăsta nu-i momentul să te lași fermecat! Trebuie să aflu ce naiba s-a întâmplat de se află în starea asta impecabilă și stranie. Adică, de obicei, când mă vede începem amândoi să ne aruncăm fulgere din priviri și să înjurăm în prostie. Eu fiindcă nu știu cum să mă comport în preajma ei și ea din cauză că nu mă prea suportă. Ce a reușit să-i schimbe comportamentul față de mine? Eu? Itachi? Vremea? O veste bună? Ce?
- OK. Spune-mi de ce te comporți așa cu mine. Mă simt ciudat, am recunoscut, fixându-mi privirea negricioasă în a ei în așteptarea unui răspuns concret.
- Ăăăă... e un secret! spuse pe un ton copilăresc, apoi chicoti.
Mă topesc. Și poate că o făceam și la propriu dacă profesoara de matematică mai întârzia mult la oră. O femeie de vârsta a doua intră în clasă căscând și înjurând în șoaptă. Nu ne are la suflet deloc. Păru-i sărutat de soare și-l prisese ca de obicei într-o coadă lungă de cal, lăsând două șuvițe rebele să-i decoreze fruntea mult prea albă. Ochii căprui și mari ne amenințau în permanență, parcă dorindu-și din tot sufletul să murim în fiecare moment și clipă în cele mai mari chinuri. Pieptul destul de generos sărea în sus și-n jos la fiecare pas făcut, asta până ce se așeză la catedră. Să fie așa din cauza mea? Habar n-am și nici nu mor să aflu. Trânti catalogul, deschizându-l și începând să facă prezența și... cam pe acolo m-a pierdut. Mă interesează Sakura și numai Sakura. Și prietenii mei. Am studiat-o pe fată cam toată ora, hrănindu-mi inima cu prezența ei până ce s-a sunat de pauză. Am dat să mă ridic să plec, dar pe ușă și-a făcut apariția Itachi ceea ce m-a înfiorat groaznic. M-am dus la el cât am putut de repede, căci n-aveam de gând să-l las să vorbească cu ea despre secretul meu murdar și nimic altceva dacă se putea. Ei doi sunt prieteni însă, ceea ce îmi cam împiedică planul „ține-l pe Itachi la distanță”.
- Ce vrei, frate?
Îmi rânji șmecherește, punându-și mâna pe umărul meu drept.
- N-am venit pentru tine.
Trecu pe lângă mine fără să mă mai bage în seamă, oprindu-se fix la banca rozaliei. Aceasta încă mai recitea lecția ce Tsunade ne-o predase în ora anterioară, iar când îl observă pe boul de fratemeo obrajii îi căpătară o noanță trandafirie, făcând-o în același timp să-și ferească privirea de a lui.
- Ce dracu s-a întâmplat între ăștia doi?
- Nu știu, dar vom afla, murmură Shikamaru serios.
Căcat. Nu l-am observat până acum, însă nu mi-ar strica ceva ajutor în misiunea mea nobilă. Mi-am strâns pumnii nervos blestemându-mă în minte că le-am făcut cunoștință.

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Sam 01 Feb 2014, 20:27

Nu cred!Ai adus next-ul!Bravo tie!Ai un fic genial,plin de neinteles si mister.imi place.Te rog sa ma anunti de next si sa scrii in continuare capitole la fel de geniale.
Te rooooooogggggg,sa apara next-ul cat se poate de repede.
a hug

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Sam 01 Feb 2014, 20:55

Bună Lexxu! A trecut ceva timp de când nu am mai citit ceva scris de tine şi nici nu şti cât mă bucur că ai adus acest next.
Deci nici mintea mea mult prea perversă în unele momente nu s-ar fi putut gândi la un astfel de moment. Când Sakura a ieşit din cameră m-am gândit dacă nu cumva a ieşit doar cu prosopul ăla pe ea, dar când buclucaşul obiect a căzut am rămas ceva de genu "pe bune?". Chiar am fost uimită şi totuşi nu pot spune că nu mi-a plăcut. Itachi s-a purtat frumos şi a fost cât se poate de cuminte şi uite că aşa cum mă şi aşteptam eu una nu pot să îl sufăr pe Sasuke. Nu e faptul că el o iubeşte pe Sakura şi are acest caracter, ci faptul că e şi Itachi implicat, iar el e fratele meu preferat dintre cei doi.
Nu se putea totuşi să nu ne laşi în suspans puţin cu finalul ăla inacceptabil. Mor să aflu ce vorbesc cei doi şi acum mai mult ca oricând aştept cu nerăbdare să aduci nextul. Până data viitoare te pup şi îţi doresc multă inspiraţie că de aia ai nevoie acum.

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Dum 02 Feb 2014, 14:19

Ce tare... vreau next, vreau next, vreau next ! Adu repede urmatorul capitol , asa iti ordon eu. Glumesc :)) .Ja ne!

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Mar 04 Feb 2014, 21:46

Deci deci deci...i-a aflat secretul murdar,si wtf a fost super tare faza cu prosopul :)) de abia astept nextul deci NEXT :))) hi!

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Mier 05 Feb 2014, 19:03

M-am gandit sa trec si eu pe aici si pot spune ca ficul este absolut genial.Spor la scris si te rog sa ma anunti cand pui next.

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Dum 09 Feb 2014, 20:51

Iti iubesc ficul este super!

Se vede ca merita citit sper sa pui nextul cat mai repede pentru ca m-ai facut foarte curioasa

P.S. Ai putea sa ma anunti!

Te pup :*

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Sam 15 Feb 2014, 19:59

Heeellow girls^^ am ajuns și eu cu next-ul. Vă avertizez că am încercat să fac ceva comic și drăguț în același timp, dar nu sunt sigură dacă mi-a ieșit sau nu. Poate că o să-mi spuneți voi. Meh, fără altă vorbărie sau altceva, vă las să savurați peripețiile fraților Uchiha și a Sakurei. Lectură plăcută^^

C. V.

Sakura:

- Bună, Sakura, murmură șoptit, reușind să-mi atragă atenția.
Mi-am ridicat ochii surprinsă, întâmpinându-l cu un zâmbet timid și micuț, fără să-i pot susține prea mult privirea. Astăzi alesese să se îmbrace precum un bad boy chiar dacă personalitatea lui nu se potrivește cu hainele, din câte am dedus eu aseară, dar arată bine și așa. Poartă o cămașă neagră ce și-o ține descheiată la primi patru nasturi, bucurând astfel fetele cu pieptul lui mult prea frumos și mușchiulos, o pereche de blugi rupți în zona genunchilor, iar în ceea ce privește încălțămintea, optase pentru clasici teneși. Și nu hainele reușeau să mă emoționeze într-atât de mult încât să-mi transpire palmele, să mă facă să mă foiesc încontinuu, căci acela era însuși Itachi. Numai el era motivul rușinii ce-mi colora obrajii într-o noanță trandafirie, intimidându-mă cu ochii lui incredibil de negricioși și atractivi. Mi-am plecat capul înainte dorindu-mi să mă evapor brusc, să-mi dispară imaginile acelea jenante cu mine goală și cu el purtându-mă prin casă. Ah, chiar vreau să dispar!
- B-Bună! am reușit să articulez într-un final.
Și simt cum mă sufoc, cum fața îmi ia foc și inima-mi se zbate dureros în piept dintr-o cauză străină mie. Abea ce l-am cunoscut și-am început să mă comport astfel. Adică, nici nu-mi vine să cred că are un așa efect asupra mea, că mă poate conduce spre cele mai puternice emoții, să mă jeneze și să mă domine până la epuizare cu caracterul lui, cu vocea lui, cu statura impunătoare. Mi-am promis mie că o să-l ajut să depășească orice obstacol, c-o să-l vindec și-o să mă îngrijesc să-i pansez eu personal inima sângerândă, frântă de o femeie idi*ată și crudă, dar nu pot să fac toate ăstea dacă nu mă mobilizez. Aș ajunge să cad în patima unei iubirii neîmpărtășite din nou, și-aș resimții toate acele sentimente întunecate, indiferența și restul lucrurilor pe pielea mea iar. Am scuturat din cap în sens negativ nedorindu-mi să pășesc în lumea viselor, căci momentan mă aflu în fața brunetului și probabil dorește să-mi vorbească, să-mi comunice oarece. Și-am vrut să tac și să-l ascult atunci când i-am susținut privirea negricioasă și adâncă, doar că câteva cuvinte penibile și aiurite și-au croit drum printre spațiul gol lăsat de buzele-mi întredeschise.
- Nu vreau să-mi mai vorbești vreodată.
Am regretat imediat cuvintele acelea, căci îmi aruncase o expresie îndurerată, una de-a dreptul șocată, reținându-și probabil replicile ce dorea să mi le împărtășească. Își puse o mână pe cap, atingându-și ușor părul frumos aranjat, prins într-o coadă de cal la spate.
- Asta vrei? Adică... e din cauză că te-am văzut dezbrăcată? spuse, coborându-și tonul la ultima parte.
- Să nu mai pomenești de aia niciodată! E a dracu' de jenant!
Își îndreptă pașii în direcția mea, mișcându-se lent ca să mă înnebunească de tot, dar fără privirea aceea demnă de milă. Se părea că răspunsul meu l-a mulțumit în totalitate și i-a îndepărtat toate grijile și frica c-o să încetez să-i vorbesc, fiindcă din purtarea lui pot să observ că sunt o persoană importantă pentru el, chiar dacă abea ce ne-am cunoscut. Simte că-l pot înțelege, dar mie mi-e și mai frică c-o să mă înțeleagă și el pe mine. Fiecare om are o carapace și toată lumea o să-și găsească jumătatea lipsă la un moment dat, jumătatea ce-o să poată să îndepărteze zidul „indestructibil” pe care l-au creat pământenii în jurul lor de-a lungul timpului.
- O să mă dezbrac și eu atunci, spuse, făcându-mă să realizez că-și aruncase cămașa pe banca mea, dezvelindu-și o mare parte din piele.
Deja la intrarea din clasa mea stăteau o grămadă de fete dornice să-și vadă seniorul dezbrăcat, urlând și aclamând într-una, deranjându-mi, de asemenea, timpanele incredibil de sensibile. Dat fiind faptul că frații Uchiha sunt frumoși au o grămadă de fane. Adică, fete dispuse să facă orice, oricând pentru ei, iar asta îi include și pe verișorii lor.
- AAAAAA! Itachi-sama, nu trebuie să o faci!
- Itachi-sama, lasă-ne să vedem mai mult! spuseseră în cor disperatele.
- Itachi-sama, căsătorește-te cu mine! țipă o tipă mai tupeistă.
- Ba nu! El o să se căsătorească cu mine, spuse o alta, sigură pe ea.
- Ba cu mine!
Mi-am dat o palmă peste frunte, ațintindu-mi pe urmă privirea de-un verde crud la infractor, sfâșietorul de inimii adolescentine. Se pregătea să-și îndepărteze celălalt articol vestimentar, iar asta însemna că o să rămână în clasa mea numai în boxeri, în fața mea și a celorlalte tipe de afară și dinăuntru. Fața îmi ardea precum o flacără ce se hrănea cu tot lemnul de care dispunea, distrugând totul în jurul ei, iar pulsul și inima o luaseră razna, purtându-se ca două nebune. Am apucat de pantalonii brunetului cu mâna stângă, încercând să-l opresc din acțiunea lui negândită și nebunească.
- Vrei să mă ajuți? mă întrebă în glumă, zâmbindu-mi ștrengar.
- Nu fă glume dinăstea! Ce mama naibii crezi că faci? O să te exmatriculeze!
- Nu-mi pasă, spuse, devenind serios dintr-o dată. Dacă asta o să ne facă să fim chit și-o să te împiedice să nu mai vorbești cu mine, atunci nu mă deranjează să mă dezbrac la curu' gol în fața ălora și a ta.
Fruntea mi se relaxă, iar încruntarea de adineauri dispăru subit. Probabil că băiatul ăsta n-a auzit vreodată de rușine sau se mândrește prea mult cu ce are pe sub haine, dar nu pot să trec cu vederea peste asta și să ignor cuvintele acelea. O face pentru mine? Vrea cumva să-mi îndepărteze stânjeneala ca să putem discuta normal din nou? Fără să mă gândesc am apucat de cămașa șifonată de pe bancă, lovindu-l cu ea în abdomenul dezgolit.
- Fă bine și pune-o pe tine.
- Nici vorbă!
- Am chef să chiulesc și mă gândeam că o să mă acompaniezi, i-am spus, zâmbindu-i ștrengar.
- Dar asta înseamnă...
- Da, o să continui să vorbesc cu tine, i-am confirmat gândul.
Sări peste bancă și-și încolăci brațele în jurul meu, prinzându-mă într-o îmbrățișare caldă și primitoare. Trupurile noastre se lipiseră unul de altul și pot să jur că celelalte eleve încercau să mă electrocuteze cu privirea, de aceea mi-am deschis gura ca să înceteze, dar pur și simplu n-am putut să scot un cuvințel pe ea. Își lăsase bărbia pe umărul meu drept și oftă scurt.
- Mulțumesc.
Și-atunci inima mi-a fluturat în piept.

Sasuke:

Priveam șocat scena ce se desfășura înaintea mea împreună cu Shikamaru. Îmi țineam buzele întredeschise vrând să articulez câteva cuvinte, dar nimic nu reușea să iasă prin spațiul gol. Itachi a fost întotdeauna calculat și destul de deștept. Înainte să vorbească se gândea dacă e bine sau nu să scoată pe gură ceva și, de asemenea, nu făcea absolut nici o acțiune necugetată și pr*astă, ca cea de acum, de exemplu. Stăteam uimit în pragul ușii cu brunetul și mă uitam ca un idi*t la acțiunile lui lipsite de sens. La ce să se dezbrace? Sunt conștient că e prea mândru de condiția lui fizică, însă nu m-am gândit că ar ajunge atât de departe încât să se dezgolească în fața mulțimii ăsteia. Fetele se împingeau în bietul Shikamaru și-l loveau fără milă numai ca să observe puțin din corpul lui Itachi. Țipau și se agitau încontinuu, cerându-i fiecare în parte să se căsătorească cu ea, dar el nu le băga în seamă pe ele, ci, pe Sakura. Privirea lui negricioasă îi studiază chipul și-i analizează stările în voie, aruncându-i din când în când câteva cuvinte pe care eu, cel puțin, nu le aud, așa că nu înțeleg despre ce e vorba. În situațiile de genul ăsta mi-e ciudă că n-am avut posibilitatea să învăț să citesc pe buze.
Când Sakura i-a prins pantalonii în mână, pulsul mi s-a accelerat considerabil, inima grăbindu-și mișcările și fruntea mi se încreții groaznic. Și pot să jur că-s înstare să-i înfing un cuțit în cap nemernicului ăla doar pentru simplul fapt că prințesa mea l-a atins, că-l bagă în seamă în ciuda enervării și dezaprobării mele, că îl consideră prieten și că dorește să-și petreacă timpul cu el și nu cu mine. Nu e ca și cum nu m-aș pricepe la tipe, însă atunci când vine vorba de Sakura lucrurile stau altfel. Când mă privește mă simt de parcă aș leșina în orice moment, când mă atinge rămân fără aer, iar atunci când îmi atinge obrazul cu buzele înnebunesc. Încă mă mir că am putut să-mi păstrez calmul în dimineața aceasta. Credeam că brunetul m-a pârât ei și c-o să înceapă al treilea război mondial de cum dă de mine, dar nu. Ea mi-a sărutat obrazul ca să-mi mulțumească. Să-mi mulțumească, că i-am făcut cunoștință cu porcul de fratemeo. Am pufnit enervat.
- Sasuke?
- Lucrurile nu o să rămână așa! am sâsâit, îndepărtând fanele de lângă mine și Shikamaru.
N-am apucat să văd cum se termină spectacolul, căci n-am mai suportat să rămân, însă dacă s-ar ajunge la sărut sau altceva aș fii primul care ar afla, după public, bineînțeles. Brunetul mă urmă cu pas alert ca să mă ajungă din urmă, tăcut. Aveam de gând să-l aștept pe nenorocit la baie, căci mă îngrijisem să-i dau un mesaj că ne întâlnim acolo, în timp ce mă deplasam, orbit de gelozie și la propriu și la figurat.
- Sasuke, ești în regulă?
Ajuns în încăperea publică și mai nou fumoarul elevilor mi-am izbit pumnul de suprafața solidă a peretelui.
- Cum să fiu în regulă? Se întâmplă exact ce mi-ai spus tu!
- Porcul se transformă în prinț... șopti el, mângâindu-și gânditor bărbia.
- Exact, dar n-o să las asta să se întâmple! Nici peste cadavrul meu!
Înainte să apuce să mai întrebe ceva în baie își făcu apariția Itachi și de data asta avea toate hainele pe el. Mă privea într-un mod atât de arogant încât mi se întorcea stomacul pe dos și, de asemenea, mă enerva la culme. Nu contează că și eu mă comport ca el și avem aceleași gesturi, asta nu-l salvează de la ura mea sau a fostei sale prietene.
- Ce vrei? întrebă calm, lipsit de orice grijă.
M-am repezit la el fără să țin cont de nimic altceva, apucând de gulerul cămășii închisă la culoare, apoi mi-am apropiat chipul de al lui.
- Să nu mai vorbești cu Sakura!
Îmi râse în față și-mi îndepărtă mâinile de parcă nici nu suntem la același nivel, de parcă nu sunt fratele lui și am valoarea unui gunoi ieftin. Își scutură articolul vestimentar în scârbă, zâmbind amuzat la reacțiile mele și crizele de gelozie. Pot să recunosc și singur că sunt gelos, fiindcă am văzut-o primul pe Sakura și sunt de părere că trebuie să-mi aparțină mie. Nu poate să apară din senin în peisaj și să mi-o fure de sub nas, fix când voiam să intru eu în acțiune. E nedrept, deși, eu sunt cel care l-a introdus în povestea asta. Nu m-am gândit niciodată că o să-i cadă cu tronc tocmai ființa pe care-o iubesc eu. Într-adevăr, e frumoasă, deșteaptă, copilăroasă și încăpățânată și orice băiat întreg la cap ar vrea să stea cu ea, așa că de ce nu m-am gândit înainte la consecințele întâlnirii lor?
- Shikamaru, și ție îți place de Sakura? îl întrebă Itachi pe brunet, atrăgându-mi atenția și reușind să mă facă să ciulesc urechile.
- Ce ai omule? O văd ca o colegă de clasă, o prietenă, așa că n-am niciun interes în ea.
- Înțeleg, spuse dând să plece.
L-am prins de braț însă, reușind astfel să-l opresc din drumul lui.
- Sper că ai băgat la cap!
- Ce să bag la cap? întrebă, arcuindu-și o sprânceană.
- Nu te uiți! Nu-i vorbești! Nu ieși cu ea! Pe limba română înseamnă s-o lași dracului în pace!
Îmi îndepărtă mâna și-mi zâmbi ștrengar, aruncându-mi un singur cuvânt înainte să plece. ”Vedem”. Am început să lovesc gresia cu piciorul stâng, dezlănțuindu-mi enervarea și ura ce crescură brusc mult prea repede și mult prea tare, dintr-o dată. Întotdeauna am disprețuit sentimentele de gelozie, însă odată ce reușesc să te înlănțuiască, înnebunești și tot ceea ce vezi e cum îți pierzi persoana iubită și cum încearcă un nenorocit să ți-o fure de sub nas. Mi-am lipit fruntea de faianța albă și rece în încercarea de-a mă calma.
- O să-l omor, am șoptit, reușind astfel să-l cutremur pe colegul de lângă mine, adică pe Shikamaru.

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Sam 15 Feb 2014, 20:41

Foarte frumos capitolul.A fost genial.Vreau next-ul cat se poate de repede si apropo merci de anunt.Nici nu stii cate comentarii ti-as scrie la acest fic.Ai merita miloane de vizualizari si comentarii.Chiar vreau ca Itachi sa NU asculte de ce i-a spus Sasuke si pana l-a urma sa iasa cu Sakura.Adu next-ul repede si anunta-ma.
kiss

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Dum 16 Feb 2014, 09:41

Ce super! "O să-l omor" Cea mai tare faza ever. Si faptul ca Itachi vroia sa se dezbrace, si Sasuke... a fost tare. Cea mai tare idee! Ja ne!

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Lun 17 Feb 2014, 13:57

Tu chiar aveai de gand sa-l pui pe Itaci sa se dezbrace?In fata intregii clasa?In fata Sakurei?
E o nebunie,dar o nebunie interesanta.Sunt nerabdatoare sa aflu cu cine va ramane in cele din urma Sakura.Iti urez spor la scris.

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Lun 17 Feb 2014, 20:15

Hey mersi ca m-ai anuntat! :* Foarte fain capitolul chiar mi sa parut amuzant dar si captivant abea astept sa pui nextu te pup :*

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Dum 23 Feb 2014, 21:39

Tu chiar aveai de gind sa il pui pe Itachi sa se dezbrace in fata Sakurei si mai ales a lui sasuke care moare de ciuda(si ce bine imi pare).Capitolul a fost extraordinar de abia astept nextul :) happy

pa pa :**

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Mier 12 Mar 2014, 20:12

Hei, hei!
Mi-a plăcut capitolul, însă am observat că nu ai mai pus un next de mult:C
Sper că nu-l închizi...
Am chicotit puțin la faza cu Itachi XD Ce draguț și jenant ar fi dacă „cineva” ar face asta în realitate:))
Huh, deci nu prea mai am ce să spun, decât că sper să aduci capitolul următor cât mai curând.
Ja nee!

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Joi 13 Mar 2014, 19:24

C. VI.

Itachi:

Și-așa, alergând amândoi pe coridor precum adolescenții îndrăgostiți, dornici să simtă iubirea și pasiunea, înaintam lăsându-ne conduși de adrenalină. Mă lăsam târât de mâna ei micuță c-o piele fină, mult prea delicată pentru vreo pământeancă, zâmbind buimac și fericit. Mă simțeam atât de bine, crezând chiar c-am ajuns într-un fel de Rai, căci uitând problemele și trecutul dureros petrecut alături de Kyo, am putut să gust liniștit din prezentul ce părea promițător. Aroma lui îmi aducea aminte de prea delicioasa înghețată de ciocolată. Și nu-mi venea a crede că o fată pe care mi-a îndesat-o frățiorul meu pe gât a avut și are un astfel de impact asupra mea. Părul făcut bucle se mișca în stânga și-n dreapta, zburând și dansând după bunul plac. Parfumul ei plutea în aer, de asemenea, izbindu-se de chipul meu fantomatic. Oh, căldura mâinii ei mă face să mă simt cu adevărat dorit.
Și chiar nu știu ce mă apucase în sala de clasă, căci niciodată nu comit vreo acțiune fără să mă gândesc întâi la ce consecințe mă așteaptă. Eram gata să-mi expun goliciunea atât în fața ei cât și a celorlalți elevi doar ca să mă ierte, să fim chit, să înceteze să se mai simtă rușinată în prezența mea. Ideea că n-avea să-mi mai vorbească mă îngrozise într-atât de mult încât am căutat disperat o portiță de scăpare să mă salvez. Să salvez prietenia dintre noi doi. Sakura e prima persoană care, în ciuda înfățișării mele și a comportamentului grosolan, a reușit să pătrundă printre zidurile invizibile și să mă cunoască cu adevărat. Ea nu se ia după frumusețe, putere, bani, ci, continuă să înainteze prin lume fără să se lase păcălită de aparențe. Dacă se lăsa influențată de acestea, sunt mai mult decât sigur că se îndrăgostea pe dată de Sasuke și-apoi îl înlocuia cu mine, că era o pr*astă fără speranță precum altele, ori poate că gândesc eu prea departe și făcea ce face o persoană rănită. Îmi arunca sucul, cafeaua, în față sau ce avea înaintea ei. Plus că e foarte frumoasă. Câteodată până și eu mă îndoiesc că este o pământească, fiindcă pare o zeiță, o conducătoare înăscută. Nu mă mir că Sasuke a cedat în fața ei, îndrăgostindu-se. Am văzut-o în ochii lui. Ar fii în stare să ucidă ca s-o aibe, numai că aici s-a pus cu cine nu trebuie. Și eu, la rându-mi, aș fii capabil de orice ca să o protejez de el și oricine altcineva care încearcă să mi-o fure. Să-mi înlăture atenția pe ce mi-o oferă.
Înainte să-mi dau seama se opri. Am ajuns în părculețul din spatele școlii, iar eu consider că nici nu putea să găsească un loc mai bun de chiulit. Atmosfera pașnică aproape că mă molipsea și pe mine, gândurile negre în privința frățiorului meu și-ar celorlalți posibili cuceritori dispărând în văzduhul mai albastru ca oricând. Păsările ne încântau auzul cu cântul lor, cu vocile subțire, pe când copilași ce încă nu ajunseseră să meargă la grădiniță plângeau ori râdeau cât îi țineau plămânii, fiind plimbați în cărucioare colorate de către părinții acestora. Pe alocuri se mai plimbau și cupluri de bătrâni, alții rezumându-se la a citi o carte bună, probabil, la umbra pomilor. Singuri adolescenți de aici suntem noi doi.
- Off, Uchiha, visezi cu ochii deschiși? Te strig de 3 minute!
Vocea subțire, ca de copilă, reuși să mă aducă cu picioarele pe pământ. Cu siguranță visam, căci mă gândeam dacă am să prind o asemenea zi cu Sakura pe vremea când pielea ei o să fie acoperită de riduri cauzate de bătrânețe, că o să fim și-atunci împreună. Totuși, nu pot să-i spun la ce mă gândeam sau ce-am văzut. Sigur m-ar pocni. Am zâmbit amuzat, ciufulindu-i părul și așa deja dezordonat.
- Greșeala mea. Meditam, i-am explicat rapid, ocolind puțin adevărul adevărat. Poate că n-a fost cea mai bună idee să spun aia, dar altceva nu mi-a venit în minte. Pun pariu că o să facă mișto de mine.
- La ce? La o lume mai bună? întrebă pe-un ton energic, punându-se pe un râs contagios.
Știam eu. Știam c-o să înceapă să râdă de mine. Mi-am plecat capul în jos, lăsând pletele negricoase să-mi acopere jumătate din chip. Și Kyo făcea asta adesea. Își găsea și cel mai micuț cuvânt spus greșit ca sursă de amuzament pe seama mea, și-mi displace treaba asta. Îmi place să râd cu cineva, nu să fiu eu subiectul de râs.
- ... dar, îmi plac oamenii care visează. Oamenii ca tine, continuă, zâmbindu-mi.
Mă... place? Mi-am ridicat capul pe dată, fiind surprins de cuvintele acelea mai mult decât aș putea explica prin simple cuvinte. Privirea ei de-un verde crud strălucea în lumina soarelui, însă zâmbetul alb era cel care mă orbea cu adevărat. Aspectul ei de zeitate nu înceta din a mă face să mă minunez încontinuu, dar fraza ce-o spusese cu atâta sinceritate adineauri mă lăsase cu gura căscată. Mă luase prin surprindere și mă pusese la zid, căci în momentul ăla îmi simțisem până și inima galopând ca nebuna, stringând-o să i se alăture. ”M-am înșelat în privința ei”, e puțin spus. Am considerat că e o copilă frumoasă care nu știe cum și cu ce se mănâncă lumea asta, că are nevoie de protecție și că bineînțeles, doar eu sunt în măsură să i-o ofer, dar am fost egoist. Nu mi-am dat seama că ea deja s-a maturizat, că a fost rănită și s-a ridicat chiar fără ajutorul meu sau al altcuiva. Mi-am așezat brațele în jurul corpului ei micuț, prinzând-o într-o îmbrățișare caldă. Doream să o simt mai aproape. Mult mai aproape. Ce e cu dorința asta absurdă? Așa bruscă?
- I-Itachi? îmi îngână numele, am oftat.
- Ce este?
Tremura în brațele mele. Îi consumam libertatea fără nerușinare.
- Poți să-mi dai drumul acum? întrebă, șoptit.
Mi-am scuturat capul în sens negativ, dându-i de înțeles că de data asta n-am să-i fac pe plac, și totuși, nu m-am abținut și-am continuat conversația.
- Dă-mi un motiv bun!
La auzul vorbelor mele mâinile îi picară pe lângă corp, ca și cum viața din ele se scuresese fără să-și dea seama. Nu-i pot observa chipul, dar pot să pun pariu pe perechea mea preferată de chiloți că e roșie ca racul, că obrajii ei poartă culoarea roșiatică a trandafirilor. M-am aplecat și mai mult, având grijă să nu o strivesc sau să-i fur până și aerul, căci există o limită la cât de egoist pot să fiu. I-am șoptit în urechea dreaptă.
- Nu vreau să-ți dau drumul. Nu te las să-mi scapi!
Se mișcă o vreme, nefiind violentă, apoi se opri, ridicându-se pe vârfuri ca să ajungă mai bine la mine.
- Ai spus că vrei un motiv bun, nu?
- Da.
- Altfel nu-mi dai drumul.
- Niciodată!
- Un bătrân... spuse, c-o voce joasă, tremurândă.
- Un bătrân...?
- ... se uită insistent la noi!
Aproape că m-am topit. Inocența ei nu are limite, dar nici prostia mea în unele situații.
- Lasă-l să se uite. Poate că-și aduce aminte de soția lui sau vreo fostă iubire de se uită așa insistent în direcția noastră. Am lămurit-o, gândindu-mă că n-ar fii rău să văd ce reacție primesc de la ea dacă încerc să o necăjesc puțin. Sau...
- Sau ?
- Sau poate că e gelos și vrea să te țină numai pentru el.
- Poftim?! NU! ridică puțin tonul, iar eu i-am oferit un surâs.
Poate că ne-a fost sortit să ne întâlnim. Eu am suferit mult din pricina lui Kyoko, apoi ea din cauza sentimentelor neîmpătășite ale lui Shikamaru. Băiatul ăla e de treabă și de încredere, chiar foarte inteligent, doar că atunci când vine vorba de dragoste e praf. Cum să alegi o tipă precum Karin? Toată lumea știe că se dă în vânt după Sasuke și uneori și după mine. Deci, mă repet, cum să stai cu ea știind asta? Plus că nu e un observator bun când vine vorba de fete. Pun pariu că n-a înțeles niciodată sentimentele Sakurei, astfel că ele s-au risipit treptat, în momentul în care el a ales să se avânte în relația aceea dezavantajoasă cu roșcata. Cum se spune? „Pierderea lui, câștigul meu!”. Încă nu sunt sigur dacă Sakura mai simte ceva, fie el cât de mic pentru brunet, dar Shikamaru sigur nu o face. Din cauza asta l-am întrebat atunci și-am fost mulțumit de răspunsul lui. Era ce voiam. Dacă e vorba de Sasuke și dragostea lui mi-e mai ușor să-l îndepărtez, însă dacă apare Shikamaru gata să o recucerească pe fată, sunt în dezavantaj, căci l-a iubit odată și poate c-o mai face. Habar n-am. Totuși, tot ce pot să fac e să trăiesc în prezent, să o câștig în luptă dreaptă.
- Itachi! Încă se uită...
- Serios?
- Mhm... fă ceva! Te rog! Mă sperie bătrâneii obsedați de tinere.
Am aruncat-o în aer ca și cum ar cântări cât o pană, prinzând-o în brațe, îndemnând-o să-și pună mâinile pe după gâtul meu. Făcu întocmai, fără să pună vreo întrebare. O țineam ca pe o prințesă adevărată, ca în filme și-n vremurile îndepărtate, fiindcă sunt sigur că așa era.
- Ești gata?
- D-Da!
- Ține-te bine, pornim!
Încărcat cu energia dată de zâmbetul ei radiant, impecabil, am început să cutreier asemenea unui nebun pe aleea parcului, ocolind oamenii și alte obstacole în cale. Gențile noastre lipseau cu desăvârșire din peisaj, căci le uitasem pe acea bancă de lângă bătrânel, în goana noastră de a evada. Amândoi țipam și râdeam ca doi adolescenți. Ce adolescenți? Copii de-a dreptul! Și nici că mă plângeam. Cu ea mă pot comporta și arăta în adevărata mea „formă”. Nu trebuie să mă ascund la fel cum o fac de restul lumii, căci ochii ei verzi ca de pisică observă tot, gura micuță certându-mă când fac faze. Gură ce acum râdea acompaniată de a mea. Am ținut-o în brațe minute în șir, fugind și strigând din toate puterile, doar că la un moment dat ne-am întors de unde am plecat. Cum speram, gențile ne așteptau nevătămate fiind. Noroc! Toată lumea știe că sunt mulți hoți prin preajmă, dar se pare că cerul ne-a binecuvântat cu protecția lui. Astăzi cel puțin. Le-am luat într-o mână pe ambele, întorcându-mă cu fața la fata ce a reușit să mă readucă cu picioarele pe pământ. Făptura care mi-a trezit interesul, îngropându-mi trecutul dureros în cel mai murdar noroi ca să nu cumva să mai pun mâna pe el, să-l deschid și să mi se redeschidă rănile vechi.
- Ah, am văzut multe cupluri la viața mea, grăi o voce groasă de bărbat, dar voi doi sunteți ireali. Sunteți făcuți unul pentru altul.
Vinovatul fu bătrânul ce-o băgase în sperieți pe Sakura, cu ajutorul meu, evident. Fața îi era acoperită de riduri lăsate de însuși timpul, părul fiindu-i și el marcat de-un alb pur, pe când în ochii lui albaștri se putea observa sufletul veșnic tânăr. Pe acela nimeni n-a reușit să-l doboare și nici n-o să poată. I-am zâmbit sincer bărbatului, salutându-l politicos și mulțumindu-i pentru observația plăcută, apoi l-am lămurit că în realitate suntem numai prieteni. El îmi râse în față și-mi spusese că asta e pe moment, că lucrurile o să evolueze treptate, că trebuie să fiu tare. În sufletul meu o sămânță a speraței încolții.
- Crezi?

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Joi 13 Mar 2014, 20:06

Foarte frumos capitolul si multumesc ca m-ai anuntat sper sa aduci next-ul cat mai repede :-*

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Joi 13 Mar 2014, 21:02

Aww:3
A fost atât de drăguț capitolul:3
Deci, Itachi și Sakura nu sunt împreună?? Eu credeam că sunt împreună...viața mea a fost o minciună...
Mi-a plăcut capitolul și abia aștept să îl aduci pe următorul.
Ja nee!

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Joi 13 Mar 2014, 22:24

Ireal next.Vreau unul la fel de bun ca si capitol viitor,iar daca ar aparea capitole la acest fic cum apar la "incopmlet" ar fi foarte bine.Muuuuultumesc pt anunt si nici nu am ce spune de next.Este foarte bun si amuzant.Sa nu uiti sa postezi la acest fic,ca nu cumva sa ti-l inchida,sau macar daca iti inchid fic-ul sa nu uiti sa-i rogi pe moderatorii in genunchi sa-l redeschisa,de dragul meu. Repede next....te rooooooooooooooooooooooooog !!! !!! !!!
kiss

Sa nu uiti sa ma anunti

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Vin 14 Mar 2014, 07:28

Say what? Eu n-as baga in sprieti pe cineva astfel... abea astept continuarea! Ja ne!

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Lun 24 Mar 2014, 15:36

Awww ce dulsheee a fost capitolul acesta si sa sti ca ii inteleg reactia Sakurei si eu m-as speria daca un mos s-ar holba la mine dar ori cum capitolul e genialll deci sa aduci cit mai repede nextul bye bye happy

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Dum 06 Apr 2014, 22:52

Heeeei, heeei. Am revenit în forţă cu un nou capitol din - Eu sau fratele meu? - Am schimbat aşezarea în pagină şi fontul ca să vă fie mai uşor să citiţi. Sper să vă placă şi acesta ca şi cele anterioară şi, bineînţeles, aştept părerile voastre. Lectură plăcută! ^^

C. VII

Sakura:

Înainte să merg în străinătate, lucrurile se desfăşurau altfel. Misaki locuia împreună cu mine şi sora mea neîdemânatică, Hana. Casa era umplută cu zâmbete şi discuţiile nocture mă amuzau peste măsură. Misaki obişnuia să îşi bage în nas beţişoarele cu care, în mod normal, oamenii mănâncă sushi, iar eu şi Hana râdeam şi băteam cu palmele în masă până începeau să ne doară burţile. După şcoală îmi umpleam timpul cu învăţatul, şi chiar dacă mă simţeam a naibii de epuizată, serile îmi dădeau puterea de a continua, de a lupta pentru visele mele. Acum însă, fie şi că nu prea îmi place să recunosc asta, aflându-mă doar eu în casa aceea imensă, mă simt foarte singură, uneori neajutorată. Am aflat de la Hana că Misaki s-a îndrăgostit de un bărbat frumos şi înstărit. A plecat cu el şi nu se mai întoarce de grabă, cu toate că niciodată nu ne-a spus că are astfel de orientări. Oricum ar fii, încă îl privesc precum frăţiorul meu mai mare, şi Hana la fel. Amândouă sperăm că o să fie fericit şi împlinit din toate punctele de vedere alături de acel domn. Cât despre sora mea, ei bine, ea se străduieşte să iasă în faţa celorlalţi prin multă muncă. Sunt conştientă că nu m-am întors în oraş de prea mult timp, dar chiar şi aşa, mi-aş dori să îşi facă loc în agendă şi pentru mine. Un oftat prelung îmi păşi pe buzele întredeschise.
- Crezi? murmurul brunetului mă trezi, oarecum, din visare.
Destinul m-a îndepărtat de două persoane dragi mie, îngrijindu-se să primesc alta în schimb. Ştiu şi că l-am cunoscut datorită lui Sasuke, căci el nu putu să mă ia în ziua aceea de la aeroport şi că din întâmplare pură, Itachi avusese timp. De asemenea, l-am ţinut la mine acasă peste noapte din cauza orgoliului şi ca să îi fac în ciudă porcului ăluia, doar că, în seara aia sentimentul că cineva mă protejează şi mă face să mă simt liniştită din simpla sa prezenţă nu mă lăsase în pace. Ne-am întâlnit din întâmplare, l-am târât în cafeneaua de vizavi din întâmplare, i-am observat grijile din întâmplare şi tot din întâmplare m-am oferit să îl ajut să treacă peste. Totuşi, băiatul ăsta... avea... avea de gând să se dezbrace în faţa tuturor numai din simplul fapt că dorea să îi mai vorbesc şi să fim prieteni. Inconştient, mi-am dus mâinile la piept. Nu ştiu de ce, dar gestul lui m-a făcut să fiu fericită.
Privirea îmi pică pe chipul lui îngeresc. Zâmbea. Pot să bag mâna în foc fără să mă ard, atunci când jur că nu am mai văzut un zâmbet atât de dulce şi inocent. I-am ferit cu gesturi uşoare şi lente părul ce se încăpăţâna să îi cadă pe frunte. S-ar părea că e mult mai obosit decât lasă să se vadă, iar eu nu mă pot abţine să nu mă întreb ce visează şi ce a făcut noaptea trecută de a ajuns să doarmă în parc, în şezut, cu capul rezemat de umărul meu. E atât de dulce că aş putea să îl mănânc.
Încă nu pot să îmi imaginez ce femeie întreagă la minte i-ar da cu piciorul unui astfel de băiat. E grijuliu, simţit şi nu în ultimul rând, sufletist. Frumuseţea e ca un bonus, cu toate că uneori îi aduce neplăceri din cauza disperatelor. Sunt tare curioasă ce poveste de dragoste amară ascunde brunetul şi abea aştept să mi-o spună.
- Nu puteam să mă îndrăgostesc de tine? Şi tu de mine...
Cuvintele acelea reuşiră să mă cutremure la fel ca în seara în care mi le şopti. Într-adevăr, sunt sigură că fiind îndrăgostiţi unul de altul am beneficia de o iubire sinceră şi pură, împărtăşită. Nu ca şi în cazul meu cu Shikamaru sau în al lui cu a trădătoarei ăleia. Nu ştiu de ce, dar impresia că a fost trădat nu mă părăseşte nicidecum. Mi-am aşezat o palmă pe obrazul lui drept. El tresări surprins, parcă ars de simpla şi timida mea atingere, dar nu se trase. Rămase în aceeaşi poziţie fără ca măcar să se mişte, clipind ca să se obişnuiască cu lumina de afară.
- Doar visam? întrebă puţin dezamăgit, oftând.
Mi-am despărţit buzele cu gândul să spun ceva, orice, însă niciun cuvânt nu păşeau pe dânsele. Părea ca şi cum timpul a îngheţat, la fel şi imaginea brunetului cu o expresie uşor dezamăgită întipărită pe chip. Doar florile de cireş zburau libere în aer, lăsându-se purtate de briza uşoară de primăvară şi inima mea, pur şi simplu nu dorea să se oprească din tremurat. Dacă aş putea să îi stau alături pentru totdeauna m-aş simţi împlinită, doar dacă aş putea să îi vindec durerea interioară lăsată în urmă de fosta lui prietenă. Numai gânduri de acelaşi fel îmi colindau în voie mintea şi mă răpeau din cruda realitate. Şi chiar nu concep ideea de a-l răni pe acest băiat dulce şi bun la suflet.
- Îmi pare rău că am adormit. Somnul m-a răpit înainte să îmi dau seama de ce face, spuse, zâmbindu-mi amuzat.
Mi-am întors capul în direcţia opusă lui.
- Ştii...
- Ştiu că sunt un măgar că am adormit chiar dacă ţi-am spus să mergem în parc şi să ne distrăm, dar nu voiam să te supăr-
- A-Ascultă-mă!
Îi atrăsesem atenţia în totalitate. Îmbujorarea mea deveni dintr-odată insuportabilă.
- Ştiu că ne cunoaştem de puţin timp şi că ne aflăm amândoi în situaţii dificile, dar... am făcut o pauză în care mi-am adunat curajul necesar ca să îl privesc în ochi, dar... m-ai considera o ciudată dacă ţi-aş mărturisi că simt nevoia să te sărut?
- Eh?
Expresia lui şocată îmi confirmă faptul că am spus cea mai mare prostie posibilă. Ne cunoaştem de puţin timp, nu ştim mai nimic unul despre altul în afara faptului că amândoi am fost răniţi din motive diferite în dragoste, iar eu îi arunc în faţă din senin că vreau să îl sărut. Ce om normal ar face aşa ceva? O jenă inimaginabilă pusese stăpânire pe mine şi primul impuls fu să plec naibii mai repede de acolo. M-am ridicat şi am început să fug fără să mai ţin cont de faptul că mi-am lăsat geanta cu cărţile şi caietele pe bancă, lângă Itachi. În fond, pun pariu că o să îmi înapoieze lucrurile în ziua următoare la şcoală, asta dacă mai doreşte să aibă de aface cu o idioată ca mine. Stai, stai, stai. Mi-am pus speranţele în el. Asta nu înseamnă că mi-am lăsat inconştient, dar oarecum intenţionat, lucrurile acolo? Probabil ca să îl revăd o ultimă dată şi să îmi vorbească, înainte să înceapă să mă ignore. Când fugitul deveni prea epuizabil m-am oprit în faţa staţiei de taxi. Presupun că e mult mai bine să iau un taxi decât să alerg ca o nebună până acasă. Un lucru bun e că întotdeauna păstrez o anumită sumă de bani în buzunarele pantalonilor, asta în cazul în care îmi pierd geanta şi rămân fără portofel.
Am ajuns acasă în timp util, dar sentimentul de vinovăţie nu îmi dădea pace. Nu mi-am găsit liniştea nici afundându-mă cu nasul în cărţi interesante şi nici mâncând ca o maniacă, fiindcă gândul că brunetul ar înceta să mai vorbească cu mine mă nenorocea. În situaţia asta, am început să înţeleg de ce făcuse tam-tam-ul acela în clasă, deşi, cu ce gafă am făcut sunt sigură că o să renunţe la prietenia mea.
- Sunt o idioată...
Aşa au trecut orele şi s-a înserat. Am adormit cu lacrimi pe obraji, exact ca un copil mic aflat în suferinţă. M-am trezit în toiul nopţii din cauza unui anumit măgăruş brunet. Cine te sună la o aşa oră? Totuşi, nu am rezistat şi i-am răspuns.
- Sakura...
- De ce mă suni la ora asta? Ştii... oamenii obişnuiesc să doarmă! i-am spus, suspinând fără să vreau.
Patetic. Nici măcar nu ştiu să îmi ascund emoţiile.
- Sakura, tu plângi cumva?! întrebă prompt pe un ton îngrijorat, uşor ridicat, dar afectuos.
- N-nu! Ce te face să crezi asta?
- Ar trebui să bagi la cap odată pentru totdeauna că nu şti să minţi, făcu o pauză scurtă, apoi adăugă serios. În cinci minute sunt la tine. Ai grijă să rămâi trează până atunci.
În urma vocii lui, un sunet enervant mă anunţa că încheiase conversaţia. Ca să fiu sinceră, nici nu ştiu de ce i-am răspuns sau de ce îi pasă de mine, căci doar amintindu-mi felul în care ne certăm şi mă tratează, mă intrigă. Întotdeauna a făcut aşa. Se înţelege de minune cu toată lumea în afară de mine. Numai mie îmi aruncă cuvinte jignitoare, îmi pune porecle enervante, mă ceartă mereu şi mă ciufuleşte când are chef.
- Şi totuşi, întotdeauna a fost acolo pentru mine... Numai pentru mine.
Ecoul vocii mele răsună în întreaga casă, apoi o linişte apăsătoare se aşternu pretutindeni. M-am ridicat prompt de pe canapea şi-am fugit până la uşă, rămânând în faţa acesteia. Grăbeşte-te, Sasuke. Vino şi ceartă-mă aşa cum o faci tu de obicei.

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Dum 06 Apr 2014, 23:32

A fost super capitolul!!!! Genial pur si simplu! Mi-a placut la nebunie! Astept nerabdatoare continuarea! Ja ne!

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Lun 07 Apr 2014, 07:37

Te urasc!Uf...Nu credeam ca exista cineva care sa urasca mai mult ca mine,dar tu mi-ai dovedit ca exista.TU! Tu ma urasti...si ma urasti destul de mult!De ce?Ce ti-am facut eu ca sa te opresti din scris?De ce te-ai oprit?Trebuia sa scrii un capitol cat un bloc la cat ma faci sa astept.... Lasand gluma la oparte,next-ul a fost superb.Nu mi-as fi imaginat ca Sakura o sa-i spuna lui Itachi ca vrea sa-l sarute!Iti multumesc ca nu uiti niciodata sa ma anunti....Te rog sa pui next-ul foarte repede,in timp record.Chiar imi place fic-ul,ma surprinde mereu.Hai te pup si succes in continuare!

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Lun 07 Apr 2014, 14:08

Super.Imi place la nebunie capitolul si chiar mai facut curioasa de ce ii va zice Sasuke.Multumesc ca mai anuntat si adu cat mai repede nextul

Subiect: Re: Eu sau fratele meu? Lun 07 Apr 2014, 21:26

Arhh, de când așteptam next-ul. in love

Mersi de anunț^^
Nu pot să spun nimic, capitolul a fost așa de, de frumos.
Oh my, nu mă așteptam la Sakura să își exprime sentimentele față de Itachi. Dar la cât de frumos a vorbit despre el și eu aș fi făcut-oXD
Sasuke e surprinzător...asta e tot ce pot să spun. Cu el vorbea la telefon, nu?:)) Ei bine, orice ar face, Itachi o consolează mai bine₍ ὸ,ό₎▬☞. Nu neapărat în momentul ăsta, în general.
Chiar a fost un comentariu neinspirat, dar asta am vrut să exprim chiar dacă nu am făcut-o prea bine. Umplu spațiul.
Nu uita să mă anunți la next!^^
Ja nee!