Chapter 10: Sub clar de luna [ Part. II]

Sarutul acesta, este unul pasional, sau ... e doar o dorinta arzatoare de a ma avea pentru o noapte si atat ? Ma iubeste pentru ce sunt eu, sau pentru trupul meu ? De unde stiu ca ma iubeste ? Sunt asa o copila. El este mult mai batran decat mine si probabil isi cauta alinarea in sufletul meu pur, dar nu-l voi lasa. Astfel ca, ma retrag din bratele lui, si ma las usoara, ca apa sa ma duca la suprafata sa. Incep sa dau din maini si din picioare, dar tot ce-mi iese, este sa innot exact ca un catelus mic si neajutorat. Asa ma chinui pana ce ajung la mal.

Odata ajunsa, ma bucur ca am pamantul sub picioare, incepand sa alerg in intunericul padurii din apropiere.Inconjurata de animale nocturne, de sunete a caror sursa nu-mi este cunoscuta, ma indrept catre necunoscut. Nu stiu unde vreau sa ajung, stiu doar ca trebuie sa fug, sa ma retrag, sa nu ma las prada unui sarut fals. Alergand de zor, simt cu piciorul mi se izbeste de ceva, cazand ca secerata la pamant. Impactul a fost dur, iar piciorul cred ca mi-a fost fracturat, sau poate, doar asa il simt eu.

Usor, usor, amortesc in noapte, si simt cu moartea ma napadeste. Simt cu animalele se strang in jurul meu, si se uita cu dispret, asteptand sa-mi dau duhul, iar apoi, printre ele isi fac aparitia doi ochi rosiatici, care se uita cu o ura indescriptibila, care ma mananca pe interior. Pleopele mele, care cu putin timp in urma, clipeau mai repede decat viteza luminii, acum stau lipite una de alta, si-mi dezvaluie o alta lume, o lume alba, pura. Oare, am murit ? Nu, nu inca. Poate .... o sa apara un print, care-mi va lua acest sentiment de singuratate si de ... moarte.

Se aude un trosnet, apoi un urlet profund, ca de lup. Probabil, o sa mor sfasiata de dintii bine asutiti ai animalelor salbatice. Inca un trosnet se aude brusc, apoi din cauza ecoului, pare ca a fost inregistrat si repus pe acest fundal macabru. Din inaltul innourat, incep sa cada lacrimi a sute de ingeri. Apoi, o lumina instantanee, parca-mi ajunge si-n creier, facandu-ma sa-mi deschid ochii. Pleopele, mai grele ca niciodata, se desprind, iar verzeala ochilor mei, se oglindeste in cele doua flacari ale iadului, ce ma privesc acum, neincetat.

Se uita la mine, nu asa cum imi imaginam. Ma priveste cu mila, cu dorinta de a ma ajuta, dar de ce nu o face ? De ce nu ma ridica ? Zambeste. Un zambet sincer, care ma bucura, ma face mai puternica. Apoi surade, si sfarseste prin a rade.
- Ce prostuta esti.
Apoi ma ia in bratele sale si-mi acorda inca un sarut.
Pare, ireal. E frumos. Dar oare e corect ? E bine ca m-am indragostit de unul mai batran decat mine ? Sau dragostea nu are varsta ? Nu, nu cred are. Probabil si el ma iubeste, iar daca nu o face, o sa realizez ca am fost o proasta.

"Printul meu" ma ia in bratele sale precum o mireasa, si incepe sa paseasca prin aceasta ploaie abundenta. Deja ma simt mai bine. Ma simt in siguranta, poate, si sentimentul de iubire s-a infiripat in inima mea, si-mi da senzatia ca acum face si el lucrurile cu mai multa dragoste. Imi inchid ochii, si-mi las capul pe pieptul sau. Acum, simt doar mica zgaltaiala.

Peste putin timp, picaturile de ploaie, nu se mai simt, dar sunetul ei este inca prezent. Imi deschid ochii, si observ ca suntem intr-o pestera. Cred ca aici vom sta pana cand ploaia va inceta.


Sper ca va placut