Am adus un nou fic, sper sa va placa Daca v-am creat putin confuzie, va voi lamuri in urmatoarele capitole. Daca am vreo greseala, imi pare foarte, foarte rau, o sa intru maine sa il corectez. Acum chiar nu am timp, e 5 dimineata, nu am dormit deloc si nici nu o sa o fac Trebuie sa plec undeva peste o ora si nu mai am timp, nici macar nu stiu ce titlu sa pun :|

Don't say goodbye, my love!


-Capitolul 1-

“I have died everyday waiting for you, Darling don't be afraid I have loved you
For a thousand years, I'll love you for a thousand years… “

Sakura’s Point of View

Deschid usa si pasesc cu aceeasi teama inauntru. Nu mai trecusem de mult pe aici, nu de cand am aflat ca nu o sa mai am vreun motiv sa vin. Pentru prima data in atatea luni, am avut curajul sa intru in camera. Era apartamenul lui, chiar daca nu aveam niciun drept sa il am in posesie pentru ca nu eram casatoriti, a facut in asa fel incat sa imi apartina daca ceva rau i se intampla, si asa a fost. Toate dovezile care imi confirma ca a fost real, sunt in locul asta. De ce a trebuit sa plece si sa ma lase singura? De ce l-au luat de langa mine?

Scot din buzunarul paltonului maroniu, lung, o poza cu el, singura poza care ii placea. Era mai mult un portret. Parul negru era rebel, ciufulit. Avea o nuanta aparte, la soare capata o tenta de albastru. Ochii, ca si parul, erau de un negru intunecat, care nu exprima nimic, dar te puteau face sa te pierzi in ei atat de usor. Nu parea nici suparat, nici fericit, aceeasi stare neutra. Atat de frumos, iar eu… Niciodata nu am stiut ce a vazut la mine. Nu aveam nici bani, nici o frumusete ca a lui… nu aveam nimic, eram patetica. Cu toate astea, a reusit sa ma iubeasca, chiar daca nu eram singura care il dorea. Mai erau atat de multe fete, unele ireal de frumoase.

Multi il judecau. Era considerat un baiat de bani gata, care era incapabil sa ofere afectiune. Credeau ca se gandeste numai la el, ca uraste pe toata lumea. Nimic nu era adevarat, odata ce am ajuns sa il cunosc, m-am indragostit imediat. Se purta frumos, chiar daca uneori era mai retras. Mereu ma asculta pe mine, numai eu vorbeam, lui ii placea sa asculte. Pentru mine, era un inger, ingerul meu. Mai aveam atatea sa ii spun, dar nu am apucat. Inainte sa plece, am vrut sa ii dau vestea, era ceva important. Cu cateva secunde inainte sa deschid gura, am facut o greseala, m-am razgandit. I-am spus ca o sa afle cand se intoarce, insa nu a mai venit acea zi.

Nu stiu de ce m-am temut, poate de reactia lui. Inca ma doare ca nu am impartasit cu el, avea tot dreptul din lume. Numai eu sunt vinovata, din cauza mea, a murit fara sa stie ca urma sa fie tata. Las privirea in jos, iar mana dreapta o pun incet pe burta. Era mare, doar trecuse sase luni. Inca de atunci, ma intreb in fiecare zi daca lucururile ar fi fost diferite daca nu taceam, asa avea un motiv bun sa se intoarca. Il iubesc atat de mult, nu pot accepta moartea lui, nu pot trai fara el. In tot acest timp, singurul motiv pentru care nu m-am desprins de viata, a fost copilul nostru.

Ii scot din dulap o camasa, pe care o imbrac in locul paltonului. Il simteam mai aproape ca niciodata, eram invaluita de mirosul lui. Plangeam, nu o mai facusem de ieri. Nu stiu daca a trecut macar o zi in care sa nu vars lacrimi, macar o zi in care sa nu imi fie dor de el din ce in ce mai mult. In mai multe seri, il vedeam. Doar o iluzie, un moment care schimba totul. Imi era frica sa ma ridic si sa il ating, credeam ca o sa dispara, de aceea nu am incercat niciodata. Poate era din cauza oboselii sau a lipsei somnului, poate am inceput sa o iau razna, dar acele secunde in care aparea in fata mea, erau de nepretuit.

- Imi este atat de dor de tine, Sasuke. Intoarce-te la mine, te rog. Avem nevoie de tine, cum o sa ii spun copilului nostru ca tatal sau a murit? Trebuie sa te intorci... tu nu poti fi mort, nu, e imposibil... te rog...

Chiar si acum, de fiecare data cand aud sau vad o usa care se deschide, ma rog sa fie el, sa imi spuna ca totul a fost o greseala si ca este bine. Nu i-am vazut corpul fara viata, nu am apucat sa imi iau ramas bun, poate asta e motivul pentru care mai am speranta ca o sa se intoarca. Din cate stiu, a murit in misiune, nu l-au adus acasa, nici macar nu a avut parte de o inmormantare. Simt o mana pe umar, ceea ce ma face sa tresar. Nimeni nu stia ca sunt aici. Imi indrept privirea catre persoana respectiva, era mama lui Sasuke. Semanau atat de mult, o asemanare izbitoare, oare asa o sa semene si copilul nostru cu el? Nu vreau sa ia nimic de la mine, vreau sa aiba totul de la Sasuke.

La inceput, mama sa nu m-a suportat, credea ca m-am apropiat de el pentru bani, avand in vedere ca eu nu aveam nici macar unde sa locuiesc, dar pe parcurs, Mikoto s-a atasat de mine, iar eu de ea. Probabil vroia sa isi faca fiul fericit, il iubea pe Sasuke, nu mai vazusem pana acum o iubire materna atat de puternica. Las privirea in jos si incerc sa ascund poza, stiam ca o va durea mai tare daca o sa o vada. Moartea lui a afectat-o foarte mult. A slabit, se imbraca numai in negru, nu mai e aceeasi femeie puternica, e mereu cu moralul la pamant.

- Si mie imi lipseste, spune in timp ce imi ia poza din mana. Stii, cu o zi inainte de plecare, a venit la mine. Era suparat pentru ca te lasa din nou singura, Dumnezeu stie pentru cat timp. Mi-a dat o scrisoare pe care trebuia sa ti-o dau daca treceau trei luni si el nu aparea. Imi pare rau ca nu am facut-o pana acum, dar inca speram ca baiatul meu sa intre pe usa in orice clipa. Durerea i se citea in voce, stia prin ce trec, ea este singura care ma intelege.

Imi inmaneaza plicul alb si iese pe usa. Imi simteam inima zbatandu-se in piept. Un zambet imi apare pe chip cand ii vad scrisul, pana si caligrafia era perfecta. Eu am un scris urat, neingrijit. E mai bun ca mine in toate felurile posibile, dar cand venea vorba de exprimarea sentimentelor, ii era atat de greu, era singurul lucru de care se temea. Spunea ca nu se pricepe la vorbe, insa nu il credeam niciodata. Aveam impresia ca ii este rusine, poate asa era. Cu degetele tremurande, desfac usor plicul si scot o foaie alba, impaturita. Cu fiecare secunda care trecea, imi doream si mai mult sa vad continutul. Imi era frica sa trag tare de hartie, nu vroiam sa o rup, era scrisa de el, de Sasuke al meu.

Buna Liss!

Deci.... Nu stiu cu ce sa incep... Nu stiu ce sa spun..... Nu stiu daca mai e ceva de zis....
Hmm... Presupun ca nu ar fi un lucru nou daca ti-as spune ca ai un fic F-A-B-U-L-O-S!
Ce scria in plic? Doamneeeee, ma sinucid! Te rooooggg spune ce scria sau adune repede next-ul pentru ca eu una, nu mai pot astepta nici 5 minute.
Cand il postezi, te rog dulke ca o savarina sa ma anunti si pe mine.
Nici nu stiu ce sa mai spun, asa ca... te poopik si ne vedem la next!

P.S> Eu sunt fan-ul numarul 1 al fic-ului tau!

Am decis sa scriu capitolul asta, insa nu sunt foarte incantata de rezultat. De fapt, nu sunt deloc, dar este aproape 4 dimineata si mi s-a facut cam somn, asa ca nu o sa mai editez nimic la el. Sper, totusi, sa va placa.
Lectura placuta!

Capitolul 2


„If you forget the way to go and lose where you came from
If no one is standing beside you, be still and know I am...”


Sakura’s Point of View:


Draga Sakura,

Nu stiu de ce iti scriu aceasta scrisoare, nu as vrea sa ajungi sa o citesti niciodata, dar nu am apucat sa imi iau ramas bun. Daca sunt mort, nu inseamna ca nu mai sunt langa tine, mereu voi avea grija ca tu sa fii in siguranta. De fiecare data cand te vei simti singura, inchide ochii si gandeste-te la faptul ca nu voi inceta niciodata sa-ti fiu alaturi si sa te iubesc, ai fost si vei fi totul pentru mine.
Imi pare rau pentru toate datile in care te-am facut sa suferi, pentru ca nu ti-am aratat cat de mult insemni pentru mine, imi pare atat de rau. Am crezut ca ma voi intoarce, insa nu am facut-o, dar, draga mea Sakura, nu uita niciodata cat te mult te iubesc, iar inainte de ultima suflare ce ma va parasi pe campul de lupta, ma voi gandi la tine si iti voi sopti numele. O moarte mai frumoasa nu imi pot imagina.
Ce o sa iti cer, poate o sa fie egoist, insa, te rog, nu ma da uitarii, iubire. Nu inca. Vreau sa iti refaci viata, daca tu vei fi fericita, asa voi fi si eu, dar mai gandeste-te la mine din cand in cand, eu o voi face mereu. Intr-o zi, vom fi din nou impreuna, am sa astept oricat este nevoie, dar as da orice sa te mai tin in brate o singura data...

O citisem din nou, probabil era a patra sau a cincea oara. Cum as putea sa il uit vreodata, mai ales acum? Chiar si dupa atata timp, nu reusesc sa il elimin din mintea mea nici pentru o secunda. Tot ce fac sau vad imi aduce aminte de el. Poate am mai spus-o, dar imi este atat de dor de Sasuke, nu imi pot scoate din minte tot ce mi-a scris, imi face sufletul sa se rupa in bucatele mici, stiind ca a suferit, iar eu nu am putut face nimic, eram despartiti de o distanta mult prea mare. Oricate dovezi as avea, nu vreau sa cred ca l-am pierdut pentru totdeauna, ca nu am sa il mai vad niciodata.

Imi era teama ca o sa se intample asta, niciodata nu am fost de acord cu ce facea. Avea o iubire nemarginita pentru tara, de aceea lupta in razboi. Era un soldat, un om care isi da viata degeaba, pentru ca nimanui nu ii pasa. Asta urma sa fie ultima data cand pleaca, ultima lupta, una care l-a costat viata. Nu am stiut cand a murit, nici cum, doar ca s-a intamplat in Afganistan. Am aflat mai tarziu printr-o scrisoare, pe care a primit-o Mikoto. Acea a fost cea mai urata zi din viata mea, ziua in care toata lumea mea a fost distrusa.

Nu puteam manca nimic, in trei luni, eram pe cale sa il pierd pe micutul Sasuke de patru ori. Acum cateva zile am aflat ca este baiat, iar asta mi s-a parut cel mai potrivit nume. Am incercat sa imi ridic moralul, sa duc o viata normala, astfel incat sa nu afectez in vreun mod sarcina. Nu mai pot suporta inca o lovitura, ar fi prea mult. Imediat ce aud vocea lui Mikoto, imi sterg lacrimile si ma ridic din pat. Imi este cam greu sa ma misc, avand in vedere nu mai sunt singura. Buzele mi s-au arcuit intr-un zambet cand m-am gandit la copil, abia astept sa se nasca.

Ma indreptam cu pasi mici spre hol, de unde trebuia sa imi iau bagajele. De astazi ma mut aici, pana acum am locuit in casa parinteasca a lui Sasuke, impreuna cu mama sa, dar este timpul sa ma descurc pe cont propriu. Am reusit sa strang niste bani pe versurile melodiilor pe care le scriu. Nu sunt cine stie ce, dar in ultimul timp, am avut destula inspiratie. Diferite trupe le cumpara, iar eu trebuie sa am resurse financiare pana cand o sa reusesc sa imi stabilesc un loc de munca. Voi creste singura un copil, asta daca Sasuke nu o sa se intoarca.

- Ai nevoie de ajutor? Raman fara aer in momentul in care am auzit acea voce, ce cauta ea aici? O privesc subtil, nu s-a schimbat deloc in patru luni.

Aprob din cap si incerc sa iau o valiza, dar mi-o ia inainte. Nu m-a lasat sa le ating pentru ca necesita efort. Ino m-a urat din prima clipa in care a aflat ca am sentimente pentru Sasuke. Il iubea de mult timp, poate de o viata intreaga, dar nu a fost niciodata interesat de ea. Cand ni s-a alaturat si Mikoto, imi dadusem seama care este scopul venirii ei, o ajuta pe aceasta. De cateva luni bune ii este alaturi, insa in ultimul timp nu prea am mai auzit de ea. Langa usa, mai ramane o geanta destul de mica, pe care reusesc sa o duc in dormitor.

In cinci minute, in casa mai ramanem doar eu si Ino. Eram confuza, credeam ca o sa plece. Inca ma uraste, stiu asta. Acum, eram in bucatarie, iar ea cauta ceva intr-o punga maronie. O priveam in timp ce aseza mancarea pe masa, analizandu-i fiecare miscare gratioasa. Nu stiam daca putea fi mai frumoasa de atat, daca exista vreo femeie mai frumoasa. Avea parul blond, lung, prins intr-o coada de cal, ochii aveau o nuanta de albastru neintanlit, buzele erau pline, perfecte. Asa era si ea, chiar daca uneori aborda un comportament urat.

Se aseaza langa mine si imi pune in farfurie tot felul de mancare, care arata chiar bine. Din cauza ca nu mancasem nimic, acum aveam o foame de lup. Ii multumesc si incep sa mananc, avea gustul mult mai bun decat imi imaginam. Am fost surprinsa sa aflu ca ea gatise, la asta nu ma asteptam. Intre noi, s-a asternut o liniste sinistra, singurul zgomot care o spargea din cand in cand, era facut de contactul dintre tacamuri si farfurii sau de picaturile de ploaie care se izbeau puternic de geam.

- De ce esti inca aici si ma ajuti? Amandoua stim ca nu avem o relatie foarte buna. Nu esti obligata sa stai in aceeasi camera cu mine daca nu vrei. Sunetul vocii imi era redus, nu puteam vorbi tare din cauza durerii in gat. Cred ca ma paste o raceala.

Isi atintise ochii asupra mea, nu stiu daca ma privea pe mine sau prin mine. Parea sa se gandeasca la ceva, insa oricat de mult as incerca sa imi dau seama la ce, nu reusesc.

- Uite, stiu ca nu m-am comportat exemplar cu tine, dar regret, pentru ca nu ai nici o vina. Vreau sa indrept lucrurile, am sa te ajut de acum in colo, chiar si la cresterea copilului. Esti singura, ai nevoie de sprijin. Nu stiu daca ma intelegi... vreau ca acestui copil sa nu ii lipseasca nimic.

Ultima fraza a facut totul sa devina mai clar. Credeam ca sunt singura care inca il iubeste pe Sasuke, dar in ciuda trecerii timpului, nici sentimentele lui Ino nu au disparut. Este in stare sa ii iubeasca copilul, chiar daca nu este si al ei. Ca si mine, nu poate renunta, se leaga de orice lucru care are legatura cu el, in cazul ei, acea legatura este copilul meu si al lui. Simteam o urma de gelozie, vroiam amintirile cu Sasuke sa fie doar ale mele, ma deranja faptul ca ea inca il iubeste, competitia este mult prea mare. Nu exista grad de comparatie intre noi, nu ma pot ridica la nivelul ei, insa in ciuda acestui sentiment, ma simt mai usurata sa o stiu aici. Sunt atat de singura...

Hello, Hello!

Cand am citit scrisoarea, iti jur ca am inceput sa plang. A fost atat de emotionant...
Cu fiecare rand pe care il citesc, parca imi pierd speranta ca Sasuke se va mai intoarce inapoi la rozalia noastra.
Totus, inca sper ca brunetul sa fie in viata... Desi, cu toti stim ca o data si o data se va intoarce, cred...
Ino... Ea chiar vrea sa o ajute pe rozalie sau pregateste un plan diabolic? Hmm...
Merci ca m-ai anuntat, nu uita sa o faci si in continuare, daca se poate...

Te poopik dulke,
~Black Coffee~

Hei hei
Deci a fost atat de trist capitolul. Acea scrisoare de adio m-a faccut sa plang
Imi pare atat de rau pentru biata Sakura. Abia astept sa vad cu ce ne mai uimesti, cum vei face acea relatie posibila. Sunt foarte curioasa de urmari, chiar foarte.
Sper sa ne aduci continuarea repede, so... spor la scris si la idei.
Kiss & Hug

LexX^^