Buna.
Draga mea,m-a uimit felul tau de a scrie,de a pune cuvintele pe hartie.Trebuie sa-ti marturisesc ca iti sunt foarte recunoscatoare pt ca mi-ai dat dat sansa sa cunosc si o alta latura a ta,o latura artistica.Imi place foarte mult cum scrii,cum faci descrierile si cum te implici in ceeea ce-ti face placere,cum iti ajuti personajele sa evolueze.
Sunt mandra ca te-am cunoscut,ca am citit ce-ai scris si ca m-ai facut partasa la o parte importanta a vietii tale!
Te pupicesc si Dumnezeu sa-ti calauzeasca degetelele si sa-ti lumineze mintea sa faci si alti oameni fericiti si mandrii ca te cunosc!


STEFANIA

Sfefania, m-ai facut sa plang. Aproape. Ma bucur nespus ca iti place! Si eu te pup!
Nee-chan, mersi pentru comm. Intotdeauna apreciez si tin cont de parerea ta, doar stii asta.
Fetita lu' mama, ma bucur ca-ti place!
Alte commuri? Nimic? Am doar trei cititori?
In fine, eu tot va pup!

Haide mai ce dumnezeu . Adica mai sunt doua luni pana la nunta si a mai aparut inca un copil . Deci eu nu am trecut pe la tine prin camera :)) ce naiba ?! sa nu imi spui ca daca mai lasi un comm mai apare un bebe . Trebuie sa discutam ...cred ca ma inseli iubi :><: si fikul e superb

Deci, capitol nou, dedicat surorii mele dragi, choco, pe care o ubesc mult!
Sper sa va placa si astept pareri! Va roooog...!



Capitolul 5



O raza jucausa se strecura pe pleoapele-i fine. Incerca cu greu sa le deschida, dar lumina orbitoare nu-i dadea pace. Se lupta o clipa cu ea inainte sa-si poata arata ochii de sticla. Se stramba putin in fata orologiului urias de aur ce domnea pe cerul senin, uitandu-se cu o privire banuitoare in jur. Camera in care se afla era foarte alba, cu accente de argintiu. Pe un perete erau insiruite ferestre imense, cu perdele din catifea albastru deschis. De cealalta parte, era o usa din marmura stralucitoare. In mijlocul incaperii se afla patul urias unde era intinsa. Avea asternuturi moi, care se asortau cu perdelele si covorul ce isi facea veacul pe podeaua de cristal.

Christine isi scutura putin capul. Regreta imediat acest lucru, caci o apuca o durere de cap sfasietoare. Suspina adanc.

„Unde Dumnezeu sunt?” se intreba incruntandu-si sprancenele negre. „Cum am ajuns aici? Nu-mi amintesc nimic...” Se dadu jos din pat si vru sa se indrepte catre fereastra ca sa priveasca afara, dar se impiedica de covor si cazu peste dulapul care se afla in colt. Ridicandu-se buimaca, blestema dulapul in toate felurile, bombanind, „Cine a pus dulapul in drum?!” Merse pana la usa, de data aceasta precaut, si o deschise incetisor de-un deget. Se uita atent pe coridorul gol si pasi afara, inchizand usa dupa ea. Ajunse silentios pana in holul de la intrare, acum cu amintirile de ieri proaspete in memorie.

Ceva stralucitor, pe care il omisese pana atunci, ii atrase atentia. Era un candelabru urias, din cristale in mai multe culori pastelate. Il studie vreme de cinci minute, asezandu-se exact sub monumentul multicolor.

„Hmmm... E mult prea colorat pentru mine!” exclama ea in gand.

Un zgomot asurzitor ii trezi pe locuitorii castelului. Rose si Will se repezira primii spre holul cel mare. In urma lor, erau oameni inarmati cu fel de fel de obiecte, de la polonice la lampile pe care le apucasera in fuga. Mai multi nu se putura abtine din ras, altii doar zambira ingaduitor. Scena din fata lor era mult prea amuzanta.

Pe tavan, unde ar fi trebuit sa fie un candelabru urias, era acum o mare gaura. Craiasa statea nemiscata in mijlocul holului, cu imensa lustra inconjurand-o. Era palida la fata si prietenii ei crezura ca o sa lesine din nou. Spre marea lor uimire, Christine izbucni intr-un ras amuzat, de trebui sa se sprijine de o bara a candelabrului ca sa nu cada. Abia se putu opri, dar si-asa lacrimi ii umezira ochii albastri. Se opinti si sari gratios peste maldarul de sticla sparta, cu un zambet multumit pe fata.

-Ce s-a intamplat aici? intreba Will incercand sa para calm si sa se opreasca si el din ras.
-Nu-mi placea chestia aia, ii raspunse Christine gesticuland spre fostul candelabru. Si a incercat sa ma omoare..., adauga razand.
-Dar ce faceai tu aici, asa devreme? o intreba nedumerita Rose.
-Ah, m-am plictisit si am venit in cercetare. Ma uitam la lustra asta si ma gandeam ca nu-i pe placul meu, cand a cazut dintr-odata. Intai covorul si acum asta...!
-Poftim?
-M-am impiedicat mai devreme de covor si am cazut..., ofta Craiasa.

Spectatorii radeau acum de-a binelea. Se alatura lor o clipa, inainte sa le spuna cu un aer de jignire falsa:

-Doua lucruri au incercat sa ma asasineze si voi radeti?!

Aceasta fraza scoase un raset colectiv de la camarazii ei. Christine zambi in felul ei misterios. „Ce bine e sa fii acasa!” se gandi cu o privire indepartata pe fata-i alba. Rose ii flutura o mana prin fata ochilor si bruneta izbuti sa se desprinda din starea de nostalgie. Se hotara ca era timpul sa le spuna tuturor ce se intamplase cu ea in acesti saisprezece ani. Ii era extrem de foame, asa ca o ruga pe bucatareasa sa pregateasca micul dejun. Era gata sa-si spuna povestea, dar cu stomacul plin. Cand auzi cererea rugatoare si putin sfioasa a Craiesei, bucatareasa sari in sus de bucurie si pleca dansand sa-i indeplineasca dorinta stapanei sale.

-Draga de Lola..., murmura bruneta putin amuzata.
-A fost foarte afectata de plecarea ta, ii zise Rose trista. Toti am fost. Ne-ai lipsit atat de mult...

Christine dadu din cap fara sa raspunda si porni spre dormitor pentru a se schimba. In urma ei, multe perechi de ochi o priveau admirativ, cu zambetul pe buze, multumind in sinea lor ca s-a intors acasa.


Multumesc ca ati citit! Va pup!

Nee-chan, pentru mine? Vai, aproape ca m-ai facut sa plang. Deci ce pot sa-ti spun in afara de faptul ca sunt mandra de surioara mea mai mare? Descrierea ta este de milioane ca de fiecare data, iar dialogul care nu prea este de fapt, este foarte frumos. Astept cu nerabdare nextul. Choco te pupaceste dulce de tot nee-chan!!!

Vai....ai pus next si eu deabia acum aflu ?
pai sunt deacord cu matusica ,imi place la nebunie si n-am ce comenta
astept next

P.S : si restu ' , haideti ma dati comm ca sa bage next

Doar trei cititori? Nu va place? Sa-mi spuneti, ca sa stiu daca scriu in continuare sau nu...
Pana atunci va pun urmatorul capitol.


Capitolul 6



Vantul batea puternic, nimicind totul in calea rafalelor puternice. Cerul, totdeauna cenusiu, parca era gata, gata sa zdrobeasca bietele fiinte asupra carora domnea. Nori si mai intunecati strabateau adancul abis al acoperisului lumii. Copacii nu mai aveau de mult frunze si stateau dezgoliti si uscati, cu putinele crengi aplecate. Casele rasfirate aveau o culoare stearsa, vanata, la fel ca oamenii ce locuiau in ele. Un turn inalt de zece metri, batut de ploi si crapat ici colo, salasluia plictisit peste intinderea molesita. Fermierii munceau fara spor, iar la usile caselor darapanate stateau femei si copii cu fete triste. Ochii lor pamantii tradau disperare, cerand insistent ajutor.

Deodata, se auzi un bubuit puternic si locuitorii, infricosati, se ascunsera pe unde putura. In satul sters de vreme patrunse un alai neobisnuit. In fata mergeau patru oameni ce purtau un tron urias pe care statea mandru un barbat inalt, slab si cu nasul usor coroiat. Ochii sai erau caprui, dar tradau o nuanta subtila de portocaliu, fiind acoperiti pe jumatate de parul negru si slinos. Purta haine cavaleresti de culoare inchisa.

Il urmau mai multi supusi care aveau fiecare in grija cate un prizonier. Fiecare dintre ei era legat cu lanturi invechite de metal la maini si la picioare, pe care le tarau cu un zgomot sfredelitor. In spatele lor se auzira un tipat si o exclamatie victorioasa si in secunda urmatoare, printre convoi se strecura o tanara bruneta, cu ochii mai albastri decat cerul senin, imbracata cu o rochie ponosita, care isi pierduse de mult culoarea alba, stralucitoare. Incaltata cu pantofi de cristal, care acum se uzasera si aratau a sticla zgariata, fata reusi sa inainteze zece metri, cand soldatii se dezmeticira si pornira dupa ea in frunte cu barbatul uscativ.

Injurand serios, evadata isi mari pasul si ajunse la un pod vechi. Barbatul o prinse din urma si o apuca de mana. Maraind, fata intelese ca alta cale de scapare nu are si reusi sa se desprinda din stransoarea lui pentru a se arunca in apa murdara a raului. Acesta nu era prea adanc si tanara reusi sa ajunga pe malul celalalt, departe de urmaritorii sai. Escalada rapid bolovanii de pe margine si o lua la sanatoasa spre padurea ce se distingea in zare.

In urma ei, barbatul o privea cu un ranjet pe fata.

-N-a scapat inca..., murmura el soldatilor sai.
-Domnule, cred ca stie si ea asta, interveni unul dintre ei.
-Liniste! urla stapanul infuriat. Ai lasat-o sa scape tocmai pe ea si mai si comentezi?!
-Nu, domnule...
-O vreau inapoi in lanturi pana la lasarea serii! le ordona incruntandu-se.

Intre timp, fata reusise sa intre in padure, dar inca nu rasufla usurata. Stia ca vor veni dupa ea. Alerga in continuare prin padure, pana ce ajunse la un intr-un alt sat, de unde se vedeau fumegand cosurile caselor. Se gandi ca poate aici va gasi ceva de mancare.

Dar pana sa apuce sa faca un pas, in spatele ei se auzira tropot de cai si voci nervoase. Ochii de sticla i se marira considerabil si panica ii cuprinse oasele. Se uita repede in jur si decise sa o ia la fuga din nou. Isi inchise pleoapele fine un moment, dar frica nu vroia sa dispara. Stia foarte bine ce ii vor face pentru aceasta incercare de a scapa. Caii erau din ce in ce mai aproape si un strigat o atentiona ca soldatii o vazusera. Nu isi daduse seama ca se vor misca atat de repede.

Pe un cal negru ca pana corbului calarea seful garzilor, care se apropia din ce in ce mai mult de tanara fugara. In cele din urma, o apuca strans de bratul drept si o opri. Aceasta se zbatu si incepu sa tipe, vrand sa scape de mana de fier ce o tinea captiva. In ciuda eforturilor sale, fata fu tarata inapoi la convoi si legata cu doua randuri de lanturi de plumb, grele si rezistente. Tanara isi opri strigatele si isi tinu capul sus.

-Nu o sa ramai viu pentru mult timp, Sirius, ii spuse barbatului cu o voce cristalina, dar plina de venin.
-De ce? O sa ma omori tu, Christine? ii sopti acesta inapoi zambind.

Multumesc ca ati citit!

In ciuda lipsei parerilor voastre, o sa va pun nextul! Sper sa va placa si sa primesc comentarii de la voi! Acest capitol ii este dedicat motanelului meu scump si dulcic, Felix!


Capitolul 7



Dupa o lunga calatorie, care paruse un veac intreg pentru Christine, alaiul ajunse in fata unui castel negru ca funinginea, care strajuia impunator peste un sat la fel de gri precum cel de dinainte. Tanara fu eliberata si incepu sa-si aline incheieturile abuzate, care o dureau ingrozitor. Dar nu avu timp de ragaz, caci Sirius o apuca din nou de mana si o trase dupa el inauntru.

Castelul era foarte vechi si plin de crapaturi prin care misunau fel de fel de paianjeni si insecte. Usa prin care intrasera cei doi scartaia sinistru. Era incadrata de patru coloane mari, din cristal negru. Podeaua de piatra rece era alunecoasa si acoperita de petice din covoare lungi, de culoare inchisa. Sirius strabatu mai multe coridoare si ajunse intr-o camera patratoasa, ce avea un aspect neglijent si in care se afla un tron mare din lespezi maronii. Cu toate ca intregul palat iti inspira intuneric, era foarte bine luminat de soarele ce patrundea sfios prin ferestrele imense si candelabrele pline de panze de paianjeni, care spre surprinderea Craiesei inca mai functionau.

Fusese obligata sa il urmeze pe Sirius si acum privea neincrezator si cu oarecare scepticism lanturile grele ce atarnau de unul dintre peretii incaperii. Observandu-i preocuparea, brunetul incepu sa rada cu rautate intiparita pe fata-i osoasa. Christine il fixa cu o privire agera, ce promitea razbunare, dar acesta nu o baga in seama. O vazuse de multe ori inainte, si cu toate ca il speriau de fiecare data acei ochi patrunzatori si atat de albastri, nu-i mai pasa. Incuie usa si se aseza pe tronul din mijlocul camerei, sprijinindu-se cu un aer autoritar si totodata plictisit de spatarul rece. Se uita la prizionera sa, dar curand isi muta privirea in alta parte. Ochii ei de sticla nu-i dadeau pace. Statura asa un minut, pana cand Sirius ofta adanc. Adevarul era ca nu-i venea sa creada ca o scapase din nou pe Craiasa. Stia ca acest lucru ii putea aduce mari probleme. Stapanilor nu le-ar fi placut inca o incercare de evadare din partea ei. Nu fusese prima, si cu siguranta nici ultima. Imparateasa gasea mereu o cale de scapare, cat de mica, doar sa fie libera pentru cateva ore.

Brunetul se freca la ochi obosit, tuguindu-si buzele strans si incercand sa gaseasca o solutie. In cele din urma, hotari ca nu are decat o singura varianta.

- Bine, printeso, ii spuse el Craiesei batjocoritor, ai doua variante: ori niciunul dintre noi nu mentioneaza acest incident nefericit, ori iti voi face viata un iad, puse accent pe ultimul cuvant, fiind sigur ca o va convinge sa-si tina gura.

Rasul amar al brunetei invalui sala tronului. Nu dura mult pana ce se opri, dar pastra pe chipu-i alb un zambet amuzat.

- Sirius, tu crezi ca m-am nascut ieri? ii raspunse cu acelasi ton pe care il folosise si el. Chiar crezi ca nu stiu ce mult te afecteaza micile mele planuri? La vederea expresiei fetei barbatului, Christine continua. Dar stiu! Stiu foarte bine! Nu-ti dai seama ca nu-mi pasa ce se va intampla cu mine? Sau cum ma vei pedepsi? Telul meu este sa scap de aici, chiar daca este ultimul lucru pe care il fac! vocea ei crescuse in intensitate si promitea adeverirea cuvintelor sale.

Sirius se ridica brusc si ii trase o palma peste fata. Craiasa nu paru surprinsa si nici ametita de forta loviturii. Inca mai purta zambetul ei misterios pe fata. Nuanta de portocaliu electrizant se intalni cu cea de albastru cristalin cand privirile lor se unira. Brunetul opri contactul viziual, lasandu-si privirea in jos si indepartandu-se incet catre usa inchisa. O descuie si iesi afara fara sa spuna un cuvant. In urma lui, Christine privi umbra ce se indeparta. Ofta adanc si se intoarse catre fereastra uriasa din mijloc. Se uita afara cu o usoara melancolie si cu regret in ochii sclipitori. Imprejurimile erau atat de mohorate, incat lumii nu-i mai pasa daca traieste sau nu.

Incepu sa ploua violent, fulgerele atingand furios pamantul. Tunete bubuiau din cand in cand, insotite de rafale puternice de vant. Produceau un zgomot asurzitor, lovind copacii ramasi in picioare si daramand casele mai vechi, in care se refugiasera locuitorii satului. Neputand sa mai priveasca scenariul infiorator si multumind ca nu se afla afara in frigul crancen, Imparateasa se intoarse cu fata spre camera posomorata. Acum norii si ceata acoperisera luminatorul ceresc si abia puteai distinge ceva in intuneric fara ajutorul candelabrului vechi. In ochii tristi ai brunetei aparu o perla argintie. Se strecura pe pometii albi ai tinerei, pana pe barbia delicata si cazu pe mana ce o astepta deschisa.

Deodata, pe coridor se auzira pasi si prin usa deschisa intra...


Va las in suspans si de data aceasta. Multumesc ca ati citit, va pup!

Deci mie imi place mult de tot.
Vreau nextul mami.
Te pup dulce si sa aduci nmextul repede.
Bye.

Vai ce frumos este cap acesta ,
mie imi place , deci n-am cuvinte sa-mi exprim uimirea
Te rog sa pui next , mami
Bye bye mother

Azi vine si nextul, care ii este dedicat lui Crystal pentru comentariul dat cand am inceput ficul. Am vrut sa astept pana acum, o sa vedeti voi de ce. Enjoy!


Capitolul 8


Prin usa deschisa intra o fetita, cu parul castaniu inchis si cu ochi foarte verzi. Scoase un sunet de uimire la vederea tinerei straine ce o privea cu interes, dar incepu curand sa surada in felul ei copilaros, atat de contagios, incat pe fata Craiesei aparu o urma de zambet. Fetita se apropie cu o oarecare sfiala.

- Buna ziua, domnisoara, ii spuse brunetei politicos.

Aceasta isi largi considerabil zambetul si se aseza in genunchi, pentru a fi la acelasi nivel cu vizitatoarea ei.

- Nu trebuie sa-mi spui domnisoara. Numele meu este Christine, ii facu cu ochiul jucaus. Tu cum te numesti?
- Maya! ii raspunse fetita numaidecat, incurajata de atentia binevoitoare ce o primea.
- Hmmm, Maya, ce nume frumos! o complimenta tanara Craiasa surazand.
- Eu am auzit de tine..., ii murmura fetita cu o privire inocenta.
- Da? Cum asa? o intreba Christine brusc interesata.
- Unchiul Sirius vorbea despre tine...

La auzul acestei afirmatii, Craiasa trebui sa se tina de marginea rece a ferestrei ca sa nu cada. Copilul acela atat de dulce era ruda cu el?! Dar oare de ce se mira? Ei i se intamplau numai lucruri ciudate. Isi pastra zambetul pe fata, cu toate ca inauntru gandea rapid urmatoarele miscari ce avea sa le faca. Nu vroia sa alarmeze fetita, dar daca se imprietenea cu ea, putea primi informatii pretioase. Spune-i egoista, dar vroia sa scape din locul acela cu orice pret! Isi promisese cu trei ani in urma, cand fusese adusa in vagauna aceasta pentru prima oara, ca va evada negresit si fara sa-i pese de consecinte.

Se hotara sa nu-i dea de banuit nimic fetitei, asa ca schimba subtil subiectul, intreband-o cati ani are. Afla ca aceasta implinise sase ani si avu placuta surpriza sa constate ca era deja considerata prietena sa. Un zambet triumfator aparu pe fata tinerei.

~ Si apoi? intrerupse Rose povestirea Imparatesei.
~ Ai rabdare! o dojeni aceasta. Eu si Maya am devenit prietene. Ne furisam prin castel pentru a ne intalni, Craiasa zambi amintindu-si de prietena ei. Si mai repede decat m-am asteptat, a venit ziua aceea. Ziua in care aveam sa ma razbun, sa castig libertatea pe care mi-o doream atat de mult... dar cu pretul pierderii unui prieten drag. Voi regreta toata viata ziua aceea, pentru ca m-a facut sa vad lumea cu alti ochi si sa inteleg ca unul trebuie sa se sacrifice ca celalalt sa supravietuiasca..., isi continua bruneta istorisirea.


In acea zi soarele stralucea bine dispus pe cerul albastru, lucru care nu se intamplase de mult timp si care prevestea, dupa parerea celor doua prietene care leneveau in gradina de trandafiri rosii, o zi minunata. Inconjurate de parfumul imbietor al florilor rosii ca sangele, Maya, care acum avea optsprezece ani, si Christine, care arata la fel de tanara ca in ziua in care se cunoscusera, admirau verdele crud al ierbii si sclipirea neobisnuita a soarelui. Sirius ii permisese Craiesei sa-si petreaca o parte din timp cu nepoata lui, la insistentele acesteia, bineinteles pazite de patru garzi bine antrenate. In decursul ultimilor ani, incercarile Imparatesei de a scapa se imputinasera si chiar incetasera la un moment dat.

Deodata, un fornait zgomotos si foarte familiar brunetei se auzi de la intrarea castelului. Cele doua tinere erau in picioare in urmatoarea secunda si se indreptau spre poarta mare de fier. In fata palatului ajuns in paragina, se aflau mai multi oameni, care incercau sa stapaneasca un cal alb, cu ochii de un argintiu patrunzator. Avea botul legat cu un ham metalic si doi sateni incercau sa-i puna o sa din piele visinie. Dar calul avea alta parere si nu statea locului. Dadea nervos din copite si fornaia amenintator, scotand aburi pe narile-i incretite de furie. Privirea-i inghetata se opri asupra Craiesei inmarmurite, ce il fixa cu o privire socata. Nechezand puternic, calul reusi sa scape un moment de locuitorii castelului si se napusti spre Christine, nebun de fericire ca o gasise. Mai, mai s-o dea jos, se mangaie pe langa trupul stapanei sale.

Inca surprinsa, aceasta sopti un singur cuvant:

- Crystal!...


Multumesc ca ati citit si sper ca v-a placut!

Mie imi place foarte mult.
Ma bucur ca ai pus nextul.
Vreau urmatorul next.
Pupici dulci.
Bye.

Ai pus next , yeeeeeey , i love love
sunt deacord cu Alle si matusa ii super tare
astept next ,

Ja ne

hey, am trecut si eu pe la ficul tau si vreau sa-ti spun ca-mi place foarte mult felul in care descri dar nu-mi place faptul ca dureaza atat de mult sa pui capitolul urmator... poate pui si tu nextu' weekendul asta...
Star iti trimite multi pupici!

V-am adus nextul... Sper sa va placa si astept parerile voastre.


Capitolul 9


Christine se gandi repede. Daca incaleca acum pe Crystal, avea o sansa de scapare. Era adevarat ca trebuia sa o lase pe Maya in urma, dar... Ii lua un moment sa se hotarasca si se urca rapid pe calul ce astepta nerabdator. Maya isi dadu seama imediat de intentiile prietenei ei si ii sopti stins un singur cuvant: "Du-te!" Craiasa incuviinta printr-o scurta miscare a capului si ii striga lui Crystal sa plece. Era deja la jumatatea drumului spre a doua poarta, singurul lucru ce o mai despartea de libertate, cand usa de la intrare se tranti si Sirius iesi furios, urmat de satenii ce il alarmasera imediat.

- Christine!!! urla barbatul nervos.

Craiasa isi continua drumul linistita, zambind, pana cand cuvintele pline de ura ale acestuia o intoarsera din drum instantaneu si ii stersera surasul de pe fata palida.

- Daca nu te intorci acum, iti promit ca prietena ta nu va vedea ziua de maine! tipa el catre Imparateasa ce se oprise abrupt.
- Sa nu indraznesti..., il ameninta aceasta, aruncandu-i o privire pe furis fetei ce isi privea socata unchiul.

Ochii de vultur ai Craiesei il fixara pe Sirius. Acesta inghiti cu greu, stiind ca bruneta ii promitea o moarte crancena daca se apropia de prietena ei. Maya era totusi nepoata lui, sange din sangele lui. Nu putea sa o omoare, dar prizoniera era pe cale sa scape si fata era singurul lucru ce o mai tinea aici. Se apropie incet de Maya, care incepuse sa se dea inapoi si cat mai aproape de Craiasa. Printr-o miscare agila, cutitul ruginit al lui Sirius atingea gatul delicat al fetei. Se auzi un marait inuman, ce trimitea fiori pe sira spinarii barbatului. Spectatorii se cutremurara, in timp ce Christine cobori din saua prietenului sau si se indrepta cu pasi marunti spre cei doi, provocandu-l din priviri pe Sirius.

- Nu, nu, nu te intoarce! ii striga Maya disperata. Craiasa dadu din cap in semn ca nu, asa ca fata continua: Nu intelegi? E singura ta sansa! Du-te! Du-te departe si nu te mai intoarce niciodata! Du-te!

In ochii de sticla albastra aparura doua margaritare ude. Christine isi inchise pleoapele, reflectand la decizia sa. O lacrima isi facu loc pe pometii brunetei, dar aceasta o sterse incapatanata. Ii arunca o privire plina de regret fetei, fiind sigura ca in alte circumstante ar fi ajutat-o pe prietena ei, si se intoarse incet spre Crystal, care o astepta pregatit. Maya vru sa rasufle usurata, dar nu apuca sa respire, caci lama subtire a cutitului ii strapunse pielea violent si fata isi dadu duhul pe loc.

Un urlet plin de disperare scapa printre buzele intredeschise ale Craiesei si mai multe lacrimi se imprastiara pe chipu-i alb. Furie ii cuprinse tot corpul, in timp ce ochii ii stralucira, iar pe fata fina, mai alba ca oricand, aparu un zambet diavolesc, ce-i etala caninii lungi de culoarea perlei. Arunca o insulta catre Sirius, ca taisul unei sulite. "Ticalosule..." fu auzit de toti supusii barbatului, cu toate ca bruneta il rostise incet. Vocea ii era plina de venin ucigator, ca in ziua in care o intalnise pe Maya si ii promisese unchiului ei ca se va razbuna negresit. Se apropie de Sirius, clocotind de manie si cu pumnii inclestati, inca maraind amenintator.

- Ti-ai sapat mormantul in momentul in care ai atins-o pe Maya! rosti Craiasa, mai inversunata ca niciodata.

Se avanta fara regret spre brunetul incremenit, care se uita cu mirare spre tanara infuriata. Folosindu-si cunostintele adunate sarguincios in tactica de razboi, Christine isi manevra corpul suplu si il ocoli pe acesta. In schimb, puse mana pe sabia unuia dintre strajerii adunati in fata castelului, inainte ca ei sa poata clipi. Sirius se dezmetici si incepu sa rada ragusit.

Ochii albastri ai Craiesei se ingustara, iar buzele sale se stransera dureros. Mana ei dreapta se inclesta pe manerul rece al sabiei. Deodata, porni un vant turbat, ce ii razvrati suvitele ca pana corbului. Cerul se intuneca, iar nori cenusii luara locul soarelui ce incalzise pamantul in acea dimineata. In intunericul abisal ce se asternuse peste lume, isi facu loc o lumina argintie, orbitoare, ce strapunse plapuma groasa. Fara sa se gandeasca, Imparateasa se apropie de misterioasa sclipire si o atinse. Bruneta se ridica indata de la sol, in timp ce lumina o invalui treptat. Lama uzata a sabiei ce o tinea in mana incepu sa straluceasca, rochia ponosita ce o purta isi recapata culoarea alba, pura, iar pe gatul tinerei aparu un pandantiv in forma de semiluna. Acum zambind fermecator, Craiasa isi ridica privirea de vultur. In secunda urmatoare, ataca...


Multumesc ca ati citit.

Prima la comm O da baby !
Deci n-am ce comenta ! Este uluitor , superb si astept next

Draga mea nee-chan, ajung si eu pe la ficul tau. Sa incepem:

Descriere: ar trebui sa stii deja ca este foarte frumoasa, mai ales cea sentimentala. Imi place cum descrii, tine-o tot asa.

Dialog: ai avut cateva replici, insa mie nu mi s-au parut seci, au fost puse acolo unde trebuia.

Actiune: se desfasoara lent, asa cum trebuie si nu este grabita.

Estetica: imi place ca lasi loc liber intre descriere si dialog, se citeste foarte usor.

Greseli de tastare/ortografie: eu una nu am vazut.

Cam atat am avut eu de spus. Astept cu nerabdare nextul, asa ca spor la scris. Choco te pupaceste dulce de tot!!!

Christine!!!
Cand ai de gand sa postezi nextu?
zau, ma supar daca nu postezi mai repede... capitolul acesta este foarte frumos dar il vreau pe urmatorul!
Spor la idei si la tastat!
Lucky iti trimite multi pupici!

Mda, deci m-am hotarat sa ma chinui si sa scriu nextul, ca vad ca inspiratia e in vacanta. Deci, m-am chinuit tare mult, sa nu va aud ca nu va place! Si vreau comm-uri, inteles? Eh, glumesc si eu.
Lectura placuta.


Capitolul 10


Se napusti spre barbatul inmarmurit. In ochii portocalii ai acestuia, din care sclipirea electrizanta disparuse, se putea citi clar teama covarsitoare ce o simtea. Realizand ca avea numai cateva minute de trait, poate chiar secunde, Sirius privi cu oroare trupul lipsit de viata al nepoatei sale. De ce n-o lasase pe Craiasa sa scape? Maya ar fi fost acolo, langa el...

Si apoi se simti liber, gandind ca va plati pentru toate crimele pe care le savarsise. Poate ca moartea nu era un lucru atat de rau. Sufletul sau va primi alinare si va uita de toate greutatile vietii. Si totusi, daca nu era asa? Daca va nimeri intr-un abis etern, plin de suferinta?

Lama ascutita a sabiei ii intrerupse subit gandurile. Christine ezitase sa o atinga de gatul brunetului. Intr-un moment de tacere tainica, ochi albastri, cristalini, se intalnira cu ochi portocalii, in care se intrezarea o urma de speranta. Craiasa isi musca buza enervata. Un firisor subtire, rosiatic, i se prelinse pe barbia palida. Mana-i tremuranda se oprise exact la timp ca sa-l crute pe Sirius. Insa o intrebare atat de simpla si totusi atat de misterioasa ii suna ca un ecou in minte: de ce? Nu putea intelege de ce se oprise cand era asa de aproape de razbunarea ce o ravnea de ani intregi. Avea sa regrete toata viata acea mica ezitare, caci in timp ce Imparateasa statea impietrita, gandindu-se ce sa faca, Sirius se avanta spre unul dintre cai. Clipe mai tarziu, in zare se puteau distinge siluetele celor doi fugari.

Inchizand ochi si punandu-si sabia inapoi in teaca, Christine ofta prelung. Inca uimita de usurinta cu care il lasase pe brunet sa scape, tanara se indrepta agale spre Crystal, care o privea cu mila evidenta in ochii sai argintii. Odata ce stapana sa urcase in sa, porni fornaind spre soarele ce se pregatea sa apuna. Purpuriu misterios se intercalase cu un frumos auriu, creand un peisaj desprins parca din basme. Nori pufosi se adunasera in jurul sferei de foc, formand o bariera albicioasa.

Diamante innegurate incepura sa cada din cer, spargandu-se nemilos de chipul ingandurat, melancolic, al tinerei Craiese. Privirea-i nu mai era indrazneata, ci statea cu capul aplecat, uitandu-se nepasator la pietrisul ud. Ochii ei albastri isi pierdusera stralucirea mirifica si erau acum plini de picaturi ca de margaritar. Pe chipul parca impietrit se putea citi disperarea, in timp ce aceeasi intrebare blestemata ii rasuna in minte. Pentru ce se oprise, cand era asa de aproape? Totusi ezitase, si acum parca lumea ei se prabusea incet, incet, incat sa simta durerea si mai crunt, mai adanc. Hoinari asa ore intregi, pierzand drumul pe care venise si nestiind pe unde trebuia sa o apuce. Dimineata fusese atat de incantatoare, dar ziua se terminase ingrozitor. E chiar uimitor cat de usor poti sa pierzi controlul si sa uiti ca mai exista inca speranta.

In cele din urma, Craiasa se opri intr-o pajiste si il lasa pe Crystal sa bea apa din paraul ce strabatea campia de smarald. Iarba de un verde crud se inaltase mandra spre stelele neobosite. Chiar daca noaptea pusese stapanire peste lume, cerul parea senin si parca zambea vesel. Silueta subtire a Imparatesei se aseza anemic pe pamantul rece. Cu mana dreapta inclestata pe manerul sabiei, iar cu pumnul stang strangand mantia rochiei albe ce o purta, privea deznadajduita peisajul intunecat. Isi sprijinise capul de genunchi si pleoapele ii cadeau din ce in ce mai greu peste ochii obositi. Crystal se apropie incet de stapana sa si se aseza langa ea, in asa fel incat sa ii cuprinda trupul firav intr-al lui si coama bogata sa-i tina de cald.

La cativa kilometri de pajiste, era asezat un sat, acum adormit. Insa galopul furios al unui cal ii trezise pe doi dintre strajeri, care incepura sa se uite dupa strainul ce strapunsese linistea adanca. Isi luara cu ei arcuri de vanatoare si se avantara in paduricea pe unde patrunse calul. Dupa multe cautari, cei doi ajunsera intr-o pajiste, unde in iarba uda dormea un frumos cal alb, cu coama argintie. Cand se apropiara de minunata creatura, observara ca pazea o tanara cu parul negru si cu pielea foarte palida. Trasaturile ei mirifice se odihneau fara griji, si astfel bruneta parea un inger adormit. Unul dintre strajeri o lua in brate, in timp ce celalalt se chinui sa-l trezeasca pe insotitorul patruped, care vazand ca stapana ii fusese luata de straini, incepu sa necheze amenintator. Insa acestia il linistira cat de cat si ii dusera pe amandoi in sat.

Soarele se ivi bine-dispus de sub pacla de nori ce se asternuse. Raze jucause se perindau prin aerul curat, incalzind pamantul. Una dintre ele patrunse in casa unde era asezata Christine si o facu pe aceasta sa-si deschida ochii albastri. Se ridica si observa cu mirare ca locul in care se afla nu era pajistea luminata de luna. In clipa aceea pe usa intra...



Pentru prima oara, nu mi-am corectat capitolul, asa ca imi cer scuze pentru eventualele greseli. Astept parerea voastra! Si va pup!

ai dat next si eu abia acum vad?oricum e chiar interesant si vad ca te pricepi la descrieree dar mai lucreaza putin la actiune....si capitolu e grozav!!!abia astept nextu!