Mulţumesc tuturor pentru comentarii :*. Am adus capitol nou, spor la citit!

     Capitolul 4(centrat)

    - Repetă. ,(aici ai două semne de punctuație, lasă numai vrigula) a ridicat vocea, semn că vorbele mele îi iritase(de vreme ce subiectul este la plural, predicatul este iritaseră) orgoliul masculin şi stupid.
    - Şi dacă nu vreau?,(din nou două semne de punctuație) zâmbisem, gestul meu accentuând starea sa spirituală. Maxilarul său se crispă, mâna lui trăgând în sus de podoaba mea capilară, în timp ce cealaltă se izbea des de obrazul meu stâng.
    Gaara se pare că nu îndraznise să mă urmeze. Poate îi era frică, având în vedere cartierul în care ne situam. Credeam că un băbrat ca el este mai curajos de atât. Dar se pare că mă înşelasem. Şi totuşi, dacă nu era acesta motivul? Nu, mă minţeam singură. Nu avea cum să fie altceva.
    Palma omului continuă să se lovească de chipul meu,(fără virgulă) de nenumărate ori, articolul vestimentar ce îl purtam,(fără virgulă) fiind ridicat de unul din ceilalţi tipi, (fără virgulă) ce rânjea diabolic. Câteva icneturi(pluralul corect este icnete) se risipeau din gura mea(nu înțeleg de ce ai ales acest verb pentru a spune asta), firicele incandescente(incandescente? Sakura e un licurici sau un mutant și nu știam eu?) de sânge strecurându-se prin crăpătura realizată pe faţa(față, deci nearticulat. Apropo, ciudat mod de a descrie o rană). O voce se auzi din colţul opus nouă, ea fiind ascunsă în întuneric. Glasul acela masculin inspira stăpânire de sine, cuvintele clar însiruite dându-ţi mici fiori de gheaţă:
    - Dă-i drumul şi dispari.,(fără două semne de punctuație) bărbatul îmi eliberă podoaba capilară din strânsoare,(fără virgulă înainte de și) şi o luă la fugă. Persoana misterioasă facu un pas în faţă, acum reuşind să disting câteva trăsături ale băiatului. O siluetă masivă, cu o statură pe măsură, ochii lui negrii strălucind în lumina lunii(în construcția asta nu ai niciun predicat, pune unul). Stătea cu o mână în şold, privindu-mă, fără a trăda vreo idee sau un gând. Se mai scrută preţ de câteva secunde la mine, timp în care încercam să-mi dau seama cine este, după care rosti nonşalant:
    - Nu ştiai că fetele ca tine dacă umblă noaptea pe aici, riscă să păţească ceva? (aici topica este aiurea, reformulează)
    - Nu, aveam nevoie de tine să-mi clarifici asta.,(fără două semne de punctuație) am trântit eu ironic.
    - Eşti şi enervantă pe lângă că eşti proastă.,(fără două semne de punctuație, am ajuns în punctul în care dau copy-paste acestei explicații) a spus-o atât de degajat, nepăsându-i de nervii ce mi-i provocase. Mă încruntasem , ca mai apoi,(structura asta nu trebuie separat prin virgule) să rămân uimită de continuarea acestuia. – Pleacă, şi data viitoare dacă te mai plimbi pe aici aşa îmbrăcată şi singură, următorul care va încerca să te violeze, probabil voi fi eu. ,(fără două semne de punctuație) mi-am întredeschis gura, voind să-i replic şi eu ceva usturător, dar mi-am dat seama că aş da dovadă de prostie, nesimţire,(fără virgulă) şi mi-aş face rău singură.(Ai uitat de alineat)  M-am ridicat repede, aranjând rochia ce o purtam, auzind de la el doar un „ ne mai vedem”. Am luat-o la goană spre cea mai apropiată staţie de taxiuri, încercând pe cât de mult posibil să nu mai dau de alte belele.
Reflectam la noaptea aceasta. În mintea mea, gândurile-mi zbierau, făcându-mă să mă simt ca o fiară, tot ce părea odată simplu, acum devenea complicat.(puteai despărți această frază în alte două si ar fi sunat mai bine) Mereu îmi repetam că viaţa îţi era dată să o trăieşti, dar de la moartea mamei, tratam această existenţă ca pe o supravieţuire într-o junglă plină de capcane, unde regula principală era: „ fiecare pe cont propriu”.
    M-am urcat în taxiu(taxi), dând adresa străzii unde se situa blocul. Taximetristul se ghidă după coordonatele mele, ducându-mă la destinaţie. Nu mai aveam nici un ban. Tot ce căpătasem, îi dădusem fetei cu ochii invar de la restaurant. Deodată, în drum îl văzusem pe băiatul copilăriei mele. Blondul cu zâmbetul încurajator pe buze,(fără virgulă) ce mi-a fost mereu alături. Am ieşit din maşină repede, punându-mă în calea băiatului. Acesta se delecta cu o ţigară fină şi muzică în căşti. În momentul în care mi-am poziţionat trupul în faţa lui, a tresărit uşor, coroana sa dentară dezvăluindu-se de sub buzele-i cărnoase, trandafirii. Ochii  senini ca cerul vara,(fără virgulă între subiect și predicat) luceau la vederea mea, corpul acestuia făcând mişcări incontrolabil de rapide, în următoarea clipă fiind pe sus în braţele blondului, râzând amândoi. M-a coborât înapoi la pământ, ca mai apoi, cerându-mi să-mi împrumute bani. Am plătit taxiul şi m-am îndreptat cu acesta spre parc:(cred că aici ar fi fost mai potrivit un punct)
   - De când nu te-am mai văzut, Sakura!, a exclamat el cu o tentă de fericire în canon.(dacă Naruto nu este cumva un preot, atunci nici nu mai gândi să folosești structura asta)
   - Da, s-au întâmplat multe de când nu ne-am mai întâlnit.,(fără două semne de punctuație) afirmasem cu o voce stinsă, privirea mea fiind într-un abis.
   - Îmi amintesc şi acum acele vremuri în care ne jucam împreună în acelaşi parc în care ne aflăm. Parcă era ieri.,(fără două semne de punctuație) spuse băiatul entuziasmat, la ultima propoziţie tristeţea acapărând cuvintele eliberate din gura acestuia. L-am privit în ochi, încercând oarecum să-l readuc la realitate pe blondin:
   - Îţi amintesc că limbile ceasului au un singur sens, Naruto. Timpul trece. ,(fără două semne de punctuație) a zâmbit scurt, realizând că am dreptate.(aici trebuia să pui alineat)
   - Dar cu tine ce e? Eşti mai tristă decât de-obicei. ,(fără două semne de punctuație) a schimbat subiectul. Observase că dispoziţia mea nu era una strălucită.
   - Pur şi simplu mă gândesc la tot ce s-a întâmplat. Cu mama, cu tata, cu ceea am fost eu şi ceea ce am ajuns(asta nu este altă frază). Mă simt de parcă aş fi într-un iad,(fără virgulă) în care persoanele cele mai importante luptă din răsputeri pentru exterminarea mea. Nu înţeleg cu ce am greşit să merit toate acestea.,(fără două semne de punctuație) mâna    tipului ateriză încet pe umărul meu, zâmbetul său răsărind pentru a mia oară pe chipul rozaliu.
   - Nu căuta motiv pentru lucrurile ce ţi se întâmplă. Durerea ce îţi este dată azi, îţi va da putere mâine. Doar luptă în continuare, fără să depinzi de cineva. ,(fără două semne de punctuație) vorbele sale erau ca o speranţă pentru mine. O flacără ce răsări în întunericul din mintea mea, datorat gândurilor negre. Mă simţeam de parcă în creier am soare, dar în inimă îmi plouă(m-ai lăsat fără cuvinte...). Credeam în cuvintele sale, iar acestea îmi luminau gândurile, dar durerea mea nu putea fi risipită doar cu nişte vorbe dulci. I-am zâmbit firav, punând mâna peste a sa.
   - Mulţumesc, Naruto.,(fără două semne de punctuație) am zis cu ochii în lacrimi, amintirile din acele vremuri frumoase năvălind peste mine, împreună cu o avalanşă de sentimente. Îmi aminteam cum ne jucam în groapa de nisip din parc, cum blondinul îmi rupea flori şi mi le dăruia, ochii săi mari şi albaştrii find(fiind) plini de speranţe. Speranţe cu privire la noi doi, la un viitor împreună. Îmi aminteam cum am mers împreună cu mama şi cu el în prima zi de şcoală şi cum a încasat bătaie de la cel mai popular băiat din liceu doar pentru că eu am gură mare, şi ca să nu-mi iau eu ceomăgeală(drăguță exprimare, n-am ce zice), s-a băgat în faţa mea. Îl priveam absentă, meditând la dezvoltarea mentală şi fizică a băiatului. Din puştiul aiurit, împiedicat şi slab, a ajuns un tip înalt, frumos, deştept şi sensibil. Era ca un frate mai mare. Mi-a întrerupt înşiruirea de confesiuni(confesiuni către cine? Are un alter ego?), devenind ciudat faptul că îl priveam de ceva timp:(mai bun era un punct)
   - Am ceva pe faţă?, spusese el mişcând mâna pe toată suprafaţa chipului.
   - Da. Doi ochi mari şi încrezători.,(fără două semne de punctuație) am spus eu, privirea băiatului radiind la auzul voroavelor(acesta este un arhaism, dacă ai început cu un limbaj modern continuă cu acesta) mele.
   Am stat cu blondul până dimineaţă, când am decis să plecăm acasă,(fără virgulă) şi să ne vedem la prânz. Am părăsit parcul, intrând în bloc. Când am ajuns în faţa uşii, am rămas încremenită.